Raspunsurile dispretuitoare (care se vor inteligente)

Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe pamblică: le Formidable, şi sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Miţa, că “aşa ţin bărbaţii biletul”.
– Vezi ce bine-i şade lui – zice mam’mare – cu costumul de marinel?
– Mamiţo, nu ţi-am spus că nu se zice marinel?
– Da cum?
– Marinal…
– Ei! ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat. Aşa se zicea pe vremea mea, când a ieşit întâi moda asta la copii – marinel.
– Vezi că sunteţi proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice marinal, nici marinel…
– Da cum, procopsitule? întreabă tanti Miţa cu un zâmbet simpatic.
– Mariner..
– Apoi de! n-a învăţat toată lumea carte ca d-ta! zice mam’mare, şi iar sărută pe nepoţel şi iar îi potriveşte pălăria de mariner.
 Idiot
Daca as avea un leu (nici macar o lira) pentru fiecare data in viata mea cand am vazut un om raspunzand de sus si cu dispret la cererea altuia de ajutor (“nu stiu ce sa fac“)… as fi bogat.
Partea proasta e ca e ceva ce mai faceam si eu din cand in cand cand eram mai tanar. Am descoperit destul de repede ca tipul de raspuns de genul asta tinzi sa il dai fix atunci cand nu esti 100% sigur pe ceea ce stii.
Daca ai un dram de autocenzura in tine, intri in pamant de rusine atunci cand iti dai seama ca ai spus o tampenie. Daca spui o tampenie atunci cand vrei sa corectezi (“cu superioritate”) o alta tampenie, atunci nu exista gaura suficient de mare in pamant ca sa te ascunzi. 🙂
Si ajung din nou la un truism pe care l-am tot spus pe aici: cei mai mari tampiti intalniti de mine in viata au fost cei care isi bazau opiniile pe fundamentul “eu am nenumarati ani de munca in domeniul X, deci imi permit sa spun asta”. Oamenii aia chiar nu pot concepe ca ar putea gresi, ca ceea ce poate era valabil candva – nu mai e valabil acum, ca poate au retinut (si propagat) informatii gresite, ca poate pur si simplu nu stiu suficiente lucruri in domeniul respectiv sa isi dea cu parerea in extenso despre orice, oricand.
Asta ca sa nu vorbim despre cei care au cunostinte/experienta intr-un domeniu, dar isi dau cu parerea despre orice. Mana sus cine cunoaste vreun masterand in limbi straine, economie, matematica sau vreun inginer care isi dau cu parerea cu patos despre boli diverse sau despre arhitectura sau despre orice alt domeniu in care nici macar un expert (in domeniul respectiv) nu ar indrazni sa emita judecati de tipul celor emise de respectivii.
In grupurile de facebook pe unde imi mai pierd vremea am vazut nenumarate cazuri de genul asta. Si unele raspunsuri te fac sa te crucesti.

Vrea cineva sa stie cum sa isi “recupereze taxele” de la statul britanic? Imediat se vor gasi 10 experti care ii vor spune ca totul e posibil si ca o sa primeasca ‘jdemii de lire inapoi daca doar se gandeste sa se intoarca in Romania. Habar-n-are nici unul cum s-ar face asta, dar “stiu ei“.

Vrea cineva sa stie cum sa obtina inregistrarea la NMC? 20 de sfaturi diferite o sa primeasca nefericita victima. Majoritatea uita sa mentioneze ca au avut situatii speciale, de asta cazul lor a fost diferit. Se mai iau si la cearta pentru ca stiu ei mai bine.

