Suisuri si coborasuri

Saptamana asta am lucrat din nou la spitalul privat unde mai fac cate o tura bank din cand in cand.
Am iesit din zona mea de confort, pentru ca am acceptat sa lucrez pentru niste liste de ginecologie si chirurgie generala. Doua specialitati unde am lucrat foarte putin intr-un an de zile. Iar atunci cand am lucrat, n-am fost lasat sa fiu scrub pentru nimic complicat.
Mi-am reamintit senzatiile care ma incercau acum 1 an, atunci cand incepeam noua parte a noii mele cariere (cea de scrub nurse).

where-magic-happens

Sigur, acum a fost un pic diferit, spre deosebire de acum 1 an, de data asta macar stiam majoritatea instrumentelor, stiam cate ceva despre operatii si anumite etape ale lor.
Dar nici nu aveam un grup de colegi intelegatori pe care sa ma bazez, lucram cu niste straini, cu exceptia unei persoane si a anestezistei, toti erau necunoscuti (runnerul, chirurgii, odp-ul, o alta scrub nurse).

Pana la urma m-am descurcat acceptabil, dar a fost prima data dupa destule luni  cand am avut momente in care habar-n-aveam ce trebuia sa fac

La sfarsitul zilei m-a incercat o senzatie ciudata. Am avut doar o pauza scurta de o gustare de dimineata si pauza de pranz. In rest, am fost scrub pentru 9 ore din cele 11 petrecute acolo. Eram obosit, eram nemultumit de faptul ca am avut momente in care nu stiam ce sa fac, dar eram si un pic multumit de faptul ca m-am descurcat acceptabil.

Dar, cel mai important, nu eram incarcat cu tot felul de alte porcarii la finalul zilei de munca. Toata ziua nu a trebuit sa raspund deloc la nici un telefon, nu a trebuit sa rezolv problemele altora, nu a trebuit sa imi pierd vremea ca sa fac incident reports pentru intarzieri si anulari de operatii si alte prostii neimportante, nu a trebuit sa suport crize de adulti cu mentalitate de copii mici si nu a trebuit sa lucrez cu o sefa tampita.
Nimeni nu vroia nimic altceva de la mine decat sa muncesc si atat.

Am avut o luna ceva mai dificila. Pe langa niste probleme de sanatate, am tot lucrat cu noua mea sefa de la ORL.

O tanti care este foarte capabila pe ceea ce a tot facut ea pana acum – chirurgie generala si vasculara, dar care habar-n-avea ORL (si nici acum, dupa 5 luni de cand e band 7 la ORL, nu stie prea mult) si care sufera de sindromul omului care devine sef si vrea sa isi faca cunoscuta prezenta.

Ce este sindromul omului care devine sef si vrea sa isi faca cunoscuta prezenta?
Sa zicem ca cineva ajunge intr-un loc nou, unde nu stie mare lucru, dar ajunge intr-o pozitie de conducere. Unii poate s-ar gandi ca ar fi cazul sa vada ce merge si ce nu merge, sa schimbe lucrurile grave si apoi sa modifice gradual alte lucruri. O tranzitie oarecum linistita.
Ei bine, persoana care sufera de sindromul antementionat nu va face asta. Va incepe sa schimbe toate rahaturile mici si neimportante, fara sa se atinga de problemele majore – pentru care oricum n-are solutii. O sa schimbe ordinea unor actiuni, va repozitiona calculatoare de colo-colo, va reprinta niste hartii, va inlocui o bucata de mobila cu alta bucata de mobila, va pune etichete noi acolo unde nu era nevoie de ele, va scoate obiecte dintr-un loc, pentru a le aduce inapoi ulterior si tot asa.
Dar daca e nevoie de ceva cu adevarat important (un instrument nou, o sutura noua, un set nou de instrumente, niste proteze noi samd) – va delega, delega, delega. Pentru ca habar–n-are cum sa rezolve acele probleme.

Acuma… din fericire, nu e primul meu job. Stiu ca e inutil sa incerci sa schimbi ceva in felul in care oamenii astia vor sa se faca lucrurile (desi de cele mai multe ori pozeaza in “accesibili” si “oameni cu care se poate discuta“). Deci am lasat femeia sa faca ce vrea, nu am comentat nimic si m-am ferit ca dracu’ de tamaie sa ii ofer orice sugestie pe care ar putea-o interpreta ca “bagat unde nu-mi fierbe oala”.

