Plamanii (si alte organe) pot fi acum “tinute in viata” intre recoltare si transplant

Avans tehnologic in domeniul transplantului de plamani: cu ajutorul unui Sistem de Ingrjire a Organelor (OrganCareSystem), organele pot fi tinute intr-un mediu steril, cald si perfuzate, utilizand nutrienti, respirand, batand (daca e inima), practic “traind” ca intr-un organism uman.

Totul se face cu o masinarie din asta, de la Transmedics, care o sursa de oxigen, o pompa pentru circularea sangelui in organ, senzori pentru monitorizarea in timp real a anumitor parametri ai organului, “camera” sterila speciala pentru pastrarea organului plus spatiu pentru solutiile perfuzabile folosite pentru a pastra organul in viata.inima intr-o cutie

Cum arata niste plamani care respira asa?

plaman transmedics

Cat costa o masinarie din asta? Pe un site am gasit vehiculata o suma de 150.000$ pentru masina in Canada sau 35.000 euro/transplant efectuat in Europa cu ajutorul unei asemenea masini (un fel de leasing operational?).

Ca mici informatii despre procedura: exista transplanturi de un plaman sau de ambii plamani. Rejetul de transplant cronic apare la un procent insemnat din beneficiari (in SUA: in primul an post-transplant la 7,9% dintre primitori, la aproximativ 43% dintre toti primitorii in viata la 5 ani). Rejetul se manifesta prin bronsiolita obliteranta (sau, rar, prin arterioscleroza).

Rejetul NU este principalul motiv al mortii pacientilor cu transplant de plamani ci… infectia. Printre alte cauze ale mortii sunt: cauze respiratorii (ARDS, PE, insuficienta respiratorie), probleme cardiovasculare/cerebrovasculare si… cancerul.

Supravietuirea medie a pacientilor cu tranplant de plaman este de 5,3 ani (in 2012).

Un rol important in supravietuirea scazuta a pacientilor il are tratamentul constant cu medicamente imunosupresoare, fara de care am avea rejet acut rapid post-transplantare.

Multe alte statistici din SUA aici.

Primul transplant de plamani din SUA facut cu plamani pastrati in viata in felul asta:

Aici un articol interesant despre povestea unui transplant care a folosit o inima din asta pastrata in viata “intr-o cutie”. Si un scurt video-stire despre un transplant de inima facut asa.

Advertisements

Poate sa-mi explice cineva de ce e vola.ro “o idee buna”?

Am deschis televizorul zilele trecute. Plin de reclame la medicamente. Si la site-uri de travel (trivago si altele).

Plus, in 30 de minute de uitat la tv, am vazut de vreo 3 ori reclama la vola.ro in care un “blogger de travel” sustinea ca vola.ro este o idee buna. Plus mesajul “400.000 de romani au folosit vola.ro deja”.

De ce ai plati pentru serviciile vola.ro – cel putin pentru rezervarea de bilete de avion? Aici nu e vorba de zgarcenie sau de mentalitate de roman care nu vrea sa plateasca pentru nimic.

Dar serios vorbind, de ce as plati 10 euro in plus pentru fiecare bilet de avion doar pentru ca fac rezervarea prin site-ul vola.ro?

Ok, ofera servicii de agregare de zboruri. Wow, ce tare. Asta fac si momondo.com si skyscanner.net si nenumarate alte site-uri care mai de care mai copiate unul dupa celalalt. Si as putea spune ca unele fac asta mai bine (au o interfata mai curata si mai clara).

Nu inteleg succesiunea asta de actiuni:

  • Cauti un zbor in ziua x pentru orasul Y.
  • Iti afiseaza orice site din asta pretul companiei aeriene
  • Tu alegi voluntar sa platesti 10 euro in plus unui intermediar care nu a facut decat sa-ti afiseze informatia de pe site-ul companiei aeriene cu pricina?

Si treaba asta este “o idee buna“.

Serios?

Accept faptul ca ei si-au diversificat oferta de ceva timp (ani?) si ofera pachete avion+cazare. La genul asta de oferte nu comentez. Probabil ca ofera preturi comparabile cu orice agentie de turism (poate chiar mai bune). Pentru genul de calator comod, pachetele de genul asta sunt probabil ok.

Plus, mai accept faptul ca, in anumite situatii, de la momentul cautarii si pana la momentul rezervarii, biletul de avion vandut la tariful afisat initial poate sa se fi vandut. Deci exista riscul foarte scazut ca la vizitarea site-ului companiei aeriene sa fie vandut biletul cu pricina. Acuma… ramane la latitudinea fiecaruia sa isi asume acest risc (pentru suma de 10 euro).

Oricum ar fi, partea de cautare si rezervare de zboruri prin terti mi s-a parut pana acum o absurditate.

Si opinia asta nu mi se va schimba pana in ziua in care un agregator din asta de zboruri va oferi un pret mai mic decat cel afisat pe site-ul companiei aeriene. Cam cum fac agentiile de turism care ofera pachete de zbor+hotel precumparand un anumit numar de bilete la pretul minim oferit de compania aeriana.

Problema e ca in momentul acela se va ajunge la un fel de monopol, in care companiile care cumpara bilete ieftine vor putea sa le revanda scump, eliminand avantajul pentru cumparator. 🙂

Ai atinge un om infectat cu HIV?

Prima data cand am auzit de HIV si SIDA in viata mea a fost in clasa a 5-a. Directorul scolii (care ne era si profesor de romana) a venit la noi si a zis ca “trebuie” sa ne spuna despre aceasta boala cauzata de un virus.

Ne-a zis ca se transmite prin sange, dar si “prin scuipat” (!). Deci sa fim atenti pe unde punem mana si sa nu mai scuipam peste tot. In 1995, intr-o scoala micuta de cartier, oricat de sarac era cartierul, pot sa garantez ca nu exista inca o problema printre copii cu “scuipatul peste tot”. Dar de, atata a stiut sa ne zica.

Asta desi de pe vremea aceea cred ca erau disponibile informatii cat de cat credibile – mai ales ca nu existau surse de informare de tipul “am citit pe internet”. In sala noastra de clasa din postliceala aveam un mic tablouas care cred ca avea lejer 20 de ani (dupa layout, fonturi si faptul ca hartia era ingalbenita). Pana si acolo scria ca se transmite prin orice fel de contact care presupune schimb de sange (sange infectat – mucoasa discontinua, cu ulceratii etc.).

A, ca sa fiu clar, CDC spune ca HIV nu se poate transmite prin

“Saliva, tears, or sweat. There is no documented case of HIV being transmitted by spitting.”

Sfarsit de scoala (partea teoretica, cel putin)

Saptamana aceasta am predat ultimele referate, am dat ultimele lucrari schoolsoutsumative, am primit ultimele note “din burta”.

Lucrarea de diploma a primit ok-ul profesorului coordonator, mai ramane s-o paginez mai atent, sa caut si corectez greseli si sa introduc si diacritice. Apoi tiparire si gata.

Din scoala au mai ramas 5 saptamani de practica, inscrierea la examen (si plata unei taxe pentru asta), cateva ore de pregatire pentru examen cu diriginta si apoi cele 3 examene din august. In lipsa unor intamplari neasteptate, peste aproape 7 saptamani voi fi Asistent Medical Generalist.

Acum 3 veri dadeam examenul de Zertifikat Deutsch B2 la Goethe Institut Bucuresti. Unul dintre cele mai dificile examene din viata mea, in special pentru ca nu eram suficient pregatit pentru el. Poate a fost asa greu si pentru ca plateam din banii munciti de mine, dupa 4 ani de cursuri de limba germana platite tot din banii munciti de mine. Privesti altfel lucrurile atunci cand picarea unui examen inseamna irosirea unei treimi din salariul tau. 🙂  L-am luat cu bine.

Apoi am dat cel mai usor examen din viata mea, pentru adminterea la postliceala de asistenti medicali. A fost atat de usor incat am completat foaia de examen in 10 minute si dupa aceea m-am rugat de profesorii coordonatori sa ma lase sa plec (trebuia sa stam minim 20 de minute). Am luat 94 din 100, am gresit la 1 intrebare din Psihologie si am crezut ca cistita e o boala a uretrei (nu a vezicii urinare).

Dupa 3 ani de postliceala pot spune ca ma incearca niste sentimente foartre contradictorii.

Pe de o parte, daca e sa vad doar jumatatea goala a paharului, au fost 3 ani plini de dezamagiri. Stiam ca nivelul de predare si evaluare nu va fi foarte ridicat. Dar speram sa fie ceva oarecum asemanator cu ce am facut la facultate, la ASE. Realitatea a fost mult mai trista.

Au fost 3 ani care s-au asemanat prea mult cu cei de liceu, in care unii profesori predau constiincios materia lor, dar altora (prea multora) nu le pasa nici cat negru sub unghie de scoala, elevi si ce le iesea din “maini”. Mi se pare inacceptabil sa fii profesor si sa nu dai la ore decat de 1-2 ori, ca sa dai niste lucrari din niste suporturi de curs pe care le-ai dat cumva, candva, cuiva si apoi sa te mandresti cu statutul tau de “educator al viitoarelor generatii”. Sau sa predai materia in bataie de joc, cu greseli si incomplet – dar apoi sa imi tii lectii despre “lipsa de interes a elevilor din ziua de azi”. Nu ca o sa incep o polemica despre cine a aparut primul, oul sau gaina. Da, e la fel de inacceptabil sa nu vii la scoala si sa nu stii nimic si sa vrei sa treci. Dar intai fa-ti treaba pentru care esti platit corect si dupa aceea discuta despre corectitudine.

Ok, aici stiu ca pot fi acuzat de ipocrizie, pentru ca eu am cam strans niste absente la anumite ore (in special in semestrul asta ultim). Dar atunci cand profesoara cu pricina vine si imi dicteaza 30-40 de minute dintr-un suport de curs steril sau niste chestii gresite, stranse de pe cine stie ce site de referate (am avut un caz), sau refuza sa raspunda la intrebari simple despre practica in materia pe care ne-o preda… de ce ar trebui sa-mi pierd timpul la orele ei? Prefer sa citesc cursul linistit, sau sa caut manuale mai bune on-line si oricum invat mai mult decat la orele acestor profesori unde am avut absente.

