Experiente in spital (1)

Ieri am ratat ceva in mod stupid. Am (puse cap la cap) cam 4 luni de practica (si voluntariat) pe UTIN si cateva la ATI in spate, chit ca eram elev, TREBUIA SA FI RETINUT ASTA!

Am primit un pacient cu AVC ieri. Stabilizat la UTIN, transferat la mine. Puls de 90-100 in ultimele 36 ore (cel putin asta au trecut colegele dinainte in fisa). Cand ii masor eu pulsul (cu pulsoximetrul) imi apare 130-145. Nu se oprea la o valoare de nici un fel. 130-135-145-138-132-133 in 10 secunde. Credeam ca e prost pozitionat pulsoximetrul.
Am schimbat degetele, am sters degetele, am trecut la lobul urechii. 130-145. Pacientul arata ok (pentru un pacient post-AVC), nu era agitat, nu era transpirat, pielea era rozalie. TAS pe la 130 (abia i-o masurasem).

Carotida nu era palpabila (pacient obez), folosesc artera radiala. Masor de 3 ori, niciodata nu imi iese mai mult de 95 (90, 95, 92). Puls oarecum neregulat. Escalez – anunt o sister, imi recomanda sa documentez asta si sa fac EKG pentru a confirma HR.
Fac EKG – aparatul imi arata 130-148, nu vrea sa se opreasca pe o valoare. E adevarat ca am vazut ca pe derivatii nu se vedea unda P, dar n-am zis nimic. Mai precis, am vazut si am trecut mai departe – credeam eronat ca venise cu FiA, pur si simplu nu am avut vreun declic “bai, asta nu e ok!”. Ma chinuiam sa conving masinaria sa printeze, nu vroia in nici un fel, oricum pozitionam hartia (avea un top intreg) – imi tot zicea “OUT OF PAPER”. Deh, asa se intampla cand te arunci cu capul inainte ca muschetarul sa faci EKG fara sa ti se faca un minim instructaj despre aparat.

Dupa aproape 10 minute de chin cu aparatul (pacientul avea niste probleme la picioare, era dat cu un spray emolient, nu stateau electrozii neam, cand stateau electrozii pe picior, se dezlipeau cei de pe piept, apoi o pacienta de langa striga dupa mine), am documentat faptul ca ECG-ul a confirmat pulsul crescut, am anuntat un doctor si am trecut la alt pacient.
Au venit 2 medici de la Neurologie in vreo 15 minute, au verificat EKG-ul si au diagnosticat Fibrilatie Atriala NOUA, au prescris Digoxin, au cerut ecocardiografie si au mormait ca “medicilor de pe sectia mea nu le pasa de pacientul respectiv“. Asta pentru ca EKG-ul de ieri arata fix acelasi lucru: puls >100 bpm, lipsa unda P.

Scaparea din partea mea a venit si din cauza ca dimineata nu i-am administrat eu medicamentele pacientului ala, fiind inca la inceput, ma mai ajuta cineva (sau, mai precis, ajut eu pe altcineva). Daca stiam ca n-are Digoxin (sau betablocante) poate faceam o conexiune.

Din ATI tineam minte ca un pacient cu disocierea pulsului intre ce masoara pulsoximetrul si ce masoara invaziv un cateter (arterial) e un semn nefast pentru pacient. Dar asta vazusem doar la pacienti bradicardici, nu la tahicardici. Si daca avea cateter arterial, nici prin gand nu-mi trecea sa-i mai masor pulsul si manual.

normal-heart-rythm-vs-atrial-fibrillation

Acasa am verificat chestia asta. Intr-adevar, la pacientii cu Fibrilatie Atriala POATE EXISTA DISOCIERE intre pulsul radial si pulsul real al inimii.
Asta se mai intampla si in Tamponada Cardiaca, hipovolemie, alte conditii grave (Fibrilatie ventriculara, stop cardiac) si altele. De tinut minte.

Lectii pentru mine:

β€’ cand vezi disocierea pulsului intre ceea ce palpezi si ceea ce masinile iti arata, nu lasa pacientul in plata domnului, insista pe un consult medical.
β€’ fii sigur ca iti cunosti pacientul, nu mai presupune ca are ceva ce nu are (inca).
β€’ daca vezi pe EKG ceva ce-ti pare ciudat, nu ignora.

2 surse unde se poate verifica treaba cu disocierea pulsului: 1, 2.

Pagina excelenta cu teorie + EKG-uri despre Fibrilatie atriala.

A, da, ca mentiune: Fibrilatia Atriala NOUA e de regula acompaniata de tahicardie, cea mai veche poate fi si bradicardica. Exemplu.

 

 

 

 

Titlu nou, rubrica noua.

Poate o sa recitesc asta si o sa tin minte pe viitor sa nu mai repet greselile din trecut. Poate o sa fie de folos si altcuiva asta.

Drepturi imagine: Afibmatters.org

Rotatioplastie – o operatie ortopedica mai “speciala”

Ce este Rotatioplastia?

O operatie care e facuta de regula la pacientii mici (5-12 ani) care au suferit o amputatie partiala a piciorului din cauza unui cancer (osteosarcom, de regula) care i-a afectat oasele piciorului. Variante ale operatiei pot fi facute si pacientilor adulti (in anumite conditii), dar este preferata – si facuta de mai multe ori – la pacientii foarte tineri pentru ca ei sunt in crestere, au sanse mai mari sa aiba o recuperare fara probleme si mult mai mult timp sa se obisnuiasca cu noul mod de-a merge.
Laba piciorului si o parte din tibie (+/- fibula) sunt intoarse spre spate (rotate) si atasate la ce mai ramane din femur, incercand sa se obtina o parte superioara a piciorului de dimensiuni egale cu cea de la piciorul neafectat (se ia in calcul faptul ca pacientul va creste). In cazul unor pacienti adulti, se poate lua (aproape) cu totul partea de jos a piciorului si se ataseaza la sold (in acetabulum), oferind o alternativa la amputarea totala. Daca se poate folosi intreaga parte inferioara a piciorului (tibia + fibula), condilele osului (proeminentele de la capatul superior al tibiei) se pot auto-modela (la copii) in timp sa semene cu un cap femural, oferind mobilitate excelenta.
Pacientul ramane cu un picior injumatatit, dar care se poate flexa la capat (unde se flexeaza genunchiul in mod normal) – ceea ce permite folosirea unor proteze de picior mult mai putin complicate, dar foarte eficiente – adica pacientul poate (dupa recuperare si fizioterapie) alerga, sari, inota etc.

Printre cele mai agresive tipuri de cancer, cancerele osoase apar in special la copii si adulti tineri. Dintre ele, osteosarcomul are prostul “obicei” de-a aparea in zonele de crestere a oaselor, deci la capetele lor, in zona de la incheieturi (ori la sold, ori la genunchi, ori la umar). Alt exemplu ar fi sarcomul Ewing, al doilea tip de tumora primara osoasa diagnosticata la copii si adulti tineri – dar care ramane destul de rara (aprox. 30 de cazuri diagnosticate anual in UK/an), care afecteaza oasele lungi, pelvisul si coastele. Boala agresiva, cu metastaze la plamani, maduva osoasa si alte oase, are prognostic nefast.

Articol despre pacient-copil, unul despre un pacient-adult (cu recuperari perfecte) si un caz medical.

Asistent Medical in Anglia (4)

  • Am primit in ultimele saptamani e-mailuri (sau comentarii la alte posturi) care sunau cam asa: “salut, iti citesc blogul de mult timp, poti sa-mi spui cat castiga o asistenta medicala in Anglia?“. Desi am mai scris despre asta aici, aici si aici (si am mentionat prin alte parti), o sa mai scriu o ultima data. Deci daca cineva ma va mai intreba asta si va primi linkul catre postul asta, sa nu se mire de raspuns. Informatiile despre salariu vor fi la finalul postului.

Bun.

Au trecut si primele ture lungi (e clar, prefer 3 zile de 12,5 ore fata de 5 de 7,5 ore). M-am vazut si cu niste colege de scoala angajate in alt spital din centrul Londrei. Am schimbat impresii.
Am vazut ce primesti pentru 600 lire in miezul targului intr-un shared accomodation (camin) in Londra: o camaruta un pic mai mica decat a mea (cam 8 mp), baie la comun, WC la comun, o bucatarie pentru 13 persoane (2 pe etaj) si 1 fel de living comun cu un televizor. Daca ai 20 de ani, e acceptabil (daca nu esti germofob – frigiderele sunt cam nasoale la comun). Daca ai 30+ si ai si familie, e horror. πŸ™‚ Ma bucur ca n-am insistat pentru oferta asta (am refuzat interviul). Chit ca spitalul e faimos, chit ca salariul e un pic mai mare si ca mai primesti si accelerated pathway to band 5.b (detalii mai jos), pot spune ca mi se pare mai ok la mine. Mai putina inghesuiala, mai putina rigiditate in proceduri si mai multa relaxare printre angajati. Bine, asta e opinia mea, altora le place. πŸ™‚

In contractele pe care le-am semnat scrie ca spitalul isi rezerva dreptul sa isi controleze angajatii inopinat, in caz de nevoie. De ce? Furturi (mai rar) sau disparitia de echipamente sau medicamente controlate (Controlled Drugs, am scris despre ele in 3). Ei bine, o colega s-a trezit la inceputul turei ca iese de la baie si se trezeste cu 2 handralai negri care ii cer geanta, sa isi arate buzunarele si altele. Disparusera 2 pastile de morfina. Au rascolit toti angajatii si sectia – ciuciu morfina.

Alta problema: o alta colega a semnat un contract cu spitalul ei in care era angajata ca RN, incadrata ca HCA dar platita cu nivelul salarial maxim pentru HCA, in ideea ca este in asteptarea PIN-ului. A facut plata a doua pentru PIN acum 2 saptamani si ceva. Vinerea trecuta a primit o avertizare ca, daca in 10 zile nu primeste PIN-ul, contractul ei va fi reziliat. Shit happens, eh? Ma rog, cred ca se va rezolva mai devreme, dar e o amenintare de doi lei. A muncit ca RN, chit ca a fost platita ca HCA – si acum o ameninta pentru ceva pentru care n-are nici o vina.

