Cum a fost admiterea la Facultatea de Asistenti medicali din cadrul UMF “Carol Davila” in 2017

Subiectele din 2014, 2015, 2016. Subiectele din Cluj din 2015.

Multumita unei alte persoane careia i-au fost de folos subiectele din anii trecuti, am la dispozitie 1 subiect de anul acesta, plus grila de rezolvari. 1 singur raspuns corect. Ultima nota de admitere a fost 5,50 (44 raspunsuri corecte din 80).

Multumesc D., felicitari pentru ca ai fost admisa si succes in viitoarea ta meserie.

01 1011 2223 3435 4647 5758 6869 7980grila

De ce scolile postliceale/profesionale nu sunt solutia perfecta pentru Romania

Excelent articol care ia “starea natiei” pe pressone, despre cum lipsa angajatilor din Romania se simte din ce in ce mai puternic.

Ce vor micii/medii intreprinzatori intervievati? Sa se elimine ajutorul de somaj (drept legal), sa se elimine venitul minim garantat (o suma extrem de mica, vezi mai jos), sa aduca filipinezi/chinezi/pakistanezi (ihi, care o sa stea aici fix pana vor putea fugi in Anglia).

 

In 2016, din Romania au plecat inca 200.000 locuitori.

Asta intr-un an in care economia a crescut din nou cu o viteza mare, salariile au crescut la privat cu aproape 10% fata de 2015 si inflatia a fost negativa.

La asta se adauga un spor demografic negativ de 66.000 locuitori (diferenta morti vs. nou-nascuti vii).
Dupa recensamantul din 2011 se estima o populatie ramasa in tara de aproximativ 20 milioane de locuitori.
In 5-10 ani de acum e plauzibil sa ajungem la 16 milioane de locuitori, tinand cont de faptul ca lumea continua sa plece (184.000 in 2014, 160.000 in 2013) iar sporul natural continua sa fie negativ, in combinatie cu un numar scazut de casatorii.
Dintre cei ramasi, micii (si marii) antreprenori se vor tot plange ca nu vrea nimeni sa munceasca pentru ei.

O idee mult-invartita in presa si in cercul micilor afaceristi este “lipsa scolilor profesionale a dus la pierderea de oameni semi-calificati“. Pentru ca, nu-i asa, sistemul asta cu scoli profesionale functioneaza la germani, austrieci, elvetieni (un articol comparativ intre cele 3 sisteme asemanatoare) – de ce nu functioneaza si la noi?

Treaba asta cu panaceul scolilor profesionale face parte din aceeasi categorie de idei care-par-logice-dar-sunt-eronate cu:
– “venitul minim garantat/somajul incurajeaza nemunca“. Pentru ca, nu-i asa, 600 lei pentru o familie cu 1 copil inseamna un vis frumos? Nu, nu vrea nimeni sa lucreze 10 ore pe zi intr-o fabricuta pentru 1065 lei net (atata e minimul pe economie) plus naveta 2 ore pentru ca salariul e prea mic pentru munca prea grea. Nu pentru ca sunt lenesi. Acelasi “lenes” ar munci de multe ori bine mersi pentru minimul pe economie in Anglia, in conditii chiar mai grele. Pentru ca ramane cu bani mult mai multi la final de luna, pentru ca nu trebuie sa dea spaga la spital daca-si rupe ceva, pentru ca nu trebuie sa dea spaga la scoala, pentru ca ii raman si bani pentru concediu (pe care si-l si poate lua), pentru ca… pentru ca…
– “romanii sunt lenesi si nu vor sa munceasca“. Atunci cum naiba in strainatate aproape 4 milioane de romani din toate categoriile sociale… muncesc, pe salarii mici pentru tarile respective, dar o duc mai bine ca-n Romania? E taximetristul roman mai lenes in Bucuresti decat in Londra sau Torino? Nu, dar in orasele alea ii raman bani mult mai multi la final de luna.
– “cresterea salariului minim va falimenta economia“. Salariul minim s-a dublat in ultimii 5 ani, am castigat 500.000 locuri de munca. Mai sa fie.

Care e problema?

sarac
Eu am facut o postliceala de asistenti medicali. Am platit-o integral din banii mei, castigati din jobul dinainte, pe care l-am pastrat part-time pe timpul scolii.

