Cum e IELTS-ul Academic?

Nu e usor, dar nu e nici extraordinar de greu.
In opinia mea, daca ai un vocabular cat de cat ok, daca esti obisnuit sa vorbesti cu si/sau sa asculti nativi (i.e. filme fara subtitrare), Listening, Reading si Speaking sunt usoare.

Sigur, ai nevoie de o minima pregatire inainte de examen, pentru ca trebuie sa stii dupa ce sa te uiti sau la ce sa fii atent la listening pentru a-ti face viata mai usoara. Iar la speaking trebuie sa poti purta o discutie pe orice subiect mai simplu.

Chit ca e “academic“, nu te intreaba nimeni de opinia ta despre clonarea umana, CRISPR si modificarile genetice sau mai stiu eu ce.
Singura problema e la Writing, zic eu, pentru ca trebuie sa scrii niste lucruri “in limbaj oficial, formal“, intr-un mod care sa fie pe placul unui examinator mai rigid.

Saptamana trecuta am vazut un articol-reclama pe o pagina de facebook pentru personal din salile de teatre (din UK). Era despre un curs de facultate de tip “top-up”, prin care as putea obtine in 2 ani o diploma de licenta in “Perioperative Practice”. Adica ceva ce imi lipseste pentru a avea sanse mai mari sa reusesc ce mi-am propus acum 5 ani.
Eeeniuei, pentru a studia ca non-localnic la o facultate din Anglia ai nevoie de IELTS Academic luat cu minim 7,0 la toate cele 4 categorii.
Pentru cine nu stie, rezultatele la IELTS se primesc la 13 zile dupa ce dai examenul. Data limita pentru depunerea dosarelor pentru a incepe studiile din septembrie 2017 este 10 septembrie. Examenele IELTS se dau in Anglia in aproape fiecare sambata (si cateodata si in anumite zile de joi).
Eu am citit despre curs pe 2 august, cand eram deja in Romania. Am vorbit cu cineva de la universitatea respectiva, am aflat ca trebuie sa iau IELTS. Pentru a primi rezultatele la timp, trebuia sa dau examenul la prima data disponibila. Din fericire, in Londra se poate da examenul in 3-5 locatii diferite, am gasit un loc liber, am platit si gata.
Si uite asa am ajuns eu sa dau examenul cu pregatire minima, dupa o saptamana cu putina odihna si multa agitatie.

Asta probabil mi s-a intamplat pentru ca m-am tot intrebat ce as face daca as da IELTS-ul, ca toata lumea care si-a inceput procesul de recunoastere a studiilor la NMC dupa ianuarie 2016. šŸ™‚

