lungul drum pana departe

nimic nu se schimba in bine peste noapte

Trei stiri din sistemul de sanatate de stat din Romania

Asistentă medicală în stare gravă. A suferit un accident vascular cerebral după o situaţie tensionată din spital: „Era suprasolicitată”
O asistenta medicala de 59 de ani a suferit un AVC in timpul muncii, pe sectia de spital unde trebuia sa aiba grija de un numar mai mare de pacienti ca de obicei (din cauza lipsei de personal cumulata cu vacanta unei colege). Aparent, suferea si de hipertensiune. Asta e la fel de relevant ca si cum as spune “era trecuta de a doua tinerete”.
Evident, nimeni nu se simte vinovat. Citez din directorul spitalului

“Lipsa personalului a fost tot timpul o problemă şi ne-am ajutat angajând persoane fizice autorizate. Problema a fost rezolvată temporar. Este destul de anevoios pentru că trebuie urmate mai multe etape pentru a face angajări. Nu le facem de capul nostru”

E adevarat ca in ultima vreme s-au mai deblocat din posturi (cel putin in Bucuresti, in ultimul an am tot auzit de posturi eliberate prin spitalele mari). Problema e ca se face ceva foarte tarziu. Si ca foarte multi dintre cei care termina scolile de asistenti medicali nici nu concep sa mai munceasca in tara. Si dintre cei ramasi, nu toti sunt foarte bine pregatiti pentru meseria asta. Alt lucru pentru care “nimeni” nu e de vina.

Sincer, ma mir ca nu au fost mediatizate mai multe cazuri de genul asta. E adevarat, nu atrag la fel de multe comentarii ca orice caz in care se acuza din start personalul medical de cate-n-luna-si-n-stele.

Un adolescent de 14 ani, revoltat de condiţiile în care este internată bunica sa (in Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa), a postat pozele pe Facebook

Trebuie vazute pozele. Cam ce am vazut si eu in floarea spitalelor bucurestene (Floreasca, Universitar Central, Cantacuzino, “Elias”, Militar central, Colentina). Doar la Grigore Alexandrescu si Coltea nu am vazut asa ceva – dar e adevarat ca sunt spitale proaspat renovate. Si la Bals era cat de cat ok.

E adevarat, si in spitalele antementionate exista sectii si sectii. Pentru unele se gasesc bani pentru renovare, pentru altele… nu. Poti merge in acelasi spital la etajul 1 si sa te crucesti de jegul de acolo (ca in articolul citat) si apoi la etajul 3, 5 etc. si sa vezi o sectie foarte ok. Cel mai tare mi s-a parut cand am vazut pe aceeasi sectie 4 camere renovate si cu conditii ok-spre-bune si alte cateva camere si mai multe saloane care erau cu veceurile distruse, linoleul rupt, sange pe pereti si jeg peste tot. Minunea “fondurilor pentru renovare limitate“. Nu vopsim peste tot, doar spoim un pic cateva camere.
Evident, e plin internetul de stiri de genul asta (vezi si cazul Ploiesti aici si aici). Avem si un filmulet:
Si, la final:
Infirmiera care s-a pozat pe patul de spital cu Gabriel Cotabita, concediata impreuna cu colega care a fotografiat-o
Cum mama naibii sa faci asta? Prima chestie pe care ne-au spus-o de la scoala inainte de prima perioada de practica “NU pozati pacientii, nu faceti poze in spital, nu le puneti pe facebook, nu puneti tag-uri cu spitalul”. Acelasi lucru apoi ni l-au spus la sedintele de “protectia muncii” (printre alte lucruri). Aproape toate asistentele sefe pe care le-am intalnit au insistat sa ne spuna ca sa nu ne prinda ca facem poze la ele pe sectie.
Asta ca sa vorbesc doar despre ideea de “e interzis”, ca sa nu mentionez faptul ca esti acolo ca sa ai grija de un pacient si sa-l respecti din toate punctele de vedere ca persoana – o treaba de care uita prea multi oameni din sistem.

“Freakonomics” – cum poti raspunde cu instrumente economice la intrebari mai degraba sociale

freakonomics

In anii ’90, SUA se confrunta cu un val de crime violente. Numarul de omucideri crestea constant, indiferent de ce faceau autoritatile. Nenumarati “experti” prognozau un viitor sumbru, in care numarul de omucideri ar fi crescut cu 100% pana la 200% pana in anii 2000. Apocalipsa era aproape!