Pe langa faptul ca am platit-o eu integral, atunci cand mergeam la spital eram de multe ori primit cu ostilitate, nu eram indrumat sa fac mai nimic, ba chiar eram certat daca puneam intrebari. Pentru ca, nu-i asa, “asa se invata meserie“.

Daca inainte de-a da la postliceala ma mai gandeam oarecum “poate-poate n-o fi asa de rau sa lucrez si in Romania”, fiecare zi petrecuta la practica la noi in spitale nu a facut decat sa-mi intareasca convingerea ca n-are nici un sens sa muncesc vreo zi aici. Am inceput lucrul in Londra la 4 luni si jumatate dupa ce am absolvit, dar daca fortam un pic nota, puteam incepe chiar la 1-2 luni.

Pentru a-mi pastra cat de cat cunostintele in cap, am incercat sa semnez un contract de voluntariat cu spitalul unde am facut practica in ultimul an, de unde primisem numai laude la final de perioade de practica. Mi s-a sugerat in cuvinte putine ca altii au adus cate ceva pentru asta, atunci cand am pierdut un drum pe acolo la inceputul lui septembrie. Si sa completez un dosar si sa-l las acolo, o sa ma caute ei. Eu vroiam sa lucrez gratuit pentru spitalul ala, aveam asigurare de malpraxis si recomandari de la 3 asistente-sefe si… nu era suficient.

Am terminat scoala cu o medie mare in cei 3 ani, am avut 9,97 la examenul de final… dar n-aveam loc nici macar ca voluntar in marele spital bucurestean. Sigur, mi s-a zis ca exista un examen de post in octombrie, puteam veni atunci, daca luam examenul si totul era ok, poate prin ianuarie as fi putut incepe munca, pentru sub 1500 lei net in mana primele 6 luni… In Anglia meseria de asistent medical e departe de a fi “bine-platita”, dar prost sa fii sa accepti un salariu de peste 6 ori mai mic pentru munca similara, daca emigrarea NU e o problema.

Postliceala unde am terminat eu cursurile nu are probleme prea mari de numar de cursanti. Sigur, se pierdeau cateva zeci de elevi in fiecare an. Dar multumita faptului ca nu repeta nimeni anul, atata timp cat isi platea taxa intreaga… multi terminau cei 3 ani si se trezeau cu hartia care le permite sa lucreze in orice tara europeana. Discutiile din curtea scolii la final de an se invarteau des in jurul “unde pleci, ce trebuie sa faci pentru asta, ce trebuie sa stii etc.”, si nu erau doar 1-2 mai “rasariti” care participau la ele.

In acceptiunea sistemelor de calificare profesionala germanice (adica De/At/Ch), trebuie sa faci 2-3 ani de scoala profesionala pentru a ajunge ajutor patiser, infirmier, sudor, laminor, tamplar etc. Diferenta e ca esti platit pentru fiecare luna din cele 24/36 pe care le petreci invatand. O suma mica in Austria (247-412 euro/luna x 14 luni), ceva mai mare in Germania (950-1150 euro/luna) si oarecum mai mare in Elvetia (800-1200 franci/luna, plus al 13-lea “salariu”, dar acolo costurile vietii sunt f. mari). Apoi primesti un job aproape sigur, job din care nu te imbogatesti, dar iti permiti sa stai cu chirie undeva, sa platesti mancarea si transportul si iti mai si ramane cate ceva.

In Romania, micii intreprinzatori isi doresc sa faca lumea scoli profesionale (timp in care sa te munceasca sub pretextul “invatarii de meserie”), eventual sa si plateasca elevii pentru scoli, apoi, dupa 2 – 3 ani de scoala sa primesti 1065 lei pentru 10 ore de munca in conditii deloc usoare. Si daca nu accepti asa ceva esti categorisit drept “putoare”.

Si singurul argument universal pe care il aduc este “uite cata lume munceste pentru banii astia, daca aia pot, tu, ca tanar, cum nu poti?”. Si cati dintre aia care sunt blocati pe salariul minim pe economie sunt fericiti cu situatia lor? Realist vorbind, cum ar trebui sa poti fi independent financiar cu salariul minim pe economie (actual)?

