Nu mai inteleg ce presupune meseria mea

Eu vroiam sa ma fac asistent medical de sala de operatie pentru ca vroiam sa ajut un semen de-al meu intr-un moment foarte stresant pentru el, cand o combinatie de tehnologie, o echipa ultra-specializata de ingrijiri si aplicarea unor proceduri sigure ii imbunatatesc viata.

In loc de asta, acum am ajuns sa ma ingrijorez “bai, pentru operatia de peste 5 zile oare o sa avem tubul x sau pistonul y sau sonda z?“. Si hai ca nu e asta o problema – nu ma deranjeaza sa verific ce avem si ce nu avem. Dar e absurd sa spun (eu si colege si superiori) repetat ca nu avem de unele si de altele si sa nu fie comandate, dar pacientii sa fie lasati sa vina la spital pentru operatiile care nu pot fi facute…

Trustul meu se confrunta cu perspectiva unui nou an de pierderi financiare mari. Finantele trustului au oscilat in ultimii 5 ani. Erau pe plus cu ceva ani in urma, au trecut pe pierderi (peste 33 milioane de lire acum 2 ani), au continuat pe pierdere anul trecut (10 mln si ceva de lire), anul asta isi propun sa ajunga pe plus, dar se zvoneste ca vor pierde iarasi destul de multi bani.

Pentru necunoscatori, spitalele de stat din Marea Britanie sunt niste struto-camile public-private. Conducerea este ca la o corporatie, cu CEO, CFO samd – angajati prin recrutare directa, cu board director (partial numit, partial “votat” de un consiliu de guvernatori – la randul lor partial alesi, partial numiti). Exista o distinctie intre tipurile de trusturi – unele avand o independenta mai mare in decizii decat altele (in functie de anumiti factori) fata de ministerul sanatatii britanic. Finantarea vine din plata pe care statul o face pentru serviciile medicale pe care pacientii le primesc in spitalul respectiv, din investitii (rar), din valorificarea unor bunuri (cum ar fi terenuri, imobile etc.), din imprumuturi si din bani suplimentari primiti de la stat pentru a acoperi pierderile (in anumite limite).

Eniuei, ca sa termine cu anii de pierderi repetate, anul asta sunt disperati sa economiseasca peste tot. Promovarile sunt limitate (cu exceptia cazurilor cand se chinuie sa pastreze personalul pe o sectie), angajarile se fac doar pe pozitiile cele mai prost platite (unde au si turnover-ul cel mai mare de personal, oricum). Cheltuielile pe orice fel de consumabile sunt micsorate la maximum. Daca eu cer 5 cutii de o anumita crema (de cateva lire) pe care o folosim in ORL – imi trimit doar 2. Daca cerem stocul standard de 30 de spray-uri cu fenilefrina (pentru decongestie nazala si vasoconstrictie) – un stoc care ne ajunge intre 5 si 10 zile, ne trimit maxim 20. Daca avem consumabile de platit pentru operatii, luna asta nu platesc o factura la un producator, luna viitoare la altul samd.

Asa ne-am trezit in ultimele saptamani ca ne confruntam cu tot felul de lipsuri in stocurile de consumabile esentiale pentru operatii. Incepand cu lucruri mai mici (ba un tip de bandaj hemostatic, ba un tip de lanteta, ba un tip de halate sterile) si ajungand treptat-treptat la lucruri importante.

In ultimele 3 saptamani nu a fost zi sa nu avem probleme care sa poata cauza (teoretic sau practic) anularea unor operatii din cauza de lipsa de consumabile. Nu am avut niste electrozi speciali pentru un monitor cu care se verifica activitatea anumitor nervi (a caror sectionare NU o vrem) – probleme cu mastoidectomiile si parotidectomiile pe care trebuia sa le facem. Nu am avut niste tuburi speciale pentru monitorizarea nervului recurent laringeal pentru tiroidectomii. Nu mai avem niste implanturi speciale pentru inlocuirea scaritei (osciorul stapes) – ciuciu stapedectomii. Nu aveam niste bandaje speciale hemostatice nazale – un chirurg a refuzat sa faca niste operatii nazale fara ele.

