Cum e IELTS-ul Academic?

Nu e usor, dar nu e nici extraordinar de greu.
In opinia mea, daca ai un vocabular cat de cat ok, daca esti obisnuit sa vorbesti cu si/sau sa asculti nativi (i.e. filme fara subtitrare), Listening, Reading si Speaking sunt usoare.

Sigur, ai nevoie de o minima pregatire inainte de examen, pentru ca trebuie sa stii dupa ce sa te uiti sau la ce sa fii atent la listening pentru a-ti face viata mai usoara. Iar la speaking trebuie sa poti purta o discutie pe orice subiect mai simplu.

Chit ca e “academic“, nu te intreaba nimeni de opinia ta despre clonarea umana, CRISPR si modificarile genetice sau mai stiu eu ce.
Singura problema e la Writing, zic eu, pentru ca trebuie sa scrii niste lucruri “in limbaj oficial, formal“, intr-un mod care sa fie pe placul unui examinator mai rigid.

Saptamana trecuta am vazut un articol-reclama pe o pagina de facebook pentru personal din salile de teatre (din UK). Era despre un curs de facultate de tip “top-up”, prin care as putea obtine in 2 ani o diploma de licenta in “Perioperative Practice”. Adica ceva ce imi lipseste pentru a avea sanse mai mari sa reusesc ce mi-am propus acum 5 ani.
Eeeniuei, pentru a studia ca non-localnic la o facultate din Anglia ai nevoie de IELTS Academic luat cu minim 7,0 la toate cele 4 categorii.
Pentru cine nu stie, rezultatele la IELTS se primesc la 13 zile dupa ce dai examenul. Data limita pentru depunerea dosarelor pentru a incepe studiile din septembrie 2017 este 10 septembrie. Examenele IELTS se dau in Anglia in aproape fiecare sambata (si cateodata si in anumite zile de joi).
Eu am citit despre curs pe 2 august, cand eram deja in Romania. Am vorbit cu cineva de la universitatea respectiva, am aflat ca trebuie sa iau IELTS. Pentru a primi rezultatele la timp, trebuia sa dau examenul la prima data disponibila. Din fericire, in Londra se poate da examenul in 3-5 locatii diferite, am gasit un loc liber, am platit si gata.
Si uite asa am ajuns eu sa dau examenul cu pregatire minima, dupa o saptamana cu putina odihna si multa agitatie.

Asta probabil mi s-a intamplat pentru ca m-am tot intrebat ce as face daca as da IELTS-ul, ca toata lumea care si-a inceput procesul de recunoastere a studiilor la NMC dupa ianuarie 2016. šŸ™‚

Ce pot sa spun despre examen:
– organizarea a fost tipica pentru britanici. “Sa ajungeti acolo la timp, altfel vi se va interzice accesul la examen si veti pierde taxa“. Am alergat ca tampitul pentru ca un tren a avut o mica intarziere, ca sa ajung la timp. Si ei ne-au bagat in sala de examen dupa minim 1 ora de la ora la care ne-au chemat. Si oricum au avut niste probleme tehnice, din cauza carora am inceput examenul la 10:00.
– Masurile de securitate sunt ridicole. Ti se face o poza, ti se ia amprenta – care e reverificata inainte de ultimul examen, de Speaking, esti verificat repetat cu un detector de metale si ti se cere sa lasi absolut orice ai in buzunare intr-o garderoba (pentru care nu isi asuma nici o raspundere). Ti se cere sa uploadezi o poza cu pasaportul la inregistrare, apoi e verificata fata ta cu poza din pasaport inainte de fiecare examinare.
E un examen de limba engleza, nu o vizita intr-o inchisoare de maxima securitate. Probabil ca fac asta pentru ca au avut vreun caz ratacit in care cineva a incercat sa insele sistemul. Pentru o tampenie a cuiva (daca a existat asa ceva), acum toata lumea trebuie sa fie tratata ca posibili infractori, nu ca studenti, asistenti medicali, doctori sau alti nefericiti care au nevoie de porcaria lor de hartie.
– Tipic britanic: tot aberau ca “for health&safety reasons please wait in a single-line queue in the corridor and that room“, dar ignorau faptul ca ei au inghesuit aprox. 140 de oameni intr-o cladire veche, cu coridoare inguste.
– Iarasi tipic britanic: mi-au scris incomplet numele pe eticheta de pe banca. Cat de greu e sa iei cu copy-paste un nume dintr-un fisier electronic?
– La listening trebuie sa fii foarte atent la tot ce se zice si sa anticipezi ceea ce ar trebui sa auzi, pentru ca nu auzi o a doua oara nimic si timpul trece repede. Trebuie sa fii atent la numarul de cuvinte pe care trebuie sa le pui pe foaia de raspuns. Daca ti se cer “up to 2 words and/or a number”, poti fi sigur ca va fi macar un raspuns de tipul “25th of May”. Ajuta sa citesti rapid intrebarile inainte de a auzi inregistrarea si sa incercuiesti sau subliniezi cuvinte-cheie din fiecare rand, ca sa stii la ce sa fii atent.
– La reading trebuie sa termini repede primele 2 subiecte (din 4), pentru ca ultimele 2 e probabil sa fie mai complicate si mai lungi si vei intra in criza de timp spre final. La fel ca la listening, cititul si subliniatul unor cuvinte-cheie din texte e foarte util. Mai ales la exercitii de tipul “cine a zis/facut asta?”, e foarte util sa subliniezi fiecare nume de persoana dintr-un text mai lung.
– La writing unii zic ca e bine sa incepi cu subiectul 2, pentru ca are pondere mai mare in nota finala. Eu zic ca e ok sa faci subiectul 1 bine, dar sa incerci sa-l faci in 15 minute, pentru a avea mai mult timp pentru subiectul 2. NU E TIMP pentru a scrie subiectele pe ciorna si apoi sa le transcrii “frumos”. Eu am pierdut 17 minute pentru subiectul 1, ceea ce a fost cam mult. Pentru subiectul 2 trebuie sa iti organizezi argumentele bine si sa te gandesti la o concluzie – o mica schema logica pe ciorna e utila. E foarte important la modulul academic sa ai o exprimare de tipul introducere (in care trebuie sa parafrazezi cerinta – dar neaparat sa nu repeti cuvintele din ea, altfel se anuleaza tot paragraful), 2-3 paragrafe de explicare si apoi o concluzie scurta. Ca regula simpla, fiecare rand are cam 8-10 cuvinte. Daca vor 150 cuvinte, trebuie sa scrii minim 15 randuri, mai mult sau mai putin in functie de stilul de scris. La primul exercitiu nu trebuie sa iti spui opinia ta, trebuie sa prezinti ce vezi. La al doilea ti se cer si exemple si opinia proprie (argumentata). Mai mult nu inseamna mai bine – e important si sa fii concis (aici am pierdut eu multe puncte).
– Nu exista pauza intre cele 3 parti, nu ai voie la toaleta in ultimele 10 minute ale oricarei parti sau atunci cand se impart/predau hartiile. Nu ai voie decat cu o sticla de apa transparenta si fara eticheta in sala de examen.
– Pentru speaking e bine sa te obisnuiesti sa vorbesti 2 (nu 3) minute pe un subiect in termeni clar, folosind niste expresii mai complexe (pentru a iti arata cunostintele de vocabular) si sa raspunzi la TOATE cerintele subiectului. Examinatorul NU te va ajuta. Intrebarile suplimentare nu sunt de speriat, dar sunt tampite. Introducerea e tot timpul de genul “cum te numesti, de unde esti, cum e acolo unde esti”, apoi urmeaza o tampenie – “let’s talk about mirrors – how often do you look in a mirror?” a fost pentru mine tampenia ce a urmat dupa “how is public transportation in Bucharest“. Pentru 7 nu e foarte important accentul, dar e foarte important sa folosesti cuvintele corect, sa iti organizezi ideile si sa raspunzi in timpul alocat (nu exista nici un bonus pentru vorba lunga, daca te ia vorbaria si uiti sa raspunzi la toate intrebarile, vei fi depunctat).

