Povestiri despre procesul de recrutare ca asistent medical in Europa

Asa cum povesteam imediat dupa examen (adica cu o luna in urma), am avut primul interviu la doar 2 zile dupa ultimul examen si am primit o oferta de angajare de atunci.

nursing job

Atata doar ca, fiind un roman care nu prea stie sa se multumeasca cu putin (chit ca acel putin ar trebui sa-i fie suficient), am continuat sa caut oferte intre timp.
Oricum trebuie sa mai astept minim 30 de zile de azi (cand imi pleaca plicul) pana voi primi dreptul de munca in Anglia. Asta pentru ca abia saptamana trecuta ne-a eliberat scoala ultimele acte, fara de care nu puteam trimite dosarul la Nursing and Midwifery Council din UK (un fel de OAMR britanic). Acte pentru care ne-a taxat la sange, ca sa tinem minte ca am fost si vom ramane niste fraieri de muls pentru ei, in nici un caz “parteneri pentru sanatate“.

Edit: Varianta pe scurt:

  • oriunde pleci, iti trebuie recunoasterea studiilor si obtinerea unui certificat echivalent cu cel de la OAMR-ul nostru. Pentru Anglia am descris procesul aici.
  • poti pleca de capul tau sau prin agentie. Din experienta proprie, prin agentie esti mai usor bagat in seama de spitale. Dar orice e posibil. Mi-am asumat plecarea prin agentie, asta nu inseamna ca imi si place de nu mai pot.
  • In UK in general pleci in spitalele de stat (care apartin de cate un trust NHS – sistemul public de sanatate), ori in azile de batrani (Nursing Home). Dar exista nuante (spitale mari, clinici, munca prin subcontractare). “NHS vs. NH” e o comparatie incorecta oricum. Pentru ca in Romania nu lucrezi “in azil sau in Sistemul Public de Sanatate”.
  • Din experientele colegelor mele din generatiile precedente sau ale altor asistente medicale (prietene de familie), eu consider ca in spital va fi mult mai bine pentru mine. Motivele mele PROPRII sunt: mai putini pacienti (de la maxim 40/tura in azil la maxim 15 in spital), supervizare mai stricta (ceea ce la inceput e binevenita), probleme mai mici cu numarul de colegi, orarul teoretic mai relaxat (37,5 h/sapt vs. 38-40-42 in azil – asta depinde de contractul primit), oportunitati mai multe pentru a invata lucruri suplimentare, cazuistica mai bogata, mult mai putini oameni suferinzi de dementa, orele suplimentare platite (in functie de contract, totusi) la un rate de regula mai bun decat orice salariu orar din azile. Desigur, unii vor gasi avantaje si in ofertele pentru azile (salariul orar de baza mai mare, + numarul de ore mai mare = bani mai multi, bonusul de relocare care poate ajunge la 3000 lire – mie mi s-au oferit 1000 la 1 NH si 2000 la 3 alte NH, relativa siguranta pe care o poti castiga lucrand mai independent). In rest, alte avantaje si dezavantaje tin strict de contractul semnat si de oferta angajatorului si sunt foarte variate.
  • Am pretentii prea mari? Vreau ce e mai bine pentru mine, in conditiile oferite de piata! Pana la momentul acestui edit am 2 oferte clare de angajare in spital (spitale universitare in orase maricele din S) si am refuzat alte 4 in NH. Macar stiu ce vreau si nu vreau imposibilul.

Buuun. Sa revenim. Eu incepusem sa trimit e-mailuri la (peste 10) agentii de recrutare de prin mai. De raspuns mi-au raspuns vreo 5 atunci, doar 4 mi-au promis ceva. De concretizat intr-un interviu nu s-a concretizat decat 1 promisiune. O a doua oricum nu ma interesa (era intr-un Nursing Home din Irlanda de Nord), alta mi-a promis marea cu sarea ca sa ma anunte inainte de ziua interviului ca “posturile s-au ocupat si nu va mai exista interviul la Bucuresti”. Altii mi-au trimis 4 e-mailuri, erau interesati, mi-au promis ca urmeaza un interviu pe skype, apoi au tacut brusc. Noi sa fim sanatosi.

