Viata intr-un spital universitar

Nu imi permit sa presupun ca stiu cum e viata in orice spital universitar din lume. Nu stiu mare lucru despre multe lucruri la mine in spital, d-apoi la nivel de Anglia, UK sau Europa.

Dar am facut ture suplimentare in mai multe sectii ale spitalului meu (mai putine de cand sunt in sala de operatie), la mine in teatre am fost in 15 dintre cele 16 sali de operatii (doar oftalmologie nu am vazut inca). Cand lucrez cu asistente care lucreaza pentru agentii sau au lucrat pentru alte trusturi, incerc sa ii/le trag de limba, pe cat posibil. Multe lucruri par sa fie similare la nivel de NHS. Anumite informatii le-am mai strans si pur si simplu prin documentare pentru interviuri sau pentru a-mi alege un eventual viitor spital.
O sa incerc sa prezint niste lucruri generale observate de mine aici. Avantaje si dezavantaje.

E foarte posibil sa fie observatii gresite sau concluzii gresite, unele lucruri poate nu se aplica in alte spitale sau alte trusturi. So bear with me. ๐Ÿ™‚

In primul rand, spitalele universitare sunt mari. Nu e o dimensiune standard, exista si spitale cu 4000 si ceva de angajati, exista si mamuti cu aproape 10.000 angajati. Cateodata poate aparea o senzatie de coplesire atunci cand iti dai seama ca esti doar un mic angrenaj intr-o masinarie imensa.
Cu cat e mai mare spitalul, cu atat ai sanse mai mari sa habar-n-ai pe unde e sectia X, daca nu ai avut niciodata treaba acolo. La mine in spital avem si un sistem de informare foarte tampit, la parter mi-a luat destul de mult timp ca sa ma orientez intre CDU, HDU, NITU samd, asta desi imi place sa cred ca am memorie bunicica si ca sunt si destul de descurcaret la orientarea in spatiu.
Numar mare de angajati inseamna si un numar mare de pacienti. Ceea ce poate duce la supraincarcarea cu munca in anumite sectii, in anumite perioade.
Numar mare de angajati poate insemna si numar mare de colegi care pleaca.

Un spital universitar presupune o continua schimbare a colegilor. Medicii rezidenti de aici petrec intre 3 si 12 luni in aceeasi sectie (sau in aceeasi specializare, sau, cand devin registrars – in acelasi spital). Medicina e o meserie cu un numar mare de persoane care renunta pe parcurs (burn-out). Se intampla foarte des sa te obisnuiesti cu un doctor nou si apoi sa plece. Mai rar in alta sectie a aceluiasi spital, mai des in alt spital cu totul. Si mai rar, un registrar devine consultant in acelasi spital unde si-a terminat ultimul an. Dpdv al relatiilor inter-umane, munca intr-un spital universitar te face sa devii mai rece. Pe langa faptul ca pacientii vin si pleaca foarte des, si colegii vin si pleaca des.
Daca ai si “norocul” sa fii intr-o sectie mai dificila, inclusiv colegii-asistenti medicali vin si pleaca des.

Partea oarecum buna a faptului ca se lucreaza in ture si schimbi foarte des colegii este si faptul ca nu trebuie sa lucrezi cu uriciosul X sau enervanta Y zi dupa zi dupa zi. Ok, poate lucrezi 1-2 zile intr-o saptamana, dar nu trebuie s-o faci tot timpul. De cate ori nu mi-am dorit eu la fosturile mele locuri de munca sa nu ii vad mutra lui X in fiecare zi. Dar nu se putea, venea la munca 5 zile din 5. Aceleasi ca mine. ๐Ÿ™‚

Un spital universitar inseamna si foarte multe posturi disponibile pentru evolutie profesionala in toate directiile posibile. La mine avem asistenti medicali specialisti pentru tot felul de domenii la care nici cu gandul nu gandesti: legal issues, pain management, infection control, non-invasive ventilation, international nurses, professional development of staff (da, e o asistenta medicala ๐Ÿ™‚ ), continuous education/skills training nurses, nutritionist nurse plus mai logicele tissue viability nurse, diabetes nurse, urology nurse, non-invasive ventilation, oncology community nurse si cate si mai cate. Asta ca sa nu mentionam posturile standard (band 5/6/7 pentru sectii sau teatre).

Intr-un spital universitar vei vedea destul de des o gama variata de patologii. Din cauza problemelor continue de lipsa de paturi, se poate intampla destul de des sa primesti “outliers” – pacienti cu boli care nu au legatura cu specialitatea sectiei tale, dar care sunt internati acolo temporar, pana un pat “specializat” se elibereaza. Ce inseamna asta? Posibilitati foarte variate de a invata multe lucruri, atata timp cat ai energie si vointa. Pe de alta parte, cateodata e destul de obositor cand trebuie sa jonglezi cu tot felul de cerinte si informatii si necesitatea de-a raporta anumite chestii deodata.

alergii

Reversul medaliei este ca toata incarcarea cu munca si problemele de personal (prea putin, prea multi incepatori, prea multi agency, prea mult personal care nu stapaneste prea bine limba tarii) poate duce foarte usor la aparitia unor erori medicale.
Reversul reversului medaliei este ca, atata timp cat nu omori pe cineva, incidentele probabil nu vor avea urmari grave – pentru ca orice incident grav este tratat si aici (uneori) ca o problema a sefului direct si a spitalului in sine, mai rar ca o problema 100% doar a celui care a facut eroarea. Desigur, nu e o regula, totul depinde de oameni si cat de stricti sunt.

Cu cat trustul NHS e mai mare, cu atat e mai probabil ca reglementarile si politicile interne sunt mai stufoase. Eram curios in legatura cu politicile altor trusturi in legatura cu medicamentele controlate, administrarea unor medicamente i.v., cateterizarea pacientilor si responsabilitatile infirmierilor (HCA). E surprinzator cat de variat pot fi interpretate aceleasi activitati in cadrul aceluiasi sistem medical. Intr-un trust poti avea voie sa cateterizezi, in altul iti trebuie anumite cursuri, in altul nu ai voie deloc. Intr-un trust se recomanda administrarea unui antibiotic i.v. bolus, in altul se recomanda folosirea unei pungi de 100 ml, in altul – o punga de 500 ml de ser.

Partea buna este ca lipsa unor reglementari stricte la nivel de tara permite anumitor trusturi o libertate in promovarea si evolutia personalului. Unele trusturi platesc cursuri universitare (unele mai scurte, altele mai lungi) pentru anumite specializari intr-un domeniu (cum ar fi perioperative nursing course, a&e course, critical care course samd). Pastrezi salariul tau de angajat, dar mergi si la facultate pentru a invata lucruri noi, mai avansate.
Niste colege de scoala de-ale mele lucreaza la un trust care le permite evolutia accelerata in band 5. Adica dupa 12 luni de munca in trustul respectiv au primit 2 mariri salariale automate, nu doar 1 (cum are toata lumea). Dar au avut de indeplinit niste criterii si de trecut niste evaluari.

