Ce scoala de asistent medical sa aleg (din Bucuresti)?

Am primit un mesaj de la o vizitatoare a blogului. E un mesaj la care am mai raspuns de multe ori, in 6 ani de blog. Si aici, mai ales la postul “Cum devin Asistent Medical“, si pe facebook si prin e-mail.

O persoana trecuta de 30 de ani isi doreste sa faca ceva nou, s-a hotarat sa devina asistent medical si se intreaba ce scoala sa aleaga. In cazul asta, e vorba de cineva din Bucuresti, dar am primit intrebarea asta de la oameni din mai multe orase ale Romaniei:

“Am totusi o mica problema cu alegerea scolii postliceale, In bucuresti sunt multe si as vrea sa ma inscriu la o scoala serioasa, unde chiar sa invat.
Cea din fundeni e un pic cam departe, am vazut ca cei de la Carol Davila au sediul la Universitate si ar fi mai usor de ajuns cu metroul, dar nu gasesc recenzii pe nicaieri despre scoala. Avand in vedere ca ai terminat deja imi poti spune cateva desper scolile sanitare din Bucuresti, care erau mai bune pe vremea ta.”

Raspunsul meu simplu a ramas acelasi de 3 ani de zile:

Toate scolile sunt cam la fel, daca vrei sa inveti meseria asta va trebui sa gasesti o cale sa furi meserie la practica si sa retii un bagaj minim de cunostinte teoretice in cei 3 ani de scoala. Adica vei invata in ciuda scolii, nu cu ajutorul scolii.
Drept urmare, as alege scoala care e cea mai aproape de casa sau de locul de munca (daca se doreste pastrarea unui job part-time pe timpul scolii). Sau cea care ofera vreun avantaj care e important pentru persoana care face alegerea (taxa mai mica, sau posibilitatea unui schimb de experienta in alte tari, sau practica intr-un anume spital).

alegeri.jpg
Ce sa alegi cand e aproape la fel peste tot?

In opinia mea, toate postlicealele din Bucuresti sunt in primul rand niste institutii interesate in primul rand sa incaseze taxele anuale de la elevii lor si mult mai putin sa ii si invete ceva. Si cred ca situatia e similara in restul tarii.

Am mers in practica prin multe spitale universitare bucurestene, in multe sectii. Am facut practica cu colegi de la alte postliceale, am facut practica cu colegi de la facultate. Am facut practica si voluntariat cu asistente medicale care au terminat Fundeni, Carol Davila, Vasile cel Mare, FEG. Am schimbat opinii, am lucrat impreuna.
Dupa ce am terminat scoala, am mai vorbit cu absolvente ale scolii mele (una dintre cele de mai sus) si ale celorlalte scoli. De regula ma intreaba ce sa faca pentru a pleca in Anglia (sau in alta tara).

Din nou, in opinia mea, scolile noastre postliceale sunt o oglinda perfecta a tarii noastre: declarativ, se fac multe, totul e perfect, exista vointa, exista putirinta.

Realitatea e ca ai putini profesori care sunt interesati sa te invete ceva, ca multi oameni merg la scolile astea doar pentru a obtine diploma de la final, ca se chiuleste in draci – 2 lucruri care distrug calitatea actului educational pentru toata lumea, ca la practica esti de multe ori tratat oribil, sau ca nu esti invatat mai nimic si apoi tot tu esti certat ca “de ce sprijini peretii” (fraza mea favorita). Si ca toata lumea care plateste taxa anuala TERMINA SCOALA. Indiferent cat de putin a dat pe la scoala, indiferent cat de putine lucruri stie, termina scoala si ia examenul si poate lucra ca asistent medical.

Si, desi am experienta directa doar cu scoala mea, nu pot sa cred ca situatia e diferita in celelalte scoli – dupa interactiunile antementionate.

Cu toate aceste puncte negative, cred ca si la noi se poate invata meserie, ca avem si personal bine-pregatit si ca la oricare postliceala poti (DACA VREI) sa acumulezi suficiente cunostinte incat sa fii un asistent medical incepator acceptabil pentru orice tara din lumea asta.

La naiba, nici n-as putea zice altceva, oricat de multe minusuri are sistemul asta, cu ce am invatat in timpul scolii (DAR nu neaparat la scoala, mult si individual) am lucrat bine-mersi in Anglia si lucrez acum in Elvetia.

 

Si ca sa completez raspunsul la intrebare: in ziua de azi exista recenzii pe facebook pe paginile scolilor postliceale (inclusiv la Carol Davila). Unele sunt oneste, altele nu sunt.

Recenziile tind sa fie ori de 1 stea, ori de 5 stele, ambele incorecte.

Tin minte cum o colega de-a mea, care injura scoala in toate felurile si era tot timpul nemultumita de educatia NEprimita la scoala, a lasat o recenzie de 5 stele cu un text “scoala foarte buna, unde inveti multe”. Avea nevoie de diploma repede, ca sa poata pleca din tara pe o perioada indelungata.

De ce m-am ferit eu sa imi spun vreodata numele intreg sau scoala pe care am absolvit-o?

SI pentru ca se invart bani destul de multi la postlicealele astea si pentru ca, in Romania, din critica nu se invata nimic – oamenii din spatele postlicealelor astea ar fi in primul rand interesati sa ma ameninte cu datul in judecata pentru calomnie, nu sa schimbe ceva in felul in care “educa” viitorii asistenti medicali.

Ca sa dau un exemplu de diferenta de educatie medicala: In Elvetia au examene de final de an in care scoala angajeaza actori ca sa spuna o mica poveste (simptome si istoric medical) – iar elevul trebuie sa le ia functiile vitale si sa incerce sa calmeze pacientul si sa il ajute cu niste informatii. In scoala pe care am absolvit-o aveam un “laborator de tehnici”, cu cateva manechine amarate – nu ni s-a permis nici macar 1 data in 3 ani sa intram in el, sa montam o branula intr-o mana imputita de cauciuc. NICI MACAR O DATA.

Inchei cu o mica anecdota povestita de diriginta mea din anul 3, o profesoara pe care o respect si care s-a straduit sa ne invete ceva. Anecdota pe care am mai mentionat-o atunci cand am scris o postare similara pe tema “Cine e de vina pentru proasta pregatire a asistentilor medicali incepatori din Romania?

 

Acum cativa ani corecta diriginta mea, impreuna cu alte profesoare de nursing, lucrarile de la simularea de examen de final de scoala. Toate radeau de prostiile pe care le citeau, scrise de elevii scolii. A intrat directorul scolii pe acolo, le-a intrebat de ce rad si le-a zis ca “in locul dvs., eu nu as rade“.

Fiecare profesor de nursing are partea lui de vina in tampeniile pe care le debiteaza elevul sau. Dar scoala? Scoala care ii permite elevului sa ajunga in anul 3 fara sa-i pese ca elevul nu stie nimic… e neprihanita?

Atata avem, cu asta ne descurcam.

 

Cine vrea sa munceasca pe gratis?

Nu am creat blogul asta pentru a scoate bani. E un blog simplu, intr-un final doar un fel de jurnal public.
Nu am nici timpul, nici dorinta sa-l transform in altceva.

Scriu aici din 2012, de cand am inceput scoala de asistenti medicali. In primul an (cele 3 luni din 2012) am avut 1 vizitator unic si 10 vizionari de pagina. 🙂 In 2013 am avut 23.000 vizualizari si 14.000 vizitatori unici.
In 2017 am avut 524.000 vizualizari si 308.000 vizitatori unici – desi am postat cam 1 data la 1 luna sau mai rar.
La asta se adauga pagina de facebook, cu 1400 de fani si 1500 followers ale postarilor mele zilnice.
Instagram si twitter n-am. Prea mult strica.

Toate numerele astea nu au insemnat nici macar 1 leu in buzunarul meu. Nimic. Nada. Nüt in germana elvetiana.

Singura chestie pe care am “castigat-o” din blogul asta a fost o consultatie la o clinica de cardiologie pentru mama, dupa ce am fost la un eveniment de-al lor.
In stilul clasic romanesc, mama nu a mai mers la consultatie. “Ma simt bine acum, maica, de ce sa merg”

De-a lungul timpului, am avut cateva momente tampite legate de blog.

1 nene vroia sa-mi cumpere blogul ca sa-l faca un blog cu texte din carti de nursing. Imi oferea in 2016 (cand eram deja in Anglia) 1000 lei. O MIE DE LEI.
Castigam atata (net) din 1 tura de overtime noaptea sau duminica.
L-am lasat in pace.

