6 luni ca Asistent Medical in Anglia

Pe 14 ianuarie aterziam pe Heathrow pentru prima data in viata. Pe 15 ianuarie paseam prima data in actualul meu spital, primeam uniforma, semnam contractul si imi cunosteam sefa (si faceam un mic tur al sectiei si spitalului). Pe 18 ianuarie incepeam munca (vorba vine, prima zi a fost “corporate induction”, abia pe 19 am lucrat prima zi).
Tot ce stiam despre viitorul meu era ca spitalul e aproape nou, ca CQC-ul nu ii priveste foarte bine si ca urmeaza sa lucrez pe o sectie de boli cardiorespiratorii.

Ce imi propuneam inainte sa vin aici?

  • sa acumulez cat mai multa experienta, cat mai repede. In esenta, sa ajung sa fiu sigur cat mai sigur pe mine si pe ceea ce stiu si pot sa fac.
  • sa ajung sa lucrez fie la TI-Cardiologie (Coronary Care Unit), fie in sala de operatii/chirurgie cat mai repede
  • sa strang niste bani
  • sa raman sanatos (fizic si mental)
  • sa imi pastrez intacta relatia cu sotia mea

Ce am reusit in lunile astea?

In primul rand, am obosit cat pentru 2 ani de munca.

obosit.gif

Am avut nenumarate momente in care habar-n-aveam ce sa fac mai departe. Am avut zile proaste, am avut zile (si nopti) foarte proaste.

Mi-a murit prima persoana de care am avut grija (oarecum) profesional mai multa vreme. Am avut momente in care nu stiam de ce naiba fac meseria asta.

Am avut momente in care am fost foarte mandru de munca mea si de meseria mea. Am primit primele multumiri pentru felul in care imi fac munca.fam of rats.gif

Am avut de-a face si cu primele nemultumiri din partea unor pacienti sau rude ale unor pacienti de care am avut grija. Si am descoperit ca e al naibii de greu de calmat un grup de persoane nemultumite, mai ales daca sunt puse pe harta.

Am avut nenumarate momente in care mi-am dat seama ca am facut lucrurile incorect sau incomplet – pentru ca nu stiam ce trebuie sa fac sau pentru ca nu am avut cand sa le fac pe toate si/sau am uitat ce sa fac.

Deci nemultumirile altora erau total indreptatite uneori.

Am reusit sa invat o gramada de lucruri pe care nu le stiam – sau mi-am solidificat anumite cunostinte. Atata timp cat accepti faptul ca nu stii cine stie ce si ca ai de invatat din orice, spitalul e un mediu excelent pentru a acumula informatii.

Am avut momente in care m-am simtit magulit cand mi s-a oferit un post dupa doar 1-2 ture bank in alta sectie decat a mea.

Am avut momente in care am vrut sa-mi bag picioarele in spital si in meserie si in tot, cand nimic nu mergea cum trebuie si mai venea cate ceva in plus ca sa ma frustreze si mai tare. Abia ajungeam la munca si tot ce vroiam era deja sa plec naibii acasa.

ruuun.gif

Am descoperit ca nu pot face toate lucrurile singur (desi inca incerc asta ori de cate ori am ocazia) si ca ai nevoie foarte mare de niste colegi in care sa ai incredere. Din cauza asta, desi sunt genul de om care incearca sa uite repede relele, am dezvoltat foarte repede aversiune fata de unii colegi lenesi, incapabili si/sau nesimtiti. La ce-mi foloseste asta? Stiu pe cine sa nu ma bazez cand am nevoie de ajutor si la cine sa fiu atent in caz ca-mi cere ajutorul.

Am intalnit o gramada de oameni care pun pasiune in ceea ce fac, am intalnit si oameni pe care pasiunea i-a parasit si am intalnit si oameni extrem de eficienti in ceea ce fac, desi nu sunt deloc usor de placut. Inca o dovada ca nu trebuie sa judeci oamenii dupa aparente.

Am descoperit ca nu e deloc usor sa faci saltul de la student care depinde de o asistenta la asistent medical de care depinde un student. Desi sistemul de aici e mai permisiv si mai eficient in practica, e dificil sa evaluezi corect pe cineva daca lucrezi doar 1-2 zile impreuna cu el/ea.