Ce pot sa spun despre examen:
– organizarea a fost tipica pentru britanici. “Sa ajungeti acolo la timp, altfel vi se va interzice accesul la examen si veti pierde taxa“. Am alergat ca tampitul pentru ca un tren a avut o mica intarziere, ca sa ajung la timp. Si ei ne-au bagat in sala de examen dupa minim 1 ora de la ora la care ne-au chemat. Si oricum au avut niste probleme tehnice, din cauza carora am inceput examenul la 10:00.
– Masurile de securitate sunt ridicole. Ti se face o poza, ti se ia amprenta – care e reverificata inainte de ultimul examen, de Speaking, esti verificat repetat cu un detector de metale si ti se cere sa lasi absolut orice ai in buzunare intr-o garderoba (pentru care nu isi asuma nici o raspundere). Ti se cere sa uploadezi o poza cu pasaportul la inregistrare, apoi e verificata fata ta cu poza din pasaport inainte de fiecare examinare.
E un examen de limba engleza, nu o vizita intr-o inchisoare de maxima securitate. Probabil ca fac asta pentru ca au avut vreun caz ratacit in care cineva a incercat sa insele sistemul. Pentru o tampenie a cuiva (daca a existat asa ceva), acum toata lumea trebuie sa fie tratata ca posibili infractori, nu ca studenti, asistenti medicali, doctori sau alti nefericiti care au nevoie de porcaria lor de hartie.
– Tipic britanic: tot aberau ca “for health&safety reasons please wait in a single-line queue in the corridor and that room”, dar ignorau faptul ca ei au inghesuit aprox. 140 de oameni intr-o cladire veche, cu coridoare inguste.
– Iarasi tipic britanic: mi-au scris incomplet numele pe eticheta de pe banca. Cat de greu e sa iei cu copy-paste un nume dintr-un fisier electronic?
– La listening trebuie sa fii foarte atent la tot ce se zice si sa anticipezi ceea ce ar trebui sa auzi, pentru ca nu auzi o a doua oara nimic si timpul trece repede.
– La reading trebuie sa termini repede primele 2 subiecte (din 4), pentru ca ultimele 2 e probabil sa fie mai complicate si mai lungi si vei intra in criza de timp spre final.
– La writing unii zic ca e bine sa incepi cu subiectul 2, pentru ca are pondere mai mare in nota finala. Eu zic ca e ok sa faci subiectul 1 bine, dar sa incerci sa-l faci in 15 minute, pentru a avea mai mult timp pentru subiectul 2. NU E TIMP pentru a scrie subiectele pe ciorna si apoi sa le transcrii “frumos”. Eu am pierdut 17 minute pentru subiectul 1, ceea ce a fost cam mult. Pentru subiectul 2 trebuie sa iti organizezi argumentele bine si sa te gandesti la o concluzie – o mica schema logica pe ciorna e utila.
– Nu exista pauza intre cele 3 parti, nu ai voie la toaleta in ultimele 10 minute ale oricarei parti sau atunci cand se impart/predau hartiile. Nu ai voie decat cu o sticla de apa transparenta si fara eticheta in sala de examen.
– Pentru speaking e bine sa te obisnuiesti sa vorbesti 2 (nu 3) minute pe un subiect in termeni clar, folosind niste expresii mai complexe (pentru a iti arata cunostintele de vocabular) si sa raspunzi la TOATE cerintele subiectului. Examinatorul NU te va ajuta. Intrebarile suplimentare nu sunt de speriat, dar sunt tampite. Introducerea e tot timpul de genul “cum te numesti, de unde esti, cum e acolo unde esti”, apoi urmeaza o tampenie – “let’s talk about mirrors – how often do you look in a mirror?” a fost pentru mine ce a urmat dupa “how is public transportation in Bucharest

Dupa prima parte a examenului am avut 2 ore sa ma plimb, mananc ceva si relaxez. Noroc ca aveam ditamai parcul aproape.

omu
Habar-n-am daca o sa iau 7 sau mai mult in total, sunt destul de sigur ca la Listening si Reading ar trebui sa iau minim 8 din 9. Voi afla peste 12 zile. Precum se vede, nu am dat prea multe sfaturi despre pregatire, pentru ca ce am facut eu a fost minim si nu stiu daca a fost util sau nu. Se va vedea in rezultat. šŸ™‚

Oricum, un curs specializat de pregatire pentru IELTS este recomandat, i-ar fi de folos oricui.

Despre sfaturi si experienta

Un sfat bun primit la momentul potrivit este extrem de util.

advice
In actuala mea meserie amĀ realizat ca eram pe caleĀ a face niste tampenii de cateva oriĀ atunci cineva care mi-a zis “stii ca poti face … pentru a obtine un rezultat mai bun?”.
Pe de alta parte, de mai multe ori mi s-au datĀ sfaturi (mai degraba observatii)Ā pe un ton rastit, alaturate cu anumite jigniri si intr-un mod foarte brusc. Observatii corecte, sa fim intelesi, dar spuse intr-un mod care sa-l faca pe primitor sa regrete caile sale gresite si alegerea meseriei si faptul ca e in locul ala samd. šŸ™‚

E important sa stii cum sa dai un sfat.

O calitate-problema a mea este ca imi place sa ajut. Daca intrebi 10 colegi la nimereala (care au lucrat cu mine) din colectivul de peste 100 de oameni de la teatre, primul lucru pe care l-ar zice despre mine ar fi ca sunt “overeager to help”. Realist vorbind, nu e o calitate, ci o slabiciune. Aproape toate problemele pe care le-am avut la teatre au fost din cauza ca nu am fost in stare sa stau deoparte atunci cand am considerat (cateodata gresit) ca cineva are nevoie de ajutor. Incet-incet ma tratez si pentru problema asta.
In ideea asta, de multe ori spun oamenilor care cauta ceva unde pot gasi acel ceva si ce altceva le mai trebuie. Pentru ca stiu ca vor mai face 1-2-3 drumuri in plus daca vor lua doar 1 lucru atunci. Problema e ca majoritatea oamenilor nu vor sa li se spuna ce sa faca. Daca sunt oameni care au chiar ceva experienta, devin de-a dreptul violenti atunci cand li se pare ca altcinevaĀ (despre care exista perceptia ca are mai putina experienta)Ā le spune cum sa faca lucrurile mai eficient.
Aici nu e vorba de comportament deĀ “tampit care crede ca le stie pe toate“. Oamenii de genul asta intotdeauna vor alege un ton aiurea si vor avea gura mare constant. Am avut suficient de-a face cu asemenea specimene incat incerc din greu sa nu fiu asa. Prefer sa cred ca nu fac asta.
Indiferent ce ton alegi, atata timp cat cineva nu-ti cere specific ajutorul sa faci x sau y, intr-un final cred ca cel mai bine e sa lasi persoana aia sa faca lucrurile cum vrea.

