Toata lumea condamna hotia, dar nimeni nu face nimic sa o elimine

O televiziune suedeza a descoperit faptul ca in Suedia profeseaza unii asistenti medicali romani care nu au dat pe la scoala deloc in tara lor.

Adica ceva ce orice elev sau absolvent de postliceala din Romania stie.

Cateva observatii despre stire:

• La terminarea unei postliceale primesti un Certificat de calificare nivel 5, in nici un caz NU diploma de licenta

• Toti, dar absolut toti cei cu putere de decizie stiu doar sa se planga. Sunt platiti pentru a schimba ceva in bine, dar NU FAC NIMIC.

• Ministerul Sanatatii zice ca personalul mediu are “carente de pregatire“. Dar stai un pic, cine elibereaza certificatele de conformitate, cine numeste directorii de spitale – care ar trebui sa elaboreze metodologia de angajare si educare a personalului mediu, cine ar trebui sa colaboreze cu Ministerul Educatiei pentru a se asigura ca scoala romaneasca produce absolventi utili pentru sistemul nostru de sanatate?

• Ministerul Educatiei zice ca postlicealele sunt de vina. Dar cine le acrediteaza? Cine ar trebui sa le verifice metodologia si modul in care e pusa in practica? Ca sa predai asistenta medicala la postliceala nici nu iti trebuie diploma de licenta, iar un modul psihopedagogic e (sau era) necesar doar in anumite conditii de norma de lucru. Diriginta mea din anul 1 era analfabeta functional, dar era, vezi doamne, mare asistenta medicala. Aia din anul 2 habar-n-avea sa pronunte jumatate din cuvintele pe care le citea din niste hartii ingalbenite de timp, cu proceduri expirate de pe vremea lui Ceausescu. Evaluare profesionala a profesorilor? O gluma.

• Postlicealele spun ca elevii sunt de vina. De acord, si elevii au vina lor. Dar cine incaseaza taxa si nu exmatriculeaza chiulangii? Cine nu e deloc interesat cum de, din 6-7 ore de curs zilnic (300-350 minute de predat) se fac 3, maxim 4? Cum de termina toata lumea care plateste toate taxele scolile? Da-o naibii de treaba, 40-50% dintre absolventii de liceu nu iau bacul, dar 3 ani de postliceala sunt terminati de 99% din cursanti. Ceva nu se leaga din start. Si de ce naiba la scoala de prea multe ori doar se dicteaza si atat, iar in practica nu exista vreun mecanism sau proceduri clare pentru a urmari evolutia elevului? Se merge la final de practica cu cate o hartie la asistenta-sefa, care rar te vede la fata inainte de asta, si gata semnaturile de prezenta si evaluare “din burta”.
  Multi dintre profesori nu au nici un interes sau “har” ca sa predea. Unii fac si ei asta ca a doua meserie, pentru niste bani in plus. Mult chiulesc elevii, dar chiulesc si profesorii!

• OAMMR-ul zice ca postlicealele sunt de vina. Dar voi, ca organizatie care se ocupa de integritatea meseriei de asistent, treaba pentru care luati o gramada de bani anual, de ce nu faceti nimic in legatura cu asta? Cum te asiguri ca membrii tai au competentele profesionale necesare, cand tu doar incasezi taxe si organizezi cate un curs sau examen din cand in cand (pentru care incasezi alte taxe)? A, termina scoala, au actele in regula, dar nu te intereseaza ca unii sunt hoti care nu stiu nimic?

• Alti (actuali) asistenti medicali inchid ochii la asa ceva, pentru ca “meseria se fura“, pentru ca “meseria se invata la spital“, pentru ca “degeaba stii teorie, daca nu stii practica” si cate si mai cate fraze goale folosite pentru a justifica impostura si devalorizarea educatiei. Toate comisiile de examinare au de regula un asistent medical in ele. Vad tot felul de loaze acolo, cu lucrari cumparate, cu cunostinte 0. SI nici in ultima ora nu iau decizia corecta: sa pice hotul. Du-te naibii, ce o sa zici cand o sa-ti intre cineva din familie pe mana unuia ca colegul meu Viorel, care dupa 12 clase nu stia sa citeasca sau sa scrie, in anii 2 si 3 nu a dat pe la scoala decat la cateva lucrari, habar-n-avea sa ia o tensiune, dar a terminat scoala cu succes.

• Evident, avem si elevii. Am primit intrebarea urmatoare (in diverse variante) de foarte multe ori in e-mailuri si mesaje pe facebook in ultimii 5 ani:
  

Multi romani vor sa faca meseria asta ca sa castige bani in afara. Nimic gresit in scop in sine. Dar, spre deosebire de alte meserii, nu poti sa o incepi cu cunostinte 0. Trebuie sa ai niste baze in anatomie, patologie, farmacologie, plus niste cunostinte practice. Si TREBUIE SA MERGI LA SCOALA!

Cand vii la scoala din an in pasti, ca Viorel, ce baza o sa strangi?

La naiba, stiu foarte bine cum e sa lucrez si sa merg la scoala. Si acum lucrez si studiez (on-line, macar nu trebuie sa merg fizic la ore). E greu sa le faci pe ambele. Mai ales ca adult, cu familie, facturi si altele pe cap. E aproape imposibil sa inveti ceva la un nivel acceptabil daca lucrezi full-time. Si e de-a dreptul furaciune sa faci ceea ce a facut si tipul din Suedia (si unii dintre cei care m-au contactat de-a lungul anilor): sa lucrezi in alta tara si sa iti “faci” studii postliceale in Romania (cu venit 2-3 ori pe an, pentru a cotiza si a trece semestrele.

Situatia asta nu e ceva nou. Pur si simplu asta e situatia in tara noastra condusa de hoti cu diplome inventate sau furate. Asa conducatori la asa cetateni. Daca ma consumam pentru toate porcariile petrecute in jurul meu, innebuneam pana acum.

Asta a fost si unul dintre motivele pentru care am plecat din tara – si pentru care nu am de gand sa ma mai intorc.

Ma dezgusta cei care vad stiri de genul asta si se arata jigniti de faptul ca strainii ne denigreaza tara. “De ce nu scriu ceva frumos despre Romania?”, zic ei. Si standardul “Sa scrie despre olimpici, despre Halep, despre Tiriac, Transfagarasan etc.”. Bai, stai un pic, avem 18 milioane de olimpici in tara si nu stiam eu? Suntem o tara care are un sistem de educatie extraordinar? Excelam la toate sporturile posibile, avem o economie excelenta, un guvern extraordinar si o infrastructura de invidiat si nu stiam eu?
Si daca le-am avea, asta nu schimba cu nimic adevarul stirii asteia: in Romania avem si niste oameni care fura, in loc sa munceasca.

Dar, cu toata capacitatea mea de-a ignora porcariile, nu pot sa inteleg de ce atat de multi asistenti medicali romani accepta situatia asta si nu li se pare deloc grava.

Viorel are aceeasi diploma ca mine si ca ei. Viorel poate oricand sa se angajeze intr-un spital (parintii lui aveau ceva bani). Viorel poate sa aiba grija de mama mea sau de nepotii mei sau de rudele oricui. Viorel habar-n-are ce face. Chiar nimeni nu vede cat de grava e problema?

Pe langa asta, atunci cand cineva vine in spital si e tratat de un Viorel, acel cineva va ingrosa randurile celor care nu au nici un fel de respect fata de meseria noastra.

Nu in ultimul rand, cu fiecare Viorel primit in randurile noastre, meseria in sine se dilueaza. Poate Viorel, daca se angajeaza, nu o sa omoare pe nimeni (daca are noroc). Poate o sa il invete cate ceva colegii, ca doar sunt si ei oameni. Dar Viorel, peste 1-2 ani, va invata pe altii. Ce rahat o sa-i invete? Ce o sa stie Viorel de antisepsie si asepsie, ce stie el de reactii alergice incrucisate, ce stie el de riscuri la cateterizare sau orice alte lucruri mici, dar importante per ansamblu?

Cum poti sa te bati tu cu pumnul in piept ca “Romania are personal bine-pregatit in sistemul sanitar” cand in fiecare an sute sau mii de “absolventi” ca Viorel ne ingroasa randurile?

Un pic despre emigrare

Am 34 ani.

Am copilarit in saracia lucie din anii ’90. Pe la 10-14 ani mancam foarte des cartofi cu branza si rosii – pentru ca altceva nu prea ne permiteam. Deh, familie de 5 oameni.

Pe la 14 ani a fost o mare realizare pentru mine sa-mi cumpar din banii mei o pereche de adidasi “de marca”, nu chinezarii “din piata”.

Prin liceu faceam orice fel de munca posibila pentru un minor, pentru a castiga un ban in plus, ca sa imi permit sa-mi cumpar un suc sau sa merg cumva la mare vara macar 1 saptamana.

Pana am intrat la facultate, in 2002, orice sondaj de opinie arata ca majoritatea tinerilor romani vor sa emigreze – oriunde. In perioada 2002-2008 a avut loc o schimbare de mentalitate, pentru 6 ani lumea credea ca lucrurile incep sa mearga bine si la noi. Salariile cresteau lunar, au aparut multe meserii noi (moderne), s-au inmultit multinationalele si Bucurestiul s-a modernizat (incet-incet). In acelasi timp, am avut o bula imobiliara care a facut viata in orasele mari foarte scumpa, chiar si cu salariile crescute.

A venit criza, salariile au inceput sa scada, leul a pierdut 25-40% din valoare fata de valutele mari in mai putin de 2 ani, ratele la credite au explodat, bula imobiliara s-a spart (unul dintre putinele lucruri bune).

