24 de ore “dificile”

Tura a 4-a de noapte la rand. Alegerea mea, e tura bank. Alegerea mea, prostia mea. 🙂

Am inceput cu un handover foarte aiurea. Detalii putine, asistenta care pleca era cu gandul la copilul mic care era cu ea (nu stiu cine i l-a adus, pentru ca de plecat, a plecat singura cu copilul). Unui pacient trebuiau sa-i fie administrate fluide i.v. de cateva ore, mi-a pasat mie responsabilitatea.

Dupa aceea a urmat o tura cu o gramada de tratamente i.v. (deh, sectie de chirurgie), mai multe branule montate, o gramada de urinale date pacientilor si golite apoi, tracheostomy care 1 data/ora, o discutie draguta cu un lituanian tanar care se plictisea in spital postop (si de asta imi place sa fac ture aici, am mult mai des pacienti tineri), pauza scurtata mult pentru ca alta asistenta nu si-a luat pauza si am tot stat dupa ea degeaba, drumuri prin spital ca sa iau cate un medicament care lipsea samd.

La final de tura a trebuit sa merg si pe la HR ca sa semnez actul aditional la contractul de munca, act care oficializeaza trecerea mea la Salile de Operatii.

Apoi a trebuit sa fug pana acasa printr-o ploaie destul de deasa. Cand am iesit din spital, o alta asistenta tocmai intra cu o umbrela in mana si imi zice empatic “you’re gonna need an umbrella!”. No shit, Sherlock. Am ajuns fleasca la apartament.

Dus, mancare, schimbat, apoi merg cu Simone (un italian) sa semnam noile contracte de chirie, ne mutam intr-un apartament mai mare. Scapam de pakistanez, care, oricat de baiat de treaba ar fi, este extraordinar de incapabil sa pastreze un minim de curatenie sau macar sa nu faca mizerie ca un porc. Oricate discutii am avut cu el, nu are nici o problema sa faca si sa stea in mizerie.

Semnam, luam cheile, vizitam apartamentul un pic, apoi eu merg sa ma culc cateva ore.

In noul apartament am retea. In sfarsit nu o sa mai trebuiasca sa scot capul pe geam ca sa pot vorbi la telefon. Minune. 🙂

Dar mai intai facem 2 plangeri la accomodation office, pentru ca in noile noastre camere nu avem caldura in bai. Welcome to England. 🙂

La 14:30 ma trezesc, mananc ceva, apoi incep sa strang tot calabalacul meu.

In ianuarie veneam aici cu 1 troller mare si 1 troller mic. Acum am plecat cu aceleasi 2 trolere, 2 ghiozdane si 3 carucioare de supermarket (din alea mari). Noroc ca nu schimb orasul, altfel ar fi trebuit sa arunc multe porcarii. 🙂

Am mutat tot calabalacul, apoi am inceput sa fac curat in noul apartament.

Nu era murdar, dar curatenia era (la fel ca multe alte lucruri facute de britanici) de fatada. Dupa inca 2 ore si un drum pana la Lidl ca sa-mi cumpar dezinfectante si manusi si carpe si altele, termin.

La final am avut un moment oarecum straniu, cand prin gradina din spatele blocului a trecut o vulpe mica, ce s-a oprit sa se holbeze la mine (stau la parter) cam 1 minut. Probabil era vreo vrajitoare, pentru ca ce-a urmat a fost ca urmarea unui blestem. 🙂

Se intoarce si Simone si vine cu ideea geniala sa gatim cina amandoi, ca sa inauguram noul apartament si pentru ca amandoi eram obositi si urmeaza sa muncim maine.

Zis si facut. Pornesc cuptorul, il las sa se incalzeasca si ma duc sa aduc niste lucruri din camera. Pica lumina in camera. Ma duc la panoul principal, era doar o siguranta cazuta, dar nu cea de la lumina. Simone imi zice ca miroase ceva ciudat, mergem in bucatarie, cuptorul electric (gol) luase foc si scotea o gramada de fum negru. Toate prizele si toate echipamentele din bucatarie erau moarte. Inclusiv Boilerul. The horror.