1 alt nene vroia sa-si faca reclama la compania lui de uniforme pentru asistenti medicali. Dar vroia sa ma plateasca… cu uniforme. Imi trimitea uniforme, le purtam, apoi imi dadeam cu parerea despre ele.
I-am zis ca nu-s interesat, am uniforme suficiente, dar daca imi da macar niste review-uri reale ale altor asistente medicale care i le-au purtat, poate colaboram cumva.
N-a mai raspuns.

1 alt nene m-a luat in 2013 cu tot felul de amenintari pentru articolul in care povesteam cum o companie a incercat sa-i vanda mamei mele (si multor altor batrani) o saltea si niste oale pentru 16.000 lei.
El facea marketing pentru compania respectiva si era convins ca musai trebuie sa fi fost cumparat de competitie, nu era posibil DOAR sa mi se para o sarlatanie sa vinzi o saltea care cica vindeca toate lucrurile din lume. Sa o vinzi la un pret imens, sa o vinzi doar unor batrani si sa le mai si zici ca pot sa renunte la medicamente daca folosesc salteaua.
Initial am scris doar postarea aia. Dar dupa aia i-am multumit lu’ nenea cu o plangere la ANPC pentru firma respectiva. Alti oameni i-au dat si-n judecata. Capitalism à la Romania.
Ulterior postarii mele, acelasi nene a platit alti bloggeri sa scrie articole pozitive despre salteaua companiei respective.
Web 2.0 à la Romania.

Prin 2015 o companie de recrutare asistenti medicali din Anglia ma contacteaza sa le fac reclama pe site si pentru fiecare asistent medical care e angajat care ma mentioneaza, mi-ar fi oferit un comision de referral de 50 lire. Le-am zis ca nu ma intereseaza, dar ma intereseaza sa aflu povesti ale altor asistenti medicali care au apelat la serviciile lor.
Nu au mai raspuns.

Saptamana trecuta ma contacteaza ULTRAPOLITICOS cineva de la VPL Healthcare, imi cereau sa le promovez o campanie pe blog si facebook.
I-am intrebat de ce as face-o, si am mentionat ca la un moment dat chiar era sa ajung in Anglia prin intermediul lor, dar am gasit o oferta mai buna.

Screen Shot 2018-08-10 at 22.50.23
Ce mi-au raspuns?
Screen Shot 2018-08-10 at 22.43.10

Vroiau sa ma “plateasca” cu sinergie in obiective de trafic si promovare pe “canalele lor de Social Media“.

Băejnebun?

Suntem in anul 2018. Toata lumea a auzit de web 2.0, a auzit de bloggeri, de social media si asa mai departe.

Nu ma asteptam sa-mi ofere cine stie ce SI ORICUM AS FI RESPINS OFERTA LOR* dar mi se pare nesimtire sa vii in ziua de azi la un necunoscut si sa-i ceri sa-ti promoveze compania si sa ii oferi praful de pe toba pentru asta.

Raspunsul meu:

Screen Shot 2018-08-10 at 22.48.14

Repet, din punctul meu de vedere, ca agentie de recrutare, sunt la fel de ok ca oricare altii. Cand am plecat eu in Anglia, aplicasem deja pentru PIN. Dar se oferisera sa ma sfatuiasca cu actele (cand vorbisem cu ei, deja aveam primul raspuns de la NMC, facusem actele bine fara ei), erau dispusi sa ma pregateasca pentru interviu (n-a fost cazul), ce promiteau ei, asta oferea angajatorul cand discutai cu el direct samd.
Faptul ca joburile pe care le ofereau ei in 2015 erau in locuri nu chiar placute (sectii cu probleme sau azile de batrani cu probleme de personal) nu e neaparat vina lor. Ei incearca sa te vanda unde pot, e treaba ta sa te interesezi unde mergi.

 

Dar chestia asta cu sinergia obiectivelor de trafic chiar m-a deranjat.

 

 

Si explicatia pentru *: Am pus mare valoare pe confidentialitate pe internet, nu am de gand sa-mi dezvalui identitatea pentru 3 bani sau colaborari in care nu cred.

Am lucrat in publicitate ani buni ca grafician. Stiu ca se poarta cross-promovarea asta, in loc sa dai vreun ban. Dar eu nu sunt interesat de asa ceva.
In caz ca mai vine cineva cu vreo propunere din asta in viitor.

no.gif

 

Lumpendiaspora romaneasca si M…E PSD

Abia cand aveam vreo 8 ani am aflat si eu ce inseamna “MUIE” folosit ca injuratura. Deh, cu parinti crestini, chit ca am crescut in mahala, am fost oarecum protejat de influente proaste. Temporar.

Tata a fost presedintele blocului cu 8 scari in care am copilarit. Prin ’92 s-a chinuit sa aloce din banii de fond de rulment un pic pentru vopsirea scarii in care locuiam, pentru ca era pur si simplu jegoasa. Cum n-au fost bani decat pentru vopsea si nimeni n-a fost dispus sa munceasca benevol, a inceput el sa vopseasca scara. Am ajutat si eu, au ajutat si fratii mei, pana la urma au mai participat un pic si cativa vecini, dupa vreo 10 zile scara arata ca noua.

Ce a aparut pe nou-vopsitul zid de la mezanin, fix langa usa liftului la cateva zile dupa terminarea muncii? “MUIE” urmat de numele nostru de familie.

Mama credea ca e ceva despre “muiere“, adica despre ea? A aflat ea pana la urma ca e o injuratura. S-a bucurat apoi cand intr-o zi a fost racaita de pe perete (n-a stiut asta – de mine si fratii mei).
Tata stiu ca niciodata n-a zis nimic despre chestia aia, n-a injurat, nu a facut nimic. A zis ca “daca nu stie omul ca e injurat, oare ar trebui sa se mai enerveze?”

 

Ultimele 3 saptamani a fost plin facebook-ul romanesc cu povestea soferului-roman care a ales sa-si exprime printr-o injuratura pe placutele de inmatriculare dezaprobarea pentru guvernarea constanta post-decembrista a partidului comunist roman (psd). Cand era sa se fasaie tot, Politia Romana a fost impinsa inapoi in timp in vremurile de slugarnicie de pana acum 10-15 ani si a inventat un motiv ca sa il pedepseasca pe rebelul-vulgar. Pana la urma si asta s-a terminat, dosarul s-a clasat si soferul si-a primit inapoi carnetul de sofer. Politia Romana a ramas cu injuraturile – cu placutele bucluase.

Sloganul MUIEPSD a devenit varianta 2018 a post-decembristului “JOS FSN”. Nu, nu am devenit colectiv mai vulgari, pur si simplu s-a adaptat discursul-reactie la nivelul discursului politicianului mediu pesedist si al trompetelor pesediste – cum ar fi colegul meu de liceu (dar nu de generatie) M. Badea.

Acuma serios vorbind, faptul ca Dragnea a iesit la televiziunea proprie si a scris pe o tabla “IOHANNIS M—E” nu e o reactie la injuraturile pe care le-a primit pana acum. E doar o continuare a discursului public al colegilor sai de partid din ultimii ani, de cand s-au schimbat generatiile de comunisti in psd. In ultimii ani a fost plin de inregistrari clare cu injuraturi in parlament, injuraturi in presa, injuraturi in discutii in public samd ale reprezentatilor psd.

In ultimele zile a aparut o contra-reactie in on-line-ul romanesc. Unii dintre putinii intelectuali care au o “voce” virtuala si cat de cat sunt urmariti sau cititi au iesit sa isi manifeste dezaprobarea fata de vulgaritatea mesajului anti-psd. Ca nu se poate asa, ca trebuie facut totul politicos, ca nu suntem cu nimic mai buni decat ei daca ne coboram la nivelul lor.

Sigur, mesajul asta e corect. Nu, nu trebuie sa intorci si celalalt obraz, dar trebuie sa-ti pastrezi o minima politete si stapanire de sine in orice situatie.

Dar atunci cand de 30 de ani fostii comunisti au puterea total sau partial in tara asta si devin din ce in ce mai obraznici si mai puternici si mai bogati pe spinarea noastra, e evident ca politetea si stapanirea de sine nu au dus nicaieri.

Da, ar fi frumos sa fie invinsi in alegeri, corect, democratic. Dar pana una-alta, astia sunt din ce in ce mai neobrazati in felul in care fura si distrug sistematic tara si dau vina pe altii. Singurul mod in care ii mai poti tine in frau este sa le arati ca-i dispretuiesti si urasti.