Vrea cineva sa lucreze in Londra? Pai se vor gasi 20 de experti care sa-i spuna ca nu are sens sa lucreze in Londra, pentru ca e prea scump si urat si multa lume si blabla. Desigur, nici macar unul dintre expertii respectivi n-au locuit sau lucrat acolo, dar stiu ei mai bine.
Vrea cineva sa stie ce sa faca la un interviu? Pai imediat o sa-i raspunda unul-altul “pai de ce nu cauti pe google?”. Empatie la extrem.
Vrea o asistenta medicala din Romania sa stie cat castiga o asistenta medicala in Anglia? Pai imediat se vor gasi oameni sa se planga de cat de nasoala e viata in iadul de aici (lucrand pentru 16-20 lire/ora), comparata cu raiul din Romania (pentru 10 lei/ora). Aceiasi oameni care continua sa lucreze bine-mersi in “iadul” asta… Asta desi intrebarea era “cat castiga“, nu “cum e viata ca“.
Vrea cineva sa stie ce sa faca daca are o problema medicala? E trimis(a) in Romania. E o impresie generalizata ca aici “nu se face medicina” si ca “doar in Romania te trateaza”. Nenumarati oameni se plang/dau ca exemplu ca au mers la urgente (!) cu o durere de masea, entorsa, migrena sau mai stiu eu ce si au fost trimisi acasa cu paracetamol sau ibuprofen. Dupa ce au stat 4 ore. Expertii respectivi (din pacate, unii chiar asistenti medicali) considera ca respectivele probleme medicale se trateaza la urgente. Si apoi se supara ca nu au fost bagati in seama pentru ceva non-urgent. Desigur, asta nu scuza cazurile cand urgente reale sunt ignorate si oamenii sunt trimisi de colo-colo fara a li se spune de ce samd. Sistemul britanic de sanatate are multe bube. Dar nu e chiar asa de proasta ingrijirea medicala aici.
Asta ca sa nu mentionam faptul ca sfatul initial e criminal daca persoana respectiva chiar are o urgenta si ia drept bun sfatul sa se duca cu avionul tocmai in Romania pentru a o trata.
Vrea un asistent sa stie ce sa faca daca a avut o problema la serviciu? Vor aparea imediat experti (alti asistenti) care fie ii vor zice ca e vinovat(a) si va ajunge la inchisoare, fie sa “caute pe google”. Unui om speriat ii ignori cererea de ajutor si/sau ii dai un raspuns in doi peri. Desigur, calitati invatate de la Virginia Henderson. Sau madam Titirca.
Asta sau i se da un raspuns dispretuitor. Pentru ca stie omul mai bine, e expert, domne.
Din fericire, nu e plina lumea numai de oameni plini de ei.
Si mai bine, unii se mai si trateaza. 🙂
Screen Shot 2017-07-13 at 23.35.22
Pentru cine nu a inteles la ce ma refer punand poza de mai sus, ghidul national (UK, 2017) pentru supradoza cu paracetamol. Si efectele pe care le-a avut modificarea din 2012 a recomandarilor nationale pentru administrarea de N-Acetilcisteina in supradoza cu paracetamol. Pentru lenesi – acum sunt tratati mult mai multi pacienti oarecum inutil, pentru a se asigura ca nu vor muri cazurile rare (care nu erau tratate la timp si mureau).

Cat de usor e sa uiti…

De unde ai plecat si de problemele (mai mici sau mai mari) cu care te confruntai acolo si sa te apuci sa te plangi de toate prostiile minuscule si neimportante cand ajungi in alta parte.

Cat de usor e sa uiti de zilele cand erai elev/student si cat de greu iti era atunci si cum nimeni nu iti raspundea la intrebari si cum te simteai atat de inutil si lipsit de solutii. Si cat de usor e sa te porti la fel ca cei aflati in pozitia sa te invete sau ajute cu ceva. Ce, doar nu e treaba ta sa ii inveti si pe altii, nu?

Cat de usor e sa devii prea mandru de… nimic. Oricat de sigur pe tine te-ai simti, intotdeauna ti se poate intampla ceva care sa-ti demonstreze ca nu esti mare branza.

Cat de usor e sa uiti ca ai avut o perioada de inceput in orice in viata, cand totul era nou si greu si sa ajungi sa ii judeci pe altii ca si cum s-ar fi nascut stiindu-le pe toate. Pentru ca, nu e asa, si tu te-ai nascut atoatestiutor.

Cat de usor e sa uiti ca esti un strain intr-o tara straina, cineva care nu realizeaza ironia sortii atunci cand e rasist fata de… alti straini.

Cat de usor e sa uiti ca mancai salam cu soia nu demult, dar acum e inacceptabil faptul ai primit rata cu portocale rece.

Cat de usor e sa intri in hora integrarii intr-un grup luand obiceiurile proaste. Adica pana nu de mult se lua un bully de tine, daca apare o noua victima pentru bully, crezi ca daca devii si tu bully (fata de “noua” victima), gata, ai scapat de statutul de victima.

Cat de usor e sa te pierzi in diverse planuri pentru viitor, dar uiti sa ai grija de prezent.

Cat de usor e sa treci de la 2000 lei/luna la 2000 euro/luna (sau lire sau dolari sau altceva) si sa crezi ca automat ai “realizat” ceva.

Cat de usor e sa asculti prin ce trece altcineva si apoi sa tragi concluzii bazate pe experienta ta in situatii similare, uitand de faptul ca nu toata lumea reactioneaza la fel in aceeasi situatie.

