Nu-ti rescrie istoria…

Mai prescis, nu-ti reface povestea vietii tale pentru a-ti justifica un punct de vedere personal.
Foarte multi oameni isi rescriu istoria retrospectiv, odata ce au ajuns intr-un punct comod, zic ca au facut asta si asta pentru succes, apoi pozeaza in oameni fericiti si asteapta laudele semenilor lor.

Unii duc asta la nivelul urmator, dupa asta incep sa dea lectii de viata sau chiar sa-si vanda cate o solutie care e musai universal valabila pentru a avea succes.
Cel mai bun exemplu pentru asta e cate o conferinta de tipul “cum sa iti duci afacerea la nivelul urmator”, tinuta in fata unui grup (mic sau mare) de antreprenori IT (sau altceva, oameni cu afaceri profitabile) de cate un om care a avut toata viata lui succes doar in a prosti pe altii ca reteta lui de evolutie “functioneaza”. Am fosti patroni sau fosti colegi – actuali intreprinzatori care merg/mergeau la asa ceva – surpriza, afacerile lor au ramas la fel dupa conferintele-minune.

Cum am ajuns eu unde am ajuns?

Pe la 25 ani ma gandeam ca viata a devenit prea scumpa in Bucuresti si ca probabil ar fi bine sa emigrez in curand.
Imi placea snowboardul, fusesem deja de cateva ori in Austria, o tara alpina parea o solutie – deci am inceput sa invat germana. Nu cred ca trebuie sa spun ca nu e deloc usor sa inveti o limba straina ca adult cu job full-time si dorinta de-a duce si o viata normala (iesit in oras, facut sport, vazut familia, vazut prietenii etc.).

Dupa cativa ani, am vazut ca imi tot scadeau veniturile (anii de dupa 2008), costurile cresteau si am mai vazut ca nu aveam nici un succes cu cv-ul meu trimis direct la niste posturi similare cu ce lucram eu atunci (grafician) in Austria.

Am stat si m-am gandit multe luni – ce as putea invata sa fac, care sa-mi placa si care sa fie si cautat in strainatate. Am ajuns la meseria de asistent medical, am dat admitere in aceeasi vara in care am luat si examenul de Zertifikat Deutsch B2, am inceput scoala in septembrie.

Am ales o scoala care se lauda cu faptul ca-si trimitea unii elevi in Europa la schimburi scurte de experienta. La pachet cu asta venea un sistem educational invechit, cu multi profesori demotivati si foarte multi elevi lipsiti de interes. In ciuda conditiilor avute, am facut tot posibilul sa ajung in Elvetia ca elev.
Am reusit asta, dar n-a fost nici foarte usor, nici ieftin. Atunci cand nu-ti platesc parintii scoala, hainele, mancarea, transportul samd, nu e usor sa scoti aproape 1000 franci pentru 2 saptamani intr-o tara scumpa, in ideea ca poate-poate asta te va ajuta in viitor.

Ulterior am aflat ca nu te angajezi in Elvetia asa, peste noapte, ca proaspat absolvent, si ca pana si procesul de obtinere a recunoasterii studiilor dureaza aproape 1 an de la absolvire. La asta se adauga dificultatile in a obtine un job inerente Elvetiei (iti trebuie permis de munca, dar pe ala nu-l obtii decat daca ai deja un job – sau e dispus un angajator sa il ceara pentru tine, daca vii de-afara).

Asa ca m-am gandit la o perioada intermediara, cand sa strang bani si experienta. Am ales Londra pentru ca engleza o stiam foarte bine si pentru ca vroiam un oras mare, cu optiuni multe in caz ca prima experienta e nereusita.

Am povestit toate tribulatiile mele pe meleagurile lui Shakespeare pe blog si pe pagina de facebook. Nu a fost usor, am facut multe sacrificii, am muncit extrem de mult, am avut si probleme, am avut multe momente in care am vrut sa imi bag picioarele si sa ma car si tot asa.
La partea cu munca, la un calcul simplu, in mai putin de 3 ani de munca in Anglia, cu toate turele mele de overtime, am strans echivalentul a peste 4 ani jumatate de vechime. Munca in sectia mea, in alte sectii, munca in salile de operatie si specialitatile pe care le stiam – apoi la alte specialitati, apoi in alte spitale (in sala de operatie).

