Ce presupune Schiatul in era incalzirii globale

Saptamana trecuta ar fi trebuit sa fiu la snowboard in Italia. Mi-am schimbat (contra cost) biletele de avion pentru alta data si am schimbat data rezervarii masinii de inchiriat. Am pierdut garantia pentru cazare. Motivul? In Alpii italieni nu a nins aproape deloc toamna aceasta. Nici in Austria n-a nins prea mult. In Franta si Elvetia e ceva mai bine (multumita unei singure ninsori mai serioase de la mijlocul lui noiembrie).

Acum FIX 5 ani am fost in aceeasi perioada a lui decembrie in Livigno, o localitate italiana situata la 1820 m deasupra marii. Atunci arata asa:

Livigno 2010

Astazi arata asa:

Livigno

Alte imagini dezolante din iarna aceasta:

San Pellegrino
Partiile din San Pellegrino
Jochtal
Jochtal din satelit, © Copernicus Sentinel Data 2015

Si prognoza arata foarte trist in urmatoarele saptamani pentru Alpii italieni si doar un pic mai bine pentru Austria/Elvetia/Franta.

Schiatul este o afacere care presupune investitii foarte mari, dar veniturile sunt si mai mari si implica nenumarati “jucatori”. Pe langa administratiile locale (majoritatea statiunilor din strainatate incaseaza o taxa de statiune de 1-2 euro sau mai mult/persoana/noapte), industria hoteliera si firmele care se ocupa de transportul pe cablu beneficiaza nenumarate alte industrii: producatorii de echipamente de schi si conexe (cum ar fi gopro-urile), magazinele de echipament sportiv si cei care inchiriaza echipamente, scolile de schi, transportul international si local, diversi comercianti mici si mari, industria alimentara si asa mai departe.

Totul porneste de la faptul ca turistul vine in statiunea X si e sigur ca va avea unde (si pe ce) sa schieze pentru un anumit numar de zile. Daca nu e zapada, turistul sta acasa, nu mai cheltuieste banii si multe industrii au de suferit. Asa numita snow-guarantee este foarte importanta in aceasta industrie. Statiunile de schi mai mari, care au domeniul schiabil la altitudinile cele mai mari au un mare avantaj in aceasta competitie pentru atragerea turistului. Mai e mult de discutat pe tema asta, dar nu asta incerc sa fac.

Ce fac statiunile de schi pentru a se lupta cu lipsa zapezii, garantarea zapezii si prelungirea sezonului la maximum?

  1. Investesc in instalatii de zapada artificiala.

Daca au o sursa de apa la indemana, e ideal. Daca nu, construiesc lacuri artificiale de acumulare, din ce in ce mai mari.

Exemplu: Una dintre cele mai mari statiuni din Austria (Sölden) a investit in 2010 cca. 9 milioane de euro pentru a construi un lac de acumulare de 415.000 de metri cubi de apa, adanc de 17 m. Unde l-a construit? La 2900 de metri altitudine!

Speicherteich Panorama alpinforum Brandi
© alpinforum.com – user Brandi

Tunurile de zapada conectate la aceste surse de apa sunt variate, de la unele simple (de tip lance) pana la unele mobile, de capacitate foarte mare.

ischgl tun2
© Ischgl
Ischgl tun
© Ischgl

Problema este ca productia de zapada artificiala cu tunurile standard nu e foarte eficienta (pana la 2 metri cubi de zapada artificiala dintr-un metru cub de apa), consuma apa si curent electric si produce niste cristale de zapada mai mari si diforme. Oricine a schiat pe zapada artificiala stie ca nu se compara cu cea adevarata.
In esenta, tunurile actuale de zapada creeaza zapada prin pulverizarea apei (racite sau nu, combinate sau nu cu un agent cu rol de nucleu – cum ar fi niste proteine produse de bacterii) la viteza foarte mare prin niste duze foarte mici in fata unui ventilator. Combinat cu temperaturi scazute ale aerului, rezulta “zapada artificiala”.

In 2014 am citit despre testele unui proiect al unui startup austriac. Isi propun sa produca dintr-un metru cub de apa 14-15 metri cubi de zapada artificiala mult mai asemanatoare cu cea reala. Austriecii sunt optimisti, spera ca in 2017-2018 sa apara pe piata cu echipamentele lor de productie de zapada.

Cum fac asta? Intr-un balon de dimensiuni medii introduc un ventilator si microparticule. Daca temperatura externa e suficient de mica, adauga apa pulverizata, care se depune pe microparticule si formeaza mici cristale de gheata. Explicatii in engleza aici.

schneewolke
Schneewolke ©Neuschnee

Consumul este imens. In 2007 existau aproximativ 3100 de tunuri producatoare de zapada in toata Europa. In 2013 se estima ca existau 19.000 de tunuri. 3000 doar in 3 dintre cele mai mari statiuni austriece. In 2013 austriecii estimau ca se consumau aproximativ 250 gigawati-ora pe sezon numai pentru inzapezirea artificiala a partiilor de schi. Pentru comparatie, Centrala atomo-electrica de la Cernavoda produce 5178 de gigawati-ora pe an, 20% din necesarul anual al intregii Romanii

Alti austrieci (cei care administreaza domeniul schiabil de mare altitudine care include ghetarul Pitztal) au folosit o tehnologie a unei firme israeliene, care era aplicata in racirea minelor de mare adancime (unde temperaturile sunt foarte mari) prin pomparea de un fel de lapovita (suspensie de gheata in apa) prin niste tuburi subterane. Au aplicat acelasi lucru la altitudine si acum pot produce un fel de zapada artificiala chiar si la temperaturi pozitive, ceea ce permite deschiderea sezonului de schi ca in anii buni din trecut, toamna.

pitztal
© Der Spiegel
  1. Folosesc la maximum tehnologia – Ratrack-uri ghidate de GPS

Cu ajutorul GPS-urilor, ratrack-urile acum pot afla exact dimensiunea gramezilor de zapada artificiala si le pot nivela mult mai eficient.

Pistenbully-Fahrschule-fotoshowBigImage-a578eaeb-449481

  1. Snow-farming.

Adica pastreaza gramezi imense in zone protejate de soare peste vara, pe care le refolosesc apoi in cursul toamnei-iernii viitoare, pentru a forma o baza a partiilor.
Exemplu: in Dachstein, in Salzburg, o statiune a strans (in februarie 2014) 5000 de metri cubi de zapada (500 de camioane cu zapada) si i-a acoperit cu o folie protectoare. In octombrie, a refolosit pana la 80% din volumul respectiv de zapada.
Alt exemplu: in Davos (Elvetia) au strans 4000 de metri cubi de zapada in timpul iernii, i-au acoperit cu un strat protector de rumegus (!) si apoi i-au folosit toamna pentru a pregati o partie de 1,4 km.

  1. Acopera ghetarii cu folii protectoare la sfarsitul sezonului

In Elvetia si Austria (mai nou si in Germania) statiunile acopera portiunile cele mai de jos ale ghetarilor cu folie protectoare, in speranta ca asa le salveaza de la o topire excesiva. Este o metoda scumpa si dificil de implementat, dar suprafetele acoperite cresc de la an la an.

VORABGLETSCHER, FLIMS, LAAX, SCHUTZ, GLETSCHERSCHMELZE, KLIMAERWAERMUNG
Flims/Laax, © KEYSTONE/Arno Balzarini

 

 

Ce va urma in viitor? Partii acoperite… pe munte?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s