Au fost 3 ani in care pentru a lua o nota proasta trebuia ori sa nu vii deloc la scoala, ori sa nu platesti taxa. Evaluarea a fost de prea multe ori total paralela cu realitatea. Puteai sa iei 6 la o lucrare daca dadeai foaia goala, dar tot 6 luai si daca scriai tot ce stiai, nu copiai, dar profesoarei nu ii placea de tine si/sau nu aveai suficiente prezente la orele ei. Ca sa fiu clar, in 3 ani de scoala am luat 1 singur 6 si 2 de 7 (dintre care unul luat din burta, la Sociologie, pentru ca n-am ajuns la ora la care s-a dat lucrarea si “trebuia sa am o nota”).

3 ani in care am ramas surprins de lejeritatea cu care unii profesori acceptau niste comportamente care m-ar fi dus in fata consiliului profesoral in timpul liceului (sau m-ar fi facut pasibil de exmatriculare la facultate): vorbitul la telefon in gura mare in timpul orei, plecatul si venitul in timpul orei fara macar o minima decenta de a cere voie si scuze inainte, copiatul cu carti, caiete si telefoane (sau tablete, in cateva cazuri) pe banca in fata profesorului care trece pe langa tine, toleratul exclamatiilor de genul “eu platesc pentru scoala asta, trebuie sa trec” – de la niste elevi care nu dau la scoala decat 1 data pe semestru si cate si mai cate.

3 ani de practica in spitale in care am dat peste tot felul de oameni care nu aveau timp, chef sau orice fel de aplecare spre educarea unui viitor coleg. Perioade de practica intregi in care ni se zicea “de ce ati mai venit, oricum n-am ce sa va dau sa fac, mai bine mergeti acasa”. Asta peste toate problemele de zi cu zi dintr-un spital de Stat din Bucuresti, care nu sunt chiar usor de acceptat sau ocolit.

Dar… suntem romani, ne descurcam.

Pe de alta parte, daca e sa privesc partea plina a paharului, am avut si multi profesori care au venit la toate cursurile, profesori care isi predau materia, care incercau sa te faca sa intelegi si sa ramai cu ceva din clasa, doctori care si-au impartasit cu noi experienta clinica, angajati din spitale (asistente, rezident, infirmiere samd) care ne-au ajutat si invatat o gramada de lucruri in timpul practicii, desi erau la fel de prost platiti, obositi, incarcati de munca si stresati ca oamenii mentionati mai sus.

Am vazut ce inseamna sa ai grija de un pacient si sa il vezi ca vine la spital speriat si cu un picior in groapa si iese pe picioarele proprii dupa o vreme de ingrijire medicala.

Am vazut cat de greu e sa relationezi cu oamenii care au suferit fel de fel de pierderi si au diferite probleme de sanatate – nu stiu cat de mult am invatat sa ma descurc in cazurile acestea, dar sper ca m-au schimbat in bine un pic experientele acestea.

Nu in ultimul rand, trebuie sa repet faptul ca am invatat mai multe lucruri decat as fi crezut – in ciuda nemultumirilor mele de mai sus. Si pentru asta trebuie sa le multumesc din nou tuturor oamenilor care m-au ajutat in privinta asta.

Si, pentru a fi onest, trebuie sa recunosc ca tot ceea ce acumulezi in timpul unei scoli depinde in cea mai mare masura de tine. Oricat de mult ai da vina pe altii, atata timp cat nu iti pui deoparte timp pentru a citi, repeta, invata si apoi pentru a-ti pune intrebari, nu o sa inveti nimic.

La final, daca e sa trag o concluzie, as putea spune ca 3 ani trec mult mai repede decat am crezut, ca nu e niciodata suficient timp pentru a invata cat trebuie si ca e mai usor daca inveti sa te descurci in situatii dificile – nu sa astepti tot timpul ca totul sa vina de la altii.

Si ca e mult mai greu sa inveti sa faci ceva nou la 30 de ani fata de 18 ani. Si ca, daca iti permiti, totul e mult mai usor daca nu trebuie sa-ti pierzi timp, nervi si concentrare la un serviciu.

A, da, greul abia acum incepe. 🙂

Stiai ca exista insulina inhalabila? Plus cateva informatii despre tipuri de insulina.

Ei bine, eu nu stiam.

Am citit de curand un articol din JAMA (mai precis, un min-articol de review si educatie) in care se discuta un pic despre Afrezza, insulina inhalabila cu actiune rapida, aprobata in 2014 de catre FDA in SUA (EMA nu a dat inca verdictul pentru Europa). Din februarie 2015 este disponibila spre vanzare cu reteta in majoritatea farmaciilor americane (sau cel putin asa sustin Sanofi, care au intrat intr-un parteneriat cu Mannkind, producatorii medicamentului, pentru distributie, vanzare si impartirea profitului).

Afrezza Inhaler with 8 unit and 4 unit cartridges of Afrezza (insulin human) Inhalation

Afrezza este o insulina cu actiune rapida, cu concentratia maxima atinsa in sange la 12-15 minute de la inhalarea chiar inainte de inceperea unei mese si efectul maxim atins la aproximativ 50 minute dupa administrare. Inhalatorul este reutilizabil pana la 15 zile si cartusele cu insulina vin preincarcate cu 4 sau 8 unitati (pentru moment, singurele disponibile).

Fiind insulina cu actiune rapida, pacientii cu diabet zaharat de tip 1 (cel autoimun, sau “al copilariei”, in care corpul secreta anticorpi impotriva celulelor producatoare de insulina din pancreas, ceea ce duce la lipsa insulinei din circulatie si la probleme hiperglicemice) au in continuare nevoie de injectii cu insulina cu durata lunga de actiune pentru mentinerea glicemiei in anumite limite pe parcursul unei intregi zile.

Comparata cu o insulina cu actiune rapida injectabila (insulina lispro), are un efect cu o durata un pic mai scurta, dar care apare ceva mai repede decat la cea injectabila (zice articolul JAMA). Efectele sale adverse ar fi tuse, iritare a gatului si hipoglicemie (primele doua normale pentru un medicament inhalat, a doua normala pentru orice tip de insulina cu actiune rapida).

De asemenea, se pare ca acest tip de insulina poate produce bronhospasm la1000px-Asthma_before-after pacientii cu astm sau BPOC (bronhopneumonie obstructiva cronica), deci este contraindicata la acestia (si se recomanda precautie la cei cu alte probleme pulmonare).

Interesant mi se pare faptul ca nu este recomandabila spre a fi folosita in tratamentul ketoacidozei diabetice – dar presupun ca asta are mai degraba legatura cu faptul ca tratamentul in acest caz trebuie facut de un medic, nu de oricine (din cauza specificului fiziologic si de tratament medicamentos pentru acest tip de criza).

Informatii despre Afrezza de aici.

Pe langa usurinta in administrare, acest tip de insulina are si beneficiul adaugat de a scadea putin riscul de administrare a unui tip gresit de insulina sau de doza. Un studiu JAMA din 2014, care lua in calcul toate vizitele la urgente in SUA din 2007-2011 legate de insulina/hipoglicemie/erori asociate arata ca principala problema pentru diabetici este faptul ca nu coreleaza corect administrarea insulinei cu o masa, apoi administrarea tipului incorect sau dozei incorecte de insulina.

Oricat de departe a ajuns stiinta in tratarea diabetului, problema principala tine tot de educatia pacientului, nu neaparat de eficienta tratamentului.

Pe tema asta, Sanofi e in curs de a infiinta mai multe clinici de diabet in India (vor sa aiba 200 pana in 2016), unde se estimeaza ca 65 de milioane de oameni sufera de diabet si peste 70 de milioane sunt in stadiul de prediabet. Gandire de perspectiva (chit ca e motivata de profit).

Problema cea mai mare a acestui tip de insulina? Pretul! Articolul JAMA spune ca in SUA, bazat pe costurile de lista, ar costa cam cu 80% mai mult tratamentul (pentru aproape o luna) pentru un pacient standard fata de unul cu insulina injectabila. Un site NHS cu informatii despre Afrezza ofera ca preturi zilnice 7,54$ vs 3,14$ pentru Afrezza vs. Apidra (o alta insulina cu actiune rapida, injectabila). Asta inseamna un pret mai mult de dublu…

Acuma, oricat de entuziasmati ar fi pe tema asta investitorii si site-urile de sfaturi economice de pe internet, medicamentul asta va trebui sa convinga pacientii si medicii ca merita costurile mai mari, ceva deloc usor de facut.

Cel mai interesant este faptul ca exista un precedent – Exubera. Prima insulina inhalabila, produsa de Pfizer, aprobata de FDA in ianuarie 2006. A fost retrasa de pe piata in octombrie 2007, cu pierderi estimate pentru Pfizer de 2,8 miliarde de dolari. De ce a esuat? Se pare ca un argument a fost si pretul, care era de aproximativ 5 dolari pentru dozele zilnice, vs. 2-3 $ cat costa insulina injectabila.

Un articol din 2008 ofera alte informatii utile pe tema esecului Exubera:exubera

Pacientii nu se tem numai de injectie, cat si de aspecte sociale: cresterea in greutate, riscul de hipoglicemie, intimitate (inhalatorul era imens – foarte vizibil), comoditatea utilizarii inhalatorului (nu era atat de simplu de folosit, necesita ceva munca de educatie inainte, dozele erau dificil de fractionat). Pretul mare era dat nu neaparat de costurile mari ale studiilor clinice imense, care au permis aprobarea concomitenta si de FDA si de EMA (in Europa), dar si de faptul ca trebuia folosita intr-un cartus o cantitate mult mai mare de insulina pentru a fi inhalat suficienta substanta activa.

Pentru cine e curios despre ce ne rezerva viitorul, enumar (din articolul asta) cateva metode de administrare a insulinei la care se lucreaza in ultimii ani:

  • metodele vechi (deja) in vest (dar mai rar folosite in Romania, din cauza costurilor) sunt in permanenta evolutie si optimizare: stiloul-injector de insulina, pompele de insulina.
  • “pancreasul artificial”: un fel de pompa de insulina cu monitorizare continua a glicemiei si cu administrare constanta a unei doze strans-legate de glicemie

  • administrarea bucala de insulina aerosolizata, absorbita prin mucoasa obrajilor si a gatului. Se folosesc molecule mari, care nu ar putea fi absorbite prin plamani. Singura problema e ca trebuie administrate multe pufuri pentru a se obtine o doza utila.

  • administrarea orala de insulina atasata la nanoparticule din polimeri biodegradabili care o ajuta sa treaca prin mediul acid al stomacului si sa evite si enzimele care ar distruge insulina rapid (fiind o proteina). Problema tine de absorbtia intestinala, aparent.