Ce te faci cand dai un sfat cuiva care nu-l vrea?

Un exemplu simplu este cel al fumatorilor sau al persoanelor care sufera de obezitate. Traim intr-o lume in care avem avertizari peste avertizari despre nocivitatea tigarilor sau despre problemele de sanatate pe care le cauzeaza lipsa activitatii combinata cu obezitate si alimentare nesanatoasa. Cu toate acestea, atata timp cat fumatorul sau persoana supraponderala nu are probleme reale (nu “da cu capul de pragul de sus“), tinde sa ignore avertizarile, ba chiar sa devina violent atunci cand cineva ii spune ca ar fi bine sa se lase de fumat sau sa duca o viata mai echilibrata dpdv alimentar/al activitatii.
In fiecare tara europeana unde s-au introdus legi care interzic fumatul in public au existat dezbateri in care fumatorii isi aparau la baionetaĀ dreptul de-a se omori incet. Duceau o lupta demna de o cauza mult mai importanta… Asta nu inseamna ca ar trebui sa li se permita sa fumeze in public, din punctul meu de vedere libertatea lor de-a fuma se opreste atunci cand libertatea mea de-a NU fumaĀ e ingradita.
Dar e un exemplu de urmari ale sfaturilor nedorite. Si un exemplu de intelegere gresita a conceptului de societate libera, dar asta e alta discutie.

Am scris aici de mai multe ori in timpul scolii despre faptul ca nenumarati amici, cunoscuti, necunoscuti, colegi, viitori colegi (asistenti/asistente medical/e) mi-au zis constant timp de 3 ani de zile “de ce ai ales sa faci meseria asta, nu stii ca nu se castiga bani din ea, nu o sa iti placa, nu e pentru tine, nu e de viitor, mai bine faci altceva“.

Cum ar fi fost viata mea acum daca i-as fi ascultat? Si ca sa fiu clar, NICI MACAR 1 DATA nu am cerut sfatul acestor persoane. De unde stiau ei ce imi place mie, ce nu o sa imi placa in viitor si ce vreau eu sa fac?

Am inceput blogul asta in prima zi de scoala, in septembrie 2012. In 4 ani jumatate am primit cateva sute bune de e-mailuri de la diferiti oameniĀ care vroiau sa se apuce de scoala pentru a deveni asistenti medicali. Oameni diversi, cu diverse nivele de educatie si povestiri diferite. Unii imi povesteau viata lor (mie,Ā un strain), altii imi puneau o intrebare scurta si-atat.
Am primit destul de multe e-mailuri scrise intr-o romana aproximativa, cu o gramatica atroce, in care niste adulti imi ziceauĀ ca vor saĀ devinaĀ asistenti medicali si apoi vor sa plece din tara ca saĀ isi faca un rost. Si imi puneau o intrebare simpla (ceva de genulĀ “se (sic!) merita?”. Multi oameni careĀ alegeau postliceala (din afirmatiile lor)Ā doar pentru ca asa puteau sa nu vina la scoala mai deloc si sa obtina o diploma.
Daca m-as fi comportat ca “binevoitorii” care ma tot sfatuiau pe mine sa fac altceva, i-as fi luat peste picior, i-as fi pus sa invete sa vorbeasca in limba lor intai sau altele.
Dar intr-un final cine naiba sunt eu sa fac asta?

Le-am raspuns la intrebare cat mai concis si le-am urat succes. Se vor descurca sau nu, dar vor face ceea ce au vrut ei sa faca, nu ce le-a spus un necunoscut sa faca.

