Cum pui in pozitia de recuperare un om cazut la pamant

Pozitia de recuperare sau pozitia laterala de siguranta. Plus cate ceva despre primul-ajutor in epilepsie.

Dupa ce verifici daca e constient, apoi daca respira, apoi daca pare sa aiba vreun traumatism la nivelul coloanei vertebrale, ii ridici si indoi mana de pe partea ta la 90 de grade (saluta 🙂 ), apoi ii pui mana cealalta sub obraz (palma inspre exterior), apoi ii ridici si flexezi piciorul de pe partea indepartata de tine, apoi il misti pe o parte. Si te asiguri ca are gura libera dupa ce faci asta. Imagine simpla pas cu pas:
pozitia de recuperare

A, da. Nu pozitionezi pacientul pe lateral daca vezi ca n-are puls si nu respira. Asta am vazut cu ochii mei acum 2 veri, cand un turist a murit desi eu si un alt turist (intamplator, medic italian) i-am oferit primul-ajutor (compresii externe toracice + respirate gura-la-gura) pana la momentul sosirii ambulantei. Primul lucru pe care l-au facut niste turisti rusi (curajosi, de altfel, l-au scos din valurile mari pe turistul inecat) a fost sa-i ridice mana si sa incerce sa-l mute intr-o parte…

Postul asta vine si pentru ca la examenul final scris am facut 2 greseli la grile (ceea ce m-a facut sa pierd 10-le curat). Una dintre ele era “cum pozitionezi copilul in timpul unei crize de epilepsie”. Raspunsul meu a fost pe spate (“in decubit dorsal”), raspunsul considerat corect de examinatori a fost “in decubit lateral”.

Daca aveam optiunea “DD cu pozitionarea capului pe o parte, ca sa minimizam riscul de inecare” o alegeam pe asta. Logica mea a fost simpla: daca pacientul are convulsii, e foarte probabil sa fie dificil sa il intorci si posibil sa se intoarca singur (adica sa cada) pe spate.

Am gasit recomandari un pic contradictorii pentru ingrijirea pacientului cu epilepsie.

Recomandarea sa NU muti pacientul IN TIMPUL CRIZEI DE EPILEPSIE in lateral, ci sa astepti sa se termine criza am gasit-o la Crucea Rosie Britanica, pe Medline Plus (al US NL of Medicine), pe

Crucea rosie americana si CDC recomanda mutarea in pozitia de recuperare a pacientului cu criza (nu mentioneaza nimic de asteptare).

Dintre sursele semi-oficiale, Epilepsy Action si Epilepsy Society din UK si Asociatia Pacientilor cu Epilepsie din Romania sau Liga Elvetiana contra epilepsiei recomanda pentru primul-ajutor in caz de epilepsie:

Dupa ce se termina criza, persoana ar trebui asezata pe partea sa stanga (n.a. sau pe o parte). Retineti ca exista riscul ca, inainte sa-si revina complet, pacientul sa vomite. Prin urmare, capul ar trebui sa fie intr-o parte, astfel incat voma sa nu fie inhalata.

Ma rog, aici a fost mai degraba nemultumirea mea pentru ca am fost depunctat pentru un raspuns cel putin partial corect – pentru ca asa am fost invatat inclusiv la cursul de prim-ajutor facut la Crucea Rosie romana

Ca alte masuri luate (de data aceasta de personalul medical specializat) in caz de criza epileptica enumar (sursa):
evaluare initiala: AirwayBreathingCirculationDisability (Observarea/Obtinerea si mentinerea functionala a cailor respiratorii, Evaluarea respiratiei, Evaluarea circulatiei si controlul hemoragiilor, Evaluarea functiilor neurologice). Aici intra eventuala intubare, Oxigenoterapie, masurarea pulsului si a tensiunii, efectuarea unui EKG (daca e un pacient fara istoric cunoscut), abordul venos si tratamentul oricarei hemoragii .
– luarea in calcul a unor factori precipitanti pentru o criza convulsiva: Hipoglicemia (o cauza importanta a convulsiilor, chiar si la pacientii care nu se stiu drept diabetici), Eclampsia (complicatie a sarcinii cu hipertensiune indusa de sarcina), Febra (poate semnala o cauza infectioasa – meningita – pentru convulsii), Abuzul de alcool/droguri (sau supradozele – toate pot cauza convulsii in anumite cazuri), Accidentare (traumatism cranian)
– luarea in calcul a anumitor complicatii: Incontinenta (relativ des intalnita), autoaccidentarea (traumatism cranian, dizlocarea umarului, fracturi etc.)
– evaluarea necesitatii transportului de urgenta la spital, in functie de anumiti factori (pacient care se stie ca suferind de epilepsie, recuperare completa post criza, lipsa riscului imediat, supervizare adecvata – apartinatori/familie)
– tratamentul medicamentos: cu benzodiazepine (Diazepam, Lorazepam, Midazolam)

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s