 

Multi dintre absolventii scolii mele nu muncesc nici acum, la 24 luni de la absolvire. Ii inteleg. De ce ar munci pentru 1100 lei pe luna? Te expui la tot felul de riscuri, meseria nu e usoara si esti platit in bataie de joc. Asta in conditiile in care majoritatea spitalelor unde am facut eu practica erau mult subdimensionate ca numar de personal. Cand isi lua concediu o asistenta, ramaneau celelalte cu peste 15-20 de pacienti destul de des.

Si situatia ar fi similara (pana la un punct) in orice alta meserie care nu necesita neaparat studii universitare. Degeaba trimiti omul sa “se scoleasca” si atat. In cel mai bun caz, ai un om care a invatat cate ceva si va dori sa-si vanda cunostintele mai scump. In cel mai rau caz ai o persoana care va sti un singur lucru:

nu merita sa fac munca asta aici pentru banii aia.

 

Pe scurt, problema incepe si se termina la bani.

Daca salariul minim pe economie s-a dublat in 5 ani – ceea ce s-a tradus printr-o crestere reala a numarului de locuri de munca cu 500.000 DAR lumea tot pleaca cu sutele de mii din tara, e clar ca mai e loc de crestere a salariilor.

Daca antreprenorii se plang ca angajatii (atati cati sunt) sunt prost pregatiti, da, e nevoie de formare profesionala. Dar scolile profesionale in care o persoana presteaza o munca (fie si ca invatacel) trebuie sa adopte modelul germanic pana la capat – trebuie sa-i oferi invatacelului UN VENIT, altfel de ce ar vrea sa faca scoala? Sigur, se vor gasi (din ce in ce mai greu) oameni dispusi sa faca munca (mai prost) pentru bani putini. Pana cand?

Sigur, exista discutia veche de cand lumea: cat de mari pot fi salariile, cand tu trebuie sa vinzi marfa sau serviciul si sa faci si un profit.

Cum face profit o patiserie in Berlin care vinde croissante la 1,5 euro, un pret doar un pic mai mare decat multe patiserii mai simandicoase din Bucuresti, in conditiile in care-si plateste angajatul slab-educat cu cel putin salariul minim pe economie? Cum poate o cafenea din Lisabona sa vanda un cappucino cu 2-3 euro, dar si sa-si plateasca angajatii salariul minim pe economie din Portugalia (care e de 2 ori si ceva mai mare ca-n Romania). Dar un restaurant din Viena cum isi pastreaza angajatii, mai ales cand localnicii sunt super-zgarciti la bacsis? Pana si Grecia lovita de mama crizelor isi plateste angajatii din hoteluri inca MULT mai bine ca Romania.

M-am enervat!

Nu, nu e din cauza ca saptamana trecuta toate planurile mele din ultimii 4 ani au avut un final brutal. Planurile exista pentru a fi modificate.

Nu, nu e din cauza ca am muncit destul de mult in ultima vreme. Imi cunosc limitarile, daca nu voi mai avea energie, o voi lua mai usor.

Nu, nu e nici din cauza altor probleme personale.

Sunt enervat pentru ca am primit un “schimb” nou de studenti (nurse) la noi la teatre, inclusiv la mine in sala de operatie si vad ce li se permite lor sa faca. Nu e prima tura de studenti de cand am venit aici si am avut 3 grupuri si in cele 5 luni petrecute la boli respiratorii.

800_img-5053copy

Sunt enervat pentru ca mi se pare incredibil faptul ca oamenii astia vin aici, li se da un mentor (nurse), sunt evaluati initial, pe parcurs si la final si in timpul asta pot face o gramada de lucruri la care eu nici nu puteam visa in scoala de nursing la noi.

Sunt enervat pentru ca un student (de nursing) din anul 1 de-al lor poate avea in grija pacienti, de la dat medicamente (supravegheat si cu contrasemnatura) pana la igiena, plan de ingrijire, discutii cu doctorul samd. ANUL 1! Si nu trebuie sa fie extraordinar (e adevarat, nici nu-l forteaza nimeni si nimic sa faca ceva ce nu stie).