Multa lume se foloseste de apelul la experienta (sau apelul la autoritate) pentru a oferi un sfat. X a facut lucrul Y pentru 5-10-20 ani, deci cu siguranta X este un expert in domeniul YĀ si poate sa isi ofere opinia oricand, oriunde.
Probleme apar atunci cand X priveste lucrurile doar din perspectiva lui sau atunci cand experienta lui X este limitata la un anumit gen de situatii. Cred ca experienta ar trebui sa te inveti sa te adaptezi intotdeauna situatiilor, nu sa arunci cu opinii in stanga si-n dreapta.

Cand am avut un schimb de experienta in Elvetia, o profesoara de acolo ne-a dat un exemplu interesant. Multa lume foloseste fraza “ai grija de pacientii tai asa cum ai vrea sa fii ingrijit chiar tu insuti” atunci cand se refera la un ideal de ingrijire a asistentului medical.
Ne-a spus de exemplul unui pacient in varsta norvegian, strabunic de aproape 90 de ani, cu o familie extinsa (copii, nepoti, stranepoti), care a murit singur intr-o camera anosta de spital dupa o boala lungita. In camera eram 12 viitori asistenti medicali: eu,Ā 1 englezoaica, 2 norvegience,Ā 4 nemtoaice, 4 spaniole siĀ 1 portugheza.
Ne-a intrebat ce parere aveam despre asta si ce am fi incercat noi sa facem. Spaniolele au fost scandalizate de situatie, ziceau ca ar fi facut si dres, asta era inacceptabil. Au fost diferite raspunsuri. Doar norvegiencele au spus ca ele doar l-ar intreba daca ar dori sa ia legatura cu cineva sau nu. In opinia lor, nu era ceva anormal ca cineva sa moara singur in spital, daca asta isi dorea. Ar fi luat legatura cu persoana desemnata drept “ruda cea mai apropiata” aproape de final, dar atat.
Alta cultura, alte obiceiuri.
Ceea ce te face sa te gandesti: poate cum mi-as dori eu sa fiu ingrijit nu este cum si-ar dori altcineva sa fie ingrijit. Desigur, trebuie sa-ti pastrezi un numitor comun, o idee de baza despre profesionalism, dar trebuie intotdeauna sa fii pregatit sa te adaptezi la ceea ce vor altii, nu sa te bazezi “pe experienta ta“.

Desigur, privind lucrurile din afara, inclusiv acest tip de gandire este tot un fel de a te baza “pe experienta ta”, dar ideea e sa te adaptezi.

 

Cand lucram pe sectie am avut pe capĀ o familie a unui pacient care era pe cale sa moara. El stia asta, ei stiau asta. Dar ei erau mai dificili si tot timpul faceau scandal din orice. Ce am observat e ca ii scotea din sarite daca le zicea oricine (asistenta medicala sau doctor) “I understand you, but…”. Ai zice ca daca ii spui cuiva ca “il intelegi” o sa reactioneze pozitiv, nu? Nu e universal valabil.
Intr-un final, ce naiba poate sa inteleaga altcineva despre durerea ta? E durerea ta, nu e a lui, nu iti doresti sa fii inteles, poate iti doresti sa fii ascultat sau sa se faca ceva, orice…
Cum i-a calmat o colega (da, cu multa experienta)? I-a luat deoparte, a inceput cu “I can only imagine what you’re going through” si pur si simplu i-a ascultat mai multa vreme, pana s-au calmat si apoi le-a oferit o solutie minimalista.

Experienta colegei respective era mai “buna” decat experienta celorlalte colege, care tot timpul incepeau cu “I understand what you’re going through”?

Nu neaparat, dar, din nou, ideea e de a fi maleabil si de a te gandi la ce vrea celalalt, nu la a-i da o solutie care se aplica la tine.

 

 

Ideea pentru postarea asta a venit dupa ce sotia mea mi-a zis ca i-am raspuns urat unui cititor al postarilor mele de pe facebook. Nu ma enerveaza sa primesc sfaturi, chiar si nedorite, dar atata timp cat nu le cer si (in opinia mea) nu se aplica la ceea ce vreau EU si la planurile MELE, de ceĀ simte cineva nevoia sa mi le ofere?

sfat

24 de ore “dificile”

Tura a 4-a de noapte la rand. Alegerea mea, e tura bank. Alegerea mea, prostia mea. šŸ™‚

Am inceput cu un handover foarte aiurea. Detalii putine, asistenta care pleca era cu gandul la copilul mic care era cu ea (nu stiu cine i l-a adus, pentru ca de plecat, a plecat singura cu copilul). Unui pacient trebuiau sa-i fie administrate fluide i.v. de cateva ore, mi-a pasat mie responsabilitatea.