Fac sesizare telefonica la cei care se ocupa, imi promit ca va veni cineva “in the next 24 hours”. Atata se poate “de urgenta”.

Ma apuc sa gatesc niste pui la tigaie (aragazul merge). Cum aveam lumina cam chioara, am reusit sa ard ceapa (dar puiul a iesit chiar gustos).

Atunci a pornit alarma de incendiu. I-i-i-i-i-i-i-i-i-i-i.

Sesizare la cei care se ocupa din nou, imi proit ca va veni altcineva “in the next 40 minutes”. Peste 10 minute ma suna enjenerul care se ocupa de asta, promite ca ajunge “in about 30 minutes”.

Intre timp, Simone isi pune niste dopuri in urechi (aparent are asa ceva pentru ca are prieteni care sforaie), eu castile si dau drumul muzicii.

Nu stiu daca a mai mancat si altcineva o cina in sunet de alarma de incendiu si muzica-n urechi, la o lumina chioara, dar eu, unul, n-am mai facut-o pana azi si nu-mi doresc s-o mai fac.

Simone vine cu ideea sa cumparam gheata de la Lidl si sa o bagam in frigider ca sa nu pierdem toata mancarea perisabila. Zis si facut.

Pana la urma vine enjenerul si reseteaza alarma.

Si ne spune ca asta se intampla des in cladirea asta, pentru ca senzorii de alarma sunt pozitionati foarte aiurea (chiar langa aragaz). Cum hota nu functiona pe motiv de electrice distruse, e evident ca senzorul s-a speriat de ceapa mea organica prajita prea mult 🙂

Si ne da codul de resetare pe care putea sa ni-l dea si la telefon. Pentru viitor.

Rabbit-jumping-breaks-rules

Ce ma amuza sa vad cum nu respecta multi britanici regulile, dar pozeaza in mari “bine educati” si care respecta cu strictete legile.

Oricum, mancarea a fost buna. Macar atat.

Am facut dus in fosta mea camera pana la urma, aici nu avem lumina, boiler sau aragaz

Si inca mai astept dupa alt enjener-electrician care sa ne redea miracolul apei calde si pe cel al frigiderului. 🙂

Si maine dimineata am prima mea tura in Sala de Operatie. Si enjenerul nu vine si mie mi se inchid ochii…

 

L.E. E ora 3 si am curent, caldura, frigider, lumina. Cuptorul e mort, ala va trebui inlocuit. Bleah.

Explicatia 1 pentru “enjener”:

Tata a fost inginer proiectant de masini si utilaje grele. Dupa ce a terminat facultatea, cand era inca burlac locuind singur prin centru, in Bucurestiul anilor ’70, o tiganca il tot batea la cap intr-o zi “hai sa iti ghiceasca baba”. “Hai frumosule, chiparosule” etc. Cand a vazut tiganca lipsa succesului, s-a apucat sa-i zica “hai, nu fi zgarcit, scartare, zgarciobule.”. La final, ultima ocara aruncata a fost “enjenerule“. (cu accent pe primul e).

Explicatia 2: aici toti instalatorii si electricienii se numesc “engineers” – chit ca nu au facut facultate de 5 ani sau ceva de genul. E un pic gresita nomenclatura, sa zicem asa.

Cum arata o “scrisoare externa” pentru Posta Romana

Dimineata intr-un oficiu postal dintr-un cartier bucurestean.

5 ghiseuri, 3 deschise, cate 6-7 oameni la cozi, plus altii pe la mese, care scriau de zor.

Aici intru eu in scena, mandru posesor al unei hartiute pe care scria ca mi-a sosit o “Scr. ext.”.

Om trecut prin multe, nu degeaba am 31 de ani, m-am asezat la ultima coada, unde scria mare “colete interne si externe, primire si predare”. Chit ca era cea mai lunga si in fata mea erau numai oameni cu ditamai pachetele.