Atunci a pornit valul 2 de emigrare masiva din Romania. S-a mai potolit abia prin 2013-2014, cand a reinceput.

Eu am emigrat abia in 2016. Nu zic c-am facut bine ce-am facut, nu recomand nimanui sa emigreze sau sa-mi urmeze exemplul. Fiecare trebuie sa-si ia deciziile pe cont propriu.

Am terminat Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu” din Bucuresti. Liceul “de olimpici”. Nu eram la clasa de olimpici (1 din 10) si nu am excelat la nimic in timpul liceului. Dar toata lumea a luat Bac-ul la mine in liceu (din generatia mea) si toata lumea a intrat la facultate.
Din pura consecinta a specializarii liceului, majoritatea colegilor mei au ajuns sa lucreze in IT. Si dintre cei care nu-s in IT, majoritatea o duc destul de bine in viata.
Dintre cei care au plecat, au plecat majoritar pentru bani foarte multi sau pentru posibilitatea de-a face cercetare sau pentru a-si indeplini un vis anume.
Dar nu cred ca am vreun fost coleg/vreo fosta colega care sa nu fi reusit sa ajunga chiar si in tara la un nivel de trai cel putin peste media Romaniei.

Da, daca termini unul dintre liceele mai bune din tara, ai sanse mai mari sa fii oarecum peste medie si sa te descurci ulterior destul de bine in viata.
Cine ar fi crezut? 🙂

Ei bine, cu toate ca nu eram sarac, nu eram deloc multumit de situatia mea financiara dupa 2009, cand salariul meu a inceput sa scada vertiginos. Asa ca in ultimii 6-8 ani am fost martor interesat la multe discutii pe tema emigrarii. Multe cu fosti colegi, multe si cu necunoscuti pe internet, multe si pe blogul sau pagina mea de facebook.
Nu in ultimul rand, ultimii 3 ani i-am petrecut in strainatate.

As putea spune ca am tras niste concluzii informate pe tema emigrarii.

In primul si primul rand, nu exista nimic pe lumea asta care te pregateste pentru emigrare. Poti citi o gramada de informatii inainte, poti sa te documentezi ce ar trebui sa faci pentru a iti face primele zile/saptamani/luni mai usoare, dar asta nu inseamna ca neaparat o sa fie totul perfect. Sunt o gramada de lucruri asupra carora n-ai control sau factori pe care nu-i poti lua in calcul. Si multe depind si de motivatia personala pentru emigrare si de taria de caracter a fiecaruia.

 

Apoi, atunci cand te interesezi despre viata ca emigrant intr-o tara/un oras, ca orice altceva in viata, tind sa fie doar 2 tipuri de naratiuni de la emigranti. Prea pozitiva sau prea negativa.

Pe de-o parte sunt unii care prezinta realitatea prea optimist, fie pentru ca ei au avut niste avantaje la inceput, fie pentru ca pur si simplu le place foarte mult situatia lor din locul ala. Asta e gresit, pentru ca nu exista nimic perfect pe lumea asta, ceea ce unii ar vedea drept ideal, altii nu ar suporta si, desigur, nu toata lumea emigreaza si ajunge sa castige mult mai mult decat clasa de mijloc din locul unde emigreaza.
Pot da multe exemple de emigranti romani in Londra  care lauda totul de-acolo – dar fie o fac din spatele unor venituri mult peste media locala, fie sunt unii care accepta sa stea inghesuiti cu straini in casa, pentru a avea mai multi bani la dispozitie. Desigur, fiecare e liber sa faca ce vrea, dar viata nu e roz pentru toata lumea.

Pe de-alta parte sunt cei care prezinta realitatea prea negativ. Pentru ca ei au avut experiente negative, pentru ca nu sunt multumiti de viata lor, pentru ca locuiesc intr-o zona rau-famata samd
Exista probleme peste tot. Parisul sau Londra sau orice alt oras mare occidental poate parea foarte frumos cand esti doar turist, dar descoperi multe probleme doar atunci cand locuiesti acolo – si vezi ca unde-ti permiti tu sa locuiesti, nu mai e asa frumos.

Ambele tipuri de naratiune sunt viciate de opiniile personale. De asta cred ca e posibil sa fii pre-conditionat sa vezi lucrurile intr-un mod gresit atunci cand ajungi in Strainezia.

Pe scurt, e bine sa se ia orice opinie personala a cuiva despre emigrare cu un gram de sare. 🙂

 

Apoi, o problema des intalnita la romani este cea a banilor. De multe ori toate opiniile legate de emigrare se rezuma la bani. Cati faci, ce iti poti permite sa iti iei, cum poti sa-ti iei masina, telefoane, vacante scumpe si-atat.
Nu totul se rezuma la “cat e salariul”. Daca pleci din tara DOAR pentru a avea un salariu mai mare, de multe ori asta nu va fi suficient pentru a fi multumit cu viata ta de emigrant. Si apoi ajungi sa fii emigrant din ala care spune ca totul e nasol in strainatate.

Sigur, are o importanta sa stii cat vei castiga. Logica mea e simpla: daca pleci intr-o anumita tara vestica si obtii acolo un salariu apropiat ca valoare cu cel mediu pe economie, inseamna ca o vei duce acolo cam la fel ca majoritatea oamenilor din tara respectiva. Atata timp cat ei nu emigreaza in valuri, ca romanii, inseamna ca viata nu e asa grea cu salariul mediu.
Sigur, e putin probabil ca viata sa devina “excelenta” brusc, dar daca pleci din tara crezand ca pui piciorul in Strainezia si imediat o sa devii Abramovici, atunci delirezi.

O alta fateta a aspectului financiar este cea a nemultumirii constante. In toate grupurile de facebook, pe orice forum sau la comentariile la orice articol de stiri unde gasesti oferte de munca in alta tara, o sa vezi nenumarati romani care incep sa zbiere “mama, ce salariu mic, ce saracie, sclavie, nu poti trai cu asta” samd. Sigur, exista si joburi prost-platite, dar, cel putin in domeniul sanitar, nu vei muri niciodata de foame sau nu vei fi “sarac”.
Cate oferte de munca in Anglia am vazut platite cu 17-19 lire/ora, urmate de zeci de mesaje in care romanii ziceau imediat ca e putin, asta e exploatare, saracie, ca nu poti trai cu banii aia samd. La fel si in Elvetia, am vazut oferte de munca pentru asistenti medicali cu salarii normale pentru Elvetia, imediat romanii cu “dar asta e putin, nu poti trai cu asta samd”.

DA, intotdeauna se poate mai bine, se poate obtine mai mult, in anumite conditii, dar daca te plangi tot timpul ca un salariu peste media din tara respectiva este “mic” nu esti tu mare inteligent, esti doar un om ahtiat de bani, deconectat de la realitatea care-l inconjoara SI care a uitat SARACIA reala din care a plecat din tara.

In continuarea temei comentariilor despre aspectul financiar al emigrarii, exista o tendinta raspandita printre romani de a prezenta realitatea financiara drept inacceptabila. Asta costa atata, aia costa atata, cu salariul ala nu poti trai deloc acolo. Ete na!
Depinde de unde pleci, e adevarat. Dar nu emigrezi din Romania pentru ca o duceai bine foarte bine acolo.
Deci daca la finalul lunii sau a anului tragi linia si ai mancat tot timpul ok, ai avut 2 sau mai multe concedii in strainatate SI ai strans si niste bani, eu zic ca o duci bine. La asta se adauga si cheltuielile de baza (utilitati, telefon, transport, ingrijire personala si haine), desigur.

 

 

Vai, cata postarea am scris doar ca sa explic de ce ma enerveaza pe mine intrebarea “cat e salariul?”

Si ca, daca te iei dupa ce spune lumea, de cele mai multe ori o sa ramai cu impresii gresite si nu o sa realizezi nimic.

Lipsa de respect

Am mai scris pe tema asta (sau aici) atunci cand eram doar un amarat de elev de postliceala in practica/voluntariat prin spitale.

Mi se pare foarte trist ca de obiceiurile astea nu ne debarasam si ca 5 ani nu au schimbat nimic.

M-am intors in tara pentru 11 zile.
Intoarcerea in tara e intotdeauna o experienta in sine. Pe langa faptul ca treci de la o organizare a lucrurilor (in general) la o stare de dezorganizare aranjata, te intalnesti tot timpul cu lucruri pe care le regreti si cu lucruri pe care sperai sa nu le mai vezi vreodata.

Faci cum faci si ajungi de multe ori sa fii contra-timp, ai prea multe locuri unde trebuie sa mergi, lucruri de rezolvat, oameni de vazut.

Eniuei, unul dintre lucrurile pe care vroiam sa le fac a fost sa imi iau niste sange pentru niste analize. Imi trebuie pentru a lucra ca agency nurse aici si pe bune de vad vreun motiv sa platesc 140 lire pe 2 analize in UK, analize care ma costa 60 lei in Romania (chiar 55 cu card de fidelitate 🙂 ).
Ma rog, analizele din Romania nu prea sunt recunoscute in Anglia, dar am un plan. Trecem peste.

Am ales o clinica privata mai mare, care ofera rezultatele si on-line si care era si oarecum aproape de casa. Unde imi faceam eu analizele inainte de-a emigra.
Am aflat ca s-au schimbat lucrurile, nu se mai recolta sange la clinica cea mai apropiata, dar puteam sa merg la un alt laborator al lor, situat intr-un spital care nici el nu era foarte departe de mine.

Pentru ca asa e sistemul in Romania, e un laborator privat care functioneaza intr-un spital de stat. Din ce am inteles, majoritatea clientilor laboratorului vin tot din spital, de la etajele superioare – pentru ca aici se fac majoritatea analizelor spitalului. Iar pentru cele care nu sunt decontate “de casa” trebuie sa plateasca pacientii.

