Viitorul acordarii primului-ajutor

Defikopter - sursa ASB eV
Defikopter – sursa ASB eV

Teoria este simpla: in cazul unui stop cardiac (sau in caz de fibrilatie ventriculara sau tahicardie ventriculara), cand inima nu mai pompeaza sange, dupa 3 pana la 5 minute de privare de oxigen, tesuturile creierului incep sa fie distruse ireversibil. Pentru fiecare minut in care pacientul nu este tratat, sansele sale de supravietuire scad cu 7% in primele 3 minute si cu 10% dupa 3 minute.

Defibrilarea (administrarea unui soc electric pentru a o scoate dintr-un ritm periculos = disritmie) se administreaza doar la fibrilatie ventriculara (de aici si numele defibrilare) sau la tahicardie ventriculara lipsita de puls. Pana la defibrilare, resuscitarea cardiopulmonara (compresii toracice cu sau fara respiratie gura la gura) este foarte importanta si utila pentru supravietuirea pacientului. Defibrilarea poate fi facuta de un specialist cu un aparat “manual” sau de aparate automate, relativ usor de utilizat, numite… Defibrilatoare automate. :))

Daca inima se opreste de tot din pompat si intra in asistola (lipsa activitatii electrice a miocardului si lipsa contracturii sale), defibrilarea este inutila. Dar prin resuscitare cardiopulmonara + tratament medicamentos (adrenalina + atropina sau vasopresina) inima poate incepe sa bata din nou neregulat, oferind un ritm care ar putea fi defibrilat.

Am dat peste filmuletul asta:

Niste germani (Arbeiter Samariter Bund) vor sa introduca un sistem de livrare rapida (numit Defikopter) a unui Defibrilator extern automat  la locul unde un trecator (bun samaritean) a observat un stop cardiac. Folosesc o drona pentru asta, care poate zbura cu pana la 70 km/h, localizeaza pacientul folosind un app (sau sistemele de geolocatie pentru localizarea unui apel). Drona este dotata si cu o camera video, pentru a vedea un eventual pilot pe unde zboara. Pana acum germanii au facut doar teste (incununate de succes) intr-o zona de langa Stockholm, intr-o colaborare cu Karolinska Institut din Suedia. Pentru moment exista niste limitari din cauza legilor actuale, care cer ca un asemenea aparat sa fie pilotat tot timpul, nu ii permit sa zboare independent (desi software-ul actual ii permite asta).

Pentru cei vorbitori de limba engleza, am gasit o alternativa, tot in faza de proiect, din Olanda:

Un belgian – Alec Momont*, proaspat absolvent al Universitatii Tehnice Delft din Olanda, a proiectat o drona care poate zbura cu pana la 100 km/h, cantareste 4 kg si poate cara pana la 4 kg in plus, care poate duce in cateva minute un Defibrilator Extern Automat la locul unde o persoana tocmai a suferit un stop cardiac. Cu ajutorul unui monitor, a unei camere video si a capacitatii dronei de a trimite si primi un stream de informatii si video catre un centru de comanda, spectatorul care a apelat serviciile de urgenta poate fi instruit ce sa faca.

Costurile unui asemenea sistem par sa fie destul de mici (pana la 15.000 euro, calculeaza belgianul). Problemele tin tot de reglementarea zborului unui asemenea aparat si de calibrarea unui sistem de zbor automat (evitarea obstacolelor se pare ca nu functioneaza inca perfect). Comunicatul de presa al universitatii olandeze e optimist, ei cred ca vom vedea asemenea drone pe cerurile Europei in urmatorii 5 ani, maxim.

Oricum, google a intrat in hora, in luna iunie aparand stiri ca au obtinut un patent pentru o flota de drone care sa fie capabile sa livreze defibrilatoare automate plus alte medicamente sau consumabile pentru situatii de urgenta in zone indepartate. Evident, si in SUA au aceleasi probleme cu legile, care spun ca nu poti zbura un asemenea aparat decat in raza ta vizuala (asta daca nu te numesti The United States Air Force si bombardezi un terorist de la cateva mii de km distanta).

