Despre sfaturi si experienta

Un sfat bun primit la momentul potrivit este extrem de util.

advice
In actuala mea meserie am realizat ca eram pe cale a face niste tampenii de cateva ori atunci cineva care mi-a zis “stii ca poti face … pentru a obtine un rezultat mai bun?”.
Pe de alta parte, de mai multe ori mi s-au dat sfaturi (mai degraba observatii) pe un ton rastit, alaturate cu anumite jigniri si intr-un mod foarte brusc. Observatii corecte, sa fim intelesi, dar spuse intr-un mod care sa-l faca pe primitor sa regrete caile sale gresite si alegerea meseriei si faptul ca e in locul ala samd. 🙂

E important sa stii cum sa dai un sfat.

O calitate-problema a mea este ca imi place sa ajut. Daca intrebi 10 colegi la nimereala (care au lucrat cu mine) din colectivul de peste 100 de oameni de la teatre, primul lucru pe care l-ar zice despre mine ar fi ca sunt “overeager to help”. Realist vorbind, nu e o calitate, ci o slabiciune. Aproape toate problemele pe care le-am avut la teatre au fost din cauza ca nu am fost in stare sa stau deoparte atunci cand am considerat (cateodata gresit) ca cineva are nevoie de ajutor. Incet-incet ma tratez si pentru problema asta.
In ideea asta, de multe ori spun oamenilor care cauta ceva unde pot gasi acel ceva si ce altceva le mai trebuie. Pentru ca stiu ca vor mai face 1-2-3 drumuri in plus daca vor lua doar 1 lucru atunci. Problema e ca majoritatea oamenilor nu vor sa li se spuna ce sa faca. Daca sunt oameni care au chiar ceva experienta, devin de-a dreptul violenti atunci cand li se pare ca altcineva (despre care exista perceptia ca are mai putina experienta) le spune cum sa faca lucrurile mai eficient.
Aici nu e vorba de comportament de “tampit care crede ca le stie pe toate“. Oamenii de genul asta intotdeauna vor alege un ton aiurea si vor avea gura mare constant. Am avut suficient de-a face cu asemenea specimene incat incerc din greu sa nu fiu asa. Prefer sa cred ca nu fac asta.
Indiferent ce ton alegi, atata timp cat cineva nu-ti cere specific ajutorul sa faci x sau y, intr-un final cred ca cel mai bine e sa lasi persoana aia sa faca lucrurile cum vrea.

Ce te faci cand dai un sfat cuiva care nu-l vrea?

Un exemplu simplu este cel al fumatorilor sau al persoanelor care sufera de obezitate. Traim intr-o lume in care avem avertizari peste avertizari despre nocivitatea tigarilor sau despre problemele de sanatate pe care le cauzeaza lipsa activitatii combinata cu obezitate si alimentare nesanatoasa. Cu toate acestea, atata timp cat fumatorul sau persoana supraponderala nu are probleme reale (nu “da cu capul de pragul de sus“), tinde sa ignore avertizarile, ba chiar sa devina violent atunci cand cineva ii spune ca ar fi bine sa se lase de fumat sau sa duca o viata mai echilibrata dpdv alimentar/al activitatii.
In fiecare tara europeana unde s-au introdus legi care interzic fumatul in public au existat dezbateri in care fumatorii isi aparau la baioneta dreptul de-a se omori incet. Duceau o lupta demna de o cauza mult mai importanta… Asta nu inseamna ca ar trebui sa li se permita sa fumeze in public, din punctul meu de vedere libertatea lor de-a fuma se opreste atunci cand libertatea mea de-a NU fuma e ingradita.
Dar e un exemplu de urmari ale sfaturilor nedorite. Si un exemplu de intelegere gresita a conceptului de societate libera, dar asta e alta discutie.

