Reguli (nescrise) ale jobului meu

Am terminat 3 saptamani de munca. 13 zile de lucru (8 ture lungi, 4 ture scurte, 1 zi de inductie). Desigur, e o absurditate sa trag concluzii de-acum. Dar pot sa fac oarecare haz de necaz – pentru ca lucrurile urmatoare s-au intamplat in aproape fiecare zi din cele 12 de lucru “pe sectie”:

  • invariabil, dupa ce imi iau pauza de pranz, ori ma asteapta 2 rude ale pacientilor cu cate 4 intrebari la care nu stiu raspunsul (pentru ca nu am fost acolo in ultima ora), ori am 3 butoane de alarma apasate si nu e nimeni altcineva care sa raspunda, ori am un pacient (sau 2) care tocmai s-au scapat in scutece si trebuie schimbati (ca sa digerez mancarea mai bine), ori fix atunci soseste un pacient despre care habar-n-am nimic (pentru ca transferul a fost anuntat cand eram in pauza)
  • avem 33 de paturi. Daca in orice moment cam 6-7 dintre pacientii internati la noi sunt diabetici, eu se va nimeri sa trebuiasca sa am grija de minim jumatate + 1 dintre ei. Asta in conditiile in care nu am cod pentru porcaria de glucometru si trebuie sa ma vanez pe cineva care sa aiba un cod valid SI e dispus sa se logheze pe aparat  si apoi sa ma lase pe mine sa masor glicemia.
  • daca exista o zi in care nu exista mai nici o problema in toata sectia si e liniste, cu siguranta un pacient de-al meu va pati ceva spre finalul turei
  • daca ajung sa ma bucur ca am terminat cam totul pe la 7 si ceva (record, yaaaay), fix atunci cineva va cere o comoda, altcineva va face pe el si, invariabil, va sosi un transfer din alta sectie. Concomitent.
  • Daca e sa ai un pacient imens care e capabil sa se duca la toaleta singur si te bucuri de asta, cu siguranta iti va iesi bucuria pe nas (sau intra? depinde cum privesti lucrurile🙂 ) – pentru ca ori va fi la risc de cadere (deci trebuie insotit la baie, nu poti sa-l lasi singur), ori nu va fi capabil sa se stearga singur. Plus: Nu stiu ce le trece altora prin cap cand sterg un alt adult la fund, dar eu ma tot gandesc “sper din tot sufletul sa n-ajung vreodata asa“. Oricat de umilitor o parea pentru unii oameni sa faca asta altor oameni (chiar si in context medical), eu as zice ca e mai degradant si umilitor pentru ala care nu mai e capabil sa faca asta independent.
  • daca e sa ai nevoie de un tensiometru (+termometru) de urgenta, apoi poti sa fii sigur ca ori nu gasesti nici unul (desi avem vreo 10 pe sectie), ori gasesti unul care e descarcat, ori il gasesti doar pe singurul care are o porcarie de pulsoximetru care are 30 de cm lungim. Si ai nevoie pentru un pacient pe care nu prea ai cum sa-l muti singur – si nu gasesti pe nimeni sa te ajute. Si daca tensiometrul are bateria descarcata, apoi poti fi sigur ca nu e chiar 100% descarcata, dar va muri fix inainte sa se dezumfle total manseta de tensiune si sa-ti afiseze tensiunea arteriala.
  • daca faci greseala sa te oferi o data sa duci un pacient undeva sau sa te duci sa-l iei inapoi, gata, te-ai ales cu reputatia de “ala care merge sa ne ia pacientii de prin alte parti ale spitalului”. Asta desi abia am invatat cat de cat sa ma descurc in imensitatea de spital si sa nu mai confund sectia fluturas cu sectia azuriu cu sectia laguna calduroasa (serios, acum, cine e geniul care a gasit numele astea?).
  • cand ma asez prima data in cursul zilei sa completez carnetelul pacientului, fix atunci suna telefonul, suna interfonul si o ruda vrea ceva de la mine. Cand ma reasez, un pacient apasa pe buton, altul vrea o comoda si al treilea abia observ ca a disparut, a plecat a sa fumeze (cu un cilindru cu oxigen dupa el, bineinteles). Si uite asa ajung sa observ abia a doua zi ca nu am completat tot carnetelul pacientului pe care l-am inceput… ieri.e