Nu in ultimul rand, cat de usor e sa citesti (sau sa afli) despre ce face x sau y si sa zici “vai, ce viata usoara are” sau “vai, ce bine a ajuns” sau alte concluzii abracadabrante. La care multa lume ajunge si din cauza ca noi, ca oameni, nu suntem foarte dispusi sa prezentam si realizarile dar si esecurile noastre.

E usor sa faci toate astea, dar nu e mult mai greu sa NU le faci.

pinguin

E ciudat sa muncesti in week-end?

Muncesc full-time de la 18 ani. In timpul facultatii am muncit. Cand am inceput postliceala mi-am pastrat jobul (“part-time” de Romania, munceam cam 7 ore in medie pe zi). O singura regula am respectat in toti anii astia (13): nu am muncit duminica niciodata si sambetele am facut tot posibilul sa nu vin la munca decat pentru un bonus (deci foarte rar).

Ei bine, de cand am venit aici, ba manat de lipsa de bani (deci lipsa de posibilitati de distractie), ba de dorinta de-a nu sta tot timpul cu gandul la faptul ca as vrea sa fiu cu sotia mea, nu printre straini, am lucrat deja cateva week-enduri. Si o sa mai lucrez (cel putin o vreme).

Si nu mi se mai pare asa ciudat sau “de nefacut”. Mai ales cand esti singur.

Da, sunt si niste bani in plus, dar, spre nemultumirea mea, vin oricum peste o luna (adica pentru week-endurile sau noptile lucrate in februarie, esti platit in martie, pentru cele din martie, esti platit in aprilie samd).

Nu ma plang acum, nu ma forteaza absolut nimeni nici sa stau aici, nici sa muncesc in week-enduri.

Plus, data fiind natura muncii in ture de 12,5 ore, nu prea mai ai ideea de “vine week-endul, sunt liber” in cap. Esti liber si luni si marti si joi, daca vrei :))

Singurele momente cand chiar imi vine in cap ciudatenia muncii in week-end e cand ma intorc sambata seara (ca azi) in apartament. Cand in micul cartier de blocuri noi si cochete unde sunt pitite si cladirile cazarii spitalului… e plin de masini parcate dublu sau triplu (da, si englezii parcheaza aiurea, mai ales daca ei cred ca nu-i prinde nimeni*). Si se aude muzica de prin apartamente si lumea fumeaza vesela pe balcoane sau in fata cladirilor. Si tot ce imi doresc eu e sa ma duc sa zac o tzara in pat.

giphy.gif

Si eu ma intorc de la spital, unde tocmai inainte sa plec mi-a murit o pacienta. Unde am stat iarasi in plus pentru ca nu reusesc sa imi eficientizez munca si imi tot raman hartii de completat.

Oricum, in afara faptului ca am scris postarea asta, nu ma mai deranjeaza asa mult munca in week-end (mai ales ca stiu ca e ceva temporar).

Mai mult ma roade pe mine intrebarea “cum sa fac sa termin munca la timp si sa nu mai raman peste program?“. Asta si “unde am petrecut eu prea mult timp astazi“. 🙂

Oare o fi fost pacientul cu PEG pe care l-am schimbat doar eu cu o ruda a lui (pentru ca niciodata n-am HCA care sa ma ajute cand am nevoie de ei) de 3 ori? “That man was pooping for England“. Oare o fi fost tanti cu NIV, nebulizoare, tratam. i.v., fluide i.v. PLUS 30 de pastile (nu exagerez, atatea a luat la ora 09:00).Tanti langa care au fost toata ziua intre 2 si 5 rude, care se uitau la mine tot timpul cand ii faceam ceva cu o privire interogatorie/acuzatoare/dezaprobatoare?

ezgif.com-video-to-gif.gif

O fi tanti care vroia sa se spele singura si refuza sa foloseasca baia, dar care m-a trimis de colo-colo pentru cate ceva, pentru ca tot uita ce ii mai trebuia? O fi fost de la ingrijirea pacientului cu traheostoma? O fi fost de la faptul ca am pierdut 25 minute cu numaratul medicamentelor controlate?

O fi de la faptul ca nu am raspuns niciodata “nu stiu, intreaba la altcineva” cand m-a intrebat cineva cum gaseste ceva, daca poate sa-l ajute cineva cu ceva si altele?

 

  • Asa cred ei, dar am vazut politisti de parcare (parking officers) dand amenzi aproape in fiecare vineri/sambata seara de cand sunt aici. :))

Cat de multe porcarii inutile se strang intr-o viata de om

Zilele acestea mi-am propus sa-mi pun cat de cat ordine in ce mai era de ordonat inainte de-a pleca.