Dupa prima parte a examenului am avut 2 ore sa ma plimb, mananc ceva si relaxez. Noroc ca aveam ditamai parcul aproape.

omu
Habar-n-aveam daca o sa iau 7 sau mai mult in total, eram destul de sigur ca la Listening si Reading ar trebui sa iau minim 8 din 9. Voi afla peste 12 zile.

Oricum, un curs specializat de pregatire pentru IELTS este recomandat, i-ar fi de folos oricui.

Later edit: Pana la urma am luat 8,5 (8,375, dar a fost rotunjit in sus).

rez ielts

Advertisements

Despre sfaturi si experienta

Un sfat bun primit la momentul potrivit este extrem de util.

advice
In actuala mea meserie amĀ realizat ca eram pe caleĀ a face niste tampenii de cateva oriĀ atunci cineva care mi-a zis “stii ca poti face … pentru a obtine un rezultat mai bun?”.
Pe de alta parte, de mai multe ori mi s-au datĀ sfaturi (mai degraba observatii)Ā pe un ton rastit, alaturate cu anumite jigniri si intr-un mod foarte brusc. Observatii corecte, sa fim intelesi, dar spuse intr-un mod care sa-l faca pe primitor sa regrete caile sale gresite si alegerea meseriei si faptul ca e in locul ala samd. šŸ™‚

E important sa stii cum sa dai un sfat.

O calitate-problema a mea este ca imi place sa ajut. Daca intrebi 10 colegi la nimereala (care au lucrat cu mine) din colectivul de peste 100 de oameni de la teatre, primul lucru pe care l-ar zice despre mine ar fi ca sunt “overeager to help”. Realist vorbind, nu e o calitate, ci o slabiciune. Aproape toate problemele pe care le-am avut la teatre au fost din cauza ca nu am fost in stare sa stau deoparte atunci cand am considerat (cateodata gresit) ca cineva are nevoie de ajutor. Incet-incet ma tratez si pentru problema asta.
In ideea asta, de multe ori spun oamenilor care cauta ceva unde pot gasi acel ceva si ce altceva le mai trebuie. Pentru ca stiu ca vor mai face 1-2-3 drumuri in plus daca vor lua doar 1 lucru atunci. Problema e ca majoritatea oamenilor nu vor sa li se spuna ce sa faca. Daca sunt oameni care au chiar ceva experienta, devin de-a dreptul violenti atunci cand li se pare ca altcinevaĀ (despre care exista perceptia ca are mai putina experienta)Ā le spune cum sa faca lucrurile mai eficient.
Aici nu e vorba de comportament deĀ “tampit care crede ca le stie pe toate“. Oamenii de genul asta intotdeauna vor alege un ton aiurea si vor avea gura mare constant. Am avut suficient de-a face cu asemenea specimene incat incerc din greu sa nu fiu asa. Prefer sa cred ca nu fac asta.
Indiferent ce ton alegi, atata timp cat cineva nu-ti cere specific ajutorul sa faci x sau y, intr-un final cred ca cel mai bine e sa lasi persoana aia sa faca lucrurile cum vrea.

Ce te faci cand dai un sfat cuiva care nu-l vrea?

Un exemplu simplu este cel al fumatorilor sau al persoanelor care sufera de obezitate. Traim intr-o lume in care avem avertizari peste avertizari despre nocivitatea tigarilor sau despre problemele de sanatate pe care le cauzeaza lipsa activitatii combinata cu obezitate si alimentare nesanatoasa. Cu toate acestea, atata timp cat fumatorul sau persoana supraponderala nu are probleme reale (nu “da cu capul de pragul de sus“), tinde sa ignore avertizarile, ba chiar sa devina violent atunci cand cineva ii spune ca ar fi bine sa se lase de fumat sau sa duca o viata mai echilibrata dpdv alimentar/al activitatii.
In fiecare tara europeana unde s-au introdus legi care interzic fumatul in public au existat dezbateri in care fumatorii isi aparau la baionetaĀ dreptul de-a se omori incet. Duceau o lupta demna de o cauza mult mai importanta… Asta nu inseamna ca ar trebui sa li se permita sa fumeze in public, din punctul meu de vedere libertatea lor de-a fuma se opreste atunci cand libertatea mea de-a NU fumaĀ e ingradita.
Dar e un exemplu de urmari ale sfaturilor nedorite. Si un exemplu de intelegere gresita a conceptului de societate libera, dar asta e alta discutie.

Am scris aici de mai multe ori in timpul scolii despre faptul ca nenumarati amici, cunoscuti, necunoscuti, colegi, viitori colegi (asistenti/asistente medical/e) mi-au zis constant timp de 3 ani de zile “de ce ai ales sa faci meseria asta, nu stii ca nu se castiga bani din ea, nu o sa iti placa, nu e pentru tine, nu e de viitor, mai bine faci altceva“.

Cum ar fi fost viata mea acum daca i-as fi ascultat? Si ca sa fiu clar, NICI MACAR 1 DATA nu am cerut sfatul acestor persoane. De unde stiau ei ce imi place mie, ce nu o sa imi placa in viitor si ce vreau eu sa fac?