Munca in spitale universitare poate insemna si introducerea accelerata a unor tehnologii si investigatii noi. De la trialuri clinice la echipamente noi si foarte noi, daca esti pasionat de noutati si iti plac schimbarile, asta e un lucru bun. Partea proasta e ca exista rezistenta la nou (mai ales la angajatii mai vechi), ceea ce poate provoca niste neplaceri.

Strict la nivel de Londra, o problema a spitalelor universitare este spatiul locativ. Cand vii aici, cam toate spitalele au niste “accomodations”, mai mari sau mai mici, mai aratoase sau mai jerpelite. Problema este ca au multi potentiali clienti (au foarte multi junior doctors care vin si pleaca) si locurile de cazare ceva mai ok sunt luate rapid. Ceea ce lasa doar posibilitatea cautarii unei chirii la privati, ceea ce in Londra inseamna un car de bani sau impartirea unui apartament/unei case. Nu stiu altii cum sunt, dar perspectiva de flat sharing sau nimic la 30 si ceva de ani e ceva ce m-ar face sa renunt la a lucra pe termen lung intr-un oras sau zona.

Ca ultim lucru de mentionat – munca intr-un spital universitar aglomerat din UK poate oferi o sumedenie de oportunitati de-a face bani in plus. Ture bank se gasesc destul de usor, cateodata, daca arati ca esti “de incredere”, poti primi chiar statutul de “regular bank”, adica un band 7 iti va acorda preferential ture in plus, atata timp cat are nevoie de personal. Bine, asta depinde si de oameni.

Asistent medical in Anglia (11)

Au trecut 10 luni in Anglia. 5 intr-o sectie de boli respiratorii, 5 in sala de operatie.

As putea spune ca parcursul meu in ambele perioade a fost similar. Am inceput foarte entuziast, am evoluat (mai incet sau mai repede), am ajuns la un punct in care sunt destul de sigur pe mine incat sa ma descurc onorabil (dar DEPARTE de excelent) in majoritatea situatiilor normale si am gasit si lucruri care ma nemultumesc.

Similaritatile se termina aici.

Nu regret (aproape*) deloc faptul ca mi-am inceput cariera intr-o sectie mai grea. Acum am tot timpul un termen de comparatie (munca pe sectie vs. munca in sala de operatie). La fel cum nu regret faptul ca am facut scoala in Romania – asta imi ofera un alt termen de comparatie (munca in Ro. vs. munca in alta tara). Nici nu regret (cel putin nu foarte mult) faptul ca am avut o alta cariera inainte de cea de asistent medical – tot in ideea de a avea grad de comparatie.

O parte din concluziile mele despre teatre de acum cateva luni raman in picioare:
viata e mult mai usoara aici decat in sectiile spitalului,
colegii sunt in majoritatea lor oameni mult mai de treaba decat pe sectie (la unii asta vine si de la faptul ca sunt pur si simplu mai putin stresati, nu pentru ca ar fi fost cei de pe sectii “oameni rai”)
iar numarul de lucruri constant frustante sunt destul de mici (daca privesti lucrurile in perspectiva).

La nemultumiri pot acum adauga niste lucruri mai clar conturate:
salariul de baza e sensibil mai mic (din cauza lipsei noptilor/week-endurilor ca ture “standard”), iar diferenta se simte destul de usor in Londra (200-300 lire nu sunt de colo);
per total, stai mai putine ore la munca (pentru ca termini ceva mai devreme de 18:00 in cam 70% din cazuri), dar vii mai multe zile la munca (aproximativ 17 ture de 10 ore = aproximativ 14 ture de 12,5 ore);
ai cateodata un ritm de munca prea alert (ceea ce poate duce la greseli sau stres);
exista si colegi (asistente sau medici) pozitionati in posturi strategice, care te pot stresa inutil, doar pentru ca asa sunt ei;
de multe ori politica trustului (sau a teatrelor) va fi una, dar ceea ce band 7 sau matroana iti spun sa faci va fi altceva, ceea ce duce la confuzii absurde;
faptul ca lucrezi intr-un colectiv atat de mare de asistente si medici (am incercat sa fac un calcul la un moment dat, mi-au iesit pe undeva pe la 100 oameni cu care am de-a face destul de des in orice luna) poate crea foarte usor o supraincarcare mentala – pentru ca tu (cel nou) trebuie sa te adaptezi la fiecare, mai rar se adapteaza ei la tine, si de multe ori dai peste oameni care se supara din orice prostie;
exista o problema de comunicare si de asumarea responsabilitatii pentru orice aici. Daca incerci sa rezolvi lucrurile cat mai direct si mai simplu, unii oameni care se supara din orice se vor simti ofensati;
consecinta directa a lucrului cu o comunitate atat de mare de oameni este faptul ca trebuie sa gasesti o cale sa nu te pui prost cu un grup care are antipatii cu alt grup. Daca te pui prost cu cineva dintr-o “bisericuta” poti avea surpriza sa vezi ca te-ai pus rau cu cineva cu care n-ai lucrat vreodata. Desigur, in esenta asta e viata de adult, dar in majoritatea cazurilor nu trebuie sa faci echilibristica de genul asta cu cateva zeci de oameni zi dupa zi dupa zi.

 

Oricum, trebuie sa recunosc ca multe probleme cu care ma confrunt eu vin numai si numai din cauza faptului ca sunt prea dornic sa invat din toate cat mai repede, sa ajut pe toata lumea si sa ma si inteleg bine cu toata lumea. La care se adauga planurile mele pe termen mediu – care ma forteaza sa fac overtime destul de mult, ceea ce ma face sa ma confrunt cu anumite situatii mult mai devreme decat altii care nu fac niciodata decat strictul necesar (sau mai putin).
Pe scurt, daca as fi multumit cu mediocritatea, as tacea din gura tot timpul si n-as face decat minimul necesar, as fi mult mai linistit (dar as sti si mult mai putine lucruri).
Aici e foarte bine pus la punct un sistem care rasplateste mediocritatea.

