Pana in Elvetia, n-am fost niciodata punctual

Nu, nu urmeaza o postare de 1 aprilie – e deja prea plin internetul de ele.
E o mica postare despre o chestie diferita à la Elvetia.

 

Presupun ca oricine pomeneste un popor germanic, se gandeste la punctualitate rigida.

La mine in spital punctualitatea e la nivelul urmator.

Am mai mentionat de cateva ori ca trebuie sa pontam “la sange” – daca terminam treaba cu ceva timp inainte de finalul programului si chiar nu mai e nimic de facut, ori gasim ceva de facut care are legatura cu serviciul, ori ni se spune direct (fara politeturi) sa mergem acasa atunci.

In afara de asta, daca pleci la garderoba, 1 coleg, respectiv 2 colege fac presiuni sa pontam imediat, nu la finalul schimbatului in hainele de afara. La raportul saptamanal cam 1 data pe luna ni se atrage atentia sa nu uitam sa pontam corect, la sosire/plecare si la pauza neplatita, intotdeauna inainte de-a ne schimba hainele.

La barbati asta inseamna cam 3-5 minute “economisite”, la femei poate insemna doar cateva minute mai mult.

Eniuei, partea amuzanta e ca daca vii mai devreme, nu esti platit pentru minutele in plus. Si am colege care vin cam cu 30 minute mai devreme, zi dupa zi dupa zi.

Sau daca iei pauza de masa de pranz de (sa zicem) 31 minute, minutul ala in plus NU e platit.

Sau, daca chiar stai sa mai rezolvi ceva pana la (sa zicem) 16:10, daca nu iti anunti colegii care fac Pickett sa te scrie pe o lista ca ai stat 4 minute-n plus, atunci minutele alea in plus nu-s platite.

Fara nici un drept de apel, eu sunt cel care vine in fiecare zi ultimul, la batalie stransa cu o alta romanca. Daca ea macar are scuza ca sta la vreo 30 km distanta si vine cu un tren si-un bus, eu stau la 11 minute de mers (foarte) rapid, de la usa mea pana la pontaj.

Oricum, raportul zilnic incepe la 07:00, eu ajung la 06:59 sau fix la 07:00 in sala de raport.

Pur si simplu nu mi-a placut niciodata sa fiu mai punctual decat e strict nevoie.
Din liceu, cand am descoperit ca unii profesori nu puneau absente daca intarziam maxim 5 minute, pana la anii de tanar adult, cand prietenii mei ma asteptau invariabil cam 5 minute cand mergeam impreuna la baschet, mi s-a dus vestea ca vin tarziu.

Amicii mei incepusera sa imi stabileasca intalnirile cu 5 sau 10 minute mai tarziu, ca sa se asigure ca nu ma asteapta ei pe mine ci invers.

Sau foloseau termenul de “minute Cristian“. “Ne vedem in 5 minute Cristian” insemna, de fapt, “ne vedem in cam 15 minute“.

Nu o faceam si n-am facut-o niciodata din nesimtire sau rautate. Daca stiam ca e ceva important, ajungeam la timp. Dar daca nu era nevoie de punctualitate, pur si simplu n-am reusit niciodata sa dau importanta ajunsului “la timp”.

O mare problema de caracter, recunosc, pe care n-am reparat-o niciodata perfect.

Toate joburile pe care le-am avut pana la cel de asistent medical au avut un program oarecum flexibil, ceea ce insemna ca nu trebuia sa ajung la un timp fix, dar trebuia sa stau peste program fara sa fiu platit – daca era nevoie (si asta se intampla des).

In Anglia eram printre cei care ajungeau relativ tarziu in sala de operatie. Doar cand faceam ture agency/bank eram punctual – alea erau platite la ora fixa.
Atata timp cat nu aveam badge de pontaj, nu eram singurul care facea asta (ba din contra – colegii mei nu erau deloc punctuali) si oricum eram recunoscut drept om care-si face treaba cat timp e la munca, nu comenta nimeni.

Acolo aveam totusi destul de multe colege care veneau tarziu. Dar eu si italienii eram zi dupa zi dupa zi intarziati cu minim 5 minute. Eu si cu italienii eram tot timpul ultimii in garderoba, dar, din fericire, seful nostru direct radea cu noi, cand ne mai ameninta ca o trimite pe matroana dupa noi daca mai intarziem. Stia ca odata ajuns la munca, munceam din prima secunda pana cand nu mai era nevoie – nu stateam la vorba sau la baut ceai.
Aveam o gluma cu band 7-le meu, in zilele rare cand se schimba in acelasi timp cu mine, ii ziceam “oh, no, today you’re as late as I am, what would the matron say?“.

Iar cand plecam acasa, atata timp cat nu mai era munca si era rezonabil de aproape de ora de final a programului (dupa 17:30, sa zicem), nu facea nimeni nici un scandal daca plecam acasa.

Ba chiar, as putea spune, englezii nu aveau nici o problema cu a fura cateva minute la turele bank – daca munceam pana la 16:10, foaia de pontaj o completam si semnam toti cu 16:30. Ei aveau logica “am muncit mai repede, ca sa plecam mai devreme cu 1 ora. Asa, noi castigam 20 minute, spitalul castiga 30 minute, toata lumea e fericita“.
Logica asta e inadmisibila in Elvetia. :))

Ei, de cand am ajuns aici, am ajuns sa fiu mai punctual decat am fost vreodata in viata mea.

In rezumatul lunar al prezentelor (Zeiterfassung – ni se da cate unul la inceputul fiecarei luni) vad cum pontez in peste 90% din cazuri la 06:56, ceea ce-mi da fix 3 minute sa ma schimb si sa ma spal pe maini. In celelalte 10% pontez la si 54, 55 sau, foarte rar, la si 57.

Desigur, dupa standardele elvetiene, se cheama ca vin “tarziu”, dar pana acum nu mi s-a facut observatie decat de 2 ori, cand a durat schimbatul prea mult, chiar am ajuns 1 minut dupa ce incepuse raportul – de fiecare data fiind admonestat de catre seful-adjunct, “neamtul cel stresat”.
Atata timp cat sunt la raport, la limita, e ok.

Dar daca fostii mei sefi sau fostii prieteni/colegi ar afla ca acum am ajuns asa de punctual, ar muri de ras.

M-au ajuns toate injuraturile si blestemele tuturor alora care m-au vazut ani de zile cum NU eram punctual.

*Presiunea vine de mai sus, unde exista oameni care ii bat obrazul sefei noastre de fiecare data cand la final de luna strange overtime “nejustificat” de cateva zeci de minute pe angajat.
Am facut un calcul, la 20 angajati (cati eram la ultima numaratoare), 4 minute pe zi, 22 zile/luna x 10 luni (sa zicem ca minim 2 luni de concediu strange aproape toata lumea) = 20 x 880 = 17.600 minute.
La un salariu mediu orar/sectie de, sa zicem, 25 franci, 10 minute costa sectia 4,2 franci, ajungem la vreo 7400 franci pe an.
Salariul pe aproape 4 luni al unui FaGe care lucreaza 50%.

Meh, sa zicem ca presiunea e justificata.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.