Birocratie gasesti peste tot in lume

Si unde e birocratie, ai drumuri facute degeaba si timp pierdut.

Si elvetienii au oameni mai lenesi sau incompetenti. Singura diferenta e ca birocratii din Elvetia sunt platiti foarte bine.
Pe de alta parte, ca regula simpla, atata timp cat vii in timpul programului si-ti respecti interlocutorul, toata lumea va incerca sa-si faca munca (si sa te ajute), politicos si fara nervii si aglomeratia standard din Romania.

Eeniuei. De ce postul asta?

Pe facebook am povestit acum vreo 8 luni cum am descoperit brusc ca am fost “convertit” la crestinism de administratia locala din satucul-suburbie unde am locuit 4 luni, pana am gasit un apartament in oras.

In Elvetia (ca in Romania de altfel, dar ca acolo regulile nu-s respectate atat de strict) esti obligat sa te inregistrezi la autoritatile locale din orasul sau comuna unde te-ai mutat, fie ca ai venit din strainatate, fie ca ai venit din alta parte a Elvetiei. Daca stai intr-un oras mai mare, impartit in mai multe sectoare, atunci trebuie sa-ti faci transferul de domiciliu inclusiv in acelasi oras.

Ca emigrant, la fiecare asemenea inregistrare ti se elibereaza un nou act de identitate care este in acelasi timp si permis de sedere/munca. Evident, fiind Elvetia, fiecare inregistrare/eliberare te costa – cam 65 franci in cantonul meu.

franci

La prima eliberare a unui act de identitate/permis de munca/sedere, de regula completezi un formular, unde esti intrebat de religia ta. Trebuie sa fii atent ce scrii acolo, pentru ca in Elvetia membrii a 4 confesiuni crestine sunt taxati suplimentar – pentru a permite bisericilor sa supravietuiasca.

La fiecare schimbare de domiciliu ti se transfera gratuit prima inregistrare electronic, atata timp cat ti-ai anuntat administratia locala precedenta ca te muti. Daca nu ii anunti, e posibil sa ti se dea o amenda.
Toata povestea asta e facuta pentru a se asigura buna finantare a autoritatilor locale si cantonale – taxele se colecteaza la nivel local si apoi se impart – partial catre oras/sector, partial catre canton.

Ei, cand la salariul din iulie anul trecut am observat ca mi-au luat si taxa pentru biserica (pentru iulie si iunie), am dat urgent niste telefoane (intai la HR, apoi la administratia locala), pentru a clarifica faptul ca o don’soara de la administratia locala m-a crestinat in mod eronat in acte, chit ca eu am trecut “ateu” in formularul de inregistrare.
Don’soara a modificat, apoi a trimis un e-mail de clarificare la HR-ul spitalului. La urmatorul salariu mi-au returnat toti banii de “taxa de biserica”.

Toate bune si frumoase, la mutarea de domiciliu am fost atent sa mentionez asta, mi-au garantat ca sunt inregistrat corect, n-am mai fost taxat pentru biserica.

 

Pana anul asta, cand am ales sa depun echivalentul lor pentru declaratia pe venit global (Steuererklärung), pentru a primi cateva sute de franci inapoi. Explicatii la finalul articolului.

Agitatie peste agitatie.

Sunt vreo 9 formulare, totalizand cam 14 pagini (cu tot cu un formular-rezumat si un formular-chitanta.
Poti sa le completezi on-line si sa le incarci on-line (daca ai permis C sau esti elvetian),
poti sa le completezi on-line si apoi trebuie sa trimiti formularul-chitanta semnat la administratia financiara (cu posta sau in persoana),
sau poti sa le completezi de mana si sa le trimiti la administratia financiara (cu posta sau in persoana).
Sau poti sa platesti o firma sa faca asta pentru tine (pentru 100 franci sau mai mult – depinde de cat de mari sunt veniturile tale).

Oricum ar fi, ai nevoie intai de numarul tau central de administrare (zentrale Personenverwaltung, sau ZPV-Nummer), pe care ti-l da administratia financiara cantonala. Dar daca nu ai permis de tip C, nu il primesti automat, trebuie sa completezi intai un formular (pentru care ai nevoie de numarul de asigurari sociale – AHV-Nummer, pe care il gasesti pe fluturasul de salariu sau pe cardul de asigurari de sanatate) in care spui de ce ai nevoie de el.
Formularul poate fi trimis on-line (e-mail), dar raspunsul se primeste DOAR prin posta (in cam 2-3 saptamani).

Dupa ce ai ZPV-Nummer, poti sa completezi formularele de Steuererklärung.

Dar daca esti/erai casatorit, declaratia trebuie sa includa si veniturile sotului/sotiei, chit ca persoana NU traieste in Elvetia. Mare bucurie sa calculezi brutul fostei sotii din Romania, sa il transformi in CHF, apoi sa-l inmultesti cu 7 luni.

Eniuei, informatiile astea le-am aflat dupa ce am dat un e-mail cu intrebari, in primul rand pentru ca am observat ca in interfata on-line, la date de baza extrase din registrele lor, eu apaream ca romano-catolic.
In e-mailul raspuns mi-au zis ca in declaratia de impunere (care vine ulterior depunerii Steuererklärung) nu voi fi impozitat cu taxa de biserica.

Atata doar ca la finalul formularelor pe care le-am completat aparea faptul ca, de fapt, va trebui sa platesc 450 franci pentru biserica in 2018.

So… drum pana la administratia financiara cantonala. Explica situatia. Aia mi-au spus ca n-au ce face, trebuie sa merg la administratia locala si sa ii conving pe aia sa comunice administratiei financiare ca NU sunt inregistrat ca romano-catolic si ca datele din registrul financiar trebuie schimbate.

Cu ocazia asta am aflat si ca o parte din informatiile primite in e-mailul-raspuns erau, de fapt, gresite. Cum, un birocrat mi-a dat un raspuns gresit? Nu credeam (sarcasm). Dar ca totul se rezolva. Eram deja in punctul “nu-mi mai pasa, vreau doar sa scap de prostia asta”.

Drum pana la administratia locala. Astia lucreaza doar de la 10 la 16, cand eu INTOTDEAUNA lucrez. Doar joia lucreaza pana la 18:00, atunci mi-am rezolvat eu intotdeauna problemele – dupa o asteptare de aproape 2 ore, de fiecare data, pentru ca-s intotdeauna multi emigranti care au probleme de rezolvat… Asta e Elvetia, tara cu 8,6 mln de locuitori, dintre care 2,5 milioane sunt emigranti (sau urmasi de emigranti).
Dupa o asteptare prea lunga, am vorbit cu un nene, care imi arata ca sunt inregistrat drept “fara confesiune”, si ca a fost o singura modificare facuta, candva anul trecut in iulie, dar ca era retroactiva oricum, deci ar trebui sa fie totul in regula.
Ii arat formularul de Steuererklärung, care zicea negru pe alb ca-s “römisch-katholisch”.

Pana la urma, a adaugat el o mentiune in dosarul meu electronic si a promis ca va trimite un e-mail catre administratia financiara ca sa fiu oficial “excomunicat”.

 

Chestia era ca am facut toata tevatura cu declaratia asta de impozit global pentru a primi inapoi cateva sute de franci. Daca ramaneam in mod eronat “crestin”, de fapt urma sa ies drept dator cu aproximativ o suta si ceva de franci.

 

Cum sa nu iubesti birocratia? 🙂

Oricum, cred ca intr-un final se va rezolva totul ok.

 

Explicatii:

In Elvetia, pana nu primesti permis de sedere de tip C (dupa minim 5 ani), platesti impozit pe venit ca in restul lumii, prin oprire la sursa (Quellensteuer), din fiecare salariu.

Cu permis de tip C sau ca cetatean elvetian, poti plati impozitul pe venit fie 1 data pe an, fie in 3 rate aproximative anuale, urmate de o regularizare in primavara anului viitor. Toata lumea are incredere ca elvetienii isi platesc impozitele la timp. Daca nu o fac, primesc amenzi usturatoare.

Cum ar fi daca in Romania orice angajat ar avea posibilitatea sa isi plateasca impozitul pe venit 1 data pe an? In primul rand, ar fi dificil sa vezi atatia romani ca-si pastreaza cam 1 salariu pe an neatins, doar pentru a plati statul candva “la anul”. Apoi… cand statul nostru functioneaza cum functioneaza, ar fi usor sa refuze lumea sa plateasca impozitele. Oricum, am divagat.

 

Atata timp cat platesti impozit la sursa (Quellensteuer), NU trebuie sa depui declaratie de venit global… Adica pana nu ai permis tip C, Steuererklärung nu e obligatorie.

Dar daca pui niste bani deoparte pentru pensie intr-un depozit special de tip “pilonul 3” (avem si noi in Romania), statul elvetian iti garanteaza ca nu-ti impoziteaza o suma maxima anual. Daca ai pensie de tip “pilonul 2” platita prin angajator (ca peste 90% din angajatii elvetieni), cam 6888 CHF sunt neimpozabili anual – daca sunt depusi intr-un cont de tip “pilonul 3”.

Un cont de economii normal elvetian iti ofera o dobanda anuala de 0,05%. Adica daca depui 10.000 franci, vei primi dobanda 5 franci pe an (5 franci impozabili!).

Un depozit de tip pilonul 3 iti ofera 0,2% pe an, deci 20 franci pe an dobanda (neimpozabila), nu e mare diferenta. DAR statul iti ramburseaza taxele colectate pentru pana la 6888 franci din astia. In functie de canton, asta inseamna cam 10-15% din suma respectiva, adica vreo 700-1000 franci. Care nu-s de colo.

Dezavantajul e ca nu poti folosi suma din pilonul 3 decat in 3 ocazii: daca te pensionezi, daca pleci din Elvetia sau daca cumperi o casa.

 

Eniuei, pentru ca m-am dus la snowboard si in drumetii asa de des anul trecut, mare lucru n-am pus deoparte. Am fost departe de a economisi ca in Anglia. Acolo am pus destui bani deoparte 3 ani, si s-au dus toti pe ceva ce acum regret. Mai bine sa-mi traiesc viata cat de cat si sa economisesc doar cat sa am o rezerva pentru zile negre.

Ei, pentru cat am economisit, merita sa depun declaratia de impozit global.

O tirada despre un telefon

In Anglia, la teatre aveam un coordonator in fiecare zi.

De la 08:00 la 18:00 era un band 7*, de la 18:00 la 21:00 era un band 6 (sau, in rare cazuri, un band 7) si peste noapte (21:00-08:00) era intotdeauna persoana cu cea mai mare vechime din echipa de noapte (care insuma 4 oameni, de regula).

Acest coordonator trebuia sa se ocupe de bunul-mers al programului in toate cele 16 teatre ale noastre pe parcursul unei zile. Daca exista o problema, trebuia sa fie anuntat. Daca erai bolnav si nu veneai maine, pe el/ea il/o sunai. Daca o sala de operatie termina devreme, trebuia anuntat. Daca o sala de operatie urma sa termine peste program – trebuia anuntat, ca sa caute solutii (personal). Daca exista o urgenta de operat, el cauta o sala de operatie si personal ca sa se faca.

De cele mai multe ori, asta insemna o gramada de negocieri.
Negocieri cu anestezistii sa accepte sa anestezieze un pacient in plus sau sa stea peste program. Negocieri cu chirurgii sa le permita altor colegi sa opereze o urgenta in timpul care le era alocat lor. Negocieri cu personalul sa ramana peste program, sa isi ia pauza de masa mai tarziu, sa se duca la alta specialitate sa ajute samd.
Alte dati, era vorba de comenzi de materiale de urgenta. Sau imprumuturi de consumabile sau materiale – altor spitale NHS, sau unor spitale private unde operau chirurgii nostri.

De foarte multe ori era vorba de discutii inutile. Oamenii nu vroiau sa faca ceva in plus (normal) si de multe ori comentau 5-10-15 minute, apoi brusc se razgandeau. Toata lumea se plangea in situatii din astea, pentru ca puteau. Rar, s-a intamplat ca anumite urgente sa fie amanate sau operatii sa fie anulate sau amanate din diverse motive cam cretine. Aveam chirurg si anestezist si instrumentisti, dar n-aveam asistent de anestezie. Aveam de toate, dar n-aveam sala. Aveam sala, dar n-aveam instrumente. Aveam de toate, dar nu avea cine sa aiba grija de pacient peste noapte – spitalul era plin. Dupa multe comentarii, se gasea o echipa pentru a face o operatie, dar era brusc prea tarziu, fereastra de timp se inchisese. Sau totul era ok la noi, dar pacientul tocmai a fost hranit pe sectie – de niste oameni la randul lor suprasolicitati si cu care se comunicase insuficient.
De ce zic cam cretine? Pentru ca solutii existau, dar ar fi insemnat niste costuri in plus sau ar fi insemnat ca toata lumea sa-si faca treaba fara sa comenteze prea mult.

Telefonul coordonatorului era o corvoada pe care toti, dar absolut toti managerii o urau. Erau multe zile in care coordonatorul isi pierdea vocea la finalul zilei, de la atata vorbit. Unii erau mai descurcareti, altii mai putin – de multe ori stiai ca daca x urmeaza sa coordoneze, il/o contactezi degeaba, nu te va ajuta.
Ironia face ca fix band 7-le de la oftalmologie de acolo era extrem de incompetenta, niciodata nu putea rezolva nimic pentru alte specialitati, ea se descurca doar pe felia ei si-atat.

Seara, band 6-le care prelua coordonarea era tot timpul stresat de telefon, din cauza ca de cele mai multe ori trebuia sa termine o operatie cu doar 1 om in sala si sa se ocupe de problemele nerezolvate de peste zi si sa rezolve orice problema noua aparea – in conditii de personal mult redus. De la cam 150 oameni care erau pe la teatre pana la 18:00, dupa 18:00 ramaneau de regula intre 12 si 20 oameni (cu tot cu chirurgi si anestezisti).

dav
Sucher (pager) si telefoanele noastre

 

Ei bine, in spitalul meu din Elvetia sistemul e similar, dar diferit.
In corpul central, unde avem aproximativ 20 sali de operatie, coordonarea e separata pe specialitati – nu exista un supra-coordonator. Mai multe specialitati sunt separate, in alte cladiri sau in alte aripi ale spitalului (ca noi).

In cazul nostru, cu ale noastre 2 specialitati, pana la ora 14:00 coordonarea cade in sarcina managerului sau unuia dintre cei 2 adjuncti. Dupa ora 14:00, responsabilitatea asta pica in carca comuna a celor 2 persoane care fac garda (Pickett). De regula e exclusiv in sarcina instrumentistului daca garda e facuta de 1 instrumentist si 1 FaGe (sau a instrumentistului cu mai multa experienta, cand sunt 2 instrumentisti in garda).

Aici nu ai un telefon direct, ai un pager (sucher) – care te forteaza sa suni inapoi la numarul care tocmai te-a apelat, comunicarea nu e 100% directa.

Cateodata ai noroc si nu prea suna pagerul ala imputit.

Dar cateodata stai cu telefonul constant la ureche, de la 2 la 4 sau mai tarziu, timp in care trebuie sa rezolvi constant si alte probleme. Trebuie sa te asiguri ca e pregatit totul pentru operatiile de maine, ca s-a discutat cu specialitatile diferite, daca urmeaza sa operam cazuri complexe, multi-specialitati. “Preferatii” mei sunt aia de la ortopedie, care tot timpul au o gramada de munca si ne raspund greu, ne ajuta greu si per total sunt total suprasolicitati.

Daca urmeaza sa se termine operatii peste program, trebuie sa te asiguri ca ai personal dispus sa ramana peste program, ca toata lumea stie ce e de facut si ca totul se deruleaza fara probleme. Sa te asiguri si ca toate comenzile de materiale au fost facute si ca eventualele lipsuri sunt comunicate “celor care se ocupa” (de comenzi).

In timpul asta, de multe ori te suna tot felul de oameni, care ba vor sa vorbeasca cu sefa, ba vor sa comande ceva, ba suna in legatura cu o comanda deja facuta, sau despre niste urgente sau cate si mai cate.

De multe ori trebuie sa faci si aici mediere intre chirurgi si anestezisti si personalul nostru.

Chestia cea mai aiurea e ca toata lumea trebuie sa faca asta destul de repede aici. Nu conteaza ca esti FaGe sau instrumentist sau asistent medical, odata ce ai inceput sa fii alocat sa faci garzi, trebuie sa fii capabil sa te descurci cu telefonul ala. Daca in Anglia ei considerau ca poti face asta abia ca band 6, si doar dupa minim 3-5 ani vechime acolo, aici trebuie sa te descurci cam dupa maxim 6 luni.

Am inceput sa fac garzi dupa 3 luni, primele 3 luni de garzi am fost mai degraba protejat, lucram tot timpul cu un instrumentist sau altul cu multi ani de experienta. De prin ianuarie au inceput sa ma aloce si cu FaGe, de prin februarie mi se da porcariile alea de sucher si pager mult mai des direct mie.

 

Nu stiu altii cum sunt, dar mie chiar nu-mi place sa vorbesc prea mult cu oamenii. Sigur, daca sunt intr-un grup de prieteni/amici, de multe ori ma lansez in discutii lungi si chiar vorbesc prea mult. Dar la munca dintotdeauna am incercat sa limitez discutiile cat mai mult, sa comunic direct, fara prea multe inflorituri peste nivelul de politete-si-atat.

La ultima garda am facut o greseala in planificarea pentru o urgenta – un pacient a fost adus la noi si intubat si ultima operatie a zilei nu era terminata cand am crezut eu – drept urmare nu aveam personal pentru a instrumenta urgenta. Dar lucram cu o instrumentista cu 20 ani vechime, care era aici de 2 ani, am crezut ca rezolva ea daca e nevoie. Pe naiba, ea habar-n-avea ce sa faca, stia doar ca pe partea ei, oftalmologia terminase si atat.
Am rezolvat pana la urma, dar a trebuit sa vina sefa sa ne impinga de la spate, desi ea isi terminase programul si ar fi trebuit sa plece acasa.
Drept urmare, sefa mi-a zis ca la urmatoarea garda va fi cu ochii pe mine sa vada cum ma descurc si ca nu trebuie sa ma mai bazez pe colegi in luarea deciziilor.

2 ore am stat cu telefonul la ureche azi. Ba sa aduc un chirurg in sala, ba sa rezolv o problema cu farmacia, ba sa fiu secretar pentru sefa si sa iau mesaje, ba sa reprogramez o operatie care a fost anulata la ora 15:00.
Evident, nici telefoanele nu-s prea bune. Alea mai vechi au baterii proaste si se descarca repede, alea mai noi au antena proasta, moare reteaua fix cand vorbesti cu cineva – iar folosirea telefonului propriu e, evident, interzisa.

Singura mare diferenta fata de Anglia este ca aici lumea nu isi permite sa zica nu sau sa se planga ca nu vrea sa faca ceva in plus DACA E IN TIMPUL PROGRAMULUI. Daca e pana la 16:06, toata lumea munceste si face orice i se zice, chit ca vin eu sau o colega FaGe sau sefa mea – toata lumea accepta ca trebuie sa muncesti fara sa cracnesti. Daca e vorba de munca peste program, atunci oricine e liber sa refuze, dar pana atunci, daca o sala e libera, nu exista discutii inutile.

Pe de alta parte, ca sa reprogramezi o operatie in ziua urmatoare… nu e asa simplu precum pare. Intai vorbesti cu anestezia – ei iti spun ca anuleaza operatia pe motiv de lipsa de personal. Apoi cu chirurgul, sa-ntrebi cat de urgenta e operatia. Apoi cu anestezia, sa afli cand sunt dispusi sa o inghesuie in urmatoarele zile. Apoi cu sefa – sa vezi daca e de acord sa ii dai programul de joi peste cap. Apoi cu chirurgul – sa ii spui sa vorbeasca cu chirurgul care are sala alocata maine, sa il rogi sa obtina si acordul aluia. Apoi din nou vorbesti cu toti oamenii dinainte – sa ii anunti ca operatia e reprogramata oficial si ca pacientul poate sa manance acum.

Atat de multa vorbarie in limba lui Goethe iti usuca pur si simplu creierul, vrei doar sa ajungi acasa si sa dormi.

Am ales meseria asta pentru ca vreau sa fiu in sala de operatii, sa asist chirurgul, eventual anestezistul, nu sa coordonez, programez si fac comenzi.

Asta e o mare diferenta intre Elvetia si Anglia: toata lumea trebuie sa faca un pic din toate, nu exista “nu stiu”, “nu vreau” sau “nu pot”.

Un mod de-a face lucrurile care are anumite avantaje, dar si dezavantaje.

 

  • Pentru cine inca nu stie care e sistemul cu “benzile” in Anglia: In NHS (sistemul medical de stat) asistentele medicale cu responsabilitati suplimentare sunt incadrate in “benzi” – care corespund si unor salarii mai mari. Asistentii medicali “normali” (cam 90% din totalul angajatilor) sunt toti band 5, cei cu responsabilitati suplimentare sunt band 6, managerii sunt band 7, sefii de departament mai mic (matroane) sau adjunctii de departamente mai mari sunt band 8a, apoi exista sefii de departamente mai mari – band 8b (cum ar fi salile de operatii) apoi sefii de specialitati – band 8c (anestezia+chirurgia, sa zicem) apoi chief of nursing ar fi band 9 (echivalentul directorului de ingrijiri).