O alta chestie pe care am observat-o la o colega pe sectie si de care mai citisem: daca incepi ca HCA si apoi primesti PIN-ul si devii RN, unii HCA vor fi nesimtiti si fie te vor lua peste picior, fie nu te vor respecta (desi ierarhia ar trebui sa fie relativ fluida aici, servilismul de la noi nu e incurajat). Nesimtiti sunt peste tot. πŸ™‚

Oricum, printre lucrurile pe care trebuie sa le faci de la inceput este sa te intelegi bine cu HCA-ii. Depinzi de ajutorul lor, chit ca putini pot fi niste putori (am gasit unul si pe sectia mea, a stat toata ziua pe un scaun sau era plecat cu cate ceva, dar partea lui de ingrijire a bolnavului – intoarcere, spalare, mancare – a ignorat-o total), e bine sa te intelegi bine cu toti de la inceput. Ai o gramada de lucruri de asimilat rapid, daca iti faci antipatii repede, iti complici viata aiurea.

Ce mai e bine sa faci de la inceput? Sa te arati dispus sa ajuti cu orice, sa nu pleci la fix si sa nu vii la fix sau cu intarziere, sa zambesti, sa nu uiti sa te prezinti rudelor si pacientilor, sa nu semnezi ca primarul – daca nu stii ceva, nu semna, sa nu pui mana sa faci lucrurile pentru care stii ca nu ai cursurile facute (injectii, administrare fluide prin infuzomate, canulare, recoltari), sa ceri in mod repetat sa fii inregistrat la cursurile care iti pot fi de folos.

Sa nu te bazezi vreodata ca o sa-ti spuna lumea tot ce trebuie sa stii. De exemplu, la mine-n trust (si cred ca e asemanator in multe spitale NHS) iti poti lua concediul anual doar in anul respectiv. Anul pentru concedii incepe la 1 aprilie si se termina pe 31 martie. Eu am inceput munca in ianuarie, pana la 31 martie voi avea dreptul la 5 zile jumatate de concediu. Daca nu le iau pana atunci, le pierd. In contract spune ca trebuie sa-ti anunti Line Managerul cu “no less than 2 weeks notice“. De fapt, daca te uiti in politica pentru Paid Leave a trustului (disponibila in intranet), daca nu le ceri cu mai mult de 6 saptamani in avans, ti se pot refuza cererile de Paid Leave.

Oricum, pe scurt: in martie am concediu aprobat. πŸ™‚

Eu lucrez de la 18 ani. Am lucrat si inainte (chiar pe niste santiere), pentru a avea bani de… incaltari (si nu numai). πŸ™‚ Niciodata n-am stat chiar atat de mult in picioare ca acum. Daca faci tot ce vezi ca e de facut, pur si simplu greu gasesti timp sa iti iei pauzele obligatorii, d-apoi sa stai jos sa freci menta romaneste. Oricum, ideea e ca niste incaltari bune sunt IMPORTANTE. Politica aici este sa fie negre 100%, sa acopere piciorul in intregime (deci nu papuci, nu crocs ca la noi). Am niste adidasi negri, care mai sunt si foarte usori (au sub 300 g impreuna) si au si suport bun pentru calcai. Nici nu-i simt in picioare. Am adaugat 1 brant ortopedic si tot se simte presiunea pe picior de la atata stat in picioare. Ma uit la incaltarile colegelor si ma crucesc. Niste pantofi cu talpa subtire, niste pantofi-bocanci, niste chestii extrem de incomode. Unele chiar jerpelite. Ma rog. Fiecare lira cheltuita pe incaltari bune face minuni…

Multa lume zice ca e usor sa te angajezi in UK. Asa e. Dar e la fel de usor sa-ti pierzi PIN-ul apoi. Si din cauza asta, multa lume ia in serios orice transfer. Nu am vazut aici sa vina pacientul de pe alta sectie si sa-ti tranteasca (eventual si cu-o injuratura) cineva un teanc de hartii in brate si-atat. Faci masurarea functiilor vitale la predare si la primire, schimbi patul, verifici pielea pentru orice fel de urma de escara. Apoi in hartii – multi (chiar dintre cei care au facut scoala aici) semneaza in nestire multe dintre ele. Sau nu fac niste evaluari (diferite scari prezente in hartii) si le copiaza mecanic din hartii. Daca e prezent line-managerul sau altcineva la Handover si te prinde ca nu-ti stii pacientul si nu ai facut evaluarile personal, se vede imediat. Si oricat de groasa piele ai avea, am vazut ca tot se simt prost. Nimanui nu-i place sa fie avertizat. Daca, fereasca divinitatea, vine inapoi un control de la CQC si iese ceva aiurea, aici nu ti se face scandal ca la noi dupa Sanepid. Avertizare la dosar. Si nu vrei asta – chit ca pleci la alt spital, ti se cer tot timpul evaluari de la fostii manageri. Iar daca e ceva grav (punerea in pericol a pacientului) esti suspendat si investigat rapid.

Ultimul lucru: intotdeauna trebuie sa fii atent la ce si cand administrezi in perioada de proba. Chit ca esti lasat sa le faci independent, asigura-te ca te verifica cineva inainte de-a da medicamentele unui pacient. Daca iese ceva rau si esti in perioada de proba, poti fi dat afara fara comentarii (in contractul meu scrie clar ca in primele 6 luni spitalul isi rezerva dreptul de-a ma concedia fara notice).

 

Altfel, ca sa fiu sincer, pana acum experienta mea e ok. Repet ce am zis dupa primele zile: e fix ca in scoala de asistenti medicali. Daca te astepti sa vii la spital si sa te ia cineva ca pe o floare si sa te ingrijeasca si sa te tina in puf, o sa fii rapid dezamagit. Multi colegi se plang ca sunt pusi sa sprijine peretii in spitale. Asistentele imi reprosau mie ca “venim in spital ca sa sprijinim peretii”. Realitatea e la mijloc – daca iti dai interesul sa primesti raspunsuri, ajutor si te arati capabil, mai devreme sau mai tarziu o sa te descurci.

Motto-ul meu pana acum:

Daca stii doar stai si te plangi, nu uita: te asteapta Romania cu bratele deschise (si 1000 lei pe luna, spaga si mizerie).

πŸ™‚

Cat despre salariu:

Pornim de la o informatie standard: majoritatea asistentilor medicali veniti din Romania au de ales intre spitalele de stat (NHS), azile de batrani private (Nursing Homes = NH) sau spitale private.

Spitalele NHS (de stat) au aderat majoritar (dar NU TOATE) la Agenda for Change, care incearca sa uniformizeze veniturile salariale in toata Anglia. O asistenta medicala proaspat sosita din Romania va fi incadrata in band 5 din Scala salarizarii NHS (care are mai multe asa-numite “benzi de salarizare”, fiecare cu diferite nivele), acceptata in Agenda for Change. Daca linkul de mai sus expira vreodata, cautati pe google “agenda for change payscale NHS 2016” sau ce an va intereseaza si veti gasi informatia.

Ca asistent medical cu experienta 0 sau <1 an in Romania – pentru ca voi imi cititi majoritar blogul – esti incadrat in band 5.a. Adica la 21.692 lire BRUT pe an. Impartim la 52,14 (saptamani) si apoi la 37,5 (ore/saptamana) si obtinem 11,09 lire/ora BRUT. Convertim salariul anual brut in salariu lunar net cu thesalarycalculator si obtinem 1486 lire NET pe luna.

Fiecare spital este afiliat unui trust. Este o entitate de stat, dar e controlata (oarecum) privat. Fiecare trust are politici interne de plata a orelor suplimentare si a celor considerate “unsocial” – adica:

– any time worked before 7am or after 7pm Monday to Friday, and any time worked on Saturdays, Sundays or bank holidays
In trustul meu (e asemanator in altele, din ce oferte am mai primit eu sau din discutiile cu alti colegi, DAR NU E O REGULA) primesc un bonus de 30% pentru orice ora lucrata in tura de noapte sau in turele de sambata. Pentru orele lucrate duminicile sau in zilele de sarbatori legale (sunt 8 pe an) primesc un bonus de 60%. Orele suplimentare la cele 37,5 saptamanale sunt platite (ceea ce se numesc bank shifts) cu mai mult: 45% pentru ture de zi (luni-vineri), 70% pentru turele de noapte/sambete si 100% pentru turele de duminica/sarbatori legale.
Ca exemplu recent, am vazut un anunt de angajare pentru trustul Oxford University Hospitals. Ofereau 30% bonus pentru turele de noapte si sambata si 60% pentru cele de duminica si sarbatorile legale. Deci NU E LA FEL in toate spitalele!
In fiecare luna trebuie sa lucrezi 13 zile lungi sau 20 zile scurte. Sau combinatii intre cele 2.
Daca lucrezi in centrul Londrei primesti un High Cost Area bonus de 20% la salariu, platibil lunar. In suburbiile Londrei primesti un bonus de High Cost Area de 15%. Unele spitale din Londra nu ofera un procent ci o suma anume (3000 lire in plus brut sau 3500).
Eu am avut o oferta de la Cambridge University Hospital. Cambridge este comparabil cu Londra la costurile cu chiria, transportul si alte lucruri. Cambridge nu ofera High Cost Area bonus.
In functie de trust, primele 6 luni esti in perioada de proba (probation). Cu anumite exceptii (te comporti exemplar si primesti recomandari de la Line Manager, Matroana si/sau altii), NU vei putea lucra ore suplimentare. Deci sa nu se bazeze cineva pe overtime la inceput! Fiecare trust are politici diferite, unii te pot primi in In-House Bank (turele suplimentare se numesc Bank Shifts) mai repede, altii mai incet.
DAR poti cere sa lucrezi noaptea sau in week-enduri, daca Line Manager te crede capabil, vei primi ture. De exemplu, eu lucrez saptamana asta sambata si duminica, long shifts.
In mod normal (sau in functie de politica trustului), la fiecare 12 luni petrecute in trust, esti evaluat si se hotaraste daca meriti sa fii promovat la urmatorul nivel de salarizare din banda ta. Band 5.b, Band 5.c etc. NU e obligatoriu si nu ii forteaza nimeni si nimic sa te promoveze.
De asemenea, anumite spitale iti ofera accelerated band 5 evolution, adica te pot trece la band 5.b dupa doar 6 luni (asta doar in primul an). AM intalnit asta la un spital din centrul Londrei.
Daca ai mai lucrat in Romania, poti cere sa ti se echivaleze vechimea. Daca mergi prin agentie si cei de acolo nu sunt tampiti, poti obtine o incadrare pe un nivel destul de sus in band 5 (daca ai lucrat mai mult, bineinteles). Daca agentia nu te ajuta, poti discuta cu spitalul – dar e bine s-o faci dinainte de-a pleca. Daca refuza, cauta alt spital, da-i incolo.
Cat despre alternative: in ofertele cele mai bune pentru Nursing Home pe care le-am primit eu vara trecuta (fara sa caut, mai degraba de curiozitate, eu in spital vroiam sa plec) primeam 14 lire BRUT/ora de la inceput, cu contract de 40 de ore/saptamana. Unii ofereau din start 48 ore – dar la aceeasi rata orara. Orele suplimentare le plateau doar cu 1 lira in plus. Nu e o regula asta, am citit de romani care au primit mai mult de la inceput, unii sustin ca orele suplimentare PESTE 37,5 le sunt platite din start cu 150% sau 200% (ca in spital). La 14 lire/ora BRUT, 37,5 ore/saptamana, salariul net este 1800 lire/luna.
Mic exemplu: BUPA (unul dintre cei mai mari angajatori din UK in domeniul sanatatii) ofera cam 12,2 lire la inceput in anumite zone, plus bonus de relocare, plata taxei anuale la NMC si alte beneficii, conform joburilor gasite acum pe indeed.co.uk. NH ofera bonusuri de relocare substantiale, unele ofera si bilete de avion si multe alte chestii. Unele spitale ofera la randul lor diferite bonusuri de relocare in UK, dar sunt mai mici.
Oricum ar fi, la 37,5 ore lucrate pe saptamana, in NH castigi din start mult mai mult. Daca ai un contract neavantajos in NH, poti castiga comparabil LA 48 ore lucrate/luna in spitalele NHS, daca overtime-ul si turele din wk sunt platite mai bine (si in NH nu). Dar, din nou, totul depinde de oferta. La NHS avem date general valabile si disponibile, la NH totul depinde de fiecare angajator.
In spitalele private poti primi din start un salariu ceva mai bun decat in cele de stat, eu am vazut oferte cu 24.000 – 26.000 – 28.000 lire brut/an in sud, in orasele la 100 si ceva de km de Londra. 26.000 lire brut inseamna 1730 lire net.
Pfui, gata, promit ca e ULTIMA DATA CAND MAI SCRIU DESPRE SALARII.