Fiecare isi lauda clientul (spitalul sau Nursing Home-ul) de parca ar fi unica si cea mai buna optiune a ta de a munci in Anglia. Ma intreb cati cred in balivernele lor.

Prima persoana cu care am vorbit (altfel foarte de treaba) se lauda ca face intermediere de peste 15 ani, ca a fost asistenta medicala inainte sa inceapa intermedierea si sustinea sus si tare ca “niciodata nu a auzit de asistenti medicali fara experienta care sa fie angajati in spital in Anglia”. NEVER! Ca trebuie sa astept, sa strang experienta minim 6 sau 12 luni intr-un Nursing Home si abia apoi, daca e multumita de ce aude, imi poate promite ca ma va recomanda spitalelor cu care ea lucreaza. Nu zic nu, toti romanii pe care i-am auzit vorbind despre intermedierea organizata de ea erau super multumiti. Atata doar ca ce zicea ea era BS. Pentru ca nu e foarte greu sa gasesti oferte chiar ca incepator intr-un spital.

In esenta, daca nu ar fi fost atat de multe oferte, as fi fost multumit cu prima mea oferta de munca (care, repet, e intr-un spital universitar mare, in toate topurile spitalelor britanice considerat in primele 50 si care e intr-un orasel universitar mediu).

Revenim. In acelasi timp cu mine isi cauta un job in Anglia si 2 colege cu care m-am inteles eu mai bine in acesti 3 ani. In principiu, pe unde isi depune candidatura unul dintre noi, ii anunta si pe ceilalti si o fac si ei. Asa au primit si ele aceeasi oferta ca mine imediat dupa examen (la acelasi interviu). Intre timp, am mai tot trimis cv-ul in diferite parti (inclusiv direct la spitale).

De unde foarte putini ne raspundeau inainte de examen, acum, cand le spunem ca am strans actele si suntem pe cale sa le trimitem, toata lumea se inghesuie sa ne raspunda la e-mailuri. Ceea ce rezulta intr-o oarecare suprasaturare cu oferte. A trebuit sa discut cu colegele mele si sa le spun sa nu ma mai includa si pe mine la toate ofertele, din simplul motiv ca nu are sens sa merg la 10 interviuri la Nursing Homes sau la spitale de aiurea. Asa am ramas cu 3 interviuri programate si atat (ele mai au inca vreo 4 in plus).

IN tot timpul asta am obosit de cate ori a trebuit sa repet: in vorbit ceea ce scriam in e-mail: cati ani am, cand am terminat scoala, faptul ca am inceput inregistrarea la NMC, faptul ca stiu engleza foarte bine – testat printr-un interviu in care trebuia sa povestesc ce am facut eu in astia 3 ani in spitale samd. Am obosit sa vorbesc in engleza cu domnisoare care lucreaza in Anglia sau alte tari vorbitoare de limba engleza… si vorbesc engleza mai prost decat mine. La inceput ma amuza, dar acum ma enerveaza cand gasesc cate una care insista sa vorbeasca (stricat) in engleza, desi e romana si i-am vorbit deja foarte clar in marvelous british English 10 minute (adica avea suficient timp sa-si dea seama ce si cat stiu).

Am dat peste o tanti care ma intreaba (desi scrisesem si in e-mail si in CV-ul meu, redactat in engleza) “cat de bine vorbiti limba engleza”. Nu, nu i-am raspuns ca Adrian Despot, dar am zis sa-i demonstrez si ii vorbesc simplu si clar: “I have absolutely no problem expressing myself in English and I am confident I can pass any type of oral or written exam to prove to you my proficiency“. La asta imi raspunde “mda, eu cred ca sunteti cam de nivel B1“. Pfuai, sa explodez si nu alta. “No, I think I’m at least B2 or better, because I can express myself fluently in English and I can easily understand and use complex terms – including from Medicine or other Sciences” (ceea ce, de fapt, corespunde cu C1 sau C2, conform European language Self Assesment Grid). Imi raspunde foarte intepata ca “nu e nevoie sa vorbesc in engleza cu ea, ma vor testa colegele ei oricum“.