  • daca e sa existe un singur pacient a carui stare se agraveaza in timpul zilei in toata sectia, ala se va nimeri sa fie in salonul de care am eu grija. NU, nu eu le fac asta (orice ar fi inclinat sa creada vreun cititor rauvoitor), dar am tot fost alocat pe saloanele mai dificile ca sa fiu “supravegheat” de sister-in-charge. Problema e ca sister-in-charge n-au timp prea mult sa aiba grija de pacienti, deci ma trezesc eu cu pacientii ale caror semne vitale o iau la vale.
  • cand am un pacient cu 1-2-3 medicamente de luat si-atat, nu e mai nimeni in jurul lui. Cand am cate unul cu ventilatie non-invaziva, cu sonda nazogastrica, 10 medicamente (unele sirop, altele pastile de sfaramat), 2 injectii s.c., 1 antibiotic bolus, patchuri si alte bucurii, fix atunci se nimereste cate o colectie de 6-8-10 ochi care iti urmaresc fiecare miscare pe acolo.
  • daca e sa ma ofer sa fac eu vreun transfer in alta sectie, cu siguranta imi vor fi puse in brate niste acte necompletate si niste checklist-uri nefacute. Desi intreb tot timpul “all his papers are in order, yeah?”.
  • daca e sa transfer un pacient al altei asistente, apai cu siguranta va fi fix unul care, in ciuda recomandarilor spitalului, va avea cu el bani, carduri si bijuterii – care nu vor fi trecute in carnetelul pacientului (pentru ca, nu e asa, e o prostie sa transferi informatiile astea cand completezi un carnetel nou), de care eu nu stiu (pentru ca nu e pacientul meu) dar de care pacientul isi aduce aminte cand suntem in 2 corpuri de cladire mai incolo si e deja primit bine-mersi in noua lui sectie
  • cu chiu, cu vai, mi-am facut timp pana acum aproape in toate zilele sa rontai ceva in pauza mica (dinainte de pranz). Dar de fiecare data cand am ajuns tarziu la autoservirea de la parter si muream de foame (munca multa, nu a fost timp de pauza mica, pacienti dificili etc.), apai un singur lucru era sigur: nu mai aveau mancare de pranz si imi ramaneau doar niste cartofi prajiti cu salata sau senvisuri de mancare. Pentru ca pranzul se termina la 3, cina incepe la 4:30 si fraierii ca mine care isi iau pauza mai tarziu (pentru ca mi-e rusine sa mi-o iau inaintea celui cu care lucrez) merita sa stea nemancati.
  • daca e sa ai un pacient cu tratament i.v. si branula montata, poti fi sigur ca va fi o branula care a stat mai mult decat trebuia acolo si ca nu o sa gasesti un doctor (sau o sister) sa-ti monteze una noua neam. Si ca te vei gandi “bai, ce usor ar fi sa incerc sa o montez eu, la naiba cu regulile lor”. Just say no!🙂
  • daca e sa ma intrebe un pacient “ce face medicamentul asta”, nu ma va intreba de un anticoagulant, de un betablocant, un hipoglicemiant oral, un inhibitor al pompei de protoni, un AINS sau ceva ce cunosc. NUUUU. O sa fie despre vreo balarie pentru epilepsie si nu-mai-stiu ce, de care n-am auzit in viata mea. Si da, pentru cine citeste: nu e bine sa dai un medicament fara sa stii ce naiba face si ce efecte adverse poate avea, chit ca a fost verificat de un farmacist si prescris de un medic. Nu e nici o rusine sa citesti prospectul ala – ceea ce marturisesc ca fac.
  • daca e sa ploua intr-o zi cand lucrez, pot sa fiu sigur ca va ploua cel mai rau fix atunci cand plec de la munca. Sau cand vin. In restul zilei va fi placut uscat.🙂
  • daca e sa existe cursuri pe care sa imi doresc sa le trec mai repede, ar fi cel pentru codul de glucometru, cel pentru canulatie si venepunctura si cel pentru ventilatie non-invaziva. Ca sa nu mai depind de altii cand imi trebuie asa ceva pt. un pacient. Fiecare curs e tinut de altcineva si trebuie sa te rogi de cate 5 oameni (instructori) diferiti si sa iti aliniezi cumva programul cu inca alti 5-10 oameni ca sa le obtii. Cateodata ma incearca o senzatie bizara. Trebuie sa ma rog de ei sa ma lase sa fac niste cursuri care m-ar ajuta sa-mi fac munca mai bine.

