Doar 1 saptamana pana la…

Livigno3Livigno4Livigno2Livigno1

 

Da, stiu, numai la munca nu-mi sta capul. Sa-mi fie rusine, o putoare sunt. Fac tara de ras.

Drepturi (2 imagini) Fabio Borga.

Advertisements

Snow-trip Soelden (1)

Iarna asta n-a nins mai deloc in Europa Centrala din noiembrie si pana acum cateva zile. Planul era sa mergem in Val Gardena (in nordul Italiei). Dar acum 2 saptamani tot nordul Italiei era uscat, iar putinele statiuni de altitudine care au deschis sezonul erau de un gri-maro strabatut de fasii albe de zapada artificiala.

Drept urmare, am schimbat rezervarea pentru Soelden, in Austria – unde prognoza arata mai bine pentru ianuarie, au 2 ghetari (deci zapada ok pe minim 30-40 km de partii) si oricum aveau ceva mai multa zapada.

Dupa ceva peripetii la plecarea dintr-un Bucuresti unde prognoza zicea ca ninsoarea se va opri noaptea dinainte de plecare, dar de fapt a nins si mai abitir, ceea ce a insemnat o decolare de pe zapada si o intarziere de 1 ora, am ajuns cu bine la Munchen.

Din fericire a nins (putin) si in statiune cu cateva zile inainte sa ajungem si a mai tot nins in fiecare zi cat sa se depuna cativa centimetri. Nimic extraordinar, nu prea exista locuri cu powder. Cu toate acestea, partiile sunt in stare excelenta (pentru conditiile date).

Am apucat sa vizitam (din nou) un pic si Innsbruck-ul, care e un orasel foarte dragut in centru (si mai industrial si tern spre periferie, dar cine viziteaza periferia?). Am vazut si ce a mai ramas din Targul de Craciun. Ramane pe lista de orase unde merita sa pierzi cateva zile insorite.

Ce pot sa mai zic e ca e enervan sa vezi ca imbatranesti. Daca acum 7-8 ani incepeam ziua de schi la 8:30 si mergeam fara probleme pana la 16:30, 3-5-6 zile la rand, mancand batoane proteice si senvisuri prin gondole si telescaune, acum pur si simplu nu ma mai tin picioarele. Mai pot cobori 60 de km de partie pe zi (media pana acum e pe la 58 km), dar e mult mai putin fata de media de 70 km de acum doar 5 ani.
Plus, am o aversiune mai mare fata de riscuri. Nu am mai depasit 60 km/h ca viteza maxima, nu ma mai bag prin orice coclauri si nu mai am aceeasi viteza de reactie sau control. Oare o fi si din cauza ca inca e proaspat in minte accidentul meu de-acum vreo 7 ani? Sau din cauza ca imi iau precautii suplimentare inconstient, ca sa nu patesc ceva inainte de-a pleca din tara? Sau pur si simplu nu mai sunt in aceeasi forma fizica de-acum cativa ani?

Oricum, ca sa-mi citez sotia: timpul curge doar intr-o directie.

Poze:

20160105_150130
Pe toate le-as fi mancat (dar m-am multumit cu 2)
20160105_160448
Innsbruck
20160105_160745
Innsbruck
20160105_154042
Innsbruck
20160109_131103
Kaiserschmarrn. Lecker!
20160109_125120
E bine sa schiezi sambata, e mult mai putina lume
20160109_112009
Aici s-a filmat ultimul Bond (Spectre)
20160109_105132
“Timp de pășune” (mot-a-mot)
20160109_092728
Porneam ziua la 3000 m, mergeam pe o partie pe partea cu umbra, aici dadeam prima data de soare din nou
20160107_105837
Aici era tot timpul alb in ianuarie
20160106_132446
Lacul asta de acumulare e imens – si gol. De asta sunt partiile in stare buna. Ghetarul Rettenbach in fundal
20160107_104448
Zapada putina, monșer
20160107_105524
Loc perfect pentru zacut la soare
20160108_131942
Un dragon se-arunca in hău

Si, la final, eu, pentru cine e curios sa vada cum arat 🙂
C

Ce presupune Schiatul in era incalzirii globale

Saptamana trecuta ar fi trebuit sa fiu la snowboard in Italia. Mi-am schimbat (contra cost) biletele de avion pentru alta data si am schimbat data rezervarii masinii de inchiriat. Am pierdut garantia pentru cazare. Motivul? In Alpii italieni nu a nins aproape deloc toamna aceasta. Nici in Austria n-a nins prea mult. In Franta si Elvetia e ceva mai bine (multumita unei singure ninsori mai serioase de la mijlocul lui noiembrie).

Acum FIX 5 ani am fost in aceeasi perioada a lui decembrie in Livigno, o localitate italiana situata la 1820 m deasupra marii. Atunci arata asa:

Livigno 2010

Astazi arata asa:

Livigno

Alte imagini dezolante din iarna aceasta:

San Pellegrino
Partiile din San Pellegrino
Jochtal
Jochtal din satelit, © Copernicus Sentinel Data 2015

Si prognoza arata foarte trist in urmatoarele saptamani pentru Alpii italieni si doar un pic mai bine pentru Austria/Elvetia/Franta.

Schiatul este o afacere care presupune investitii foarte mari, dar veniturile sunt si mai mari si implica nenumarati “jucatori”. Pe langa administratiile locale (majoritatea statiunilor din strainatate incaseaza o taxa de statiune de 1-2 euro sau mai mult/persoana/noapte), industria hoteliera si firmele care se ocupa de transportul pe cablu beneficiaza nenumarate alte industrii: producatorii de echipamente de schi si conexe (cum ar fi gopro-urile), magazinele de echipament sportiv si cei care inchiriaza echipamente, scolile de schi, transportul international si local, diversi comercianti mici si mari, industria alimentara si asa mai departe.

Totul porneste de la faptul ca turistul vine in statiunea X si e sigur ca va avea unde (si pe ce) sa schieze pentru un anumit numar de zile. Daca nu e zapada, turistul sta acasa, nu mai cheltuieste banii si multe industrii au de suferit. Asa numita snow-guarantee este foarte importanta in aceasta industrie. Statiunile de schi mai mari, care au domeniul schiabil la altitudinile cele mai mari au un mare avantaj in aceasta competitie pentru atragerea turistului. Mai e mult de discutat pe tema asta, dar nu asta incerc sa fac.

Ce fac statiunile de schi pentru a se lupta cu lipsa zapezii, garantarea zapezii si prelungirea sezonului la maximum?

  1. Investesc in instalatii de zapada artificiala.

Daca au o sursa de apa la indemana, e ideal. Daca nu, construiesc lacuri artificiale de acumulare, din ce in ce mai mari.

Exemplu: Una dintre cele mai mari statiuni din Austria (Sölden) a investit in 2010 cca. 9 milioane de euro pentru a construi un lac de acumulare de 415.000 de metri cubi de apa, adanc de 17 m. Unde l-a construit? La 2900 de metri altitudine!

Speicherteich Panorama alpinforum Brandi
© alpinforum.com – user Brandi

Tunurile de zapada conectate la aceste surse de apa sunt variate, de la unele simple (de tip lance) pana la unele mobile, de capacitate foarte mare.

ischgl tun2
© Ischgl
Ischgl tun
© Ischgl

Problema este ca productia de zapada artificiala cu tunurile standard nu e foarte eficienta (pana la 2 metri cubi de zapada artificiala dintr-un metru cub de apa), consuma apa si curent electric si produce niste cristale de zapada mai mari si diforme. Oricine a schiat pe zapada artificiala stie ca nu se compara cu cea adevarata.
In esenta, tunurile actuale de zapada creeaza zapada prin pulverizarea apei (racite sau nu, combinate sau nu cu un agent cu rol de nucleu – cum ar fi niste proteine produse de bacterii) la viteza foarte mare prin niste duze foarte mici in fata unui ventilator. Combinat cu temperaturi scazute ale aerului, rezulta “zapada artificiala”.

In 2014 am citit despre testele unui proiect al unui startup austriac. Isi propun sa produca dintr-un metru cub de apa 14-15 metri cubi de zapada artificiala mult mai asemanatoare cu cea reala. Austriecii sunt optimisti, spera ca in 2017-2018 sa apara pe piata cu echipamentele lor de productie de zapada.

Cum fac asta? Intr-un balon de dimensiuni medii introduc un ventilator si microparticule. Daca temperatura externa e suficient de mica, adauga apa pulverizata, care se depune pe microparticule si formeaza mici cristale de gheata. Explicatii in engleza aici.

schneewolke
Schneewolke ©Neuschnee

Consumul este imens. In 2007 existau aproximativ 3100 de tunuri producatoare de zapada in toata Europa. In 2013 se estima ca existau 19.000 de tunuri. 3000 doar in 3 dintre cele mai mari statiuni austriece. In 2013 austriecii estimau ca se consumau aproximativ 250 gigawati-ora pe sezon numai pentru inzapezirea artificiala a partiilor de schi. Pentru comparatie, Centrala atomo-electrica de la Cernavoda produce 5178 de gigawati-ora pe an, 20% din necesarul anual al intregii Romanii

Alti austrieci (cei care administreaza domeniul schiabil de mare altitudine care include ghetarul Pitztal) au folosit o tehnologie a unei firme israeliene, care era aplicata in racirea minelor de mare adancime (unde temperaturile sunt foarte mari) prin pomparea de un fel de lapovita (suspensie de gheata in apa) prin niste tuburi subterane. Au aplicat acelasi lucru la altitudine si acum pot produce un fel de zapada artificiala chiar si la temperaturi pozitive, ceea ce permite deschiderea sezonului de schi ca in anii buni din trecut, toamna.

pitztal
© Der Spiegel
  1. Folosesc la maximum tehnologia – Ratrack-uri ghidate de GPS

Cu ajutorul GPS-urilor, ratrack-urile acum pot afla exact dimensiunea gramezilor de zapada artificiala si le pot nivela mult mai eficient.

