Greseli care puteau avea efecte mai grave

Greseli in urma carora nici un pacient n-a avut de suferit, dar au reusit sa imi cimenteze o imagine de “junior scrub nurse with unsafe practice” in ochii matroanei mele.

29243803_1688379307909215_8273979592067252224_o
Nici un incident nu a fost cu adevarat “grav”, dar dupa fiecare simteam cum ma afundam intr-o “gaura” a acuzelor

In afara evenimentului grav (“serious event“) in care am fost implicat in primele mele luni la teatre, anul trecut am mai “avut” cateva cu efecte minime.
Chiar daca nici un pacient nu a fost cu adevarat afectat, toate la un loc mi-au creat un renume deloc placut in fata matroanei – pentru ca ea este cea la care ajung IR1-urile (raporturile incidentelor, pe care le fac intotdeauna cand se intampla ceva).

La toate vina a fost impartita cu ceilalti oameni din sala de operatie, dar, ca “scrub nurse“, am “primit” cea mai mare parte a vinei.

  1. Pacient adus in sala de operatie fara formular de consimtamant semnat

ORL. Intr-o lista de week-end, in care lucram cu chirurgul irakian libidinos, el n-a luat consimtamantul pentru un pacient. Copil, parintele nu ajunsese inca cu el la sectia ambulatorie pentru copii la ora 8:20. Chirurgul in mod normal vede toti pacientii de pe lista inainte de-a veni in sala de operatie ca sa facem team-brief-ul fara de care nu ar trebui sa trimitem dupa primul pacient. Pe asta nu l-a vazut, dar la team-brief a mentionat ca sa aducem pacientul cu mama in sala de anestezie si ii ia consimtamantul acolo. Urma sa fie ultimul de pe lista de operatii de dimineata.
Pana la urma au fost niste probleme, a ramas ca un pacient sa fie mutat in lista de dupa-amiaza, dar cum era o operatie de montare de tuburi pentru drenaj in timpan (grommet insertion), si era copil, a insistat sa aducem pacientul asta acum.
In mod normal, copilul e primul pe o lista de operatii in care avem si operatii pe adulti. Dar parintele a intarziat…

Eniuei, ca s-o scurtez, la finalul listedi de dimineata am trimis dupa pacient, HCA-ul a adus parintele si copilul in camera de anestezie, NU a verificat identitatea pacientului cu formularul de consimtamant (cum e corect), ci cu restul notelor din dosar, anestezistul era ocupat sa vorbeasca cu parintele despre istoricul copilului, nu s-a prins, ODP-ul nu s-a prins nici el de eroare.
Au anesteziat copilul in camera de anestezie.
Apoi aduc ei copilul in sala de operatie, chirurgul sa faca operatia, hai-hai, heirup, ca de obicei. Eu dau sa verific consimtamantul pentru a doua parte a formularului “WHO Safe Surgery Checklist“. Ciu-ciu consimtamant.
Chirurgul “a, am uitat, v-am zis sa ma anuntati cand aduceti copilul, ca sa ii iau consimtamantul mamei”. Face operatia (dureaza 5 minute, maxim), timp in care o trimitem fuguta pe HCA sa aduca inapoi parintele. DUPA ce termina operatia, chirurgul ii ia consimtamantul parintelui, in timp ce anestezistul deja trezea copilul.

Nu s-a intamplat nimic, dar DACA se intampla ceva cu copilul in acele 10 minute de la anesteziere si pana cand parintele a semnat formularul, iar apoi parintele facea scandal sau… mai rau, toata lumea din sala de operatie era investigata pana-n panzele albe. De atunci nu mai am incredere in nimeni. Verific formularul de consimtamant personal la orice pacient intra in sala de operatie.
Oricum ar trebui sa vada scrub-nurse-ul formularul de consimtamant, dar cateodata te mai increzi in colegii tai, care oricum trebuie sa faca verificarea cu formularul ala in fata.

De atunci n-am mai fost prezent la nici o operatie in care sa nu fiu sigur ca am vazut personal formularul de consimtamant.

2. Cateter vezical de latex introdus intr-o pacienta alergica la latex

Ginecologie. Inainte de team-brief anestezistul ne zice ca pacienta a doua e alergica la latex. La team-brief si chirurgii zic asta, schimbam ordinea operatiilor, pacienta a doua devine prima. In toata sala de operatie avem doar 2 lucruri care sunt din latex: manusile si cateterele vezicale.
Eu mi-am luat manusi fara latex si mi-am pregatit seturile si consumabilele. Chirurgii au luat manusi din latex, pentru ca nu au gasit din toate marimile in cutiuta cu manusi latex-free pe care o pusesem langa masa unde-si deschid ei halatele sterile si manusile sterile. Politica spitalului spune ca trebuie sa fie mentionat pe lista noastra scrisa ca pacientul e alergic la latex (nu scria), la team-brief (a fost), ca pacientul sa fie operat pe cat posibil primul sau dupa o pauza de aerisire a teatrului de minim 60 minute (sau 30 minute cu laminar flow on) – am facut si asta, ca toata lumea sa poarte manusi latex-free (chirurgii nu au facut asta initial), sa scrie pe usile teatrului ca pacientul e alergic la latex (nu am facut asta) si toate manusile din latex sa fie acoperite cu o husa (nici asta n-am facut).
Eniuei, chirurgii si-au schimbat manusile, operatia era planificata pentru laparoscopie, dupa ce au montat porturile si au scormonit un pic, au ajuns la concluzia ca trebuie sa schimbe in laparotomie.
Cat timp mi-am numarat eu noul set si noile consumabile, chirurgii au tot insistat sa primeasca un cateter ca sa o cateterizeze pe pacienta.

Spitalul nostru are obstetrica (“salile de nastere”) separata de restul teatrelor. Pe motiv de igiena, siguranta etc.
La noi la teatrele de ginecologie avem in “vizita” cate 1 asistenta medicala de la obstetrica pentru cate 1 saptamana. Ca sa invete si ele sa faca cateva din operatiile noastre, in caz de urgenta. Atunci aveam… o romanca. Cu experienta de 8 ani (zice ea).
Ce a facut romanca noastra? M-a ignorat pe mine, a luat un cateter la nimereala din sertarul unde vazuse cu o zi inainte ca tinem noi cateterele si l-a dat direct chirurgului, fara sa-mi spuna ca face asta. Prins cu numaratul instrumentelor, n-am dat atentie la ce a facut ea, apoi luat cu ce imi cereau chirurgii, am uitat complet.
In timpul operatiei, chirurgul imi cere o fasa mare, cu care curata un pic de sange pacienta, apoi o lasa afara. Dupa vreo 15 minute in care nu am vazut prea bine campul de operatie (erau 3 chirurgi in total), am vazut ca e un varf de fasa pe undeva pe afara. Intreb daca aia e fasa mea mare, chirurgul face ochii mari “what, you didn’t know that I have an abdominal swab inserted in the patient, that is very dangerous”. Nu am facut scandal, ii spun runner-ului meu sa scrie pe tabla ca avem o fasa in pacient de 15 minute si gata.
Procedura standard zice ca chirurgul trebuie sa-mi zica daca baga ceva in pacient, nu pot ghici tot ce se intampla acolo, plus ca de intrebat am intrebat tocmai ca sa fiu sigur unde e fasa mea. Nu e normal sa-mi faci observatie pentru ca am intrebat unde mi-e fasa.
Eniuei, peste 30 minute se termina operatia, totul era in regula. Toate numaratorile au fost corecte, chirurgii si-au scris documentatia si s-au carat.
Am verificat daca aveam formular de cateterizare completat. Nu aveam. Iau unul, dau sa caut abtibildul de pe ambalajul cateterului, vad ca e unul pe care scrie “latex” in punga de gunoi. Verific cateterul din pacient (nu era inca treaza). Era galben. Latex! Ii spun anestezistului si band 6-ului, aia schimba repede cateterul cu unul din silicon pe care i l-am oferit eu, anestezistul ii da pacientei o doza de steroizi si gata.

latex-foley-catheter-758506
Cateterele de latex sunt galbene. Cele de silicon sunt transparente.

Pacienta nu era de fapt alergica-alergica, doar asa credea ea, pentru ca “o mancau mainile” (fara roseata sau altceva) la multe ore dupa ce atingea orice din cauciuc.

Nu conteaza. Incident.
La masa rotunda de discutie despre incident, chirurgul a schimbat tot timpul discutia de la faptul ca EA a bagat un cateter de latex intr-un pacient (teoretic) alergic la latex. Problema chirurgului era ca eu nu as fi stiut unde era o fasa cu 30 minute inainte de finalul operatiei. Si uite asa a tinut-o pentru 45 minute de “investigatie”. Si nimeni nu mi-a luat apararea, desi eu eram cel care a descoperit greseala chirurgului.
Romanca de a dat cateterul a sustinut sus si tare ca ea nu stia ca exista catetere de latex. Durerea mea, eu stiam asta din prima luna pe sectie si ea nu stia dupa 8 ani de obstetrica.
Si chirurgul a sustinut tot timpul ca nu stia ca mai avem catetere de latex in spital. Sau cum arata unul (galben).

3. Stersul instrumentelor cu ser contaminat

In afara de intestine, gura e printre cele mai pline de bacterii cavitati din corpul uman. Toata lumea stie asta.

ORL. Operatie de tiroidectomie totala, la o pacienta supraponderala, cu un gat extrem de ingust dar extrem de gros. Cosmarul oricarui anestezist. Daca o adoarme si o paralizeaza, dar se intampla ceva si nu o poate intuba, e aproape imposibil sa faca traheostomie de urgenta.
Tiroida era foarte mare, se raspandise un pic substernal, voi vedea ulterior ca un lob avea cam 15 cm in latime. Nu e un record (am vazut si 1 lob de 19 cm), dar era un caz mai complex. Deci aveam 2 ENT consultants in teatru, 1 ENT registrar, 1 Anaesthetist consultant, 1 Anaesthetist Registrar. Plus echipa de nursing.

Pentru ca operatia era electiva, dar pacienta colabora si intelesese riscurile, au ales sa o intubeze “treaza”. Doar cu anestezie locala (spray) in nas/gura/gat, au incercat aproximativ 90 minute sa o intubeze. Nu exagerez. La 9:15 pacienta era in teatru, abia pe la 11 au reusit.

Au folosit tot arsenalul pentru intubare dificila. Laringoscopie directa, intubare prin nas, videolaringoscop (C-MAC), bujii, intubare cu fibra optica (cu tub normal), intubare cu fibra optica cu tub supradimensionat (“gros“).
Incercau o data, nu reuseau, pacienta incepea sa tuseasca si sa faca in toate felurile, o lasau sa se calmeze un pic, incercau din nou. Si tot asa, 1 ora jumatate.

Cand fac intubarea cu fibra optica, la anestezie au niste flexiscoape similare cu cele folosite in ORL pentru nasendoscopii, doar ca au un canal in plus, conectabil cu un tub la “suction machine” pentru a “suge” secretiile.

1920x1080-0811JRDTAFBF1
Flexible endoscope

Cum pacienta avea ceva secretii mai dense, trebuiau sa curete tubul destul de des. Cel mai simplu fac asta cu o sticla cu ser (steril). Bagi tubul in sticla, se curata capatul si portul de aspiratie.
Cum noi tinem sticle din astea in incalzitorul de fluide prezent in fiecare sala de operatie – si folosim 1 sticla la un pacient, fie pentru irigatie, fie pentru a sterge instrumentele (cu o fasa umezita in ser), fie pentru a curata instrumente cu lumen, le-am pus o sticla “de-a noastra” la indemana. Si am scris mare pe sticla cu pixul “intubation, DO NOT USE for patients!“. Ce faceau? Bagau flexiscopul in gura pacientei (cu tubul de intubatie orotraheala atasat), inaintau un pic, apoi il mai curatau un pic in sticla, apoi mai inaintau. Au facut asta de mai multe ori.

Pana la urma au reusit intubarea, asa ca am mers repejor sa ma spal si sa pun halatul si manusile sterile, apoi sa imi pregatesc instrumentele. Singurele fluide pe care le primesc pentru tiroidectomii sunt lichidul pentru curatarea zonei de incizie (ceva bazat pe iod) si niste ser pe care-l folosesc la curatarea instrumentelor.
Ce ser mi-a dat o colega si eu NU am verificat? Fix din sticla pe care scria “intubation, DO NOT USE for patients!“.
Cum a fost o operatie mai lunga, am tot sters eu instrumentele pana mi s-a terminat serul, asa ca am mai cerut. Si cand cealalta colega imi turna ser in bol, am vazut ce scria pe eticheta. Scrisul meu. Aaaaaaaaaa!
Ala era ser contaminat cu ce bacterii existau pe flexiscop, luate majoritar din gura pacientei.

Am aruncat bolul cu ser, am aruncat toate fasele pe care le aveam pe masa si erau ude sau atinsesera serul, am luat toate fasele pe care chirurgii le aveau, mi-am schimbat manusile, am pus un camp steril nou pe masa, am primit un bol nou cu ser nou (steril).

Dar chirurgii au continuat sa foloseasca instrumentele pe care deja le curatasem cu fase imbibate in serul ala contaminat. Au zis ca ce sa mai faca atunci? Pacienta primise deja o doza de antibiotic intraoperativ.

Le-am zis de 2 ori chirurgilor ce s-a intamplat, m-am asigurat ca au inteles, ei au zis ca nu mai au ce face acum, vom vedea daca pacienta se intoarce cu vreo infectie sau nu.

2 saptamani dupa aia nu am putut dormi bine noptile. Pacienta a revenit la control, era sanatoasa-tun, n-avea nimic, era bucuroasa de faptul ca tiroida nu avea celule canceroase in ea (rezultatul examenului anatomo-patologic a venit intre timp).

Eu am facut tot posibilul sa minimizez riscurile cand mi-am dat seama ce s-a intamplat si NU eu am folosit o sticla cu ser pe care scria “do not use”.
Pe de alta parte, trebuia sa fi verificat ce lichid mi se da pe campul steril (asta e policy-ul). Si trebuia sa fi avut bunul simt sa arunc sticla aia sau sa ma asigur ca e aruncata dupa intubatie. Dar cum eram agitat sa imi pregatesc instrumentele inainte sa ma trezesc cu 2 ent consultants care sunt gata de operatie, am pierdut aspectul asta din vedere.

4. Un instrument nenumarat la inceputul operatiei

Ginecologie. O pacienta careia i s-a facut o histerectomie totala. Mi-am pregatit toate instrumentele si consumabilele, am numarat (aproape) toate instrumentele, am inceput operatia, cand erau aproape de a termina, incep prima numaratoare.
In mod normal, avem 1 numaratoare la inceputul operatiei (instrumente plus consumabile), 1 numaratoare un pic inainte sa inceapa inchiderea ranii chirurgicale (instrumente plus consumabile) si o numaratoare finala, inainte de-a pune bandajele pe pacient, cu toate consumabilele (fasele, acele si lamele sunt cele mai importante).

Ei bine, la numaratoarea asta imi dau seama ca nu numarasem pin-urile de instrumente (Mayo instrument pin, sau Mayo instrument holding pin).

mayo instrument pin
Mayo pin. Au dimensiuni variate.

Instrumentele cu manere sunt tinute de cate un pin din asta, in pachete de cate 5/2/10. La seturile pentru operatii majore (gen “Gyane abdominal major set”, in care am aproximativ 80 instrumente) avem cam 4 pin-uri din astea. Numaratoarea se face cu un checklist pe care ar trebui sa fie scrise absolut toate instrumentele din set, inclusiv boluri, recipiente in forma de rinichi, cleme sau altceva. Ei bine, la ORL si Maxilofaciala in checklist nu avem trecute pin-urile astea. La chirurgie generala sunt trecute, dar nimeni nu le numara. La ortopedie si neurologie (voi verifica ulterior) la fel, nu sunt trecute in liste.

Ironia face ca la ginecologie sa fie trecute pin-urile respective in checklist, dar colega cu care am numarat instrumentele la inceput nu le-a citit, eu nu le-am numarat. Tin minte ca mi s-a parut ca am cam multe instrumente inghesuite pe cate un pin, dar nu le-am numarat. La final, fac numaratoarea cu alta colega, care citeste “4 instrument pins”. Ma uit eu peste tot, aveam doar 3 pins. Nu e un instrument, nu au alt rol decat tinerea instrumentelor impreuna inainte de-a fi folosit setul. Nu era nici un motiv sa fi ajuns langa pacient sau IN pacient.

N-a contat. Am numarat si ne-am uitat peste tot, nu era. Incident. Pacientul nu poate parasi teatrele pana nu se confirma faptul ca instrumentul lipsa NU e in el. I-au facut o radiografie abdominala in recovery, totul a fost in regula, nu avea nimic lasat in ea.

Dar din cauza ca nu am numarat pin-urile, iar la final aveam un numar diferit fata de cel trecut pe checklist, nu puteam garanta ca acel pin nu era IN pacienta. Din cauza faptului ca nu am respectat politica teatrelor, un pacient a fost iradiat inutil.

Ulterior, am verificat seturile de la ORL, MaxFax, Neuro si Ortopedie, m-am dus la matroana si i-am aratat ca, de fapt, checklisturile de la majoritatea specialitatilor NU au trecute in ele si mayo pins. Ar trebui trecute peste tot si toata lumea ar trebui sa le verifice.
Ok, eu am gresit, dar putem sa ne asiguram ca asta nu se va mai intampla alta data.
Au implementat asta.

De atunci imi numar pin-urile cu religiozitate.

Partea amuzanta? Colega mea din ziua aia facea o tura “long day” ziua aia. La finalul orelor generale de munca (18:00) a mers sa ii ajute pe cei de la chirurgie generala. Intr-un teatru tocmai se termina o esofagectomie Ivor-Lewis. Una dintre cele mai complicate operatii din chirurgia generala. La final, cand au numarat pin-urile, aveau doar 3, nu 4. Dar in cazul ala a insistat cine era scrub nurse ca “she’s not worried”, nu au mai facut nici un incident report, nu au mai facut nici o radiografie.

 

Dupa toate astea nu m-au acuzat de nimic propriu-zis, dar matroana e convinsa ca sunt un risc umblator. Asta desi in fiecare caz eu am fost cel care a descoperit problema de fiecare data si am fost deschis in privinta a ce s-a intamplat.

 

Advertisements

Viata intr-un spital universitar

Nu imi permit sa presupun ca stiu cum e viata in orice spital universitar din lume. Nu stiu mare lucru despre multe lucruri la mine in spital, d-apoi la nivel de Anglia, UK sau Europa.

Dar am facut ture suplimentare in mai multe sectii ale spitalului meu (mai putine de cand sunt in sala de operatie), la mine in teatre am fost in 15 dintre cele 16 sali de operatii (doar oftalmologie nu am vazut inca). Cand lucrez cu asistente care lucreaza pentru agentii sau au lucrat pentru alte trusturi, incerc sa ii/le trag de limba, pe cat posibil. Multe lucruri par sa fie similare la nivel de NHS. Anumite informatii le-am mai strans si pur si simplu prin documentare pentru interviuri sau pentru a-mi alege un eventual viitor spital.
O sa incerc sa prezint niste lucruri generale observate de mine aici. Avantaje si dezavantaje.

E foarte posibil sa fie observatii gresite sau concluzii gresite, unele lucruri poate nu se aplica in alte spitale sau alte trusturi. So bear with me. 🙂

In primul rand, spitalele universitare sunt mari. Nu e o dimensiune standard, exista si spitale cu 4000 si ceva de angajati, exista si mamuti cu aproape 10.000 angajati. Cateodata poate aparea o senzatie de coplesire atunci cand iti dai seama ca esti doar un mic angrenaj intr-o masinarie imensa.
Cu cat e mai mare spitalul, cu atat ai sanse mai mari sa habar-n-ai pe unde e sectia X, daca nu ai avut niciodata treaba acolo. La mine in spital avem si un sistem de informare foarte tampit, la parter mi-a luat destul de mult timp ca sa ma orientez intre CDU, HDU, NITU samd, asta desi imi place sa cred ca am memorie bunicica si ca sunt si destul de descurcaret la orientarea in spatiu.
Numar mare de angajati inseamna si un numar mare de pacienti. Ceea ce poate duce la supraincarcarea cu munca in anumite sectii, in anumite perioade.
Numar mare de angajati poate insemna si numar mare de colegi care pleaca.

Un spital universitar presupune o continua schimbare a colegilor. Medicii rezidenti de aici petrec intre 3 si 12 luni in aceeasi sectie (sau in aceeasi specializare, sau, cand devin registrars – in acelasi spital). Medicina e o meserie cu un numar mare de persoane care renunta pe parcurs (burn-out). Se intampla foarte des sa te obisnuiesti cu un doctor nou si apoi sa plece. Mai rar in alta sectie a aceluiasi spital, mai des in alt spital cu totul. Si mai rar, un registrar devine consultant in acelasi spital unde si-a terminat ultimul an. Dpdv al relatiilor inter-umane, munca intr-un spital universitar te face sa devii mai rece. Pe langa faptul ca pacientii vin si pleaca foarte des, si colegii vin si pleaca des.
Daca ai si “norocul” sa fii intr-o sectie mai dificila, inclusiv colegii-asistenti medicali vin si pleaca des.

Partea oarecum buna a faptului ca se lucreaza in ture si schimbi foarte des colegii este si faptul ca nu trebuie sa lucrezi cu uriciosul X sau enervanta Y zi dupa zi dupa zi. Ok, poate lucrezi 1-2 zile intr-o saptamana, dar nu trebuie s-o faci tot timpul. De cate ori nu mi-am dorit eu la fosturile mele locuri de munca sa nu ii vad mutra lui X in fiecare zi. Dar nu se putea, venea la munca 5 zile din 5. Aceleasi ca mine. 🙂

Un spital universitar inseamna si foarte multe posturi disponibile pentru evolutie profesionala in toate directiile posibile. La mine avem asistenti medicali specialisti pentru tot felul de domenii la care nici cu gandul nu gandesti: legal issues, pain management, infection control, non-invasive ventilation, international nurses, professional development of staff (da, e o asistenta medicala 🙂 ), continuous education/skills training nurses, nutritionist nurse plus mai logicele tissue viability nurse, diabetes nurse, urology nurse, non-invasive ventilation, oncology community nurse si cate si mai cate. Asta ca sa nu mentionam posturile standard (band 5/6/7 pentru sectii sau teatre).

Intr-un spital universitar vei vedea destul de des o gama variata de patologii. Din cauza problemelor continue de lipsa de paturi, se poate intampla destul de des sa primesti “outliers” – pacienti cu boli care nu au legatura cu specialitatea sectiei tale, dar care sunt internati acolo temporar, pana un pat “specializat” se elibereaza. Ce inseamna asta? Posibilitati foarte variate de a invata multe lucruri, atata timp cat ai energie si vointa. Pe de alta parte, cateodata e destul de obositor cand trebuie sa jonglezi cu tot felul de cerinte si informatii si necesitatea de-a raporta anumite chestii deodata.

alergii

Reversul medaliei este ca toata incarcarea cu munca si problemele de personal (prea putin, prea multi incepatori, prea multi agency, prea mult personal care nu stapaneste prea bine limba tarii) poate duce foarte usor la aparitia unor erori medicale.
Reversul reversului medaliei este ca, atata timp cat nu omori pe cineva, incidentele probabil nu vor avea urmari grave – pentru ca orice incident grav este tratat si aici (uneori) ca o problema a sefului direct si a spitalului in sine, mai rar ca o problema 100% doar a celui care a facut eroarea. Desigur, nu e o regula, totul depinde de oameni si cat de stricti sunt.

Cu cat trustul NHS e mai mare, cu atat e mai probabil ca reglementarile si politicile interne sunt mai stufoase. Eram curios in legatura cu politicile altor trusturi in legatura cu medicamentele controlate, administrarea unor medicamente i.v., cateterizarea pacientilor si responsabilitatile infirmierilor (HCA). E surprinzator cat de variat pot fi interpretate aceleasi activitati in cadrul aceluiasi sistem medical. Intr-un trust poti avea voie sa cateterizezi, in altul iti trebuie anumite cursuri, in altul nu ai voie deloc. Intr-un trust se recomanda administrarea unui antibiotic i.v. bolus, in altul se recomanda folosirea unei pungi de 100 ml, in altul – o punga de 500 ml de ser.

Partea buna este ca lipsa unor reglementari stricte la nivel de tara permite anumitor trusturi o libertate in promovarea si evolutia personalului. Unele trusturi platesc cursuri universitare (unele mai scurte, altele mai lungi) pentru anumite specializari intr-un domeniu (cum ar fi perioperative nursing course, a&e course, critical care course samd). Pastrezi salariul tau de angajat, dar mergi si la facultate pentru a invata lucruri noi, mai avansate.
Niste colege de scoala de-ale mele lucreaza la un trust care le permite evolutia accelerata in band 5. Adica dupa 12 luni de munca in trustul respectiv au primit 2 mariri salariale automate, nu doar 1 (cum are toata lumea). Dar au avut de indeplinit niste criterii si de trecut niste evaluari.

Munca in spitale universitare poate insemna si introducerea accelerata a unor tehnologii si investigatii noi. De la trialuri clinice la echipamente noi si foarte noi, daca esti pasionat de noutati si iti plac schimbarile, asta e un lucru bun. Partea proasta e ca exista rezistenta la nou (mai ales la angajatii mai vechi), ceea ce poate provoca niste neplaceri.

Strict la nivel de Londra, o problema a spitalelor universitare este spatiul locativ. Cand vii aici, cam toate spitalele au niste “accomodations”, mai mari sau mai mici, mai aratoase sau mai jerpelite. Problema este ca au multi potentiali clienti (au foarte multi junior doctors care vin si pleaca) si locurile de cazare ceva mai ok sunt luate rapid. Ceea ce lasa doar posibilitatea cautarii unei chirii la privati, ceea ce in Londra inseamna un car de bani sau impartirea unui apartament/unei case. Nu stiu altii cum sunt, dar perspectiva de flat sharing sau nimic la 30 si ceva de ani e ceva ce m-ar face sa renunt la a lucra pe termen lung intr-un oras sau zona.