Stiam ca trebuie sa-mi soseasca un pachet din Anglia, imi cumparasem niste adidasi negri ca taciunele, pentru ca, aparent, in spitalele de stat din UK nu ai voie sa porti decat incaltari negre. Nimic de alta culoare. Daca sunt si impermeabile, ar fi ideal.

N-am gasit ceva pe placul meu la noi, am apelat la inventia ghiavolului secolului XXI, internetul, si am profitat si de inventia capitalista numita “Black Friday” si am comandat niste adidasi cu reducere de pe asos.com. Transport gratuit – daca nu ma deranja sa imi soseasca in 12 zile. Nu ma grabeam, deci am acceptat “oferta”.

Revenim. In toata viata mea cred ca am primit mai putin de 10 scrisori sau pachete la posta, incluzand si o vedere pe care mama mi-a trimis-o dintr-o delegatie, cand aveam vreo 5 ani. Cine sa-mi trimita scrisori in ziua de azi? Eram sigur ca e vorba de pachetul de la asos, chit ca pe trimiterea de la posta scria “Scr. Ext.”.

Dupa doar 30 de minute de stat la coada, timp in care am admirat rabdarea altei lucratoare la posta, care tot purta o discutie tipata cu o mamaie de 90 de ani care venise sa-si ia pensia, ajung in fata ghiseului. Sunt gratulat cu un “nu la mine, la ghiseul 1, la colega”. Nu a contat ca i-am zis ca sunt sigur ca e colet, ea stia una si buna “la ghiseul 1, la colega”.

Hop, o noua coada. Aici a durat mai putin, pentru ca doamna se misca f. repede, in ciuda faptului ca au venit nu mai putin de 5 pensionari sa intrebe daca “a sosit pensia”. Dupa doar 15 minute, ajung la ghiseu.

Scormoneste un pic pe sub mese, se intoarce cu scrisoarea:

scrisoare asos

Poza e cam proasta, dar garantez ca e un colet. Un fel de punga in care era cutia mea cu adidasi si un formular pentru returnare.

Iau “scrisoarea” si ii spun doameni: “va rog frumos sa-i aratati si colegei dvs. de la colete pachetul meu si sa-i spuneti ca nu e scrisoare”. Doamna raspunde țâfnoasă: “Asta e o scrisoare”. Eu, nimic: “Doamna, e colet, uitati-va la el”. “Nu, e scrisoare, la mine toate sunt scrisori”.

Ma intorc la vecinii de coada, care radeau deja: “Dumneavoastra vi se pare ca asta e o scrisoare, poate sunt eu tampit si nu mai stiu cum arata una?”. Nimeni n-a zis nimic.

Concluzia logica: sunt tâmpit.

Cand am iesit, dupa doar 45 de minute din oficiul postal, nu m-am mai stapanit:

Cum e sa cazi pe schiuri de pe o stanca

Horror:

Un sold ti se fractureaza si iti perforeaza intestinele si 1 rinichi, pelvisul se rupe de coloana, iti rupi mai multe coaste (care iti perforeaza un plaman) si iti fracturezi coloana. Apoi, in timpul operatiei, sub anestezie, inima ti se opreste de 2 ori.

Dupa operatie, o perioada stai legat de pat, ca sa nu te misti si sa lasi timp coloanei sa se sudeze.

Dar daca supravietuiesti, devii alta persoana:

I like the person I’ve become after the accident: I take things more slowly, and don’t really let anything get under my skin.

val-d-isere

In 10 ani de zile nu am avut vreun accident atat de grav. Am avut apa la genunchi in al doilea sezon (de la cazaturi repetate pe genunchi), am cazut de cateva ori in primele 2 sezoane si am dat cu tampla de gheata (de atunci port casca tot timpul) si m-am dat de cateva ori peste cap ca un bolovan (fara sa vreau si fara sa ma accidentez mai grav de “un pic de stat jos, o aspirina si niste diclofenac gel si trece”). Cam atat.

Acum 5 ani am avut o cazatura banala in off-piste, m-am dat peste cap, am facut o entorsa care nu s-a vindecat perfect nici acum si probabil mi-am distrus un disc vertebral (am o hernie intravertebrala mica la unul din discurile lombare si nici un alt eveniment-cauzator in restul vietii).

