Asta am invatat eu la scoala

E iulie. In 2012 pe vremea asta dadeam un examen de admitere de o banalitate atroce si peste 2 luni incepeam 3 ani de școală à la România.

Ce a insemnat scoala pentru mine? Multe ore de dictare, discutie rara despre ceea ce ni se preda, ore de practica in care trebuia sa insist pana la a fi enervant ca sa fiu invatat ceva, interactiune cu multi oameni care nu erau potriviti pentru a preda nimic, mult dezinteres (din partea scolii, profesorilor, elevilor, oamenilor din spitale) si multa, multa nesimtire (din partea scolii, profesorilor, elevilor, oamenilor din spitale).

Din fericire, am avut si exceptii de la regula. Si profesori care veneau la ore si incercau sa te faca sa inveti ceva, si asistente medicale (si doctori) care incercau sa te invete ceva – sa pleci de acolo cu ceva in cap, am avut si posibilitatea sa vad cum se lucreaza in afara (Cipru si Elvetia) si am avut si multe colege care au terminat scoala bine-pregatite (multumita tenacitatii si muncii lor, nu pentru ca a facut scoala ceva special).

scoala de asistenti medicali.jpg

Dupa aia am inceput sa lucrez in Anglia. Am descoperit un sistem care te ia de la 0, iti restrange posibilitatile la inceput de cariera si te forteaza sa faci tot felul de cursuri pentru a fi certificat ca esti apt sa faci independent anumite lucruri pe care le faceam de capul meu ca elev in Romania.
Multe cursuri erau mai degraba gandite ca un exercitiu de complianta cu niste reguli generale. De exemplu, trebuie sa dovedesti ca ai fost educat la un nivel de baza in domeniul ingrijirii persoanelor cu dizabilitati sau cu probleme cognitive.
Altele erau gandite ca reverificari anuale ale unor aspecte primare in ingrijirea pacientului. Trebuie sa ai cunostinte de baza de mobilizare a pacientilor si de prim-ajutor.
Apoi aveai cursuri pentru recoltare de sange, transfuzii, administrare de medicamente, montare de branula si altele. La prima vedere, pare o prostie sa reeduci un asistent medical in asa ceva, atunci cand probabil ca a invatat la scoala despre asta. In realitate, asa se asigura spitalul/trustul ca toata lumea are un nivel minim de educatie intr-un domeniu si ca stie regulile si politicile spitalului in domeniul respectiv – pe principiul “daca nu ai fost certificat, nu stii, deci NU AI VOIE SA FACI”.

Desigur, educatia depinde de profesor – si nici acolo nu era toata lumea un Pestalozzi reincarnat. Si cursurile respective aveau un oarecare grad de inutilitate, deoarece era practic imposibil sa nu le “treci”, chit ca erai la fel de incapabil la finalul lor ca inainte de a le face. Macar aveai o baza minima, uniforma.

In plus, la fiecare pas aveai postere si manuale si software care erau gandite pentru a fi de ajutor in situatii neprevazute. Nu stiai ce sa faci cand suspectai un pacient de sepsis? Aveai un poster care poate iti amintea. Nu stiai cum sa administrezi un medicament? Aveai si un soft pe calculator si manuale disponibile (in anumite sectii) pentru a te ghida. Sau puteai contacta farmacia, sau echipa de Critical Care, sau site managerul, sau asistenta medicala specializata (diabet, durere, neurologie, ingrijirea pielii).

Am vazut si ce insemna scoala pentru studentii englezi. La scoala invatau mai mult independent (li se dadea de citit ceva, apoi trebuiau sa faca prospecte sau sa completeze raspunsurile dintr-un fel de caiete cu intrebari sau aveau esee de facut, plus, in functie de universitate – OSCE).
Important era faptul ca, la spital, in plasamentele de practica, erau fortati sa munceasca alaturi de restul lumii. Trebuiau sa faca igiena pacientului, sa faca documentatie, sa ia functiile vitale, sa administreze medicamentatie supervizati. Si veneau la spital 37,5 ore, program standard de lucru. Tot timpul lucrau cu un asistent medical, deci erau supervizati. Si erau incurajati sa puna intrebari intotdeauna, mai ales daca aveau ceva indoieli intr-o privinta. La teatre, dupa ce vedeau cateva operatii, li se oferea posibilitatea sa se spele si imbrace steril cu un scrub nurse pentru operatii mai mici.

Ulterior, am trecut la teatre. Acolo, ideea de baza la invatare era sa stai o vreme ca personal suplimentar, sa te obisnuiesti cu mediul inconjurator, sa vezi operatiile, sa inveti instrumentarul si etapele de baza ale operatiei si abia apoi sa incepi sa fii si tu scrub nurse. Intai cu o colega langa tine (imbracata cu halat/manusi), apoi independent, intotdeauna in sala cu o persoana experimentata (band 6).

Si aici existau cursuri suplimentare, unele gandite pentru munca in teatre, altele cu diversi reprezentanti de la firme – care te invatau sa folosesti echipamente scumpe, specializate pentru varii operatii. In plus, exista posibilitatea sa faci un curs de facultate de nivel 7 (sau 6  – daca nu aveai diploma de licenta), care avea cateva module pe an, cu o parte teoretica (pentru care obtineai credite – ce puteau fi adunate fie pentru a finaliza studiile cu un BSc sau un MSc – in functie de ce alte module suplimentare de facultate mai puteai face) si una practica – in care erai rotat prin toate specialitatile chirurgicale.

Cum aproape toata lumea isi doreste sa fie independent, perioada de invatare de la inceput era de multe ori insuficienta pentru a te pregati pentru orice situatie intalnita. Si educatia se facea pe principiul “eu te invat sa faci lucrurile asa, tu le vei adapta la tine si vei face lucrurile altfel – atata timp cat e safe for the patient, e ok”.

 

Ulterior, am inceput sa fac si cursuri la universitate (on-line) pentru a obtine BSc. Acolo educatia se face impartita pe module saptamanale. Totul se reduce la “studentul citeste cateva zeci de pagini in saptamana asta, apoi isi exprima opinia pe tema respectiva in anumite conversatii cu teme data – in comunicare cu alti studenti, plus se redacteaza cate un eseu sau mini-eseu, pe niste teme bazate pe ceea ce s-a citit/invatat”. Evaluarea se face in functie de: coerenta ideilor, atingerea punctelor cerute, gramatica/sintaxa, gandire critica (de tipul “studiile arata ca, dar dovezile sunt de calitate scazuta, deci e posibil sa fie alternative…“).
E un exercitiu in gandire critica si in invatarea de medicina bazata pe dovezi, in ideea de a evolua constant in domeniul in care lucrezi, pentru a putea cere schimbari, in functie de ceea ce inveti.
Ca schimbarile se intampla greu si ca teoria se aplica greu in multe situatii e alta poveste. Ca evaluarea bazata pe eseu si-atat e oarecum limitata in eficienta e din nou alta poveste.

 

Si am ajuns in Elvetia. Aici au avut o abordare structurata a introducerii mele in sistemul lor de-a lucra. Dat fiind faptul ca am experienta precedenta, mi-au alocat doar cate 1 saptamana de a fi “suplimentar” – adica sa lucrez cu o persoana cu experienta, dar sa fiu in plus fata de numarul normal de persoane intr-o sala de operatie. Avem 2 specialitati chirurgicale, deci am 1 saptamana de a fi “suplimentar” + 4 intr-o specialitate, apoi 1 saptamana de a fi “suplimentar” + 6 in cealalata specialitate.
Abordare structurata inseamna si ca o iei treptat. Intai inveti stilul de lucru, apoi operatiile si consumabilele pentru ele, apoi esti alergator (cel care ajuta personalul imbracat steril din sala), abia apoi esti instrumentist (imbracat steril) – la inceput cu cineva cu experienta (care este/a fost si educator in domeniul asta), apoi independent.

Spre deosebire de Anglia, aici se pune accent pe “faci intotdeauna lucrurile de baza exact la fel, fara variatie”. Independenta exista, dar tot timpul ti se spune ca trebuie sa te incadrezi intr-un sistem de-a face lucrurile.

Si totul incepe cu “La scoala de instrumentisti, eu am fost invatat ca…“. Asta inseamna “instrumentele se pun asa, ca zona sterila se termina aici, ca acoperirea pacientului se face in etapele astea, ca se pregateste totul la inceput, ca asta se face in sala de pregatire/anestezie, asta se face aici” samd. Si se vede rigiditatea asta: TOATA lumea aranjeaza instrumentarul la fel, totul se face in aceleasi etape tot timpul, nu exista variatii decat in cazuri extreme.
Argumentul are valoare atunci cand: 1. toata lumea face acelasi lucru dupa ce termina scoala si 2. educatia de la scoala a fost uniforma si bazata pe niste standarde ridicate.

Argumentele supreme in Anglia erau “this is safer for the patient” si “studies with high-quality evidence show that, so…“.

Aici avem “das muss Steril sein” (asta trebuie sa fie steril) si “in der Instrumentierendeschule habe ich gelernt, dass…” (la scoala de instrumentisti m-au invatat).

In Romania m-am lovit extrem de des de “eu stiu ca asa e mai bine”.

Toata postarea a inceput deoarece am vazut des pe grupul de asistenti medicali din Romania postari in care colege cautau recomandari despre cum sa administreze anumite medicamente sau cum sa faca anumite lucruri. Si pe langa comentariile inevitabile romanesti “da’ pe tine ce te-au invatat aia la scoala?“, am vazut foarte des oameni care aveau opinii contrare, dar foloseau argumentul “pe mine la scoala m-au invatat ca”.
Cam ca domnul Goe, pentru ca multi ofereau raspunsuri care contraziceau posologia din prospectul medicamentului – desigur urmate de “asa am invatat eu“.

In scoala pe care am terminat-o eu, cea mai mare din Romania, cu parteneriate internationale, nu am fost lasat nici macar 1 data sa intru in sala de proceduri in 3 ani, am avut oameni care in spitale m-au invatat acelasi lucru in moduri diferite (uneori gresite), contradictorii, am avut prea multi oameni care ma apostrofau pentru ca puneam intrebari si am avut zeci de zile cand am mers la scoala sau la spital fara sa invat sau sa fac mai nimic util.

Si ce sa vezi, e aceeasi scoala pe care au facut-o multi altii care se bat in piept cu ce au invatat ei “la scoala“.

A, da, ca sa nu existe unii care zic ca o loaza isi da cu parerea: am terminat scoala in primii 30 (din aprox. 400) la media generala pe ani si cu 9,97 la examenele finale.

Advertisements

Asistent Medical in Anglia (final)

Acum 29 luni aterizam pe Heathrow intr-o joi rece de ianuarie, a doua zi aveam o scurta vizita la spitalul care m-a angajat dupa un interviu prin Skype, iar luni incepeam munca. Toata povestea acestor 29 luni aici e aranjata frumos intr-o pagina proprie.

Dupa 5 luni de munca intr-o sectie de boli cardiorespiratorii/medicina generala m-am transferat la teatre, unde am muncit fix 2 ani.
In aceste 29 luni am incercat constant sa evoluez, prin orice metoda posibila: am picat un interviu, am trecut altele, aproape am plecat de aici de 5 ori (!), am lucrat suplimentar si prin alte sectii ale aceluiasi spital, si in salile de operatie – aici si in alte 2 spitale. M-am inregistrat cu 2 agentii pentru munca suplimentara. Am si inceput studii on-line pentru a obtine si licenta in nursing perioperativ.

Am un oarecare regret ca nu am plecat mai devreme la un alt spital, pentru a incerca lucruri noi si pentru a avea sanse ceva mai mari la o promovare. Trustul care detine spitalul meu a fost asa de bine condus incat au strans aproape 50 milioane de lire de noi datorii in anul trecut fiscal, asa ca toate promovarile, angajarile si turele bank au fost inghetate sau reduse la minim.

Pe de alta parte, problemele financiare ale trustului nu m-au afectat asa mult, per ansamblu am castigat la fel de mult in ambii ani fiscali intregi petrecuti aici – multumita muncii ocazionale in afara spitalului.

Stiam ca puteam face munca de band 6, vroiam sa mi se recunoasca eforturile cu o promovare, dar nu am obtinut asta, si asta a fost un motiv de nemultumire, mai ales cand stiam ca in alte departamente ale spitalului as fi obtinut o promovare mai usor. Asta a fost un esec.

De strans experienta suplimentara, am reusit sa strang incet-incet, pentru ca lumea a inceput sa aiba incredere in mine si sa ma cheme si pe la ortopedie, si pe la neurologie si pe la chirurgie generala. La asta adaug si turele din afara spitalului la chirurgie plastica si sunt oarecum multumit de cate am putut invata.

Faptul ca am lucrat mai mult sau mai putin fortat si in afara specialitatilor “mele”, cu oameni noi si in conditii noi, mi-a solidificat cunostintele acumulate si m-a ajutat sa fiu mai relaxat si mult mai increzator in ceea ce fac.

Cel mai important, toata munca asta a fost posibila si cu ajutorul mai mare sau mai mic al multor colegi, care au devenit mult mai prietenosi decat pareau in primele luni aici. Ei s-au obisnuit cu mine, eu m-am obisnuit cu ce vor ei. De asta nu regret faptul c-am ramas atata aici, pana la urma chiar am avut oportunitatea sa invat multe lucruri si sa lucrez cu niste oameni de la ok spre foarte de treaba…

In spitalul asta lucreaza cam 200-250 de oameni in ceea ce ar fi numit in Romania “blocul operator”. 16 sali de operatie, 11 specialitati chirurgicale (plus subspecialitati), peste 100 de chirurgi, anestezisti si radiologi interventionali plus echivalentul britanic al medicilor rezidenti (care se schimba la fiecare 3/6/12 luni), si cam 100-150 de asistente medicale (scrub/anaesthetics/recovery) si operating department practitioners, healthcare assistants, brancardieri, personal administrativ si de curatenie. Nu, nu ma pot “lauda” ca am lucrat cu toti si ii stiu pe toti, dar in 2 ani de zile ai sanse sa schimbi vorbe cu majoritatea, si conceptul britanic de echipa te forteaza sa comunici cu ei pentru diverse lucruri.

Nu, nu sunt toti prietenosi de la inceput, multi sunt chiar opusul, dar, de-a lungul timpului pot spune ca majoritatea au devenit cel putin amabili odata ce au avut de-a face de mai multe ori cu mine. Grosolanii gratuite, injuraturi, tipete, rasism direct si marlanie-de-dragul-marlaniei nu am intalnit.

Sigur, trebuie sa nu uit faptul ca lucram intr-o zona saraca si cu oameni mai needucati de la suburbia Londrei, deci am avut si colegi mai badarani si “prost-crescuti”. Atata timp cat erau in sala de operatie, isi tineau comportamentul sub control. Cand ieseau la bere sau la masa, da, isi dadeau arama pe fata – a doua oara nu mai ieseam cu ei, the end.

Am mai spus-o de cateva ori: eram angajat al unui sub-departament care ingloba 4+1 specialitati chirurgicale.

Cu o exceptie (1 indianca de la ginecologie), toti chirurgii cu care am lucrat mai des s-au comportat foarte ok cu mine. Dintre asistentii medicali, in afara conflictelor relatate aici cu 2 negrese senioare (dintre care una a devenit chiar prietenoasa ulterior), n-am avut probleme reale cu nimeni.

Au fost momente de frustrare, au fost multe momente in care m-am enervat pentru ca prea multa lume refuza sa ia vreo actiune simpla pentru a imbunatati rezultatul final pentru cate un pacient sau pentru noi. Dar, pe masura ce am invatat cum merg lucrurile si am invatat cum sa lucrez cu sistemul, nu impotriva lui, am putut pur si simplu sa rezolv singur anumite probleme ce par mici, dar au efecte mari.

Mi-a placut faptul ca aveam o libertate mare in comunicarea cu majoritatea absoluta a chirurgilor (de la cel mai mic SHO la profesori care castiga 1 milion de lire/an), mi-a placut faptul ca viata personala era respectata, ca aveam concediu-concediu (si ca puteam obtine niste zile suplimentare de vacanta daca imi ceream cateva days off inainte/dupa perioada de concediu propriu-zis). Nu mi-au placut zilele de munca pana la ora 21:00, nu mi-a placut cand operatiile se prelungeau si nu venea nimeni sa ne ajute sau sa ne lase sa mergem acasa la finalul programului, nu mi-a placut cand anumiti colegi erau mai preocupati de discutii despre siguranta pacientului decat de siguranta efectiva a pacientului.

Per total, partile pozitive au fost clar mult mai multe decat partile negative.

Pe scurt, e un sistem mult diferit fata de cel din Romania, cu problemele sale, dar, odata ce te obisnuiesti cu el, poti rezolva multe lucruri destul de usor, atata timp cat nu te blochezi intr-o mentalitate idioata de tipul “nu e treaba mea; nu mai fac asta pentru ca acum 1 an a tipat nu-stiu-cine la mine; nu stiu sa fac asta, deci nu o s-o fac niciodata (adica nu vreau sa invat nimic); englezii sunt prosti“.
Trebuie sa repet: faptul ca sistemul are problemele lui nu te opreste de cele mai multe ori sa faci ce e mai bine pentru pacient, atata timp cat accepti ca esti acolo pentru a iti face meseria cat mai bine posibil.

Ca ultima fraza pe tema asta, trebuie sa mentionez faptul ca exista o limitare a capacitatii de progresie a cunostintelor. Oricat de inteligent ai fi, oricat de mult ai fi capabil sa te adaptezi la situatii noi si sa inveti lucruri noi, oricat de multa vointa ai avea, realitatea e ca nu poti trece peste etape la nesfarsit. Cu cat mai multe scurtaturi iei, cu atat ai sanse mai mari sa faci vreo porcarie periculoasa – si pentru greselile tale nu platesti doar tu ci si colegii tai si probabil un pacient.

O teorie populara in anii 2000 e ca iti trebuie minim 10.000 ore de facut ceva pentru a excela in acel ceva. Numarul asta e un pic arbitrar ales, si studiile arata ca exersatul pentru ceva nu e neaparat suficient in orice domeniu, dar ideea e valabila: pentru a deveni foarte bun la ceva, trebuie sa acumulezi un numar respectabil de ore de “facut” acel ceva.

O mare parte din regretele care m-au incercat la plecarea de aici au fost legate de un aspect simplu: pur si simplu abia dupa aproape 2 ani de munca multa devine totul ceva mai usor si abia acum cam toata lumea incepea sa accepte ca nu eram doar “un incepator”.

33186069_10216702399621737_8746946201066143744_o
ramas-bun…

Oook. Am ajuns la momentul plecarii.

Perioada de preaviz e neschimbata – 1 luna lucratoare. La mine in trust, doar daca esti band 6/7 sau mai sus ai perioada mai lunga de preaviz. Inutil sa mentionez, e util sa pastrezi cateva contacte de-aici, pentru a le folosi ca referinte ulterior (sau sa te intorci, poate, candva).

O surpriza neplacuta a fost faptul ca nu am primit zilele de concediu pentru luna mai, pentru ca ultima zi de lucru “cu plata” a fost 27 mai. O tehnicalitate din contract: primesti zile de concediu cu plata doar pentru lunile calendaristice pe care le muncesti in intregime. Daca ultima zi de lucru ar fi fost 30 mai, tot n-as fi primit vreo zi de concediu pentru mai. Ori lucrezi toate orele alocate lunii, ori nu primesti nici o ora de concediu pentru luna aia.

La finalul perioadei de munca pentru un angajator in UK primesti un formular P45. Astea sunt utile in caz ca vrei sa primesti inapoi impozitul pe venit platit in plus in anul in care pleci. Mai multe informatii aici.

Ar fi util sa faci rost si de o “to whom it may concern” letter de la angajator/angajatori, in care se mentioneaza ca ai lucrat pentru ei in perioada x, pentru a putea re-obtine dreptul de practica in Romania. Asta va trebui completat cu un Certificate of Current Professional Status (CCPS), pe care il obtii de la NMC (prin site-ul lor, NMC Online). Costa 40 lire, daca nu ma insel.

Pentru a pleca din UK fara a lasa datorii in urma, ar trebui sa fii atent ca ti-ai inchis toate abonamentele, nu mai ai nici un direct debit si ca ti-ai incheiat cu bine contractul de chirie. Asta inseamna si abonamente la sala, internet, telefonie mobila etc.

Daca te gandesti vreodata sa te intorci in UK, ar fi ideal sa nu lasi nici un fel de datorie aici. Chit ca iti inchizi conturile bancare din UK si transferi toti banii din ele, datoria ramane si va tot continua sa acumuleze dobanzi, costuri suplimentare daca esti dat in judecata, costuri suplimentare daca e vanduta unei debt collection agency si tot asa. Plus, Credit score-ul tau e distrus. Daca vreodata vei reveni in UK, o sa ai probleme in a gasi chirie, deschide un cont la banca, deschide un nou abonament telefonic si multe altele.

Calabalacul strans in UK poate fi carat in tara cu avionul, masina personala sau prin diversele firme de transport colete UK-Ro. Eu am folosit serviciile Digitransuk, free pickup duminica din Londra, pachetele ajung in tara intregi, joi. 1 lira/kg, minim 25 lire/trimitere. Au venit tarziu de tot la primul transport, au venit cand au promis la al doilea transport. Per total, am fost multumit.

 

Cum faci “Revalidation” ca Asistent medical in Anglia

Spre deosebire de Romania, in UK, pentru a-ti pastra dreptul de-a munci ca Asistent Medical, NU trebuie sa faci anual dovada ca ai strans un numar de credite EMC.

Pentru a-ti pastra inregistrarea la NMC in UK, o data la 3 ani trebuie sa faci ceea ce se numeste aici “Revalidation“.

revalidation

La maxim 36 de luni de la momentul in care ai primit PIN-ul trebuie sa completezi on-line un formular cu mai multe optiuni in care declari ca ai indeplinit toate conditiile pe care le cere NMC-ul pentru a-ti pastra dreptul de practica.

E important de mentionat faptul ca procesul de Revalidation nu evalueaza capacitatea de-a profesa ca Asistent Medical, ci pur si simplu verifica daca: asistentul medical a lucrat un numar minim de ore in ultimii 3 ani, a facut educatie medicala continua (Continuing Professional Development = CPD), a primit feedback pentru munca depusa si s-a gandit (“a reflectat”) la munca sa. Si ca totul a fost facut in timp ce a fost/este protejat de o asigurare de malpraxis (“Indemnity“). Si ca nu ai probleme de sanatate/caracter.
Ca multe alte lucruri din Anglia, e vorba de un exercitiu in a bifa casute intr-un checklist. Pana si hartiile pe care ar trebui sa le pastrezi ca dovada… pot sa nu existe, atata timp cat o persoana e dispusa sa spuna ca a avut discutia cu tine si “totul e ok”.

NMC-ul are un ghid exhaustiv in engleza si un site foarte bun pentru descrierea fiecarei etape. Nu fac decat sa prezint o varianta simplificata si comprimata a informatiilor de la ei – si cum am facut eu tot.

Pentru a simplifica procesul dar si pentru a se asigura ca nu trebuie sa faca prea multa munca, NMC-ul a delegat munca de verificare propriu-zisa pe niste persoane numite “Confirmer“.
Este recomandat ca acest Confirmer sa fie Line Manager-ul asistentului medical, dar nu obligatoriu. Poate fi alt asistent medical sau un alt profesionist din domeniul medical (lista de posibile meserii pentru un Confirmer).

NMC-ul recomanda sa strangi un portofoliu cu toate hartiile care atesta efectuarea fiecarui pas necesar pentru Revalidation si ofera si fisiere-exemplu pentru fiecare dintre ele. Cu portofoliul completat te duci la Confirmer, ai o discutie (la mine a durat fix 10 minute), Confirmer-ul completeaza 2 hartii si iti confirma faptul ca e dispus sa fie contactat ulterior de NMC DACA va fi nevoie.
NMC-ul verifica fizic doar un numar limitat de Revalidations anual. Verificarea lor inseamna ca vor cere copii ale hartiilor completate de tine plus dovezile atasate. Daca zici ca ai lucrat 3 ani la un spital, vor cere adresa spitalului si eventual o hartie de la HR care sa ateste asta.

Eniuei. Pasii pe scurt (Atentie: FARA date care pot identifica o persoana in formulare):

Dovada efectuarii numarului minim de ore de practica in ultimii 3 ani. Template aici.
Ei vor sa lucrezi minim 450 ore in 3 ani. La 37,5 ore pe saptamana (contractul standard in UK), asta inseamna ca trebuie sa lucrezi minim 12 saptamani (3 luni) in 3 ani. Simplu. Pentru portofoliu ceri o hartie de la HR-ul de unde lucrezi, pe care sa scrie cate ore lucrezi pe saptamana si in ce perioada ai fost angajat(a) la ei. Completezi template-ul. Job done.

35 ore de Educatie Profesionala Continua (CPD). Template aici.
Minim 20 ore trebuie sa fie de tip “participativ”, adica sa fi fost un training/seminar cu prezenta fizica undeva.
Numarul de activitati care pot fi clasificate drept CPD e foarte mare. Practic, orice training pentru care ai un certificat de completare poate fi trecut aici. Cursurile din induction pot fi trecute aici. Cursurile obligatorii la angajarea intr-un trust NHS pot fi trecute aici. Cursuri de BLS. Module de facultate. Mentorship. Vizite de practica in alta unitate medicala.
1 zi de cursuri totalizeaza aici (de regula) 7,5 ore. 3 zile din astea si gata orele minime. Daca chiar nu ai alte idei, adaugi niste “on-line research” si ai strans 35 ore.
Daca as sta sa numar fiecare training si cursuri obligatorii sau recomandate din ultimii 2 ani si jumatate, as avea cam 100 ore. Daca adaug si modulele de universitate pe care le-am facut deja, as ajunge la cateva sute. Se strang rapid orele de CPD.

5 x Feedback pentru munca facuta. Template aici.
Feedback-ul poate fi scris sau verbal. Poate fi de la colegi sau pacienti. NU poate fi de la familia ta. Poate fi din PPR (personal performance review) – care e obligatoriu anual. Poate fi din plangeri. Poate fi din review-uri ale unor incidente.
Eu am avut 4 e-mailuri de la 4 colegi diferiti, plus un feedback verbal de la un manager. Suficient.