Despre Romania, ce pot sa zic. De acum un an are si Bucuresti-ul 10 defibrilatoare automate externe, pentru o investitie totala de 70.000 euro (desi un aparat costa aproximativ 2000 euro). Ar fi un lucru bun daca am ajunge si noi ca in Danemarca, unde aproximativ 15% din populatie a efectuat cursuri de prim ajutor intre 2008 si 2010, rata de supravietuire post stop cardiac la 30 zile si 1 an s-a triplat si numarul de supravietuitori la 100.000 locuitori s-a dublat (adaugand si modificari in ingrijirea pre si intra-spitaliceasca, zice studiul asta JAMA).

 

  • Belgian genial, de altfel. A absolvit cu media maxima facultatea (doar a 5-a persoana care a facut asta in 50 de ani), a facut proiectul cu ambulanta-drona pentru licenta si deja a mai lucrat la inca 4 proiecte de design industrial si/sau medical cu aplicare imediata in sfera comerciala printre care si un mic senzor portabil si nederanjant care ajuta un pacient sa se recupereze mai bine postoperator sau un fel de orteze proiectate si printate 3D specific pentru fiecare pacient, pentru a ajuta la stabilitate dupa o accidentare

6 Replies to “Viitorul acordarii primului-ajutor”

  1. Foarte bun articolul!
    Te rog, insa, sa ai un pic grija la termeni (mai ales ca acum esti AM si suntem colegi de suferinta).
    Este mai exact termenul “disritmie” deoarece nu orice disritmie este aritmica… adica pot fi disritmii cu pattern ritmic si atunci este improprie denumirea “aritmie”.
    Stiu ca toata lumea il foloseste si ca este la mare moda in spitale insa nu este tocmai corect medical…
    De asemenea la RCP efectuezi, de regula, compresii toracice nu masaj cardiac (poti in cel mai nefericit caz sa uzitezi denumirea de masaj cardiac extern).
    Foarte putini oameni fac sternotomii/toracotomii ca sa faca “masaj cardiac” de facto in timpul RCP…
    Despre utilizarea Vasipresinei in asistola este o intreaga poveste cu pro si contra (este suficient sa se stie de Adrenalina pentru asistola caci si Atropina este intens discutata in RCP in alte situatii diferite de bradicardie)… sa vedem daca o sa fie adoptata o pozitie mai ferma acum cand se vor lansa noile ghiduri…
    Dupa cum probabil cunosti, Vasopresina este disputata in RCP datorita faptului ca desi imbunatateste ROSC nu exista date clare despre beneficii aduse functiei neurologice…
    Eh, povesti… 😀
    Abia astept ghidurile ERC 2015…
    Sunt curios ce trebuie sa mai uitam acum 🙂

    Like

    1. Bune observatii, scuze, voi modifica.
      La aritmie m-am intrebat tot timpul de ce nu e folosit “disritmie”, pentru ca “aritmie” nu are acelasi sens ca in cazul anuriei, apneei, amenoree etc. Dar asa ni s-a predat, asa era si in manuale, asa il foloseau profesorii… Asa mi-a ramas in cap.
      Iar la masaj cardiac… Dupa ce am dat “publish” m-am gandit “bai, expresia masajul cardiac presupune mai degraba masaj direct, pe inima, mai bine folosesc alt termen”. Atata doar ca nu mi-a venit in cap sa adaug “extern”. Am lasat asa.
      Mersi pentru observatii, asa imi curat vocabularul de expresii incorect folosite.

      Apropo de Adrenalina, Atropina si Vasopresina – eu citisem doar de controverse la Atropina in asy, de Vasopresina nimic. Bun, am ce citi in week-end. Ms:)