Am avut niste drumuri pe la ANAF, am inchis un cont de banca, mi-am luat ramas-bun de mai multe ori, am aruncat sau dat niste lucruri…

Si am ajuns la facut bagaje. Intai am facut un bagaj mai putin important – pentru ultima vacanta inainte de a pleca la munca. Dupa vacanta mi-am pastrat 1 zi de rezolvat orice s-ar mai ivi si apoi plecarea definitiva. Si bagajul mai important.

Si am (re)descoperit cat de multe bazaconii inutile se strang in viata. Haine pe care nu le mai port, incaltari care nu mai pot fi purtate (sau nu le mai port), diverse lucruri pe care le-am luat in ideea ca ma vor ajuta (ba pentru sport, ba pentru nu-stiu-ce, ba ceva tehnologie inutila sau devenita anacronica-mult-prea-repede).

inutil

 

Si asta vine de la cineva care are putine “lucruri” (cel putin pentru standardele clasei medii din Romania) si care si-a cheltuit majoritatea banilor castigati intre 20 si 30 de ani pe vacante, cursuri, sport, carti si destul de putin pe tehnologie sau haine (care inghit bani multi inutil prea multor oameni).

Cu toate acestea, tot ma surprinde cat de multe lucruri poti strange intr-un timp scurt (10 ani nu-s decat o parte mica a vietii).

Tin minte prima mea zi de snowboard, acum fix 11 ani (fara 3 zile – era o zi de Sf. Ioan, ziua de nastere a unei colege). O iarna foarte asemanatoare cu cea de-acum.

Pe 30 decembrie jucam baschet cu prietenii in Tei, la baza sportiva “Cutezatorii”, erau 15 grade. Nu, nu mint.

Pe 6 ianuarie seara debarcam din tren la Busteni, pe un peron (evident) necuratat, unde imi ajungea zapada pana la genunchi (iarasi, nu mint).

A doua zi am zis sa incerc si eu sportul asta, doar nu era sa stau ca idiotul in casa toata ziua. Am imprumutat manusi de la un tip pe care l-am cunoscut la ziua colegei. Bootii i-am imprumutat de la un coleg. Aveam niste pantaloni de schi pe care ii cumparase cu 2 ierni inainte fratele meu, dar ii ramasasera mici. Placa am inchiriat-o, atat. Nu aveam ochelari, nu aveam geaca impermeabila, nu aveam bluza sau pantaloni termici.

2 zile m-am chinuit cu placa aia, am injurat in toate felurile posibile: intai placa, apoi zapada, apoi partia, apoi pe toti aia meseriasii care treceau pe langa mine ca si cum dansau (cam asa erau toti “colegii” de petrecere), apoi pe mine, apoi am reusit sa ma dau la vale cateva zeci de metri, apoi a inceput sa-mi placa, apoi am inceput sa cad mai rau – nici nu mai aveam energie sa injur.

A doua seara ma intorceam in Bucuresti in hanorac, cu geaca facuta mototol si bagata in ghiozdan. Era uda leaorca, am stors apa din ea, era mai putin utila decat hanoracul pentru a-mi tine de frig.

Ma dureau toti muschii posibili, fundul si genunchii erau praf de la cazaturi, dar mama-mama ce fericit eram

Asa s-a nascut pasiunea mea pentru acest sport.

Acum am 3 geci de snowboard, 3 perechi de pantaloni, 2 genti de snowboard, 2 placi, 2 perechi de manusi, bluze si pantaloni termici, protectii de spate, fund si de genunchi, 2 casti si altele. Plus cateva chestii pe care am reusit sa le vand in ultimii ani.

Ei, toate astea nu am cum sa le iau cu mine in Anglia. Cel putin nu anul asta. Nu renunt la ele, pentru ca nu renunt la pasiunea mea, dar chiar si-asa sunt atat de multe…

Si pentru toate exista un echivalent in fosta mea pasiune – pentru baschet. Pe la mama prin casa pe undeva mai sunt mai multe mingi, multe perechi de bascheti, mai multe haine de baschet samd. N-am mai jucat baschet de 2 ani.

Si astea au oarecare utilitate. Zilele astea m-am lovit de mai multe lucruri care chiar nu mai au nici o utilitate si care aproape niciodata n-au avut.

Strangem atat de multe lucruri inutile in viata.

Acum 26 au murit niste romani

E 22 decembrie. Cat de repede trece timpul.

De ce au murit niste romani la revolutia din 1989?

