Asistent Medical in Anglia (1)

Preambul

Cine citeste blogul asta de mai multa vreme sau s-a obosit sa imi citeasca pagina “despre mine” stie ca unul dintre motivele pentru care am inceput sa scriu este raritatea blogurilor despre viata de Asistent Medical. Pentru o meserie practicata de 100 si ceva de mii bune de romani, este destul de putin prezenta in on-line.

Am pornit blogul pentru ca inainte de-a incepe eu scoala nu am gasit aproape deloc informatii despre examenele de admitere, ce faci in timpul anilor de scoala sau ce alternative ai dupa ce termini. Am incercat sa ofer informatiile pe care eu nu le-am gasit la timpul meu.

In timp am povestit si cate ceva din ce am facut eu in timpul scolii, pe ideea ca altii vor citi si vor trage niste invataturi din asta – poate vor evita niste probleme, poate nu vor face aceleasi greseli.

Cum tocmai am inceput o noua etapa a vietii mele de Asistent Medical, duc spiritul blogului mai departe si voi oferi celor curiosi experientele mele ca Asistent Medical emigrant in Anglia.

Prima parte: plecarea si inceputurile

Am tot povestit pe aici cum mi-au fost recunoscute studiile in UK si am avut interviuri pentru a-mi gasi un job. Nu are sens sa mai repet lucruri scrise – postarile sunt pe blog pentru cei care nu le-au citit.

La finalul lui octombrie am avut ultimul interviu pentru un job (pe skype), atunci am primit o oferta de munca si am fost intrebat cand vreau sa incep. Am facut greseala sa zic “15th of December or 15th of January“, agentia a transmis mai departe “15th of December“. M-am gandit mai bine, dupa cateva zile le-am rescris celor de la agentie ca vreau in ianuarie. Mi-au raspuns dupa abia 1 saptamana ca “the hospital already awaits you in December“. Dupa multe telefoane si scuze si zile de nesiguranta, am obtinut pe 1 decembrie promisiunea ca pot incepe in ianuarie. Am cumparat biletul de avion si m-am pus pe relaxat si incarcat cu energie pozitiva 🙂

Lectie: FII SIGUR pe ceea ce vrei sa faci!

Pe 7 ianuarie, cand eram in vacanta, agentia ma contacteaza si ma anunta sec ca “the original position has been filled, the hospital now wants you to start work on a hyperacute stroke ward”. Cine a mai citit blogul meu stie ca am facut voluntariat pe o sectie de UTIN, ca am facut practica in aceeasi sectie de UTIN si ca am mai fost in 2 stagii de practica la Neurologie. Daca e ceva de care sunt sigur dupa aceste stagii e ca NU vreau sa lucrez doar cu pacienti cu AVC. N-U V-R-E-A-U!

Am trecut peste cei de la agentie care erau inutili (m-au anuntat joi de treaba asta si apoi au plecat in concediu sau sa organizeze interviuri in alte tari) si am sunat direct la spital. De acolo am aflat ca, de fapt, agentia stia ca postul pentru care dadusem interviu se ocupase “for at least a month“.

Optiunile mele erau limitate de faptul ca nu toate sectiile spitalului erau dispuse sa plateasca fee-ul de agentie plus bonusul meu de relocare (2 luni de cazare + biletul de avion). Dupa niste negocieri, am obtinut alta sectie. Si promisiunea ca s-ar putea schimba din nou sectia daca nu sunt deloc multumit.

Si asa am ajuns eu pe o sectie de Boli Cardiorespiratorii, desi eu vreau la Chirurgie. Ca sa ajung din punctul A in punctul C trebuie sa trec prin punctele B1, B2, B3 si asa mai departe. Story of my life.

Contractul l-am primit in ziua plecarii, abia pe aeroport l-am verificat. Din fericire, mai vazusem unul la fel cu cateva luni in urma (era ok), n-am avut surprize.

Si a inceput viata mea in Anglia.

Spitalul este foarte ok. Foarte mare, nou, totul e codat color, peste tot iti trebuie carduri de acces si cu foarte multi emigranti care lucreaza in el (unii mai vechi, altii care incep in acelasi timp cu mine).

Mi-am vazut sectia, asistenta sefa si niste viitoare colege (totul a parut foarte ok), mi-au facut card de acces (cu o poza foarte tampita), m-am plimbat prin spital un pic (insotit – am ales sa trec pe la mai multe sectii unde erau duse alte colege emigrante care acum inceapa) si m-am dus la Occupational Health.

Ce a insemnat pentru mine Occupational Health? Radiografie, recoltare de sange si urmeaza niste vaccinuri.

Luni am o zi de induction, apoi de marti incep munca.

Cazarea e shared flat (cladire veche de 5 ani), 4 camere (fiecare cu baie proprie) + 1 living/bucatarie si 2 debarale. 500 de lire/luna (540 cu internet si council tax). Camera mea era curata, living-ul era cam horror. Au tot venit si plecat oameni, care si-au lasat tot felul de oale, electronice, haine si alte gunoaie, care s-au strans in camera si nimeni nu le-a aruncat (“daca sunt ale cuiva care locuieste aici?”). Si asta se rezolva – am discutat cu colegii de apartament (un italian si un indian) si cu cei de la administratie, pana saptamana viitoare o sa strangem porcariile vechilor chiriasi, le bagam intr-o debara si cineva le va lua… Btw, aici Nu exista cazare mixta, sunt numai femei cu femei si barbati cu barbati.