      Like

  2. Te rog sa nu te scuzi!
    Ia ce am spus eu ca un feed-back constructiv din partea unui coleg…
    Cu totii gresim si cine spune ca nu greseste… minte!
    Mai ales ca stiu ca in ultimii ani nu prea se mai pune accent pe diferentele fine dintre termeni, pe un vocabular corect demn de cineva cu studii medicale (mai ales partea de Semio).
    Ca sa vezi de ce nu e necesar sa te scuzi: am colegi medici (din diverse specialitati) care nu au clar in minte trasate diferente intre tahipnee/polipnee/hiperpnee… ce sa mai zic de chestii mai complicate -_-
    Nu stiu daca mai are rost sa te complici acum cu cititul despre resuscitare…
    La sfarsitul lunii Oct se vor lansa noile ghiduri de resuscitare si vom vedea atunci ce pastreaza si ce dau uitarii cei de la ERC…
    Vom vedea atunci care este pozitia pe care o sa o adopte privind presoarele in stop… sper. 🙂

    Like

    1. Daca gresesc, mi se pare normal sa ma scuz si sa imi corectez greseala (in masura in care se poate face asta – adica nu e o greseala iremediabila). Si mi se pare normal sa fiu corectat.

      Apropo de medicamente, cunostinte incocmplete si administrare. Intr-o sectie unde am facut eu practica, erau 2 foste colege de scoala (1 generatie mai “in varsta”), inainte de a fi angajate. Intr-un fel de voluntariat “inainte de perioada de proba” (adica a urmat imediat o perioada de proba, apoi au fost angajate ca debutante, acum ceva timp ar fi trebuit sa-si dea examenul de post). O asistenta ne-a dat o lista cu medicamentele din dulapul de resuscitare/urgente si ne-a pus pe toti 3 sa facem un mic rezumat pentru fiecare medicament (administrare, indicatii, contraindicatii). Nu stiau ce sunt si cand se folosesc Xilina, Atropina si Dobutamina (in conditiile in care una facuse practica pe UPU 1 an). Recunosc, nici eu NU stiam efectele adverse in momentul ala (sau prea multe contraindicatii), dar stiam in mare “de ce” se administreaza. A nu se intelege ca le condamn in vreun fel, nu sunt in masura si intre timp si-au imbunatatit constant cunostintele, oricum.
      Saptamana asta am avut un interviu cu niste oameni de la un spital din Anglia. Un Head of Nursing si o Head Nurse de pe o sectie de Cardiologie. Intrebare de interviu: “what would you do if a doctor would ask you to administer to a patient a drug that you don’t know anything about?”. Raspunsul meu a fost evaziv “this is something that I have dreaded since I began nursing school, I don’t want to find myself in a situation where I don’t know a drug, that’s why I have tried to document all the drugs I met in each clinical placement”. “Ok, but we can’t know it all. What do you do?” “I will trust the doctor’s judgement, ask for any special instructions or precautions about administering it, then I’d do it, with a mind to watch for adverse reactions afterwards and get informations about the drug as soon as possible”.
      “Wrong answer. You should never administer a drug you don’t know anything about, get a colleague, supervisor or let the doctor do it”. “That’s accountability in your country?” “Exactly”.
      In ideea asta, nu strica niciodata sa citesc ceva in plus despre un medicament. 🙂

      Like

  3. Faptul ca nu stiau mare lucru despre niste medicamente oarecum uzuale este o problema destul de mare zic eu…

    Imi cer scuze daca s-a inteles ca te indemn sa nu citesti depre presoare in general!
    Eu spuneam ca nu ar trebui sa te complici acum cu dezbaterile pro si contra privitoare la administrarea presoarelor in timpul resuscitarii dat fiind faptul ca este foarte posibil ca multe lucruri pe care le citesti acum sa nu mai fie valabile indata ce se vor lansa noile protocoale in Oct…

    Nu m-am gandit niciodata la un scenariu ca cel descris de cei ce ti-au condus interviul… nu m-am intrebat niciodata daca cei ce administreaza tot ce zicem noi stiu tot timpul ce fac sau se mai si bazeaza total pe medic…

    Trebuie sa recunosc ca asta e o greseala pe care am facut-o la viata mea… ca student mai administram X sau Y doar pentru ca asa mi se indica si aveam incredere fara sa stiu totul despre medicatia aceea. Aici vorbesc de anii mici in care nu apucasem sa fac Farmaco si mai apoi specialitatile…
    Dar la fel de adevarat este si ca in primul an de rezidentiat ne ajutau la greu asistentele cu sfaturi (“asta nu merge administrata cu asta”, “aici ai scris miligrame in loc de micrograme”, etc.)… ah, ce vremuri! 🙂