Pistenbully-Fahrschule-fotoshowBigImage-a578eaeb-449481

  1. Snow-farming.

Adica pastreaza gramezi imense in zone protejate de soare peste vara, pe care le refolosesc apoi in cursul toamnei-iernii viitoare, pentru a forma o baza a partiilor.
Exemplu: in Dachstein, in Salzburg, o statiune a strans (in februarie 2014) 5000 de metri cubi de zapada (500 de camioane cu zapada) si i-a acoperit cu o folie protectoare. In octombrie, a refolosit pana la 80% din volumul respectiv de zapada.
Alt exemplu: in Davos (Elvetia) au strans 4000 de metri cubi de zapada in timpul iernii, i-au acoperit cu un strat protector de rumegus (!) si apoi i-au folosit toamna pentru a pregati o partie de 1,4 km.

  1. Acopera ghetarii cu folii protectoare la sfarsitul sezonului

In Elvetia si Austria (mai nou si in Germania) statiunile acopera portiunile cele mai de jos ale ghetarilor cu folie protectoare, in speranta ca asa le salveaza de la o topire excesiva. Este o metoda scumpa si dificil de implementat, dar suprafetele acoperite cresc de la an la an.

VORABGLETSCHER, FLIMS, LAAX, SCHUTZ, GLETSCHERSCHMELZE, KLIMAERWAERMUNG
Flims/Laax, © KEYSTONE/Arno Balzarini

 

 

Ce va urma in viitor? Partii acoperite… pe munte?

Am auzit ca in Romania a fost frig :)

Vacanta mea in Santorini a fost un exemplu perfect al faptului ca omul nu e niciodata multumit cu ce are, intotdeauna vrea altceva. Stateam langa cea mai misto plaja (sau cel putin cea care e cel mai mult pe placul meu si-al sotiei – Perivolos) si noi am cautat in fiecare zi alta plaja.

Noua ne plac plajele relativ late, cu nisip, fara pietre la intrarea in mare, cu (mai) putini oameni si care au macar o minima infrastructura (toalete, dus).

Dupa ce am vazut mai multe plaje, pot spune ca: Baxedes e cam a doua ca frumusete (desi e mai salbatica), Monolithos ar fi ok-ish, doar ca pare sa fie intr-o zona vantoasa (si e chiar langa aeroport, deci iti vin avioanele in cap), Kamari e plina de turisti (si are o placa continua din piatra la 3 m de la intrarea in mare, deci nu mi-a placut pentru inotat), Perissa e mai linistita decat Kamari si mai libera, Vlychada e cam ingusta si cu pietre la intrarea in mare, Perivolos (partea cea mai departe de Perissa) e cea mai  misto si Red Beach (si Kambia si White Beach) sunt mici, inghesuite si pline de oameni. Si Paradisos e o chestie mica si ingusta. Si ca la Plaka (langa Megalochori) nu exista o plaja per se, ci niste pietre mari si niste bai abandonate – iar coborarea (cam 20 minute) nu merita decat daca nu ai altceva mai bun de facut.

Si ca, daca mergi in Oia (locul unde isi fac toti poze “din Santorini”), ori o faci pregatit sa fii inghesuit de cateva mii de oameni, ori te duci devreme si pleci inainte sa plece toata lumea.

20150907_095315
Bonjour, tristesse
20150908_104725
Red Beach, Kambia Beach mai la stanga
20150908_110046
De la Red Beach
20150908_172054
Kamari Beach
20150909_095211
Perissa
20150909_121601
Oh, nu, ce face avionul ala, intra in stanca?
20150909_145902
Monolithos
20150909_145910
Monolithos 2
20150909_190744
Apus din Oia
20150910_150323
Fira
DSCN3802
Kolumbos, Baxedes
DSCN3827
Oia seara
DSCN3836
Oia
DSCN3852
Inca imi lasa gura apa dupa prajiturile astea :))
DSCN3868
spre Plaka
DSCN3891
pe “plaja” Plaka
DSCN3919
Fira

20150907_181528 20150908_104419 DSCN3873 DSCN3900 DSCN3915

“Untold” trip (sfarsit)

A fost prima data in viata mea cand am stat la coada ca sa intru la o Gradina Botanica in Romania. Se mai schimba obiceiurile romanilor? Oricum, Gradina Botanica din Cluj este foarte frumoasa – mult mai cocheta si mai ingrijita decat cea din Bucuresti in opinia mea.

La intoarcere am vizitat si salina Turda. Niste coridoare si gauri (mina, deh…) imense in pamant, unde poti sa joci ping-pong, biliard, popice, minigolf, sa te plimbi cu o barcuta sau sa mergi cu un mini-carusel (care nu e deloc mic). Dotat cu parcare, chioscuri, toalete etc. Plus o mini-baza de tratament (accesibila cu abonament). Totul pentru un pret, desigur. Foarte vest-european.

Dintre cele 5 locuri prin/nu foarte departe de Cluj vizitate in zilele astea (Castelul Corvinilor, Castelul Banffy, lacul Gilau, Gradina Botanica si acum salina), a fost cea mai impresionanta. Clar e un loc de vazut – daca nu suferi de claustrofobie (sau boli cardiace) si nu ai probleme cu a urca/cobori scari (pentru ca lifturile presupun cozi prea mari).

S-a terminat festivalul. Daca nu s-a vazut, a fost mai degraba o scuza ca sa vizitam Clujul si imprejurimile. 🙂

Ca intotdeauna la drum lung prin Romania (aprox. 1300 km acum), sunt tare multumitor ca ne-am intors vii acasa. Pe drumul de intoarcere am vazut nu mai putin de 3 accidente (unul cu TIR-uri, SMURD si descarcerare s-a petrecut la fix 200 m in fata noastra) si mult prea multe manevre in extremis care au evitat cate un accident grav. A, da, apeductul ala dintre Sibiu si Sebes de care se tot scrie in ultima vreme ca ar fi periculos – chiar arata nasol!

20150802_150647 20150802_152223 20150802_152528 20150802_154810 20150802_162301

Asa i-am multumit colegului meu din liceu care m-a primit in găzdășag zilele astea: Jamie Oliver's Bloomin' Brilliant brownies
Asa i-am multumit colegului meu din liceu care m-a primit in găzdășag zilele astea: Jamie Oliver’s Bloomin’ Brilliant brownies

20150803_13042320150803_13361720150803_130959

“Untold” trip (3)

E oficial: adaug Clujul pe lista (scurta) a oraselor din Romania unde m-as muta pentru restul vietii. 🙂

Si ma intreb daca si altii de varsta mea incep sa se simta bizar atunci cand lumea din jurul lor de la festivaluri de muzica electronica devine din ce in ce mai tanara – in timp ce noi doar imbatranim.

Oricum, ieri am avut cea mai bizara auditie de la un festival din viata mea. Pe la 20 de ani imi placea mult Silent Strike. Prima data am ajuns sa-l aud live… abia acum. Atata doar ca a fost foarte putina lume la el. Cred ca au fost mai putin de 50 de oameni. Probabil strangea mai multi oameni intr-un club de pe oriunde din tara. Well, cui ii pasa? S-a auzit misto.

Put your hands up for Cluj, a lovely city!
Put your hands up for Cluj, a lovely city!
Clar!
Clar!
La doar 15 minute de centrul orasului.
La doar 15 minute de centrul orasului.

20150801_182508

Un lucru de respectat la Ardeal: nu le plac neo-comunistii.
Un lucru de respectat la Ardeal: nu le plac neo-comunistii.

“Untold” trip (2)

Am plecat din Bucuresti de la 38 de grade, aici au fost cam 20 si un pic. Placut. Atata doar ca am venit o țâră nepregatit pentru ploaie si 20 de grade. Asta se intampla cand nu il mai crezi pe Busu, care tot zicea ca va fi racoare aici. Oare madam Ortansa Jude mai lucreaza pe undeva? 🙂

Am vazut si castelul Banffy. 30 de minute din Cluj. Un pic dezamagitor – e incredibil cum a putut fi lasat o cladire (si o mosie) atat de frumoasa in paragina. Pot doar sa-mi imaginez costurile si durata unei munci de restaurare pentru niste cladiri de dimensiunea asta. Oricum, daca vreodata se vor gasi bani pentru a se termina lucrarea, va arata excelent. Pentru moment, e doar un loc foarte linistit.

Clujul in sine e invadat de oameni. Cu toate astea, tot e mai curat decat Bucurestiul intr-o zi buna. Sunt si ceva straini (parca mai multi decat la alte festivaluri din Romania), dar e foarte foarte multa lume in oras. Ca impresie pur observationala (deci posibil gresita), parca localnicii par mai putin tristi ca ai mei concetateni de Bucuresti.