Pentru ca sa poti sa te plangi (unde, cat si cum vrei tu) ca nu mai esti lasat sa fumezi (ce oroare!) in nasul oricarui nefumator “fraier” aflat in apropierea ta intr-un spatiu cu destinatie publica.

Pentru ca sa poti sa te plangi ca ti-au inchis barul sau clubul sau cinematograful preferat pentru ca erau intr-o cladire care ar fi cazut pe tine la prima miscare tectonica. Sau mai devreme.

Pentru ca sa poti sa parchezi unde vrei tu si apoi sa te arati nemultumit daca indrazneste vreun politist sa-ti ceara sa te legitimezi si sa-ti dea amenda.

Pentru ca sa poti sa mergi 3+2+3(sau 4) ani la forme de invatamant superior, sa copiezi cu nesimtire, sa nu retii nimic, dar apoi sa te mandresti cu toate diplomele tale. Sau sa te arati contrariat de faptul ca nu valoreaza nimic pe piata muncii.

Pentru ca sa folosesti fara nici o remuscare orice beneficiu al unui stat (cat de cat) modern – educatie, sanatate, transport, siguranta – dar sa platesti cat mai putine taxe (sau deloc, daca poti), pe ideea ca “oricum altii fura mai mult” sau pur si simplu pentru ca tu crezi ca statul n-ar trebui sa existe deloc sau sa fie “minimalist” (evident, o contradictie care-ti scapa).

Pentru ca sa poti sa dai spaga pentru a te baga “in fata” oriunde in tara asta (la spital, la scoala, la gradinita, la un job, la taxe si impozite, la carnetul de conducere etc.).

Pentru ca sa poti da intotdeauna vina pe altii pentru orice esec al tau.

Pentru ca sa te poti mandri cu titlul de patron de “afacere de succes”, al carei succes sta majoritar in suntarea regulilor, de la plata taxelor la plata angajatilor.

Pentru ca sa zici ca “te pisi pe el de vot“, sa nu votezi niciodata, dar dupa aceea sa te crezi superior altora care isi vand votul pentru un mic si-un carnat.

In esenta pentru o LIBERTATE PROST INTELEASA.

Si lista poate continua la nesfarsit.

 

Din fericire pentru ei (si noi), oamenii aia au murit atunci si pentru ca sperau intr-un viitor mai bun.

Viitor in care poti cumpara orice alimente si medicamente (daca ai bani, intr-adear), viitor in care un profesor nu poate sa dea in tine (elev) doar pentru ca atata a retinut el din pedagogie, viitor in care un politist nu te poate lua la bataie doar pentru ca poate, viitor in care curentul electric, benzina si caldura nu sunt rationalizate, viitor in care ai acces la toate informatiile din lume si poti invata orice, viitor in care poti sa ai orice religie, orientare politica sau sexuala si nu trebuie sa te temi de inchisoare sau tortura, viitor in care poti sa-ti manifesti orice nemultumire fara frica de turnatori, viitor in care presa e (aproape) libera,  viitor in care, intr-un final, daca nu-ti convine tot ce am enumerat eu mai sus, poti s-o iei de la capat oriunde in lume.

De ce e gresita parabola aia populara in social media cu “socialismul nu functioneaza”

Circula in social media romaneasca si nu numai o parabola. Este piatra de capatai pentru orice neo-liberal, ‘telectual de dreapta, libertarian, român-plecat-in-SUA-care-a-devenit-brusc-mare-republican samd

Mi-am adus aminte de ea azi-dimineata, cand controlorii au prins 4 tineri trecuti de 20 de ani, care aveau evident bani (telefoane scumpe, casti scumpe, haine scumpe) dar NU AU CUMPARAT cate un bilet de autobuz de 1,3 lei. Bai, pe bune de nu m-am simtit ca ultimul fraier pentru ca am fost singurul din jumatate de autobuz care avea calatoria platita.

Atata doar ca parabola, desi are o oarecare logica, e o mare prostie, bazata pe o serie de premize total gresite, cu niste concluzii si mai gresite (cum altfel, doar pornesc dintr-o eroare de logica banala).

Varianta pe scurt: un profesor vrea sa le demonstreze studentilor sai ca socialismul nu functioneaza. Le spune ca toti vor lua aceeasi nota – media clasei. Studentii inteligenti invata normal, cei slabi nu invata. La primul test trec toti (pentru ca studentii inteligenti ii trag pe cei slabi in sus), la urmatoarele rezultatele scad si la final pica toti, pentru ca “nimeni nu mai vrea sa invete“.

