O poveste cu sau despre bani

Cine imi citeste blogul de mai multa vreme stie ca ma deranjeaza sa discut despre salariul meu si ma scoate din sarite sa fiu intrebat “cat castigi”. Asta va fi una dintre putinele exceptii de la regula.

Pe scurt, as putea spune ca dupa cei 2 ani si jumatate petrecuti in Anglia n-am ramas cu nici un ban.

O sa incep cu o mini-poveste mai veche.

Acum vreo 10 ani am avut pentru 1 an un coleg la agentia de publicitate unde lucram. De-aceeasi varsta ca mine, el era soferul firmei.
Genul de om caruia ii place mult sa conduca, de-asta a acceptat sa faca meseria asta. Ca mine, terminase o facultate a ASE-ului, dar n-a facut nimic cu diploma respectiva. A tot schimbat locuri de munca fara mare viitor. Cu un an si ceva inainte se hotarase sa plece din tara, iar pentru asta vroia sa-si cumpere o masina sh, apoi sa plece si sa castige bani din sofat. Era 2007, creditele se dadeau cu buletinul, iar toata lumea credea ca vom ajunge sa castigam ca nemtii in cativa ani.
A luat 10.000 euro credit. Apoi, cum e in viata, nici n-a cumparat masina, nici n-a plecat din tara, dar banii i-a cheltuit in cateva vacante si o renovare prin casa si in niste probleme de sanatate. De atunci se chinuia sa-si plateasca o rata prea mare la banca, facand joburi de tip “dead-end”.
In 2009 a plecat din tara, ultima data cand am auzit de el, era sofer de TIR in SUA.

Ce e important de retinut: banii se strang/castiga greu, dar se cheltuiesc extraordinar de usor.

In esenta, asta e mesajul postarii mele. The end. 🙂

 

In primii 2 ani de zile in Londra am muncit overtime de cate ori am avut oportunitatea, cu mentiunea ca am renuntat la turele de noapte pe sectie odata ce am inceput sa fac overtime in sala de operatie (la mine in spital si in alte spitale), cam dupa 9 luni muncite acolo. Am lucrat bank si apoi agency cat de des s-a putut si m-au tinut puterile.

In astia 2 ani de zile am locuit 90% din timp intr-un apartament cu 3 camere impartit cu un italian (fiecare cu camera si baia lui – livingul/bucatarie era la comun). Nu am fost zgarcit, dar nici cheltuitor. In general cheltuiam bani pe ce vroiam, mancam ce vroiam, imi cumparam haine (pe care le purtam prea putin), mancam rareori in oras, mai mergeam pe ici, pe colo.
Cel mai mult am cheltuit pe concedii.
In NHS ai dreptul (la inceput) la 35 zile de concediu pe an. Daca managerul iti permite, poti sa combini 3 ture lungi una dupa alta si la intoarcere lucrezi 1 zi lunga si un week-end, poti sa-ti iei cate 8 zile libere  (fara sa cheltuiesti mai mult de 1 zi de concediu).
Dupa estimarile mele optimiste, am avut undeva pe la 60 de zile petrecute in afara Angliei (in afara zilelor normale libere petrecute in Londra) in fiecare an. Cam jumatate au fost in Bucuresti, unde cheltuielile erau mici, dar restul au fost ori prin tara, ori (majoritar) in strainatate. City breaks, festivale, mare, snowboard (munte). Pe scurt, am cheltuit destul de multi bani pe “relaxare”.
In septembrie 2017 am inceput si cursuri on-line la o facultate din Uk pentru a obtine o diploma de licenta in ingrijirea perioperativa a pacientului.

Ei bine, cu toate cheltuielile astea, in decembrie 2017 aveam puse deoparte intr-un cont de economii 16.500 lire.

Cred ca asta e unul dintre lucrurile pe care le reusesti cel mai greu cand pleci de la un salariu mic (din Romania) la unul mult mai mare (in strainatate): sa iti pastrezi cheltuielile sub control, dar sa duci si o viata comoda.

O viata care sa fie, intr-un final, mai buna decat cea de la care ai plecat – altfel de ce ai mai pleca din tara?

Ei bine, dupa ce mi-am platit in intregime ultimul an de facultate saptamana trecuta si am platit taxa anuala pentru a ramane inregistrat la NMC inca un an, in contul meu din Anglia am ramas azi cu… 100 (o suta) de lire.

Cum s-au dus banii?
Din ianuarie pana in mai am trait cu sotia in Londra dintr-un singur salariu (al meu), deci nu am mai pus nimic deoparte, ba chiar am retras in fiecare luna niste bani pentru a o duce ok.
O parte din banii astia i-am folosit pentru a plati 1 vacanta la snowboard in Austria, 1 in Italia la mare, 4 zile in Elvetia, 5 zile in Paris si 11 zile in Romania.
La asta se adauga costurile cu mutatul din Anglia in Romania si apoi din Romania in Elvetia. In total, cam 2000 lire.
+ 6 module de facultate, 5000 lire in total.
+ 10.000 euro (partea mea) pentru cumparatul unei masini noi in Romania – pe care o vom folosi in Elvetia, odata ce sotia mea va veni aici.

Ce vreau sa zic cu toata insiruirea asta de cheltuieli?

Atata timp cat am o oarecare siguranta in privinta viitorului meu pe termen mediu, nu am nici o problema cu cheltuielile astea. Am investit in educatia mea, m-am relaxat cand aveam nevoie, m-am asigurat ca vom avea o masina ok.
Dupa ce m-am obisnuit cu sistemul elvetian, stiu ca pot sa strang bani si-aici, ba chiar sunt destul de increzator ca am putea trai 2 oameni chiar si doar din salariul meu.

Unii oameni strang bani in nestire, cu sau fara un scop anume. Altii cheltuiesc banii imediat ce ii castiga, traind de pe-o zi pe alta, indiferent cat castiga. Unii oameni sunt foarte multumiti cu putin, altii sunt foarte nemultumiti cu foarte mult.

Nu exista o unitate de masura universala a multumirii si cu siguranta nu poti masura fericirea in bani. Dar poti ajunge surprinzator de repede intr-o pozitie in care esti impacat cu niste cheltuieli.

Tin minte un sfat auzit prin 2007, cand toata lumea se grabea sa se inhame la credite pentru a-si cumpara apartamente mici la preturi imense.

“Nu iti face niciodata planuri pentru un viitor in care tu castigi 1000 euro net pe luna, in conditiile in care nu castigi nici macar azi 1000 euro net pe luna”.

Completarea mesajului ar fi si sa iti alegi momentul in care sa faci cheltuieli mari – atunci cand ai o siguranta a veniturilor tale cel putin pe termen mediu.

Altfel spus, atunci cand stii destul de bine unde te duce drumul vietii in urmatorii cativa ani.

zermatt.jpg