Asistent Medical in Anglia (3)

A trecut prima mea saptamana de munca in Anglia.

Nu o sa mint. Daca ar fi sa fiu mai slab sau sa judec dupa prima saptamana si-atat, as lua primul avion spre casa si nu m-as mai intoarce.

Daca privesc lucrurile realist, trebuie sa realizez ca e vorba de un proces de durata, ca NU ma asteptam sa fie totul banal din prima zi si ca ERAM CONVINS ca nu o sa curga lapte si miere pe aici si ca voi avea o perioada de acomodare mai lunga.

Pe scurt, prima saptamana a fost asa: 1 zi de inductie (“corporate induction“) in care cativa oameni carora le place sa se auda vorbind au vorbit despre lucruri care n-au nici o legatura cu realitatea din spital si 4 zile de munca pe sectie ca “Supernumerary” (sau Nurse-Shadow, adica nu am pacientii mei, dar ajut tot timpul 1 asistenta). Am inceput munca simultan cu 1 asistenta din Spania si una din Romania (Galati). Romanca e proaspata absolventa de facultate, spaniola cred ca e tot proaspata absolventa (nu prea are chef de vorba si nici nu prea e timp de vorba). Ele nu au avut corporate induction si au lucrat 3 long days (12,5 ore), eu am lucrat 4 short-days (7,5 ore) + ziua de induction (deci 5 x 7,5 ore).

In mod normal, ar trebui sa observ, ajut si pun intrebari si cam atat. In realitate, din ziua a 2-a am facut cam 75% din munca unei asistente normale si de primit raspunsuri la intrebari foarte rar a fost timp.

Cum spuneam pe scurt in partea a doua, o zi de munca se desfasoara asa:

  • Handover la 7:30. Line Manager-ul nostru permite o atmosfera de lucru prea relaxata, deci handoverul porneste si cu intarziere, lumea vine tarziu etc. Nu imi convine asta, pentru ca iti fura din timpul cu pacientul (si ai nevoie de fiecare minut) si din timpul tau (cand vine momentul sa predai tura). In 4 zile, doar 1 data a inceput la 7:32 (sunt ceasuri in camere si pe holuri, tot timpul stii ora), 1 data la 7:50 (!) si in rest pe la 7:40. Handover-ul se face cu o fisa printata (rezumat al fisei pacientului pentru ultimele 12 ore, am scris in 2 despre ea), ar trebui sa fie pentru a comunica informatii utile. Unii il fac cum trebuie, altii pur si simplu citesc din fisa. Ex. de informatii utile: diabetic cu Lantus seara, doza prea mare la 22:00 (44u), tot timpul ajunge la hipoglicemie pe la 12-1 (3,8, 3,9), se avertizeaza colegii de asta si se cere consult de diabetologie; pacient care trebuie trimis acasa; pacient care a fost pe cale sa cada; pacient care te pocneste (daca nu esti atent); pacient independent care merge afara sa fumeze (!) cu tubul de oxigen dupa el (!?!); pacient care nu vrea sa inghita toate pastilele 1 data; pacient care trebuie ajutat sa inghita. Toate informatiile TREBUIE SA FIE MENTIONATE in carnetelul de ingrijiri ale pacientului, dar nu tot timpul ai cand sa il citesti, e de bun-simt si FOARTE UTIL sa ti se spuna.
  • Asignare asistenti pe bays (saloane de 4 paturi). Avem 6 bays, 13 side rooms. 1 asistent are 1-2 bays + 1-2 SR. Discrepanta mare, nu? La mine se tin pacientii cei mai stabili si cu medicamente putine in saloanele 1-2 (+2 SR), apoi cazurile mai complicate in saloanele 3-4 (+2 SR) si cele mai complicate cazuri sau cu cele mai multe tratamente in saloanele 5-6 (+3/4 SR). Daca pacientii din bay 1 au 3-4 medicamente si sunt mobili, in SR 12 am un pacient cu vreo 10 medicamente/4 ore, infectii cu MRSA si E.coli, traheostoma, PEG, stroke, violent si incapabil sa comunice. In mod normal avem 2 sisters + minim 2 (pot fi 3) RN pe tura + 4 HCA. 1 sister ia 2 bays (+2 SR) mai complicate, celelalte sunt impartite intre RN iar a doua sister (in charge, sefa de tura) e disponibila pentru orice nevoie. Daca suntem short-staffed (2 RN), atunci poate intra inclusiv line-manager (sefa sectiei) la ingrijirea bolnavilor.
  • Administrare medicamente la 8. Vezi explicatia de mai sus. Exista 3 carucioare cu medicamente (majoritatea medicamentelor folosite uzual pe sectie) adm. p.o.. 1 carucior la 2 bays + 2-3 SR. Pacientii vin cu medicamente si de-acasa (esti obligat sa le iei de la ei, scrie pe fisa de unde sa le iei: S = stock, altfel e ori din reteta din data x/x/x ori a fost comandat de la farmacie si va veni). Langa fiecare medicament scrie modul de admin., concentratia, solutia de diluat (la bolus/perfuzie) si timpul de administrare (la perfuzii). Am o pacienta cu MS, care nu prea vorbeste, cu alimentare doar pe tub NG. Are vreo 6-7 medicamente-sirop si vreo 3-4 medicamente pastile (deci de pisat). Nu termini usor cu ea, mai ales cand esti la inceput si nu stii medicamentele si trebuie sa le cauti si le verifici de 2 ori. Fiecare medicament administrat cere o semnatura in fisa de medicamente. Nu ai voie sa administrezi ceva daca nu e semnat si de medic si verificat de farmacist. Daca ti se termina fisa de medicamente (sunt niste coloane), e responsabilitatea ta sa o inlocuiesti (mergi la medic). NU administrezi medicamentele intai si apoi ceri fisa (ilegal). Partea asta poate dura si 1 ora si mai mult (la 10 pacienti) – pentru ca rareori faci doar asta, trebuie sa mai faci si alte lucruri concomitent. Daca pacientul refuza un medicament, trebuie sa scrii asta in fisa de medicamente. Daca pacientul se ineaca sau are orice alt incident – trebuie DOCUMENTAT (vezi mai jos). Daca medicamentul nu e trebuie comandat (scrii “ORDERED”). Pe fiecare fisa de medicamente e scris daca e alergic la ceva sau nu (NKDA – no known drug allergies). Daca vrei sa fii corect (si LEGAL) trebuie sa verifici INTOTDEAUNA inainte de administrare: numele si data de nastere a pacientului (intrebi pacientul) si DACA e alergic la ceva. INTOTDEAUNA trebuie sa-i spui ce ii dai si de ce (daca intreaba de ce). Chit ca are dementa, tu ii spui.
  • Pacientilor le este adus micul-dejun cam in acelasi timp cu administrarea medicamentelor. Daca esti rapid, le dai inainte (corect), daca nu… ghinion.
  • Apoi ai un pic de timp sa completezi carnetelul pacientului. De ce naiba ii zice carnetel (booklet – brosura) cand e un rahat de 52 de pagini A4 (!), nu stiu. Se numeste “Essential Nursing Assesment, Care Plans&Evaluation” si e pe 7 zile. FIECARE PACIENT are 1. Daca ai ghinionul sa-l internezi tu, ti-ai ras minim 20 de minute (sau 2 ore, in cazul meu πŸ™‚ ) din tura ta, ai o gramada de completat la el. Ce e in el? Initial Assesment (ziua 1 din booklet, apoi devine DAILY ASSESMENT pt. zilele 2-7) cu data, sectie, zi, semnaturi. Apoi Safety checks (echipament: oxigen, aspiratie, butonul pacientului, butonul din toaleta, monitor, pompe, perfuzii, BRATARA – f. importanta); numele medicului specialist (Consultant) si diagnostic initial. Evaluarea cailor respiratorii (1/4 de pagina), circulatiei (1/4 pagina, pe baza EWS – early warning score, pe care il faci manual la fiecare luare a functiilor vitale = OBServations) si a functiilor neurologice (diabetici, AVC, dementa etc, 1/4 pagina); pagina 2: Exposure (infectii, branula montata etc.), Febra, Stare Eliminare (GI, urinar, ginecologica), Stare psihologica, Comunicare si Ingrijire personala; pagina 3: evaluarea riscului de a face escare (BRADEN score); pagina 4: evaluarea ranilor si a integritatii pielii (initial, apoi de facut zilnic, avem harta a corpului fata/spate); pagina 5: evaluarea riscului de a cadea + niste verificari generale; pagina 6: plan de ingrijire individualizat pentru prevenirea caderilor (pt. pacientii 65+ sau care au cazut sau care au evaluare cu risc mare in pg. 5); pagina 7: diagrama pentru evaluarea felului in care pacientului se misca (sau nu); pagina 8: diagrama pentru evaluarea necesitatii de a utiliza bare laterale de protectie (nu le poti folosi oricum, e ilegal sa ii restrangi miscarea unui pacient); pagina 9: evaluarea nutritiei (tool bazat
    hoist
    Hoist