Nu, atunci cand hotul are mana in buzunarul tau si te mai si injura cand il prinzi, nu ii zici “vai, maica, nu se poate asa ceva, nu esti civilizat”. Ii raspunzi pe limba lui. Sau o iei la fuga, daca atata poti. Dar daca toata lumea il ia pe hot la bataie si injuraturi, a doua oara o sa-i fie frica.
Si pentru ca lumea noastra e cum e, sigur n-o sa te ajute nimeni sa prinzi hotul daca le zici “hai sa fim civilizati si sa asteptam pana cand probabil cineva va face ceva”.

Desigur, asta e o metafora, in lumea normala ar trebui sa existe institutii care prind hotul, dar in lumea anormala din Romania, hotul FACE LEGILE si CONDUCE INSTITUTIILE.

Si da, vulgaritatea are un rol in asta – pentru ca le vorbeste pe limba lor. Pentru ca s-au enervat si-au pus slugile din conducerea Politiei sa inventeze o contraventie “morala” pentru soferul respectiv.

Pentru ca nu le convine sa vada peste tot mesaje cu MUIE PSD: pe terenuri agricole, pe placute auto, pe facebook, pe haine, sa il auda la meciuri de fotbal, la concerte si oriunde altundeva.

16463865_1621344411216255_2108829587889138358_o.jpeg

Si aia care isi pierd cumpatul fac greseli, mai devreme sau mai tarziu. Cum a fost inventarea unui motiv de retinere a permisului. Si abia astept sa ii vad facand noi si noi greseli.

 

La final, despre mesajul unei femei care, candva, cumva, fusese o influenta civilizatoare si anti-comunista in peisajul presei romanesti post-decembriste. Femeie care a devenit o simpatizanta platita a urmasilor comunistilor pe care-i infiera la inceputul anilor ’90.

Femeia respectiva se erijeaza in conducator al luptei anti-psd (“noi i-am invins”), pune toti romanii din strainatate in aceeasi oala si ne descrie pe toti drept “lumpendiaspora”. Un termen care vine din teoriile lui Marx/Engels, in care Lumpenproletariatul era format din paturile cele mai joase ale societatii,

declasati, cersetori, someri, delincventi si era o masa usor de controlat de cei care au puterea.

Cum suntem noi, cei din diaspora care nu ii mai suportam pe pesedisti si ii injuram printre dinti?

“populația prost plătită și prost educată de români”, “lumpendiaspora românească, aceea care conduce în topul precarității economice și sociale în mai multe țări europene”, “Lumpendiaspora  noastră e cauza directă a votului populist și de extremă dreapta din mai multe țări europene”, “mase jalnice, cert parte din identitatea noastră națională centenară, dar partea pe care aș prefera să o uităm”

Pai tocmai asta este adevarul: diaspora nu e altceva decat o parte din identitatea noastra nationala. Nu au plecat doar ingineri si medici, au plecat si muncitori si soferi si mici mahalagii. Am exportat stilul nostru de viata in alta tara, in intregimea lui. Poti sa zici ce vrei, dar asta e tara noastra, cu bune si rele.

Personal, nu ma simt jignit de faptul ca am fost bagat in aceeasi oala cu conationalii mei mai saraci. Astia suntem, toata lumea trebuie sa traiasca cumva. Mai degraba cred ca o asemenea clasificare jigneste inteligenta aluia care o foloseste.

Cand ii desconsideri pe toti la gramada si ii privesti cu superioritate falsa, nu faci decat sa-ti demonstrezi identitatea ta nationala, romanismul tau.

Finalul e apoteotic:

“Cine crede că libertatea de opinie este de nivelul ”Muie PSD” nu ne reprezintă pe cei care au luptat decenii să civilizăm PSD și să construim alternativa la el, și nici pe noi, cei care suntem în diaspora egalii occidentalilor, sau mai buni când putem, nu adunăm resturile de la masa lor ca să ne grozăvim în țară cu mașini la mîna a doua cu numere teribiliste.”

Desigur, marea luptatoare pentru civilizare a uitat ca ar trebui sa isi stie limitele si sa accepte ca realitatea este ca n-a construit nici o alternativa. Madam este la fel de desprinsa de realitate ca orice om care traieste intr-un turn de sticla. Nu realizeaza ca discursul ei nu face decat sa radicalizeze si mai mult lumea.

“Vreți să fiți cu ăștia ? Atunci o să muriți proști cu ei. Asta e tot ce vă mai așteaptă la nivelul actual.”

Bai, sincer, mai bine sa mor prost, decat sa mor intr-o tara condusa de aceiasi oameni, care, dupa atata efort al doamnei care a luptat decenii sa ii civilizeze, nu au facut decat sa devina mai nesimtiti si mai hoti.

Legatura cu povestioara de la inceput?

Daca tu jignesti un grup de oameni (mic-mare), folosind pentru asta un termen ce se vrea simandicos, esti cu ceva mai bun decat un vulgar care te injura neaos?

Si, daca omul sau grupul de oameni pe care-i jignesti nu stiu ce inseamna ofensa ta, i-ai insultat sau pur si simplu ti-ai aratat caracterul la fel de josnic ca al unora din patura cea mai de jos a societatii?

 

Pana atunci, atata timp cat suntem condusi de niste hoti ordinari, sloganul de tara ramane

38013948_10155609605483244_2044962761464610816_n

Asta am invatat eu la scoala

E iulie. In 2012 pe vremea asta dadeam un examen de admitere de o banalitate atroce si peste 2 luni incepeam 3 ani de școală à la România.

Ce a insemnat scoala pentru mine? Multe ore de dictare, discutie rara despre ceea ce ni se preda, ore de practica in care trebuia sa insist pana la a fi enervant ca sa fiu invatat ceva, interactiune cu multi oameni care nu erau potriviti pentru a preda nimic, mult dezinteres (din partea scolii, profesorilor, elevilor, oamenilor din spitale) si multa, multa nesimtire (din partea scolii, profesorilor, elevilor, oamenilor din spitale).

Din fericire, am avut si exceptii de la regula. Si profesori care veneau la ore si incercau sa te faca sa inveti ceva, si asistente medicale (si doctori) care incercau sa te invete ceva – sa pleci de acolo cu ceva in cap, am avut si posibilitatea sa vad cum se lucreaza in afara (Cipru si Elvetia) si am avut si multe colege care au terminat scoala bine-pregatite (multumita tenacitatii si muncii lor, nu pentru ca a facut scoala ceva special).

scoala de asistenti medicali.jpg

Dupa aia am inceput sa lucrez in Anglia. Am descoperit un sistem care te ia de la 0, iti restrange posibilitatile la inceput de cariera si te forteaza sa faci tot felul de cursuri pentru a fi certificat ca esti apt sa faci independent anumite lucruri pe care le faceam de capul meu ca elev in Romania.
Multe cursuri erau mai degraba gandite ca un exercitiu de complianta cu niste reguli generale. De exemplu, trebuie sa dovedesti ca ai fost educat la un nivel de baza in domeniul ingrijirii persoanelor cu dizabilitati sau cu probleme cognitive.
Altele erau gandite ca reverificari anuale ale unor aspecte primare in ingrijirea pacientului. Trebuie sa ai cunostinte de baza de mobilizare a pacientilor si de prim-ajutor.
Apoi aveai cursuri pentru recoltare de sange, transfuzii, administrare de medicamente, montare de branula si altele. La prima vedere, pare o prostie sa reeduci un asistent medical in asa ceva, atunci cand probabil ca a invatat la scoala despre asta. In realitate, asa se asigura spitalul/trustul ca toata lumea are un nivel minim de educatie intr-un domeniu si ca stie regulile si politicile spitalului in domeniul respectiv – pe principiul “daca nu ai fost certificat, nu stii, deci NU AI VOIE SA FACI”.

Desigur, educatia depinde de profesor – si nici acolo nu era toata lumea un Pestalozzi reincarnat. Si cursurile respective aveau un oarecare grad de inutilitate, deoarece era practic imposibil sa nu le “treci”, chit ca erai la fel de incapabil la finalul lor ca inainte de a le face. Macar aveai o baza minima, uniforma.