Evident ca nu era nici o placuta care sa te ghideze catre laborator, a trebuit sa intreb un vanzator de la unul din chioscurile din spital. Cu tot sfatul lui, am ajuns intr-o casa a scarii prost luminata, cu niste echipamente medicale dezafectate zacand pe acolo. Noroc cu o asistenta care cobora cu niste analize, pe care am intrebat-o daca sunt unde trebuie si care m-a ghidat s-o iau la dreapta, pe alt coridor prost luminat.

Cam pe aici deja eram deranjat de alegerea mea, de ce naiba nu am mers eu la Synevo sau la alta clinica privata care era mai departe de mine? Comoditatea asta…

Pana la urma a trebuit sa stau la coada dupa 2 asistente din spital, care venisera sa lase niste sange/urina la analize.

Am avut o senzatie ciudata, asta e ceea ce faceam eu in timpul scolii (si uram fiecare secunda din drumurile astea la laborator).

La laboratorul spitalului meu ajung doar daca nu am chef sa astept dupa un porter: am vreun frozen section de dus la histopatologie de urgenta sau am sange de ridicat pentru vreun pacient (tot de urgenta).
Aici ar fi trebuit sa fac asta zilnic. Ha!

M-am amuzat in sinea mea de faptul ca ambele asistente aveau ceas, bratari, inele si lantisoare si duceau mostrele in cosuletele alea de plastic omniprezente in Romania. Doua chestii care nu prea-s permise in tara mea adoptiva.

Altceva, de data asta chiar deranjant, a fost faptul ca asistentele trebuiau sa vina cu plata pentru fiecare analiza in parte. Nu stiu altii ce cred, dar intr-un sistem medical cu atatea probleme ca cel de la noi, mi se pare extrem de deranjant sa pui o asistenta medicala sa se ocupe de plata unor analize.
Inteleg ca simbioza asta public-privat e inevitabila (oare?), dar trebuie sa existe alta solutie pentru a face ca banii aia sa nu trebuiasca sa treaca pe la asistentele medicale ci sa mearga direct de la pacient la laborator.
Eu unul, cand m-am facut asistent, am facut-o ca sa am grija de pacienti, nu sa ii pun sa-mi dea bani mie ca sa platesc eu niste analize. De plati ar trebui sa se ocupe o casierie, nu angajatii unei sectii medicale.

Oricum, ce mi s-a parut chiar enervant (de aici si titlul postarii) a fost felul in care doamnele de la laborator au vorbit cu cele 2 asistente.

La una au tipat pentru ca a lasat niste mostre, a plecat, apoi s-a intors peste 5 minute (pe ceas) cu altele.
“Nu se face asa ceva, e inacceptabil, nu ti le primesc, cum adica sa imi aduci astea in 2 transe?”
Fraticule, zici ca i-a aruncat cu sange infectat in ochi, nu ca i-a adus niste mostre pentru catalogare inainte de prelucrare…

La ailalta s-a rastit tanti de la casa/calculator/registratura (le facea pe toate la singurul calculator care functiona) pentru ca i-a adus asa multe. Apoi i-a vorbit urat cand i s-a spus ca “mai am cateva sa va aduc”.

Doua asistente medicale care doar au adus niste mostre la laborator – iar pentru asta au avut parte de tipete si cuvinte urate si nervi. Sigur, o sa para o prostie pentru multi asta, dar chiar m-am dezobisnuit cu asa ceva.
In cazurile in care nu mi-a convenit cum mi-a vorbit cineva in spitalul meu (si am facut plangere), de fiecare data am folosit o fraza “if I wanted people to yell at me in a hospital, I would have stayed in Romania“. Nu stiu de ce, dar speram ca nu mai e chiar asa…

Dupa ce am stat la coada asta pentru vreo 10-15 minute, mi-a venit si mie randul.

Mama, zici ca era alta persoana tanti de la calculator (o femeie la 50-55 ani). Mi-a zambit mieros, mi-a vorbit cu “dumneavoastra” (nu cu “ce vrei” si “ce vii cu astea aici” cum a vorbit cu colegele mele de meserie). I-am zis ce teste vreau si i-am dat o scuza partial adevarata, pentru ca n-aveam chef sa-i explic unde lucrez si pentru ce-mi trebuie. “Imi trebuie pentru ca am avut o intepatura cu un instrument medical dintr-un pacient si vreau sa fiu linistit”.
Am avut intr-adevar needlestick injuries in UK, dar m-au testat si testat si pacientii (deci era partial adevarat) – mie imi trebuie analizele pentru ca am nevoie de o varianta a lor din ultimele 3 luni pentru agency nursing, dar explica-i asta lui tanti “ce vrei“.

Vai, dar cand i-am spus de ce imi trebuie analizele, tanti a tras concluzia c-as fi doctor. “Vai, dar se poate, domnu’ doctor, cum s-a intamplat? Asteptati doar o secunda si va tiparesc asta si platim si gata, va rezolva coleguta mea acolo”. Dupa ce am platit analizele s-a si ridicat de pe scaun sa-mi arate unde sa merg sa mi se recolteze sangele.

Acolo era cealalalta colega a ei, care se rastise la prima asistenta medicala. Mie mi-a vorbit doar cu dumneavoastra, s-a aratat si empatica pentru mine cand a vazut ce analize-mi fac. Ma auzise mai devreme cand spuneam de ce-mi trebuie analizele, si ea m-a luat cu “vai, dom’ doctor, dar sa fiti atent pe viitor“.
N-a folosit manusi si nu s-a spalat pe maini, dar deja vroiam prea multe, nu?

De ce naiba mi-au vorbit mie asa mieros si cu asistentele asa urat? In conditiile in care ambele asistente au fost cat se poate de calme, nu au vorbit urat si nu au facut decat sa aduca niste sange/urina pentru teste…

De ce nu poti fi calm si politicos cu toata lumea (in masura in care o poti face cel putin pentru o persoana)?

Jobul perfect pentru prea multi romani

Ieri a povestit Vlad Petreanu pe blogul sau tema diminetii si raspunsurile ascultatorilor emisiunii sale matinale:

“care cred ei că e cea mai bună meserie în România, pornind de la studiul acela care spune că românii respectă meseria de profesor, dar nu le-ar recomanda copiilor lor să devină dascăli.”

A primit majoritar raspunsuri jumatate la misto, jumatate adevarate, in care meseria ideala e cea in care poti face cumva sa iti vina bani prin smecherie, fara sa muncesti prea mult, fraierindu-i pe altii, fara sa inveti cine stie ce.

Din comentariile de pe facebook, foarte putini enumerau niste meserii care nu erau de parlamentar, preot, smecher, combinator etc. Nici un doctor, un fizician, un astronaut, un pilot, un cercetator, orice.

Oare asta e tot ce-si doresc romanii sa fie*?

Azi am vazut o stire ProTV:

7 angajati vin zilnic si monitorizeaza un sistem de 21 de milioane de euro care nu merge.

Centrul de comanda al Sistemului de management al Traficului, aici ar trebui sa fie creierul unui program care a costat 21 de milioane de euro. Dar nu apare nimic pe aceste ecrane pentru ca o lucrare intre Piata Sudului si Piata Victoriei a taiat cablurile. Cum nu exista contracte de mentenanta, nu are cine sa repare situatia. Si nu de ieri de azi, ci de la jumatatea anului.

Poate parea incredibil, dar cei 7 angajati care monitorizeaza aceste calculatoare vin la serviciu degeaba de aproape jumatate de an. Se uita pur si simplu la aceste monitoare si dupa 8 ore pleaca acasa.

7 angajati vin la munca de jumatate de an, stau 8 ore la serviciu si se uita la niste ecrane albastre, apoi pleaca acasa. Salariul (mic, mare, nu conteaza) vine, ei au venit la munca, totul e in regula.

Si daca prin absurd am putea accepta ca unul dintre ei a facut vreun referat la conducere, cum sa mergi la munca 6 luni si sa nu faci nimic? Cata lipsa de perspectiva sa ai? Cat de limitat sa fii sa crezi ca se va putea la nesfarsit asa?

Sa zicem ca vor dori candva sa plece de acolo (chiar daca se va repara sistemul). Daca se uita cineva pe cv-ul lor si vede perioada asta, poate ca ei vor minti si vor spune ca au muncit pe branci, ca nu a fost vina lor oricum, ca hâr, ca mâr. Dar la orice mica verificare s-ar vedea ca au stat 6 luni si au frecat menta. I-ar angaja sau pastra cineva pe orice pozitie intr-o companie privata dupa aceasta experienta? Durerea mea, la interviuri esti luat la intrebari pentru o pauza de 1-2 luni in experienta ta, dar pentru 6 luni de frecat menta pe bani publici cum ai fi privit?

Sa presupunem ca iti convine salariul si faptul ca nu faci nimic. Dar asta e tot ce vrei de la viata ta? Sa mergi la un job unde NU FACI NIMIC 8 ore?

Si nu in ultimul rand: salariul lor e platit din banii mei, din banii tai. De asta imi platesc taxele in tara asta, ca sa stea unii degeaba zi dupa zi, luna dupa luna? Nimeni (ei, colegii lor, superiorii lor) nu-si da seama cat de daunator e pentru imaginea si-asa terfelita a aparatului Statului un exemplu din asta?

Daca as lucra la Stat, pentru fiecare injuratura pe care mi-am luat-o vreodata de la un roman nervos care ma acuza ca nu-mi fac treaba repede, bine si mai stiu eu cum si ca stau degeaba toata ziua, DESI EU MUNCESC, i-as injura indoit pe astia si pe superiorii lor.

