Cand “ceva temporar” devine “ceva de durata”…

… si nu prea te poti impaca cu ideea asta.

Am primit rezultatele IELTS Academic. Am luat 8,5/9 (8,375, ca sa fiu mai corect).

Am primit si raspunsul de la universitatea unde am aplicat pentru un curs de tip top-up pentru a-mi completa studiile si a obtine o diploma de licenta in domeniul sanatatii. O diploma care teoretic mi-ar oferi studii in ingrijerea bolnavului in sala de operatii.

Probleme?

Certificatul de absolvire de postliceala (pentru ca nu e “diploma”) e echivalat cu nivelul 4 de studii britanic, nu 5, cum speram eu (6 ar inseamna licenta de facultate). Deci trebuie sa mai absolv un modul de completare de la nivelul 4 la nivelul 5. 3 luni + 750 lire in plus. Care s-ar adauga la inca 2 ani + 4500 lire pentru cursul propriu-zis.

Spitalul la care lucrez a refuzat sa-mi ofere cursul de “Theatre nursing” care m-ar fi plimbat (intr-un an) prin toate specialitatile chirurgicale ale spitalului, combinate cu niste elemente teoretice (facute la o facultate-partener). Cursul respectiv e de facultate, dar nu e de tip “licenta”, ci “postgraduate” – deci il puteam combina cu alte module ori pentru a obtine licenta (Bachelor’s of Science = BSc), ori pentru a obtine un master (daca as avea BSc deja).
Am venit aici de “prea putin timp”, existau altii pe o lista de asteptare pentru cursul respectiv. Tot ce mi-au putut promite e ca “la anul ai avea prioritate, nu mai exista altcineva pe lista inaintea ta“. La anul inseamna septembrie-iunie, deci ar trebui sa mai stau aici cel putin pana in 2019 (2020 daca nu vreau sa platesc inapoi costurile cursului respectiv – probabil 9000 lire – daca vreau sa plec).
Pot pleca de acum la orice alt spital, dar si acolo ar fi aceeasi poveste – ar trebuie sa astept “sa-mi vina randul“, ceea ce poate insemna orice, de la 6 la 24 luni. Plus cursul respectiv => 3 ani sau mai mult.

La asta se adauga costurile mutatului intr-un nou apartament (plus costurile crescute cu chiria, pentru ca nu voi mai imparti locuinta cu un strain) – aproximativ 2500-3000 lire.

Banii astia ii pot castiga aici intr-un anumit numar de luni, daca sunt dispus sa-continui sa lucrez overtime 8-10 zile/luna.

DAR…

Dupa 5 ani dificili, ar trebui sa mai urmeze… inca 3 ani dificili.

Nu mi-am dorit sa emigrez in Anglia. Pe lista mea de destinatii preferate din Europa era pe locul 4 (DUPA Elvetia, Germania si Austria). Nici macar cand eram mic si abia invatam engleza nu ma entuziasma ideea de-a trai la Londra.
Generatia mea a fost prima care a primit un manual diferit de limba engleza in clasa a 5-a. Un manual foarte misto, de altfel, primul manual full-color de pana atunci. In el aveam tot felul de lectii despre Londra, London Bridge, doubledeckers, Piccadilly Circus, Oxford Circus, The Tower of London, the Underground, Hyde Park si cate si mai cate. Sigur, m-au facut sa-mi doresc sa vizitez orasul, dar nu am avut niciodata vreo dorinta arzatoare sa locuiesc aici. Nu e de mirare faptul ca am vazut Londra prima data abia dupa ce am emigrat aici. 🙂

Chit ca engleza stiu foarte bine (nu ma laud eu, zice porcaria aia de certificat de mai devreme), franceza stiu la un nivel bun (am invatat-o si pe asta vreo 9 ani), tot in tarile vorbitoare de limba germana m-as fi mutat.

Acum exact 2 ani am ales o solutie de compromis. In ideea ca nu va trebui sa stau decat cateva luni, hai 1 an aici. It might as well be somewhere where I won’t have any problems blending in.

Acum trebuie sa iau o decizie care ar insemna sa traiesc aici pentru aproape 3 ani, intr-o suburbie care nu-mi place, intr-o tara care nu pot sa zic ca-mi displace, dar nu ma atrage cu nimic, intr-un spital care n-are nimic extraordinar. Si partea cea mai tare? Fac toate astea CA SA POT PLECA DE AICI IN ALTA TARA.