Am inceput blogul asta in prima zi de scoala, in septembrie 2012. In 4 ani jumatate am primit cateva sute bune de e-mailuri de la diferiti oameniĀ care vroiau sa se apuce de scoala pentru a deveni asistenti medicali. Oameni diversi, cu diverse nivele de educatie si povestiri diferite. Unii imi povesteau viata lor (mie,Ā un strain), altii imi puneau o intrebare scurta si-atat.
Am primit destul de multe e-mailuri scrise intr-o romana aproximativa, cu o gramatica atroce, in care niste adulti imi ziceauĀ ca vor saĀ devinaĀ asistenti medicali si apoi vor sa plece din tara ca saĀ isi faca un rost. Si imi puneau o intrebare simpla (ceva de genulĀ “se (sic!) merita?”. Multi oameni careĀ alegeau postliceala (din afirmatiile lor)Ā doar pentru ca asa puteau sa nu vina la scoala mai deloc si sa obtina o diploma.
Daca m-as fi comportat ca “binevoitorii” care ma tot sfatuiau pe mine sa fac altceva, i-as fi luat peste picior, i-as fi pus sa invete sa vorbeasca in limba lor intai sau altele.
Dar intr-un final cine naiba sunt eu sa fac asta?

Le-am raspuns la intrebare cat mai concis si le-am urat succes. Se vor descurca sau nu, dar vor face ceea ce au vrut ei sa faca, nu ce le-a spus un necunoscut sa faca.

Multa lume se foloseste de apelul la experienta (sau apelul la autoritate) pentru a oferi un sfat. X a facut lucrul Y pentru 5-10-20 ani, deci cu siguranta X este un expert in domeniul YĀ si poate sa isi ofere opinia oricand, oriunde.
Probleme apar atunci cand X priveste lucrurile doar din perspectiva lui sau atunci cand experienta lui X este limitata la un anumit gen de situatii. Cred ca experienta ar trebui sa te inveti sa te adaptezi intotdeauna situatiilor, nu sa arunci cu opinii in stanga si-n dreapta.

Cand am avut un schimb de experienta in Elvetia, o profesoara de acolo ne-a dat un exemplu interesant. Multa lume foloseste fraza “ai grija de pacientii tai asa cum ai vrea sa fii ingrijit chiar tu insuti” atunci cand se refera la un ideal de ingrijire a asistentului medical.
Ne-a spus de exemplul unui pacient in varsta norvegian, strabunic de aproape 90 de ani, cu o familie extinsa (copii, nepoti, stranepoti), care a murit singur intr-o camera anosta de spital dupa o boala lungita. In camera eram 12 viitori asistenti medicali: eu,Ā 1 englezoaica, 2 norvegience,Ā 4 nemtoaice, 4 spaniole siĀ 1 portugheza.
Ne-a intrebat ce parere aveam despre asta si ce am fi incercat noi sa facem. Spaniolele au fost scandalizate de situatie, ziceau ca ar fi facut si dres, asta era inacceptabil. Au fost diferite raspunsuri. Doar norvegiencele au spus ca ele doar l-ar intreba daca ar dori sa ia legatura cu cineva sau nu. In opinia lor, nu era ceva anormal ca cineva sa moara singur in spital, daca asta isi dorea. Ar fi luat legatura cu persoana desemnata drept “ruda cea mai apropiata” aproape de final, dar atat.
Alta cultura, alte obiceiuri.
Ceea ce te face sa te gandesti: poate cum mi-as dori eu sa fiu ingrijit nu este cum si-ar dori altcineva sa fie ingrijit. Desigur, trebuie sa-ti pastrezi un numitor comun, o idee de baza despre profesionalism, dar trebuie intotdeauna sa fii pregatit sa te adaptezi la ceea ce vor altii, nu sa te bazezi “pe experienta ta“.

Desigur, privind lucrurile din afara, inclusiv acest tip de gandire este tot un fel de a te baza “pe experienta ta”, dar ideea e sa te adaptezi.

 

Cand lucram pe sectie am avut pe capĀ o familie a unui pacient care era pe cale sa moara. El stia asta, ei stiau asta. Dar ei erau mai dificili si tot timpul faceau scandal din orice. Ce am observat e ca ii scotea din sarite daca le zicea oricine (asistenta medicala sau doctor) “I understand you, but…”. Ai zice ca daca ii spui cuiva ca “il intelegi” o sa reactioneze pozitiv, nu? Nu e universal valabil.
Intr-un final, ce naiba poate sa inteleaga altcineva despre durerea ta? E durerea ta, nu e a lui, nu iti doresti sa fii inteles, poate iti doresti sa fii ascultat sau sa se faca ceva, orice…
Cum i-a calmat o colega (da, cu multa experienta)? I-a luat deoparte, a inceput cu “I can only imagine what you’re going through” si pur si simplu i-a ascultat mai multa vreme, pana s-au calmat si apoi le-a oferit o solutie minimalista.

Experienta colegei respective era mai “buna” decat experienta celorlalte colege, care tot timpul incepeau cu “I understand what you’re going through”?

Nu neaparat, dar, din nou, ideea e de a fi maleabil si de a te gandi la ce vrea celalalt, nu la a-i da o solutie care se aplica la tine.

 

 

Ideea pentru postarea asta a venit dupa ce sotia mea mi-a zis ca i-am raspuns urat unui cititor al postarilor mele de pe facebook. Nu ma enerveaza sa primesc sfaturi, chiar si nedorite, dar atata timp cat nu le cer si (in opinia mea) nu se aplica la ceea ce vreau EU si la planurile MELE, de ceĀ simte cineva nevoia sa mi le ofere?

sfat

24 de ore “dificile”

Tura a 4-a de noapte la rand. Alegerea mea, e tura bank. Alegerea mea, prostia mea. šŸ™‚

Am inceput cu un handover foarte aiurea. Detalii putine, asistenta care pleca era cu gandul la copilul mic care era cu ea (nu stiu cine i l-a adus, pentru ca de plecat, a plecat singura cu copilul). Unui pacient trebuiau sa-i fie administrate fluide i.v. de cateva ore, mi-a pasat mie responsabilitatea.

Dupa aceea a urmat o tura cu o gramada de tratamente i.v. (deh, sectie de chirurgie), mai multe branule montate, o gramada de urinale date pacientilor si golite apoi, tracheostomy care 1 data/ora, o discutie draguta cu un lituanian tanar care se plictisea in spital postop (si de asta imi place sa fac ture aici, am mult mai des pacienti tineri), pauza scurtata mult pentru ca alta asistenta nu si-a luat pauza si am tot stat dupa ea degeaba, drumuri prin spital ca sa iau cate un medicament care lipsea samd.

La final de tura a trebuit sa merg si pe la HR ca sa semnez actul aditional la contractul de munca, act care oficializeaza trecerea mea la Salile de Operatii.