In plus, la fiecare pas aveai postere si manuale si software care erau gandite pentru a fi de ajutor in situatii neprevazute. Nu stiai ce sa faci cand suspectai un pacient de sepsis? Aveai un poster care poate iti amintea. Nu stiai cum sa administrezi un medicament? Aveai si un soft pe calculator si manuale disponibile (in anumite sectii) pentru a te ghida. Sau puteai contacta farmacia, sau echipa de Critical Care, sau site managerul, sau asistenta medicala specializata (diabet, durere, neurologie, ingrijirea pielii).

Am vazut si ce insemna scoala pentru studentii englezi. La scoala invatau mai mult independent (li se dadea de citit ceva, apoi trebuiau sa faca prospecte sau sa completeze raspunsurile dintr-un fel de caiete cu intrebari sau aveau esee de facut, plus, in functie de universitate – OSCE).
Important era faptul ca, la spital, in plasamentele de practica, erau fortati sa munceasca alaturi de restul lumii. Trebuiau sa faca igiena pacientului, sa faca documentatie, sa ia functiile vitale, sa administreze medicamentatie supervizati. Si veneau la spital 37,5 ore, program standard de lucru. Tot timpul lucrau cu un asistent medical, deci erau supervizati. Si erau incurajati sa puna intrebari intotdeauna, mai ales daca aveau ceva indoieli intr-o privinta. La teatre, dupa ce vedeau cateva operatii, li se oferea posibilitatea sa se spele si imbrace steril cu un scrub nurse pentru operatii mai mici.

Ulterior, am trecut la teatre. Acolo, ideea de baza la invatare era sa stai o vreme ca personal suplimentar, sa te obisnuiesti cu mediul inconjurator, sa vezi operatiile, sa inveti instrumentarul si etapele de baza ale operatiei si abia apoi sa incepi sa fii si tu scrub nurse. Intai cu o colega langa tine (imbracata cu halat/manusi), apoi independent, intotdeauna in sala cu o persoana experimentata (band 6).

Si aici existau cursuri suplimentare, unele gandite pentru munca in teatre, altele cu diversi reprezentanti de la firme – care te invatau sa folosesti echipamente scumpe, specializate pentru varii operatii. In plus, exista posibilitatea sa faci un curs de facultate de nivel 7 (sau 6  – daca nu aveai diploma de licenta), care avea cateva module pe an, cu o parte teoretica (pentru care obtineai credite – ce puteau fi adunate fie pentru a finaliza studiile cu un BSc sau un MSc – in functie de ce alte module suplimentare de facultate mai puteai face) si una practica – in care erai rotat prin toate specialitatile chirurgicale.

Cum aproape toata lumea isi doreste sa fie independent, perioada de invatare de la inceput era de multe ori insuficienta pentru a te pregati pentru orice situatie intalnita. Si educatia se facea pe principiul “eu te invat sa faci lucrurile asa, tu le vei adapta la tine si vei face lucrurile altfel – atata timp cat e safe for the patient, e ok”.

 

Ulterior, am inceput sa fac si cursuri la universitate (on-line) pentru a obtine BSc. Acolo educatia se face impartita pe module saptamanale. Totul se reduce la “studentul citeste cateva zeci de pagini in saptamana asta, apoi isi exprima opinia pe tema respectiva in anumite conversatii cu teme data – in comunicare cu alti studenti, plus se redacteaza cate un eseu sau mini-eseu, pe niste teme bazate pe ceea ce s-a citit/invatat”. Evaluarea se face in functie de: coerenta ideilor, atingerea punctelor cerute, gramatica/sintaxa, gandire critica (de tipul “studiile arata ca, dar dovezile sunt de calitate scazuta, deci e posibil sa fie alternative…“).
E un exercitiu in gandire critica si in invatarea de medicina bazata pe dovezi, in ideea de a evolua constant in domeniul in care lucrezi, pentru a putea cere schimbari, in functie de ceea ce inveti.
Ca schimbarile se intampla greu si ca teoria se aplica greu in multe situatii e alta poveste. Ca evaluarea bazata pe eseu si-atat e oarecum limitata in eficienta e din nou alta poveste.

 

Si am ajuns in Elvetia. Aici au avut o abordare structurata a introducerii mele in sistemul lor de-a lucra. Dat fiind faptul ca am experienta precedenta, mi-au alocat doar cate 1 saptamana de a fi “suplimentar” – adica sa lucrez cu o persoana cu experienta, dar sa fiu in plus fata de numarul normal de persoane intr-o sala de operatie. Avem 2 specialitati chirurgicale, deci am 1 saptamana de a fi “suplimentar” + 4 intr-o specialitate, apoi 1 saptamana de a fi “suplimentar” + 6 in cealalata specialitate.
Abordare structurata inseamna si ca o iei treptat. Intai inveti stilul de lucru, apoi operatiile si consumabilele pentru ele, apoi esti alergator (cel care ajuta personalul imbracat steril din sala), abia apoi esti instrumentist (imbracat steril) – la inceput cu cineva cu experienta (care este/a fost si educator in domeniul asta), apoi independent.

Spre deosebire de Anglia, aici se pune accent pe “faci intotdeauna lucrurile de baza exact la fel, fara variatie”. Independenta exista, dar tot timpul ti se spune ca trebuie sa te incadrezi intr-un sistem de-a face lucrurile.

Si totul incepe cu “La scoala de instrumentisti, eu am fost invatat ca…“. Asta inseamna “instrumentele se pun asa, ca zona sterila se termina aici, ca acoperirea pacientului se face in etapele astea, ca se pregateste totul la inceput, ca asta se face in sala de pregatire/anestezie, asta se face aici” samd. Si se vede rigiditatea asta: TOATA lumea aranjeaza instrumentarul la fel, totul se face in aceleasi etape tot timpul, nu exista variatii decat in cazuri extreme.
Argumentul are valoare atunci cand: 1. toata lumea face acelasi lucru dupa ce termina scoala si 2. educatia de la scoala a fost uniforma si bazata pe niste standarde ridicate.

Argumentele supreme in Anglia erau “this is safer for the patient” si “studies with high-quality evidence show that, so…“.

Aici avem “das muss Steril sein” (asta trebuie sa fie steril) si “in der Instrumentierendeschule habe ich gelernt, dass…” (la scoala de instrumentisti m-au invatat).

In Romania m-am lovit extrem de des de “eu stiu ca asa e mai bine”.

Toata postarea a inceput deoarece am vazut des pe grupul de asistenti medicali din Romania postari in care colege cautau recomandari despre cum sa administreze anumite medicamente sau cum sa faca anumite lucruri. Si pe langa comentariile inevitabile romanesti “da’ pe tine ce te-au invatat aia la scoala?“, am vazut foarte des oameni care aveau opinii contrare, dar foloseau argumentul “pe mine la scoala m-au invatat ca”.
Cam ca domnul Goe, pentru ca multi ofereau raspunsuri care contraziceau posologia din prospectul medicamentului – desigur urmate de “asa am invatat eu“.

In scoala pe care am terminat-o eu, cea mai mare din Romania, cu parteneriate internationale, nu am fost lasat nici macar 1 data sa intru in sala de proceduri in 3 ani, am avut oameni care in spitale m-au invatat acelasi lucru in moduri diferite (uneori gresite), contradictorii, am avut prea multi oameni care ma apostrofau pentru ca puneam intrebari si am avut zeci de zile cand am mers la scoala sau la spital fara sa invat sau sa fac mai nimic util.

Si ce sa vezi, e aceeasi scoala pe care au facut-o multi altii care se bat in piept cu ce au invatat ei “la scoala“.

A, da, ca sa nu existe unii care zic ca o loaza isi da cu parerea: am terminat scoala in primii 30 (din aprox. 400) la media generala pe ani si cu 9,97 la examenele finale.

De ce scolile postliceale/profesionale nu sunt solutia perfecta pentru Romania

Excelent articol care ia “starea natiei” pe pressone, despre cum lipsa angajatilor din Romania se simte din ce in ce mai puternic.

Ce vor micii/medii intreprinzatori intervievati? Sa se elimine ajutorul de somaj (drept legal), sa se elimine venitul minim garantat (o suma extrem de mica, vezi mai jos), sa aduca filipinezi/chinezi/pakistanezi (ihi, care o sa stea aici fix pana vor putea fugi in Anglia).

 

In 2016, din Romania au plecat inca 200.000 locuitori.

Asta intr-un an in care economia a crescut din nou cu o viteza mare, salariile au crescut la privat cu aproape 10% fata de 2015 si inflatia a fost negativa.