Eu sunt curios:

Cati dintre romani ar face la fel in situatia nefericitilor astora?

• Accept ca e putin probabil ca un doctor, cercetator etc. e putin probabil sa aiba timp sa comenteze la o asemenea intrebare. Dar rudele, prietenii lor – ar avea timp (si ar putea comenta, daca ar fi in stare sa recunoasca ceva special).

Si  accept si ca nu poti trage concluzii din esantioane limitate. Dar realitatea din jurul nostru nu e oare fix populata cu oameni ca cei care raspund la intrebarea de mai sus ca cei din esantion?

Trenul in Romania secolului 21

Sotia mea are niste prietene care n-au masina si n-au gasit pe nimeni care sa le ia la Cluj. Si-au facut rezervari la tren cu cateva saptamani inainte – nu au gasit decat bilete pentru luni seara (desi vroiau sa plece de mai devreme).

Din ce am inteles eu: Trenul-minune cu care au plecat ele a plecat cu intarziere de minim 30 de minute, la 23 si ceva pleca din Cluj. A ajuns in Bucuresti la 11:20 azi.

13 ore si ceva. In conditii de noapte – deci cu șine dilatate probabil mai putin. In 10 ore ar face trenul in mod normal calatoria de 497 km (zice infofer.ro).

O mica comparatie cu Austria:

Parndorf (care e foarte aproape de granita cu Ungaria) – Sankt Anton am Arlberg (care e foarte aproape de granita cu Elvetia): aproximativ 630 km

Durata calatoriei cu trenul este de 7 ore si 11 minute (cu aproximativ 30 de minute pierdute in asteptarea trenurilor de legatura prin Viena).

Costul este de minim 29 euro (pentru cls. a 2-a, rezervare facuta cu 2 saptamani inainte). Nu ma credeti – verificati OEBB

In 1894, intr-un articol destul de amuzant ca relatare de epoca, un jurnalist american spunea ca trenul (in Transilvania imperiala) facea 8 ore intre Cluj si Brasov. In Romania moderna, pentru 94,5 lei primesti niste vagoane un pic imbunatatite si o durata a calatoriei sensibil mai mare decat acum 121 de ani!

Ultima data cand am mers cu trenul in Romania aveam 21 ani. Treceam in anul 4 la facultate, aveam vreo 10 milioane de lei stranse pentru o vacanta la mare (munceam deja de 1 an) si plecam cu 4 prieteni spre Costinesti. Luam personalul de la (aproximativ) ora 21:00 din Gara de Nord. Stiam ca va face vreo 5-6 ore pana in Constanta, unde trebuia sa mai asteptam un accelerat catre Costinesti. Ne-am luat frumos bilete si hai sa asteptam.

N-am stiut ca plecam inainte de Stufstock (primul sau al doilea organizat vreodata, cred). In gara – macel de oameni. Dar MACEL! Dam peste un coleg din liceu, care ne spune ca el a venit doar “ca sa ii prinda loc unei prietene” si ca el va fugi spre tren cand vine, ca sa se urce din mers si sa pastreze un loc. Am ras de el cand ne-a spus asta.

Cand a venit trenul, am regretat ca n-am facut-o si noi. Urcatul in sine a fost o aventura. 1 coleg s-a urcat pe langa locomotiva, altul la cateva vagoane de coada, noi pe la mijloc. Noi fiind eu si 2 frati inalti (193 si 186 cm), care m-au ajutat pe mine sa “imi misc curul ala gras peste geam”. Adica am intrat intr-un compartiment (deja plin) PE GEAM! In compartiment erau 12 oameni deja si au mai venit 4 rapid. Printre ei: un mos si o babuta care au coborat la Fetesti si un grup de vreo 10 liceeni de prin Ferentari (erau mai bronzati si au cantat tot drumul manele). Dupa cateva ore, colegul mai aproape de noi ne-a gasit. S-a strecurat cumva. Cum eram deja 19 oameni intr-un compartiment, el a stat strivit de geamuri pana la Constanta.

Ultimul coleg n-a fost prea norocos. Si-asa era cel mai pricajit dintre noi, mai era si ochelarist si politehnist. A nimerit pe langa niste roacari beti. Unuia dintre ei nu ii placea tricoul lui (avea unul cu un craniu – gen Punisher). Tot drumul l-a amenintat ca-l bate pentru ca “nu-i place tricoul lui satanic“. Pe unul dintre ei il stia din liceu, dar ala cu greu l-a oprit pe voinic. Ne tot suna “bai, veniti sa ma luati de aici“. Ceva imposibil de realizat in aglomeratia aia.

In Constanta, voinicul s-a calmat rapid cand a vazut ca vin 3 oameni de 186+ spre el, ca sa-l salute pe prietenul pierdut.

Am ajuns in Constanta cu intarziere de vreo 3 ore, trenul de legatura cu Costinestiul a venit si el cu intarziere, am ajuns in Costinesti cand venea lumea la plaja. Pe la 7:30.

Mi-am jurat ca nu mai calc intr-un tren in Romania.

Pana acum mi-am tinut promisiunea.

drepturi imagine: Adevarul.ro

Ai fi lingusitor daca ai sti ca vei obtine ceva?

Dar pe degeaba?*

Am o fosta colega de scoala (cu o generatie mai mare). Femeie la casa ei, cu facultate si ceva cariera inainte de postliceala de AM. Acum deja lucreaza in afata tarii. In toate discutiile noastre, era tot timpul dezamagita de ceea ce ne ofera scoala noastra – pentru ca, la fel ca mine, crede ca ar trebui sa ne pregateasca mai bine pentru meseria noastra. Si ea afirma ca problema vine si de la elevi si de la Stat/”sistem”, dar scoala nu face decat s-o exacerbeze.

Tin minte o discutie pe care am avut-o pe tema farmacologiei, dupa ce o asistenta a insistat sa-mi demonstreze ca stie mai multe decat mine la Bals, pe tema cefalosporine versus fluorochinolone. Mi-a tot zis “cum, pai voi nu ati invatat asta, trebuia sa stiti asa ceva din anul 1, ce fel de elevi sunteti voi de nu stiti asta in anul 2?”. Am recunoscut ca nu stiam, am mers acasa si am cautat cursurile din anul 1. N-am gasit nimic, apoi am stat si am invatat eu de capul meu. Farmacologia e materie de an in anul 1. Am intrebat si eu colegele (teoretic printre cele mai bune eleve ale scolii), oare in clasele lor li s-a predat asa ceva? Mi-au raspuns mai multe ca nu.

Era una dintre cele mai dezamagite persoane dupa experienta avuta anul trecut in perioada de practica intr-o clinica din Uniunea Europeana – sustinea ca, intr-un final, am obtinut doar niste hartii cu o valoare indoielnica, pentru ca totul a fost relativ prost gandit si pus in practica. Adica am invatat prea putine lucruri cu adevarat utile acolo.

Cine a scris o mica postare pentru scoala noastra mult-iubita luna aceasta, laudand fix perioada aceea de practica si multumind din inima scoalii pentru “oportunitatea” aceasta?

Fix in perioada asta au inceput sa se elibereze diplomele de absolvire a studiilor. La 9 luni de la absolvire. Scoala zice ca Ministerul e de vina pentru situatie, Ministerul zice ca Inspectoratul Scolar e de vina, Inspectoratul Scolar zice ca a fost vina Ministerului, dar ei au rezolvat si acum e vina scolii. Asistentul Medical plecat in alta tara are nevoie de diploma pentru a profesa in afara (anumite tari accepta o adeverinta temporara, dar cer diploma as soon as possible). Diploma nu se elibereaza decat in persoana, fara intermediere, fara procura, fara nimic.

Oare mesajul lingusitor a aparut pentru a o scuti de un drum inapoi in tara (bani, bataie de cap pe avion etc.)?

Oricum, eu mi-am pus aceasta problema: daca as fi in situatia ei peste 1 an, as accepta sa pup in fund scoala care m-a dezamagit 3 ani de zile pentru un beneficiu real?

*Banc:

Un tip o întreabă pe o doamnă:

– Doamnă, te-ai culca cu mine pentru 1 milion de dolari?

– Dar de ce mai întrebi?  Da, aș face-o.

– Dar pentru 10 dolari?

Femeia:

– Ce fel de femeie crezi  că sunt?

Tipul:

– Am stabilit deja ce fel de femeie ești, acum doar negociam prețul.

Inca o stire trista despre spaga la romani

Prima data am citit-o pe site-ul Kamikaze.ro, sub titlul “DNA Constanța a salvat un pacient de la moarte”.

Pe scurt, ei zic ca “unui batran cu o pensie de 400 lei/luna” i s-au pretins 3.000 lei de catre seful clinicii de cardiologie a unui ditamai spital judetean (Constanta). Pretins pentru o operatie pe cord. Batranul s-a dus la DNA, care a facut un flagrant dupa ce operatia s-a petrecut, pentru ultima mie de lei (primele 2 mii ar fi fost date inainte de operatie, din banii DNA, zice Kamikaze).

Cum nu exista operatii pe cord neimportante, e clar ca operatia era vitala pentru batran.

Desi la prima citire pare prea josnic ca sa fie adevarat, exista articole in presa “serioasa” pe tema asta, care zic aproape acelasi lucru (mai putin informatiile despre pacientul denuntator) – mediafax sau Adevarul.

Exista si un comunicat sec al Directiei Nationale Anticoruptie:

Din ordonanţele de reținere întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17.11.2014, în calitate de medic primar și șef al Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie cardiovasculară din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, inculpatul Militaru Marius a pretins suma de 3.000 lei de la un denunțător, condiționând, de remiterea acestei sume, efectuarea unei operații chirurgicale pe cord, de care depindea supraviețuirea pacientului.