In clasamentul ideilor cretine, asta cred ca e destul de sus, cam ca…

 

Cel mai rau si mai rau nu ar fi asta. Ci faptul ca, daca aleg sa raman aici 3 ani, este foarte posibil sa-mi pierd sotia.

Advertisements

Nu uita de ce ai ales meseria asta

Saptamana asta termina postlicealele o noua promotie de asistenti medicali din Romania. Ma uitam la postarile mele de acum 2 ani, dupa ce dadeam ultimul examen si asteptam rezultatul…

Un procent insemnat dintre asistentii medicali ori parasesc meseria, ori schimba locul de munca (si in Romania si in alte tari) in primii 2 ani dupa ce termina scoala.
Ne luptam cu responsabilitatile ingrijirii pacientilor, cu munca prea multa, cu salariile proaste, cu costurile vietii, cu unii colegi mai in varsta care ne trateaza prost, cu lipsa de respect fata de meseria noastra si cate si mai cate. Unii renunta, multi continua.

Imi aduc aminte de mine, cel de acum 2 ani. Terminasem 3 ani de scoala. 3 ani dificili, in care am jonglat cu viata personala, un job si scoala, plus voluntariat in micile vacante.
Tot ce imi trecea prin cap atunci e ca nu putea fi meseria in sine mai dificila decat anii aia 3, nu?

Sigur, multe dintre problemele mele vin din cauza deciziilor luate de mine (independent de nursing) si a faptului ca mi-am stabilit un obiectiv ceva mai dificil de rezolvat (care are legatura cu nursingul).

Oricat de multe ai face in scoala, oricat de mult te-ai implica, responsabilitatea pentru actiunile tale e limitata. Esti limitat si in ce actiuni poti face. Cunostintele iti sunt limitate.
Nimic nu mai e la fel odata ce primesti “pacientii tai” pe mana.

Nu e deloc simplu sa stii ca ai grija personal de 5-10-12 (sau mai multi) oameni, ca ar trebui sa faci tot ce-ti sta in puteri sa ii tii in viata sau sa-i faci mai sanatosi decat la inceputul zilei. Sa vezi ca faci tot ce poti, dar pacientul tot va muri. Sa trebuiasca sa faci constant cateva lucruri concomitent. Sa incepi ceva, sa vina cineva sa te intrebe ceva, altceva sa se intample in acelasi timp, sa tii cont de ce colegi ai si sa stii pe cine te poti baza pentru niste ajutor si pe cine nu, sa ai de multe ori senzatia ca esti in lupta constanta cu timpul. Sa trebuiasca sa administrezi cateodata un numar impresionant de medicament, care poate ca stii ce fac fiecare, stii ceva interactiuni si efecte adverse, dar care, intr-un final, speri ca nu au fost prescrise gresit. Sa depinzi de munca atator oameni. Sa trebuiasca sa gasesti constant solutii pentru a respecta pacientul, regulile, colegii, logica in acelasi timp – desi de multe ori se bat cap in cap unele cu altele.

Nu e deloc usor sa recunosti cand ai gresit. Pentru ca greseala ta poate oricand avea efecte foarte grave asupra unei alte fiinte umane.

De multe ori trebuie sa negociezi cu pacientul ca sa faca ceea ce i-ar fi in binele propriu. De multe ori trebuie sa fii avocatul pacientului in fata altora (fie familia lui, fie doctorii, fie colegii tai).

De multe ori te observi ingrijindu-te ca pacientii sa fie hraniti corect, sa mearga la toaleta, sa aiba suficienta odihna, sa faca anumite lucruri doar intr-un mod cat mai sanatos pentru ei. Dar de tine cine are grija? Cum te mentii sanatos daca stai in picioare si alergi de colo-colo 10-13 ore pe zi (sau pe noapte)?

De multe ori vei sta sa iti asculti pacientii si sa afli fel de fel de lucruri care pentru ei au o anumita valoare si le vei oferi suport intr-un moment dificil al vietii lor. Dar cine iti va oferi acest suport tie, in acest timp?

 
Ce te face sa continui sa faci meseria asta? Pot sa garantez ca nu salariul, cel putin nu pentru cei care supravietuiesc primilor ani, “formatori”.

Am 2 mici exemple:

  • Duminica am lucrat o tura suplimentara.

Nu o sa ma ascund, am facut-o pentru bani.
In sala de operatie, DACA nu schimbi specialitatea in care lucrezi in mod regulat, DACA nu faci operatii noi, de la un punct incolo nu prea mai inveti lucruri noi. Deci n-o mai faci pentru “experienta“.