Dupa aceea a urmat o tura cu o gramada de tratamente i.v. (deh, sectie de chirurgie), mai multe branule montate, o gramada de urinale date pacientilor si golite apoi, tracheostomy care 1 data/ora, o discutie draguta cu un lituanian tanar care se plictisea in spital postop (si de asta imi place sa fac ture aici, am mult mai des pacienti tineri), pauza scurtata mult pentru ca alta asistenta nu si-a luat pauza si am tot stat dupa ea degeaba, drumuri prin spital ca sa iau cate un medicament care lipsea samd.

La final de tura a trebuit sa merg si pe la HR ca sa semnez actul aditional la contractul de munca, act care oficializeaza trecerea mea la Salile de Operatii.

Apoi a trebuit sa fug pana acasa printr-o ploaie destul de deasa. Cand am iesit din spital, o alta asistenta tocmai intra cu o umbrela in mana si imi zice empatic “you’re gonna need an umbrella!”. No shit, Sherlock. Am ajuns fleasca la apartament.

Dus, mancare, schimbat, apoi merg cu Simone (un italian) sa semnam noile contracte de chirie, ne mutam intr-un apartament mai mare. Scapam de pakistanez, care, oricat de baiat de treaba ar fi, este extraordinar de incapabil sa pastreze un minim de curatenie sau macar sa nu faca mizerie ca un porc. Oricate discutii am avut cu el, nu are nici o problema sa faca si sa stea in mizerie.

Semnam, luam cheile, vizitam apartamentul un pic, apoi eu merg sa ma culc cateva ore.

In noul apartament am retea. In sfarsit nu o sa mai trebuiasca sa scot capul pe geam ca sa pot vorbi la telefon. Minune. šŸ™‚

Dar mai intai facem 2 plangeri la accomodation office, pentru ca in noile noastre camere nu avem caldura in bai. Welcome to England. šŸ™‚

La 14:30 ma trezesc, mananc ceva, apoi incep sa strang tot calabalacul meu.

In ianuarie veneam aici cu 1 troller mare si 1 troller mic. Acum am plecat cu aceleasi 2 trolere, 2 ghiozdane si 3 carucioare de supermarket (din alea mari). Noroc ca nu schimb orasul, altfel ar fi trebuit sa arunc multe porcarii. šŸ™‚

Am mutat tot calabalacul, apoi am inceput sa fac curat in noul apartament.

Nu era murdar, dar curatenia era (la fel ca multe alte lucruri facute de britanici) de fatada. Dupa inca 2 ore si un drum pana la Lidl ca sa-mi cumpar dezinfectante si manusi si carpe si altele, termin.

La final am avut un moment oarecum straniu, cand prin gradina din spatele blocului a trecut o vulpe mica, ce s-a oprit sa se holbeze la mine (stau la parter) cam 1 minut. Probabil era vreo vrajitoare, pentru ca ce-a urmat a fost ca urmarea unui blestem. šŸ™‚

Se intoarce si Simone si vine cu ideea geniala sa gatim cina amandoi, ca sa inauguram noul apartament si pentru ca amandoi eram obositi si urmeaza sa muncim maine.

Zis si facut. Pornesc cuptorul, il las sa se incalzeasca si ma duc sa aduc niste lucruri din camera. Pica lumina in camera. Ma duc la panoul principal, era doar o siguranta cazuta, dar nu cea de la lumina. Simone imi zice ca miroase ceva ciudat, mergem in bucatarie, cuptorul electric (gol) luase foc si scotea o gramada de fum negru. Toate prizele si toate echipamentele din bucatarie erau moarte. Inclusiv Boilerul. The horror.

Fac sesizare telefonica la cei care se ocupa, imi promit ca va veni cineva “in the next 24 hours”. Atata se poate “de urgenta”.

Ma apuc sa gatesc niste pui la tigaie (aragazul merge). Cum aveam lumina cam chioara, am reusit sa ard ceapa (dar puiul a iesit chiar gustos).

Atunci a pornit alarma de incendiu. I-i-i-i-i-i-i-i-i-i-i.

Sesizare la cei care se ocupa din nou, imi proit ca va veni altcineva “in the next 40 minutes”. Peste 10 minute ma suna enjenerul care se ocupa de asta, promite ca ajunge “in about 30 minutes”.