Oricum, trebuie sa recunosc ca prima impresie despre cazare a fost una de oroare in momentul cand am vazut camera comuna. Nu e rahat pe pereti si jeg pe canapele (doar niste praf si panze de paianjen si multe electronice prafuite si hartii si hartiute), dar chiar ma asteptam la mai multa curatenie de la niste oameni care lucreaza in ingrijirea bolnavilor!

Prima impresie despre Ce fac englezii bine? Pocesc numele strainilor.

Cei de la agentie (britanici, nu romani) imi scriau pe adresa mea de e-mail de tip prenume.nume@x.com si tot imi greseau numele.

Cei de la firma de administrare a cazarii mi-au scris numele in mod repetat (si diferit) gresit in contractul de inchiriere.

In hartiile din spital mi-au mancat un prenume, mi-au adaugat un H in Cristian (Christian), mi-au adaugat un O unde nu era cazul si asa mai departe.

Cel mai tare e ca aceiasi englezi vor fi un pic mofturosi cand te duci la ei cu acte. La banca au refuzat sa-mi deschida un cont pentru ca pe hartia de la spital era un H in plus in numele meu. Ma rog, se rezolva totul cu un drum in plus la spital.

FYI: Ca sa-mi deschid cont mi-au cerut pasaport, proof of accomodation (o hartie de la cazare/landlord) si proof of employment (de la angajator – spital).

National Insurance Number (NINo) primesti dupa ce iti faci (sau ti se face) o programare la un sediu local pentru asa ceva. Stai ceva timp la telefon, deci ar fi bine sa rogi spitalul s-o faca sau sa ai deja numar de UK – prima luna trebuie sa fii mai atent cu banii.

 

Ce mai faci in primele zile in UK?

Te obisnuiesti cu transportul in comun (cardul Oyster e baza in Londra), iti cureti ca nebunul camera cand o primesti (daca esti un pic obsedat de a nu sta in “mizeria altora”), cumperi diferite chestii pentru casa (mai mult sau putin utile).

Afli pe unde sunt magazinele care te intereseaza din zona si altele.

Eu mi-am cautat sala de fitness, am vizitat 2 la 15 minute de mine, am gasit una mai ieftina ca-n Bucuresti si cu conditii ok. 20 lire/ luna, fara contract pe an si fara fee de sign-up.

Alta observatie utila: un adaptor EU-UK de priza e important de cumparat. Ar fi bine sa iei unul mai sigur din tara (cum ar fi asta). Daca esti cat de cat dependent de tehnologie si ai multe electronice pe care vrei sa le iei cu tine, e mai ieftin sa iei si un prelungitor (bun) din 20160117_220710Romania si sa il folosesti conectat la adaptorul pre-mentionat, parerea mea. Adica nu stai sa-ti cumperi de aici foen, adaptoare si alte electronice – asa le poti folosi in continuare pe cele de-acasa. Nu e obligatoriu sa-ti iei unul din tara daca mergi intr-un loc cu multe supermarketuri si magazine. La un magazin de aici de tip “everything for 1 pound” (cum sunt in Romania si in Europa “totul la 1 euro”/4 lei etc.) gasesti adaptoare la 1 lira. DAR un adaptor din ala tine o putere electrica scazuta – cel luat de mine tine pana la 2860 W (deci un aspirator + un foen + alte chestii intr-un prelungitor conectat la priza asta). Mie mi-a convenit. Daca nu, adaptoare la 5-10-15 lei se gasesc si in Romania. Sau iei totul de aici (electronicele mici sunt un pic mai scumpe, dar nu cu mult, ca in Romania).

Ca alta observatie: Daca zbori catre Londra (sau in zona), ai mai multe optiuni. Taromul si BA zboara catre Heathrow (care are conexiune directa cu Londra prin tren – rapid si scump – sau metrou – lent si mai putin scump -), BlueAir si Wizz zboara catre Luton iar RyanAir zboara catre Stansted (aeroporturi de unde ori pleci cu bus-ul, ori ai combinatii mai multe de mijloace de transport). In opinia mea, e mai ok sa zbori cu companiile de linie (mai ales daca-ti plateste angajatorul o parte sau tot biletul). E mai usor de ajuns la gari (sau in Londra daca lucrezi aici), ai griji mai putine si ai bagaj de cala si de mana (maricel). La Tarom primesti 2 kg in plus daca faci check-in on-line. Mie mi-au ajuns 22,5 kg + 9,5 kg pentru calabalac.

Londra e imensa, Bus-urile merg incet din punctul A in punctul B, nu te baza pe ele!

Ca ultima observatie: la hypermarketuri (in Romania) se gasesc niste pungi care pot fi vidate cu un aspirator normal (printr-o valva cu 1 cale). 3 pungi din alea vidate iti permit sa inghesui o cantitate impresionanta de haine intr-un troller mediu. Cam 15 lei costa una.