Am scris aici de mai multe ori in timpul scolii despre faptul ca nenumarati amici, cunoscuti, necunoscuti, colegi, viitori colegi (asistenti/asistente medical/e) mi-au zis constant timp de 3 ani de zile “de ce ai ales sa faci meseria asta, nu stii ca nu se castiga bani din ea, nu o sa iti placa, nu e pentru tine, nu e de viitor, mai bine faci altceva“.

Cum ar fi fost viata mea acum daca i-as fi ascultat? Si ca sa fiu clar, NICI MACAR 1 DATA nu am cerut sfatul acestor persoane. De unde stiau ei ce imi place mie, ce nu o sa imi placa in viitor si ce vreau eu sa fac?

Am inceput blogul asta in prima zi de scoala, in septembrie 2012. In 4 ani jumatate am primit cateva sute bune de e-mailuri de la diferiti oameni care vroiau sa se apuce de scoala pentru a deveni asistenti medicali. Oameni diversi, cu diverse nivele de educatie si povestiri diferite. Unii imi povesteau viata lor (mie, un strain), altii imi puneau o intrebare scurta si-atat.
Am primit destul de multe e-mailuri scrise intr-o romana aproximativa, cu o gramatica atroce, in care niste adulti imi ziceau ca vor sa devina asistenti medicali si apoi vor sa plece din tara ca sa isi faca un rost. Si imi puneau o intrebare simpla (ceva de genul “se (sic!) merita?”. Multi oameni care alegeau postliceala (din afirmatiile lor) doar pentru ca asa puteau sa nu vina la scoala mai deloc si sa obtina o diploma.
Daca m-as fi comportat ca “binevoitorii” care ma tot sfatuiau pe mine sa fac altceva, i-as fi luat peste picior, i-as fi pus sa invete sa vorbeasca in limba lor intai sau altele.
Dar intr-un final cine naiba sunt eu sa fac asta?

Le-am raspuns la intrebare cat mai concis si le-am urat succes. Se vor descurca sau nu, dar vor face ceea ce au vrut ei sa faca, nu ce le-a spus un necunoscut sa faca.

Multa lume se foloseste de apelul la experienta (sau apelul la autoritate) pentru a oferi un sfat. X a facut lucrul Y pentru 5-10-20 ani, deci cu siguranta X este un expert in domeniul Y si poate sa isi ofere opinia oricand, oriunde.
Probleme apar atunci cand X priveste lucrurile doar din perspectiva lui sau atunci cand experienta lui X este limitata la un anumit gen de situatii. Cred ca experienta ar trebui sa te inveti sa te adaptezi intotdeauna situatiilor, nu sa arunci cu opinii in stanga si-n dreapta.

Cand am avut un schimb de experienta in Elvetia, o profesoara de acolo ne-a dat un exemplu interesant. Multa lume foloseste fraza “ai grija de pacientii tai asa cum ai vrea sa fii ingrijit chiar tu insuti” atunci cand se refera la un ideal de ingrijire a asistentului medical.
Ne-a spus de exemplul unui pacient in varsta norvegian, strabunic de aproape 90 de ani, cu o familie extinsa (copii, nepoti, stranepoti), care a murit singur intr-o camera anosta de spital dupa o boala lungita. In camera eram 12 viitori asistenti medicali: eu, 1 englezoaica, 2 norvegience, 4 nemtoaice, 4 spaniole si 1 portugheza.
Ne-a intrebat ce parere aveam despre asta si ce am fi incercat noi sa facem. Spaniolele au fost scandalizate de situatie, ziceau ca ar fi facut si dres, asta era inacceptabil. Au fost diferite raspunsuri. Doar norvegiencele au spus ca ele doar l-ar intreba daca ar dori sa ia legatura cu cineva sau nu. In opinia lor, nu era ceva anormal ca cineva sa moara singur in spital, daca asta isi dorea. Ar fi luat legatura cu persoana desemnata drept “ruda cea mai apropiata” aproape de final, dar atat.
Alta cultura, alte obiceiuri.
Ceea ce te face sa te gandesti: poate cum mi-as dori eu sa fiu ingrijit nu este cum si-ar dori altcineva sa fie ingrijit. Desigur, trebuie sa-ti pastrezi un numitor comun, o idee de baza despre profesionalism, dar trebuie intotdeauna sa fii pregatit sa te adaptezi la ceea ce vor altii, nu sa te bazezi “pe experienta ta“.