Sunt enervat pentru ca un student de nursing de anul 1 poate fi lasat sa fie “scrubbed in” pentru operatii mai usoare (fie supravegheat, fie double scrubbed).

Sunt enervat pentru ca un student ODP (Operating Department Practitioner, un fel de asistent medical care nu are DECAT competente de sala de operatie/anestezie/recuperare postop) in anul 1 TREBUIE sa stranga minim cateva zeci de operatii la care sa fie scrub nurse. Cateva double scrubbed, dar multe singur.

Sunt nervos pentru ca, cu toate aceste avantaje, unii dintre studentii de aici sunt pur si simplu lenesi si termina cu cunostinte (teoretice sau practice) chiar mult mai putine decat unii absolventi de scoala de nursing de la noi.

Sunt nervos pentru ca aici poti castiga in timpul facultatii niste bani bunicei lucrand ca bank HCA intr-un spital. Asta ca sa nu mentionam faptul ca (cel putin pana anul asta) existau si burse prin care erai platit sa fii student nurse.
E adevarat, de anul asta au disparut si bursele si subventia pentru facultate, de-acum (aproape) toata lumea va termina facultatea de nursing cu o datorie de pana la 27.000 lire de rambursat (cu dobanda 0) in 20 ani. Deci nu e totul perfect.

Sunt nervos pentru ca aici nu o sa vezi asistente medicale sau doctori zbierand la tine (ca student) sau injurandu-te doar pentru “ca pot”. Daca o fac, poti face plangere si vor fi investigati (cu urmari mai mult sau mai putin importante).

Sunt nervos pentru ca am avut 3 ani de scoala in care a trebuit sa trag cu dintii pentru fiecare mic lucru pe care l-am invatat, si a trebuit sa ma lupt pentru orice chestie.

De ce a trebuit sa fie totul asa de complicat?

Dar de ce mama naibii nu poate fi tratat asa studentul asistent medical si la noi?

 

Oricum, din principiu, atata timp cat am stiut ceva, am incercat tot timpul sa explic, sa ii ajut si sa ii invat pe toti studentii lor care mi-au ajuns in jur sau cu care am lucrat.

Cat timp o sa fiu asistent medical, o sa fac tot posibilul sa nu ma port cu vreun student asa cum s-au purtat cu mine unii compatrioti cu care acum sunt colegi de breasla.

Si sper sa-si aduca aminte si de mine cu placere ei atunci cand vor fi asistenti medicali, asa cum o fac si eu atunci cand ma gandesc la toate asistentele si toti asistentii care si-au gasit timp sa ma invete cate ceva sau sa ma lase sa fac ceva cat am fost in scoala.

Anul 2 de postliceala sanitara din perspectiva altui coleg

Cititorii mai vechi ai blogului cred ca il mai tin minte pe Florin – din postul lui cu anul 1 de postliceala din perspectiva sa. A pornit scoala cu un scop in cap, a trecut prin cam aceiasi pasi ca mine, reuseste sa isi pastreze energia si concentrarea si a facut deja mai multe decat mine in acelasi moment al scolii. Tot el e cel care a scris si postul cu voluntariatul pe ambulanta.

E interesant sa vezi cum trece altcineva cu un scop asemanator cu al tau prin cam aceleasi situatii si cum se descurca mai bine sau face alte alegeri. 🙂

 

Inca din prima saptamana de scoala am aflat de faptul ca elevii anului 2/3 AMG pot beneficia de un schimb de experienta in straintate, program finantat prin fonduri Europene.

Am inceput sa adun cat mai multe informatii si am devenit obsedat (pozitiv) de ideea ca trebuie sa prind neaparat un loc pentru bursa Erasmus, acesta fiind unul dintre motivele principale pentru care am optat pentru aceasta scoala fiind direct interesat sa beneficiez de un schimb de experienta international intr-una din tarile posibil candidate pentru alegerea pe care urmeaza sa o fac dupa terminarea scolii. Din acest moment scopul meu a devenit clar, trebuia sa indeplinesc toate conditiile pentru a fi acceptat.

Dupa ce am acumulat toate informatiile necesare si am aflat tarile gazda pentru proiect, Germania si Grecia, a urmat procesul de selectie care a durat undeva la 2 luni in intervalul octombrie – decembrie, moment in care s-au afisat rezultatele finale.