Ca ultim lucru de mentionat – munca intr-un spital universitar aglomerat din UK poate oferi o sumedenie de oportunitati de-a face bani in plus. Ture bank se gasesc destul de usor, cateodata, daca arati ca esti “de incredere”, poti primi chiar statutul de “regular bank”, adica un band 7 iti va acorda preferential ture in plus, atata timp cat are nevoie de personal. Bine, asta depinde si de oameni.

Asistent medical in Anglia (11)

Au trecut 10 luni in Anglia. 5 intr-o sectie de boli respiratorii, 5 in sala de operatie.

As putea spune ca parcursul meu in ambele perioade a fost similar. Am inceput foarte entuziast, am evoluat (mai incet sau mai repede), am ajuns la un punct in care sunt destul de sigur pe mine incat sa ma descurc onorabil (dar DEPARTE de excelent) in majoritatea situatiilor normale si am gasit si lucruri care ma nemultumesc.

Similaritatile se termina aici.

Nu regret (aproape*) deloc faptul ca mi-am inceput cariera intr-o sectie mai grea. Acum am tot timpul un termen de comparatie (munca pe sectie vs. munca in sala de operatie). La fel cum nu regret faptul ca am facut scoala in Romania – asta imi ofera un alt termen de comparatie (munca in Ro. vs. munca in alta tara). Nici nu regret (cel putin nu foarte mult) faptul ca am avut o alta cariera inainte de cea de asistent medical – tot in ideea de a avea grad de comparatie.

O parte din concluziile mele despre teatre de acum cateva luni raman in picioare:
viata e mult mai usoara aici decat in sectiile spitalului,
colegii sunt in majoritatea lor oameni mult mai de treaba decat pe sectie (la unii asta vine si de la faptul ca sunt pur si simplu mai putin stresati, nu pentru ca ar fi fost cei de pe sectii “oameni rai”)
iar numarul de lucruri constant frustante sunt destul de mici (daca privesti lucrurile in perspectiva).

La nemultumiri pot acum adauga niste lucruri mai clar conturate:
salariul de baza e sensibil mai mic (din cauza lipsei noptilor/week-endurilor ca ture “standard”), iar diferenta se simte destul de usor in Londra (200-300 lire nu sunt de colo);
per total, stai mai putine ore la munca (pentru ca termini ceva mai devreme de 18:00 in cam 70% din cazuri), dar vii mai multe zile la munca (aproximativ 17 ture de 10 ore = aproximativ 14 ture de 12,5 ore);
ai cateodata un ritm de munca prea alert (ceea ce poate duce la greseli sau stres);
exista si colegi (asistente sau medici) pozitionati in posturi strategice, care te pot stresa inutil, doar pentru ca asa sunt ei;
de multe ori politica trustului (sau a teatrelor) va fi una, dar ceea ce band 7 sau matroana iti spun sa faci va fi altceva, ceea ce duce la confuzii absurde;
faptul ca lucrezi intr-un colectiv atat de mare de asistente si medici (am incercat sa fac un calcul la un moment dat, mi-au iesit pe undeva pe la 100 oameni cu care am de-a face destul de des in orice luna) poate crea foarte usor o supraincarcare mentala – pentru ca tu (cel nou) trebuie sa te adaptezi la fiecare, mai rar se adapteaza ei la tine, si de multe ori dai peste oameni care se supara din orice prostie;
exista o problema de comunicare si de asumarea responsabilitatii pentru orice aici. Daca incerci sa rezolvi lucrurile cat mai direct si mai simplu, unii oameni care se supara din orice se vor simti ofensati;
consecinta directa a lucrului cu o comunitate atat de mare de oameni este faptul ca trebuie sa gasesti o cale sa nu te pui prost cu un grup care are antipatii cu alt grup. Daca te pui prost cu cineva dintr-o “bisericuta” poti avea surpriza sa vezi ca te-ai pus rau cu cineva cu care n-ai lucrat vreodata. Desigur, in esenta asta e viata de adult, dar in majoritatea cazurilor nu trebuie sa faci echilibristica de genul asta cu cateva zeci de oameni zi dupa zi dupa zi.

 

Oricum, trebuie sa recunosc ca multe probleme cu care ma confrunt eu vin numai si numai din cauza faptului ca sunt prea dornic sa invat din toate cat mai repede, sa ajut pe toata lumea si sa ma si inteleg bine cu toata lumea. La care se adauga planurile mele pe termen mediu – care ma forteaza sa fac overtime destul de mult, ceea ce ma face sa ma confrunt cu anumite situatii mult mai devreme decat altii care nu fac niciodata decat strictul necesar (sau mai putin).
Pe scurt, daca as fi multumit cu mediocritatea, as tacea din gura tot timpul si n-as face decat minimul necesar, as fi mult mai linistit (dar as sti si mult mai putine lucruri).
Aici e foarte bine pus la punct un sistem care rasplateste mediocritatea.

3 exemple simple, pentru cine nu intelege ce vreau sa zic:
– dpdv al evolutiei mele profesionale, eu n-ar fi trebuit sa fiu scrub pentru mastoidectomii inca, sau cel putin nu la numarul pe care l-am strans pana acum (sa fie vreo 20). Daca n-as fi insistat sa invat operatiile astea (unele dintre operatiile ceva  mai complicate ale ORL-ului), 100% nu as fi fost in situatia de a face greseala de acum 2 luni.
– tot pe logica asta, daca nu as insista tot timpul sa fiu scrub pentru operatiile complicate si lungi (tiroidectomii, parotidectomii, fess-uri mai complicate, disectii de gat sau, mai nou, osteotomii samd), as sta linistit pe scaunel cu orele si m-as uita in telefon. Si as avea o viata asa de linistita.
– daca nu as face si ture lungi (de 13 ore), nu as vedea deloc chirurgie generala, chirurgie de urgenta sau neurologie. Daca nu as fi facut overtime, nu as fi lucrat deloc cu o parte dintre chirurgii de ORL – pentru ca nu as fi fost trimis in teatrul nostru mare de ORL (pe motiv ca nu am cunostintele practice necesare pentru a ajuta la o lista mai grea acolo). As pleca linistit acasa la 5:30-6 fara ceva, as sti doar cateva operatii usurele din ORL sau MaxFax (adeno-amigdalectomii, septoplastii, excizii de carcinom si extractii dentare) si cam atat.

 

O intrebare pe care am pus-o de mai multe ori altor colegi si colege de pe aici despre anumite operatii mai complicate: cam in cat timp te-ai simtit sigur pe tine sa faci mai multe operatii din repertoriul specializarii tale? Raspunsul universal primit de la cei mai buni (in opinia mea) dintre ei a fost de “about 6 months”. Si cei mai onesti mi-au marturisit ca au mai facut si ei greseli in viata lor.

Deci nimeni nu devine foarte bun peste noapte si se mai intampla sa si gresesti. Totul e sa inveti din greseli si sa perseverezi in dorinta de-a te imbunatati.

 

 

 

In ultimele saptamani, colegele mele de clasa sau de an care au plecat inaintea mea aici au aniversat 1 an. E incredibil ce repede trece timpul. Parca mai ieri saream cu capul inainte in necunoscut.

and it is gone.gif
Aaaand it’s gone.

 

 

  • Problema mea cu lucratul pe sectie este data doar de faptul ca vreau sa lucrez in sala de operatie in Elvetia, cele 5 luni in plus ca experienta pe CV mi-ar fi usurat viata pe termen mediu. Pe de alta parte, daca n-as fi lucrat niciodata intr-o sectie, nu as fi putut zice ca am incercat sa fac si altceva decat scrub nursing.

Anul 2 de postliceala sanitara din perspectiva altui coleg

Cititorii mai vechi ai blogului cred ca il mai tin minte pe Florin – din postul lui cu anul 1 de postliceala din perspectiva sa. A pornit scoala cu un scop in cap, a trecut prin cam aceiasi pasi ca mine, reuseste sa isi pastreze energia si concentrarea si a facut deja mai multe decat mine in acelasi moment al scolii. Tot el e cel care a scris si postul cu voluntariatul pe ambulanta.

E interesant sa vezi cum trece altcineva cu un scop asemanator cu al tau prin cam aceleasi situatii si cum se descurca mai bine sau face alte alegeri. 🙂

 

Inca din prima saptamana de scoala am aflat de faptul ca elevii anului 2/3 AMG pot beneficia de un schimb de experienta in straintate, program finantat prin fonduri Europene.

Am inceput sa adun cat mai multe informatii si am devenit obsedat (pozitiv) de ideea ca trebuie sa prind neaparat un loc pentru bursa Erasmus, acesta fiind unul dintre motivele principale pentru care am optat pentru aceasta scoala fiind direct interesat sa beneficiez de un schimb de experienta international intr-una din tarile posibil candidate pentru alegerea pe care urmeaza sa o fac dupa terminarea scolii. Din acest moment scopul meu a devenit clar, trebuia sa indeplinesc toate conditiile pentru a fi acceptat.

Dupa ce am acumulat toate informatiile necesare si am aflat tarile gazda pentru proiect, Germania si Grecia, a urmat procesul de selectie care a durat undeva la 2 luni in intervalul octombrie – decembrie, moment in care s-au afisat rezultatele finale.

Totul a inceput cu un interviu si prezentarea unui dosar (CV, scrisoare de intentie, scrisoare de apreciere din partea profesorului de nursing si dirigintei, fise de apreciere stagii, fise prezenta din stagiile de practica, diplome de participare in cadrul proiectelor scolii si activitati extrascolare, cursuri medicale – BLS, ALS samd). Tot acest proces a fost urmat de inca 4 probe, 2 orale si 2 scrise pentru acealeasi materii: nursing si engleza.

Tematica pentru nursing a cuprins toata anatomia, nevoile fundamentale, tehnicile de nursing, practic tot ce s-a predat in anul 1.

Am fost pus in ipostaza sa reiau toata materia de anul 1 cap-coada. Stiam ca imi prinde foarte bine asta pentru viitor. Desi mi-a luat foarte mult timp, am facut-o.

Dupa sustinerea testelor, prin decembrie am fost declarat admis in proiect, urma sa beneficiez de un stagiu de practica in Germania, stagiu cu o durata de 3 saptamani in luna aprilie. Recunosc ca in aceasta perioada, cat m-am pregatit pentru teste am pierdut ceva cursuri, pentru ca toate formalitatile: interviu, teste, sedinte, se suprapuneau cu orele de curs.

Dupa vacanta de iarna, in ianuarie, inca din prima saptamana de curs am inceput meditatiile la Engleza si Germana (gratuit in scoala) cursuri care se tineau in fiecare sambata intervalul 8:30-14, cateodata chiar 16:00, cate 3 ore de fiecare. Tin sa precizez ca asta a fost partea cea mai grea. La un moment dat s-au acumulat frustrari, deoarece nu mai facem fata la programul extrem de incarcat: servici, urmat de scoala, sambata meditatii si sa nu uitam de garzile de 12 ore la serviciul ambulanta, garzi pe care reuseam sa le fac sambata noaptea. Am reusit sa gasesc motivatia necesara si am ajuns la performanta sa am un program care incepea vinerea cu serviciul la ora 8:00, cursuri ora 15:30 – 19:30, urmat de garda pe ambulanta (12 ore de noapte) in intervalul 20:00 – 8:00, urmat de meditatiile la scoala intre 8:30-15:00. Logic ar fi fost sa renunt la ceva. Evident ca as fi putut renunta la voluntariat, dar nu am vrut sa o fac, am dorit sa le fac pe toate cu orice pret.

Ajuns in luna aprilie, a venit in sfarsit mometul plecarii, biletul de avion este SINGURUL cost suportat de elev, pretul biletului de avion a fost 275 euro, bani care vor fi returnati integral la finalul proiectului. Exceptie fac banii “ de buzunar “ care nu se recupereaza, in rest totul a fost asigurat: cazare , 3 mese pe zi , plus excursii in orasele in vecinate desistinatiei nostre. Stagiul de practica a fost in orasul Hofheim , un orasel de munte situat la aproximativ 75 de km de Frankfurt.

Cele 3 saptamani au trecut foarte repede. In cursul saptamanii aveam practica in 2 ture ( 7-13:30 si 13:30-20:00 ) iar in zilele de weekend am reusit sa facem excursii: Koln, Tubingen, Frankfurt si Heidelberg (platite de proiect).

Cam atat despre Germania, am revenit in tara la sfarsitul lunii aprilie.

Ce s-a mai intamplat pe la scoala ?

Pai in primul rand am mai pierdut cativa colegi pe parcurs, prezenta a scazut simtitor, am avut profesori care au fost foarte seriosi , punctuali si la care sistenul de noatare a fost unul corect ( teste + oral ) , altii care venau in graba ne dictau 6/8 pagini de curs si fugeau grabiti la treaba lor iar altii care nu prea venau deloc, dar apreciez faptul in in ultimul caz la cerere ne puneau la dispozitie ( nu toti ) materiale bine structurare si suporturi de curs din care sa ne documentam singuri. Dar nu asta ar fi problema, pentru ca cine vrea sa invete, invata si singur fara sa fie impins de la spate, dar asta tine de motivatia si scopul fiecaruia.

Spre sfarsitul semestrelor asa cum ne-am obisnuit fiecare profesor alerga dupa note, teste peste teste chiar si 4/5 pe zi daca se poate, lucru care a deveit enervant, stresant si obositor.

Ce s-a mai intamplat la practica ?

La fel ca in anul 1, am schimbat din nou multe sectii in diferite spitale, unele chiar s-au repetat. Enervant a devenit fapul ca la inceputul fiecarui stagiu de practica aproximativ 2/3 zile trebuie sa le castigi increderea asitentelor ca sa te lasa sa faci cate ceva. Unele sunt foarte deschise, altele inabordabile.

In general, in practica lucrurile au inceput sa se repete: o injectie IM, o IV, un subcutan, un schimbat de perfuzie, o branula , o recoltare, un pansament, notarea indicatorilor in foaia de temparatura, cam astea sunt lucrurile pe care poti sa le faci zilnic intr-o zi daca mergi la practica regulat si daca te sincronizezi cu orele de tratament, asta bineinteles dupa ce ai castigat increderea asistentelor. Dar asta nu este o regula, sunt si cazuri in care colegi de-ai mei ajunsi in anul 2 nu au facut nici o injectie IM sau o recoltare. Acum… depinde de implicarea fiecaruia, pentru ca daca te astepti ca in practica sa vina cineva si sa te ia de mana sa-ti arate, vei sta mult si bine si nu o sa se intample asta niciodata.

Cand nu sunt ore de tratament si sunt putini pacienti iar asitentele nu au nimic de facut, imi ocup timpul cu fisele pacientilor, aleg fisa unui pacient aleator si o citesc cap coada, intrebarile vin de la sine iar raspunsurile… traiasca google-ul.

Mai nou colectionez prospecte de medicamente, in orice spital merg si pe orice sectie ajung, strang prospectele gasite in cutiile din dulapul cu medicamente, sunt direct interesat de: modul de administrare , pentru ce se administreaza, efecte adverse , contraindicatii si cam atat pentru moment, bine ar fi daca le retin pe toate, macar atat pentru inceput.

Am avut ocazia si am intrat in cateva operatii : pe ortopedie ( fracturi ), sala de nasteri (nasteri naturale , cezariene, miomectomie).

Adevarul este ca daca esti serios, arati ca stii cate ceva si esti implicat si vrei sa vezi o operatie, nu te vor refuza, insa daca vii cu pretentii si te dai ca le stii pe toate, sansele tale sunt minime sa intri in blocul operator.

Acum urmeaza ultimul an de studiu , anul in care va trebui sa iau niste decizii importante pentru mine. Un an aglomerat, cu multe proiecte, atat scolare si extrascolare, lucrarea de diploma, pregatirea pentru IELTS, examenul de final samd.

xquestion-man-jpg-pagespeed-ic-rov0viki3t

Hihi. Ce bizar imi suna “cand nu au nimic de facut asistentele”. La mine in spital nu exista sa nu ai nimic de facut (cel putin nu pe sectiile de medicina, in sala de operatie se mai nimeresc cateodata si momente “moarte”).

Iar partea cu “castigatul incerederii asistentelor” ca student m-a scos tot timpul din minti. Aici studentii sunt incurajati sa ia decizii singuri, sa lucreze aproape ca o asistenta (supravegheati mai mult sau mai putin). La noi suntem priviti de sus si ignorati sau jigniti de prea multe ori.

Sigur, nu zice nimeni ca aici se apuca studentul sa faca si sa dreaga de capul lui, dar este pus sa aiba grija de pacient (monitorizare, administrare medicamente, igiena, mobilizare etc.), nu sa care fiole la laborator sau sa faca fase pentru sterilizare.

Cum a fost admiterea la Scoala Postliceala “Fundeni” la buget in 2016

Cu multumiri viitoarei colege care tocmai a dat admiterea si mi-a trimis subiectele pentru cei care vor fi interesati in viitor. Ii urez succes. 🙂
Si succes si viitoarei colege care mi-a trimis si baremul.

Interesul pentru educatia postliceala este in continuare mare in Romania. Inca am cateva sute de vizite pentru postul meu cu admiterea la “Fundeni” din 2015.

Subiectele din 2014 si 2015.

2016-12016-22016-3

2016-4barem

Asistent Medical in Anglia (10)

A trecut o luna de cand am plecat de la sectia unde am inceput munca in Anglia (boli respiratorii/medicina generala) si am inceput munca in sala de operatii.

Precum ziceam in postul meu in care imi descriam o zi in sala de operatii, m-am mutat intr-o sala de operatii de specialist medicine. Majoritatea operatiilor sunt de chirurgie Maxilo-faciala si ORL, dar avem si zile in care se fac operatii de Chirurgie vasculara si in altele Ginecologie.

Interesant e ca unele dintre procedurile de Maxilo-faciala sunt mai degraba de Dermatologie (excizii de carcinom de celule bazale/scuamoase = BCC sau SCC), iar altele sunt mai degraba de Ortodontie (extractii dentare mai complicate, majoritar la copii sau adolescenti, care se fac sub anestezie generala).

In mod normal sunt alocat doar unui teatru, dar in realitate pot fi trimis in alte teatre – daca e nevoie de mine acolo. Pentru moment doar in cele de ORL sau MaxFax.

In fiecare zi, in fiecare sala de operatie trebuie sa fie alocati minim 2 asistenti medicali (fie RN – band 5/6/7, fie Operating Department Practitioner – care e un fel de asistent medical care a facut facultatea pentru a deveni doar scrub/anesthetist practitioner) plus un al 3-lea, care poate fi ori alt RN/ODP, fie un HCA.

Ideea e ca trebuie sa ai tot timpul pe cineva ca “runner” cu persoana care e scrubbed in. Cum se presupune ca facem scrub in pe rand, daca sunt 3 persoane alocate pe teatru, asa poate toata lumea sa-si ia pauza pe rand, fara a perturba bunul mers al operatiilor.

Aici programul este majoritar de la ora 8 la ora 18:00. Cum contractul standard are 37,5 ore, iar din 10 ore se presupune ca avem 30 minute de pauza neplatita si 2 x 15 minute de pauza platita, asta inseamna ca lucrez 3 zile de la 8:00 la 18:00 si 1 zi de la 8:00 la 17:30. In general luni-miercuri plus fie joi, fie vineri, dar se pot face si combinatii mai “exotice”, in functie de necesarul de personal intr-o zi.

Dupa o perioada pot face si zile mai lungi (08:00-20:00). Cei care fac zile lungi (de regula sunt 3/zi) sunt responsabili pentru a face operatiile care dureaza peste program. Adica daca in teatrul 4 au pe lista o procedura de 45 de minute si e ora 17:50, daca doctorul nu o anuleaza (pentru ca nu poate/nu vrea), personalul care face ture lungi e responsabil sa mearga acolo si sa faca acele proceduri – chit ca ei au fost restul zile in teatrul 1, 3 si 9 (sau ceva de genul).

Nu exista ture de noapte sau ture de week-end “standard”. Turele de noapte sunt rezervate doar pentru personalul din salile de Traumatologie, iar cele de week-end se fac de regula doar ca bank (extra).

In bank shifts pe sala de operatie sunt platit ca “specialist” nurse (schimbare de grad pentru care a trebuit sa completez un formular, sa-l duc la semnat la un band 7 si apoi sa-l depun la In-House Bank = IHB), adica cu 30% in plus fata de rata normala orara pentru IHB.
Turele de week-end bank nu au ore standard. Adica incepi uneori la 7:30, alteori la 8:00, dar termini cand se termina ultima operatie a zilei. La 15:00, la 19:00. Cat muncesti, atat esti platit (de regula cu o rotunjire a orelor in plus, cam cu 30 minute). Poate si de asta ai o plata un pic mai buna – pentru ca muncesti mai putine ore, deci primesti mai putini bani pentru o tura bank.

In esenta, ca sa faci ture lungi trebuie sa fii bine-pregatit, pentru ca poti fi chemat sa faci operatii oriunde (Ortopedie, Vasculara, Trauma, Neurologie etc.). Si seturile de instrumente pentru Trauma sunt total diferite fata de cele pentru ORL. Iar operatiile sunt evident total diferite.

6 saptamani sunt “supernumerary”, adica nu ar trebui sa fiu luat in considerare cand se fac listele cu personal pentru salile de operatie. La fel, teoretic n-ar trebui sa scrub in pentru o vreme.

La fel de teoretic, primele luni nu ar trebui sa primesc bank shifts, pentru ca nu sunt inca “pregatit”.

Realitatea e ca am avut 2 zile in care am fost doar eu, un band 5 si un band 7 (no HCA, deci am fost ca un full-time scrub nurse) si ca am primit primul bank shift din saptamana a doua, in saptamana a 3-a am avut o duminica intreaga in care am fost scrubbed in pentru 5 din 8 operatii iar saptamana asta am primit 2 ture bank.

Duminica trecuta am trecut pe la sectia mea veche sa-mi caut payslip-ul (s-a pierdut). Am dat peste una dintre band 6-urile vechi. I-am descris un pic viata la theatres. Cand i-am zis ca teoretic n-am voie sa fac bank shifts si night shifts, dar deja fac bank shifts si ca sa-mi dea cateva luni ca o sa fac si nights, a inceput sa rada: “They don’t know Christian, eh?”

Realist vorbind, nu tine doar de faptul ca invat repede CE se poate invata repede, ci si de faptul ca au probleme de personal, ca tot NHS-ul.

Spre deosebire de restul spitalului, aici au inteles faptul ca e mult mai eficient si dpdv economic si dpdv al rezultatului final sa iti folosesti personalul propriu cand e nevoie si abia dupa aia sa apelezi la externi (fie din IHB, fie agency nurses – care sunt de multe ori interesati doar sa castige bani multi, dar isi fac meseria in bataie de joc).

NHS-ul ofera posibilitatea sa faci cursuri de scrub practitioner si de anesthetist practitioner. Ca angajat (RN, ca mine) al unor sali de operatie, poti completa un dosar si cere sa ti se aprobe fonduri pentru a obtine si certificare de anesthetist nurse sau de scrub practitioner. Poti lucra bine-mersi doar scrub nurse toata viata fara cursuri, dar e util sa-ti faci cursurile respective – dupa aia te poti angaja in orice spital din lumea asta, iar evolutia spre band 6 sau 7 e mult mai usoara. Sau poti face tranzitia doar spre anesthetist practitioner, care are viata mult, mult mai usoara decat scrub nurse-ul.

Un modul (cel putin la facultatea cu care are contract spitalul meu) dureaza 9 luni. Daca faci unul (sa zicem cel de scrub practitioner) si vrei sa-l faci si pe al doilea (cel de anesthetist practitioner), al doilea dureaza doar 6 luni.

In esenta, vei fi trimis la facultate pentru cateva module, combinate cu practica in mai multe teatre, pentru a invata instrumentarul si operatiile si de la Ortopedie si de la Neurologie si de la Trauma samd. In timpul asta iti primesti salariul normal de la spital, dar esti “detasat” prin toate celelalte teatre. Redevii supernumerary, pe scurt.