  • administrare transdermica (ganditi-va la un leucoplast): se foloseste tehnologia micro-acelor, combinata cu diferiti amplificatori chimici.

microneedles

Pentru cine e interesat de o comparatie intre tipurile diferite de insulina injectabila disponibile, ofer un tabel si link-ul asta (care nu e chiar adus la zi).

tipuri de insulina

Drepturi foto Sanofi, wikipedia commons, NYTimes, HP si uspharmacist.com.

Purtarea de pantaloni prea stramti poate fi periculoasa

Si nu, nu periculoasa in sensul omniprezent in Romania de “poti fi agresata skinny jeansverbal sau mai rau pe strada“.

Ci periculoasa in sensul medical, adica poti dezvolta sindrom de compartiment, care se poate manifesta cu pierderea senzatiilor in extremitati si poate duce la afectarea functiei renale sau infectarea/necroza tesutului piciorului. Bine, exista o mentiune importanta: asta se intampla daca stai multa vreme intr-o pozitie chircita.

O femeie de 35 de ani din Sydney si-a ajutat o ruda sa se mute. Pentru asta, a stat multe ore ghemuita, golind dulapuri si dulapioare. Purta blugi skinny si ii simtea (isi aduce aminte ulterior) din ce in ce mai incomozi si mai stramti pe parcursul zilei. Ulterior, pe drumul spre casa a observat ca nu isi mai simtea picioarele, si-a pierdut controlul asupra lor, impiedicandu-se si cazand.

A fost gasita dupa cateva ore si dusa la spital, unde medicii au observat ca picioarele sale erau foarte umflate (edematiate). Pantalonii i-au putut fi dati jos doar prin taierea lor cu foarfeca. “Tratament” standard mai degraba pentru pacientii care sufera fracturi sau accidente, nu pentru o femeie tanara care cade pe strada.

Evaluarea clinica a demonstrat diminuarea functiei neurologice la ambelepicior edem picioare. Explorarile imagistice au aratat edemul si necroza musculara la nivelul ambelor picioare, iar valorile de laborator ale Creatin Kinazei (o enzima prezenta in celulele mamiferelor, in special in cele care formeaza tesuturile musculare, cu rol in generarea de energie, a carei prezenta in sange denota afectare renala, sau necroza/distrugere musculara) erau de aproximativ 400 de ori mai mari decat cele normale. A fost diagnosticata cu sindrom de compartiment complicat in rabdomioliza.

Din fericire pentru pacienta, tratamentul de rehidratare intravenoasa a fost suficient si nu a ramas cu sechele de durata.

Totul s-a petrecut pentru ca, din cauza pozitiei in care a stat si a pantalonilor prea stramti, a fost oprita alimentarea cu sange oxigenat (arterial) a muschilor picioarelor pentru o perioada indelungata. In afara de asta, returul venos (de la extremitati catre inima) s-a oprit. Asta inseamna ca ar creste cantitatea de lichid dintr-un segment al membrului. Muschiul e inteligent, raspunde prin eliberarea de molecule-mesager (asemanatoare cu histamina), care cresc permeabilitatea capilarelor, permitand iesirea plasmei din ele. Sangele se “concentreaza” in zona afectata, inrautatind ischemia tesutului.

Dupa toate acestea, celulele muschiului incep sa se distruga (liza celulara), eliberand creatin kinaza si mioglobina (si alte elemente posibil toxice pentru rinichi si nu numai) in sange, crescand presiunea in compartiment, provocand un cerc vicios. Presiunea crescuta si ischemia duc la afectarea nervilor locali si moartea (necroza) tesutului muscular.

In momentul eliberarii punctului de presiune, totul se duce mai sus, catre inima si apoi la rinichi – putand bloca/distruge anumiti nefroni (cauzand insuficienta renala acuta).

Tratamentul este protectiv pentru rinichi (solutii cristaloide, eventual manitol si diuretice plus alte medicamente) si poate necesita interventie chirurgicala (fasciotomie). Anemia sau alte probleme de sanatate pot produce complicatii si trebuiesc tratate la randul lor. Am citit si despre utilizarea de tratament in camera hiperbarica (cu oxigen la presiuni peste cea atmosferica si in concentratii mari).

Informatii luate si de pe Medscape.

Articolul original “Fashion victim: rhabdomyolysis and bilateral peroneal and tibial neuropathies as a result of squatting in ‘skinny jeans’” a aparut in Journal of Neurology Neurosurgery and Psychiatry al BMJ.

Drepturi imagini BMJ si sodahead.com

Problema cu declaratia lui Ponta despre operatia sa ipotetica in Romania

Nu am avut camere de luat vederi la intrarea în spital şi nici un tratament special pe care, inevitabil, l-aş fi avut în ţară. Mi-a spus Nicu Bănicioiu că pentru doamna ambasador a Olandei s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar. Bănuiesc că pentru mine se blocau două etaje la Spitalul Militar, ori nu am vrut să se întâmple acest lucru

Problema principala nu este ca a mintit (vezi aici cum a decurs o zi in clinica aceea a spitalului Universitar, in ziua cu pricina), ca propriul sau coleg de cabinet refuza sa recunoasca afirmatia asta nesimtita, sau ca este inca una din multele minciuni pe care politicianul asta le scuipa mai rapid decat respira.

Problema este ca el si altii ca el se asteapta sa fie tratati special. Vor asta. Considera normal asa ceva! Pentru ca ei cred ca “nu putem să punem egalitate între un demnitar şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer sau medic“.

Ii pasa cuiva de lege? Citez din Legea 46/2003 (Legea drepturilor pacientului)

Art. 1. – În sensul prezentei legi:

a) prin pacient se înţelege persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate;

b) prin discriminare se înţelege distincţia care se face între persoane aflate în situaţii similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor politice sau antipatiei personale;

Art. 3. – Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare.

Definitia din DEX a discriminarii:

2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate.

Deci daca esti cetatean normal si ajungi in spital (poate chiar in cel Militar, pe unde am ajuns si eu in practica) si ti se spune sa iti cumperi ser, seringi, branule, algocalmin, paracetamol, antibiotice, fase, albumina, perfuzoare si cate si mai cate… nu esti discriminat deloc, daca vine un alt cetatean (intamplator, demnitar) si primeste tratament “inevitabil special“.

Curat nediscriminat, coane Fănică!

Si ce e cel mai rau e faptul ca multi angajati din sistemul medical perpetueaza porcaria asta. In 3 ani de practica am avut grija (sau, mai des, am observat ingrijirile medicale) de 1 general, cativa colonei, o judecatoare, o procuroare, o mama si un tata de senatori. Plus 1 academician si cativa profesori universitari.

Lor le-am tinut minte meseriile*. De ce asta? Pentru ca toti impuneau un fel de stare bizara de frica/respect/ura la multe dintre asistentele pe care le-am urmarit. “Hai cu mine la doamna procuroare“, “hai sa ii montam asta doamnei senatoare“(desi era mama de senator) si asa mai departe. La genul asta de pacienti parca anumiti oameni (nu toti, din fericire) isi schimbau comportamentul. Erau mai atenti, mai politicosi, mai respectuosi.

De ce? De ce nu erau asa cu toata lumea? De frica? De dorinta unui bacsis mai mare? De ce sa iti fie frica de un om care are o anumita functie? Atata timp cat iti faci meseria cat de bine poti tu, tot timpul, nu ar trebui sa ai niciodata vreo teama. Cand un pacient a devenit brusc instabil cardiac – atunci cand eram eu singur pe o parte a unei sectii (asistentele erau in alta parte si medicii la raport), am avut aceeasi bucurie pentru faptul ca am chemat un medic si o asistenta si a fost stabilizat cumva ca atunci cand era vorba de un caz asemanator si nu era un potentat de Bucuresti, ci un veteran al celui de-al doilea razboi mondial, venit de la tara.

Cel mai trist este faptul ca unii pacienti de genul asta simt frica si o exploateaza. Unii sunt nesimtiti din secunda 0 si pana la externare. Urla, tipa, vor una si alta, desi nu li se pot oferi pentru ca nu exista fizic (sau nu exista timp pentru ei, cand sunt alti 10-20-30 de pacienti de ingrijit).

E adevarat, nu sunt toti asa. Unul dintre cei mai de treaba pacienti de care am fost lasat eu sa am grija era fix tata de senator. La fel, cu un colonel am putut sa vorbesc anumite lucruri foarte liber si prefer sa cred ca l-am ajutat un pic sa se calmeze inainte de o operatie de care se temea.

 

In completare la problema asta, faptul ca Prim-ministrul tarii noastre spune tampenia asta ca sa se apere demonstreaza si existenta unei audiente care ii accepta afirmatiile si simpatizeaza cu ele. Multi cred ca asa e normal. Daca e sa fac o presupunere, sunt aceiasi oameni care fac scandal cand nu sunt tratati rapid la UPU – desi starea lor a fost evaluata si nu sunt niste urgente. Ei sunt cei care si-ar dori sa parvina, sa ajunga si ei sa fie tratati special. Sau cei care sunt deja parveniti (ciocoii de pe vremea lui N. Filimon) si considera ca banii trebuie sa le ofere un avantaj peste tot in viata.

 

 

 

*Am avut grija si de ingineri, profesori, asistente medicale, cateva doctorite si multe alte meserii. Si, majoritar, de oameni simpli, mai de la tara, cu 4-8 clase.

Radiologie interventionala – SIRT vs TACE

2 tratamente relativ recente si foarte hi-tech de tratament al cancerului (in special hepatic).

Radioterapie interna selectiva (SelectiveInternalRadioTherapy)

Chemoembolizare  transarteriala (TransArterialChemoEmbolisation)

Informatii despre TACE: este o procedura terapeutica ce utilizeaza injectarea de lipiodol si medicament chimioterapeutic în artera hepatica, urmata apoi de embolizarea cu particule gelatinoase absorbabile. Tumorile hepatice primesc sange oxigenat predominant arterial (fata de restul ficatului, care primeste prin sistemul venei porte) ceea ce le face susceptibile la acest tip de procedura. Urmeaza concentrarea chimioterapeuticelor predominant in tesutul tumoral fata de cel normal. Utilizarea anumitor agenti chimioterapeutici permite utilizarea de doze crescute cu efecte adverse sistemice scazute. Necroza tumorala obtinuta este incompleta în 62-90% din cazuri, de aceea rezectia hepatica secventiala este recomandata ulterior.

Informatii despre SIRT: este o combinatie între embolizare si iradiere. Milioane de sfere radioactive microscopice sunt administrate printr-un cateter in artera hepatica. Acestea ocluzioneaza ramurile mici ale arterei hepatice ce alimenteaza cu sange tesutul metastatic, ducand la moartea acestuia si reducerea dimensiunilor tumorii – ceea ce poate s-o faca rezectabila chirurgical.