Totul a inceput cu un interviu si prezentarea unui dosar (CV, scrisoare de intentie, scrisoare de apreciere din partea profesorului de nursing si dirigintei, fise de apreciere stagii, fise prezenta din stagiile de practica, diplome de participare in cadrul proiectelor scolii si activitati extrascolare, cursuri medicale – BLS, ALS samd). Tot acest proces a fost urmat de inca 4 probe, 2 orale si 2 scrise pentru acealeasi materii: nursing si engleza.

Tematica pentru nursing a cuprins toata anatomia, nevoile fundamentale, tehnicile de nursing, practic tot ce s-a predat in anul 1.

Am fost pus in ipostaza sa reiau toata materia de anul 1 cap-coada. Stiam ca imi prinde foarte bine asta pentru viitor. Desi mi-a luat foarte mult timp, am facut-o.

Dupa sustinerea testelor, prin decembrie am fost declarat admis in proiect, urma sa beneficiez de un stagiu de practica in Germania, stagiu cu o durata de 3 saptamani in luna aprilie. Recunosc ca in aceasta perioada, cat m-am pregatit pentru teste am pierdut ceva cursuri, pentru ca toate formalitatile: interviu, teste, sedinte, se suprapuneau cu orele de curs.

Dupa vacanta de iarna, in ianuarie, inca din prima saptamana de curs am inceput meditatiile la Engleza si Germana (gratuit in scoala) cursuri care se tineau in fiecare sambata intervalul 8:30-14, cateodata chiar 16:00, cate 3 ore de fiecare. Tin sa precizez ca asta a fost partea cea mai grea. La un moment dat s-au acumulat frustrari, deoarece nu mai facem fata la programul extrem de incarcat: servici, urmat de scoala, sambata meditatii si sa nu uitam de garzile de 12 ore la serviciul ambulanta, garzi pe care reuseam sa le fac sambata noaptea. Am reusit sa gasesc motivatia necesara si am ajuns la performanta sa am un program care incepea vinerea cu serviciul la ora 8:00, cursuri ora 15:30 – 19:30, urmat de garda pe ambulanta (12 ore de noapte) in intervalul 20:00 – 8:00, urmat de meditatiile la scoala intre 8:30-15:00. Logic ar fi fost sa renunt la ceva. Evident ca as fi putut renunta la voluntariat, dar nu am vrut sa o fac, am dorit sa le fac pe toate cu orice pret.

Ajuns in luna aprilie, a venit in sfarsit mometul plecarii, biletul de avion este SINGURUL cost suportat de elev, pretul biletului de avion a fost 275 euro, bani care vor fi returnati integral la finalul proiectului. Exceptie fac banii “ de buzunar “ care nu se recupereaza, in rest totul a fost asigurat: cazare , 3 mese pe zi , plus excursii in orasele in vecinate desistinatiei nostre. Stagiul de practica a fost in orasul Hofheim , un orasel de munte situat la aproximativ 75 de km de Frankfurt.

Cele 3 saptamani au trecut foarte repede. In cursul saptamanii aveam practica in 2 ture ( 7-13:30 si 13:30-20:00 ) iar in zilele de weekend am reusit sa facem excursii: Koln, Tubingen, Frankfurt si Heidelberg (platite de proiect).

Cam atat despre Germania, am revenit in tara la sfarsitul lunii aprilie.

Ce s-a mai intamplat pe la scoala ?

Pai in primul rand am mai pierdut cativa colegi pe parcurs, prezenta a scazut simtitor, am avut profesori care au fost foarte seriosi , punctuali si la care sistenul de noatare a fost unul corect ( teste + oral ) , altii care venau in graba ne dictau 6/8 pagini de curs si fugeau grabiti la treaba lor iar altii care nu prea venau deloc, dar apreciez faptul in in ultimul caz la cerere ne puneau la dispozitie ( nu toti ) materiale bine structurare si suporturi de curs din care sa ne documentam singuri. Dar nu asta ar fi problema, pentru ca cine vrea sa invete, invata si singur fara sa fie impins de la spate, dar asta tine de motivatia si scopul fiecaruia.