Apoi a trebuit sa fug pana acasa printr-o ploaie destul de deasa. Cand am iesit din spital, o alta asistenta tocmai intra cu o umbrela in mana si imi zice empatic “you’re gonna need an umbrella!”. No shit, Sherlock. Am ajuns fleasca la apartament.

Dus, mancare, schimbat, apoi merg cu Simone (un italian) sa semnam noile contracte de chirie, ne mutam intr-un apartament mai mare. Scapam de pakistanez, care, oricat de baiat de treaba ar fi, este extraordinar de incapabil sa pastreze un minim de curatenie sau macar sa nu faca mizerie ca un porc. Oricate discutii am avut cu el, nu are nici o problema sa faca si sa stea in mizerie.

Semnam, luam cheile, vizitam apartamentul un pic, apoi eu merg sa ma culc cateva ore.

In noul apartament am retea. In sfarsit nu o sa mai trebuiasca sa scot capul pe geam ca sa pot vorbi la telefon. Minune. šŸ™‚

Dar mai intai facem 2 plangeri la accomodation office, pentru ca in noile noastre camere nu avem caldura in bai. Welcome to England. šŸ™‚

La 14:30 ma trezesc, mananc ceva, apoi incep sa strang tot calabalacul meu.

In ianuarie veneam aici cu 1 troller mare si 1 troller mic. Acum am plecat cu aceleasi 2 trolere, 2 ghiozdane si 3 carucioare de supermarket (din alea mari). Noroc ca nu schimb orasul, altfel ar fi trebuit sa arunc multe porcarii. šŸ™‚

Am mutat tot calabalacul, apoi am inceput sa fac curat in noul apartament.

Nu era murdar, dar curatenia era (la fel ca multe alte lucruri facute de britanici) de fatada. Dupa inca 2 ore si un drum pana la Lidl ca sa-mi cumpar dezinfectante si manusi si carpe si altele, termin.

La final am avut un moment oarecum straniu, cand prin gradina din spatele blocului a trecut o vulpe mica, ce s-a oprit sa se holbeze la mine (stau la parter) cam 1 minut. Probabil era vreo vrajitoare, pentru ca ce-a urmat a fost ca urmarea unui blestem. šŸ™‚

Se intoarce si Simone si vine cu ideea geniala sa gatim cina amandoi, ca sa inauguram noul apartament si pentru ca amandoi eram obositi si urmeaza sa muncim maine.

Zis si facut. Pornesc cuptorul, il las sa se incalzeasca si ma duc sa aduc niste lucruri din camera. Pica lumina in camera. Ma duc la panoul principal, era doar o siguranta cazuta, dar nu cea de la lumina. Simone imi zice ca miroase ceva ciudat, mergem in bucatarie, cuptorul electric (gol) luase foc si scotea o gramada de fum negru. Toate prizele si toate echipamentele din bucatarie erau moarte. Inclusiv Boilerul. The horror.

Fac sesizare telefonica la cei care se ocupa, imi promit ca va veni cineva “in the next 24 hours”. Atata se poate “de urgenta”.

Ma apuc sa gatesc niste pui la tigaie (aragazul merge). Cum aveam lumina cam chioara, am reusit sa ard ceapa (dar puiul a iesit chiar gustos).

Atunci a pornit alarma de incendiu. I-i-i-i-i-i-i-i-i-i-i.

Sesizare la cei care se ocupa din nou, imi proit ca va veni altcineva “in the next 40 minutes”. Peste 10 minute ma suna enjenerul care se ocupa de asta, promite ca ajunge “in about 30 minutes”.

Intre timp, Simone isi pune niste dopuri in urechi (aparent are asa ceva pentru ca are prieteni care sforaie), eu castile si dau drumul muzicii.

Nu stiu daca a mai mancat si altcineva o cina in sunet de alarma de incendiu si muzica-n urechi, la o lumina chioara, dar eu, unul, n-am mai facut-o pana azi si nu-mi doresc s-o mai fac.

Simone vine cu ideea sa cumparam gheata de la Lidl si sa o bagam in frigider ca sa nu pierdem toata mancarea perisabila. Zis si facut.

Pana la urma vine enjenerul si reseteaza alarma.

Si ne spune ca asta se intampla des in cladirea asta, pentru ca senzorii de alarma sunt pozitionati foarte aiurea (chiar langa aragaz). Cum hota nu functiona pe motiv de electrice distruse, e evident ca senzorul s-a speriat de ceapa mea organica prajita prea mult šŸ™‚

Si ne da codul de resetare pe care putea sa ni-l dea si la telefon. Pentru viitor.

Rabbit-jumping-breaks-rules

Ce ma amuza sa vad cum nu respecta multi britanici regulile, dar pozeaza in mari “bine educati” si care respecta cu strictete legile.

Oricum, mancarea a fost buna. Macar atat.

Am facut dus in fosta mea camera pana la urma, aici nu avem lumina, boiler sau aragaz

Si inca mai astept dupa alt enjener-electrician care sa ne redea miracolul apei calde si pe cel al frigiderului. šŸ™‚

Si maine dimineata am prima mea tura in Sala de Operatie. Si enjenerul nu vine si mie mi se inchid ochii…

 

L.E. E ora 3 si am curent, caldura, frigider, lumina. Cuptorul e mort, ala va trebui inlocuit. Bleah.

Explicatia 1 pentru “enjener”:

Tata a fost inginer proiectant de masini si utilaje grele. Dupa ce a terminat facultatea, cand era inca burlac locuind singur prin centru, in Bucurestiul anilor ’70, o tiganca il tot batea la cap intr-o zi “hai sa iti ghiceasca baba”. “Hai frumosule, chiparosule” etc. Cand a vazut tiganca lipsa succesului, s-a apucat sa-i zica “hai, nu fi zgarcit, scartare, zgarciobule.”. La final, ultima ocara aruncata a fost “enjenerule“. (cu accent pe primul e).

Explicatia 2: aici toti instalatorii si electricienii se numesc “engineers” – chit ca nu au facut facultate de 5 ani sau ceva de genul. E un pic gresita nomenclatura, sa zicem asa.

Cum arata o “scrisoare externa” pentru Posta Romana

Dimineata intr-un oficiu postal dintr-un cartier bucurestean.

5 ghiseuri, 3 deschise, cate 6-7 oameni la cozi, plus altii pe la mese, care scriau de zor.

Aici intru eu in scena, mandru posesor al unei hartiute pe care scria ca mi-a sosit o “Scr. ext.”.

Om trecut prin multe, nu degeaba am 31 de ani, m-am asezat la ultima coada, unde scria mare “colete interne si externe, primire si predare”. Chit ca era cea mai lunga si in fata mea erau numai oameni cu ditamai pachetele.