 

Per ansamblu, dupa o luna aici am niste concluzii:

  • nu e deloc usor nici aici. Comparabil cu sectiile de medicina, aici nu ai stresul familiilor, lipsei de ajutor, lipsei de anumite consumabile, lipsei de timp, hartogaraia inutil de multa samd. Dar vei avea zile in care vei avea operatie dupa operatie dupa operatie. Trebuie sa inveti repede nu numai proceduri si instrumente si ce vor chirurgii, dar si care anestezist e mai rapid, cand va trebui sa te pregatesti pentru urmatoarea operatie inainte sa plece pacientul, cu ce colegi sa nu te astepti la prea mult ajutor, cine e mai lent, cine e mai dificil, cum lucreaza mai multe teatre diferite, sa pregatesti echipamente diferite in valoare de pana la cateva zeci de mii de lire fiecare (endoscoape, microscoape, suporti pentru maini, spate, burta, diatermie, burghie medicale samd), sa tot tii pregatita sala cu cateva sute de consumabile, multe dintre ele cu nume de care n-ai auzit in viata ta si asa mai departe. DAAAAAAR daca iti place, chiar e ok. Pentru mine, plecat de la stresul dinainte si ajuns si unde mi-am dorit initial… e usor si placut. Dar inteleg de ce ar fi greu sau urat pentru unii.
  • diferenta de bani la salariu din cauza lipsei de nopti/week-enduri se simte. Stiu, pentru cei care lucreaza in NH si sunt platiti cu 16 lire/ora, 200 lire in plus sau in minus nu-s mare lucru. Pentru mine diferenta conteaza. Daca nu as fi facut bank shifts, as fi regretat un pic schimbarea asta, mai ales la ce costuri am eu in Londra. Pe de alta parte, trebuie sa recunosc ca lipsa de stres valoreaza mai mult decat cateva sute de lire. 🙂
  • care ar fi fost probabilitatea sa nimeresc pe o sectie de chirurgie ORL – dupa ce in postliceala singura profesoara care NU a dat NICIODATA la cursuri sa fie fix cea din anul 2, de la ORL? Oi invata eu repede lucruri, dar acum regret amarnic faptul ca nu am avut nici macar un suport de curs serios pentru ORL. Am fost un elev bunicel in postliceala, m-am chinuit sa imi citesc cursurile cand era timp, mergeam la cursurile care nu erau tinute in bataie de joc (gen “profesoara” de nursing de pediatrie din anul 3, care isi petrecea 40 minute din 50 ca sa ne povesteasca frustrarile ei la adresa doctorilor din sectia unde lucra ea). Dar e important sa inveti teorie atunci cand e momentul sa inveti teorie, ca sa-ti formezi o baza.
  • unele seturi de instrumente (cele “minor”, de cate 19-25 de instrumente) sunt usor de invatat. Primul set il stiam deja dupa 2-3 zile. Si unele major sunt oarecum usor de invatat. Problema e ca avem si unele micro, mai avem extras, avem tot felul de bandaje si creme si lipici si capse samd. Si cand le inveti pe toate… tot nu stii toate operatiile. Si avem un numar impresionant de operatii. O lista incompleta primita de la ei cuprinde “doar” 49 de operatii…
  • munca de la 8 la 18:00 e ca una de birou. Cum termini la timp sau mai devreme in general, ai timp si energie sa mergi la sala, la cumparaturi, sa-ti faci cina linistit samd. Niste bucurii pe care nu prea le ai cand muncesti de la 7:30 la 20:00. 😀
  • omul sfinteste locul. Cand ai un band 7 caruia ii pasa de subordonati si de “sectia” (teatrul) lui, se vede imediat. Teatrul e mai organizat, angajatii sunt mai multumiti, ai mai putine probleme. Si atunci cand lucrezi in plus, iti ofera timp liber in plus, se chinuie sa-ti dea turele si concediul in asa fel incat sa fii fericit.

    Pentru cine nu e fan pe facebook, iata cum arata vestiarul barbatilor la mine la final de vineri:
    20160624_174956

Exercitiu de critica de ramas-bun

In clasa a 11-a, profesoara noastra de limba romana a facut un mic experiment cu noi. Ne-a rugat pe toti sa scriem pe o foaie ce credem despre fiecare coleg de clasa SI despre ea. La final puteam sa ne descriem si pe noi.

Cu plusuri si minusuri, cateva propozitii despre fiecare.

Ne-a indemnat sa ne semnam, dar daca vroiam s-o lasam anonima, ramanea asa.

Ne-a intrebat daca suntem in stare sa acceptam opiniile celorlalti despre noi, oricat de negative ar fi, pentru ca asta ne va ajuta sa ne cunoastem defectele si sa crestem ca oameni.

Am terminat ultima tura intr-o sectie de spital. Primul meu loc de munca in domeniul Sanatatii. Primul meu job in alta tara decat Romania. Prima data in viata cand a trebuit sa lucrez cu oameni de toate natiile. O sa imi descriu fiecare coleg de sectie, pentru mine, in primul rand. Peste ani de zile poate voi ramane doar cu aceasta amintire.

Here goes:

Caron – unit managerul care s-a pensionat in aprilie. Nu mi-a facut nici o observatie pe un ton ridicat, nu a facut scandal in public nici unui coleg pentru vreo tampenie, orice greseala sau problema a rezolvat-o cat mai discret si cat mai corect. Avea prostul obicei de-a lungi cu 15 minute handoverul dimineata cu lucruri care poate nu trebuiau comunicate zilnic si nu neaparat intregului colectiv, desi stia ca asta ne rapea din timpul pretios. A incercat tot timpul sa ofere concediile fiecaruia cum vroia, dar ne-a dat tuturor oarecum fortat (si fara sa ne anunte) incepatorilor 4 zile de concediu in aprilie/mai, ca sa fie sigura ca nu se vor strange MULTE zile de concediu mai incolo. Ceva cu care n-am fost de acord, dar ale mele au picat in mai, deci nu mai conta oricum.

Anette – unit managerul interimar, care a trebuit sa aiba grija de sectia noastra si de sectia-sora (al carei unit manager inca este). A reusit s-o faca bine in opinia mea, dar stilul ei mai direct de comunicare a creat ceva nemultumiri la mai multe colege. Mie mi se parea ok, atata timp cat observatiile ei erau corecte (de tipul “de ce nu ai dat medicamentul asta inca?”). De 1-2 ori a facut si niste observatii un pic aiurea, unor colege care au avut o tura de noapte chiar grea (“de ce nu are pacientul ala repose boots” – cand pacientul abia a fost tinut in viata in restul noptii). Pe de alta parte, daca stai sa analizezi cui si de ce ii facea observatii, de fapt iti dai seama ca a fost mai dura exact cu oamenii care aveau tendinta sa isi faca munca mai in bataie de joc. Adica era dura, dar corecta, in opinia mea.

Theresa – noul unit manager. M-a impresionat faptul ca a incercat sa ma pastreze in sectie, desi nu stia nimic despre mine decat ce i s-a zis. Alte asistente care au plecat au plecat cu urari de “drum bun, cale batuta”, eu macar am primit 15 minute in care a incercat sa-mi explice ca se vor schimba lucrurile si ca viata va fi mai buna in viitor. Nu stiu daca e mai buna, dar stiu ca a inceput sa faca schimbari care imi par de bun-simt. Nu mai exista ture de noapte in care o asistenta cu 10 ani vechime va lua 5 pacienti usori si un incepator va primi 10, acum avem 15 pacienti la 2 asistente (deci 7 sau 8/asistenta). Nu mai exista ture de zi in care nu iti iei pauza obligatorie (si neplatita), toata lumea stie cand are pauza alocata de la inceputul turei. Nu mai exista asistenti cu experienta care sa refuze sa te ajute – daca ii spui asta ei, le va cere celor care fac asta sa inceteze si sa faca “teamwork”. Bine, asta creeaza deja animozitati, dar, ca s-o citez, incearca sa aibe o sectie “in care toata lumea se ajuta, iar daca unora nu le place asta, sa plece”. Nu stiu unde va gasi suficienti asistenti pentru a acoperi toate posturile lasate libere de nemultumiti (deja sunt 6 posturi libere acum), dar ii urez succes.

Karen – band 6 cu care mi-a placut sa lucrez cel mai mult. Foarte competenta dpdv al nursingului, ca band6 nu e extraordinara, deoarece vrea sa faca totul ea insasi, nu stie sa se faca respectata sau ascultata, nu reuseste sa organizeze prea multe lucruri. Faptul ca, atunci cand se mai intampla sa fie pe tura simultan cu alt band6, prefera sa faca munca de band5 (nurse) spune ceva despre ceea ce vrea cu adevarat sa faca (si stie cel mai bine).

Fatmata – band6, dar era cea care organiza totul in sectie (chit ca aveam si band7). A plecat in alta sectie. Pana sa isi dea demisia, isi facea treaba foarte bine si tot timpul isi facea timp sa te ajute, sa-ti explice, sa te protejeze (pe cat posibil). Dpdv profesional, era “toba de meserie”. Apoi, in perioada de notice si-a luat o gramada de ture de noapte bank (deci venea mai obosita la munca), a lasat-o mai moale cu agitatia pentru munca si a devenit mai distanta si un pic mai dura cu colegii.

Jackie – intruchiparea imaginii de englez prefacut, lenes si egoist, care se ascunde in spatele colegilor sau regulilor pentru a masca incompetenta. Si-a dat demisia, dar in cele 8 saptamani de notice a tot sunat ca este bolnava (desi nu e). Si-a bagat picioarele, pe scurt. Surprinzator de competenta atunci cand isi dadea silinta (cand avea pacientii ei, de exemplu), dar tot timpul isi facea munca plangandu-se de cat de greu ii e (chiar si atunci cand avea o tura usoara).

Hanifa – perceptor-ul meu. Nu vrea sa faca nimic, delega totul altora. Atunci cand chiar trebuie sa munceasca, treaba si-o face bine sau foarte bine. Adica stie meserie, dar prefera sa n-o faca si sa ii puna pe altii s-o faca. Prefera sa stea toata ziua de vorba decat sa faca ward management. Dar e cel mai priceput om la a dezamorsa o situatie neplacuta sau a rezolva o plangere. Extraordinara la asta. Surprinzator, trebuie sa repet. 🙂

Sue – Pfui. Intruchiparea a doua a englezului lenes, prefacut si egoist, care mai e si foarte putin competent, dar se poarta de parca le stie pe toate. Ahtiata dupa bani, a plecat injurand sectia, spitalul, sefii, peste 2 saptamani s-a intors ca bank nurse.

Alex – asistent foarte bun, om bun, dar s-a obisnuit sa fie mai egoist, ca sa se asigure ca isi termina munca la timp. Nu i se pare normal sa am eu 10 pacienti mai dificili si el 5, dar ii va lua pe cei 5, daca poate, de ce sa munceasca el mai mult cand altul o poate face. Nu refuza niciodata sa te ajute, dar o va face in asa fel incat sa piarda cat mai putin timp – adica te va amana pe cat posibil. Prefer 4 de Alex fata de 1 urmator coleg.

Raul – extraordinar de eficient, isi face meseria aproape robotic, tot timpul termina totul bine si la timp. DAR nu respecta asepsia si antisepsia. E alergic la manusile noastre standard (face o reactie nasoala cand si le pune, am vazut-o), deci nu le foloseste, si din alea speciale nu tine decat 1 pereche cu el in caz de urgenta. In rest, face totul fara sa se spele pe maini (eu foarte rar l-am vazut s-o faca). Si e extraordinar de uricios cand ii ceri ajutorul. O sa te ajute 1 data, a doua oara iti face observatie “why don’t you already know how to do this?”, sau refuza pe motiv ca e “busy”, chit ca e vizibil liber (sta de vorba cu alti colegi cu zecile de minute…).

Adeezee – Incearca sa te puna sa ii faci treaba, mascheaza in spatele unui spirit jovial o indiferenta mare fata de colegi sau pacienti. Minte des ca face anumite lucruri, desi nu le face (adica documenteaza ca ar fi facut chiar si ce n-a facut).

Joke – Asistent ok, capabila sa faca orice si sa te si ajute (daca are timp si chef). Un pic egoista, dar in asta te transforma sectia mea dupa ceva timp.

Irene – Cam ca Joke dpdv profesional, doar ca e mult mai putin atenta la munca ei, de multe ori lasa lucrurile praf la final de tura si pleca, nu pe motiv ca nu a avut timp ci pentru ca putea. Altfel coleg oarecum ok (cand esti cu ea pe tura, nu cand trebuie sa ii faci munca neterminata din tura ei). 🙂

Stella – femeie in toata firea care sufera de ADHD. Practic, un fel de veverita hiperactiva. Ok dpdv al nursingului si a grijei fata de pacient. Un pic dezorganizata. Au facut-o band6. Cred ca o sa fie ok.

Georgina – asistent medical bun, grijulie cu pacientii, intotdeauna isi face treaba pana la final, nu o lasa nefacuta pentru altii daca poate. Incearca sa-si faca timp sa te si ajute daca poate.

Grace – Din cauza ei (si a lui Ade) am o impresie foarte proasta despre copiii de emigranti, nascuti si scoliti in UK. Lenesa, fara dorinta de-a-si face treaba bine ci doar repede, cu gura mare, nu recunoaste cand greseste, face greseli des, nu respecta regulile de igiena mai deloc, nu isi verifica pacientii, le vorbeste cu ingamfare pacientilor (si, mai nou, si colegilor si doctorilor – de cand si-a dat demisia). Vai de capul pacientilor din ITU (unde pleaca) care vor intra in mainile ei nespalate. Despre ea ziceam ca am vazut-o intrand prima la un cardiac arrest, dar plecand dupa 1 minut, fara sa faca absolut nimic pacientului, pentru a se duce in pauza (pe motiv ca venise restul echipei).

Ade – La fel de lenesa ca Grace. Desi e la fel de tanara si de noua in spital (a inceput anul trecut, dupa ce a terminat facultatea, la fel ca Grace), a uitat cum a fost sa fie incepatoare si se purta chiar naspa cu noi, incepatorii. Intr-o seara i-am cerut ajutorul pentru ca era 23:00 si abia incepeam sa dau medicamente pacientilor mei (10), pentru ca am primit 2 transferuri la ora 22:00. Mi-a zis ca e ocupata (desi avea 5 pacienti). S-a dus sa faca e-learning pe calculator si atat.

Marta – A inceput in aceeasi zi cu mine. Nu stiu daca e pur si simplu nesimtita sau nu ii place munca aici sau viata in Uk, dar isi face treaba prost, in mod repetat i s-au facut observatii, in mod repetat face greseli si tot continua sa lucreze prost. Nu am incredere in ea deloc. Chit ca vorbeste engleza bine, eu cred ca pur si simplu e o asistenta proasta, care nu cred c-a invatat cine stie ce vreodata.

Alina – romanca, a inceput in aceeasi zi cu mine si Marta. Sectia asta e prea nasoala pentru ea, pur si simplu incarcatura nervoasa e prea mare pentru cineva atat de tanar – am vazut-o plangand de minim 5 ori in lunile astea. Daca va mai sta in sectia asta o sa clacheze nervos, cred. Dpdv al interactiunii cu pacientul si a documentatiei, sta probabil ceva mai bine ca mine. Dar are cunostinte mai putine de teorie, proceduri, terminologie (dar invata).

Lorenzo – Aproape cel mai priceput dintre italieni, daca s-ar forta sa invete engleza mai bine si daca ar vorbi-o mai corect, ar fi mai usor inteles si ar avea mai putine probleme. A deprins prostul obicei de-a pune din burta RR si temperatura la obs. L-am prins de 2 ori facand asta cand l-am rugat sa-mi ia obs unor pacienti de-ai mei pe care ii stiam cu temperatura scazuta si cu RR crescut… Nu respecta regula care spune ca nu faci injectii sc fara sa tragi perdeaua. Pleaca inapoi in Italia, si-a gasit un job acolo.

Luca – Cel mai capabil dintre toti italienii de pana acum, desi era super speriat cand a inceput, s-a adaptat cel mai bine la munca aici si este foarte, foarte tare in ceea ce face. Isi face treaba corect si fara bataie de joc. O singura data l-am vazut sa faca ceva gresit (administrarea de medicamente si feed pe NGT), dar altfel am numai cuvinte de lauda pentru el. Daca si-ar imbunatati un pic engleza si ar renunta la nesiguranta are toate sansele sa ajunga band 6 repede. Asta daca incidentul de saptamana trecuta nu-l va costa PIN-ul (a dat Oramorph i.v. – pentru ca a folosit seringa gresita pentru a trage un medicament oral, acum e investigat iar tot trustul a primit un e-mail in care ni se cere sa fim siguri ca nu repetam greseala lui).

Nicola – E ok ca asistent, dar se multumeste cu putin si vrea sa-si faca treaba doar la limita lui corect/suficient. Nu stiu daca a deprins obiceiul asta aici sau asa a venit, dar nu-i pasa. Se plangea tot timpul ca lumea nu se spala suficient pe maini aici, dar nici el n-o face mai des ca altii (sau cat de des ar trebui).

Irene – E inimoasa, dar engleza ei e proasta si nu intelege multe lucruri pe care pacientii sau colegii i le spun. Daca va schimba sectia o sa se descurce ok, zic eu.

Cristian – Sau “skinny Cristian”, cum ii ziceau unele colege ca sa-l deosebeasca de mine. Baiat foarte inimos, asistent ok, daca n-ar avea o engleza oribila, s-ar descurca mult mai bine. Cred ca o sa se descurce bine in sistemul britanic de sanatate.

Fabrizio – Nu am lucrat niciodata cu el. Nu mi-am format o idee pertinenta despre el

Leslina – Are cunostinte lipsa de anatomie/patologie. Dar are cunostinte bune de nursing. Ce scoala de nursing fac ei in Germania… nu stiu. A deprins obiceiuri proaste aici (e neatenta in prepararea medicamentelor, documentatia o face pe repede inainte si in bataie de joc, nu respecta anumite reguli de baza). Pe de alta parte, e destul de ok in grija de pacient.

Plus mai multi HCA decat as putea mentiona: Flora, Kristine, Charlotte, Adde, Mary, Ahmed, Cosmos, Nuggeeta, Cherwen, Arty, Sue, Susan, Daisy, Stephen. Unii sunt foarte ok (filipinezii), isi vor face treaba bine sau foarte bine, altii vor incerca sa te faca sa le faci si munca lor, altii pur si simplu nu vor face mai nimic, se vor plange daca le ceri sa faca ceva si vor incerca sa stea tot timpul in pauza.

La astia se adauga farmacisti, doctori, rezidenti, plus vreo 8 asistente care au plecat in aceste 5 luni si am lucrat prea putin cu ele ca sa-mi formez o opinie.

Cat despre mine:

Cristian: prea neincrezator in altii, incerc de prea multe ori sa fac totul singur, fac urat atunci cand nu imi iau pauzele deloc si sunt supraincarcat cu munca toata ziua, cand cate o problema de sistem de lucru apare, de multe ori ma enervez si devin agresiv in ton daca sunt acuzat de ceva in mod eronat sau mi se propune ceva absurd, ceea ce iese in evidenta atunci cand toata lumea tace si inghite aici. Intrerup interlocutorii des (pentru ca trebuie sa spun si eu ceva). Uneori nu ascult ceea ce interlocutorul spune, sau ignor evident (desi dau din cap a “da”). Pun prea multe intrebari, verific si reverific orice, ceea ce duce la pierdere de timp. (Si) Din cauza asta nu reusesc sa termin runda de medicamente de dimineata la timp, tot timpul sunt in urma. Inca nu stiu tot ce e de stiut si se vede in scapari mai mici sau mai mari (in documentatie, proceduri, utilizarea diverselor echipamente). Foarte des nu gasesc timp sa ma uit pe planul pentru pacient (cel scris de doctori). La plusuri as pune rezistenta la stres, usurinta in adaptare la situatii noi, grija pentru pacienti si sete de a invata lucruri noi tot timpul.

 

Bye-bye Respiratory Ward.

Oricate plusuri ai avut si oricat de multe lucruri am invatat aici, n-as mai veni inapoi nici macar pentru o tura de duminica (adica o gramada de bani) 🙂

bye

Asistent Medical in Anglia (9)

Ultima mea postare a fost oarecum neclara. Da, mi-am dat demisia pe 3 mai, dupa mai putin de 5 luni in sectia mea. Dupa o zi oribila. Dar aveam deja un interviu luat, cu o promisiune verbala ca voi fi angajat (care nu fusese inca dublata de o oferta primita in scris) si stiam ca am un nou interviu pe 4 mai. Nu in ultimul rand, aveam si siguranta ca voi ramane in In-House Bank, deci as putea face ture suplimentare (mai bine platite) oriunde in spital. Deci nu m-am aruncat cu capul in gol.
Long story short, pe 4 mai la ora 14:00 primeam un telefon in care mi se spunea ca mi se ofera un job in Operating Theatre la mine in spital (unde am avut interviul in acea dimineata). Prima zi de lucru ar trebui sa fie pe 1 sau 2 iunie. Cu chiu, cu vai, am ajuns unde am vrut sa ajung din prima zi.

Mai departe o sa scriu cate ceva despre concedii, taxare si impozite, demisie si perioada de preaviz si… gasirea unui nou loc de munca.

Despre toate aceste lucruri am mai scris cate ceva, dar ori a fost incomplet, ori am vorbit din alta perspectiva. De exemplu, despre gasirea unui job de Asistent Medical in Anglia DIN ROMANIA am scris multe inainte de-a pleca din tara. Mai jos o sa vorbesc despre acelasi lucru, dar din postura de rezident in Marea Britanie.

Sa incepem cu concediul. Multa lume (inclusiv eu inainte sa vin aici) va zice ca ai intr-un an “27 de zile de concediu cu plata” plus 8 zile de concediu de la stat (asa-numitele bank holidays, echivalentul zilelor libere “de la stat” din Romania). Unii sustin ca ai “7 saptamani de concediu pe an” – pentru ca fac calculul simplu 27+8=35/5 zile lucratoare intr-o saptamana = 7 saptamani. Dar nu pui la socoteala cele 8 zile de bank holidays – concediu cu plata sunt ambele, dar unele sunt zile-zile, altele… nu chiar. Explicatia urmeaza.

Nu o sa comentez ce si cat primesc alti oameni in alte spitale de stat sau private sau in camine de batrani (NH). Teoria mea este ca situatia este exact la fel in toate spitalele NHS, dar multi oameni interpreteaza gresit informatiile primite. E o teorie, poate ma insel.

Oricum. Sa revenim. Contractul meu prevede clar ca am dreptul la 202,5 ore de paid annual leave intr-un an. 202,5 ore impartite la 7,5 ore (cat ar dura o tura scurta de “1 zi”) ar echivala cu 27 zile. Problema e ca in spitalele NHS esti platit pe numarul de ore lucrate intr-o luna, nu pe numarul de zile – din cauza ca ai putea lucra si zile scurte si zile lungi.

Contractul standard intr-un spital de stat britanic presupune 37,5 ore lucrate in fiecare saptamana. Un an are 52,14 saptamani. Daca inmultesti 52,14 cu 37,5, apoi imparti la 12 (luni) iti iese o medie de 162,5 ore lucrate EFECTIV si PLATITE intr-o luna.

O zi lunga de munca are 12,5 ore in total, dar doar 11,5 ore sunt platite (ora mare de pauza NU ESTE PLATITA). 3 x 11,5 ore = 34,5 ore. Nu in ultimul rand, intr-o luna nu avem doar 4 saptamani, ci mai avem inca 2-3  zile in plus. Deci trebuie sa lucram 2 zile in plus in fiecare luna. De asta lucram 14 zile lungi in fiecare luna, de fapt, NU 13 cum se spune in mod eronat.

De ce toata explicatia asta? Pentru ca primim ore de concediu cu plata, nu zile de concediu. Cele 202,5 ore echivaleaza cu 17,6 zile lungi lucrate. In esenta, inseamna aproximativ 5 saptamani reale de concediu. O luna (14 ture lungi) plus cam o saptamana (3,6 ture lungi). Eu am primit acum 46 ore de concediu pentru aprilie/mai, ceea ce echivaleaza cu 4 ture. Deci in mai trebuie sa mai lucrez doar 10 ture ca sa imi fac totalul de ore lunare.

In plus, trebuie sa mentionez ca unit managerii din spitalul meu (si cred ca si din alte spitale) sunt incurajati sa insiste sa ne dea cate 1 saptamana de concediu (3 ture lungi) la aproape fiecare 2 luni, ca nu cumva sa cerem 4-5 saptamani de concediu deodata. Poti refuza asta, nu au dreptul sa te forteze sa iti iei concediul cand vor ei, dar trebuie sa fii pregatit sa te certi pentru asta. Nu stiu cati sunt dispusi s-o faca in primul an petrecut intr-o tara straina, intr-un sistem strain, intr-un spital nou, in fata unui sef direct.

Nu in ultimul rand, pentru lunile de vara trebuie sa-ti ceri concediul in avans si trebuie sa stii ca e mai dificil sa primesti 2 saptamani de concediu la rand. Cu cat e mai mare spitalul si mai bine inzestrat cu personal e sectia ta, cu atat ai sanse mai mari sa nu ai probleme cand iti ceri concediul.

Cat despre taxare si impozite:

Ca angajat in UK platesti impozit pe venit (de cele mai multe ori in sistem PAYE = pay as you earn) si National Insurance. Ca angajat in NHS poti plati si NHS Pension (daca nu optezi sa nu participi la acest tip de pensie, caz in care banii care ar fi mers la NHS pension sunt impozitati).

Impozitul pe venit (Income Tax) este 0 pentru toate veniturile totale anuale pana la 11.000 lire (Personal Allowance), 20% pentru toate sumele castigate intre 11.000 si 43.000 lire si 40% pentru toate sumele peste 43.000 lire. Personal Allowance (PA) corespunde si cu Tax Code-ul pe care il primesti. Anul trecut, PA era de 10.600 lire, Tax Code-ul pentru majoritatea britanicilor era 1060L. Anul acesta PA e de 11.000 lire, Tax Code-ul a devenit 1100L.
Pentru un exemplu simplu, daca ai avea norocul sa castigi 45.000 lire intr-un an, pentru 11.000 lire nu ai plati impozit, pentru suma de 43.000-11.000 = 32.000 lire vei plati 20% impozit, iar pentru restul de 2.000 lire vei plati 40% impozit.
Cum in fiecare luna primesti o suma oarecum diferita, pentru ca lucrezi mai multe sau mai putine ture de week-end sau de noapte, pe payslip vei vedea o valoare PAYE diferita in aproape fiecare luna.
Ca mica informatie: in primele 3 luni aici, eu nu am platit impozit pe venit, pentru ca nu am castigat in total mai mult de 10.600 lire (cat era PA anul trecut fiscal, care s-a terminat la 31 martie). Din aprilie, am inceput sa platesc impozit pe venit (PAYE) si s-a simtit diferenta. Ce importanta are asta? Daca incepi sa lucrezi aici iarna, ai mari sanse sa ai un mic bonus la salariu – pentru ca nu vei plati impozitul pe venit primele luni.

National Insurance (12%) plateste aproape toata lumea, pe orice venituri obtinute. Doar cei platiti cu mai putin de 8081 lire/an nu vor plati NI. Iar cei putini care castiga peste 3.583 lire/luna platesc NI de 2%.

Demisia e simpla. Cauti un template pe net. Eu am luat unul de pe monster.co.uk. Pui o data, numele tau, il printezi si il dai (IMPORTANT) unit manager-ului.