Intre timp, Simone isi pune niste dopuri in urechi (aparent are asa ceva pentru ca are prieteni care sforaie), eu castile si dau drumul muzicii.

Nu stiu daca a mai mancat si altcineva o cina in sunet de alarma de incendiu si muzica-n urechi, la o lumina chioara, dar eu, unul, n-am mai facut-o pana azi si nu-mi doresc s-o mai fac.

Simone vine cu ideea sa cumparam gheata de la Lidl si sa o bagam in frigider ca sa nu pierdem toata mancarea perisabila. Zis si facut.

Pana la urma vine enjenerul si reseteaza alarma.

Si ne spune ca asta se intampla des in cladirea asta, pentru ca senzorii de alarma sunt pozitionati foarte aiurea (chiar langa aragaz). Cum hota nu functiona pe motiv de electrice distruse, e evident ca senzorul s-a speriat de ceapa mea organica prajita prea mult šŸ™‚

Si ne da codul de resetare pe care putea sa ni-l dea si la telefon. Pentru viitor.

Rabbit-jumping-breaks-rules

Ce ma amuza sa vad cum nu respecta multi britanici regulile, dar pozeaza in mari “bine educati” si care respecta cu strictete legile.

Oricum, mancarea a fost buna. Macar atat.

Am facut dus in fosta mea camera pana la urma, aici nu avem lumina, boiler sau aragaz

Si inca mai astept dupa alt enjener-electrician care sa ne redea miracolul apei calde si pe cel al frigiderului. šŸ™‚

Si maine dimineata am prima mea tura in Sala de Operatie. Si enjenerul nu vine si mie mi se inchid ochii…

 

L.E. E ora 3 si am curent, caldura, frigider, lumina. Cuptorul e mort, ala va trebui inlocuit. Bleah.

Explicatia 1 pentru “enjener”:

Tata a fost inginer proiectant de masini si utilaje grele. Dupa ce a terminat facultatea, cand era inca burlac locuind singur prin centru, in Bucurestiul anilor ’70, o tiganca il tot batea la cap intr-o zi “hai sa iti ghiceasca baba”. “Hai frumosule, chiparosule” etc. Cand a vazut tiganca lipsa succesului, s-a apucat sa-i zica “hai, nu fi zgarcit, scartare, zgarciobule.”. La final, ultima ocara aruncata a fost “enjenerule“. (cu accent pe primul e).

Explicatia 2: aici toti instalatorii si electricienii se numesc “engineers” – chit ca nu au facut facultate de 5 ani sau ceva de genul. E un pic gresita nomenclatura, sa zicem asa.

Cum arata o “scrisoare externa” pentru Posta Romana

Dimineata intr-un oficiu postal dintr-un cartier bucurestean.

5 ghiseuri, 3 deschise, cate 6-7 oameni la cozi, plus altii pe la mese, care scriau de zor.

Aici intru eu in scena, mandru posesor al unei hartiute pe care scria ca mi-a sosit o “Scr. ext.”.

Om trecut prin multe, nu degeaba am 31 de ani, m-am asezat la ultima coada, unde scria mare “colete interne si externe, primire si predare”. Chit ca era cea mai lunga si in fata mea erau numai oameni cu ditamai pachetele.

Stiam ca trebuie sa-mi soseasca un pachet din Anglia, imi cumparasem niste adidasi negri ca taciunele, pentru ca, aparent, in spitalele de stat din UK nu ai voie sa porti decat incaltari negre. Nimic de alta culoare. Daca sunt si impermeabile, ar fi ideal.

N-am gasit ceva pe placul meu la noi, am apelat la inventia ghiavolului secolului XXI, internetul, si am profitat si de inventia capitalista numita “Black Friday” si am comandat niste adidasi cu reducere de pe asos.com. Transport gratuit – daca nu ma deranja sa imi soseasca in 12 zile. Nu ma grabeam, deci am acceptat “oferta”.

Revenim. In toata viata mea cred ca am primit mai putin de 10 scrisori sau pachete la posta, incluzand si o vedere pe care mama mi-a trimis-o dintr-o delegatie, cand aveam vreo 5 ani. Cine sa-mi trimita scrisori in ziua de azi? Eram sigur ca e vorba de pachetul de la asos, chit ca pe trimiterea de la posta scria “Scr. Ext.”.