Iarna in Alpi (8): Arosa-Lenzerheide (Ch)

Vineri a nins pe toata lungimea lantului Alpilor, azi ninge iarasi. Sambata se anunta innorata in majoritatea Elvetiei. Imi luasem o zi libera vineri, in ideea de a face o mini-vacanta. Cu asa prognoza, am preferat sa dorm pana tarziu vineri si sa sper ca voi alege statiunea cu ceva mai mult soare sambata.

Dupa ce am frecat toate siteurile de prognoze meteo din Elvetia, Italia, Franta si Austria, m-am decis sa raman in Elvetia si am ales Arosa-Lenzerheide ca destinatie.

Pana in 2018 nu auzisem niciodata de statiunile astea. Vara trecuta am citit un pic despre Arosa, pentru ca au ceva trasee de drumetii, au un funicular rotund care arata… amuzant si de anul trecut au deschis o zona-refugiu pentru ursi maltratati. Au inceput cu un urs, din februarie au 3.

Ei bine, e vorba de 2 statiuni care insumeaza 3 versanti si 225 km de partii, instalatii noi si foarte noi (cateva ceva mai vechi sunt pe partea cu Arosa) si domeniu schiabil majoritar intre 2000 si 2500 m. Harta partiilor aici.

IMG_20190202_150529.jpg
Arosa de la Mittelstation

Daca esti genul care vrea sa exploreze, trebuie sa incepi cu un plan in cap daca vrei sa incerci cat mai multe partii. Eu am inceput pe versantul de vest de la Lenzerheide, cu gondola din Churwalden, unde ajungi in doar 20 minute din Chur, nodul feroviar principal pentru cantonul Graubünden.

IMG_20190202_085016.jpg
Powder pe partii la ora 08:40

E important de mentionat ca e foarte usor accesibila zona din Zürich, in week-enduri poate fi foarte aglomerat. Eu am stat la coada doar la telecabina care mergea spre Rothorn, in rest nu am avut asteptari mai lungi de 1-2 minute toata ziua.

cof
Soarele se lupta cu norii la ora 09:20. Multimile inca nu aparusera.

Versantul de vest are niste partii destul de misto sus, dar partiile de conexiune intre cele 3 mari varfuri si zonele lor de schiat sunt… neplacute. Plate si inguste.

cof
Rothorn in fata. Poza de pe neagra de la Stätzerhorn
cof
Stätzerhorn

Partia care merge pana in vale de la Scalottas e draguta, desi trece de 3 (!) ori peste drumuri asfaltate.

cof

Din vale iei un bus, dupa 5-10 minute (in functie de ora) ajungi la Rothornbahn 1, o gondola noua.

cof
Poza de Alpi: Gondola, varfuri de 2600+ m si Pistenbully 600 parcat.

Partea de est are o partie draguta albastra printre copaci, apoi mai multe rosii si o neagra de cupa mondiala. O rosie, 21, care incepe de pe Rothorn (2865m) incepe pe versantul dinspre Arosa, trece printr-o galerie/tunel ingusta si claustrofobica apoi se deschide dupa cateva sute de metri intr-o partie imensa. Neagra de cupa mondiala n-am incercat-o, vroiam sa ajung si la Arosa – pentru asta trebuie sa iei o telecabina mare, noua. Si la cati moguli erau pe tot versantul de est, pur si simplu mi-a pierit cheful.

IMG_20190202_123625.jpg
30 albastru
IMG_20190202_121941.jpg
Rothornbahn 2 – aici am asteptat 10 minute.

De mentionat ca majoritatea partiilor s-au transformat in partii cu moguli dupa 11-12, pentru ca la inceputul zilei erau toate acoperite de un strat de 10+ cm de powder (fusesera batute cu o seara inainte).

IMG_20190202_133409.jpg
Una dintre putinele portiuni fara moguli

La Arosa partiile erau mult mai putin abuzate, cu exceptia notabila a unor negre/rosii de langa Weisshorn, care aveau niste moguli foarte mari pe la 15:00.

IMG_20190202_144300.jpg
2 rosu

Si aici erau mai multe zone cu partii de conexiune inguste, plate si cateva cu contrapante. Nu chiar cea mai buna statiune pentru boarderi – sau cel putin nu pentru boarderii care n-au placa perfect ceruita si ascutita. 🙂

IMG_20190202_145217.jpg
Partia asta e finalul lui 2 rosu. Se termina cu o contrapanta. Contrapanta dupa plat = injuraturi

Per ansamblu, mi-au placut partiile de la Stätzerhorn, 30 albastra de langa Rothornbahn, 21 rosie de pe Rothorn (mai putin galeria!), 2 rosu de pe Hörnli (mai putin finalul plat), toate partiile de pe Weisshorn.

cof
21 rosu plus Rothornbahn 2
cof
30 albastra

E o statiune interesanta, o alternativa mai ieftina (skipass la 67 CHF luat cu 1 zi inainte) la mult mai scumpa vecina Laax – dar raman la parerea ca Laax e cea mai tare statiune vizitata pana acum in Elvetia (Ischgl/Samnaun nu se pune).

cof
“galeria” – are lejer 200+ m

Doua abordari ale evaluarii profesionale anuale (in nursing)

Astazi am avut prima evaluare anuala in Elvetia. Aici e numita “Mitarbeiter Gespräch“. “Interviu cu colegul/angajatul.” (Mitarbeiter poate insemna ambele)

Sistemul de evaluare nu e neaparat acelasi la nivel national, exista mici variatii chiar interdepartamentale in cadrul grupului de spitale unde sunt angajat.

A fost un pic diferit fata de Anglia.

evaluare.png

In Anglia toate spitalele NHS sunt obligate sa aiba macar 1 evaluare (Appraisal sau Personal Performance Review) a tuturor angajatilor in fiecare an, dar sunt libere sa isi creeze sistemul propriu pentru a face asta.
De regula, in Anglia asta presupune un mini-interviu cu un manager, in care se stabilesc niste obiective pana la urmatoarea evaluare, se estimeaza cum au fost indeplinite vechile obiective (sau, dupa caz, cum s-a adaptat noul angajat la noul loc de munca) si se fac niste evaluari pe anumite subiecte importante pentru trust (“valorile (de baza ale) trustului”). De regula, “valorile trustului” sunt niste cuvinte care formeaza un acronim, o porcarie imprumutata de la multinationale, un pretext pentru a plati o gramada de bani unei agentii de publicitate pentru a crea un acronim care se vrea inteligent, folosit apoi in imaginea de brand a trustului.

Si uite asa devine un spital de stat o corporatie.

Eniuei, in Anglia, in trustul meu, la teatre aveam 2 Appraisals/an. Desi aveam o gramada de manageri (band 7), numarul de angajati era atat de mare incat se ajunsese sa fie delegata responsabilitatea asta asistentelor medicale cu competente suplimentare (band 6). In aproape 3 ani acolo, tot timpul am avut appraisal-uri facute pe fuga, tot timpul au fost organizate ad-hoc si tot timpul era o porcarie facuta doar pentru a bifa o casuta, care sa arate ca trustul indeplineste recomandarile venite de mai sus.

Un Appraisal se vroia un tool care sa ajute angajatii sa indeplineasca niste standarde profesionale si sa-i pastreze pe o traiectorie profesionala ascendenta. Adica sa iti pastrezi anumite competente la zi (asta se facea printr-o serie de traininguri fata-n-fata si cursuri online, majoritatea inutile) si sa iti imbunatatesti cunostintele in fiecare an, sa nu ramai la acelasi nivel toata viata. Teoretic, pe baza unor appraisals bune, un angajat putea avea sanse mai mari la o promovare.

In realitate era o formalitate extrem de enervanta si o pierdere de vreme. Le faceam doar ca sa nu ma frece nimeni la cap, dar erau TOTAL inutile. Nimeni nu era promovat “automat”. Ori amenintai ca pleci si erai promovat (daca erai bun), ori plecai in alta parte – unde luai un interviu pe un post / salariu care nu ti se oferea unde lucrai. Cursurile obligatorii on-line erau o gluma proasta iar cele fata-n-fata erau lipsite de utilitate reala, cu exceptia celor de prim-ajutor si de combaterea si prevenirea incendiilor.

 

In spitalul meu din Elvetia, sistemul e diferit.

Da, si aici avem un set de competente de baza care sunt autoevaluate si evaluate de catre manager, da, e si ceva vorbarie goala, dar, ca intotdeauna, omul sfinteste locul.

Totul e programat din timp (am primit o scrisoare-invitatie cu 3 saptamani inainte, cu instructiuni despre ce sa autoevaluez si despre ce sa vorbesc).

Apoi, discutia se vrea o evaluare onesta a punctelor forte si a celor slabe ale angajatului, fara amenintari sau “nu esti in stare sa faci asta”, doar “cum sa facem sa faci lucrurile mai bine”.

Am discutat deschis, fara ascunzisuri, despre ce e dificil si ce e ok la locul de munca, ce am reusit si ce nu am reusit sa fac pana acum. O discutie intr-un cadru mai organizat, dar pe care o ai cu un egal, nu neaparat cu un manager.

Ca sa se acopere si dpdv legal, acum e incurajat angajatul sa spuna toate problemele pe care le ale, situatiile conflictuale vechi sau posibile in viitor si orice alte probleme de la munca, apoi e rugat sa semneze un proces-verbal. Daca mai apoi invoci brusc bullying impotriva ta sau ca esti tratat gresit de manager sau ca munca este prea grea si ti-a provocat burnout sau stres ridicat sau depresie, nu poti spune ca e o problema de durata, pe care managerul ti-a ignorat-o sau nu a tratat-o corect.
Intr-o tara in care multi localnici acuza stres la serviciu sau sufera burnout, e important sa arati ca faci ceva pentru a preveni asta.

De asemenea, daca in Anglia evaluarea se facea 1-1, tu cu managerul, aici a fost invitat si managerul adjunct pentru ultima parte, cea de feedback.

Din nou, alta diferenta e in faptul ca in Anglia imi zicea lumea (inclusiv la spitalele unde faceam doar bank) dupa o vreme “a, you’re doing a good job” si alte mici fraze de feedback, aici n-am avut nici o idee ce parere au managerii mei despre munca mea pentru aproape 6 luni – iar urmatorul feedback a venit abia acum, dupa 8 luni.

Elvetienii nu-s asa generosi cu feedback-ul. Daca faci ceva gresit, iti spun imediat, nu de alta, dar sa n-o mai faci, pentru ca este verboten. 🙂

Daca faci ceva bine, ai voie sa afli asta doar 1 data pe an, la Mitarbeiter Gespräch (MaG), iti ajunge. :))

Tot teoretic, DOAR in functie de feedback-ul primit dupa MaG, urmat de stabilirea, acceptarea si indeplinirea unor noi activitati la munca, poti primi o marire de salariu. Daca faci tot timpul doar acelasi lucru ca (sa zicem) dupa 6 luni de munca intr-un loc, nu vei primi niciodata mai multi bani.

Mariri de salariu automate nu prea se poarta, sau se fac rar.

Bine, din discutiile avute cu unele colege, se pare ca si aici se mai poarta maririle de salariu obtinute la amenintarea cu demisia, atata timp cat managerul considera ca meriti o marire de salariu.
Atata doar ca nu poti folosi cartea asta decat 1 data, am inteles ca ar fi fost o colega care a facut-o de 2 ori, a doua oara nu a mai primit nimic, a fost lasata sa plece, a ajuns intr-un job care o platea mai bine, dar era un colectiv neplacut, si-a dat demisia si de acolo si apoi a ramas fara job o perioada destul de lunga.

 

Alte tari, alte obiceiuri.

Iarna in Alpi (7): Zermatt (Ch) + Cervinia (It)

Azi ninge, ieri se anuntau nori cu soare in Wallis, doar nori in Graubünden. Wallis sa fie. La Zermatt am fost in august la o drumetie, am zis sa vad cum e si iarna.

Multa lume a auzit de Matterhorn si de oraselul car-free pentru ultra-bogati de la poalele lui. E amuzant sa si vezi/mergi cu mini-autobuzele lor electrice sau taxiurile electrice – masinarii care au in mare parte o vechime considerabila.

cof

Mi-am luat skipass international (cu Cervinia) de pe site. 5% reducere. 93 CHF in loc de 98. M-am simtit foaaarte inteligent de dimineata, cand am ajuns si am vazut ca jumatate din Cervinia si conexiunea dintre statiuni erau inchise pe motiv de vant.

rhdr
Ghetarul la prima ora. Vanticelul ala de la nivelul solului era chiar foarte puternic. Italia e in stanga.

Zermatt are 3 domenii schiabile pe 3 munti. Sunegga/Rothorn, Gornergrat si Matterhorn Glacier Paradise. De pe ghetar se poate trece in Italia, spre Cervinia. Din Cervinia se poate merge pana in Valtournenche, pe o partie care insumeaza 25 km.

cof
Partia spre Cervinia (jos, in vale), imediat dupa trecerea granitei.

Din Zermatt (1600 m) pana sus pe ghetar (3883 m) mi-a luat 1 h pe ceas. 1 gondola cu 3 (!) statii intermediare plus o super-gondola (28 persoane) cu sistem tricablu, designed by Pinifarina, cu cristale Swarowski in scaune, scaune incalzite si cu 4 (din 25) gondole care au podeaua transparenta.

Frig si vant sus, soare si frumos mai jos. Vant puternic cam toata ziua pe ghetar si in zona de granita.

rhdr

 

Pe la 11 m-am dus si pe Gornergrat, unde m-am dat cu trenul, apoi am facut cateva ture prin soare, pentru ca apoi sa cobor spre Furi, de unde am reurcat pe ghetar si am trecut in Italia, pe legatura deschisa intre timp.

cof

La italieni partiile erau ceva mai bune (ceva mai multa zapada batuta peste baza inghetata), toata coborarea de la 3883 m (cu trecerea granitei) pana in Breuil-Cervinia (2000m) are intre 10 si 15 km (reali) – am gasit site-uri care zic ca are vreo 20, ceva ce-mi pare implauzibil.

cof

O zi e foarte putin ca sa-ti faci damblaua si sa vizitezi tot domeniul schiabil.
Nici nu s-a pus problema sa merg tocmai pana la Valtournenche, pur si simplu as fi fost foarte la limita cu timpul: dupa ce faceam coborarea de 20 km urmau 1 gondola, 3 scaune si 1 teleschi din ’82.

 

Partiile de pe ghetar sunt cam plate, chit ca-s lungi  si late.

rhdr

Partiile spre Zermatt (si de pe ghetar si de pe Gornergratt) erau racaite pana la gheata in zonele de traverseu/pante, si asta inca de la 11:30. Partia de la 3883 pana jos de tot in Zermatt (1608) are 2200 m diferenta de nivel si 13 (!) km, are cateva portiuni ceva mai abrupte si multe zone inguste (cu zapada racaita pana la gheata).

Mi-a placut pe Gornergrat, toata ziua a fost in soare, partiile aveau panta mai constanta (mai putin plate ca pe ghetar) si zapada era mai buna calitativ. Nu am avut timp sa merg pe partiile dinspre Rothorn.

cof
Igloo village

Partiile de la italieni parca erau per total mai late si aveau mai putine teleschiuri (la elvetieni, pe ghetar exista doar 1 supergondola, multe teleschiuri si 1 telecaun).

IMG_20190126_152145.jpg

Evident, la italieni erau mult mai multe locuri unde puteai manca ceva mai ieftin.

cof

Per ansamblu, a fost o zi misto, dar mai mult pentru ca am ajuns si in partea italiana. Zermatt a introdus “dynamic pricing”, impreuna cu alte statiuni din Elvetia din sezonul asta. Asta inseamna preturi maxime in week-end sau zilele de sarbatori (98 CHF/skipass de 1 zi care include Cervinia). Asta poate insemna si preturi de 58 CHF/zi in timpul saptamanii, daca iti cumperi skipass-ul cu peste 1 luna in avans. Dar e domeniu schiabil de mare altitudine. Degeaba dai tu 60 CHF (sa zicem), daca in ziua aleasa se nimereste sa fie ninsoare si viscol – nu vei vedea mai nimic si majoritatea partiilor vor fi inchise.

 

Eniuei, chit ca in opinia mea nu merita caruta de bani ceruta pentru skipass (Laax mi s-a parut mult mai tare, pentru un cost un pic mai mic), ca statiune unde sa schiezi 1-2 zile pe sezon, ca sa te bucuri de priveliste, merita. Sau mergi direct in Cervinia sau Valtournenche si nu treci la elvetieni decat maxim 1 zi.

rhdr

Cand hotarasti ca ceva e insuportabil, TOTUL devine insuportabil

Am mai scris de cateva ori aici (si pe facebook). Imi place sefa mea de-aici, mi se pare o persoana abordabila  – mai ales la ce buget are pe maini, cate orgolii trebuie sa tina in frau si la cate tipuri de personalitati are in subordine. Dar stiu ca poate fi mai dificila daca o calci pe bataturi, trebuie doar sa inveti sa nu faci unele dintre lucrurile care o enerveaza.
Dintre toti sefii de pana acum din cariera mea, mi se pare foarte ok si are foarte putine lucruri care o deranjeaza – nimic absurd si sunt legate de valorile departamentului/spitalului/tarii (punctualitate, ascultarea cerintelor venite de la superiori, respectarea procedurilor/regulilor interne, respectarea colegilor). Daca intelegi asta, nu ai probleme cu ea.

Dar cand te-ai hotarat ca ai suportat destul si nu mai vrei sa faci ceea ce faceai pana acum, de multe ori te motivezi sa vezi lucrurile doar intr-o anumita lumina, nu intotdeauna corecta.

De-a lungul anilor in Anglia, am vrut de mai multe ori sa plec. Am dat cateva interviuri, le-am si luat, ma montasem sa ma mut. De fiecare data am fost la foarte putini pasi sa plec, de fiecare data incepusem sa vad fiecare lucru drept “ah, asta nu imi place, ah, asta e asa de nasol, de asta ar trebui sa plec” samd. M-am oprit de fiecare data pentru ca am stat sa judec avantajele si dezavantajele unei mutari – si sa ajung la concluzia ca nu e asa de rea viata. INCA.
Cu toate problemele pe care le-am avut acolo si cu toate neplacerile experimentate in anii de acolo, nu mi-a fost deloc usor sa imi fac bagajele si sa ma duc – atunci cand a fost momentul sa plec.
Foarte rar e un loc DOAR nasol – iar atunci cand e, e foarte greu sa rezisti si 1 saptamana, d-apoi luni sau ani.

Azi vorbeam cu colega care si-a dat demisia luni.
O nemtoaica de vreo 53 ani, care lucreaza in Elvetia de peste 10 ani si in departamentul nostru de aproape 3 ani. S-a hotarat sa se intoarca in Germania. Nu mai vrea sala de operatie, nu mai vrea Elvetia, i-a ajuns.

Pe germana, a zis ca a “i s-a dat ultimul rest” (den letzten Rest geben), picatura care a umplut paharul a fost cand i s-a facut o observatie inutila, intr-o zi in care a avut foarte multa munca pe cap.

Din pacate, asta e ceva ce se intampla oricui, oricand, in anumite situatii mai des, in altele mai rar.

Chestia e sa te straduiesti sa nu iei fiecare neplacere personal, de multe ori e vorba de oameni care au si ei multe pe cap, poate au probleme personale, poate sunt si ei supraincarcati cu munca, cateodata uita sa se mai stapaneasca – chiar si intr-o tara care pune mult pret pe politete si retinere in comunicare interumana.

Apoi mi-a dat exemplul de azi, cand la raport i s-a parut ca managerul i-a raspuns neplacut atunci cand ea i-a adus aminte ca penultima noastra operatie e cu un laser special si vom avea nevoie de suport.
Managerul i-a raspuns scurt “ja, ja, ich weiß” (da, stiu).

Ideea e ca pentru porcaria de laser trebuie sa facem niste pasi: sa il pornim de dimineata, apoi sa facem niste pregatiri pe care nu toata lumea stie sa le faca – fiind aparat nou (si extrem de scump – jumatate de milion de franci), apoi doar 3 oameni au voie (au training) sa il opereze in timpul operatiei – ceea ce face un reminder din asta scurt dimineata important. Fara unul dintre cei oameni prezenti, nu putem face operatia.

Amu, eu stiam ca managerul stia de cazul cu laser, imi spusese de ieri ca ma aloca in sala aia de operatie, pentru ca stia ca nu ma sperie sa il pregatesc singur pana la un punct.
Deci raspunsul ala nu era neaparat de tipul “iti tai macaroana”, pur si simplu chiar stia, reminderul era inutil.

Dar cand esti hotarat ca esti tratat nasol (in alte momente poate chiar i s-a vorbit mai putin prietenos), cateodata orice mic lucru devine mare si important.

And then you’ve had enough.

 

Ideea e ca orice neplacere, oricum ar fi ea (mica, mare sau insignifianta) se strange in sinea omului.
Si cand suficient de multe nemultumiri se acumuleaza, iti vine des sa-ti bagi picioarele si sa renunti la tot.