Eu am o perioada contractuala de preaviz de 4 saptamani. 4 saptamani inseamna 4 x 37,5 ore, deci iarasi revenim la problema cu numarul de ore lucrate, pentru ca in ture ne sunt platite doar cate 11,5 ore, nu 12,5. Pe scurt, eu voi termina cariera mea in sectia mea cu un excedent de 2,5 ore. Acele ore nu vor fi niciodata platite. Asta e…

Perioada de preaviz creste cu fiecare an in plus petrecut in NHS. Una dintre asistentele band 6 de la mine din sectie a trebuit sa stea 10 saptamani in perioada de preaviz aici…

Din punct de vedere legal, trebuie sa dai preaviz de minim 1 saptamana. Daca ai un contract care spune altceva (o perioada mai lunga), ar fi bine sa respecti litera acelui contract.

Trebuie tinut cont de faptul ca, oriunde ai merge, se vor cere referinte de la fostii angajatori – inclusiv unit managerul. Deci ar fi bine sa nu pleci certandu-te cu unit managerii.

Si daca te muti in interiorul aceluiasi spital sau trust (ca mine), perioada de preaviz este aceeasi.

In aceeasi idee, toate actele pe care ti le cer la angajarea intr-un spital iti sunt apoi cerute din nou si la mutatul intr-o sectie noua din acelasi spital. Plus ceva hartogaraie suplimentara de semnat.

In cazul meu, care trec de la medicina generala la chirurgie, trebuie sa mi se ia si sange pentru un test pentru HIV, HCV, HBV. Pentru ca acum voi face (sau voi participa la) proceduri predispuse la expunere = Exposure Prone Procedures (EPP).

Daca pleci dintr-un spital si ai venit aici cu vreun bonus de mutare, trebuie sa tii minte ca e foarte probabil sa ti se ceara banii inapoi. Cel mai des ar trebui sa astepti 12 luni pentru a nu ti se cere banii astia inapoi. Dar depinde de contract.

 

Cat despre gasirea unui loc de munca, odata venit aici se schimba un pic perspectiva asupra lucrurilor. Daca nu vrei sa schimbi orasul, trebuie sa te ocupi tu sa-ti gasesti alte trusturi/spitale. Poti folosi portalul NHS Jobs, unul dintre portalurile de joburi (monster, indeed, trovit etc) sau cauti pe google maps spitale/trusturi in zona care te intereseaza, apoi mergi pe site-urile lor si cauti sectiunea jobs-nursing&midwifery. Sau poti apela din nou la agentii de intermediere.

Eu am facut 2 lucruri.

  1. Am mers in februarie la matroana de la operating theatres, m-am prezentat, i-am spus ca as vrea sa lucrez la ei, ca imi place chirurgia si ca mi-ar placea sa vin sa lucrez la ei 1-2 zile ca voluntar. In martie am avut acea zi de voluntariat, apoi am pastrat legatura cu un band 7 de acolo. Mi-a tot zis ca urmeaza sa apara un ad cu un job la ei in curand pe site-ul spitalului. A aparut abia in aprilie. Cu expiration date 25 aprilie. Am fost invitat la interviu abia pe 4 mai. Adica tot procesul dureaza, asta vreau sa spun. Chit ca faci totul la tine in spital!
  2. Am cautat mai multe trusturi in Londra, am cautat pe site-urile lor la jobs, am aplicat la toate joburile cu Cardiologie (mai precis CCU sau HDU) sau Chirurgie (Operating Theatres/Scrub nurse). Mi-am depus candidatura (toate folosesc NHS Jobs sau trac.jobs – deci e bine sa iti faci un cont bine documentat) la aproximativ 10 anunturi. Am fost chemat la 5 interviuri, la 1 mi s-a spus direct ca nu am fost ales pentru interviuri, la 4 nu mi s-a spus nimic. Dintre cele 5 interviuri, 1 a fost anulat de mine, 1 l-am picat eu (o sa mai vorbesc despre el), 2 au fost incununate de succes si un al 5-lea cred c-o sa-l anulez, pentru ca nu are sens sa mai pierd timpul cu job-hunting.

Ce trebuie sa spun dupa interviurile de acum: interviurile sunt cam la fel ca cele din tara sau de pe skype. Se incepe cu cate un test de drug administration (calcule simple, majoritar regula de 3 simpla), poate condimentat cu o parte medicala (in cazul meu, intrebari din scrub nursing, de tipul “ce ai face daca…”). In rest, interviul fata in fata e bazat tot pe “ce ai face daca ai vedea ca niste colegi se cearta, ca niste colegi tot intarzie, ca niste colegi nu au grija corect de un pacient”, sau “cum ai protejat un pacient intr-o situatie dificila” samd. Doar la cel de scrub nurse am avut intrebari oarecum noi, de tipul “care sunt procedurile din WHO safe surgery checklist“, ce faci daca nu gasesti o fasa sterila la numaratoarea de la finalul operatiei (in UK sterile gauzes pentru operatie au un mic fir de material radioopac, care ar aparea la radiografie, oriunde ar fi in sala de operatii – multe dintre instrumente au si ele asa ceva, just in case).

Ce mai trebuie sa spun: pentru al doilea interviu luat mi-am depus candidatura pe 1 aprilie, pe 14 se termina perioada de depunere a candidaturilor, pe 26 am fost chemat la interviu (si mi s-a spus la interviu ca voi primi o oferta de job), e-mailul cu oferta a venit abia la 10 zile dupa interviu. Oferta presupune verificari de referinte, trecerea unui occupational health check (vaccinari + TBC + EPP daca urmeaza sa lucrezi in theatres), semnarea altor acte si verificarea altora. Si asteptarea pentru un DBS (cazier) nou – daca nu ai unul primit in ultimele 6 luni. Optimist vorbind, ca sa-ti schimbi jobul aici trebuie sa-ti iei in calcul minim 8 saptamani (daca incluzi si perioada de preaviz).

Si, cel mai important: niciodata sa nu-ti dai demisia daca nu stii ca ai primit o oferta scrisa cu un nou job. Asta mi-au spus-o cei de la HR de la toate interviurile avute.

Sau sa fii macar in In House Bank (si sa nu ai probleme sa lucrezi ture in orice sectie din spital).

E oribil sa ramai fara o sursa de venit in tara asta. Banii castigati cu greu dispar foarte repede!

pacientul care dispare

Asistent Medical in Anglia (7)

Postul asta va fi despre cum se plateste salariul in spitalul meu NHS (si cum se calculeaza), care e treaba cu orele de pauza si voi adauga si niste informatii despre turele suplimentare.

Am avut o intrebare care ma tot rodea in ultima luna:
WHO TOOK MY MONEY?

who took my money.gif

Pe 18 ianuarie am inceput munca aici. Prima saptamana am avut 1 zi (scurta) de inductie + 4 zile scurte (de lucru). A doua saptamana am cerut sa mi se dea 4 zile lungi (2 au fost in week-end). Stiam ca week-endurile sunt platite extra. Mai stiam ca ar trebui sa am doar 37,5 ore pe saptamana, dar m-am gandit ca poate ii pacalesc eu cumva si ma vor plati extra (pentru ziua a 4-a). In februarie am avut 1 zi scurta in plus “muncita” (a fost o zi de inductie, care sunt considerate scurte). Din nou, am crezut ca i-am pacalit eu cumva sa ma plateasca in plus (orele suplimentare sunt platite cu o rata orara ceva mai buna).

Cand a venit payslip-ul pentru ianuarie-februarie, la sfarsitul lui februarie, nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca am fost platit doar pentru numarul de ore “standard“, nimic extra. Si ca am fost platit doar pentru 1 week-end (1 sambata si 1 duminica), nu pentru cele 2 facute (1 week-end in ianuarie, 1 week-end in februarie).

payslip
Basic pay = o luna intreaga (februarie) Arrears = rest luna ianuarie Expenses = biletul de avion

Si uite asa am pornit pe o calatorie de aflat cum naiba sunt eu, de fapt, platit.

Nu stiam unde imi sunt orele suplimentare si de ce nu sunt platit pentru ele.

Nu stiam de ce am fost platit doar pentru 1 sambata si 1 duminica (desi am facut 2 in cele 2 luni).

Nu stiam de ce sunt platit “standard” 162,95 ore/luna (ceea ce ar echivala cu plata a 13 zile x 12,5 ore + 0,45 ore), dar zilele de week-end sunt platite doar cate 11,5 ore. Asta desi stiam ca ora de pauza nu e platita. Daca nu e platita, atunci de ce apar platite 13 ture de 12,5 ore acolo?

In primul rand, o gramada de oameni din spitalul meu habar-n-au sa-mi explice cum sunt ei platiti sau cum ar trebui sa fiu eu platit sau ce inseamna toate lucrurile de pe payslip. Colege de sectie (cu 5-10-15 ani vechime!, sisters, unit managerii de la sectia mea si sectia-sora, angajati de la HR). Chiar si cei de la NHS Payroll (o firma privata care face platile pentru un numar mai mare de trusturi NHS) nu au stiut sa-mi explice ce vroiam.

Calatoria mea a inceput cu colegii de sectie, a trecut pe la 2 sisters, unit managerul sectiei-sora (al meu era in concediu), unit managerul meu, HR, firma NHS Payroll, inapoi la HR, apoi la unit manager, apoi la HR, apoi la altcineva de la HR, apoi la altcineva de la HR, apoi in sfarsit la cineva de la HR care mi-a explicat tot. A inceput la sfarsitul lui februarie si s-a terminat pe 31 martie (asta si pentru ca intre timp am fost in 2 concedii si a fost si Pastele).

Faptele:

  • Noi muncim 12,5 ore in fiecare zi, dar platite sunt doar 11,5 ore. Ora mare de pauza NU este platita, jumatatea de ora suplimentara este platita. Dar e responsabilitatea noastra sa luam acest timp de pauza. Nu ti-l iei pentru ca nu ai timp sa termini treaba, problema ta, nu a spitalului. Adica, in mod normal, efectiv, ar trebui sa lucrezi 11 ore/zi. Chit ca stai la munca minim 12,5 ore (7:30 – 20:00 sau 19:30-08:00). In zilele scurte (de 8 ore), ai 30 de minute de pauza neplatita si 15 minute platite.
  • Pe payslip apar 162,95 ore, intr-adevar, ceea ce inseamna 13×12,5 ore (+0,45 ore). Dar asta pentru ca intr-un an avem 365 zile. Asta inseamna 52,14 saptamani. Cum in contract scrie ca lucrezi (adica esti platit pentru) 37,5 ore pe saptamana, inmultim 52,14 cu 37,5. Avem 1955,25 ore in total MUNCITE pe an. Daca impartim asta la 12, ne ies 162,95. Faptul ca tu vii in fiecare luna la munca 13 zile si lucrezi 13 x 11,5 ore (adica 149,5 ore) se coreleaza cu contractul tau de 37,5 ore muncite pe saptamana in felul acesta ARTIFICIAL. Tu lucrezi efectiv 149,5 ore pe luna, dar daca iei in calcul faptul ca lucrezi si in februarie (care are doar 28 zile) tot 13 zile si in lunile cu 30 zile tot atat, de fapt, iti iese calculul. Asta este ceea ce la facultate, la cursurile de contabilitate, se numea un “artificiu contabil“. 🙂
  • Asa cum am mai scris (asta e primul lucru aflat), orele platite suplimentar (noptile, sambetele, duminicile si bank holidays) sunt platite luna urmatoare celei in care chiar le-ai muncit. Deci pentru sambetele din ianuarie esti platit in februarie, pentru februarie in martie samd.
  • Tot acum am aflat ca, de fapt, orele muncite noaptea si sambetele sunt platite cu un bonus de 30% (fata de orele normale) si cele de duminica si sarbatorile legale sunt platite cu un bonus de 60%. Adica nu 50% si 100% cum citisem eu INCORECT in contract. Bonusurile de 50% si 100% se aplica doar la orele suplimentare facute prin sistemul electronic de in-house bank, si pentru ele exista o procedura speciala (unit managerul pune turele disponibile in sistem, tu dai book shift in sistemt, faci tura, la final trebuie sa primesti un formular semnat de la asistenta-medicala “in charge” de tura pentru a fi platit. Orele suplimentare sunt considerate toate orele muncite prin acest sistem electronic, nu orele muncite de tine ca prostul in plus (cum a fost cazul meu). Nu stiu daca e la fel in alte trusturi, asa e la mine.
  • Orele suplimentare din cazul meu (1 zi lunga in ianuarie si 1 scurta in februarie) NU VOR FI NICIODATA PLATITE (la mine in spital). Nu sunt considerate bank-shift (nu au fost luate prin sistemul de bank-shift), deci nu sunt platite. Poti doar sa primesti inapoi o zi libera in plus pentru fiecare zi de genul asta. Intr-un final, in aprilie voi lucra… 11 zile (dar voi fi platit pentru 13).

A durat ceva, dar am obtinut niste raspunsuri.

Asa. Cat despre in-house bank:

La mine in trust, politica este sa nu primesti ture de noapte pana nu termini perioada de shadow/supernumerary. Ei bine, o colega romanca (a inceput in aceeasi zi cu mine, in alta sectie a spitalului) a primit ture de noapte din saptamana a 4-a. Eu din saptamana a 12-a (asta). O alta colega, care a inceput in noiembrie, va avea prima tura de noapte peste 2 saptamani. Deci depinde de spital si de cat de apt te considera unit-managerul tau sa duci o tura de noapte.

Apoi nu primesti posibilitatea de-a face ture suplimentare (“in-house bank”, de la “bank shift”=tura suplimentara) pentru minim 6 luni. Am avut o oferta si de la Cambridge University Hospitals, unul dintre motivele pentru care am refuzat-o a fost faptul ca mi-au zis clar la interviu ca ei nu permit ture suplimentare in primele 6 luni.

Ei bine, nici trustul meu “nu permite”, dar, de fapt, permite.

Exista un formular simplu (A4) pe care il primesti de la HR, pe care il completezi cu datele tale si cu care te duci la unit manager sau matroana. Daca accepta sa ti-l semneze, esti introdus in in-house bank si poti lucra ture suplimentare ORIUNDE in spital.

Am facut acest lucru saptamana asta (ieri), sambata voi avea prima mea tura suplimentara. Daca vroiam, puteam cere asta si mai devreme, dar n-am avut cand, am fost in concediu. NU am de gand sa lucrez 6 zile pe saptamana, in principiu, 4 ture suplimentare pe luna iti dau niste bani frumosi si nu te obosesc prea tare. Asta ar insemna 4 zile lucrate/saptamana.

Asa. Cat despre plata orelor suplimentare (din in-house bank), asta se face in alta zi a lunii, printr-un alt payslip. Pentru zilele lucrate in luna in curs (pana pe 29-30-31, cateodata variaza) vei fi platit luna urmatoare, in general in jurul lui 15, minim in a doua miercuri a lunii.

A, da. Trebuie sa mentionez ca turele de noapte nu sunt neaparat grele pentru ca sunt de noapte. Si nu ti se dau din start nu pentru ca ar fi englezii rai. Daca esti nou-nout in spital si in sistem, nu o sa stii ce sa faci daca ai probleme. La naiba, eu am 3 luni in spital si tot nu stiu ce sa fac in orice situatie. Din fericire, in timpul turei de noapte, colegii sunt mai putin stresati si au timp mai mult sa te ajute (daca nu au si ei pacienti in stare grava).

Problemele cele mai nasoale noaptea sunt (dar o sa revin cu un post doar despre turele de noapte, dupa cea de azi si dupa ce le termin si pe cele 4 de saptamana viitoare): lipsa medicilor (avem 4 echipe de Registrar + Senior House Officer pentru TOT SPITALUL), lipsa personalului auxiliar (ai mai putini HCA pe tura de noapte, nu ai farmacisti, laboratorul are 1-2 angajati) si imposibilitatea sa-ti improspatezi stocurile de orice medicament (sau alte consumabile) daca observi ca iti lipseste (si nu ai stoc pe sectie sau la vecini). La care se adauga propensitatea pacientilor de a muri candva la primele ore ale diminetii, cand TA si pulsul le scad mult.

Se poate intampla sa nu prea ai ce sa ii faci unui pacient (nu cu 2 rezidenti la 5-6 sectii) si doar ii verifici functiile vitale, escalezi la doctor, ala nu are solutii sau are pacienti in stare mai grava si iti zice asta, apoi iar iei functiile vitale, iar escalezi, iar nu ai ce sa-i faci pacientului si tot asa.

 

O mica explicatie a payslip-ului standard NHS aici.

 

Asta a fost si pentru cei care sustin ca nu poti lucra extra shifts in primele luni si nici ture de noapte (adica nu ai putea sa-ti suplimentezi veniturile).

Asistent Medical in Anglia (4)

  • Am primit in ultimele saptamani e-mailuri (sau comentarii la alte posturi) care sunau cam asa: “salut, iti citesc blogul de mult timp, poti sa-mi spui cat castiga o asistenta medicala in Anglia?“. Desi am mai scris despre asta aici, aici si aici (si am mentionat prin alte parti), o sa mai scriu o ultima data. Deci daca cineva ma va mai intreba asta si va primi linkul catre postul asta, sa nu se mire de raspuns. Informatiile despre salariu vor fi la finalul postului.

Bun.

Au trecut si primele ture lungi (e clar, prefer 3 zile de 12,5 ore fata de 5 de 7,5 ore). M-am vazut si cu niste colege de scoala angajate in alt spital din centrul Londrei. Am schimbat impresii.
Am vazut ce primesti pentru 600 lire in miezul targului intr-un shared accomodation (camin) in Londra: o camaruta un pic mai mica decat a mea (cam 8 mp), baie la comun, WC la comun, o bucatarie pentru 13 persoane (2 pe etaj) si 1 fel de living comun cu un televizor. Daca ai 20 de ani, e acceptabil (daca nu esti germofob – frigiderele sunt cam nasoale la comun). Daca ai 30+ si ai si familie, e horror. 🙂 Ma bucur ca n-am insistat pentru oferta asta (am refuzat interviul). Chit ca spitalul e faimos, chit ca salariul e un pic mai mare si ca mai primesti si accelerated pathway to band 5.b (detalii mai jos), pot spune ca mi se pare mai ok la mine. Mai putina inghesuiala, mai putina rigiditate in proceduri si mai multa relaxare printre angajati. Bine, asta e opinia mea, altora le place. 🙂

In contractele pe care le-am semnat scrie ca spitalul isi rezerva dreptul sa isi controleze angajatii inopinat, in caz de nevoie. De ce? Furturi (mai rar) sau disparitia de echipamente sau medicamente controlate (Controlled Drugs, am scris despre ele in 3). Ei bine, o colega s-a trezit la inceputul turei ca iese de la baie si se trezeste cu 2 handralai negri care ii cer geanta, sa isi arate buzunarele si altele. Disparusera 2 pastile de morfina. Au rascolit toti angajatii si sectia – ciuciu morfina.

Alta problema: o alta colega a semnat un contract cu spitalul ei in care era angajata ca RN, incadrata ca HCA dar platita cu nivelul salarial maxim pentru HCA, in ideea ca este in asteptarea PIN-ului. A facut plata a doua pentru PIN acum 2 saptamani si ceva. Vinerea trecuta a primit o avertizare ca, daca in 10 zile nu primeste PIN-ul, contractul ei va fi reziliat. Shit happens, eh? Ma rog, cred ca se va rezolva mai devreme, dar e o amenintare de doi lei. A muncit ca RN, chit ca a fost platita ca HCA – si acum o ameninta pentru ceva pentru care n-are nici o vina.

O alta chestie pe care am observat-o la o colega pe sectie si de care mai citisem: daca incepi ca HCA si apoi primesti PIN-ul si devii RN, unii HCA vor fi nesimtiti si fie te vor lua peste picior, fie nu te vor respecta (desi ierarhia ar trebui sa fie relativ fluida aici, servilismul de la noi nu e incurajat). Nesimtiti sunt peste tot. 🙂

Oricum, printre lucrurile pe care trebuie sa le faci de la inceput este sa te intelegi bine cu HCA-ii. Depinzi de ajutorul lor, chit ca putini pot fi niste putori (am gasit unul si pe sectia mea, a stat toata ziua pe un scaun sau era plecat cu cate ceva, dar partea lui de ingrijire a bolnavului – intoarcere, spalare, mancare – a ignorat-o total), e bine sa te intelegi bine cu toti de la inceput. Ai o gramada de lucruri de asimilat rapid, daca iti faci antipatii repede, iti complici viata aiurea.

Ce mai e bine sa faci de la inceput? Sa te arati dispus sa ajuti cu orice, sa nu pleci la fix si sa nu vii la fix sau cu intarziere, sa zambesti, sa nu uiti sa te prezinti rudelor si pacientilor, sa nu semnezi ca primarul – daca nu stii ceva, nu semna, sa nu pui mana sa faci lucrurile pentru care stii ca nu ai cursurile facute (injectii, administrare fluide prin infuzomate, canulare, recoltari), sa ceri in mod repetat sa fii inregistrat la cursurile care iti pot fi de folos.

Sa nu te bazezi vreodata ca o sa-ti spuna lumea tot ce trebuie sa stii. De exemplu, la mine-n trust (si cred ca e asemanator in multe spitale NHS) iti poti lua concediul anual doar in anul respectiv. Anul pentru concedii incepe la 1 aprilie si se termina pe 31 martie. Eu am inceput munca in ianuarie, pana la 31 martie voi avea dreptul la 5 zile jumatate de concediu. Daca nu le iau pana atunci, le pierd. In contract spune ca trebuie sa-ti anunti Line Managerul cu “no less than 2 weeks notice“. De fapt, daca te uiti in politica pentru Paid Leave a trustului (disponibila in intranet), daca nu le ceri cu mai mult de 6 saptamani in avans, ti se pot refuza cererile de Paid Leave.

Oricum, pe scurt: in martie am concediu aprobat. 🙂

Eu lucrez de la 18 ani. Am lucrat si inainte (chiar pe niste santiere), pentru a avea bani de… incaltari (si nu numai). 🙂 Niciodata n-am stat chiar atat de mult in picioare ca acum. Daca faci tot ce vezi ca e de facut, pur si simplu greu gasesti timp sa iti iei pauzele obligatorii, d-apoi sa stai jos sa freci menta romaneste. Oricum, ideea e ca niste incaltari bune sunt IMPORTANTE. Politica aici este sa fie negre 100%, sa acopere piciorul in intregime (deci nu papuci, nu crocs ca la noi). Am niste adidasi negri, care mai sunt si foarte usori (au sub 300 g impreuna) si au si suport bun pentru calcai. Nici nu-i simt in picioare. Am adaugat 1 brant ortopedic si tot se simte presiunea pe picior de la atata stat in picioare. Ma uit la incaltarile colegelor si ma crucesc. Niste pantofi cu talpa subtire, niste pantofi-bocanci, niste chestii extrem de incomode. Unele chiar jerpelite. Ma rog. Fiecare lira cheltuita pe incaltari bune face minuni…

Multa lume zice ca e usor sa te angajezi in UK. Asa e. Dar e la fel de usor sa-ti pierzi PIN-ul apoi. Si din cauza asta, multa lume ia in serios orice transfer. Nu am vazut aici sa vina pacientul de pe alta sectie si sa-ti tranteasca (eventual si cu-o injuratura) cineva un teanc de hartii in brate si-atat. Faci masurarea functiilor vitale la predare si la primire, schimbi patul, verifici pielea pentru orice fel de urma de escara. Apoi in hartii – multi (chiar dintre cei care au facut scoala aici) semneaza in nestire multe dintre ele. Sau nu fac niste evaluari (diferite scari prezente in hartii) si le copiaza mecanic din hartii. Daca e prezent line-managerul sau altcineva la Handover si te prinde ca nu-ti stii pacientul si nu ai facut evaluarile personal, se vede imediat. Si oricat de groasa piele ai avea, am vazut ca tot se simt prost. Nimanui nu-i place sa fie avertizat. Daca, fereasca divinitatea, vine inapoi un control de la CQC si iese ceva aiurea, aici nu ti se face scandal ca la noi dupa Sanepid. Avertizare la dosar. Si nu vrei asta – chit ca pleci la alt spital, ti se cer tot timpul evaluari de la fostii manageri. Iar daca e ceva grav (punerea in pericol a pacientului) esti suspendat si investigat rapid.

Ultimul lucru: intotdeauna trebuie sa fii atent la ce si cand administrezi in perioada de proba. Chit ca esti lasat sa le faci independent, asigura-te ca te verifica cineva inainte de-a da medicamentele unui pacient. Daca iese ceva rau si esti in perioada de proba, poti fi dat afara fara comentarii (in contractul meu scrie clar ca in primele 6 luni spitalul isi rezerva dreptul de-a ma concedia fara notice).

 

Altfel, ca sa fiu sincer, pana acum experienta mea e ok. Repet ce am zis dupa primele zile: e fix ca in scoala de asistenti medicali. Daca te astepti sa vii la spital si sa te ia cineva ca pe o floare si sa te ingrijeasca si sa te tina in puf, o sa fii rapid dezamagit. Multi colegi se plang ca sunt pusi sa sprijine peretii in spitale. Asistentele imi reprosau mie ca “venim in spital ca sa sprijinim peretii”. Realitatea e la mijloc – daca iti dai interesul sa primesti raspunsuri, ajutor si te arati capabil, mai devreme sau mai tarziu o sa te descurci.

Motto-ul meu pana acum:

Daca stii doar stai si te plangi, nu uita: te asteapta Romania cu bratele deschise (si 1000 lei pe luna, spaga si mizerie).

🙂

Cat despre salariu:

Pornim de la o informatie standard: majoritatea asistentilor medicali veniti din Romania au de ales intre spitalele de stat (NHS), azile de batrani private (Nursing Homes = NH) sau spitale private.