La asta se adauga un spor demografic negativ de 66.000 locuitori (diferenta morti vs. nou-nascuti vii).
Dupa recensamantul din 2011 se estima o populatie ramasa in tara de aproximativ 20 milioane de locuitori.
In 5-10 ani de acum e plauzibil sa ajungem la 16 milioane de locuitori, tinand cont de faptul ca lumea continua sa plece (184.000 in 2014, 160.000 in 2013) iar sporul natural continua sa fie negativ, in combinatie cu un numar scazut de casatorii.
Dintre cei ramasi, micii (si marii) antreprenori se vor tot plange ca nu vrea nimeni sa munceasca pentru ei.

O idee mult-invartita in presa si in cercul micilor afaceristi este “lipsa scolilor profesionale a dus la pierderea de oameni semi-calificati“. Pentru ca, nu-i asa, sistemul asta cu scoli profesionale functioneaza la germani, austrieci, elvetieni (un articol comparativ intre cele 3 sisteme asemanatoare) – de ce nu functioneaza si la noi?

Treaba asta cu panaceul scolilor profesionale face parte din aceeasi categorie de idei care-par-logice-dar-sunt-eronate cu:
– “venitul minim garantat/somajul incurajeaza nemunca“. Pentru ca, nu-i asa, 600 lei pentru o familie cu 1 copil inseamna un vis frumos? Nu, nu vrea nimeni sa lucreze 10 ore pe zi intr-o fabricuta pentru 1065 lei net (atata e minimul pe economie) plus naveta 2 ore pentru ca salariul e prea mic pentru munca prea grea. Nu pentru ca sunt lenesi. Acelasi “lenes” ar munci de multe ori bine mersi pentru minimul pe economie in Anglia, in conditii chiar mai grele. Pentru ca ramane cu bani mult mai multi la final de luna, pentru ca nu trebuie sa dea spaga la spital daca-si rupe ceva, pentru ca nu trebuie sa dea spaga la scoala, pentru ca ii raman si bani pentru concediu (pe care si-l si poate lua), pentru ca… pentru ca…
– “romanii sunt lenesi si nu vor sa munceasca“. Atunci cum naiba in strainatate aproape 4 milioane de romani din toate categoriile sociale… muncesc, pe salarii mici pentru tarile respective, dar o duc mai bine ca-n Romania? E taximetristul roman mai lenes in Bucuresti decat in Londra sau Torino? Nu, dar in orasele alea ii raman bani mult mai multi la final de luna.
– “cresterea salariului minim va falimenta economia“. Salariul minim s-a dublat in ultimii 5 ani, am castigat 500.000 locuri de munca. Mai sa fie.

Care e problema?

sarac
Eu am facut o postliceala de asistenti medicali. Am platit-o integral din banii mei, castigati din jobul dinainte, pe care l-am pastrat part-time pe timpul scolii.

Pe langa faptul ca am platit-o eu integral, atunci cand mergeam la spital eram de multe ori primit cu ostilitate, nu eram indrumat sa fac mai nimic, ba chiar eram certat daca puneam intrebari. Pentru ca, nu-i asa, “asa se invata meserie“.

Daca inainte de-a da la postliceala ma mai gandeam oarecum “poate-poate n-o fi asa de rau sa lucrez si in Romania”, fiecare zi petrecuta la practica la noi in spitale nu a facut decat sa-mi intareasca convingerea ca n-are nici un sens sa muncesc vreo zi aici. Am inceput lucrul in Londra la 4 luni si jumatate dupa ce am absolvit, dar daca fortam un pic nota, puteam incepe chiar la 1-2 luni.

Pentru a-mi pastra cat de cat cunostintele in cap, am incercat sa semnez un contract de voluntariat cu spitalul unde am facut practica in ultimul an, de unde primisem numai laude la final de perioade de practica. Mi s-a sugerat in cuvinte putine ca altii au adus cate ceva pentru asta, atunci cand am pierdut un drum pe acolo la inceputul lui septembrie. Si sa completez un dosar si sa-l las acolo, o sa ma caute ei. Eu vroiam sa lucrez gratuit pentru spitalul ala, aveam asigurare de malpraxis si recomandari de la 3 asistente-sefe si… nu era suficient.

Am terminat scoala cu o medie mare in cei 3 ani, am avut 9,97 la examenul de final… dar n-aveam loc nici macar ca voluntar in marele spital bucurestean. Sigur, mi s-a zis ca exista un examen de post in octombrie, puteam veni atunci, daca luam examenul si totul era ok, poate prin ianuarie as fi putut incepe munca, pentru sub 1500 lei net in mana primele 6 luni… In Anglia meseria de asistent medical e departe de a fi “bine-platita”, dar prost sa fii sa accepti un salariu de peste 6 ori mai mic pentru munca similara, daca emigrarea NU e o problema.

Postliceala unde am terminat eu cursurile nu are probleme prea mari de numar de cursanti. Sigur, se pierdeau cateva zeci de elevi in fiecare an. Dar multumita faptului ca nu repeta nimeni anul, atata timp cat isi platea taxa intreaga… multi terminau cei 3 ani si se trezeau cu hartia care le permite sa lucreze in orice tara europeana. Discutiile din curtea scolii la final de an se invarteau des in jurul “unde pleci, ce trebuie sa faci pentru asta, ce trebuie sa stii etc.”, si nu erau doar 1-2 mai “rasariti” care participau la ele.

In acceptiunea sistemelor de calificare profesionala germanice (adica De/At/Ch), trebuie sa faci 2-3 ani de scoala profesionala pentru a ajunge ajutor patiser, infirmier, sudor, laminor, tamplar etc. Diferenta e ca esti platit pentru fiecare luna din cele 24/36 pe care le petreci invatand. O suma mica in Austria (247-412 euro/luna x 14 luni), ceva mai mare in Germania (950-1150 euro/luna) si oarecum mai mare in Elvetia (800-1200 franci/luna, plus al 13-lea “salariu”, dar acolo costurile vietii sunt f. mari). Apoi primesti un job aproape sigur, job din care nu te imbogatesti, dar iti permiti sa stai cu chirie undeva, sa platesti mancarea si transportul si iti mai si ramane cate ceva.

In Romania, micii intreprinzatori isi doresc sa faca lumea scoli profesionale (timp in care sa te munceasca sub pretextul “invatarii de meserie”), eventual sa si plateasca elevii pentru scoli, apoi, dupa 2 – 3 ani de scoala sa primesti 1065 lei pentru 10 ore de munca in conditii deloc usoare. Si daca nu accepti asa ceva esti categorisit drept “putoare”.

Si singurul argument universal pe care il aduc este “uite cata lume munceste pentru banii astia, daca aia pot, tu, ca tanar, cum nu poti?”. Si cati dintre aia care sunt blocati pe salariul minim pe economie sunt fericiti cu situatia lor? Realist vorbind, cum ar trebui sa poti fi independent financiar cu salariul minim pe economie (actual)?

 

Multi dintre absolventii scolii mele nu muncesc nici acum, la 24 luni de la absolvire. Ii inteleg. De ce ar munci pentru 1100 lei pe luna? Te expui la tot felul de riscuri, meseria nu e usoara si esti platit in bataie de joc. Asta in conditiile in care majoritatea spitalelor unde am facut eu practica erau mult subdimensionate ca numar de personal. Cand isi lua concediu o asistenta, ramaneau celelalte cu peste 15-20 de pacienti destul de des.

Si situatia ar fi similara (pana la un punct) in orice alta meserie care nu necesita neaparat studii universitare. Degeaba trimiti omul sa “se scoleasca” si atat. In cel mai bun caz, ai un om care a invatat cate ceva si va dori sa-si vanda cunostintele mai scump. In cel mai rau caz ai o persoana care va sti un singur lucru:

nu merita sa fac munca asta aici pentru banii aia.

 

Pe scurt, problema incepe si se termina la bani.

Daca salariul minim pe economie s-a dublat in 5 ani – ceea ce s-a tradus printr-o crestere reala a numarului de locuri de munca cu 500.000 DAR lumea tot pleaca cu sutele de mii din tara, e clar ca mai e loc de crestere a salariilor.

Daca antreprenorii se plang ca angajatii (atati cati sunt) sunt prost pregatiti, da, e nevoie de formare profesionala. Dar scolile profesionale in care o persoana presteaza o munca (fie si ca invatacel) trebuie sa adopte modelul germanic pana la capat – trebuie sa-i oferi invatacelului UN VENIT, altfel de ce ar vrea sa faca scoala? Sigur, se vor gasi (din ce in ce mai greu) oameni dispusi sa faca munca (mai prost) pentru bani putini. Pana cand?

