O vacanta foarte plina de ghinioane

Precum am mai mentionat, aici, cand faci garzi (Pickett), acumulezi rapid cateva zeci de ore de concediu in plus. Din cauza asta ni se recomanda sa ne luam 2 zile de concediu in plus in fiecare luna. Se “cer” cu 2 luni in avans si gata. Asta inseamna, de cele mai multe ori, 1 sau 2 weekenduri prelungite.

Intr-un asemenea weekend am decis eu sa merg prima data in acest sezon la ski.

Pentru ca a fost un octombrie calduros (+20 grade in ultimele zile ale lunii), m-am decis sa fac o rezervare pentru Livigno, o statiune mitica din Italia, chiar langa granita cu Elvetia.

IMG_20181203_114316.jpg
Nu-i rau pentru 2 decembrie, nu?

De ce “mitica”? Pentru ca e orasel locuit tot anul, situat la 1850 m altitudine, intr-o vale inconjurata de varfuri de 2800-3000+ metri, unde nu poti ajunge decat pe niste drumuri intortocheate de mare altitudine.

E si zona duty-free, drumurile de acces sunt amandoua (si dinspre Italia si dinspre Elvetia) foarte pitoresti, domeniul schiabil e foarte misto si variat, mancarea e excelenta si zona are aproape tot timpul zapada multa din decembrie. Pentru a face totul si mai interesant, in fiecare an au o oferta la inceput/final de sezon, cand iti ofera skipassul gratuit daca innoptezi un numar minim de nopti la hotelurile si pensiunile participante la promotie.

Toata zona transfrontaliera se numeste Valtellina si are inca 2 statiuni interesante la cateva zeci de minute de condus (sau bus) pe drumul cel intortocheat pe la 2000 m altitudine, Bormio si Santa Caterina Valfurva.

Acum vreo 8 ani am decis cu 2 prieteni si prietena mea sa mergem de Craciun la schi in Alpi. Initial vroiam sa mergem la Sölden, in Austria, dar nu era zapada deloc la inceputul lui decembrie. Am cautat ceva pe langa Livigno, unde fusesem cu un an inainte, am gasit in Santa Caterina, langa Bormio. Cazarea arata excelent, era ieftina (pentru Alpi si Craciun).

Zis si facut. Am anulat rezervarea din Sölden, am platit avansul pentru Italia.

Planul era sa mergem joi pana la Deva, vineri sa ajungem la Viena, sambata sa mergem incetisor spre Italia.

Miercuri ne-a anuntat prietenul meu (care era soferul cu masina) ca mai vine un amic de-al prietenei lui pana la Viena. Era un Opel Insignia (nou-nout atunci), dar nu e suficient de mare pentru a merge 5 oameni comod in el, mai ales cand 4 au calabalac de snowboard. Csf, ncsf, el vroia sa isi ajute amicul.

Am ajuns la Deva tarziu noaptea, pentru ca acelasi amic nu a putut pleca devreme.

Chiori de somn si oboseala, am plecat vineri spre Viena, unde am ajuns pe ninsoare si – 10 grade abia pe la 17:00. 2 zile inghesuiti 5 in masina nu a fost o experienta placuta. De cand plecasem, prietena mea nu se simtea bine. Pe drum, a aratat simptome de amigdalita din ce in ce mai puternice. Odata ajunsi in Viena, era bolnava in toata regula, cu febra, frisoane, greata, dificultate in a inghiti si vorbi. Cu germana mea aproximativa de atunci am convins un farmacist vienez sa imi vanda un antibiotic, seara, inainte de a inchide. Pana in ziua de azi nu stiu cum am reusit.

A doua zi a trebuit sa ne mutam la alt hostel, camera noastra fiind rezervata doar 1 noapte.

2 zile am stat in astalalt hostel (Wombat, si acum tin minte) si ne-am uitat la Californication. Luni prietena mea se simtea un pic mai bine, am decis sa plecam dimineata tarziu. Ea nu era inca “bine“, dar a ales sa faca sacrificiul asta ca sa ma vada fericit.

Drumul spre Bormio (si apoi Livigno) deschis tot anul e cel care vine dinspre Milan si Sondrio. Mai e un drum, pe la Passo Stelvio, un fel de Transfagarasan, dar care urca pana la 2800+ m. Cu 40 curbe ac de par pe urcare si coborare. Si inchis iarna. Ceea ce noi am aflat abia seara, tarziu, dupa niste problemute 🙂

IMG_20181203_134352.jpg

Precum ziceam, la Viena erau – 10 grade. In pasul Brennero, intre Austria si Italia, erau – 20 grade. Noi inca credeam ca drumul face dreapta dupa intrarea in Italia si ca e ok prin trecatorile de altitudine. Am facut noi dreapta, cum ne zicea gpsul (care nu stia sa diferentieze in iarna/vara, sa ne spuna ca Passo Stelvio e inchis).