5 Reflectii despre munca proprie. Template aici. Exemplu aici (p. 10).
Scurte povestiri despre 5 evenimente din practica proprie din ultimii 3 ani. Nu trebuie sa fie lungi. Trebuie sa cuprinda minim 4 parti: o scurta descriere, ce s-a invatat din eveniment, cum ti-ai schimbat meseria dupa asta si cum e relevant asta pentru NMC Code (pentru cel putin una din temele: Prioritise people – Practise effectively – Preserve safety – Promote professionalism and trust).
Un exemplu simplificat (adaugi cateva propozitii in plus si gata):
Ce s-a intamplat cand mi-a murit primul pacient in grija mea.
Am vazut cum reactioneaza diferiti oameni la un eveniment dramatic si cum, desi am lucrat impreuna ca o echipa, nu am reusit sa oprim un eveniment inevitabil.
Am invatat sa nu ma feresc de la a avea o discutie clara despre optiunile pentru finalul vietii unui pacient.
Evenimentul era relevant pentru Cod pentru ca era vorba despre Prioritising people, Practising effectively and Promoting professionalism.
Aici mi-a fost foarte usor pentru ca am folosit niste reflective pieces pe care le facusem deja pentru facultate. Dar nu ar trebui sa fie prea complicat pentru orice om a muncit ca asistent medical – sunt nenumarate lucruri pe care le poti povesti (FARA A FOLOSI ORICE FEL DE INFORMATII CONFIDENTIALE).

O discutie-reflectie cu un alt Asistent Medical, preferabil cu un Confirmer. Formular (obligatoriu) aici.
Discutia e simpla, trebuie sa aiba o concluzie si gata.

Partea de “Sanatate si Caracter” e doar o bifare/semnare a partii din formularul on-line de la final, in care declari ca nu ai fost condamnat/avertizat pentru vreo infractiune si ca nu ai fost investigat/suspendat pentru vreo problema legata de meseria de Asistent Medical.

Partea de asigurare de malpraxis (“Indemnity”) e din nou o bifare/semnare a unei fraze care spune ca ai profesat/vei profesa doar daca vei fi acoperit de o asigurare de malpraxis. Daca esti angajat de un spital, spitalul plateste asta pentru tine. Daca lucrezi ca agency – trebuie sa te ocupi de asta, inregistrandu-te cu un sindicat (de exemplu: Unison sau RCN).

Confirmarea este un ultim formular pe care Confirmer-ul il va completa, dovada faptului ca ai avut discutia de Revalidare si toate hartiile sunt in regula.

Cu 60 zile inainte de aniversarea zilei cand ai aparut pe site-ul NMC ca Registered, atata timp cat ai un cont on-line la NMC vei primi un e-mail cu linkul catre formularul de revalidare. Completezi formularul, platesti taxa pentru apartenenta la NMC pentru anul viitor si gata, in 3 zile esti “revalidated”.

Discutia de confirmare trebuie sa aiba loc in ultimul an din cei 3, nu neaparat la final. Cum eu voi pleca inainte de-a se implini 3 ani de la inregistrarea mea la NMC, discutia am avut-o saptamana trecuta.

E mult mai simplu decat pare la prima vedere.

Pleci in concediu 10 zile si te intorci la “there will be changes around here”

Revin eu la munca dupa o scurta pauza si aflu ca “se vor schimba lucruri”.
Am citit e-mailul cu “meeting minutes”.
vechi nou
Schimbari
Cele doua band 7 au organizat o intalnire cu toate band 6 din departament.
In primul rand, au mentionat ca nu mai e acceptabil sa se vina dupa ora 8:00 in teatru. Daca suntem platiti de la 8, asta inseamna ca trebuie sa fim in teatru, schimbati si gata de munca, de la 8, nu 8:10.
Asta se intampla cand unele persoane sunt chiar nesimtite la faza asta si vin pe la 8 si 20 zilnic… Recunosc, si eu vin intre 8:05 si 8:10 in teatru (dar sunt la 8:00 in vestiar), va trebui sa-mi schimb ora de plecare.
Apoi au pasat Personal Performance Reviews (evaluarea bianuala obligatorie) catre band 6, pentru ca band 7 au alte treburi de facut acum.
Apoi au anuntat niste schimbari in felul in care vor fi alocati band 6s, mai precis ca vor fi rotati toate peste tot, nu va mai exista “X face doar ginecologie, Y face doar max-fax, Z face doar orl”.
Apoi au comentat despre faptul ca “anumiti band 5” s-au plans de lipsa de suport din partea “senior staff”. Si de faptul ca unii band 6 au dificultati in anumite specialitati (pentru ca fac numai ginecologie de multa vreme).
Niste probleme reale, cu care m-am confruntat si eu, dar nu m-am plans, dintr-un motiv foarte simplu: struto-camila noastra de departament combina 4 specialitati chirurgicale neinrudite.
Nu e greu sa fii bunicel la toate 4, e posibil sa fii foarte bun la toate, dar e dificil si incomod. Tendinta umana e o regresie catre medie. Nu devii foarte bun in toate, mai degraba devii mai prost in domeniul unde excelezi, dupa ce esti fortat sa faci si ceva in care esti mai praf.
E mult mai simplu si oarecum mai eficient sa ai oameni care se pricep mai mult la o specialitate majoritar IN acea specialitate.
 
Problema e ca, la fel ca departamentul nostru, solutia de pana acum era o struto-camila. Se porneste de la ideea ca toate senior nurses au trecut prin toate specialitatile la un moment dat in cariera (ceea ce e adevarat). Deci, teoretic, au experienta “peste tot“.
Dar, in general, majoritatea band 6 faceau doar anumite liste si doar anumite specialitati, li se cerea sa iasa din zona lor de confort doar cand alta era bolnava sau in concediu.
Nu in ultimul rand, degeaba ai facut acum 10 ani osteotomii si fracturi de mandibula si maxilar zilnic pentru 1 an. Multe s-au schimbat de atunci, nu mai e nici un chirurg ramas, cerintele si practica s-au schimbat major.
Rezultatul? Uman. Uiti ce n-ai mai facut de multa vreme. Evident ca atunci cand lucrezi cu un band 5 care face asta zilnic de 1 an, band 5 ala (sau aia) va vedea ca “se descurca mai bine“.
Dar e o diferenta in a te descurca bine in cateva lucruri si a purta cu succes responsabilitatile unei liste de operatii.
Ei bine, de acum toata lumea va fi rotata peste tot. O masura ce, personal, nu cred ca va avea succes.
Eniuei, nu voi mai fi aici sa vad ce au reusit sau nu cu asta.
 
Ce e destul de trist e faptul ca totul a pornit de la o plangere pe care au facut-o cei 2 italieni (un el si-o ea) de la mine din departament (amandoi au cam 1 an si cateva luni in departament) in legatura cu una dintre filipineze, dupa o tura cu ea.
Unul dintre ei a fost scrub pentru un caz de 7 ore (pana la 18:00) si cealalta italianca (care lucra tura 12-21) a preluat cazul la 18:00.
Ce au zis italienii? De ce el nu a fost inlocuit in timpul zilei pentru o pauza de masa si de ce nu a preluat band 6-le cazul la ora 18:00, dar a lasat-o pe junioare sa faca asta. Si ca, desi band 6 toata ziua a fost scrub doar pentru 2 cazuri mici, nu a luat corect seturile si consumabilele pentru a doua zi.
 
Amu, nici situatia italienilor nu e placuta, si m-am gasit si eu in ea de multe ori. Ba chiar m-am plans de lucruri similare in cele 2 plangeri pe care le-am facut anul trecut.*
Pe de alta parte, daca ai un caz lung… asta e, mananci inainte de a incepe, apoi pleci la 17:45 si cu asta basta. E ineficient sa schimbi cate un scrub la 2-3 ore.
Si la consumabile si seturi… habar-n-am ce s-a intamplat atunci, stiu ca am lucrat dupa ambii italieni si de multe ori nu luasera de loc seturile pentru a doua zi, deci n-as comenta in locul lor.
 
Chestia e ca s-au plans fix de una dintre filipinezele care e constiincioasa. Are ea alte probleme, dar e foarte priceputa si e muncitoare.
Si uite asa, in loc sa existe o discutie constructiva despre suport si formarea unor echipe, s-a ales o solutie mai dura, dar “echitabila”.
In esenta, band 6 care faceau majoritar ORL si Max-Fax vor fi rotate la ginecologie, iar cele de la ginecologie vor fi mutate la ORL/Max-Fax. Si toti chirurgii se vor plange ca nu mai lucreaza cu cele cu care erau obisnuiti. Mai ales ginecologii fac spume imediat cum dau de oameni cu care nu-s obisnuiti. Unul dintre multele motive pentru care nu-mi place ginecologia.
Avem 10 band 6, 3 sunt filipineze intre 2 varste (cele mai eficiente dintre toate 10, in opinia mea0, 4 sunt tanti care sunt trecute de varsta pensionarii, celelalte 3 sunt britanice intre 2 varste (una dintre ele e band 6 de doar cateva luni, una are experienta doar in ORL, cealalta doar in ginecologie).
Cele 4 mai in varsta nu stiu cate de bine vor primi aceasta schimbare, cine vrea stres in plus la 60 ani?
Filipinezele sunt toate enervate din cauza ca totul a inceput de la o plangere impotriva uneia dintre ele.
Celelalte se vor adapta. Probabil.
*Amuzant e ca in ambele plangeri (band 6 si band 7)pe care le-am facut anul trecut, am mentionat aceleasi probleme: lipsa suport si ca sunt lasat sa fac singur munca pe care ar trebui s-o faca ele. Dar asta era secundar problemei principale: imi vorbeau urat, relatia nu era deloc profesionala. Si una dintre ele era band 7.
Deci, indirect, sunt si eu “vinovat” pentru aceste schimbari.
Yupii.

Cum vor creste salariile in NHS incepand cu 2018

Salariile pentru tot personalul non-medical care e platit conform cadrului general Agenda for Change. RCN a anuntat alaltaieri “o victorie” (in opinia lor).

bani

In mare, toata lumea primeste o marire de salariu, de minim 3% in 2018, 1,7% in 2019 si 1,7% in 2020. 6,5% in 3 ani. E mai bine decat nimic.

Cum au echilibrat cei din guvernul britanic situatia, ca sa nu cheltuiasca chiar asa de mult?
Initial au vrut sa fure 1 zi de concediu. Nu au reusit.
Intr-un final, au sa elimine stadiile intermediare in interiorul “benzilor” de salarizare, din 2019 toate benzile avand doar 3 stadii (a, b, c), in loc de 6 pana la 9 stadii intermediare, ca pana acum.

Ce inseamna asta? Toate benzile vor avea doar 1 stadiu (incepator), unul intermediar si unul final. Va dura 2 ani sa treci de la incepator la cel mediu, apoi inca 2 ani ca sa ajungi la urmatorul (si ultimul) punct de salarizare.

Sistemul de promovare e diferit in functie de banda.

Ca band 5 incepator vei promova la punctul intermediar de salarizare dupa 2 ani, apoi dupa inca 2 ani vei ajunge la ultimul punct de salarizare. La care vei fi blocat restul vietii, daca nu vei putea sau nu vei vrea sa promovezi.

Ca band 6 incepator vei promova la punctul intermediar de salarizare dupa 2 ani, apoi dupa inca 3 ani vei ajunge la ultimul punct de salarizare.

Ca band 7 incepator vei promova la punctul intermediar de salarizare dupa 2 ani, apoi la ultimul punct de salarizare dupa 3 ani.

Ca band 8a incepator vei avea acelasi salariu pentru 5 ani, apoi promovezi la singurul punct de salarizare superior.

Vor mai exista si niste plati de sume-fixe (lump sum) pentru cei de la varful fiecarei benzi, pentru echilibrarea veniturilor.

Diferentele sunt detaliate aici.

Ce va insemna asta? Mariri salariale substantiale din 2 in 2 ani (sau 3 pentru band 6/7), nu in fiecare an, ca pana acum. Cel mai bine va fi pentru cei care incep acum, cel mai rau e pentru cei care au ajuns la punctul cel mai de sus al pozitiei lor.

Majoritatea asistentelor medicale din NHS sunt band 5.
Inainte, salariul lor se plafona dupa 8 ani. Acum, se va intampla asta dupa 4 ani. Partea buna e ca vei castiga mai bine, mai rapid, ceea ce va face ca numarul celor care pleaca din NHS dupa doar cativa ani sa fie mai scazut.
Partea proasta e ca cei cu 10 ani vechime sau mai mult… nu vor primi decat aproximativ 3% si-atat. Desigur, tot e mai bine decat nimic, dar vor exista nemultumiti. Pagina de facebook a Royal College of Nursing (cel mai mare sindicat de asistenti medicali din UK) e plina de oameni cu experienta care sunt nemultumiti.

Personal, nu stiu ce sa zic.

Problema in NHS este faptul ca salariul orar e foarte mic, mai ales la inceput. De asta multi merg sa lucreze in azile cand emigreaza, pentru salariile mai mari.
Primii 2 ani vor fi in continuare dificili, salariul orar va fi foarte mic comparat cu cel din azile (23.023 lire/an, 11,2 lire/ora).
Pe de alta parte, dupa doar 4 ani vechime vei ajunge la 29.608 lire/an, adica 15,2 lire/ora. Nu mai e asa rau, nu?

 

Cel mai mult vor profita cei care incep si cei care sunt inca la inceputul carierei, care vor primi mariri salariale ceva mai sensibile ceva mai repede.

Deci daca rezisti 4 ani, ajungi la un salariu comparabil cu cel de pornire intr-un azil. Dar la salariul ala ramai, daca nu esti dispus sa ceri responsabilitati noi si sa progresezi la bandele urmatoare.
E in natura umana sa-ti doresti sa castigi mai mult in fiecare an. Pana acum, sistemul, asa cum era, te pacalea cu o crestere salariala automata anual, pentru cel putin 7 ani ani. Daca promovai, mai aveai 8 ani de cresteri salariale automate.
Acum… majoritatea oamenilor vor fi fericiti dupa 2/4/5 ani, apoi vor deveni nemultumiti.

Asta ca sa nu mentionez toti cei care sunt la varful band 5/6/7, care acum primesc doar o marire salariala mica.

De asemenea, promovarile la nivele salariale intermediare/superioare nu vor mai fi facute automat, din cate inteleg. Pana in 2019 vor introduce un nou mod de promovare salariala, care e posibil sa fie dependent de anumite criterii (nu automat, ca pana acum).

E clar o imbunatire a situatiei, per ansamblu. Dar nu e una care sa multumeasca pe toata lumea.

Oricum, e amuzant sau interesant (sau deranjant, depinde cum privesti lucrurile) cum s-au folosit de un artificiu contabil sa echilibreze costurile in primii ani: vor elimina etapele intermediare, ceea ce va face ca cresterile sa inceapa sa fie simtite dupa 2-3 ani sau mai mult. Va exista un varf al cresterii cheltuielilor salariale intre 2020-2021, dar efectul in primii 2 ani va fi mic.

Cel mai important: sistemul asta de cresteri aparent va fi supus votarii de catre membrii sindicatelor din sanatatea britanica.
Daca e respins la vot de sindicalisti, se revine la negocieri, si guvernul ofera doar cei 1% in plus pe care-i oferea pana acum.
Daca e aprobat (la finalul lui aprilie), atunci va fi implementat retroactiv din vara (iunie, daca am inteles bine), ca sa includa si aprilie-mai.

Greseli care puteau avea efecte mai grave

Greseli in urma carora nici un pacient n-a avut de suferit, dar au reusit sa imi cimenteze o imagine de “junior scrub nurse with unsafe practice” in ochii matroanei mele.

29243803_1688379307909215_8273979592067252224_o
Nici un incident nu a fost cu adevarat “grav”, dar dupa fiecare simteam cum ma afundam intr-o “gaura” a acuzelor

In afara evenimentului grav (“serious event“) in care am fost implicat in primele mele luni la teatre, anul trecut am mai “avut” cateva cu efecte minime.
Chiar daca nici un pacient nu a fost cu adevarat afectat, toate la un loc mi-au creat un renume deloc placut in fata matroanei – pentru ca ea este cea la care ajung IR1-urile (raporturile incidentelor, pe care le fac intotdeauna cand se intampla ceva).

La toate vina a fost impartita cu ceilalti oameni din sala de operatie, dar, ca “scrub nurse“, am “primit” cea mai mare parte a vinei.

  1. Pacient adus in sala de operatie fara formular de consimtamant semnat

ORL. Intr-o lista de week-end, in care lucram cu chirurgul irakian libidinos, el n-a luat consimtamantul pentru un pacient. Copil, parintele nu ajunsese inca cu el la sectia ambulatorie pentru copii la ora 8:20. Chirurgul in mod normal vede toti pacientii de pe lista inainte de-a veni in sala de operatie ca sa facem team-brief-ul fara de care nu ar trebui sa trimitem dupa primul pacient. Pe asta nu l-a vazut, dar la team-brief a mentionat ca sa aducem pacientul cu mama in sala de anestezie si ii ia consimtamantul acolo. Urma sa fie ultimul de pe lista de operatii de dimineata.
Pana la urma au fost niste probleme, a ramas ca un pacient sa fie mutat in lista de dupa-amiaza, dar cum era o operatie de montare de tuburi pentru drenaj in timpan (grommet insertion), si era copil, a insistat sa aducem pacientul asta acum.
In mod normal, copilul e primul pe o lista de operatii in care avem si operatii pe adulti. Dar parintele a intarziat…

Eniuei, ca s-o scurtez, la finalul listedi de dimineata am trimis dupa pacient, HCA-ul a adus parintele si copilul in camera de anestezie, NU a verificat identitatea pacientului cu formularul de consimtamant (cum e corect), ci cu restul notelor din dosar, anestezistul era ocupat sa vorbeasca cu parintele despre istoricul copilului, nu s-a prins, ODP-ul nu s-a prins nici el de eroare.
Au anesteziat copilul in camera de anestezie.
Apoi aduc ei copilul in sala de operatie, chirurgul sa faca operatia, hai-hai, heirup, ca de obicei. Eu dau sa verific consimtamantul pentru a doua parte a formularului “WHO Safe Surgery Checklist“. Ciu-ciu consimtamant.
Chirurgul “a, am uitat, v-am zis sa ma anuntati cand aduceti copilul, ca sa ii iau consimtamantul mamei”. Face operatia (dureaza 5 minute, maxim), timp in care o trimitem fuguta pe HCA sa aduca inapoi parintele. DUPA ce termina operatia, chirurgul ii ia consimtamantul parintelui, in timp ce anestezistul deja trezea copilul.

Nu s-a intamplat nimic, dar DACA se intampla ceva cu copilul in acele 10 minute de la anesteziere si pana cand parintele a semnat formularul, iar apoi parintele facea scandal sau… mai rau, toata lumea din sala de operatie era investigata pana-n panzele albe. De atunci nu mai am incredere in nimeni. Verific formularul de consimtamant personal la orice pacient intra in sala de operatie.
Oricum ar trebui sa vada scrub-nurse-ul formularul de consimtamant, dar cateodata te mai increzi in colegii tai, care oricum trebuie sa faca verificarea cu formularul ala in fata.

De atunci n-am mai fost prezent la nici o operatie in care sa nu fiu sigur ca am vazut personal formularul de consimtamant.

2. Cateter vezical de latex introdus intr-o pacienta alergica la latex

Ginecologie. Inainte de team-brief anestezistul ne zice ca pacienta a doua e alergica la latex. La team-brief si chirurgii zic asta, schimbam ordinea operatiilor, pacienta a doua devine prima. In toata sala de operatie avem doar 2 lucruri care sunt din latex: manusile si cateterele vezicale.
Eu mi-am luat manusi fara latex si mi-am pregatit seturile si consumabilele. Chirurgii au luat manusi din latex, pentru ca nu au gasit din toate marimile in cutiuta cu manusi latex-free pe care o pusesem langa masa unde-si deschid ei halatele sterile si manusile sterile. Politica spitalului spune ca trebuie sa fie mentionat pe lista noastra scrisa ca pacientul e alergic la latex (nu scria), la team-brief (a fost), ca pacientul sa fie operat pe cat posibil primul sau dupa o pauza de aerisire a teatrului de minim 60 minute (sau 30 minute cu laminar flow on) – am facut si asta, ca toata lumea sa poarte manusi latex-free (chirurgii nu au facut asta initial), sa scrie pe usile teatrului ca pacientul e alergic la latex (nu am facut asta) si toate manusile din latex sa fie acoperite cu o husa (nici asta n-am facut).
Eniuei, chirurgii si-au schimbat manusile, operatia era planificata pentru laparoscopie, dupa ce au montat porturile si au scormonit un pic, au ajuns la concluzia ca trebuie sa schimbe in laparotomie.
Cat timp mi-am numarat eu noul set si noile consumabile, chirurgii au tot insistat sa primeasca un cateter ca sa o cateterizeze pe pacienta.

Spitalul nostru are obstetrica (“salile de nastere”) separata de restul teatrelor. Pe motiv de igiena, siguranta etc.
La noi la teatrele de ginecologie avem in “vizita” cate 1 asistenta medicala de la obstetrica pentru cate 1 saptamana. Ca sa invete si ele sa faca cateva din operatiile noastre, in caz de urgenta. Atunci aveam… o romanca. Cu experienta de 8 ani (zice ea).
Ce a facut romanca noastra? M-a ignorat pe mine, a luat un cateter la nimereala din sertarul unde vazuse cu o zi inainte ca tinem noi cateterele si l-a dat direct chirurgului, fara sa-mi spuna ca face asta. Prins cu numaratul instrumentelor, n-am dat atentie la ce a facut ea, apoi luat cu ce imi cereau chirurgii, am uitat complet.
In timpul operatiei, chirurgul imi cere o fasa mare, cu care curata un pic de sange pacienta, apoi o lasa afara. Dupa vreo 15 minute in care nu am vazut prea bine campul de operatie (erau 3 chirurgi in total), am vazut ca e un varf de fasa pe undeva pe afara. Intreb daca aia e fasa mea mare, chirurgul face ochii mari “what, you didn’t know that I have an abdominal swab inserted in the patient, that is very dangerous”. Nu am facut scandal, ii spun runner-ului meu sa scrie pe tabla ca avem o fasa in pacient de 15 minute si gata.
Procedura standard zice ca chirurgul trebuie sa-mi zica daca baga ceva in pacient, nu pot ghici tot ce se intampla acolo, plus ca de intrebat am intrebat tocmai ca sa fiu sigur unde e fasa mea. Nu e normal sa-mi faci observatie pentru ca am intrebat unde mi-e fasa.
Eniuei, peste 30 minute se termina operatia, totul era in regula. Toate numaratorile au fost corecte, chirurgii si-au scris documentatia si s-au carat.
Am verificat daca aveam formular de cateterizare completat. Nu aveam. Iau unul, dau sa caut abtibildul de pe ambalajul cateterului, vad ca e unul pe care scrie “latex” in punga de gunoi. Verific cateterul din pacient (nu era inca treaza). Era galben. Latex! Ii spun anestezistului si band 6-ului, aia schimba repede cateterul cu unul din silicon pe care i l-am oferit eu, anestezistul ii da pacientei o doza de steroizi si gata.

latex-foley-catheter-758506
Cateterele de latex sunt galbene. Cele de silicon sunt transparente.

Pacienta nu era de fapt alergica-alergica, doar asa credea ea, pentru ca “o mancau mainile” (fara roseata sau altceva) la multe ore dupa ce atingea orice din cauciuc.

Nu conteaza. Incident.
La masa rotunda de discutie despre incident, chirurgul a schimbat tot timpul discutia de la faptul ca EA a bagat un cateter de latex intr-un pacient (teoretic) alergic la latex. Problema chirurgului era ca eu nu as fi stiut unde era o fasa cu 30 minute inainte de finalul operatiei. Si uite asa a tinut-o pentru 45 minute de “investigatie”. Si nimeni nu mi-a luat apararea, desi eu eram cel care a descoperit greseala chirurgului.
Romanca de a dat cateterul a sustinut sus si tare ca ea nu stia ca exista catetere de latex. Durerea mea, eu stiam asta din prima luna pe sectie si ea nu stia dupa 8 ani de obstetrica.
Si chirurgul a sustinut tot timpul ca nu stia ca mai avem catetere de latex in spital. Sau cum arata unul (galben).

3. Stersul instrumentelor cu ser contaminat

In afara de intestine, gura e printre cele mai pline de bacterii cavitati din corpul uman. Toata lumea stie asta.

ORL. Operatie de tiroidectomie totala, la o pacienta supraponderala, cu un gat extrem de ingust dar extrem de gros. Cosmarul oricarui anestezist. Daca o adoarme si o paralizeaza, dar se intampla ceva si nu o poate intuba, e aproape imposibil sa faca traheostomie de urgenta.
Tiroida era foarte mare, se raspandise un pic substernal, voi vedea ulterior ca un lob avea cam 15 cm in latime. Nu e un record (am vazut si 1 lob de 19 cm), dar era un caz mai complex. Deci aveam 2 ENT consultants in teatru, 1 ENT registrar, 1 Anaesthetist consultant, 1 Anaesthetist Registrar. Plus echipa de nursing.

Pentru ca operatia era electiva, dar pacienta colabora si intelesese riscurile, au ales sa o intubeze “treaza”. Doar cu anestezie locala (spray) in nas/gura/gat, au incercat aproximativ 90 minute sa o intubeze. Nu exagerez. La 9:15 pacienta era in teatru, abia pe la 11 au reusit.

Au folosit tot arsenalul pentru intubare dificila. Laringoscopie directa, intubare prin nas, videolaringoscop (C-MAC), bujii, intubare cu fibra optica (cu tub normal), intubare cu fibra optica cu tub supradimensionat (“gros“).
Incercau o data, nu reuseau, pacienta incepea sa tuseasca si sa faca in toate felurile, o lasau sa se calmeze un pic, incercau din nou. Si tot asa, 1 ora jumatate.