Sigur, exista discutia veche de cand lumea: cat de mari pot fi salariile, cand tu trebuie sa vinzi marfa sau serviciul si sa faci si un profit.

Cum face profit o patiserie in Berlin care vinde croissante la 1,5 euro, un pret doar un pic mai mare decat multe patiserii mai simandicoase din Bucuresti, in conditiile in care-si plateste angajatul slab-educat cu cel putin salariul minim pe economie? Cum poate o cafenea din Lisabona sa vanda un cappucino cu 2-3 euro, dar si sa-si plateasca angajatii salariul minim pe economie din Portugalia (care e de 2 ori si ceva mai mare ca-n Romania). Dar un restaurant din Viena cum isi pastreaza angajatii, mai ales cand localnicii sunt super-zgarciti la bacsis? Pana si Grecia lovita de mama crizelor isi plateste angajatii din hoteluri inca MULT mai bine ca Romania.

De ce nu e bine sa ceri sfaturi medicale pe net

In primul si primul rand, chit ca ai fi cel mai tare medic din lume, nu poti face o anamneza si nu poti pune un diagnostic corect doar pe baza unor informatii primite in scris. Poti ghici, unii isi pot folosi experienta vasta pentru a face o presupunere educata foarte aproape de realitate, dar NU ai nici o siguranta in diagnostic.

Pacientul iti da informatii trunchiate, nu poti sa te bazezi pe intrebari prea mult pentru a pastra interviul cat mai putin alterat de ceea ce crede pacientul ca are (ci limitat la simptomele reale ale pacientului, cum ar fi normal), nu te poti ajuta de investigatii imagistice sau de sange si asa mai departe.

Pe langa asta, pacientii trebuie sa inteleaga ca exista intotdeauna riscul major ca cel care iti da “sfaturi” sa fie un neavenit fara nici un fel de studii medicale, care isi da cu parerea ca si cum ar fi avizat.

Exemplu simplu: Olivia Steer are o sumedenie de cititori care-i cer opinia in orice problema de sanatate, desi doamna nu are nici un fel de studii medicale sau experienta clinica.

Cum recomanda dansa sa se trateze o litiaza biliara? Cu o “mamaliga vârtoasă” intr-un ștergar.

mamaliga vartoasa Olivia Steer

Am un var care a murit la 29 de ani (anul trecut), din cauza de pancreatita acuta necrozanta cauzata de litiaza biliara cronica netratata. A refuzat sa mearga la doctor pentru a-si trata niste simptome ingrijoratoare, cand a ajuns la pancreatita si a chemat ambulanta sa-l duca la spital era deja prea tarziu. DOUĂZECI ȘI NOUĂ DE ANI! Era mai mic decat mine cu cateva luni. Avea toata viata inainte.
Este adevarat ca e o complicatie (ceva mai) rara, dar orice sfat de genul celui de mai sus poate ucide oricand un om ca el. Personal, nici in ziua de azi nu ma pot ierta ca nu am mai luat legatura cu el ani la rand, n-am stiut nimic de sanatatea lui si asa n-am putut face nimic sa-l conving sa mearga la spital din timp.

Si sunt mii de asemenea sfaturi periculoase pe care unii si altii ca ea le dau si continua sa le dea ea, zi dupa zi, an dupa an.

Nu in ultimul rand, exista si deranjati psihic care abuzeaza de increderea semenilor lor, se dau drept ceea ce nu sunt cu scopuri murdare:

Un barbat a fost arestat, miercuri, pentru doua infractiuni de pornografie infantila, dupa ce in calculatoarele pe care acesta le folosea au fost gasite peste 11.000 de fotografii cu minori

“Activitatea infractionala a fost realizata in urma determinarii in mod fraudulos a persoanei vatamate de a trimite aceste date, prin prezentarea de catre inculpat, in spatiul virtual, a calitatii sale nereale de medic ginecolog si a oferirii de consultatii medicale in domeniul ginecologic, in scopul obtinerii de materiale pornografice cu minori. De asemenea, in aceeasi perioada, Stefan Dancau a procedat la distribuirea catre persoana vatamata, prin intermediul sistemului sau informatic, a unui material pornografic cu minor, respectiv o imagine cu un minor aflat in ipostaza sexuala explicita”

 

Gandeste-te de doua ori inainte sa ceri sfatul medical cuiva pe internet.

Si cel mai important: Du-te la medic!

Trei stiri din sistemul de sanatate de stat din Romania

Asistentă medicală în stare gravă. A suferit un accident vascular cerebral după o situaţie tensionată din spital: „Era suprasolicitată”
O asistenta medicala de 59 de ani a suferit un AVC in timpul muncii, pe sectia de spital unde trebuia sa aiba grija de un numar mai mare de pacienti ca de obicei (din cauza lipsei de personal cumulata cu vacanta unei colege). Aparent, suferea si de hipertensiune. Asta e la fel de relevant ca si cum as spune “era trecuta de a doua tinerete”.
Evident, nimeni nu se simte vinovat. Citez din directorul spitalului

“Lipsa personalului a fost tot timpul o problemă şi ne-am ajutat angajând persoane fizice autorizate. Problema a fost rezolvată temporar. Este destul de anevoios pentru că trebuie urmate mai multe etape pentru a face angajări. Nu le facem de capul nostru”

E adevarat ca in ultima vreme s-au mai deblocat din posturi (cel putin in Bucuresti, in ultimul an am tot auzit de posturi eliberate prin spitalele mari). Problema e ca se face ceva foarte tarziu. Si ca foarte multi dintre cei care termina scolile de asistenti medicali nici nu concep sa mai munceasca in tara. Si dintre cei ramasi, nu toti sunt foarte bine pregatiti pentru meseria asta. Alt lucru pentru care “nimeni” nu e de vina.

Sincer, ma mir ca nu au fost mediatizate mai multe cazuri de genul asta. E adevarat, nu atrag la fel de multe comentarii ca orice caz in care se acuza din start personalul medical de cate-n-luna-si-n-stele.

Un adolescent de 14 ani, revoltat de condiţiile în care este internată bunica sa (in Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa), a postat pozele pe Facebook

Trebuie vazute pozele. Cam ce am vazut si eu in floarea spitalelor bucurestene (Floreasca, Universitar Central, Cantacuzino, “Elias”, Militar central, Colentina). Doar la Grigore Alexandrescu si Coltea nu am vazut asa ceva – dar e adevarat ca sunt spitale proaspat renovate. Si la Bals era cat de cat ok.

E adevarat, si in spitalele antementionate exista sectii si sectii. Pentru unele se gasesc bani pentru renovare, pentru altele… nu. Poti merge in acelasi spital la etajul 1 si sa te crucesti de jegul de acolo (ca in articolul citat) si apoi la etajul 3, 5 etc. si sa vezi o sectie foarte ok. Cel mai tare mi s-a parut cand am vazut pe aceeasi sectie 4 camere renovate si cu conditii ok-spre-bune si alte cateva camere si mai multe saloane care erau cu veceurile distruse, linoleul rupt, sange pe pereti si jeg peste tot. Minunea “fondurilor pentru renovare limitate“. Nu vopsim peste tot, doar spoim un pic cateva camere.
Evident, e plin internetul de stiri de genul asta (vezi si cazul Ploiesti aici si aici). Avem si un filmulet:

Si, la final:
Infirmiera care s-a pozat pe patul de spital cu Gabriel Cotabita, concediata impreuna cu colega care a fotografiat-o
Cum mama naibii sa faci asta? Prima chestie pe care ne-au spus-o de la scoala inainte de prima perioada de practica “NU pozati pacientii, nu faceti poze in spital, nu le puneti pe facebook, nu puneti tag-uri cu spitalul”. Acelasi lucru apoi ni l-au spus la sedintele de “protectia muncii” (printre alte lucruri). Aproape toate asistentele sefe pe care le-am intalnit au insistat sa ne spuna ca sa nu ne prinda ca facem poze la ele pe sectie.
Asta ca sa vorbesc doar despre ideea de “e interzis”, ca sa nu mentionez faptul ca esti acolo ca sa ai grija de un pacient si sa-l respecti din toate punctele de vedere ca persoana – o treaba de care uita prea multi oameni din sistem.