Nimic nu-i perfect pe lumea asta

Din tonul postarilor mele poate parea ca aici totul e perfect si ca nimeni nu se plange si toata lumea isi face treaba fericita.

Per total, sunt multumit de locul meu de munca si de balanta munca-viata personala. Sunt destule lucruri care nu-mi convin, dar pentru moment sunt insignifiante.

Viata nu e cu nimic diferita nici aici, e la fel ca-n toata lumea. Esti ceva mai bine platit si munca se termina la munca, mai rar iti iei problemele de la munca cu tine acasa. Teoretic.

Exista probleme la munca, exista prea multa munca, exista colegi care iti pot face viata (mai) grea, exista oameni nemultumiti (constant) si sunt o gramada de lucruri care ar putea fi mai usoare.
Chestia e ca te obisnuiesti mai repede cu anumite greutati daca ai mai trecut prin situatii asemanatoare, dar mai grele. Si inveti sa nu te mai enervezi degeaba pentru toate prostiile.

Sigur, asta nu inseamna ca nu te deranjeaza porcariile, dar incerci sa le ignori. Fiecare are, de regula, niste “declansatoare” – lucruri pe care nu le mai poti ignora. Pentru mine, asta e sa fiu acuzat de ceva ce n-am facut, asta ma scoate din sarite. Altfel, pot suporta surprinzator de multe lucruri. Din fericire, aici nu m-a acuzat nimeni de nimic (pana acum) 🙂
O trasatura care ajuta atunci cand emigrezi, pentru ca multe, multe lucruri intr-un sistem nou si o tara noua sunt extrem de enervante.

Oricum, omul sfinteste locul. Si reversul vorbei asteia e valabil. Daca ai colegi buni, te acomodezi rapid. Daca ai niste colegi enervanti, te acomodezi mai greu.
Cateodata oamenii par mai dificili la inceput, dar dupa aia se “dezgheata” (cam asa-s majoritatea elvetienilor pe care i-am cunoscut pana acum).

Dar unii oameni pur si simplu nu sunt fericiti decat daca se comporta intr-un mod extrem de cretin. Si ei sunt convinsi ca au dreptate si ca se comporta exemplar si nici nu-si dau seama cat de enervanti sunt. Sau se apara cu “nu sunt aici ca sa castig un concurs de popularitate“.

Mda, asa e, dar da-o dracu’ de treaba, nici nu esti aici sa-ti scoti din sarite colegii in fiecare zi.
Suntem adulti, trebuie sa ne mai adaptam si la cei din jurul nostru.

Am o colega, scopul ei la munca pare a fi sa le spuna celorlalti ce nu e permis sa se faca.
Toate bune si frumoase, dar face toate observatiile cretine din lumea asta.
Ca n-ai voie sa porti manusi nu-stiu-cum, ca n-ai voie sa inlocuiesti niste fiole intr-o parte, dar trebuie s-o faci in alta parte, ca n-ai voie sa tai un blister cu o foarfeca, ca n-ai voie sa folosesti acul cu filtru, trebuie sa-l folosesti pe ala fara filtru. Bai, da-o naiba de treaba, nu pun viata vreunui pacient in pericol, nu folosesc nimic nesteril sau expirat, fa-mi observatie daca fac greseli importante, nu la toate prostiile.

Altul ne freaca la cap in fiecare saptamana ca sunt caruturile cu consumabile (seringi, ace, medicamente, bunuri sterile etc.) PREA umplute. De ce sunt 15 seringi, in loc de 10, cate scrie pe lista? Poate pentru ca stim toti ca in 2 zile din 5 folosim cate 10 seringi din alea, vrem sa ne usuram viata atunci. Eu incerc sa le umplu dupa lista, ca sa nu-l mai aud, dar el tot se plange (pentru ca bineinteles ca nu toata lumea are timp sau chef sa numere zeci de seringi si ace ca sa fie totul fix-fix).

O babuta elvetianca e o morocanoasa si jumatate. N-a facut niciodata nici un fel de scoala (peste 9 clase), tot ce stie e sa ambaleze si sterilizeze instrumente si sa faca comenzi de bunuri noi (si sa mute seturile de colo-colo samd). E o munca importanta, si o face FOARTE BINE, dar da-o incolo de treaba, nu salveaza vieti, nu are de ce sa vorbeasca cum vorbeste.
Bai de nu se plange in fiecare saptamana ca vrea mai multi bani si ca ar trebui sa castige mai mult si tot timpul cand o intrebi ceva zice ca “ar trebui sa fiu platita mai mult pentru ca va spun tot timpul asta“.
Da-o naiba, zi-mi ca nu vrei sa-mi spui si ma descurc singur. Problema e ca sunt atat de multe porcarii mici pe care doar ea stie pe unde le tine, ca e aproape imposibil sa nu apelezi la ea.
Inca. Dar scap eu si de ea, incet-incet ma descurc fara sa o mai intreb nimic.

Un coleg se duce tot timpul sa se planga la manager cand nu ii convine ceva. Da-o dracu’ de treaba, nu suntem copii, te duci sa te plangi ca ai avut o intarziere de 10 secunde pentru nu stiu ce. Sau ca s-a uitat chioras la tine chirurgul azi, pentru ca ti-a dat alergatorul nu-stiu-ce gresit. Asa, si? Suntem oameni, greseli minore face oricine, inclusiv tu…

Alta colega se plange ca toata lumea e irascibila aici si ca ti se fac observatii pentru toate prostiile (nu e adevarat, dar intr-adevar unii oameni sunt dificili, precum scriu si eu aici). Si ce face ea?
Acelasi lucru.
Ca de ce nu faci tu asta, ca trebuie sa-ti faci treaba mai repede, ca har, ca mar.
Si se lauda ca ea e prietenoasa. Prietenoasa pe naiba, e la o lamaie mancata distanta de-a fi o acritura.

O tanti de la anestezie ne freaca la cap tot timpul sa fim gata mai repede in sala, ca sa vina cu pacientul. Nu conteaza ca apoi stam si asteptam ca cretinii pana ne vine chirurgul.
In softul de management al operatiilor apare ca pacientul a fost in sala la timp, deci ea si-a facut treaba.
Dar frecatul ei la cap inseamna ca trebuie sa fac si mai repede niste activitati care oricum le fac pe repede-inainte CONCOMITENT: pregatesc o masina (atasarea unor componente, acoperirea cu plastic steril, facerea unor teste), plus pregatirea unor instrumente, a unor medicamente si a halatelor si manusilor pentru chirurgi si dezinfectarea locului operatiei – totul in cateva minute. O greseala acum poate avea efecte nefaste – ei nu ii pasa de asta.
Bai, dar cand anestezia ne tine pe loc cu zecile de minute (ceva ce se intampla des – dar e normal, nu toti pacientii sunt la fel, nu poti sa-i pregatesti pe toti la fel de repede), nimeni nu le face observatie.

Toate chestiile astea se strang, in timp.
Nu degeaba ne-au plecat 6 oameni in ultimele 13 luni. Si o colega si-a redus orele de la 70% la 30% (3 zile la fiecare 2 saptamani).
O noua colega si-a dat demisia azi.

Personal, ma deranjeaza lucrurile de mai sus, dar stiu ca lucrurile sunt cum sunt si ca nu se vor schimba, deci n-are sens sa ma enervez. E prea mult, imi dau demisia. Pentru moment, mi se pare suportabil.

Imi vad de treaba mea, incerc sa fac lucrurile cat mai bine, cat sa nu aiba nimeni motiv sa-mi faca observatii pertinente si, de bine ce consider ca a trecut suficient timp cat sa nu mai poata nimeni zice “abia ai venit si esti cu gura mare”, acum am inceput sa le mai tai macaroana.

Nu ai voie sa faci aia” sau “ar trebui sa faci asta altfel” LIPSITE de MOTIV au inceput sa primeasca raspunsul “eu nu iti spun tie cum sa-ti faci treaba, lasa-ma sa-mi fac treaba, ok?”.

Per ansamblu, e o situatie partial similara cu experienta mea din Anglia, doar ca e vremea mai frumoasa si eu am ceva mai multa experienta. 🙂

iarna.jpg

Iarna in Alpi (5): Verbier (CH)

Ieri a nins in centrul si estul Elvetiei, a fost doar innorat cu fulguieli in vest. Doar o zi de iesit week-endul asta.

rhdr

Am ales Verbier, pentru ca e un domeniu mare (176 km partii, harta aici), prognoza era buna si era pe lista mea de to-do de ceva vreme.

rhdr

Partea principala din mai marele domeniu schiabil interconectat 4 Vallées (care insumeaza 400 km de partii), Verbier are 3 sub-domenii, care nu sunt conectate direct unele cu altele. Brusson, unde e doar o gondola si un telescaun (gondola pleaca din gara Le Chable), Savoleyres-Tzoumaz (care e intr-o parte a statiunii Verbier, trebuie sa iei un bus de la statia de gondola Verbier) si Verbier-Medran.
Eu azi am “stat” doar pe partea Verbier-Medran.

cof

Verbier e la 1500 m. Ca sa ajungi in Verbier ori iei o gondola din vale, de la Le Chable (unde opreste si trenul), ori iei un bus (care vine ceva mai rar si face mult mai mult ca gondola) ori conduci (dar atunci platesti parcare foarte scump).

Odata ajuns pe munte, ai 3 zone de schiat – in zona Attelas-Les Ruinettes-Fontanet – catre Verbier (majoritatea partiilor sunt aici), zona La Chaux (unde sunt niste albastre si rosii dragute, snowparkul si telecabina care te duce catre Mont Fort si restul de partii din 4 Vallees) si zona de la lacul Vaux, unde e o neagra lejera si niste albastre/rosii si totul e oarecum liber pentru off-piste (daca ai zapada).

rhdr

cof

Per total mi-a placut faptul ca sunt multe partii cu panta constanta (putine zone plate sau cu contrapanta), ca ai tot timpul pe unde sa mergi, ca instalatiile sunt destul de noi si ca partiile erau foarte bine batute.

cof

Pentru ianuarie si cantitatea de zapada de pe munte (1 m), mi s-a parut foarte putina lume, am stat la cozi maxim 1 minut.

rhdr

Dimineata a fost innorat, a si fulguit, a fost flat-light, pana pe la 10:30, cand a iesit soarele din nori si totul a devenit frumos (si am inceput sa vad partiile) 🙂

rhdr

Nu mi-a placut faptul ca partiile de conexiune si cele spre oras (inguste si destul de plate) nu prea aveau plase de siguranta pe lateral si faptul ca nu prea erau harti (panouri) mari pe munte.

rhdr

67 CHF skipassul, ar fi fost mai ieftin daca il luam cu minim 10 zile in avans.

Per total, o zona schiabila placuta, cu multe zone pentru fiecare gust, mai degraba destinata incepatorilor-intermediarilor (putine partii negre).

rhdr

O sa ma mai intorc.

Iarna in Alpi (4): Laax (CH)

Laax (impreuna cu Flims si Falera) are aproape cel mai mare domeniu schiabil direct interconectat din cantonul Graubünden. Domeniul schiabil transfrontalier Samnaun + Ischgl il bate cu 3 km. 🙂

cof

Harta domeniului schiabil aici.

cof

Majoritatea partiilor sunt intre 1800 si 2300 m si are mai multe variante de partii prin padure, deci e un domeniu destul de ok in caz de vizibilitate scazuta. Partiile in gol alpin sunt toate foarte bine marcate.

rhdr

Marimea domeniului schiabil e greu de descris, e pur si simplu uluitor cat de multe partii au reusit sa inghesuie pe doar 2 munti (plus 2 jumatati). Si in antementionatul Ischgl sunt multe partii, dar pe aproximativ 5 munti.

IMG_20181229_103052.jpg

Majoritatea instalatiilor sunt noi, fundul meu s-a bucurat si-aici pe un telescaun cu tapiterie incalzita (plus bula). Un minus (pentru boarderi) ar fi cele 3 telecabine vechi si faptul ca pe ghetar sunt doar niste teleschiuri in T.

cof

Partiile erau excelent batute, cu 17.800 oameni pe munte (zicea aplicatia lor oficiala) la ora 13:00, am vazut foarte, foarte putine pietricele si deloc pamant. Sosirea in vale e destul de jos (1100 m), deci toate partiile spre vale sunt bocna + zapada artificiala spre final.

IMG_20181229_130338.jpg

 

Problema e ca statiunea e prea faimoasa ca paradis de freeride si freestyle. A nins saptamana asta, dar totul era ciopartit metodic peste tot. Parcurile sunt mari, dar erau pline de pusti toata ziua. Per total, erau extrem de multi oameni pe munte, am avut cozi lungi peste tot, toata ziua.

IMG_20181229_115629.jpg

In afara de asta, conexiunile intre partii si intre zone au destul de multe traversee fara panta sau cu scurte contrapante – trebuie sa inveti rapid harta, altfel trebuie sa o iei mai pe coclauri ca sa reusesti sa treci dintr-o parte in alta alaturata a muntelui. Daca nu te deranjeaza un pic de off-piste, e ok.

IMG_20181229_111143.jpg

Per total, mi se pare un domeniu cu multe partii mai usoare (albastre / “albastre-spre-rosii”), dar populat cu multi schiori si boarderi de nivel excelent. Serios acum, fara sa ma laud – nu-s deloc praf, dar astazi am vazut extraordinar de multi schiori si boarderi mult mai buni ca mine.

IMG_20181229_102544.jpg

Si totul vine la pachet cu niste preturi pe masura. Skipassul pe-o zi e la casa 85 CHF (78 CHF daca-l iei cu cateva zile inainte prin app-ul lor Inside Laax, cu pickup in fata casieriei lor). Pretul scade daca iti faci rezervarea din timp si e pentru o zi din timpul saptamanii. Ai si optiunea de asigurare – pt. 5 CHF in plus poti schimba un skipass deja platit dar nefolosit pentru alta zi (cu plata diferentei de bani, daca e cazul), no questions asked. Snitelul cu cartofi e 28 CHF pe munte, carnatul cu cartofi e 19 CHF, o supa e 10 CHF, un senvis e 9 CHF.
Bogatani, domne. 🙂

Per total, am fost impresionat de experienta Laax.

cof

A, da, mi-am cumparat in sfarsit un Ausflugs-Abo de la SBB.
Daca ai abonament halbtax, poti cumpara la pret redus un pass de-o zi (Tageskarte) pe toate trenurile si busurile (si anumite vaporase sau chiar telecabine) din Elvetia.
Ceea ce-ti ofera un General Abonnement (GA), dar doar pentru o zi. Un GA e 3860 CHF/an (sau 4080, daca-l platesti lunar). Daca n-ai venituri mult mai mari decat al meu, nu merita sa investesti in asa ceva. De asta iti iei Halbtax si cumperi Tageskarte.
Un Tageskarte costa in mod normal 150 CHF, 75 CHF cu Halbtax. Daca-l iei din timp (Spartageskarte), poti sa-l iei si cu 29 CHF. Dar numarul de Spartageskarte e limitat pentru fiecare palier (29, 39, 49, 59 CHF). In week-endurile aglomerate nu mai gasesti Spartageskarte daca vrei sa le iei cu doar cateva zile inainte.
Pe scurt, ca sa nu ma mai tot agit sa caut Tageskarte la pret redus, am luat un Ausflugs-Abo, care-ti ofera 20 Tageskarte la 45 CHF/zi. Iti activezi tu ziua dorita, pana la 23:59 in preziua iesirii. Mi l-as fi luat mai devreme, dar n-am avut 900 CHF disponibili. 🙂

Pentru a intelege de ce e importanta toata poliloghia asta cu Tageskarte, Halbtax si costul lor, un bilet dus-intors pana la Laax (2 trenuri si-un bus) costa in ziua calatoriei 80 CHF cu Halbtax. Adica pretul intreg ar fi fost 160 CHF – prohibitiv.

mde

7 luni in Elvetia

Adaptarea cu viata in Elvetia e un pic altfel fata de experientele mele din Anglia.
Drumul e destul de intortocheat si dificil, dar odata ce te-ai obisnuit cu el, stii cam la ce sa te astepti.

drum.jpg

In primul rand, cel mai important e faptul ca am trecut deja prin anumite situatii in Londra, nu mai e vorba de atat de multe necunoscute.
In al doilea rand, spre deosebire de Anglia, nu incep totul cu experienta 0 (in meseria mea). Si oricat de grea a fost adaptarea in Anglia, am invatat destul de multe lucruri “the right way”, ceea ce mi-a permis sa trec mult mai repede peste perioada de adaptare la noi reguli si un nou stil de-a lucra.

Nu stiu daca situatia ar fi fost similara daca veneam direct din Romania, sau daca veneam aici cu o eventuala experienta profesionala stransa in Romania si-atat. Probabil ar fi fost mai greu, poate ar fi fost mai usor, habar-n-am.

Ce pot sa spun e ca, odata ce vii dintr-un sistem unde ajunsesei intr-o pozitie calduta dpdv profesional, unde lumea iti respecta cat de cat opinia si ceea ce puteai sa faci, inceputul in Elvetia este extrem de frustrant.

Recitindu-mi postarile de pe facebook din vara si analizand cum au fost primele luni aici, pot sa ma uit inapoi cu un pic de amuzament. Combinatia de reguli noi, oameni noi, specialitati chirurgicale noi, limba noua (varianta lor enervanta de germana) si tara noua e destul de dificil de acceptat atunci cand nu pleci de la nimic.

Din punctul asta de vedere, probabil ca e mai usor daca vii aici si nu lasi in urma mare lucru, pur si simplu atunci ti se pare totul nou si mai bun.
Daca erai obisnuit cu un sistem care totusi, functioneaza acceptabil (cum am fost eu cu cel englez), inceputul tranzitiei e foarte dificil. Totul e nou si enervant.

Tot timpul te gandesti “dar totul mergea asa de simplu acolo” (chit ca nu era deloc asa per ansamblu, punctual era mai simplu).

Eniuei, cu cat mai repede reusesti sa treci peste felul asta de-a gandi si cu cat imbratisezi ideea de “trebuie sa ma obisnuiesc sa fac lucrurile cum vor ei, nu cum credeam eu ca e mai bine”, cu atat te integrezi mai repede.

Si, odata ce scapi de limitarile impuse de statutul de incepator si nu mai ai tot timpul pe cineva care sa ti se uite peste umar si sa-ti judece fiecare pas, cu atat realizezi ca dracu’ nu-i asa negru si ca, de fapt, ai suficienta libertate in a-ti modifica rutina in feluri mici, dar importante pentru tine.

Atunci incepi sa scapi de teama lui “a, sa nu gresesc, sa nu mi se faca din nou observatie” si iti dai seama ca esti suficient de capabil sa lucrezi independent pana la un anumit punct.

Imi tot aduc aminte de-un banc cretin cand gandesc lucrurile astea:

Moare un gamer şi ajunge în Iad.
După o săptămînă, sună Satana la Dumnezeu:
– Doamne, ce nebun mi-ai trimis, a distrus toate cazanele, a ucis toţi dracii, aleargă prin tot Iadul şi strigă în gura mare “Unde-i ieşirea spre nivelul 2?

In esenta, atunci cand incepi un job nou, esti aproape invariabil cel mai prost pregatit si cel mai putin experimentat de-acolo. Indiferent ce experienta ai in prealabil, nu stii sa faci lucrurile CUM VOR EI.

Cu cat esti mai rapid in a invata stilul lor de lucru si unde sa gasesti majoritatea lucrurilor care-ti trebuie si ce pasi trebuie urmati in anumite situatii predefinite, cu atat strangi experienta mai repede.

Din punctul asta de vedere, elvetienii nu-s absurzi, daca te vad ca esti descurcaret si ca inveti repede, majoritatea te respecta si, in functie de personalitate, te si ajuta mai bine.

Per total, dpdv profesional, ca instrumentist, cred ca iti trebuie un minim de 1-2 luni sa te descurci acceptabil (mai putin daca le vorbesti limba PERFECT), iar apoi, daca e vorba de o specialitate noua, in jur de 4-6 luni / specialitate ca sa devii suficient de sigur pe tine incat sa nu conteze cu cine lucrezi. Pentru ca in meseria asta intotdeauna depinzi de colegul care-ti deschide instrumentele, iti da materialul steril, conecteaza aparatele samd.
Daca devii independent si “sigur pe tine”, poti compensa pentru aproape orice lipsa de cunostinte a colegului tau.

Si intr-o meseria si tara unde chirurgii au asteptari foarte mari de la tine, trebuie sa inveti sa reactionezi foarte repede la orice situatie schimbatoare.

Per total, dupa ce am inceput in iunie, pot spune ca abia acum am devenit cat de cat sigur pe mine. Daca fac garzi, nu mai sunt multe urgente in care sa fiu total pierdut (ca la inceput), imi cunosc aparatura si instrumentarul si am prins anumite reguli de baza care sunt de ajutor.

Desigur, asta nu inseamna ca am facut in 7 luni ce fac altii in ani de zile, doar afirm ca minim atata timp iti trebuie sa te acomodezi cu un sistem de lucru nou si un pic special.