Cand fac intubarea cu fibra optica, la anestezie au niste flexiscoape similare cu cele folosite in ORL pentru nasendoscopii, doar ca au un canal in plus, conectabil cu un tub la “suction machine” pentru a “suge” secretiile.

1920x1080-0811JRDTAFBF1
Flexible endoscope

Cum pacienta avea ceva secretii mai dense, trebuiau sa curete tubul destul de des. Cel mai simplu fac asta cu o sticla cu ser (steril). Bagi tubul in sticla, se curata capatul si portul de aspiratie.
Cum noi tinem sticle din astea in incalzitorul de fluide prezent in fiecare sala de operatie – si folosim 1 sticla la un pacient, fie pentru irigatie, fie pentru a sterge instrumentele (cu o fasa umezita in ser), fie pentru a curata instrumente cu lumen, le-am pus o sticla “de-a noastra” la indemana. Si am scris mare pe sticla cu pixul “intubation, DO NOT USE for patients!“. Ce faceau? Bagau flexiscopul in gura pacientei (cu tubul de intubatie orotraheala atasat), inaintau un pic, apoi il mai curatau un pic in sticla, apoi mai inaintau. Au facut asta de mai multe ori.

Pana la urma au reusit intubarea, asa ca am mers repejor sa ma spal si sa pun halatul si manusile sterile, apoi sa imi pregatesc instrumentele. Singurele fluide pe care le primesc pentru tiroidectomii sunt lichidul pentru curatarea zonei de incizie (ceva bazat pe iod) si niste ser pe care-l folosesc la curatarea instrumentelor.
Ce ser mi-a dat o colega si eu NU am verificat? Fix din sticla pe care scria “intubation, DO NOT USE for patients!“.
Cum a fost o operatie mai lunga, am tot sters eu instrumentele pana mi s-a terminat serul, asa ca am mai cerut. Si cand cealalta colega imi turna ser in bol, am vazut ce scria pe eticheta. Scrisul meu. Aaaaaaaaaa!
Ala era ser contaminat cu ce bacterii existau pe flexiscop, luate majoritar din gura pacientei.

Am aruncat bolul cu ser, am aruncat toate fasele pe care le aveam pe masa si erau ude sau atinsesera serul, am luat toate fasele pe care chirurgii le aveau, mi-am schimbat manusile, am pus un camp steril nou pe masa, am primit un bol nou cu ser nou (steril).

Dar chirurgii au continuat sa foloseasca instrumentele pe care deja le curatasem cu fase imbibate in serul ala contaminat. Au zis ca ce sa mai faca atunci? Pacienta primise deja o doza de antibiotic intraoperativ.

Le-am zis de 2 ori chirurgilor ce s-a intamplat, m-am asigurat ca au inteles, ei au zis ca nu mai au ce face acum, vom vedea daca pacienta se intoarce cu vreo infectie sau nu.

2 saptamani dupa aia nu am putut dormi bine noptile. Pacienta a revenit la control, era sanatoasa-tun, n-avea nimic, era bucuroasa de faptul ca tiroida nu avea celule canceroase in ea (rezultatul examenului anatomo-patologic a venit intre timp).

Eu am facut tot posibilul sa minimizez riscurile cand mi-am dat seama ce s-a intamplat si NU eu am folosit o sticla cu ser pe care scria “do not use”.
Pe de alta parte, trebuia sa fi verificat ce lichid mi se da pe campul steril (asta e policy-ul). Si trebuia sa fi avut bunul simt sa arunc sticla aia sau sa ma asigur ca e aruncata dupa intubatie. Dar cum eram agitat sa imi pregatesc instrumentele inainte sa ma trezesc cu 2 ent consultants care sunt gata de operatie, am pierdut aspectul asta din vedere.

4. Un instrument nenumarat la inceputul operatiei

Ginecologie. O pacienta careia i s-a facut o histerectomie totala. Mi-am pregatit toate instrumentele si consumabilele, am numarat (aproape) toate instrumentele, am inceput operatia, cand erau aproape de a termina, incep prima numaratoare.
In mod normal, avem 1 numaratoare la inceputul operatiei (instrumente plus consumabile), 1 numaratoare un pic inainte sa inceapa inchiderea ranii chirurgicale (instrumente plus consumabile) si o numaratoare finala, inainte de-a pune bandajele pe pacient, cu toate consumabilele (fasele, acele si lamele sunt cele mai importante).

Ei bine, la numaratoarea asta imi dau seama ca nu numarasem pin-urile de instrumente (Mayo instrument pin, sau Mayo instrument holding pin).

mayo instrument pin
Mayo pin. Au dimensiuni variate.

Instrumentele cu manere sunt tinute de cate un pin din asta, in pachete de cate 5/2/10. La seturile pentru operatii majore (gen “Gyane abdominal major set”, in care am aproximativ 80 instrumente) avem cam 4 pin-uri din astea. Numaratoarea se face cu un checklist pe care ar trebui sa fie scrise absolut toate instrumentele din set, inclusiv boluri, recipiente in forma de rinichi, cleme sau altceva. Ei bine, la ORL si Maxilofaciala in checklist nu avem trecute pin-urile astea. La chirurgie generala sunt trecute, dar nimeni nu le numara. La ortopedie si neurologie (voi verifica ulterior) la fel, nu sunt trecute in liste.

Ironia face ca la ginecologie sa fie trecute pin-urile respective in checklist, dar colega cu care am numarat instrumentele la inceput nu le-a citit, eu nu le-am numarat. Tin minte ca mi s-a parut ca am cam multe instrumente inghesuite pe cate un pin, dar nu le-am numarat. La final, fac numaratoarea cu alta colega, care citeste “4 instrument pins”. Ma uit eu peste tot, aveam doar 3 pins. Nu e un instrument, nu au alt rol decat tinerea instrumentelor impreuna inainte de-a fi folosit setul. Nu era nici un motiv sa fi ajuns langa pacient sau IN pacient.

N-a contat. Am numarat si ne-am uitat peste tot, nu era. Incident. Pacientul nu poate parasi teatrele pana nu se confirma faptul ca instrumentul lipsa NU e in el. I-au facut o radiografie abdominala in recovery, totul a fost in regula, nu avea nimic lasat in ea.

Dar din cauza ca nu am numarat pin-urile, iar la final aveam un numar diferit fata de cel trecut pe checklist, nu puteam garanta ca acel pin nu era IN pacienta. Din cauza faptului ca nu am respectat politica teatrelor, un pacient a fost iradiat inutil.

Ulterior, am verificat seturile de la ORL, MaxFax, Neuro si Ortopedie, m-am dus la matroana si i-am aratat ca, de fapt, checklisturile de la majoritatea specialitatilor NU au trecute in ele si mayo pins. Ar trebui trecute peste tot si toata lumea ar trebui sa le verifice.
Ok, eu am gresit, dar putem sa ne asiguram ca asta nu se va mai intampla alta data.
Au implementat asta.

De atunci imi numar pin-urile cu religiozitate.

Partea amuzanta? Colega mea din ziua aia facea o tura “long day” ziua aia. La finalul orelor generale de munca (18:00) a mers sa ii ajute pe cei de la chirurgie generala. Intr-un teatru tocmai se termina o esofagectomie Ivor-Lewis. Una dintre cele mai complicate operatii din chirurgia generala. La final, cand au numarat pin-urile, aveau doar 3, nu 4. Dar in cazul ala a insistat cine era scrub nurse ca “she’s not worried”, nu au mai facut nici un incident report, nu au mai facut nici o radiografie.

 

Dupa toate astea nu m-au acuzat de nimic propriu-zis, dar matroana e convinsa ca sunt un risc umblator. Asta desi in fiecare caz eu am fost cel care a descoperit problema de fiecare data si am fost deschis in privinta a ce s-a intamplat.

 

Diferente intre viata in sala de operatie Elvetia vs. Anglia

Tot ce urmeaza sa scriu ar trebui luat cu multe grame de sare, pentru ca experientele mele sunt limitate in UK (am lucrat in doar 3 spitale) si FOARTE limitate in Elvetia (3+1 zile de proba de munca si 3 zile de schimb de experienta cand eram elev).

elvetia

O sa incerc sa structurez comparatiile, intai despre munca, apoi despre angajat si la final despre spital.

Munca

In Anglia fiecare teatru are echipe de minim 3 oameni pe partea de “scrub” (de regula 2 RN si un HCA, unul dintre RN fiind “in charge” = band 6 sau cineva cu multa experienta), plus 1 ODP sau Anaesthetic Nurse (daca e lista de operatii cu anestezie generala). Exista o separare in responsabilitati si activitati, dar fiecare face cate un pic din toate, cel putin in spitalele unde am lucrat eu.
Plus niste brancardieri (orderlies) care ajuta la pozitionarea si mutarea pacientului si la mutarea seturilor de instrumente, femei de serviciu care curata doar pe coridoarele exterioare (noi spalam pe jos si curatam sala de operatie), plus cineva care se ocupa de stocurile de consumabile.

In Elvetia avem (de regula) 2 oameni in sala de operatie (un OP-Pfleger/Technische Operationsassistant=TOA plus un Fachmann/frau Gesundheit = FaGe). Separat de ei exista un Lagerung-Pfleger (un fel de FaGe cu niste cursuri suplimentare) care se ocupa majoritar de pozitionarea si mutarea pacientului (ceva ce facem in Anglia toti la gramada). Separat, exista un/o Anästhesiepflege/r, care sta tot timpul cu pacientul, dar nu prea are de-a face cu restul echipei. Anestezistul nu e tot timpul in sala de operatie, mai si iese dupa ce pacientul e mutat, pana vine momentul sa fie trezit din anestezie. Aici e un pic diferit fata de UK, unde anestezistul sta langa pacient 99% din timp, dar ODP-ul mai iese din teatru. Lagerung-Pfleger e un fel de joker, poate servi mai multe sali de operatie, poate ajuta in ambele parti (si la anestezie si la scrub).
In plus, exista cel putin o asistenta care se ocupa de sterilizarea instrumentelor, stocurile de consumabile si de pregatirea unora dintre instrumente si consumabile pentru ziua urmatoare. Plus o femeie de serviciu care schimba sacii de gunoi si curata pe jos intre operatii.

In Elvetia programul incepe la ora 07:00, dureaza pana la 15:40/16:10 (depinde daca oamenii lucreaza 42,5 sau 43 ore/saptamana). Se ofera 1 pauza de 15 minute de ceai (pauza platita) plus una de 30 minute neplatita de masa. Daca nu mai e nimic de munca dupa ora 15:00, poti pleca, dar totul se ponteaza (cu cartela), deci le datorezi 1 ora de munca – si toate se aduna si trebuiesc muncite ulterior. Exista si sistemul de “garda” (Pikettdienst), in care se incepe munca la 11:00, se termina la 18:00, apoi se poate pleca acasa, atata timp cat persoana se poate intoarce inapoi in 30 minute din orice moment apare o urgenta. E mai mult de vorbit aici, o s-o fac la vara. 🙂

In UK programul incepe la 08:00 (sau 07:30, depinde de spital) si dureaza fie 10 ore (cu 2 pauze platite de 15 minute si una neplatita de 30 minute) fie 13 ore (cu 2 pauze platite de 15 minute si 2 neplatite de cate 30 minute). 37,5 ore muncite in total pe saptamana. La spitalul privat situatia e mai complicata: incepi la 7:30, dar lucrezi cat e nevoie (dar de regula pana la 17:30). La privat, daca nu mai e nimic de facut la ora 14:30, pleci acasa si le datorezi restul de ore alocate pentru ziua aia. In NHS stai la munca, mai faci curat, mai aranjezi instrumente, mai faci cate un e-learning, pe la 17:00 pleci acasa (mai devreme cu 1 ora fata de normal), dar nu datorezi nimic.

In Elvetia, prima operatie incepe pe la 08:00, in UK pe la 08:30-08:45. Din ce am discutat si din ce am vazut, numarul de operatii e mai eficient alocat in Elvetia, astfel incat sa se reduca spre minim numarul de zile in care se termina ultima operatie dupa 15:30. In fiecare zi exista o echipa de 1 OP-Pfleger + 1 FaGE care sunt “de garda” (Pikett), incep munca la 11 si preiau orice operatie se termina prea tarziu, ca toata lumea sa plece la timp acasa. Daca sunt prea multe operatii ramase (vreo operatie dureaza mult mai mult decat programat), se pot anula din cauza de lipsa de personal.
Sistemul e similar in UK, doar ca functioneaza mai prost, deoarece avem foarte des multe operatii care se termina dupa ora 18:00. In sistemul britanic doar 1 angajat e on-call, care e chemat sa vina in 30 minute doar in caz de urgenta. In rest exista o echipa standard pentru ture de noapte: 1 recovery nurse, 1 ODP/Anaesthetist, 2 Nurses. Pentru operatiile care se termina intre 18:00 si 21:00 avem cate 2 oameni care fac ture lungi, care preiau cel mult 1 operatie din asta. Daca-s mai multe, cine a inceput-o ramane “blocat” in teatru pana se termina.

Si in Elvetia se face WHO Safe Surgery Checklist, dar o varianta modificata, in care Sign-In se face doar in sala de anestezie (apropo, NICIODATA nu se anesteziaza direct in sala de operatie), in sala de operatie se face doar Time-Out inainte de prima incizie, nu se mai face si Sign-Out la final.

In UK nu incepem o lista de operatii fara Team Brief, in care fiecare discuta despre ce e nevoie, ce avem si ce nu avem si escalam orice probleme nu pot fi rezolvate in sala de operatie. In Elvetia exista doar o discutie scurta intre persoana care coordoneaza salile de operatie in ziua aia si fiecare echipa din sala (daca e ceva ce chirurgul a cerut in avans). In UK poate exista si Team Debrief, unde discutam ce a mers bine/rau si ce putem modifica pe viitor. Nu am auzit sa existe asa ceva in spitalul elvetian.
Din punctul asta de vedere, mi s-a parut ca in UK suntem mai capabili sa prevenim evenimentele nedorite, pentru ca tindem sa suflam si-n iaurt. Pe de alta parte, in UK avem mai multe probleme/lipsuri, si pentru ca e vorba de un departament mai mare care functioneaza unitar (“Theatres”), pe cand in Elvetia fiecare specialitate e separata, cu teatrele in cladiri separate si functionand separat.

Din cauza ca echipa de “scrub” din fiecare teatru are minim 2 nurse in UK, oboseala e ceva mai mica, poti alterna intre operatii, mai ai timp din cand in cand sa mai stai si jos (dar foarte rar). In Elvetia ai doar cele 30 minute de pauza de masa (cand cei care incep la 11 vin si “schimba” pe rand fiecare sala de operatie) plus 15 minute furate intr-o pauza intre operatii.

Listele de operatii sunt cunoscute in avans cu 4 pana la 8 saptamani in UK (sunt partial “populate” cu operatii cu aproximativ 3 luni in avans). In Elvetia sistemul e similar, dar softul de management al operatiilor nu pare sa ofere informatii in avans la fel de multe.

Cea mai mare diferenta e la modul in care-si trateaza elvetienii fasele si acele si lamele. Nu exista sharps pad, nu se folosesc tabele pe care se scriu toate consumabilele care ar putea ramane in pacient (fase, ace, lame etc.). Se face numaratoarea in 2 DOAR la cazuri majore, in care se deschide abdomenul/toracele. Cum eu ar urma sa fiu angajat la 2 specialitati chirurgicale care nu au operatii cu deschidere de abdomen/torace, asta NU se face. La fel, nu se numara instrumentarul, nu exista liste de instrumente (checklist) in seturi.
Asta a fost un aspect major care NU mi-a placut.
In Uk numaram totul pana la absurd. Operatie cu o incizie minora – tot trebuie sa-ti numeri totul la inceput si la sfarsit. Dar chirurgii sunt oameni. Pot uita orice, oriunde, numaratorile de la englezi erau un mod de-a te face sa dormi mai bine noaptea.

Alta chestie care nu mi-a placut a fost ca seturile lor de instrumente, pe langa ca nu aveau checklists, aveau prea multe instrumente NEFOLOSITE. Am vazut 2 operatii majore (6 ore+) si nu au folosit nici macar 30% din ce instrumente erau in seturile alea. De asta iti si trebuie checklists.

Hartogaraia si managementul pe calculator al operatiei par sa fie mai putine/simplificate in Elvetia.

Handover-ul postoperator nu-l face asistentul medical de sala de operatie (ca in UK) ci asistentul medical anestezist.

In Elvetia asistentul medical se imbraca in halatul steril cu ajutor, dar apoi el ii imbraca pe chirurgi (cu halat si manusi). Nu e ca in UK, unde fiecare-si deschide halatul si se imbraca singur, doar la spate il leaga cineva (runnerul).

Angajat

In UK atmosfera e destul de relaxata, ierarhia tinde sa fie aplatizata. Intotdeauna poti discuta cu chirurgii sau anestezistii, rar dai peste vreunul care se crede Dumnezeu si nu-ti raspunde la intrebari. Foarte des poti vorbi despre orice subiect cu oricine. Divisional Lead sau orderly, toata lumea vorbeste cu toata lumea.

In Elvetia ierarhia e similara, dar diferita. 🙂 Cu exceptia momentelor cand cate un doctor se recomanda drept “Herr/Profesor Nume-de-familie”, toata lumea se tutuieste. Mie mi-au facut observatie pentru ca foloseam echivalentul lui “dumneavoastra” (Sie) prea mult.
Pe de alta parte, a fost prima data DUPA Romania cand am auzit un chirurg plangandu-se ca vorbesc in sala de operatie. In UK e tot timpul un bazait constant, toata lumea vorbeste PREA mult. Aici mi s-a parut mult mai liniste, PREA liniste si faptul ca puneam intrebari despre ce se intampla a parut sa fie ceva anormal pentru ei. Iar anestezistii chiar nu vorbesc cu nimeni decat cu asistentele de anestezie. Poate m-am inselat, fiind intrus, dar mi s-a parut ca oamenii sunt mai separati in bisericute.

In UK majoritatea angajatilor cu ceva vechime stiu cam ce trebuie sa faca, dar multi HCA se multumesc sa faca minimul necesar, sunt lenti sau chiar lenesi si de multe ori invoca tot felul de reguli inventate care nu le-ar permite sa faca X sau Y.
In Elvetia infirmieri (HCA) nu exista, avem FaGe (care fac 2 ani de scoala). Mi s-au parut mult mai bine pregatiti decat englezii. Desi toti FaGe cu care am interactionat aveau intre 3 si 36 luni vechime (deci nu foarte mult), toti stiau ce e de facut, nu trebuia sa le zica nimeni ceva de 2 ori si nu dispareau din sala de operatie neanuntat (ca in UK).

In UK, cu toata ierarhia lor “plata“, avem multe nivele de personal: band 2 (HCA), band 5 (RN), band 6 (charge nurse), band 7 (line manager), band 8a (deputy matron), band 8b (matron). Plus cei de mai sus (divisional lead se plimba pe la teatre zilnic). Plus managerul fiecarei specialitati chirurgicale in parte si alte nivele de manageri. Si nu toata lumea de “mai sus” e chiar accesibila.
La elvetieni ai “toata lumea” (FaGe, TOA, Pfleger, Putzfrau etc.), apoi Leiter(in) (managerul), apoi un/o adjunct/a, apoi directorul clinicii (doctor), apoi managementul spitalului.
Similar cu Romania. Managerul salii de operatie e oarecum accesibil, e langa tine tot timpul, dar cu limite. Cam ca-n Romania. 🙂

In UK pornesti cu 28 zile de concediu, la care se adauga 2 zile dupa 5 ani si inca 2 zile dupa inca 5 ani. Plus 7 zile de sarbatori legale garantate. Pentru ca lucram in ture, “zilele” se masoara in ore (7,5 ore/zi), zilele de sarbatori legale se adauga la gramada si ies 262 ore/an (la care se adauga 15 ore dupa 5 ani si inca 15 dupa inca 5 ani). Apoi orele astea de concediu le distribui pe saptamani, le combini cu days off si poti obtine concedii mai lungi.

In Elvetia situatia e diferita. La nivel federal, toata lumea are dreptul la 20 zile de concediu/an, angajatii sub 20 ani au dreptul la 25 zile de concediu pe an. La care se adauga 7 sau 8 zile de sarbatori legale (Feiertage), dar care sunt ca-n Romania. Daca pica sambata/duminica, ghinion, ai pierdut-o.
In spitalul unde am fost eu, incepi cu 25 zile de concediu (27 daca esti angajat si ai intre 18-20 ani). Daca lucrezi 43 ore/saptamana (in loc de normalul 42,5) poti primi inca 5 zile/an. Dupa varsta de de 45 ani mai primesti 2 zile, dupa 55 ani mai primesti 5 (32 in total). Apoi mai exista niste zile de concediu cu plata pentru diferite cazuri speciale: boala a sotului/sotiei/copilului/parintilor, mutarea dintr-un apartament in altul (serios!), casatorie (proprie sau a rudelor de gradul 1), catastrofe naturale, zile de studiu si altele.
La care se adauga sarbatorile legale.

Restaurantele spitalului (e spital cu multe cladiri, fiecare cladire mai mare are cate un restaurant) au reducere de 15% pentru angajati. Mancarea e mai variata ca-n Anglia si ai foarte multe optiuni pentru dulciuri proaspat facute. Hmm. 🙂

Mi-a placut faptul ca in camera de masa a personalului (din interiorul teatrelor) se spalau toate vasele la masina de spalat (detergentul era oferit de spital).
Si faptul ca spitalul oferea gratuit aici tot felul de tipuri de paine (neagra, alba, cu seminte etc.), plus unt, plus dulceata/gem, plus lapte/ceai si chiar si cafea facuta la un espressor de cafenea (Lavazza, dar din ala mare). De asemenea, aveau un bol mare cu fructe proaspete (kiwi, portocale, banane) zilnic si 1 data la cateva zile niste croissante sau alte chestii de patiserie proaspete.

20180228_095745
Frühstück

Spital

In Anglia am lucrat majoritar intr-un spital nou (construit in 2006). Am lucrat si intr-unul mai vechi (din ’80), iar clinica privata avea lejer 30 ani de cand fusese construita. Am mai fost la interviuri la alte 4 spitaluri londoneze. Toate erau curate si destul de bine organizate.

20180314_185444
Toaleta englezeasca. Mare, dar nu chiar stralucitor de curata.

Dar nici unul nu se compara cu ce am vazut la elvetieni.
Toaletele sunt super curate, toate au sprayuri de improspatat atmosfera si, in general, cei care le utilizeaza le lasa mai curate la finalul… treburilor. Per ansamblu, peste tot pe unde am fost, igiena era mult mai buna decat in Anglia.

Organizarea salilor de operatie era diferita fata de UK. Nu exista sa intri cu incaltarile de afara in aceeasi incapere unde iti pui incaltarile de sala de operatie (ca in UK). Toata lumea are vestiare cu cheie. Incaperea de schimbat e extrem de curata si pastrata asa. Nu exista asa ceva:

Per total, mi s-a parut ca sunt mult mai atenti la sterilitate si curatenie. Poate prea mult. La ei se poarta masca in sala de operatie, indiferent ce fel de operatie ar fi, indiferent cine esti. Nu folosesc sapun pe baza de clorhexidina sau iod (ca in UK), folosesc doar un dezinfectant pe baza de alcool, cu care se spala 2 minute inainte de operatii. Oricand runnerul atinge orice, se da pe maini cu dezinfectant cu alcool. Cred c-o sa-mi fac praf mainile in conditiile astea.

Bullying-ul la asistentii medicali

Ce este bullying-ul? Nu e un termen care are o traducere simpla in romana.

Cel mai corect il poti traduce descriptiv: este o activitate in care o persoana cu oarecare putere/autoritate (bully) abuzeaza de ea pentru a umili sau desconsidera o alta persona (lipsita de putere SAU perceputa ca lipsita de putere).
Acest lucru este facut din varii motive de catre bully: pentru a-si demonstra autoritatea, pentru a castiga prestigiu sau putere pentru sine, pentru ca asa e obisnuit sa se manifeste (“asa am invatat si eu”) sau pur si simplu pentru ca persoana respectiva e un/o nemernic(a).

 

Putina lume ia in calcul aspectul asta al meseriei noastre: bullying-ul este ceva cu care te intalnesti zi de zi, din (probabil) prima zi de scoala si pana la ultima zi a carierei tale.

Nu uiti felul in care se poarta cu tine asistentele medicale care ar trebui sa te invete ceva in anii de scoala. Ai si profesori si personal administrativ care (poate) te vor trata ca pe ultimul gunoi.
Cand iti incepi cariera, felul in care se poarta cu tine in primele luni sau chiar primii ani unii colegi sau manageri va fi constant neplacut. Unele persoane “cu vechime” sau “cu autoritate” nu isi vor schimba niciodata comportamentul fata de cei mai noi.
Constant e probabil sa te lupti si cu abuzuri din partea unor pacienti sau apartinatori.
Unii medici (poate un pic mai putin in alte tari) se vor purta tot timpul cu asistentele medicale intr-un mod neplacut.
Diversi oameni din alte departamente ale spitalelor (farmacie, laborator, administrativ) se vor purta intotdeauna intr-un mod neplacut cu anumiti colegi.

Lumea vorbitoare de limba engleza are o sumedenie de studii despre bullying la studentii in nursing. Am citit cateva articole, din 2003, 2007, 2009, 2012. Toate incearca sa explice un fenomen des-intalnit in lumea mai bogata: multi studenti in nursing renunta la studii, multi sunt afectati de contactul cu felul in care unii oameni practica aceasta meserie si multi sunt afectati pe termen lung de experienta asta.

Nu am gasit studii pe tema si mai importanta: bullying-ul in viata asistentelor medicale si efectele pe care le are acesta asupra lor si a carierei lor.

In vest, exista studii care incearca sa afle cate asistente medicale parasesc meseria sau primul loc de munca in primii ani de munca. Rezultatele sunt variabile de la tara la tara si studiile sunt destul de vechi (inainte de 2010). Linkuri aici, aici si aici.
Studiile (asa vechi si limitate cum sunt ele) arata ca un procent insemnat dintre noii asistenti medicali se gandesc serios la a parasi profesia (intre 10 si 35% la nivel vest-european) si ca intre 5 si 15% chiar o parasesc pentru totdeauna in primii 2 ani dupa ce termina scoala. Motivele variaza intre personale, legate de plata si organizationale.
Cat de important rol are bullying-ul in aceasta decizie? Nu am gasit date in legatura cu asta.