Eniuei, pe la 10 m-au chemat la receptie, sa imi ajut colegele de la traumatologie sa verifice un pacient adus de pe sectie pentru o operatie de incizie+drenaj a unei rani infectate pe un picior. Era un roman care nu vorbea deloc engleza. Il adusesera la teatre cu o discutie purtata prin translator doar pentru consimtamant (discutie din care n-a inteles mare lucru), urmata de o vizita a anestezistului cu care s-a inteles si mai putin, cu tot serviciul lor de traducere telefonica.
I-am pus intrebarile noastre standard, dar am incercat si sa-l calmez, sa aflu un pic in plus despre el, pentru a-i castiga increderea, am ajutat anestezistul sa-i ia un interviu preop real (in care pacientul chiar intelegea ce e intrebat si de ce), i-am spus ca vom mai vorbi dupa operatie.
Pentru ca e vorba de un sofer de tir, care n-are pe nimeni in Anglia, care nu sta niciodata in tara asta decat ca sa innopteze, care n-avea pe absolut nimeni la care sa apeleze si care nu intelegea nici macar un cuvant in engleza, am trecut pe la el in fiecare zi de atunci. In ziua mea libera, am convins-o pe o colega romanca din spital (fosta mea colega de banca in postliceala) sa treaca pe la el sa vada daca e ok.
I-am dat si numarul de telefon, ceea ce a insemnat ca m-a sunat de cateva ori sa mi se planga de una-alta. Apoi si fata dansului m-a sunat ca sa afle ce stiu despre diagnostic, operatii (a fost reoperat azi) si ce prognostic are. Apoi m-am trezit ca-mi cere sa explic diagnosticul si problemele sale inclusiv patronului sau (telefonic).
Pe langa faptul ca am avut o saptamana ocupata la munca, mai am si alte griji in momentul de fata. Cu toate acestea, mi-am gasit 20-40 minute zilnic pentru el.

Toate astea pentru un necunoscut, care nici nu pot sa zic ca era neaparat “pacientul meu“. Eu lucrez la ORL/Maxilo-faciala/Vasculara, am la fel de mari tangente cu Traumatologia ca 2 angajati ai 2 firme diferite care impart acelasi sediu. Chirurgi diferiti, sali de operatie diferite, colective de asitente medicale diferite, operatii diferite – pana si sectii chirurgicale unde sunt internati pacientii postop diferite.

Toate astea ca sa pot sa zic ca plec impacat acasa, am facut ceva bine.

  • La finalul turei azi, dupa ce am stat 40 minute cu romanul nostru, la iesirea din spital de la Urgente m-am trezit oprit de o tanti pe la 50 ani.

Christian? (asa imi pronunta localnicii numele) Yeah, it is you. D’you remember me?

Dupa cateva minute de discutie, mi-am adus aminte de cine era vorba. O tanti despre care am povestit pe pagina de facebook atunci. Am avut grija de ea 1 saptamana la rand si ma tot lauda si zicea ca o sa scrie o scrisoare spitalului ca sa spuna ce bine imi fac eu meseria. Nu de asta o tin minte, ci pentru ca avea un numar impresionant de analgezice prescrise zilnic si pentru faptul ca a fugit din spitalul nostru si s-a internat in alt spital – pentru ca spunea ca doctorii nostri nu vroiau sa ii trateze problemele de sanatate. Aparent, a ajuns sa fie internata 6 luni in celalalt spital si a fost diagnosticata cu ceva, operata, apoi i-a fost montata o sonda PEG (Gastrostomie Percutana Endoscopica).
A scazut numarul de analgezice pe care le lua, a pierdut ceva greutate, arata mai sanatoasa decat o tineam minte. Ajunsese la urgente la noi pentru ca avea niste probleme cu PEG-ul.

A stat 2 minute sa-mi tot spuna ca tine minte ce treaba buna am facut ca asistent medical acum 16 (!) luni si sa ma tot laude in fata familiei ei (avea 2 fete si-un baiat cu ea). Am inceput sa rad cand si baiatul a zis grabit ca ma tine minte, si mi-am adus aminte ca si anul trecut mi s-a parut grabit si nu intelegeam de ce (are pe la 15-17 ani).

O pacienta ca multe alte paciente, de care am avut grija cu foarte multa vreme in urma, care a fost prin spitale jumatate de an anul trecut, si-a adus aminte de mine si a insistat sa-mi multumeasca pentru munca mea de atunci.