Festivalul in sine e destul de ok organizat in opinia mea (desi cu siguranta vor fi voci carcatoase). Singura mea problema ar fi: cum sa ma impart sa ajung in mai multe locuri diseara? Si de unde mai gasesc energie pentru inca 2 nopti? La naiba, la 31 de ani nu mai treci asa usor peste cateva seri nedormite si cu zbantuiala ca la 20.

20150731_131034 20150731_131114 20150731_131610 20150731_142335 20150731_210227 20150801_025725

“Untold” trip (1)

De la prea mult invatat te iau durerile de cap. Deci era cazul de-o mini-vacanta inainte de examene.

Festivalurile de muzica electronica au o anumita valoare aparte pentru mine si sotia mea – acum multi ani prima iesire a noastra “impreuna” a fost la primul Dance Weekend. De atunci am tot mers la tot felul de festivaluri si evenimente muzicale. Nu numai de muzica electronica, eu am dus-o si la Rammstein 1 data – si i-a placut; ea m-a dus la muzica clasica si mi-a placut. Pe cale de consecinta, Untold era un festival la care clar trebuia sa mergem.

Cu ocazia asta vedem din nou Clujul (care e un oras foarte misto, pe care l-am vizitat prea putin pana acum) si ne mai oprim si in cateva locuri unde vroiam de ceva vreme sa ne oprim.

Printre ele si castelul Corvinilor din Hunedoara, care era pe lista mea “de vazut” de ceva ani, cum tot sunt eu fan al vizitarii castelelor. Sotia nu prea e, dar imi tolereaza pasiunea pentru “pietre”.

Mie mi-a placut castelul, dar nu e prea bine exploatat turistic (si un pic cam mult in paragina in anumite parti).

So… cateva poze:

Prima data in viata mea cand vad Valea Oltului pe soare si caldura (nu iarna, adica)
Prima data in viata mea cand vad Valea Oltului pe soare si caldura (nu iarna, adica)
Castel de poveste
Castel de poveste
Sala deciziilor
Sala deciziilor
"grifoni", ca sa citez niste vizitatori :)
“grifoni”, ca sa citez niste vizitatori 🙂
Asta e de pe vremea cand existau jderi in Romania
Asta e de pe vremea cand existau jderi in Romania

20150730_174615

Transilvania e frumoasa
Transilvania e frumoasa
In sfarsit am ajuns
In sfarsit am ajuns

Poate sa-mi explice cineva de ce e vola.ro “o idee buna”?

Am deschis televizorul zilele trecute. Plin de reclame la medicamente. Si la site-uri de travel (trivago si altele).

Plus, in 30 de minute de uitat la tv, am vazut de vreo 3 ori reclama la vola.ro in care un “blogger de travel” sustinea ca vola.ro este o idee buna. Plus mesajul “400.000 de romani au folosit vola.ro deja”.

De ce ai plati pentru serviciile vola.ro – cel putin pentru rezervarea de bilete de avion? Aici nu e vorba de zgarcenie sau de mentalitate de roman care nu vrea sa plateasca pentru nimic.

Dar serios vorbind, de ce as plati 10 euro in plus pentru fiecare bilet de avion doar pentru ca fac rezervarea prin site-ul vola.ro?

Ok, ofera servicii de agregare de zboruri. Wow, ce tare. Asta fac si momondo.com si skyscanner.net si nenumarate alte site-uri care mai de care mai copiate unul dupa celalalt. Si as putea spune ca unele fac asta mai bine (au o interfata mai curata si mai clara).

Nu inteleg succesiunea asta de actiuni:

  • Cauti un zbor in ziua x pentru orasul Y.
  • Iti afiseaza orice site din asta pretul companiei aeriene
  • Tu alegi voluntar sa platesti 10 euro in plus unui intermediar care nu a facut decat sa-ti afiseze informatia de pe site-ul companiei aeriene cu pricina?

Si treaba asta este “o idee buna“.

Serios?

Accept faptul ca ei si-au diversificat oferta de ceva timp (ani?) si ofera pachete avion+cazare. La genul asta de oferte nu comentez. Probabil ca ofera preturi comparabile cu orice agentie de turism (poate chiar mai bune). Pentru genul de calator comod, pachetele de genul asta sunt probabil ok.

Plus, mai accept faptul ca, in anumite situatii, de la momentul cautarii si pana la momentul rezervarii, biletul de avion vandut la tariful afisat initial poate sa se fi vandut. Deci exista riscul foarte scazut ca la vizitarea site-ului companiei aeriene sa fie vandut biletul cu pricina. Acuma… ramane la latitudinea fiecaruia sa isi asume acest risc (pentru suma de 10 euro).

Oricum ar fi, partea de cautare si rezervare de zboruri prin terti mi s-a parut pana acum o absurditate.

Si opinia asta nu mi se va schimba pana in ziua in care un agregator din asta de zboruri va oferi un pret mai mic decat cel afisat pe site-ul companiei aeriene. Cam cum fac agentiile de turism care ofera pachete de zbor+hotel precumparand un anumit numar de bilete la pretul minim oferit de compania aeriana.

Problema e ca in momentul acela se va ajunge la un fel de monopol, in care companiile care cumpara bilete ieftine vor putea sa le revanda scump, eliminand avantajul pentru cumparator. 🙂

Keukenhof – pozele nu il pot descrie corect

1/9 locuri unde mi-am propus sa ajung pana la 40 de ani. 🙂

Culorile, mirosul, combinatia de natura + interventia atenta a omului, viziunea artistica, toate sunt greu de descris. Trebuiesc traite ca sa fie intelese.

20150510_162413 20150510_162813 DSCN3527 DSCN3551

Anul asta a fost anul Van Gogh aici.
Anul asta a fost anul Van Gogh aici.
Armin van Buuren si Tiesto cand erau mici :)
Armin van Buuren si Tiesto cand erau mici 🙂
Night's Watch: I am the sword in the darkness. I am the watcher on the walls...
Night’s Watch: I am the sword in the darkness. I am the watcher on the walls…

DSCN3581 DSCN3589 DSCN3595 DSCN3597 DSCN3598 DSCN3602 DSCN3604

Magie?
Magie?

DSCN3608 DSCN3610 DSCN3612 DSCN3644 DSCN3646

P.S. Da, exista si puncte negative. Totul porneste de la faptul ca a devenit prea faimos. Ei zic ca vin 800.000 de vizitatori anual (in aprox. 70 zile). O localnica zicea 1 milion in 2013 – nu am stat sa mai verific asta. In week-end-uri vin prea multi turisti aici. Drumul pana acolo e lung. Mancarea in interiorul parcului nu e foarte variata. Daca mergi in mai, unele flori sunt mai trecute. Welcome to tourism in our days! Tot merita vizitat, chiar de mai multe ori in viata. Preferabil in aprilie. 🙂

9 locuri pe care vreau sa le vizitez pana la 40 de ani

Am aproape 31 de ani, daca imi propun sa ajung macar intr-unul din ele pe an, ar fi posibil sa ajung la toate. 🙂

  1. Keukenhof, Olanda.

Un “parc” special in apropiere de Amsterdam. Primavara (vizitabil de la sfarsitul lui martie pana la mijlocul lui mai) este un festival de culori. Pe 32 de hectare se gasesc cateva milioane de flori.

keukenhof -alley-with-white-blooming-trees-prunus-triloba-in-keukenhof-park-in-holland OLYMPUS DIGITAL CAMERA2. Valetta, Malta

Capitala Maltei, este rezultatul unei combinatii interesante de civilizatii. Plus ca poti intotdeauna sa mergi si in alta parte a insulei. Plaja, soare, castele, ce sa vrei mai mult? 🙂

ramla beach Valletta-Harbor-Malta-Cassius-Photography Valletta-Malta-Wallpaper-HD3. Macchu Picchu, Peru

Ultimul oras al civilizatiei inca, situat la 2430 m altitudine. Singurul lucru de pe lista mea care e ceva mai dificil de realizat. 🙂

machu-picchu-tours-003 macchu pichu4. Niseko, Japonia

Unul dintre ultimele hobby-uri care mi-au mai ramas este snowboarding. Niseko este o statiune montana de pe insula Hokkaido. Cu niste ierni in care primesc peste 10 m de zapada in medie (in sezonul 2014-2015, pana acum, au avut nu mai putin de 11 metri de zapada!), este visul oricarui practicant de sporturi de iarna care e atras de senzatia de plutire pe zapada proaspata. Cu niste preturi comparabile cu statiunile austriece (deci deloc scump, fata de SUA), transfer relativ facil (daca nu te deranjeaza peste 12 ore in cateva zboruri cu avionul) si atractia unei  civilizatii diferite (japonezii mi se par fascinanti), e clar ca vreau sa ajung acolo candva in viitorul apropiat.

niseko niseko2 niseko35. Castelul Neuschwanstein, Germania

Castelul folosit de Walt Disney ca inspiratie pentru castelele din desenele lui animate. Oricine a invatat limba germana a dat cel putin o data peste o lectie intr-un manual care vorbea putin despre istoria castelului. Pe mine ma amuza tot timpul sa il traduc mot-a-mot: noua-lebada-piatra (sau piatra noii lebede sau noua piatra a lebedei).

schloss neuschwanstein6. Marrakech, Maroc

Unul dintre cele mai importante centre culturale, religioase si de comert ale Maghrebului. Imbinare interesanta a culturii arabe, maghrebiene cu ceva influente franceze. Are foarte multe lucruri de vazut.

