Jobul perfect pentru prea multi romani

Ieri a povestit Vlad Petreanu pe blogul sau tema diminetii si raspunsurile ascultatorilor emisiunii sale matinale:

“care cred ei că e cea mai bună meserie în România, pornind de la studiul acela care spune că românii respectă meseria de profesor, dar nu le-ar recomanda copiilor lor să devină dascăli.”

A primit majoritar raspunsuri jumatate la misto, jumatate adevarate, in care meseria ideala e cea in care poti face cumva sa iti vina bani prin smecherie, fara sa muncesti prea mult, fraierindu-i pe altii, fara sa inveti cine stie ce.

Din comentariile de pe facebook, foarte putini enumerau niste meserii care nu erau de parlamentar, preot, smecher, combinator etc. Nici un doctor, un fizician, un astronaut, un pilot, un cercetator, orice.

Oare asta e tot ce-si doresc romanii sa fie*?

Azi am vazut o stire ProTV:

7 angajati vin zilnic si monitorizeaza un sistem de 21 de milioane de euro care nu merge.

Centrul de comanda al Sistemului de management al Traficului, aici ar trebui sa fie creierul unui program care a costat 21 de milioane de euro. Dar nu apare nimic pe aceste ecrane pentru ca o lucrare intre Piata Sudului si Piata Victoriei a taiat cablurile. Cum nu exista contracte de mentenanta, nu are cine sa repare situatia. Si nu de ieri de azi, ci de la jumatatea anului.

Poate parea incredibil, dar cei 7 angajati care monitorizeaza aceste calculatoare vin la serviciu degeaba de aproape jumatate de an. Se uita pur si simplu la aceste monitoare si dupa 8 ore pleaca acasa.

7 angajati vin la munca de jumatate de an, stau 8 ore la serviciu si se uita la niste ecrane albastre, apoi pleaca acasa. Salariul (mic, mare, nu conteaza) vine, ei au venit la munca, totul e in regula.

Si daca prin absurd am putea accepta ca unul dintre ei a facut vreun referat la conducere, cum sa mergi la munca 6 luni si sa nu faci nimic? Cata lipsa de perspectiva sa ai? Cat de limitat sa fii sa crezi ca se va putea la nesfarsit asa?

Sa zicem ca vor dori candva sa plece de acolo (chiar daca se va repara sistemul). Daca se uita cineva pe cv-ul lor si vede perioada asta, poate ca ei vor minti si vor spune ca au muncit pe branci, ca nu a fost vina lor oricum, ca hâr, ca mâr. Dar la orice mica verificare s-ar vedea ca au stat 6 luni si au frecat menta. I-ar angaja sau pastra cineva pe orice pozitie intr-o companie privata dupa aceasta experienta? Durerea mea, la interviuri esti luat la intrebari pentru o pauza de 1-2 luni in experienta ta, dar pentru 6 luni de frecat menta pe bani publici cum ai fi privit?

Sa presupunem ca iti convine salariul si faptul ca nu faci nimic. Dar asta e tot ce vrei de la viata ta? Sa mergi la un job unde NU FACI NIMIC 8 ore?

Si nu in ultimul rand: salariul lor e platit din banii mei, din banii tai. De asta imi platesc taxele in tara asta, ca sa stea unii degeaba zi dupa zi, luna dupa luna? Nimeni (ei, colegii lor, superiorii lor) nu-si da seama cat de daunator e pentru imaginea si-asa terfelita a aparatului Statului un exemplu din asta?

Daca as lucra la Stat, pentru fiecare injuratura pe care mi-am luat-o vreodata de la un roman nervos care ma acuza ca nu-mi fac treaba repede, bine si mai stiu eu cum si ca stau degeaba toata ziua, DESI EU MUNCESC, i-as injura indoit pe astia si pe superiorii lor.

Eu sunt curios:

Cati dintre romani ar face la fel in situatia nefericitilor astora?

• Accept ca e putin probabil ca un doctor, cercetator etc. e putin probabil sa aiba timp sa comenteze la o asemenea intrebare. Dar rudele, prietenii lor – ar avea timp (si ar putea comenta, daca ar fi in stare sa recunoasca ceva special).

Si  accept si ca nu poti trage concluzii din esantioane limitate. Dar realitatea din jurul nostru nu e oare fix populata cu oameni ca cei care raspund la intrebarea de mai sus ca cei din esantion?