Desigur, privind lucrurile din afara, inclusiv acest tip de gandire este tot un fel de a te baza “pe experienta ta”, dar ideea e sa te adaptezi.

 

Cand lucram pe sectie am avut pe cap o familie a unui pacient care era pe cale sa moara. El stia asta, ei stiau asta. Dar ei erau mai dificili si tot timpul faceau scandal din orice. Ce am observat e ca ii scotea din sarite daca le zicea oricine (asistenta medicala sau doctor) “I understand you, but…”. Ai zice ca daca ii spui cuiva ca “il intelegi” o sa reactioneze pozitiv, nu? Nu e universal valabil.
Intr-un final, ce naiba poate sa inteleaga altcineva despre durerea ta? E durerea ta, nu e a lui, nu iti doresti sa fii inteles, poate iti doresti sa fii ascultat sau sa se faca ceva, orice…
Cum i-a calmat o colega (da, cu multa experienta)? I-a luat deoparte, a inceput cu “I can only imagine what you’re going through” si pur si simplu i-a ascultat mai multa vreme, pana s-au calmat si apoi le-a oferit o solutie minimalista.

Experienta colegei respective era mai “buna” decat experienta celorlalte colege, care tot timpul incepeau cu “I understand what you’re going through”?

Nu neaparat, dar, din nou, ideea e de a fi maleabil si de a te gandi la ce vrea celalalt, nu la a-i da o solutie care se aplica la tine.

 

 

Ideea pentru postarea asta a venit dupa ce sotia mea mi-a zis ca i-am raspuns urat unui cititor al postarilor mele de pe facebook. Nu ma enerveaza sa primesc sfaturi, chiar si nedorite, dar atata timp cat nu le cer si (in opinia mea) nu se aplica la ceea ce vreau EU si la planurile MELE, de ce simte cineva nevoia sa mi le ofere?

sfat

Advertisements

8 thoughts on “Despre sfaturi si experienta

  1. Cristian –

    Nu-i chiar așa… ori albă, ori neagră.
    Există nuanțe:

    Cineva scrie pe FB, ori pe blogul personal, despre o
    experiență proprie oarecare.
    Presupunem că întîmplarea descrisă a a vut un sfîrșit nu tocmai
    dorit.

    Un cititor – care a trecut deja printr-o experiență similară,
    oferă un sfat/părere/indicație.
    Ce faci? Te enervezi că cineva oferă un alt punct de vedere?

    N-am idee ce i-ai răspuns tu cuiva pe FB – te cunosc doar din
    aventurile descrise aici.
    Mi-e greu să cred că tu ai putea să răspunzi “urît” cuiva…
    indiferent de situație.
    🙂

    În cazul tău, eu zic să oferi sfaturi necerute pe viitor – dacă consideri
    că sunt relevante la o situație anume – în care ești mai mult sau
    mai puțin implicat.

    My 2 cents.
    (sfat nesolicitat, bagă de seamă! 🙂 )

    Liked by 2 people

    1. Ce faci? Ai mai multe optiuni.
      Te enervezi si ii raspunzi badaraneste.
      Daca erai in cautarea unui sfat, te angajezi intr-o discutie. Poate chiar inveti ceva. Sau chiar daca nu erai in cautarea unui sfat, cateodata afli ceva care te poate ajuta.
      Ii spui multumesc (dar ignori mesajul pentru ca nu te intereseaza).
      Sau pur si simplu nu zici nimic – omul si-a spus opinia, e fericit, tu ai ignorat-o (pentru ca nu o cerusei in primul rand), pupat toti Piata Independenti.
      Eu am ales o varianta intermediara, sa zicem. Sotia a numit-o “un raspuns urat”. Are si ea dreptatea ei. 🙂

      Intr-un final, de ce scrie lumea pe facebook sau pe bloguri? Daca nu as vrea sa isi dea nimeni cu parerea, atunci as scoate optiunea de comentariu si cu asta basta. Dar atunci de ce ar mai exista blogul? Popularitatea lor e data fix de ideea ca oricine poate sa-si dea cu parerea pe ceea ce citeste.