Marrakech el_bahia_palace Marrakech Majorelle_Garden Marrakech_Djemma EL Fna Marrakech_Souk7. Tromsø, Norvegia

De mic vreau sa vad live aurora boreala. Cum Tromsø pare mai apropiat decat Islanda sau insulele Svalbard, a castigat un loc pe lista mea. 🙂

northern Tromso-city-winter-Norway-740 northernlights-tromso-norway8. Lacul Garda si Lacul Como, Italia.

2 lacuri foarte frumoase situate in nordul Italiei. Lacul Como l-am vazut foarte putin, din masina, iarna, in drumul spre Livigno. Mi-am promis ca o sa-l vad candva, vara. Cum nu e foarte departe de lacul Garda, eu vreau sa vizitez oraselele din jurul lor la un loc. Ai ce vedea si face intr-o saptamana. Nu degeaba e considerata Italia “tara frumoasa“.

il-lago-di-como lago di garda malcesine lago-como-tour-01 lago-di-garda-landscape lake garda9. Provence, Franta – cu campurile de levantica din zona.

Zona este impanzita de locuri cu valoare istorica. Intre iunie si septembrie, o parte din zona de campie / prealpina e impanzita cu levantica inflorita. O mentiune speciala are manastirea Notre-Dame de Sénanque, construita in secolul al 12-lea, pe care vreau s-o vizitez de cand am vazut intamplator o poza cu ea inconjurata de levantica.

levantica in provence levantica manastirea Notre Dame de Senanque

Ce face omul cand nu are chef sa scrie la lucrarea de diploma: cauta poze pe internet si face liste. 🙂

O zi de snowboard

Poze intai:

20150308_101228
Urmele mele
20150308_090943
Cel din centru era mic si rau – a inceput sa ma latre cand a vazut ca il fotografiez.

20150308_152923 20150308_103330 20150308_101012 20150308_100957

Zapada multa, soare mult, lume destul de putina. Preturi mari, ca de obicei.

Per total, o zi ok.

In Europa exista nenumarate skipass-uri comune pentru 2-3-4 sau mai multe statiuni de ski de pe aceeasi vale. Exista skipass-uri comune pentru statiuni din tari diferite (Austria/Elvetia, Elvetia/Italia, Franta/Elvetia samd). Exista skipass-uri pentru un sezon cu care poti sa te dai in cateva zeci de statiuni din Austria (Tirol Card). Exista Dolomiti Superskipass, cu care poti sa te dai in peste 10 statiuni din Italia de Nord.

In Sinaia exista 2 operatori de cablu. Primaria are o telegondola, un telescaun si un teleschi, Teleferic Prahova are 2 telecabine din anii ’70, o fieratanie de telescaun de pe la inceputul anilor ’70 si un telescaun relativ nou (vreo 10 ani) intre 1400 si 2000.

De mai mult de 5 ani nu au gasit un mod de-a se intelege la bani si sa faca un skipass comun. Daca vrei sa schiezi cat te tin picioarele oriunde in “domeniul schiabil Sinaia” (care strange sub 10 partii si aproximativ 20 de km de partii) trebuie sa cumperi 2 skipassuri.

Serviciile pe care le ofera sunt la “standardele” astea (usa a doua, cea ingropata in zapada, e pentru femei):

20150308_124610

Mi-am jurat ca nu mai calc pe aici. 4 ani am reusit sa evit asta. Anul asta n-am mai reusit. Noi suntem de vina pentru ca ne ofera serviciile astea la preturi de Europa de Vest.

Jurnal de Elvetia (4)

Cate ceva despre partea de schimb international

Fiecare student are niste obiective proprii pentru perioada asta. E interesant cum incearca profesoara care se ocupa de proiect sa se muleze pe aceste obiective, adaugand informatii care sa ne ajute pe toti sa intelegem aspectul intercultural al povestii asteia mai bine.

Pentru ca e foarte usor sa te duci intr-un loc, sa stai intr-un colt si sa judeci pe toata lumea “asta nu e bine, asta nu imi place, asta e diferit – deci rau”. Mesajul ei de baza este “It is different, but different doesn’t mean it’s worse or that it’s better”. Cu cat accepti asta mai usor, cu atat poti pleca mai bogat de aici.

Asta ar trebui sa aplic si in experientele mele din spitalele noastre. Dar pe bune de nu e asa de usor sa judeci. 🙂

Am ajuns si la o ora de “Interkulturelle Erfahrungen” (experiente interculturale), unde toti studentii locali ne-au inconjurat si au inceput sa ne traga de limba. Dar s-a intalnit sacul cu peticul. I-am tras eu pe ei de limba. Haha! 🙂

Am avut si cam 4 ore de descriere a fiecarui sistem de sanatate din toate tarile reprezentate in acest schimb de experienta: Norvegia, UK, Germania, Spania. Si Romania la final. Nu, nu am zis ca la noi “e nașpa” – desi as fi fost tentat sa zic asta, daca era sa compar ce prezentam eu cu ce au prezentat colegele dinaintea mea. Am folosit prezentarea data de scoala si mesajul de baza a fost “facem cat de multe putem cu ce resurse si personal avem“. Nu stiu cat de bine o pica asta pentru eventualii nationalisti care mi-or citi blogul, dar mai mult de-atata chiar nu pot spune. Acuma, judecand dupa ce cunostinte am demonstrat eu ca as avea, as zice ca nu am facut țara de râs.

Oricum, e interesant sa vezi cu cata mandrie isi descriu scolile si sistemele medicale vest-europenii. Sincer vorbind, daca tot ceea ce zic ei se traduce in realitate in generatii noi de Asistente Medicale educate la standardele descrise… pe bune de ma intreb de ce angajeaza personal de la noi pe acolo. Sa nu fiu inteles gresit, am intalnit incredibil de multi oameni excelenti in ceea ce fac in Sanatate in Romania. Dar pur si simplu sistemele lor educationale ar trebui (IN TEORIE) sa produca niste oameni exceptional de bine pregatiti. Pentru simplul motiv ca lucreaza din primele zile CU PACIENTI, PE PACIENTI si nu li se interzice accesul in anumite zone ale spitalelor pentru ca “trebuie sa castige acest drept”. Si nu sunt tratati cu nesimtire pentru ca “toata lumea inghite rahat ca sa invete ceva”.

Desigur, nu e nimic perfect pe lumea asta. Toate au recunoscut ca exista probleme de toate felurile prin spitalele lor. Si ele au avut probleme in anumite stagii de practica.

Dar la nivel de ingrijire medicala, eu zic ca nu m-as teme sa intru pe mainile unui proaspat absolvent de forma de invatamant medical pentru AM din tarile de mai sus. Daca as intra pe mainile unuia ca mine (sau mai rau), intr-un spital din Romania, mi-ar fi teama. Foarte teama.

La final, o ultima fraza mi-a mai ramas in cap. Multa lume zice “as vrea sa am grija de dvs. cum mi-as dori sa fiu EU ingrijit”. Si eu gandesc asa. Dar ne-a spus profesoara de aici: “Has any of you thought that maybe someone wouldn’t want to be treated as you want to? Maybe someone wants something entirely different?”. Bai, chiar nu m-am gandit la asta.

Ni s-a dat un exemplu: un batran e singur, pe moarte, intr-un spital. Ce parere avem? Eu si spanioloaicele am zis ca e ceva trist (ele au adaugat “o rusine”). Norvegiencele au contracarat cu “poate nu vrea pe nimeni in jur, si-a instrainat familia, nu vrea sa fie o povara“. Tari diferite, perspective diferite.

 

Cate ceva despre a doua sectie (Oftalmologie)

Aha, exista si cladiri vechi si sectii mai inghesuite si la ei. Asta as zice daca as vrea sa le caut nod in papura. Or fi cladirile vechi si sectiile mai mici, dar dotarea este excelenta si curatenia exemplara. Personalul e la fel de bine pregatit. Imaginea de ansamblu e la fel de buna ca peste tot – cel putin pentru romanul obisnuit cu spitalele noastre de renume mondial.

Si in Elvetia se sta la asteptat la consultatii. In partea de policlinica a sectiei de Oftalmologie se poate astepta cateva zeci de minute pana sa ajungi sa fii vazut de un doctor, pentru anumite consultatii. In anumite cazuri (pacienti carora li se fac mai multe investigatii) se pot petrece in spital si 8 ore (marturisea gazda noastra, un pic rusinata). Eu am stat aproape 7 ore in Spitalul de Urgente Oftalmologice pe scari, pe scaune si in picioare pentru o banalitate de aplicare de laser in cazul unei leziuni oculare. 1 singura “investigatie” mi s-a facut in tot timpul asta. M-am abtinut de la comentarii cu “bei uns“.