Trenul in Romania secolului 21

Sotia mea are niste prietene care n-au masina si n-au gasit pe nimeni care sa le ia la Cluj. Si-au facut rezervari la tren cu cateva saptamani inainte – nu au gasit decat bilete pentru luni seara (desi vroiau sa plece de mai devreme).

Din ce am inteles eu: Trenul-minune cu care au plecat ele a plecat cu intarziere de minim 30 de minute, la 23 si ceva pleca din Cluj. A ajuns in Bucuresti la 11:20 azi.

13 ore si ceva. In conditii de noapte – deci cu șine dilatate probabil mai putin. In 10 ore ar face trenul in mod normal calatoria de 497 km (zice infofer.ro).

O mica comparatie cu Austria:

Parndorf (care e foarte aproape de granita cu Ungaria) – Sankt Anton am Arlberg (care e foarte aproape de granita cu Elvetia): aproximativ 630 km

Durata calatoriei cu trenul este de 7 ore si 11 minute (cu aproximativ 30 de minute pierdute in asteptarea trenurilor de legatura prin Viena).

Costul este de minim 29 euro (pentru cls. a 2-a, rezervare facuta cu 2 saptamani inainte). Nu ma credeti – verificati OEBB

In 1894, intr-un articol destul de amuzant ca relatare de epoca, un jurnalist american spunea ca trenul (in Transilvania imperiala) facea 8 ore intre Cluj si Brasov. In Romania moderna, pentru 94,5 lei primesti niste vagoane un pic imbunatatite si o durata a calatoriei sensibil mai mare decat acum 121 de ani!

Ultima data cand am mers cu trenul in Romania aveam 21 ani. Treceam in anul 4 la facultate, aveam vreo 10 milioane de lei stranse pentru o vacanta la mare (munceam deja de 1 an) si plecam cu 4 prieteni spre Costinesti. Luam personalul de la (aproximativ) ora 21:00 din Gara de Nord. Stiam ca va face vreo 5-6 ore pana in Constanta, unde trebuia sa mai asteptam un accelerat catre Costinesti. Ne-am luat frumos bilete si hai sa asteptam.

N-am stiut ca plecam inainte de Stufstock (primul sau al doilea organizat vreodata, cred). In gara – macel de oameni. Dar MACEL! Dam peste un coleg din liceu, care ne spune ca el a venit doar “ca sa ii prinda loc unei prietene” si ca el va fugi spre tren cand vine, ca sa se urce din mers si sa pastreze un loc. Am ras de el cand ne-a spus asta.

Cand a venit trenul, am regretat ca n-am facut-o si noi. Urcatul in sine a fost o aventura. 1 coleg s-a urcat pe langa locomotiva, altul la cateva vagoane de coada, noi pe la mijloc. Noi fiind eu si 2 frati inalti (193 si 186 cm), care m-au ajutat pe mine sa “imi misc curul ala gras peste geam”. Adica am intrat intr-un compartiment (deja plin) PE GEAM! In compartiment erau 12 oameni deja si au mai venit 4 rapid. Printre ei: un mos si o babuta care au coborat la Fetesti si un grup de vreo 10 liceeni de prin Ferentari (erau mai bronzati si au cantat tot drumul manele). Dupa cateva ore, colegul mai aproape de noi ne-a gasit. S-a strecurat cumva. Cum eram deja 19 oameni intr-un compartiment, el a stat strivit de geamuri pana la Constanta.

Ultimul coleg n-a fost prea norocos. Si-asa era cel mai pricajit dintre noi, mai era si ochelarist si politehnist. A nimerit pe langa niste roacari beti. Unuia dintre ei nu ii placea tricoul lui (avea unul cu un craniu – gen Punisher). Tot drumul l-a amenintat ca-l bate pentru ca “nu-i place tricoul lui satanic“. Pe unul dintre ei il stia din liceu, dar ala cu greu l-a oprit pe voinic. Ne tot suna “bai, veniti sa ma luati de aici“. Ceva imposibil de realizat in aglomeratia aia.

In Constanta, voinicul s-a calmat rapid cand a vazut ca vin 3 oameni de 186+ spre el, ca sa-l salute pe prietenul pierdut.

Am ajuns in Constanta cu intarziere de vreo 3 ore, trenul de legatura cu Costinestiul a venit si el cu intarziere, am ajuns in Costinesti cand venea lumea la plaja. Pe la 7:30.