Un studiu de tip review sistemic al literaturii facut de Institutul National pentru Excelenta in Sanatate si Ingrijire (NICE) din UK rezuma eficacitatea lor astfel:
Pacientii tratati cu SIRT par sa traiasca ceva mai mult decat cei tratati cu TACE si au un raspuns ceva mai bun al bolii. Singura problema… tratamentul pare sa aiba majoritar efecte temporare, nu e curativ (cu exceptia cazurilor rare in care duce la rezectie sau transplant hepatic).

Oricum, e mai bine decat nimic.

Acum 2 ani, starea de sanatate a tatalui meu se inrautatea. Tumora de cap de pancreas se marea (dupa niste luni in care raspunsese cat de cat ok la chimioterapia standard cu Gemcitabina/Capecitabina si apoi cu Cisplatin). Era chiar inainte de ultima sa internare, cand suspiciona medicul lui oncolog o metastaza hepatica. Fostul meu coleg de liceu, ajuns Medic oncolog intre timp, mi-a zis atunci ca poate ar mai avea vreo sansa daca il putem inscrie la vreun centru care ar face vreo procedura de radio-oncologie interventionala, dar ca habar-n-are sa-mi spuna ce sanse ar mai avea tatal meu. L-am internat, pana la urma am decis cu totii ca n-are sens sa il mai chinuim in ultimele sale luni de viata. S-a stins la 3 luni dupa asta.

Atunci habar-n-aveam unde am fi putut sa mergem pentru un asemenea tratament. Oricum, privind in urma, cred ca tipul de tumora al tatalui meu oricum nu il califica pentru acest tip de tratamente, care sunt mai degraba rezervate pentru cei cu cancer (local sau, daca inteleg bine, metastaza) hepatic…

Oricum, de pe site-ul CNAS am gasit aceasta lista cu institutii care fac radiologie interventionala cu embolizare (de SIRT nu am gasit nimic clar).

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Spiridon” Iaşi

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova

Clinica de Angiografie şi Terapie Endovasculară “Hemodinamic” Bucureşti

Institutul Regional de Oncologie Iaşi

Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Ioan cel Nou” Suceava

Spital Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Bucuresti

Institutul Clinic Fundeni

S.C. SANADOR SRL

Nu stiu cat de adusa la zi este lista

O consultatie CardioCheck gratuita de la CardioClinic Bucuresti (P)

Acum 5 veri (deci la 26 de ani) ma deranjau niste simptome foarte bizare. Aveam niste intepaturi in zona toracelui, in special in partea stanga, undeva imediat deasupra mamelonului si spre lateral. Le-am tot ignorat eu (desi nu dispareau), pana m-am dus la un control anual la medicul de familie si i-am mentionat si simptomele acestea. Stiam ca tata avea ceva probleme cardiace (ma rog, cine nu are arterioscleroza la 70+ ani) si ca mama a avut cate un episod de angina si cam atat. Mi-a facut o consultatie un pic mai amanuntita decat de obicei, mi-a zis ca cel mai probabil nu e nimic, dar, daca vreau sa fiu sigur, imi da si o trimitere la un consult de cardiologie si m-a trimis la un spital de stat.

Mi-am facut o programare la spital, in serviciul lor ambulator (da, se poate asa ceva si la Stat). In ziua programarii tin minte ca ma simteam ca ultimul tampit, stand pe un hol intunecat, inconjurat de oameni peste 60 de ani care pareau sa fie cu adevarat bolnavi, nu cu vreo prostie cel mai probabil inchipuita, ca in cazul meu. Mi-au facut un EKG, doctorul mi-a luat ulterior o anamneza, la finalul unei scurte consultatii mi-a zis ca n-am de ce sa ma ingrijorez, pentru ca e cel mai probabil ceva inflamatie/iritare a muschilor intercostali, care nu trecea pentru ca tot mergeam la sala si nu ii ofeream timp sa se “calmeze”.

2 observatii am:

  • pentru un ipohondru declarat, ca mine, e importanta o opinie a unui specialist (atata timp cat nu cazi in pacatul neincrederii in persoanele cu autoritate in domeniu, atunci esti pierdut) – mi-au trecut simptomele ca prin minune dupa cateva saptamani de repaos;
  • mersul la un consult la stat pentru preventie sau o verificare de rutina nu face decat sa puna presiune suplimentara pe un personal medical supraincarcat. Ca sa nu mentionez nimic despre atmosfera trista, statul in picioare si asteptatul pe perioade indelungate (chit ca ai o “programare”). Atata timp cat ai cat de cat posibilitatea financiara, pui pret pe timpul tau si iti doresti o consultatie in care doctorul sa aiba fizic timp sa-ti raspunda la cateva intrebari despre cauze, evolutie si perspective de tratament, cred ca un consult la un cabinet privat este recomandabil.

Acum cateva zile am primit o invitatie prin e-mail* la o prezentare a unei clinici de cardiologie.

Am fost ieri la prezentarea cu pricina, la CardioClinic, o clinica privata (pentru pacientii cu boli cardiovasculare dar care ofera si consultatii de Neurologie/Endocrinologie si diabet) cu capital 100% roman de undeva din zona Stefan cel Mare – bd. Lacul Tei, care se lauda cu faptul ca are angajati numai medici primari cu experienta destul de vasta si care lucreaza si marile spitale de Stat din Bucuresti. Nu in ultimul rand, se lauda cu un aparat de ecografie cardiaca de ultima generatie de la GE si cu certificarea clinicii de catre Societatea Europeana de Cardiologie. Si cu faptul (important pentru mine) ca la ei consultatiile nu sunt limitate de timp, doctorii nu sunt fortati sa aiba minim x consultatii/ora.

In mare, prezentarea s-a axat pe serviciile clinicii si pe consultatia de tip CardioCheck, care se adreseaza in special persoanelor nu foarte in varsta (40+ ani), care vor sa stie “cam cum stau cu inima”. Mai precis, poti afla cu o acuratete bunicica riscul de a dezvolta probleme cardiovasculare in urmatorii 10 ani. Pacientii lor au cazuistica variata, dar prezentarea s-a axat pe faptul ca in ziua de azi problemele cardiace apar din ce in ce mai devreme (fata de acum 10-20-30 de ani) si ca un consult de rutina, minim invaziv (si nu foarte scump) poate feri pe cineva de probleme de sanatate mai mari si multe batai de cap candva mai tarziu.

Pe scurt, daca m-as sti fumator, hipertensiv, diabetic, cu probleme cardiace (inainte de 55 de ani) in familie si/sau stresat, m-as duce la un consult de cardiologie. Daca (la fel ca mine) nu agreezi aglomeratia din clinicile mari private dar vrei sa mergi la un doctor bun, cel putin teoretic, CardioClinic pare o alternativa buna. Spun teoretic pentru ca nu pot sa-mi dau cu parerea despre serviciile lor doar dupa o prezentare – oricat de ok par a fi oamenii. O sa-i fac o programare soacrei mele (care are ceva probleme la inima) la ei, probabil o sa revin cu o opinie.

LATER EDIT: Dupa foarte multa munca de convingere, am reusit sa imi trimit mama la un consult. Inarmata cu un set de analize de sange (Hemoleucograma+hemoglobina, colesterol, TAG, fosfolipide s.a.) si o analiza a urinei, s-a prezentat la un consult la ei. Desi i-am spus in mod repetat ca nu va trebui sa plateasca nimic, ea s-a dus cu un buchet de flori. 🙂

Am discutat cu ea dupa consult, era foarte bucuroasa. Doctorita a fost aleasa total aleator, in functie de cand era timp liber, nu sunt adeptul principiului “trebuie sa merg la doctorul X, seful clinicii, doar el/ea ma poate ajuta”. Mamei mele i-a placut faptul ca tot consultul nu a fost grabit, ca s-a aratat interesata doamna doctor de tot istoricul ei si ca, la sfarsit, nu i-a recomandat din prima medicamente (desi analizele ii arata un nivel LDL cam mare) ci un regim alimentar + modificari de stil de viata, urmate de revenirea la un nou consult peste 6 luni (cu noi analize).

Buuun.

Cat despre titlul postarii: am primit 1 invitatie la o consultatie de tip CardioCheck de la ei.

Cine o vrea, trebuie doar sa comenteze mai jos cu un eventual motiv pentru care ar dori-o. Cum nu imi fac iluzii in privinta traficului de pe blogul meu, “concursul” asta va fi deschis pentru 3 saptamani sau pana la strangerea a minim 3 comentarii, moment in care voi folosi random.org pentru a alege un castigator. Evident, folositi o adresa de e-mail reala, unde sa puteti fi contactat in caz de castig.

Edit

Surprinzator pentru mine, s-au strans 3 comentarii in doar 4 zile. Am folosit random.org, a iesit castigatoare persoana cu comentariul nr. 2. Felicitari, am sa transmit adresa de e-mail mai departe si veti fi contactata.

Screen shot 2015-06-22 at 11.25.26 AM

Ca observatie personala, a fost amuzant sa ma vad in pozitia de blogger la o asemenea prezentare, in conditiile in care pana acum (ca grafician intr-o agentie de publicitate full-service) am dat cate o mana de ajutor pentru pregatirea unor evenimente asemanatoare. Dintotdeauna mi-am zis ca “este absurd ce vor clientii astia, cine ar scrie ceva pe gratis, doar pentru ca a fost la un eveniment. Plus, cine ar merge la un eveniment din asta nu foarte interesant, in conditiile in care are lucruri mai bune de facut cu timpul sau“. Aseara tot timpul ma gandeam la ironia situatiei pentru mine.

Din postura de viitor asistent medical, nu pot sa zic ca am aflat foarte multe lucruri noi, dar si faptul ca am auzit despre Imagistica Ratei de deformare cardiaca si Ecocardiografie de tip Speckle-Tracking mi-au fost suficiente pentru a pleca spre casa cu ceva teme de citit 🙂

 

  • Invitatia am primit-o (am intrebat) pentru ca “abordez subiecte medicale pe blogul meu”.

Cum postul e un fel de publicitate – chit ca n-am fost platit pentru el (asta daca nu consideram un voucher la un consult plata), va ramane marcat cu (P).

Pensiile Speciale pentru Parlamentari: Opinia Rectorului UVT vs Opinia parlamentarilor

Acum 2 zile, parlamentarii romani si-au votat niste pensii speciale. Daca legea va fi promulgată de preşedinte, deputaţii şi senatorii vor primi în plus, după împlinirea vârstei de pensionare, pe lângă indemnizaţia de parlamentar, şi o pensie specială de 1.600 de lei – pentru cei cu un mandat – , 3.100 de lei – cei cu două mandate- şi 4.600 de lei -cei cu minimum trei mandate. Si aceasta lege s-ar aplica retroactiv.

