“Freakonomics” – cum poti raspunde cu instrumente economice la intrebari mai degraba sociale

freakonomics

In anii ’90, SUA se confrunta cu un val de crime violente. Numarul de omucideri crestea constant, indiferent de ce faceau autoritatile. Nenumarati “experti” prognozau un viitor sumbru, in care numarul de omucideri ar fi crescut cu 100% pana la 200% pana in anii 2000. Apocalipsa era aproape!

Atata doar ca asta NU s-a intamplat! In loc sa creasca anual, numarul de crime a inceput sa scada si continua sa scada pana in ziua de azi. Dupa un maxim atins in 1992 (757.7 crime violente la 100.000 locuitori), numarul de crime violente a scazut pana la nivelul din 1970 (386,9 crime violente/100.000 locuitori in 2012). Aceiasi experti care in 1990 prevesteau sfarsitul au iesit acum cu teorii despre “ce s-a intamplat”. Dintre teoriile plauzibile avem: cresterea numarului de politisti, cresterea numarului de criminali incarcerati si inasprirea pedepselor (comparativ cu anii mai blanzi ’70) si imbatranirea populatiei/schimbarea demografica, coroborata cu o economie de boom, care a oferit joburi multe populatiei.

Aici intra in joc teoria autorului cartii, care spune ca, dupa un faimos proces din 1973, care a legalizat avortul la nivelul intregii tari (Roe v. Wade), numarul de avorturi a crescut vertiginos in anii ’70 si ’80, stabilizandu-se la nivelul anilor ’90. Studiind datele demografice ale persoanelor care au facut un avort legal dupa acest moment, se observa ca aproximativ 800.000 de copii provenind majoritar din familii cu situatie materiala precara, cu un singur parinte, din familii in care parintii aveau un nivel al educatiei precar samd. Nu trebuie sa fii economist sa te gandesti ca acesti copii erau fix printre cei predispusi in a deveni criminali la varste de 14-20 de ani. Printr-un act de interventie externa (“eliminarea” lor cu totul din “marea” de posibili criminali) se poate explica (o parte din) scaderea dramatica a ratei criminalitatii violente din SUA.

Evident, exista multi critici ai acestei teorii, unii cu argumente mai bune (dar gresite) sau mai proaste (de tipul “ad hominem” sau limitate la “teoria aceasta este cladita pe legalitatea avortului, nu sunt de acord cu avortul, deci nu sunt de acord cu teoria”).

Interesant este ca autorul foloseste chiar exemplul Decreteilor lui Ceausescu: in urma decretului prin care dictatorul interzicea avorturile s-au nascut un numar mare de copii, care s-au maturizat fix inainte de 1989. Si au avut un rol important in miscarile populare care l-au dat jos. Ma rog, apoi mentioneaza o tampenie (cum ca Ceausescu ar fi fugit cu 1 miliard de $ dupa el), dar exemplul e destul de bun.

O continuare la teoria sa ar fi daca cineva ar studia numarul de crime (violente sau nu) din Romania in anii 2000-2010. In 1990 se estimeaza ca am avut 900.000 de avorturi (un numar exagerat, in opinia mea) si numarul a ramas constant mare pana s-a stabilizat prin 2005. Tine minte cineva cat de pline erau orfelinatele in anii ’90 si numarul imens de copii (si oameni) ai strazii de la inceputul anilor ’90? Sa nu-mi spuna mie cineva ca s-au imputinat doar pentru ca a inceput sa “duduie” economia tocmai in 2006.

Revenind la carte. Autorul nu este un economist in domeniul strict al cuvantului. Nu va discuta la nesfarsit despre politica monetara si macroeconomie (a la Paul Krugman). Pur si simplu isi pune niste intrebari cu o oarecare valoare sociala (sau nu) si incearca sa le explice cu ajutorul statisticii sau a altor unelte pe care economia ti le pune la dispozitie. Numeste acest tip de economie (economics) “freakonomics“.

Astfel, in carte, el ofera raspunsuri la intrebari de genul “cum afli daca niste profesori isi ajuta elevii sa triseze la niste teste standardizate” si “cum prinzi acesti profesori trisori” (gandesti ca ei), “cum iti dai seama ca intr-o competitie sportiva e posibil sa existe rezultate trucate” (verifici date statistice pe o perioada mai lunga), “cat de profitabila e viata de traficant de droguri” (la fel ca intr-o companie capitalista, deloc profitabila pentru cei de la baza, dar foarte profitabila pentru cativa din varf), “de ce agentii imobiliari nu actioneaza tot timpul in bunul-interes al clientului lor” (motivatia lor e considerata de ei “prea mica”), “de ce triseaza sau incalca regulile/legile lumea, in general” (din cauza recompensei care depaseste pedeapsa teoretica) si la multe alte intrebari.

Editia pe care am citit-o  eu avea si cateva articole de pe blogul Freakonomics sau cateva articole printate in ziare, care completau imaginea generala de colectie de idei a cartii.