Si tot asa.

Chestia e ca toti managerii care iau deciziile sa arunce pisica peste gard de la o luna la alta nu sunt in teatre cu chirurgii care anuleaza operatii.

In loc sa imi vad de munca mea de asistent medical de sala de operatie, imi pierd din timp sa dau e-mailuri si sa fac incident reports si sa dau telefoane ca sa rezolve niste probleme pe care nu eu le-am creat si nu eu le pot rezolva. Si escalez la band 7, care escaleaza la matroana, care escaleaza si ea cum poate. Si nimic nu se schimba.

Intre timp, cautam zilnic solutii sa facem operatiile si sa nu anulam nimic. Imprumuturi de la alte spitale, scormonit prin teatre pentru ceva stoc uitat de consumabile samd. Dar si solutiile astea sunt temporare

Si tot eu si colegele mele (si chirurgii si anestezistii) ne pierdem timpul degeaba, in timp ce o echipa foarte numeroasa de manageri se joaca cu cifrele.

Personal, inteleg logica economisirii. Sa taie frate din cheltuieli. Dar sa comunice “luna asta nu facem operatiile x si y si z, luna urmatoare nu facem alte operatii” samd.

Nu e corect nici pentru pacienti, nu e corect nici pentru noi.

Ca sa nu vorbesc ca, in ritmul asta, mai devreme sau mai tarziu vom ajunge la cazul extrem: vom incepe o operatie si nu o vom putea termina pentru ca nu vom avea ceva ce nu s-a comandat. Un pacient va fi anesteziat degeaba. Pe un alt pacient poate se va folosi o solutie de compromis – care poate avea efecte nedorite.  Acel pacient poate da in judecata trustul si poate castiga mult mai multi bani decat orice fel de economie ar face jocul asta de-a economisirea.

Cel mai enervant e ca problemele astea sunt cel mai vizibile la ORL, unde am cea mai multa experienta si unde sunt alocat cel mai des.

Am ajuns sa ma simt ca un evadat atunci cand ies din teatrul unde, totusi, ma simt cel mai in largul meu – si sunt trimis oriunde altundeva.

Azi dimineata am avut (in alt teatru) o lista cu operatii pe copii. 4, 12 si 8 ani. Toti au fost foarte de treaba, i-am tinut de vorba cat mai mult si apoi am incercat sa le calmez si mamele (care i-au acompaniat la teatru). M-am straduit sa ii tin atenti la altceva, nu la faptul ca urmeaza o operatie intr-un loc ciudat si strain si rece. O schimbare mult-asteptata fata de problemele tampite din teatrul de ORL.

Acum 2 zile am avut o zi in care am fost scrub pentru 6 din 9 operatii (mai mici). Tot m-am simtit mai bine fara sa fiu nevoit sa rezolv nici o problema.

Saptamana trecuta am lucrat iar la clinica privata – acolo am avut de-a face pentru prima data in viata cu un chirurg plastician foarte increzut, care dormise doar cateva ore in ultimele 36 ore, pentru ca avusese o urgenta de rezolvat. A fost extrem de irascibil. Si am facut si 2 operatii aproape necunoscute pentru mine (o liposuctiune si o “augmentare” de sani). Tot a fost ok ziua aia (comparata cu ce ziceam mai devreme).

In alta zi am fost la ginecologie unde am fost scrub pentru 2 operatii (una fiind o histerectomie totala abdominala – o operatie majora, pe care am mai facut-o doar de 2 ori acum 4 luni) cu un chirurg care imediat cum m-a vazut a facut mare scandal ca de ce are o echipa noua, ea a cerut sa i se dea aceiasi oameni tot timpul, NU oameni noi. Chiar si-asa, tot a fost o zi mai placuta decat ultimele mele zile de la ORL.

 

Ok, rant off.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.