Spre sfarsitul semestrelor asa cum ne-am obisnuit fiecare profesor alerga dupa note, teste peste teste chiar si 4/5 pe zi daca se poate, lucru care a deveit enervant, stresant si obositor.

Ce s-a mai intamplat la practica ?

La fel ca in anul 1, am schimbat din nou multe sectii in diferite spitale, unele chiar s-au repetat. Enervant a devenit fapul ca la inceputul fiecarui stagiu de practica aproximativ 2/3 zile trebuie sa le castigi increderea asitentelor ca sa te lasa sa faci cate ceva. Unele sunt foarte deschise, altele inabordabile.

In general, in practica lucrurile au inceput sa se repete: o injectie IM, o IV, un subcutan, un schimbat de perfuzie, o branula , o recoltare, un pansament, notarea indicatorilor in foaia de temparatura, cam astea sunt lucrurile pe care poti sa le faci zilnic intr-o zi daca mergi la practica regulat si daca te sincronizezi cu orele de tratament, asta bineinteles dupa ce ai castigat increderea asistentelor. Dar asta nu este o regula, sunt si cazuri in care colegi de-ai mei ajunsi in anul 2 nu au facut nici o injectie IM sau o recoltare. Acum… depinde de implicarea fiecaruia, pentru ca daca te astepti ca in practica sa vina cineva si sa te ia de mana sa-ti arate, vei sta mult si bine si nu o sa se intample asta niciodata.

Cand nu sunt ore de tratament si sunt putini pacienti iar asitentele nu au nimic de facut, imi ocup timpul cu fisele pacientilor, aleg fisa unui pacient aleator si o citesc cap coada, intrebarile vin de la sine iar raspunsurile… traiasca google-ul.

Mai nou colectionez prospecte de medicamente, in orice spital merg si pe orice sectie ajung, strang prospectele gasite in cutiile din dulapul cu medicamente, sunt direct interesat de: modul de administrare , pentru ce se administreaza, efecte adverse , contraindicatii si cam atat pentru moment, bine ar fi daca le retin pe toate, macar atat pentru inceput.

Am avut ocazia si am intrat in cateva operatii : pe ortopedie ( fracturi ), sala de nasteri (nasteri naturale , cezariene, miomectomie).

Adevarul este ca daca esti serios, arati ca stii cate ceva si esti implicat si vrei sa vezi o operatie, nu te vor refuza, insa daca vii cu pretentii si te dai ca le stii pe toate, sansele tale sunt minime sa intri in blocul operator.

Acum urmeaza ultimul an de studiu , anul in care va trebui sa iau niste decizii importante pentru mine. Un an aglomerat, cu multe proiecte, atat scolare si extrascolare, lucrarea de diploma, pregatirea pentru IELTS, examenul de final samd.

xquestion-man-jpg-pagespeed-ic-rov0viki3t

Hihi. Ce bizar imi suna “cand nu au nimic de facut asistentele”. La mine in spital nu exista sa nu ai nimic de facut (cel putin nu pe sectiile de medicina, in sala de operatie se mai nimeresc cateodata si momente “moarte”).

Iar partea cu “castigatul incerederii asistentelor” ca student m-a scos tot timpul din minti. Aici studentii sunt incurajati sa ia decizii singuri, sa lucreze aproape ca o asistenta (supravegheati mai mult sau mai putin). La noi suntem priviti de sus si ignorati sau jigniti de prea multe ori.

Sigur, nu zice nimeni ca aici se apuca studentul sa faca si sa dreaga de capul lui, dar este pus sa aiba grija de pacient (monitorizare, administrare medicamente, igiena, mobilizare etc.), nu sa care fiole la laborator sau sa faca fase pentru sterilizare.

Cum a fost admiterea la Scoala Postliceala “Fundeni” la buget in 2016

Cu multumiri viitoarei colege care tocmai a dat admiterea si mi-a trimis subiectele pentru cei care vor fi interesati in viitor. Ii urez succes. 🙂
Si succes si viitoarei colege care mi-a trimis si baremul.

Interesul pentru educatia postliceala este in continuare mare in Romania. Inca am cateva sute de vizite pentru postul meu cu admiterea la “Fundeni” din 2015.

Subiectele din 2014 si 2015.

2016-12016-22016-3

2016-4barem