Ce spune rectorul Universitatii de Vest din Timisoara despre asta?

“Zilele trecute, tara a primit inca o dovada ca unele dintre cele mai mari nedreptati se fac cu legea in brate. La fel s-a intamplat si cand, dumneavoastra, alesii neamului, v-ati rupt de ceea ce inseamna principiul contributivitatii si ati hotarat sa va oferiti pensii mai mari chiar si cu 4.600 de lei, echivalentul a 11 pensii minime.

Ultimele analize economice arata ca deficitul bugetului de pensii publice s-a ridicat la 3,56 miliarde de lei dupa primele doua luni din 2015, cu peste 1 mld. lei mai mare decat in primele doua luni ale anului trecut. Discrepantele intre cei care cotizeaza la bugetul de pensii si numarul celor care ies din campul muncii se accentueaza.”

Ce cred parlamentarii despre initiativa lor?

„Eu cred că nu putem să punem egalitate între un demnitar, înalt funcţionar public, care are o răspundere extraordinară şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer, medic,  şamd.”

Exista oameni cu pensii minuscule, raspunsul?

„Dar nu sunt înalţi demnitari. Mi se pare un respect faţă de cei care vin în Parlament pentru CĂ CAlitatea de înalt demnitar nu o poate avea toată lumea”
Marius Manolache, finul premierului Victor Ponta.

„Această pensie este o recompensă a meritelor parlamentarilor… Nu se poate ca un cadru didactic să aibă, după 40 de ani de muncă, 10-11 milioane de lei pensie, iar unul care n-a muncit o zi să aibă 4 milioane pensie. Pensiile lor sunt mici şi trebuie făcut ceva în sensul acesta.”
Cristiana Anghel, senatoare din Caracal, cunoscuta pentru… greva foamei (in care a supravietuit curios timp de 70 zile, fara sa devina mai slabuta) pentru drepturile salariale ale profesorilor. Si alegeri vestimentare tampite.

“E dubios ăla care spune că nu are nevoie de pensie, ori a furat, ori are vreo moştenire… Nu cred că eu după patru ani să primesc o pensie de 1.200 lei, nu cred că este o crimă.”

Haralambie Vochiţoiu, senator UNPR de Valea Jiului. Coleg de coaliție cu partidul in care Adrian Nastase avea un cuvant greu de spus pana nu demult.

Mama mea a muncit fara incetare de la 20 de ani si s-a pensionat cu un an mai devreme decat era legal. 40 si ceva de ani. A fost cam 90% din cariera ei analist programator, deci nu a avut niciodata un salariu sub medie. Pentru ca s-a pensionat inainte de limita (desi avea de mult anii de cotizare), a primit o pensie infecta. Inainte de a muri tatal meu, ajunsese la un pic sub 1000 lei pe luna in mana. Dupa ce a murit tata (care a muncit pana la 79 de ani si s-a pensionat mult dupa varsta limita), a putut trece pe pensie de urmas, pentru ca asa castiga cam 100 de lei in plus.

Un nenorocit din asta care se crede mai presus de noi va fi platit din taxele luate din banii mei si din cei ai mamei mele.

Sa fie ei sanatosi. In 20 de ani cati romani apti de munca vor mai ramane in tara asta sa le plateasca pensiile si ingrijirea medicala?

Si credeti-ma, ajung si ei in spitalele noastre de stat, nu toti isi permit sa plece in strainatate, mai ales cand au nevoie de ingrijiri medicale de urgenta. Iar cand ajung, vor exact acelasi lucru: sa fie tratati mai presus de restul lumii:
La Pitești, un senator PSD de Vâlcea a ajuns la Unitatea de primiri urgențe cu mama sa și, considerând că este sub demnitatea lui să aștepte să-i vină rândul la consultație, a apelat la colegul său, senatorul Șerban Valeca, președintele PSD Argeș… doctorița care se afla atunci de serviciu n-a văzut deloc cu ochi solicitarea managerului spitalului și a ieșit din cabinet și l-a făcut cu ou și cu oțet pe senatorul PSD. “Mă, fir-aţi ai dracului voi de nenorociţi, şi aici procedaţi ca politicienii, faceţi trafic de influenţă? Să nu vă prind că vreti să intraţi în faţă…!”

Viata are un simt al umorului foarte ciudat

Sau despre ceea ce romanii ar numi “ironia sorții”.

ironic

Acum cateva zile m-a cautat fostul meu coleg de banca din liceu. De 3 ani de zile i-am tot spus sa ma anunte cand se elibereaza un post mai bun la el in echipa, in corporatia unde lucreaza de ceva timp. Nimic. Ce ma intreaba el, direct? “Ia zi ma, mai vrei sa lucrezi la X?”. Mi-a zis despre ce e vorba (nimic dificil de invatat), mi-a zis de salariu (care ar fi un pic mai mare ca aici) si de faptul ca are neaparata nevoie de 6 oameni intr-o luna si nu ii gaseste pe toti in interiorul corporatiei, deci trebuie sa angajeze si din afara si “are nevoie de oameni care se descurca, pentru ca n-are timp sa stea dupa prosti”.

Evident ca i-am zis “nu”, e mult prea tarziu pentru a mai incepe o alta cariera, mi-am ales un drum si trebuie sa stau pe el. Asta nu inseamna ca nu i-am zis “nu” cu inima un pic stransa. Asta pentru ca… daca voi incepe sa lucrez ca Asistent Medical in Romania, fie la stat, fie la privat, cel putin pentru o jumatate de an as castiga cam de 3 ori mai putin decat mi-a oferit el (ma rog, corporatia X).

In aceeasi nota, nu pot sa uit faptul ca, dupa ce 6 ani m-am dus constant la interviuri pentru un job mai bun (de grafician) si ori n-am gasit nimic care sa-mi convina (sau pe cineva care sa ma angajeze), cea mai buna oferta de munca am primit-o acum 2 toamne, de la o firma unde nu mi-am depus candidatura. Povestea am mai scris-o.

Cum viata nu se rezuma doar la job, nu pot sa uit cum, in facultate, in anul 1, imi placea de o fata. Mai vorbeam, mai radeam, ieseam in grup dupa cursuri, una-alta. Avea prieten, nu am facut nimic. In anul 2, impulsionat si de faptul tocmai ma despartisem de o alta fata – care nu putea s-o sufere pe asta – am insistat doar putin si a fost suficient. Mi-am indeplinit 2 dorinte – eram cu fata de care-mi placea de ceva timp si ii aratam celeilalte ca am trecut rapid peste despartirea noastra. Ma rog, atata minte aveam la 20 de ani. 🙂

Atata doar ca… dupa doar cateva saptamani de relatie, mi-am dat seama ca n-o pot suporta nici eu si s-a terminat relatia rapid. Ironic, nu? 🙂

Daca tot am inceput pe drumul asta, trebuie sa mentionez si faptul ca in tot liceul aveam mai putin de 40 de fete la o generatie de 225 elevi si clasele mai mari erau si mai lipsite de frumusete. Fetele (cate erau) erau oricum mai degraba studioase, nu neaparat prietenoase. Deh, liceu de informatica, mandria tarii. Asta intr-o vreme in care mintea adolescentului-baiat numai la studiu nu prea statea. 🙂

In clasa am avut doar 3 colege, una mai urata ca alta. Altfel, ele erau fete de treaba. Ei bine, adolescentul-eu de atunci cred ca ar crapa de invidie daca ar sti ca am aproape numai fete in scoala si mediul de munca din spitale este dominat de femei. Si mai tare ar muri de ciuda daca ar sti ca, de fapt, cand o sa ajung in situatia asta, nu o sa imi mai pese, din simplul motiv ca inima mea ii apartine doar sotiei mele.

Ca tot mi-am mentionat sotia, si ea are o poveste pe aceeasi tema. Dintotdeauna iubeste marea, plaja si soarele, cum iubesc eu zapada, partiile si snowboardingul. Dintotdeauna si-a dorit un job care sa-i permita sa stea la plaja toata ziua, o vara intreaga. Ei bine, in primavara asta a primit o oferta (pe filiera “am auzit ca te-ai descurcat foarte bine atunci”) pe care a respins-o cu greu. 4 luni de cazare, masa, diurna + salariu, intr-o insula Balearica, facand o meserie foarte ok, in care avea experienta si care ar fi dat foarte bine pe cv. Atata doar ca ar fi trebuit sa renunte la a da licenta (la a doua facultate, pentru ca, nu-i asa, cine se-aseamana, se-aduna).

Mama ei de ironie.

Cum evolueaza embrionul in fat si apoi in nou-nascut

Sau cum se transforma 2 celule intr-un om.

cum se formeaz fata fatului

Poze si informatii luate din referatul meu pentru embriologie si genetica din anul 1, pentru care inca ii multumesc profesorului de-atunci ca m-a pus sa nu-l fac in bataie de joc . 🙂

Noua fiinta trece prin perioada embrionara (pana in saptamana a 8-a) si perioada fetala (saptamanile 9 – 40/nastere).

Dupa fecundarea unui ovul de catre un spermatozoid se formeaza (cel putin) un zigot viabil. Acesta se diferentiaza in morula, blastula, gastrula si, intr-un final, neurula. Apoi, din saptamana a 9-a, aceasta evolueaza in făt. Acesta se dezvolta constant.

In saptamana a 9-a, fatul are aprox. 3 cm si aproximativ 4 g. Pupilele incep sa acopere ochii si se vor suda, nemaideschizandu-se din nou pana in saptamana 26.
Incepe sa arate cat de cat a fiinta umana. Incheieturile ii sunt dezvoltate, degetele de la maini si picioare sunt vizibile. Bratele i-au crescut mai mari si se indoaie la coate.
Organele sexuale incep sa se formeze, dar nu sunt inca vizibile la ecografie.
Placenta s-a dezvoltat suficient pentru a suporta crearea de hormoni. De asemenea secreta nutrienti pentru bebelusi si ajuta la evacuarea produselor de excretie.

In saptamana a 13-a, Fatul masoara aprox. 6,7 cm si are aproximativ 23 g, cam cat jumatate de banana.
Mici amprente au crescut la capatul degetelor. Incepe sa-si foloseasca muschii fetei – antrenament pentru momentul cand se va naste si va fi alaptat natural.