In afara sferei profesionale, adaptarea la viata elvetiana a mers destul de lin.

Spre deosebire de Anglia, salariul e suficient de mare incat sa nu trebuiasca sa locuiesti departe de tot sau sa imparti casa cu niste necunoscuti doar pentru a avea suficienti bani pentru a trai acceptabil.

Ai anumite limitari setate artificial de sistemul lor de emigrare – permisul de munca/sedere e in continuare doar un L (valabil inca 11 luni), dar odata ce clauza de salvgardare aplicata romanilor si bulgarilor va expira la anul in iunie, ar trebui sa primesc un permis B fara probleme. Am contract de munca pe perioada nedeterminata, dpdv profesional angajatorul e unul respectat – si e multumit de munca mea si, per total, viata s-a calmat un pic.

Si cel mai important, nu mai e nevoie sa lucrez 55-60 ore pe saptamana doar pentru a castiga suficienti bani pentru a duce o viata ok.

Am niste probleme personale, dar asta e viata, ar exista oriunde as fi.

Mai am niste probleme cu niste vecini cam zgomotosi, dar exista oarecare solutii si pentru asta.

Per ansamblu, pentru mine, dupa emigrarea in Elvetia, mi se pare ca per ansamblu, viata e mult mai putin enervanta ca in Anglia.

Asta cu toate ca exista inca multe probleme: costurile mari ale vietii, germana elvetiana – cu care m-am obisnuit oarecum, dar tot nu o inteleg perfect, permisul de sedere, problemele de personal la munca si asteptarile foarte mari ale chirurgilor fata de noi.

Life goes on. One minute at a time.

Iarna-n Alpi (2): Saas-Fee (CH) si Livigno (IT)

Week-end. Si nu mai am nimic de scris pentru facultate pana in februarie. Si nu fac Pickett. E de mers in munti.

Sambata: Saas-Fee (Ch)

Saas-Fee are o poveste interesanta.
Statiune situata la 1800 m, s-a dezvoltat treptat, incorporand 2 statiuni mai mici de langa (Saas-Almagell si Saas-Grund). Totalizeaza 150 km de partii (link aici) in cele 3 statiuni la un loc, dar cel mai interesant tot Saas-Fee ramane, cu cei aproximativ 100 km de partii si o diferenta de altitudine de 1700 m de la cel mai inalt punct schiabil (ghetarul Mittelalallin, la 3500 m) pana in statiune.

IMG_20181215_104149.jpg
Privelistea de pe Mittelallalin (3500 m)

In ultimii 10 ani le-a scazut constant numarul de turisti si incasarile, dar ei au avut cheltuieli in crestere. Anul asta erau de facto in incapacitate de plata la final de sezon, dar au fost salvati de faliment de un grup de investitori.
Partea interesanta e data de faptul ca au venit cu o strategie extrema pentru a face rost de lichiditati. Acum 3 sezoane au lansat o oferta imbatabila: skipass pentru 1 sezon pentru 222 franci. Pana si in Romania costa un skipass de un sezon pentru amaratele noastre de statiuni cu 2-3 partii mai mult de-atat. Iar in Elvetia, costul pentru un skipass de sezon pentru o statiune medie-mare (ca Saas-Fee) se invarte pe la 650-800 de franci. Au continuat oferta si in anul 2, dar au crescut un pic pretul, iar anul asta au facut skipassul 255 franci. Tot ieftin, pentru veniturile europene si pentru cat costa un skipass comparabil.
Eniuei, oferta le-a crescut numarul de turisti considerabil, numarul de innoptari in statiunile din vale au crescut… dar nu i-a scapat de faliment, pur si simplu imprumuturile din anii precedenti i-au prins din urma.

Multa vorbarie oarecum degeaba. Pe scurt, mi-am luat skipass de sezon aici, l-am luat ceva mai ieftin prin SwissPass – si e incarcat direct pe SwissPass (cardul personalizat pe care il folosesti si pentru abonamentele de calatorie cu trenul si mijloace de transport in comun in Elvetia). Totul e interconectat in tara asta. 🙂
Pentru a intelege situatia, e ca si cum ai merge cu cardul de la STB (fostul RATB) si pe tren, si in autobuze in Constanta, si pe partii la Poiana Brasov.

Eeeniuei. Sambata a fost soare, dar frig ca naiba. Saas-Fee e intr-o vale inconjurat din 3 parti de munti de 3000-4000 m si soarele rasare din spatele lor. Totul e in umbra pana pe la pranz, iar in decembrie soarele bate doar cateva partii, mai putin de o ora.
Asta pastreaza zapada pana in mai, dar zapada nici-prea-tare-nici-prea-moale nu cred ca ai prea des aici.

rhdr
Saas-Fee, vazut de pe “neagra”

Domeniul schiabil e ciudatel.

Are un ghetar sus, accesibil cu un funicular (de la 3000 m la 3500 m). Ghetarul are doar partii usurele si late. Ca sa cobori de pe ghetari ori faci dreapta pe o mica abruptura, ori mergi inainte si faci stanga-dreapta pe o mare abruptura (singura partie neagra).

cof
Pornirea pe ghetar

Dupa aia urmeaza o zona intermediara cu un snowpark imens, apoi coborarea in oras, care e prin paduri si e aproape 100% zapada artificiala.

rhdr
Ghetarul la ora 09:00. Gol!

De jos pana sus faci cam 40 minute, cel mai mult astepti funicularul. De sus pana jos sa tot fie vreo 9 km de coborat (legati) si 1700 m diferenta de nivel.

IMG_20181215_125814.jpg

In afara de zona principala, mai au o mica zona schiabila intr-o laterala, zona care e mai mult timp in soare – dar era inchisa la inceput de sezon.

M-a enervat faptul ca a fost mai frig decat ma asteptam si nu aveam un strat in plus la mine, deci am cam dardait de frig. Si faptul ca statiunea nu e foarte snowboard-friendly, are mai multe zone destul de plate (plat pe partii “rosii” e enervant).

Pe de alta parte, e aproape de mine, e ieftin, zapada e multa si cred ca tine pana tarziu si nu pare deloc aglomerat. A, da, si nivelul schiorilor/boarderilor e destul de ridicat (putini incepatori).

cofcof

 

Duminica: Livigno (IT)

Am ales Livigno pentru ca duminica a nins cam in toata Elvetia, in unele parti mai mult, in altele mai putin. Dupa frigul de sambata si stiind ca zona e in umbra toata ziua, chiar n-aveam chef sa merg din nou la Saas-Fee.

Am plecat pe intuneric, cand orasul meu era acoperit de o paturica de zapada proaspata.

Am ajuns sus pe partii pe la ora 10, m-am dat majoritar pe partea de munte care era inchisa acum 2 saptamani.

IMG_20181216_100603.jpg

Noua gondola e rapida si mare, e o mare imbunatatire fata de vechea gondola (din anii ’80).

IMG_20181216_113259.jpg

Livigno ramane o destinatie preferata pentru mine, pur si simplu au tot ce trebuie: partii late, partii grele, partii usurele, instalatii majoritar noi, mancare buna, powder, diferenta de altitudine suficient de mare (1100 m de sus pana jos). Si nici nu e scump skipass-ul (iar in extrasezon e de-a dreptul cadou: 26 euro/zi).

Si soare aproape toata ziua pe un versant (daca nu e innorat – cum a fost ieri de pe la 2).

rhdrburst

Per ansamblu, mi-a amintit de zilele la schi din Romania, cand plecam cu noaptea in cap, ma dadeam pe partii 7-8 ore si faceam pe drum 8 ore, din cauza de lipsa de infrastructura si aglomerare de masini, chit ca erau doar 150 km pana la Poiana Brasov… Acum am facut 4 ore one-way doar pentru ca drumul are 320 km, din care 220 sunt prin munti.

cofcofrhdr

Ochiul lui Horus si chirurgii nervosi

Am mai spus ca aici lucrez la 2 specialitati chirurgicale.

Am fost angajat pentru a fi in majoritatea timpului instrumentist la oftalmologie, unde aveam 0 experienta. Specialitate noua, chirurgi noi, instrumente noi, tara noua, limba noua. Prea mult nou, imi convenea mai mult la cealalta specialitate, unde avem instrumente normale, suturi normale (nu bazdaganii de 3 mm), incizii mari, probleme de pozitionare a pacientului, timpi de operatie mult mai mari (la oftalmologie avem multe zile cu 10-15 operatii in care pacientul petrece 10-15 minute in sala de operatie) samd.
Si, foarte important, mai instrumentasem asa ceva si-n Anglia (chit ca destul de putin).

Atata doar ca, daca am stat la oftalmologie 5 luni, am mai uitat din bruma de cunostinte acumulata la inceput aici.

Saptamana trecuta am avut Pickett si am fost fortat sa instrumentez o operatie de reconstructie (bilaterala) a sanilor cu grefa autologa – sau lambou (flap pe engleza, Lappen pe germana).
Eu i-am zis colegului ca nu cred ca e o idee buna sa instrumentez eu operatia aia pe care n-am mai facut-o niciodata in intregime. El intai a zis “ai dreptate” si dupa aia mi-a zis “hai ca-l intrebam pe profesor, daca el zice ca e bine, instrumentezi tu”. Ala a zis da, si m-am trezit cu marele sef si 3 chirurgi juniori pe cap, la 16:05, dupa ce muncisem pana la 16:00 fara oprire (doar pauza de masa) la oftalmologie

Eram sigur ca dupa 8 ore de operatie, chirurgii nu vor avea rabdare.
Asa a si fost, la un moment dat seful clinicii (altfel om foarte civilizat) a tipat la mine. Dupa operatie si-a cerut scuze 1 data, apoi a doua zi in vestiar. Cand i-am zis ca eram sigur de la inceput ca o sa se enerveze cand va avea un incepator langa el dupa 10 ore de operatie, a ras si a zis ca data viitoare o sa tina minte sa se enerveze de la inceput.

Azi am facut aceeasi operatie de la inceput (alta pacienta, evident). Am fost mai bine pregatit, totul a mers bine. Dupa vreo 6 ore, i-am adus aminte ce a zis atunci in vestiar. A ras.

La final chiar faceam glume cu el, cand m-a intrebat ce parere am de sanul pe care l-a reconstruit, cum arata. Eu am fost onest, i-am zis ce credeam.

Am zis ca arata ca ochiul lui Horus, hieroglifa aia egipteana.

Eye_of_Horus.png

A ras. “Haha, I love you. When did you say you are going back to London? We can make it happen sooner for you, you know“. Ii place sa vorbeasca in engleza.

Dupa aia a zis ca da, mai e cate ceva de facut.A mai retusat un pic apoi a plecat, cerandu-si scuze ca azi nu a gasit motive sa se enerveze pe mine, cum mi-a promis. Dar ca va incerca data viitoare.

Dar sanul chiar arata ciudat in momentul ala. Asta era a doua reconstructie, mamelonul fusese distrus de radioterapie, varianta reconstruita in momentul ala era… neterminata.

In mod normal, pacientei i se face o abdominoplastie – se recolteaza o bucata mare din piele plus tesut adipos de pe abdomen, restul tesutul abdominal se trage in jos si se coase (cam cum scurtezi o haina prea lunga), cu lamboul preparat, pe o artera se face o anastomoza in zona pieptului si se conecteaza graftul, se curata o parte din pielea de pe graft si apoi se acopera cu ce mai ramasese din pielea sanului, cu mamelonul pastrat, pe cat posibil.
Azi… Pentru ca nu mai era mamelon, cu incizii si cusaturi arata fix a ochiul lui Horus fara sprancene.

 

As zice ca exista 2 tipuri de instrumentisti (sau scrub nurse sau asistenti medicali de bloc operator). Aia care “fac” o operatie foarte lunga si dupa aia se plang ca “mama, cat am muncit” si pleaca acasa surescitati si altii care fac o operatie si – daca totul merge bine – pleaca acasa obositi, dar multumiti ca si-au facut treaba.

Faptul ca in ultimele luni mi s-a permis sa instrumentez mai des si operatii mai complexe m-a ajutat surprinzator de mult sa trec peste niste luni octombrie si noiembrie foarte incarcate (cu foarte multe zile in care am functionat partial sau total cu numarul minim posibil de oameni – 6 sau 7 pentru 3 sali de operatie + un ambulatoriu).

toamna.jpg

Orele suplimentare si garzile in Elvetia

Ca sa fiu mai corect, titlul ar trebui sa fie “in spitalul meu”. Dar din discutii avute cu niste colegi care au lucrat si prin alte parti, sistemul e similar (cel putin in spitalele din partea vorbitoare de germana).

Eniuei, pe scurt, in Elvetia se munceste mult, dar eforturile sunt si compensate pe masura.

Cu alte cuvinte, ca sa te relaxezi, intai trebuie sa treci peste un hop (munca multa).

rhdr

Daca spitalul are sistem de pontare electronic, orele lucrate sunt numarate la minut. Daca vii mai devreme, esti platit doar de la ora la care iti incepe programul. Daca pleci mai devreme, esti platit doar pana la ora la care ai plecat.

Daca pleci mai tarziu decat e normal, atunci e probabil sa existe discutii, din cauza ca trebuie motivate minutele muncite in plus (daca pontezi cu legitimatia dupa programul normal, inseamna ca ai stat peste program). De ce ai stat peste program, ai avut un motiv intemeiat sau doar ai stat sa freci menta?

Minutele in plus si minus sunt contorizate lunar, in ideea de a NU avea pana la finalul anului calendaristic datorii de ore nelucrate (sau spitalul sa nu aiba datorii la tine).

Pe de o parte, sistemul romanesc de “stau peste program si nu-s platit” nu exista. Pe de alta parte, DACA stai peste program, trebuie s-o faci cu un motiv si trebuie sa semnezi o hartie in care confirmi programul tau extins – hartie contrasemnata de un manager. Daca freci menta pe la ora 16:00 prin camera de masa, un manager te va trimite sa pontezi si apoi sa freci menta pe banii tai. 🙂

Sectia mea ne cere sa lucram 43 ore/saptamana, cu 30 minute mai mult decat standardul pe spital de 42,5 h/saptamana. Drept urmare, pentru cele 26 ore extra lucrate acumulat intr-un an primim 1 saptamana de concediu cu plata in plus fata de restul spitalului. Schimbul e echitabil, pentru ca 1 saptamana de concediu inseamna 43 ore platite.

In 4 luni de zile mi s-a cerut politicos sa stau peste program cam de vreo 7-8 ori. 1 data am refuzat (fara repercusiuni). Cel mai mult am stat peste program 1 ora si un pic, in general am stat cate 20-30 minute. In aceeasi perioada de timp am plecat mai devreme acasa de vreo 10 ori, cel mai des cam cu 15-20 minute inainte de terminarea programului, o data sau de 2 ori cam cu 1 ora mai devreme. Inutil sa mentionez ca totul a fost calculat la minut.

Cand faci garzi (Pickettdienst), te angajezi sa ramai tot timpul la maxim 29 minute distanta de spital. Din momentul in care primesti un telefon de la un doctor de garda “am nevoie de echipa in sala de operatie x, pentru operatia y, e o urgenta de gradul z”, ai 29 minute sa ajungi la spital si sa pontezi. In restul timpului de Pickett poti face orice (dormi, te plimbi, faci cumparaturi etc.).

Pentru fiecare ora de Pickett petrecuta “gata de actiune” dar NU la spital, primesti 20 minute ca overtime (Überstunden 1:3). Pentru fiecare ora de Pickett petrecuta la spital (pentru care ai potat cu legitimatia) primesti 1 ora de overtime (1:1).

In afara de orele de overtime, primesti si o mica bonificatie in bani. Pentru orele nemuncite primesti 4 CHF/ora, pentru cele muncite aproximativ 6 CHF/ora. La astea se adauga cam 10 CHF la fiecare 12 ore de nopti/duminici/sarbatori legale. Per total, la salariu primesti cam 60-70 CHF (brut) in plus pentru fiecare 12 ore de garda. Intr-o luna normala faci cam 1 week-end si 3-4 zile normale de Pickett, ceea ce inseamna cam 450 CHF in plus la salariu (brut), plus minim 30 ore in plus de overtime. Bonusul asta e acelasi, indiferent ca esti FaGe, Pflegefachmann sau TOA, Manager sau angajat normal (salariul de baza orar e foarte diferit la aceste categorii de lucratori).

Programul normal e 07:00-16:06. Programul de Pickett e 11:00-20:06.
Daca termini munca in ziua de garda mai devreme (la 17-18:00, sa zicem), pleci acasa si “datorezi” ore. Dar se echilibreaza, pentru ca dupa ce pleci acasa, incepi sa primesti inapoi 1:3 din fiecare ora nemuncita, dar “pregatit de munca”.

Cum suntem spital mare si avem urgente cam tot timpul, pe termen lung, asta inseamna ca la fiecare 3 luni de munca POTI strange cam 2 saptamani in plus de “ore suplimentare”. Pana spre 8 saptamani la 1 an.

Exista posibilitatea sa alegi sa iti fie platite orele suplimentare la final de an (dar vor fi taxate corespunzator), dar majoritatea aleg sa-si ia concediu de ele.

In fiecare luna avem dreptul la 2 zile libere (pe care le “platim” cu aceste ore suplimentare), pe care trebuie sa le cerem cu minim 2 luni in avans. La 12 luni, asta inseamna pana la 24 zile libere (aproape 5 saptamani in plus de concediu).

Precum se vede, e posibil sa existe o discordanta intre orele acumulate si cele luate liber pentru a compensa. Partea buna e ca pot fi rostogolite in anul urmator (nu se pierd).

Unele colege isi consuma orele suplimentare alegand sa plece devreme acasa intotdeauna cand e posibil. Cei care nu prea au (sau isi pastreaza) ore suplimentare (nu toti fac Pickett) aleg sa ramana si apoi sa se ocupe de cate ceva (un dulap curatat, niste consumabile verificate sa nu fie expirate samd).

Daca nu vrem sa ne luam nici o zi libera intr-o luna, nu-i bai, dar daca vrem sa ne luam in plus 1 saptamana libera o data, trebuie sa discutam cu managerul cu 3 luni in avans si sa ne alegem o saptamana in care aproape nimeni altcineva nu si-a mai planificat concediul.

A, si concediile se planifica pe tot anul viitor din octombrie anul curent.

Pe scurt, sistemul e oarecum complicat, dar e gandit asa pentru a fi echitabil pentru toata lumea si pentru a pastra un echilibru intre munca si viata personala.

 

4 luni in Elvetia

Timpul a trecut foarte repede (ca intotdeauna).

Cea mai importanta concluzie dupa astea 4 luni ar fi ca primele impresii sunt foarte inselatoare.

Uau, doar 2 propozitii si am si folosit 2 truisme. Dar asta e realitatea mea. 🙂

Ce as putea spune despre munca in Elvetia si acomodarea cu sistemul lor? Totul se misca la viteza lor. Poti incerca sa sari peste niste etape cu ceva succes, dar nu castigi mai nimic din asta, pentru ca per ansamblu tot la fel de incet vei face lucrurile.

Ce inseamna asta? Primul contract e pe 6 luni. Departamentul unde sunt angajat face operatii pentru 2 specialitati. Una dintre specialitati (oftalmologia) este impartita grosier in 3 subspecialitati: chirurgie extraoculara, chirurgie intraoculara anterioara si chirurgie intraoculara posterioara. Intelegerea la angajare a fost ca ar trebui ca dupa 6 luni sa fiu capabil sa lucrez independent in ambele specialitati dupa 6 luni, cu mentiunea ca partea cea mai complexa (chirurgia intraoculara posterioara) trebuie doar sa ajung la un nivel mediu, cat sa pot face garzi.

In mare, am reusit sa indeplinesc aceasta conditie, din octombrie am facut trecerea la ultima etapa (chirurgia intraoculara posterioara). La fiecare etapa am avut o persoana cu experienta cu care am lucrat aproape zilnic pentru 2-3 saptamani sau mai mult, care apoi a semnat niste acte in care atesta ca am vazut si apoi am facut independent fiecare tip de chirurgie (din portiunea in care am lucrat impreuna). Impreuna cu asta exista si un raport al activitatii mele, in care persoana respectiva descrie pe scurt ce am facut, ce pot face si unde imi pot imbunatati performantele.

Unele lucruri le-am invatat mai repede (prima specialitate, unde aveam experienta din Anglia, a fost cea mai usoara), altele mai incet. Ziceam ca totul s-a miscat “la viteza lor” pentru ca pentru fiecare lucru nou pe care-l faceam prima data trebuia sa am o a doua persoana imbracata steril la masa – si asta nu se poate tot timpul, pentru ca nu avem nici aici suficient personal.

Eniuei, dpdv al muncii, as putea spune ca m-am obisnuit cu sistemul lor de lucru. Il consider in continuare restrictiv si rigid (raportat la Anglia si la felul meu de-a fi), dar asta e, nu e nimic extraordinar sau imposibil.
Si incet-incet strang suficienta experienta incat sa pot sa fac cam orice operatie fara probleme majore. Din punctul asta de vedere, as putea zice ca am fost mai rapid aici ca-n Anglia (dar e adevarat ca aici am venit cu niste experienta precedenta).

relax

Nu e un loc ideal, sunt lucruri care ma deranjeaza si care nu imi vor placea niciodata (programul, rigiditatea, pontajul, reguli de igiena invechite sau contradictorii samd), dar pot spune ca, spre deosebire de Anglia, nu am mai deloc zile in care termin munca rupt de oboseala si surescitat.
Pe scurt, aici ideea de baza este sa iti faci treaba si sa pleci acasa, fara sa “duci cu tine stresul de la munca”.