La data de 24.11.2014, inculpata Arhire Nicoleta, medic anestezist în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a pretins de la denunțător, în legătură cu intervenție chirurgicală anterior menționată, suma de 1.000 lei pentru sine și suma de 2.000 lei pentru Militaru Marius.

La data de 05.12.2014, inculpaţii Militaru Marius şi Arhire Dorin (soțul lui Arhire Nicoleta) au primit, de la același denunțător, suma de 2.000 lei, respectiv 1.000 lei, în legătură efectuarea operației chirurgicale sus menţionate, asupra denunțătorului.

La data de 15.12.2014, inculpatul Militaru Marius a mai primit încă 1.000 lei de la denunţător, ca rest al sumei de bani iniţial pretinse pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

LE: Evenimentul Zilei scrie ca totul s-ar fi petrecut asa cum relata kamikaze initial: denuntatorul a fost internat in martie in clinica cu pricina, a fost externat pentru ca nu a avut de unde sa plateasca o spaga CERUTA de 5000 lei pentru operatia de cord. In noiembrie a suferit un atac de cord, a fost internat la spital, unde i s-ar fi cerut 3000 lei pentru aceeasi operatie. A fost externat, a incercat sa se reinterneze, oferind 200 lei spaga – pensionarul avea doar 441 lei pensie. I s-a refuzat internarea. S-a dus la DNA si restul e poveste.

Cateva observatii proprii:

• oriunde am cautat, nu am gasit si apararea medicilor incriminati.

• daca totul s-a petrecut fix ca in rechizitoriul procurorilor, este deplorabil. Faptul ca exista medici sus-pusi care accepta spaga (sau multumiri pentru activitatea lor) nu este o noutate. Dar nu cred ca e vina lor. La naiba, daca medicul e bun si te-a tratat sau ti-a tratat ruda bine, atunci de ce sa nu ii multumesti? Dar faptul ca un om care n-o duce deloc rau (vezi declaratii de avere publice aici) ar CERE bani pentru a-si face meseria mi se pare josnic.

• or mai fi si uscaturi in anumite locuri, dar sefi de sectie de spital mare nu ajung niste ageamii. Din scurtele mele interactiuni (unele tangentiale, altele in calitate de pacient/ruda de pacient) cu niste medici din astia cu vechime mare si pozitii bune, as putea afirma ca majoritatea merita sa fie acolo unde sunt. Si merita platiti bine pentru ceea ce fac. Si daca pacientii isi permit, merita toti banii de “multumire”. Am fost prezent de mai multe ori la vizite (sau chiar la mici proceduri) ale unor sefi de sectie. Bai, pe bune de nu pareau sa dea pe afara de cunostinte medicale. Era chiar o placere sa ii auzi diagnosticand un pacient sau facand ceva. Cantitatea de cunostinte medicale pe care o are un asemenea medic e imensa. Prin simpla eliminare a lui din sistem poti pune in pericol (virtual) viitori pacienti in stare foarte grava, care poate ar fi putut fi tratati doar de ei. Pe de alta parte, daca nu tratau pacientul decat pentru o spaga consistenta, parca toate meritele lor dispar. Dar asta ramane de stabilit in cazul asta de Justitie.

• spaga e spaga. Ca medicii (sau personalul sanitar in general) nu ar trebui sa fie asimilati functionarilor publici nu contest. Dar atata timp cat medicul lucreaza intr-un spital de stat din Romania, el nu ar trebui sa CEARA bani in plus pentru ceea ce face.

• Romanii retin exemple de genul asta, foarte rar retin si diverse avansuri in medicina de la noi. Si uite asa se impamanteneste ideea ca la noi in spitale se moare pe capete si intri sanatos si iesi mai bolnav si mai sarac. Si tampenii de genul “toti medicii sunt spagari” sau “toate asistentele medicale stau cu capul dupa spaga, nu dupa pacienti”.

In contrapartida la stirile de genul asta, avem:

Roman operat pentru Cardiomiopatie hipertrofica obstructiva.

Anevrism aortic operat hibrid (interventional si chirurgical) in Romania.

Hidrotorax fetal bilateral tratat in utero in Romania

Embolizare prostatica realizata pentru prima oara in Romania.

Ce ai face in cazul asta?

Se da urmatoarea situatie ipotetica:

Tu, X, urmeaza sa pleci in străinezia. Un fost coleg te-a recomandat pentru un post foarte bine platit in firma unde lucreaza, totul a decurs ca uns apoi, acum ai un contract pe o anumita perioada. Ai muncit toata viata ta pentru ceea ce ai, ai o meserie de viitor, cu un pic de chin ai reusit sa-ti iei si un apartament (pentru care nu mai ai nimic de platit, multumita si ajutorului familiei).

Unde vei pleca nu vei avea grija locuintei (e inclusa in beneficiile jobului) iar salariul va fi semnificativ mai mare decat salariul mediu pentru acea tara (care oricum are un nivel de trai ridicat).

Ei, acum trebuie sa inchiriezi apartamentul tau. Apartamentul are avantaje: localizare, cladire noua, zona curatica (dar nu chiar de lux, orice ai vrea sa crezi tu, tiganii aia de la 2 strazi distanta nu iti cresc valoarea apartamentului) SI mici dezavantaje: mobilat simplu-spre-saracacios (de, pana nu de mult trebuia sa te ingrijorezi de ultimele plati pentru apartament, nu mai erau bani si de mobila), costuri de intretinere mari iarna (500 si ceva de lei/2 persoane zic eu ca nu e putin), transportul in comun accesibil, dar nu chiar “la doi pasi” (900m zice harta).

Un apartament comparabil se inchiriaza in zona cu 250-300 euro + garantie + eventualul comision al agentiei imobiliare.

Bonus: se presupune ca te consideri un om bun, in anumite limite (i.e. iti spui ca iti pasa de soarta prietenilor, familiei, oamenilor, in general).

Nu in ultimul rand, tu afirmi (oricui e prost sa te intrebe) ca pleci din tara nu pentru bani (ha!) ci pentru ca te-ai saturat de romanii astia “rai, nesimtiti si egoisti, care n-ar ajuta pe nimeni“.

Un prieten vechi (sa zicem) iti spune ca si-ar dori sa-ti inchirieze apartamentul, dar are venituri mici (in opinia lui) – pe undeva pe la salariul mediu net in Bucuresti. Iti ofera cu 100 euro mai putin decat minimul tau (150 euro, adica) si argumenteaza ca suta aia de euro nu ar insemna prea mult pentru tine, dar pentru el ar insemna diferenta intre a trai de la o luna la alta si a avea si niste bani pentru altceva decat “casa, masa si transport”. Asta ar insemna efectiv minim 1200 euro mai putin pe an pentru tine.

Ce faci?

• Inchiriezi apartamentul prietenului, pentru bani mai putini decat ai putea obtine pe piata.

• Ii oferi prietenului oportunitatea sa se mai gandeasca, atragandu-i atentia asupra faptului ca nu ii ceri garantie sau comision. Daca tot nu accepta bunavointa ta, inchiriezi la pretul pietei.

• Inchiriezi la pretul pietei, primului venit care “pare ok”.

• Inchei un contract cu o agentie si ceri un pret un pic peste ce ofera piata.

 

 

P.S. Nu am scris postul asta ca sa judec pe nimeni. Doar sunt curios ce ar face alti romani in situatia asta foarte plauzibila pentru Romania zilelor noastre.

3 “instantanee” de Bucuresti

La o terasa: 3 fete zgomotoase, la 20 si ceva de ani. Toate au telefoane de 3000 lei pe masa. Toate se plang ca au tot “aplicat la joburi si nimeni nu le-a chemat”. Dar cum? “Da, fata, am facut internshipuri la atatea firme, dar nimeni nu m-a pastrat”. “Da, si caut doar joburi de incepator, in PR, Advertising, Copywriting“. “Nimeni nu ma cheama, desi am facut si masterul ala, nimanui nu-i pasa de studiile mele”. “Da, cat mi-ar da, 1000-1200 lei, nu mult, dar ar fi mai bine decat nimic”. “Dar eu am gasit atatea joburi de educatoare, care nu cer experienta”. “Da, dar eu n-as putea face asa ceva niciodata”. Suma de 1000-1200 lei salariu lunar reapare in conversatie. Printre mentiuni despre vacante petrecute la Londra, Paris si in Spania.

La aceeasi terasa, peste ceva timp: apare un nene la 60 si ceva de ani, care nu iese in evidenta decat prin volumul cu care vorbeste la telefon. Vine un alt nene, la vreo 40 de ani, foarte gras. Incep sa discute relativ zgomotos despre viata “total lipsita de griji dinainte de pensionarea” primului nene. Si de munca prin tari arabe. Si de case de vacanta in Grecia si pe litoralul nostru. Si de vanzari de imobile (apartinand primului nene) pentru multe sute de mii de euro.

La semafor: un domn la vreo 70 de ani, imbracat foarte elegant, cu față de strain. Langa el, o fata de maxim 25 de ani, care arata clar a romanca (machiata strident, imbracata dezlanat, pe niste tocuri imense). Nu pareau inruditi dupa trasaturi. Mergeau catre un local din zona. Trebuie ca era dragoste adevarata.

O ora si douazeci si cinci de minute

Atata a durat o vizita la Evidenta Populatiei pentru o schimbare de carte de identitate si un Certificat de Cazier Judiciar. Sincer, Cazierul a fost un bonus, l-am luat in “doar” 10 minute care oricum erau moarte, deoarece trebuia sa astept la cealalta coada. 

