Da-mi, Doamne, dusmani, ca “prieteni” am destui

Bine, vorba vine “prieteni”. Cuvantul “prieten” e folosit foarte generos aici. Mai corect ar fi cel de “amici”, sau “colegi”.

amici

La mine-n spital nu lucreaza foarte multi romani. Din 7000 de angajati, 30-40 sunt romani, daca tin bine minte cifrele din ultimul document de final de an publicat de trustul unde lucrez. Vreo 8 sunt chirurgi cu care am avut de-a face la teatre (3 doar la ORL !), restul sunt asistenti medicali si infirmieri (RN si HCA).
La teatre lucreaza doar 2 romance: 1 e la teatrele de radiologie interventionala (deci “separat” de noi, cei de la chirurgie), 1 la chirurgie generala.

Pe cea de la chirurgie generala o cunoscusem inainte de-a veni la teatre, cand eu faceam ture “bank” la sectia de chirurgie generala a spitalului si ea inca lucra acolo. Mai schimbam trei cuvinte cand terminam tura si faceam handover.
Cand a aflat ca lucram la teatre, m-a intrebat cum e acolo, apoi, cand si-a depus candidatura pentru un job de theatre nurse m-a intrebat cum e interviul la teatre. De cand s-a mutat la teatre (acum 1 an), am lucrat 1 tura impreuna in acelasi teatru (un “bank” la dermatologie) si am mai schimbat cateva cuvinte din cand in cand, banalitati. Cand am mai vazut-o nervoasa din cauza unor probleme pe care nu le poti evita la teatre, daca am avut timp, am incercat sa-i ascult of-ul.
Intr-un an cred ca am vorbit de mai putin de 10 ori.
Daca nu lucrezi la aceeasi specialitate, chit ca lucrezi in aceeasi zona (a teatrelor), nu prea ai de-a face cu cineva in afara momentelor cand cauti ceva consumabile sau kardex-uri sau cate un set de instrumente sau un echipament anume.

Dintre toate specialitatile, Special Surgery (unde lucrez eu) are cel mai des liste suplimentare. Si de ORL, si de Maxilo-faciala si de Ginecologie si de Dermatologie. Din cauza ca in anumite week-enduri aveam si 8 liste extra in 2 zile, ceea ce inseamna 24 oameni (RN + HCA), de multe ori mergeau band 7-ii de la noi si se milogeau prin toate teatrele sa caute oameni dispusi sa lucreze “bank”, pentru niste bani in plus. Pur si simplu nu se gaseau suficienti oameni sa le faca pe toate.
Ca restul romanilor veniti in Anglia – care sunt, in general, muncitori, si romanca noastra s-a oferit sa munceasca in plus.

Toate bune si frumoase pana in august-septembrie, de cand spitalul nostru a intrat intr-o faza de economisire cu orice pret. Listele de operatii suplimentare costa bani pe termen scurt (personalul e platit la maxim 1 luna dupa pentru overtime), beneficiile (plata pentru operatii plus “curatarea” listelor de asteptare) vin pe termen mediu – cateva luni.

De unde in iunie-iulie aveam 4 liste de ORL/week-end, plus 1-2 de ginecologie, 1 de dermatologie si 1-2 de max-fax, in august-septembrie am ramas cu 1 lista pe week-end. Dermatologie – unde avem in continuare o lista de asteptare imensa, iar chirurgul care se ocupa de ea accepta sa faca 16 operatii/lista, plus ca toate operatiile sunt sub anestezic local, ceea ce e foarte eficient si destul de ieftin.

Toata lumea care vrea bani in plus se inghesuie sa faca lista aia – atata doar ca sunt doar 3 locuri disponibile. 2 RN + 1 HCA. Cum, necum, desi eu (si altii) mi-am manifestat interestul pentru a face macar 1 lista din aia toata luna septembrie, au facut-o romanca (de la chirurgie generala), o HCA (care e la oftalmologie, dar a lucrat la Special Surgery mai demult) si o colega de la Special Surgery (care e buna prietena cu romanca).

Eniuei, m-am mai dus 1 data sa vorbesc cu band 7-le care se ocupa de lista aia. Nu sunt nici genul sa bat pe cineva la cap, nici sa ma iau la cearta “why are you giving this to X and not to me”. Au fost 4 liste pentru care am vrut sa lucrez, de fiecare data am venit 1 data la ea si i-am zis doar “I am free on Saturday, if you need me to do that list, I am available”. De fiecare data mi-a zis “There might be people already booked, I’ll look into it”. N-am insistat.
A 5-a oara am adaugat “But it’s been mostly A and J, and they’re not even from Special Surgery”. A raspuns ca da, o sa vada cum realoca personalul. Am primit pana la urma una dintre liste (saptamana asta). Discutia asta de mai putin de 1 minut am avut-o intr-un teatru in care era doar un ODP (credeam eu). De fapt, era (dupa colt) si colega respectiva care a tot facut listele alea cu romanca noastra, prietena romancei.