Poate fi si aici stresanta munca de zi cu zi, cel putin daca judecam dupa reactiile unor colegi si colege cu mai mare vechime. Dar personal, pana acum nu pot sa zic ca am acumulat stres si oboseala.
Cele mai neplacute lucruri pentru mine au fost week-endurile de garzi (Pickett), cand am locuit intr-o camaruta de la spital, pentru ca nu aveam cum sa ajung la spital la timp daca stateam “acasa”. Si am remediat asta, pentru ca am reusit sa ma mut langa spital, intr-un apartament chiar dragut.
Deci nu e asa rea viata.

Pe scurt, nu e dracul asa negru precum parea la inceput. Apoi, nici colegii nu-s asa “rai” precum credeam. Intr-adevar, se obisnuiesc cu tine foarte, foarte greu. Dar dupa aia devin mai prietenosi (sau macar nu asa de distanti ca la inceput).
E amuzant si faptul ca fix oamenii care la prima vedere pareau mai ok s-au dovedit a fi  cei mai dificil de suportat dupa ce am lucrat cu ei mai mult timp.

 

Buun. Rezumatul lunilor astora pe scurt, cu ceva informatii specifice.

 

In Elvetia tinerii se muta des. E rar sa vezi pe cineva ca sta in acelasi loc 5-10 ani (pana nu imbatraneste). Multi vin la scoala, la universitate, la practica, apoi pleaca dupa 3-6 luni. Asta e si mai vizibil intr-un spital mare, unde ai oameni noi aproape in fiecare luna. Per total, asta pune o presiune foarte mare pe cel care vrea sa gaseasca ceva de inchiriat la un pret acceptabil si care sa indeplineasca anumite conditii.

Agentiile imobiliare au toata puterea in alegerea chiriasului, si alegerea e facuta fara transparenta, deci poti fi respins fara nici o motivatie.

Cand vrei sa inchiriezi un apartament, daca nu mergi direct printr-o “cunostinta”, trebuie sa urmezi sistemul lor un pic cretin: te duci la vizionare (nu e bine-privita inchirierea fara vizionare in prealabil), apoi completezi un formular de “candidatura” pentru apartament (musai cu o persoana care sa ofere referinte pentru tine), la care se adauga un cazier fiscal (Betreibungsauskunft), permisul de sedere si o scrisoare de intentie (cu poza actuala si semnata) – in care te descrii si incerci sa explici de ce vrei apartamentul si de ce esti potrivit pentru a deveni chirias.
Si hartiile astea trebuie trimise de regula prin posta (scrisoare recomandata), mai putini le accepta doar prin e-mail.

Esti anuntat ca ai fost ales telefonic, dar daca ai fost respins ori nu te mai anunta nimeni, ori primesti o scrisoare cu limbaj de lemn prin posta – dupa 1-2 saptamani.

Trebuie sa fii foarte atent cand te muti, pentru ca trebuie sa dai preaviz strict. Daca ai 3 luni preaviz, 3 luni fara o zi nu sunt acceptate. Daca ai 1 luna si dai preavizul pe 1-2 ale lunii in curs, tot 2 luni mai sunt de plata.
La plecarea din apartament exista un control extrem de strict al tuturor lucrurilor din apartament si a curateniei. Curatenia trebuie sa fie exemplara – apartamentul sa fie gata pentru urmatorul chirias. Fiecare urma din baie, din cuptor, din frigider poate insemna “1 ora de munca pentru un curatator profesionist”. 50 CHF/ora. Si astia se uita peste tot: la geamuri, la filtrul de la dus si chiuveta, in dulapuri samd.
Apoi, la primirea apartamentului nou trebuie sa scrii un proces-verbal cu starea lui, ca sa nu fi pus ulterior sa platesti pentru orice problema ar exista (zgarieturi, gauri, echipamente nefunctionale etc.)

Inainte de-a te muta trebuie sa platesti prima luna de chirie plus un depozit (intr-un cont special in banca – cu costuri pe care le platesti tu) de 1-3 luni de chirie. Cand chiria e 1500 CHF, asta inseamna ca ar trebui sa ai disponibili pana la 6000 CHF pentru a te muta. Salariile sunt mari, dar 6000 CHF sunt un car de bani. Nu aveam de unde sa-i platesc.
Dar exista un tip de asigurare de depozit, unde platesti unei firme intre 4 si 6% din valoarea depozitului (bani pe care nu-i mai primesti inapoi) si ei iti ofera o hartie-garantie, care spune ca ei vor plati pentru tine garantia in caz de nevoie, urmand ca apoi sa iti ceara tie banii.

In plus, majoritatea apartamentelor sunt goale (doar cu mobila in bucatarie, daca ai noroc). Trebuie sa-ti aranjezi si livrarea de mobila – si asta e complicat cand lucrezi. Unii angajatori ofera o zi sau o jumatate de zi libera pentru mutat (in contract). Eu am asta in contract – dar nu mi s-a oferit, pentru ca nu era personal suficient in ziua mutarii mele.

Primele zile dupa mutare au fost foarte grele, pana mi-am asamblat mobila si mi-am aranjat hainele a durat 1 saptamana. Acum e ok.

Cand te muti dintr-un loc in altul, trebuie sa ti se updateze permisul de sedere/munca elvetian. Fiecare mutare inseamna 60 CHF (taxa pe un nou permis). Fiecare mutare inseamna si o schimbare a valorii taxelor platite (orasele mai mari au taxe mai mari ca cele mai mici).

Fiecare oras are un mod diferit de-a colecta gunoiul. Inclusiv in acelasi oras se poate intampla sa ai niste cartiere care il colecteaza separat, altele il colecteaza la gramada. Gunoiul in general se colecteaza in saci speciali, pe care ii cumperi de la orice supermarket, dar care sunt inscriptionati cu numele primariei orasului unde locuiesti. Anumite orase permit colectarea gratuita a unor deseuri reciclabile in anumite zile ale lunii (din fata blocului), sau ofera si niste zone de colectare (gratuita sau pentru niste taxe mici/kg colectat).
Unde gunoiul e colectat selectiv, se dau amenzi mari pentru gunoiul gresit aruncat (gen gunoi menajer bagat intr-un balot de hartii/cartoane). Exista pana si niste “detectivi de gunoi” – care sunt angajati sa caute scrisori sau acte care sa identifice persoana care a aruncat gunoiul gresit si sa-i dea amenda apoi.

Eu am avut o gramada de cartoane dupa ce am asamblat mobila. Voluminoase, dificil de carat. Abia ieri am putut sa le arunc, in ziua “speciala” de colectat cartoane. Plasticul trebuie sa-l duc la zona de colectare (din fericire, e aproape).

Alta chestie mai speciala la elvetieni e ca in cladirile de apartamente se folosesc masini de spalat la comun. Mai rar sunt inchiriate apartamente cu masina proprie. Daca vrei sa-ti cumperi masina ta si s-o montezi, trebuie sa iti dea permisiunea agentia imobiliara. Si cand folosesti ceva la comun, trebuie sa te inscrii pe o lista, nu poti s-o faci cand vrei tu.

Linistea trebuie respectata cu strictete. Daca faci baie dupa ora 20:00 sau vorbesti zgomotos sau asculti muzica un pic prea tare dupa 20:00, te poti trezi cu politia pe cap sau cu o scrisoare amenintatoare de la agentie – in care ti se spune ca ti se poate anula contractul daca continui cu zgomotul.

Locurile de parcare de la primarie sunt destul de putine. Cam tot timpul se gasesc locuri de parcare de durata la particulari, dar costul variaza intre 100 si 200 CHF pe luna.

Asistent Medical in Elvetia (2)

Au trecut 6 saptamani de cand am ajuns aici.

Intotdeauna cand ajungi intr-un loc nou si/sau incepi sa faci ceva nou, cel mai important concept este cel de “curba de invatare“. Cat de repede/lin ajungi de la un punct 0 pe axa timp/cunostinte la un punct in care poti functiona independent la un nivel acceptabil.

Trebuie sa admit ca este evidenta importanta experientei. Post hoc, strict din punct de vedere profesional, decizia de-a strange experienta in Anglia pentru cativa ani se dovedeste una buna.

Din punct de vedere “cetatenesc“, mi-am rezolvat pana acum majoritatea problemelor de inceput: permis de sedere, cont bancar, telefon/numar local, aranjarea casei (un studio, mai precis) mai pe placul meu, abonament la sala, transport in comun, apoi asigurare de sanatate si alte asigurari specifice Elvetiei. Si imi caut un apartament pentru mutat pe termen lung.
Mai multe despre subiectele astea mai la final.

Din punct de vedere profesional, am avut suisuri si coborasuri.

Desi experienta stransa in Anglia m-a ajutat foarte mult, in acelasi timp a fost si un blestem, din 2 motive: tot timpul tinzi sa faci ceea ce esti obisnuit sa faci (deci cand dai peste ceva similar, dar diferit, e gresit sa repeti EXACT aceiasi pasi ca inainte – pentru ca noul loc are noi reguli) si nu te poti opri sa nu faci comparatii (dar acolo asta mergea mai bine, dar acolo ma intelegeam mai bine cu colegii/chirurgii, dar acolo nu se intampla asta samd).
Cu cat esti mai capabil sa inlocuiesti rutina veche cu rutina noua, cu atat vei fi mai eficient. Cu cat faci mai putine comparatii cu vechiul stil de munca, cu atat vei fi mai putin nemultumit de noul stil de munca. Suna usor, dar nu e deloc.

Am 2 specialitati mari si late de invatat. Dupa 1 saptamana de aclimatizare, cand am fost “suplimentar” (tot timpul “umbra” cuiva), am avut 4 saptamani la prima specialitate, urmate de 8 la a doua. In planul sefei mele, dupa aceste 13 saptamani, ar trebui sa fiu capabil sa functionez independent in majoritatea situatiilor – deci sa pot fi alocat pentru a face “gărzi” (Pikettdienst).

Si uite cum incep comparatiile: din punct de vedere al planificarii, sistemul e mult mai bine gandit ca in Anglia, unde am fost fortat sa invat o ciorba, cate putin din 4 specializari. La asta adaugam sistemul de lucru din Anglia, cu 4 zile din 7 muncite, si pot afirma ca inceputul acolo a fost mult mai greu –  invatai ceva, apoi refaceai asta peste 2-3 saptamani, evident ca uitai.

Aici ai continuitate. Faci zi dupa zi, operatie dupa operatie, daca esti deschis la minte, strangi experienta rapid. ATATA TIMP CAT ESTI SPRIJINIT. Dpdv declarativ, toata lumea e dispusa sa te invete si sa te sprijine, dar fiecare o face in felul lui, si aici se practica stilul de educatie “taci si repeta perfect ceea ce te invat eu, FARA input personal”.
Daca in Anglia colegele mele erau interesate sa stiu instrumentarul, etapele operatiei si sa ma asigur ca documentatia/pozitionarea/numaratorile sunt corecte, dar aveam o oarecare libertate in a face lucrurile cum mi se parea mie mai eficient, aici se pune mai mare pret pe “trebuie sa faci totul exact cum e obisnuit chirurgul si cum sunt regulile spitalului”.

Asta introduce 2 noi surse de frustrare:
– eu sunt obisnuit sa incerc sa optimizez ceva dupa cum mi se pare mie mai corect. Asta a rezultat in nenumarate instante a lui “NU ESTE PERMIS” in ultimele 6 saptamani. In vreo 2 zile, desi sunt om calm si non-violent, mi-a venit sa-l pleznesc pe omul care-mi aducea aminte de toti educatorii pe care i-am dispretuit de-a lungul multilor mei ani de scoala. Am trecut cu bine peste momentele alea, pentru ca oamenii nu-s chiar absurzi. Daca faci lucrurile CUM VOR EI (sau cum cred ei ca e corect), te lasa in pace, ba chiar te lauda (daca e cazul).
Si aici, experienta din Anglia cu episodul de bullying m-a facut mai bine pregatit pentru asemenea momente.
– e greu sa iei totul de la inceput. E greu sa pleci dintr-un punct in care te bucuri de increderea si respectul colegilor la adresa experientei tale la un punct in care toata lume te trateaza ca pe un copil si multi iti vorbesc ca si cum esti un elev cu 0 experienta.
Din fericire, din cei cu care am avut de-a face pana acum, majoritatea au devenit mai prietenosi odata ce am trecut de statutul de “incepator” si au vazut ca nu sunt incapabil.
Din nefericire, mai multi oameni par sa fie de tipul “niciodata multumit“, deci trebuie sa invat sa ma descurc si cu astia.

Oricum, intr-un final, dupa ce ma obisnuiesc cu noul stil de munca, totul devine oarecum usor. Sigur, motive de frustrare mai exista, dar, per total, nu pot sa zic ca e asa de rau precum pare la prima vedere, ba din contra.

E enervant faptul ca toata lumea e foarte distanta si stricta la inceput si se “incalzesc” incet-incet, dar te descurci, mai devreme sau mai tarziu.

La prima specialitate, primele saptamani au fost horror, iar apoi, dupa inca 2 saptamani, eram trist ca plecam. La a doua specialitate, primele 3 zile au fost frustrante rau, urmatoarele 2 zile au fost chiar usoare – mai usoare chiar ca la prima specialitate.

Per ansamblu, pot zice ca dpdv profesional, trecand peste socul de inceput, experienta Elvetia e ok.

Mai vedem ce parere o sa am dupa urmatoarele saptamani, dupa ce va trebui sa instrumentez si operatiile mai complicate de luni-miercuri (joi-vineri sunt zile usoare).

 

Revin la partea non-legata de munca.

Contractul meu e pe 6 luni. In ciuda a ceea ce sefa mea si alti romani (care sunt aici de 10 ani sau mai mult) mi-au zis, am primit fix permisul de munca/sedere (care e si act de identitate pentru straini = Auslanderausweis) temporar (L) pentru fix 6 luni. Kurzaufenthaltsbewilligung L.
In esenta, atata timp cat ai un angajator elvetian dispus sa te plateasca – si autoritatile federale nu au o problema cu faptul ca tu faci munca aia (adica nu exista un somer elvetian dispus s-o faca), Auslanderausweis e o hartie care vine. Se reinnoieste, se prelungeste, asta e.

Importanta lui este vizibila in 2 cazuri: la controale de rutina ale politiei, la gasirea unui apartament de inchiriat pe termen lung.
Politia (mai ales in zonele de frontiera) te poate legitima si apoi intreba de ce esti aici, de cand, pana cand, ce faci samd. Daca ei demonstreaza ca esti in tara ilegal, poti fi deportat, dar procedura nu e foarte rapida. Ideea e simpla: vrei sa fii linistit oriunde ai merge, iti trebuie un permis de sedere/munca valabil.
Pentru inchirierea apartamentului de multe ori ai un proces prea intortochiat. Te duci la vizionarea apartamentului, de multe ori doar cu vechiul chirias, apoi completezi un formular si il trimiti agentiei imobiliare, care alege pe cine vrea ea, in functie de ce ai completat in formular. Ai sanse mai mari sa obtii apartamentul daca ai permis de sedere B (sau L), daca ai salariu mare (si contract cu un angajator mare), daca nu ai animale, ai referinte bune. Daca arati ca stii sistemul lor, iti cresti sansele: trimiti formularul prin posta (prin recomandata-Einschreiben), atasezi cazier fiscal (Betreibungsauszug), ai asigurare de casa si asigurare de drept civil (Privathaftpflichtversicherung si Hausratversicherung) si iti faci si o descriere frumoasa.
Evident, cand ai contract de munca pe termen limitat si permis de munca pe termen limitat, se feresc de tine ca de ciuma.

Din punctul meu de vedere, cel mai inutil de complicat si enervant lucru cu care am avut de-a face pana acum in Elvetia a fost gasirea unui loc unde sa stai. Si prima data (cand am facut-o din Anglia) si acum.
Dupa ce am trecut de socul inceputului la munca, privind pe termen lung, motivul principal pentru care as parasi Elvetia in toamna (la finalul contractului) ar fi imposibilitatea de-a gasi o forma de cazare adecvata, la un pret acceptabil.

Asigurarile de sanatate sunt un alt subiect sensibil. Ai zeci de case de asigurari, ai 4 tipuri de asigurari de sanatate de baza (Grundversicherung), ai zeci de extraoptiuni pentru asigurare suplimentara (Zusatzversicherung) si procesul de incheiere al contractului e (ca multe alte lucruri) inutil de complicat.

De cand vii in Elvetia ai 3 luni sa obtii MINIM o asigurare de sanatate de baza (Grundversicherung). Nu faci asta, esti pasibil de o amenda. Orice ai face, asigurarea de baza e valabila retroactiv dar se si plateste retroactiv de la ziua 1 de sosire in Elvetia. Ziua 1 este cea pe care o oferi tu la autoritatile locale (Anwohnergemeinde), este cea de la care va incepe si valabilitatea permisului tau de sedere/munca si poate fi si ziua in care ai avut prima zi de munca. Chit ca e evident ca (aproape) nimeni nu vine in Elvetia pe 1 si incepe munca tot pe 1.
Partea buna e ca, odata ce o casa de asigurari te-a acceptat pentru Grundversicherung, va lua in considerare si orice fel de spitalizare ai avut PANA ti-au emis polita. Partea proasta e ca ii platesti si pentru zilele in care nu ai folosit asigurarea lor.
Pentru exemplificare: am sosit in Elvetia pe 1 iunie, polita mi-a fost emisa tocmai pe 19 iulie, eu voi plati si pentru iunie si iulie asigurarea de baza.

Pentru asigurarea de sanatate de baza iei in calcul optiunile date:
cat de mare sa fie fransiza (cat platesti din buzunarul propriu pana casa de asigurari incepe sa plateasca) – asa platesti mai mult sau mai putin lunar
daca vrei asigurare cu sau fara pre-interviu (daca accepti sa vorbesti la telefon SAU cu un medic de familie SAU sa mergi la o clinica dintr-o retea acceptata INAINTE de-a merge la un medic specialist, primesti o reducere la asigurarea lunara)
casa de asigurari de sanatate – unele mai mici ofera preturi sensibil mai mici decat altele mai mari

Apoi ai asigurare de sanatate suplimentara. O optiune importanta e cea care iti adauga acoperire pe intreaga Elvetie (nu doar in cantonul tau). Apoi ai de ales daca vrei sa fii tratat in saloane “la comun” sau “individual” (la standard aproape de hotel), de profesor-doctor, cu plata totala sau partiala a acestui avantaj (privat sau halb-privat). Apoi ai asigurare pentru vizite la medic in ambulatoriu in afara Elvetiei, plus plata totala a ambulantei (chit ca esti asigurat, cu asigurarea de baza tot platesti minim 500 franci pe fiecare drum facut cu ambulanta). Unele asigurari ofera si plata partiala a unui abonament la sala (cam 150-200 franci platiti in total, dar pentru abonamente facute doar la anumite sali agreate), asigurare pentru proceduri stomatologice, optometrist si altele (care nu sunt incluse in asigurarea de baza, in mod normal).

Important de mentionat: pentru Zusatzversicherung trebuie sa completezi un formular. NU trebuie sa fii 100% onest. Pentru asigurarea de baza nu au voie sa te refuze, orice probleme preexistente ai avea. Dar pentru cea suplimentara pot sa te refuze, sau sa-ti ofere asigurare cu exceptia unei conditii medicale. De exemplu, mie o casa de sanatate mi-a oferit asigurare suplimentara care excludea orice fel de tratament pe care l-as fi necesitat care era cauzat de esofagita de reflux pe care o am de multa vreme.

 

Ultima mentiune ar fi cea legata de transportul in comun (si multe altele aici): daca stii ca o sa ramai minim 1 an in acelasi oras, merita sa-ti faci o gramada de lucruri pe un an. Abonamentul la transport in comun, sala, abonamente la muzee, asigurari suplimentare samd – toate sunt mult mai ieftine daca le faci pe 12 luni (in loc de cateva luni).

 

 

rhdr
pana la urma nu e asa rau aici 🙂

Asta am invatat eu la scoala

E iulie. In 2012 pe vremea asta dadeam un examen de admitere de o banalitate atroce si peste 2 luni incepeam 3 ani de școală à la România.

Ce a insemnat scoala pentru mine? Multe ore de dictare, discutie rara despre ceea ce ni se preda, ore de practica in care trebuia sa insist pana la a fi enervant ca sa fiu invatat ceva, interactiune cu multi oameni care nu erau potriviti pentru a preda nimic, mult dezinteres (din partea scolii, profesorilor, elevilor, oamenilor din spitale) si multa, multa nesimtire (din partea scolii, profesorilor, elevilor, oamenilor din spitale).