Problema apare atunci cand nu sunt lasat sa-mi fac treaba mea si mi se cere sa rezolv problemele ei. Nici nu le pot face pe amandoua bine, si mai si sunt nemultumit pentru ca mi se cere sa fac ceva ce nu intra in atributiile mele (de band 5), ci in ale altora – cu atributii extinse (band 6).

Daca asta n-ar fi suficient, am avut 3 incidente in care:
a adus 2 pacienti in sala de operatie in acelasi timp, inainte ca operatia primului sa se fi terminat
a adus 1 pacient in sala de operatie, altul in sala de anestezie – apoi l-a dus inapoi pe cel din sala de anestezie, dar a trebuit sa-l aduc eu inapoi mai incolo, cand ea era in pauza, iar operatia din teatru continua, iar chirurgul principal a facut o operatie minora in sala de anestezie, ceea ce a creat o problema de personal (nu e normal sa ai 1 scrub singur in sala de operatie) si am fost si la doi pasi sa avem wrong site surgery (ceea ce e un never event)
m-a lasat singur cu o studenta in sala de operatie pentru a pregati o operatie medie-spre-majora. Studenta habar-n-avea echipamentul, instrumentele, consumabilele, dar chirurgii insistau sa incepem operatia, ignorand din nou problema de personal (asa-numita skill-mix)

Si ceea ce a pus capac a fost momentul cand a zbierat la mine pentru ca am mutat un troliu pus de ea undeva, troliu care pana in ziua aia fusese folosit oricand a fost nevoie. “Do not move my trolley“. Si mai era si un chirurg de fata cand a zbierat. Apăi, fomeie, poti tu sa-mi ceri multe, dar sa nu zbieri la mine. Daca vroiam sa zbiere cineva la mine, ramaneam in Romania.

Mi-am dat demisia (e-mail), apoi m-am dus si m-am plans la celalalt band 7 (cel care m-a angajat) si am cerut si o intrevedere cu matroana, pentru ca ca eu nu cred ca asta e un mod de-a lucra “profesionist“.

Intrevederea a avut loc saptamana trecuta, ea a zis ca “I’m from Barbados, that’s how I talk, but I am sorry if you think I yelled at you” si ca “you are also very rude to me and you don’t listen to me”. Am inceput atunci sa tot spun de ce a facut si-a dres ea, de a ajuns intalnirea la 1 ora. Ea a promis ca se schimba, eu le-am promis ca nu plec “now”.

S-a schimbat din parti. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa inceapa sa se planga in stanga si dreapta ca eu ii fac probleme si nu vreau s-o ascult. Si sa se duca la chirurgul ala care era sa faca wrong site surgery si sa-i spuna ca eu m-am plans ca el are “unsafe practice”. Evident ca chirugul s-a enervat pe mine si m-a luat la intrebari – doar el nu vede nici o problema, daca nu s-a intamplat nimic.

Joi am interviu in alta parte. Fix la 1 an de cand am inceput munca la teatre.

E ciudat. In ultima luna am facut mai multe zile de CEPOD (teatrul de urgente) si m-am descurcat ok, am facut chiar fara nici o problema cateva operatii majore de ORL (combinate cu Neuro) sau Vasculara, m-am descurcat binisor la niste operatii mai grele de ginecologie in spitalul privat. Si sunt destul de corect auto-critic, cand zic ca m-am descurcat bine, m-am descurcat bine.

Fix cand viata ar trebui sa devina mai usoara pentru mine, trebuie s-o iau de la capat.

challenge

P.S. Pentru cine se intreaba de ce nu aleg sa muncesc doar la spitalul privat si atat: desi ei fac destul de multe operatii (chirurgie generala, vasculara, oftalmologie, ginecologie, orl, chirurgie plastica si ortopedie), sunt destul de limitati in tipurile de cazuri pe care le opereaza. Prefer sa incerc sa ma mut la un spital mai mare, ca sa strang experienta si in alte specialitati.