Per ansamblu, o lectura usoara si foarte interesanta, daca esti genul de persoana care chiar isi pune intrebari despre lucrurile care se intampla in jurul sau. Exista si o continuare, pe care urmeaza s-o citesc, disponibila si tradusa in limba romana “Superfreakonomics: Incalzirea globala, Patriotismul prostituatelor si motivele pentru care teroristii-kamikaze ar trebui sa-si faca asigurari de viata

P.S. Eeeeh, ce bine e sa nu mai ai examene, cand citesti o carte nu te mai simti vinovat ca nu inveti 🙂

intrebari

Advertisements

2 thoughts on ““Freakonomics” – cum poti raspunde cu instrumente economice la intrebari mai degraba sociale

  1. Nimic nu se produce”intamplator”, cele mai multe evenimente sunt fie cauzate de lucruri pe care nu le vedem (fiindca suntem orbi sau ignoranti sau fiindca suntem invaluiti de perdele de fum lansate cu buna siinta), sau sunt planificate atent de cineva care stie exact ce strategie are de urmat si unde trebuie sa ajunga dar care ne serveste un pretext amagitor. E bine sa citesti printre si dincolo de randuri si sa poti face legatura intre lucruri ce par a nu avea nimic in comun. Acum, de exemplu, ni se serveste drama refugiatilor care cotropesc Europa. E o drama, dar cred ca e si inceputul dramei noastre, putini realizeaza cat de prost se va termina povestea asta si care-i scopul ei (in nici un caz nu-i empatia cu suferinta imigrantilor!)
    Bafta si bucura-te de clipele de ragaz si de cele de lectura!

    Like

    1. M-am tot ferit de tema “drama refugiatilor” pentru ca e greu sa impart totul in alb sau negru.
      In primul rand, multi dintre oamenii astia chiar vor un viitor mai bun pentru ei. Altfel n-ar risca drumul extrem de periculos si lung spre un tel necunoscut. Treaba asta s-a mai intamplat de multe ori in istoria planetei si doar de vreun secol au inceput sa fie respectate granitele, vizele si azilul. Intr-un final, si eu voi pleca si cateva milioane bune de romani au plecat din tara “la mai bine”. De ce sa ii judec altfel pe unii care pleaca dintr-o tara distrusa de razboi? Pentru ca nu-s crestini? De fapt, o parte importanta dintre cei care au plecat din Siria chiar sunt minoritatea lor crestina – care au totul de pierdut sub ISIS sau in orice conflict.

      Apoi avem problema cu “cati emigranti poate suporta Europa de azi”. Germania de vest a primit 2,6 mln de turci, italieni, greci si spanioli intre 1950 si 1970 si nu s-a distrus si nici nu si-a pierdut identitatea nationala. Loc ar fi.
      Sunt oare capabili toti refugiatii sa isi gaseasca un job? Majoritatea refugiatilor actuali sunt din Siria, Libia, Afganistan si Eritrea (la care se adauga in numere mai mici oameni din Somalia, Congo si alte tari africane). Ideea e ca Siria era o economie semi-functionala, cu un grad mare de alfabetizare si educatie inainte de razboi. Intr-o anumita masura si Libia era asemanatoare. Fix populatia care avea ceva inainte de razboi pierde cel mai mult in razboi, deci au cel mai mare interes sa plece si sa isi foloseasca cunostintele in alta tara.
      Dar inteleg posibilitatea aparitiei unor probleme. Sistemele sociale ale tarilor europene nu sunt gandite pentru a ingriji bine un numar mare de oameni, deci ar trebui facute ajustari greu de digerat. Exista intotdeauna riscul radicalizarii (dar eu cred ca un extremist crestin 100%, ca Breivik, e la fel de periculos ca un tanar arab deziluzionat cu viata vest-europeana). Vor aparea probleme majore in anumite zone geografice in privinta joburilor, locuintelor, sistemelor publice etc.

      Si problema majora apare la integrare. Teoretic. Intre 1820 si 1930, 4,5 milioane de irlandezi au emigrat in SUA. Intre 1880 si 1920, peste 20 de milioane de europeni au emigrat in SUA. S-au integrat? Da. SUA de azi este rezultatul unui melanj de culturi. Poate Europa sa faca acelasi lucru azi? In mod normal, da.

      Problema reala e ca oamenii au devenit mult mai intoleranti si rezistenti la schimbare, desi ne place sa pozam in toleranti.
      Si ca ne e frica de ceva neclar (vin emigrantii sa ne fure joburile, vin arabii sa ne omoare pe toti, vin strainii sa ne distruga identitatea nationala etc.), cultivat de mass-media si de discursuri ale diferitilor politicieni si oameni cu putere, care asa isi pastreaza puterea, cultivand FRICA.
      Se poate termina prost totul? Habar-n-am. Poate da, poate nu.
      Dar n-are sens sa ne temem de drobul de sare care va pica pe copil, mai degraba ne ingrijim de copil in sine. 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s