Nu am date oficiale, asadar. Dar la nivel non-stiintific, as putea spune ca bullying-ul este un fenomen ultra-intalnit in meseria asta si ca e mai dificil de suportat in primii ani de munca.
Si din cauza asta multa lume se gandeste sa se lase de meseria asta sau chiar o face.
Pur si simplu e o problema cu care te-ai intalnit mai rar pana atunci in viata ta, sau chiar daca ai intalnit-o, nu a fost la nivelul asta sau in conditiile specifice meseriei asteia.

BULLY

Experientele mele in domeniul asta sunt destul de vaste (din pacate pentru mine). In timpul scolii am avut des de-a face cu nenumarate asistente medicale (si mai rar si cu doctori) care m-au tratat extrem de prost, m-au desconsiderat, luat in deradere sau au incercat activ sa ma convinga ca nu am de ce sa fac aceasta meserie si ca nu sunt potrivit pentru ea. La asta se adauga profesori sau secretare (sau 2 directoare ale scolii) care intotdeauna ma tratau pe mine sau pe colegii mei ca pe niste gunoaie, in rarele momente cand aveam nevoie de vreo hartie de la scoala.

Dupa ce am inceput sa lucrez, am avut de-a face cu alte probleme.

In perioada de munca “pe sectie”, am avut colege cu multa experienta care imi dadeau constant in grija pacienti cu multe probleme, desi eram la inceputul carierei si abia puteam avea grija de cativa pacienti “normali”. Asta in timp ce ele isi alocau mai putini pacienti, mai putin “complecsi”.

La sala de operatie am avut des colege care cereau toate laudele pentru o reusita care nu era a lor (ci a mea), care in mod constant discutau pe la spatele meu (dar cu mine auzindu-le) ca nu sunt pregatit pentru una sau alta, cate un anestezist care imi facea observatii in situatii care nu il implicau pe el sau siguranta pacientului, colege cu vechime care nu imi spuneau in mod voit despre ceva de care era nevoie pentru o anumita operatie, pentru ca ulterior sa vina sa “salveze situatia”. Am avut colege care nu ma lasau sa fac absolut nimic in perioada de acomodare (cand eram “supernumerary”), desi era vorba de activitati minore (apasatul unui buton, de exemplu), pentru care NU era nevoie de training-uri suplimentare. Colege care isi luau pauze lungi, dar care imi interziceau sa imi iau pauza sau care imi faceau observatie pentru ca as fi stat prea mult in pauza (desi niciodata nu imi iau pauzele intregi).

Cele mai multe lucruri se “aplatizeaza”, dupa o vreme lumea te accepta ca un coleg capabil (sau nu – in ochii lor), tu strangi suficienta experienta incat sa nu mai depinzi de altii si inveti cum sa lucrezi cu fiecare caracter in parte, pentru a evita probleme.

Cu toate astea, exista in orice colectiv de colegi niste oameni care sunt dificili. Orice vei face, oricat ii vei ocoli, mai devreme sau mai tarziu vei avea probleme cu ei.

Cand, dupa o zi lunga, se trezeste cate unul sa te acuze de ceva ce n-ai facut, sau sa arunce vina pe tine (pentru ca esti “mai nou”) pentru ceva ce el/ea nu a facut, e dificil.

Cand lucrezi zilnic cu o persoana care iti ignora opinia, care te trateaza ca pe o persoana care nu stie nimic, care iti face observatii pentru probleme inchipuite constant, e mai dificil.

E amuzant. Venind din Romania, sunt obisnuit cu a fi jignit direct. Sa fiu numit diferite lucruri, sa fiu injurat, sa fiu tratat cu superioritate, sunt oarecum “banalitati” pentru mine. Lucrez de la 18 ani, stiu foarte bine ca unii oameni nu sunt capabili de mai mult.

Dar atunci cand te muti in alta tara, cu alta cultura, care promoveaza tot felul de politici interne pentru a evita asemenea lucruri, iti vine mai greu sa accepti anumite comportamente. La asta se adauga faptul ca sunt destul de mandru de munca mea si de ce stiu. Si sunt destul de aspru in a ma auto-corecta si imi accept usor greselile si limitarile – probabil pentru ca asa am fost crescut si pentru ca astea sunt unele dintre valorile mele personale importante.

Pe scurt, unele lucruri le accept si ignor usor, anumite lucruri ma deranjeaza mai mult decat pe altii.

De cand am fost mutat majoritar la ginecologie, am avut de-a face cu un colectiv mult mai mare de chirurgi (majoritar femei), multe dintre ele foarte dificile. La asta s-au adaugat 3 senior sisters care lucreaza 90% ture DOAR ginecologie. Toate cele 3 sunt dificile in felul lor, dar 1 este extrem de greu de suportat.

O negresa cu experienta mare (25 ani+), care s-a pensionat acum 3 ani (la 56 ani), dar care are inca un contract pentru 15 ore/saptamana, care face si 1-2 ture suplimentare saptamanal, cand e nevoie de un band 6 (din cauza ca restul sunt in concediu sau bolnave).
Femeia asta e tot ceea ce urasc la meseria de asistent medical: mieroasa cu managerii si cu doctorii seniori si cu majoritatea pacientilor (daca nu devin recalcitranti), o acritura cu tot restul lumii (studenti, asistente mai incepatoare, straini, doctori-juniori). O persoana care constant imi chestioneaza activitatile, care nu ma lasa sa am nici o initiativa si care imi face observatii pentru orice greseala, reala sau nu. O femeie care refuza sa-mi zica pe nume, chiar si dupa cateva zeci de ture impreuna (desi eu ii spun tot timpul “sister + surname”). O femeie care tipa din orice (si zice ca ‘asa vorbeste ea‘).

Pur si simplu nu imi doream sa mai merg la munca, pentru a evita posibilitatea reala sau nu de-a mai lucra cu ea. Am avut niste discutii scurte cu fiecare dintre cei 3 manageri (band 7) ai mei, nici unul nu s-a aratat prea impresionat de ce le-am spus. Ajunsesem sa ma gandesc serios la a pleca de-aici.

Pana la urma am trimis un e-mail “official bullying complaint” direct la matroana, cu toate lucrurile care m-au deranjat la munca cu negresa, urmat de o vizita in persoana la ea.
Scrisul E-mailului ala a fost cel mai satisfacator lucru pe care l-am facut zilele alea. Pur si simplu mi-a luat o piatra de pe inima sa enumar toate lucrurile pe care le-a facut negresa.

Am avut o discutie cu matroana, care a zis ca se va ocupa de asta (nu inainte de-a sugera “nu cumva problema vine de la mine, pentru ca am o problema cu persoanele cu autoritate?”).

Matroana a discutat cu band 7-le de la ginecologie, ea a discutat cu negresa, apoi a stabilit o intalnire “mediata” fata-in-fata intre mine si negresa. Pe 30 decembrie “I met the bully at three” (referinta Dexter’s Laboratory).
Negresa si-a cerut scuze pentru cea mai mica dintre plangerile mele (faptul ca nu imi zice pe nume) si pentru ca a folosit un ton “maybe unappropriate”. Si a propus sa trecem mai departe.
N-am mai lucrat cu ea de-atunci, nu sunt prea curios sa aflu cum va fi in viitor. Daca isi repeta comportamentul, voi face scandal imediat.

Oricat de capabil sunt sa suport multe, oricat de mult credeam ca ma cunosc, tipul asta de comportament e dificil de acceptat. Te face sa te schimbi fata de toata lumea cu care lucrezi, te face sa te intrebi daca nu cumva gresesti in orice faci, te face mai nesigur pe tine. SI cel mai important, te face sa nu-ti mai doresti sa-ti faci munca (chit ca-ti place),

Englezii au o lista lunga cu ce este bullying-ul si il considera inacceptabil in orice domeniu, profesional sau nu. Cea mai simpla definitie pentru bullying ar fi “orice activitate care este inacceptabila pentru victima sau ii provoaca suferinta”.
Hartuirea (care poate sau nu sa se suprapuna cu bullying-ul) este ilegala, bullying-ul e mai degraba o problema care tine de resurse umane.
Desi diferentele intre hartuire si bullying sunt uneori minime, hartuirea are de regula o cauza mai concreta: victimei i se face ceva inacceptabil din cauza sexului, religiei, etniei, dizabilitatilor, optiuni sexuale, sarcina etc.
Pe scurt, hartuirea poate fi investigata de autoritati (politie), bullying-ul este in primul rand investigat local (manager, resurse umane), apoi de NMC si poate intr-un final ajunge si la un tribunal (ca plangere impotriva angajatorului care permite asa ceva).

RCN sugereaza ca mod de a lupta cu bullying-ul:

  • discutia cu bully-ul, in care ii spui ca te deranjeaza cum se poarta cu tine
  • plangere la manager
  • plangere la matroana (daca e cazul)
  • plangere (neaparat in scris) la HR, pentru care recomanda si prezenta unui membru RCN. Pentru asta este nevoie de dovezi (inregistrari sau martori dispusi sa spuna acelasi lucru despre bully).
  • daca situatia continua, se poate cere mutarea (victimei sau bully-ului) sau se poate ajunge si la actiune in instanta impotriva angajatorului.

 

Daca am invatat ceva din toata povestea asta, ar fi ca:

  • nu e bine sa tii in tine ceva ce te deranjeaza la un coleg, oricat de mici sanse crezi ca ai sa schimbi situatia cu o eventuala plangere
  • nu are sens sa astepti prea mult pana faci o plangere, cu cat o faci mai repede, cu atat te protejezi mai mult
  • o plangere in scris e foarte importanta
  • TREBUIE sa fii capabil sa-ti infrunti bully-ul.
  • e destul de dificil sa accepti in alta tara o problema des intalnita la tine in tara. Daca ai plecat din tara specific pentru a evita asa ceva, e si mai greu!

2 ani in Anglia

Pe scurt, a fost un an al dezamagirilor, un an in care nu stiu exact daca am evoluat, am stagnat sau am involuat.

drum
Drumul coboara, urca sau ramane cam la acelasi nivel?

La fiecare intoarcere in tara ma incearca tot felul de senzatii mai ciudate. 2 sunt mai importante.

Prima ar fi cea de deja vu. Acum 2 ani petreceam revelionul in tara, apoi mergeam la snowboard in Austria, apoi paraseam tara si imi lasam sotia aici, pentru ceva ce trebuia sa fie temporar. Revelionul trecut a fost un fel de retraire a acelorasi sentimente, pentru ca sotia inca nu venea cu mine. Revelionul asta… copie leita a celui de-acum 2 ani, cu diferenta ca de data asta sotia mea se lupta cu sentimentele cu care ma luptam eu atunci – pentru ca de data asta va veni cu mine. Culmea, vom zbura in fix aceeasi zi calendaristica in care am plecat eu din tara in 2016.
Nimic nou nu se intampla, suntem condamnati sa retraim aceleasi experiente la nesfarsit?

O alta senzatie care a devenit din ce in ce mai puternica a fost cea de “strain in tara ta”. Mergi prin tot felul de locuri pe unde ai mai fost ca om nascut si crescut aici, dar ai devenit strain. Si cu fiecare drum inapoi in tara, sentimentul asta devine mai puternic.

Atunci cand pleci din tara pentru a munci in alta tara, pleci cu anumite scopuri si cu anumite idei preconcepute despre ce o sa se intample si ce crezi ca o sa obtii. Apoi te lovesti de primele probleme si incepi sa te adaptezi la noi realitati si iti modifici constant ceea ce doresti sa realizezi.

Oricum ar fi, cu siguranta acum 2 ani nici nu luam in calcul ca probabile anumite lucruri. Dar s-au intamplat.

Sa fac un rezumat al anului 2017 pentru mine.

Un fir rosu strabate anul: decizii pe care le-am luat oarecum fortat, pentru ca pe termen mediu (3-5 ani) e posibil sa ma ajute, desi pe termen scurt au insemnat nemultumiri si greutati.

Am inceput anul cu 2 decizii.

Intai am refuzat o oferta de la un spital NHS mai mic, dar mai cochet din alta suburbie (mult mai frumoasa) a Londrei. Tinand cont de cum s-a derulat restul anului, e posibil sa fi fost o decizie gresita.
Am ramas in spitalul “meu” in ideea ca aici am sanse mai mari sa obtin mai repede si o promovare si cursul care ma invarte (ca scrub nurse) prin toate specialitatile chirurgicale ale spitalului. N-am obtinut nici una, nici cealalalta. Poate in 2018. Daca plecam in ianuarie 2017 de aici, tot la statutul de “poate in 2018” as fi ajuns si in noul spital.
Ata ete.

Apoi, la finalul lui ianuarie am refuzat o alta oferta, de data asta la un spital privat mai mic, dar din zona unde locuiesc. 6000 lire in plus/an. Dar alt program de munca si limitarea numarului de cazuri pentru fiecare specialitate. Daca in NHS poti asista la aproape orice tip de operatie dintr-o specialitate, aici esti limitat la cele pentru care lumea e dispusa sa plateasca pentru a fi operati mai repede sau la cele pentru care NHS-ul nu plateste, din varii motive.
Plus, privatii nu platesc pentru un curs de perioperative (scrub) nursing, doar pentru cel de anaesthetics si cel de surgical first assistant.
Am transformat refuzul intr-un pas inainte, totusi. Am inceput sa lucrez la ei bank. Pe langa banii in plus, am strans experienta in chirurgie plastica. In afara de chirurgie plastica, am facut si ginecologie si chirurgie generala. Desi eram deja de 1 an angajat undeva unde ar fi trebuit sa fiu rotat si pe la ginecologie si chirurgie generala, aici am fost scrub prima data pentru anumite operatii pe care doar le vazusem in NHS.
M-am descurcat onorabil, dar au fost niste momente in care a trebuit sa imi accept, umil, limitarile.

Dupa primul an, in care totul parea ca e simplu si vine de la sine, e dificil sa realizezi faptul ca lumea, de fapt, inchidea ochii si accepta anumite scapari ca normale pentru cineva care e la inceput, cand tu, de fapt, nu ai devenit brusc “experimentat”.

Am avut apoi o perioada de supraincarcare cu munca, cu 32 zile muncite din 36. A fost… greu. Nu e nimic de laudat. Sigur, mi-am dublat salariul luna urmatoare (pentru ca esti platit cu intarziere de 1 luna pentru munca depusa in plus), dar nu e ceva ce-as recomanda cuiva.

Apoi am avut o perioada in care, incet-incet, am strans nemultumiri la adresa noii mele sefe. Totul s-a terminat cu o plangere “mai sus” si o intalnire de mediere. Si cu decizia mea de-a pleca din spital.

In acest timp m-am luptat si cu fragilitatea mea umana. E greu sa accepti la 33 de ani, cand fizic si (mai putin) psihic esti aproape de maximul tau, faptul ca o boala usoara te poate face sa te simti slab si patetic. Si asa am ajuns sa imi scot amigdalele.
O operatie minora, dar care e a naibii de dureroasa in prima saptamana. Si care rezolva anumite probleme, dar creeaza altele.

In timpul convalescentei a trebuit sa ma decid daca vreau sa raman in spitalul in care tocmai m-am pus rau cu o sefa si unde mi-a fost refuzat cursul pe care-l doream de cand am inceput. Alternativa era un spital mai mare, in centrul Londrei. Unde chiria + utilitatile ar fi fost mai mari cu 250 lire decat in suburbia unde stau acum. Unde ar fi trebuit sa o iau de la 0 si sa trebuiasca sa-mi conving iarasi colegii si superiorii ca sunt mai bun decat media.

Iar am decis sa raman. De data asta cu un termen-limita. Daca pana in iulie 2018 (momentul cand se aloca banii pentru cursurile de specializare care incep in septembrie) nu obtin ce-mi doresc, orice s-ar intampla, plec din spitalul meu. Eniuere. 🙂

In august am aflat de faptul ca-mi pot completa studiile postliceale pana la nivel de licenta de universitate aici. Am aflat cat costa si faptul ca trebuie sa dau IELTS-ul Academic pentru ele. Dupa o pregatire minima si cu ceva noroc, am luat examenul si la final de septembrie am reinceput scoala, de data asta on-line.

In august-noiembrie am fost implicat in 4 incidente in sala de operatie, unul fiind incheiat cu investigatie, masa rotunda si o schimbare de policy la teatre. In nici unul dintre cazuri pacientii nu au avut nimic de suferit, dar fiecare a venit ca o lovitura directa in increderea mea in sine si in colegii mei. Si in imaginea despre mine pe care m-am chinuit atat de mult s-o construiesc. Cum asta vine la un an dupa ce in primele mele luni la teatre am facut o greseala majora, deja ar fi cazul sa-mi pun intrebari.

O perioada am cochetat cu ideea de-a renunta la munca la teatre si a ma muta la ITU. Nu am renuntat total la idee. Am sa revin cu o postare ulterioara in care o sa-mi descriu incidentele.

Ca sa fie finalul de an si mai frumos, in octombrie-decembrie am tot fost alocat sa lucrez cu o band 6 care este definitia de dictionar a unui bully: o persoana cu autoritate care nu accepta nici un fel de dialog, care isi desconsidera colegii si care pur si simplu iti face viata la munca extrem de neplacuta.
Nu am mai fugit de data asta, am facut plangere in scris impotriva ei pentru bullying direct la matroana, cu amenintarea voalata ca urmeaza sa merg la HR si RCN ca urmator pas.
Anul l-am terminat (in fix ultima zi de munca, pe 29/12) cu o intalnire de mediere intre noi 2, in care persoana si-a cerut scuze fara nici o tragere de inima, vizibil deranjata de toata intamplarea.
O sa revin cu o postare si despre bullying.

Ca ultime activitati facute in noiembrie-decembrie, m-am inregistrat in sfarsit la 2 agentii de plasament. O sa revin si cu o postare despre procesul asta – unul surprinzator de enervant (cel putin pentru mine).

Si, la final de an, am reusit sa strang 5 zile de munca la traumatologie-ortopedie. Plus cateva zile in spitalul secundar al trustului meu, care au insemnat chirurgie generala, urologie si un pic de chirurgie mamara. Adaugata la experienta (mai multa sau mai putina) de la ORL, Maxilofaciala, Ginecologie, Vasculara, Chirugie Generala, Stomatologie, Dermatologie.
Macar in privinta asta mi-am excedat cu mult planurile facute acum cativa ani. 🙂

Pana una-alta, am avut un an plin de evenimente.

In nici un caz nu ma gandeam ca asa vor arata primii mei 2 ani de “cariera” si de viata si munca in alta tara.

Eniuei, pana una-alta mai am niste zile bune de concediu ramase. Sa vedem cum gasesc chef si timp sa scriu cele 3 postari pe care le-am mentionat mai sus 🙂

Obsedati de bani?

Sunt in cateva grupuri maricele pe facebook. Vreo 2 grupuri de asistenti medicali in Anglia, inca unul de asistenti medicali romani (si-atat), unul pentru ODP’s si theatre nurses (care e populat in proportie de 90% de britanici), plus altele.

In grupurile cu asistenti medicali romani nu e saptamana (era ceva mai des mai demult) sa nu apara discutii interminabile despre “cati bani castigi“, “unde se castiga mai multi bani“, sau variatii pe tema “eu castig 30-40-x lire/ora, ce tare sunt eu, ce prosti/fraieri/saraci sunteti voi“.

In grupul cu ODP’s si theatre nurses nu am vazut nici macar 1 singura discutie de genul asta in 12 luni de cand sunt membru. E adevarat, cele cu romani sunt mai mari (10.000+ membri, unul are chiar 30.000+ membri). Celalalt cu englezi are doar 5900 membri.

Nu sunt nici sihastru dar nici avar. Si nici nu sunt ipocrit.

Stiu valoarea si importanta banilor si muncesc foarte mult in special pentru a castiga mai mult.

Dar nu inteleg de unde vine obsesia asta la romani sa strige pe unde se poate cati bani castiga ei, ce bine o duc, ce pot face ei si nu pot face altii in situatii similare.

De nu stiu cate ori am citit raspunsul cinic “vrei bani, nursing home, vrei cariera si/sau meserie, du-te in NHS” la intrebarea unui nou-venit in cautarea unui job in UK “nu stiu ce sa fac ca asistent medical, ce ma sfatuiti?“.

Frate, ce s-a intamplat cu “fa ceea ce crezi tu ca ti-ar placea mai mult“, sau “fa ce te atrage“? Cati dintre aia care fac meseria asta pentru bani sunt multumiti de ceea ce fac? De meseria pe care si-au ales-o?

Bani poti face in multe feluri in viata. La naiba, cu un pic de noroc, poti castiga mult mai bine in uk si decat cel mai bine platit agency nurse ever, facand alte lucruri pentru care nu-ti trebuie minim 3 ani de scoala suplimentari dupa 12 clase absolvite.

Acuma, laudarosi exista de cand lumea. Nu sunt romanii cei mai laudarosi oameni din lume. Dar de unde vine obsesia asta pentru a discuta despre salarii si pentru a se lauda fiecare cu cat castiga in plus?

Cele mai enervante discutii sunt cele in care cate un incepator pune o intrebare timida despre salarii si imediat sare cate unul si altul si ii spun tot felul de tampenii.
Ca se castiga 17-20-25-30-35-xx lire/ora in NHS.
Ca in Nursing Homes oricine castiga usor cate 60-80.000 lire pe an.
Sau ca mori de foame cu salariul din NHS. Asta e preferata mea – salariul de pornire in NHS e doar cu 4000 lire brut mai mic decat media in UK, adica britanicul mediu ar fi la 200 lire net/luna distanta de a muri de foame? Asta venea de la o tanti din Romania care lucreaza aici de 4 ani doar in azile si e acum manager de nursing home. Formator de opinii, deh.

Cei mai tari sunt aia care mai fac cate un bank sau agency din cand in cand in NHS si ei spun ca salariul lor orar e ala normal din NHS (ceea ce e total eronat). Asta in conditiile in care RCN afiseaza anual veniturile pentru toata lumea din NHS.

baaani

Printre chirurgii cu care lucrez am cate unii care sunt hiperactivi.
Au un numar de ore de baza in NHS (o “baza”), au cabinetul lor privat propriu si mai si opereaza in cateva spitale/clinic private din zona.

Un exemplu de chirurg:
1 lista si jumatate de operatii in NHS in fiecare saptamana, 1 “clinica” (o jumatate de zi pentru a vedea 40-50 pacienti) in NHS, 2 liste si jumatate in spitale private si cel putin 1 sau 2 “clinici” (ceva mai scurte de jumatate de zi). 6 zile de munca pe saptamana, 43 saptamani pe an (presupunem 9 saptamani de concediu). Salariul pentru un consultant (full-time) NHS cu o gramada de ani de experienta, cu ceva excellency awards se invarte pe la 100.000 lire/an. Sa zicem ca lucreaza cam 40% dintr-o norma NHS cu ale sale 2 zile. La asta se adauga minim 500 lire/consultatie si minim 750 lire/operatie (minim-minim pentru ceva mic, dar ratele lui sunt mult mai mari pentru operatii mari). Sa zicem 40 consultatii la privat/saptamana, 20 operatii la privat/saptamana. 35.000 lire/saptamana x 43 saptamani = 1 milion jumatate de lire/an. Intr-un an bun, poate castiga 800.000 lire net/an (da, statul ii ia cam 700.000 lire in taxe). Plus maruntisul din NHS.
Aici vorbesc de un chirurg cu grad de profesor in UK, la 55-60 ani, cu 2 supraspecializari si titluri peste titluri. Si lucrez cu inca 2 similari cu el.

In timpul operatiilor sunt multe momente in care se fac activitati repetitive, se mai discuta vrute si nevrute.

Nici macar o singura data nu am auzit o discutie despre cat castiga, ce masini conduc, case, vacante samd.

La fel, printre colegii mei din NHS localnici, discutiile despre bani sunt rezervate in special printre healthcare assistants. In general se plang ca sunt platiti prost. Si se mira atunci cand afla ca un asistent medical band 5 castiga doar cu 100 si ceva de lire in plus/luna (cel putin in primii 4-5 ani).
Dar printre registereds (RN sau ODP), discutiile ajung la bani doar cand isi mai cumpara cate unul o casa. In rest… toata lumea stie cat ia toata lumea, cine e nemultumit face bank/agency, end of story.

Cateva cifre:

1700 asistente medicale (si moase) din Romania lucreaza in NHS

In tot NHS Anglia (deci fara Tara Galilor, Irlanda de Nord si Scotia), in iunie 2017 sunt sub 3700 angajati romani. 674 medici, 1700 asistenti medicali, restul sunt support staff si administrativ. Statistici complete in pdf-ul de la finalul articolului asta.

In tot UK-ul, in iunie 2015 erau inregistrate la NMC 4400 asistente medicale si moase din Romania.
Numere actualizate nu am gasit, dar intr-o comunicare NMC se arata ca aproximativ 1600 romani isi incepeau aplicatia pentru PIN la NMC in fiecare an (pana in octombrie 2016). Si ca din octombrie 2016 si pana septembrie 2017 si-au inceput aplicatia pentru PIN 216 romani.
Sa facem o aproximare bruta si sa zicem ca din iunie 2015 si pana in noiembrie 2017 au mai primit PIN-ul inca 2300 romani (1600 + 500 pentru perioada iun-oct 2015 + 216), desi nu toti cei care incep aplicatia la NMC chiar primesc PIN-ul.

In concluzie, in UK, in momentul de fata avem cam 6700 asistenti medicali (si moase) din Romania cu PIN. 1 din 4 dintre ei lucreaza in NHS Anglia.

Aproximatic 6700 asistente medicale (si moase) din Romania sunt inregistrate la NMC

Ce spun cifrele astea?

Ca multi dintre cei care sunt in grupurile alea nici macar nu au drept de a lucra in UK ca asistent medical (sau poate nici macar nu sunt asistenti medicali).