Dupa doar 30 de minute de stat la coada, timp in care am admirat rabdarea altei lucratoare la posta, care tot purta o discutie tipata cu o mamaie de 90 de ani care venise sa-si ia pensia, ajung in fata ghiseului. Sunt gratulat cu un “nu la mine, la ghiseul 1, la colega”. Nu a contat ca i-am zis ca sunt sigur ca e colet, ea stia una si buna “la ghiseul 1, la colega”.

Hop, o noua coada. Aici a durat mai putin, pentru ca doamna se misca f. repede, in ciuda faptului ca au venit nu mai putin de 5 pensionari sa intrebe daca “a sosit pensia”. Dupa doar 15 minute, ajung la ghiseu.

Scormoneste un pic pe sub mese, se intoarce cu scrisoarea:

scrisoare asos

Poza e cam proasta, dar garantez ca e un colet. Un fel de punga in care era cutia mea cu adidasi si un formular pentru returnare.

Iau “scrisoarea” si ii spun doameni: “va rog frumos sa-i aratati si colegei dvs. de la colete pachetul meu si sa-i spuneti ca nu e scrisoare”. Doamna raspunde Č›Ć¢fnoasă: “Asta e o scrisoare”. Eu, nimic: “Doamna, e colet, uitati-va la el”. “Nu, e scrisoare, la mine toate sunt scrisori”.

Ma intorc la vecinii de coada, care radeau deja: “Dumneavoastra vi se pare ca asta e o scrisoare, poate sunt eu tampit si nu mai stiu cum arata una?”. Nimeni n-a zis nimic.

Concluzia logica: sunt tĆ¢mpit.

Cand am iesit, dupa doar 45 de minute din oficiul postal, nu m-am mai stapanit:

Cum e sa cazi pe schiuri de pe o stanca

Horror:

Un sold ti se fractureaza si iti perforeaza intestinele si 1 rinichi, pelvisul se rupe de coloana, iti rupi mai multe coaste (care iti perforeaza un plaman) si iti fracturezi coloana. Apoi, in timpul operatiei, sub anestezie, inima ti se opreste de 2 ori.

Dupa operatie, o perioada stai legat de pat, ca sa nu te misti si sa lasi timp coloanei sa se sudeze.

Dar daca supravietuiesti, devii alta persoana:

I like the person Iā€™ve become after the accident: I take things more slowly, andĀ donā€™t really let anything get under my skin.

val-d-isere

In 10 ani de zile nu am avut vreun accident atat de grav. Am avut apa la genunchi in al doilea sezon (de la cazaturi repetate pe genunchi), am cazut de cateva ori in primele 2 sezoane si am dat cu tampla de gheata (de atunci port casca tot timpul) si m-am dat de cateva ori peste cap ca un bolovan (fara sa vreau si fara sa ma accidentez mai grav de “un pic de stat jos, o aspirina si niste diclofenac gel si trece”). Cam atat.

Acum 5 ani am avut o cazatura banala in off-piste, m-am dat peste cap, am facut o entorsa care nu s-a vindecat perfect nici acum si probabil mi-am distrus un disc vertebral (am o hernie intravertebrala mica la unul din discurile lombare si nici un alt eveniment-cauzator in restul vietii).

De atunci nu a mai fost niciodata la fel vreo zi de snowboard. Sunt mai constient ca oricand de riscurile asociate sportului asta, dar asta nu ma opreste.

 

Nu sunt vreun obsedat de adrenalina, sunt printre oamenii care incearca intotdeauna sa isi asume cat mai putine riscuri si sa faca totul cat mai in siguranta – in toate aspectele vietii.

Dar pe bune de ma pot opri din a merge la snowboard.

Exista o legatura intre atractia fata de citate-semi-profunde-fara-sens si lipsa de inteligenta

Sau cel putin asta zice studiul asta facut de niste cercetatori de la Universitatea Waterloo din Ontario, Canada, publicat in JurnalulĀ The Society for Judgment and Decision Making – Ā o organizatie academica multidisciplinara dedicata studiului teoriilor deciziilor si judecatilor.

Ce parere aveti de citate de genul:

“Knowledge comprehends the light of belonging”

“Self power grows through universal actions”

“Culture is inherent in a symphony of facts”

“Quantum physics is only possible in essential love”

 

Asa-i ca suna a tampenie ambalata frumos? Asta nu inseamna ca nu sunt pur si simplu niste tampenii.