Lucruri care te vor mira dupa ce te muti in Londra

  1. Cat de mult pot sa bea unii englezi. Bai, dar mult! Dupa aia vin la A&E, iar apoi ajung la mine la teatre, pentru un cap spart, un maxilar fracturat, o laceratie mare pe frunte samd.
  2. Cat de subtire se imbraca lumea cand sunt 5-10 grade afara. Nu, nu au descoperit ei vreun secret al imunitatii, racesc si ei, chiar des – doar ca ii vezi mai rar la munca raciti, pentru ca toti “call in sick”.
  3. Cat de multa lume e in Londra si cum se traduce asta in aglomeratia in transportul in comun. E bizar sa vezi oameni cu costume de sute de lire, genti de sute de lire, telefoane de 1000 lire… inghesuiti in metrou ca sardinele, langa cate 1, 2, 3 nespalati (da, au si ei din astia).
  4. Robinetele separate de la chiuvete si snurul cu care deschizi lumina in baie. Restul lumii a evoluat, ei au ramas blocati acum 2 secole. Britanicilor li se par “delightfully british”. Mie mi se par un semn al faptului ca multi britanici sunt inapoiati, dar nu vor sa recunoasca asta.
  5. Politetea falsa cu care te vor intampina englezii in orice convorbire cat de cat oficiala. Can I help si un zambet fals te intampina aproape peste tot.
  6. Cat de des politetea de mai sus e cuplata cu badaranie, odata ce persoana nu mai e obligata sa arate ca “ii pasa”. Pe de alta parte, cui ii pasa, nu mai reintalnesti 99% dintre oamenii pe care ii cunosti.
  7. Cat de stupid iti “verifica identitatea” (fara date of birth and the first line of your address nu sunt siguri ca esti tu, dar daca dai aceste informatii usor de aflat despre oricine, gata, sigur tu esti ala)
  8. Cat de mult din comunicarea pentru orice se face prin scrisori. Daca locuiesti intr-un loc unde chiriasii se schimba destul de des, o sa primesti zeci, sute de scrisori adresate unora care s-au mutat de acolo de ani buni.
  9. Cat de mari sunt chiriile in Londra si imprejurimi, coroborate cu niste costuri astronomice pentru achizitia de imobiliare. Lumea inchiriaza “loc intr-o camera dubla” – adica platesti 300 lire ca sa imparti camera cu un necunoscut si casa (cu, de multe ori, doar 1 veceu) cu inca vreo 4-5 necunoscuti. Un vis, nu-i asa? 🙂 O camera “king size” e o camera normala cu un pat un pic mai mare. Tot intr-o casa/apartament unde locuiesti cu 3-5 sau mai multi straini. 500-600 lire/luna + bills.
  10. Costurile biletelor de tren. Dintr-o suburbie a Londrei pana la un aeroport, un bilet de tren (dus) e cam 15-20 lire. Daca il iei “return” in aceeasi zi, e doar cu 1 lira mai scump. Daca il iei open return, e cam 20-25 lire. Asta si daca il cumperi cu 1 luna in avans. Daca iei un bilet din aceeasi suburbie un bilet pana la Cambridge (1 ora si un pic de centrul Londrei) sau pana la York (3 ore din Londra)… un bilet dus-intors in aceeasi zi te costa intre 11 lire (Cambridge) si 30 si ceva de lire (York). Logic, nu?
  11. Faptul ca autobuzele merg bine-mersi (repede si eficient) desi te urci prin fata si platesti “la sofer” si cobori pe la mijloc. Nu trebuie sa te urci pe la toate usile (si oricum ei au doar 2 usi, desi au double-deckers, care sunt mult mai mari decat autobuzele romanesti). Si (aproape) toata lumea plateste.
  12. Ai o linie de metrou ale carei prime statii de metrou au fost construite in jurul mijlocului secolului 19. In 1863, cand Monstruoasa Coalitie il dadea jos pe Cuza, englezoii bagau un tren prin subteran. Acum au o linie (Central Line) care e imposibil de modernizat, pentru ca e intr-o zona prea aglomerata. Deloc surprinzator, e fix o linie cu o gramada de calatori. Metroul bucurestean cara 600.000 calatori intr-o zi ocupata. Metroul londonez cara 4,8 milioane de calatori intr-o zi normala. Doar metroul, fara trenurile care duc la suburbii!