Spitalele NHS (de stat) au aderat majoritar (dar NU TOATE) la Agenda for Change, care incearca sa uniformizeze veniturile salariale in toata Anglia. O asistenta medicala proaspat sosita din Romania va fi incadrata in band 5 din Scala salarizarii NHS (care are mai multe asa-numite “benzi de salarizare”, fiecare cu diferite nivele), acceptata in Agenda for Change. Daca linkul de mai sus expira vreodata, cautati pe google “agenda for change payscale NHS 2016” sau ce an va intereseaza si veti gasi informatia.

Ca asistent medical cu experienta 0 sau <1 an in Romania – pentru ca voi imi cititi majoritar blogul – esti incadrat in band 5.a. Adica la 21.692 lire BRUT pe an. Impartim la 52,14 (saptamani) si apoi la 37,5 (ore/saptamana) si obtinem 11,09 lire/ora BRUT. Convertim salariul anual brut in salariu lunar net cu thesalarycalculator si obtinem 1486 lire NET pe luna.

Fiecare spital este afiliat unui trust. Este o entitate de stat, dar e controlata (oarecum) privat. Fiecare trust are politici interne de plata a orelor suplimentare si a celor considerate “unsocial” – adica:

– any time worked before 7am or after 7pm Monday to Friday, and any time worked on Saturdays, Sundays or bank holidays
In trustul meu (e asemanator in altele, din ce oferte am mai primit eu sau din discutiile cu alti colegi, DAR NU E O REGULA) primesc un bonus de 30% pentru orice ora lucrata in tura de noapte sau in turele de sambata. Pentru orele lucrate duminicile sau in zilele de sarbatori legale (sunt 8 pe an) primesc un bonus de 60%. Orele suplimentare la cele 37,5 saptamanale sunt platite (ceea ce se numesc bank shifts) cu mai mult: 45% pentru ture de zi (luni-vineri), 70% pentru turele de noapte/sambete si 100% pentru turele de duminica/sarbatori legale.
Ca exemplu recent, am vazut un anunt de angajare pentru trustul Oxford University Hospitals. Ofereau 30% bonus pentru turele de noapte si sambata si 60% pentru cele de duminica si sarbatorile legale. Deci NU E LA FEL in toate spitalele!
In fiecare luna trebuie sa lucrezi 13 zile lungi sau 20 zile scurte. Sau combinatii intre cele 2.
Daca lucrezi in centrul Londrei primesti un High Cost Area bonus de 20% la salariu, platibil lunar. In suburbiile Londrei primesti un bonus de High Cost Area de 15%. Unele spitale din Londra nu ofera un procent ci o suma anume (3000 lire in plus brut sau 3500).
Eu am avut o oferta de la Cambridge University Hospital. Cambridge este comparabil cu Londra la costurile cu chiria, transportul si alte lucruri. Cambridge nu ofera High Cost Area bonus.
In functie de trust, primele 6 luni esti in perioada de proba (probation). Cu anumite exceptii (te comporti exemplar si primesti recomandari de la Line Manager, Matroana si/sau altii), NU vei putea lucra ore suplimentare. Deci sa nu se bazeze cineva pe overtime la inceput! Fiecare trust are politici diferite, unii te pot primi in In-House Bank (turele suplimentare se numesc Bank Shifts) mai repede, altii mai incet.
DAR poti cere sa lucrezi noaptea sau in week-enduri, daca Line Manager te crede capabil, vei primi ture. De exemplu, eu lucrez saptamana asta sambata si duminica, long shifts.
In mod normal (sau in functie de politica trustului), la fiecare 12 luni petrecute in trust, esti evaluat si se hotaraste daca meriti sa fii promovat la urmatorul nivel de salarizare din banda ta. Band 5.b, Band 5.c etc. NU e obligatoriu si nu ii forteaza nimeni si nimic sa te promoveze.
De asemenea, anumite spitale iti ofera accelerated band 5 evolution, adica te pot trece la band 5.b dupa doar 6 luni (asta doar in primul an). AM intalnit asta la un spital din centrul Londrei.
Daca ai mai lucrat in Romania, poti cere sa ti se echivaleze vechimea. Daca mergi prin agentie si cei de acolo nu sunt tampiti, poti obtine o incadrare pe un nivel destul de sus in band 5 (daca ai lucrat mai mult, bineinteles). Daca agentia nu te ajuta, poti discuta cu spitalul – dar e bine s-o faci dinainte de-a pleca. Daca refuza, cauta alt spital, da-i incolo.
Cat despre alternative: in ofertele cele mai bune pentru Nursing Home pe care le-am primit eu vara trecuta (fara sa caut, mai degraba de curiozitate, eu in spital vroiam sa plec) primeam 14 lire BRUT/ora de la inceput, cu contract de 40 de ore/saptamana. Unii ofereau din start 48 ore – dar la aceeasi rata orara. Orele suplimentare le plateau doar cu 1 lira in plus. Nu e o regula asta, am citit de romani care au primit mai mult de la inceput, unii sustin ca orele suplimentare PESTE 37,5 le sunt platite din start cu 150% sau 200% (ca in spital). La 14 lire/ora BRUT, 37,5 ore/saptamana, salariul net este 1800 lire/luna.
Mic exemplu: BUPA (unul dintre cei mai mari angajatori din UK in domeniul sanatatii) ofera cam 12,2 lire la inceput in anumite zone, plus bonus de relocare, plata taxei anuale la NMC si alte beneficii, conform joburilor gasite acum pe indeed.co.uk. NH ofera bonusuri de relocare substantiale, unele ofera si bilete de avion si multe alte chestii. Unele spitale ofera la randul lor diferite bonusuri de relocare in UK, dar sunt mai mici.
Oricum ar fi, la 37,5 ore lucrate pe saptamana, in NH castigi din start mult mai mult. Daca ai un contract neavantajos in NH, poti castiga comparabil LA 48 ore lucrate/luna in spitalele NHS, daca overtime-ul si turele din wk sunt platite mai bine (si in NH nu). Dar, din nou, totul depinde de oferta. La NHS avem date general valabile si disponibile, la NH totul depinde de fiecare angajator.
In spitalele private poti primi din start un salariu ceva mai bun decat in cele de stat, eu am vazut oferte cu 24.000 – 26.000 – 28.000 lire brut/an in sud, in orasele la 100 si ceva de km de Londra. 26.000 lire brut inseamna 1730 lire net.
Pfui, gata, promit ca e ULTIMA DATA CAND MAI SCRIU DESPRE SALARII.

Asistent Medical in Anglia (3)

A trecut prima mea saptamana de munca in Anglia.

Nu o sa mint. Daca ar fi sa fiu mai slab sau sa judec dupa prima saptamana si-atat, as lua primul avion spre casa si nu m-as mai intoarce.

Daca privesc lucrurile realist, trebuie sa realizez ca e vorba de un proces de durata, ca NU ma asteptam sa fie totul banal din prima zi si ca ERAM CONVINS ca nu o sa curga lapte si miere pe aici si ca voi avea o perioada de acomodare mai lunga.

Pe scurt, prima saptamana a fost asa: 1 zi de inductie (“corporate induction“) in care cativa oameni carora le place sa se auda vorbind au vorbit despre lucruri care n-au nici o legatura cu realitatea din spital si 4 zile de munca pe sectie ca “Supernumerary” (sau Nurse-Shadow, adica nu am pacientii mei, dar ajut tot timpul 1 asistenta). Am inceput munca simultan cu 1 asistenta din Spania si una din Romania (Galati). Romanca e proaspata absolventa de facultate, spaniola cred ca e tot proaspata absolventa (nu prea are chef de vorba si nici nu prea e timp de vorba). Ele nu au avut corporate induction si au lucrat 3 long days (12,5 ore), eu am lucrat 4 short-days (7,5 ore) + ziua de induction (deci 5 x 7,5 ore).

In mod normal, ar trebui sa observ, ajut si pun intrebari si cam atat. In realitate, din ziua a 2-a am facut cam 75% din munca unei asistente normale si de primit raspunsuri la intrebari foarte rar a fost timp.

Cum spuneam pe scurt in partea a doua, o zi de munca se desfasoara asa:

  • Handover la 7:30. Line Manager-ul nostru permite o atmosfera de lucru prea relaxata, deci handoverul porneste si cu intarziere, lumea vine tarziu etc. Nu imi convine asta, pentru ca iti fura din timpul cu pacientul (si ai nevoie de fiecare minut) si din timpul tau (cand vine momentul sa predai tura). In 4 zile, doar 1 data a inceput la 7:32 (sunt ceasuri in camere si pe holuri, tot timpul stii ora), 1 data la 7:50 (!) si in rest pe la 7:40. Handover-ul se face cu o fisa printata (rezumat al fisei pacientului pentru ultimele 12 ore, am scris in 2 despre ea), ar trebui sa fie pentru a comunica informatii utile. Unii il fac cum trebuie, altii pur si simplu citesc din fisa. Ex. de informatii utile: diabetic cu Lantus seara, doza prea mare la 22:00 (44u), tot timpul ajunge la hipoglicemie pe la 12-1 (3,8, 3,9), se avertizeaza colegii de asta si se cere consult de diabetologie; pacient care trebuie trimis acasa; pacient care a fost pe cale sa cada; pacient care te pocneste (daca nu esti atent); pacient independent care merge afara sa fumeze (!) cu tubul de oxigen dupa el (!?!); pacient care nu vrea sa inghita toate pastilele 1 data; pacient care trebuie ajutat sa inghita. Toate informatiile TREBUIE SA FIE MENTIONATE in carnetelul de ingrijiri ale pacientului, dar nu tot timpul ai cand sa il citesti, e de bun-simt si FOARTE UTIL sa ti se spuna.
  • Asignare asistenti pe bays (saloane de 4 paturi). Avem 6 bays, 13 side rooms. 1 asistent are 1-2 bays + 1-2 SR. Discrepanta mare, nu? La mine se tin pacientii cei mai stabili si cu medicamente putine in saloanele 1-2 (+2 SR), apoi cazurile mai complicate in saloanele 3-4 (+2 SR) si cele mai complicate cazuri sau cu cele mai multe tratamente in saloanele 5-6 (+3/4 SR). Daca pacientii din bay 1 au 3-4 medicamente si sunt mobili, in SR 12 am un pacient cu vreo 10 medicamente/4 ore, infectii cu MRSA si E.coli, traheostoma, PEG, stroke, violent si incapabil sa comunice. In mod normal avem 2 sisters + minim 2 (pot fi 3) RN pe tura + 4 HCA. 1 sister ia 2 bays (+2 SR) mai complicate, celelalte sunt impartite intre RN iar a doua sister (in charge, sefa de tura) e disponibila pentru orice nevoie. Daca suntem short-staffed (2 RN), atunci poate intra inclusiv line-manager (sefa sectiei) la ingrijirea bolnavilor.
  • Administrare medicamente la 8. Vezi explicatia de mai sus. Exista 3 carucioare cu medicamente (majoritatea medicamentelor folosite uzual pe sectie) adm. p.o.. 1 carucior la 2 bays + 2-3 SR. Pacientii vin cu medicamente si de-acasa (esti obligat sa le iei de la ei, scrie pe fisa de unde sa le iei: S = stock, altfel e ori din reteta din data x/x/x ori a fost comandat de la farmacie si va veni). Langa fiecare medicament scrie modul de admin., concentratia, solutia de diluat (la bolus/perfuzie) si timpul de administrare (la perfuzii). Am o pacienta cu MS, care nu prea vorbeste, cu alimentare doar pe tub NG. Are vreo 6-7 medicamente-sirop si vreo 3-4 medicamente pastile (deci de pisat). Nu termini usor cu ea, mai ales cand esti la inceput si nu stii medicamentele si trebuie sa le cauti si le verifici de 2 ori. Fiecare medicament administrat cere o semnatura in fisa de medicamente. Nu ai voie sa administrezi ceva daca nu e semnat si de medic si verificat de farmacist. Daca ti se termina fisa de medicamente (sunt niste coloane), e responsabilitatea ta sa o inlocuiesti (mergi la medic). NU administrezi medicamentele intai si apoi ceri fisa (ilegal). Partea asta poate dura si 1 ora si mai mult (la 10 pacienti) – pentru ca rareori faci doar asta, trebuie sa mai faci si alte lucruri concomitent. Daca pacientul refuza un medicament, trebuie sa scrii asta in fisa de medicamente. Daca pacientul se ineaca sau are orice alt incident – trebuie DOCUMENTAT (vezi mai jos). Daca medicamentul nu e trebuie comandat (scrii “ORDERED”). Pe fiecare fisa de medicamente e scris daca e alergic la ceva sau nu (NKDA – no known drug allergies). Daca vrei sa fii corect (si LEGAL) trebuie sa verifici INTOTDEAUNA inainte de administrare: numele si data de nastere a pacientului (intrebi pacientul) si DACA e alergic la ceva. INTOTDEAUNA trebuie sa-i spui ce ii dai si de ce (daca intreaba de ce). Chit ca are dementa, tu ii spui.
  • Pacientilor le este adus micul-dejun cam in acelasi timp cu administrarea medicamentelor. Daca esti rapid, le dai inainte (corect), daca nu… ghinion.
  • Apoi ai un pic de timp sa completezi carnetelul pacientului. De ce naiba ii zice carnetel (booklet – brosura) cand e un rahat de 52 de pagini A4 (!), nu stiu. Se numeste “Essential Nursing Assesment, Care Plans&Evaluation” si e pe 7 zile. FIECARE PACIENT are 1. Daca ai ghinionul sa-l internezi tu, ti-ai ras minim 20 de minute (sau 2 ore, in cazul meu 🙂 ) din tura ta, ai o gramada de completat la el. Ce e in el? Initial Assesment (ziua 1 din booklet, apoi devine DAILY ASSESMENT pt. zilele 2-7) cu data, sectie, zi, semnaturi. Apoi Safety checks (echipament: oxigen, aspiratie, butonul pacientului, butonul din toaleta, monitor, pompe, perfuzii, BRATARA – f. importanta); numele medicului specialist (Consultant) si diagnostic initial. Evaluarea cailor respiratorii (1/4 de pagina), circulatiei (1/4 pagina, pe baza EWS – early warning score, pe care il faci manual la fiecare luare a functiilor vitale = OBServations) si a functiilor neurologice (diabetici, AVC, dementa etc, 1/4 pagina); pagina 2: Exposure (infectii, branula montata etc.), Febra, Stare Eliminare (GI, urinar, ginecologica), Stare psihologica, Comunicare si Ingrijire personala; pagina 3: evaluarea riscului de a face escare (BRADEN score); pagina 4: evaluarea ranilor si a integritatii pielii (initial, apoi de facut zilnic, avem harta a corpului fata/spate); pagina 5: evaluarea riscului de a cadea + niste verificari generale; pagina 6: plan de ingrijire individualizat pentru prevenirea caderilor (pt. pacientii 65+ sau care au cazut sau care au evaluare cu risc mare in pg. 5); pagina 7: diagrama pentru evaluarea felului in care pacientului se misca (sau nu); pagina 8: diagrama pentru evaluarea necesitatii de a utiliza bare laterale de protectie (nu le poti folosi oricum, e ilegal sa ii restrangi miscarea unui pacient); pagina 9: evaluarea nutritiei (tool bazat
    hoist
    Hoist

    pe cantarirea zilnica, pentru care se foloseste un fel de lift electric cu ham HOIST, daca pacientul nu poate merge la cantar), pg. 10: un tool de evaluare a starii cognitive (10 intrebari standard la care sa raspunda toti pacientii confuzi sau peste 65 de ani minim 1 data la 7 zile. Un scor de 8 sau mai mic necesita chemarea unui consult de specialitate); pg. 11-16 sunt cu mai multe planuri de ingrijire standard, unde trebuie sa bifezi ce are nevoie pacientul sau nu; pg. 17 este pentru ingrijirea pielii si se completeaza la un nr. fix de ore de RN sau HCA, in functie de necesarul pacientului (stabilit pe baza scorului Braden); muti pacientul de pe o parte pe alta – semnezi; identifici o zona rosie – mentionezi aici (ai body map) si in notes, pe pg. urmatoare, 18, de note despre piele: “patient has redness on thoracic area, oh, the inhumanity“; daca ai completat ca boul si nu ai verificat si face escara (chiar si stage 2), ti se poate face evaluare externa si ai probleme peste probleme; pg. 19: evaluation: aici documentezi tot ce ai facut cu pacientul si nu e scris deja (ex: “pacientul mi-a trosnit un croseu de dreapta cand ii aspiram traheostoma apoi a purces in a trage de traheostoma pana a scos-o, apoi a inceput sa horcaie demonic cu sange“); pagina 20-21: evaluarea ranilor cu care a venit pacientul (si a pansamentului si a ingrijirii lor); apoi 24 pagini cu daily nursing notes (6 zile x (1 pagina de assesment, 1 pagina de ingrijirea pielii si body map, 1 pagina de note despre ingrijirea pielii si 1 pagina de nursing notes)); apoi 4 pagini despre branula si ingrijirea ei (si motivul scoaterii, marime, evaluarea locului etc.); apoi 2 pagini pentru eventuale transferuri si/sau discharge; apoi ultima pagina, in care trebuie sa se semneze toti oamenii care au avut grija de pacient (HCA, RN sau sister). Usor? DOUA ORE mi-a luat si habar-n-am daca l-am facut ok! Asta si pentru ca nu mi-au facut induction pentru documente (abia in februarie) si pentru ca mi l-au pus in fata si mi-au zis sa ma descurc (you’ll be ok).

  • Apoi trebuie sa faci OBServations. Adica OBS. Adica: in mod normal, daca nu stii nimic despre pacient faci 1 pe la ora 10. Masori si/sau notezi: nr. respiratii, SpO2, felul in care respira (aer, narine, masca etc. oxigen? – cat), temperatura, Tensiunea arteriala, Pulsul si Gradul de constiinta. Faci EWS (am pus link si mai sus, il pun si aici). La 1-4 poti face cam 2 OBS /tura. La 5-6 faci cam 1 la 1 ora. La 7+ ori faci monitorizare continua, ori la 1 ora, dar cu escalare la Sister, Consultant SI Critical Care (telefon intern si “Help, I have a patient that’s getting worse, with a EWS score of 10, I’m fainting“). Ieri am facut asta. Pacient cu HIV (aparent NU ai voie = ILEGAL sa le zici HIV positive, ii numesti RETROVIRAL POSITIVE), internat la noi, noaptea, pentru dificultati de a respira, febra, transpiratii nocturne si pierdere in greutate a fost trimis inainte de Handover la Clinical Diagnostic Unit pentru bronhoscopie (desi teoretic se poate face si in sectie). Acolo are febra (38,7), 40 RR, tensiune scazuta si SpO2 85% respirand aer. Ii dau un paracetamol (febra) si ne cheama sa-l luam. Evident ca nu vroia nimeni sa plece, ma ofer eu, suflet mare, sa o fac. Dupa ce m-am ratacit un pic pe la parter (CDU e pitit dupa niste usi mari si are o usita mica pe care scrie mic-mic Clinical Diagnostic Unit) iau pacientul. Stiam ca trebuia sa-i fac o minima monitorizare la “ridicare” (SpO2 + puls + TA), dar am dat peste 2 RN foarte inimoase care au venit cu mine si m-au ajutat inclusiv sa ii schimb patul (care era lasat vraiste de cei din tura de noapte). OBS la transfer pe sectie – EWS 8. Anunt sister, aia zice ca sa anunt medicii, i se prescrie niste ser. Apoi i se prescrie empiric cotrimoxazole (pentru PCP). Transpira profund, termomentrul timpanic (o porcarie) imi arata temperatura de 35 grade. Pacientul era somnoros si amotea constant. Obosit sau nu, era drowsy. Era deja 14:00, trecusera 6 ore de la administrarea paracetamolului, parca reactia asta post-paracetamol dura 2-3 ore si apoi reincepea cresterea temperaturii. Asta trebuie sa citesc in wk asta 🙂 Oricum, escalare – mi se spune sa sun la Clinical Care. Vine RN de Clinical Care, care imi face observatie ca de ce am chemat-o, pacientul doar dormea, nu era drowsy. Incerc sa ii spun ca drowsy e somnolent, ea tine una si buna ca nu trebuia s-o chem. Eu ii zic ca avea EWS 10, ca la OBS-urile facute de ea tot EWS 10 iese si ca procedura zice ca trebuia s-o anunt. Si ma duc la alti pacienti.
  • Masori glicemia cam acum. Daca ai pacienti diabetici (ajuta foarte mult sa fii anuntat la Handover de asta) li se face fisa speciala pentru Blood Glucose Monitoring. Altfel, daca e stabil si fara istoric de diabet, nu ii monitorizezi glicemia. Orice valoare a glicemiei in afara intervalului normal de 4-7,8 (reminder: pentru glicemieenglezii folosesc mmol/L, nu mg/dL, ca sa convertesti in “romaneste” inmultesti cu 18) trebuie discutata cu pacientul si escalata la sister si/sau doctor. In mod normal, ar trebui sa masori glicemia (BM ii zic ei) de 7 ori (inainte si la 2h dupa fiecare masa) si 1 data inainte de culcare. In realitate, o masori cam de 3 ori pe zi, la 2h dupa mese si inca o data noaptea (mai ales daca-i dai Lantus, vezi mai sus). Majoritatea pacientilor vin cu pen-ul de acasa, insulina deschisa o tin langa ei (in dulapiorul lor exista un sertar inchis cu cheia care sta langa cheia de la caruciorul cu medicamente), insulina nedeschisa sta la frigider. Daca e pacient constient, majoritatea prefera sa si-o injecteze singuri. Ca la orice medicament, trebuie sa stai langa el pana si-o administreaza! Aparatele lor de masurare a glicemiei sunt niste tiganii sinistre. Iti trebuie cod propriu pentru a le folosi (eu nu am inca, desi tot cer, nu toti RN au – expira dupa x luni, tot timpul merg dupa cate unul sau altul sa-si bage codul), apoi verifici daca (si faci daca nu) a fost facuta verificarea zilnica (24h) cu testele standard de glucoza (incluse), apoi scanezi bratara pacientului (bun), apoi scanezi testele (ok, accept), apoi te rogi sa nu te cheme fix atunci cineva, pentru ca aparatul intra in stand-by si trebuie sa introduci din nou codul si sa faci verificarea, apoi cureti cumva degetul si il stergi (apa+sapun), apoi intepi pacientul (avem lantete de unica folosinta sa umplem cateva zeci de papusi voodoo, daca vrem), apoi masori. Daca e valoare in afara intervalului 4-7,8, nu poti apasa pe ok (ca sa faci alt test) pana nu introduci un comentariu in aparat. Aparent, cand ai pacient cu hipoglicemie, cumva, faci toate lucrurile astea ULTRARAPID. Asa sa fie. 🙂
  • Intre timp gasesti cumva timp sa ajuti HCA-ul cu schimbarea si spalarea pacientului (are voie sa refuze) – asa afli daca are ceva probleme cu pielea (te feresti de escare), TOT TIMPUL CU PERDELELE TRASE. Daca urineaza la pat si are fluid chart (din ce am inteles, dar poate ma insel, NU au toti), masori intotdeauna urina inainte s-o arunci in camera unde stau olitele, ratoii, commodes (vezi 2) si distrugatorul de cartoane™. E esential sa te intelegi bine cu HCA-ul tau. Nu poti face totul singur, oricat de mult as vrea eu. De multe ori semnezi dupa el (la inspectarea pielii, de ex.) si e bine sa aveti incredere unul intr-altul.
  • Intre timp gasesti si 15 minute pentru paid break. Hahahaha!
  • Daca pacientul are diaree + scaune prea dese faci stool chart, pe care ai Bristol Stool Form. De ce am pus asta aici? Pentru ca, invariabil, dupa ce mananc, un pacient (ma scuzati) se caca. Iei un HCA si il stergi, speli, (evaluezi, evident, scaunul), apoi arunci totul si te duci sa-ti faci digestia. 🙂 Glumesc. Daca are scaun tip 6 sau 7, trimiti stool sample (coprocultura) direct. La 5 (si 6&7 si 1 sau 2) e nevoie de o evaluare (tu, sister sau doctor).
  • La 13:00 ai a doua runda de medicamente (si la 18:00 si 22:00 urmatoarele).
  • Cam acum primesc pacientii si masa de pranz. De regula primesc si niste foicele de unde isi pot alege din meniul (surprinzator de variat) pentru mesele urmatoare.
  • Apoi ai timpul tau de pauza de masa (candva intre 13:00-15:00 e ideal). Daca ai short day (7:30-15:30) ai 30 de minute, daca ai long day (7:30-19:30) ai 1 ora. Poti manca in staff room (avem un frigider micut si o masa), poti sa te plimbi, poti sa mergi in cafeneaua de la parter, poti merge in camera interconfesionala pentru a te ruga sau poti merge in autoservirea-restaurant de la parter, unde gasesti cam tot timpul ceva de mancat pentru cam 3,7-4 lire si ceva (15% reducere de angajat aplicata deja) = un fel de mancare principal + garnitura. O bautura e pe la 2-3 lire (din care scazi reducerea).
  • Apoi te intorci si faci OBS + eventuala BM
  • Pana la 17:00 ai grija de pacienti cum poti si completezi brosurica pacientului.
  • La 18:00 ai noua runda de medicamente si apoi, pana la 19:30, trebuie sa ai gata informatiile din Handover (unii fac copy-paste si adauga cate ceva, sa fie, altii chiar sunt constiinciosi) SI toate informatiile din brosurica pacientului

Pare complicat?

Mi-e greu sa ma pronunt. Pe mine m-au cam aruncat in groapa cu lei, sa ma descurc, fara sa imi spuna nimeni prea multe lucruri, doar ca trebuie sa semnez pentru fiecare chestie pe care o fac. Sa zicem ca, daca inveti hartogaraia si medicamentele si nu ai probleme mari cu aparatul de glicemie sau termometrul (amandoua dau erori des), munca efectiva nu e extraordinar de grea. Atata doar ca vin rudele – vor ceva (si stau cam jumatate de zi, au scaunele si masuta), vin alte sectii – vor ceva, vin doctorii – vor ceva, trebuie dus pacientul la investigatii – NIMENI nu ti-l va duce (si daca e pe O2 trebuie sa mergi cu el sa-l monitorizezi, doar daca e stabil poate merge un HCA sau doar porter-ul cu el) samd.