Se porneste de la ideea aberanta ca socialismul e fix acelasi lucru cu o grupa (serie, clasa) de studenti (1) si de aici se trag concluzii: ca acest experiment (real sau nu) DEMONSTREAZA “esecul” socialismului (2), ca taxarea bogatilor = saracirea lor (3) (si, prin extensie, saracirea societatii (4)), ca taxarea = divizarea bogatiei (5) si ca asta (divizarea bogatiei) nu duce niciodata la “multiplicarea bogatiei”(6), si ca in socialism “jumatate” din populatie intotdeauna ia bani de la altii (7) si, intr-un final, asta este un drum cu sens unic catre esecul unei natiuni (8).

Fabula originala:

An economics professor at a local college made a statement that he had never failed a single student before, but had recently failed an entire class. That class had insisted that Obama’s socialism worked and that no one would be poor and no one would be rich, a great equalizer.

The professor then said, “OK, we will have an experiment in this class on Obama’s plan”. All grades will be averaged and everyone will receive the same grade so no one will fail and no one will receive an A…. (substituting grades for dollars – something closer to home and more readily understood by all).

After the first test, the grades were averaged and everyone got a B. The students who studied hard were upset and the students who studied little were happy. As the second test rolled around, the students who studied little had studied even less and the ones who studied hard decided they wanted a free ride too so they studied little.

The second test average was a D! No one was happy.

When the 3rd test rolled around, the average was an F.

As the tests proceeded, the scores never increased as bickering, blame and name-calling all resulted in hard feelings and no one would study for the benefit of anyone else.

To their great surprise, ALL FAILED and the professor told them that socialism would also ultimately fail because when the reward is great, the effort to succeed is great, but when government takes all the reward away, no one will try or want to succeed.
It could not be any simpler than that.

There are five morals to this story:

1. You cannot legislate the poor into prosperity by legislating the wealthy out of prosperity.

2. What one person receives without working for, another person must work for without receiving.

3. The government cannot give to anybody anything that the government does not first take from somebody else.

4. You cannot multiply wealth by dividing it!

5. When half of the people get the idea that they do not have to work because the other half is going to take care of them, and when the other half gets the idea that it does no good to work because somebody else is going to get what they work for, that is the beginning of the end of any nation.

Morala 3 (si 2, desi e formulata aiurea) e corecta. Restul…

(1) este gresit pentru ca:

  • Socialismul presupune proprietatea comuna a resurselor (si a produselor lor). Pana acum, analogia pare corecta. Doar ca sistemul educational se vrea o meritocratie. Viata de zi cu zi nu este si nu va fi vreodata meritocratie. Omul cu cele mai bune cunostinte intr-un domeniu rar va castiga cei mai multi bani, va ocupa pozitia cea mai de sus intr-o ierarhie sau va fi cel mai bine privit. Deci compari viata reala cu un sistem ideal, inexistent in viata reala? De ce?
  • Notele nu sunt “bogatie”. Orice libertarian iti va spune ca bogatia = capital. Notele primite la scoala sunt evaluarea arbitrara a valorii cunostintelor si muncii unui om. Banii sunt evaluarea arbitrara a valorii muncii unui om (cunostintele sale au un rol mai mic). Atata doar ca notele nu au greutatea banilor sau a capitalului. Poti lua 10 pe linie in orice facultate, asta nu iti garanteaza nimic daca nu e corelat cu o lupta pentru a transforma notele in ceva palpabil (un loc de munca, o afacere, un post de profesor, un post de cercetator etc.). Pe cand cu capital ai acces direct la orice bunuri si servicii.

(2) este gresit pentru ca:

  • Faptul ca primesti un 4 sau un 10 nu te face mai bogat, mai fericit sau mai implinit. Da, poti castiga un premiu, o bursa etc. in scoala. Dar rezultatele se vad pe termen lung. Inveti pentru tine, in primul rand, chit ca esti notat pentru asta. Rezultatul (nota) stii foarte bine ca te ajuta doar temporar. Nu traiesti din note, nu iti pune un 10 o friptura pe masa iar un 2 o zeama-lunga.
  • Prin extensie, daca in socialism se porneste de la ideea ca prin impartirea resurselor toata lumea castiga ceva (binele general), daca toata lumea trece la un examen prin impartirea notele (fara sa invete) nu obtii decat o satisfactie efemera. Ai trecut un examen. Wow. Si apoi mai ai doar minim 39 de alte examene pana termini facultatea. Si apoi trebuie sa te angajezi. Castigul nu conteaza!
  • Nu exista o pierdere majora daca pici. Pe cand in capitalism salbatic, daca X castiga echivalentul lui 10 si Y castiga echivalentul unui 1, cel care “pica” moare. X poate cumpara orice, Y este la un pas distanta de o boala in care ar muri (pentru ca nu are bani de asigurare de sanatate), nu are resurse pentru a evolua (pentru ca nu ar avea acces la educatia privata) samd