Si ca aproximativ 3 din 4 asistente medicale din Romania lucreaza in azile sau doar ca agency.

 

La final, stiu ca inclusiv postarea asta intra la categoria “discutie despre bani”. Vine dupa inca o intrebare de tipul “dar tu cat castigi, eu castig x“.

Pe calea aceasta anunt oficial ca nu voi mai raspunde niciodata, nimanui, in nici un fel, la orice intrebare legata de veniturile unui asistent medical.

Google it sau cauta in pagina mea.

De ce nu reuseste NHS-ul sa pastreze si sa angajeze asistente medicale

Pe scurt: UK ramane o destinatie pentru emigranti, cu toate problemele lor, europenii tot isi doresc sa lucreze in sistemul lor medical – dar le e mai greu sa aiba acces acum IN SPECIAL din cauza testului IELTS, iar problemele de personal sunt mai degraba legate de incapacitatea NHS-ului de a se adapta la realitatile actuale si de-a-si plati mai bine angajatii. Si Londra e scumpa. 🙂
Brexit-ul a creat o sumedenie de probleme, dar pana nu ies fizic din UE, totul e inca pur teoretic, discutii despre drobul de sare care va cadea.

hoarde

 

Am primit un articol NY Times de la un fan al paginii mele de facebook (multumesc, Gabriel).

Articolul prezinta o realitate britanica destul de trista: marile trusturi NHS nu reusesc sa-si pastreze angajatii, unii angajati europeni pleaca sau se gandesc la a pleca si in special spitalele NHS din Londra au probleme majore in a-si acoperi posturile libere.
Apoi porneste de la niste cifre ale emigratiei care nu sunt deloc ingrijoratoare (in anul de dupa votul pentru Brexit migratia neta catre UK a fost de “doar” 246.000 oameni, versus 327.000 cu 1 an inainte), dar care arata o scadere majora in randul europenilor a interesului pentru a se stabili in Marea Britanie, si prezinta mai multe cazuri de angajati europeni din NHS care pleaca din insula catre alte zari. Si mentioneaza faimosul numar minuscul de noi asistente medicale inregistrare la NMC din ultimele 22 luni.
Desigur, fiecare trage ce concluzie vrea din articol, dar judecand dupa titlu si felul in care sunt structurate informatiile, ai putea trage concluzia ca fuge lumea mancand pamantul din NHS si, automat, din UK si majoritar din cauza Brexitului.

 

NY Times este un ziar cu o ideologie de stanga. Cei care doresc echitate sociala, colaborare mondiala, un stat care sa sustina cetateanul de rand si altele de genul. Cei care regreta o miscare retrograda precum Brexitul. Echivalentul lui de peste ocean (The Guardian) are cate un articol similar la cateva luni de cand cu Brexitul.

Ziarele din spectrul celalalt politic (dreapta) nu sunt la fel de interesate sa prezinte problemele din NHS din lumina asta. Ei sunt mai degraba interesati sa prezite problemele NHS-ului, mai mult pentru a ilustra (inca) un esec al statului sa administreze niste resurse imense. Sau (mai ales tabloidele – care sunt majoritar detinute de capitalisti de dreapta) prezinta numai cazuri nefericite, in care angajati europeni fac porcarii in NHS. Ceea ce nu face decat sa justifice (pentru unii) ideea ca “oricum e mai bine sa iesim din UE, uite, la noi vin toate ciurucurile“.

 

Realitatea e nuantata. Nu se rezuma totul la “Brexit e la baza tuturor rautatilor” sau “europenii sunt angajati prosti”. Asta se intampla cand vezi lucrurile cu ochelari de cal. Si cand formatorii de opinie se folosesc de fapte pentru a-si promova ideile lor.

 

In primul si primul rand, NHS-ul e un sistem medical public destul de bun. Orice fel de top mondial il include in primele 10, destul de des e pus pe primele locuri. Majoritatea britanicilor chiar sunt mandri de el. Unii prea mandri.
Inca il tin minte pe speaker-ul de la ziua mea de inceput in spital, la corporate induction, un avocat care a facut cancer, s-a lasat de meserie, a fost tratat la noi in spital si a scapat cu viata si acum lucreaza ca un fel de motivational speaker pentru trust (pe un car de bani, desigur).
A fost un moment patetic. Mai ales pentru un roman care, atunci cand era mic – pentru ca nu era cine sa aiba grija de mine acasa, era dus de tata la intalnirile de sindicat de pe vremea lui Ceausescu, si vedeam cum un cretin de la partid venea sa le spuna ce frumoasa e viata in comunism sindicalistilor care n-aveau ce mancare sa le cumpere copiilor lor. Meserie asta a venit sa ne arate noua the NHS Constitution, sa ne citeasca primele randuri din ea si sa ne puna sa spunem toti in cor “we love the NHS, louder, we love the NHS, I can’t hear you, WE LOVE THE NHS“. Un dobitoc.

Daca esti dispus sa te lupti, daca ai ceva noroc, daca esti ceva mai capabil decat media, poti, pe termen mediu si lung, sa faci cariera in NHS. Sunt o gramada de cursuri pe care NHS-ul ti le plateste, poti sa te specializezi si supraspecializezi in o gramada de lucruri. Poti avea un rol avansat in oncologie, poti fi un tip de Clinical Nurse Specialist care introduce SINGURA linii venoase centrale inserate periferic (PICC), poti fi Advanced Nurse Practitioner care are un rol avansat in trierea si tratarea pacientilor in A&E, poti fi Advanced Nurse Practitioner care se ocupa de Pain Management, de managementul pacientilor de Neurochirurgie, poti sa devii Surgical Nurse Practitioner – care poate face operatii chirurgicale minore singura (atata timp cat un consultant este prezent in spital) sau poate asista LEGAL la majoritatea operatiilor majore. Si cate si mai cate.
Dar asta inseamna ani buni de munca, scoala, munca si tot asa, pana ajungi sa faci toate astea. Desigur, totul vine si cu o avansare a salariului.

Daca iti incepi cariera intr-un spital de stat romanesc, unde crezi ca poti avansa in 10-15 ani? Poate, in cel mai bun caz, ajungi asistent(a) sef(a). Sau nu. Si iti creste salariul, probabil. Aici, de bine, de rau, stii ca, DACA te lupti si muncesti si esti printre putinii care ajung intr-un post din asta ultra-specializat, poti ajunge sa-ti dublezi salariul anual de baza in cam 12 ani. Daca esti dispus sa iti asumi responsabilitati mult mai mari si daca esti dispus sa depui eforturi mari.

Sau, mai ales in sudul Angliei, ai o solutie usoara de a-ti mari veniturile: strangi ceva experienta in NHS, apoi incepi sa faci din ce in ce mai multe ture agency sau bank, pana la un moment cand renunti total la NHS, pentru ca poti castiga mult mai mult in afara lui.

Dar, pentru toate astea, trebuie sa treci prin niste ani de strans experienta si de munca deloc usoara. Care pot fi foarte neplacuti si obositori fizic si psihic.

Si uite asa ajungi sa te gandesti sa pleci din NHS.
Ai atat de multe alternative: Privatii te platesc mai bine pentru a face munca poate ceva mai putin stresanta (nu neaparat mai usoara). Poti sa te “ingropi” pentru mai multi bani intr-un azil, dai medicamente si scrii hartii, te certi cu HCA-ii sa pastreze igiena pacientilor si te rogi sa nu aiba vreun batranel probleme, pentru ca atunci trebuie sa vina altii sa te salveze. Poti face doar bank in 1-2 spitale (daca esti dispus sa lucrezi oriunde, nu DOAR intr-o singura sectie). Poti face agency pe oriunde vrei (plata orara a tot scazut in ultimii ani, dar tot castigi minim 20-30% in plus fata de cat ai primi doar ca bank).

Si uite asa pierde NHS-ul personal: majoritatea oamenilor nu se gandesc ca vor nu-stiu-ce cariera, sau “aoleu, daca pleaca toata lumea din NHS intra sistemul in colaps” sau mai stiu eu ce. Daca la finalul lunii poti primi net 500-1000-2000 lire in plus, lucrand poate doar putin mai mult ca-n NHS, de ce sa faci aceeasi munca pe bani mai putini si pentru stres mai mult?

Apoi, multe ziare bat apa-n piua cu faptul ca NMC-ul prelucreaza un numar foarte mic de aplicatii ale asistentelor medicale europen pentru inregistrare, si ca totul a inceput din iulie 2016.
Obligativitatea trecerii testului IELTS Academic pentru PIN a fost introdusa in ianuarie 2016.
Ultimele persoane care au mai aplicat inainte de introducerea lui au avut 6 luni sa-si rezolve actele. De atunci, oricine vrea PIN trebuie sa aiba IELTS Academic luat cu minim 7.0 sau, de cateva luni, OET luat cu minim B.
E foarte simplu: cerintele sunt prea ridicate pentru nivelul de limba engleza al oamenilor dispusi sa-si paraseasca tarile lor europene pentru a lucra in UK. Sigur, probabil ca niste olandezi sau norvegieni sau danezi ar putea trece mai usor IELTS Academic cu 7.0. Dar asistentele alea nu au prea multe motive sa plece din tara lor ca sa lucreze in NHS – pot castiga ok si avea ceva cariera si in tara lor.

Apoi, vezi Doamne, de cand cu Brexitul, toata lumea se gandeste sa plece din UK. Nu e asa. Sigur, gandul sigur a trecut prin capul multora – dar atata timp cat ai un venit acceptabil, iti place munca pe care o faci si nu esti dat afara din tara, nu pleaca nimeni de buna-voie. Ai un venit acceptabil in NHS? Nu e rau, dar nici nu e cine stie ce. Iti place munca pe care o faci – poate ca da, dar stresul e foarte mare. Esti dat afara din UK dupa Brexit? Nimeni nu stie sa-ti raspunda la intrebarea asta, dar e improbabil (dar nu imposibil) ca vor deporta asistenti medicali, nu sunt CHIAR ATAT DE CRETINI britanicii.
Daca ai deja nemultumiri, evident ca un eveniment precum Brexitul si devalorizarea economiilor tale te vor face sa te gandesti sa te cari… Dar nu e motivul principal, nemultumirile sunt baza.

Apoi, spitalele NHS nu-si pot acoperi toate posturile libere si raman fara personal. E simplu: studentii isi fac practica in spitalele NHS. Daca vad ca stresul e asa mare, sigur se reprofileaza sau merg sa munceasca oriunde altundeva, nu in NHS, mai ales cand vad ca pot castiga minim 5000 lire in plus pe an la privat.
Si posturile libere nu se acopera si pentru ca majoritatea spitalelor nu ofera absolut nici o facilitate prin care sa devina mai atractive SI au angajati niste cretini pe la departamentele HR.
In 2 ani de zile am avut 8 interviuri in 6 spitale diferite londoneze (unul fiind privat). Unul singur a fost “picat”. Bai, deci oamenii de la HR sunt niste idioti. Iti verifica actele 2 saptamani si apoi realizeaza ca nu mai au o hartie pe care le-ai dat-o in prima zi. Le ceri ajutorul cu ceva, te trimit sa dai tu 10 e-mailuri si telefoane ca sa ajungi inapoi la ei, pentru ca, de fapt, tot ei se ocupa de ce iti trebuie tie.
Majoritatea angajatilor de nivel mai mare (matroane, band 7) din spitalele londoneze se comporta de parca ei iti fac un favor daca tu vii sa lucrezi la maretul lor spital care are 530 de posturi de asistent medical NEOCUPATE.
Refuza sa accepte ca, in situatia actuala, trebuie sa se lupte pentru a castiga si pastra noi angajati. Cheltuiesc apoi bani pe zile de recrutare in strainatate, in loc sa vada ce pot face cu aceiasi bani sa-si pastreze cumva angajatii pe care-i au.

Apoi, in Londra si in sudul Angliei exista o problema majora cu spatiile locative. Prea multa lume locuieste aici, iar chiriile sunt prea mari. Atunci cand chiria pentru un apartament amarat cu 1 camera + utilitati + council tax in zonele 2-3 din Londra costa 1350-1500 lire (sau mult mai mult), iar salariul tau lunar incepe pe la 1800 lire, evident ca te gandesti ca poti face asta si in alta parte, unde costurile vietii sunt mai mici.
Sigur, poti imparti apartamentul, dar e o viata mai grea si neplacuta, pentru niste oameni care ar trebui sa vina la munca si sa fie veseli si intelegatori cu pacienti extrem de amarati. De ce sa faci asta?

Apoi, statisticile arata ca cei mai multi europeni din NHS sunt polonezii, portughezii, spaniolii si italienii (romanii sunt mai jos un pic). Sa excludem est-europenii un pic. Cand vii tu din tarile alea insorite si frumoase mediteraneene si te trezesti in vremea asta imputita din UK, pai nu o sa te gandesti ca-ti bagi picioarele si pleci acasa dupa cateva sezoane ploiase la rand? Astepti doar un mic impuls. 🙂

Cum e sa iti reduci numarul de ore in NHS

S-a terminat prima luna in care am lucrat 34 ore/saptamana, in loc de numarul standard de ore, adica 37,5.

Calculele mele au fost… mai complicate decat ar parea.

La mine la teatre nu poti face ture de noapte (e o echipa separata, angajata DOAR pentru night shifts), iar in week-end, cand avem doar 3-4 teatre deschise pentru urgente=CEPOD (1 traumatologie, 1 neurologie, 1 chirurgie generala plus, daca e nevoie, unul in plus de ginecologie/orl/maxilo-faciala), nu poti lucra decat ture 8-21.*
Asta inseamna ca salariul meu de baza este luna de luna acelasi. Ceea ce e diferit fata de munca pe sectie, unde in fiecare luna imi crestea salariul cu 150-250 lire net, din cauza ca faceam 4-6 ture noaptea/in week-end.

La teatre la mine, programul normal este majoritar 8-18, cu o pauza de 30 minute neplatita. Asta inseamna ca 37,5 ore/saptamana se traduc prin 3 ture 8-18 si una 8-17:30 saptamanal. Pe parcursul unei luni trebuie sa faci minim 17 ture din astea, plus o a 18-a tura 1 data la fiecare 3 luni. Toate calculele astea duc la fel de fel de certuri anuale, pentru ca angajatii tot timpul raman datori cu un numar de ore, din cauza calculelor facute PE SAPTAMANA (nu PE LUNA). Si e destul de complicat de inteles totul, chiar si de manageri – pentru ca ei se bazeaza pe un soft care face rota, care face calculele pe 6 saptamani in avans

Eniuei.

Logica mea a fost urmatoarea: muncesc prea multe zile in fiecare luna, vreau sa gasesc o cale sa imi scad numarul de ZILE muncite, fara a imi influenta prea mult salariul net. Daca muncesc mai putine zile, asta inseamna ca pot in continuare sa lucrez ture suplimentare, dar voi fi mai putin obosit.

Cum la noi aproape in fiecare zi avem cate o lista de operatii care se termina mai tarziu decat e programat (“overruns“), am gasit intelegere destul de usor pentru ceea ce am propus: in calupuri de 4 saptamani, sa lucrez 3 saptamani cu cate 3 ture 8-19/saptamana (31,5 ore/saptamana, deci datorez 7,5 ore dupa 3 saptamani), plus 1 saptamana cu 4 ture 8-19 (42 ore/saptamana, cand le “platesc” 8 ore datorate). Recalculat la un an, asta inseamna ca trebuie sa lucrez 14 ture/luna.

Zis si facut, dupa o asteptare mai lunga decat s-ar crede.

Intai trebuie sa discuti cu band 7-le tau. Chiar daca el/ea zice ca e de acord, trebuie sa ai si acordul de la matroana. Deci band 7-le meu a discutat cu matroana, care a dorit sa aiba si o discutie cu mine pentru a-i spune de ce vreau o scadere a numarului de ore.

Dupa aceste discutii, mi s-a dat un formular de semnat, in care ceream scaderea numarului de ore si un orizont de timp dupa care va fi reevaluata situatia. Am cerut 8 luni, mi s-au oferit 6 luni. Desi discutiile au fost la finalul lui august, modificarea a fost pusa in practica de la 1 octombrie, pentru ca aveam deja facuta alocarea pana la inceputul lui octombrie. Deci in martie trebuie sa decid daca imi convine aceasta situatie si pot reveni automat la 37,5 ore sau raman la aceeasi situatie.

Trebuie sa mentionez ca mi s-a spus foarte clar ca exista posibilitatea sa nu mi se mai dea inapoi orele pierdute, pentru ca e posibil ca departamentul sa fie “fully-staffed” pana atunci (ceea ce acum nu e).
Am exemplul unei colege care lucreaza doar 20 ore/saptamana la Chirurgie Generala, care de 6 luni tot intreaba daca i se poate creste numarul de ore la 37,5 sau macar 30, dar la ei in departament au tot personalul necesar + 1 persoana in plus, deci e blocata la numarul ei redus de ore. Si ea e incapatanata si nu vrea sa faca orele alea la alt departament (la Special Surgery – unde suntem understaffed), dar asta e alta poveste.

 

Eniuei 2

Pentru a ilustra cat de reala este expresia “planul de-acasa nu se potriveste cu cel din targ“, din august si pana in octombrie situatia s-a schimbat De unde pana in august aveam prea multe ture suplimentare disponibile, la mine la teatre si in clinica privata unde mai lucram, din septembrie totul s-a schimbat brusc in rau.

Spitalul meu incearca sa economiseasca bani de peste tot de unde poate – deci a redus la minim numarul de liste suplimentare (din care castiga bani pe termen mediu – dupa cateva luni, dar pentru care trebuie sa cheltuiasca bani imediat – luna viitoare). Iar spitalul privat unde mai lucrez a avut niste probleme financiare, legate de un scandal in care a fost implicat, terminat cu niste despagubiri mari platite, ceea ce a insemnat ca au avut mult mai putina munca.

Ce a insemnat asta? Fix in luna in care am avut 4 zile libere in plus… am lucrat mai putine ture bank ca inainte. Iar salariul meu de baza, desi imi facusem niste calcule optimiste, in care pierdeam doar 5% din netul lunar, a scazut cam cu 9%.**

mai putini bani

Per ansamblu, sunt un pic dezamagit de ce s-a intamplat, dar la final de luna am fost mult mai odihnit si pot sa zic ca am avut mai mult timp pentru a ma relaxa, reincarca si chiar pentru a invata (pentru ca am inceput facultatea, din nou).

Ce pot sa mai afirm e ca zilele de tip 8-19 sunt mai obositoare decat cele 8-18, ca plecatul acasa mai tarziu decat restul lumii e un pic frustrant si ca in zilele in care lucrez pana la 19 e ceva mai dificil sa mai am timp pentru mine – fata de programul vechi, cand plecatul la 18 (sau mai devreme) imi permitea sa fac mult mai multe lucruri.

 

 
* Sigur, exista posibilitatea de-a face ture “bank”, inclusiv noaptea sau in week-enduri la CEPOD (cand e cineva bolnav si esti intrebat daca poti lucra), majoritar pentru liste suplimentare – programate in zilele de week-end. Dar un lucru este repetat de multa lume cu mai multa experienta: NICIODATA sa nu te bazezi pe turele suplimentare ca venit constant. Nu poti sa stii sigur cat si daca vei lucra in plus, nu iti poate garanta nimeni asta.

**Asadar, dpdv financiar, trebuia sa fiu atent cu cat imi scad numarul de ore. Sigur, daca lucrez mai putine zile, asta inseamna ca pot face mai multe ture bank (la mine in spital sau in alta parte). Dar trebuie sa imi pastrez un venit lunar “garantat”. Buuun.
Taxarea muncii in UK este progresiva, esti taxat mai mult daca lucrezi mai mult.
In practica, daca tu castigi intre 11.500 si 43.000 lire brut/an, platesti acelasi nivel de taxe – 20%, dar daca castigi pana in 11.500 lire/an, nu platesti deloc taxa pe venit.
Situatia e similara pentru National Insurance (nu platesti nimic pana la 8160 lire/an, apoi 12% intre 8.160 si 45.000/an, apoi 2% pe tot ce depaseste 45k).

Ce inseamna asta?
In Romania, daca tu lucrezi un numar de ore pe luna, orice scadere a numarului de ore lucrate se traduce intr-o scadere direct proportionala a salariului. Lucrezi 200 ore si esti platit cu 2000 lei net, daca vrei sa lucrezi cu 10% mai putin, adica 180 ore/luna, vei castiga cu 10% mai putin – adica 1800 lei net.
In UK situatia e mult mai complicata.
Daca ai un singur venit si vrei sa-ti scazi numarul de ore lunare lucrate cu 10%, nu vei castiga cu 10% mai putin decat daca castigi pana la 11.500 lire/an. Pentru orice venit mai mare de-atat diferenta la salariul net va fi ceva mai mica, din cauza felului in care  taxeaza ei  veniturile. Adica vei avea o scadere indirect proportionala.
In realitate, daca tu mai faci si venituri suplimentare lunare, din cauza sistemului mai complicat de taxare, e dificil sa stii exact cu cat iti scade salariul net lunar – pentru simplul motiv ca e influentat de cati bani in plus mai castigi in timpul lunii respective.
Daca tu castigi 1500 lire net lunar din salariul de baza, dar mai castigi suplimentar 500 dintr-un loc si 500 din alt loc, vei observa ca la veniturile suplimentare nu ti se retine corect National Insurance – deci la final de luna se face o retinere MAI MARE pentru National Insurance din salariul tau de baza.

Taxarea veniturilor in Anglia e un proces mai complicat decat pare – atata timp cat vrei sa-ti aproximezi veniturile viitoare cu o eroare mai mica de 100 lire. Partea buna e ca poti sa-ti urmaresti veniturile si sa faci calculele pentru lunile precedente daca iti faci un cont pe HMRC – iar apoi poti suna la ei ca sa ceri o recalculare, daca observi o neconcordanta.

Mituri despre munca in Anglia ca Asistent Medical

Cand esti in Romania (sau poate in alta tara) si vrei sa vii sa lucrezi in Marea Britanie ca asistent medical, de multe ori nu prea ai acces la surse de informatie corecte. Daca te iei dupa ce zice unul sau altul, de multe ori ajungi sa crezi tot felul de prostii.

Multe prostii din astea sunt chiar raspandite printre potentialii viitori emigranti in tara lui Shakespeare, ajung la nivel de mit.

mituri

Despre aproape toate am tot scris pe aici sau pe facebook, dar e improbabil ca cineva chiar sa citeasca toate postarile mele pe tema asta. Asa ca voi face o lista, pe care o voi mai completa pe masura ce mai intalnesc asemenea idei.

Poti lucra ca Asistent Medical in Marea Britanie fara sa fi luat examenul IELTS Academic – majoritar incorect

Cererea de Asistenti Medicali ramane foarte mare aici. Din 2016, examenul IELTS Academic e obligatoriu. Nu il iei cu minim 7 la fiecare categorie, nu primesti PIN-ul. NU primesti PIN-ul, nu poti lucra ca Registered Nurse (RN).
Poti lucra ca Healthcare Assistant (HCA), dar acesta face o munca asemanatoare cu cea a infirmierului din Romania, nu vei putea face o gramada dintre lucrurile pe care un RN le poate face.
Deci poti lucra fara IELTS (chiar si in spitale), tu fiind asistent medical in tara ta, dar vei lucra ca HCA si nimic mai mult – pana iti obtii PIN-ul (pentru care, repet, e obligatoriu IELTS-ul).
Desigur, exista si generatiile de emigranti veniti aici inainte de ianuarie 2016, care au prins ultimul tren, cand nu se cerea IELTS. Iar de la 1 noiembrie 2017 NMC-ul ia in considerare si Occupational English Test.

Nu poti lucra in Marea Britanie daca nu ai vechime/nu ai facut voluntariat in Romania – fals

In formularul de inregistrare la NMC e o portiune in care declari vechimea in meseria de asistent medical – pe care trebuie sa o probezi si cu adeverinte de vechime. Dar nu e obligatorie. Atata timp cat ai o diploma care iti permite sa lucrezi in Romania ca Asistent Medical, esti membru al OAMMR, esti apt pentru munca si nu ai cazier sau abateri disciplinare in meseria ta, esti bun pentru a te inregistra la NMC. Vechimea nu are nici un rol la inregistrare. La angajare aici – atata timp cat nu aplici pentru vreun post care cere experienta 5-10 ani si diferite cursuri suplimentare absolvite aici, nimeni nu va pune mare valoare pe experienta ta (sau lipsa ei).

Nu poti lucra in Marea Britanie daca ai terminat “doar” o postliceala de Asistent Medical – fals (dar cu mentiuni)

Repet: atata timp cat ai o diploma care iti permite sa lucrezi ca Asistent Medical in Romania, esti membru OAMMR, nu ai abateri, nu ai cazier, esti apt pentru munca, NMC-ul nu are nici o problema sa te inregistreze la ei si sa-ti dea PIN-ul, pe baza caruia poti apoi sa lucrezi oriunde in UK.
Trebuie mentionat ca, pentru cei care au studii terminate inainte de 2010, exista diferite proceduri de echivalare suplimentara (“Adaptation” – care e posibil sa ceara inclusiv un examen de tip OSCE). Daca insa au continuitate in munca si pot produce dovezi ale educatiei medicale continue, e posibil sa fie un pic simplificata procedura, dar asta doar NMC-ul poate clarifica “on a case by case basis”. In special colegele care au terminat inainte de 1990 liceul sanitar, desi ar avea experienta foarte mare, presupunand ca stiu si engleza (si iau IELTS-ul), e probabil sa aiba anumite dificultati in a primi PIN-ul.

Toti asistentii medicali din Marea Britanie sunt absolventi de facultate – fals (dar iar avem mentiuni)

In UK au introdus destul de tarziu conceptul de Bachelor’s of Science (BSc) in Nursing. Multa vreme se facea doar un tip de educatie similar cu colegiul sau postliceala de la noi. Inclusiv azi mai exista cazuri in care unii RN termina doar 3 ani de scoala (facuta la o facultate, totusi), dar nu isi dau examenul de licenta si termina cu Diploma of Higher Education (DipHE). Este un tip de diploma un pic peste cea de postliceala de la noi. Dar nu e licenta (BSc).
Mai ales printre asistentii medicali cu peste 10 ani vechime, majoritatea nu prea au BSc, sau, daca il au, l-au obtinut printr-un top-up course terminat ulterior absolvirii studiilor. Oricum, trebuie mentionat ca asta se schimba, majoritatea celor care si-au terminat studiile in ultimii ani termina cu BSc.