    pe cantarirea zilnica, pentru care se foloseste un fel de lift electric cu ham HOIST, daca pacientul nu poate merge la cantar), pg. 10: un tool de evaluare a starii cognitive (10 intrebari standard la care sa raspunda toti pacientii confuzi sau peste 65 de ani minim 1 data la 7 zile. Un scor de 8 sau mai mic necesita chemarea unui consult de specialitate); pg. 11-16 sunt cu mai multe planuri de ingrijire standard, unde trebuie sa bifezi ce are nevoie pacientul sau nu; pg. 17 este pentru ingrijirea pielii si se completeaza la un nr. fix de ore de RN sau HCA, in functie de necesarul pacientului (stabilit pe baza scorului Braden); muti pacientul de pe o parte pe alta – semnezi; identifici o zona rosie – mentionezi aici (ai body map) si in notes, pe pg. urmatoare, 18, de note despre piele: “patient has redness on thoracic area, oh, the inhumanity“; daca ai completat ca boul si nu ai verificat si face escara (chiar si stage 2), ti se poate face evaluare externa si ai probleme peste probleme; pg. 19: evaluation: aici documentezi tot ce ai facut cu pacientul si nu e scris deja (ex: “pacientul mi-a trosnit un croseu de dreapta cand ii aspiram traheostoma apoi a purces in a trage de traheostoma pana a scos-o, apoi a inceput sa horcaie demonic cu sange“); pagina 20-21: evaluarea ranilor cu care a venit pacientul (si a pansamentului si a ingrijirii lor); apoi 24 pagini cu daily nursing notes (6 zile x (1 pagina de assesment, 1 pagina de ingrijirea pielii si body map, 1 pagina de note despre ingrijirea pielii si 1 pagina de nursing notes)); apoi 4 pagini despre branula si ingrijirea ei (si motivul scoaterii, marime, evaluarea locului etc.); apoi 2 pagini pentru eventuale transferuri si/sau discharge; apoi ultima pagina, in care trebuie sa se semneze toti oamenii care au avut grija de pacient (HCA, RN sau sister). Usor? DOUA ORE mi-a luat si habar-n-am daca l-am facut ok! Asta si pentru ca nu mi-au facut induction pentru documente (abia in februarie) si pentru ca mi l-au pus in fata si mi-au zis sa ma descurc (you’ll be ok).

  • Apoi trebuie sa faci OBServations. Adica OBS. Adica: in mod normal, daca nu stii nimic despre pacient faci 1 pe la ora 10. Masori si/sau notezi: nr. respiratii, SpO2, felul in care respira (aer, narine, masca etc. oxigen? – cat), temperatura, Tensiunea arteriala, Pulsul si Gradul de constiinta. Faci EWS (am pus link si mai sus, il pun si aici). La 1-4 poti face cam 2 OBS /tura. La 5-6 faci cam 1 la 1 ora. La 7+ ori faci monitorizare continua, ori la 1 ora, dar cu escalare la Sister, Consultant SI Critical Care (telefon intern si “Help, I have a patient that’s getting worse, with a EWS score of 10, I’m fainting“). Ieri am facut asta. Pacient cu HIV (aparent NU ai voie = ILEGAL sa le zici HIV positive, ii numesti RETROVIRAL POSITIVE), internat la noi, noaptea, pentru dificultati de a respira, febra, transpiratii nocturne si pierdere in greutate a fost trimis inainte de Handover la Clinical Diagnostic Unit pentru bronhoscopie (desi teoretic se poate face si in sectie). Acolo are febra (38,7), 40 RR, tensiune scazuta si SpO2 85% respirand aer. Ii dau un paracetamol (febra) si ne cheama sa-l luam. Evident ca nu vroia nimeni sa plece, ma ofer eu, suflet mare, sa o fac. Dupa ce m-am ratacit un pic pe la parter (CDU e pitit dupa niste usi mari si are o usita mica pe care scrie mic-mic Clinical Diagnostic Unit) iau pacientul. Stiam ca trebuia sa-i fac o minima monitorizare la “ridicare” (SpO2 + puls + TA), dar am dat peste 2 RN foarte inimoase care au venit cu mine si m-au ajutat inclusiv sa ii schimb patul (care era lasat vraiste de cei din tura de noapte). OBS la transfer pe sectie – EWS 8. Anunt sister, aia zice ca sa anunt medicii, i se prescrie niste ser. Apoi i se prescrie empiric cotrimoxazole (pentru PCP). Transpira profund, termomentrul timpanic (o porcarie) imi arata temperatura de 35 grade. Pacientul era somnoros si amotea constant. Obosit sau nu, era drowsy. Era deja 14:00, trecusera 6 ore de la administrarea paracetamolului, parca reactia asta post-paracetamol dura 2-3 ore si apoi reincepea cresterea temperaturii. Asta trebuie sa citesc in wk asta πŸ™‚ Oricum, escalare – mi se spune sa sun la Clinical Care. Vine RN de Clinical Care, care imi face observatie ca de ce am chemat-o, pacientul doar dormea, nu era drowsy. Incerc sa ii spun ca drowsy e somnolent, ea tine una si buna ca nu trebuia s-o chem. Eu ii zic ca avea EWS 10, ca la OBS-urile facute de ea tot EWS 10 iese si ca procedura zice ca trebuia s-o anunt. Si ma duc la alti pacienti.
  • Masori glicemia cam acum. Daca ai pacienti diabetici (ajuta foarte mult sa fii anuntat la Handover de asta) li se face fisa speciala pentru Blood Glucose Monitoring. Altfel, daca e stabil si fara istoric de diabet, nu ii monitorizezi glicemia. Orice valoare a glicemiei in afara intervalului normal de 4-7,8 (reminder: pentru glicemieenglezii folosesc mmol/L, nu mg/dL, ca sa convertesti in “romaneste” inmultesti cu 18) trebuie discutata cu pacientul si escalata la sister si/sau doctor. In mod normal, ar trebui sa masori glicemia (BM ii zic ei) de 7 ori (inainte si la 2h dupa fiecare masa) si 1 data inainte de culcare. In realitate, o masori cam de 3 ori pe zi, la 2h dupa mese si inca o data noaptea (mai ales daca-i dai Lantus, vezi mai sus). Majoritatea pacientilor vin cu pen-ul de acasa, insulina deschisa o tin langa ei (in dulapiorul lor exista un sertar inchis cu cheia care sta langa cheia de la caruciorul cu medicamente), insulina nedeschisa sta la frigider. Daca e pacient constient, majoritatea prefera sa si-o injecteze singuri. Ca la orice medicament, trebuie sa stai langa el pana si-o administreaza! Aparatele lor de masurare a glicemiei sunt niste tiganii sinistre. Iti trebuie cod propriu pentru a le folosi (eu nu am inca, desi tot cer, nu toti RN au – expira dupa x luni, tot timpul merg dupa cate unul sau altul sa-si bage codul), apoi verifici daca (si faci daca nu) a fost facuta verificarea zilnica (24h) cu testele standard de glucoza (incluse), apoi scanezi bratara pacientului (bun), apoi scanezi testele (ok, accept), apoi te rogi sa nu te cheme fix atunci cineva, pentru ca aparatul intra in stand-by si trebuie sa introduci din nou codul si sa faci verificarea, apoi cureti cumva degetul si il stergi (apa+sapun), apoi intepi pacientul (avem lantete de unica folosinta sa umplem cateva zeci de papusi voodoo, daca vrem), apoi masori. Daca e valoare in afara intervalului 4-7,8, nu poti apasa pe ok (ca sa faci alt test) pana nu introduci un comentariu in aparat. Aparent, cand ai pacient cu hipoglicemie, cumva, faci toate lucrurile astea ULTRARAPID. Asa sa fie. πŸ™‚
  • Intre timp gasesti cumva timp sa ajuti HCA-ul cu schimbarea si spalarea pacientului (are voie sa refuze) – asa afli daca are ceva probleme cu pielea (te feresti de escare), TOT TIMPUL CU PERDELELE TRASE. Daca urineaza la pat si are fluid chart (din ce am inteles, dar poate ma insel, NU au toti), masori intotdeauna urina inainte s-o arunci in camera unde stau olitele, ratoii, commodes (vezi 2) si distrugatorul de cartoaneβ„’. E esential sa te intelegi bine cu HCA-ul tau. Nu poti face totul singur, oricat de mult as vrea eu. De multe ori semnezi dupa el (la inspectarea pielii, de ex.) si e bine sa aveti incredere unul intr-altul.
  • Intre timp gasesti si 15 minute pentru paid break. Hahahaha!
  • Daca pacientul are diaree + scaune prea dese faci stool chart, pe care ai Bristol Stool Form. De ce am pus asta aici? Pentru ca, invariabil, dupa ce mananc, un pacient (ma scuzati) se caca. Iei un HCA si il stergi, speli, (evaluezi, evident, scaunul), apoi arunci totul si te duci sa-ti faci digestia. πŸ™‚ Glumesc. Daca are scaun tip 6 sau 7, trimiti stool sample (coprocultura) direct. La 5 (si 6&7 si 1 sau 2) e nevoie de o evaluare (tu, sister sau doctor).
  • La 13:00 ai a doua runda de medicamente (si la 18:00 si 22:00 urmatoarele).
  • Cam acum primesc pacientii si masa de pranz. De regula primesc si niste foicele de unde isi pot alege din meniul (surprinzator de variat) pentru mesele urmatoare.
  • Apoi ai timpul tau de pauza de masa (candva intre 13:00-15:00 e ideal). Daca ai short day (7:30-15:30) ai 30 de minute, daca ai long day (7:30-19:30) ai 1 ora. Poti manca in staff room (avem un frigider micut si o masa), poti sa te plimbi, poti sa mergi in cafeneaua de la parter, poti merge in camera interconfesionala pentru a te ruga sau poti merge in autoservirea-restaurant de la parter, unde gasesti cam tot timpul ceva de mancat pentru cam 3,7-4 lire si ceva (15% reducere de angajat aplicata deja) = un fel de mancare principal + garnitura. O bautura e pe la 2-3 lire (din care scazi reducerea).
  • Apoi te intorci si faci OBS + eventuala BM
  • Pana la 17:00 ai grija de pacienti cum poti si completezi brosurica pacientului.
  • La 18:00 ai noua runda de medicamente si apoi, pana la 19:30, trebuie sa ai gata informatiile din Handover (unii fac copy-paste si adauga cate ceva, sa fie, altii chiar sunt constiinciosi) SI toate informatiile din brosurica pacientului

Pare complicat?