(3) este gresit pentru ca:

Exemplu simplu: Americanii au 7 nivele de impozitare a venitului (marginale) si oricum sunt nemultumiti de ele. De la venituri individuale peste 90.000$/an (pana la 189.000 $), americanii sunt taxati (pentru veniturile peste 90k) cu 28% pe an. Venitul mediu pe gospodarie era in 2014 53.657$.

Presupunem prin absurd ca parabola e corecta si taxarea celor bogati pentru a da celor saraci = notarea celor studiosi cu nota medie. Luam un exemplu: ii taxam cu 5% in plus pe cei cu venituri mai mari de 90.000 $. Ca valoare, suma e mare. La 100.000$, ar insemna pe undeva pe la 1.000$ in minus (precum ziceam, e taxa marginala, nu aplici majorarea la 100.000$, doar la diferenta pana la 90.000$). Dar John tot castiga mult peste media in SUA ar continua sa aiba in mana un venit mai mic cu aprox. 100$ pe luna. Ar fi mult mai sarac? Exemplul poate fi continuat si la 500.000$, 1.000.000 samd. Da, ar plati o suma mare in plus. Dar cu siguranta nu ar insemna saracie.

(4) este gresit pentru ca:

Putem spune ca banii din taxele lui John ar fi luati si redistribuiti unor saraci. Este asta disparitia bogatiei din economie = saracirea societatii (per total)? NU! Saracul va cheltui (aproape) intotdeauna banii putini pe care-i are, pe cand cel bogat are tendinta spre acumulare. Singura problema ar fi ca (poate) se mai pierd niste bani in birocratie.

(5) este gresit pentru ca:

Taxarea nu a fost si nu este “divizarea bogatiei”. In esenta, taxarea este strangerea de bani de la populatie pentru a realiza proiecte pe care nimeni nu le-ar putea face de capul sau. E mai degraba “punerea in comun a bogatiei”. Vezi si explicatia de mai jos. Da, exista limite si excese. Dar ce e mai excesiv: sa cheltuiesti 1 milion de euro pentru 1 racheta care “va duce democratia” intr-o tara de lumea a 3-a sau sa oferi food stamps de 500$ la 2000 de oameni? Problema e in gasirea unei balante si prioritati in cheltuieli, mai degraba.

(6) este gresit pentru ca:

Nu cred ca e institutie mai hulita de socialistii-de-apartament decat banca. Banca moderna este intruchiparea capitalismului (stangistii ar zice “al Răului”). Banca este cea mai eficienta institutie de multiplicare a banilor creata vreodata. Banca ia bani pe termen scurt de la 1000 de oameni (depozite), pastreaza o fractiune din ei si apoi ofera credite pe termen lung la alte sute de oameni, mutand banii electronic dintr-o parte intr-alta. Cumpara apoi titluri de stat pe termen lung, pe care le impacheteaza ca instrumente de bonitate, pe baza carora imprumuta alti bani pe termen lung (de la alti bani), apoi ofera alte credite si tot asa. Din 100 x 1000 initiali se pot obtine 100 x 1500 foarte usor.

Cum face asta? Prin rezerve fractionare, TAXAREA deponentilor, TAXAREA creditatilor si… impartirea banilor. Si ce produce? BOGATIE. Mai sa fie. Stai, am facut o analogie, asta nu e permis, nu? 🙂

(7) este gresit pentru ca:

Nu exista 50% si 50%! Exista un procent de oameni care nu vor munci niciodata si exista un procent de oameni care intotdeauna vor castiga foarte mult – asa e viata. Si e normal sa existe si unii si ceilalti. Dar intre aceste 2 categorii mici, exista multe alte subcategorii de oameni care muncesc mai mult sau mai putin. Impartirea in alb si negru, noi vs. ei este divide et impera de 2 lei.

(8) este gresit pentru ca:

I se pare cuiva ca Danemarca, Suedia, Norvegia sunt state-esuate? Nu zic ca sunt state ideale. Au problemele lor. Dar, in esenta, taxarea e mare, unii oameni traiesc de pe urma beneficiilor oferite de stat si altii muncesc foarte mult si sunt taxati.