Toate sunt generate aleatoriu folosind un site care pune niste cuvinte care par elevate intr-o propozitie simpla, unde singura regula e ca verbul e pe locul doi.

Site-ul nu face decat sa copieze (in spirit) citatele motivationale si pseudo-spirituale sau pseudo-profunde pe care le varsa catre milioanele sale de fani un (fost) medic – actual vindecator New Age, scriitor si speaker motivational, Deepak Chopra.Ā Un om care castiga mult mai mult din pseudostiinta si vanzarea de falsa spiritualitateĀ intr-un an decat ar fi castigat ca medic endocrinolog intr-o cariera intreaga.

Dar hei, daca nenea asta castiga 8 milioane de dolari pe an din pseudostiinta, se cheama ca el face bine, daca o companie farmaceutica vinde vaccinuri verificate si para-verificate de 25Ā de milioane de dolari si face profit tot cam 8 milioane de dolari (o rata a profitului de 30-40% e normala pt. un vaccin), se numeste ca ne omoara, face experimente pe noi, ne vrea raul etc. etc.

Medicina bazată pe științăĀ eĀ fără prinÅ£ipuri, va să zică că nu le are, pseudostiinta e pseudo-profundă, care va să zică ne vrea binele?

Ei bine, cercetatorii antementionati au folosit citate de genul asta, alaturi de niste teste standardizate de inteligenta, plus niste teste pentru a evalua ceea ce e important pentru subiectii lor (de la teorii conspirationiste, la paranormal si increderea in tratamenteĀ alternative lipsite de suport stiintific). In 4 studii succesive, cu aproximativ 200 de subiecti fiecare au verificat cate o ipoteza, pe baza careia au construit ipoteza urmatorului studiu.

Cine ar fi crezut ca aceiasi oameni care cred ca citatele (lipsite de sens si care suna pseudo-profund) de mai sus sunt “profunde” sunt si mai degrabaĀ cu inteligenta scazuta, si predispusi la a crede in paranormal, conspiratii si alte bazaconii?

Desigur, studiile au avut subiecti putini, cercetatoriiĀ au pornit de laĀ un aspect inerent subiectiv (cat de “profund” ti se pare un citat), dar metodologia e destul de bine aplicata.

Articolul poate fi citit in intregime aici. Un rezumat de la The Independent (cum am ajuns prima data la el) aici.

In loc de final:

tampenie citata

Cum iti vin idei de vacanta – citesti pe net ce fac altii

De regula, trebuie sa fie si ceva care sa te atraga, altfel n-are niciĀ un fel de efect asupra ta.

Ei bine, ca fan al seriei de carti A Song of Ice and Fire si al ecranizarii sale – Game of Thrones, setul asta de poze ale unui cuplu care a plecat in Croatia cu scopul specific sa gaseasca locurile pe unde a fost filmat serialul (in special ultimele sezoane) mi-a dat o idee pentru o viitoare vacanta. Oricum vroiam de mai multa vreme sa vad coasta Adriatica (dar nu numai Croatia), asa as avea un scop in plus pentru asta. Timp si bani sa se gaseasca šŸ™‚

Cateva poze luate din articolul initial, cu paralela realitate-serial:

Am gasit dragonii @HBO
Am gasit dragonii
@HBO
Subsolul palatului lui Diocletian
Subsolul palatului lui Diocletian
Mereen @HBO
Mereen
@HBO
Fortareata Kliss
Fortareata Kliss
Sala tronului @HBO
Sala tronului
@HBO
Sala tronului lui Daeneris - Palatul lui Diocletian din Split
Sala tronului lui Daeneris – Palatul lui Diocletian din Split
King's Landing @HBO
King’s Landing
@HBO
in afara zidurilor vechiului Dubrovnik
in afara zidurilor vechiului Dubrovnik
Red Tower, King's Landing Turnul Minčeta
Red Tower, King’s Landing
Turnul Minčeta
Fort Lovrijenac
Fort Lovrijenac
Shame, Shame, Shame! @HBO
Shame, Shame, Shame!
@HBO
Dubrovnik
Dubrovnik
The walk of atonement @HBO
The walk of atonement
@HBO
scari in Dubrovnik
scari in Dubrovnik

Acuma… pana oi ajunge eu in Croatia, de ar face ceva George RR Martin sa apara odata porcaria aia de carte a 6-a din serie, ca m-am saturat sa tot astept. :))

Drepturi imagini: HBO siĀ Asta Skujytė-Razmienė