Mi-e greu sa ma pronunt. Pe mine m-au cam aruncat in groapa cu lei, sa ma descurc, fara sa imi spuna nimeni prea multe lucruri, doar ca trebuie sa semnez pentru fiecare chestie pe care o fac. Sa zicem ca, daca inveti hartogaraia si medicamentele si nu ai probleme mari cu aparatul de glicemie sau termometrul (amandoua dau erori des), munca efectiva nu e extraordinar de grea. Atata doar ca vin rudele – vor ceva (si stau cam jumatate de zi, au scaunele si masuta), vin alte sectii – vor ceva, vin doctorii – vor ceva, trebuie dus pacientul la investigatii – NIMENI nu ti-l va duce (si daca e pe O2 trebuie sa mergi cu el sa-l monitorizezi, doar daca e stabil poate merge un HCA sau doar porter-ul cu el) samd.

Daca administrezi vreodata Controlled Drugs (opioide), trebuie sa le iei din dulapul cu CD, in prezenta (si cu semnatura) unui RN sau sister. Administrarea se face tot cu prezenta fizica si semnatura aceluiasi RN sau sister.

Daca administrezi medicamente i.v. (perfuzie sau bolus) – chit ca esti sister, trebuie sa iti verifice si semneze cineva perfuzia/seringa (codul medicamentului, medicamentul, ca a fost diluat etc.).

Daca apare ceva neprevazut, toata lumea te trimite de la unul la altul si nu isi asuma vreo responsabilitate in pur stir balcanic. Exemplu: Joi am stat 3 ore in plus, pentru ca miercuri am fost in oras pentru NINo (si am plecat cu 1 ora jumatate mai devreme). Eram short-staffed, am zis ca sa stau in plus ca sa ajut. La 16:05 scriam (si injuram in gand faptul ca nu stiam ce trebuie sa scriu) un booklet al unui pacient. Vine un doctor la mine (ca prin magie, CHIAR eram singurul RN prezent, ambele sisters si ceilalti RN disparusera) si imi zice “unde e X”. RN-ul de la bays 3&4. Nu stiam, ii promit ca-l caut si merg dupa el. Ciuciu X. Ii spun doctorului, ma intorc la completatul brosuricii (si la injurat, pentru ca chiar nu stiam ce trebuia sa completez in porcaria aia). Se intoarce doctorul in 5 minute. “Mate, I really need the patient in 3A to receive Tazocin i.v. NOW. It is an emergency“. Trecand peste primul impuls sa-i spun “I’m not your mate, buddy“, ii spun ca ma duc sa iau pe cineva care are voie sa faca asta, pentru ca eu NU am cursul de administrare medicamente i.v., deci nu-l pot ajuta. Gasesc eu o sister, ma duc si mixez eu Tazocin-ul (e la fel de greu de amestecat ca-n Romania, they don’t have the good shit, cum speram eu πŸ™‚ ), mergem impreuna la pacient. Pacientul era bine-mersi, vesel si vorbaret (desi avea 91 ani). Ciuciu febra sau tahicardie sau mai stiu eu ce iti cere un antibiotic cu spectru larg de actiune urgent. Ciuciu branula. Intrebam pacientul – da, nu am nici o branula. Desi sister-ul (aproape) sigur avea cursul de canulare (nu cred ca ai voie sa fii sister pe anumite sectii fara asta), se intoarce linistita la doctori si le zice ca pacienta n-are branula si ca sa ii puna cineva branula. Evident ca my friend nu mai era acolo, doctorul ramas zice ca “we’ll get somebody right on it“. Limbaj codificat universal pentru “daca ti-am zis ca o s-o fac saptamana trecut, o s-o fac pana luna viitoare“. Era 16:30. La 16:50 verific pacientul (care NU era din saloanele mele) – nu avea branula. Il gasesc pe Mate, ii spun ca n-are branula si nu ii putem administra urgently antibioticul, zice ca “my colleague will do it, don’t worry”. La 17:00 trec din nou pe la pacient, vad ca are branula, anunt sister-ul (doctorul respectiv n-a anuntat pe nimeni de ce a facut – nici macar n-a semnat unde trebuia in brosurica pacientului). La 17:10, la nu mai putin de 1 ora si 5 minute de la o simpla rugaminte pentru administrarea “urgenta” a unui medicament, pacientul il primeste. Asta in conditiile in care RN-ul responsabil pentru salonul ala disparut a ramas.

PAUZA.

Sa nu se inteleaga ca zic ca e nasol aici si o porcarie si “la noi e mai bine“. Da, au anumite probleme. DAR:

Pacientii chiar sunt ingijiti (in masura in care ingrijitorii lor nu sunt nesimtiti – si astia nu prea pot scapa la nesfarsit), exista sali de asteptare imense, tot timpul se chinuie toata lumea sa-ti zambeasca cand te iau in grija (am vazut asta si cand mi-am facut analizele si radiografia pulmonara in spital), pacientului i se spune ce e in neregula cu el, rudele pot sta cu pacientul cam jumatate de zi sau mai mult (daca nu e la A&E sau la terapie intensiva), spitalul e curat si pastrat curat, consumabile sunt la discretie (astia arunca foarfecile sterile! LE ARUNCA – nu le refolosesc!), daca ai o problema poti sa te duci pana la directorul spitalului (escalare) daca vezi ca nu esti ajutat, pacientul este incurajat sa faca majoritar ceea ce vrea, nu e fortat in nici un fel (dar se documenteaza refuzurile lui/ei), NIMENI nu tipa la nimeni, pacientii nu sunt bruscati si multe altele.

Am vazut si cum se poarta cu un pacient care e pe moarte – familiei i se ofera, pe cat posibil, loc sa jeleasca, se incearca externare de urgenta si/sau mutarea intr-o camera single (daca e posibil).

Am vazut si cum e sa fii SHORT-STAFFED. O RN a sunat cu o zi inainte “sunt bolnava”. Spitalul a trimis o agency nurse – care n-a venit. Pur si simplu nu a venit, fara sa anunte pe nimeni. Pariu ca nici nu va pati ceva. Ziua aia n-a fost usoara. E nasol cand esti short-staffed si “doar” la HCA (ai 2-3 HCA pe toata sectia).

La final, chestii legate despre traitul aici: pentru NINo am pierdut cam 45 minute undeva in centrul Londrei. Cu ocazia asta m-am plimbat un pic prin City si am ajuns la Tower of London. Suburbia mea este non-descripta si neinteresanta. Curatica (ish), doar cateva biserici din secolele 16-17, malluri, o piata si multe magazine si cam atat.

Telefonul local e f. important – dar e bine de stiut ca tarifele de roaming (telefon/sms) din Romania nu sunt cu mult mai scumpe decat multe dintre abonamentele locale pentru a vorbi inapoi in tara. Dar daca vrei internet… nu prea ai scapare, trebuie sa-ti iei o cartela de la bastinasi (Vodafone, EE, Three, O2 sunt cele mai mari, toate cu oferte comparabile).

Contul in banca si cardul s-au rezolvat repede, la 2 zile dupa ce am deschis contul am primit cardul, la 4 si pinul. Singura problema e ca am inceput munca pe 18 (ziua de 15 nu au luat-o in considerare) si nu voi primi primul salariu pana la sfarsitul lui februarie. Asta e chiar nasol, trebuie sa ma limitez la cam 10 lire pe zi. Ma rog, nu fumez, nu beau, cazarea e asigurata pana-n martie, sala e platita tot pana-n martie, credit pentru transport pe oyster card mai am, de mers, merg pe jos la sala, supermarket, banca sau spital, de mancat, mananc 2 mese calde pe zi (1 acasa, 1 la spital) + 1 rece. Chestii de cumparat urgent pentru cazare NU mai am. 10 lire sunt arhisuficiente (in conditiile enumerate de mine) pentru 30 de zile.

Oricum, ca recomandare pentru oricine vrea sa vina aici: intreaba inainte de-a iti lua biletul de avion CAND VA FI PRIMUL SALARIU. Eu stiam cand e ziua de salariu (de la o colega care deja lucra aici din octombrie), dar nu stiam ca, daca vin dupa 15, nu primesc banii pentru prima luna pana luna urmatoare. Am aflat asta abia cand am primit contractul in aeroport. Cam tarziu sa mai fac scandal.

Si, ca ultima recomandare: daca iti depui candidatura local, la spital, FOARTE POSIBIL sa nu primesti nici un fel de bonus de relocare. Am colege romance (am discutat in ziua de inductie) care au venit aici dand interviu fata-n-fata si nu au primit 2 luni de cazare gratuita. In conditiile in care mai faci si naveta si nici nu esti platit pana in luna a doua (daca incepi tarziu in luna calendaristica curenta), chestia asta se simte – si e deranjanta. Deci nu strica sa iti rezolvi interviurile din Romania. CULMEA, pare sa fie e mai bine s-o faci asa. Desigur, asta a fost cazul meu, in spitalul meu. In Nursing Homes sau in alte parti poate e altfel. Stiu ca am aplicat (on-line) la un alt post din centrul Londrei (in octombrie), m-au chemat la interviu (in Londra, desi aveam adresa de Romania), dar clar NU scria nimic de vreun bonus de angajare.

La final, cateva poze:

20160120_161636
Saracie si bogatie

20160120_162103

20160120_164901
The Tower
20160120_164955
Noaptea la margine de City
20160123_104634
Singura Lady pe care am vazut-o in 10 zile πŸ™‚

Asistent Medical in Anglia (2)

A venit si a trecut si prima zi de munca IN SPITAL.

Nu am mai lucrat in spital din iunie 2015, de la ultima perioada de practica.