3 exemple simple, pentru cine nu intelege ce vreau sa zic:
– dpdv al evolutiei mele profesionale, eu n-ar fi trebuit sa fiu scrub pentru mastoidectomii inca, sau cel putin nu la numarul pe care l-am strans pana acum (sa fie vreo 20). Daca n-as fi insistat sa invat operatiile astea (unele dintre operatiile cevaย  mai complicate ale ORL-ului), 100% nu as fi fost in situatia de a face greseala de acum 2 luni.
– tot pe logica asta, daca nu as insista tot timpul sa fiu scrub pentru operatiile complicate si lungi (tiroidectomii, parotidectomii, fess-uri mai complicate, disectii de gat sau, mai nou, osteotomii samd), as sta linistit pe scaunel cu orele si m-as uita in telefon. Si as avea o viata asa de linistita.
– daca nu as face si ture lungi (de 13 ore), nu as vedea deloc chirurgie generala, chirurgie de urgenta sau neurologie. Daca nu as fi facut overtime, nu as fi lucrat deloc cu o parte dintre chirurgii de ORL – pentru ca nu as fi fost trimis in teatrul nostru mare de ORL (pe motiv ca nu am cunostintele practice necesare pentru a ajuta la o lista mai grea acolo). As pleca linistit acasa la 5:30-6 fara ceva, as sti doar cateva operatii usurele din ORL sau MaxFax (adeno-amigdalectomii, septoplastii, excizii de carcinom si extractii dentare) si cam atat.

 

O intrebare pe care am pus-o de mai multe ori altor colegi si colege de pe aici despre anumite operatii mai complicate: cam in cat timp te-ai simtit sigur pe tine sa faci mai multe operatii din repertoriul specializarii tale? Raspunsul universal primit de la cei mai buni (in opinia mea) dintre ei a fost de “about 6 months”. Si cei mai onesti mi-au marturisit ca au mai facut si ei greseli in viata lor.

Deci nimeni nu devine foarte bun peste noapte si se mai intampla sa si gresesti. Totul e sa inveti din greseli si sa perseverezi in dorinta de-a te imbunatati.

 

 

 

In ultimele saptamani, colegele mele de clasa sau de an care au plecat inaintea mea aici au aniversat 1 an. E incredibil ce repede trece timpul. Parca mai ieri saream cu capul inainte in necunoscut.

and it is gone.gif
Aaaand it’s gone.

 

 

  • Problema mea cu lucratul pe sectie este data doar de faptul ca vreau sa lucrez in sala de operatie in Elvetia, cele 5 luni in plus ca experienta pe CV mi-ar fi usurat viata pe termen mediu. Pe de alta parte, daca n-as fi lucrat niciodata intr-o sectie, nu as fi putut zice ca am incercat sa fac si altceva decat scrub nursing.

Anul 2 de postliceala sanitara din perspectiva altui coleg

Cititorii mai vechi ai blogului cred ca il mai tin minte pe Florin – din postul lui cu anul 1 de postliceala din perspectiva sa. A pornit scoala cu un scop in cap, a trecut prin cam aceiasi pasi ca mine, reuseste sa isi pastreze energia si concentrarea si a facut deja mai multe decat mine in acelasi moment al scolii. Tot el e cel care a scris si postul cu voluntariatul pe ambulanta.

E interesant sa vezi cum trece altcineva cu un scop asemanator cu al tau prin cam aceleasi situatii si cum se descurca mai bine sau face alte alegeri. ๐Ÿ™‚

 

Inca din prima saptamana de scoala am aflat de faptul ca elevii anului 2/3 AMG pot beneficia de un schimb de experienta in straintate, program finantat prin fonduri Europene.

Am inceput sa adun cat mai multe informatii si am devenit obsedat (pozitiv) de ideea ca trebuie sa prind neaparat un loc pentru bursa Erasmus, acesta fiind unul dintre motivele principale pentru care am optat pentru aceasta scoala fiind direct interesat sa beneficiez de un schimb de experienta international intr-una din tarile posibil candidate pentru alegerea pe care urmeaza sa o fac dupa terminarea scolii. Din acest moment scopul meu a devenit clar, trebuia sa indeplinesc toate conditiile pentru a fi acceptat.

Dupa ce am acumulat toate informatiile necesare si am aflat tarile gazda pentru proiect, Germania si Grecia, a urmat procesul de selectie care a durat undeva la 2 luni in intervalul octombrie – decembrie, moment in care s-au afisat rezultatele finale.

Totul a inceput cu un interviu si prezentarea unui dosar (CV, scrisoare de intentie, scrisoare de apreciere din partea profesorului de nursing si dirigintei, fise de apreciere stagii, fise prezenta din stagiile de practica, diplome de participare in cadrul proiectelor scolii si activitati extrascolare, cursuri medicale – BLS, ALS samd). Tot acest proces a fost urmat de inca 4 probe, 2 orale si 2 scrise pentru acealeasi materii: nursing si engleza.

Tematica pentru nursing a cuprins toata anatomia, nevoile fundamentale, tehnicile de nursing, practic tot ce s-a predat in anul 1.

Am fost pus in ipostaza sa reiau toata materia de anul 1 cap-coada. Stiam ca imi prinde foarte bine asta pentru viitor. Desi mi-a luat foarte mult timp, am facut-o.

Dupa sustinerea testelor, prin decembrie am fost declarat admis in proiect, urma sa beneficiez de un stagiu de practica in Germania, stagiu cu o durata de 3 saptamani in luna aprilie. Recunosc ca in aceasta perioada, cat m-am pregatit pentru teste am pierdut ceva cursuri, pentru ca toate formalitatile: interviu, teste, sedinte, se suprapuneau cu orele de curs.

Dupa vacanta de iarna, in ianuarie, inca din prima saptamana de curs am inceput meditatiile la Engleza si Germana (gratuit in scoala) cursuri care se tineau in fiecare sambata intervalul 8:30-14, cateodata chiar 16:00, cate 3 ore de fiecare. Tin sa precizez ca asta a fost partea cea mai grea. La un moment dat s-au acumulat frustrari, deoarece nu mai facem fata la programul extrem de incarcat: servici, urmat de scoala, sambata meditatii si sa nu uitam de garzile de 12 ore la serviciul ambulanta, garzi pe care reuseam sa le fac sambata noaptea. Am reusit sa gasesc motivatia necesara si am ajuns la performanta sa am un program care incepea vinerea cu serviciul la ora 8:00, cursuri ora 15:30 โ€“ 19:30, urmat de garda pe ambulanta (12 ore de noapte) in intervalul 20:00 – 8:00, urmat de meditatiile la scoala intre 8:30-15:00. Logic ar fi fost sa renunt la ceva. Evident ca as fi putut renunta la voluntariat, dar nu am vrut sa o fac, am dorit sa le fac pe toate cu orice pret.