In Marea Britanie castigi mult mai bine doar daca esti absolvent de facultate – incorect

Exista numeroase posturi de “specialist nursing” care cer absolvirea unor cursuri suplimentare, dar aceste cursuri sunt de scurta durata, ori de tip postgraduate (dar care nu cer neaparat BSc) – de 1 semestru, ori mai scurte, “de specializare”. Aceste cursuri dau acces la niste posturi platite mai bine, dar nu e obligatoriu sa ai BSc in Nursing pentru ele.
La astea se adauga si asistentii medicali ultraspecializati, Advanced Care Practitioners – care lucreaza in diverse domenii (Oncologie, Chirurgie, Neurologie sa), au responsabilitati extinse, vechime mare si, aproape invariabil, au absolvit un numar mai mare de cursuri-modul postgraduate (echivalent cu un master – MSc).
Dar, din nou, nu e obligatoriu sa fii absolvent de facultate (ciclu de licenta), ci, mai degraba, sa ai anumite cursuri suplimentare terminate. Si, oricum, diferenta in bani nu e chiar asa de mare.
Si poti castiga foarte bine facand doar agency sau bank shifts – asta fara nici un fel de diplome suplimentare. Ok, nu ai avantajele unui angajat full-time, dar castigi binisor…

In Marea Britanie mori de foame/esti sarac daca lucrezi in spitalele de stat (NHS) – fals

In sudul Angliei costul vietii e mai mare ca in nord. In zona Londrei chiria este extrem de scumpa, iar transportul nu e deloc ieftin. Intr-adevar, in zona Londrei nu vei ramane cu foarte multi bani in mana dupa ce iti platesti chiria si transportul si bills si mancarea. Dar chiar si daca locuiesti in zona 2 si platesti singur chiria pentru un apartament cu 2 camere (numit aici 1 bedroom appartment), dupa toate bills tot ramai cu minim 300 lire la final de luna pentru distractie. Sigur, nu e cine stie ce, dar NU mori de foame. Iar in restul tarii… daca iei 1500 lire/luna si cheltuiesti 6-700 pe cazare/masa/transport, ramai cu o suma care poate fi numita oricum, dar nu “saracie”.
Si lucrezi 37,5 ore pe saptamana. 14 ture/luna. Daca lucrezi doar 1 singura tura in plus in fiecare luna (si in NHS intotdeauna sunt ture bank disponibile), asta inseamna minim 135 lire in plus la final de luna.
Oricum, salariul de incepator din NHS (22.803 lire/an brut, nivelul din 2017), si nu e decat cu cateva mii de lire (brut, anual) sub salariul mediu pentru toata tara. Cum naiba traiesc britanicii medii cu 26-27.000 lire/an, dar un roman e brusc sarac daca e sa castige 24-25.000/an (cu week-enduri si nopti ajungi usor chiar si la 26-27.000 pe an in NHS).

In Marea Britanie, TOATE azilele de batrani isi platesc asistentii medicali cu 16-18-20-25 lire/ora. – incorect

E adevarat ca in azile de batrani (NH) vei primi un salariu orar sensibil mai mare ca-n NHS. 16 lire/ora e o suma foarte des intalnita. Se poate obtine si mai mult, nu foarte greu. Dar asta nu inseamna ca toate NH ofera salarii ok. Romanii tind sa discute mult despre salarii, si generalizeaza de la situatia lor. Daca faci o cautare simpla pe internet (payscale, glasdoor, carehome etc.), vei vedea ca media e pe la 16 lire/ora, ceea ce inseamna ca pe undeva pe la 30-50% dintre RN care lucreaza in NH, lucreaza pe salarii orare mai mici de 16 lire/ora. Sigur, nu e la fel de mica plata ca in NHS (unde incepe de la 11,68), dar nu umbla cainii cu lire-n coada nici in NH.

In Marea Britanie poti lucra ca Agency Nurse imediat cum ai coborat din avion. – partial incorect

Romanii care vor sa vina aici aud povesti despre “lucrezi agency pentru 25 lire/ora imediat cum vii“. In primul rand depinde de cerintele agentiei respective de plasament. Unele sunt mai stricte, altele sunt mai relaxate.
POATE unii iti vor cere doar hartia ca esti membru NMC, poate dovada ca esti membru RCN sau Unison, eventual niste referinte mici si gata, esti bun de trimis pe oriunde, pentru o plata orara babana.
Mai aproape de realitate e faptul ca ti se vor cere referinte (in engleza) pentru ultimii 3 ani vechime, DBS, diploma tradusa in engleza, certificate de BLS si Manual Handling, poate ti se va lua si un mini-interviu si altele. Cati romani au sau pot face rost rapid de tot ce am enumerat eu, imediat cum au ajuns aici?
Plus ca… ok, poate ai fi trimis pe colo si pe dincolo, dar daca vii aici si ai experienta 0 sau foarte mica in sistemul lor, oricat de descurcaret ai fi, ai sanse foarte mari sa faci o porcarie care poate avea repercusiuni nefaste. Daca esti agency, o sa primesti suport mult mai putin ca un angajat regular, deci trebuie sa te astepti sa stii sa rezolvi orice probleme ar aparea.

In Marea Britanie, ca Asistent Medical “doar speli batrani la cur” – fals

Sa mi se ierte limbajul, doar reproduc ceea ce spun alti romani. De prea multe ori alti romani care sunt chiar… asistenti medicali. Oameni care isi desconsidera munca lor proprie.
In primul rand, nu e nici o rusine sa cureti un alt om de materii fecale. E una dintre nevoile de baza ale omului, pe care te-ai angajat sa incerci sa ajuti pacientul sa si le indeplineasca, atunci cand ai devenit asistent medical. Nu vrei sa faci asta, du-te casier la Lidl, primesti cam acelasi salariu.
In al doilea rand, ai HCA care ar trebui sa faca singuri treaba asta, tu ar trebui sa ii supervizezi si sa ii ajuti la nevoie. Sau sa o faci tu daca nu e nimeni disponibil.
Realitatea e ca nu trebuie sa o faci chiar asa de des, cel putin nu daca ai personal auxiliar suficient. Dar daca o faci, e o parte mica a indatoririlor zilnice.
Nu in ultimul rand, in functie de unde lucrezi, e posibil sa nu fie nevoie sa faci asta aproape deloc. Daca pe sectie o faceam macar 1 data la 2 ture sau mai des, la teatre am facut asta de 2 ori in 16 luni. 16 luni in care am lucrat in medie 23 ture/luna, ca sa se inteleaga.

In Marea Britanie ai intotdeauna in grija DOAR X (aici pot fi 5/8/10/12/15/25, in functie de cine ce-a auzit) pacienti – incomplet

Exista niste recomandari de safe staffing – mai ales dupa un numar de incidente intr-un spital din centrul Angliei (faimosul Midstaffordshire scandal). Recomandarile nu se rezuma la o cifra bruta, ci dau un instrument cu care se pot calcula numarul de activitati de baza pentru un pacient mediu intr-o sectie anume (sau intr-un NH). Apoi se ia in calcul si asa-numitul skill-mix (nu pui doar incepatori cu incepatori, avansati cu avansati) si iese un numar maxim de pacienti pe care o RN il poate avea in grija. Exemplu. Acest intedend staffing level trebuie afisat vizibil la intrarea in sectie/NH si e datoria fiecarui RN (dar in special a celor care sunt in charge) sa ceara suplimentarea personalului in caz de nevoie – pentru a se evita orice incident nedorit.
In afara faptului ca la Terapie Intensiva e aproape tot timpul vorba de 1on1 nursing, nu exista o cifra magica in restul spitalelor sau azilelor de batrani. In functie de zi, disponibilitatea de personal suplimentar (in spitalele mari exista un asa-numit pool de agency nurses la inceput de tura), poti avea grija de 5 pana la 15 pacienti in orice tura intr-o sectie de spital, iar intr-un NH… God cu mila. 🙂

Nu are sens sa lucrezi (ca Asistent Medical) in Londra, este imposibil de trait acolo – partial corect

Cel mai scump in Londra este sa iti inchiriezi un apartament (sau casa). Daca nu esti dispus sa imparti baia sau bucataria cu altii, chiar si un studio (un fel de garsoniera) poate sa te coste 1000 si ceva lire sau mai mult cu tot cu bills si council tax. Daca adaugi transportul lunar (care e si asta pe la 60-80 lire sau mai mult), o masa calda pe zi, un abonament la telefon, internet, mancare, poate sala de fitness, ajungi rapid la 1400-1600 lire. Si nu mai ramane mare lucru din salariul tau. Daca e vorba de un cuplu, unde amandoi castiga un salariu pentru munca full-time, atunci situatia devine acceptabila. Costurile vietii se impart la doi, diferenta fata de scenariul de mai sus e de maxim 350 lire (chirie si council tax mai mari, transport in plus, mai multa mancare si un abonament in plus de platit).
Plus ca, in doi, poti sa te inhami la un credit pentru un apartament/o casa. Costul e astronomic (350-500.000 lire pentru o casa micuta prin suburbii), dar e o investitie aproape sigura in viitor – preturile nu vor scadea prea curand, cel putin nu atata timp cat toata lumea va vorbi engleza in lumea asta.

Daca ai lucrat in Marea Britanie dar vrei sa pleci in alta tara (sau inapoi in Romania), poti sa-ti ceri TOATE TAXELE (din toti anii de munca aici) inapoi – FALS

Dintr-un venit anual de 30.000 lire (brut) platesti cam 3.700 lire taxa pe venit (income tax). Daca lucrezi aici 10 ani, asta ar insemna minim 37.000 lire platite doar in income tax (plus multe alte zeci de mii in National Insurance, Council Tax, Value Added Tax). Cum ar fi sa primesti toti banii aia inapoi daca pleci din UK? Cum ar fi sa plece 100.000 oameni intr-un an si sa-si ceara toti 37.000 lire inapoi? 3.700.000.000 lire de platit intr-un an sunt o suma considerabila, inclusiv pentru bugetul UK. Oricum, NU, NU POTI PRIMI INAPOI taxele platite in UK.
Acest mit s-a perpetuat din cauza intelegerii incorecte a 2 idei:
Daca pleci din UK, poti (si ar fi normal sa o faci) sa iti ceri inapoi banii bagati intr-o pensie privata pana atunci. Daca ai fost angajat in NHS, asta inseamna intre 7 si 9% din veniturile tale de-a lungul anilor (daca nu optasei sa renungi la NHS Pension deja). Dupa doar 2-3 ani se poate strange o suma maricica. Pe care o primesti inapoi – dar numai dupa ce este impozitata cu 20% (sau mai mult, daca in anul in care pleci ai obtinut venituri brute anuale peste 43.000 lire.
De asemenea, daca pleci din UK inainte de aprilie, e posibil sa fi platit prea mari taxe in anul fiscal in curs (anul fiscal in UK dureaza intre 6 aprilie al unui an si 5 aprilie al anului viitor). Ai dreptul la asa-numita personal allowance (un venit de 11.500 lire anual din care NU platesti deloc taxe). Daca pleci inainte de finalul anului fiscal, e foarte probabil sa nu fi consumat toata aceasta “personal allowance”, ceea ce inseamna ca ar trebui sa platesti mai putine taxe, deci poti primi niste bani inapoi.
Din cauza felului in care sunt platite taxele aici (pay as you earn), de multe ori esti suprataxat (mai rar sub-). Daca ai fi ramas in tara, in aprilie ai fi primit o regularizare, ti s-ar fi spus cat ai de primit inapoi sau cat ai de platit. De asta se completeaza un formular in momentul in care pleci, ca sa poti primi o decizie de regularizare – prin care e posibil sa primesti niste bani inapoi.
Oricum, e o mare diferenta intre asta si “primesti toate taxele inapoi”. Taxele, odata platite, sunt consumate de statul britanic pentru a oferi servicii (aparare, politie, curatenie, drumuri, sanatate, administratie etc.), servicii de care se presupune ca ai beneficiat ca rezident in tara asta. Explicatii aici si aici.

Orice mica greseala rezulta AUTOMAT in pierderea PIN-ului (si, automat, a dreptului de-a profesa aici ca Asistent Medical) – incorect

Am mai scris despre asta.
E adevarat, sunt destul de multe cazuri de suspendare temporara a dreptului de munca si ocazionale eliminari din registrul NMC. Dar daca stai sa citesti deciziile comisiilor de investigatie, vei vedea ca majoritatea cazurilor care se incheie cu suspendare sau eliminare din registru (ie pierderea pinului)  sunt rezervate pentru erori repetate, moartea evitabila a unui pacient si comportament combativ al asistentului investigat (lipsa empatie, lipsa remuscari, nu a demonstrat ca a invatat ceva din eveniment, nu s-a prezentat la audieri). Dar asta nu inseamna ca orice greseala ai face, iti vei pierde automat PIN-ul.
La mine in spital, doar in ultimii 2 ani am avut cateva evenimente care sunt total evitabile (asa-numitele never events). Intamplarea face ca am cunoscut personal toti asistentii medicali implicati in evenimente. Un italian a administrat morfina (formularea orala) intravenos. Am avut 2 operatii la ginecologie in care asistentele medicale au facut numaratorile incorect – niste fase au fost lasate in pacient (al doilea eveniment e un pic diferit, dar cam asta s-a intamplat). La naiba, chiar si eu am avut un incident, in urma caruia un pacient a avut nevoie de o noua operatie.
Toate incidentele au fost investigate, in anumite cazuri asistentele medicale au fost suspendate pe durata investigatiei, pana la urma totul a fost categorisit drept “eroare umana” – NMC-ul nici macar nu a fost implicat. Asta a fost si din cauza ca era vorba de o prima eroare, nu de ceva repetat, pentru ca cei investigati au aratat remuscari si pentru ca nu s-a lasat cu vreo moarte de om (sau urmari de durata).
Pierderea PIN-ului e o sperietoare des folosita, cu oarecare eficienta. Dar trebuie tinut cont de faptul ca, daca iti faci meseria cat de bine poti, chit ca vei face o greseala grava, asta nu inseamna automat pierderea dreptului de-a profesa, inchisoare samd. Nici nu inseamna ca poti face orice, nu ti se va intampla nimic, evident.

Examenul IELTS Academic este imposibil de luat cu minim 7,0 – incorect

Recunosc, examenul nu e deloc banal. Ok, l-am luat (cu nota mare) cu pregatire minima, dar lucram deja de 20 luni in Anglia cand l-am dat, cunostintele mele de engleza erau chiar bune cu mult timp inainte de-a pleca din tara si tot am avut ceva temeri la partea de scris. Nu e un examen foarte corect pentru evaluarea cunostintelor de limba engleza, nu toata lumea care vorbeste bine engleza il va lua, nu toata lumea care-l ia vorbeste bine limba engleza.
Dar, cu un pic de ajutor, cu pregatire facuta pe materiale speciale pentru IELTS (e plin internetul de ele) si cu macar 1-2 evaluari ale unor materiale scrise / a nivelului de engleza conversational al/ale viitorului examinat, facute de un profesor care face asa ceva in mod regulat, examenul se poate lua.
Asta si mare atentie la primele doua portiuni ale examenului (listening si reading).
Pentru evaluari exista mock-up IELTS tests care pot fi date si apoi cineva ofera feedback. Evident, costa bani.
Reversul medaliei e ca e putin probabil sa-l iei din prima fara sa te pregatesti absolut deloc in prealabil, indiferent cat de bune sunt cunostintele tale de limba engleza.

 

Cum iti continui studiile in Anglia ca Asistent medical

Exista mai multe tipuri de cursuri pentru asistenti medicali in Anglia.

Avem cursurile obligatorii (BLS, Manual Handling) sau semi-obligatorii (transfuzie, venepunctura, cateterizare, administrare de tratamente i.v. samd), care sunt esentiale pentru a munci intr-un spital (sau NH) sau pentru a face anumite activitati de baza ca RN. Pe astea le ofera angajatorul in pachete de “induction” atunci cand incepi sa lucrezi aici.

Apoi exista diverse cursuri de competente, organizate in spital (fie de personal propriu, fie de reprezentati ai unor companii producatoare de echipamente) sau in diverse locuri pentru a oferi unui asistent medical competente in utilizarea unor echipamente sau pentru a putea administra anumite tratamente.
Aceste cursuri pot intra la categoria Continuous Professional Development – deci pot fi folosite la aceasta categorie la Revalidation (unde ai nevoie sa demonstrezi prezenta la minim 30 ore de CPD in 3 ani).

Apoi exista cursuri de specializare, Degree sau Master’s level. Sunt organizate de diferite universitati.
De regula, un trust NHS (sau spital privat sau NH) are un fel de colaborari cu anumite universitati (“agreate“) din zona, unde isi poate trimite angajatii pentru anumite cursuri de specializare.
Cursurile pot fi structurate sub forma de module de cateva zile succesive (5-10) sau sub forma de module de trimestru (cu 1-2 zile de studiu la fiecare saptamana). Pot avea o evaluare finala scrisa (cu un eseu si/sau un mini-examen) sau chiar una practica, in care un evaluator (care poate fi cineva de la universitate sau cineva de la spitalul angajator) va verifica insusirea cunostintelor de catre student si il va evalua. Anumite cursuri (cum ar fi unul care ma intereseaza pe mine – Surgical First Assistant) au nevoie si de un mentor (doctor, in cazul mentionat) cu care sa lucrezi un numar de ore (sau de operatii) pentru a verifica insusirea cunostintelor.
Pentru ca sunt cursuri universitare, au un numar de credite ECTS. Creditele pot fi stranse intr-un anumit numar maxim de ani pentru a obtine fie o diploma de Bachelor’s of Science sau de Master (depinde de cursuri – unele sunt disponibile la ambele nivele, 6 si 7, unele sunt doar de nivel 6, altele doar de nivel 7). Evident, pentru a obtine un Master trebuie sa ai in prealabil un BSc.

Last, but not least, avem cursurile de tip Top-Up, prin care poti obtine diploma de licenta in Nursing (BSc in Nursing), daca studiile tale de nursing NU au fost la nivel universitar. Cursurile pot fi on-line sau la un campus universitar.
Asta se aplica pentru romanii cu studii postliceale, dar si pentru britanicii cu studii de tip vechi (nici ei nu au introdus studiile universitare cu finalitate in BSc in Nursing de foarte multa vreme). E interesant ca in UK si acum inca poti termina studiile pentru a deveni RN sau ODP la nivel de Diploma (Diploma of Higher Education, care ar fi nivel 5 britanic, cu 120 credite ECTS).

Specific pentru romani, daca ai doar studii de postliceala, dar iti doresti si licenta in Nursing, exista Top-up Nursing Degree Studies. Dureaza (din ce am gasit eu) 2 ani (6 semestre – 120 credite).
Singura problema e ca certificatul nostru romanesc de nivel 5 (cel de final de postliceala) trebuie evaluat de NARIC – organizatia britanica ce se ocupa cu evaluarea diplomelor de studii obtinute in afara UK.
Care NARIC mie mi l-a  evaluat la nivel 4 (in opinia lor, studiile nu indeplineau numarul minim de credite necesare pentru o diploma de nivel 5 – 120). E un pic absurd, pentru ca NMC-ul ma lasa sa profesez meseria de RN fara nici o completare de studii, ceea ce spune ca ori NMC-ul evalueaza gresit studiile, ori NARIC a facut o greseala.
Drept urmare, pentru mine este nevoie si de absolvirea unui modul pentru obtinerea unui Certificate of Credit in Health Studies, care imi va completa numarul de credite necesare si imi va oferi posibilitatea sa studiez la nivel 5 britanic.

Ce inseamna asta, efectiv? Trebuie sa termin 7 module in total, absolvirea primului modul fiind imperativa pentru accesul la restul de 6. Fiecare modul dureaza aproximativ 3 luni

Cerinte

Pentru cursurile obligatorii nu exista cerinte – trebuie sa fii angajat ca sa le obtii (si trebuie sa le faci ca sa poti lucra ca RN in locul ala).

Pentru cursurile de competente trebuie doar sa lucrezi intr-un anumit loc pentru a le primi. Daca lucrezi pe o sectie unde se folosesc anumite echipamente – trebuie sa ai training in folosirea lor inainte de a ti se permite sa le manipulezi. La teatre (sau la ITU) sunt nenumarate echipamente pentru care ai nevoie de diverse certificari pentru a se asigura ca ti s-a facut un training profesionist.

Cursurile de specializare costa bani (spre deosebire de celelalte, care au costuri mici sau sunt facute de angajati ai spitalului care oricum sunt platiti). De asta trebuie sa iti exprimi dorinta sa le faci, apoi sa iti depui candidatura (in spital – la matroana si la departamentul de educatie), apoi astepti sa ti se aprobe finantarea. Pot exista diferite reguli sau restrictii interne (trebuie sa lucrezi de minim x luni/ani, trebuie sa de monstrezi nu-stiu-ce), pot exista si interviuri de selectie (sau nu).
Nu exista alte cerinte speciale, doar semnarea unui contract cu spitalul in care te angajezi sa urmezi cursurile in zilele stabilite (zile pentru care esti platit de spital) si sa continui sa lucrezi pentru spital o perioada minima (12 luni, la mine) sau sa returnezi banii daca vrei sa pleci din spital.

Pentru cursurile pentru obtinerea unui BSc sunt cerinte mai complicate.
Pentru a studia intr-o universitate britanica trebuie sa demonstrezi cunostintele tale de limba engleza. Ce inseamna asta? IELTS Academic luat cu minim 7,0 la toate cele 4 categorii. Am scris despre examen aici.

In afara de asta va fi nevoie de alte documente, varianta lor in limba engleza (traduse).
Mie universitatea mea mi-a cerut (doar scanate si trimise sub forma de pdf): pasaport, hartia de la NMC prin care se demonstreaza ca sunt RN inregistrat la ei, hartie care sa demonstreze ca sunt angajat intr-un spital (de la HR), o scrisoare de recomandare de la un band 7, diploma mea din Romania plus traducerea ei in engleza.

Finantare

Ai 3 optiuni: platesti din buzunarul propriu, obtii un credit pentru studii sau obtii sponsorizare din partea spitalului unde esti angajat.

Daca platesti din buzunarul propriu, exista diverse moduri de-a plati (lunar, semestrial, anual sau intr-o singura plata pentru tot cursul; pot exista mici reduceri daca platesti anual/tot odata).

Creditele de studii au anumite conditii pentru a fi obtinute (pentru moment e inca usor pentru studentii din UE). Trebuie returnate doar daca castigi peste 21.000 lire brut/an. In functie de veniturile anuale, ti se cere sa returnezi o suma mai mare sau mai mica in fiecare an. Daca nu reusesti sa returnezi toti banii in 30 ani, datoria se anuleaza. Dobanda nu e deloc mica (6,1%/an incepand cu septembrie 2017). Banii pe care-i returnezi direct din salariu pentru credite de studii nu sunt taxati. Daca aplici pentru o ipoteca sau credit personal, creditul de studii nu conteaza ca “datorie”, deci nu iti va strica credit ratingul.

Daca primesti sponsorizare de la spital si cursul are relevanta pentru postul tau, poti ramane angajat al spitalului, cu salariul platit 100% – timp in care tu inveti. Daca primesti sponsorizare de tipul asta, trebuie sa semnezi ca vei returna banii in intregime daca pleci din spital in mai putin de 12, poate 24 luni de la absolvire (depinde de costurile spitalului).

 

 

Si uite asa, la 5 ani de la inceperea studiilor mele in Nursing reincep scoala, pentru inca 2 ani si 3 luni.

Nu mai inteleg ce presupune meseria mea

Eu vroiam sa ma fac asistent medical de sala de operatie pentru ca vroiam sa ajut un semen de-al meu intr-un moment foarte stresant pentru el, cand o combinatie de tehnologie, o echipa ultra-specializata de ingrijiri si aplicarea unor proceduri sigure ii imbunatatesc viata.

In loc de asta, acum am ajuns sa ma ingrijorez “bai, pentru operatia de peste 5 zile oare o sa avem tubul x sau pistonul y sau sonda z?“. Si hai ca nu e asta o problema – nu ma deranjeaza sa verific ce avem si ce nu avem. Dar e absurd sa spun (eu si colege si superiori) repetat ca nu avem de unele si de altele si sa nu fie comandate, dar pacientii sa fie lasati sa vina la spital pentru operatiile care nu pot fi facute…

Trustul meu se confrunta cu perspectiva unui nou an de pierderi financiare mari. Finantele trustului au oscilat in ultimii 5 ani. Erau pe plus cu ceva ani in urma, au trecut pe pierderi (peste 33 milioane de lire acum 2 ani), au continuat pe pierdere anul trecut (10 mln si ceva de lire), anul asta isi propun sa ajunga pe plus, dar se zvoneste ca vor pierde iarasi destul de multi bani.

Pentru necunoscatori, spitalele de stat din Marea Britanie sunt niste struto-camile public-private. Conducerea este ca la o corporatie, cu CEO, CFO samd – angajati prin recrutare directa, cu board director (partial numit, partial “votat” de un consiliu de guvernatori – la randul lor partial alesi, partial numiti). Exista o distinctie intre tipurile de trusturi – unele avand o independenta mai mare in decizii decat altele (in functie de anumiti factori) fata de ministerul sanatatii britanic. Finantarea vine din plata pe care statul o face pentru serviciile medicale pe care pacientii le primesc in spitalul respectiv, din investitii (rar), din valorificarea unor bunuri (cum ar fi terenuri, imobile etc.), din imprumuturi si din bani suplimentari primiti de la stat pentru a acoperi pierderile (in anumite limite).