Mi-am jurat ca nu mai calc intr-un tren in Romania.

Pana acum mi-am tinut promisiunea.

drepturi imagine: Adevarul.ro

Ai fi lingusitor daca ai sti ca vei obtine ceva?

Dar pe degeaba?*

Am o fosta colega de scoala (cu o generatie mai mare). Femeie la casa ei, cu facultate si ceva cariera inainte de postliceala de AM. Acum deja lucreaza in afata tarii. In toate discutiile noastre, era tot timpul dezamagita de ceea ce ne ofera scoala noastra – pentru ca, la fel ca mine, crede ca ar trebui sa ne pregateasca mai bine pentru meseria noastra. Si ea afirma ca problema vine si de la elevi si de la Stat/”sistem”, dar scoala nu face decat s-o exacerbeze.

Tin minte o discutie pe care am avut-o pe tema farmacologiei, dupa ce o asistenta a insistat sa-mi demonstreze ca stie mai multe decat mine la Bals, pe tema cefalosporine versus fluorochinolone. Mi-a tot zis “cum, pai voi nu ati invatat asta, trebuia sa stiti asa ceva din anul 1, ce fel de elevi sunteti voi de nu stiti asta in anul 2?”. Am recunoscut ca nu stiam, am mers acasa si am cautat cursurile din anul 1. N-am gasit nimic, apoi am stat si am invatat eu de capul meu. Farmacologia e materie de an in anul 1. Am intrebat si eu colegele (teoretic printre cele mai bune eleve ale scolii), oare in clasele lor li s-a predat asa ceva? Mi-au raspuns mai multe ca nu.

Era una dintre cele mai dezamagite persoane dupa experienta avuta anul trecut in perioada de practica intr-o clinica din Uniunea Europeana – sustinea ca, intr-un final, am obtinut doar niste hartii cu o valoare indoielnica, pentru ca totul a fost relativ prost gandit si pus in practica. Adica am invatat prea putine lucruri cu adevarat utile acolo.

Cine a scris o mica postare pentru scoala noastra mult-iubita luna aceasta, laudand fix perioada aceea de practica si multumind din inima scoalii pentru “oportunitatea” aceasta?

Fix in perioada asta au inceput sa se elibereze diplomele de absolvire a studiilor. La 9 luni de la absolvire. Scoala zice ca Ministerul e de vina pentru situatie, Ministerul zice ca Inspectoratul Scolar e de vina, Inspectoratul Scolar zice ca a fost vina Ministerului, dar ei au rezolvat si acum e vina scolii. Asistentul Medical plecat in alta tara are nevoie de diploma pentru a profesa in afara (anumite tari accepta o adeverinta temporara, dar cer diploma as soon as possible). Diploma nu se elibereaza decat in persoana, fara intermediere, fara procura, fara nimic.

Oare mesajul lingusitor a aparut pentru a o scuti de un drum inapoi in tara (bani, bataie de cap pe avion etc.)?

Oricum, eu mi-am pus aceasta problema: daca as fi in situatia ei peste 1 an, as accepta sa pup in fund scoala care m-a dezamagit 3 ani de zile pentru un beneficiu real?

*Banc:

Un tip o întreabă pe o doamnă:

– Doamnă, te-ai culca cu mine pentru 1 milion de dolari?

– Dar de ce mai întrebi?  Da, aș face-o.

– Dar pentru 10 dolari?

Femeia:

– Ce fel de femeie crezi  că sunt?

Tipul:

– Am stabilit deja ce fel de femeie ești, acum doar negociam prețul.

Inca o stire trista despre spaga la romani

Prima data am citit-o pe site-ul Kamikaze.ro, sub titlul “DNA Constanța a salvat un pacient de la moarte”.

Pe scurt, ei zic ca “unui batran cu o pensie de 400 lei/luna” i s-au pretins 3.000 lei de catre seful clinicii de cardiologie a unui ditamai spital judetean (Constanta). Pretins pentru o operatie pe cord. Batranul s-a dus la DNA, care a facut un flagrant dupa ce operatia s-a petrecut, pentru ultima mie de lei (primele 2 mii ar fi fost date inainte de operatie, din banii DNA, zice Kamikaze).

Cum nu exista operatii pe cord neimportante, e clar ca operatia era vitala pentru batran.

Desi la prima citire pare prea josnic ca sa fie adevarat, exista articole in presa “serioasa” pe tema asta, care zic aproape acelasi lucru (mai putin informatiile despre pacientul denuntator) – mediafax sau Adevarul.