Daca administrezi vreodata Controlled Drugs (opioide), trebuie sa le iei din dulapul cu CD, in prezenta (si cu semnatura) unui RN sau sister. Administrarea se face tot cu prezenta fizica si semnatura aceluiasi RN sau sister.

Daca administrezi medicamente i.v. (perfuzie sau bolus) – chit ca esti sister, trebuie sa iti verifice si semneze cineva perfuzia/seringa (codul medicamentului, medicamentul, ca a fost diluat etc.).

Daca apare ceva neprevazut, toata lumea te trimite de la unul la altul si nu isi asuma vreo responsabilitate in pur stir balcanic. Exemplu: Joi am stat 3 ore in plus, pentru ca miercuri am fost in oras pentru NINo (si am plecat cu 1 ora jumatate mai devreme). Eram short-staffed, am zis ca sa stau in plus ca sa ajut. La 16:05 scriam (si injuram in gand faptul ca nu stiam ce trebuie sa scriu) un booklet al unui pacient. Vine un doctor la mine (ca prin magie, CHIAR eram singurul RN prezent, ambele sisters si ceilalti RN disparusera) si imi zice “unde e X”. RN-ul de la bays 3&4. Nu stiam, ii promit ca-l caut si merg dupa el. Ciuciu X. Ii spun doctorului, ma intorc la completatul brosuricii (si la injurat, pentru ca chiar nu stiam ce trebuia sa completez in porcaria aia). Se intoarce doctorul in 5 minute. “Mate, I really need the patient in 3A to receive Tazocin i.v. NOW. It is an emergency“. Trecand peste primul impuls sa-i spun “I’m not your mate, buddy“, ii spun ca ma duc sa iau pe cineva care are voie sa faca asta, pentru ca eu NU am cursul de administrare medicamente i.v., deci nu-l pot ajuta. Gasesc eu o sister, ma duc si mixez eu Tazocin-ul (e la fel de greu de amestecat ca-n Romania, they don’t have the good shit, cum speram eu 🙂 ), mergem impreuna la pacient. Pacientul era bine-mersi, vesel si vorbaret (desi avea 91 ani). Ciuciu febra sau tahicardie sau mai stiu eu ce iti cere un antibiotic cu spectru larg de actiune urgent. Ciuciu branula. Intrebam pacientul – da, nu am nici o branula. Desi sister-ul (aproape) sigur avea cursul de canulare (nu cred ca ai voie sa fii sister pe anumite sectii fara asta), se intoarce linistita la doctori si le zice ca pacienta n-are branula si ca sa ii puna cineva branula. Evident ca my friend nu mai era acolo, doctorul ramas zice ca “we’ll get somebody right on it“. Limbaj codificat universal pentru “daca ti-am zis ca o s-o fac saptamana trecut, o s-o fac pana luna viitoare“. Era 16:30. La 16:50 verific pacientul (care NU era din saloanele mele) – nu avea branula. Il gasesc pe Mate, ii spun ca n-are branula si nu ii putem administra urgently antibioticul, zice ca “my colleague will do it, don’t worry”. La 17:00 trec din nou pe la pacient, vad ca are branula, anunt sister-ul (doctorul respectiv n-a anuntat pe nimeni de ce a facut – nici macar n-a semnat unde trebuia in brosurica pacientului). La 17:10, la nu mai putin de 1 ora si 5 minute de la o simpla rugaminte pentru administrarea “urgenta” a unui medicament, pacientul il primeste. Asta in conditiile in care RN-ul responsabil pentru salonul ala disparut a ramas.

PAUZA.

Sa nu se inteleaga ca zic ca e nasol aici si o porcarie si “la noi e mai bine“. Da, au anumite probleme. DAR:

Pacientii chiar sunt ingijiti (in masura in care ingrijitorii lor nu sunt nesimtiti – si astia nu prea pot scapa la nesfarsit), exista sali de asteptare imense, tot timpul se chinuie toata lumea sa-ti zambeasca cand te iau in grija (am vazut asta si cand mi-am facut analizele si radiografia pulmonara in spital), pacientului i se spune ce e in neregula cu el, rudele pot sta cu pacientul cam jumatate de zi sau mai mult (daca nu e la A&E sau la terapie intensiva), spitalul e curat si pastrat curat, consumabile sunt la discretie (astia arunca foarfecile sterile! LE ARUNCA – nu le refolosesc!), daca ai o problema poti sa te duci pana la directorul spitalului (escalare) daca vezi ca nu esti ajutat, pacientul este incurajat sa faca majoritar ceea ce vrea, nu e fortat in nici un fel (dar se documenteaza refuzurile lui/ei), NIMENI nu tipa la nimeni, pacientii nu sunt bruscati si multe altele.

Am vazut si cum se poarta cu un pacient care e pe moarte – familiei i se ofera, pe cat posibil, loc sa jeleasca, se incearca externare de urgenta si/sau mutarea intr-o camera single (daca e posibil).

Am vazut si cum e sa fii SHORT-STAFFED. O RN a sunat cu o zi inainte “sunt bolnava”. Spitalul a trimis o agency nurse – care n-a venit. Pur si simplu nu a venit, fara sa anunte pe nimeni. Pariu ca nici nu va pati ceva. Ziua aia n-a fost usoara. E nasol cand esti short-staffed si “doar” la HCA (ai 2-3 HCA pe toata sectia).

La final, chestii legate despre traitul aici: pentru NINo am pierdut cam 45 minute undeva in centrul Londrei. Cu ocazia asta m-am plimbat un pic prin City si am ajuns la Tower of London. Suburbia mea este non-descripta si neinteresanta. Curatica (ish), doar cateva biserici din secolele 16-17, malluri, o piata si multe magazine si cam atat.

Telefonul local e f. important – dar e bine de stiut ca tarifele de roaming (telefon/sms) din Romania nu sunt cu mult mai scumpe decat multe dintre abonamentele locale pentru a vorbi inapoi in tara. Dar daca vrei internet… nu prea ai scapare, trebuie sa-ti iei o cartela de la bastinasi (Vodafone, EE, Three, O2 sunt cele mai mari, toate cu oferte comparabile).

Contul in banca si cardul s-au rezolvat repede, la 2 zile dupa ce am deschis contul am primit cardul, la 4 si pinul. Singura problema e ca am inceput munca pe 18 (ziua de 15 nu au luat-o in considerare) si nu voi primi primul salariu pana la sfarsitul lui februarie. Asta e chiar nasol, trebuie sa ma limitez la cam 10 lire pe zi. Ma rog, nu fumez, nu beau, cazarea e asigurata pana-n martie, sala e platita tot pana-n martie, credit pentru transport pe oyster card mai am, de mers, merg pe jos la sala, supermarket, banca sau spital, de mancat, mananc 2 mese calde pe zi (1 acasa, 1 la spital) + 1 rece. Chestii de cumparat urgent pentru cazare NU mai am. 10 lire sunt arhisuficiente (in conditiile enumerate de mine) pentru 30 de zile.

Oricum, ca recomandare pentru oricine vrea sa vina aici: intreaba inainte de-a iti lua biletul de avion CAND VA FI PRIMUL SALARIU. Eu stiam cand e ziua de salariu (de la o colega care deja lucra aici din octombrie), dar nu stiam ca, daca vin dupa 15, nu primesc banii pentru prima luna pana luna urmatoare. Am aflat asta abia cand am primit contractul in aeroport. Cam tarziu sa mai fac scandal.

Si, ca ultima recomandare: daca iti depui candidatura local, la spital, FOARTE POSIBIL sa nu primesti nici un fel de bonus de relocare. Am colege romance (am discutat in ziua de inductie) care au venit aici dand interviu fata-n-fata si nu au primit 2 luni de cazare gratuita. In conditiile in care mai faci si naveta si nici nu esti platit pana in luna a doua (daca incepi tarziu in luna calendaristica curenta), chestia asta se simte – si e deranjanta. Deci nu strica sa iti rezolvi interviurile din Romania. CULMEA, pare sa fie e mai bine s-o faci asa. Desigur, asta a fost cazul meu, in spitalul meu. In Nursing Homes sau in alte parti poate e altfel. Stiu ca am aplicat (on-line) la un alt post din centrul Londrei (in octombrie), m-au chemat la interviu (in Londra, desi aveam adresa de Romania), dar clar NU scria nimic de vreun bonus de angajare.

La final, cateva poze:

20160120_161636
Saracie si bogatie

20160120_162103

20160120_164901
The Tower
20160120_164955
Noaptea la margine de City
20160123_104634
Singura Lady pe care am vazut-o in 10 zile 🙂

Asistent Medical in Anglia (2)

A venit si a trecut si prima zi de munca IN SPITAL.

Nu am mai lucrat in spital din iunie 2015, de la ultima perioada de practica.

Am avut examenul final (in spital), am avut si o incercare de-a face voluntariat in sectia de Terapie Intensiva unde am facut practica in anul 3 – dupa ce m-am inscris in OAMMR – (incercare esuata, mi-au zis ca ei nu mai primesc voluntari, dar daca vreau, sa astept pana va fi examen pentru post), dar nu am mai muncit “cu pacientul” de 6 luni.

Adica am avut oarecari temeri azi. Nimic extraordinar, in Bucuresti dormeam destul de prost cu o noapte inainte de a merge intr-o sectie noua la practica, aici am dormit foarte bine azi-noapte.

Oricum, prima impresie este 100% derivata dintr-o fraza pe care mi-a spus-o studenta engleza care a venit in scoala noastra la un schimb de experienta acum 2 ani (care intre timp lucreaza intr-un spital NHS): “if you don’t come in the NHS having too high expectations, then you’ll be ok“.

In esenta, orice ar zice oricine, sa lucrezi intr-un spital din NHS este la fel cu a lucra intr-un spital din Bucuresti, doar ca toata lumea vorbeste engleza (evident), e mult mai curat si mai luminos (!) si ai mult mai multe hartii de completat si cursuri de facut.

Buuun. Stau la doi pasi de spital. Azi-dimineata m-am cronometrat. La 7:11 am iesit pe usa, la 7:27 eram in sectie, intrebam unde puteam sa ma schimb. La si 40 a inceput Handover-ul (predarea turei), din cauza ca m-au asteptat pe mine si, mai ales, pe cealalta incepatoare (din Spania, care a ajuns la si 35).

Handover-ul e cam ca in Romania, cu diferenta ca (pe sectia mea) fiecare asistenta are responsabilitatea de-a completa INAINTE un tabel in care sa mentioneze Nume (si de unde a fost internat pacientul), Varsta pacient + initialele doctorului sau (curant, de pe sectie), Diagnostic + Istoric (important pentru a sti daca e diabetic, ia alte medicamente, a venit cu medicamente de-acasa samd), Evaluare ABCDEF (Airway, Breathing, Circulation, Disabilities, Exposure, Family), Scopurile ingrijirii (Goals – daca are de facut Rx, US, CT, tratament cu Abx, schimbare tip de aparat respirator, ECG, monitorizare glicemie etc.), eventuale interventii de occupational therapy/physiotherapy (pentru pacienti cu AVC sau IC sau IR) si Braden scale score (risc de a face escare) si evaluarea riscului de a cadea (YES/NO). Toate aceste informatii trebuiesc prezentate in Handover pentru pacientii proprii de fiecare RN, in fata intregii echipe de RN (si chiar si HCA, din tura veche si din tura noua) inainte de-a putea pleca acasa.

Pe sectia mea avem 6 saloane (bays) de 4 paturi + 8 saloane single + 1 salon separat. 33 pacienti maxim. Intr-o tura de 12 ore (7:30 – 19:30) ar trebui sa fie 3 asistente (RN) + 1 sau 2 sisters (un fel de asistente medicale specialiste, cu experienta mai multa sau competente mai multe) +/- 1 sister in charge (sefa sectiei in timpul zilei, noaptea e una dintre sisters). Aici se adauga 4-5 HCA (unii sunt RN din strainatate care asteapta PIN-ul). Noaptea si in anumite cazur (short staffed) sunt mai putini angajati (1-2).

Ca RN newly-registered NU ai voie sa iei sange, NU ai voie sa montezi branule, NU ai voie sa folosesti aparatele de respiratie artificiala, NU ai voie sa montezi sonde nazogastrice, NU ai voie sa recoltezi sange arterial (pentru ABG), NU ai voie sa administrezi medicamente prin infuzomate/pompe, NU ai voie sa administrezi medicamente i.v./i.m., NU ai voie sa administrezi transfuzii. Pentru fiecare activitate mentionata ai un curs (platit de spital, facut in spital) pe care trebuie sa-l absolvi ca sa poti sa le faci.

Unele RN NU fac niciodata cursurile de canulare si (mai ales) de recoltare de sange – asa pot tot timpul sa zica “nu e treaba mea sa recoltez/montez branula“, si sa astepte s-o faca un doctor sau o sister (sau alt RN cu cursurile facute). Dintre cele 3 RN (absolvente de scoala britanica) care lucrau azi, nici una nu avea curs de recoltare, 1 avea de canulare.

Primele 2 saptamani voi fi asa-numitul Supernumerary, adica nu voi avea pacientii mei, ci voi fi Shadow langa cate o asistenta (sau mai multe) – care ar trebui sa fie si mentorul meu (perceptor, in programul de 6 luni de Perceptorship). Multe hartii de strans si semnat in saptamanile astea. In afara de asta, ar trebui sa strang minim 5 zile de induction (1 “trust induction“, mai multe mai jos, si 4 de cursuri obligatorii – BLS, transfuzii, completarea fiselor si altele). De fapt, 2 saptamani casc gura si ajut cum pot, apoi ura si la munca (atata timp cat nu dau semne ca as fi idiot – atunci ar putea prelungi perioada de supernumerary). Prin coincidenta, eu o sa am si zilele 2-5 de inductie (platite) dupa 2 saptamani, in februarie, altii le au dupa 1-2 luni. Nici la ei nu e totul perfect planificat.

Pacientii sunt cam ca majoritatea localnicilor: simpli dar ok. Singurele ziare pe care le vezi citite in spital (de pacienti) sunt tabloidele, de exemplu. Unii abia asteapta sa se planga de una-alta, altii sufera de dementa in diferite forme, altii sunt mai “normali” (whatever that means). Oricum ar fi, nu am vazut ceva imposibil de facut in a-i ingriji. Pacienti ca toti pacientii.

Spitalul e impartit in zone (albastru/portocaliu). Fiecare zona e un fel de oglinda a zonei celeilalte, separate de coridoare si lifturi. Toate sectiile sunt construite asemanator (mai putin cele de la parter, unde avem restaurante si cafenele, A&E si investigatiile). Fiecare sectie are, de regula, o sora. A si B. Fiecare sectie e numita cu un nume “creativ” care i s-o fi parut amuzant vreunui copywriter (branding-ul spitalului a fost facut cu ajutorul unei agentii de publicitate, afaik). Cum ar fi sa avem in Romania o sectie “Laguna albastra A“, sau “Mohair B“, sau “Turcoaz A“, sau “Desertul Atacama A” sau “Mandarina B” sau “Clopoțel A”? Ei bine, aici asa sunt numite sectiile. Amuzant. Oarecum. 🙂

Ziceam ca e cam ca in Romania. Mai precis, toata ziua m-am simtit EXACT ca intr-una din sectiile noi din timpul scolii.

Oameni noi – majoritatea nu-mi retin numele sau il gresesc (desi acum am ecuson). Am strans pana acum Eugene si Richard (plus logicul Chris) la colectia mea din tara de nume-cu-care-ma-striga-asistentele-in-spital.

Desi ar trebui sa am un mentor si/sau perceptor, nu s-a stabilit nimic. Desi ar trebui sa am deja planificate turele, nu s-a stabilit nimic. In asta are un rol si faptul ca incep pe sectie concomitent cu alte 3 fete (1 romanca nu-stiu-de-unde, 1 spanioloaica si inca cineva). Desi ar trebui sa am cont de e-mail, employee number si cont de acces la intranet (pentru a face o parte din cursurile OBLIGATORII de e-learning), e posibil sa le primesc in zilele urmatoare. Ca in Romania.

Un doctor a cerut o EKG. Din intamplare, eram acolo cand au facut cererea, desi eu sunt shadow, nu am pacientii mei. Ma duc sa anunt RN. Dupa 20 de minute, nimeni nu facea EKG, nimeni nu stia unde e un EKG si “nu avea timp sa il ia”. La fel ca in Romania, e o jumatate de adevar. Cu un pic de vointa, gasesti EKG-ul si il faci in maxim 10 minute. M-am oferit sa-l iau eu. Am plecat pe sectia alaturata. Aveau unul, luat de la alta sectie – dar un cablu era distrus. Ma duc la alta sectie – al lor era la sectia-sora. La sectia-sora aflu ca era luat de cineva. Adica era exact cel nefunctional de la sectia mea-sora. Traversez spitalul, ma duc la alta sectie. 2 sisters si-un RN. Sisters erau convinse ca au unul NEFUNCTIONAL, RN sustine ca a facut o EKG ieri. Hop, fug cu el. “I’ll bring it back in a couple of hours” (nu stiam cat va dura si cate trebuiesc facute). “NO, bring it back ASAP!”.

Vin cu EKG-ul. Toata cautarea a durat cam 10 minute. Ma duc sa-l fac, desi nu mai pusesem mana vreodata pe un aparat de tipul lui. Mare chestie. Bagi in priza, lipesti ekgelectrozii (nu au clesti sau pompite, slava cerului!). Pentru ca nu poate fi totul simplu, sotia pacientului insista sa stea acolo, apare un rezident (House Officer) in spatele meu. Apoi apare si RN-ul. Exact ca in Romania, RN-ul intervine si imi schimba pozitia electrozilor precordiali DUPA ce ma chinui eu sa ii pun pe toti frumos. Eu i-am pus in spatiul 4 intercostal, masurat frumos de la clavicula (al 5-lea spatiu de sub clavicula), ea ii pune mai sus, cam in spatiul 2. Pfoai de capul meu, nu oi sti eu multe, dar STIU CUM SA FAC UN ECG! Sa ma cert cu ea din prima zi? Neah. Tac, schimb pozitia lor la loc si o intreb “how do I print the ECG?” ca sa scap de ea. Eu bagam nume si data si DOB in meniu, RN-ul zice ca nu, ca le scriem cu pixul dupa, ca sa nu dureze prea mult. Ca in Romania. Print. Gata ECG-ul. Aici vor tot timpul 2 deodata.

In spital exista 2 changing rooms la etajul 1. Mi le-au aratat vineri, azi nu le-am mai gasit. Ca in Romania, NIMENI nu stie unde naiba sunt cand ii intreb. NIMENI. Toti se schimba ba in Staff Room, ba in WC-uri. Ca in Romania. Lucrurile ti le lasi in vestiare inchise cu chei. Dar, ca in Romania, nimeni nu stie unde naiba sunt cheile de la vestiare. Deci le lasi in Staff Room. Ca in Romania, ti se zice sa iti iei cu tine lucrurile valoroase. Pentru ca “They are stealing them”. Who is “they”? “Dunno”. Ca in Romania.

In mod normal, ar trebui sa vii cu uniforma si adidasii de acasa. De fapt, majoritatea absoluta a RN si HCA vin cu ele de-acasa.

In mod normal, ar trebui sa existe masti si vizor pentru a lucra cu pacientii cu MRSA, halat pentru cei cu C. difficile samd. De fapt, nu exista decat niste sorturi si manusi. Dar astea exista din abundenta, slava cerului, nu trebuie sa aduc de-acasa. Deci nu chiar ca-n Romania :))

Ca in Romania, tocmai au introdus o politica interna ce spune ca trebuie sa inchizi un dezinfectant cu alcool, ca sa nu il bea pacientii (desi e o camera care chiar e inchisa cu cod si are usi care se autoinchid la loc). Pacientii vor bea orice, aparent, nu conteaza ce natie sunt.

Ca in Romania, am gasit un Tazocin lasat sa macereze cu ac si seringa conectat la el pentru vreo 15 minute in camera de diluare medicamente (desi nu ar trebui lasat nesupravegheat niciodata). NU ca in Romania, CEL PUTIN in spitalul asta, in primul an de munca, daca administrezi ceva i.v., trebuie sa iti contrasemneze o alta RN actiunea asta in fisa pacientului.

Daca te vad ca esti dispus sa faci chestiile mai scarboase, imediat ti le dau sa le faci. Nu ma plang, dar la inceputul zilei insistam eu sa ii ajut sa schimbam pacientii si patul (se face cel putin 1 data pe zi – RN trebuie sa fie de fata, MACAR ca sa evalueze riscul de escare), apoi mi-au dat sa scot catetere urinare, branule, sa curat sonde PEG, sa duc recipientii cu urina sau voma in camera pentru asa ceva. De la nimic de facut am ajuns sa fac toate lucrurile mirositoare. Noroc ca nu ma scarbesc usor, fix dupa pauza de masa am mutat un pacient si apoi l-am ajutat sa vomite o chestie mare, semisolida si dragut mirositoare si apoi tot eu am dus-o la camera pt asta. Puteam sa i-o las HCA-ului, ca celelalte RN, dar n-am murit. 🙂

Apropo – aici ratoii (plosca pentru urina) si recipientul pentru fecale (si cel pentru voma) sunt din carton presat (ca la cofragul de oua). Unica folosinta. Exista o camera unde stau toate, unde exista si un fel de toaleta unde arunci rahatul si urina si voma si apoi arunci recipientul intr-un fel de shredder foarte eficient. Atat de eficient incat, daca bagi 2 (desi are capacitate cam cat 1 masina de spalat) se blocheaza. Regula: bagi 1 si press the green button.

commode
Commode

Alta chestie. In UK pacientii pot sa fie ajutati sa elimine semiautonom (deci nu in scutece) intr-o asa-numita “commode“. Pui un recipient din ala de unica-folosinta sub scaun, iei o commode (pe care te asiguri ca o cureti intotdeauna dupa folosire – cred ca HCA fac asta), ajuti pacientul sa se urce pe ea, apoi ori stergi pacientul, ori il ajuti sa se stearga si hop in pat. Si rahatul la WC si cartonul la shredder. Trustul si-a propus sa aiba cele mai curate commodes din tara. Good luck with that.

Prima saptamana lucrez short days. Adica 8 ore (7:30 – 15:30). Pauza de masa de 45 de minute. 15+30. De saptamana viitoare trec la 12 ore (7:30-19:30), cu pauza de 1 ora si 30 minute (15+60+15 minute). Pfoai, ce de pauze. 🙂 Atata doar ca nu ajungi la spital chiar la 7:30 (daca nu esti spaniol) si nu pleci la fix (daca esti ultimul la handover, poti sta si 30 minute).

Trec foarte repede cele 8 ore. Handover se termina in cam 30-40 de minute. Apoi ai micul dejun la pacienti (HCA si cei de la bucatarie fac asta). Apoi ai Drug Rounds (cam 30-60 minute). Apoi ai monitorizarea f. vitale (15-30 minute). Apoi ai schimbarea patului si a pacientului (+spalare) si verificarea starii pielii (Braden scale). Apoi vine ceaiul. Apoi vine pranzul. Drug rounds ai la 8, la 13, la 16, la 18 si la 20 (dar nu e obligatoriu sa ai la toate orele). Apoi gasesti timp sa completezi fisele (si ai O GRAMADA de hartii). Intre astea bagi cele 2 pauze. Si hop 8 ore. 🙂

 

Si, la final, ziua de inductie a fost foarte ciudata. Cativa oameni din conducere au vorbit frumos, au prezentat niste filmulete (facute de o agentie de publicitate), au zis ca se angajeaza sa faca si sa dreaga, dar realitatea din spital e un pic diferita. Singura chestie onesta (oarecum) a fost faptul ca au adus o pacienta care a fost tratata in spital de 2 ori (o nastere si tratamentul de urgenta al bebelusului ei peste 1 an) sa ne spuna experienta ei (pozitiva). Daca era o experienta negativa ar fi fost si mai interesant. 🙂

 

Varianta scurta a celor 2300 de cuvinte de mai sus?

Sa muncesti in Anglia intr-un spital de stat e foarte asemanator cu a lucra intr-un spital de stat din Romania. 🙂

 

Peace out.

 

Rx – radiografie, US – ecografie (ultrasound), Abx (antibiotic), RN – registered nurse, HCA – healthcare assistant, OT/PT = occupational/physio therapy, PIN – personal ID number emis de NMC tuturor RN care sunt inregistrati la ei, ABG – arterial blood gasses (EAB din Ro), A&E – accidents and emergency (sectia de primiri urgente, UPU), MRSA – Methycillin Resistant Staphilococcus Aureus, C. difficile – Clostridium difficile (sau C. diff).

Asistent Medical in Anglia (1)

Preambul

Cine citeste blogul asta de mai multa vreme sau s-a obosit sa imi citeasca pagina “despre mine” stie ca unul dintre motivele pentru care am inceput sa scriu este raritatea blogurilor despre viata de Asistent Medical. Pentru o meserie practicata de 100 si ceva de mii bune de romani, este destul de putin prezenta in on-line.

Am pornit blogul pentru ca inainte de-a incepe eu scoala nu am gasit aproape deloc informatii despre examenele de admitere, ce faci in timpul anilor de scoala sau ce alternative ai dupa ce termini. Am incercat sa ofer informatiile pe care eu nu le-am gasit la timpul meu.

In timp am povestit si cate ceva din ce am facut eu in timpul scolii, pe ideea ca altii vor citi si vor trage niste invataturi din asta – poate vor evita niste probleme, poate nu vor face aceleasi greseli.