Atata doar ca asta NU s-a intamplat! In loc sa creasca anual, numarul de crime a inceput sa scada si continua sa scada pana in ziua de azi. Dupa un maxim atins in 1992 (757.7 crime violente la 100.000 locuitori), numarul de crime violente a scazut pana la nivelul din 1970 (386,9 crime violente/100.000 locuitori in 2012). Aceiasi experti care in 1990 prevesteau sfarsitul au iesit acum cu teorii despre “ce s-a intamplat”. Dintre teoriile plauzibile avem: cresterea numarului de politisti, cresterea numarului de criminali incarcerati si inasprirea pedepselor (comparativ cu anii mai blanzi ’70) si imbatranirea populatiei/schimbarea demografica, coroborata cu o economie de boom, care a oferit joburi multe populatiei.

Aici intra in joc teoria autorului cartii, care spune ca, dupa un faimos proces din 1973, care a legalizat avortul la nivelul intregii tari (Roe v. Wade), numarul de avorturi a crescut vertiginos in anii ’70 si ’80, stabilizandu-se la nivelul anilor ’90. Studiind datele demografice ale persoanelor care au facut un avort legal dupa acest moment, se observa ca aproximativ 800.000 de copii provenind majoritar din familii cu situatie materiala precara, cu un singur parinte, din familii in care parintii aveau un nivel al educatiei precar samd. Nu trebuie sa fii economist sa te gandesti ca acesti copii erau fix printre cei predispusi in a deveni criminali la varste de 14-20 de ani. Printr-un act de interventie externa (“eliminarea” lor cu totul din “marea” de posibili criminali) se poate explica (o parte din) scaderea dramatica a ratei criminalitatii violente din SUA.

Evident, exista multi critici ai acestei teorii, unii cu argumente mai bune (dar gresite) sau mai proaste (de tipul “ad hominem” sau limitate la “teoria aceasta este cladita pe legalitatea avortului, nu sunt de acord cu avortul, deci nu sunt de acord cu teoria”).

Interesant este ca autorul foloseste chiar exemplul Decreteilor lui Ceausescu: in urma decretului prin care dictatorul interzicea avorturile s-au nascut un numar mare de copii, care s-au maturizat fix inainte de 1989. Si au avut un rol important in miscarile populare care l-au dat jos. Ma rog, apoi mentioneaza o tampenie (cum ca Ceausescu ar fi fugit cu 1 miliard de $ dupa el), dar exemplul e destul de bun.

O continuare la teoria sa ar fi daca cineva ar studia numarul de crime (violente sau nu) din Romania in anii 2000-2010. In 1990 se estimeaza ca am avut 900.000 de avorturi (un numar exagerat, in opinia mea) si numarul a ramas constant mare pana s-a stabilizat prin 2005. Tine minte cineva cat de pline erau orfelinatele in anii ’90 si numarul imens de copii (si oameni) ai strazii de la inceputul anilor ’90? Sa nu-mi spuna mie cineva ca s-au imputinat doar pentru ca a inceput sa “duduie” economia tocmai in 2006.

Revenind la carte. Autorul nu este un economist in domeniul strict al cuvantului. Nu va discuta la nesfarsit despre politica monetara si macroeconomie (a la Paul Krugman). Pur si simplu isi pune niste intrebari cu o oarecare valoare sociala (sau nu) si incearca sa le explice cu ajutorul statisticii sau a altor unelte pe care economia ti le pune la dispozitie. Numeste acest tip de economie (economics) “freakonomics“.

Astfel, in carte, el ofera raspunsuri la intrebari de genul “cum afli daca niste profesori isi ajuta elevii sa triseze la niste teste standardizate” si “cum prinzi acesti profesori trisori” (gandesti ca ei), “cum iti dai seama ca intr-o competitie sportiva e posibil sa existe rezultate trucate” (verifici date statistice pe o perioada mai lunga), “cat de profitabila e viata de traficant de droguri” (la fel ca intr-o companie capitalista, deloc profitabila pentru cei de la baza, dar foarte profitabila pentru cativa din varf), “de ce agentii imobiliari nu actioneaza tot timpul in bunul-interes al clientului lor” (motivatia lor e considerata de ei “prea mica”), “de ce triseaza sau incalca regulile/legile lumea, in general” (din cauza recompensei care depaseste pedeapsa teoretica) si la multe alte intrebari.