Am avut examenul final (in spital), am avut si o incercare de-a face voluntariat in sectia de Terapie Intensiva unde am facut practica in anul 3 – dupa ce m-am inscris in OAMMR – (incercare esuata, mi-au zis ca ei nu mai primesc voluntari, dar daca vreau, sa astept pana va fi examen pentru post), dar nu am mai muncit “cu pacientul” de 6 luni.

Adica am avut oarecari temeri azi. Nimic extraordinar, in Bucuresti dormeam destul de prost cu o noapte inainte de a merge intr-o sectie noua la practica, aici am dormit foarte bine azi-noapte.

Oricum, prima impresie este 100% derivata dintr-o fraza pe care mi-a spus-o studenta engleza care a venit in scoala noastra la un schimb de experienta acum 2 ani (care intre timp lucreaza intr-un spital NHS): “if you don’t come in the NHS having too high expectations, then you’ll be ok“.

In esenta, orice ar zice oricine, sa lucrezi intr-un spital din NHS este la fel cu a lucra intr-un spital din Bucuresti, doar ca toata lumea vorbeste engleza (evident), e mult mai curat si mai luminos (!) si ai mult mai multe hartii de completat si cursuri de facut.

Buuun. Stau la doi pasi de spital. Azi-dimineata m-am cronometrat. La 7:11 am iesit pe usa, la 7:27 eram in sectie, intrebam unde puteam sa ma schimb. La si 40 a inceput Handover-ul (predarea turei), din cauza ca m-au asteptat pe mine si, mai ales, pe cealalta incepatoare (din Spania, care a ajuns la si 35).

Handover-ul e cam ca in Romania, cu diferenta ca (pe sectia mea) fiecare asistenta are responsabilitatea de-a completa INAINTE un tabel in care sa mentioneze Nume (si de unde a fost internat pacientul), Varsta pacient + initialele doctorului sau (curant, de pe sectie), Diagnostic + Istoric (important pentru a sti daca e diabetic, ia alte medicamente, a venit cu medicamente de-acasa samd), Evaluare ABCDEF (Airway, Breathing, Circulation, Disabilities, Exposure, Family), Scopurile ingrijirii (Goals – daca are de facut Rx, US, CT, tratament cu Abx, schimbare tip de aparat respirator, ECG, monitorizare glicemie etc.), eventuale interventii de occupational therapy/physiotherapy (pentru pacienti cu AVC sau IC sau IR) si Braden scale score (risc de a face escare) si evaluarea riscului de a cadea (YES/NO). Toate aceste informatii trebuiesc prezentate in Handover pentru pacientii proprii de fiecare RN, in fata intregii echipe de RN (si chiar si HCA, din tura veche si din tura noua) inainte de-a putea pleca acasa.

Pe sectia mea avem 6 saloane (bays) de 4 paturi + 8 saloane single + 1 salon separat. 33 pacienti maxim. Intr-o tura de 12 ore (7:30 – 19:30) ar trebui sa fie 3 asistente (RN) + 1 sau 2 sisters (un fel de asistente medicale specialiste, cu experienta mai multa sau competente mai multe) +/- 1 sister in charge (sefa sectiei in timpul zilei, noaptea e una dintre sisters). Aici se adauga 4-5 HCA (unii sunt RN din strainatate care asteapta PIN-ul). Noaptea si in anumite cazur (short staffed) sunt mai putini angajati (1-2).

Ca RN newly-registered NU ai voie sa iei sange, NU ai voie sa montezi branule, NU ai voie sa folosesti aparatele de respiratie artificiala, NU ai voie sa montezi sonde nazogastrice, NU ai voie sa recoltezi sange arterial (pentru ABG), NU ai voie sa administrezi medicamente prin infuzomate/pompe, NU ai voie sa administrezi medicamente i.v./i.m., NU ai voie sa administrezi transfuzii. Pentru fiecare activitate mentionata ai un curs (platit de spital, facut in spital) pe care trebuie sa-l absolvi ca sa poti sa le faci.

Unele RN NU fac niciodata cursurile de canulare si (mai ales) de recoltare de sange – asa pot tot timpul sa zica “nu e treaba mea sa recoltez/montez branula“, si sa astepte s-o faca un doctor sau o sister (sau alt RN cu cursurile facute). Dintre cele 3 RN (absolvente de scoala britanica) care lucrau azi, nici una nu avea curs de recoltare, 1 avea de canulare.

Primele 2 saptamani voi fi asa-numitul Supernumerary, adica nu voi avea pacientii mei, ci voi fi Shadow langa cate o asistenta (sau mai multe) – care ar trebui sa fie si mentorul meu (perceptor, in programul de 6 luni de Perceptorship). Multe hartii de strans si semnat in saptamanile astea. In afara de asta, ar trebui sa strang minim 5 zile de induction (1 “trust induction“, mai multe mai jos, si 4 de cursuri obligatorii – BLS, transfuzii, completarea fiselor si altele). De fapt, 2 saptamani casc gura si ajut cum pot, apoi ura si la munca (atata timp cat nu dau semne ca as fi idiot – atunci ar putea prelungi perioada de supernumerary). Prin coincidenta, eu o sa am si zilele 2-5 de inductie (platite) dupa 2 saptamani, in februarie, altii le au dupa 1-2 luni. Nici la ei nu e totul perfect planificat.

Pacientii sunt cam ca majoritatea localnicilor: simpli dar ok. Singurele ziare pe care le vezi citite in spital (de pacienti) sunt tabloidele, de exemplu. Unii abia asteapta sa se planga de una-alta, altii sufera de dementa in diferite forme, altii sunt mai “normali” (whatever that means). Oricum ar fi, nu am vazut ceva imposibil de facut in a-i ingriji. Pacienti ca toti pacientii.

Spitalul e impartit in zone (albastru/portocaliu). Fiecare zona e un fel de oglinda a zonei celeilalte, separate de coridoare si lifturi. Toate sectiile sunt construite asemanator (mai putin cele de la parter, unde avem restaurante si cafenele, A&E si investigatiile). Fiecare sectie are, de regula, o sora. A si B. Fiecare sectie e numita cu un nume “creativ” care i s-o fi parut amuzant vreunui copywriter (branding-ul spitalului a fost facut cu ajutorul unei agentii de publicitate, afaik). Cum ar fi sa avem in Romania o sectie “Laguna albastra A“, sau “Mohair B“, sau “Turcoaz A“, sau “Desertul Atacama A” sau “Mandarina B” sau “ClopoΘ›el A”? Ei bine, aici asa sunt numite sectiile. Amuzant. Oarecum. πŸ™‚

Ziceam ca e cam ca in Romania. Mai precis, toata ziua m-am simtit EXACT ca intr-una din sectiile noi din timpul scolii.

Oameni noi – majoritatea nu-mi retin numele sau il gresesc (desi acum am ecuson). Am strans pana acum Eugene si Richard (plus logicul Chris) la colectia mea din tara de nume-cu-care-ma-striga-asistentele-in-spitalβ„’.

Desi ar trebui sa am un mentor si/sau perceptor, nu s-a stabilit nimic. Desi ar trebui sa am deja planificate turele, nu s-a stabilit nimic. In asta are un rol si faptul ca incep pe sectie concomitent cu alte 3 fete (1 romanca nu-stiu-de-unde, 1 spanioloaica si inca cineva). Desi ar trebui sa am cont de e-mail, employee number si cont de acces la intranet (pentru a face o parte din cursurile OBLIGATORII de e-learning), e posibil sa le primesc in zilele urmatoare. Ca in Romania.

Un doctor a cerut o EKG. Din intamplare, eram acolo cand au facut cererea, desi eu sunt shadow, nu am pacientii mei. Ma duc sa anunt RN. Dupa 20 de minute, nimeni nu facea EKG, nimeni nu stia unde e un EKG si “nu avea timp sa il ia”. La fel ca in Romania, e o jumatate de adevar. Cu un pic de vointa, gasesti EKG-ul si il faci in maxim 10 minute. M-am oferit sa-l iau eu. Am plecat pe sectia alaturata. Aveau unul, luat de la alta sectie – dar un cablu era distrus. Ma duc la alta sectie – al lor era la sectia-sora. La sectia-sora aflu ca era luat de cineva. Adica era exact cel nefunctional de la sectia mea-sora. Traversez spitalul, ma duc la alta sectie. 2 sisters si-un RN. Sisters erau convinse ca au unul NEFUNCTIONAL, RN sustine ca a facut o EKG ieri. Hop, fug cu el. “I’ll bring it back in a couple of hours” (nu stiam cat va dura si cate trebuiesc facute). “NO, bring it back ASAP!”.

Vin cu EKG-ul. Toata cautarea a durat cam 10 minute. Ma duc sa-l fac, desi nu mai pusesem mana vreodata pe un aparat de tipul lui. Mare chestie. Bagi in priza, lipesti ekgelectrozii (nu au clesti sau pompite, slava cerului!). Pentru ca nu poate fi totul simplu, sotia pacientului insista sa stea acolo, apare un rezident (House Officer) in spatele meu. Apoi apare si RN-ul. Exact ca in Romania, RN-ul intervine si imi schimba pozitia electrozilor precordiali DUPA ce ma chinui eu sa ii pun pe toti frumos. Eu i-am pus in spatiul 4 intercostal, masurat frumos de la clavicula (al 5-lea spatiu de sub clavicula), ea ii pune mai sus, cam in spatiul 2. Pfoai de capul meu, nu oi sti eu multe, dar STIU CUM SA FAC UN ECG! Sa ma cert cu ea din prima zi? Neah. Tac, schimb pozitia lor la loc si o intreb “how do I print the ECG?” ca sa scap de ea. Eu bagam nume si data si DOB in meniu, RN-ul zice ca nu, ca le scriem cu pixul dupa, ca sa nu dureze prea mult. Ca in Romania. Print. Gata ECG-ul. Aici vor tot timpul 2 deodata.

In spital exista 2 changing rooms la etajul 1. Mi le-au aratat vineri, azi nu le-am mai gasit. Ca in Romania, NIMENI nu stie unde naiba sunt cand ii intreb. NIMENI. Toti se schimba ba in Staff Room, ba in WC-uri. Ca in Romania. Lucrurile ti le lasi in vestiare inchise cu chei. Dar, ca in Romania, nimeni nu stie unde naiba sunt cheile de la vestiare. Deci le lasi in Staff Room. Ca in Romania, ti se zice sa iti iei cu tine lucrurile valoroase. Pentru ca “They are stealing them”. Who is “they”? “Dunno”. Ca in Romania.