Ajuns in luna aprilie, a venit in sfarsit mometul plecarii, biletul de avion este SINGURUL cost suportat de elev, pretul biletului de avion a fost 275 euro, bani care vor fi returnati integral la finalul proiectului. Exceptie fac banii โ€œ de buzunar โ€œ care nu se recupereaza, in rest totul a fost asigurat: cazare , 3 mese pe zi , plus excursii in orasele in vecinate desistinatiei nostre. Stagiul de practica a fost in orasul Hofheim , un orasel de munte situat la aproximativ 75 de km de Frankfurt.

Cele 3 saptamani au trecut foarte repede. In cursul saptamanii aveam practica in 2 ture ( 7-13:30 si 13:30-20:00 ) iar in zilele de weekend am reusit sa facem excursii: Koln, Tubingen, Frankfurt si Heidelberg (platite de proiect).

Cam atat despre Germania, am revenit in tara la sfarsitul lunii aprilie.

Ce s-a mai intamplat pe la scoala ?

Pai in primul rand am mai pierdut cativa colegi pe parcurs, prezenta a scazut simtitor, am avut profesori care au fost foarte seriosi , punctuali si la care sistenul de noatare a fost unul corect ( teste + oral ) , altii care venau in graba ne dictau 6/8 pagini de curs si fugeau grabiti la treaba lor iar altii care nu prea venau deloc, dar apreciez faptul in in ultimul caz la cerere ne puneau la dispozitie ( nu toti ) materiale bine structurare si suporturi de curs din care sa ne documentam singuri. Dar nu asta ar fi problema, pentru ca cine vrea sa invete, invata si singur fara sa fie impins de la spate, dar asta tine de motivatia si scopul fiecaruia.

Spre sfarsitul semestrelor asa cum ne-am obisnuit fiecare profesor alerga dupa note, teste peste teste chiar si 4/5 pe zi daca se poate, lucru care a deveit enervant, stresant si obositor.

Ce s-a mai intamplat la practica ?

La fel ca in anul 1, am schimbat din nou multe sectii in diferite spitale, unele chiar s-au repetat. Enervant a devenit fapul ca la inceputul fiecarui stagiu de practica aproximativ 2/3 zile trebuie sa le castigi increderea asitentelor ca sa te lasa sa faci cate ceva. Unele sunt foarte deschise, altele inabordabile.

In general, in practica lucrurile au inceput sa se repete: o injectie IM, o IV, un subcutan, un schimbat de perfuzie, o branula , o recoltare, un pansament, notarea indicatorilor in foaia de temparatura, cam astea sunt lucrurile pe care poti sa le faci zilnic intr-o zi daca mergi la practica regulat si daca te sincronizezi cu orele de tratament, asta bineinteles dupa ce ai castigat increderea asistentelor. Dar asta nu este o regula, sunt si cazuri in care colegi de-ai mei ajunsi in anul 2 nu au facut nici o injectie IM sau o recoltare. Acum… depinde de implicarea fiecaruia, pentru ca daca te astepti ca in practica sa vina cineva si sa te ia de mana sa-ti arate, vei sta mult si bine si nu o sa se intample asta niciodata.

Cand nu sunt ore de tratament si sunt putini pacienti iar asitentele nu au nimic de facut, imi ocup timpul cu fisele pacientilor, aleg fisa unui pacient aleator si o citesc cap coada, intrebarile vin de la sine iar raspunsurileโ€ฆ traiasca google-ul.

Mai nou colectionez prospecte de medicamente, in orice spital merg si pe orice sectie ajung, strang prospectele gasite in cutiile din dulapul cu medicamente, sunt direct interesat de: modul de administrare , pentru ce se administreaza, efecte adverse , contraindicatii si cam atat pentru moment, bine ar fi daca le retin pe toate, macar atat pentru inceput.

Am avut ocazia si am intrat in cateva operatii : pe ortopedie ( fracturi ), sala de nasteri (nasteri naturale , cezariene, miomectomie).

Adevarul este ca daca esti serios, arati ca stii cate ceva si esti implicat si vrei sa vezi o operatie, nu te vor refuza, insa daca vii cu pretentii si te dai ca le stii pe toate, sansele tale sunt minime sa intri in blocul operator.

Acum urmeaza ultimul an de studiu , anul in care va trebui sa iau niste decizii importante pentru mine. Un an aglomerat, cu multe proiecte, atat scolare si extrascolare, lucrarea de diploma, pregatirea pentru IELTS, examenul de final samd.

xquestion-man-jpg-pagespeed-ic-rov0viki3t

Hihi. Ce bizar imi suna “cand nu au nimic de facut asistentele”. La mine in spital nu exista sa nu ai nimic de facut (cel putin nu pe sectiile de medicina, in sala de operatie se mai nimeresc cateodata si momente “moarte”).

Iar partea cu “castigatul incerederii asistentelor” ca student m-a scos tot timpul din minti. Aici studentii sunt incurajati sa ia decizii singuri, sa lucreze aproape ca o asistenta (supravegheati mai mult sau mai putin). La noi suntem priviti de sus si ignorati sau jigniti de prea multe ori.

Sigur, nu zice nimeni ca aici se apuca studentul sa faca si sa dreaga de capul lui, dar este pus sa aiba grija de pacient (monitorizare, administrare medicamente, igiena, mobilizare etc.), nu sa care fiole la laborator sau sa faca fase pentru sterilizare.

Cum a fost admiterea la Scoala Postliceala โ€œFundeniโ€ la buget in 2016

Cu multumiri viitoarei colege care tocmai a dat admiterea si mi-a trimis subiectele pentru cei care vor fi interesati in viitor. Ii urez succes. ๐Ÿ™‚
Si succes si viitoarei colege care mi-a trimis si baremul.

Interesul pentru educatia postliceala este in continuare mare in Romania. Inca am cateva sute de vizite pentru postul meu cu admiterea la “Fundeni” din 2015.

Subiectele din 2014 si 2015.

2016-12016-22016-3

2016-4barem

Asistent Medical in Anglia (10)

A trecut o luna de cand am plecat de la sectia unde am inceput munca in Anglia (boli respiratorii/medicina generala) si am inceput munca in sala de operatii.

Precum ziceam in postul meu in care imi descriam o zi in sala de operatii, m-am mutat intr-o sala de operatii de specialist medicine. Majoritatea operatiilor sunt de chirurgie Maxilo-faciala si ORL, dar avem si zile in care se fac operatii de Chirurgie vasculara si in altele Ginecologie.

Interesant e ca unele dintre procedurile de Maxilo-faciala sunt mai degraba de Dermatologie (excizii de carcinom de celule bazale/scuamoase = BCC sau SCC), iar altele sunt mai degraba de Ortodontie (extractii dentare mai complicate, majoritar la copii sau adolescenti, care se fac sub anestezie generala).

In mod normal sunt alocat doar unui teatru, dar in realitate pot fi trimis in alte teatre – daca e nevoie de mine acolo. Pentru moment doar in cele de ORL sau MaxFax.