Exista si un comunicat sec al Directiei Nationale Anticoruptie:

Din ordonanţele de reținere întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17.11.2014, în calitate de medic primar și șef al Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie cardiovasculară din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, inculpatul Militaru Marius a pretins suma de 3.000 lei de la un denunțător, condiționând, de remiterea acestei sume, efectuarea unei operații chirurgicale pe cord, de care depindea supraviețuirea pacientului.

La data de 24.11.2014, inculpata Arhire Nicoleta, medic anestezist în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a pretins de la denunțător, în legătură cu intervenție chirurgicală anterior menționată, suma de 1.000 lei pentru sine și suma de 2.000 lei pentru Militaru Marius.

La data de 05.12.2014, inculpaţii Militaru Marius şi Arhire Dorin (soțul lui Arhire Nicoleta) au primit, de la același denunțător, suma de 2.000 lei, respectiv 1.000 lei, în legătură efectuarea operației chirurgicale sus menţionate, asupra denunțătorului.

La data de 15.12.2014, inculpatul Militaru Marius a mai primit încă 1.000 lei de la denunţător, ca rest al sumei de bani iniţial pretinse pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

LE: Evenimentul Zilei scrie ca totul s-ar fi petrecut asa cum relata kamikaze initial: denuntatorul a fost internat in martie in clinica cu pricina, a fost externat pentru ca nu a avut de unde sa plateasca o spaga CERUTA de 5000 lei pentru operatia de cord. In noiembrie a suferit un atac de cord, a fost internat la spital, unde i s-ar fi cerut 3000 lei pentru aceeasi operatie. A fost externat, a incercat sa se reinterneze, oferind 200 lei spaga – pensionarul avea doar 441 lei pensie. I s-a refuzat internarea. S-a dus la DNA si restul e poveste.

Cateva observatii proprii:

• oriunde am cautat, nu am gasit si apararea medicilor incriminati.

• daca totul s-a petrecut fix ca in rechizitoriul procurorilor, este deplorabil. Faptul ca exista medici sus-pusi care accepta spaga (sau multumiri pentru activitatea lor) nu este o noutate. Dar nu cred ca e vina lor. La naiba, daca medicul e bun si te-a tratat sau ti-a tratat ruda bine, atunci de ce sa nu ii multumesti? Dar faptul ca un om care n-o duce deloc rau (vezi declaratii de avere publice aici) ar CERE bani pentru a-si face meseria mi se pare josnic.

• or mai fi si uscaturi in anumite locuri, dar sefi de sectie de spital mare nu ajung niste ageamii. Din scurtele mele interactiuni (unele tangentiale, altele in calitate de pacient/ruda de pacient) cu niste medici din astia cu vechime mare si pozitii bune, as putea afirma ca majoritatea merita sa fie acolo unde sunt. Si merita platiti bine pentru ceea ce fac. Si daca pacientii isi permit, merita toti banii de “multumire”. Am fost prezent de mai multe ori la vizite (sau chiar la mici proceduri) ale unor sefi de sectie. Bai, pe bune de nu pareau sa dea pe afara de cunostinte medicale. Era chiar o placere sa ii auzi diagnosticand un pacient sau facand ceva. Cantitatea de cunostinte medicale pe care o are un asemenea medic e imensa. Prin simpla eliminare a lui din sistem poti pune in pericol (virtual) viitori pacienti in stare foarte grava, care poate ar fi putut fi tratati doar de ei. Pe de alta parte, daca nu tratau pacientul decat pentru o spaga consistenta, parca toate meritele lor dispar. Dar asta ramane de stabilit in cazul asta de Justitie.

• spaga e spaga. Ca medicii (sau personalul sanitar in general) nu ar trebui sa fie asimilati functionarilor publici nu contest. Dar atata timp cat medicul lucreaza intr-un spital de stat din Romania, el nu ar trebui sa CEARA bani in plus pentru ceea ce face.

• Romanii retin exemple de genul asta, foarte rar retin si diverse avansuri in medicina de la noi. Si uite asa se impamanteneste ideea ca la noi in spitale se moare pe capete si intri sanatos si iesi mai bolnav si mai sarac. Si tampenii de genul “toti medicii sunt spagari” sau “toate asistentele medicale stau cu capul dupa spaga, nu dupa pacienti”.