In saptamanile acestea am ajuns sa primesc (tot multumita colegelor) si e-mailuri sau telefoane cu oferte pe care a trebuit sa le refuz. Dar daca un e-mail de respingere e simplu sa dai, la telefon nu e la fel de usor.

Am dat peste un indian britanic care vorbea atat de repede incat nici nu reuseam sa ii spun ca de fapt nu imi place oferta lui. Orice ii ziceam eu, el gasea un raspuns ca sa-si laude Nursing Home-ul. Cand eu ii ziceam ca nu imi doresc sa am grija singur pe tura de 40 de pacienti, el insista ca “that’s not gonna happen from the beginning”. Cand ii spuneam ca oferta de cazare nu e foarte buna (cazare in camin, cu pacientii), el insista ca “you’re at the beginning of your career, you cannot pass this opportunity”. Cand ii explicam ca nu imi convine sa semnez oricum un contract pe 12 luni care sa imi ceara sa returnez anumite sume, el raspundea “why, are you afraid of commitment to work someplace?”. Cand ii ziceam ca nu ma intereseaza sa merg in oraselul mic unde era localizat Nursing Home-ul imi raspundea ca “it is a wonderful, quiant city, where you can relax, and the next big city is only 1 hour away”. Apoi mi-era greu sa-i spun ca 42 de ore/saptamana minim in contract nu e la fel de bine ca 37,5 (ca in NHS). Cand el imi spunea ca voi primi “excelenta” suma de 12,5 lire pe ora dupa 6 luni si dupa 1 an ma pot gandi la “extraordinara” suma de 13 lire pe ora, era destul de greu sa ma arat entuziasmat (chit ca salariu mai mare decat in spital, sunt mai multe ore/saptamana si orele suplimentare NU sunt platite cu un rate mai bun).

Si tot asa incerca el sa isi vanda o oferta care pe mine chiar nu ma atragea deloc (si care oricum era mai proasta decat ce primisem de la spital). Singura solutie gasita ca sa-l opresc a fost sa-i cer numele nursing home-ului si adresa prin e-mail, urmate de o respingere politicoasa a ofertei in scris. Si ca sa nu fiu nesimtit, i-am oferit cateva nume de grupuri cu asistente medicale din Romania, sa-si expuna oferta sa acolo, probabil va gasi usor interesati.

Prima oferta de job am primit-o rapid, atata doar ca era la un alt spital decat cel pentru care imi depusesem candidatura initial (unul si mai mare, in top 10 centre de RnD medical din Anglia, intr-un oras mai frumos si mai aproape de Londra). Daca inainte de interviu cei de la agentie mi-au spus in mod repetat (la intrebarile mele clare) ca “nu va fi nici o problema sa merg la primul interviu, ca sa castig ceva incredere in mine la interviuri si sa am o oferta de back-up, ulterior fiind chemat si la al doilea spital”, intre timp si-au schimbat discursul. Desi am intrebat si verbal si in scris (si am si raspunsul in scris in care ziceau ca nu e nici o problema), cand ii intrebam de al doilea interviu au inceput sa-mi zica “you must have misuderstood us, that is not possible, you can only go to 1 interview”. Daca stiam, nu ma duceam la primul, oricat de ok a fost si asteptam oferta in spitalul mai bun. Oricum nu am ce sa fac fara dreptul de munca. Ma rog, dupa multe discutii, m-au lasat in sfarsit sa merg si la al doilea interviu, programat luna viitoare. Cam tarziu, dar asta e.

Alta situatie a fost cu una dintre companiile mari de recrutare, prin care am un interviu stabilit. Ideea e ca eu am aplicat la un spital, colegele mele la altul (din Londra, care ofera si salarii ceva mai mari, pentru a compensa pentru costurile mult mai mari). Auzind de Londra, am zis sa aplic si eu si acolo. Atata doar ca, cu cat e compania de recrutare mai mare, cu atat au mai multi clienti si nu vorbesc intre ei angajatii lor. Asa m-am trezit eu ca aplic la o oferta dintr-un spital din Londra si sunt sunat de cineva de la agentia cu pricina ca sa ma pregateasca pentru o oferta la un… Nursing Home din Londra. 10 minute mi-a luat sa-i explic duduitei ca a gresit interlocutorul.