Eniuei, ca sa termine cu anii de pierderi repetate, anul asta sunt disperati sa economiseasca peste tot. Promovarile sunt limitate (cu exceptia cazurilor cand se chinuie sa pastreze personalul pe o sectie), angajarile se fac doar pe pozitiile cele mai prost platite (unde au si turnover-ul cel mai mare de personal, oricum). Cheltuielile pe orice fel de consumabile sunt micsorate la maximum. Daca eu cer 5 cutii de o anumita crema (de cateva lire) pe care o folosim in ORL – imi trimit doar 2. Daca cerem stocul standard de 30 de spray-uri cu fenilefrina (pentru decongestie nazala si vasoconstrictie) – un stoc care ne ajunge intre 5 si 10 zile, ne trimit maxim 20. Daca avem consumabile de platit pentru operatii, luna asta nu platesc o factura la un producator, luna viitoare la altul samd.

Asa ne-am trezit in ultimele saptamani ca ne confruntam cu tot felul de lipsuri in stocurile de consumabile esentiale pentru operatii. Incepand cu lucruri mai mici (ba un tip de bandaj hemostatic, ba un tip de lanteta, ba un tip de halate sterile) si ajungand treptat-treptat la lucruri importante.

In ultimele 3 saptamani nu a fost zi sa nu avem probleme care sa poata cauza (teoretic sau practic) anularea unor operatii din cauza de lipsa de consumabile. Nu am avut niste electrozi speciali pentru un monitor cu care se verifica activitatea anumitor nervi (a caror sectionare NU o vrem) – probleme cu mastoidectomiile si parotidectomiile pe care trebuia sa le facem. Nu am avut niste tuburi speciale pentru monitorizarea nervului recurent laringeal pentru tiroidectomii. Nu mai avem niste implanturi speciale pentru inlocuirea scaritei (osciorul stapes) – ciuciu stapedectomii. Nu aveam niste bandaje speciale hemostatice nazale – un chirurg a refuzat sa faca niste operatii nazale fara ele.

Si tot asa.

Chestia e ca toti managerii care iau deciziile sa arunce pisica peste gard de la o luna la alta nu sunt in teatre cu chirurgii care anuleaza operatii.

In loc sa imi vad de munca mea de asistent medical de sala de operatie, imi pierd din timp sa dau e-mailuri si sa fac incident reports si sa dau telefoane ca sa rezolve niste probleme pe care nu eu le-am creat si nu eu le pot rezolva. Si escalez la band 7, care escaleaza la matroana, care escaleaza si ea cum poate. Si nimic nu se schimba.

Intre timp, cautam zilnic solutii sa facem operatiile si sa nu anulam nimic. Imprumuturi de la alte spitale, scormonit prin teatre pentru ceva stoc uitat de consumabile samd. Dar si solutiile astea sunt temporare

Si tot eu si colegele mele (si chirurgii si anestezistii) ne pierdem timpul degeaba, in timp ce o echipa foarte numeroasa de manageri se joaca cu cifrele.

Personal, inteleg logica economisirii. Sa taie frate din cheltuieli. Dar sa comunice “luna asta nu facem operatiile x si y si z, luna urmatoare nu facem alte operatii” samd.

Nu e corect nici pentru pacienti, nu e corect nici pentru noi.

Ca sa nu vorbesc ca, in ritmul asta, mai devreme sau mai tarziu vom ajunge la cazul extrem: vom incepe o operatie si nu o vom putea termina pentru ca nu vom avea ceva ce nu s-a comandat. Un pacient va fi anesteziat degeaba. Pe un alt pacient poate se va folosi o solutie de compromis – care poate avea efecte nedorite.  Acel pacient poate da in judecata trustul si poate castiga mult mai multi bani decat orice fel de economie ar face jocul asta de-a economisirea.

Cel mai enervant e ca problemele astea sunt cel mai vizibile la ORL, unde am cea mai multa experienta si unde sunt alocat cel mai des.

Am ajuns sa ma simt ca un evadat atunci cand ies din teatrul unde, totusi, ma simt cel mai in largul meu – si sunt trimis oriunde altundeva.

Azi dimineata am avut (in alt teatru) o lista cu operatii pe copii. 4, 12 si 8 ani. Toti au fost foarte de treaba, i-am tinut de vorba cat mai mult si apoi am incercat sa le calmez si mamele (care i-au acompaniat la teatru). M-am straduit sa ii tin atenti la altceva, nu la faptul ca urmeaza o operatie intr-un loc ciudat si strain si rece. O schimbare mult-asteptata fata de problemele tampite din teatrul de ORL.

Acum 2 zile am avut o zi in care am fost scrub pentru 6 din 9 operatii (mai mici). Tot m-am simtit mai bine fara sa fiu nevoit sa rezolv nici o problema.

Saptamana trecuta am lucrat iar la clinica privata – acolo am avut de-a face pentru prima data in viata cu un chirurg plastician foarte increzut, care dormise doar cateva ore in ultimele 36 ore, pentru ca avusese o urgenta de rezolvat. A fost extrem de irascibil. Si am facut si 2 operatii aproape necunoscute pentru mine (o liposuctiune si o “augmentare” de sani). Tot a fost ok ziua aia (comparata cu ce ziceam mai devreme).

In alta zi am fost la ginecologie unde am fost scrub pentru 2 operatii (una fiind o histerectomie totala abdominala – o operatie majora, pe care am mai facut-o doar de 2 ori acum 4 luni) cu un chirurg care imediat cum m-a vazut a facut mare scandal ca de ce are o echipa noua, ea a cerut sa i se dea aceiasi oameni tot timpul, NU oameni noi. Chiar si-asa, tot a fost o zi mai placuta decat ultimele mele zile de la ORL.

 

Ok, rant off.

Sa te feresti de “paznicii cu simtul raspunderii”, mai ales daca-s sefi

Paznic cu simtul raspunderii” e o expresie dintr-o melodie veche a grupului vocal-instrumental “Parazitii”. 🙂
Toata lumea a intalnit “specia” asta. Au o responsabilitate minora, dar exagereaza cu aplicarea unor reguli, de cele mai multe ori inchipuite.

reguli

Pentru mine expresia asta e rezervata SI pentru orice om care e incapabil sa inteleaga faptul ca nu poti aplica orice regula la sange, intotdeauna, pentru simplul motiv ca regulile nu iau in calcul orice variatie de la regula si nici nu-ti ofera o alternativa atunci cand aplicarea lor stricta ar avea efecte nefaste.

Cateva exemple:

Cand am inceput munca in spital, una dintre asistentele band 6 care ma superviza mi-a facut mare scandal intr-o zi pentru ca m-a vazut ca nu verific SI data nasterii si numarul de spital al fiecarui pacient DUPA ce ii verificam numele, inainte de a administra medicamentele.
Erau pacientii “mei” de cateva zile deja, le stiam numele, povestea vietii, rudele si alte detalii pe care n-as fi vrut sa le stiu. Cu toate astea, faceam o verificare de bun-simt, ii intrebam numele, ca sa fiu sigur ca e acelasi cu cel de pe foaia de tratament din fata mea.
Why don’t you follow protocol? This is a very serious matter and I can give you a warning for this
Sunt cu totul de-acord ca e necesar sa te asiguri ca e pacientul corect inainte de-a-i administra orice medicament. Right patient, right medication, right dosage, right time, right route of administration samd. Dar nu are sens sa ii verifici pacientului de 5 ori pe zi data nasterii si numarul de spital cand stii deja ca ala e pacientul corect si ai verificat deja foaia de tratament. In primul rand, enervezi pacientul, in al doilea rand pierzi timp. Si toata lumea stie ca timpul e principalul tau dusman ca asistent medical.

Sau mai am exemplul unei Educational nurse (un tip de asistenta care se ocupa doar cu verificarea anumitor competente ale asistentilor medicali si care si preda anumite cursuri – cum ar fi cel pentru BLS sau POC testing samd).
Procedura oficiala spune ca, inainte de-a adminstra un medicament controlat (cum ar fi un opioid – Oramorph), cauti cheia de la CD cupboard (dulapul inchis cu medicamente controlate), mergi impreuna cu un alt coleg (RN si el/ea) in camera cu medicamentele, iei din dulapul inchis doza corecta din medicament, inchizi dulapul, iei registrul de medicamente controlate cu voi, verificati identitatea pacientului la patul lui, esti martor ca s-a administrat medicamentul, ABIA APOI semnezi in registrul respectiv si te duci inapoi si-l inchizi in CD cupboard.
Educational nurse ne-a vazut pe mine si o colega ca plecasem IMPREUNA din drugs room cu oramorph-ul si l-am administrat pacientului fara sa luam cu noi registrul. Am facut restul verificarilor (inclusiv cu wristband samd), dar am semnat in avans in registru.
This is a very serious offense, consider yourselves warned, if I catch you doing this again, I will ensure your drug administering privileges are suspended
Din nou, inteleg ca exista posibilitatea sa se intample ceva de la luarea medicamentului din CD cupboard si pana la administrare care ar face administrarea imposibila si ar face semnatura aia “in avans” invalida. Dar in cazul acela improbabil, poti pur si simplu sa scrii “Error.” sau, daca e cazul “Drug wasted“, sa resemnezi si cu asta basta.

Mai am un exemplu – de la mine, de la teatre. Aici avem 3 tipuri diferite de personal (daca excludem medicii, radiologii si personalul auxiliar): personal de la recuperarea postoperatorie (recovery nurses), personal care se ocupa de pacient si instrumentar (theatre/scrub nurses) si personal care ajuta anestezistii (anaesthetic nurses). Rolurile nu sunt interschimbabile automat, nu o sa vezi asistente de la recovery ca vin in sala de operatie si nu o sa vezi scrub nurses ca fac anaesthethics. Fiecare tip de personal are proprii sai manageri (band 7). La recovery avem doar 1 band 7, la anaesthetics avem 2 band 7, pe partea de scrub avem 3+3+2+1=9 band 7 (in functie de specialitatile medicale)
Pentru asistenti medicali exista niste cursuri de tip postgraduate de 6-12 luni (12 la noi in spital) care iti permit sa acumulezi experienta necesara pentru a face SI toate cele 3 roluri, dar sunt scumpe si nu le poti accesa decat daca ti le plateste spitalul. Separat, exista un rol inventat de englezi Operating Department Practitioner (ODP) – care NU este asistent medical, dar care poate face toate cele 3 parti ale ingrijirii pacientului perioperativ (si numai asta).
Eniuei. Cand anaesthetic nurses vin la munca, au setul lor de verificari obligatorii de facut, asa cum scrub nurses le au pe ale lor. Printre ele este si verificarea ventilatorului. Cum sunt curios si vorbaret (cand si cu cine vreau sa fiu vorbaret), am invatat repede cum se face asta de la unii colegi mai ok, de ce se fac anumite lucruri intr-un anume fel si ce fac una si-alta la ventilator. In plus, procesul de verificare este oarecum fool-proof. Atata timp cat faci ce scrie pe ecran, nu ai cum sa gresesti. Daca ai gresit, vei fi avertizat vizual – si ventilatorul nu va functiona (decat fortat, dar asta e alta poveste) pana nu se remediaza erorile.
De cand am invatat cum sa fac ventilator check, in primele luni aici – anul trecut, am facut-o de 3 ori. 1 data cand o colega a intarziat (si mi-a multumit), 1 data cand teatrul in care eram alocat nu avea anaesthetist nurse alocat (ambele candva prin ianuarie) si inca 1 data prin iunie, cand anaesthetist nurse din teatrul unde eram alocat a sunat sa spuna ca intarzie 1 ora. De fiecare data anestezistii au inceput sa faca urat ca “de ce nu e asta gata, vreau sa fie asta si asta facut samd“. De fiecare data am incercat sa fiu proactiv si sa rezolv o problema care ne tinea operatiile pe loc.
Ei bine, a doua oara m-a luat deoparte band 7-le de la anaesthetics si mi-a zis sa nu mai verific niciodata ventilatoarele pentru ca nu am Anaesthetics course si daca se intampla ceva, “you are not covered”. A 3-a oara am facut-o doar pentru ca aveam o colega in teatru care avea cursul respectiv – dar ea era deja scrubbed in si pregatea instrumentele pentru operatie. I-am zis ca o sa fac asta si apoi am vazut ca a fost o problema cu o valva undeva in spatele ventilatorului – pe care nu eram sigur ca stiu cum s-o rezolv, asa ca am chemat un alt coleg (anaesthetic nurse) cu experienta din alt teatru. El a rezolvat totul in cateva minute, pana la urma a venit si colega care intarziase, am pornit lista si totul a mers bine.
Pana a doua zi, cand band 7-le de anaesthetics (care a aflat povestea de la alta colega) s-a dus la band 7-le meu si i-a zis ca “Cristian has again done something he’s not allowed to“. Scandal, avertisment pentru mine.

Ultimul exemplu: in iulie imi cautam apartament pentru a ma muta cu jobul la un spital din centrul Londrei. Luasem interviul, trecusem toate verificarile post-interviu, le dadusem o data cand urma sa incep (18 septembrie), faceam tot posibilul sa rezolv problema mutatului din timp. Atata doar ca, cu un singur venit de asistent medical, nu are nici un sens sa inchiriezi un apartament cu 1 camera in zonele 2-3 ale Londrei.
Asa ca am incercat sa obtin un apartament cu 1 camera de la firma privata care se ocupa cu hospital accomodation. Care din iunie si pana atunci o tineau una si buna “we’ll get back to you”. Nu ca nu au nimic disponibil, dar ca they’ll get back to me.
In Anglia, majoritatea spitalelor NU au cladiri de cazare proprii, dar colaboreaza cu anumite firme private care ofera cazare in anumite cladiri de apartamente ridicate pe terenuri ale spitalului, langa alte cladiri de apartamente pe care firma respectiva le-a vandut integral pe piata privata. Capusarea banului public de privat se practica si aici.
Asa ca am scris intai celor de la HR de la noul spital, explicandu-le situatia si ca, asa cum le-am zis la interviul de angajare, nu pot incepe munca in spitalul lor daca nu imi gasesc unde sa locuiesc ceva mai aproape de spital. Naveta de unde locuiesc acum era exclusa (sunt 90 minute dus pe ceas, DACA trenurile nu au probleme). Nu mi-au raspuns 1 saptamana. Apoi i-am scris persoanei care mi s-a spus ca imi va fi viitoarea sefa directa, a carei adresa de e-mail o aveam din comunicarile post-interviu cu spitalul. Persoana respectiva e o romanca.
I-am scris in romana, un e-mail scurt in care m-am prezentat, i-am spus ca ar trebui sa incep in septembrie, ca nu mi-am gasit cazare inca si ca firma respectiva care se ocupa de hospital accomodation nu ma ajuta. Am scris in romana pentru ca mi se pare stupid sa folosesc engleza cu un roman, mai ales cand nu e ceva important sau care implica direct alte persoane, sau cand nu exista straini de fata.
Rugamintea mea a fost:

Din experienta mea de pana acum cu firmele care se ocupa de administrarea locuintelor spitalelor, tind sa raspunda mai prietenos si mai clar daca o persoana cu niste autoritate ii contacteaza… Este posibil, va rog frumos, sa ia cineva de la spitalul X legatura cu firma Y si sa intrebe daca exista sau nu o sansa sa imi ofere spre inchiriere un apartament cu 1 camera din 16 septembrie?

Raspunsul? In engleza 100%.

Unfortunately the hospital does not manage the  accommodation arrangement, therefore I can not help with that part. Please try them again.
Please continue to use English language for any communication  job related. This will ensure you are in line with the Spitalul X Trust Policy

Apai fomeie, sper sa traiesti tu fericita cu politica spitalului tau, pentru ca eu n-am de gand sa calc vreodata in el ca subaltern al tau. Nu eu am nevoie de spitalul mataluta, voi aveati nevoie de mine.

Cum e IELTS-ul Academic?

Nu e usor, dar nu e nici extraordinar de greu.
In opinia mea, daca ai un vocabular cat de cat ok, daca esti obisnuit sa vorbesti cu si/sau sa asculti nativi (i.e. filme fara subtitrare), Listening, Reading si Speaking sunt usoare.

Sigur, ai nevoie de o minima pregatire inainte de examen, pentru ca trebuie sa stii dupa ce sa te uiti sau la ce sa fii atent la listening pentru a-ti face viata mai usoara. Iar la speaking trebuie sa poti purta o discutie pe orice subiect mai simplu.

Chit ca e “academic“, nu te intreaba nimeni de opinia ta despre clonarea umana, CRISPR si modificarile genetice sau mai stiu eu ce.
Singura problema e la Writing, zic eu, pentru ca trebuie sa scrii niste lucruri “in limbaj oficial, formal“, intr-un mod care sa fie pe placul unui examinator mai rigid.

Saptamana trecuta am vazut un articol-reclama pe o pagina de facebook pentru personal din salile de teatre (din UK). Era despre un curs de facultate de tip “top-up”, prin care as putea obtine in 2 ani o diploma de licenta in “Perioperative Practice”. Adica ceva ce imi lipseste pentru a avea sanse mai mari sa reusesc ce mi-am propus acum 5 ani.
Eeeniuei, pentru a studia ca non-localnic la o facultate din Anglia ai nevoie de IELTS Academic luat cu minim 7,0 la toate cele 4 categorii.
Pentru cine nu stie, rezultatele la IELTS se primesc la 13 zile dupa ce dai examenul. Data limita pentru depunerea dosarelor pentru a incepe studiile din septembrie 2017 este 10 septembrie. Examenele IELTS se dau in Anglia in aproape fiecare sambata (si cateodata si in anumite zile de joi).
Eu am citit despre curs pe 2 august, cand eram deja in Romania. Am vorbit cu cineva de la universitatea respectiva, am aflat ca trebuie sa iau IELTS. Pentru a primi rezultatele la timp, trebuia sa dau examenul la prima data disponibila. Din fericire, in Londra se poate da examenul in 3-5 locatii diferite, am gasit un loc liber, am platit si gata.
Si uite asa am ajuns eu sa dau examenul cu pregatire minima, dupa o saptamana cu putina odihna si multa agitatie.

Asta probabil mi s-a intamplat pentru ca m-am tot intrebat ce as face daca as da IELTS-ul, ca toata lumea care si-a inceput procesul de recunoastere a studiilor la NMC dupa ianuarie 2016. 🙂

Ce pot sa spun despre examen:
– organizarea a fost tipica pentru britanici. “Sa ajungeti acolo la timp, altfel vi se va interzice accesul la examen si veti pierde taxa“. Am alergat ca tampitul pentru ca un tren a avut o mica intarziere, ca sa ajung la timp. Si ei ne-au bagat in sala de examen dupa minim 1 ora de la ora la care ne-au chemat. Si oricum au avut niste probleme tehnice, din cauza carora am inceput examenul la 10:00.
– Masurile de securitate sunt ridicole. Ti se face o poza, ti se ia amprenta – care e reverificata inainte de ultimul examen, de Speaking, esti verificat repetat cu un detector de metale si ti se cere sa lasi absolut orice ai in buzunare intr-o garderoba (pentru care nu isi asuma nici o raspundere). Ti se cere sa uploadezi o poza cu pasaportul la inregistrare, apoi e verificata fata ta cu poza din pasaport inainte de fiecare examinare.
E un examen de limba engleza, nu o vizita intr-o inchisoare de maxima securitate. Probabil ca fac asta pentru ca au avut vreun caz ratacit in care cineva a incercat sa insele sistemul. Pentru o tampenie a cuiva (daca a existat asa ceva), acum toata lumea trebuie sa fie tratata ca posibili infractori, nu ca studenti, asistenti medicali, doctori sau alti nefericiti care au nevoie de porcaria lor de hartie.
– Tipic britanic: tot aberau ca “for health&safety reasons please wait in a single-line queue in the corridor and that room“, dar ignorau faptul ca ei au inghesuit aprox. 140 de oameni intr-o cladire veche, cu coridoare inguste.
– Iarasi tipic britanic: mi-au scris incomplet numele pe eticheta de pe banca. Cat de greu e sa iei cu copy-paste un nume dintr-un fisier electronic?
– La listening trebuie sa fii foarte atent la tot ce se zice si sa anticipezi ceea ce ar trebui sa auzi, pentru ca nu auzi o a doua oara nimic si timpul trece repede. Trebuie sa fii atent la numarul de cuvinte pe care trebuie sa le pui pe foaia de raspuns. Daca ti se cer “up to 2 words and/or a number”, poti fi sigur ca va fi macar un raspuns de tipul “25th of May”. Ajuta sa citesti rapid intrebarile inainte de a auzi inregistrarea si sa incercuiesti sau subliniezi cuvinte-cheie din fiecare rand, ca sa stii la ce sa fii atent.
– La reading trebuie sa termini repede primele 2 subiecte (din 4), pentru ca ultimele 2 e probabil sa fie mai complicate si mai lungi si vei intra in criza de timp spre final. La fel ca la listening, cititul si subliniatul unor cuvinte-cheie din texte e foarte util. Mai ales la exercitii de tipul “cine a zis/facut asta?”, e foarte util sa subliniezi fiecare nume de persoana dintr-un text mai lung.
– La writing unii zic ca e bine sa incepi cu subiectul 2, pentru ca are pondere mai mare in nota finala. Eu zic ca e ok sa faci subiectul 1 bine, dar sa incerci sa-l faci in 15 minute, pentru a avea mai mult timp pentru subiectul 2. NU E TIMP pentru a scrie subiectele pe ciorna si apoi sa le transcrii “frumos”. Eu am pierdut 17 minute pentru subiectul 1, ceea ce a fost cam mult. Pentru subiectul 2 trebuie sa iti organizezi argumentele bine si sa te gandesti la o concluzie – o mica schema logica pe ciorna e utila. E foarte important la modulul academic sa ai o exprimare de tipul introducere (in care trebuie sa parafrazezi cerinta – dar neaparat sa nu repeti cuvintele din ea, altfel se anuleaza tot paragraful), 2-3 paragrafe de explicare si apoi o concluzie scurta. Ca regula simpla, fiecare rand are cam 8-10 cuvinte. Daca vor 150 cuvinte, trebuie sa scrii minim 15 randuri, mai mult sau mai putin in functie de stilul de scris. La primul exercitiu nu trebuie sa iti spui opinia ta, trebuie sa prezinti ce vezi. La al doilea ti se cer si exemple si opinia proprie (argumentata). Mai mult nu inseamna mai bine – e important si sa fii concis (aici am pierdut eu multe puncte).
– Nu exista pauza intre cele 3 parti, nu ai voie la toaleta in ultimele 10 minute ale oricarei parti sau atunci cand se impart/predau hartiile. Nu ai voie decat cu o sticla de apa transparenta si fara eticheta in sala de examen.
– Pentru speaking e bine sa te obisnuiesti sa vorbesti 2 (nu 3) minute pe un subiect in termeni clar, folosind niste expresii mai complexe (pentru a iti arata cunostintele de vocabular) si sa raspunzi la TOATE cerintele subiectului. Examinatorul NU te va ajuta. Intrebarile suplimentare nu sunt de speriat, dar sunt tampite. Introducerea e tot timpul de genul “cum te numesti, de unde esti, cum e acolo unde esti”, apoi urmeaza o tampenie – “let’s talk about mirrors – how often do you look in a mirror?” a fost pentru mine tampenia ce a urmat dupa “how is public transportation in Bucharest“. Pentru 7 nu e foarte important accentul, dar e foarte important sa folosesti cuvintele corect, sa iti organizezi ideile si sa raspunzi in timpul alocat (nu exista nici un bonus pentru vorba lunga, daca te ia vorbaria si uiti sa raspunzi la toate intrebarile, vei fi depunctat).

Dupa prima parte a examenului am avut 2 ore sa ma plimb, mananc ceva si relaxez. Noroc ca aveam ditamai parcul aproape.

omu
Habar-n-aveam daca o sa iau 7 sau mai mult in total, eram destul de sigur ca la Listening si Reading ar trebui sa iau minim 8 din 9. Voi afla peste 12 zile.

Oricum, un curs specializat de pregatire pentru IELTS este recomandat, i-ar fi de folos oricui.

Later edit: Pana la urma am luat 8,5 (8,375, dar a fost rotunjit in sus).

rez ielts

O operatie in Anglia (din perspectiva unui pacient)

Am povestit cum ajungi la ziua operatiei si cat ai de asteptat. Ce mai e de facut? Operatia. 🙂

Voi prezenta doar ce se intampla la operatii elective de zi, daca e vorba de pacient internat, pregatirile sunt similare – dar facute pe sectie, cu diferentele date de faptul ca pacientul e deja in spital…

Majoritatea spitalelor NHS au ziua de operatii impartita in dimineata/dupa-amiaza. Daca totul decurge conform cu estimarile initiale, dimineata se fac x operatii care insumeaza 4 ore – 4 ore si jumatate de timp de operatie, apoi dupa-amiaza se fac alte operatii, care insumeaza inca 4 ore – 4 ore jumatate. La mine in spital asta inseamna 8:30-12:30 (maxim 13:00), apoi 13:30-17:30 (maxim 18:00). In spitalul privat unde mai lucrez programul e mai flexibil, deoarece multi chirurgi au doar cate o jumatate de zi de operatii, mai vin dupa consultatii in NHS (daca lucreaza si la stat si la privat). Alte spitale NHS (cum ar fi viitorul meu loc de munca) incep prima operatie a zilei la ora 08:00 (si termina de regula cu 30 minute mai devreme).

Asta inseamna ca pacientului i se spune sa vina ori dimineata (la mine in spital, la ora 7:30) ori dupa-amiaza (12:30). Ca pacient, nu stii al catelea esti pe lista de operatii, ti se spune doar sa vii nemancat de minim 6 ore si sa nu bei nimic cu minim 2 ore inainte de operatie. Asta e scris in scrisoarea de programare. Ti se mai spune sa nu mananci nimic “greu”, daca bei lichide, sa fie doar lichide limpezi (apa, ceai), NU lapte, sucuri cu pulpa sau cafea. Nu ti se spune ca asta e pentru a minimiza riscul de aspiratie la anestezie, dar… macar ti se spune ce sa nu faci. 🙂

Ajungi la Day Surgery Unit, anunti o secretara ca ai venit, numele si operatia si esti invitat sa iei loc. De aici mai departe rudele nu au voie sa vina cu tine (cu exceptia pacientilor pediatrici sau a celor cu nevoi speciale). Daca e vorba de cineva care are nevoie de transport special (pacient bariatric sau foarte batran), se ocupa spitalul sa-ti bookuiasca o ambulanta.