In contrapartida la stirile de genul asta, avem:

Roman operat pentru Cardiomiopatie hipertrofica obstructiva.

Anevrism aortic operat hibrid (interventional si chirurgical) in Romania.

Hidrotorax fetal bilateral tratat in utero in Romania

Embolizare prostatica realizata pentru prima oara in Romania.

Se da urmatoarea situatie ipotetica:

Tu, X, urmeaza sa pleci in străinezia. Un fost coleg te-a recomandat pentru un post foarte bine platit in firma unde lucreaza, totul a decurs ca uns apoi, acum ai un contract pe o anumita perioada. Ai muncit toata viata ta pentru ceea ce ai, ai o meserie de viitor, cu un pic de chin ai reusit sa-ti iei si un apartament (pentru care nu mai ai nimic de platit, multumita si ajutorului familiei).

Unde vei pleca nu vei avea grija locuintei (e inclusa in beneficiile jobului) iar salariul va fi semnificativ mai mare decat salariul mediu pentru acea tara (care oricum are un nivel de trai ridicat).

Ei, acum trebuie sa inchiriezi apartamentul tau. Apartamentul are avantaje: localizare, cladire noua, zona curatica (dar nu chiar de lux, orice ai vrea sa crezi tu, tiganii aia de la 2 strazi distanta nu iti cresc valoarea apartamentului) SI mici dezavantaje: mobilat simplu-spre-saracacios (de, pana nu de mult trebuia sa te ingrijorezi de ultimele plati pentru apartament, nu mai erau bani si de mobila), costuri de intretinere mari iarna (500 si ceva de lei/2 persoane zic eu ca nu e putin), transportul in comun accesibil, dar nu chiar “la doi pasi” (900m zice harta).

Un apartament comparabil se inchiriaza in zona cu 250-300 euro + garantie + eventualul comision al agentiei imobiliare.

Bonus: se presupune ca te consideri un om bun, in anumite limite (i.e. iti spui ca iti pasa de soarta prietenilor, familiei, oamenilor, in general).

Nu in ultimul rand, tu afirmi (oricui e prost sa te intrebe) ca pleci din tara nu pentru bani (ha!) ci pentru ca te-ai saturat de romanii astia “rai, nesimtiti si egoisti, care n-ar ajuta pe nimeni“.

Un prieten vechi (sa zicem) iti spune ca si-ar dori sa-ti inchirieze apartamentul, dar are venituri mici (in opinia lui) – pe undeva pe la salariul mediu net in Bucuresti. Iti ofera cu 100 euro mai putin decat minimul tau (150 euro, adica) si argumenteaza ca suta aia de euro nu ar insemna prea mult pentru tine, dar pentru el ar insemna diferenta intre a trai de la o luna la alta si a avea si niste bani pentru altceva decat “casa, masa si transport”. Asta ar insemna efectiv minim 1200 euro mai putin pe an pentru tine.

Ce faci?

• Inchiriezi apartamentul prietenului, pentru bani mai putini decat ai putea obtine pe piata.

• Ii oferi prietenului oportunitatea sa se mai gandeasca, atragandu-i atentia asupra faptului ca nu ii ceri garantie sau comision. Daca tot nu accepta bunavointa ta, inchiriezi la pretul pietei.

• Inchiriezi la pretul pietei, primului venit care “pare ok”.

• Inchei un contract cu o agentie si ceri un pret un pic peste ce ofera piata.

 

 

P.S. Nu am scris postul asta ca sa judec pe nimeni. Doar sunt curios ce ar face alti romani in situatia asta foarte plauzibila pentru Romania zilelor noastre.

3 “instantanee” de Bucuresti

La o terasa: 3 fete zgomotoase, la 20 si ceva de ani. Toate au telefoane de 3000 lei pe masa. Toate se plang ca au tot “aplicat la joburi si nimeni nu le-a chemat”. Dar cum? “Da, fata, am facut internshipuri la atatea firme, dar nimeni nu m-a pastrat”. “Da, si caut doar joburi de incepator, in PR, Advertising, Copywriting“. “Nimeni nu ma cheama, desi am facut si masterul ala, nimanui nu-i pasa de studiile mele”. “Da, cat mi-ar da, 1000-1200 lei, nu mult, dar ar fi mai bine decat nimic”. “Dar eu am gasit atatea joburi de educatoare, care nu cer experienta”. “Da, dar eu n-as putea face asa ceva niciodata”. Suma de 1000-1200 lei salariu lunar reapare in conversatie. Printre mentiuni despre vacante petrecute la Londra, Paris si in Spania.