Am murit de ras cand a fost luata peste picior de elvetieni studenta din Germania pentru ca in spitalul unde face ea practica exista niste probleme cu echipamentele de incalzire si distribuire a mancarii, ceea ce inseamna ca uneori, anumiti pacienti primesc mancare aproape congelata. Pentru ca la ei, pentru a se economisi bani si a se scadea riscul de imbolnavire, mancarea este gatita, congelata imediat si apoi servita (reincalzita) in urmatoarele 48 de ore. Dar daca nu merge aparatul… primeste pacientul un bloc de gheata. 🙂

In acelasi spital din Germania (un campus – si nu exagerez, am cautat pe wikipedia – cu 100 de cladiri si 5000-6000 de angajati) se spala toate uniformele, hainele si cearceafurile si fetele de perna samd … IN POLONIA. Pentru ca e mai ieftin decat sa o faca in house (si orasul nu e deloc langa granita cu Polonia). Eficienta nemteasca, taica…

In sectia asta se folosesc bare la paturi (spre deosebire de sectia de Reha dinainte).

Alta chestie observata e ca NU au duze de oxigen in pereti, deci folosesc cilindri mici (pe care la noi ii vezi in UPU sau la transportul pacientilor) sau mari (numiti Sauerstoff Bombe – ceea ce e amuzant pentru mine) cu Oxigen. Aparent… nu au prea avut explozii de recipienti din astia, deci e un risc pe care si-l asuma.

Am intrat cu un pacient in sala de pregatire pentru operatii (oftalmologice). Au ditamai checklistul pe perete, pe care trebuie sa il respecte pentru fiecare pacient: “e pacientul corect? corespunde operatia din foaie cu cea de pe calculator? alergii? ia sau a luat medicamente inainte de op?” si altele. Simplu, dar eficient.

Respect: toti doctorii dau mana cu pacientii cand ajung la ei, se prezinta din nou si abia apoi incep sa vorbeasca. Si vorbesc tot timpul cu Sie (dumneavoastra). Si se spala pe maini cu dezinfectant (inainte si dupa, de regula). Simplu, dar corect.

O parte importanta din munca unui AM aici este ocupata de completarea procesului de ingrijire al pacientului (partea pe care o face AM, nu ce scrie doctorul). Se folosesc diagnosticele NANDA din greu pentru fiecare lucru facut (sau observat la) pacientului.

Stiu ca deja e ceva vechi (am mai scris despre asta), dar sfintenia cu care isi respecta pauzele de masa e incredibila. Ma intreb cum fac cei de pe o sectie de Terapie Intensiva sau de Chirurgie. Iar numarul de restaurante pe care spitalul le are e impresionant. Ma intreb daca fac profit din ele (mancarea e sensibil mai ieftina decat in orice șaormărie locală). La cati clienti au, inclin sa cred ca da.

 

Impresii de turist

Cu exceptia zilei de duminica, pana acum am prins o vreme foarte ok pentru octombrie intr-o tara situatia in miezul Alpilor si pentru un oras situat la 480 m deasupra marii in mijlocul numitei tari.

Am mai facut referire la articolul scris de o absolventa a scolii mele despre vizita ei in Berna, articol care a fost unul dintre motivele pentru care am ales scoala asta intr-un final (acum 2 ani jumatate). Mama, ce vreme a prins ea atunci. Ploaie, innorat si, in pauze… ploaie. 🙂

Ei bine, am avut si eu ploaie, dar ori seara, ori noaptea, ori la prima ora. Am avut 1 zi innorata de dimineata pana seara, dar in rest am avut soare si 18-22 grade. Radeam cu o nemtoaica (venita aici pentru 3 luni, prin Erasmus) care se lauda ca s-a “bronzat” in cele 40 de zile petrecute in Berna, aratandu-mi o mana albicioasa cu o slaba tenta de cel mult… alb sanatos, pe care o numea “schon braune Haut” (piele aproape bronzata). “Nein, das ist nicht braun!” a venit raspunsul de roman obisnuit cu bronz din ala care noaptea te face invizibil daca nu zambesti. 🙂

Lasand prostiile mele la o parte, Berna e foarte misto de vizitat daca prinzi vreme frumoasa. Si NU esti sarac. Oricum, partea buna la vizitat este ca gasesti si restaurante aproape ieftine (pentru Berna, ieftin inseamna un fel de mancare relativ gustos la mai putin de 20 de franci).

Am vizitat dealul cel mai inalt din imprejurimi intr-o zi cu soare – Gurten, care ar fi la vreo 300 m mai sus de nivelul raului care curge prin Berna (Aare). Sus exista un platou cu o iarba taiata la milimetru, 2 restaurante, o zona de agrement pentru plozi, un turn de vreo 10-15 m inaltime, de unde poti vedea cam cat de mare e Berna de fapt. Si cat de aproape sunt Alpii. Exista un funicular (pe care il poti folosi gratuit daca ai abonament), dar coborarea printre pasuni (populate cu vaci) si prin padure merita fiecare minut (vreo 30 la pas intins, 50 daca te lalai). Tot aici am vazut si cea mai mica oaie din lume. Beh, nu chiar asa interesanta.

20141014_145702 20141014_154744 20141014_150438

Berna are o gradina zoologica relativ mica (Tierpark Dählhölzli), partial accesibila gratuit (partea de pe malul raului), partial pentru bani. Exista si o zona numita Bärengraben, unde vreo 3 ursi stau inghesuiti, ca sa se uite lumea la ei… ca la urs. Pentru simbolul orasului (numele ii vine de la germanul pentru urs)… nu duc o viata prea grozava. Amandoua mi-au lasat un gust cam amar. Gradina zoologica e mult prea mica, iar ursii traiesc foarte inghesuit intr-o zona mult prea mica. Ma rog… traditiile lor, tara lor, treaba lor.

20141011_161555 20141012_153017

Raul Aare imparte Berna moderna in 2 (Westside si Eastside). In Evul Mediu si mai tarziu, Berna se limita la malul de vest al raului, unde a si ramas orasul vechi (in patrimoniul Unesco). Acolo am vazut Bundeshaus (Palatul Parlamentului), Banca Elvetiei (in fata careia a avut loc Miss Elvetia sambata) si multe alte cladiri din orasul vechi (care e plin ochi de terase, restaurante si magazine). Evident, nu pot uita de Zytglogge, turnul cu ceas.

20141012_154203

Raul este incredibil de curat pentru un rau care curge printr-o capitala europeana in secolul 21. Desi e destul de rapid curentul, lumea face baie in el (inclusiv acum, cu temperaturile astea văratice). Am vazut si unii oameni facand surfing (folosind ori o barca cu motor, ori o coarda elastica legata de un pod pentru a fi propulsati cativa metri). Evident, exista si niste piscine publice (inchise si golite acum).

20141011_163832

O chestie bizara pe care am observat-o a fost prezenta destul de des a supermarketurilor de la lanturile concurente (Migros si COOP) in vecinatatea fiecaruia. Nu, nu ai ca in Bucuresti cate un Mega Image la fiecare colt de strada, dar au destul de multe supermarketuri si foarte des cei 2 competitori deschid magazinele unul langa altul. Ciudata strategie.

 

Am vazut si blocuri – dar mult in afara orasului Cand zic blocuri, zic blocuri (am numarat peste 15 etaje din departare). In aceeasi zona am vazut si niste gradini personale (mici loturi de teren, unde lumea isi cultiva flori, legume sau fructe).

Ca sa ajung la Aare, am trecut prin cartierul de bogatani (Elfenau). Pe acolo, surpriza, langa case de cateva milioane de franci… vacutele pasteau. Si la 50 m mai sus era malul raului, unde puteai face un gratar linistit. Si aveai cosul de gunoi la 2 pasi.

20141011_143300

Am vazut si varianta locala de pod al dragostei – unde indragostitii leaga lacate pe pod, ca sa arate o legatura care nu se rupe. Nu se rupe pana nu se prind prea multe lacate asa pe pod si i se afecteaza structura de rezistenta. 🙂

20141011_162900  20141012_132817

Am vazut si primul control de bilete/abonamente in transportul in comun. Si cum a fost prins un adolescent fara bilet. Nu tu injuraturi, nu tu tipete, nimic. Nu tu “sunt sarac, mi-a mancat pisica banii, am uitat, ma doare piciorul” si de asta nu am bilet. A coborat, a completat si semnat un Protokoll si gata.

 

Per ansamblu, toata experienta e placuta si nu am de ce sa ma plang, dar pe bune de nu m-a obosit atata limba germana (s-o urmaresc, inteleg si vorbesc). Tot timpul asta mi-a tot venit in cap eseul lui Mark Twain “The awful german language” din 1880, care este inca atat de actual. Nu ma intelegeti gresit. Gramatica o stiu, vocabularul german e destul de ok (inclusiv in termeni medicali, oricat de enervanti ar fi, pentru ca se incapataneaza sa NU foloseasca denumirile internationale din latina). Dar e atat de dificil de urmarit si vorbit corect, mai ales cand interlocutorii se obisnuiesc cu ideea ca “du kannst Dsmile and waveeutsch gut” si incep sa turuie. In anumite conversatii m-am vazut redus la postura de “smile and wave” de cateva ori. Noroc cu smartphoneul si dictionarul, ma mai ajuta in anumite cazuri.