In fiecare zi, in fiecare sala de operatie trebuie sa fie alocati minim 2 asistenti medicali (fie RN – band 5/6/7, fie Operating Department Practitioner – care e un fel de asistent medical care a facut facultatea pentru a deveni doar scrub/anesthetist practitioner) plus un al 3-lea, care poate fi ori alt RN/ODP, fie un HCA.

Ideea e ca trebuie sa ai tot timpul pe cineva ca “runner” cu persoana care e scrubbed in. Cum se presupune ca facem scrub in pe rand, daca sunt 3 persoane alocate pe teatru, asa poate toata lumea sa-si ia pauza pe rand, fara a perturba bunul mers al operatiilor.

Aici programul este majoritar de la ora 8 la ora 18:00. Cum contractul standard are 37,5 ore, iar din 10 ore se presupune ca avem 30 minute de pauza neplatita si 2 x 15 minute de pauza platita, asta inseamna ca lucrez 3 zile de la 8:00 la 18:00 si 1 zi de la 8:00 la 17:30. In general luni-miercuri plus fie joi, fie vineri, dar se pot face si combinatii mai “exotice”, in functie de necesarul de personal intr-o zi.

Dupa o perioada pot face si zile mai lungi (08:00-20:00). Cei care fac zile lungi (de regula sunt 3/zi) sunt responsabili pentru a face operatiile care dureaza peste program. Adica daca in teatrul 4 au pe lista o procedura de 45 de minute si e ora 17:50, daca doctorul nu o anuleaza (pentru ca nu poate/nu vrea), personalul care face ture lungi e responsabil sa mearga acolo si sa faca acele proceduri – chit ca ei au fost restul zile in teatrul 1, 3 si 9 (sau ceva de genul).

Nu exista ture de noapte sau ture de week-end “standard”. Turele de noapte sunt rezervate doar pentru personalul din salile de Traumatologie, iar cele de week-end se fac de regula doar ca bank (extra).

In bank shifts pe sala de operatie sunt platit ca “specialist” nurse (schimbare de grad pentru care a trebuit sa completez un formular, sa-l duc la semnat la un band 7 si apoi sa-l depun la In-House Bank = IHB), adica cu 30% in plus fata de rata normala orara pentru IHB.
Turele de week-end bank nu au ore standard. Adica incepi uneori la 7:30, alteori la 8:00, dar termini cand se termina ultima operatie a zilei. La 15:00, la 19:00. Cat muncesti, atat esti platit (de regula cu o rotunjire a orelor in plus, cam cu 30 minute). Poate si de asta ai o plata un pic mai buna – pentru ca muncesti mai putine ore, deci primesti mai putini bani pentru o tura bank.

In esenta, ca sa faci ture lungi trebuie sa fii bine-pregatit, pentru ca poti fi chemat sa faci operatii oriunde (Ortopedie, Vasculara, Trauma, Neurologie etc.). Si seturile de instrumente pentru Trauma sunt total diferite fata de cele pentru ORL. Iar operatiile sunt evident total diferite.

6 saptamani sunt “supernumerary”, adica nu ar trebui sa fiu luat in considerare cand se fac listele cu personal pentru salile de operatie. La fel, teoretic n-ar trebui sa scrub in pentru o vreme.

La fel de teoretic, primele luni nu ar trebui sa primesc bank shifts, pentru ca nu sunt inca “pregatit”.

Realitatea e ca am avut 2 zile in care am fost doar eu, un band 5 si un band 7 (no HCA, deci am fost ca un full-time scrub nurse) si ca am primit primul bank shift din saptamana a doua, in saptamana a 3-a am avut o duminica intreaga in care am fost scrubbed in pentru 5 din 8 operatii iar saptamana asta am primit 2 ture bank.

Duminica trecuta am trecut pe la sectia mea veche sa-mi caut payslip-ul (s-a pierdut). Am dat peste una dintre band 6-urile vechi. I-am descris un pic viata la theatres. Cand i-am zis ca teoretic n-am voie sa fac bank shifts si night shifts, dar deja fac bank shifts si ca sa-mi dea cateva luni ca o sa fac si nights, a inceput sa rada: “They don’t know Christian, eh?”

Realist vorbind, nu tine doar de faptul ca invat repede CE se poate invata repede, ci si de faptul ca au probleme de personal, ca tot NHS-ul.

Spre deosebire de restul spitalului, aici au inteles faptul ca e mult mai eficient si dpdv economic si dpdv al rezultatului final sa iti folosesti personalul propriu cand e nevoie si abia dupa aia sa apelezi la externi (fie din IHB, fie agency nurses – care sunt de multe ori interesati doar sa castige bani multi, dar isi fac meseria in bataie de joc).

NHS-ul ofera posibilitatea sa faci cursuri de scrub practitioner si de anesthetist practitioner. Ca angajat (RN, ca mine) al unor sali de operatie, poti completa un dosar si cere sa ti se aprobe fonduri pentru a obtine si certificare de anesthetist nurse sau de scrub practitioner. Poti lucra bine-mersi doar scrub nurse toata viata fara cursuri, dar e util sa-ti faci cursurile respective – dupa aia te poti angaja in orice spital din lumea asta, iar evolutia spre band 6 sau 7 e mult mai usoara. Sau poti face tranzitia doar spre anesthetist practitioner, care are viata mult, mult mai usoara decat scrub nurse-ul.

Un modul (cel putin la facultatea cu care are contract spitalul meu) dureaza 9 luni. Daca faci unul (sa zicem cel de scrub practitioner) si vrei sa-l faci si pe al doilea (cel de anesthetist practitioner), al doilea dureaza doar 6 luni.

In esenta, vei fi trimis la facultate pentru cateva module, combinate cu practica in mai multe teatre, pentru a invata instrumentarul si operatiile si de la Ortopedie si de la Neurologie si de la Trauma samd. In timpul asta iti primesti salariul normal de la spital, dar esti “detasat” prin toate celelalte teatre. Redevii supernumerary, pe scurt.