Pana la Passo Stelvio aveam un alt pas, Passo Giovo, care era “doar” la 2100 m. In Brennero, la granita, observasem ca incalzirea nu merge, la 2100 m am observat ca se face condens inghetat pe geamuri de la diferenta de temperatura inauntru-exterior (afara erau – 30 grade). Si s-a aprins becul de lichid de racire pe bord.

gheata.jpg

Am facut rapid schimb de locuri cu prietena soferului – nu credeam ca o sa am eu loc vreodata sa fac mutarea asta.

Apoi au urmat vreo 20 minute in care temperatura in masina era din ce in ce mai aproape de frigul de afara, prietenei mele ii era rau si greata de la curbele multe de la coborare, prietenei soferului ii era si ei rau, iar eu racaiam ca cretinul gheata de pe parbriz (pe interior!) si de pe laterale, in timp ce soferul abia vedea ceva. Dar conducea inainte, sa coboram din varful muntelui, inapoi la civilizatie.
Teoria noastra era ca masina nu mai are antigel. Fara antigel, nu ar merge nici caldura, dar nici motorul nu s-ar mai raci. Acuma, la -30 grade afara speram noi ca nu se va supraincalzi motorul, dar oricum nu aveam ce face, eram la 20 km de cel mai apropiat satuc si eram la 2100 m.

Cosmarul s-a terminat in primul satuc intalnit. Am vazut un semn cu “polizia”, am mers la poarta unde era politia si am sunat la un interfon. Ne-a raspuns cineva care ne-a zis ca postul nu are personal decat intre 8 si 17 zilnic si ca sa coboram in vale daca avem nevoie de ajutor. Norocul nostru a fost ca fix dupa ce politia ne-a inchis interfonul in nas, a iesit o domnisoara din cladirea respectiva.

Fiind in Tirolul de sud, am incercat cu germana mea de balta sa ii explic ca nu ne merge incalzirea si avem nevoie de “gegenkalt” sau “gegenfrost” (antigel, credeam eu ca ziceam). Donsoara a plecat si s-a intors cu un bidon fix de antigel. Frostschütz.

Noi nu stiam cum sa ii multumim, prietenele noastre erau in masina, ne vedeau ca vorbeam cu o domnisoara care era draguta, nu se simteau deloc bine. Privind in urma, cu siguranta nu era un moment usor de inteles/acceptat pentru ele…

Amicul meu, Paul, balmajea 3 cuvinte in germana. A vrut el sa zica multumesc, ma numesc Paul (danke, ich heisse Paul”), i-a iesit merci, “ich hasse Paul” (il urasc pe Paul). Hassen si Heissen. 🙂

Atunci ne-a claxonat prietena lui Paul din masina sa ne intoarcem.

Tin minte ca in masina ne-a zis “noi murim aici si voi flirtati cu o italianca?”.

Dar noi vroiam doar sa ii multumim unui om care ne-a scos dintr-un rahat mare. Tin minte ca i-am oferit 10 euro pe antigel, nu i-a vrut.

 

Eniuei, am coborat apoi de pe munte, am ajuns in Merano, un oras-statiune foarte dragut. Cand am ajuns in oras, lumina de lichid de racire de pe bord s-a reaprins, soferul a trebuit sa puna din nou antigel.
Cu cateva nopti inainte de Craciun, noi vroiam sa gasim un hotel cu camere libere pentru 1 noapte, a doua zi urmand sa bagam masina in service. Amicul meu s-a decis sa stea la un hostel, dar acolo nu aveau decat camere de 4 paturi. In momentul ala nu ii mai suportam deloc pe cei 2, l-am rugat sa ne ajute sa gasim un hotel. Am incercat in cateva locuri, pana la urma am gasit un hotel care in momentul ala era peste bugetul nostru (120 euro pe noapte), dar am zis ca e mai bine acolo decat cu aia doi inca o noapte.

A doua zi prietena amicului meu l-a anuntat ca ea pleaca la un cunoscut la Roma, cu trenul. Dusa a fost.