Editia pe care am citit-o  eu avea si cateva articole de pe blogul Freakonomics sau cateva articole printate in ziare, care completau imaginea generala de colectie de idei a cartii.

Per ansamblu, o lectura usoara si foarte interesanta, daca esti genul de persoana care chiar isi pune intrebari despre lucrurile care se intampla in jurul sau. Exista si o continuare, pe care urmeaza s-o citesc, disponibila si tradusa in limba romana “Superfreakonomics: Incalzirea globala, Patriotismul prostituatelor si motivele pentru care teroristii-kamikaze ar trebui sa-si faca asigurari de viata

P.S. Eeeeh, ce bine e sa nu mai ai examene, cand citesti o carte nu te mai simti vinovat ca nu inveti 🙂

intrebari

O proteza din otel, plastic si silicon care nu are parti electronice si ofera mobilitate crescuta

Curiosi pentru mai multe detalii?

Cum functioneaza proteza? Se monteaza direct pe mana/ciotul degetului ramas (cu un fel de ham) si apoi foloseste miscarile naturale ale mainii. Este evident ca nu ai control 100% asupra tuturor miscarilor de care e capabil un deget “natural”, dar este o solutie ce pare comoda, inteligenta, usoara, cat de cat aratoasa (cu “teaca” din silicon adaugata) si relativ usor de intretinut. Lipsa componentelor electronice o face si mai putin predispusa la probleme la utilizarea de durata.

Povestea inventatorului (si a protezei) este foarte interesanta. Desi are studii in domeniul economic (business), si-a machetat si desenat intr-un soft de tip CAD schemele pentru primele matrite. A inceput cu ideea de a fabrica degete cosmetice (fara functionalitate, dar mai degraba “aratoase”). A ajuns sa faca un dispozitiv care se poate adapta in nenumarate configuratii, in functie de numarul de degete amputate si tipul amputarilor (totale, partiale). Fiecare deget are in jur de 23 de piese dar, aparent, este construit la comanda (pe specificatiile fiecarui pacient). Desi e vorba de o proteza modulara, care se poate adapta usor la diferite cerinte, se pare ca firma continua sa o perfectioneze.

Sursa: articolul asta.

x fingers

Cat costa?

Am gasit informatii neclare. Pretul pare sa fie intre 5000$/deget si 12.000$/mana. Un review NHS din 2012 zice 10.350 lire/mana  (de tip X Finger).

Drepturi imagine (si filme): Didrick Medical.

The Man from U.N.C.L.E – foarte distractiv, daca iti plac genul asta de filme cu spioni

Screen Shot 2015-08-25 at 22.45.37

Daca mergi la filmul asta asteptandu-te la un film mai nou cu Jason Statham sau un Bond ceva mai vechi (actiune non-stop, impuscaturi peste impuscaturi, gadgeturi fantasmagorice, urmariri cu masini scumpe si niste personaje-negative atat de fortate ca sunt aproape comice), o sa fii dezamagit.

La fel, daca vrei un Snatch, dar cu spioni, e posibil sa fii dezamagit. Sau nu – depinde de ce ti-a placut Snatch (sau Lock, Stock and Two Smoking Barrels).

The Man from U.N.C.L.E are multe elemente din alte filme regizate de Guy Ritchie: scene de actiune relativ rapide, fara multa “bataie”, dialoguri spumoase – care dau o tenta amuzanta unei scene la prima vedere serioasa, o mica “dezvaluire” despre un personaj, niste tradare, editare caracteristica a scenelor si o coloana sonora foarte, foarte potrivita. La care se adauga decoruri care nu exceleaza prea mult, dar sunt augmentate de costumatie bine aleasa.

Pe scurt, mie mi-a placut mult. O ora si 40 de minute au trecut foarte repede, fara sa existe momente moarte sau plictiseala.

E adevarat, poate personajele puteau fi construite mai mult, dar pentru asta poate ii trebuia un Robert Downey Jr., nu actorii atasati unui Superman trist sau unui Lone Ranger care e posibil sa-i fi ingropat cariera lui Johnny Depp. Nu ca nu mi-a placut cum au jucat cei doi protagonisti, dar pur si simplu nu prea aveau de unde sa ofere mai mult.