La 17 saptamani, fatul masoara aprox. 11 cm si are aprox. 140 g. Scheletul lui este format in special din cartilagiu moale, dar incepe sa se intareasca. Mielina – cu rol in transportul impulsului electric in sistemul nervos – incepe sa se infasoare in jurul maduvei spinarii. Incep sa se dezvolte glandele sudoripare. Cordonul ombilical i se ingroasa si se intareste.

La 21 saptamani, fatul masoara aprox. 27cm si are aprox. 360 g. Pleoapele si sprancenele sunt in intregime dezvoltate si poate acum sa clipeasca. Daca este baiat, in urmatoarele saptamani vor cobori testicolele in scrot.
Miscarile sfioase initiale devin lovituri si ghionturi

In saptamana 25, Fatul are aproape 660 g si in jur de 35 cm. Incepe sa acumuleze grasime, ceea ce ii inmoaie si netezeste pielea. Simturile ii devin mai sofisticate. Scanuri ale creierului fetal din aceasta saptamana arata raspunsuri la stimuli tactili sau vizuali.
Se fac teste pentru a detecta diabetul sau pre-eclampsia la mame.

La 29 saptamani, Fatul are aproximativ 1 kg si in jur de 39 cm. Parul continua sa creasca pe capul sau. La baieti testicolele vor fi coborat de langa rinichi spre vintre. La fete, clitorisul este proeminent deoarece labiile nu s-au dezvoltat inca.
Capul se mareste, pentru a face loc creierului care continua sa se dezvolte. Incepe sa reactioneze la sunet si lumina. Scheletul incepe sa i se intareasca.

La 34 saptamani, Fatul are peste 2,2 kg si in jur de 45 de cm. Se ingrasa si rotunjeste. Va avea nevoie de straturile de grasime pentru a-si regla temperatura.
99% dintre copiii nascuti in saptamana 35 pot supravietui in afara uterului si majoritatea nu au aproape nici o problema. Desi sistemul nervos inca i se maturizeaza, plamanii sunt aproape in intregime dezvoltati.

Inainte de nastere (39-40 saptamani), fatul are pana la 50 cm si are in jur de 3 kg (in medie). Fatul pierde vernixul care i-a protejat pielea. Acest lucru transforma fluidul amniotic care era limpede intr-un lichid de culoare palida si laptoasa.

Daca nu se naste chiar la termen, e posibil ca pielea lui sa fie partial uscata atunci cand soseste (din cauza pierderii vernixului).

Straturile externe ale pielii mor, facand loc altelor. Parul poate sa fie deja mare, unghiile sa se extinda mai mult de varful degetelor. Oasele craniului nu sunt inca fuzionate impreuna, permitandu-i sa iasa mai usor din mama in timpul travaliului. De asta e posibil ca nou-nascutul sa aiba un cap aparent conic.

Nasterea incepe de obicei cu ruperea membranelor amniotice, permitand fluidului sa curga din uter.

Sunt singurel... bing bang Printre copaci... bing bang
Sunt singurel… bing bang
Printre copaci… bing bang
Cap de spermatozoid
Cap de spermatozoid
Piticul si uriasul
Piticul si uriasul

ovul si spermatozoizi

Inceputul reactiei acrozomale
Inceputul reactiei acrozomale
Blastocist si blastocist
Blastocist si blastocist “deschis” pentru a arata interiorul sau.
Embrion de 6 zile - morula
Embrion de 6 zile – morula
Placa neuronala la un embrion
Placa neurala la un embrion
Embrion atasat peretelui uterin
Embrion atasat peretelui uterin
Inima incepe sa se formeze (24 zile)
Inima incepe sa se formeze (24 zile)
4-5 saptamani
4-5 saptamani
La 5 saptamani se vad gaurile pentru viitori ochi, nas si gura
La 5 saptamani se vad gaurile pentru viitori ochi, nas si gura
La 40 de zile se hraneste prin cordonul ombilical
La 40 de zile se hraneste prin cordonul ombilical
La 8 saptamani e protejat in sacul amniotic si ficatul incepe sa produca eritrocite
La 8 saptamani e protejat in sacul amniotic si ficatul incepe sa produca eritrocite
9 saptamani - placenta secreta hormoni si nutrienti
9 saptamani – placenta secreta hormoni si nutrienti
10 saptamani - capul reprezinta 50% din intregul corp
10 saptamani – capul reprezinta 50% din intregul corp
11 saptamani - pupilele acopera ochii partial
11 saptamani – pupilele acopera ochii partial
12 saptamani - fata incepe sa arate uman
12 saptamani – fata incepe sa arate uman
13 saptamani - are deja amprente
13 saptamani – are deja amprente
14 saptamani - formeaza expresii faciale
14 saptamani – formeaza expresii faciale
15 saptamani: sughita des
15 saptamani: sughita des
16 saptamani - exploreaza cu mainile propriul corp si imprejurimile
16 saptamani – exploreaza cu mainile propriul corp si imprejurimile
17 saptamani - cartilagiile si vasele de sange sunt vizibile
17 saptamani – cartilagiile si vasele de sange sunt vizibile
18 saptamani - organele genitale sunt distincte si la locul lor
18 saptamani – organele genitale sunt distincte si la locul lor
19 saptamani - mama ii simte prima data miscarile
19 saptamani – mama ii simte prima data miscarile
20 saptamani - lanugo (un par fin) ii acopera capul
20 saptamani – lanugo (un par fin) ii acopera capul
21 saptamani - miscarile pot fi percepute ca lovituri
21 saptamani – miscarile pot fi percepute ca lovituri
22 saptamani - apar primele semne ale dintilor
22 saptamani – apar primele semne ale dintilor
23 saptamani - percepe sunetele din exterior
23 saptamani – percepe sunetele din exterior
Nu are inca depozite de grasime
Nu are inca depozite de grasime
25 saptamani - pielea ii devine neteda
25 saptamani – pielea ii devine neteda
eco 25 sapt.
eco 25 sapt.
26 saptamani - percepe sunetele din exterior
26 saptamani – percepe sunetele din exterior
27 saptamani - incepe sa doarma
27 saptamani – incepe sa doarma
28 saptamani - trasaturile continua sa i se dezvolte
28 saptamani – trasaturile continua sa i se dezvolte
29 saptamani - capul se mareste, nevoile nutritionale sunt la apogeu
29 saptamani – capul se mareste, nevoile nutritionale sunt la apogeu
saptamana 30 - inchide si deschide ochii
saptamana 30 – inchide si deschide ochii
eco 30 sapt.
eco 30 sapt.
eco saptamana 31 - circulatia sanguina in zona creierului
eco saptamana 31 – circulatia sanguina in zona creierului
32 saptamani - inhaleaza lichid amniotic
32 saptamani – inhaleaza lichid amniotic
eco 32 saptamani
eco 32 saptamani
eco 33 saptamani - urechile sunt perfect dezvoltate
eco 33 saptamani – urechile sunt perfect dezvoltate
34 saptamani - plamanii sunt aproape in intregime dezvoltati
34 saptamani – plamanii sunt aproape in intregime dezvoltati
eco 35 saptamani - testam cat lichid amniotic e in uter
eco 35 saptamani – testam cat lichid amniotic e in uter
36 saptamani - se ingrasa cu 28 g in fiecare zi
36 saptamani – se ingrasa cu 28 g in fiecare zi
eco 37 saptamani - se pot vedea genele
eco 37 saptamani – se pot vedea genele
eco 38 sapt. - se aproximeaza greutatea masurand circumferinta abdominala
eco 38 sapt. – se aproximeaza greutatea masurand circumferinta abdominala
39 saptamani - e in pozitia potrivita pentru a parasi corpul mamei
39 saptamani – e in pozitia potrivita pentru a parasi corpul mamei
nou-nascut la termen
nou-nascut la termen

dimensiunea fatului

Drepturi imagini: Lennart Nilsson “A child is born“, sciencephotolibrary si wellcome images. Informatii de pe http://www.babycentre.co.uk si http://www.pregnancy.org/fetaldevelopment

Informatiile sunt mai vechi, sursele nu sunt dintre cele mai de incredere, intre timp am invatat sa caut surse mai bune, dar cum timpul mi-e limitat acum, o sa las articolul asa cum este. Plus, trebuie tinut cont de faptul ca nu toate sarcinile se deruleaza 100% la fel si de faptul ca am strans informatii din mai multe surse si m-am chinuit sa le pun cap la cap ca sa aiba un sens.

Ca de obicei, daca observa cineva o greseala (am gasit pana si eu citind rapid, acum, la 2 ani de la elaborare), e invitatul meu sa ma corecteze.

Cum se mai mutileaza oamenii in ziua de azi

Ma rog, practica e veche, dar a devenit populara la scala mondiala de prin 2000.

Synthol-ul este un amestec de grasimi 85%, lidocaina (antestezic) 7,5% si 7,5% alcool.

La injectarea intr-un muschi se produce rapid o inflamatie si o incapsulare a substantei injectate, practic “umfland” zona.

Ce probleme pot aparea din treaba asta? Sa vedem:

  • infectie: injectie repetata facuta de o persoana nepregatita pentru asta, cine vede o problema aici?
  • distrugerea tesutului muscular, urmata de rabdomioliza si posibila distrugere a nefronilor, cu insuficienta renala acuta (si, chiar si cu tratament, moarte, in anumite cazuri)

  • inlocuirea (ireversibila in anumite cazuri) a tesutului muscular cu tesut fibrozat, chisturi cu ulei si puroi

  • necrozarea tesutului muscular, care poate duce la amputatie si/sau moarte

  • inflamatie cronica cu durere si edem

Asta ca sa nu mentionam posibilitatea (redusa) de a crapa de la embolism pulmonar (daca iti faci injectia intr-o vena) sau complicatii ca methemoglobinemie (de la lidocaina).

Cum arata drenarea unui brat injectat cu porcarie din asta, infectat?

Alte imagini cu muschi explodati, infectii samd aici.

A, in caz ca nu e clar: nu creste puterea, un umflat cu synthol n-are nici o sansa in fata unui sportiv de performanta, la orice sport. Exemplu:

Studii clinice aici si aici.

Ce banal arata o intubatie endotraheala (IOT) pe youtube :)

E adevarat, n-am vazut (pe viu) nici o intubatie cu videolaringoscop, dar cele facute doar cu laringoscopul… pe bune de nu au fost toate cu probleme si deloc banale. Oi fi aducand eu ghinion cand sunt de fata. 🙂

Si lectie de luat pentru acasa (cel putin eu nu stiam asta): anestezia locala cu lidocaina spray in concentratii mari (sau alte anestezice-spray) poate produce in cazuri foarte rare methemoglobinemie. Se manifesta cu cianoza, dispnee, ameteli, letargie, cefalee. Iar tratamentul ar fi oxigenoterapie + albastru de metilen (diluat 1/100 in ser).