Daca as munci intr-o tara vorbitoare de germana m-as face usor inteles, asta mi-e clar. Problema apare cand vreau sa vorbesc germana 100% corect gramatical sau sa inteleg 100% din ce vorbeste X cand vorbeste la viteza de nativ. Personal, ma enerveaza asta pentru ca nu cred ca poti trece de nivelul de emigrant daca nu ajungi sa vorbesti si intelegi limba tarii foarte bine. Iar daca adaugi la asta si un dialect care reinventeaza limba original invatata de tine…

 

La final… noul meu banner:

20141014_152149

La ce se gandeste un obsedat de snowboard vara

… “nu mai vine odata iarna aia?”

Cum da un pic frigul (in ultimele saptamani chiar mi-a fost racoare dimineata, cand plecam la spital) cum te bucuri ca un copil “haha, vine, o simt”.

Cum vezi un pic de zapada proaspata pe webcamurile din Europa, iti creste pulsul fara sa-ti dai seama.

Stubai septembrie 2014

 

kitz

Acuma, stiu ca poti vedea zapada de pe emisfera cealalta (unde acum e iarna-n toata regula, vezi mai jos) usor, multumita internetului, dar parca e altceva atunci cand stii ca zapada proaspata e la “doar” 1500 km de tine. Si ca se va tot inmulti, curand-curand.

cardrona august 2014

 

 

De ce “obsedat”? Pentru ca numai un obsedat ar face ceva 99% asemanator cu ce urmeaza si apoi ar numi-o “sport”:

Via yuksrus.com: Ski season is fast approching. To get in the mood, follow this list of handy exercises:

  1. Visit your local butcher and pay $30 to sit in the walk-in freezer for a half an hour. Afterwards, burn two $50 dollar bills to warm up. (cam asa e o zi cu furtuna de zapada pe munte, more or less)
  2. Soak your gloves and store them in the freezer after every use. (daca nu ai perechi de ciorapi de schimb, basically cam asta faci de la o zi la alta)
  3. Fasten a small, wide rubber band around the top half of your head before you go to bed each night. (cam asa se simt ochelarii de schi pe fata)
  4. If you wear glasses, begin wearing them with glue smeared on the lenses. (asa se vede prin ochelarii de schi, dupa ce ii “stergi” un pic de zapada)
  5. Throw away a hundred dollar bill- now! (costul mediu al unui skipass de o zi, in SUA)
  6. Find the nearest ice rink and walk across the ice 20 times in your ski boots carrying two pairs of skis, accessory bag and poles. Pretend you are looking for your car. Sporadically drop things. (din fericire, pentru snowboarderi e mai lejer, nu ai decat o placa de carat si bootii sunt mai comozi. But I can relate.)
  7. Place a small but angular pebble in your shoes, line them with crushed ice, and then tighten a C-clamp around your toes. (din nou, bootii de snowboarder sunt ceva mai ok, dar din nou, I can relate to that)
  8. Buy a new pair of gloves and immediately throw one away. (mi s-a intamplat sa mi se strice o pereche de manusi in primul week-end, inca n-am reusit sa pierd vreuna. Inca).
  9. Secure one of your ankles to a bed post and ask a friend to run into you at high speed. (cam asa e orice impact pe partie)
  10. Go to McDonald’s and insist on paying $8.50 for a hamburger. Be sure you are in the longest line. (un fel de mancare pe orice munte costa binisor mai mult decat o masa oriunde in aceeasi tara si presupune ceva cozi)
  11. Clip a lift ticket to the zipper of your jacket and ride a motorcycle fast enough to make the ticket lacerate your face. (asta eu nu fac, imi tin skipass-ul in buzunare, dar am vazut oameni cu aceasta “problema”)
  12. Drive slowly for five hours, anywhere, as long as it’s in a snowstorm and you’re following an 18 wheeler. (daca e zapada… mergi incet. It sucks).
  13. Fill a blender with ice, hit the pulse button and let the spray blast your face. Leave the ice on your face until it melts. Let it drip into your clothes. (Din nou, o zi standard cu furtuna de zapada pe munte. +bonus, incearca asta fara ochelari pe fata, daca ti se aburesc suficient de rau incat nu mai vezi. Doar pentru “experti”)
  14. Dress up in as many clothes as you can and then proceed to take them off because you have to go to the bathroom. (noroc ca transpiri, altfel ar insemna sa mergi de cateva ori la baie in felul asta)
  15. Slam your thumb in a car door. Don’t go see a doctor. (mda. E doar un deget, nu?)

Greu de explicat aceasta obsesie pentru un om normal. 🙂

8 motive sa vizitezi Lisabona

… si unul sa nu.

Sa incep cu cele bune (sa se-adune):

  1. Orasul vechi – zona Alfama.

Lisabona e construita pe coline. Alfama e un cartier construit pe una dintre aceste coline, cu castelul São Jorge deasupra ei. Toate strazile de aici sunt inguste si serpuitoare, cu tramvaiul galben (simbolul Lisabonei) 28 traversand cartierul.

Toate casele sunt relativ vechi, multe au fatada placata cu faianta (arata foarte interesant), ai restaurante cu cateva masute la fiecare colt de strada, magazinase de tot felul (de unde sa-ti cumperi apa mai mult decat necesara), terase si mai multe Miradouro (puncte inaltate, ca niste mici piatete de unde poti observa un cartier sau o zona a Lisabonei + raul Tejo).

DSCN2628 DSCN2632 DSCN2737 DSCN2768 DSCN2942 DSCN3175

  1. Sintra

Sintra e un orasel aflat la aproximativ 30 minute de mers cu trenul (4,3 euro dus-intors) de Lisabona. Daca iti plac oraselele vechi sau castelele, aici e locul pentru tine. Avem nu mai putin de 5 palate in si langa Sintra (Pena Palace, Monserate Palace, National Palace of Sintra, Quinta da Regaleira, + Seteais Castle, un palat convertit in hotel de lux) si un castel ruinat (Castelo dos Mouros).

DSCN2809

Orasul in sine este si el foarte dragut – desi un pic napadit de turisti. Cum timpul si energia ne erau limitate, intr-o zi noi n-am reusit sa vizitam decat palatele (si gradinile din jurul lor) Pena si Monserate + putin din Sintra. Cand voi mai ajunge in Portugalia, cu siguranta o sa mai merg o data in Sintra.

DSCN2950

Palatul Pena e situat pe varful unui mic munte, deasupra Sintrei. Arata intr-un mare fel. E inconjurat de niste “gradini” destul de mari (de fapt, un fel de padure strabatuta de drumuri si carari largi), pe care le poti explora in liniste. In palat exista si un restaurant + o terasa (cam saracut aprovizionata) cu o priveliste foarte tare asupra gradinilor. Poti petrece lejer o jumatate de zi aici. Exista un mic bus pentru a te urca scurta panta de la intrarea castelului (unde sunt si casele de bilete) pana la castel – pentru 3 euro. Nu merita, mai bine urci pe picioarele tale, nu e cine stie ce drum lung. La fel, poti plati pentru a te plimba cu un mini-bus pe aleile gradinii. Din nou, nu merita (nu e chiar atat de mare gradina).

DSCN2778 DSCN2798 DSCN2786 DSCN2817 DSCN2823 DSCN2834

Ca mic moment de umilinta personala, undeva in gradini exista o statuie de bronz a unui Luptator, cocotata pe niste stanci (cam la 20 metri inaltime). NU exista o carare spre statuie, dar cu un pic de curaj si indemanare, poti urca stancile din piatra-n piatra  pana-n varf. Eu am incercat, am ajuns la vreo 3-4 metri de varf, am ajuns la concluzia ca mi-ar fi greu sa cobor si m-am intors. Dupa mine, un francez (la vreo 25 de ani) in sandale (!) s-a urcat ca o chamois pana sus si a si coborat pe partea cealalta a stancilor INAINTE sa ajung eu jos-jos. Dupa el, un batran (tatal lui). A tinut sa-mi mangaie orgoliul “mais il est un grand sportif, c’est ca qu’il fait tous les jours, c’est son metier“. Dupa aia, a escaladat si el, cu chiu cu vai pietrele. Bodoganind, m-am intors la sotie, care deja radea cu gura pana la urechi.

Palatul Monserate este situat la aproximativ 2 km de centrul Sintrei. Proprietatea si castelul au fost gandite de un arhitect mai special din secolul al XIX-lea pentru un mare magnat englez al vremurilor. Urmasii lui au reusit sa-i toace toata averea, castelul si proprietatea fiind vandute in mod repetat de la inceputul anilor ’30 – pana a fost achizitionat de statul portughez.

Pe langa castelul cu un design inspirat de la moguli (imperiul, nu cei care controleaza diferite ramuri economice si canale informationale in ziua de azi), gradinile gazduiesc o adevarata mini-gradina botanica, multumita unui microclimat foarte bun pentru asa ceva. In fata castelului exista o ditamai peluza unde poti sta lejer sa te bronzezi/relaxezi/citesti o carte/iei un picnic.

DSCN2870 DSCN2888 DSCN2920

  1. Cascais + Estoril

Situate si ele la aproximativ 30-40 minute cu trenul de Lisabona, sunt doua foste satuce-devenite-statiuni turistice. In Estoril exista faimosul Cazinou (fostul circuit de formula 1 e relativ departe de oras – nu l-am vizitat). Noi am mers aici pentru ca ne-au pacalit pozele cu Praia (plaja) Tamariz. Ne asteptam la ceva plaja mai lata cu mult nisip si in schimb am gasit o plaja ingusta, plina-ochi si cu mai multe golfulete pietroase (ceva in genul Eforie). Am avut o senzatie de deja-vu (zici ca suntem la Cap Aurora, varianta cu castel) si am fugit de-aici.