 

Per ansamblu, dupa o luna aici am niste concluzii:

  • nu e deloc usor nici aici. Comparabil cu sectiile de medicina, aici nu ai stresul familiilor, lipsei de ajutor, lipsei de anumite consumabile, lipsei de timp, hartogaraia inutil de multa samd. Dar vei avea zile in care vei avea operatie dupa operatie dupa operatie. Trebuie sa inveti repede nu numai proceduri si instrumente si ce vor chirurgii, dar si care anestezist e mai rapid, cand va trebui sa te pregatesti pentru urmatoarea operatie inainte sa plece pacientul, cu ce colegi sa nu te astepti la prea mult ajutor, cine e mai lent, cine e mai dificil, cum lucreaza mai multe teatre diferite, sa pregatesti echipamente diferite in valoare de pana la cateva zeci de mii de lire fiecare (endoscoape, microscoape, suporti pentru maini, spate, burta, diatermie, burghie medicale samd), sa tot tii pregatita sala cu cateva sute de consumabile, multe dintre ele cu nume de care n-ai auzit in viata ta si asa mai departe. DAAAAAAR daca iti place, chiar e ok. Pentru mine, plecat de la stresul dinainte si ajuns si unde mi-am dorit initial… e usor si placut. Dar inteleg de ce ar fi greu sau urat pentru unii.
  • diferenta de bani la salariu din cauza lipsei de nopti/week-enduri se simte. Stiu, pentru cei care lucreaza in NH si sunt platiti cu 16 lire/ora, 200 lire in plus sau in minus nu-s mare lucru. Pentru mine diferenta conteaza. Daca nu as fi facut bank shifts, as fi regretat un pic schimbarea asta, mai ales la ce costuri am eu in Londra. Pe de alta parte, trebuie sa recunosc ca lipsa de stres valoreaza mai mult decat cateva sute de lire. ๐Ÿ™‚
  • care ar fi fost probabilitatea sa nimeresc pe o sectie de chirurgie ORL – dupa ce in postliceala singura profesoara care NU a dat NICIODATA la cursuri sa fie fix cea din anul 2, de la ORL? Oi invata eu repede lucruri, dar acum regret amarnic faptul ca nu am avut nici macar un suport de curs serios pentru ORL. Am fost un elev bunicel in postliceala, m-am chinuit sa imi citesc cursurile cand era timp, mergeam la cursurile care nu erau tinute in bataie de joc (gen “profesoara” de nursing de pediatrie din anul 3, care isi petrecea 40 minute din 50 ca sa ne povesteasca frustrarile ei la adresa doctorilor din sectia unde lucra ea). Dar e important sa inveti teorie atunci cand e momentul sa inveti teorie, ca sa-ti formezi o baza.
  • unele seturi de instrumente (cele “minor”, de cate 19-25 de instrumente) sunt usor de invatat. Primul set il stiam deja dupa 2-3 zile. Si unele major sunt oarecum usor de invatat. Problema e ca avem si unele micro, mai avem extras, avem tot felul de bandaje si creme si lipici si capse samd. Si cand le inveti pe toate… tot nu stii toate operatiile. Si avem un numar impresionant de operatii. O lista incompleta primita de la ei cuprinde “doar” 49 de operatii…
  • munca de la 8 la 18:00 e ca una de birou. Cum termini la timp sau mai devreme in general, ai timp si energie sa mergi la sala, la cumparaturi, sa-ti faci cina linistit samd. Niste bucurii pe care nu prea le ai cand muncesti de la 7:30 la 20:00. ๐Ÿ˜€
  • omul sfinteste locul. Cand ai un band 7 caruia ii pasa de subordonati si de “sectia” (teatrul) lui, se vede imediat. Teatrul e mai organizat, angajatii sunt mai multumiti, ai mai putine probleme. Si atunci cand lucrezi in plus, iti ofera timp liber in plus, se chinuie sa-ti dea turele si concediul in asa fel incat sa fii fericit.

    Pentru cine nu e fan pe facebook, iata cum arata vestiarul barbatilor la mine la final de vineri:
    20160624_174956

Exercitiu de critica de ramas-bun

In clasa a 11-a, profesoara noastra de limba romana a facut un mic experiment cu noi. Ne-a rugat pe toti sa scriem pe o foaie ce credem despre fiecare coleg de clasa SI despre ea. La final puteam sa ne descriem si pe noi.

Cu plusuri si minusuri, cateva propozitii despre fiecare.

Ne-a indemnat sa ne semnam, dar daca vroiam s-o lasam anonima, ramanea asa.

Ne-a intrebat daca suntem in stare sa acceptam opiniile celorlalti despre noi, oricat de negative ar fi, pentru ca asta ne va ajuta sa ne cunoastem defectele si sa crestem ca oameni.

Am terminat ultima tura intr-o sectie de spital. Primul meu loc de munca in domeniul Sanatatii. Primul meu job in alta tara decat Romania. Prima data in viata cand a trebuit sa lucrez cu oameni de toate natiile. O sa imi descriu fiecare coleg de sectie, pentru mine, in primul rand. Peste ani de zile poate voi ramane doar cu aceasta amintire.

Here goes:

Caron – unit managerul care s-a pensionat in aprilie. Nu mi-a facut nici o observatie pe un ton ridicat, nu a facut scandal in public nici unui coleg pentru vreo tampenie, orice greseala sau problema a rezolvat-o cat mai discret si cat mai corect. Avea prostul obicei de-a lungi cu 15 minute handoverul dimineata cu lucruri care poate nu trebuiau comunicate zilnic si nu neaparat intregului colectiv, desi stia ca asta ne rapea din timpul pretios. A incercat tot timpul sa ofere concediile fiecaruia cum vroia, dar ne-a dat tuturor oarecum fortat (si fara sa ne anunte) incepatorilor 4 zile de concediu in aprilie/mai, ca sa fie sigura ca nu se vor strange MULTE zile de concediu mai incolo. Ceva cu care n-am fost de acord, dar ale mele au picat in mai, deci nu mai conta oricum.

Anette – unit managerul interimar, care a trebuit sa aiba grija de sectia noastra si de sectia-sora (al carei unit manager inca este). A reusit s-o faca bine in opinia mea, dar stilul ei mai direct de comunicare a creat ceva nemultumiri la mai multe colege. Mie mi se parea ok, atata timp cat observatiile ei erau corecte (de tipul “de ce nu ai dat medicamentul asta inca?”). De 1-2 ori a facut si niste observatii un pic aiurea, unor colege care au avut o tura de noapte chiar grea (“de ce nu are pacientul ala repose boots” – cand pacientul abia a fost tinut in viata in restul noptii). Pe de alta parte, daca stai sa analizezi cui si de ce ii facea observatii, de fapt iti dai seama ca a fost mai dura exact cu oamenii care aveau tendinta sa isi faca munca mai in bataie de joc. Adica era dura, dar corecta, in opinia mea.