Am avut o zi incarcata, dupa mai multe zile incarcate. Am plecat de la munca obosit, dar cu zambetul pe buze si cu o amintire placuta, pe care cu siguranta o s-o tin minte.

amintiri

 

Daca ai terminat scoala saptamana asta si mi-ai devenit oficial coleg sau colega, te felicit, iti urez succes in noua ta meserie si iti doresc sa nu uiti niciodata de ce ai ales meseria asta!

Cum e IELTS-ul Academic?

Nu e usor, dar nu e nici extraordinar de greu.
In opinia mea, daca ai un vocabular cat de cat ok, daca esti obisnuit sa vorbesti cu si/sau sa asculti nativi (i.e. filme fara subtitrare), Listening, Reading si Speaking sunt usoare.

Sigur, ai nevoie de o minima pregatire inainte de examen, pentru ca trebuie sa stii dupa ce sa te uiti sau la ce sa fii atent la listening pentru a-ti face viata mai usoara. Iar la speaking trebuie sa poti purta o discutie pe orice subiect mai simplu.

Chit ca e “academic“, nu te intreaba nimeni de opinia ta despre clonarea umana, CRISPR si modificarile genetice sau mai stiu eu ce.
Singura problema e la Writing, zic eu, pentru ca trebuie sa scrii niste lucruri “in limbaj oficial, formal“, intr-un mod care sa fie pe placul unui examinator mai rigid.

Saptamana trecuta am vazut un articol-reclama pe o pagina de facebook pentru personal din salile de teatre (din UK). Era despre un curs de facultate de tip “top-up”, prin care as putea obtine in 2 ani o diploma de licenta in “Perioperative Practice”. Adica ceva ce imi lipseste pentru a avea sanse mai mari sa reusesc ce mi-am propus acum 5 ani.
Eeeniuei, pentru a studia ca non-localnic la o facultate din Anglia ai nevoie de IELTS Academic luat cu minim 7,0 la toate cele 4 categorii.
Pentru cine nu stie, rezultatele la IELTS se primesc la 13 zile dupa ce dai examenul. Data limita pentru depunerea dosarelor pentru a incepe studiile din septembrie 2017 este 10 septembrie. Examenele IELTS se dau in Anglia in aproape fiecare sambata (si cateodata si in anumite zile de joi).
Eu am citit despre curs pe 2 august, cand eram deja in Romania. Am vorbit cu cineva de la universitatea respectiva, am aflat ca trebuie sa iau IELTS. Pentru a primi rezultatele la timp, trebuia sa dau examenul la prima data disponibila. Din fericire, in Londra se poate da examenul in 3-5 locatii diferite, am gasit un loc liber, am platit si gata.
Si uite asa am ajuns eu sa dau examenul cu pregatire minima, dupa o saptamana cu putina odihna si multa agitatie.

Asta probabil mi s-a intamplat pentru ca m-am tot intrebat ce as face daca as da IELTS-ul, ca toata lumea care si-a inceput procesul de recunoastere a studiilor la NMC dupa ianuarie 2016. 🙂