Pentru a face rost de orice mic act de la Statul Roman, trebuie sa pierzi o gramada de timp, oriunde ai merge. Cine plateste pentru productivitatea pierduta, nervii si oboseala acumulate la cozi inutile? De ce nu se incearca comasarea si eficientizarea anumitor servicii administrative?

 

In cazul meu, intr-un spatiu ingust, nerenovat de pe vremea lui Ceausescu, se strang incredibil de multi oameni. Toata lumea vine dimineata, pentru ca de, lumea mai si munceste in tara asta. Ce inseamna asta? Nervi (“cine era ultimul?”, “Domne’, v-ati bagat in fata”, “sa se dea un teanc de cereri aici, in fata” samd), caldura, mirosuri, oboseala, inghesuiala, timp pierdut.

In 2014, intr-o tara din Uniunea Europeana, procesul de schimbare al actului de identitate se face aprope la fel ca inainte de revolutie. Singurele schimbari – fotografia se face digital, actul de identitate e plastifiat si se cer mai multe copii xerox “pentru dosar”.

Acuma, faptul ca se cer mai multe hartii, acte si hartiute pentru documentul de identitate al unui cetatean nu e neaparat absurd. In schimb, faptul ca trebuie sa aduci personal proprietarul locuintei stabilite ca “domiciliu” in actul de identitate este absurd…

E absurd sa chemi batranul de 85 de ani sa-si “ia in spațiu” copilul de 60 de ani. E absurd sa chemi parintele sa-si “ia in spatiu” copilul in general. Atata timp cat exista un grad de rudenie intre proprietar si cetateanul care vrea act de identitate, nu inteleg de ce e nevoie sa pui 2 oameni pe drumuri si la cozi (asta in conditiile in care nu te arati – ca entitate a Statului – dispus sa eficientizezi procesul de eliberare al actului de identitate).

Da, daca e vorba de persoane care nu sunt inrudite sau rude indepartate, inteleg drept necesara existenta unui contract intre cei 2 pentru a “domicilia” la o anumita adresa. Dar tot nu vad drept imperioasa prezenta proprietarului. Daca exista un contract legal de inchiriere sau o intelegere legalizata la notar – ar trebui sa fie suficiente.

Si la cazierul judiciar – desi se face interogarea unei baze de date (electronice) si certificatul se printeaza, tot e nevoie de multe semnaturi in catastife, pe cereri, pentru plata taxelor samd.

 

Administratia publica in Romania este prinsa intr-o stare perpetua “intre lumi“. Nu a renuntat la registre, hartii inutile, stampile, cereri completate de mana si eliberarea oricarei hartiute doar “in persoana”. Dar au introdus sisteme informatice peste cele invechite, care in loc sa simplifice munca o complica, pentru ca angajatii trebuie sa arhiveze totul in format electronic SI in scris.

 

Eu sunt curios cum isi reinnoiesc actele de identitate parlamentarii (sa zicem). Oare indura si ei aceleasi conditii ca restul romanilor?

Mama iar a fost sunata de un escroc cu metoda “Accidentul”

Am sunat-o zilele astea, am simtit-o un pic vesela.

– S-a intamplat ceva, ai vocea un pic shimbata, parca vrei sa-mi zici ceva?

– Mămică, m-au sunat iarasi unii care mi-au spus ca ai facut un accident si ca intri la inchisoare

• Aoleu, si ce ai facut? De ce nu m-ai sunat imediat? Parca ti-am zis ce sa faci in cazul asta: ori sa-i tii de vorba pe un telefon si sa suni la politie, ori sa ma suni pe mine

– Eh, nu m-am gandit asa departe. M-a luat cu “Mamăăă, am facut accident. Mama, intru la inchisoare. Mama, ma doare. Mama, scapa-ma”.

• Hai, zi-mi ce ai facut mai departe, te rog, nu o mai lungi.

– L-am intrebat “Cum te numesti?“

• Si ce a facut?

– Mi-a zis din nou “Mama, scapa-ma, ma doare capul rau…”. I-am taiat-o scurt “Zi-mi, domne’, cine esti“.

• Si?

– Si ce? A inchis, ce sa faca si el.

 

Pentru cine nu stie, acum cateva luni, un escroc din asta a sunat-o pe mama mea si a speriat-o de moarte. Ăla n-a obtinut nimic, mama a avut prezenta de spirit sa-mi sune fratele si sa afle ca sunt bine-mersi. Eu am facut o plangere la politie, soldata cu o vizita a politistilor la mama acasa si cu un raspuns laconic sosit prin posta “Politia intreprinde cercetari“.

 

Ura patologica fata de aproape

Orice articol despre protestele cadrelor medicale trezeste reactii intense pe oriunde apare.

Astazi am citit despre protestul de ieri unor cadre medicale (aproximativ 100 – majoritar infirmiere/asistente/brancardieri, din ce inteleg) in fata Ministerului Sanatatii.

Citez din articol: Proteste în sănătate: „Nu suntem călăi. Suntem priviți ca șpăgari, dar nu e adevărat”

Silvia lucrează ca infirmieră de 7 ani și are un salariu de 900 de lei, cu tot cu vechime și sporuri

Tânărul de 31 de ani lucrează ca asistent medical de 4 ani și câștigă în jur de 1.500 de lei, cu tot cu bonuri de masă. Pentru a ajunge la această sumă face 8 gărzi pe lună

Florin, asistent medical la secția de psihiatrie într-un spital din Arad, este nemulțumit în primul rând de salariile mici. Timp de 11 ani, din 1994 până în 2005, a fost infirmier, iar apoi a devenit asistent. Acum, la 42 de ani, are salariu de 1.400 de lei

Asistentele medicale pot ajunge să câștige mai mult (în jur de 2.000 de lei lunar), dacă fac ture de noapte și dacă au studii superioare: „Dar sunt asistente care lucrează numai dimineața și nu au ture de noapte. Unde nu sunt sporuri specifice, se câștigă 1.300 – 1.500 la vechime maximă

Conteaza pentru romani faptul ca oamenii astia fac o meserie grea, intr-un mediu infect (la propriu si la figurat), ca sunt lipsiti de lucruri de baza pentru a-si face meseria (medicamente, seringi, manusi, echipamente care chiar sa functioneze etc.) pentru care studiaza destul de multi ani (ok, brancardierii si infirmierele nu, dar ei sunt putini, oricum)?

Aveam o perioada moarta la munca, am numarat si categorisit comentariile facute dupa articol (90 de comentarii primare – pe comentariile facute la comentarii le-am ignorat).

Iata ce cred (repet) 87 de romani (am ignorat 3 raspunsuri duble) dupa ce citesc articolul de mai sus:

• (aproape) toti angajatii din sanatate sunt spagari (si/sau prosti): 39

• sunt alaturi de protestatari (si/sau au observatii pertinente): 12

• medicii sunt spagari si/sau culmea rautatii in Romania (dar ignoram mesajul articolului “personalul sanitar este prost platit“): 18

• raspunsuri total paralele cu subiectul: 11

• sugestii/observatii tampite (privatizarea e solutia, adevarul e la mijloc, sa se aplice metode SF): 6

Nu este primul articol de genul asta citit in ultimii ani de mine. Indiferent de platforma on-line unde apare, comentariile sunt asemanatoare cu ce am numarat eu mai sus. Bazandu-ma si pe majoritatea comentariile pe tema asta pe care le-am mai citit in ultimii ani, eu ma voi lansa intr-o generalizare care cred ca e destul de corecta (in masura in care generalizarile pot fi corecte):

Romanii au o placere aparte in a-i urî pe alti romani. Nu conteaza ca au dovezi putine pentru ideile lor fixe, nu conteaza ca ura nu duce nicaieri. Daca ei sunt prosti, prost-platiti, frustrati, ratati, surmenati, loviti de diferite probleme – cel mai usor mod de-a-si exterioriza problemele este URA fata de ceilalti.

Ura fata de altii care castiga mai bine (sa vedeti ce comentarii am citit la articolele despre programatori, una dintre putinele meserii bine-platite in tara asta), ura fata de altii care sunt mai educati decat ei (profesorii sunt de asemenea blamati pentru toate relele tarii), ura fata de altii care au reusit ceva in viata/au reusit sa acumuleze prin munca ceva in tara asta (automat sunt categorisiti drept hoti/exploatatori/curve etc.), ura fata de oricine face o meserie pe care el/ea n-ar face-o in ruptul capului.

Toata ura asta este bazata pe o incapacitate de a vedea lucrurile in ansamblu sau de a se pune pe sine in situatia celuilalt. Unii dintre compatriotii mei nu au capacitatile intelectuale pentru asemenea procese psihice complicate. Dar problema asta este generalizata. Majoritatea romanilor nu vor sa vada mai departe de zona lor de confort. Casa lor, familia lor, (eventual) prietenii si jobul lor si cam atat.

Pe langa toate acestea, ura romanilor e intotdeauna indreptata catre cel mic din fata lor (functionaras,  asistent medical, controlor de bilete, politist etc.) nu catre cei care iau decizii si fura si mint cu succes de zeci de ani – creand cadrul perfect pentru care cei mici sa se apuce si ei de furat.

Daca Mazare sau Oprescu sau Pinalti sau orice alt mic baron local care s-a imbogatit prin spolierea banilor publici, stransi din munca mea si a ta si a lor (a celor care urasc) vor fi condamnati la inchisoare, fac pariu ca vom avea manifestatii de strada.

Cum, sa fie inchis “tătucul”? Cel care ne-a dat 3 parcuri si un pod, dar ne-a furat milioane/zeci de milioane de euro? “El macar a facut ceva, altii nu fac nimica si nu sunt condamnati” – de parca asta scuza furtul.