Vaca de muls

Cam asta suntem noi pentru toata lumea daca avem indrazneala sa ne dorim sa plecam sa lucram in alta tara. Nu ma plang si nu cer mila, doar observ realitatea.

Alt titlu pentru aceasta postare ar fi “cat te va costa sa pleci ca asistent medical sa lucrezi in alta tara“.

vaca de muls

Sa facem un calcul:

Scoala vrea: 180 lei pentru eliberarea Planului de Invatamant (cu detalierea orelor de practica/teorie pe cei 3 ani) + o adeverinta. Si le elibereaza cam cand vrea ea (scoala sau… persoana care le completeaza).

OAMMR vrea: 153 lei (inscrierea in ordin plus cotizatia anuala – pentru cele 5 luni ramase) + 100 lei (pentru o stampila, o semnatura si o adeverinta care se vrea un certificat ce probeaza caracterul nostru “certificate of good character” – care se elibereaza in cateva zile). Aici adaugam minim 50 lei pentru un certificat A5 care sa ateste ca esti apt psihic pentru meseria de AMG (cu parafa unui medic psihiatru + a unui medic de familie/medicina muncii/medicina interna) + 1 cazier (19 lei). Sa zicem ca vrei sa si lucrezi un pic in tara, adaugi un minim de vreo 18 lei pentru o asigurare de malpraxis (minimul asta il platesti la firme de genul Astra sau Carpatica – ambele in faliment sau pe cale sa intre-n faliment). Si cativa lei pentru niste copii xerox.

La asta adaugam:

  • pasaport 290 lei, valabil 5 ani – nu e chiar obligatoriu, dar toata lumea iti recomanda sa ti-l faci. Oricum, daca il faci in strainatate (la un consulat), e mai scump (aprox. 100 euro, daca nu ma insel)
  • inca un cazier 19 lei. N-ar fi asa rau daca n-ar trebui sa le platesti la Posta Romana, unde stai la cozi peste cozi si dureaza inregistrarea cererii si eliberarea chitantei o gramada de timp.

  • traducere acte. In engleza am gasit un pret minim de 12 lei/pagina. Pentru germana am gasit cu 25 lei/pagina pana acum. Aici intra: adeverinta de la scoala (care tine loc de diploma) 1p, adeverinta tip de la medicul de familie care sa spuna ca esti apt de munca 1p, adeverinta stagiilor de instruire practica 1p (cred), cazier 1p, certificat membru OAMMR 1p, adeverinta good character OAMMR 1p. Total: 6 p – minim 72 lei

  • legalizare acte. Daca ar fi vorba de legalizare traduceri, cel mai mic pret gasit este de 37 lei/document. Cam mult. Dar, din ce inteleg eu, se cer copii romanesti legalizate + traducerile autorizate. Copia legalizata pentru un document romanesc are un pret minim de cam 6 lei/pagina (dar se invarte pe la 10 lei la multi notari publici). Avem cele 6 documente de mai sus, plus pasaportul. Inca minim 42 lei

TOTAL pana acum:

114 + 309 + 340 + 180 lei = 943 lei

Plus taxele postale pentru trimiterea unui plic voluminos in Anglia (aprox. 100 lei)

Plus cele 2 taxe pentru NMC (110 + 130 lire) = aprox 1490 lei (la 1 lira de 6,2 lei)

Minim 2500 lei.

Aici adaugam costul biletului de avion, transferul aeroport-oras, plus cazarea in prima luna (care poate presupune si cererea unei garantii si o plata in avans). Plus un cazier din tara-destinatie. Aceasta parte e platita de multe ori de intermediari sau angajatori (sau primesti ceva cazare subventionata la inceput).

Povestiri triste din medicina – Lipsa respectului fata de pacienti

Acum 2 luni a fost foarte populara in fluxurile de stiri mondiale o poveste a unui american din Virginia careia i-au fost acordate de un tribunal american daune in valoare de 500.000$ pentru ca un medic anestezist (si alt personal medical) l-a jignit in mod repeteta in timp ce era sedat pentru o colonoscopie.

Americanul isi lasase telefonul pornit pe “inregistrare” inainte de colonoscopie, “pentru a fi sigur ca tine minte ce instructiuni i s-au dat post-procedura”.