Problema cu declaratia lui Ponta despre operatia sa ipotetica in Romania

Nu am avut camere de luat vederi la intrarea în spital şi nici un tratament special pe care, inevitabil, l-aş fi avut în ţară. Mi-a spus Nicu Bănicioiu că pentru doamna ambasador a Olandei s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar. Bănuiesc că pentru mine se blocau două etaje la Spitalul Militar, ori nu am vrut să se întâmple acest lucru

Problema principala nu este ca a mintit (vezi aici cum a decurs o zi in clinica aceea a spitalului Universitar, in ziua cu pricina), ca propriul sau coleg de cabinet refuza sa recunoasca afirmatia asta nesimtita, sau ca este inca una din multele minciuni pe care politicianul asta le scuipa mai rapid decat respira.

Problema este ca el si altii ca el se asteapta sa fie tratati special. Vor asta. Considera normal asa ceva! Pentru ca ei cred ca “nu putem să punem egalitate între un demnitar şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer sau medic“.

Ii pasa cuiva de lege? Citez din Legea 46/2003 (Legea drepturilor pacientului)

Art. 1. – În sensul prezentei legi:

a) prin pacient se înţelege persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate;

b) prin discriminare se înţelege distincţia care se face între persoane aflate în situaţii similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor politice sau antipatiei personale;

Art. 3. – Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare.

Definitia din DEX a discriminarii:

2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate.

Deci daca esti cetatean normal si ajungi in spital (poate chiar in cel Militar, pe unde am ajuns si eu in practica) si ti se spune sa iti cumperi ser, seringi, branule, algocalmin, paracetamol, antibiotice, fase, albumina, perfuzoare si cate si mai cate… nu esti discriminat deloc, daca vine un alt cetatean (intamplator, demnitar) si primeste tratament “inevitabil special“.

Curat nediscriminat, coane Fănică!

Si ce e cel mai rau e faptul ca multi angajati din sistemul medical perpetueaza porcaria asta. In 3 ani de practica am avut grija (sau, mai des, am observat ingrijirile medicale) de 1 general, cativa colonei, o judecatoare, o procuroare, o mama si un tata de senatori. Plus 1 academician si cativa profesori universitari.

Lor le-am tinut minte meseriile*. De ce asta? Pentru ca toti impuneau un fel de stare bizara de frica/respect/ura la multe dintre asistentele pe care le-am urmarit. “Hai cu mine la doamna procuroare“, “hai sa ii montam asta doamnei senatoare“(desi era mama de senator) si asa mai departe. La genul asta de pacienti parca anumiti oameni (nu toti, din fericire) isi schimbau comportamentul. Erau mai atenti, mai politicosi, mai respectuosi.

De ce? De ce nu erau asa cu toata lumea? De frica? De dorinta unui bacsis mai mare? De ce sa iti fie frica de un om care are o anumita functie? Atata timp cat iti faci meseria cat de bine poti tu, tot timpul, nu ar trebui sa ai niciodata vreo teama. Cand un pacient a devenit brusc instabil cardiac – atunci cand eram eu singur pe o parte a unei sectii (asistentele erau in alta parte si medicii la raport), am avut aceeasi bucurie pentru faptul ca am chemat un medic si o asistenta si a fost stabilizat cumva ca atunci cand era vorba de un caz asemanator si nu era un potentat de Bucuresti, ci un veteran al celui de-al doilea razboi mondial, venit de la tara.

Cel mai trist este faptul ca unii pacienti de genul asta simt frica si o exploateaza. Unii sunt nesimtiti din secunda 0 si pana la externare. Urla, tipa, vor una si alta, desi nu li se pot oferi pentru ca nu exista fizic (sau nu exista timp pentru ei, cand sunt alti 10-20-30 de pacienti de ingrijit).

E adevarat, nu sunt toti asa. Unul dintre cei mai de treaba pacienti de care am fost lasat eu sa am grija era fix tata de senator. La fel, cu un colonel am putut sa vorbesc anumite lucruri foarte liber si prefer sa cred ca l-am ajutat un pic sa se calmeze inainte de o operatie de care se temea.

 

In completare la problema asta, faptul ca Prim-ministrul tarii noastre spune tampenia asta ca sa se apere demonstreaza si existenta unei audiente care ii accepta afirmatiile si simpatizeaza cu ele. Multi cred ca asa e normal. Daca e sa fac o presupunere, sunt aceiasi oameni care fac scandal cand nu sunt tratati rapid la UPU – desi starea lor a fost evaluata si nu sunt niste urgente. Ei sunt cei care si-ar dori sa parvina, sa ajunga si ei sa fie tratati special. Sau cei care sunt deja parveniti (ciocoii de pe vremea lui N. Filimon) si considera ca banii trebuie sa le ofere un avantaj peste tot in viata.

 

 

 

*Am avut grija si de ingineri, profesori, asistente medicale, cateva doctorite si multe alte meserii. Si, majoritar, de oameni simpli, mai de la tara, cu 4-8 clase.

Pensiile Speciale pentru Parlamentari: Opinia Rectorului UVT vs Opinia parlamentarilor

Acum 2 zile, parlamentarii romani si-au votat niste pensii speciale. Daca legea va fi promulgată de preşedinte, deputaţii şi senatorii vor primi în plus, după împlinirea vârstei de pensionare, pe lângă indemnizaţia de parlamentar, şi o pensie specială de 1.600 de lei – pentru cei cu un mandat – , 3.100 de lei – cei cu două mandate- şi 4.600 de lei -cei cu minimum trei mandate. Si aceasta lege s-ar aplica retroactiv.

Ce spune rectorul Universitatii de Vest din Timisoara despre asta?

“Zilele trecute, tara a primit inca o dovada ca unele dintre cele mai mari nedreptati se fac cu legea in brate. La fel s-a intamplat si cand, dumneavoastra, alesii neamului, v-ati rupt de ceea ce inseamna principiul contributivitatii si ati hotarat sa va oferiti pensii mai mari chiar si cu 4.600 de lei, echivalentul a 11 pensii minime.

Ultimele analize economice arata ca deficitul bugetului de pensii publice s-a ridicat la 3,56 miliarde de lei dupa primele doua luni din 2015, cu peste 1 mld. lei mai mare decat in primele doua luni ale anului trecut. Discrepantele intre cei care cotizeaza la bugetul de pensii si numarul celor care ies din campul muncii se accentueaza.”

Ce cred parlamentarii despre initiativa lor?

„Eu cred că nu putem să punem egalitate între un demnitar, înalt funcţionar public, care are o răspundere extraordinară şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer, medic,  şamd.”

Exista oameni cu pensii minuscule, raspunsul?

„Dar nu sunt înalţi demnitari. Mi se pare un respect faţă de cei care vin în Parlament pentru CĂ CAlitatea de înalt demnitar nu o poate avea toată lumea”
Marius Manolache, finul premierului Victor Ponta.

„Această pensie este o recompensă a meritelor parlamentarilor… Nu se poate ca un cadru didactic să aibă, după 40 de ani de muncă, 10-11 milioane de lei pensie, iar unul care n-a muncit o zi să aibă 4 milioane pensie. Pensiile lor sunt mici şi trebuie făcut ceva în sensul acesta.”
Cristiana Anghel, senatoare din Caracal, cunoscuta pentru… greva foamei (in care a supravietuit curios timp de 70 zile, fara sa devina mai slabuta) pentru drepturile salariale ale profesorilor. Si alegeri vestimentare tampite.

“E dubios ăla care spune că nu are nevoie de pensie, ori a furat, ori are vreo moştenire… Nu cred că eu după patru ani să primesc o pensie de 1.200 lei, nu cred că este o crimă.”

Haralambie Vochiţoiu, senator UNPR de Valea Jiului. Coleg de coaliție cu partidul in care Adrian Nastase avea un cuvant greu de spus pana nu demult.

Mama mea a muncit fara incetare de la 20 de ani si s-a pensionat cu un an mai devreme decat era legal. 40 si ceva de ani. A fost cam 90% din cariera ei analist programator, deci nu a avut niciodata un salariu sub medie. Pentru ca s-a pensionat inainte de limita (desi avea de mult anii de cotizare), a primit o pensie infecta. Inainte de a muri tatal meu, ajunsese la un pic sub 1000 lei pe luna in mana. Dupa ce a murit tata (care a muncit pana la 79 de ani si s-a pensionat mult dupa varsta limita), a putut trece pe pensie de urmas, pentru ca asa castiga cam 100 de lei in plus.

Un nenorocit din asta care se crede mai presus de noi va fi platit din taxele luate din banii mei si din cei ai mamei mele.