Oricum, orice altceva s-ar intelege din ce am scris mai sus, nu e ca si cum nu am intalnit aceleasi probleme (sau variatii ale lor) in practica in Romania. Singura chestie era ca nu erau pacientii mei, nu aveam cine stie ce responsabilitate.

bazinNu in ultimul rand, a nu se intelege ca nu-mi place. Oricat de frustrant ar fi sa trebuiasca sa ma descurc fara a avea o perioada FOARTE USOARA de acomodare – cum se lauda HR-ul spitalului ca ar fi inceputul la ei -, genul asta de a invata de tipul “aruncat in bazinul olimpic si fortat sa inoate” functioneaza la mine.

Si, la finalul zilei, chiar nu e asa grea munca. Si colegii si sefii sunt majoritar ok. Si muncesc 3 zile din 7 (in medie lunara). Si fac 7 minute pana la serviciu! Si luna viitoare am concediu platit.🙂

10 thoughts on “Reguli (nescrise) ale jobului meu

  1. Cristian, ai tot respectul meu, admir oamenii optimisti, admir tenacitatea ta, si imi place sa vad ca legile lui Murphy functioneaza perfect in dreptul tau ( o spun fara rautate, sper sa ma intelegi)
    Si nu uita( tot din aceleasi legi🙂 ) :
    Lucrurile se inrautatesc inainte de a se imbunatati.
    Asa ca :

    Zambeste! Maine va fi mai rau!

    Like

    1. Eh, eu am alta vorba de duh, cu care raspund tot timpul la “y’alright?”-ul lor (indiferentul nostru “ce faci”):
      I’d be doing much better if I’d know what the heck I’m doing here.🙂

      Like

  2. Oamenii curajosi ca tine trebuie mereu sa priveasca partea plina a paharului, nu?:)
    E normal sa fie asa, si mai greu si ff greu dar lucrurile se vor imbunatati cu timpul, mereu e asa.
    Nici un inceput nu e usor.mai ales cel care te duce departe:)
    Bravo si stay strong;)

    Like

  3. Macar stim si noi ce ne asteapta🙂 daca alegem UK. Intre noi fie vorba cam greu cu Yelts-ul si daca il iei de ce sa nu pleci in OZ in loc de UK??? mare debandada din cate ne-ai relatat, personal sunt un pic dezamagit.
    Din informatiile mele, de la prieteni care lucreaza, in DE este mult mai “ordnung”, dar partea cu vremea mi-o povesteste des un prieten doctor care vara numara weekend-urile frumoase pe degete si tot timpul se nimereste sa aiba garzi. De cate ori se face frumos afara imi spune: iar se gaseste vreunul sa faca pe mesterul, sportivul de ocazie…si se umple camera de garda cu accidentati.
    Asa ca intri usor-usor in clubul celor selecti🙂
    Fii optimist si multa tenacitate in continuare!

    Like

    1. Eh, vremea nu e chiar asa previzibila. Depinde si de zona unde mergi, oricum. Germania e imensa, nu poti compara vremea din Hamburg cu cea din Dresda.