Ce pot sa spun despre examen:
– organizarea a fost tipica pentru britanici. “Sa ajungeti acolo la timp, altfel vi se va interzice accesul la examen si veti pierde taxa“. Am alergat ca tampitul pentru ca un tren a avut o mica intarziere, ca sa ajung la timp. Si ei ne-au bagat in sala de examen dupa minim 1 ora de la ora la care ne-au chemat. Si oricum au avut niste probleme tehnice, din cauza carora am inceput examenul la 10:00.
– Masurile de securitate sunt ridicole. Ti se face o poza, ti se ia amprenta – care e reverificata inainte de ultimul examen, de Speaking, esti verificat repetat cu un detector de metale si ti se cere sa lasi absolut orice ai in buzunare intr-o garderoba (pentru care nu isi asuma nici o raspundere). Ti se cere sa uploadezi o poza cu pasaportul la inregistrare, apoi e verificata fata ta cu poza din pasaport inainte de fiecare examinare.
E un examen de limba engleza, nu o vizita intr-o inchisoare de maxima securitate. Probabil ca fac asta pentru ca au avut vreun caz ratacit in care cineva a incercat sa insele sistemul. Pentru o tampenie a cuiva (daca a existat asa ceva), acum toata lumea trebuie sa fie tratata ca posibili infractori, nu ca studenti, asistenti medicali, doctori sau alti nefericiti care au nevoie de porcaria lor de hartie.
– Tipic britanic: tot aberau ca “for health&safety reasons please wait in a single-line queue in the corridor and that room“, dar ignorau faptul ca ei au inghesuit aprox. 140 de oameni intr-o cladire veche, cu coridoare inguste.
– Iarasi tipic britanic: mi-au scris incomplet numele pe eticheta de pe banca. Cat de greu e sa iei cu copy-paste un nume dintr-un fisier electronic?
– La listening trebuie sa fii foarte atent la tot ce se zice si sa anticipezi ceea ce ar trebui sa auzi, pentru ca nu auzi o a doua oara nimic si timpul trece repede. Trebuie sa fii atent la numarul de cuvinte pe care trebuie sa le pui pe foaia de raspuns. Daca ti se cer “up to 2 words and/or a number”, poti fi sigur ca va fi macar un raspuns de tipul “25th of May”. Ajuta sa citesti rapid intrebarile inainte de a auzi inregistrarea si sa incercuiesti sau subliniezi cuvinte-cheie din fiecare rand, ca sa stii la ce sa fii atent.
– La reading trebuie sa termini repede primele 2 subiecte (din 4), pentru ca ultimele 2 e probabil sa fie mai complicate si mai lungi si vei intra in criza de timp spre final. La fel ca la listening, cititul si subliniatul unor cuvinte-cheie din texte e foarte util. Mai ales la exercitii de tipul “cine a zis/facut asta?”, e foarte util sa subliniezi fiecare nume de persoana dintr-un text mai lung.
– La writing unii zic ca e bine sa incepi cu subiectul 2, pentru ca are pondere mai mare in nota finala. Eu zic ca e ok sa faci subiectul 1 bine, dar sa incerci sa-l faci in 15 minute, pentru a avea mai mult timp pentru subiectul 2. NU E TIMP pentru a scrie subiectele pe ciorna si apoi sa le transcrii “frumos”. Eu am pierdut 17 minute pentru subiectul 1, ceea ce a fost cam mult. Pentru subiectul 2 trebuie sa iti organizezi argumentele bine si sa te gandesti la o concluzie – o mica schema logica pe ciorna e utila. E foarte important la modulul academic sa ai o exprimare de tipul introducere (in care trebuie sa parafrazezi cerinta – dar neaparat sa nu repeti cuvintele din ea, altfel se anuleaza tot paragraful), 2-3 paragrafe de explicare si apoi o concluzie scurta. Ca regula simpla, fiecare rand are cam 8-10 cuvinte. Daca vor 150 cuvinte, trebuie sa scrii minim 15 randuri, mai mult sau mai putin in functie de stilul de scris. La primul exercitiu nu trebuie sa iti spui opinia ta, trebuie sa prezinti ce vezi. La al doilea ti se cer si exemple si opinia proprie (argumentata). Mai mult nu inseamna mai bine – e important si sa fii concis (aici am pierdut eu multe puncte).
– Nu exista pauza intre cele 3 parti, nu ai voie la toaleta in ultimele 10 minute ale oricarei parti sau atunci cand se impart/predau hartiile. Nu ai voie decat cu o sticla de apa transparenta si fara eticheta in sala de examen.
– Pentru speaking e bine sa te obisnuiesti sa vorbesti 2 (nu 3) minute pe un subiect in termeni clar, folosind niste expresii mai complexe (pentru a iti arata cunostintele de vocabular) si sa raspunzi la TOATE cerintele subiectului. Examinatorul NU te va ajuta. Intrebarile suplimentare nu sunt de speriat, dar sunt tampite. Introducerea e tot timpul de genul “cum te numesti, de unde esti, cum e acolo unde esti”, apoi urmeaza o tampenie – “let’s talk about mirrors – how often do you look in a mirror?” a fost pentru mine tampenia ce a urmat dupa “how is public transportation in Bucharest“. Pentru 7 nu e foarte important accentul, dar e foarte important sa folosesti cuvintele corect, sa iti organizezi ideile si sa raspunzi in timpul alocat (nu exista nici un bonus pentru vorba lunga, daca te ia vorbaria si uiti sa raspunzi la toate intrebarile, vei fi depunctat).

Dupa prima parte a examenului am avut 2 ore sa ma plimb, mananc ceva si relaxez. Noroc ca aveam ditamai parcul aproape.

omu
Habar-n-aveam daca o sa iau 7 sau mai mult in total, eram destul de sigur ca la Listening si Reading ar trebui sa iau minim 8 din 9. Voi afla peste 12 zile.

Oricum, un curs specializat de pregatire pentru IELTS este recomandat, i-ar fi de folos oricui.

Later edit: Pana la urma am luat 8,5 (8,375, dar a fost rotunjit in sus).

rez ielts