Pleaca medicii, inginerii, arhitectii, programatorii si absolventii de facultati care au ceva in cap – in cautarea unor joburi mai bine platite? “Sa plece, cui ii pasa?” e raspunsul pe care-l dau, ridicand din umeri, majoritatea oamenilor care nu vad mai departe de ziua de azi.

Cand ajung sa aiba nevoie de serviciile specializate pe care categoriile mai sus enumerate le ofera, brusc isi dau seama si desteptii astia de faptul ca au ramas MAJORITAR cu altii ca ei – prost pregatiti, cu nasul dupa “ciubuc” si cu o singura dorinta in cap: sa scape mai repede de si dupa ce l-au jumulit cat mai mult pe prostul din fata lor.

Ce va ramane intr-un final? Ura.

Romtelecomul, ING-ul si PFA-urile

Acum ceva timp, un prieten si-a deschis un PFA. A apelat la o firma care “se ocupa” de asa ceva. Saptamana asta m-am vazut cu el. Printre altele, mi-a povestit 2 mici intamplari in legatura cu foamea de clienti a celor 2 firme sus-mentionate.

 

In ziua in care i se spusese ca “probabil” procedura se va termina si va putea veni sa-si ia actele, s-a trezit (la propriu) cu un telefon la ora 7:45.

“Buna dimineata, domnul X?”

“Da.”

“Ma numesc Z, lucrez la Romtelecom, am aflat ca v-ati deschis un PFA si am dori sa va oferim un abonament special de telefonie pentru PFA-ul dumneavoastra.”

“Domnule, este 7 si jumatate, dumneavoastra ma sunati ca sa-mi oferiti un abonament de telefonie pe care nu l-am cerut LA ORA ASTA?”

“Da. Imi pare rau daca v-am deranjat, dar sa stiti ca v-ar fi foarte util pentru comunicarea legata de activitatile PFA-ului dvs. un post telefonic dedicat…” Urmat de cateva fraze “de manual”.

“Trecand peste ora nepotrivita la care m-ati sunat, actele pentru PFA-ul meu nici nu le-am primit inca. De unde stiti dumneavoastra ca mi-am facut PFA?”

“Aceste date sunt publice si noi pur si simplu le verificam zilnic pentru potentiali clienti care ar fi interesati de oferta noastra”.

I-a inchis telefonul. Fara injuraturi, nu e genul care face asa ceva.

 

Peste cateva zile, se trezeste cu alt telefon – de data asta mai la miezul zilei.

“Buna ziua, domnul X?”

“Da.”

“Ma numesc Y, lucrez la ING si am aflat ca v-ati deschis un PFA. As dori sa va prezint avantajele deschiderii unui cont pentru PFA-ul dumneavoastra la noi”. Urmat de multe fraze standard.

“Cum ati aflat ca mi-am deschis un PFA?”

“Aceste date sunt publice si noi pur si simplu le verificam zilnic pentru potentiali clienti care ar fi interesati de oferta noastra”.

 

Cateva observatii personale:

1. Daca ma suna cineva inainte de ora 9 sa-mi prezinte orice fel de ultra-mega-extra oferta, ii inchideam telefonul in nas in secunda in care mentiona cuvantul oferta. Inteleg ca e o pozitie ingrata in care se gaseste un angajat din asta, prost platit si cu niste targeturi cel mai probabil imposibil de atins. Dar chiar si-asa, daca suni clientii potentiali cu noaptea in cap esti sigur ca o sa obtii ce doresti, nu o injuratura?
2. Angajatul ala ar aprecia un telefon cu noaptea in cap? Presupun ca el se trezeste la 6 si ceva pentru a fi la 7:30 la munca. Cum ar fi sa-l sune cineva la 5:45?
3. Nenumarati romani se dau peste cap cand li se cer datele cu caracter personal (adresa, nr. de telefon, nume etc.). Registrul Comertului le ofera gratuit, pentru oricine ar vrea sa le afle si apoi (eventual) sa le foloseasca in scopuri neortodoxe. Daca RC nu face asta, se gasesc tot felul de portaluri (cum ar fi firme.info, datefirme.ro, firmepenet.ro) care ofera gratuit CF si data autorizarii + o parte din adresa (cel putin in google-search). Pentru o suma de bani afli apoi toate datele pe care RC le are despre tine. Daca ai facut greseala sa-ti infiintezi PFA-ul pe adresa proprie, practic oricine poate afla unde locuiesti, doar cautand dupa numele tau (PFA-urile au numele persoanei care le-a infiintat).
4. Mai tin minte ca un fost coleg si-a facut PFA acum vreo 7 ani si ne povestea ca s-a dus la ING sa-si faca un cont pentru noua sa entitate juridica. “Nu, nu, noi nu facem conturi pentru PFA-uri, incercati la alte banci” a fost raspunsul uimitor primit atunci. Multe lucruri se schimba in cativa ani, daca ajung bancile acum sa fuga dupa putinii oameni care-si mai deschid un PFA cu 3 lei CA.

 

P.S. Stiu ca “un PFA” e (in teorie) un dezacord. Doar ca mi se pare ca nu e o entitate de genul feminin, deci nu pot sa-i zic “o PFA”, cum ar fi (probabil) mai corect .

drepturi imagine: www.bizbefound.com/

Cum ajung la Stadionul Olimpic?

Se apropie o doamna la vreo 60 de ani, imbracata cam ca o tanti de la tara venita in oras cu hainele bune (dar cam ponosite)

• Buna ziua, maica!

• Buna ziua.

• Pe aici ajung la Stadionul Olimpic, la Drumul intre vii?

• Ăăăă, mai spuneti-mi niste detalii, alte strazi.

• Pai aici (arata cu mana) e statia de 135, vad ca nu vine. Vreau sa merg pe jos. Vreau sa stiu daca merg pe aici spre Stadionul Olimpic.

• Doamna, vine 135-ul, nu merge asa rar. Dar unde exact vreti sa ajungeti?

• La Stadionul Olimpic, la Bobocita, Vitan-Barzesti.

• Doamna, de aici faceti 3 ore pe jos pana in Vitan Barzesti.

• Da, nu e problema, deci incolo merg?

• Da. Puteti sa mergeti si cu tramvaiul, o sa dati de el curand, luati tramvaiul 1, va lasa aproape (sper ca lucrarile alea de pe Vacaresti incep inainte de intersectia cu Vitan-Barzesti).

• Bine. Multumesc. Nu te-ai suparat, nu?

• Nu, doamna, cum sa ma supar, doar ca aveti foarte mult de mers pe jos… (7 km si ceva, zice google maps. Si habar-n-am la ce Stadion Olimpic se refera)

Cum iti dai seama ca franceza ta e de balta?

Cand esti pus in situatia sa conversezi brusc cu un vorbitor nativ de franceza si nu-ti gasesti cuvintele.

Cand ai uitat numerele – nu esti in stare sa zici 60% si 40% din prima.

Cand nu esti in stare sa-i spui ca vrei sa stii daca au sectie de hemodializa in spitalul lor universitar. (service d’hémodialyse)

Si cand vrei sa-i spui ca esti obisnuit cu ceva si din gura iti iese “sunt imbracat cu ceva”: Je suis habitué à vs. Je suis habillé avec

 

Clar, trebuie sa imi mai exersez franceza, o vorbesc ca un idiot.

Cum scapa un doctor de un telefon nedorit

In Cipru, o colega a facut varicela. Mai precis, ceva care semana foarte mult a varicela. Veziculele pe care le-a avut aratau fix ca “pe net“. Profesoara de nursing a zis ca cel mai probabil e varicela, drept urmare colega a fost izolata 1 saptamana. Colega i-a trimis niste poze cu veziculele ei unei doctorite pe care o stia ea din tara, care i-a confirmat ca cel mai probabil e varicela.

Boala s-a manifestat un pic bizar pentru un adult (care de regula fac o forma mai grava a varicelei) – n-a avut aproape nici un simptom suplimentar (in afara de o durere in gat), veziculele au facut crusta foarte repede iar la 5 zile de la aparitia primei vezicule ea sustinea ca nu i-a mai aparut nici o noua vezicula.

Din tot grupul, doar eu stiam sigur ca n-am facut varicela (nici n-am fost vaccinat). Varicela e o boala contagioasa cu o rata mare a infectarii. In plus, teoria spune ca bolnavul de varicela e infectios dinainte de a-i aparea primele vezicule pe corp (cam cu 2 zile). In timpul asta noi am mers impreuna intr-un microbuz, am stat la aceeasi masa etc.

Am citit eu tot ce era de citit pe net despre varicela, dar vroiam sa discut cu un doctor despre asta.

Mi-am sunat colegul din liceu, acum medic oncolog. El habar-n-avea ce sa-mi spuna, mi-a promis ca-mi face rost de nr. de telefon al unui doctor de Infectioase.

Buuun. Primesc eu numarul cu pricina acum 2 zile, cu recomandarea sa nu sun decat dupa ora 17:00

Sun eu la 18:00 (de, sa nu deranjez omul) – nu raspunde nimeni. Scriu un mesaj in care explic ca am nr. de telefon de la dr. X, ca o colega a facut varicela si ca vreau un sfat pentru mine. Mai sun o data peste 1 ora jumatate. Nici un raspuns.

Pe la 20:20 primesc 2 sms-uri, unul dupa altul. Cel de-al doilea cu siguranta nu mi-era adresat mie. 🙂

Sunt in consultatii, va sun la 9.3. O zi buna

Sunt in fata la dristor, la masa :*

Cu alte cuvinte, cand te suna prostu’ de care n-ai timp sau chef, esti in consultatii, nu la masa.