Din fericire, am avut si exceptii de la regula. Si profesori care veneau la ore si incercau sa te faca sa inveti ceva, si asistente medicale (si doctori) care incercau sa te invete ceva – sa pleci de acolo cu ceva in cap, am avut si posibilitatea sa vad cum se lucreaza in afara (Cipru si Elvetia) si am avut si multe colege care au terminat scoala bine-pregatite (multumita tenacitatii si muncii lor, nu pentru ca a facut scoala ceva special).

scoala de asistenti medicali.jpg

Dupa aia am inceput sa lucrez in Anglia. Am descoperit un sistem care te ia de la 0, iti restrange posibilitatile la inceput de cariera si te forteaza sa faci tot felul de cursuri pentru a fi certificat ca esti apt sa faci independent anumite lucruri pe care le faceam de capul meu ca elev in Romania.
Multe cursuri erau mai degraba gandite ca un exercitiu de complianta cu niste reguli generale. De exemplu, trebuie sa dovedesti ca ai fost educat la un nivel de baza in domeniul ingrijirii persoanelor cu dizabilitati sau cu probleme cognitive.
Altele erau gandite ca reverificari anuale ale unor aspecte primare in ingrijirea pacientului. Trebuie sa ai cunostinte de baza de mobilizare a pacientilor si de prim-ajutor.
Apoi aveai cursuri pentru recoltare de sange, transfuzii, administrare de medicamente, montare de branula si altele. La prima vedere, pare o prostie sa reeduci un asistent medical in asa ceva, atunci cand probabil ca a invatat la scoala despre asta. In realitate, asa se asigura spitalul/trustul ca toata lumea are un nivel minim de educatie intr-un domeniu si ca stie regulile si politicile spitalului in domeniul respectiv – pe principiul “daca nu ai fost certificat, nu stii, deci NU AI VOIE SA FACI”.

Desigur, educatia depinde de profesor – si nici acolo nu era toata lumea un Pestalozzi reincarnat. Si cursurile respective aveau un oarecare grad de inutilitate, deoarece era practic imposibil sa nu le “treci”, chit ca erai la fel de incapabil la finalul lor ca inainte de a le face. Macar aveai o baza minima, uniforma.

In plus, la fiecare pas aveai postere si manuale si software care erau gandite pentru a fi de ajutor in situatii neprevazute. Nu stiai ce sa faci cand suspectai un pacient de sepsis? Aveai un poster care poate iti amintea. Nu stiai cum sa administrezi un medicament? Aveai si un soft pe calculator si manuale disponibile (in anumite sectii) pentru a te ghida. Sau puteai contacta farmacia, sau echipa de Critical Care, sau site managerul, sau asistenta medicala specializata (diabet, durere, neurologie, ingrijirea pielii).

Am vazut si ce insemna scoala pentru studentii englezi. La scoala invatau mai mult independent (li se dadea de citit ceva, apoi trebuiau sa faca prospecte sau sa completeze raspunsurile dintr-un fel de caiete cu intrebari sau aveau esee de facut, plus, in functie de universitate – OSCE).
Important era faptul ca, la spital, in plasamentele de practica, erau fortati sa munceasca alaturi de restul lumii. Trebuiau sa faca igiena pacientului, sa faca documentatie, sa ia functiile vitale, sa administreze medicamentatie supervizati. Si veneau la spital 37,5 ore, program standard de lucru. Tot timpul lucrau cu un asistent medical, deci erau supervizati. Si erau incurajati sa puna intrebari intotdeauna, mai ales daca aveau ceva indoieli intr-o privinta. La teatre, dupa ce vedeau cateva operatii, li se oferea posibilitatea sa se spele si imbrace steril cu un scrub nurse pentru operatii mai mici.

Ulterior, am trecut la teatre. Acolo, ideea de baza la invatare era sa stai o vreme ca personal suplimentar, sa te obisnuiesti cu mediul inconjurator, sa vezi operatiile, sa inveti instrumentarul si etapele de baza ale operatiei si abia apoi sa incepi sa fii si tu scrub nurse. Intai cu o colega langa tine (imbracata cu halat/manusi), apoi independent, intotdeauna in sala cu o persoana experimentata (band 6).

Si aici existau cursuri suplimentare, unele gandite pentru munca in teatre, altele cu diversi reprezentanti de la firme – care te invatau sa folosesti echipamente scumpe, specializate pentru varii operatii. In plus, exista posibilitatea sa faci un curs de facultate de nivel 7 (sau 6  – daca nu aveai diploma de licenta), care avea cateva module pe an, cu o parte teoretica (pentru care obtineai credite – ce puteau fi adunate fie pentru a finaliza studiile cu un BSc sau un MSc – in functie de ce alte module suplimentare de facultate mai puteai face) si una practica – in care erai rotat prin toate specialitatile chirurgicale.

Cum aproape toata lumea isi doreste sa fie independent, perioada de invatare de la inceput era de multe ori insuficienta pentru a te pregati pentru orice situatie intalnita. Si educatia se facea pe principiul “eu te invat sa faci lucrurile asa, tu le vei adapta la tine si vei face lucrurile altfel – atata timp cat e safe for the patient, e ok”.

 

Ulterior, am inceput sa fac si cursuri la universitate (on-line) pentru a obtine BSc. Acolo educatia se face impartita pe module saptamanale. Totul se reduce la “studentul citeste cateva zeci de pagini in saptamana asta, apoi isi exprima opinia pe tema respectiva in anumite conversatii cu teme data – in comunicare cu alti studenti, plus se redacteaza cate un eseu sau mini-eseu, pe niste teme bazate pe ceea ce s-a citit/invatat”. Evaluarea se face in functie de: coerenta ideilor, atingerea punctelor cerute, gramatica/sintaxa, gandire critica (de tipul “studiile arata ca, dar dovezile sunt de calitate scazuta, deci e posibil sa fie alternative…“).
E un exercitiu in gandire critica si in invatarea de medicina bazata pe dovezi, in ideea de a evolua constant in domeniul in care lucrezi, pentru a putea cere schimbari, in functie de ceea ce inveti.
Ca schimbarile se intampla greu si ca teoria se aplica greu in multe situatii e alta poveste. Ca evaluarea bazata pe eseu si-atat e oarecum limitata in eficienta e din nou alta poveste.

 

Si am ajuns in Elvetia. Aici au avut o abordare structurata a introducerii mele in sistemul lor de-a lucra. Dat fiind faptul ca am experienta precedenta, mi-au alocat doar cate 1 saptamana de a fi “suplimentar” – adica sa lucrez cu o persoana cu experienta, dar sa fiu in plus fata de numarul normal de persoane intr-o sala de operatie. Avem 2 specialitati chirurgicale, deci am 1 saptamana de a fi “suplimentar” + 4 intr-o specialitate, apoi 1 saptamana de a fi “suplimentar” + 6 in cealalata specialitate.
Abordare structurata inseamna si ca o iei treptat. Intai inveti stilul de lucru, apoi operatiile si consumabilele pentru ele, apoi esti alergator (cel care ajuta personalul imbracat steril din sala), abia apoi esti instrumentist (imbracat steril) – la inceput cu cineva cu experienta (care este/a fost si educator in domeniul asta), apoi independent.

Spre deosebire de Anglia, aici se pune accent pe “faci intotdeauna lucrurile de baza exact la fel, fara variatie”. Independenta exista, dar tot timpul ti se spune ca trebuie sa te incadrezi intr-un sistem de-a face lucrurile.

Si totul incepe cu “La scoala de instrumentisti, eu am fost invatat ca…“. Asta inseamna “instrumentele se pun asa, ca zona sterila se termina aici, ca acoperirea pacientului se face in etapele astea, ca se pregateste totul la inceput, ca asta se face in sala de pregatire/anestezie, asta se face aici” samd. Si se vede rigiditatea asta: TOATA lumea aranjeaza instrumentarul la fel, totul se face in aceleasi etape tot timpul, nu exista variatii decat in cazuri extreme.
Argumentul are valoare atunci cand: 1. toata lumea face acelasi lucru dupa ce termina scoala si 2. educatia de la scoala a fost uniforma si bazata pe niste standarde ridicate.

Argumentele supreme in Anglia erau “this is safer for the patient” si “studies with high-quality evidence show that, so…“.

Aici avem “das muss Steril sein” (asta trebuie sa fie steril) si “in der Instrumentierendeschule habe ich gelernt, dass…” (la scoala de instrumentisti m-au invatat).

In Romania m-am lovit extrem de des de “eu stiu ca asa e mai bine”.

Toata postarea a inceput deoarece am vazut des pe grupul de asistenti medicali din Romania postari in care colege cautau recomandari despre cum sa administreze anumite medicamente sau cum sa faca anumite lucruri. Si pe langa comentariile inevitabile romanesti “da’ pe tine ce te-au invatat aia la scoala?“, am vazut foarte des oameni care aveau opinii contrare, dar foloseau argumentul “pe mine la scoala m-au invatat ca”.
Cam ca domnul Goe, pentru ca multi ofereau raspunsuri care contraziceau posologia din prospectul medicamentului – desigur urmate de “asa am invatat eu“.

In scoala pe care am terminat-o eu, cea mai mare din Romania, cu parteneriate internationale, nu am fost lasat nici macar 1 data sa intru in sala de proceduri in 3 ani, am avut oameni care in spitale m-au invatat acelasi lucru in moduri diferite (uneori gresite), contradictorii, am avut prea multi oameni care ma apostrofau pentru ca puneam intrebari si am avut zeci de zile cand am mers la scoala sau la spital fara sa invat sau sa fac mai nimic util.

Si ce sa vezi, e aceeasi scoala pe care au facut-o multi altii care se bat in piept cu ce au invatat ei “la scoala“.

A, da, ca sa nu existe unii care zic ca o loaza isi da cu parerea: am terminat scoala in primii 30 (din aprox. 400) la media generala pe ani si cu 9,97 la examenele finale.

Incet, incet, te obisnuiesti cu orice

Oh, mate, as I know you, you’re gonna love X* Surgery, but you’re gonna hate the length of their operations“.

Dintre toti fostii mei colegi din Anglia, doar 2 stiu in ce tara/oras am plecat si ce fac.

Unul dintre ei e un registrar de ORL, cu care m-am imprietenit in anul petrecut la noi in spital. Asta mi-a spus cand a auzit unde o sa plec.

Ce ma enerveaza faptul ca a avut dreptate. 🙂

Azi am lucrat aproape incontinuu, de la 7:15 pana la 17:15. Primele 15 minute au fost de sedinta (Raport). E o schimbare fata de ritmul de lucru din Anglia. Si trezitul mai devreme ma omoara – incet, dar sigur 🙂

Contractul meu e pe perioada limitata, cu posibilitatea de schimbare la nelimitat daca trec o evaluare la 3 luni si inca una inainte de finele lunii a 6-a. Mi s-a spus clar ca evaluarile astea nu inseamna ca trebuie sa fiu capabil sa fac “tot” pana in ziua 90 sau 180, pot sa fac lucrurile la viteza mea si in functie de capacitatile mele, atata timp cat ei considera ca le fac intr-un mod “sigur”.

Asadar, in primele saptamani ma astepta o perioada de Zudienung (sau Runner – persoana care ofera consumabile sterile instrumentistului), pana invatam operatiile lor si stilul lor de munca. Apoi, pentru ca nu am diploma de TOA (Technische Operationsassistent), nu pot instrumenta direct singur nici o operatie, trebuie sa se gaseasca cineva senior care sa faca asta cu mine – daca se considera ca pot face asta.

Pana la urma, perioada asta de acomodare a devenit de la 4-6 saptamani… 1 saptamana (prima saptamana am stat doar ca om suplimentar mai mult la pozitionarea pacientilor, operatii mici sau injectii-tratament).
Saptamana trecuta mi-au zis ca as putea sa instrumentez “niste” operatii “poate” mai la sfarsitul saptamanii asteia.
Asta a devenit… azi.

Si asa m-am trezit “double-scrubbed” cu un neamt. Om cu multa experienta, genul de om care a vazut si facut multe in aproape 30 de ani de cariera.

Are doar cateva probleme: e foarte agitat tot timpul, vrea sa se faca lucrurile DOAR cum stie el ca e bine si e un educator cu metode invechite.

Toata ziua mi-a reprosat aproape orice lucru faceam.
De ce asa si nu asa, fa altfel, refa, lasa-ma pe mine, nu atinge, nu fa aia, ti-am zis sa nu faci aia, ti-am zis sa nu atingi nimic, aia se face de la stanga la dreapta, nu de la dreapta la stanga, ordinea e asta, nu ai voie sa schimbi nimic si tot asa.
Pauza (nici macar pentru o gura de apa) nu mi-a dat “pentru ca nici el n-are pauza” pana nu am avut o pauza fortata, din cauza ca am avut un pacient care a stat mult in Vorbereitung (anestezie si pozitionare).

Pana la urma m-a lasat 100% independent abia pe la 2:30.

Porcaria cea mai mare e ca avea dreptate. Cand am facut lucrurile 100% cum a vrut el, lucrurile au fost mult mai usoare. Dar nu e deloc usor sa iti schimbi toate obiceiurile in doar 2-3 ore.

Si nu am reactionat niciodata bine la genul lui de educatie-prin-repros. Sunt om destul de calm si inghit multe, dar la un moment dat chiar imi venea sa-i spun cateva si sa fac scandal.
In ideea de “nu am venit aici ca sa indur porcaria asta!”.

Din fericire, s-a mai calmat, pe masura ce i s-a facut foame si si-a pierdut energia. Si eu m-am mai adaptat.

La finalul zilei, inainte de a pleca (eu am ramas peste program, m-au intrebat daca sunt dispus sa fac Überstunde si sa termin operatia), a tinut sa-mi spuna “du warst heute sehr gut” (ai fost foarte bun azi). Nu stiu daca a zis-o pe bune, sau doar ca incurajare ieftina, dar chiar a fost bine sa aud si-o lauda dupa o zi execrabila.

 

Chestia e ca nimeni nu lucreaza bine sub presiune. Cand unul iti sta tot timpul pe cap si iti reproseaza orice greseala mica, iti vine mai greu sa te concentrezi, faci greseli, te enervezi, faci greseli noi, ti se fac reprosuri din nou, iar gresesti si tot asa.

La asta se adauga o migrena cu care am venit la munca de dimineata. O bucurie.

Apoi se adauga o situatie neplacuta, in care am inceput sa fac ceva cum m-a invatat neamtul, apoi a venit o colega si a zis ca ea nu vrea sa se faca lucrurile asa, apoi vine neamtul si-mi reproseaza ca nu am facut ce m-a invatat el, apoi au inceput sa discute in contrdictoriu “cine are dreptate”, pentru niste chestii minore (in opinia mea).
A fost un deja vu de la toate asistentele cu care am lucrat vreodata si m-au invatat ceva, de nenumarate ori vezi ca ceva se face diferit, desi ar trebui sa existe o procedura standard. Din punctul asta de vedere, imi placea Anglia, puteai aproape intotdeauna invata sa faci ceva “corect” in functie de Policy, SOP sau NICE guidelines.
Aici regulile sunt nescrise, ceea ce face viata mai grea.

 

Ca motiv suplimentar de frustrare am dificultatile date de limba. Daca imi vorbesc clar si in Hochdeutsch, stiu abia in procent de 90% ce mi se cere. Dar trebuie sa ma obisnuiesc cu abrevieri si denumiri obscure in dialectul lor pentru niste lucruri al caror nume nu-l stiu inca. Stiu ce face ceva, stiu denumirea in engleza sau denumirea intrumentului, dar imi vine inca greu sa prind variatiile date de pronuntarea unui lucru in alta limba.

De la swabs/raytex/four-by-three/nine-by-nine/pledgets e greu sa ma adaptez cu longuetten/bauchtücher/tüpfer. De la crepe/crepe bandage e greu sa trec la Krüllbinde (macar de i-ar zice tot timpul Verband). De la diathermy la “Brennpinzette” e cale lunga. Pronuntia pentru unele instrumente e iarasi enervanta. Adson suna a “ațe”, de exemplu.

 

Macar pot sa zic ca ma descurc ceva mai bine dupa cateva saptamani. Fortat, te adaptezi la aproape orice.

Dar, din nou, lucrurile se misca incet si intortocheat, cu mai multe coborasuri decat suisuri.

Csf, ncsf.

cararuie

 

 

*Ca in Anglia, prefer sa-mi pastrez o oarecare anonimitate, ceea ce inseamna ca nu am de gand sa spun unde lucrez. Sorry.

Cum arata o zi in sala de operatie in Elvetia

Totul e asemanator cu Anglia, dar exista anumite diferente.

satellite op lights.jpg

Spitalul e foarte mare, dar e impartit in mai multe cladiri mai mici sau mai mari – ceea ce inseamna ca anumite specialitati au salile de operatie separate de zona centrala – unde majoritatea specialitatilor care fac operatii de urgenta/semi-urgenta stau la gramada.

In majoritatea cazurilor, operatiile “noastre” se fac in teatrele “noastre”, dar anumite urgente se opereaza in zona centrala (in teatrele “de urgente”). Asta e important, pentru ca totul se factureaza separat aici, fiecare specialitate are costurile si facturile sale, deci daca pleci la o urgenta, trebuie sa pleci cu aproape tot dupa tine (instrumente, consumabile, lichide, hartii – tot).

Toate salile de operatie au o camera de anestezie (Vorbereitung), in care pacientii sunt pregatiti pentru operatie. Nu se anesteziaza in sala de operatie (decat intr-un caz de extrema urgenta – dar atunci operatia ar fi facuta in zona de urgente a spitalului oricum).

Eniuei, sa revenim.

Ziua de lucru are 8 ore si 36 minute (ca sa se adune 43 ore/saptamana). Exista 3 tipuri de ture de lucru: 07:00-16:06, 09:00-18:06 si 11:00-pana dimineata urmatoare la 07:00. Cei care vin la 11 pot pleca si ei acasa la 18:00, ramanand in “Pikett” cu mentiunea ca trebuie sa se intoarca inapoi in spital in maxim 29 minute de cand sunt sunati, pentru orice urgenta apare. Pikettdienst are un sistem mai complicat de numarare si plata a orelor muncite “la munca” si “acasa”, nu voi insista pe el acum.
Ca incepator, primele 3-6 luni voi lucra majoritar 7-4.

Ziua de lucru incepe cu o sedinta scurta (Rapport), unde ni se spune unde e fiecare alocat si eventualele lucruri speciale programate pentru ziua respectiva, sau noutatile aparute de la ultima zi pana acum si probleme de orice fel.
Una dintre zilele saptamanii e rezervata pentru un Wochenrapport, ceva mai lung, in care fiecare poate discuta orice fel de problema aparuta in ultima saptamana (cu exceptia celor personale sau interumane – alea se discuta in birou).

Intre 07:10 (aproximativ) si 07:40 se pregateste sala de operatie si se verifica daca avem tot ce ne trebuie pentru operatiile zilei. Persoanele (minim 2) care au lucrat pana la 6 ieri au sarcina sa pregateasca toate consumabilele necesare pentru operatiile de azi si sa se asigure ca seturile de instrumente sunt disponibile.

Verificarea salii de operatie e mai simpla decat in Anglia. Pornesti niste echipamente electronice, bagi electrocauterul in priza si verifici ca masina de aspiratie functioneaza. Aduci manusi si halate sterile in sala (2 tavi mari), lichidele pentru curatenie le scoti de unde sunt tinute si le pui la indemana, faci o verificare vizuala a stocurilor (limitate) de consumabile din sala si gata. Mai verifici si luminile-satelit si camera si gata.
Fara vreun registru de semnat, fara alarma de verificat, fara verificarea medicamentelor inchise in dulap sau a frigiderului cu medicamente. Spre deosebire de Anglia, aici echipa de anestezie e separata de cea de sala de operatie. Ei isi fac treaba lor, noi ne-o facem pe-a noastra, ne ajutam mult mai putin. So much for team spirit.

Pe la 7:40 (daca primul pacient al zilei e deja in Vorbereitung) incepem sa pregatim instrumentarul pentru operatie. Spre deosebire de Anglia, aici se poarta masca 100% din timp atunci cand exista un camp steril deschis in sala de operatie. Fara masca, nu intri in sala de operatie. Inclusiv la pregatire.

Anstezia + pozitionarea pentru operatie in unele cazuri dureaza foarte mult. Atunci cei 2 din sala pot iesi la un ceai (sau “a cup of talk”), lasand sala “pregatita” (si inchisa).

Cand pacientul e gata, e mutat in sala de operatie. Abia acum sunam chirurgii sa vina in sala (aici chirurgii sunt tot timpul pe undeva prin spital, facand altceva intre operatii).
Zona care urmeaza sa fie operata este curatata acum (in general de chirurg). Chirurgul e apoi “imbracat” de scrub nurse, apoi zona e acoperita de campuri sterile.
Abia acum se face Timeout din varianta elvetiana a WHO Safe Surgery Checklist. Trebuie sa mentionez ca nu exista Sign-out la finalul operatiei, iar Sign-in are 2 parti, una facuta pe sectie (daca e cazul) sau intr-o incapere inainte de camera de anestezie pentru pacientii ambulanti, a doua fiind facuta de echipa de anestezie in Vorbereitung.

Exista niste timpi care trebuiesc notati – pentru facturarea timpului in sala de operatie, pe calculator si pe un document de ingrijire (Pflegedokumentation).