In mod normal, ar trebui sa vii cu uniforma si adidasii de acasa. De fapt, majoritatea absoluta a RN si HCA vin cu ele de-acasa.

In mod normal, ar trebui sa existe masti si vizor pentru a lucra cu pacientii cu MRSA, halat pentru cei cu C. difficile samd. De fapt, nu exista decat niste sorturi si manusi. Dar astea exista din abundenta, slava cerului, nu trebuie sa aduc de-acasa. Deci nu chiar ca-n Romania :))

Ca in Romania, tocmai au introdus o politica interna ce spune ca trebuie sa inchizi un dezinfectant cu alcool, ca sa nu il bea pacientii (desi e o camera care chiar e inchisa cu cod si are usi care se autoinchid la loc). Pacientii vor bea orice, aparent, nu conteaza ce natie sunt.

Ca in Romania, am gasit un Tazocin lasat sa macereze cu ac si seringa conectat la el pentru vreo 15 minute in camera de diluare medicamente (desi nu ar trebui lasat nesupravegheat niciodata). NU ca in Romania, CEL PUTIN in spitalul asta, in primul an de munca, daca administrezi ceva i.v., trebuie sa iti contrasemneze o alta RN actiunea asta in fisa pacientului.

Daca te vad ca esti dispus sa faci chestiile mai scarboase, imediat ti le dau sa le faci. Nu ma plang, dar la inceputul zilei insistam eu sa ii ajut sa schimbam pacientii si patul (se face cel putin 1 data pe zi – RN trebuie sa fie de fata, MACAR ca sa evalueze riscul de escare), apoi mi-au dat sa scot catetere urinare, branule, sa curat sonde PEG, sa duc recipientii cu urina sau voma in camera pentru asa ceva. De la nimic de facut am ajuns sa fac toate lucrurile mirositoare. Noroc ca nu ma scarbesc usor, fix dupa pauza de masa am mutat un pacient si apoi l-am ajutat sa vomite o chestie mare, semisolida si dragut mirositoare si apoi tot eu am dus-o la camera pt asta. Puteam sa i-o las HCA-ului, ca celelalte RN, dar n-am murit. πŸ™‚

Apropo – aici ratoii (plosca pentru urina) si recipientul pentru fecale (si cel pentru voma) sunt din carton presat (ca la cofragul de oua). Unica folosinta. Exista o camera unde stau toate, unde exista si un fel de toaleta unde arunci rahatul si urina si voma si apoi arunci recipientul intr-un fel de shredder foarte eficient. Atat de eficient incat, daca bagi 2 (desi are capacitate cam cat 1 masina de spalat) se blocheaza. Regula: bagi 1 si press the green button.

commode
Commode

Alta chestie. In UK pacientii pot sa fie ajutati sa elimine semiautonom (deci nu in scutece) intr-o asa-numita “commode“. Pui un recipient din ala de unica-folosinta sub scaun, iei o commode (pe care te asiguri ca o cureti intotdeauna dupa folosire – cred ca HCA fac asta), ajuti pacientul sa se urce pe ea, apoi ori stergi pacientul, ori il ajuti sa se stearga si hop in pat. Si rahatul la WC si cartonul la shredder. Trustul si-a propus sa aiba cele mai curate commodes din tara. Good luck with that.

Prima saptamana lucrez short days. Adica 8 ore (7:30 – 15:30). Pauza de masa de 45 de minute. 15+30. De saptamana viitoare trec la 12 ore (7:30-19:30), cu pauza de 1 ora si 30 minute (15+60+15 minute). Pfoai, ce de pauze. πŸ™‚ Atata doar ca nu ajungi la spital chiar la 7:30 (daca nu esti spaniol) si nu pleci la fix (daca esti ultimul la handover, poti sta si 30 minute).

Trec foarte repede cele 8 ore. Handover se termina in cam 30-40 de minute. Apoi ai micul dejun la pacienti (HCA si cei de la bucatarie fac asta). Apoi ai Drug Rounds (cam 30-60 minute). Apoi ai monitorizarea f. vitale (15-30 minute). Apoi ai schimbarea patului si a pacientului (+spalare) si verificarea starii pielii (Braden scale). Apoi vine ceaiul. Apoi vine pranzul. Drug rounds ai la 8, la 13, la 16, la 18 si la 20 (dar nu e obligatoriu sa ai la toate orele). Apoi gasesti timp sa completezi fisele (si ai O GRAMADA de hartii). Intre astea bagi cele 2 pauze. Si hop 8 ore. πŸ™‚

 

Si, la final, ziua de inductie a fost foarte ciudata. Cativa oameni din conducere au vorbit frumos, au prezentat niste filmulete (facute de o agentie de publicitate), au zis ca se angajeaza sa faca si sa dreaga, dar realitatea din spital e un pic diferita. Singura chestie onesta (oarecum) a fost faptul ca au adus o pacienta care a fost tratata in spital de 2 ori (o nastere si tratamentul de urgenta al bebelusului ei peste 1 an) sa ne spuna experienta ei (pozitiva). Daca era o experienta negativa ar fi fost si mai interesant. πŸ™‚

 

Varianta scurta a celor 2300 de cuvinte de mai sus?

Sa muncesti in Anglia intr-un spital de stat e foarte asemanator cu a lucra intr-un spital de stat din Romania. πŸ™‚

 

Peace out.

 

Rx – radiografie, US – ecografie (ultrasound), Abx (antibiotic), RN – registered nurse, HCA – healthcare assistant, OT/PT = occupational/physio therapy, PIN – personal ID number emis de NMC tuturor RN care sunt inregistrati la ei, ABG – arterial blood gasses (EAB din Ro), A&E – accidents and emergency (sectia de primiri urgente, UPU), MRSA – Methycillin Resistant Staphilococcus Aureus, C. difficile – Clostridium difficile (sau C. diff).

“Soumission” de Michel Houellebecq – un viitor posibil?

Presupun ca toata lumea tine minte atacul asupra saptamanalului de satira frantuzesc “Charlie Hebdo” de acum un an si cateva zile. Fix in ziua atacului,Β printr-o coincidenta macabra, aparea Soumission, carte parodiata de saptamanalul francez rapid pe coperta:

Charlie-Hebdo-236x300

Apoi niste idioti au intrat cu arme de asalt in redactia respectiva si au deschis focul si cartea a devenit instant un bestseller.

O luasem de mai multa vreme, dar mi-am facut timp s-o citesc fix la inceputul anului asta. Din coincidenta – am mers si cu avionul si mai faceam si zilnic 1 drum de 30 de minute cu bus-ul, deci timp suficient pentru a citi cateva sute de pagini.

Cartea este oarecum impartita in 3 parti. Personajul-povestitor este un proaspat doctor in Soumissionliteratura franceza, expert in Joris-Karl Huysmans, care urca incet pe scara ierarhica a educatiei universitare frantuzesti. Concomitent cu inceata sa evolutie profesionala, Franta se apropie din ce in ce mai mult de un Islam politizat, dezamagita de anii de socialism sau guvernare de dreapta care nu au dus nicaieri.

De ce 3 parti?

Pentru ca avem planul prezentului povestitorului, un personaj anost, lipsit de carisma, opinii politice sau credinte religioase, care nu-si gaseste locul intr-o societate in care (aparent) majoritatea compatriotilor sai sunt la fel de anosti si lipsiti de convingeri politice sau religioase. Incapabil sa pastreze o relatie, incapabil sa se hotarasca ce vrea, incapabil sa iubeasca pe cineva, avand doar o singura “performanta” intelectuala: studiul unui autor francez de mult mort.

Apoi avem planul trecutului lui Huysmans, pe care povestitorul nostru il urmeaza oarecum in evolutia sa profesionala si spirituala. Desi exista oarecare paralele intre cele 2 vieti, a autorului din secolul XIX si a epigonului sau care nu e capabil sa scrie ceva ci doar sa cerceteze si sa scrie despre opera idolului. Legatura intre cele doua planuri e facuta de nemultumirea celor doi fata de involutia si decadenta societatilor in care traiau – desi, dpdv economic si social fiecare putea considera ca traieste in apogeul civilizatiei franceze.

Cele 2 planuri se intrepatrund cu realitatea politica, sociala si religioasa a unei Frante care este demoralizata si amortita de decenii de alternare la guvernare a acelorasi doua partide (unul de dreapta, unul de stanga), care culmineaza cu 2 (!) mandate ale lui Francois Hollande. Un presedinte a carui singura “calitate” pare sa fie (in opinia scriitorului si nu numai) faptul ca este singura alternativa cat de cat rationala, in ochii alegatorilor deziluzionati, la extremism sau capitalism corupt (de parca socialismul frantuzesc este altceva decat capitalism corupt).

Autorul propune ca viitor probabil o impartire a vietii politice in extremisti de dreapta (Frontul National al lui Le Pen – fiica), putine procente pentru partidele de dreapta/stanga actuale si emergenta unui Partid Islamist Moderat, care propune un candidat carismatic la alegerile prezidentiale din 2022.

Fara sa povestesc toata cartea, autorul ofera mai multe indicii despre cum poate ajunge Franta, cu o populatie mare musulmana, dar care se estimeaza ca NU va ajunge pana in 2050 sa depaseasca nici 10% din total, sa fie guvernata de un partid islamist.

Multe dintre motivele prezentate in carte sunt plauzibile: o populatie majoritar atee sau laicizata este mai putin coeziva fata de una care este legata de o credinta unica, esecul politicilor sociale, statul incompetent, cedarea anumitor puteri unor interese comerciale, egoismul si egocentrismul unei populatii care nu mai crede in planuri mari si deziluziile repetate cu niste politicieni duplicitari, anosti si mincinosi.

Problema acestei realitati posibile (dar putin plauzibile) este ca autorul presupune ca un grup divers etnic (emigrantii musulmani) poate strange o putere politica mult mai mare decat marimea sa reala, ca partea radicala (de dreapta) a populatiei va accepta asta cu mainile in san si ca, ulterior, majoritatea populatiei va accepta un set de schimbari incrementale in legi si realitate care vor schimba Europa unita intr-un mare stat islamic. Posibil, dar implauzibil.

Oricum ar fi, cartea e foarte interesanta. Ca opera de fictiune, este captivanta (daca ignoram paragrafele prea lungi despre viata si opera lui Huysmans sau esecurile romantice si sexuale mult prea multe ale povestitorului).