De atunci nu a mai fost niciodata la fel vreo zi de snowboard. Sunt mai constient ca oricand de riscurile asociate sportului asta, dar asta nu ma opreste.

 

Nu sunt vreun obsedat de adrenalina, sunt printre oamenii care incearca intotdeauna sa isi asume cat mai putine riscuri si sa faca totul cat mai in siguranta – in toate aspectele vietii.

Dar pe bune de ma pot opri din a merge la snowboard.

Exista o legatura intre atractia fata de citate-semi-profunde-fara-sens si lipsa de inteligenta

Sau cel putin asta zice studiul asta facut de niste cercetatori de la Universitatea Waterloo din Ontario, Canada, publicat in Jurnalul The Society for Judgment and Decision Making –  o organizatie academica multidisciplinara dedicata studiului teoriilor deciziilor si judecatilor.

Ce parere aveti de citate de genul:

“Knowledge comprehends the light of belonging”

“Self power grows through universal actions”

“Culture is inherent in a symphony of facts”

“Quantum physics is only possible in essential love”

 

Asa-i ca suna a tampenie ambalata frumos? Asta nu inseamna ca nu sunt pur si simplu niste tampenii.

Toate sunt generate aleatoriu folosind un site care pune niste cuvinte care par elevate intr-o propozitie simpla, unde singura regula e ca verbul e pe locul doi.

Site-ul nu face decat sa copieze (in spirit) citatele motivationale si pseudo-spirituale sau pseudo-profunde pe care le varsa catre milioanele sale de fani un (fost) medic – actual vindecator New Age, scriitor si speaker motivational, Deepak Chopra. Un om care castiga mult mai mult din pseudostiinta si vanzarea de falsa spiritualitate intr-un an decat ar fi castigat ca medic endocrinolog intr-o cariera intreaga.

Dar hei, daca nenea asta castiga 8 milioane de dolari pe an din pseudostiinta, se cheama ca el face bine, daca o companie farmaceutica vinde vaccinuri verificate si para-verificate de 25 de milioane de dolari si face profit tot cam 8 milioane de dolari (o rata a profitului de 30-40% e normala pt. un vaccin), se numeste ca ne omoara, face experimente pe noi, ne vrea raul etc. etc.

Medicina bazată pe știință e fără prinţipuri, va să zică că nu le are, pseudostiinta e pseudo-profundă, care va să zică ne vrea binele?

Ei bine, cercetatorii antementionati au folosit citate de genul asta, alaturi de niste teste standardizate de inteligenta, plus niste teste pentru a evalua ceea ce e important pentru subiectii lor (de la teorii conspirationiste, la paranormal si increderea in tratamente alternative lipsite de suport stiintific). In 4 studii succesive, cu aproximativ 200 de subiecti fiecare au verificat cate o ipoteza, pe baza careia au construit ipoteza urmatorului studiu.

Cine ar fi crezut ca aceiasi oameni care cred ca citatele (lipsite de sens si care suna pseudo-profund) de mai sus sunt “profunde” sunt si mai degraba cu inteligenta scazuta, si predispusi la a crede in paranormal, conspiratii si alte bazaconii?

Desigur, studiile au avut subiecti putini, cercetatorii au pornit de la un aspect inerent subiectiv (cat de “profund” ti se pare un citat), dar metodologia e destul de bine aplicata.

Articolul poate fi citit in intregime aici. Un rezumat de la The Independent (cum am ajuns prima data la el) aici.

In loc de final:

tampenie citata

Cum iti vin idei de vacanta – citesti pe net ce fac altii

De regula, trebuie sa fie si ceva care sa te atraga, altfel n-are nici un fel de efect asupra ta.