      P.S. Sunt un om in general calculat si ceea ce ar fi numit “de treaba”. Dar asta nu inseamna ca nu sunt si badaran cateodata, daca sunt calcat pe coada. Adica orice s-ar intelege din postarile mele, desi incerc din rasputeri sa nu prezint o imagine “sterilizata” a mea, nu sunt usa de biserica.

      Liked by 2 people

  2. Acuma… depinde și de cultura specifică.

    Precum știi, în Romînia se practică metodologia lui Cocoșilă – “Ejti prost băh!” cu varianta “Nu știi nimic, ascultă la mine” etc.

    Pe alte meleaguri… treaba se desfășoară altfel:
    Tu descrii problema și pui întrebarea – “voi ce ziceți?”

    Dacă nu întrebi, șansele sunt că unu-doi o să zică din experiența lor – restul o să te căineze.

    Dacă întrebi însă… 99% o să dea sfaturi/soluții/direcții, adesea extrem de relevante la subiect.

    Dar asta e valabil doar în țări nordice ori anglo-saxone, nu în spațiul carpato-danubiano-pontic de rit mioritic.

    Ce vreau să spun:

    Întotdeauna ține cont de naționalitatea dătătorului de sfaturi.
    Nu da atenție la replicile lui Cocoșilă, deoarece “ești prost băh!”
    Fii bădăran, atunci cînd socoți că e cazul – pe principiul “ești mitocan cu mine, sunt mitocan cu tine” – chit că e mai eficient să ignori (blog ori FB), chestie care o să-i roadă la ficați mai tare decît o înjurătură de mamă.

    🙂

    Liked by 1 person

  3. Esti minunat! Te “urmaresc” cu drag.
    Felicitari pentru tot ce ai realizat! Mult succes in ceea ce ti-ai propus pentru viitor!

    Like

  4. hei,am citit cate ceva din ce ai scris tu pe aici si ma cam regasesc in unele situatii.Termin anul doi si simt ca am trecut ca gasca prin apa,cursurile nu de fac ,profesorii sunt ocupati ,la practica rar gasesc oameni care chiar vor sa ma ajute sa invat ceva .etc.
    Vreau sa te intreb cum ai reusit sa inveti pt examen,pe ce materii ai pus accent.As vrea sa ma apuc de acum sa ma pregatesc ,dar sincer nu stiu cu ce sa incep,materiile mi se par multe,si chiar daca nu au fost predate calumea ,cursurile sunt stufoase.Deci,un sfat,te rog?;D

    Like

    1. La cursurile la care ajungeam incercam sa adun cat mai multe informatii din clasa. Mai reciteam cursul pe drumul spre munca/casa ulterior. In general puneam intrebari daca vroiam sa retin ceva. Daca era o profesoara care nu era interesata de educatie, nu imi pierdeam vremea cu ea, invatam altceva.
      Ulterior, pentru examen aveam 50 de subiecte mari (care erau comune partial cu cele de la oral) plus o baza de date cu intrebari grila cu 1 raspuns. Am trecut prin toate subiectele de cateva ori (mi-am facut 1 plan de ingrijire pt. fiecare) si prin grile de mai multe ori.

      Iar la practica – iarasi intrebari. Cum fac asta, cum fac asta ca sa fie mai bine, ce facem in situatia asta etc. Majoritatea oamenilor vor raspunde, daca au nitel timp. Daca nu, asta e, orice sectie e mare si are o gramada de angajati.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s