Theresa – noul unit manager. M-a impresionat faptul ca a incercat sa ma pastreze in sectie, desi nu stia nimic despre mine decat ce i s-a zis. Alte asistente care au plecat au plecat cu urari de “drum bun, cale batuta”, eu macar am primit 15 minute in care a incercat sa-mi explice ca se vor schimba lucrurile si ca viata va fi mai buna in viitor. Nu stiu daca e mai buna, dar stiu ca a inceput sa faca schimbari care imi par de bun-simt. Nu mai exista ture de noapte in care o asistenta cu 10 ani vechime va lua 5 pacienti usori si un incepator va primi 10, acum avem 15 pacienti la 2 asistente (deci 7 sau 8/asistenta). Nu mai exista ture de zi in care nu iti iei pauza obligatorie (si neplatita), toata lumea stie cand are pauza alocata de la inceputul turei. Nu mai exista asistenti cu experienta care sa refuze sa te ajute – daca ii spui asta ei, le va cere celor care fac asta sa inceteze si sa faca “teamwork”. Bine, asta creeaza deja animozitati, dar, ca s-o citez, incearca sa aibe o sectie “in care toata lumea se ajuta, iar daca unora nu le place asta, sa plece”. Nu stiu unde va gasi suficienti asistenti pentru a acoperi toate posturile lasate libere de nemultumiti (deja sunt 6 posturi libere acum), dar ii urez succes.

Karen – band 6 cu care mi-a placut sa lucrez cel mai mult. Foarte competenta dpdv al nursingului, ca band6 nu e extraordinara, deoarece vrea sa faca totul ea insasi, nu stie sa se faca respectata sau ascultata, nu reuseste sa organizeze prea multe lucruri. Faptul ca, atunci cand se mai intampla sa fie pe tura simultan cu alt band6, prefera sa faca munca de band5 (nurse) spune ceva despre ceea ce vrea cu adevarat sa faca (si stie cel mai bine).

Fatmata – band6, dar era cea care organiza totul in sectie (chit ca aveam si band7). A plecat in alta sectie. Pana sa isi dea demisia, isi facea treaba foarte bine si tot timpul isi facea timp sa te ajute, sa-ti explice, sa te protejeze (pe cat posibil). Dpdv profesional, era “toba de meserie”. Apoi, in perioada de notice si-a luat o gramada de ture de noapte bank (deci venea mai obosita la munca), a lasat-o mai moale cu agitatia pentru munca si a devenit mai distanta si un pic mai dura cu colegii.

Jackie – intruchiparea imaginii de englez prefacut, lenes si egoist, care se ascunde in spatele colegilor sau regulilor pentru a masca incompetenta. Si-a dat demisia, dar in cele 8 saptamani de notice a tot sunat ca este bolnava (desi nu e). Si-a bagat picioarele, pe scurt. Surprinzator de competenta atunci cand isi dadea silinta (cand avea pacientii ei, de exemplu), dar tot timpul isi facea munca plangandu-se de cat de greu ii e (chiar si atunci cand avea o tura usoara).

Hanifa – perceptor-ul meu. Nu vrea sa faca nimic, delega totul altora. Atunci cand chiar trebuie sa munceasca, treaba si-o face bine sau foarte bine. Adica stie meserie, dar prefera sa n-o faca si sa ii puna pe altii s-o faca. Prefera sa stea toata ziua de vorba decat sa faca ward management. Dar e cel mai priceput om la a dezamorsa o situatie neplacuta sau a rezolva o plangere. Extraordinara la asta. Surprinzator, trebuie sa repet. ๐Ÿ™‚

Sue – Pfui. Intruchiparea a doua a englezului lenes, prefacut si egoist, care mai e si foarte putin competent, dar se poarta de parca le stie pe toate. Ahtiata dupa bani, a plecat injurand sectia, spitalul, sefii, peste 2 saptamani s-a intors ca bank nurse.

Alex – asistent foarte bun, om bun, dar s-a obisnuit sa fie mai egoist, ca sa se asigure ca isi termina munca la timp. Nu i se pare normal sa am eu 10 pacienti mai dificili si el 5, dar ii va lua pe cei 5, daca poate, de ce sa munceasca el mai mult cand altul o poate face. Nu refuza niciodata sa te ajute, dar o va face in asa fel incat sa piarda cat mai putin timp – adica te va amana pe cat posibil. Prefer 4 de Alex fata de 1 urmator coleg.

Raul – extraordinar de eficient, isi face meseria aproape robotic, tot timpul termina totul bine si la timp. DAR nu respecta asepsia si antisepsia. E alergic la manusile noastre standard (face o reactie nasoala cand si le pune, am vazut-o), deci nu le foloseste, si din alea speciale nu tine decat 1 pereche cu el in caz de urgenta. In rest, face totul fara sa se spele pe maini (eu foarte rar l-am vazut s-o faca). Si e extraordinar de uricios cand ii ceri ajutorul. O sa te ajute 1 data, a doua oara iti face observatie “why don’t you already know how to do this?”, sau refuza pe motiv ca e “busy”, chit ca e vizibil liber (sta de vorba cu alti colegi cu zecile de minute…).

Adeezee – Incearca sa te puna sa ii faci treaba, mascheaza in spatele unui spirit jovial o indiferenta mare fata de colegi sau pacienti. Minte des ca face anumite lucruri, desi nu le face (adica documenteaza ca ar fi facut chiar si ce n-a facut).

Joke – Asistent ok, capabila sa faca orice si sa te si ajute (daca are timp si chef). Un pic egoista, dar in asta te transforma sectia mea dupa ceva timp.

Irene – Cam ca Joke dpdv profesional, doar ca e mult mai putin atenta la munca ei, de multe ori lasa lucrurile praf la final de tura si pleca, nu pe motiv ca nu a avut timp ci pentru ca putea. Altfel coleg oarecum ok (cand esti cu ea pe tura, nu cand trebuie sa ii faci munca neterminata din tura ei). ๐Ÿ™‚

Stella – femeie in toata firea care sufera de ADHD. Practic, un fel de veverita hiperactiva. Ok dpdv al nursingului si a grijei fata de pacient. Un pic dezorganizata. Au facut-o band6. Cred ca o sa fie ok.

Georgina – asistent medical bun, grijulie cu pacientii, intotdeauna isi face treaba pana la final, nu o lasa nefacuta pentru altii daca poate. Incearca sa-si faca timp sa te si ajute daca poate.

Grace – Din cauza ei (si a lui Ade) am o impresie foarte proasta despre copiii de emigranti, nascuti si scoliti in UK. Lenesa, fara dorinta de-a-si face treaba bine ci doar repede, cu gura mare, nu recunoaste cand greseste, face greseli des, nu respecta regulile de igiena mai deloc, nu isi verifica pacientii, le vorbeste cu ingamfare pacientilor (si, mai nou, si colegilor si doctorilor – de cand si-a dat demisia). Vai de capul pacientilor din ITU (unde pleaca) care vor intra in mainile ei nespalate. Despre ea ziceam ca am vazut-o intrand prima la un cardiac arrest, dar plecand dupa 1 minut, fara sa faca absolut nimic pacientului, pentru a se duce in pauza (pe motiv ca venise restul echipei).