De curiozitate, am cautat alte medicamente care ar putea produce methemoglobinemie (in concentratii mari si/sau combinate): in afara de lidocaina, benzocaina, procaina, ar mai fi medicamentele vechi antimalarie, nitroglicerina, sulfonamidele, paracetamolul si celecoxibul (celebrex). Si… albastrul de metilen. 🙂 Oare cum tratezi un pacient care a facut methemoglobinemie ca urmare a unei supradoze de albastru de metilen? (presupun ca cu transfuzii de sange).

Si eu care tineam minte la lidocaina doar “interzis, respectiv atentie la probleme cardiace, respectiv hepatice”.

Decesul si adultul modern

In ultimii 3 ani mi-au murit: o bunica, un var la care mi-am petrecut verile in adolescenta pre-pubera, un coleg de munca cu care am impartit bune si rele zilnic pentru aproape 8 ani si tatal meu.

Cand a murit tatal meu, veneam de la practica in spital, luam pranzul inainte de a ajunge la serviciu, cand am fost sunat de fratele meu care tocmai ii auzea ultimele respiratii. In ziua aceea (era intr-o vineri) n-am mai mers la munca, dar luni am fost inapoi la job.

La celelalte decese, am fost la inmormantare si apoi m-am intors la munca.

Cand am fost in prima perioada de practica in spital, in anul 1, tin minte si acum ca o asistenta reusise sa-si interneze tatal post-operatoriu in sectia unde lucra. Metastaze la creier de la un cancer de colon, operatie lipsita de succes. I-a murit tatal pe tura altor asistente. Cu toate acestea, a venit la munca in urmatoarele zile.

Zilele astea am facut singur munca pe care o faceam in mod normal in 3, datorita faptului ca 2 colegi de-ai mei sunt rude si le-a murit bunica. Acum s-au intors la munca.

Unui fost coleg i-a murit mama acum vreo 7 ani. A avut doar 1 zi libera in care i-a rezolvat un pic inmormantarea (era de undeva mai la tara).

Nimeni nu i-a fortat oamenii cu pricina sa se intoarca la munca imediat (inclusiv pe mine). Toti au simtit ca nu ar fi corect sa ii puna pe altii sa munceasca in locul lor.

Asa face toata lumea in ziua de azi? Toate exemplele mele se refera la oameni intre 28 si 40 de ani.

Umul modern se intoarce la job imediat dupa un deces al unei persoane apropiate?

O fi un semn ca devenim mai insensibili?

Sau pur si simplu am fost eu inconjurat doar de exemple nefericite si situatia e cu totul diferita?

Cine a mai fost cand era copil la tabara de la Navodari?

In vara lui ’99, la 15 ani, am avut o vacanta in care am fost, impreuna cu cativa colegi de liceu in Tulcea, Navodari si Mangalia. Am stat cateva nopti si in tabara de la Navodari.

Tin minte si acum ca la inceput ne-au bagat in niste casute de lemn care erau pe jumatate distruse de fostele generatii si de lipsa reparatiilor. Si ca am adormit jucand in timp ce jucam poker la ora 1-2 noaptea. Si ca intr-una dintre nopti ne-am dus sa facem baie noaptea in mare, am trecut printr-o zona cu mai multi oameni, si unul ne-a zis “mergeti sa va omorati, bă!”. Si cat de alb era colegul meu Daniel, de il vedeam in apa destul de agitata de la cateva zeci de metri. Si ca n-avea slipi la el, a facut baie in chiloti. Acum e inginer software undeva langa San Francisco, castiga aprox. 100.000 $ pe an.

Si mai tin minte ca in cladirea in care am innoptat pana la urma camera (desi modesta dupa standardele mele actuale) era atat de buna, comparata cu casa de lemn initiala incat parea hotel de lux pentru niste elevi obositi.

Si ca din tot grupul de elevi, singura persoana care a comentat in gura mare despre jegul din prima camera a fost Albina (careia toata lumea ii zicea Alina), a carei parinti erau in cu totul alta categorie sociala fata de noi, restul. Si ca a plans din cauza mizeriei, ceea ce ne-a si ajutat profesoara sa obtina un loc mai bun de cazare.

Aparent la inceputul anilor ’90 erau 14.000 de locuri de cazare în 300 de clădiri, pe o suprafaţă de 581.000 de metri pătraţi. Acum au mai ramas cateva sute de locuri de cazare si multa, multa ruina. Si au aparut multe-multe casute private, prin intelegeri intre cine trebuie.

Acum arata asa casuta initiala si cazarea “de lux”:

tabara3 tabara2 tabara1

Drepturi imagini observator.ro si casajurnalistului (unde mai gasesti cateva poze actuale cu tabara – motivul pentru amintirile mele de azi).

Cat costa o mana noua artificiala?

Aparent, intre 25.000 si 35.000 de $ (in functie de software-ul adaugat). In Anglia, NHS pare sa plateasca deja de cativa ani pentru montarea de asemenea proteze.

Mai multe informatii pe site-ul bebionic.

Este vorba de o proteza mioelectrica, ce foloseste sistemul neuromuscular al corpului uman pentru a comunica cu un aparat electric care interpreteaza hardware si software inputul mioelectric (primit prin niste senzori).

Cu Bebionic3 poti utiliza un nouse, folosi spray-uri, pahare si multe obiecte mici.

Pe langa faptul ca e destul de usoara si (pare) confortabila, are si capacitatea de a cara pana la 44 kg.

E un pic mai putin impresionanta decat prima persoana dublu-amputata de brate care reuseste sa controleze autonom 2 proteze modulare, dar e inca o dovada a evolutiei tehnologiei medicale.


P.S. Imi pare rau, dar nu pot sa nu mentionez si asta. Stiu ca o sa sune un pic tampit, dar asta e. 🙂

Imi place destul de mult serialul Silicon Valley produs de HBO. In sezonul 2 tocmai a fost un episod in care un vizionar american (à la Steve Jobs) ii da mana libera (pun intended) unui om de stiinta pentru a dezvolta niste aplicatii de interfata om-masina.

Prima realizare: o mana bionica, montata pe o maimutica. Ce alege sa faca maimuta cu ea este… destul de trist. Oricum, mentionez asta si pentru ca, in cautarile mele pe youtube dupa prosthetic myoelectric arm, am dat peste mai multe filmulete (unele cu bebionic 3). Comentariile utilizatorilor arata ca multi oameni nu sunt cu mult mai evoluati in primul gand referitor la o proteza artificiala de brat decat o maimuta.

Trei seriale de (un) week-end

Trei seriale vazute in ultimele luni, in cate un week-end ba ploios, ba friguros. Presupun ca se pot viziona si in timpul verii, dar probabil timpul de vizionare nu va mai fi asa comprimat, pe motiv de lucruri mai bune de facut 😀

E vorba de doua comedii si o drama/mistery. Nici una nu se incadreaza (sau nu vrea sa se incadreze) in ceea ce ai numi mainstream.

  1. Fortitude

Serialul britanic se vrea un murder-mistery diferit, dar este mai degraba o drama cu elemente de mister.

fortitude

Premiza este interesanta. Fortitude este un orasel (fictiv) unic in lume, pozitionat pe una din insulele din arhipelagul Svalbard. Situat intr-un loc de o frumusete aparte dar extrem, aici nu a avut loc niciodata vreo crima. Pana acum.

Nu exista someri, toata lumea care vrea sa locuiasca aici trebuie sa aiba un job sau o sursa de venit. Datorita localizarii nordice (frig, permafrost) nimeni nu este ingropat aici. Orasul depinde de mica exploatare de carbuni din zona (pe cale sa fie inchisa) si de banii adusi de centrul de cercetari stiintifice. Desi este teoretic teritoriu norvegian, este administrat in comun cu Marea Britanie, guvernatorul-primar fiind numit de la Londra (cu toate acestea, este o norvegianca).

Contrar primei opinii, nu se reduce totul la o crima. La inceputul serialului, vedem cum prof. Dumbledore un fotograf faimos (jucat foarte bine de Michael Gambon), la plimbare  cu aparatul foto pe malul marii, impusca din mila un om pe cale sa fie mancat de un urs polar. Seriful local este cumva prezent si lasa vina sa cada 100% pe urs.

Aflam ca ceva i-a facut pe ursi sa devina violenti si sa atace fara discriminare oamenii si animalele. Dupa cateva atacuri, toata lumea e obligata sa iasa din casa inarmat cu o pusca de vanatoare sau insotita de cineva inarmat asa.

Peste ceva timp, 2 copii localnici gasesc un schelet mumificat de mamut, scos la suprafata de schimbarile climaterice… Ei le spun parintilor lor, care il iau si il ascund intr-un depozit, pentru ca mai apoi sa incerce sa il vanda.

De aici pana la o noua crima mai e putin. Urmatorul pas este introducerea in scena a inspectorului londonez Morton (interpretat excelent de italiano-americanul Stanley Tucci), trimis sa ajute investigatia locala – dupa un denunt anonim facut de prof. Dumbledore fotograful faimos de mai devreme.

La asta adaugam mai multe sub-intrigi: guvernatoarea a investit foarte multi bani intr-un hotel in ghetarul de langa oras, seriful pare sa aiba ceva de ascuns, avem o barmanita care ascunde la randul ei un trecut dubios, cei doi localnici cu mamutul sunt de la inceput periculosi, exista un rus cu intentii ascunse, un profesor rasist si cu comportament deviant si avem si un ofiter de search’n’rescue (interpretat foarte bine de vocalistul de la Bloc Party Nicholas Pinnock) care sufera de PTSD dupa razboiul din Afganistan.

Precum ziceam, e mai degraba o drama. Desi nu aflam cat de cat cine si de ce a facut a doua crima si care era treaba cu mercy kill-ul de la inceputul episodului intai pana spre episodul 7-8 (din 12), serialul pastreaza suspansul viu pana la episodul 10. Face asta construind personajele. Si chiar iti pasa de majoritatea personajelor (cel putin pana la un punct) – ceea ce se intampla mai rar in seriile de televiziune.

Decorul excelent (serialul e filmat in Islanda) creeaza o atmosfera greu de descris, actorii sunt destul de buni si cam toate personajele par sa aiba o mica poveste (drama sau nu) care e destul de interesanta.

Fortitude oras

Singura problema a serialului este finalul. Episoadele 11 si 12 sunt destul de dezamagitoare si tot suspansul construit cu greu in 8-9 episoade se cam fasaie la final.