Stiam ca trebuie sa-mi soseasca un pachet din Anglia, imi cumparasem niste adidasi negri ca taciunele, pentru ca, aparent, in spitalele de stat din UK nu ai voie sa porti decat incaltari negre. Nimic de alta culoare. Daca sunt si impermeabile, ar fi ideal.

N-am gasit ceva pe placul meu la noi, am apelat la inventia ghiavolului secolului XXI, internetul, si am profitat si de inventia capitalista numita “Black Friday” si am comandat niste adidasi cu reducere de pe asos.com. Transport gratuit – daca nu ma deranja sa imi soseasca in 12 zile. Nu ma grabeam, deci am acceptat “oferta”.

Revenim. In toata viata mea cred ca am primit mai putin de 10 scrisori sau pachete la posta, incluzand si o vedere pe care mama mi-a trimis-o dintr-o delegatie, cand aveam vreo 5 ani. Cine sa-mi trimita scrisori in ziua de azi? Eram sigur ca e vorba de pachetul de la asos, chit ca pe trimiterea de la posta scria “Scr. Ext.”.

Dupa doar 30 de minute de stat la coada, timp in care am admirat rabdarea altei lucratoare la posta, care tot purta o discutie tipata cu o mamaie de 90 de ani care venise sa-si ia pensia, ajung in fata ghiseului. Sunt gratulat cu un “nu la mine, la ghiseul 1, la colega”. Nu a contat ca i-am zis ca sunt sigur ca e colet, ea stia una si buna “la ghiseul 1, la colega”.

Hop, o noua coada. Aici a durat mai putin, pentru ca doamna se misca f. repede, in ciuda faptului ca au venit nu mai putin de 5 pensionari sa intrebe daca “a sosit pensia”. Dupa doar 15 minute, ajung la ghiseu.

Scormoneste un pic pe sub mese, se intoarce cu scrisoarea:

scrisoare asos

Poza e cam proasta, dar garantez ca e un colet. Un fel de punga in care era cutia mea cu adidasi si un formular pentru returnare.

Iau “scrisoarea” si ii spun doameni: “va rog frumos sa-i aratati si colegei dvs. de la colete pachetul meu si sa-i spuneti ca nu e scrisoare”. Doamna raspunde Č›Ć¢fnoasă: “Asta e o scrisoare”. Eu, nimic: “Doamna, e colet, uitati-va la el”. “Nu, e scrisoare, la mine toate sunt scrisori”.

Ma intorc la vecinii de coada, care radeau deja: “Dumneavoastra vi se pare ca asta e o scrisoare, poate sunt eu tampit si nu mai stiu cum arata una?”. Nimeni n-a zis nimic.

Concluzia logica: sunt tĆ¢mpit.

Cand am iesit, dupa doar 45 de minute din oficiul postal, nu m-am mai stapanit:

Cum e sa cazi pe schiuri de pe o stanca

Horror:

Un sold ti se fractureaza si iti perforeaza intestinele si 1 rinichi, pelvisul se rupe de coloana, iti rupi mai multe coaste (care iti perforeaza un plaman) si iti fracturezi coloana. Apoi, in timpul operatiei, sub anestezie, inima ti se opreste de 2 ori.

Dupa operatie, o perioada stai legat de pat, ca sa nu te misti si sa lasi timp coloanei sa se sudeze.

Dar daca supravietuiesti, devii alta persoana:

I like the person Iā€™ve become after the accident: I take things more slowly, andĀ donā€™t really let anything get under my skin.

val-d-isere

In 10 ani de zile nu am avut vreun accident atat de grav. Am avut apa la genunchi in al doilea sezon (de la cazaturi repetate pe genunchi), am cazut de cateva ori in primele 2 sezoane si am dat cu tampla de gheata (de atunci port casca tot timpul) si m-am dat de cateva ori peste cap ca un bolovan (fara sa vreau si fara sa ma accidentez mai grav de “un pic de stat jos, o aspirina si niste diclofenac gel si trece”). Cam atat.

Acum 5 ani am avut o cazatura banala in off-piste, m-am dat peste cap, am facut o entorsa care nu s-a vindecat perfect nici acum si probabil mi-am distrus un disc vertebral (am o hernie intravertebrala mica la unul din discurile lombare si nici un alt eveniment-cauzator in restul vietii).

De atunci nu a mai fost niciodata la fel vreo zi de snowboard. Sunt mai constient ca oricand de riscurile asociate sportului asta, dar asta nu ma opreste.

 

Nu sunt vreun obsedat de adrenalina, sunt printre oamenii care incearca intotdeauna sa isi asume cat mai putine riscuri si sa faca totul cat mai in siguranta – in toate aspectele vietii.

Dar pe bune de ma pot opri din a merge la snowboard.

Exista o legatura intre atractia fata de citate-semi-profunde-fara-sens si lipsa de inteligenta

Sau cel putin asta zice studiul asta facut de niste cercetatori de la Universitatea Waterloo din Ontario, Canada, publicat in JurnalulĀ The Society for Judgment and Decision Making – Ā o organizatie academica multidisciplinara dedicata studiului teoriilor deciziilor si judecatilor.

Ce parere aveti de citate de genul:

“Knowledge comprehends the light of belonging”

“Self power grows through universal actions”

“Culture is inherent in a symphony of facts”

“Quantum physics is only possible in essential love”

 

Asa-i ca suna a tampenie ambalata frumos? Asta nu inseamna ca nu sunt pur si simplu niste tampenii.

Toate sunt generate aleatoriu folosind un site care pune niste cuvinte care par elevate intr-o propozitie simpla, unde singura regula e ca verbul e pe locul doi.

Site-ul nu face decat sa copieze (in spirit) citatele motivationale si pseudo-spirituale sau pseudo-profunde pe care le varsa catre milioanele sale de fani un (fost) medic – actual vindecator New Age, scriitor si speaker motivational, Deepak Chopra.Ā Un om care castiga mult mai mult din pseudostiinta si vanzarea de falsa spiritualitateĀ intr-un an decat ar fi castigat ca medic endocrinolog intr-o cariera intreaga.

Dar hei, daca nenea asta castiga 8 milioane de dolari pe an din pseudostiinta, se cheama ca el face bine, daca o companie farmaceutica vinde vaccinuri verificate si para-verificate de 25Ā de milioane de dolari si face profit tot cam 8 milioane de dolari (o rata a profitului de 30-40% e normala pt. un vaccin), se numeste ca ne omoara, face experimente pe noi, ne vrea raul etc. etc.

Medicina bazată pe științăĀ eĀ fără prinÅ£ipuri, va să zică că nu le are, pseudostiinta e pseudo-profundă, care va să zică ne vrea binele?