La final se curata pacientul si rana, se acopera cu bandaj (in functie de caz), pacientul e scos de echipa de anestezie din sala, iar noi ducem instrumentarul in zona de sterilizare.

Curatarea salii e facuta majoritar de o femeie de serviciu (Putzfrau), noi ne ocupam in mod normal doar de curatarea echipamentelor. Eu o mai ajutam pe Putzfrau, mi s-a tot zis ca “nu e treaba mea”.

Sterilizarea instrumentelor se face partial in zona noastra, partial undeva extern, in zona centrala (Zentralsterilisierung). La noi se sterilizeaza majoritar instrumentele suplimentare si anumite echipamente resterilizabile care ne apartin, majoritatea seturilor de instrumente se sterilizeaza extern (se intorc in cateva ore).

Apoi pregatim urmatoarele instrumente pentru urmatoarea operatie. Daca din nou e vorba de o pregatire de durata pe partea de anestezie, se poate lua o scurta pauza. Daca nu (si de regula e NU), se continua tot asa pana la finalul zilei de lucru.

Sala trebuie tinuta curata intre operatii si la finalul zilei, ai mai multe lucruri pe care ar trebui sa le cureti si mai multe tipuri de substante de curatat pe care le folosesti. Exista o separare a zonelor – aici se pun lucruri “curate”, aici se pun lucrurile sterile (impachetate) inainte de-a fi deschise.
Folosesti tot timpul un lichid pe baza de alcool (dar surprinzator de bland cu pielea) INAINTE de a deschide orice consumabile sterile.

In mod normal, cei care incep lucrul la 9 si/sau 11 ii vor schimba pe cei din sala de operatie, astfel incat toata lumea sa aiba o pauza (platita) de 15 minute pe la 9-10 (Znüni) si una de pranz (neplatita) de 30 minute candva intre 11-13.
Spre deosebire de Anglia, nu exista un timp standard cand se ia pauza, se face asta cand se poate. Se poate intampla (mai rar) sa iei pauza abia pe la 13:00-14:00, daca operatiile se prelungesc peste tot si cineva e bolnav.

In mod normal operatiile ar trebui sa se termine pana la maxim 16:00. Daca se prelungesc mai tarziu de-atat, cei care lucreaza de la 9/11 ii vor inlocui pe cei care lucreaza pana la 16:06. Inlocuirea trebuie facuta cel mai tarziu la 15:45 (cu exceptia cazurilor extrem de rare in care toate salile de operatie termina mai tarziu – in general in caz de urgente).

Inlocuire la 15:45 inseamna ca ai timp sa-ti mai iei inca o pauza platita de 15 minute (Zvieri) si apoi pleci acasa.

Cei care lucreaza de la 9/11 vor termina operatiile zilei, apoi vor face curat si vor reaproviziona salile (daca nu s-a facut asta deja) si vor pregati consumabilele si instrumentele pentru operatiile de maine. Exista, la fel ca in Anglia, kardex-uri cu ce e nevoie de pregatit pentru fiecare operatie.

La inceputul programului trebuie sa iti pui badge-ul pe un reader, iar la final la fel – ca sa se asigure spitalul ca ai lucrat toate cele 8 ore si 36 minute.

In cazul foarte rar in care toate salile de operatie si-au terminat toate operatiile planificate, tot ce era de facut s-a facut si e abia 15:00, se poate pleca mai devreme acasa, cu permisiune de la asistenta-sefa sau adjuncta ei, cu mentiunea ca asa vei datora ore spitalului. Minus-stunden. Elvetienii zic ca nu e problema, se echilibreaza intotdeauna de-a lungul anului.
Daca NU vrei sa pleci acasa devreme, nu poti sta la cafea, trebuie sa iti gasesti ceva de facut – cureti un dulap, verifici ceva.
Spre deosebire de Anglia, nu exista on-line learning de facut, deci nu poti sa te prefaci ca faci ceva “learning” la calculator in timpii morti.

 

 

Copyrights imagine: Trumpf Gruppe.

Asistent Medical in Elvetia (1)

Blogul meu s-a vrut (si a ramas) un jurnal al drumului meu ca Asistent Medical, ca elev, incepator, persoana care strange experienta si asa mai departe.

Pentru 29 de luni am povestit viata mea in Anglia. Primul post a fost asta. Voi pastra un stil similar de povestit si pentru Elvetia.

Despre ce voi scrie la un inceput de drum?

Lucruri de rezolvat inainte de a veni aici, drumul aici, lucruri de rezolvat in prima saptamana in Elvetia, impresii de la locul de munca.
Un pic despre bani la final.

 

Sa incepem cu impresii de la locul de munca.

Nu e deloc usoara munca in Elvetia. In primul rand, programul saptamanal de 43 ore e foarte enervant. Ai tap-in si tap-out cu badge-ul personal la sosire/plecare, nu ai voie sa intarzii deloc nemotivat, nu ai voie sa pleci mai devreme (daca nu vrei sa ramai dator cu minute-ore la final de luna). Dupa experienta Anglia, unde lucram 34 ore, o saptamana 3 zile, urmatoarea 4 zile, sa muncesc 5 zile pe saptamana, 07:00 – 16:06, e ceva mai obositor.
Enervant e si faptul ca trebuie sa fiu prezent si gata schimbat in scrubs la ora 07:00 pentru team brief-ul zilnic, in care doar sefa sectiei spune programul zilei si eventualele informatii noi. 1 data pe saptamana team-brief-ul e ceva mai lung – atunci toata lumea comunica eventualele probleme intalnite in ultima saptamana. Nimic personal – comunicarea aia se face in spatele usilor inchise.

Per ansamblu, sistemul e similar cu Anglia, cu mult mai putina libertate personala. Fiecare are ceva de facut, foarte rar exista intrajutorare ca in Anglia, unde toata lumea ajuta pe toata lumea cu tot ce era nevoie (in special la nivel de RN/ODP, mai rar HCA). Aici se poarta “asta e treaba lui X, doar X se ocupa de asta pana la final”. Pentru fiecare porcarie mica trebuie sa anunti fie asistenta-sefa, fie pe adjunctul ei.

La nivel declarativ, toata lumea e mult mai atenta la igiena. Declarativ pentru ca, atunci cand cred ei ca nimeni nu-i vede, si ei mai aleg solutia mai rapida sau nu fac chiar ceea ce “predica“.
Astfel, toata saptamana mi-au facut observatie dupa observatie: pentru ca nu ma spalam pe maini cu solutia lor alcoolica intotdeauna inainte de a deschide ceva steril. Sau daca am luat ceva de pe jos cu manusi pe mana si nu m-am spalat cu alcool apoi. Sau daca am iesit cu masca pe fata pana la bucatarie/camera de ceai. Sau daca am pus dosarul pacientului intr-o anumita parte a calculatorului si nu in alta parte.
Asta desi in general ma spal mult pe maini, iar aici m-am spalat de suficiente ori incat sa am 4 taieturi mici si dureroase dupa doar 5 zile de munca. Fucking alcohol cleanup – dintotdeauna l-am urat.

Igiena mainilor se face aici 99% doar cu solutie bazata pe alcool. Sapunul se foloseste doar 1 data, la inceputul zilei si atat. Asta va fi o problema pentru mine pe termen lung, o sa-mi faca praf mainile, mai ales iarna…

Teoretic, ar fi trebuit sa am o saptamana de “introducere”, in care sa observ si sa nu fac nimic. IN realitate, 2 colege au fost bolnave 5 zile/5 si o a 3-a s-a imbolnavit vineri. La care se adauga 2 femei care au plecat inainte de-a veni eu (au terminat in mai), un coleg care va pleca in urmatoarele saptamani si nu am o parere foarte buna despre locul asta.
Dupa experienta Anglia, in opinia mea, un loc din care lumea pleaca des si multi oameni nu vin la munca “pe caz de boala” (reala sau nu) e un loc care are probleme majore.

Cei care ma urmaresc pe facebook au aflat deja ca am probleme mari cu limba lor. Pe langa faptul ca nu stapanesc germana ca pe engleza, dialectul localnicilor e extrem de obositor. Trebuie sa ma concentrez foarte tare ca sa inteleg tot ce mi se cere, si chiar si-atunci pierd multe lucruri sau inteleg gresit. E frustrant.
Si e frustrant si pentru ca imi mai zic chestii si pacientii si nu inteleg exact ce mi-au zis. Aaaaah, I miss England and the Cockney accent.

In afara de asta, tot procesul asta de introducere a fost oarecum sabotat total (din cauza personalului lipsa).
2-3 colege mi-au raspuns la toate intrebarile si mi-au explicat tot ce era de explicat, 1 coleg s-a rezumat la a imi face observatii si a imi tot spune “nu e inca momentul”, altii au vorbit mult (si la propriu n-am inteles mai nimic din ce mi-au zis) probabil pe langa subiect, altii pur si simplu m-au ignorat total, si-au vazut de treaba lor fara sa se oboseasca sa-mi spuna cum se fac lucrurile “corect” si de ce.

Pe de alta parte, pentru ca sistemul e atat de similar cu Anglia, odata ce am invatat pe unde sunt unele si altele si am prins cateva idei de workflow, am fost capabil sa fac si anumite lucruri independent. Daca as fi stiut germana mai bine SI nu ar fi vorbit toti pe pasareste (care NU e Hochdeutsch), ar fi fost mai simplu.

Multe lucruri pentru care exista “mica intelegere” in Anglia se fac aici cu multe reguli.
Un exemplu simplu: concediile. Trebuie sa iti alegi cele 6 saptamani de concediu pentru anul viitor PANA la finalul lui octombrie anul curent. Exista si posibilitatea de-a cere maxim 2 zile libere “la alegere”/luna cu minim 2 luni in avans, dar atat – si doar cand numarul de angajati o permite.
Au disparut concediile luate cu 2 luni inainte, combinarea de days off cu concediu ca sa ai mai multe zile de vacanta si libertatea din Anglia. La naiba, si Anglia e orice, numai nu “plina de libertate”.
De asemenea, deoarece nu avem 3 oameni in sala de operatie, ci 2 (un TOA sau OP-Pflege si un FaGe sau OP-Pflege), pauzele (cea de 15 minute si cea de pranz) se iau CAND VOR ALTII, nu cand vrei tu. Adica atunci cand se gaseste cineva pentru Ablösung (inlocuire).

Reversul medaliei e faptul ca totul merge ceas. De la trenuri si autobuze (stiu ca daca plec la 6:35, la 6:53 maxim sunt in spital), la programari si asa mai departe.

Mi-a placut faptul ca mi-au dat vestiar din ziua 1 (in Anglia nu am primit vestiar nici dupa 30 luni acolo, unii nu aveau nici dupa 10-15 ani), m-a enervat sistemul lor de reducere la masa, cand trebuie sa-ti incarci bani pe badge, pe care apoi il folosesti ca portofel electronic (daca vrei reducerea de 1-2 franci la majoritatea felurilor de mancare).
Imi place faptul ca spitalul are cam 1 restaurant in fiecare cladire medie sau mare, nu imi place ca nu sunt foarte multe optiuni de mancare gatita in cladirile in care lucrez eu (sunt 2 alaturate). Daca vreau mai multe optiuni, trebuie sa merg la alt restaurant, in alta cladire, pe afara sau pe la subsol.

Si aici exista operatii care se termina prea tarziu, si aici e o problema asta – daca 2 sau 3 sali de operatie termina dupa 4, atunci e o problema mare cu plecatul la timp. Per ansamblu, cel mai mult timp se pierde cu anestezia, unde sistemul lor mananca mult mai mult timp decat sistemul britanic.

Per total, am avut o saptamana interesanta, dar cam obositoare (desi nu am facut prea multe lucruri). Colectivul de colegi e destul de ok, desi sunt oarecum impartiti pe bisericute. Localnicii sunt majoritar FaGe (un fel de struto-camila elvetiana, niste infirmieri cu 2 ani de scoala), sunt prietenosi majoritar intre ei. Instrumentistii sunt majoritar straini si mai in varsta. Medicii sunt majoritar elvetieni.

 

Un pic despre lucruri de facut inainte de venit in Elvetia

In primul si primul rand, pentru mine cel mai greu lucru de rezolvat in Elvetia a fost sa-mi gasesc undeva unde sa locuiesc.
Serios acum, a fost mai greu decat sa-mi gasesc un job. Daca pentru partea cu jobul probabil ca am trimis pe undeva pe la 50-60 de e-mailuri (candidaturi, clarificari samd) in 3 ani, pentru a-mi gasi cazare am trimis peste 60 de e-mailuri in 2 luni. E foarte dificil sa gasesti chirie din alta tara. Si pentru ca Elvetia are un stoc foarte limitat de locuinte inchiriabile, preturile sunt mari. Prin consecinta, multi elvetieni (pana la o varsta, cel putin) locuiesc la comun (2-3-5 oameni intr-un apartament/o casa mai mare)

Daca ai bani multi (1500 franci+) disponibili pentru asa ceva, poti inchiria un apartament pe termen scurt, fara multa birocratie, pe unul din site-urile care ofera asa ceva pentru expati. Exemplu. Ulterior tot va trebui sa-ti gasesti cazare independent, pentru ca chiria la un apartament din asta e peste pretul pietei si oricum sunt, de regula, inchiriabile doar pentru un termen limitat.

Mai exista variantele semi-hoteliere (airbnb, booking, agoda etc), in care inchiriezi o camera de la un privat pe termen mediu (30+ zile), urmand ca apoi sa-ti gasesti singur chirie.

Apoi exista varianta WG (Wohngemeinschaft), in care inchiriezi o camera intr-un apartament sau casa, in care vei locui cu niste straini. E modul cel mai ieftin de-a sta undeva in Elvetia, contractul poate fi si pe o perioada scurta (6 luni), dar depinzi de persoana care a pus anuntul. Vorbesti cu ei telefonic sau prin e-mail, te pot respinge foarte usor fara prea multe motive. Site-uri aici sau aici.

Apoi iti poti incerca norocul pe unul dintre portalurile elvetiene de imobiliare. Immowelt, homegate, alle-immobilien. Exista si altele (google). Personal, n-am avut deloc noroc cu ele. Agentii (sau rarii proprietari) vor contract pe minim 1 an, vor in general sa ai Aufenthaltsbewilligung (permis de sedere/munca) inainte de-a-ti inchiria orice, vor sa ai niste asigurari incheiate in avans si altele. O procedura destul de complicata – foarte dificila daca nu esti fizic in tara respectiva.

Eram pe cale sa aleg o camera prin airbnb, pana am ajuns la ultima solutie: am mers pe site-urile unor scoli superioare / al unei universitati, am cautat acolo sugestii de cazare, am gasit mai multe entitati care inchiriaza pentru studenti sau “tineri” sub 35 ani, sau oameni care lucreaza pentru public (m-am gandit ca ma incadrez).

Asa am gasit pana la urma ceva care sa-mi convina, un studio mic, cu baie si bucatarie proprie, intr-o cladire noua oarecum aproape de oras (12 minute cu trenul). Si asa am ajuns sa locuiesc… intr-o suburbie. Déjà vu Londra, eh? Macar garantia era mica (500 franci) si am contract care poate fi incheiat cu preaviz de mimin 31 zile.
Ca de obicei, alta problema a fost sa-mi platesc garantia si chiria, pentru ca e foarte scump sa transferi bani in Elvetia si pentru ca nu stii niciodata exact cat trebuie sa transferi ca sa ajunga exact suma ceruta. Am mai discutat despre asta, banii sunt transferati printr-o banca intermediara intai, care retine o parte din ei (cam 3-5% pentru sume sub 2000 franci) si apoi ii transfera mai departe. Comisionul ala nu e stiut de nimeni (banca ta sau banca elvetiana), de exemplu, la 1000 franci nu stii niciodata CAT trebuie sa transferi ca sa ajunga fix 1000 franci in contul elvetian. Frustrant.

Daca ai ajuns sa primesti un contract de angajare in Elvetia, ti s-au cerut deja o gramada de hartii, traduse intr-o limba oficiala a lor sau in engleza. Diplome, recomandari, adeverinte de vechime, dovezi ale vaccinarilor. Se poate trai in Elvetia si fara pasaport, dar am gasit ca e mai simplu peste tot sa folosesc pasaportul decat cartea de identitate.

Printre primele lucruri care trebuie facute la sosirea in Elvetia va fi sa te inregistrezi (Anmeldung) la Einwohnerdienste. Acolo ti se va oferi Permisul de sedere/munca (Bewilligung), care e obligatoriu pentru o sedere mai lunga de 3 luni (sedere cu sau fara munca). De la sosirea in Elvetia ai 14 zile sa te inregistrezi la Einwohnerdienste, si iti vor trebui: Pasaport, Contract de munca (daca e cazul), Contract de chirie, Certificat de casatorie (daca e cazul) si 1 poza de tip pasaport. Am mentionat asta acum pentru ca  Certificatul de casatorie e util aici pentru ca nu toti barbatii sau femeile care nu si-au schimbat numele de familie vin cu Certificatul asta dupa ei.

 

Eeeeniuei. Sosirea in Elvetia. Ori vii cu masina personala, ori vii cu busul, ori vii cu trenul, ori cu o combinatie de avion + tren/bus. Elvetia are 3 aeroporturi internationale: Geneva, Basel si Zürich. Mai exista cateva aeroporturi mici, dar sunt rezervate majoritar zborurilor regionale.
Din Romania avem (in 2018) zboruri directe catre Basel (Wizzair) si Zurich (Swiss). Taromul avea o ruta catre Geneva, dar a renuntat la ea.

International Airport Map airports in switzerland switzerland airports map 800 X 568 pixels

Ca variante oarecum apropiate (si ieftine din Romania) ar mai fi Milano, Torino, Lyon, Strasbourg si Stuttgart – in functie de zona unde vei locui si cand iti cumperi biletul, e posibil sa iesi mai ieftin decat sa zbori direct in Elvetia.
Personal, am avut de-ales in a zbura catre Zürich +bus/tren (o varianta de 410 euro, cautare cu 3 luni in avans) si a zbura catre Bergamo (Milano) si a lua o combinatie de bus+tren, ceea ce m-a costat 120 euro (cu bagaj de cala).

 

Cateva lucruri de rezolvat in prima saptamana in Elvetia:

Anmeldung la Einwohnerdienste pentru Aufenthaltbewilligung. Sunt mai multe tipuri de permise de munca/sedere (Bewilligung). Se elibereaza sub forma unui document de identitate (Ausweis).
Pentru cei care se muta in Elvetia, avem pe termen scurt, pana la 1 an (Kurzaufenthaltsbewilligung L), pe termen mediu, 1-5 ani (Aufenthaltsbewilligung B) si pe termen lung, dupa minim 5 sau 10 ani de sedere neintrerupta in Elvetia (Niederlassungsbewilligung C).
Pentru ca romanii sunt considerati emigranti economici, pana in vara lui 2019 numarul de permise de sedere pe termen mediu (B) sunt limitate la 999/an pentru romani si bulgari. Adica le obtii foarte greu.

Eu am cerut Kurzaufenthaltbewilligung L pe un an, dar cel mai probabil voi primi unul pe 6 luni, pentru ca atata dureaza contractul meu initial. Deci va trebui sa-l reinnoiesc peste 6 luni. Si fiecare inregistrare si Ausweis costa (cam 130 franci in total, in zona mea). E important sa te inregistrezi la primaria (Einwohnerdienste) unde locuiesti. Daca stai in suburbie, nu te duci la primaria orasului mare, ci la cea a suburbiei (ceva ce colegii mei nu au stiut sa-mi spuna, am facut un drum degeaba).
Poze de pasaport e bine sa ai din Romania. Costa cam 10 franci aici la un automat de poze. 🙂

Deschiderea unui cont bancar in Elvetia. Cu mici exceptii, majoritatea angajatorilor elvetieni prefera sa plateasca salariile in cont. E imperios sa-ti deschizi cont cat mai repede, pentru ca sa primesti primul salariu – pentru ca vei avea nevoie de banii aia foarte repede, in ritmul in care vei face cheltuieli aici.

In Elvetia exista banci nationale si banci cantonale. Bancile cantonale sunt ceva mai mici, dar au niste avantaje in cantoanele de unde sunt. De regula, bancile cantonale (din cantoane diferite) colaboreaza intre ele, deci ai mici avantaje la bancile “din retea”. Pe de alta parte, bancile nationale sunt mari, de regula au/sunt si sucursale in/din alte tari, deci sunt “mai sigure”.
Toate bancile au mici avantaje si dezavantaje, trebuie sa stai sa le studiezi oferta destul de mult pentru a te hotari care e cea mai potrivita pentru tine. Unele au comisioane mici la retragerea de bani de la bancomate din alte tari, altele nu au comisioane. Unele nu au carduri contactless, altele au carduri contactless, dar iau un comision mare la plati facute cu ele in afara Elvetiei. Unele au comisioane mici la transferurile bancare in afara tarii, altele au comision de administrare lunar minim (in anumite conditii). Unele au comisioane de inchidere a conturilor!
Atentie la ce carduri de debit ofera, multe ofera V-Pay, care e aproape inutil in afara Elvetiei.
Dpdv financiar, toate ofera cam aceleasi conditii: 0% dobanda la contul curent, 0.1% dobanda la economii
Eniuei, bancile nationale sunt Raiffeisen, UBS, Postfinance, Credit Suisse plus 24 banci cantonale.
Pentru deschiderea unui cont nu e nevoie de multe hartii: pasaport si contract de chirie.