Trecut prin experienta precedenta, am zis sa le spun ca “stiti, vreau sa merg la 2 interviuri, e o problema?”. Angajatii agentiei nu stiu unii de clientii celorlalti (desi stau toti in aceeasi incapere), deci daca nu le ziceam eu asta, nu ar fi stiut nimeni. Vai, ce furtuna am generat. Dupa ceva discutii, agentia mi-a dat de inteles ca nu pot sa imi depun candidatura pentru 2 spitale si trebuie sa aleg. Si uite asa nu mai merg eu la interviu pentru un spital din buricul Londrei (dar colegele mele merg). Poate o sa regret aceasta alegere, dar dupa multa chibzuinta, am ajuns la concluzia ca in Londra nu e neaparat mai bine daca trebuie sa cheltuiesc mult mai mult pe chirie si transport. Si daca e vorba de orasel apropiat, e ok – am aeroporturile si The Channel Tunnel la indemana pentru vacante in Europa non-ploiasa.

Ce am mai facut. Am luat legatura si cu 3 agentii pentru un loc de munca in Germania – atata doar ca acolo pare sa se miste totul muuult mai incet. Unii nu au mai zis nimic brusc, altii au zis ca ei ma trimit doar in Pflegeheim (Nursing Home), ultimii se misca cu viteza melcului turbat. Urmatorul raspuns il am promis “zilele acestea”.

Am vorbit si cu o agentie care se lauda (si e laudata si pe facebook de cativa romani care zic ca au plecat cu ei) cu intermedierea primirii dreptului de munca si gasirea unui job in Elvetia. Ei bine, acolo a fost prima data cand am dat peste unii care par tepari. Cereau 1000 euro avans “pentru traducerea si trimiterea tuturor actelor, urmarirea procesului de echivalare si cursuri de limba germana” (desi am Zertifikat Deutsch B2 de la Goethe Institut de 3 ani) si aveau o clauza in contract prin care imi cereau sa le platesc “daune” de 1000 euro daca refuz 3 oferte de munca ale lor “in strainatate” (Nu “in Elvetia”) sau renunt la intermedierea lor. Asta desi am discutat cu ei DOAR pentru obtinerea dreptului de munca (de restul putand sa ma descurc foarte simplu si eu). Fara sa ofere vreo informatie despre potentialii angajatori, contractul eventual de munca cu elvetienii, orasul unde se va lucra, detalii daca va fi camin sau spital etc. Nici macar o lista de acte necesare nu au vrut sa-mi ofere. Poate sa ii laude si Papa, eu nu semnez contractul ala nici sa ma tai.

Si da, stiu ca legalizarea si traducerea tuturor actelor pentru Elvetia costa cateva sute bune de euro. Si ca urmarirea procesului ar mai dura si ar costa ceva. Sa zicem ca nu ma deranja sa mai fac niste cursuri de germana (obwohl ich kann mich mehr als befriediegend auf Deutsch äußern). Deci ok, acceptam sa le platesc suma asta mare. Dar “daune” pentru nimic sigur? Ca sa nu vorbim ca am vazut ca au pe rol procese in care chiar au dat in judecata alte asistente medicale pentru a cere aceste daune (si Judecatoria le-a dat dreptate). ȚEAPĂ!

Asta sa imi fie invatatura de minte, mai bine fac eu treburile singur.

P.S. Poate unii se vor intreba “nu ar fi mai bine sa-ti vezi tu de prima oferta de job si sa strangi experienta linistit?”.

R: Atata timp cat stiu si vad ca se poate mai bine si ORICUM am de asteptat inca intre 30 si 60 de zile, DE CE sa nu fac tot posibilul sa obtin cea mai buna oferta pentru mine, viitorul meu profesional si viitorul familiei mele (pentru ca oriunde as pleca, ar trebui sa fie un loc unde ar putea si sotia mea sa-si gaseasca relativ repede un loc de munca cat de cat ok)? A, e un pic incorect pentru unii angajati de la agentiile de recrutare si de la spitale. Da, recunosc. Dar nu e ca si cum o sa ma duc la 100 de interviuri.

Drepturi imagine nursingtogether.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s