Cum tocmai am inceput o noua etapa a vietii mele de Asistent Medical, duc spiritul blogului mai departe si voi oferi celor curiosi experientele mele ca Asistent Medical emigrant in Anglia.

Prima parte: plecarea si inceputurile

Am tot povestit pe aici cum mi-au fost recunoscute studiile in UK si am avut interviuri pentru a-mi gasi un job. Nu are sens sa mai repet lucruri scrise – postarile sunt pe blog pentru cei care nu le-au citit.

La finalul lui octombrie am avut ultimul interviu pentru un job (pe skype), atunci am primit o oferta de munca si am fost intrebat cand vreau sa incep. Am facut greseala sa zic “15th of December or 15th of January“, agentia a transmis mai departe “15th of December“. M-am gandit mai bine, dupa cateva zile le-am rescris celor de la agentie ca vreau in ianuarie. Mi-au raspuns dupa abia 1 saptamana ca “the hospital already awaits you in December“. Dupa multe telefoane si scuze si zile de nesiguranta, am obtinut pe 1 decembrie promisiunea ca pot incepe in ianuarie. Am cumparat biletul de avion si m-am pus pe relaxat si incarcat cu energie pozitiva 🙂

Lectie: FII SIGUR pe ceea ce vrei sa faci!

Pe 7 ianuarie, cand eram in vacanta, agentia ma contacteaza si ma anunta sec ca “the original position has been filled, the hospital now wants you to start work on a hyperacute stroke ward”. Cine a mai citit blogul meu stie ca am facut voluntariat pe o sectie de UTIN, ca am facut practica in aceeasi sectie de UTIN si ca am mai fost in 2 stagii de practica la Neurologie. Daca e ceva de care sunt sigur dupa aceste stagii e ca NU vreau sa lucrez doar cu pacienti cu AVC. N-U V-R-E-A-U!

Am trecut peste cei de la agentie care erau inutili (m-au anuntat joi de treaba asta si apoi au plecat in concediu sau sa organizeze interviuri in alte tari) si am sunat direct la spital. De acolo am aflat ca, de fapt, agentia stia ca postul pentru care dadusem interviu se ocupase “for at least a month“.

Optiunile mele erau limitate de faptul ca nu toate sectiile spitalului erau dispuse sa plateasca fee-ul de agentie plus bonusul meu de relocare (2 luni de cazare + biletul de avion). Dupa niste negocieri, am obtinut alta sectie. Si promisiunea ca s-ar putea schimba din nou sectia daca nu sunt deloc multumit.

Si asa am ajuns eu pe o sectie de Boli Cardiorespiratorii, desi eu vreau la Chirurgie. Ca sa ajung din punctul A in punctul C trebuie sa trec prin punctele B1, B2, B3 si asa mai departe. Story of my life.

Contractul l-am primit in ziua plecarii, abia pe aeroport l-am verificat. Din fericire, mai vazusem unul la fel cu cateva luni in urma (era ok), n-am avut surprize.

Si a inceput viata mea in Anglia.

Spitalul este foarte ok. Foarte mare, nou, totul e codat color, peste tot iti trebuie carduri de acces si cu foarte multi emigranti care lucreaza in el (unii mai vechi, altii care incep in acelasi timp cu mine).

Mi-am vazut sectia, asistenta sefa si niste viitoare colege (totul a parut foarte ok), mi-au facut card de acces (cu o poza foarte tampita), m-am plimbat prin spital un pic (insotit – am ales sa trec pe la mai multe sectii unde erau duse alte colege emigrante care acum inceapa) si m-am dus la Occupational Health.

Ce a insemnat pentru mine Occupational Health? Radiografie, recoltare de sange si urmeaza niste vaccinuri.

Luni am o zi de induction, apoi de marti incep munca.

Cazarea e shared flat (cladire veche de 5 ani), 4 camere (fiecare cu baie proprie) + 1 living/bucatarie si 2 debarale. 500 de lire/luna (540 cu internet si council tax). Camera mea era curata, living-ul era cam horror. Au tot venit si plecat oameni, care si-au lasat tot felul de oale, electronice, haine si alte gunoaie, care s-au strans in camera si nimeni nu le-a aruncat (“daca sunt ale cuiva care locuieste aici?”). Si asta se rezolva – am discutat cu colegii de apartament (un italian si un indian) si cu cei de la administratie, pana saptamana viitoare o sa strangem porcariile vechilor chiriasi, le bagam intr-o debara si cineva le va lua… Btw, aici Nu exista cazare mixta, sunt numai femei cu femei si barbati cu barbati.

Oricum, trebuie sa recunosc ca prima impresie despre cazare a fost una de oroare in momentul cand am vazut camera comuna. Nu e rahat pe pereti si jeg pe canapele (doar niste praf si panze de paianjen si multe electronice prafuite si hartii si hartiute), dar chiar ma asteptam la mai multa curatenie de la niste oameni care lucreaza in ingrijirea bolnavilor!

Prima impresie despre Ce fac englezii bine? Pocesc numele strainilor.

Cei de la agentie (britanici, nu romani) imi scriau pe adresa mea de e-mail de tip prenume.nume@x.com si tot imi greseau numele.

Cei de la firma de administrare a cazarii mi-au scris numele in mod repetat (si diferit) gresit in contractul de inchiriere.

In hartiile din spital mi-au mancat un prenume, mi-au adaugat un H in Cristian (Christian), mi-au adaugat un O unde nu era cazul si asa mai departe.

Cel mai tare e ca aceiasi englezi vor fi un pic mofturosi cand te duci la ei cu acte. La banca au refuzat sa-mi deschida un cont pentru ca pe hartia de la spital era un H in plus in numele meu. Ma rog, se rezolva totul cu un drum in plus la spital.

FYI: Ca sa-mi deschid cont mi-au cerut pasaport, proof of accomodation (o hartie de la cazare/landlord) si proof of employment (de la angajator – spital).

National Insurance Number (NINo) primesti dupa ce iti faci (sau ti se face) o programare la un sediu local pentru asa ceva. Stai ceva timp la telefon, deci ar fi bine sa rogi spitalul s-o faca sau sa ai deja numar de UK – prima luna trebuie sa fii mai atent cu banii.

 

Ce mai faci in primele zile in UK?

Te obisnuiesti cu transportul in comun (cardul Oyster e baza in Londra), iti cureti ca nebunul camera cand o primesti (daca esti un pic obsedat de a nu sta in “mizeria altora”), cumperi diferite chestii pentru casa (mai mult sau putin utile).

Afli pe unde sunt magazinele care te intereseaza din zona si altele.

Eu mi-am cautat sala de fitness, am vizitat 2 la 15 minute de mine, am gasit una mai ieftina ca-n Bucuresti si cu conditii ok. 20 lire/ luna, fara contract pe an si fara fee de sign-up.

Alta observatie utila: un adaptor EU-UK de priza e important de cumparat. Ar fi bine sa iei unul mai sigur din tara (cum ar fi asta). Daca esti cat de cat dependent de tehnologie si ai multe electronice pe care vrei sa le iei cu tine, e mai ieftin sa iei si un prelungitor (bun) din 20160117_220710Romania si sa il folosesti conectat la adaptorul pre-mentionat, parerea mea. Adica nu stai sa-ti cumperi de aici foen, adaptoare si alte electronice – asa le poti folosi in continuare pe cele de-acasa. Nu e obligatoriu sa-ti iei unul din tara daca mergi intr-un loc cu multe supermarketuri si magazine. La un magazin de aici de tip “everything for 1 pound” (cum sunt in Romania si in Europa “totul la 1 euro”/4 lei etc.) gasesti adaptoare la 1 lira. DAR un adaptor din ala tine o putere electrica scazuta – cel luat de mine tine pana la 2860 W (deci un aspirator + un foen + alte chestii intr-un prelungitor conectat la priza asta). Mie mi-a convenit. Daca nu, adaptoare la 5-10-15 lei se gasesc si in Romania. Sau iei totul de aici (electronicele mici sunt un pic mai scumpe, dar nu cu mult, ca in Romania).

Ca alta observatie: Daca zbori catre Londra (sau in zona), ai mai multe optiuni. Taromul si BA zboara catre Heathrow (care are conexiune directa cu Londra prin tren – rapid si scump – sau metrou – lent si mai putin scump -), BlueAir si Wizz zboara catre Luton iar RyanAir zboara catre Stansted (aeroporturi de unde ori pleci cu bus-ul, ori ai combinatii mai multe de mijloace de transport). In opinia mea, e mai ok sa zbori cu companiile de linie (mai ales daca-ti plateste angajatorul o parte sau tot biletul). E mai usor de ajuns la gari (sau in Londra daca lucrezi aici), ai griji mai putine si ai bagaj de cala si de mana (maricel). La Tarom primesti 2 kg in plus daca faci check-in on-line. Mie mi-au ajuns 22,5 kg + 9,5 kg pentru calabalac.

Londra e imensa, Bus-urile merg incet din punctul A in punctul B, nu te baza pe ele!

Ca ultima observatie: la hypermarketuri (in Romania) se gasesc niste pungi care pot fi vidate cu un aspirator normal (printr-o valva cu 1 cale). 3 pungi din alea vidate iti permit sa inghesui o cantitate impresionanta de haine intr-un troller mediu. Cam 15 lei costa una.

Ce sa faci ca elev/student asistent medical in practica

De-a lungul celor 3 ani de blog (ce repede trece timpul) am primit ba comentarii, ba e-mailuri in care eram intrebat de colegi/colege (cu 1-2, acum si 3 ani mai mici). Zilele acestea am primit un asemenea e-mail, in care un coleg viitor asistent medical ma intreba acelasi lucru.

Sincer astept cu nerabdare, dar ma cam streseaza faptul ca plonjez in necunoscut. Nu stiu la ce sa ma astept la aceasta prima perioada de practica. Oare doar la covrigi, mancare, tigari si cafea pentru asistente/medici?
Imi poti da si mie cateva sfaturi pentru un bun inceput?

elev asistent medical

I-am raspuns cu ce a functionat in cazul meu (si trebuie sa recunosc ca am dat cam acelasi raspuns tot timpul). Adnotez un pic raspunsul, pentru a-l adapta la orice perioada de practica:

Nu ai de ce sa te temi, mai ales la inceput.
Nimeni nu se asteapta sa stii prea multe, dar multi se asteapta (NORMAL) sa vrei sa faci CEVA.
Problema e ce inseamna acel CEVA. Unii cred ca daca te trimit cu analizele prin spital, “inveti ceva”. Nu e rau s-o faci, dar ar fi bine sa fii lasat apoi sa faci si altceva, pe principiul “te ajut, ma ajuti si tu” (adica te lasa sa-l/s-o ajuti). 🙂
Sfatul meu e sa fii calm, sa tii minte sa te speli pe maini inainte de-a pune mana pe pacient sau pe orice ajunge in contact cu pacientul, sa nu faci nimic ce nu stii nesupravegheat si sa fii dispus sa faci orice, atata timp cat asta inseamna ca inveti ceva. Daca te trimite cineva dupa cafea sau covrigi (mie nu mi s-a intamplat niciodata in 3 ani), sa refuzi – nu de asta esti acolo. Daca vrei tu, personal, sa ajuti pe cineva care are altceva de facut, nu e o problema sa-i cumperi si aduci ceva. Dar e o diferenta intre a face ceva pentru ca vrei si a fi pus sa faci “cumparaturi” doar pentru ca unii cred ca esti sclavul lor.
Si daca vezi ca nu e nimic de facut, nu sta degeaba! Uita-te prin sectie, incearca sa afli unde se tin medicamentele, unde sunt instrumentele, ce e si ce face fiecare, cum se folosesc, cum arata fisele, cum si cand se completeaza. Toate astea pentru ca ulterior sa poti ajuta.
La medicamente poti intotdeauna sa citesti prospectele – sa vezi indicatii, modul de administrare si efecte adverse (macar atat).
Din fisele pacientilor vei retine la inceput doar numele unor boli. Pe parcurs vei sti mai multe lucruri despre ele. Nu te sfii sa pui intrebari si apoi acasa sa citesti in plus. 
Retine tratamentele, evolutia bolii, interventiile medicale asupra lor.
Apoi… tensiunea, temperatura si pulsul sunt tot timpul de masurat, nu te feri de la a le masura tu (daca te lasa – sau ofera-te).
Vorbeste (daca esti lasat) cu pacientii, incearca sa afli istoricul bolii, ceva cu care ii poti ajuta. Nu te transforma intr-un anchetator, e foarte usor sa devii enervant, dar invata sa comunici si cu pacientul, e un lucru pe care multi nu vor sa-l faca.
Daca esti trimis cu pacientul la investigatii, fii atent(a) pe unde-l duci, de regula sunt imbracati subtire si nu uita ca nu ti-ar placea nici tie sa fii plimbat prin spital dezbracat. Sau mai rau, sa iesi afara dezbracat. Intreaba daca exista vreo patura. Invata cum arata spitalul si pe unde sunt sectiile. Nu te sfii sa intrebi de la inceput – nu uita ca in Romania de multe ori vei fi trimisi la origini daca te plimbi printr-un spital si intrebi angajatii “cum ajung la Radiografie”. Pentru ca, nu-i asa, romanii sunt saritori.
Nu uita sa verifici ceea ce ai invatat cu manualul. Macar procedurile retine-le ‘ca la carte’. Nu retine cum sa faci o injectie doar pentru ca iti zice o asistenta ca asa e bine. Corecteaza-te mental. E important sa nu te obisnuiesti de la inceput GRESIT!
Nu te sfii de lucruri imputite, urate, scarboase. Nu fugi de schimbat si spalat pacientul, nu fugi de bandajarea unei rani infectate a unui diabetic, nu stramba din nas daca esti pus sa aspiri un pacient. Evident, NU TE BAGA SA FACI TU NIMIC daca NU STII! Dar nu uita ca daca nu faci nimic, nu o sa inveti niciodata nimic.
Cere ajutorul daca nu stii sa faci ceva! Nu face ca un dobitoc cu care, din pacate, am fost coleg de clasa, care nu facuse niciodata injectii dar se lauda cu faptul ca le-a zis unor asistente in practica “stiu sa fac injectii i.m. si s.c.” si apoi a facut numai prostii in perioada lui de practica.
Nu uita ca ai grija de o fiinta umana si ca ceea ce faci tu il influenteaza foarte usor in rau!
Incearca sa nu stai in calea doctorilor sau asistentelor, invata cum sa stai ca sa vezi lucruri, dar si sa nu stai in calea cuiva.
Pe scurt: fii util, NU STA NICIODATA DEGEABA, pune intrebari si nu inghiti orice si o sa fie bine. 🙂

Dar fiecare are personalitate proprie, fiecare sectie are oameni diferiti, cu care trebuie sa inveti sa te intelegi si fiecare gaseste alte moduri de-a invata lucruri.

Nu in ultimul rand, sunt primul care va afirma ca nu sunt bun de dat exemplu si ca i-as recomanda fiecaruia sa isi gaseasca felul propriu de-a invata lucruri.

Cum imi place sa cred ca din experientele diferite ale altora poti strange niste mici reguli personale, care te pot ajuta sa evoluezi, intreb pe oricine imi mai citeste blogul si este sau a fost in situatia asta sa isi aduca aportul sau:

Cum ati invatat lucruri utile pentru meseria de asistent medical din perioadele voastre de practica?

 

P.S. Daca spun prostii mai sus, astept si accept criticile 🙂

Cum inregistram un EKG corect (1)

Completare la un post mai vechi de-al meu + cateva lucruri pe care le-am mai prins la practica pana acum. Nu o sa discut despre toate intr-un post, lumea isi pierde interesul in postari de peste 2000 de cuvinte (unii si mai repede).

Electrocardiograma este o metoda de monitorizare non-invaziva a activitatii electrice a inimii (miocardului) cu ajutorul unor electrozi care capteaza polarizarea/depolarizarea camerelor inimii (atrii si ventricule). Pentru moment o sa scriu doar despre procedura in sine.

Avem mai multe tipuri de aparate pentru masurarea EKG (de repaos, de efort, holter), cu particularitatile lor. Am putea adauga aici si monitoarele cu configuratii de 3-4-5 electrozi.

EKG aparat

Pentru masurarea unei electrocardiograme standard de repaos cu 12 derivatii vom avea nevoie de montarea a 4 electrozi pe membre si 6 precordiali (pe piept, in zona inimii). Explic imediat de ce ai 12 derivatii, dar 4+6 electrozi.

In primul rand, se recomanda efectuarea EKG-ului de repaos cu un pacient calm, asezat pe spate, cu o perna subtire sub cap. Pacientul trebuie calmat daca e agitat si trebuie rugat sa NU vorbeasca si sa NU miste mainile sau picioarele. Evident, se explica procedura, necesitatea efectuarii procedurii, se obtine acceptul, ne spalam pe maini inainte de-a pune mana pe pacient etc.

Cei 4 electrozi de membre sunt codati color, de regula, sau codati color (rosu, galben, verde, negru) + inscriptionati (cu R/RA= dreapta, L/LA= stanga, LF= piciorul stang, RF= piciorul drept). Cei 6 electrozi precordiali sunt codati color (rosu, galben, verde, maro, negru, violet) si/sau numerotati (V1…V6 sau D1…D6).

Ei trebuiesc pozitionati pe cat posibil cat mai aproape de incheieturile pacientului (distal de trunchi pe membru), preferabil pe proeminente osoase (nu pe muschi – pentru a scadea posibilitatea unor interferente). Daca se monteaza mai sus, trebuie mentionat acest lucru pe EKG. Asta daca avem clesti (sau alte feluri de conectori care se pot prinde de extremitatile membrelor). Daca avem doar electrozi din aceia de unica folosinta, se monteaza pe zona de la incheietura mainii (deci pe interiorul mainii) si pe partea interioara a piciorului, in zona de imediat de deasupra fluierului piciorului.

Se accepta si montarea electrozilor pe trunchi (deci daca nu avem clesti): in zona bazinului pentru membrele inferioare (pe crestele iliace sau un pic mai jos) si pe varfurile umerilor pentru brate (pe acromion). Aici exista opinii diferite – din cauza posibilitatii existentei unor modificari in amplitudinea unor unde de pe EKG. Atata timp cat spitalul unde lucrezi are in ghidul sau de proceduri recomandarea sa fie pozitionati electrozii pe membre, ii pozitionezi pe membre. Personal, am vazut electrozii montati pe torso doar pe pacientii care vin cu ambulanta. Un studiu despre pozitionarea electrozilor in alta parte decat pe membre si efectele acestui lucru aici.

800px-Limb_leads_2_ENG.svg
Nu te speria de culori (alb-negru-rosu-verde), asa e la americani. Crazy americans. 🙂

Daca pacientul are un membru (sau mai multe) amputat(e), se recomanda pozitionarea electrodului (sau clestelui) cat mai distal pe ciotul ramas din membru.

Incepem pozitionarea intotdeauna de la mana dreapta (R). Ca mnemonic pentru a tine minte la inceput cum sa-i pozitionezi, ar fi util Ride Your Green Bike (red, yellow, green, black). Sau pur si simplu te gandesti la semafor + negru (rosu, galben, verde, negru).

Cei 4 electrozi de pe membre corespund la 6 derivatii pe EKG: 3 bipolare (formate din diferenta de potential – pol negativ/pol pozitiv – din masuratorile a 2 electrozi) si 3 augmentate (formate folosind un cuplu de electrozi ca pol negativ si un al treilea electrod ca pol pozitiv).

Avem I, II, III (sau DI, DII, DIII sau D1, D2, D3 pe unele aparate), formate: I din diferenta de potential intre mana dreapta si cea stanga (RL), II din diferenta de potential intre mana dreapta si piciorul stang(R,LL), III din diferenta de potential intre mana stanga si piciorul stang(L,LL). aVR (augmented vector right) este format din diferenta de potential dintre cuplul L, LL (pol negativ) si R, aVL (augmented vector left) are cuplul R,LL (pol negativ) si L (pozitiv), aVF (augmented vector foot) are cuplul R,L (pol negativ) si LL (pol pozitiv).

Aici pot mentiona pentru curiosi faptul ca aceste masuratori sunt bazate pe triunghiul lui Einthoven si legea lui Einthoven, lege care spune ca voltajul net din derivatia II va fi intotdeauna egal cu suma voltajelor nete din I si III (II = I + III). Sau I + (-II) + III = 0. Voltajul net il masori adunand lungimea undelor Q, R si S din complexul QRS – dar e ceva ce poate voi discuta ulterior – e irelevant pentru inceput. Mai multe aici.

Se observa ca derivatia de pe piciorul drept (neagra, RL) este nefolosita in masuratori. Electrodul respectiv e folosit de aparat doar ca referinta sau pentru corectarea unor erori de interferenta, nu direct. Deci e important sa fie pozitionat corect!

Pozitionarea electrozilor precordiali pentru EKG:

electrozii precordiali

Pozitionarea electrozilor precordiali (foto via EMS12Lead, unde puteti vedea si pozitionarea electrozilor in situatii speciale: V4R, posterior plus niste explicatii):

V1 si V2 se pozitioneaza imediat langa stern (stanga/dreapta), in spatiul al 4-lea intercostal. V4 se pozitioneaza in spatiul al 5-lea intercostal (pe cat posibil), pe linia medio-claviculara. V3 se pozitioneaza pe diagonala V2-V4, la mijlocul distantei dintre V2 si V4. V5 si V6 se pun pe aceeasi linie orizontala cu V4, pe linia axilara anterioara, respectiv mediana.

Conform American Heart Association:

V1, fourth intercostal space at the right sternal border; V2, fourth intercostal space at the left sternal border; V3, midway between V2 and V4; V4, fifth intercostal space in the midclavicular line; V5, in the horizontal plane of V4 at the anterior axillary line, or if the anterior axillary line is ambiguous, midway between V4 and V6; and V6, in the horizontal plane of V4 at the midaxillary line.

Ministerul Sanatatii, in ghidul sau de proceduri pentru asistentii medicali generalisti recomanda acelasi lucru:

– pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceştia se ung cu un gel bun conducător de electricitate;
– montarea electrozilor se face astfel:
– la nivelul membrelor
roşu – mâna dreaptă
galben – mâna stângă
verde – picior stâng
negru – picior drept
– în zona precordiala, fixarea se face astfel:
V1 – in punctul parasternal drept situat în spațiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului;
V2 – punctul parasternal stâng , situal în spaţiul IV intercostal , pe marginea stângă a sternului;
V3 – situat între punctele V2 şi V4;
V4 – situat în spaţiul V intercostal pe linia medio-claviculară stângă;
V5 – situat la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă;
V6 – situat la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.

Personal, am vazut V1 si V2 pozitionate pe undeva pe deasupra sfarcurilor (lateral, adica), V3 pozitionat pe apendicele xifoid, V5 si V6 pozitionate la nimereala, V4 pus sub sfarc, desi sfarcul era pozitionat mult lateral (de, nu toate corpurile sunt la fel). Raspunsul primit daca am avut nesimtirea sa atrag atentia ca parca nu e chiar cum am “citit”: “Ce stii tu? Esti elev! Oricum, iti spun eu, nu conteaza”. Ei bine,un studiu stiintific publicat in 2014, facut la Spitalul General al Universitatii Medicale din Viena( Medizinische Universität Wien) arata ca niste devieri de pozitionare de aproape 5 cm (adica f. putin) duc la inregistrarea unui cu totul alt tip de complex, ce ar putea duce la probleme in diagnosticarea anumitor probleme cardiace.

Cum pozitionam electrozii V4, V5 si V6 la femeile cu sani mari? V4, V5 si V6 sub san. V3 pe san (in functie de pozitia lui V4).
Ideea e ca asa se cam duce naibii pozitionarea in spatiul 5 intercostal la unele paciente. Cu electrozi din aia de unica folosinta (care se lipesc, nu cu ventuza) e doar un pic mai usor.
AmericanHeartAssociation zice (in ghidul sau din 2007):


Placement of precordial electrodes in women with large breasts remains problematic. Electrodes are most commonly placed beneath the breast, which should reduce amplitude attenuation caused by the higher torso impedance in women and, intuitively, would seem to favor reproducibility of positioning during routine practice. Conversely, one study has suggested that reproducibility of ECG measurements is slightly increased when electrodes are positioned on top of the breast. Another study using precisely ascertained electrode placement has suggested that precordial potential attenuation by the breast is very small. Yet another study has found attenuation only in V3 and an increase in voltage in V5 and V6 when electrodes are placed over the breast; this may result from V5 and V6 being correctly placed at the level of V4 rather than more inferiorly when V4 is positioned under the breast.
For the time being, it is recommended that electrodes continue to be placed under the breast in women until additional studies using electrodes placed on top of the breast are available.


Societatea pentru stiinta si tehnologice cardiologica (SCST) din UK zice:


When recording an ECG from female patients it is convention to place the V4, V5 and V6 electrodes beneath the left breast when breast tissue overlies the correct anatomical positions. There is some evidence to suggest that the positioning of these electrodes over the breast may not significantly attenuate the signal, but further supporting evidence is needed to warrant a change in this recommendation.


