“Contele de Monte Cristo” – o carte captivanta despre o razbunare complicata

In Bucuresti, in centru, exista o librarie mica unde gasesti tot felul de carti (noi) la final de editie, vandute la preturi mult sub medie. O data la cateva luni mai intru acolo si cumpar 1-2 carti la nimereala. Ultima data am gasit “Contele de Monte Cristo” in limba engleza. Cum o ecranizare am vazut doar cand eram mic (si nu mai tineam minte mai nimic) si cartea n-am citit-o vreodata, am cumparat-o.

contele de monte cristo

870 de pagini si 117 capitole mai incolo, pot zice ca mi-a placut destul de mult cartea. In conditiile in care atunci cand eram mic eram mare fan al cartilor lui Alexandre Dumas (printre primele carti cumparate de mine cu banii mei a fost “Vicontele de Bragelonne” – pentru ca vroiam sa vad cum se termina povestea muschetarilor), ma mir ca nu am citit-o mai demult.

Povestea, pe scurt, este urmatoarea: Edmond Dantes este un tanar marinar ce pare ca va avea un viitor luminos in fata. Pe cale sa devina capitan al unui vas comercial in Franta tumultoasa a lui 1815, el este arestat si aruncat in inchisoare pe nedrept – intr-o conspiratie pusa la cale de secundul sau de pe vas (Danglars), cel care era indragostit de iubita sa (Fernand) si de vecinul sau invidios (Caderousse). Printr-o coincidenta, procurorul (Villefort) care putea sa-l elibereze alege sa-l trimita rapid la inchisoare, pentru a-si apara tatal si viitorul sau. Dantes ajunge in temuta inchisoare Chateau d’If, de unde scapa dupa 14 ani, descopera o comoara si apoi porneste intr-o calatorie fantastica de razbunare asupra celor care l-au trimis la inchisoare.

Chateau_d'If-1

Dumas reuseste sa te tina in priza destul de bine, chit ca foloseste nenumarate personaje si povesteste niste evenimente dintr-un trecut de mult uitat pentru omul modern. Detaliile despre viata din Parisul sau Roma anului 1838 par acum de-a dreptul amuzante pentru omul modern. Cu toate acestea, repet, cartea te prinde – pentru ca nu stii ce chichita a mai putut introduce autorul in povestea si-asa plina de situatii (relativ) neprevazute.

Oricum, spre deosebire de eu acum 15-20 de ani, pot spune ca stilul episodic de a scrie romanul poate deveni un pic obositor. In perioada in care Alexandre Dumas isi scria romanele care l-au facut faimos, cartile erau publicate capitol cu capitol, in “ziare” care apareau saptamanal, bilunar sau lunar. Pentru a-si pastra cititorii interesati, (aproape) fiecare capitol e o mini-povestire in sine, cu un punct culminant mai mult sau mai putin fortat. Suna cunoscut? Serialele TV “de actiune” (sau drame sau thriller sau whatever) din ziua de azi sunt construite la fel. Ai o poveste-arc “de sezon” si cate o mini-povestire pentru fiecare episod, cu cate un mini-antierou de fiecare data.

Ei bine, stilul acesta de-a povesti, combinat cu schimbarile de identitate dese ale personajului principal (Edmond Dantes) in calea sa catre razbunare duc la o oarecare oboseala sau lipsa de interes de la un moment dat. Asta combinat cu o razbunare foarte alambicata, in care eroul pare sa stie precis ce va face, doar ca este dependent prea mult de noroc, poate face mai greu de urmarit cartea, mai ales atunci cand stilul de-a scrie al lui Dumas este foarte rigid si parca un pic simplist.

Per ansamblu, o carte de citit, dar potrivita mai degraba pentru un concediu sau vacanta, cand poti sa stai s-o citesti pe toata, nu sa o lungesti pe parcursul a mai multe saptamani.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s