Nu e vorba de lauda, urasc laudarosia, doar exemplific cat de multe eforturi am fost dispus sa fac.

 

Ulterior obtinerii recunoasterii diplomei in Elvetia, am avut o gramada de joburi din Elvetia la care mi-am depus candidatura si am fost respins (am aproape 50 de scrisori de intentie diferite salvate pe laptop), inclusiv un interviu fata-n-fata esuat.

Toate au fost esecuri diferite, dar interviul ala pentru care am mers 3000 km dus-intors a fost extrem de greu de digerat. Era la ORL si Maxilo-faciala, era exact ce stiam foarte bine si imi placea, era intr-un oras pe care-l stiam, era exact ce imi doream.
E-mail robotic primit abia dupa 4 luni “ne pare rau, altii au indeplinit mai bine cerintele noastre”. Desi stiam ca am esuat de la finalul zilei de interviu, tot a fost greu, foarte greu sa trec peste esecul asta.

Pana la urma am ajuns unde am ajuns mai mult sau mai putin cu noroc – plecasera 3 asistente de aici in ultimul an, aveau nevoie de cineva repede, m-au chemat la interviu, i-am convins, am primit jobul.
Stiu ca poate a parut usor, dar jobul asta n-a venit neaparat pentru ca am muncit eu atata si am facut si am dres, tot pur si simplu am avut norocul sa fiu omul potrivit care si-a depus cv-ul la momentul potrivit.

Inclusiv aici, primele luni de munca au fost foarte grele. Reguli noi, colegi noi, o limba mai grea decat credeam – nu e usor sa iei totul aproape de la 0 din nou.

De bine, de rau, m-am descurcat pana acum. Asta nu inseamna nimic, stiu foarte bine ca mai am multa experienta de adunat pana sa ajung intr-un punct in care sa fiu 100% sigur pe mine in orice moment si sa fiu confortabil in orice situatie – o pozitie in care nici in Londra nu eram inca, cu toate miile mele de ore lucrate acolo.

knowledge
Au existat multe esecuri, multe greutati si mult hazard in drumul meu catre unde sunt acum.

Nu cred ca exista vreo cale universal valabila pentru succes. Incapatanarea si norocul sunt destul de importante. Cam atat.

Cred ca oricui citeste randurile astea si e intr-un punct in care se intreaba “ce sa fac mai departe” singurul sfat bun pe care-l pot oferi este sa ai o discutie cu tine insuti, sa te intrebi ce vrei sa faci, pentru cat timp, ce esti dispusa sa faci pentru asta (compromisuri), sa-ti setezi un scop si apoi sa te tii de el, oricat de multe esecuri ar urma.

One Reply to “Nu-ti rescrie istoria…”

  1. un blog pe care il urmaresc cu drag, perfect gramatical dar si fluid literar. Nu e in zona colegilor mei de interes, dar aici am fost de acord cu autorul blogului. In urma “conferintelor” la care am participat, afacerea noastra nu a mers mai bine. A ramas la fel, sau chiar a mers mai prost. Poate autorul are un raspuns sau mai multe.. Unul ar fi sa nu mai pierdem timpul sperand ca altii o sa ne dea stiinta sau macar impuls(care de regula moare in prima zi de munca de dupa intalnirea cu motivatorul), iar doi care de fapt e unu, e ca sta in putinta sau dorinta noastra de a ne implica.

    Am facut noi toate eforturile sa mearga? Noi personal, in ciuda tuturor celorlalte piedici sau lipsuri?

    Answer to me, boss
    Pentru autor:
    ai un suflet foarte frumos. Iti doresc sa iti fie dupa frumusetea sufletului tau

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.