Ade – La fel de lenesa ca Grace. Desi e la fel de tanara si de noua in spital (a inceput anul trecut, dupa ce a terminat facultatea, la fel ca Grace), a uitat cum a fost sa fie incepatoare si se purta chiar naspa cu noi, incepatorii. Intr-o seara i-am cerut ajutorul pentru ca era 23:00 si abia incepeam sa dau medicamente pacientilor mei (10), pentru ca am primit 2 transferuri la ora 22:00. Mi-a zis ca e ocupata (desi avea 5 pacienti). S-a dus sa faca e-learning pe calculator si atat.

Marta – A inceput in aceeasi zi cu mine. Nu stiu daca e pur si simplu nesimtita sau nu ii place munca aici sau viata in Uk, dar isi face treaba prost, in mod repetat i s-au facut observatii, in mod repetat face greseli si tot continua sa lucreze prost. Nu am incredere in ea deloc. Chit ca vorbeste engleza bine, eu cred ca pur si simplu e o asistenta proasta, care nu cred c-a invatat cine stie ce vreodata.

Alina – romanca, a inceput in aceeasi zi cu mine si Marta. Sectia asta e prea nasoala pentru ea, pur si simplu incarcatura nervoasa e prea mare pentru cineva atat de tanar – am vazut-o plangand de minim 5 ori in lunile astea. Daca va mai sta in sectia asta o sa clacheze nervos, cred. Dpdv al interactiunii cu pacientul si a documentatiei, sta probabil ceva mai bine ca mine. Dar are cunostinte mai putine de teorie, proceduri, terminologie (dar invata).

Lorenzo – Aproape cel mai priceput dintre italieni, daca s-ar forta sa invete engleza mai bine si daca ar vorbi-o mai corect, ar fi mai usor inteles si ar avea mai putine probleme. A deprins prostul obicei de-a pune din burta RR si temperatura la obs. L-am prins de 2 ori facand asta cand l-am rugat sa-mi ia obs unor pacienti de-ai mei pe care ii stiam cu temperatura scazuta si cu RR crescut… Nu respecta regula care spune ca nu faci injectii sc fara sa tragi perdeaua. Pleaca inapoi in Italia, si-a gasit un job acolo.

Luca – Cel mai capabil dintre toti italienii de pana acum, desi era super speriat cand a inceput, s-a adaptat cel mai bine la munca aici si este foarte, foarte tare in ceea ce face. Isi face treaba corect si fara bataie de joc. O singura data l-am vazut sa faca ceva gresit (administrarea de medicamente si feed pe NGT), dar altfel am numai cuvinte de lauda pentru el. Daca si-ar imbunatati un pic engleza si ar renunta la nesiguranta are toate sansele sa ajunga band 6 repede. Asta daca incidentul de saptamana trecuta nu-l va costa PIN-ul (a dat Oramorph i.v. – pentru ca a folosit seringa gresita pentru a trage un medicament oral, acum e investigat iar tot trustul a primit un e-mail in care ni se cere sa fim siguri ca nu repetam greseala lui).

Nicola – E ok ca asistent, dar se multumeste cu putin si vrea sa-si faca treaba doar la limita lui corect/suficient. Nu stiu daca a deprins obiceiul asta aici sau asa a venit, dar nu-i pasa. Se plangea tot timpul ca lumea nu se spala suficient pe maini aici, dar nici el n-o face mai des ca altii (sau cat de des ar trebui).

Irene – E inimoasa, dar engleza ei e proasta si nu intelege multe lucruri pe care pacientii sau colegii i le spun. Daca va schimba sectia o sa se descurce ok, zic eu.

Cristian – Sau “skinny Cristian”, cum ii ziceau unele colege ca sa-l deosebeasca de mine. Baiat foarte inimos, asistent ok, daca n-ar avea o engleza oribila, s-ar descurca mult mai bine. Cred ca o sa se descurce bine in sistemul britanic de sanatate.

Fabrizio – Nu am lucrat niciodata cu el. Nu mi-am format o idee pertinenta despre el

Leslina – Are cunostinte lipsa de anatomie/patologie. Dar are cunostinte bune de nursing. Ce scoala de nursing fac ei in Germania… nu stiu. A deprins obiceiuri proaste aici (e neatenta in prepararea medicamentelor, documentatia o face pe repede inainte si in bataie de joc, nu respecta anumite reguli de baza). Pe de alta parte, e destul de ok in grija de pacient.

Plus mai multi HCA decat as putea mentiona: Flora, Kristine, Charlotte, Adde, Mary, Ahmed, Cosmos, Nuggeeta, Cherwen, Arty, Sue, Susan, Daisy, Stephen. Unii sunt foarte ok (filipinezii), isi vor face treaba bine sau foarte bine, altii vor incerca sa te faca sa le faci si munca lor, altii pur si simplu nu vor face mai nimic, se vor plange daca le ceri sa faca ceva si vor incerca sa stea tot timpul in pauza.

La astia se adauga farmacisti, doctori, rezidenti, plus vreo 8 asistente care au plecat in aceste 5 luni si am lucrat prea putin cu ele ca sa-mi formez o opinie.

Cat despre mine:

Cristian: prea neincrezator in altii, incerc de prea multe ori sa fac totul singur, fac urat atunci cand nu imi iau pauzele deloc si sunt supraincarcat cu munca toata ziua, cand cate o problema de sistem de lucru apare, de multe ori ma enervez si devin agresiv in ton daca sunt acuzat de ceva in mod eronat sau mi se propune ceva absurd, ceea ce iese in evidenta atunci cand toata lumea tace si inghite aici. Intrerup interlocutorii des (pentru ca trebuie sa spun si eu ceva). Uneori nu ascult ceea ce interlocutorul spune, sau ignor evident (desi dau din cap a “da”). Pun prea multe intrebari, verific si reverific orice, ceea ce duce la pierdere de timp. (Si) Din cauza asta nu reusesc sa termin runda de medicamente de dimineata la timp, tot timpul sunt in urma. Inca nu stiu tot ce e de stiut si se vede in scapari mai mici sau mai mari (in documentatie, proceduri, utilizarea diverselor echipamente). Foarte des nu gasesc timp sa ma uit pe planul pentru pacient (cel scris de doctori). La plusuri as pune rezistenta la stres, usurinta in adaptare la situatii noi, grija pentru pacienti si sete de a invata lucruri noi tot timpul.

 

Bye-bye Respiratory Ward.

Oricate plusuri ai avut si oricat de multe lucruri am invatat aici, n-as mai veni inapoi nici macar pentru o tura de duminica (adica o gramada de bani) ๐Ÿ™‚

bye