Ei bine, ca fan al seriei de carti A Song of Ice and Fire si al ecranizarii sale – Game of Thrones, setul asta de poze ale unui cuplu care a plecat in Croatia cu scopul specific sa gaseasca locurile pe unde a fost filmat serialul (in special ultimele sezoane) mi-a dat o idee pentru o viitoare vacanta. Oricum vroiam de mai multa vreme sa vad coasta Adriatica (dar nu numai Croatia), asa as avea un scop in plus pentru asta. Timp si bani sa se gaseasca 🙂

Cateva poze luate din articolul initial, cu paralela realitate-serial:

Am gasit dragonii @HBO
Am gasit dragonii
@HBO
Subsolul palatului lui Diocletian
Subsolul palatului lui Diocletian
Mereen @HBO
Mereen
@HBO
Fortareata Kliss
Fortareata Kliss
Sala tronului @HBO
Sala tronului
@HBO
Sala tronului lui Daeneris - Palatul lui Diocletian din Split
Sala tronului lui Daeneris – Palatul lui Diocletian din Split
King's Landing @HBO
King’s Landing
@HBO
in afara zidurilor vechiului Dubrovnik
in afara zidurilor vechiului Dubrovnik
Red Tower, King's Landing Turnul Minčeta
Red Tower, King’s Landing
Turnul Minčeta
Fort Lovrijenac
Fort Lovrijenac
Shame, Shame, Shame! @HBO
Shame, Shame, Shame!
@HBO
Dubrovnik
Dubrovnik
The walk of atonement @HBO
The walk of atonement
@HBO
scari in Dubrovnik
scari in Dubrovnik

Acuma… pana oi ajunge eu in Croatia, de ar face ceva George RR Martin sa apara odata porcaria aia de carte a 6-a din serie, ca m-am saturat sa tot astept. :))

Drepturi imagini: HBO si Asta Skujytė-Razmienė

Surprinzator, dar merita sa mergi la Festivalul Enescu… la cinema

Ma plangeam acum multe luni pe aici de faptul ca nu am gasit bilete la David Garrett + Filarmonica din Monte Carlo, la Festivaul Enescu, desi am incercat sa le cumpar din martie.

D Garrett
drepturi imagine: David Garrett (facebook)

Ei bine, am gasit o solutie de compromis mult mai buna decat “sa ma uit la televizor”: m-am dus la Grand Cinema, unde transmisia video a fost hi-quality (cred ca 4K?) iar cea audio a fost excelenta. Nu, n-a fost chiar ca in sala de concerte, dar a fost cea mai buna alternativa.

Culmea a fost ca mi-a placut mai mult partea a doua a concertului (Ravel, in special Boléro). Nu ca mi-a displacut prima parte, cu David Garrett – care a avut niste bis-uri foarte frumoase la capatul unei ore misto, dar parca m-a prins mai mult ritmul mai alert din ora a doua.

Eh, ca ultima data cand am fost la un asemenea concert, imi promit sa mai merg. 🙂

Cat despre experienta in sine, daca transmisiunea video a mai avut momente scurte de lag, audioul a fost foarte bun pe toata durata spectacolului. De mai multe ori mi-am adus aminte de serialul de comedie de pe HBO Silicon Valley, in care un grup de programatori se chinuie sa construiasca o firma de succes in jurul unui algoritm de codare al transmisiunilor video care sa le permita vizionarea in calitate foarte buna si fara nici un lag.

Nu a fost foarte multa lume (dar sala a fost departe de-a fi goala), ceea ce mi-a dat o senzatie ciudata fata de experienta mea precedenta la un spectacol David Garrett, la Filarmonica din Berlin, cand era sala plina-ochi.

Oricum, in conditiile in care biletele vor ramane la fel de greu de procurat si in viitor, in lipsa unor sali de concerte mai mari in Bucuresti, cred ca vizionarea in felul acesta a concertelor din cadrul festivalului Enescu ramane o alternativa cat de cat ok – daca va ramane colaborarea asta valabila in viitor.

P.S. Multumesc din nou cititoarei care mi-a oferit un bilet (contra cost) acum cateva saptamani, bilet pe care a trebuit sa-l refuz pentru ca nu puteam merge fara sotie la concert. Sper ca a gasit un cumparator intre timp.

Va las cu un pic de Ravel