Am reusit sa-mi gasesc o gramada de mici bucurii: cand am pus cate o branula unui pacient unde altii au esuat, cand am pus cate o branula unui pacient fara vene la finalul unei ture dificile (cu toata oboseala mea), cand am tinut in viata un pacient care se ducea in fata ochilor mei, cand la final de tura mai dificila cate un rezident imi spunea “it was nice working with you tonight”, cand la final de tura in care m-am invartit ca un titirez prin sectie, 1-2 pacienti ma intrebau cum ma simt eu sau imi spuneau ca apreciaza munca mea, mai nou cand un chirurg mai dificil m-a laudat la finalul unei zile in care am fost scrub nurse la 3 operatii de-ale lui la rand.

Am avut primul interviu picat din cariera mea de asistent medical. Am luat un interviu si am primit o oferta de munca de la cel mai mare spital de cardiologie din Europa (cand l-or termina). Am ajuns sa lucrez in sala de operatii.

Am reusit sa o iau de la 0 de 2 ori (in sectia mea veche si apoi in sala de operatii). Am reusit sa muncesc (bank) si la chirurgie si am facut-o destul de bine.

Am reusit sa-mi pastrez convingerea ca imi place meseria pe care am ales-o acum 4 ani, cu bune si cu rele.

A inceput sa se stranga o oarecare frustrare de la nevoia constanta de-a le demonstra altora ca sunt bun la ceva “pentru a le castiga increderea“. Parca n-am terminat niciodata scoala de asistent medical, e o lupta continua pentru respect.

Am reusit sa pun deoparte o suma mica de bani – oricum mult mai mare decat as fi reusit in aceeasi perioada in Romania chiar si in vechea mea slujba, care nu era platita chiar prost (pentru Romania).

Nu in ultimul rand, mi-am pastrat viu si cu sanse mari de aplicare “planul meu măreț” (mai multe despre asta in curand).

abdo.gif

Nu am avut probleme cu coloana sau cu migrene (problemele mele de sanatate mai vechi), dar am facut o infectie respiratorie mai nasoala (ceva ce n-am mai facut de minim 10 ani) si ma supara fasceita plantara la unul dintre picioare (o problema care foarte rar a fost suparatoare in tara). Altfel, mi-am pastrat o greutate normala, mananc cat de cat sanatos si reusesc sa merg la sala regulat.

Mi-am luat toate zilele de concediu la care am dreptul si le-am petrecut pe toate impreuna cu sotia mea.

 

Cu toate acestea, este oribil sa faci toate lucrurile de mai sus singur printre straini. Iar atunci cand meseria ta presupune sa ai grija de alti oameni, dar distanta geografica te impiedica sa ai grija de persoana iubita, parca totul pare in van.

7 thoughts on “6 luni ca Asistent Medical in Anglia

  1. Salut Cristian,

    Ai demonstrat ca se poate chiar daca esti incepator si ai invatat incontinuu intr-o profesie grea si stufoasa. Felicitari pt. ca esti o persoana ambitioasa si perfectionista. Esti un exemplu pt. noi care vom pasi pe urmele tale.
    Cu totii avem momente cand ne intrebam daca suntem buni pt. profesia asta, daca am facut bine o procedura, unde am gresit, de ce n-am retinut…dar cand reusim sa facem bine, ne simtim minunat si asta ne motiveaza sa mergem mai departe, sa invatam, sa fim mai buni si sa devenim exemple pt. altii care ne vor urma.
    Sa reusesti in 6 luni – intr-o tara straina, defavorizat din toate punctele de vedere, incepator – sa ajungi sa lucrezi intr-o sala de operatii, este o performanta; fara falsa modestie, nu stiu cati/cate persoane pot spune ca au reusit asa ceva.
    Aviz tuturor: nu toti avem aceeasi capacitate mentala si nu trebuie sa ne lasam “pagubasi” daca nu reusim ceea ce fac altii intr-un timp mai scurt. Important este sa reusesti, chiar daca iti ia mai mult timp sa ajungi unde ti-ai propus. Aveti incredere in voi ca veti reusi!
    Multumim pt. experienta si informatiile impartasite!