La nici o ora dupa discutia asta de 1 minute intre mine si band 7-le meu, in timpul pauzei mele de masa, ma suna nervoasa nevoie-mare romanca noastra.

Ca nu se astepta sa o “impusc in spate” (!), ca de ce m-am dus sa “ma plang” la band 7, ca de ce nu i-am spus ei, ca lista aia e “a ei” (?), ca trebuia sa ii fi cerut ei personal sa fac si eu o lista din aia, ca nu se astepta la asa ceva de la mine, ca e foarte dezamagita de comportamentul meu.
Aparent, in opina ei, trebuia sa ii cer ei voie ca sa lucrez overtime, pentru ca, aparent, daca a lucrat de cateva ori o lista, a devenit “a ei”…

Mi s-a tot reprosat ca sunt intransigent. Plus ca suntem singurii romani de la teatre, ar fi prea mare cliseu sa ne certam din cauza banilor. Hai sa incerc sa fiu eu impaciuitor. Mare greseala.

Intr-o zi in care eram foarte ocupat, mi-am pierdut eu 10 minute incercand sa ii explic ca nu am facut decat sa cer sa fac si eu overtime in specialitatea mea, pentru ca nu exista alte liste suplimentare si pentru ca, de cand am venit aici am vazut ca exista o regula nescrisa care spune ca intai iti iei oamenii pentru o lista suplimentara a unei specialitati din cadrul personalului acelei specialitati. Daca ai ceva munca suplimentara la chirurgie generala, vei merge intai la chirurgie generala pentru a gasi doritori, daca ai ceva pentru neuro, mergi intai la neuro samd. E si normal – fiecare stie mai bine de ce e nevoie pentru specialitatea lui. Si ca, oricum, decizia asta o ia doar band 7-le care alege ce oameni foloseste pentru o lista.

Romanca noastra nu si nu, ca ce-am facut eu nu se face si ca trebuia sa-i spun ei si ca e foarte dezamagita. Si apoi mi-a inchis telefonul. Si de atunci nu imi mai raspunde la salut pe coridoarele teatrelor. Mare pierdere.

Si multa drama pentru nimic.

Si uite asa am ajuns eu sa ma “inregistrez” la o companie pentru a face agency nursing – pentru ca la mine la spital nu mai am ture suplimentare (la teatre) iar spitalul privat unde mai faceam ture bank are dificultati financiare.

Oricum, e inca un exemplu pentru ideea ca banii intotdeauna sunt o sursa de neintelegeri.

Si o exemplificare ca nu are nici un sens sa iti pierzi timpul incercand sa impaci pe cineva care are deja o opinie formata. Pentru ca, cu exceptia cazurilor cand persoana respectiva e cu adevarat un prieten sau e din familie, nici un fel de relatie de amicitie nu va rezista la cea mai mica neintelegere. Deci nici n-are sens sa-ti creezi false relatii din astea superficiale de colegialitate, mai devreme sau mai tarziu se vor darama, ca orice e construit pe nimic.
E absolut inutil sa incerci sa convingi pe cineva ca opinia sa e incorecta, nu faci decat sa-ti pierzi timpul pe care l-ai putea folosi in lucruri mult mai folositoare.

 

 

 

Bonus: De ce incearca trustul meu o politica de economisire cu orice pret?

Ca sa nu isi piarda independenta, trustul trebuie sa arate ca de la an la an incearca sa scada pierderile. Acum 2 ani au pierdut 32 milioane, anul trecut au pierdut “doar” 22 milioane, acum, pe jumatate de an fiscal au pierdut 8,5 milioane de lire. Daca nu reusesc sa termine anul fiscal (in aprilie 2018) cu pierderi mai mici decat cele de anul trecut, trustul va fi pus sub administrare speciala, cand multe din decizii sunt luate de o comisie numita de NHS, nu de managerii trustului.
Suna cunoscut? E cam ca la un faliment. Atata doar ca guvernul nu vrea sa recunoasca faptul ca majoritatea trusturilor NHS sunt in stare reala de faliment (adica au costuri de functionare mult mai mari decat veniturile, an dupa an, de ceva timp).

De aici joaca asta de-a echilibrarea bugetara, urmata de un nou bailout din bani guvernamentali, timp in care numarul de pacienti, operatii, internari, consultatii creste – dar cheltuielile trebuie, cumva, sa scada.