    Like

    1. Este o problema foarte mare, cred eu. Dar NU sunt in masura sa le condamn – PENTRU CA nici eu nu stiam mai multe decat ele atunci si, recunosc, nici acum nu am suficiente cunostinte pentru a fi foarte sigur pe mine…

      Pasarea intregii repsonsabilitatii pentru administrare catre doctor am observat-o de multe ori in practica. Nu pot sa zic ca mi se pare normal. Atata doar ca nu stiu cat de mult se imparte responsabilitatea dpdv juridic, si chiar am cautat o lege care sa spuna asta “cine are responsabilitatea pentru administrarea medicamentului”. In OUG 144/2008 (privind exercitarea meseriei de AMG) avem doar mentiunea

      “Activităţile exercitate cu titlul profesional de asistent medical generalist sunt: b) administrarea tratamentului, conform prescripÅ£iilor medicului;”

      Ok, daca respect regulile de administrare – dar mi se cere sa administrez un medicament intr-o doza prea mare sau intr-un mod incorect, NU SUNT SI EU RESPONSABIL? In afara de aspectul moral, eu as zice ca sunt si responsabil legal. Atata doar ca nu gasesc legea care sa spuna asta (sau sa infirme).
      Citeam o carte despre administrarea de medicamente prin sonda NG, PEG, PEGJ. Carte care se referea la legislatia din UK. Spunea acolo ca eu, ca AMG, nu pot spune ca sunt nevinovat daca doctorul imi spune sa administrez un medicament pe sonda, intr-un mod care l-ar inactiva (de ex. pisare) sau i-ar scadea carcteristicile farmaceutice. Se recomanda sfatuirea cu un superior si cu farmacia intotdeauna (daca citirea prospectului NU oferea informatii suficiente despre administrarea off-label, cum ar fi pisarea medicamentului pentru a fi administrat pe sonda).

      Exemplu1 din practica mea: pacient cu sonda nazogastrica, inconstient (post-AVC), are prescris un medicament retard. Nu mai tin minte exact medicamentul, dar tin minte ca avea un R in coada. Asistenta l-a pisat si administrat prin sonda NG. “Dar nu e o problema? Daca era retard, nu inseamna ca prin pisare se va administra o doza intreaga mult mai rapid” “Poate, dar asa mi-a fost prescris, stie doctorul, nu e treaba mea”. Eu am ramas cu intrebarea.
      Exemplu2 din practica mea: pacient, aprox. 60 ani, foarte gras (aprox. 150 kg) post hemicolectomie, nu tin minte exact val TA, dar sistolica era pe la 140-150, nu mai mult. Internat pe sectie postop (a 2-a zi). Oligurie (nu mai tin minte exact cat era in punga, dar sigur urinase sub 500 ml de cand fusese adus). Medicul (cel mai in varsta de pe sectie, dar NU seful sectiei) vine si ii cere asistentei sa ii administreze 10 (zece, nu exagerez) fiole de Furosemid (20 mg/2 ml) bolus. Intamplator, una dintre cele 2 antementionate. Ii zice “ma scuzati, nu e cam mult?”. Doctorul zice ca nu, ea zice “sa imi scrieti pe foaie”, doctorul nu scrie. Asistenta reuseste sa se taie tot desfacand fiole, intre timp apare si asistenta-sefa, i se spune cerinta, se duce personal cu foaia sa ii scrie acolo doctorul. Vine vizita intre timp, se hotaraste adminstrarea unei cantitati mai mici de furosemid (din pacate, n-am retinut cat, dar stiu ca a fost un bolus mai mic + ceva pe infuzomat). Daca ii administra 200 mg de Furosemid in bolus, cum i se ceruse verbal si se intampla ceva – cine era vinovat? Asta ca sa nu mentionez ca nu cred ca i-ar fi administrat lent (ca in prospect, unde se recomanda 2 minute). Pacientul era ok a doua zi.

      Like

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.