Praia Tamariz Praia Tamariz

Am mers in Cascais, de unde am luat un bus la o plaja la Oceanul Atlantic – Praia Guincho. Acolo am nimerit intr-o zi in care vantul batea foarte puternic. Din ce am inteles, acolo bate vantul tot timpul si apa e tot timpul relativ rece (maxim 19 grade vara), dar noi am nimerit intr-o zi cu adevarat vantoasa (stalpii de iluminat public – din otel – se balanganeau vizibil din cauza vanticelului). Chiar si-asa, am gasit un golfulet mai protejat de vant si am putut sta cateva ore la soare.

Guincho Guincho Guincho

Merita vizitat si Cascais-ul, cu ditamai portul sau si apoi toata coasta dintre Cascais si Estoril – cu mici plaje inguste. Nu merita sa mergi la plaja aici vara – mai ales in week-enduri – e ultra-aglomerat, dar poti sa vizitezi zona. Daca vrei specific doar plaja, atunci mai bine te duci in alta parte direct.

intre Cascais si Estoril Cascais artist :)

DSCN3041

  1. Oamenii

In 5 zile acolo nu am vazut 1 cearta, nu am vazut un localnic incruntat, nu am vazut vreo bataie, nu am auzit un claxon isteric la un stop pentru ca “boul ala din fata nu a plecat cand s-a pus verde” sau alte porcarii pe care le vad in Bucuresti zilnic. De fiecare data cand am intrebat pe cineva ceva, mi s-a raspuns destul de repede si simplu.

Cand am plecat, mai multi cunoscuti s-au apucat sa ne anunte ca “Lisabona e un oras cu multi hoti, sa fiti atenti“. Nu zic ca nu or fi hoti si pe aici (internetul e plin de avertizari pentru turisti), dar daca ii ascultam, ar fi urmat sa pasim pe strazile unui oras periculos, unde infractionalitatea e omniprezenta – ceva ce pare departe de adevar.

Nu zic ca nu sunt uscaturi si pe acolo (de exemplu, am vazut o masina de politie care claxona dupa o localnica si unul dintre politisti fluiera ceva pe limba lui dupa ea), dar ca turist nu prea ai de ce sa te temi in Lisabona – cel putin nu prin zonele turistice pe unde am ajuns noi.

  1. Costa da Caparica

Caparica e un fel de satuc pescaresc crescut haotic. Exista blocuri mari, vile, hoteluri si casute mai vechi claie peste gramada. La prima vedere, nu e deloc frumos si nu merita vizitat. Dar la capatul lui exista cam 15 km de plaja, aflate in diferite stadii de amenajare. Si daca esti curios, poti afla pe internet ca ar exista si ceva lucruri de vazut pe aici. Sincer, nu ne-am agitat prea mult. Am venit aici pentru plaja si plaja am facut! 🙂

DSCN3081

La inceput, cu cat te indepartezi de zona blocurilor imense, cu atat se lateste plaja. Apoi se ingusteaza, dar se raresc si turistii. Teoretic, daca ai avea rabdare si chef, ai putea merge destul de departe incat sa nu mai vezi mai pe nimeni in jurul tau. Sau sa ajungi pe plajele de gay/nudisti (beach 19) :))

Noi am plecat cam tarziu din Lisabona, am ajuns cam tarziu, ne-am gasit un loc mai linistit nici prea aproape nici prea departe si am zacut si mancat acolo toata ziua.

Ca entertainment local, am vazut (fara sa vrem) cum niste pescari si-au adus la tarm mai multe navoade imense din larg, au umplut niste lazi cu peste si apoi s-au carat. Dupa ei a venit invazia de pescarusi. Dar INVAZIE. Birds, partea a 2-a. 🙂

DSCN3062

Tot aici am vazut prima data fenomenul de flux de ocean. Dimineata, plaja uscata era dublata de o zona semiumeda, presarata cu mici baltoace. Nu intelegeam fenomenul prea bine. Cand ne-am dus sa mancam de pranz, nu ne-am uitat o vreme la mare. Cand ne-am intors la plaja, hop, marea era cu vreo 30-40 de metri (NU exagerez) mai aproape ca dimineata.

DSCN3078
dupa flux
DSCN3050
inainte de flux
  1. Mancarea si relaxarea

E primul loc unde am fost unde mancarea de peste era mai ieftina decat cea de porc/vita/pui (sau pe la aceleasi preturi). Am mancat somon mai mult (si mai bun) in cateva zile decat in 6 luni in Bucuresti 🙂 Ok, recunosc, nu sunt cine stie ce gurmand, dar cand mananc ceva (macar masa de pranz) – imi place sa fie o portie care sa te sature cat de cat. Si imi place sa fiu servit relativ rapid si cu un dram de politete.

Din punctul asta de vedere – am fost foarte multumit in mica noastra excursie. Am nimerit si intr-un local unde mancarea n-a fost prea buna, dar a fost mai degraba o exceptie de la regula.

Oferta este imensa – gasesti cate un local pe toate gusturile si pentru toate buzunarele. Per ansamblu, mi s-a parut ca e cam la fel de scump (sau ieftin, depinde cum privesti lucrurile) sa mananci in oras ca in Viena/Berlin, probabil un pic mai ieftin ca in Munchen/Paris.

DSCN2644

  1. Transportul integrat

Pentru oricine a fost pe undeva in afara Romaniei, asta nu mai e o surpriza. Dar nu strica sa mentionez asta din nou, mai ales cand in Bucuresti toti pasii spre o NORMALA unificare a transportului in comun sunt incet-incet incet dati inapoi si suntem intorsi in epoca de piatra.

20140723_135734

Ei bine, pe acelasi card (viva viagem) de 0,5 euro poti incarca o suma (fixa, e adevarat: 5/10/15 euro) pe care o poti folosi pentru a calatori cu busurile, trenurile locale, metroul si chiar si cu bacul in zona Lisabonei si in imprejurimi. Abonamentele lunare permit interconectarea TST (transportul peste raul Tejo), Carris (transportul cu metroul, busurile si tramvaiele), CP(caile ferate) si ScottURB (transportul in zona la nord de Lisabona – Sintra, Cascais samd). Exista si abonamente de-o zi (valabile pentru 24h in interiorul Lisabonei – deci nu si pentru trenuri) si oferte comune CP + ScottURB (15 euro pentru tren + bus, calatorii nelimitate pe aproape toate busurile ScottURB pentru 24h) samd.

  1. Oriunde mergi, vezi ceva interesant

De la pubelele de gunoi la trotuare, ziduri, copaci, puncte de belvedere si asa mai departe.

DSCN2656DSCN2689 DSCN2695DSCN3104 DSCN3139DSCN3122

DSCN2678DSCN2623  DSCN3090

La toate astea as mai putea adauga ca, din pacate, nu am vizitat nici un muzeu in Lisabona (ceva ce fac de regula, oriunde as merge), ca ar mai fi o gradina zoologica, un Oceanario imens si multe zone misto unde n-am apucat sa ajung. Dar toate astea le las pentru o data viitoare. 🙂

Si acum la motivul contra vizitarii Lisabonei:

Ca sa ajungi acolo (cel putin din Bucuresti) trebuie sa zbori aproximativ 4 ore. Cu schimbul de fus orar, la intoarcere asta inseamna ca te intorci la 6h dupa ce pleci – ceea ce inseamna ca ai cam pierdut o zi sau o noapte. Daca esti genul care poate dormi oriunde, asta nu prea te afecteaza. Eu pot dormi aproape oriunde – mai putin in avioane (cel putin nu la economy class, unde am calatorit pana acum), deci e o problema.

Singura companie care zboara direct pana la Lisabona (din ce am gasit eu, cel putin) ar fi TAP. Fara escala ei zboara dimineata/seara. Pleaca dimineata (la 5 si jumatate, in mod normal) din Bucuresti, se intorc seara (pleaca la aproximativ 23:00 din Lisabona, ajung aici la aproximativ 5).

Ar fi mai multe motive din care nu mi-a placut zborul pana acolo suficient de mult incat sa-l consider un motiv ca sa nu mai merg la Lisabona (cel putin nu cu TAP si nu din Bucuresti). Pe langa durata de zbor, ar mai fi faptul ca intarzie. Si la dus si la intors nu au fost evenimente meteorologice periculoase, cu toate acestea au intarziat cu cate 50-60 minute plecarile. Comunicarea a fost defectuoasa – nici in Otopeni nici in Lisabona nu s-au obosit sa isi anunte pasagerii de ce intarzie, cat intarzie si sa-si (Doamne fereste) ceara scuze. Check-in-ul s-a miscat ca melcul in Otopeni. Cand am ajuns la coada, erau 10 oameni/coada, 3 cozi la 3 ghisee (desi ei aveau 4 ghisee cu 5 angajati acolo). A durat (pe ceas) 35 de minute pana ni s-a luat bagajul si mi s-a eliberat biletul. Daca avionul pleca on-time, probabil il pierdeam la ritmul in care s-au miscat angajatii astora. Alt minus: in avion era foarte frig. Pana acum am mai zburat cu Lufthansa, Tarom, Austrian, AirBerlin, Wizz si BlueAir. In toate anotimpurile, si noaptea si ziua. In nici un alt avion n-a mai fost asa frig ca in cel TAP. E adevarat, iti ofereau o paturica pentru asta – dar chiar nu inteleg de ce doar in avioanele lor era temperatura ambientala mentinuta la un nivel atat de scazut. O stewardesa mi-a explicat ca trebuie sa mentina temperatura atat de scazuta pentru ca in timpul zilei s-ar face prea cald in avion (pentru alte curse). Asa o fi – dar pare o explicatie absurda  – oare doar in avioanele TAP se face prea cald in timpul zilei + intr-o incapere presurizata se poate controla temperatura foarte usor.