 

Abonamente lunare pentru transport in comun: transportul local in Elvetia e foarte scump. Desi distantele parcurse sunt mici tot timpul, totul costa mult. Deci e bine sa-ti faci abonament lunar pentru transportul in comun cat mai curand posibil.
Ca optiuni suplimentare, poti sa-ti faci si unul dintre cele 2 abonamente “nationale”: General Abonnement (GA), cu care poti sa mergi oricand, oriunde in Elvetia, cu trenurile nationale si cu transportul in comun local (inclusiv barci sau ai preturi reduse la calatoria cu telegondole in anumite statiuni montane). Costa 3860 franci pe an la clasa a 2a (sau 340 franci pe luna).
Halbtax Abo, cu care primesti 50% reducere la toate calatoriile cu trenul in Elvetia (si 25% la calatoriile in Germania, Austria, Franta) pentru 1 an, la 185 franci/an (165 franci in primul an).
Abonamentul pentru transportul in comun intr-un singur oras costa pe undeva pe la 800 franci pe an sau 80-90 franci pe luna (in functie de oras).

 

Incheierea unei polite de asigurare medicala: serviciile medicale in Elvetia sunt foarte scumpe. Ambulanta nu e gratuita (si daca ai asigurare, trebuie sa-ti faci extra asigurare daca vrei sa nu platesti pentru ambulanta). Angajatorii nu-ti ofera decat asigurare de accidente si atat – tu esti obligat prin lege sa-ti faci asigurare medicala (privata). Ai maxim 3 luni sa faci asta dupa ce te-ai mutat in Elvetia.

Exista 2 concepte cu care trebuie sa te obisnuiesti: fransiza (cost minim anual pe care il platesti din buzunar pana incepe sa plateasca asigurarea) si reduceri in functie de tipul de asigurare de sanatate incheiata.
Fransiza poate fi de la 300 pana la 2500 franci/an. Anumite costuri suplimentare trebuiesc platite din buzunar (de ex. pentru operatii elective, spitalul meu factureaza 150 franci extra “pentru medicamente”). Fransiza e mai mare, asigurarea medicala lunara e mai mica. Fransiza e mica, asigurarea medicala e mai mare.
In afara de asta, ai tipuri de asigurare: “normala” – alegere libera la tratamente, medici si spitale in cantonul unde locuiesti, “HMO” – primesti o reducere la costul asigurarii lunare daca in caz de boala te duci intai la un medic din reteaua agreata de asigurator, “Telmed” – primesti o reducere la costul asigurarii lunare daca in caz de boala suni intai la un telefon specific, pentru a ti se recomanda ce sa faci mai departe, “Medic de familie” – primesti o reducere la costul asigurarii lunare daca in caz de boala te duci intai la medicul de familie.
La astea se adauga diverse pachete suplimentare pentru urgente, ingrijire medicala in afara tarii, dentist si altele.
Cel mai bun instrument pentru a gasi o asigurare de sanatate potritivita e comparis.ch.

 

Si, la final, pentru o idee despre cat de scumpa e Elvetia si cati bani iti trebuie pentru a emigra fara griji:

In primele 7 zile aici am reusit sa cheltuiesc nici mai mult, nici mai putin de 1300 franci, la care se adauga din urma 1500 franci pentru chirie pe prima luna si garantie pentru studio. Plus 120 euro pentru a veni incoace (zbor/bus/tren/bus).

E adevarat, nu te obliga nimeni sa cheltuiesti atata, dar au fost multe cheltuieli de tip “o data pentru mai multa vreme”: 250 franci pentru Halbtax Abonnement + abonament pentru transport in comun, 350+30 franci pentru abonamentul la sala PE UN AN si un keycard de acces (pentru 1 luna era 100 si ceva – 200 de franci), 100 franci incarcati pe badge, 50 franci pentru un card cu care se foloseste masina de spalat/uscat, 130 pentru permisul de munca/sedere, 110 franci pentru cumparaturi de la IKEA (prosoape, covoare, umerase, paturi, sac de rufe, lenjerie de pat etc.).
Si 150 franci pentru 2 drumuri la supermarket. Si vreo 80 franci pentru ce am mancat in primele 4 zile (la munca/in oras).

Legumele si fructele sunt foarte scumpe aici (3 franci kg cartofi, 3 franci 250 g de rosii cherry, 10 franci kg cirese, 4 franci un broccoli, 3-4 franci bananele, 20 franci kg de afine). Carnea e asa-si-asa (la Lidl costa carnea cam cu 10-30% mai mult ca in Romania). Lactatele sunt ieftine (1,4 franci l de lapte, 1-2 franci 200 g de cascaval feliat, 3-4 franci 250 g de ceva branza-specialitate), painea e scumpa (3-4 franci o paine “integrala” cu seminte), cosmeticele, articolele de igiena si detergentii sunt toate foarte scumpe.

 

Cand ma gandesc ca in Anglia am venit cu cazarea platita primele 2 luni si ca am trait bine-mersi 6 saptamani (pana la primul salariu) cu 540 lire…

🙂

20180610_184548

Diferente intre viata in sala de operatie Elvetia vs. Anglia

Tot ce urmeaza sa scriu ar trebui luat cu multe grame de sare, pentru ca experientele mele sunt limitate in UK (am lucrat in doar 3 spitale) si FOARTE limitate in Elvetia (3+1 zile de proba de munca si 3 zile de schimb de experienta cand eram elev).

elvetia

O sa incerc sa structurez comparatiile, intai despre munca, apoi despre angajat si la final despre spital.

Munca

In Anglia fiecare teatru are echipe de minim 3 oameni pe partea de “scrub” (de regula 2 RN si un HCA, unul dintre RN fiind “in charge” = band 6 sau cineva cu multa experienta), plus 1 ODP sau Anaesthetic Nurse (daca e lista de operatii cu anestezie generala). Exista o separare in responsabilitati si activitati, dar fiecare face cate un pic din toate, cel putin in spitalele unde am lucrat eu.
Plus niste brancardieri (orderlies) care ajuta la pozitionarea si mutarea pacientului si la mutarea seturilor de instrumente, femei de serviciu care curata doar pe coridoarele exterioare (noi spalam pe jos si curatam sala de operatie), plus cineva care se ocupa de stocurile de consumabile.

In Elvetia avem (de regula) 2 oameni in sala de operatie (un OP-Pfleger/Technische Operationsassistant=TOA plus un Fachmann/frau Gesundheit = FaGe). Separat de ei exista un Lagerung-Pfleger (un fel de FaGe cu niste cursuri suplimentare) care se ocupa majoritar de pozitionarea si mutarea pacientului (ceva ce facem in Anglia toti la gramada). Separat, exista un/o Anästhesiepflege/r, care sta tot timpul cu pacientul, dar nu prea are de-a face cu restul echipei. Anestezistul nu e tot timpul in sala de operatie, mai si iese dupa ce pacientul e mutat, pana vine momentul sa fie trezit din anestezie. Aici e un pic diferit fata de UK, unde anestezistul sta langa pacient 99% din timp, dar ODP-ul mai iese din teatru. Lagerung-Pfleger e un fel de joker, poate servi mai multe sali de operatie, poate ajuta in ambele parti (si la anestezie si la scrub).
In plus, exista cel putin o asistenta care se ocupa de sterilizarea instrumentelor, stocurile de consumabile si de pregatirea unora dintre instrumente si consumabile pentru ziua urmatoare. Plus o femeie de serviciu care schimba sacii de gunoi si curata pe jos intre operatii.

In Elvetia programul incepe la ora 07:00, dureaza pana la 15:40/16:10 (depinde daca oamenii lucreaza 42,5 sau 43 ore/saptamana). Se ofera 1 pauza de 15 minute de ceai (pauza platita) plus una de 30 minute neplatita de masa. Daca nu mai e nimic de munca dupa ora 15:00, poti pleca, dar totul se ponteaza (cu cartela), deci le datorezi 1 ora de munca – si toate se aduna si trebuiesc muncite ulterior. Exista si sistemul de “garda” (Pikettdienst), in care se incepe munca la 11:00, se termina la 18:00, apoi se poate pleca acasa, atata timp cat persoana se poate intoarce inapoi in 30 minute din orice moment apare o urgenta. E mai mult de vorbit aici, o s-o fac la vara. 🙂

In UK programul incepe la 08:00 (sau 07:30, depinde de spital) si dureaza fie 10 ore (cu 2 pauze platite de 15 minute si una neplatita de 30 minute) fie 13 ore (cu 2 pauze platite de 15 minute si 2 neplatite de cate 30 minute). 37,5 ore muncite in total pe saptamana. La spitalul privat situatia e mai complicata: incepi la 7:30, dar lucrezi cat e nevoie (dar de regula pana la 17:30). La privat, daca nu mai e nimic de facut la ora 14:30, pleci acasa si le datorezi restul de ore alocate pentru ziua aia. In NHS stai la munca, mai faci curat, mai aranjezi instrumente, mai faci cate un e-learning, pe la 17:00 pleci acasa (mai devreme cu 1 ora fata de normal), dar nu datorezi nimic.

In Elvetia, prima operatie incepe pe la 08:00, in UK pe la 08:30-08:45. Din ce am discutat si din ce am vazut, numarul de operatii e mai eficient alocat in Elvetia, astfel incat sa se reduca spre minim numarul de zile in care se termina ultima operatie dupa 15:30. In fiecare zi exista o echipa de 1 OP-Pfleger + 1 FaGE care sunt “de garda” (Pikett), incep munca la 11 si preiau orice operatie se termina prea tarziu, ca toata lumea sa plece la timp acasa. Daca sunt prea multe operatii ramase (vreo operatie dureaza mult mai mult decat programat), se pot anula din cauza de lipsa de personal.
Sistemul e similar in UK, doar ca functioneaza mai prost, deoarece avem foarte des multe operatii care se termina dupa ora 18:00. In sistemul britanic doar 1 angajat e on-call, care e chemat sa vina in 30 minute doar in caz de urgenta. In rest exista o echipa standard pentru ture de noapte: 1 recovery nurse, 1 ODP/Anaesthetist, 2 Nurses. Pentru operatiile care se termina intre 18:00 si 21:00 avem cate 2 oameni care fac ture lungi, care preiau cel mult 1 operatie din asta. Daca-s mai multe, cine a inceput-o ramane “blocat” in teatru pana se termina.

Si in Elvetia se face WHO Safe Surgery Checklist, dar o varianta modificata, in care Sign-In se face doar in sala de anestezie (apropo, NICIODATA nu se anesteziaza direct in sala de operatie), in sala de operatie se face doar Time-Out inainte de prima incizie, nu se mai face si Sign-Out la final.

In UK nu incepem o lista de operatii fara Team Brief, in care fiecare discuta despre ce e nevoie, ce avem si ce nu avem si escalam orice probleme nu pot fi rezolvate in sala de operatie. In Elvetia exista doar o discutie scurta intre persoana care coordoneaza salile de operatie in ziua aia si fiecare echipa din sala (daca e ceva ce chirurgul a cerut in avans). In UK poate exista si Team Debrief, unde discutam ce a mers bine/rau si ce putem modifica pe viitor. Nu am auzit sa existe asa ceva in spitalul elvetian.
Din punctul asta de vedere, mi s-a parut ca in UK suntem mai capabili sa prevenim evenimentele nedorite, pentru ca tindem sa suflam si-n iaurt. Pe de alta parte, in UK avem mai multe probleme/lipsuri, si pentru ca e vorba de un departament mai mare care functioneaza unitar (“Theatres”), pe cand in Elvetia fiecare specialitate e separata, cu teatrele in cladiri separate si functionand separat.

Din cauza ca echipa de “scrub” din fiecare teatru are minim 2 nurse in UK, oboseala e ceva mai mica, poti alterna intre operatii, mai ai timp din cand in cand sa mai stai si jos (dar foarte rar). In Elvetia ai doar cele 30 minute de pauza de masa (cand cei care incep la 11 vin si “schimba” pe rand fiecare sala de operatie) plus 15 minute furate intr-o pauza intre operatii.

Listele de operatii sunt cunoscute in avans cu 4 pana la 8 saptamani in UK (sunt partial “populate” cu operatii cu aproximativ 3 luni in avans). In Elvetia sistemul e similar, dar softul de management al operatiilor nu pare sa ofere informatii in avans la fel de multe.

Cea mai mare diferenta e la modul in care-si trateaza elvetienii fasele si acele si lamele. Nu exista sharps pad, nu se folosesc tabele pe care se scriu toate consumabilele care ar putea ramane in pacient (fase, ace, lame etc.). Se face numaratoarea in 2 DOAR la cazuri majore, in care se deschide abdomenul/toracele. Cum eu ar urma sa fiu angajat la 2 specialitati chirurgicale care nu au operatii cu deschidere de abdomen/torace, asta NU se face. La fel, nu se numara instrumentarul, nu exista liste de instrumente (checklist) in seturi.
Asta a fost un aspect major care NU mi-a placut.
In Uk numaram totul pana la absurd. Operatie cu o incizie minora – tot trebuie sa-ti numeri totul la inceput si la sfarsit. Dar chirurgii sunt oameni. Pot uita orice, oriunde, numaratorile de la englezi erau un mod de-a te face sa dormi mai bine noaptea.

Alta chestie care nu mi-a placut a fost ca seturile lor de instrumente, pe langa ca nu aveau checklists, aveau prea multe instrumente NEFOLOSITE. Am vazut 2 operatii majore (6 ore+) si nu au folosit nici macar 30% din ce instrumente erau in seturile alea. De asta iti si trebuie checklists.

Hartogaraia si managementul pe calculator al operatiei par sa fie mai putine/simplificate in Elvetia.

Handover-ul postoperator nu-l face asistentul medical de sala de operatie (ca in UK) ci asistentul medical anestezist.

In Elvetia asistentul medical se imbraca in halatul steril cu ajutor, dar apoi el ii imbraca pe chirurgi (cu halat si manusi). Nu e ca in UK, unde fiecare-si deschide halatul si se imbraca singur, doar la spate il leaga cineva (runnerul).

Angajat

In UK atmosfera e destul de relaxata, ierarhia tinde sa fie aplatizata. Intotdeauna poti discuta cu chirurgii sau anestezistii, rar dai peste vreunul care se crede Dumnezeu si nu-ti raspunde la intrebari. Foarte des poti vorbi despre orice subiect cu oricine. Divisional Lead sau orderly, toata lumea vorbeste cu toata lumea.

In Elvetia ierarhia e similara, dar diferita. 🙂 Cu exceptia momentelor cand cate un doctor se recomanda drept “Herr/Profesor Nume-de-familie”, toata lumea se tutuieste. Mie mi-au facut observatie pentru ca foloseam echivalentul lui “dumneavoastra” (Sie) prea mult.
Pe de alta parte, a fost prima data DUPA Romania cand am auzit un chirurg plangandu-se ca vorbesc in sala de operatie. In UK e tot timpul un bazait constant, toata lumea vorbeste PREA mult. Aici mi s-a parut mult mai liniste, PREA liniste si faptul ca puneam intrebari despre ce se intampla a parut sa fie ceva anormal pentru ei. Iar anestezistii chiar nu vorbesc cu nimeni decat cu asistentele de anestezie. Poate m-am inselat, fiind intrus, dar mi s-a parut ca oamenii sunt mai separati in bisericute.

In UK majoritatea angajatilor cu ceva vechime stiu cam ce trebuie sa faca, dar multi HCA se multumesc sa faca minimul necesar, sunt lenti sau chiar lenesi si de multe ori invoca tot felul de reguli inventate care nu le-ar permite sa faca X sau Y.
In Elvetia infirmieri (HCA) nu exista, avem FaGe (care fac 2 ani de scoala). Mi s-au parut mult mai bine pregatiti decat englezii. Desi toti FaGe cu care am interactionat aveau intre 3 si 36 luni vechime (deci nu foarte mult), toti stiau ce e de facut, nu trebuia sa le zica nimeni ceva de 2 ori si nu dispareau din sala de operatie neanuntat (ca in UK).

In UK, cu toata ierarhia lor “plata“, avem multe nivele de personal: band 2 (HCA), band 5 (RN), band 6 (charge nurse), band 7 (line manager), band 8a (deputy matron), band 8b (matron). Plus cei de mai sus (divisional lead se plimba pe la teatre zilnic). Plus managerul fiecarei specialitati chirurgicale in parte si alte nivele de manageri. Si nu toata lumea de “mai sus” e chiar accesibila.
La elvetieni ai “toata lumea” (FaGe, TOA, Pfleger, Putzfrau etc.), apoi Leiter(in) (managerul), apoi un/o adjunct/a, apoi directorul clinicii (doctor), apoi managementul spitalului.
Similar cu Romania. Managerul salii de operatie e oarecum accesibil, e langa tine tot timpul, dar cu limite. Cam ca-n Romania. 🙂

In UK pornesti cu 28 zile de concediu, la care se adauga 2 zile dupa 5 ani si inca 2 zile dupa inca 5 ani. Plus 7 zile de sarbatori legale garantate. Pentru ca lucram in ture, “zilele” se masoara in ore (7,5 ore/zi), zilele de sarbatori legale se adauga la gramada si ies 262 ore/an (la care se adauga 15 ore dupa 5 ani si inca 15 dupa inca 5 ani). Apoi orele astea de concediu le distribui pe saptamani, le combini cu days off si poti obtine concedii mai lungi.

In Elvetia situatia e diferita. La nivel federal, toata lumea are dreptul la 20 zile de concediu/an, angajatii sub 20 ani au dreptul la 25 zile de concediu pe an. La care se adauga 7 sau 8 zile de sarbatori legale (Feiertage), dar care sunt ca-n Romania. Daca pica sambata/duminica, ghinion, ai pierdut-o.
In spitalul unde am fost eu, incepi cu 25 zile de concediu (27 daca esti angajat si ai intre 18-20 ani). Daca lucrezi 43 ore/saptamana (in loc de normalul 42,5) poti primi inca 5 zile/an. Dupa varsta de de 45 ani mai primesti 2 zile, dupa 55 ani mai primesti 5 (32 in total). Apoi mai exista niste zile de concediu cu plata pentru diferite cazuri speciale: boala a sotului/sotiei/copilului/parintilor, mutarea dintr-un apartament in altul (serios!), casatorie (proprie sau a rudelor de gradul 1), catastrofe naturale, zile de studiu si altele.
La care se adauga sarbatorile legale.

Restaurantele spitalului (e spital cu multe cladiri, fiecare cladire mai mare are cate un restaurant) au reducere de 15% pentru angajati. Mancarea e mai variata ca-n Anglia si ai foarte multe optiuni pentru dulciuri proaspat facute. Hmm. 🙂

Mi-a placut faptul ca in camera de masa a personalului (din interiorul teatrelor) se spalau toate vasele la masina de spalat (detergentul era oferit de spital).
Si faptul ca spitalul oferea gratuit aici tot felul de tipuri de paine (neagra, alba, cu seminte etc.), plus unt, plus dulceata/gem, plus lapte/ceai si chiar si cafea facuta la un espressor de cafenea (Lavazza, dar din ala mare). De asemenea, aveau un bol mare cu fructe proaspete (kiwi, portocale, banane) zilnic si 1 data la cateva zile niste croissante sau alte chestii de patiserie proaspete.

20180228_095745
Frühstück

Spital

In Anglia am lucrat majoritar intr-un spital nou (construit in 2006). Am lucrat si intr-unul mai vechi (din ’80), iar clinica privata avea lejer 30 ani de cand fusese construita. Am mai fost la interviuri la alte 4 spitaluri londoneze. Toate erau curate si destul de bine organizate.

20180314_185444
Toaleta englezeasca. Mare, dar nu chiar stralucitor de curata.

Dar nici unul nu se compara cu ce am vazut la elvetieni.
Toaletele sunt super curate, toate au sprayuri de improspatat atmosfera si, in general, cei care le utilizeaza le lasa mai curate la finalul… treburilor. Per ansamblu, peste tot pe unde am fost, igiena era mult mai buna decat in Anglia.

Organizarea salilor de operatie era diferita fata de UK. Nu exista sa intri cu incaltarile de afara in aceeasi incapere unde iti pui incaltarile de sala de operatie (ca in UK). Toata lumea are vestiare cu cheie. Incaperea de schimbat e extrem de curata si pastrata asa. Nu exista asa ceva:

Per total, mi s-a parut ca sunt mult mai atenti la sterilitate si curatenie. Poate prea mult. La ei se poarta masca in sala de operatie, indiferent ce fel de operatie ar fi, indiferent cine esti. Nu folosesc sapun pe baza de clorhexidina sau iod (ca in UK), folosesc doar un dezinfectant pe baza de alcool, cu care se spala 2 minute inainte de operatii. Oricand runnerul atinge orice, se da pe maini cu dezinfectant cu alcool. Cred c-o sa-mi fac praf mainile in conditiile astea.