    Liked by 1 person

  2. Cu tot respectul Cristi, iti sorb fiecare cuvant din fiecare postare de a ta, si totodata emotiile din spatele lor, a cuvintelor, nu sar peste niciuna, sunt abonata de ani de zile, ma inspiri enorm, prin felul tau unic de a fi si de a trai viata, cu bune si mai putin bune, cu avantaje si dezavantaje.
    Postarea ta de astazi m-a facut sa plang, asta si pentru ca sunt o persoana mai sensibila, pentru felul in care simti, vorbesti si traiesti pentru partenera ta de viata.
    Eu m-am ars rau, rau de tot, ma refer la sufletul meu, si nu stiu de cati ani mai e nevoie ca sa se vindece.
    De 5 ani, muncesc printre straini, singura, fara prieteni, fara familie, si mai ales fara un partener de viata, si imi place ceea ce fac, dar singuratatea ma omoara, nimeni nu ma suna, nimeni nu ma viziteaza, probabil cu siguranta port si eu o vina pentru treaba asta.
    Cel cu care am fost intr-o relatie timp de 8 ani de zile, pentru prima data am aflat ca ma insela cu 5 odata, dupa un an de relatie, si asa a durat si a facut toti ceilalti ani care au urmat, spunandu-mi de fiecare data ca doar pe mine ma iubeste, ca nu vede viata fara mine, ca nu e vina mea, doar ca femeile fetele sunt ca un drog pentru el, sunt multe ieftine si la tot pasul, si el nu se poate abtine.
    Si acum sta si numara cate a bifat de cand a inceput anul 2016 si care e targetul lui.
    Eu eram perfecta la 20 de ani, puteam multe, acum am 30, inima mi-a fost zdruncinata de cateva ori, sportul a facut parte din viata mea, de cand imi aduc aminte de mine in viata mea.
    Muncesc cate 10-12 ore pe zi, cu copii, cu batrani, cu oameni dementi, cu dizabilitati, nu trece o zi fara sa fac sport, si sa ma mentin ca si la 20 de ani, ma autoantrenez mental sa vad doar binele din oameni si din ce mi se intampla, si de multe ori reusesc.
    Tot respectul pentru oamenii ca tine, si doresc sa iti transmit tie si tuturor celor departe de tara lor, de familie si prieteni, ganduri bune si puterea de a trece peste orice greutati si incercari cu bine, si mereu ma gandesc si la ceilalti, care sufera mai mult in tacere, sunt mai amarati sau mai tristi si mai singuri.
    Cu respect,

    Cristina

    Like

  3. Buna. Cum pot da de tine? Am niste intrebari legat de munca in afara in Anglia. Eu sunt anul 2 la umf la asistenta si mai am 2 ani

    Like

  4. Buna Cristian! O intrebare aveam la tine. Conteaza varsta la care incepem o scoala de asistenti medicali, desi stiu ca este mai greu de aprofundat materia de studiu, pentru ca nu mai poti absorbi informatia da la 18 ani atunci cand iesi de pe bancile scolii?implinesc 31 ani in luna septembrie, lucrez in Uk din dec 2012 dar in dif domenii, ce pot spune clar din ce am vazut in spitale si aici da k nu e totul organizat dar e mai bine ca la noi in tara firesc. Intotdeauna mi a placut sa am grija de oameni, am lucrat mult si cu copii ca au pair, am multa rabdare cu oamenii dar pana la anii astia nu am gasit ceva sa fac sa imi placa cu adevarat vorbind de job serios. Pana termin cei 3 ani de studii voi avea 35 ani, cum esti privit in spital daca esti un student mai “batran” presupun ca majoritatea celor ce practica sunt tineri iesiti din liceu..ce sanse sunt de angajare in spital dupa 35 ani cand altii au deja 10 ani de munca acumultata??
    Mulrumesc si orice sfat il iau in considerare!!
    Toate cele bune

    Like

    1. Buna ziua.
      In clasa mea din Romania am avut colege de 45-50 ani. Nu conteaza varsta, ci dorinta de a invata ceva. Adica vor fi si oameni care vor zice ceva, dar sunt usor de ignorat, mai ales de un adult, care deja e obisnuit cu felul in care se poarta unii oameni.
      Invlusiv aici, in UK, am intalnit studente de 35-40 de ani. Lucrez la un spital universitar, deci avem destul de des studenti-nurse. Varsta chiar nu e o problema.
      Sansele de angajare sunt aceleasi cu cele ale altor incepatori. Si in UK si in Romania. Iar cererea de asistenti medicali nu o sa scada prea curand, chiar din contra…
      Succes.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s