In NHS, se pare ca asta e consensul (alt exemplu)

In cazul in care EKG-ul are artefacte urate, trebuie sa verifici:
– prezenta oricaror campuri electrice in zona si, pe cat posibil, inchiderea aparatului sau mutarea lui departe de aparatul pentru electrocardiograma. Vinovatii de serviciu: aer conditionat, televizoare, poate si telefoane (dar mai rar). Aparatele au si un filtru (cateodata ascuns in meniu) – invata aparatul si invata cand sa apesi butonul de filtrare!
– verificarea pozitionarii, contactului electrod-piele (foloseste cu incredere gelul!) si se poate indeparta parul pacientului daca e prea mult (desi asta e mai dificil de facut in Romania)
– se incearca recalmarea pacientului. In caz de nevoie, ajuta prezenta unui coleg/colege, care sa il calmeze in timp ce se inregistreaza EKG-ul. La nevoie (in caz de artefacte foarte mari) colegul poate sa si ajute la tinerea pacientului fix – eu am avut un caz de alcoolic ciung, care nu statea neam. 2 barbati abia l-am tinut si tot a iesit un EKG cam praf.
Se recomanda introducerea urmatoarelor date pe EKG (din ce am vazut eu, la noi se accepta si scrise cu mana, nu introduse din meniul aparatului, dar asta depinde de spital si sectie): nume, prenume, ora si data inregistrarii, cine a facut inregistrarea, medicamentele pe care pacientul le ia (ex: Digoxin) si varsta (+ eventual inaltime si greutate).
Atat pentru moment, am depasit limita de atentie a majoritatii cititorilor (1500 de cuvinte). Daca observa cineva o greseala sau stie ceva diferit (si are si surse de incredere) – sa comenteze cu incredere, nu cenzurez nimic.
Drepturi imagine: latodis-med.com

Cum a fost admiterea la Scoala Postliceala “Fundeni” la buget in 2015

In continuarea postului din 2014, care se adauga la subiectele de admitere la UMF “Carol Davila” din 2014 si UMF “Iuliu Hatieganu” din 2015, postez subiectele la admiterea la postliceala de stat din Bucuresti din 2015.

Multumesc mult Ioanei si Andreei pentru subiecte (si/sau rezolvari). Le felicit pentru ca au intrat si le urez mult succes mai departe.

Au fost 302 candidati pe 140 de locuri, la AMG prima nota a fost 9,6 iar ultima 5,9. La radiologie ultima nota a fost 3,5. Au fost 100 de intrebari cu 3 variante din care 1 singura corecta, 0 puncte din oficiu.

Am rezolvat si eu subiectele de curiozitate, cu ce mai stiu acum. Am facut 81/100. Slabut. Oricum, subiectele nu sunt deloc grele, daca eu, cu Anatomia din anul 1 am nimerit 81 de raspunsuri.

A, da, 3 lucruri de tinut minte:

Sistemul Nervos PARASimpatetic  se ocupa cu Odihna si Digestia, cel Simpatetic cu raspunsul de tip lupta-sau-fugi (fight-or-flight).

SI lordoza si cifoza SUNT curburi in planul sagital ale coloanei vertebrale (nu doar lordoza, ca in rezolvare)! Sursa. Asta observase si Ioana care mi-a dat subiectele.

Gustul nu e simtit doar pe o anumita parte a limbii, e o teorie de mult discreditata stiintific! Citez (dintr-un articol foarte misto despre biochimia gustului):

In humans, there are ∼5,000 taste buds in the oral cavity, situated on the superior surface of the tongue, on the palate, and on the epiglottis (Miller, 1995). Taste buds across the oral cavity serve similar functions. Although there are subtle regional differences in sensitivity to different compounds over the lingual surface, the oft-quoted concept of a “tongue map” defining distinct zones for sweet, bitter, salty, and sour has largely been discredited (Lindemann, 1999).

Deci nu invatati niciodata orbeste ce scrie in carte, mai completati-va cunostintele. 🙂

2015 1-17 2015 18-42

2015 43-72 2015 73-100

Rezolvare:

1B
2B
3C
4B
5A
6C
7B
8A
9B
10A
11C
12A
13B
14C
15C
16B
17A
18B
19A
20C
21A
22C
23B
24C
25C
26A
27C
28A
29B
30C
31B
32B
33A
34C
35A
36A
37C
38B
39A
40A
41B
42B
43C
44C
45C
46C
47A
48C
49A
50B
51B
52A
53B
54B
55A
56B
57B
58B
59C
60C
61C
62A
63B
64B
65A
66C
67A
68C
69A
70A
71A
72B
73A
74B
75B
76B
77A
78C
79C
80A
81A
82B
83B
84A
85B
86B
87A
88A
89B
90B
91B
92B
93B
94A
95C
96B
97A
98B
99B
100A

Examen de absolvire (3) – prezentarea lucrarii de diploma

Dintre cele 3 examene de final (oral si scris), de asta ma temeam cel mai putin.

Stateam azi si ma gandeam ca, daca as fi fost foarte superficial, as spune ca m-am stresat degeaba. Examenele au fost asa de usoare incat puteam sa ma prezint doar cu ce stiam in momentul terminarii scolii (partea teoretica, cel putin) si sa le iau cu medie mare. Atata doar ca eu nu am invatat pentru note, ci pentru a nu ma trezi vreodata in fata unui pacient intr-o anumita stare, fara sa stiu absolut nimic despre “ce naiba sa ii fac astuia”. Am reusit asta? Nu chiar cum mi-am propus, dar am o baza pe care sa pot cladi.

Revenind la ultimul examen: Mi-am facut lucrarea singur, stiam ce am scris in ea (stiam si greselile de punctuatie si ortografie de la capitolul de anatomie, pe care n-am mai apucat sa le corectez inainte de-a depune lucrarea pentru ca am lasat corectarea pe mai tarziu, prea tarziu), repetasem partea de nursing si pentru examenele precedente (pentru ca era unul dintre subiectele posibile pentru oral), partea de fiziopatologie si tratament pentru examenul scris. Plus ca era din gastroenterologie + chirurgie, deci 2 dintre materiile (si specializarile) care imi plac foarte mult.

Plus ca era vorba de vorbit liber, plus raspunsul la cateva intrebari care se vor “dificile” – despre un subiect medical. Daca dupa 3 ani de zile nu as avea nimic de spus despre un subiect cu tema medicala, pur si simplu n-ar avea sens sa mai spun ca ma numesc asistent medical.

Sincer vorbind, am avut prea putin timp la dispozitie pentru a spune tot ce imi pregatisem in cap. Pentru ca e dificil sa rezumi o lucrare de 50 si ceva de pagini in 10 minute.

Deci ultimul examen a venit, a fost cel mai aiurea organizat dintre toate 3 (am fost chemati la gramada la ora 8, am fost evaluati dupa multe ore de asteptare), a trecut, am luat 10, am terminat cu 9,93 si acum pot in sfarsit sa ma numesc Asistent Medical Generalist.

Ceva important pentru mine: am facut-o fara sa copiez de la nimeni, fara sa ma inspir din nimic si fara sa dau vreun ban spaga.

3 ani de zile cu greutati, nemultumiri, mult-mult alergat dupa autobuze si niste bucurii se incheie aici.

Acum 2 ani imi inchipuiam ca la sfarsitul scolii o sa fac scandal, o sa spun tot ce nu a mers cum trebuie in acesti 3 ani, o sa numesc unul cate unul fiecare profesor care nu a venit la ore, care a dat note din burta, care nu si-a predat materia, care nu-stiu-ce.

Acum sunt obosit si convins de inutilitatea unui asemenea demers.

Singurul lucru pe care trebuie sa-l fac este sa multumesc:

  • profesoarelor de nursing din anul 2 si 3 (in special dirigintei din anul 3) care mi-au raspuns la intrebari si si-au predat materia constiincios si care au negociat cu succes predarea unei cantitati mari de informatii unui grup deloc eterogen de (majoritar) adulti, cu problemele lor distincte
  • profesoarelor de diferite materii medicale (in general, doctori) care chiar si-au predat materia, ne-au oferit suport de curs si ne-au si raspuns la intrebari
  • profesorilor din anul 1 (in special cel de biochimie si cea de anatomie) care au facut interesante niste materii foarte stufoase si complicate
  • asistentelor medicale care si-au gasit timp sa-l invete pe un tampit o meserie deloc usoara, desi aveau multe alte lucruri de facut
  • catorva asistente-sefe care si-au gasit timp sa ma primeasca in voluntariat sau in practica in sectiile lor, desi scoala ma trimisese in alta parte si era vorba de sectii cu pacienti dificil de ingrijit si cu mare responsabilitate pe capul personalului medical (nu ca ar exista sectii banale, dar unele sunt mai grele ca altele)

Si sa-mi cer scuze oamenilor intalniti prin practica sau la scoala (unii dintre ei mentionati mai sus) pe care i-am dezamagit. Majoritar are legatura cu faptul ca a trebuit sa balansez un job, scoala/spitalul si viata si uneori nu le-am facut bine pe nici unele.

Pentru ca cei 3 ani erau doar un inceput, acum incepe alta etapa in viata mea: cautarea unui job de asistent medical (care de fapt a inceput de ceva timp, deja) si integrarea intr-un colectiv spitalicesc, intr-o noua meserie si (99% sigur) intr-o tara noua.

Examen de absolvire (2) – scris

Examenul l-am dat ieri. Desi a fost (prea) simplu, a fost prima data in 3 ani cand am crezut ca e posibil ca toate planurile mele sa fie date peste cap. Desi am dat destule examene la viata mea, ieri am reusit sa ma tampesc cand am inceput examenul.

Eu scriu foarte urat. Daca ati auzit de mitul scrisului greu lizibil “de doctor”, ar trebui sa marturisesc ca al meu este mai urat si mai greu de inteles chiar si comparat cu un scris urat “de doctor”. Diriginta mi-a atras specific atentia la ultimele noastre intalniri ca voi fi depunctat daca voi scrie cum scriu eu de obicei (si la lucrari ma straduiesc, de regula, sa scriu “frumos”). Ei bine, la examen am zis sa fac tot posibilul sa fiu lizibil. Deci am scris… cu majuscule si litere de tipar. Am intrebat ambele profesoare supraveghetoare despre asta, mi-au zis (si am martori) “nu ar trebui sa fie nici o problema, se vede ca la fel ai scris si in titlul lucrarii“. Ei bine, la finalul lucrarii am aflat ca in alte sali s-a mentionat specific faptul ca NU trebuie scris cu litere de tipar, pentru ca poate fi considerat semn. Drept consecinta, am stat 1 zi cu frica in san ca voi fi singurul dobitoc care va fi picat pe motiv de “scris considerat semn“.

Cand i-am spus dirigintei despre asta, mi-a spus ca “am fost tampit” (pe buna dreptate) si ca “probabil nu va fi o problema”.

Ei bine, am scapat. Am luat examenul. Daca citeste cineva care va trece prin examenul asta in viitor, sa tina minte: NU FOLOSI MAJUSCULE DE TIPAR, scrie normal! 🙂

Examenul a fost usor, precum ziceam. La eseu am avut un subiect de gastroenterologie. Chiar nu aveam cum sa gresesc la el.

Grilele au fost printre cele mai usoare, intrebarile “lacunare” la fel. Cunostintele necesare pentru a lua o nota peste 6 la examenul asta erau pe undeva la nivelul anatomie de a 11-a plus ceva cultura generala plus cateva articole citite din publicatii on-line cat de cat acceptabile si gata “examenul pentru a deveni asistent medical”. Vorbesc serios. Examenul de admitere la facultatea de Medicina din Bucuresti e de cateva ori mai greu decat examenul nostru. Si cel de admitere la o facultate de asistenti medicali are intrebari mai dificile. Ma rog, e un pic aiurea sa le compari, la unul se verifica cunostintele de anatomie, la altul cunostintele de “ingrijire a pacientului”.

Chiar si in conditiile acestea, unii colegi au ales sa se inspire unii de la altii (sau mai rau). 3 ani de zile nu inveti nimic, nici macar pentru un examen pentru care primesti mura-n-gura nu te pregatesti. Apoi se cheama ca esti asistent medical si esti pregatit teoretic sa ingrijesti un bolnav. Ce-mi pasa mie, poate o sa mi se spuna. Pai imi pasa din 2 cauze:  1. o sa le intru-n maini unora ca ei si eu (sau familia mea, sau alti nevinovati) 2. eu am muncit pentru a obtine diploma asta. Ok, in timpul anilor am mai lipsit de la anumite ore, am avut 2 stagii de practica in care n-am facut mare lucru, am mai primit si note din burta. Deci nu-s nici eu chiar usa de biserica. Dar m-am straduit tot timpul sa invat ceva in spitale si la scoala, mi-am facut lucrarea singur si pentru examene am dat doar ce am stiut eu, n-am folosit “ajutoare” de nici un fel. Si m-am straduit sa compensez pentru orele pierdute sau pentru practica pierduta (am facut voluntariat cele 12 saptamani de vacante de vara).

Revenind la examen: Am facut 1 greseala la o grila – pentru ca am rationat la o intrebare despre epilelpsie, nu am invatat raspunsurile pe de rost. La asta s-a mai adaugat o greseala pe undeva si s-a dus 10-le. Ma rog, am luat FOARTE aproape. Notele nu conteaza, si am zis-o tot timpul, dar acum imi propusesem ca un scop personal sa iau nota maxima.

Ma rog, stiu ce stiu si ce nu stiu (multe) si examenul asta nu a fost deloc relevant (l-au inclusiv colegele mele care citeau anul trecut din propriul lor referat despre “ademon de ipofiza” si habar-n-aveau unde naiba le sunt plamanii, inclusiv colegul meu care crede ca in apa sunt carbohidrati samd). Dar aveam un scop si l-am ratat de putin. Asta e. Trecem mai departe la lucruri mai importante.

Luni va fi ultimul examen, apoi imediat am primele interviuri pentru un job.

Recapitulare examen (10) – diete, analize si altele

Regim dietetic pentru:

AVC: alimente cu putine grasimi, continut scazut de colesterol, putina carne rosie (procesata), fara alcool si fumat. Atentie la pacientii post-AVC ischemic sau cu FiA tratati cu anticoagulante orale cumarinice (Sintrom), trebuie sa fie atenti cate legume cu frunze verzi (spanac, varza, varza creata, salata etc.) + condimente (ghimbir, usturoi) + plante medicinale (ginseng, gingko biloba) consuma.

HTA si alte boli cardiovasculare: regim hiposodat, cu continut scazut de grasimi, colesterol; fara cafea, alcool, fumat

GASTRITA: fara condimente, cafea, ciocolata, alcool, fumat, afumaturi, lapte acru, prajeli, branzeturi fermentate, bauturi carbogazoase; regim hiposodat. 5 mese mici, regulate. Alimente lichide si/sau f. bine mestecate in crize.

ULCER GASTRIC: fara condimente, cafea, ciocolata, alcool, fumat, afumaturi, prajeli, branzeturi fermentate, bauturi carbogazoase. Continut scazut de proteine si grasimi, atentie la AINS. Niciodata mese cu mai putin de 2 ore inainte de intindere in pat. Mese bine mestecate. Cartofi, orez, supe usoare, banane (nu verzi), mere, carne usoara (pui, peste), salata, paine.

CIROZA: Dieta hiposodata, normocalorica, 3 mese + 2 gustari. Exista o teorie care spunea ca ar trebui ca pacientii cu ciroza sa manance putine proteine, deoarece prin metabolizarea proteinelor se produce azot (si dezechilibru uremic), care poate creste riscul de encefalopatie hepatica (uremica). Pentru moment, se pare ca aceasta teorie a fost discreditata si se recomanda alimentarea cu proteine (pentru ca pacientii cirotici sunt casectici si sufera de inapetenta oricum)

DIABET ZAHARAT: aici sunt foarte multe optiuni. Se poate face o combinatie de diete cu putini carbohidrati, cu index glicemic scazut si cu continut crescut de fibre alimentare. Low carb: salata, carne, oua, nuci, branza, fructe (in special cele din familia capsuni, afine, zmeura, mure); Indice glicemic scazut: indulcitori, continut un pic crescut de grasimi, proteine, fibre, legume, fructe, lactate

LITIAZA si COLICA BILIARA: regim cu continut scazut de grasimi (in crize 0, in rest continut scazut). O dieta saraca in folati, Mg, Ca si vit. C pare sa duca la litiaza biliara. Atentie ca dietele cu numar scazut de calorii sau la perioadele de infometare (post?) si alimentarea totala parenterala – pot duce la formarea de calculi biliari rapid.

LITIAZA RENALA: oxalica/ oxalati de Ca: scadem aportul de calciu, crestem aportul de alimente ce duc la absorbtia calciului, fara tomate, telina, sfecla, citrice, ciocolata

litiaza urica: multe vegetale, putine proteine, fara ridichi, fasole, mazare, ciuperci, ciocolata, conopida

litiaza fosfatica: regim hiposodat, fara branza, oua, legume uscate. Regim cu continut crescut de proteine si lipide.

HEPATITE: fara alcool (evident), cu continut redus de grasimi si zaharuri, regim hiposodat, normocaloric. Important sa existe in dieta: Lactate, cereale integrale, fructe si legume, proteine (carne, peste, soia, nuci, oua), suficiente lichide.

  • recoltare coagulograma: 0 alcool cu minim 7 zile inainte, aspirina oprita cu 3 zile inainte

Analize coagulare (cateva): Fibrinogen, TQ+INR, aPTT, TS, TC, TT, T fragilitate capilara (garou). Ultimele 4 nu prea se mai fac. TQ+INR si aPTT sunt utile preoperatoriu. (plus nr. de trombocite, evident). Cele care se recolteaza se iau (de regula) in vacueta cu capac albastru, cu anticoagulant citrat, in ratia 1 parte anticoagulant, 9 parti sange, se iau pe nemancate (à jeun) sau 4 h postprandial si preferabil ultimele, dupa eliberarea garoului. Cerintele depind si de datele laboratorului spitalului si de tipul de vacuete disponibile!

Important: Coagularea incepe cu cheagul primar, format din trombocite activate (care elibereaza si TF). Cascada coagularii e impartita (artificial, pentru a o intelege) in calea intrinseca si cea extrinseca. Ele sunt, de fapt, legate strans, nu independente. Cea extrinseca incepe la injuria tisulara, cand se elimina factor tisular (TF), care activeaza factorul VIII si impreuna activeaza factorul X. Cea intrinseca incepe la contactul de suprafata, se activeaza factorul XII si printr-o serie de activari in cascada, se termina cu activarea factorului X. Factorul X activat, impreuna cu factorul V activat formeaza protrombinaza, care activeaza protrombina in trombina. Aceasta reactiveaza alti factori din calea intrinseca (V si VIII), factorul XIII (cu rol in stabilizarea cheagului de fibrina), continuand reactia. Trombina activeaza si proteina C reactiva (cu rol in inhibarea reactiei). Trombina taie si fibrinogenul in fibrina. Fibrina, sub actiunea f. XIII formeaza o matrice rezistenta in jurul cheagului primar (al trombocitelor activate) – et voilà, cheagul final.

Pe masura ce cheagul se formeaza, se activeaza si factorii de control al cheagului, care culmina cu fibrinoliza si “distrugerea” cheagului. Rol important in asta au proteina C, TFPI, antitrombina si plasminogenul. Plasminogenul e activat de tissue plasminogen activator, t-PA, pe care il folosim in varianta sa artificiala la ditrugerea cheagurilor (in IMA, AVC s.a.), in medicamentele care se termina in -teplase (ex.: Tenecteplase = Metalyse).

Fibrinogen (valori normale: 200-400 mg), creste la infectii, inflamatii, tumori, si in sarcina; scade in hepatite si in coagulare intravasculara diseminata (se “utilizeaza”).

TQuick (sau timp de protrombina) + INR (international normalized ratio): importante pentru monitorizarea tratamentului cu cumaroli (warfarina, sintrom), care afecteaza factorii in care vitamina K are un rol important in “maturizarea” lor: X, IX, VII si II (eu tin minte cu 1972: 10, 9, 7, 2). Valori normale: 11,5-15 secunte (PT) si 0,8-1,2 (INR).

aPTT (activated partial thromboplastin time): important in monitorizarea efectului anticoagulant al heparinei (cu greutate moleculara mare, heparina “normala”). Folositor in evaluarea riscului hemoragic sau in detectarea anticoagulantului lupic. Valori normale: 26-32 s.

TS se masoara din lobul urechii (dezinfectie – stergere – incizie – cronometrare). Val. normale: 2-4 minute

TC se masoara din pulpa degetului (dezinfectie – stergere – incizie – lama cu ser – disc petri umed – cronometrare + basculare stanga-dreapta). Val. normale: 8-10 minute.

TT: recoltare; util in evaluarea tratamentului anticoagulant (heparina/non-heparina), cu fibrinolitice, in coagularea intravasculara diseminata. Val. normale: 15-25 s.

Buletin urinar: in mod normal are 11 parametri: pH, densitate, hematii, leucocite, acid ascorbic, urobilinogen, bilirubina, proteine, N, glucoza si corpi cetonici; + aspect (culoare, miros, transparenta) + sediment de urina

Analize in hepatite: AST, ALT, Bilirubina totala/directa, anticorpi antivirali (sau antigen) si biochimie urina + ALP, GGT, Albumina, Proteine serice (+electroforeza), Hlcg, VSH, Fibrinogen

Analize in ciroza: N, Albumina, ALT, AST, ALP, GGT, Bilirubina, Colesterol (LDL, HDL, VLDL), TAG, Fosfolipide, Protrombina, Fibrinogen. + din paracenteza: Gradientul seric/ascita al albuminei (pentru a vedea daca e cauzata de IC sau IH)

Analize suplimentare in Ascita: HLCG, VSH, Glicemie, creatinina. (+ ce e la ciroza)

Glicemia se poate lua: cu glucoteste (strip-uri); glucoza serica (sange, vacuete cu/fara anticoag SAU cu NaFl/Na2EDTA) – 4 tipuri: a jeun, 2h postprandial, aleatoriu si 2h post admin. a 75g gucoza oral; anumite aparate din sectiile ATI includ o masuratoare a glicemiei in buletinul EAB (arterial/venos); hemoglobina glicata (HbA1c) – a jeun/postprandial, vacutainer EDTA K3. Pentru un diagnostic de diabet (si o urmarire a evolutiei bolii) e importanta o corelare a valorilor glicemiei cu a hemoglobinei glicate.

Si altele:

Perioada de ingrijire postoperatorie trebuie sa includa observarea a minim 12 aspecte:

  • facies: denota durere, analgezie incompleta; cianoza, paloare – semn de hemoragie/soc
  • temperatura – scade postop, creste un pic in prima zi, ar trebui sa revina la normal dupa 24 h; febrilitate scazuta = semn de infectie
  • respiratie + puls + TA in stransa legatura
  • diureza – atentie la glob vezical (anurie minim 6h postoperator)

  • tranzit intestinal: revin gazele in 24-48h, primul scaun dupa 2-3 zile; in caz contrar, la indicatia medicului, se folosesc parafina, sorbitol etc.

  • pozitia

  • durerea

  • pansamentul + tubul de dren (aspect, sangerari, mirosuri, permeabilitatea tubului)

  • mobilizarea pacientului – cat de curand posibil, in functie de operatie, eventual mobilizare pasiva (kinetoterapeut)

Recuperarea post AVC 1) incepe de la patul pacientului (mobilizare pasiva, intoarcere la 30m/max. 2h, folosirea de saltele antiescare) 2) in faza postacuta – se schimba pozitia, se incearca sprijinirea pacientului si incurajarea sa pentru a se ridica, pentru a sta in sezut pana la a ajunge sa mearga cativa pasi; 3) dupa 4-5 saptamani se apeleaza la gimnastica usoara, cu scopul de a face pacientul sa reinvete sa mearga; 4) dupa 5-6 saptamani se lucreaza cu un logoped si ergoterapeut pentru a face pacientul sa rationeze, sa citeasca, apoi sa scrie.

Pacientii cu Parkinson’s trebuiesc ajutati de familie. Pentru aceasta, trebuie instruita familia sa ofere suport, sa ii ajute cu un program zilnic de activitati care sa ii tina activi si sa ii ajute sa se integreze in societate chiar si in conditiile de noua realitate fortate de boala. Modificari utile: folosirea de fotolii pe care pacientul sa isi sprijine mainile; folosirea de haine/incaltari usor de imbracat/dezbracat (fara nasturi, sireturi); folosirea de tacamuri si vase care sa fereasca pacientul de stropiri si accidentari (linguri adanci, nimic taietor, vesela din plastic); instruirea pacientului sa isi miste fortat mainile pe langa corp, sa gaseasca un echilibru prin pozitionarea mainilor (in spate, eventual); folosirea unui pat cu o saltea mai tare.

Varsaturile in jet, bruste (fara g&v), sunt semn de problema neurologica/de origine centrala (SNC)

Digitalicele: clasa de medicamente care stimuleaza  contractia miocardului si scad conductia atrio-ventriculara. Utile in insuf. cardiaca sau in tahicardii supraventriculare. Ex: Digoxina (admin. p.o/i.v.), Digitoxina (doar p.o.), Lantozida C, Strofantina G/K. In realitate se (mai) foloseste doar Digoxina. Este perimata, folosita doar in locurile fara acces la alte medicamente mai noi, mai eficiente si cu ef. adverse mai putine. Doza terapeutica e foarte aproape de doza toxica!

Anestezia poate fi generala sau loco-regionala. Cea generala trebuie sa obtina concomitent: hipnoza  + analgezie + relaxare musculara. Cea locala se poate face: prin refrigerare, hipotermie, contact, unguente, infiltratii. + blocuri de trunchiuri sau plexuri nervoase. + Peridurala: care poate fi de durata (cateterul poate sta montat saptamani), folosita in ortopedie, operatii pe membrele inferioare si in zona urogenitala. + Rahieanestezie (subarahnoida): in functie de locul de electie, poate oferi bloc anestezic (in sus) pana la T4 / T8 / T10 / L2.

Injectii:

subcutanat se fac majoritar heparinele fractionate (LMWH = -parine) si insulina. SI interferonul. Sezand sau DD

intradermic se fac: teste de alergie, intradermoreactii, vaccinare BCG, anestezie locala, desensibilizari alergice. DD!

intramuscular se fac: substante uleioase, cu densitate mare, substante cu volum mai mare (pana la 5 ml). Se face pacientului in DV, DL, sezand. NICIODATA IN ORTOSTATISM! In picioare muschiul nu e relaxat, se poate rupe acul. Sau pacientul poate suferi o sincopa – se rupe acul.

i.v.: NICIODATA sezand sau in picioare. Risc de lipotimii – ruperea acului, hemoragii etc.

Asta a fost: 3 ani comprimati impropriu in 10 postari.

Sfârșit.