Dupa o perioada de asteptat (mai scurta sau mai lunga), cineva vine si te cheama inauntru. Noi avem 2 incaperi (una pentru general population, alta pentru gynaecology). Aici exista o asistenta medicala la aproximativ 4-5 posibili pacienti si 2 HCA (healthcare asssistant) in fiecare incapere (pentru aproximativ 16 pacienti).

HCA-ul te duce la patul tau (un “trolley”, un pat mobil mai ingust si deloc confortabil), unde ai pijama, perna, patura si cearceaf. Ti se recomanda sa te schimbi (pastrezi doar chilotii) si sa astepti pana esti checked-in.

Apoi vine asistenta medicala, care-ti verifica identitatea, ce procedura urmeaza sa ai, verifica daca ai vreo alergie, iti da un wrist band si ankle band, iti masoara functiile vitale si dimensiunea gambelor (ca sa-ti dea ciorapi de compresie = TEDS, ThromboEmbolism Deterrant Stockings). Te intreaba daca ai nevoie de bilet de concediu medical (daca nu e deja pus in dosar de la ziua consultatiei, sau daca s-a pierdut – ca in cazul meu). Esti intrebat si cand ai mancat/baut ultima data, daca esti alergic la ceva, daca ai implanturi dentare, coroane, dinti care nu sunt ficsi, ti se explica ce presupune utilizarea electrocauterizarii (diathermy) – daca e cazul, esti indemnat sa mergi la toaleta. Daca esti diabetic, ti se verifica glicemia.

Eu am avut o procedura ORL, la noi nu se pune problema de clisme sau altele. Daca as fi avut ceva facut pe tractul digestiv inferior, mi s-ar fi dat o clisma pe baza de fosfor (phosphate enema).

Apoi vine chirurgul (de regula, registrar-ul, adica rezidentul specialist) care-ti ia consimtamantul si-ti explica riscurile operatiei, verifica daca ai vreo alergie si-ti raspunde la orice intrebare ai avea. Aici mi-au adaugat mie o examinare a urechilor, pentru ca ma plangeam de o acumulare de ceara deranjanta… In mod normal, consimtamantul e semnat la prima consultatie, dar se intampla destul de des sa se piarda (ca in cazul meu). Daca exista deja formularul semnat, iar consimtamantul a fost luat cu mai mult de 1 luna in urma, daca se adauga sau elimina ceva din el sau daca starea de sanatate a pacientului a suferit modificari de la consult si pana atunci, chirurgul care vine sa te vada trebuie sa il semneze pentru “verificare”. Esti intrebat si de istoric de DVT (deep vein thrombosis) in familie sau de orice probleme de coagulare si ti se prescriu TEDS – si Clexane, in cazurile rare cand e nevoie.

Apoi vine sa te vada anestezistul (ordinea poate fi inversata). Iti verifica identitatea, intreaba ce istoric medical ai, daca ai mai avut anestezie, daca cineva din familia ta a avut anestezie si a avut probleme (e rar, dar se poate intampla sa scape neintrebat cate cineva cu istoric de Malignant Hyperthermia la preassesment). In mod normal, te intreaba si de greutate/inaltime (desi informatiile astea sunt si in carnetelul de preassesment). Daca e nevoie, i se prescrie pacientului un medicament preop, pe care il va lua cu o inghititura mica de apa. Daca e femeie (14-56 ani), i se face Urine Pregnancy Test.

Apoi vine asistenta si-ti da TEDS. Daca e nevoie, te ajuta sa ii pui, daca nu, ii pui singur.

Apoi astepti.

Cand iti vine randul pe lista, teatrul suna la receptie, receptia suna la DSU si le spune ca vine un porter (brancardier) sa te ia. Timpii astia sunt introdusi in softul de management al operatiilor, ceea ce permite observarea eficientei utilizarii salilor de operatie. Raportari se fac apoi la nivel lunar/trimestrial/anual, cu modificari facute in caz de nevoie. Ma rog, asta n-are importanta directa pentru pacient.

Porter-ul te duce apoi in holding bay, unde se face a doua verificare a identitatii, esti intrebat din nou cand ai mancat/baut ultima data, daca esti alergic la ceva, daca ai implanturi dentare, coroane, dinti care nu sunt ficsi, ti se explica ce presupune utilizarea electrocauterizarii (diathermy) – daca e cazul, esti indemnat sa mergi la toaleta (iarasi). Se adauga in dosarul tau un formular Safe Surgery Checklist (WHO form), se verifica prezenta tuturor hartiilor (consimtamant, op notes, discharge notes, drug chart, care plan, EKG si analize – daca e cazul) si e anuntat teatrul ca pacientul a sosit. Vine cineva de la teatru sa te duca in camera de anestezie (sau direct in sala de operatie, in functie de preferintele anestezistului).

In teatru (camera de anestezie sau inauntru) este facuta prima parte a Safe Surgery Checklist (Sign in), cu anestezistul si ODP-ul prezenti. Se verifica numele pacientului/data nasterii/hospital number, se verifica ce operatie stie pacientul ca i se va face, e intrebat daca are alergii la ceva si se confirma scorul ASA cu anestezistul. Daca e vorba de o femeie, se confirma ca UPT e negativ.

Apoi anestezistul (sau ODP-ul) pune branula, ti se pune un pulsoximetru pe un deget, mansonul de la tensiometru si electrozii pentru EKG. Apoi ti se administreaza medicamentele de inductie.

Aici am inceput eu sa fiu ametit, nu ma mai puteam concentra si tavanul se invartea un pic. Apoi a venit masca de oxigen pe fata si s-a rupt firul.

masca anestezie

 

Apoi m-au intubat orotraheal, s-au asigurat ca tubul e in plamani (apare EtCO2 pe monitorul ventilatorului), apoi m-au mutat in sala de operatie. Aici au facut a doua etapa a Safe Surgery Checklist (Time Out). Au reverificat identitatea, daca sunt alergic la ceva, daca s-a facut profilaxia anti trombolism venos, daca am ceva care sa ma incalzeasca pe mine (patura sau Bair hugger), daca e nevoie de epilare, de administrare de antibiotice, daca sunt diabetic (si nivelul ultimei glicemii – daca era cazul), daca s-au verificat investigatiile imagistice (daca era cazul) si daca scrub nurse-ul e sigur(a) de sterilitatea instrumentelor.

Se termina operatia, scrub nurse-ul face Sign out (ultima parte a Safe Surgery Checklist) ultima numaratoare a instrumentelor, faselor cu runnerul si anunta chirurgul ca sunt ok, confirma numele operatiei facute, confirma etichetarea corecta a eventualelor probe medicale, mentioneaza eventualele probleme cu echipamentele (daca e cazul) si apoi intreaba chirurgul sau anestezistul daca exista ceva potentiale probleme pentru recuperarea postop a pacientului.

Intre timp anestezistul se ocupa de oprirea anesteziei, de mutarea pacientului inapoi pe trolley (sau pe pat, daca pacientul e internat peste noapte in spital), apoi ori se asteapta pana pacientul se trezeste si respira singur (si este extubat), ori se merge direct la recuperare postop, unde este extubat pacientul cand incepe sa respire independent.

Apoi incepe o perioada de ameteala si (posibil) greata si somnolenta pentru pacient. Daca e recomandat (sau, mai precis, NU e contraindicat), i se da incet sa bea cate ceva. Apoi, in functie de operatie, este tinut o vreme aici si apoi e transferat la DSU, de unde e trimis acasa (discharged), sau e contactat Bed Manager, ca sa i se gaseasca un pat pentru a fi internat pe o sectie.

Daca e o operatie care se termina prea tarziu, pentru ca DSU se inchide la ora 20:00, de multe ori pacientii sunt mutati la “zona linistita” a salii de recuperare Postop. Asa a fost cazul meu. Am ajuns in sala de operatie abia la 15:35, eram in recovery la 16:50, m-au externat la 21:35. Chirurgul ceruse initial externarea dupa 6 ore, dar l-am intrebat daca se poate sa plec la 21:00 si a zis da.

In recovery mi-au mai dat niste morfina (nu mi s-a parut ca m-a ajutat cu durerea, doar m-a ametit si m-a facut incet in a rationa) si un antiemetic dupa ce am vomitat un pic seara. Nu m-ar fi externat daca mai eram ametit seara (deci n-am mai cerut morfina dupa ora 18:00), daca nu as fi urinat (anuria postoperatorie e periculoasa), daca functiile vitale erau anormale.

La externare am primit o copie dupa formularul de consimtamant, formularul de concediu medical si o copie dupa formularul de externare (Discharge Form). Plus medicamentele prescrise de medic (TTA’s = to take away). Si ceva sfaturi suplimentare (ce sa mananc, ce sa nu fac, ce sa fac daca sangerez etc.). Daca era cazul de consult postoperatoriu (follow-up), este mentionat asta in Discharge Form.
Daca nu aveam pe cineva care sa ma duca acasa, ar fi trebuit sa fiu internat pana a doua zi sau ar fi trebuit sa semnez un formular de externare pe cont propriu, impotriva sfatului medicilor.

 

Toata ziua a fost foarte bizara. Sa trec de la scrub nurse la postura de pacient in spitalul meu, sa relationez cu colegi/colege ca pacient si sa fiu operat chiar in teatrul unde mi-am inceput cariera… a fost extrem de ciudat.

 

drepturi imagine: alamy stock

Lungul drum pana la o operatie in NHS (in Anglia)

Prima operatie pe care am vazut-o facuta intr-o sala de operatie aici a fost o amigdalectomie. Prima operatie la care am fost scrub nurse a fost tot o amigdalectomie. Prima (si, sper, singura) operatie din viata mea va fi tot o amigdalectomie. Asa a fost sa fie.
Ma bucur ca prima/prima n-a fost o hemicolectomie, o gastrectomie. Sau o histerectomie. Cine stie cum se aliniau astrele si imi trebuia asa ceva. :))

Cum ajungi sa fii operat de ceva in Anglia, intr-un spital de stat (NHS)?

Raspunsul scurt: daca nu e o urgenta sau nu e pentru un pacient suspect de cancer, foarte, foarte lent. Detalii despre asta mai la final.

r0_40_1654_889_w1200_h678_fmax

In primul si primul rand, trebuie sa fii inregistrat la un GP (General Practitioner – medic de familie). Odata ce ai fost luat in evidenta unui GP, vei primi un numar unic NHS (NHS number), pe baza caruia esti identificat in sistem (si se fac platile pentru diferitele problewme de sanatate intre diferitele entitati din sistemul medical britanic).

Cum gasesti un GP? In Londra esti oarecum limitat in alegeri, pentru ca fiecare GP are un asa numit “catchment area” – nu ai voie sa ai GP de pe langa Picadilly Circus daca tu stai la cucurigu’n valley in zona 7. Cel mai simplu mod de-a-ti gasi GP este sa cauti pe google “GP + codul tau postal”. Va aparea o harta cu aproape toate cabinetele de GP dintr-o zona de aproximativ 2 km patrati. Cel mai eficient e sa folosesti NHS Choices, care-ti arata o lista mai precisa (cu toate cabinetele de GP din zona). Problema e sa fii in “catchment area”. Cateodata vei gasi o harta pe site-ul gp-ului cu toate strazile de unde pot recruta pacienti, cateodata nu – trebuie sa suni pentru a te asigura.
Chit ca gasesti un GP, nu te astepta sa te inregistrezi peste noapte. La mine in suburbie timpul de inregistrare (de cand faci cererea de inregistrare si pana primesti un e-mail de confirmare si numarul NHS) e de aproximativ 5-7 zile lucratoare. Concret, eu mi-am depus cererea intr-o marti, am primit confirmarea ca sunt inregistrat peste 13 zile, intr-o luni.

Dupa ce te inregistrezi la un GP, trebuie sa iti faci o programare. NHS Choices (si google, dar mai putine) are reviewuri la majoritatea cabinetelor de GP. Asa poti afla daca GP-ul respectiv are multi pacienti (asta e rau), daca secretarele sunt nesimtite (asta e iarasi rau), daca iti faci programare greu. E foarte probabil (mai ales ca emigrant) sa lasi o problema de sanatate pe mai tarziu, cand devine prea enervanta si vrei un consult la GP, il vrei rapid. Multi GP au o zi din saptamana rezervata pentru urgente – dar toti iti vor zice ca daca e urgenta-urgenta, trebuie sa mergi la walk-in clinics sau la A&E la primul spital NHS. Eniuei, ideea e ca e probabil ca o programare sa nu se poata face in aceeasi saptamana, mai ales la un GP cu multi pacienti. La mine lista de asteptare a fost de 15 zile (sau trebuia sa sun vinerea dimineata si sa sper ca ma va primi).

Atunci cand te vede, GP-ul va hotari daca e nevoie de un consult de specialitate sau nu. Poti insista pentru a avea asa ceva, dar asta nu inseamna ca vei primi unul automat. Din momentul asta, trebuie sa astepti pana secretara GP-ului va scrie si trimite prin posta scrisoarea medicala catre spitalul NHS ales de tine (sau catre NHS booking, dar si atunci va mentiona spitalul ales).
Daca vrei (ca mine) un consult cu un medic specialist anume, trebuie sa mentionezi asta GP-ului. Secretara acestuia face o scrisoare diferita catre spitalul NHS, care apoi face programarea automat. Daca nu mentionezi un consultant anume, vei primi un plic prin posta in aproximativ 10-15 zile de la consultul cu GP-ul, in care vei avea o hartie care explica foarte clar cum se poate face o rezervare (on-line sau telefonic).

Ulterior, spitalul NHS va genera o scrisoare-booking trimisa catre tine, in care vei fi anuntat in ce data esti asteptat la un consult, plus informatii despre cum sa reprogramezi consultatia. Va mai dura 1-2 zile lucratoare + 2-3 zile lucratoare (posta) pana sa ajunga aceasta scrisoare la tine.

Cat va dura pana vei fi vazut de un consultant? Depinde de spital, de zona, de specialitate, de perioada anului samd. Daca nu e vorba de cancer si e vorba de un centru regional pentru o anumita specialitate, cel mai probabil asteptarea va fi de intre 2 si 6 saptamani (de la primirea scrisorii in care esti anuntat de data consultatiei).

Apoi esti vazut de consultant (sau rezidentul lui, specialist registrar) in “clinica”, unde se pot face si anumite investigatii mai mici. Daca e nevoie, se face o cerere pentru eventuale investigatii (ceea ce adauga de la cateva zile la cateva saptamani de asteptare), apoi o noua programare la o consultatie (daca e nevoie) sau i se spune pacientului sa astepte pana vor fi evaluate rezultatele investigatiilor (cum ar fi endoscopie, audiograma, sleep study, CT, MRI etc).

Daca medicul specialist care te-a consultat decide ca ai nevoie de o operatie de la consult, ti se explica procedura si riscurile ei si ti se da un formular de consimtamant sa-l semnezi. Daca se decide necesitatea operatiei DUPA evaluarea unor investigatii, pacientul e anuntat direct prin posta despre asta si de data operatiei. Oricum ar fi, pacientul primeste un plic cu ziua operatiei si ora aproximativa a ei. Si este anuntat si de o data DINAINTE de operatie in care va trebui sa faca evaluarea preoperatorie (preop assesment). De regula e o zi cu intre 7-14 zile inainte de ziua operatiei. Daca pacientul nu poate ajunge la ziua si ora preassesment-ului sau vrea sa fie programat pentru operatie la alta data (ulterioara), are instructiuni pentru asta in plicul respectiv.

La pre-assesment se ia un istoric vast al sanatatii pacientului (boli, operatii, medicamente, alergii), se masoara inaltimea/greutatea, se ia un set de semne vitale (puls, TA, SpO2, temperatura, glicemie – daca e cazul), se iau 2 (mai nou, inainte erau 3) swabs pentru verificarea daca pacientul este colonizat de stafilococul auriu rezistent la meticilina (MRSA) si se cer datele de contact pentru persoana care va duce pacientul acasa (imperios sa existe asa ceva pentru cineva care va fi anesteziat cu anestezie generala). In functie de operatie, se iau si un set de analize de sange (hemoleucograma, electroliti, teste de coagulare + altele, daca e cazul). Daca e nevoie, se face si radiografie/ekg.

Daca analizele de sange revin ingrijoratoare sau pacientul e “MRSA positive”, se iau anumite masuri pentru remedierea motivelor de ingrijorare.
Cum aproximativ 7% dintre asistentele medicale sunt colonizate asimptomatic cu MRSA, aici a fost o teama pentru mine. Nu aveam chef sa iau 1 saptamana vancomicina (si sa mi se intarzie operatia si mai mult).

Apoi vine ziua operatiei. Despre care voi scrie maine.

Din ziua in care m-am inregistrat la GP si pana la ziua operatiei au trecut 3 luni si jumatate. Asta cu ajutorul faptului ca sunt angajat NHS, lucrez la teatre si m-am dus direct la chirurgul care stiu ca e de treaba, ma place (colegial) si are si o lista de asteptare mai mica decat ceilalti. Altfel, realist vorbind, de la vizita la GP pana la operatie timpul de asteptare e de 3-4 luni la mine in spital. M-am uitat la data consultatiei la cei 5 pacienti din lista de azi, de curiozitate. Februarie-martie-aprilie.

 

 

 

Despre timpii de asteptare:

NHS-ul are o serie de limite auto-impuse de tratament “consultant-led” (adica cu un medic specialist):
– 18 saptamani pentru orice procedura non-urgenta
– 2 saptamani pentru orice procedura pentru o operatie pe un pacient suspect de a avea un tip de cancer
– 28 zile de la data unei anulari a unei operatii (atata timp cat se incadreaza in cele 18 saptamani de mai devreme).

Limita de timp incepe de la ziua in care iti faci singur rezervarea pentru o consultatie intr-un spital NHS, sau de la ziua in care spitalul primeste scrisoarea de la medicul de familie (GP) in care se cere ca pacientul sa fie vazut de un medic specialist (consultant). Dupa ce limita de timp trece (breach), spitalul e fortat sa plateasca o amenda (NU catre pacient) si sa ii ofere acestuia o alternativa de tratament (ceea ce poate include tratamentul intr-o clinica privata, care va fi platit integral de catre spitalul NHS care a facut “breach”-ul).

13 luni in sala de operatie

Anul 1 de postliceala l-am terminat cu 6 saptamani de practica intr-una din sectiile de chirurgie de la Spitalul Militar Central din Bucuresti. Prea multe lucruri nu stiam la finalul lui iulie 2013. Pana atunci, de facut, nu facusem prea multe proceduri de practica, de vazut vazusem una-alta, mai facusem una-alta, dar eram extrem de nestiutor.
Dar la finalul acelei perioade de practica stiam un lucru: imi place meseria de asistent medical, ma vedeam facand-o si peste 10 ani si in momentul ala imi doream sa lucrez intr-o sectie de chirurgie SAU in blocul operator.

Pur si simplu a fost prima data cand am vazut legat (zi dupa zi) ceva mai multe lucruri, cand am fost lasat sa fac mai multe lucruri si cand am simtit ca inteleg ceva mai bine ce se intampla cu bolnavul in spital. Daca as fi facut practica in alta parte, oare as fi avut aceeasi opinie? Oare mi-ar fi placut altceva? Oare mi-ar fi displacut totul si as fi luat decizia de-a renunta la scoala? Inca o data o sa repet: in deciziile pe care le iei in viata esti influentat foarte mult de norocul pe care-l ai in a da peste niste oameni de treaba.

Nu mai tin minte numele nici unei asistente de-atunci, mai tin minte doar fetele catorva dintre ele, dar trebuie sa recunosc ca merita recunostinta mea.

Dupa acea perioada de practica mi-am stabilit un tel in cariera (sa ajung sa lucrez la chirurgie/in blocul operator), apoi, dupa schimbul de experienta din anul 3 mi-am stabilit si un scop pe termen mediu (sa lucrez in sala de operatie in Elvetia).

Pe 1 iunie 2016 incepeam prima zi de munca in sala de operatie.

Aceste 13 luni au avut o evolutie foarte sinuoasa pentru mine. Chit ca in the grand scheme of things, a fost o perioada scurta, e interesant pentru mine sa privesc un pic detasat perioada asta.

Prima luna am petrecut-o adaptandu-ma la noul mediu si la noul tip de ingrijire a pacientului. Am trecut de la ingrijire de sectie (medicamentatie, alimentare, mobilizare, igiena, conversatii + alte lucruri mai specializate) la ingrijire de sala de operatie. De la tot ce tine de pregatirea fizica a operatiei (instrumentar, echipamente etc.) pana la tot ce tine pacient (consimtamant, pozitionare, pastrarea sigurantei pacientului etc.).

Cand incepi, totul e nou, orice se intampla e o experienta noua, oamenii in general par “prietenosi” – pentru ca abia i-ai cunoscut, orice lucru faci e ceva pozitiv, orice greseala e o posibilitate de-a invata si evolua. Cum aici asta inseamna si ca esti “supernumerary”, esti si oarecum ferit de orice probleme, pentru ca in orice moment esti a 4a persoana in echipa de nursing, deci orice ai face ai suport adecvat. Si nimeni nu se asteapta sa faci cine stie ce.

Inveti instrumentarul, inveti operatiile, inveti chirurgii si anestezistii si vezi ce le place si ce NU le place. Si incepi sa te obisnuiesti cu colegii.

Apoi, daca esti fast learner, urmeaza o perioada de acumulare rapida de experienta si de mici victorii. Primele mele operatii mai complicate singur, apoi bucuria pe care o simteam atunci cand eram scrub pentru o operatie din asta si chirurgul ma lauda sau micile laude primite de la colegi sau anestezisti erau motive de mandrie personala.

Apoi, daca nu esti tampit, urmeaza o perioada de deschidere a ochilor. Cand lucrezi cu colegi experimentati, iti dai seama cum fac ei lucrurile si de ce le fac ei MAI BINE. Si iti dai seama ca, de fapt, mai ai o gramada de facut si invatat. Daca ai norocul (sau ghinionul) sa participi si la niste situatii mai tensionate, iti dai seama ulterior ce pasi trebuia sa fi urmat si ce ar trebui sa faci in viitor.

Apoi urmeaza o noua perioada de evolutie, in care incerci sa inveti lucruri in afara sferei tale initiale de cunostinte. Nu pot sa zic ca am ales eu sa ajung sa lucrez la ORL/Maxilo-faciala/Vasculara/Ginecologie. Daca as fi avut o alegere, as fi mers la chirurgie generala. Dar atunci cand am dat eu interviu, nu aveau posturi libere acolo. Pana la urma, nu regret unde am nimerit, adica imi plac tipurile de operatii facute. Pentru a castiga experienta suplimentara, am lucrat si in afara specializarilor unde aveam experienta. Prea putin si prea sporadic pentru a ma considera multumit, dar macar nu ma multumesc cu putin.

Ei bine, undeva intre realizarea faptului ca mai ai de invatat si dorinta de-a castiga experienta suplimentara exista o etapa in care iti doresti ceva mai mult.

Cel mai simplu as putea denumi etapa asta drept etapa in care iti doresti respect. In esenta, esti inca un incepator. Dar daca poti sa te descurci la fel de bine sau chiar mai bine decat alti colegi cu vechime mai mare, iti doresti sa fii tratat mai bine – sau macar sa nu mai fi tratat chiar ca un incepator.

Si uite asa incep nemultumirile.

Asa mi-as descrie aceste 13 luni privind lucrurile un pic detasat.

Dar daca le privesc un pic mai subiectiv, trebuie sa adaug la aceasta evolutie si o serie de elemente personale.

Sigur, la inceput toata lumea pare prietenoasa – pentru ca foarte putini oameni sunt direct uriciosi cu un nou-venit. Dar dupa ce lucrezi cu ei, iti dai seama destul de repede cu cine ai de-a face si ajungi la concluzia ca iti displace profund sa lucrezi cu unii sau cu altii. Dar nu prea mai ai ce face in momentul ala.

In septembrie am facut o greseala majora, care a facut ca un pacient sa aiba nevoie de o a doua operatie. Cu multa intelegere, da, si de la majoritatea colegilor si de la superiori, am trecut peste asta. In octombrie am aflat intr-un mod extrem de dezamagitor ca e mult mai dificil sa ajung sa lucrez in Elvetia decat credeam. In decembrie am tot lucrat cu niste colege mai dificile, ceea ce m-a impins sa imi doresc sa plec de aici. Am luat 2 interviuri, eram foarte aproape de a pleca. Pana la urma am ramas, dar am inceput sa lucrez si in alt spital ca bank, ceea ce a functionat ca o supapa (am invatat ca pot lucra acceptabil si in alta parte, castig si niste bani in plus si invat si lucruri noi).
Apoi am avut o perioada in care am lucrat foarte mult cu o combinatie toxica de colege. Sefa cea noua care nu stie ORL, dar schimba totul si niste colege care ma trateaza ca pe un incepator. Adaug la asta presiunea singuratatii intr-o tara straina plus niste probleme de sanatate si am ajuns intr-o situatie in care pur si simplu nu mai aveam nici o placere in a veni la munca.

 

Dupa o plangere, o demisie depusa si apoi retrasa, un alt interviu luat la alt spital si o schimbare fortata de colege, situatia s-a normalizat un pic.

Cu toate acestea, raul a fost facut, daca pana acum cateva luni imi vedeam locul de munca drept o combinatie de rele si bune in care prevalau aspectele pozitive, acum pur si simplu nu mai suport ideea de a mai lucra aici mai mult decat ar mai fi necesar. Oricum era un job intermediar, care imi permitea sa acumulez experienta, dar e o diferenta in a vedea ceva drept placut si temporar sau toxic si temporar.

 

Toata postarea asta e circulara. Am inceput-o cu povestirea din anul 1 de scoala pentru a exemplifica cat de mult din viata noastra e afectat de oamenii de care suntem inconjurati. In ideea generala a numelui blogului, drumul nostru are prea putin de-a face cu alegerile noastre personale (vreau sa fac asta, in locul x) si foarte mult de-a face cu ce obstacole sau scurtaturi apar in drum.

 

drum
scurtatura?