Ei bine, cercetatorii antementionati au folosit citate de genul asta, alaturi de niste teste standardizate de inteligenta, plus niste teste pentru a evalua ceea ce e important pentru subiectii lor (de la teorii conspirationiste, la paranormal si increderea in tratamenteĀ alternative lipsite de suport stiintific). In 4 studii succesive, cu aproximativ 200 de subiecti fiecare au verificat cate o ipoteza, pe baza careia au construit ipoteza urmatorului studiu.

Cine ar fi crezut ca aceiasi oameni care cred ca citatele (lipsite de sens si care suna pseudo-profund) de mai sus sunt “profunde” sunt si mai degrabaĀ cu inteligenta scazuta, si predispusi la a crede in paranormal, conspiratii si alte bazaconii?

Desigur, studiile au avut subiecti putini, cercetatoriiĀ au pornit de laĀ un aspect inerent subiectiv (cat de “profund” ti se pare un citat), dar metodologia e destul de bine aplicata.

Articolul poate fi citit in intregime aici. Un rezumat de la The Independent (cum am ajuns prima data la el) aici.

In loc de final:

tampenie citata

Cum iti vin idei de vacanta – citesti pe net ce fac altii

De regula, trebuie sa fie si ceva care sa te atraga, altfel n-are niciĀ un fel de efect asupra ta.

Ei bine, ca fan al seriei de carti A Song of Ice and Fire si al ecranizarii sale – Game of Thrones, setul asta de poze ale unui cuplu care a plecat in Croatia cu scopul specific sa gaseasca locurile pe unde a fost filmat serialul (in special ultimele sezoane) mi-a dat o idee pentru o viitoare vacanta. Oricum vroiam de mai multa vreme sa vad coasta Adriatica (dar nu numai Croatia), asa as avea un scop in plus pentru asta. Timp si bani sa se gaseasca šŸ™‚

Cateva poze luate din articolul initial, cu paralela realitate-serial:

Am gasit dragonii @HBO
Am gasit dragonii
@HBO
Subsolul palatului lui Diocletian
Subsolul palatului lui Diocletian
Mereen @HBO
Mereen
@HBO
Fortareata Kliss
Fortareata Kliss
Sala tronului @HBO
Sala tronului
@HBO
Sala tronului lui Daeneris - Palatul lui Diocletian din Split
Sala tronului lui Daeneris – Palatul lui Diocletian din Split
King's Landing @HBO
King’s Landing
@HBO
in afara zidurilor vechiului Dubrovnik
in afara zidurilor vechiului Dubrovnik
Red Tower, King's Landing Turnul Minčeta
Red Tower, King’s Landing
Turnul Minčeta
Fort Lovrijenac
Fort Lovrijenac
Shame, Shame, Shame! @HBO
Shame, Shame, Shame!
@HBO
Dubrovnik
Dubrovnik
The walk of atonement @HBO
The walk of atonement
@HBO
scari in Dubrovnik
scari in Dubrovnik

Acuma… pana oi ajunge eu in Croatia, de ar face ceva George RR Martin sa apara odata porcaria aia de carte a 6-a din serie, ca m-am saturat sa tot astept. :))

Drepturi imagini: HBO siĀ Asta Skujytė-Razmienė

Surprinzator, dar merita sa mergi la Festivalul Enescu… la cinema

Ma plangeam acum multe luni pe aici de faptul ca nu am gasit bilete la David Garrett + Filarmonica din Monte Carlo, la Festivaul Enescu, desi am incercat sa le cumpar din martie.

D Garrett
drepturi imagine: David Garrett (facebook)

Ei bine, am gasit o solutie de compromis mult mai buna decat “sa ma uit la televizor”: m-am dus la Grand Cinema, unde transmisia video a fost hi-quality (cred ca 4K?) iar cea audio a fost excelenta. Nu, n-a fost chiar ca in sala de concerte, dar a fost cea mai buna alternativa.

Culmea a fost ca mi-a placut mai mult partea a doua a concertului (Ravel, in special BolĆ©ro). Nu ca mi-a displacut prima parte, cu David Garrett – care a avut niste bis-uri foarte frumoase la capatul unei ore misto, dar parca m-a prins mai mult ritmul mai alert din ora a doua.

Eh, ca ultima data cand am fost la un asemenea concert, imi promit sa mai merg. šŸ™‚

Cat despre experienta in sine, daca transmisiunea video a mai avut momente scurte de lag, audioul a fost foarte bun pe toata durata spectacolului. De mai multe ori mi-am adus aminte de serialul de comedie de pe HBO Silicon Valley, in care un grup de programatori se chinuie sa construiasca o firma de succes in jurul unui algoritm de codare al transmisiunilor video care sa le permita vizionarea in calitate foarte buna si fara nici un lag.

Nu a fost foarte multa lume (dar sala a fost departe de-a fi goala), ceea ce mi-a dat o senzatie ciudata fata de experienta mea precedenta la un spectacol David Garrett, la Filarmonica din Berlin, cand era sala plina-ochi.

Oricum, in conditiile in care biletele vor ramane la fel de greu de procurat si in viitor, in lipsa unor sali de concerte mai mari in Bucuresti, cred ca vizionarea in felul acesta a concertelor din cadrul festivalului Enescu ramane o alternativa cat de cat ok – daca va ramane colaborarea asta valabila in viitor.

P.S. Multumesc din nou cititoarei care mi-a oferit un bilet (contra cost) acum cateva saptamani, bilet pe care a trebuit sa-l refuz pentru ca nu puteam merge fara sotie la concert. Sper ca a gasit un cumparator intre timp.

Va las cu un pic de Ravel

Ai atinge un om infectat cu HIV?

Prima data cand am auzit de HIV si SIDA in viata mea a fost in clasa a 5-a. Directorul scolii (care ne era si profesor de romana) a venit la noi si a zis ca “trebuie” sa ne spuna despre aceasta boala cauzata de un virus.

Ne-a zis ca se transmite prin sange, dar si “prin scuipat” (!). Deci sa fim atenti pe unde punem mana si sa nu mai scuipam peste tot. In 1995, intr-o scoala micuta de cartier, oricat de sarac era cartierul, pot sa garantez ca nu exista inca o problema printre copii cu “scuipatul peste tot”. Dar de, atata a stiut sa ne zica.

Asta desi de pe vremea aceea cred ca erau disponibile informatii cat de cat credibile – mai ales ca nu existau surse de informare de tipul “am citit pe internet”. In sala noastra de clasa din postliceala aveam un mic tablouas care cred ca avea lejer 20 de ani (dupa layout, fonturi si faptul ca hartia era ingalbenita). Pana si acolo scria ca se transmite prin orice fel de contact care presupune schimb de sange (sange infectat – mucoasa discontinua, cu ulceratii etc.).