La aceeasi terasa, peste ceva timp: apare un nene la 60 si ceva de ani, care nu iese in evidenta decat prin volumul cu care vorbeste la telefon. Vine un alt nene, la vreo 40 de ani, foarte gras. Incep sa discute relativ zgomotos despre viata “total lipsita de griji dinainte de pensionarea” primului nene. Si de munca prin tari arabe. Si de case de vacanta in Grecia si pe litoralul nostru. Si de vanzari de imobile (apartinand primului nene) pentru multe sute de mii de euro.

La semafor: un domn la vreo 70 de ani, imbracat foarte elegant, cu față de strain. Langa el, o fata de maxim 25 de ani, care arata clar a romanca (machiata strident, imbracata dezlanat, pe niste tocuri imense). Nu pareau inruditi dupa trasaturi. Mergeau catre un local din zona. Trebuie ca era dragoste adevarata.

O ora si douazeci si cinci de minute

Atata a durat o vizita la Evidenta Populatiei pentru o schimbare de carte de identitate si un Certificat de Cazier Judiciar. Sincer, Cazierul a fost un bonus, l-am luat in “doar” 10 minute care oricum erau moarte, deoarece trebuia sa astept la cealalta coada. 

Pentru a face rost de orice mic act de la Statul Roman, trebuie sa pierzi o gramada de timp, oriunde ai merge. Cine plateste pentru productivitatea pierduta, nervii si oboseala acumulate la cozi inutile? De ce nu se incearca comasarea si eficientizarea anumitor servicii administrative?

 

In cazul meu, intr-un spatiu ingust, nerenovat de pe vremea lui Ceausescu, se strang incredibil de multi oameni. Toata lumea vine dimineata, pentru ca de, lumea mai si munceste in tara asta. Ce inseamna asta? Nervi (“cine era ultimul?”, “Domne’, v-ati bagat in fata”, “sa se dea un teanc de cereri aici, in fata” samd), caldura, mirosuri, oboseala, inghesuiala, timp pierdut.

In 2014, intr-o tara din Uniunea Europeana, procesul de schimbare al actului de identitate se face aprope la fel ca inainte de revolutie. Singurele schimbari – fotografia se face digital, actul de identitate e plastifiat si se cer mai multe copii xerox “pentru dosar”.

Acuma, faptul ca se cer mai multe hartii, acte si hartiute pentru documentul de identitate al unui cetatean nu e neaparat absurd. In schimb, faptul ca trebuie sa aduci personal proprietarul locuintei stabilite ca “domiciliu” in actul de identitate este absurd…

E absurd sa chemi batranul de 85 de ani sa-si “ia in spațiu” copilul de 60 de ani. E absurd sa chemi parintele sa-si “ia in spatiu” copilul in general. Atata timp cat exista un grad de rudenie intre proprietar si cetateanul care vrea act de identitate, nu inteleg de ce e nevoie sa pui 2 oameni pe drumuri si la cozi (asta in conditiile in care nu te arati – ca entitate a Statului – dispus sa eficientizezi procesul de eliberare al actului de identitate).

Da, daca e vorba de persoane care nu sunt inrudite sau rude indepartate, inteleg drept necesara existenta unui contract intre cei 2 pentru a “domicilia” la o anumita adresa. Dar tot nu vad drept imperioasa prezenta proprietarului. Daca exista un contract legal de inchiriere sau o intelegere legalizata la notar – ar trebui sa fie suficiente.

Si la cazierul judiciar – desi se face interogarea unei baze de date (electronice) si certificatul se printeaza, tot e nevoie de multe semnaturi in catastife, pe cereri, pentru plata taxelor samd.

 

Administratia publica in Romania este prinsa intr-o stare perpetua “intre lumi“. Nu a renuntat la registre, hartii inutile, stampile, cereri completate de mana si eliberarea oricarei hartiute doar “in persoana”. Dar au introdus sisteme informatice peste cele invechite, care in loc sa simplifice munca o complica, pentru ca angajatii trebuie sa arhiveze totul in format electronic SI in scris.

 

Eu sunt curios cum isi reinnoiesc actele de identitate parlamentarii (sa zicem). Oare indura si ei aceleasi conditii ca restul romanilor?