Inregistrarea se poate asculta in articolul asta WaPo, spicuiesc: “este nebun”, “unul dintre lucrurile bune in a fi anestezist este ca pot face oamenii sa taca din gura”, “dupa cateva minute de discutie cu tine in preop, vroiam sa te lovesc in fata”, referindu-se la iritatia pacientului din zona genitala “nu atinge, nu vrei sa iei sifilis pe mana sau ceva”, “este probabil TBC in penis, deci o sa fii ok”, “este ebola la penis”, referindu-se la faptul ca isi avertiza ingrijitorii ca intotdeauna lesina cand i se monteaza o branula “atunci de ce te uiti, retardatule?” si lista poate continua.
In jurnalul american respectat Annals of Internal Medicine, al Colegiului American al Medicilor apare un articol in care se povestesc doua intamplari in care niste doctori-educatori s-au comportat lipsit de respect fata de pacientii lor sedati, de fata cu studentii lor, viitori doctori la randul lor.

Prima poveste este despre o histerectomie. Un doctor curata si aseptiza cu betadina labiile si zona inghinala a unei paciente si apoi se intoarce la student si ii face cu ochiul, spunandu-i “fac pariu ca ii place”

I was scrubbed into a vaginal hysterectomy. The patient was under general anesthesia. My attending was prepping the patient’s vagina. He picked up a clamp holding sterile cotton balls and dipped them into Betadine. While he was cleansing and scrubbing her labia and inner thighs, he looked at me and said, ‘I bet she’s enjoying this.’ My attending winked at me and laughed.

masaj uterin

A doua este despre o nastere complicata (a unei mame de origine hispanica). Doctorul ii salveaza viata pacientei facand o procedura de ultima instanta, in care se maseaza INTERN postpartum uterul mamei pentru a opri o sangerare. Ei bine, in timp ce e cu mana adanc in interiorul femeii, doctorul se apuca sa danseze si sa dea din mana libera, fredonand ‘La Cucaracha, la cucaracha, dada, dada, dada-daaa.’

Canby then performs an internal bimanual uterine massage. He places his left hand inside her vagina, makes a fist, and presses it against her uterus. I look down and see only his wrist; his entire hand is inside her. Canby puts his right hand on her abdomen and then massages her uterus between his hands. After a few minutes, he feels the uterus contract and harden. He says something like, ‘Atta girl. That’s what I like. A nice, tight uterus.’ And the bleeding stops. The guy saved her life. I was blown away. But then something happened that I’ll never forget. Dr. Canby raises his right hand into the air. He starts to sing ‘La Cucaracha.’ He sings, ‘La Cucaracha, la cucaracha, dada, dada, dada-daaa.’ It looks like he is dancing with her. He stomps his feet, twists his body, and waves his right arm above his head. All the while, he holds her, his whole hand still inside her vagina. He starts laughing. He keeps dancing. And then he looks at me. I begin to sway to his beat. My feet shuffle. I hum and laugh along with him. Moments later, the anesthesiologist yells, ‘Knock it off, assholes!’ And we stop.

Cel mai trist mi se pare faptul ca cei 2 studenti au ras/participat la momentul nepotrivit, desi stiau in sinea lor ca nu e corect sa o faca. Ma rog, editorialul care insoteste articolul initial mentioneaza ca ei publica aceste povesti in speranta ca va genera discutii constructive despre tratamentul pacientilor si de ce unii doctori aleg sa se poarte nepotrivit.

Asta mi-a adus aminte de un post de pe Respectful Insolence, un blog al unui chirurg oncolog american (David Gorski, managing editor la Science Based Medicine.org). In acest post, Orac era pe buna dreptate scarbit si ingrozit de felul in care era prezentat un moment de “educatie medicala”, povestit pe un alt site cu teme medicale (KevinMD.com – una dintre cele mai citite pagini de acest gen din SUA).