A, ca sa fiu clar, CDC spune ca HIV nu se poate transmite prin

“Saliva, tears, or sweat. There is no documented case of HIV being transmitted by spitting.”

Anunturi matrimoniale de Bucuresti (la 4 ani distanta)

Pe undeva pe langa locul meu de munca, acum aproximativ 4 ani (am verificat data jpg-ului) faceam poza urmatoare. Era un anunt pus pe un geam de statie de autobuz. AtunciĀ ma miram ca a disparut “anuntul” dupa numai 1-2 saptamani de cautat iubire.

2011
2011

Ei bine, ce am observat eu in aproximativ acelasi loc, la 4 ani distanta?

20150504_100911
2015

Telefonul s-a schimbat. Scrisul e acelasi. Preferintele s-au adaptat putintrecerii timpului. Deh, aĀ imbatranit si Don Juan. Dar dorinta tot a ramas.

Oare l-ar ajutaĀ un mic ghid “Tinder for dummies“?

The mother of all spoilers (Game of Thrones edition)

Vazut pe un zid de peĀ Bd. Dacia, langa intersectia cu Calea Victoriei (daca te uiti la serial si nu ai citit cartile, ar fi bine sa nu te uiti mai jos, ca sa nu-ti strici sfarsitul sezonului):

 
 
 
 

 

game of thrones spoiler

Oricum, la cum adapteaza cartile producatorii serialului, e posibil sa nu se intample asta. Si, ca sa fim precisi, nici in carte nu e aratat mort (ar fi si greu, fiind ultimul capitol).

Exista si despartire de o banca in care clientului ii pare rau :)

Zilele astea mi-am inchis contul la Millenium Bank. Din motive de economie de bani si timp, deveniseĀ inutil sa am conturi la 2 banci (si 2 carduri, 2 seturi de comisioane etc.).

Nu sunt genul care isi retrage tot salariul de pe card la salariu, ba din contra, imi convenea sa il tin acolo si sa folosesc cardul la cumparaturi. Cat timp am avut cont la Millenium, am fost destul de multumit de relatia si cu banca in sine (transparenta in comisioane si comunicare) si cu angajatii ei (cel putin cei de la sucursala unde am avut eu contul deschis). Pana si serviciul cam butucanos de web-banking era ok.Ā Au fost cumparati de OTP, dar parca nu s-au schimbat multe lucruri in rau (sau in bine). Au bagat ei niste comisioane suplimentare in ultimele 15 luni, dar, per total, in tot timpul in care am avut cont la ei, banca mi-a dat mult mai multi bani decat i-am lasat eu in comisioane. Poate si din cauza asta au tot inregistratĀ pierderi si au fost vanduti cu greu… nu erau suficient de rechini intr-o mare dominata de rechini hulpavi.

Oricum, ideea e ca a fost prima data in viata mea cand mi-am inchis un cont la o banca cu parere de rau.

separation21

De ce nu-mi plac mie bancile? Pentru ca ofera prea putin sau cer prea multe pentru banii mei.

Eu nu ma imprumut. Sunt mai degraba deponent. Fara banii mei si ai celor ca mine, bancile nu ar putea exista – chit ca n-ar putea face profit fara a revinde banii din depozitele noastre celor care VOR SA SE IMPRUMUTE. Dar, in goana de-a atrage fraieri-carora-sa-le-dea-credite, bancile Ć®iĀ trateaza fix pe cei ca mine ca insignifianti.

Primul meu cont a fost la BCR.

Ni le-au deschis cei de la ASE fara sa ne intrebe si ne-au chemat pe toti studentii la facultate sa ne dea cardurile. S-au format ditamai cozile (biroul care le elibera avea program foarte scurt). Puteam refuza sa le primim, dar trebuia sa stam la aceeasi coada ca sa semnam ca nu le vrem. Cum aveam bursa si chiar vroiam sa o primesc, l-am luat, chit ca ma enerva faptul ca trebuia sa ii las bancii pesteĀ 50.000 lei vechi (5 lei) in comisioane lunare /de retragere din milionul care insemna bursa lunara de pe vremea aia. Casieria ASE-ului avea un program oribil, macar asa aveam acces la bani oricand.

Dupa cativa ani am aflat ca nenumarati colegi care nu si-au inchis conturile pentru cardurile astea pe care nu le-au cerut au fost marcati dreptĀ rau-platnici pentru comisioane de administrare neplatite, stranse pentru niste conturi nefolosite.

Al doilea cont a fost la Bancpost.

Primul meu loc de munca, Flamingo Computers, nu vroia sa plateasca salariile in mana. Cele de pe cartea de munca, din cauza ca toata lumea (din sediul central, cel putin) primea o mica suma in plic. In cazul meu, la salariul minim pe economie de pe cartea de munca (2 milioane 700 mii lei) se adaugau 200 mii de lei. Cand am plecat de la ei (n-am rezistat mult) cardul a trebuit sa li-l inapoiez – desi contul era deschis pe numele meu. Pana in ziua de azi nu stiu sigur daca mai exist in evidenta bancii cu pricina.

Al treilea cont a fost la Piraeus Bank.

Al treilea meu angajator avea ceva intelegere cu o ruda care lucra la o sucursala a lor, s-a oferit sa ne deschida conturi si ne-a promis ca ne va da salariul la timp daca acceptam asta (intarzia tot timpul cate 2-5 zile, gasind tot felul de scuze). Dupa ce ne-am facut conturi, am descoperit cu neplacere ca salariile intarziau la fel de mult, doar ca de data asta “era vina bancii”. Si de astia am scapat repede, cand am plecat de la locul ala de munca.

Pentru o vreme am avut un cont si la BRD.

Pe astia i-am urat cu pasiune. Au fost cei care mi-au promis ca imi rezolva cel mai repede deschiderea contului + eliberarea cardului si a pinului pentur un PFA. Deh, alte vremuri acum vreo 7 ani, trebuia sa alergi tu pe la banci ca sa iti deschida un cont.Ā Pe langa faptul ca aveau cele mai mari comisioane pentru contul lor amarat si nu ofereau absolut nici un beneficiu pentru faptul ca imi intrau banii la ei, cand mi-am inchis contul m-au taxat de mi-a iesit pe nas. Mi-au cerut comisionul anual de administrare pentru anul urmator pentru ca am venit la ei sa inchid contul in ziua in care pornea urmatorul an. Abia dupa ce l-am platit mi-au acceptat cererea de inchidere cont. Atata doar ca ma trezesc peste vreo 20 de zile cu un telefon de la ei “aveti un sold creditor la noi, trebuie sa veniti sa ne mai platiti vreo 30 de lei”. Aparent, in momentul in care venisem la ei nu aparea un comision in sistem – care a aparut dupa cateva zile, cand a trecut luna, ceea ce a insemnat ca vroiau sa le platesc si comisonul pentru urmatoarea luna.