Chiar si-asa, e un serial destul de bun. Nu inteleg cum o sa continue la anul (au comandat si un sezon 2), in conditiile in care totul pare relativ rezolvat in primul sezon. Mie mi-a placut sa-l vad (in ciuda episodului 12 dezamagitor).

  1. Getting On

Excelenta comedie neagra construita ca o adaptare americana a unui serial original BBC (omonim). Prezinta viata plina de probleme neasteptate dintr-o sectie de geriatrie intr-un spital universitar.

getting on Nu va asteptati la House M.D. si nici la Scrubs. Distributia serialului e destul de mica si nu sunt introduse prea multe personaje suplimentare in fiecare episod.

Cu toate acestea, fix numarul mic de personaje face ca serialul sa fie excelent. “Povestea” este simpla: Didi este noua asistenta medicala muncitoare si grijulie intr-o sectie de geriatrie. Acolo este luata sub aripa ocrotitoare (si nu prea) a asistentei mai vechi Dawn si trebuie sa lucreze majoritar cu doctorita Jenna James. Nu in ultimul rand, trebuie sa lucreze supervizata de asistenul-sef-cel-intotdeauna-ocupat Patsy. Doctorita pare la prima vedere o persoana careia nu ii pasa deloc de pacienti, ci de cum sa devina faimoasa in lumea medicala, dar vedem ca este de fapt un personaj multi-fatetat.

Practic, ceea ce da tenta de umor (negru) serialului nu este ingrijirea bolnavilor, ci multitudinea de dificultati care apar ca urmare a regulilor, legilor, lipsei de cunostinte, introducerii alandala a tehnologiei (fara instruire), evaluarea actului medical pe baza unor chestionare completate in bataie de joc, relationarea inter-umana ba la nivel de autoritate ba la nivel de prietenie, multitudinea de pacienti, fondurile insuficiente, exploatarea financiara a actului medical, conflictul intre culturi diferite, mustrarea verbala pasiv-agresiva (si nu directa) a colegilor de munca si cate si mai cate. Cand toate acestea se intalnesc cu niste personalitati speciale, cu probleme personale diferite, singurul lucru care se poate intampla este… comedia.

Mie imi place pentru ca (desi exagereaza, pentru efect “artistic”) sunt probleme cu care m-am intalnit PANA SI EU in acesti 3 ani de scoala. Spre deosebire de alte seriale cu subiect medical de real succes in ultimii ani, actorii nu sunt alesi pe principiul “de cine i-ar placea cum arata audientei” ci arata mai aproape de personalul medical real din spitale. Pentru ca n-am vazut inca spitalul populat cu fotomodele (masculine si feminine) din orice serial “medical” american din ultimii 15 ani.

Fiecare sezon are 6 episoade, deci e clar de vizionat intr-un week-end. Dupa ce-ti iei HBO Go, de exemplu 🙂

In principiu, daca ti se pare amuzant clipul urmator, iti va placea serialul. Daca nu… poate ar fi cazul sa gasesti altceva.

  1. Mozart in the Jungle

O comedie scurta si intensa, ca o ploaie de vara, cu un subiect mai rar in lumea micului sau marelui ecran.

mozart in the jungleSi acest serial nu e chiar pe gustul tuturor, trebuie sa vezi un episod sau doua ca sa te hotarasti daca e pe gustul tau. Mie mi-a placut foarte mult.

Povestea: Orchestra Filarmonicii din New York primeste un nou dirijor, atunci cand vechiul maestro trebuie sa se pensioneze (pe jumatate fortat, pentru ca nu mai era suficient de hip pentru a aduce bani Filarmonicii). Noul dirijor va fi Che Guevara Rodrigo (jucat  excelent de Gael Garcia Benal), un geniu precoce, adorat de tineri si batrani si care va aduce un nou suflu unei orchestre in pragul falimentului.

Evident, avem outsider-ul Hailey, care, ca o mica Cenusareasa isi doreste din tot sufletul sa ajunga sa cante in orchestra, dar nu e suficient de experimentata pentru asta, pentru ca niciodata nu a avut banii pentru o educatie muzicala completa. Asta desi este destul de talentata – suficient de talentanta pentru a fi observata de maestro Rodrigo.

Distributia este plina de personaje care mai de care mai extravagante si mai savuroase (din orchestra si din lumea din jurul ei). Ceea ce creeaza premisa pentru nenumarate intrigi legate de vechiul dirijor, amantele sale, donatori generosi, familii bogate si lumea muzicala plina de has-beens si wannabes dintr-un oras cu ceva traditie in domeniu.

Desi producatorii serialului pluseaza pe “sex, drugs and classical music” ca motto, serialul e ceva mai mult de-atat. Da, toata lumea (in special femeile) e prea cazuta in limba dupa maestro-cel-cu-par-sauvage si toti membrii orchestrei par fortati sa fie niste ciudati, nu niste oameni extrem de muncitori si pasionati. Dar, cumva, serialul e misot, cu atatea clisee si absurditati (sau poate din cauza lor?).

Mie mi-a placut pentru ca subiectul e un pic diferit si pentru ca majoritatea personajelor pastreaza tonul subiectului, interpretand niste roluri-clisee (vazute si tot vazute pana acum in alte filme/seriale) larger-than-life intr-un fel care face tot intregul interesant. Placut suficient de mult incat sa astept sezonul 2. 🙂

Internetul e infestat cu… trolli

Sau postaci, pe romaneste. 🙂

troll

Mai tine minte cineva clipul ala cu propaganda ieftina – dar adaptata la secolul 21 cu rusii mandri de apelativul de ocupant si de istoria lor “glorioasa” de cuceritori?

Genul asta de propaganda a fost doar un pic mai vizibil. Culmea e ca e posibil (dar putin probabil) sa fi fost vorba de un proiect independent – lipsit de fonduri de sus.

Exista insa mici armate de troli platiti, a caror finantare e obscura si care sunt pastrati in necunostinta de cauza chiar de catre cei care ii platesc sa deverseze rahat pe orice uliță virtuala a internetului.

Articolele demascatoare – cum ar fi cel the Guardian (“Salutin’ Putin“), din Der Spiegel (“Paid as a Pro-Kremlin Troll“) si mai noul articol din NY Times (“The Agency“) – nu fac decat sa prezinte o mica parte a realitatii, una prea usor de descoperit.

Daca te uiti pe orice site de stiri din strainatate, te crucesti cat de repede apar vanjnici aparatori ai politicii agresive a Rusiei in Ucraina dupa orice articol critic la adresa Rusiei.

Nu exista site care sa nu fie bombardat cu comentarii de genul asta, care vor sa dea impresia de “curent de opinie” pro-rus.

Der Spiegel, Die Welt, The Guardian, The Independent, CNN, BBC, Le Monde, Le Figaro, Foreign Policy, NY Times, Washington Post (dintre ziarele si revistele pe care le mai citesc eu) sunt in egala masura afectate.

Daca stai sa te gandesti, iti dai seama cu oroare de faptul ca sigur exista si o armata a trollilor care sunt pro-vest. Bine, e probabil sa fie mai robotizata armata asta, pentru ca asa exista mai putini oameni care ar povesti ceea ce fac.

Acum… locuim intr-o lume interconectata si e usor pentru oricine sa-si exprime o opinie, indiferent de cat de extremist sau normal ar fi el. Deci e clar ca vor exista si oameni care vor gandi la fel ca trollii. Ceea ce ai putea numi troll-independent. Cei care stiu ei mai bine decat restul lumii, raspandesc teorii ale conspiratiei, ignora logica sau dovezile (in orice domeniu) si care polueaza orice discutie cat de cat normala.

Dar cat din ceea ce gandesc ei este bazat pe logica lor si cat este bazat pe ceea ce ii spune mass-media (vanduta sau nu) sa creada?

Problema e ca genul asta de derapaje si deturnare a discutiilor publice (din ceva cat de cat realist in niste discutii in limite ideologice dictate de sus) nu face decat sa distruga credibilitatea internetului ca sursa de conversatie. Orice idee contra celei majoritare poate fi usor ignorata pentru ca vine de la un troll, orice nehotarat/credul poate fi usor manipulat in a inghiti pe de-a-ntregul ceea ce spune un manipulator de undeva de departe.

Era liberatii de exprimare, in care poti spera intr-o aducere laolalta a tuturor vocilor si natiunilor si la o intelegere intre popoare pare sa fie deturnata fara drept de apel spre manipulare ieftina a maselor spre obtinerea unui scop anume.

Si nu e totul limitat la politica statala.

Firmele mari si mici isi creeaza atat de usor “un curent de opinie favorabil” doar pentru a reusi sa vanda mai mult si pentru a avea profituri mai mari.

Politicienii mari si mici au echipe intregi de oameni pregatiti sa repete la nesfarsit aceleasi mesaje scurte si tampite despre cat de buni sunt ei si cat de rai sunt ceilalti.

Exemplul cel mai vizibil pentru romani este din campaniile electorale, cand brusc se populeaza orice forum, blog, site de stiri si apar tot felul de comentatori care nu aveau nici o treaba cu acel site pana nu demult.

Daca esti curios sa vezi cum e viata unui troll roman, vezi articolul asta al lui Vlad Ursuleanu de la Casa Jurnalistului (pe vremea cand lucra si pentru RL).

Un articol care prezinta o mica parte din universul postacilor pro-Udrea sau pro-Dan Voiculescu aici.

Sa nu uitam ca Tolontan afirma acum cateva luni ca procurorii DNA ar fi ajuns la concluzia ca Elena Udrea isi platea postacii din bani deturnati de la buget. E amuzant sa citesti comentariile la articolul ala, in care e foarte probabil sa se fi strecurat niste… postaci.

M-a amuzat un post al baietilor de la LaColtulStrazii, in care postau o discutie cu un postac nemultumit ca era banat.

Si uite asa duci in derizoriu libertatea de exprimare.

Transport in comun gratuit daca citesti o carte

In Cluj!

Oricine citeste o carte in mijloacele de transport in comun din Cluj in perioada 4-7 iunie 2015 circula gratuit.

carte parte

Foarte tare stirea asta.

Felicitari celor care au venit cu ideea si au reusit sa si convinga pe cine trebuie ca ar fi frumos s-o puna in practica.

Vin si eu de pe margine si intreb: daca citesc (cum fac eu) cartea de pe smartphone, se mai pune? Dar daca e vorba de un manual pentru scoala? Dar o revista groasa cu benzi desenate (pe care americanii ar numi-o graphic novel)? 🙂