Se referea la un repost a unei postari aparute initial pe un blog (sters intre timp) al unei doctorite chirurg din SUA. Povestea cum profesorul ei, in timpul unei operatii de reparare a unui anevrism aortic, observand ca este “prea” atenta in jurul venei cave inferioare (IVC), o sectioneaza voit ca sa “o pregateasca pentru viata de chirurg” si sa vada cum va repara aceasta urgenta.

anevrism aortic

Adica i-a pus voit viata in pericol unui pacient care-si incredintase viata unor profesionisti…

So here I was, handling the plane (the layer, or space) around the IVC with care to avoid ripping it.  It seemed like the intelligent thing to do.  My attending asked, why are you being so dainty with your dissection there?  I answered that I wanted to avoid ripping the cava because they’re so much harder to fix.
I take it he interpreted my comment as fear, and decided upon a teaching moment.  He took his scissors and incredibly, before my eyes, and with no warning or preparation of any kind, cut a one inch hole in the cava… As I tried to process what I just saw, incredulous that he would actually intentionally make a hole in the cava, and as dark blood poured out of the hole, the tide rising steadily in the abdomen, he remarked, “well, are you just going to stand there or are you going to fix that?”…
So on that day, when the vascular attending cut that hole in the cava, he was preparing me, both for the oral exam, and for life as a surgeon.  He wanted to see if I could handle it.

 

 

Sper din tot sufletul sa nu ajung intr-o situatie de genul asta, pentru ca n-as vrea sa regret toata viata apoi faptul ca prin actiunea sau inactiunea mea am fost de acord cu un asemenea comportament…

2 seriale TV pentru vreme ploioasa

  1. Humans

humans

Ce s-ar intampla daca in momentul acesta ar fi pe piata o sumedenie de roboti cu aspect foarte asemanator cu al oamenilor, care pot face aproape tot ce pot face oamenii? Roboti care pot fi gunoieri, soferi, ingrijitori, kinetoterapeuti, lucratori in call-center, bone, menajere, barmani samd. Care sunt foarte aproape de a putea face inclusiv muncile de inalta precizie pe care inca le mai fac oamenii ultraspecializati (medicina, inginerie).

Ei, daca adaugi la asta si faptul ca apar si niste roboti care pot gandi (si suferi si care chiar se pot teme) – care sunt constienti (inteligenta artificiala), atunci ai premiza pentru un serial interesant.

Serialul e plasat in Marea Britanie, intr-un prezent/viitor foarte apropiat distopic, in care robotii (synthetics) sunt omniprezenti in viata oamenilor, pot fi achizitionati in leasing pentru cam aceeasi suma lunara platita pentru o masina si deja au “furat” un numar important de joburi de la oamenii cu pregatire limitata. Problema si mai mare e ca evolueaza constant si deja apare intrebarea “ce sens are sa mai inveti ceva, cand in curand un robot va face asta mult mai bine?”.

Nu are multa actiune (deci nu va ganditi la I, Robot) si e mai degraba o drama cu emfaza pe partea sociala/psihologica. Cu toate acestea, pana acum mie imi place (n-am vazut tot sezonul). Te face sa te gandesti la un viitor posibil. Si la “ce ne face oameni”.

Btw, m-a amuzat si intristat faptul ca nu se mentioneaza deloc cum ar trece omenirea peste repulsia fata de o replica incompleta a unui om (cum ar fi fost primele generatii de roboti umanoizi) – the uncanny valley hypothesis.

  1. Mr. Robot

mr robot

Reteta: Se ia un hacker antisocial, se adauga o corporatie imensa, cu un nume predestinat (Evil corp), care si-a bagat tentaculele in toate aspectele vietii de zi cu zi  in intreaga lume si care ar face orice pentru profit, se introduce in scena o grupare cu motive necunoscute de hackeri (fsociety) care vor sa distruga aceasta corporatie (sau nu?), se adauga o adictie de morfina, un traficant de droguri si cateva fete/femei care au o valoare pentru antenumitul hacker antisocial si se lasa toate la fiert. Se adauga pe parcurs si alte entitati cu planuri necunoscute, se incearca sa se umanizeaze “monstrul corporatist” (sunt doar oameni, intr-un final) si se introduc efecte neprevazute ale placerii ascunse a eroului nostru de a fi “hacker justitiar”.

Rezultatul: un serial interesant, cu o nota neverosimil de mare pe imdb si deja reinnoit pentru un al doilea sezon.

Din serialul asta n-am vazut decat 3 episoade. Dupa un episod 1 relativ alert, devine ceva mai lent. Dar ramane interesant. Sper sa nu ma dezamageasca.