Ma rog, sumele erau mici, dar m-a enervat absurditatea situatiei. Pe langa faptul ca in tot timpul cat am avut cont la ei nu am castigat nimic din asta (doar le-am platit comisioane), pe langa faptul ca imi cereau comisionul de administrare anuala (vreo 60 lei) pentru 1 zi in plus de posesie a cardului si contului, desi mi-au spus cand am semnat pentru inchiderea contului ca “da, nu mai apareĀ nimic in sistem, o sa va inchidem contul”, acum ma sunau ca mai vor bani. Pe care trebuia sa ii depun personal la sucursala aceea, IN NICI UN CAZ la alta sucursala, care ar fi mai aproape de mine. M-am certat cu angajat dupa angajatĀ la telefon pana am ajuns la directoarea sucursalei. Care mi-a zis ca va plati angajata care mi-a inchis contul comisionul cu pricina. Asta m-a enervat si mai tare.Ā Pentru ca, in ochii mei, angajata cu pricina n-avea nici o vina, pana la urma am mers sa le platesc banii. Dar mi-am jurat ca nu mai calc in viata mea in banca lor nenorocita. Si ca o sa ii spun oricui ma va intreba ca NU MERITA SA AI CONT LA BRD. O promisiune pe care mi-am tinut-o.

Am mai avut un cont la Raiffeisen, pentru un depozit, a carui dobandaĀ n-a meritat drumurile pana la sucursala cu pricina, bataia de cap si nervii pentru deschidere si inchidere cont.

La fel, acum cateva ierni am avut un depozit (pentru care m-am pricopsit cu cont si card) si la Alpha Bank. Dobanda abia ca a depasit comisioanele de administrare, dar gasisem eu o sucursala pierduta pe undeva si ma gandeam ca o sa am sanse mari la un concurs al bancii la care participau toate depozitele nou-deschise, concurs in care fiecare sucursala avea un anumit fond de castiguri. Mare tampenie din partea mea. Ma rog, era in decembrie, aveam timp prea mult la dispozitie, m-am gandit eu ca nu particip niciodata la concursuri si hai s-o fac atunci. Din nou, bataia de cap cu drumurile pentru deschidere/inchidere cont + interactiunea cu niste angajati enervanti n-a meritat.

Degeaba investec bancile bani in reclame tampite, in care incearca ei sa isi prezinte clientii drept fericiti si empowered de relatia cu banca lor de incredere. Cand sucursalele lor sunt pline de prea multi angajati habarnisti, care-si fac treaba de prea multe ori in bataie de joc si cand banca nu face nimic altceva decat sa-ti ia prea multi bani ca sa-ti tina banii tai in semi-siguranta, fara sa ofere nimic in schimb problema de imagine n-o s-o rezolve niciodata cu publicitate.

Bucurestiul arata intotdeauna mai bine cand e liber

Lipsit de traficul infernal din zilele saptamanii, fara puhoaiele de oameni care se duc dintr-o parte intr-alta a orasului, cuĀ oameni mai putin stresati pe strazi, parcuri, muzee… arata cu totul altfel. Daca iti faciĀ timp sa descoperi orasul, intotdeauna vei gasi si ceva frumos.

E clar, trebuie sa ma mut intr-un oras mai mic.

Si sa am mai multe zile libere, cumva. :))

Intotdeauna gasesti un colt linistit in Muzeul Satului.
Intotdeauna gasesti un colt linistit in Muzeul Satului.
Putina lume-n Herastrau.
Putina lume-n Herastrau.
Sunt mai putine lalele-n Gradina Botanica fata de gradinile din oras, dar macar cele de aici sunt mai speciale. :)
Sunt mai putine lalele-n Gradina Botanica fata de gradinile din oras, dar macar cele de aici sunt mai speciale. šŸ™‚
Gradina Botanica nu a inflorit inca. Surprinzator.
Gradina Botanica nu a inflorit inca. Surprinzator.
Pe mutunache asta l-am gasit pe acest gard, l-am lasat tot acolo.
Pe mutunache asta l-am gasit pe acest gard, l-am lasat tot acolo.
Cea mai frumoasa magnolie din Bucuresti, in opinia mea.
Cea mai frumoasa magnolie din Bucuresti, in opinia mea.

20150412_133820

Nu stiu a cui era masina asta, dar m-a facut sa rad un pic.
Nu stiu a cui era masina asta, dar m-a facut sa rad cand am vazut-o.

A taste of Austria – video

Desi n-are nici o legatura cu postarile mele obisnuite, este un exemplu simplu de promovare privata a unei tari, folosind doar niste echipamente disponibile oricui (nu ieftine, intr-adevar), multa rabdare, nu preaĀ multi bani si ceva pasiune.

Indulcitori si zaharuri – scurt ghid

zaharuri si indulcitori

Nu traduc toata poza pentru ca nu are sens. Se vrea doar un preview, care sa va faca sa mergeti la sursa.

Am dat peste un articol foarte bun din Washingot Post, in care grupeaza nenumarati indulcitori folositi in ziua de azi, in functie de provenienta, prelucrare si rafinare. Ofera siĀ niste informatii scurte despre efecte cunoscute sau presupuse (pozitive sau negative) asupra sanatatii.

Nu in ultimul rand, adauga niste informatii despre structura chimica a indulcitorilor si o serie de filmulete in care se face un blind test (cu 5 subiecti) de gust cu 6 zaharuri/indulcitori, in stare bruta, in apa, in biscuiti.

Ca observatie personala: mie mi se pare ca tagatose si stevia au gust oribil in orice chestie gatita.Ā Unora le place gustul. Sau s-au obisnuit. šŸ™‚

Bonus: cine stie de ce e important mannitol-ul? šŸ™‚

Drepturi imagine: Washington Post. Eu doar am tradus-o partial.

Ochiul uman, privit FOARTE de aproape

Mi-am adus aminte de lectia de anatomie din anul 1, cand profesoara ne spunea de un show gen “who wants to be a millionaire”, la care un competitor a raspuns la “ce este pupila?” cu “e o gaura” si a trecut mai departe. šŸ™‚

Cine identifica oĀ coloboma sau un nevus? Speram sa gasesc si un inel Keyser-Fleischer (din boala Wilson) dar erau slabe sanse sa vad asa ceva

12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Gasita aiciĀ (unde mai sunt si altele).

Drepturile pentru toate imaginile apartin lui Suren Manvelyan.