Sa fie ei sanatosi. In 20 de ani cati romani apti de munca vor mai ramane in tara asta sa le plateasca pensiile si ingrijirea medicala?

Si credeti-ma, ajung si ei in spitalele noastre de stat, nu toti isi permit sa plece in strainatate, mai ales cand au nevoie de ingrijiri medicale de urgenta. Iar cand ajung, vor exact acelasi lucru: sa fie tratati mai presus de restul lumii:
La Pitești, un senator PSD de Vâlcea a ajuns la Unitatea de primiri urgențe cu mama sa și, considerând că este sub demnitatea lui să aștepte să-i vină rândul la consultație, a apelat la colegul său, senatorul Șerban Valeca, președintele PSD Argeș… doctorița care se afla atunci de serviciu n-a văzut deloc cu ochi solicitarea managerului spitalului și a ieșit din cabinet și l-a făcut cu ou și cu oțet pe senatorul PSD. “Mă, fir-aţi ai dracului voi de nenorociţi, şi aici procedaţi ca politicienii, faceţi trafic de influenţă? Să nu vă prind că vreti să intraţi în faţă…!”

Cine a mai fost cand era copil la tabara de la Navodari?

In vara lui ’99, la 15 ani, am avut o vacanta in care am fost, impreuna cu cativa colegi de liceu in Tulcea, Navodari si Mangalia. Am stat cateva nopti si in tabara de la Navodari.

Tin minte si acum ca la inceput ne-au bagat in niste casute de lemn care erau pe jumatate distruse de fostele generatii si de lipsa reparatiilor. Si ca am adormit jucand in timp ce jucam poker la ora 1-2 noaptea. Si ca intr-una dintre nopti ne-am dus sa facem baie noaptea in mare, am trecut printr-o zona cu mai multi oameni, si unul ne-a zis “mergeti sa va omorati, bă!”. Si cat de alb era colegul meu Daniel, de il vedeam in apa destul de agitata de la cateva zeci de metri. Si ca n-avea slipi la el, a facut baie in chiloti. Acum e inginer software undeva langa San Francisco, castiga aprox. 100.000 $ pe an.

Si mai tin minte ca in cladirea in care am innoptat pana la urma camera (desi modesta dupa standardele mele actuale) era atat de buna, comparata cu casa de lemn initiala incat parea hotel de lux pentru niste elevi obositi.

Si ca din tot grupul de elevi, singura persoana care a comentat in gura mare despre jegul din prima camera a fost Albina (careia toata lumea ii zicea Alina), a carei parinti erau in cu totul alta categorie sociala fata de noi, restul. Si ca a plans din cauza mizeriei, ceea ce ne-a si ajutat profesoara sa obtina un loc mai bun de cazare.

Aparent la inceputul anilor ’90 erau 14.000 de locuri de cazare în 300 de clădiri, pe o suprafaţă de 581.000 de metri pătraţi. Acum au mai ramas cateva sute de locuri de cazare si multa, multa ruina. Si au aparut multe-multe casute private, prin intelegeri intre cine trebuie.

Acum arata asa casuta initiala si cazarea “de lux”:

tabara3 tabara2 tabara1

Drepturi imagini observator.ro si casajurnalistului (unde mai gasesti cateva poze actuale cu tabara – motivul pentru amintirile mele de azi).

Inuman…

Citez din articolul de pe mediafax.ro:

Sambata, in Brasov, o femeie de 82 de ani (cu probleme de memorie) a fost dusa cu ambulanta (dupa ce ar fi fost resuscitata) de la casa fiicei la Spitalul Judeţean, dupa un stop cardio-respirator. Rudele zic ca ar fi fost cauzat de un edem pulmonar – e putin probabil sa fi pus diagnosticul asta de capul lor.

Duminica dimineata, la “ora 07.00, medicii au decis să o trimită la Spitalul «Tractorul» pe motiv că nu mai era de competenţa lor, pentru investigaţii la Secţia de Urologie“.

Acolo, “a fost preluată de medicul de gardă care i-a propus internarea. Ea a refuzat şi a spus că vrea să plece acasă. Medicul a încercat să o convingă aproape o oră să nu plece, dar ea a susţinut că vrea acasă. A semnat pe proprie răspundere că refuză internarea şi a fost ajutată să găsească un taxi.

A plecat in pijamale, cu fisa medicala si cartea de identitate in brate.

Politia Judeteana Brasov afirma ca “bătrâna a fost găsită moartă, duminică seară, pe un câmp de lângă Braşov, iar pe trupul acesteia nu au fost descoperite urme de violenţă, cel mai probabil decesul fiind provocat de frig“.

Directorul medical al Spitalului “Tractorul” din Braşov afirma, la final: “Dacă semnează, tu nu-l mai poţi opri pe pacient să plece, legal. Dar, omeneşte, medicul de gardă ar fi trebuit să facă tot posibilul să o oprească până la sosirea aparţinătorilor

omenește.

Plin Bucurestiul de melomani…

Anul trecut am avut placerea de-a merge la un concert David Garrett, la Berlin.

Anul asta vine in Bucuresti, in septembrie, la Festivalul George Enescu. Festival la care am vrut sa mergem (eu si sotia) anul trecut, dar ne-am trezit prea tarziu (in iulie), cand nu mai erau bilete deloc. Ne-am zis ca anul acesta vom fi proactivi.

Proactivi din parti. La inceputul lui februarie (cand ne-am gandit noi sa luam abonamente) deja nu mai erau in vanzare. Biletele individuale urmau sa se puna in vanzare pe 15 februarie.

Evident, am uitat (n-a fost un februarie usor, am avut alte porcarii pe cap). Ne-am trezit in week-end sa mergem la Ateneu sa intrebam de abonamente sau bilete (pentru David Garrett), ne-au ras in nas: “Cum, s-au vandut imediat, demuuult!”. Cu 6 luni inainte e prea tarziu, aparent.

Apoi, ieri, am aflat ca oricum Ateneul nu vinde bilete pentru Festivaul George Enescu, doar Eventimul face asta, ca abonamentele par sa fie vandute si ca bilete individuale pentru David Garrett nu mai exista de mult.

Ma rog, mai exista bilete individuale pentru o parte dintre concerte.

In alta ordine de idei, daca vreau sa merg la aproape oricare dintre concertele lui David Garrett din primavara-vara de prin Germania sau Austria (mai putin Viena), inca gasesc bilete de vanzare.

E clar: ori sunt mai multi melomani in Bucuresti decat la barbarii aia de nemțălăi, ori avem noi sali de concert mult prea mici pentru cererea existenta, ori e ceva in neregula cu modul in care se vand bilete/abonamente la Festivalul Enescu. 🙂

NU uita niciodata…

… faptul ca, in urma cu 25 de ani, 1000 si ceva de romani au murit pentru o schimbare.

Si ca de toata aceasta varsare de sange au profitat Iliescu si gasca lui de comunisti, care apoi au pus bazele furtului generalizat si lipsei de respect fata de orice reguli si legi din tara asta, care a produs România sucită din ziua de azi.

Daca ai nevoie de ajutor ca sa iti aduci aminte, citeste aceste doua articole-relatari despre zilele haotice, in care sistemul vechi, cladit pe ura, minciuni si teama s-a schimbat la fata pe nesimtite:

1. în poarta Ministerului Apărării Naţionale, opt bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme militare zăceau întinşi pe caldarâm, ciuruiţi de gloanţe. O mie de gură cască se strânseseră în jurul lor ca la circ. Unii, în batjocură, stingeau ţigara de trupurile inerte, alţii scuipau, dar cei mai mulţi doar înjurau:

„Fi-r-eaţ’ ai dreacu de terorişti!”
„Ia uite la ăsta, dom ‘le, ce mutră are, ăsta nu era român, dom’le. Banditul!”

2. Sosește ordinul ca TAB-urile să lase țevile mitralierelor spre mulțime. Ne uităm cu priviri neomenești unul la celălalt, dar nu întrebăm nimic. Tragem în oameni dacă ni se ordonă? Am văzut pe acolo și femei și adolescenți și… Ordinul să se ridice țevile la loc în plan vertical sosește la DOAR DOUĂ SECUNDE înaintea celui de a deschide focul ÎN PLIN! Astfel încât, mitraliorul nostru trage, nu fără un dram de satisfacție, câteva gloanțe în etajele superioare ale Inter-ului.

Screen Shot 2015-01-03 at 12.58.58

Primul articol il citesti cu si mai mare atentie daca ai vazut in prealabil excelentul film “Hîrtia va fi albastră“.