In plus, ambele zboruri au avut multi parinti cu copii mici (de la bebelusi – pana la 3-4 ani). Cate urlete si horcaieli am auzit in astea 8 ore de zbor n-am mai auzit de ceva vreme. Aici nu e vina companiei aeriene – ci a parintilor care insista sa se plimbe cu copii foarte mici, dar ce poti face? Citeam acum ceva timp un post pe un blog in care autoarea se plangea de faptul ca parintii cu copii zgomotosi din Bucuresti ies cu ei in oras – deranjand in felul asta lumea care poate vroia sa aiba o conversatie (sau o masa) in relativa liniste. 1. Nu numai bucurestenii fac asta – a se vedea si un articol HuffPo despre asta, in care un parinte din asta are chiar o atitudine de 2 lei – ai zici ca e roman emigrat in America. 🙂 2. Daca de la un restaurant/terasa te poti ridica si pleca (si-ti poti propune sa nu mai mananci acolo niciodata), intr-un avion chiar n-ai ce face. Pe distante medii e o experienta chiar neplacuta. Ma intreb (dar nu vreau sa aflu) cum e pe transatlantice 🙂

Ca sa fiu onest, trebuie sa recunosc ca mancarea din avion a fost gustoasa si ca insotitorii de zbor au fost destul de politicosi. Si ca plecatul dimineata si intorsul seara are un avantaj: castigi 2 zile in plus pentru a vizita un oras. Deci nu totul asa negru. Dar chiar nu a fost chiar o experienta de calatorie “with the arms wide open” – sloganul TAP.

20140723_135648

Uuuf. Dupa ce am scris toata partea asta negativa, imi dau seama ca ocupa cam mult spatiu. Eh, probabil ca doar vroiam sa-mi vars naduful pentru singura experienta mai neplacuta din toata scurta vacanta si am gasit un mod de-a face asta aici.

Trebuie sa reiterez: Lisabona e un oras foarte frumos, care merita vizitat si unde voi reveni (dar probabil nu cu TAP!). 🙂

bom dia

8 saptamani, 4 palate

De mic am fost fascinat de palate, castele, fortarete si cetati. Din nefericire, la varste fragede nu am ajuns deloc sa vad asa ceva de-aproape. Din cauza asta, ma bazam pe imaginatie, poze si putinele imagini care apareau la televizor (de, la inceputul anilor ’90 n-aveai cine stie ce surse de informatii in afara de carti si TVR).

Ajuns la varsta de adult, nu ratez nici o ocazie de a vedea o asemenea constructie (fie ea si ruina). Sotia mea deja a inceput sa se plictiseasca de dorinta mea de-a “vedea pietre”, daca mergem undeva trebuie sa fie un loc unde sa aiba si ea ce vedea si face.

In ultimele 2 luni am vazut 4 palate (si domeniile inconjuratoare). 3 sunt din Romania – 2 pe langa Bucuresti – si 1 e din Berlin. Amuzant este ca sotia a insistat sa le vedem pe primele 3. “Pietre-pietre”, dar daca arhitectonic arata bine, merita vazute. 🙂

  1. Palatul Mogosoaia – Mogosoaia, Ilfov

Se ajunge usor aici, e la 5 minute de iesirea de pe Soseaua de Centura. L-am vizitat in mai, cand era mai racoare. Pe malul lacului batea un vanticel taman bun sa-ti taie pofta de plimbare.

Domeniul apartine Primariei Bucuresti (aparent). S-au straduit sa ii dea un aer mai occidental, au pus niste panouri cu istoria locului si au deschis mai multe dintre cladirile din domeniu pentru vizitatori.

In afara de vizitarea palatului (foarte scurta, nu prea ai multe de vazut), se mai pot vizita serele, turnul de la intrare, biserica si te poti plimba prin parc. Exista si un restaurant – unde principala activitate pare sa fie organizarea de nunti pentru noii imbogatiti ai tarii (si nu numai). Overall… merita o vizita de 1 ora, dar nu e nimic exceptional aici si nu prea ai ce face pentru mai mult timp (cel putin nu daca bate vantul si e racoare – deci nu poti sta pe malul lacului).

mogosoaia castel mogosoaia turn

  1. Palatul si domeniul Stirbey – Buftea, Ilfov

Detinut de un grup de investitori (Bucharest Arena), domeniul (situat foarte aproape de Bucuresti) este relativ ingrijit sau relativ neingrijit, in functie de cum privesti lucrurile.

Gaina cu ouale de aur este palatul in sine – convertit intr-un restaurant. Loc perfect pentru o nunta pentru aceiasi noi imbogatiti ai patriei (sau pentru cei care isi doresc sa para asa). Nu ai ce sa vizitezi in palat – e un restaurant (scump) si atat.

Pe domeniu mai poti vedea o capela foarte frumoasa, un turn de apa nefolosit (interesant dpdv arhitectonic) si ai si mai multe zone verzi/peluze unde poti sa te asezi (cred, n-am vazut nici un semn cu “nu va intindeti pe iarba”). Ar mai fi si un debarcader nefolosit si plimbatul prin padure.

O zona cu potential, dar care e exploatata turistic la minim. Si cu bodiguarzi foarte artagosi, care fac scandal daca te vad cu un aparat de fotografiat in mana. Cica ar fi un ordin “de sus” sa nu se permita fotografiatul, deoarece ar fi aparut niste poze in presa cu domnite mai despuiate (poze facute pe aici) si asta i-ar strica renumele domeniului.

Tot maxim o ora ai ceva de facut pe aici. In afara de mancat la restaurant, plimbat putin si eventual stat pe iarba, nu prea ai ce face aici.

stirbey palat stirbey turn apa stirbey capela

  1. Palatul si domeniul Cantacuzino – Busteni, Prahova

Dintre cele 3 palate romanesti, asta mi-a placut cel mai mult. Asta desi nu ai cine stie ce de vizitat nici in el. Exista o sala mare cu cativa importanti membri ai familiei Cantacuzino de-a lungul secolelor si se poate vizita si etajul 1.

Nu prea exista mobila de epoca in el, de vizitat nu vizitezi decat cladirea din fata si nu vezi multe inauntri. Exista un ghid care se straduieste sa-ti explice un  pic istoria castelului. Pe langa asta, exista un magazin de suveniruri, toata lumea iti vorbeste frumos si-ti zambeste si exista un restaurant (nu chiar scump) cu o priveliste excelenta asupra muntilor Bucegi.

Te mai poti plimba un pic prin jurul castelului si poti face niste poze din turnul din spatele lui. Exista si o mica biserica/capela de lemn, unde chiar se tin slujbe (sau asa scria pe usa). Pare sa exista si un fel de tarc pentru cai/ponei/ceva cu copite, dar era nefolosit.

Per ansamblu, merita vizitat, dar numai daca vrei sa stai si la restaurant dupa (ceea ce presupune ca e o zi insorita). Privelistea e geniala.

castelul cantacuzino info pensiuni

cantacuzino curte 4. Palatul si domeniul Charlottenburg – Berlin, Germania

Construit la sfarsitul secolului XVII la (atunci) 7 km de Berlin, ca o resedinta de vara pentru regina Prusiei, Sophie Charlotte, e ultimul palat al Hohenzollern-ilor ramas in Berlin (intre timp, orasul s-a dezvoltat pana l-a incorporat).

In 2014 se fac niste lucrar de renovare la aripa noua a castelului, se putea vizita doar aripa veche. Dupa cateva parlamentari, am hotarat sa nu-l mai vizitam, dar ne-am plimbat in jurul castelului si in imensele gradini care-l inconjoara. Cand zic imense… zic de marimea Herastraului. Cu laculet care comunica cu raul Spree (sau cu un canal tributar), cu Belvedere, cu un pavilion nou si o cripta. Zona e foarte linistita, ai cateva cafenele chiar langa, unde poti sa te reincarci cu ceva energie. Sau poti pur si simplu sa haladuiesti prin parc si sa nu faci nimic. Sau sa pozezi veveritele, iepurii, lebedele, ratele si ce alte animale mai vezi (cum faceau turistii). Sau sa alergi, ca localnicii.

Fara sa vizitezi palatul, nu-ti trebuie cine stie ce timp ca sa te plimbi pe aici. Dar practic e un parc care are un palat la un capat. Pentru noi a fost un win-win. Sotia s-a relaxat in parc, eu m-am bucurat de parc si de privelistea castelului 🙂 Daca mai ajung in Berlin, sigur mai merg o data aici.

charlottenburg charlottenburg lac

charlottenburg veverita

copyright 1 poza cu palatul Cantacuzino: infopensiuni.ro