      La mine, aici, din 26 de zile de “iarna”, in 6 a plouat – zilele mele de munca :)) (doar intr-una rau, alaltaieri), temperatura medie a fost de 10 grade (minima de 8 noaptea) si doar 1 zi au fost cam 2-3 grade, in primul weekend.
      De azi s-a mai racorit, au scazut minimele spre 2 grade.

      PS Ordine e si la mine. Dar e o ordine cu multa birocratie, atat.

      Like

  4. Un comentariu al unei asistente (de pe un forum) despre cum vede ea lucrurile la inceput de cariera in UK:

    “Buna seara tuturor!
    Nu am mai postat de ceva vreme pe aici, am promis ca revin cu un update dupa ce ma “așez”.
    Ca o recapitulare, am ajuns in UK, in North Lincolnshire, pe 11 noiembrie 2015, in NHS.
    Am avut aproape 3 sapt de Care Camp, dupa care am inceput munca propriu-zisa.
    Cum e? Bai, e chiar ok. Nu e roz si curcubee, dar sunt multumita.
    Totul e diferit, de la hârțogaraie pana la materialele folosite pt procedurile medicale. Inca ma simt newly qualified, cu toate ca am muncit 1 an si jumatate intr-un spital de stat, in Romania.
    Ce sfaturi as avea pt cei ce urmeaza sa aterizeze prin zona: mancati engleza pe paine, cat puteti de mult. Aveam impresia ca am un nivel inalt de engleza, pana am fost nevoita sa o vorbesc si sa o ascult 7-13 ore/ zi.
    Inca am momente in care simt ca imi ia creierul foc si sta sa țâșneasca engleza din el.
    Ce e si mai nasol: sa n-ai habar de engleza si sa fii si newly qualified, pe deasupra.
    E adevarat, au rabdare cu tine, iti explica de 15 ori, dar trebuie macar sa fii capabil sa intelegi ce ti se explica.
    Nu stiu daca a mai patit cineva chestia asta sau sunt eu de vina, băi, mie chiar mi-e greu sa memorez ceva explicat in engleza. Pur si simplu nu se lipeste. Intra pe o ureche si iese pe cealalta.
    Inteleg ce zice omul in momentul respectiv, dar daca nu am cateva minute la dispozitie sa apuc sa traduc si sa repet mental in romana, pur si simplu nu pot retine. E fff frustrant, pe cuvant! Si cum majoritatea lucrurilor au loc repejor, la fel si explicatiile, si sa vezi atunci distractie…
    Nu e usor, dar nici extraordinar de greu. Daca chiar ai motivatia necesara, reusesti.
    Planuri de viitor? Luna viitoare o aduc si pe fii-mea aici. Chiar nu m-as mai intoarce in Romania, dar nici nu bag mana in foc, ca voi ramane in Anglia pana la pensie. Ca o sa fie Australia peste 8-9-10 ani, ca o sa fie alta tara, vom vedea.
    Bafta tuturor celor ce urmeaza sa vina!”

    Like

    1. Depinde si cu ce te obisnuiesti in Romania si unde lucrezi (pentru partea cu “totul e diferit”).
      Eu am nimerit in anul 3 pe o sectie de ATI exemplar dotata. Cu exceptia unor bandaje adezive si a unor chestii mici (cum ar fi “commode”, “hoist” si recipientele pentru urina/fecale), nu pot sa zic ca am vazut ceva aici neintalnit in Romania sau SF.

      Azi m-am amuzat cand am aflat ca o sa introduca in curand in spital 2 robotei cu ultraviolete (despre care am scris acum 2 luni) pentru curatarea saloanelor in care au stat pacienti cu C. difficile, MRSA, CRE sau ESBL. Asta ar fi prima chestie mai “SF” vazuta aici.

      Ca mentiune, nu cad in pacatul celor care spun ca totul in Romania e roz si in spitalele noastre se face si se drege si avem ingrijire medicala de inalte standarde. Avem ce si cat ne permitem.
      Dar zic ca avem si la noi o gramada de lucruri pe care le au si strainii, doar ca avem mai putini bani si vointa pentru a fi mai bine.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s