Realizez faptul ca doctorii sunt sunati la toate orele din zi si din noapte de tot felul de oameni care vor pe loc sa li se rezolve cate o problema de sanatate. Realizez si ca e dificil sa te protejezi de asta (oricat nu-ti dai tu telefonul, te ajuta altii in privinta asta).

Dar e asa greu sa-l refuzi pe un om corect? “Nu ofer consultatii in afara orelor de program, nu am timp de dvs., nu vorbesc cu necunoscuti“. Orice functiona.

Sau daca tot mintim… macar s-o facem creativ: “ati gresit numarul” e destul de eficient.

Nimeni nu mai face curat dupa el?

Tocmai au plecat niste meseriași care ne-au reparat obloanele de la geamuri. Cladire veche, geamuri multe, obloane vechi – majoritatea nu se mai miscau. Le tineam blocate – ori trase pana sus, ori lasate de tot. Proprietarul nu vroia sa plateasca pentru a le repara, firma nici atat. Pana la urma s-au inteles cumva…

Au facut treaba relativ ok, o sa vedem mai incolo si cat va tine in timp.

Dar nu inteleg de ce s-au carat si au lasat mizerie pe jos in toate camerele. Multa mizerie nu e, nu ma doare mana sa iau matura si sa curat, ca sa nu stau in jeg. Dar nu inteleg de ce n-au facut ei asta. Aparent, nu considerau ca trebuie sa lase curat dupa ei.

Treaba asta am mai intalnit-o la mai multi meseriasi, de-a lungul timpului. Acum vreo 6 ani si-au pus ai mei termopane. Pentru 3 camere au platit cam 5000 de lei, materiale si manopera incluse. O fi fost mult, o fi fost putin, habar-n-am. Pentru preturile de azi, pare ca au platit o gramada de bani. Nu asta e relevant.

Meseriașii aia NU au vrut in ruptul capului sa stranga mizeria dupa ei, sau sa termine treaba. Au lasat ferestrele montate in perete, stand pe cadrele de lemn si pe spuma poliuretanica intarita. Tata inca traia atunci, a zis ca termina el… Dar nici el n-a aflat ca aia vor lasa treaba asa decat la sfarsit, cand aia au cerut si restul de bani. Cand au intrebat “de ce nu faceti curat, nu terminati izolarea, nu dati cu ciment + vopsea?” li s-a spus ca “domne’, nimeni nu face asta, intrebati pe cine vreti. Daca vreti, ne mai dati 1000 lei si facem si asta“.

Nefiind genul de oameni care sa se certe, au platit cat se invoisera si a terminat tata treaba. Materialele l-au costat sub 200 lei, treaba a facut-o in cateva zile, muncind cam 2 ore pe zi (sa zicem cam 8 ore in total)… In esenta, i s-au cerut 100 lei/ora de lucru.

Anul trecut, mama mea si-a mai facut niste reparatii la geamul din bucatarie si la niste usi. La fel, mizeria de dupa n-a strans-o nici unul dintre cei care au castigat pentru 1-2 zile de lucru necalificat cam cat castig eu pentru 3-4.

Aparent, treaba asta e generalizata printre “meseriași“.

Daca vine un gunoier sa ia gunoiul, n-o sa-l vezi niciodata ca face altceva decat ia pubela, goleste pubela, pune-o la loc. Gunoiul de langa pubela (inclusiv cel care cade din pubela prost manevarat) ramane pe jos.

Daca vine un Dorel sa sape o groapa in mijlocul unei strazi proaspat-asfaltate, n-o sa-l vezi vreodata ca lasa cat de cat curat dupa el. Ramane ditamai gropanu’, semi-acoperit, care de multe ori nu va mai fi acoperit cu asfalt in vecii-vecilor.

Cum ar fi sa mearga un meserias din asta la un medic pentru o operatie, iar medicul sa aplice acelasi principiu? “Domnule, iti scoatem apendicele, dar te descurci matale cu sutura, tuburile de dren si dusul la pat“.

Cum ar fi sa aplice acelasi principiu si “jurnalistii” de la tabloidele mult-iubite de meseriasii din Romania? “Domne’, noi v-am scris articolele, ocupati-va voi de paginarea lor, cautati voi poze relevante pentru ele si apoi mergeti cu ele la o tipografie si faceti-va o pagina de ziar pe care sa va mancati salamu’“.

Cum ar fi ca la supermarket sa li se ceara la intrare banii pentru berea la pet, dar sa nu poata iesi din supermarket pana nu iau berea din depozit, o duc pana la casa, o scaneaza, isi printeaza chitanta si abia dupa aia pot iesi cu ea. Ti-au luat banii, ti-au “dat” berea, cu restul te descurci.

P.S.1. Nu vorbesc ca un snob care n-a pus mana pe-o mistrie in viata lui. Cand eram in scoala generala si in a 9-a (la 12-15 ani) lucram verile in niste echipe de cativa oameni care s-au ocupat de renovarea unui bloc (mic), unor case etc. In facultate am muncit intr-o vara la renovarea apartamentului fratelui meu. Vroiam sa castig bani ca sa-mi iau adidasi. Si sa am bani sa-mi iau o prajitura din cand in cand. Bai, niciodata nu lasam mizerie dupa mine, mai ales cand lucram pe un etaj unde se locuia. La fiecare sfarsit de zi, cand stiam ca a doua zi va urma o alta zi de zugraveala, vopsit, dat la pompa samd tot gaseam timp sa pun uneltele in ordine si sa spal/dau cu matura in zonele de tranzit – de unde mizeria iesea afara de pe “santier”. Si nu primeam nici un leu in plus pentru asta (evident, nici nu ceream).

P.S.2. Ca sa fiu sincer, treaba asta pare generalizata si in alte domenii. De nenumarate ori am primit ca grafician niste layouturi sau asa-numite “visuals” de la agentii de publicitate mari (si din Romania si din strainatate). Niste art-directori platiti cu un car de bani (pt. Romania, cel putin) mi-au trimis niste fisiere facute in bataie de joc. Fara fonturi, fara imagini high-res, fara informatii despre culori speciale, folosind niste informatii vechi (logo-uri vechi), sau fisiere incompatibile (desi li se spune dinainte CE si CUM trebuie sa trimita). Cine trebuie sa utilizeze niste schite incomplete si sa le transforme in reviste, bannere, flyere, brosuri etc.? Altii. La alt nivel, asta poate fi numit tot “a curata dupa tine“. Sau “a-ti face treaba bine“.

Drepturile pentru imagine apartin renovat.ro

De ce n-am avut (eu si inca vreo 80 de familii) apa rece pentru 2 zile

Pentru ca niste tigani au vrut sa fure intr-o dimineata un robinet imens (metalic) – preferabil cu tot cu vana pe care era montat.

Nu au reusit sa-l miste, dar au reusit sa-l distruga, impreuna cu vana care controla debitul de apa rece in bloc. Au fost vazuti de un vecin matinal, au fugit.

2 zile a durat pana a putut fi inlocuita piesa.

O bucurie sa convietuiesti cu astia.

Cum se mai cer “cadouri” in ziua de azi

Cat costa transportul in comun in cateva orase europene

Transportul cu metroul se scumpeşte din nou!

Raportat la veniturile lunare medii, transportul in Bucuresti e mult mai scump decat in Viena, Munchen sau Praga, dar comparabil cu Budapesta si Sofia. In ritmul in care se maresc tarifele, o sa ii prindem repede din urma pe unguri.

Oricum ar fi, e deranjant sa vezi ca e relativ mai scump sa mergi cu transportul in comun la noi decat in alte orase europene, unde locuitorii au salarii mai mari.

Bucuresti: salariu mediu lunar 2171 lei (februarie, INS) = 490 euro

abonament lunar nelimitat (RATB + Metrorex), de pe 11 noiembrie: 50 + 75 lei = 125 lei = 28,22 euro

abonament lunar limitat (dar varianta utilizata de majoritatea calatorilor, RATB nelimitat + Metrorex limitat), de pe 11 noiembrie: 50+65 lei = 115 lei = 25,96 euro (5,3% din salariul mediu)

Sofia: salariu mediu lunar 830 BGN = 424 euro

abonament lunar nelimitat: 50 BGN = 25,55 euro

Abonament lunar nelimitat (1/12 dintr-un abonament anual): 500 BGN/12 = 21,29 euro (5,02% din salariul mediu)

Budapesta: salariu mediu lunar – 508 euro

abonament lunar nelimitat 10.500 forinti = 35,61 euro

abonament lunar (ca 1/12 dintr-un abonament anual) = 114.600 ft (388,56 euro)/12 = 32,38 euro (6,4% din salariul mediu)

Viena: salariu mediu lunar – 1950 euro

abonament lunar nelimitat = 47 euro

abonament lunar (ca 1/12 dintr-un abonament anual, platit 1 data) = 365 euro/12 = 30,41 euro

abonament lunar (ca 1/12 dintr-un abonament anual, platit in 12 retrageri lunare de pe un card de credit) = 375 euro/12 = 31,12 euro (1,6% din salariul mediu)

Munchen: salariu mediu lunar – 2320 euro

Ei au o retea imensa de transport in comun, care cere tarife diferite pentru zone diferite. Pentru zona orasului si-atat ar fi nevoie sa platesti pentru 4 inele

Abonament lunar (4 inele) nelimitat = 68,9 euro

Abonament lunar (4 inele, ca 1/12 dintr-un abonament anual) nelimitat = 57,42 euro (2,47% din salariul mediu)

Praga: salariu mediu lunar – 855 euro

Abonament lunar nelimitat: 550 coroane = 21,38 euro

Abonament lunar (1/12 dintr-un abonament anual): 4750 coroane (184,6 euro)/12 = 15,4 euro (1,8% din salariul mediu)