La final, opinia mea:

Eu sunt convins ca socialismul, ca ideologie (deci la modul ideal), nu poate functiona in lumea reala din alt motiv: presupune ca o natiune intreaga sa accepte sa lucreze pentru binele general. Ceva ce nu caracterizeaza fiinta umana.

Putem argumenta la nesfarsit pe tema “ce este socialismul“. Sunt convins ca un republican american sadea ar prefera din principiu sa crape decat sa traiasca in tarile nordice, Germania, Franta sau alt bastion al “socialismului” in opinia lui. Asta pana merge pe-acolo si poate-si schimba opinia. Sau nu.

Eu zic ca exista o oarecare problema a omului mediu de-a face diferenta intre stat social (modelul Nordic), social-democratie (ideologia politica oarecum dominanta, cu variabile in statele nordice, Germania, Franta si in alte state vestice) si socialism (proprietate sociala, comuna, a mijloacelor de productie – pentru “binele general”, antagonistul capitalismului, o ideologie greu de pus in practica in forma ei 100% pura – nu ca n-ar fi incercat unii si au esuat).

Orice stat modern este construit pe taxare si utilizarea banilor din taxe pentru “binele general” (ceea ce poate fi interpretat diferit, in functie de tipul de conducere a statului). Dar treaba asta se intampla din timpuri stravechi si e singurul mod in care poti construi o societate, cu educatie, sanatate, infrastructura, legi, siguranta (interna si externa). Cu cat statele au inceput sa investeasca mai mult in sanatate, educatie si infrastructura, cu atat au scos mai multi oameni din saracie. Ceea ce le-a marit veniturile – si, prin extensie, a marit veniturile statelor.

Dar ce faci cu cei care nu vor sau nu pot sa iasa din saracie? Un libertarian i-ar lasa sa crape. N-au bani de asigurare de sanatate? Fuck’em, sa crape. Nu au bani de haine sau mancare? Fuck’em, sa crape. Din fericire, nu toata lumea gandeste asa. Apare statul social – specific pentru a-i apara pe cei mai putin in masura sa se apere.

Odata cu acest concept, apar si cei care exploateaza sistemul. Vezi exemplul conationalilor nostri care merg sa traiasca in strainezia din alocatii pentru copii si asigurari de somaj, desi nu au muncit o zi in viata lor. Sau “I love you benefits“.

Aceste elemente le dau apa la moara celor care zic ca “socialismul presupune doar 2 clase: cei ce muncesc si cei care ii fura pe primii, prin nemunca“. Impartirea in noi versus ei a functionat intotdeauna pentru politicieni. Dar e simplu: inaspresti regulile pentru ajutorul social si scapi de aceste excese. Asta presupune legi noi, facute cu cap.

E mai usor sa zici “uite hotii“, sa invrajbesti lumea impotriva unui grup (cine a fost ultima data prin Vest si s-a simtit prost tratat pentru ca e român?), dar nu faci nimic.

Politica, rezumata in cateva cuvinte.

Realitatea e ca nu exista doar 2 clase. Exista bogati, exista clasa medie, exista saraci, exista si oameni aflati in categorii la risc (orfani, batrani, bolnavi).

Si ca nemunca nu se rezuma doar la “traiesc bine cu putin“. Copilul vitreg al socialismului, comunismul, a esuat in special din cauza lipsei de dorinta a oamenilor de-a castiga intotdeauna la fel de mult ca semenii lor. Ceea ce s-a tradus prin lipsa de productivitate, lipsa de competivitate si adaptabilitate si esec economic. La care se adauga, desigur, lipsa proprietatii private, lipsa libertatii de exprimare, opresiunea, lagarele de concentrare, statul politienesc etc.

Daca toata lumea ar vrea sa traiasca bine nefacand nimic, 3 milioane de romani care au plecat in lume in ultimii 25 de ani ar fi fost APROAPE TOTI, invariabil, niste cazuri sociale in tarile-adoptive. Este evident ca nu e asa. Din 3 milioane, e clar ca n-au plecat doar medici, ingineri, programatori, chimisti, poligloti si asa mai departe. AU plecat oameni normali, care poate in Romania ar fi trait din agricultura de subzistenta. Sau din joburi prost-platite. Cum se face ca in strainatatea-atat-de-“socialista” reusesc sa se descurce, uneori mai bine chiar decat bastinasii? Oare nu sunt aceiasi oameni nu ar fi primit in Romania mai mult decat salariul minim? Nu ar fi fost incadrati de libertarieni la “oameni care traiesc din nemunca” si infierati in public?