Merita citita, mai ales daca vrei sa-ti mai improspatezi cunostintele de franceza (nu exista traducere in romana iar cea in engleza era mai dificil de procurat anul trecut – ceva ce cred ca s-a schimbat intre timp).

Asistent Medical in Anglia (1)

Preambul

Cine citeste blogul asta de mai multa vreme sau s-a obosit sa imi citeasca pagina “despre mine” stie ca unul dintre motivele pentru care am inceput sa scriu este raritatea blogurilor despre viata de Asistent Medical. Pentru o meserie practicata de 100 si ceva de mii bune de romani, este destul de putin prezenta in on-line.

Am pornit blogul pentru ca inainte de-a incepe eu scoala nu am gasit aproape deloc informatii despre examenele de admitere, ce faci in timpul anilor de scoala sau ce alternative ai dupa ce termini. Am incercat sa ofer informatiile pe care eu nu le-am gasit la timpul meu.

In timp am povestit si cate ceva din ce am facut eu in timpul scolii, pe ideea ca altii vor citi si vor trage niste invataturi din asta – poate vor evita niste probleme, poate nu vor face aceleasi greseli.

Cum tocmai am inceput o noua etapa a vietii mele de Asistent Medical, duc spiritul blogului mai departe si voi oferi celor curiosi experientele mele ca Asistent Medical emigrant in Anglia.

Prima parte: plecarea si inceputurile

Am tot povestit pe aici cum mi-au fost recunoscute studiile in UK si am avut interviuri pentru a-mi gasi un job. Nu are sens sa mai repet lucruri scrise – postarile sunt pe blog pentru cei care nu le-au citit.

La finalul lui octombrie am avut ultimul interviu pentru un job (pe skype), atunci am primit o oferta de munca si am fost intrebat cand vreau sa incep. Am facut greseala sa zic “15th of December or 15th of January“, agentia a transmis mai departe “15th of December“. M-am gandit mai bine, dupa cateva zile le-am rescris celor de la agentie ca vreau in ianuarie. Mi-au raspuns dupa abia 1 saptamana ca “the hospital already awaits you in December“. Dupa multe telefoane si scuze si zile de nesiguranta, am obtinut pe 1 decembrie promisiunea ca pot incepe in ianuarie. Am cumparat biletul de avion si m-am pus pe relaxat si incarcat cu energie pozitiva πŸ™‚

Lectie: FII SIGUR pe ceea ce vrei sa faci!

Pe 7 ianuarie, cand eram in vacanta, agentia ma contacteaza si ma anunta sec ca “the original position has been filled, the hospital now wants you to start work on a hyperacute stroke ward”. Cine a mai citit blogul meu stie ca am facut voluntariat pe o sectie de UTIN, ca am facut practica in aceeasi sectie de UTIN si ca am mai fost in 2 stagii de practica la Neurologie. Daca e ceva de care sunt sigur dupa aceste stagii e ca NU vreau sa lucrez doar cu pacienti cu AVC. N-U V-R-E-A-U!

Am trecut peste cei de la agentie care erau inutili (m-au anuntat joi de treaba asta si apoi au plecat in concediu sau sa organizeze interviuri in alte tari) si am sunat direct la spital. De acolo am aflat ca, de fapt, agentia stia ca postul pentru care dadusem interviu se ocupase “for at least a month“.

Optiunile mele erau limitate de faptul ca nu toate sectiile spitalului erau dispuse sa plateasca fee-ul de agentie plus bonusul meu de relocare (2 luni de cazare + biletul de avion). Dupa niste negocieri, am obtinut alta sectie. Si promisiunea ca s-ar putea schimba din nou sectia daca nu sunt deloc multumit.

Si asa am ajuns eu pe o sectie de Boli Cardiorespiratorii, desi eu vreau la Chirurgie. Ca sa ajung din punctul A in punctul C trebuie sa trec prin punctele B1, B2, B3 si asa mai departe. Story of my life.

Contractul l-am primit in ziua plecarii, abia pe aeroport l-am verificat. Din fericire, mai vazusem unul la fel cu cateva luni in urma (era ok), n-am avut surprize.

Si a inceput viata mea in Anglia.

Spitalul este foarte ok. Foarte mare, nou, totul e codat color, peste tot iti trebuie carduri de acces si cu foarte multi emigranti care lucreaza in el (unii mai vechi, altii care incep in acelasi timp cu mine).

Mi-am vazut sectia, asistenta sefa si niste viitoare colege (totul a parut foarte ok), mi-au facut card de acces (cu o poza foarte tampita), m-am plimbat prin spital un pic (insotit – am ales sa trec pe la mai multe sectii unde erau duse alte colege emigrante care acum inceapa) si m-am dus la Occupational Health.

Ce a insemnat pentru mine Occupational Health? Radiografie, recoltare de sange si urmeaza niste vaccinuri.

Luni am o zi de induction, apoi de marti incep munca.

Cazarea e shared flat (cladire veche de 5 ani), 4 camere (fiecare cu baie proprie) + 1 living/bucatarie si 2 debarale. 500 de lire/luna (540 cu internet si council tax). Camera mea era curata, living-ul era cam horror. Au tot venit si plecat oameni, care si-au lasat tot felul de oale, electronice, haine si alte gunoaie, care s-au strans in camera si nimeni nu le-a aruncat (“daca sunt ale cuiva care locuieste aici?”).Β Si asta se rezolva – am discutat cu colegii de apartament (un italian si un indian) si cu cei de la administratie, pana saptamana viitoare o sa strangem porcariile vechilor chiriasi, le bagam intr-o debara si cineva le va lua… Btw, aici Nu exista cazare mixta, sunt numai femei cu femei si barbati cu barbati.

Oricum, trebuie sa recunosc ca prima impresie despre cazare a fost una de oroare in momentul cand am vazut camera comuna. Nu e rahat pe pereti si jeg pe canapele (doar niste praf si panze de paianjen si multe electronice prafuite si hartii si hartiute), dar chiar ma asteptam la mai multa curatenie de la niste oameni care lucreaza in ingrijirea bolnavilor!

Prima impresie despre Ce fac englezii bine? Pocesc numele strainilor.

Cei de la agentie (britanici, nu romani) imi scriau pe adresa mea de e-mail de tip prenume.nume@x.com si tot imi greseau numele.

Cei de la firma de administrare a cazarii mi-au scris numele in mod repetat (si diferit) gresit in contractul de inchiriere.

In hartiile din spital mi-au mancat un prenume, mi-au adaugat un H in Cristian (Christian), mi-au adaugat un O unde nu era cazul si asa mai departe.

Cel mai tare e ca aceiasi englezi vor fi un pic mofturosi cand te duci la ei cu acte. La banca au refuzat sa-mi deschida un cont pentru ca pe hartia de la spital era un H in plus in numele meu. Ma rog, se rezolva totul cu un drum in plus la spital.

FYI: Ca sa-mi deschid cont mi-au cerut pasaport, proof of accomodation (o hartie de la cazare/landlord) si proof of employment (de la angajator – spital).

National Insurance Number (NINo) primesti dupa ce iti faci (sau ti se face) o programare la un sediu local pentru asa ceva. Stai ceva timp la telefon, deci ar fi bine sa rogi spitalul s-o faca sau sa ai deja numar de UK – prima luna trebuie sa fii mai atent cu banii.

 

Ce mai faci in primele zile in UK?

Te obisnuiesti cu transportul in comun (cardul Oyster e baza in Londra), iti cureti ca nebunul camera cand o primesti (daca esti un pic obsedat de a nu sta in “mizeria altora”), cumperi diferite chestii pentru casa (mai mult sau putin utile).

Afli pe unde sunt magazinele care te intereseaza din zona si altele.

Eu mi-am cautat sala de fitness, am vizitat 2 la 15 minute de mine, am gasit una mai ieftina ca-n Bucuresti si cu conditii ok. 20 lire/ luna, fara contract pe an si fara fee de sign-up.

Alta observatie utila: un adaptor EU-UK de priza e important de cumparat. Ar fi bine sa iei unul mai sigur din tara (cum ar fi asta). Daca esti cat de cat dependent de tehnologie si ai multe electronice pe care vrei sa le iei cu tine, e mai ieftin sa iei si un prelungitor (bun) din 20160117_220710Romania si sa il folosesti conectat la adaptorul pre-mentionat, parerea mea. Adica nu stai sa-ti cumperi de aici foen, adaptoare si alte electronice – asa le poti folosi in continuare pe cele de-acasa. Nu e obligatoriu sa-ti iei unul din tara daca mergi intr-un loc cu multe supermarketuri si magazine. La un magazin de aici de tip “everything for 1 pound” (cum sunt in Romania si in Europa “totul la 1 euro”/4 lei etc.) gasesti adaptoare la 1 lira. DAR un adaptor din ala tine o putere electrica scazuta – cel luat de mine tine pana la 2860 W (deci un aspirator + un foen + alte chestii intr-un prelungitor conectat la priza asta). Mie mi-a convenit. Daca nu, adaptoare la 5-10-15 lei se gasesc si in Romania. Sau iei totul de aici (electronicele mici sunt un pic mai scumpe, dar nu cu mult, ca in Romania).

Ca alta observatie: Daca zbori catre Londra (sau in zona), ai mai multe optiuni. Taromul si BA zboara catre Heathrow (care are conexiune directa cu Londra prin tren – rapid si scump – sau metrou – lent si mai putin scump -), BlueAir si Wizz zboara catre Luton iar RyanAir zboara catre Stansted (aeroporturi de unde ori pleci cu bus-ul, ori ai combinatii mai multe de mijloace de transport). In opinia mea, e mai ok sa zbori cu companiile de linie (mai ales daca-ti plateste angajatorul o parte sau tot biletul). E mai usor de ajuns la gari (sau in Londra daca lucrezi aici), ai griji mai putine si ai bagaj de cala si de mana (maricel). La Tarom primesti 2 kg in plus daca faci check-in on-line. Mie mi-au ajuns 22,5 kg + 9,5 kg pentru calabalac.

Londra e imensa, Bus-urile merg incet din punctul A in punctul B, nu te baza pe ele!

Ca ultima observatie: la hypermarketuri (in Romania) se gasesc niste pungi care pot fi vidate cu un aspirator normal (printr-o valva cu 1 cale). 3 pungi din alea vidate iti permit sa inghesui o cantitate impresionanta de haine intr-un troller mediu. Cam 15 lei costa una.