Noi am ramas in Merano sa ducem masina la un service Opel. Cat am asteptat pentru reparatie, am aflat ca noi am fost cretini si nu luasem in calcul faptul ca nu poti trece prin Passo Stelvio iarna. Drumul deschis iarna era pe autostrada si apoi drum national de munte si ar fi durat 8 ore. Masina o primeam dupa-amiaza, pe la 16:00. Deci Santa Caterina Valfurva, langa Bormio, era exclusa ca destinatie.
La service ne-au zis ca era o problema cu un capac defectuos, pe care nu-l puteau inlocui, doar puteau sa-l stranga mai bine si sa ne recomande sa mergem cu mult antigel la noi, in caz de pierderi sa tot adaugam.

Am incercat sa vedem daca la Soelden mai era liber apartamentul rezervat initial, era si uite asa am ajuns marti seara pe la 21:00 la Soelden, dupa ce am plecat din Romania joi seara cu directia nordul Italiei. Evident, intre Italia si Austria ne-a prins si o furtuna de zapada de nu mai vedeai la 10 m pe autostrada, pentru a completa experienta.

In Soelden am stat 4 nopti, apoi a trebuit sa plecam, desi ninsese in ultima noapte jumatate de metru si noi am fi vrut sa mai stam. Nu am gasit nimic disponibil pentru 2 nopti intre Craciun si revelion.

In toata viata mea nu am mai trait o senzatie mai puternica de frica precum in seara aia cand geamul ne ingheta pe interior intr-o masina aflata la 2000 m si cu – 30 grade afara.

Cu toate astea, nu am incetat sa merg la concedii la snowboard in Alpi. Cam toate au avut si amintiri neplacute si amintiri placute.

Dar nici una n-a fost ca atunci…

IMG_20181201_134723.jpg

Lumpendiaspora romaneasca si M…E PSD

Abia cand aveam vreo 8 ani am aflat si eu ce inseamna “MUIE” folosit ca injuratura. Deh, cu parinti crestini, chit ca am crescut in mahala, am fost oarecum protejat de influente proaste. Temporar.

Tata a fost presedintele blocului cu 8 scari in care am copilarit. Prin ’92 s-a chinuit sa aloce din banii de fond de rulment un pic pentru vopsirea scarii in care locuiam, pentru ca era pur si simplu jegoasa. Cum n-au fost bani decat pentru vopsea si nimeni n-a fost dispus sa munceasca benevol, a inceput el sa vopseasca scara. Am ajutat si eu, au ajutat si fratii mei, pana la urma au mai participat un pic si cativa vecini, dupa vreo 10 zile scara arata ca noua.

Ce a aparut pe nou-vopsitul zid de la mezanin, fix langa usa liftului la cateva zile dupa terminarea muncii? “MUIE” urmat de numele nostru de familie.

Mama credea ca e ceva despre “muiere“, adica despre ea? A aflat ea pana la urma ca e o injuratura. S-a bucurat apoi cand intr-o zi a fost racaita de pe perete (n-a stiut asta – de mine si fratii mei).
Tata stiu ca niciodata n-a zis nimic despre chestia aia, n-a injurat, nu a facut nimic. A zis ca “daca nu stie omul ca e injurat, oare ar trebui sa se mai enerveze?”

 

Ultimele 3 saptamani a fost plin facebook-ul romanesc cu povestea soferului-roman care a ales sa-si exprime printr-o injuratura pe placutele de inmatriculare dezaprobarea pentru guvernarea constanta post-decembrista a partidului comunist roman (psd). Cand era sa se fasaie tot, Politia Romana a fost impinsa inapoi in timp in vremurile de slugarnicie de pana acum 10-15 ani si a inventat un motiv ca sa il pedepseasca pe rebelul-vulgar. Pana la urma si asta s-a terminat, dosarul s-a clasat si soferul si-a primit inapoi carnetul de sofer. Politia Romana a ramas cu injuraturile – cu placutele bucluase.

Sloganul MUIEPSD a devenit varianta 2018 a post-decembristului “JOS FSN”. Nu, nu am devenit colectiv mai vulgari, pur si simplu s-a adaptat discursul-reactie la nivelul discursului politicianului mediu pesedist si al trompetelor pesediste – cum ar fi colegul meu de liceu (dar nu de generatie) M. Badea.

Acuma serios vorbind, faptul ca Dragnea a iesit la televiziunea proprie si a scris pe o tabla “IOHANNIS M—E” nu e o reactie la injuraturile pe care le-a primit pana acum. E doar o continuare a discursului public al colegilor sai de partid din ultimii ani, de cand s-au schimbat generatiile de comunisti in psd. In ultimii ani a fost plin de inregistrari clare cu injuraturi in parlament, injuraturi in presa, injuraturi in discutii in public samd ale reprezentatilor psd.

In ultimele zile a aparut o contra-reactie in on-line-ul romanesc. Unii dintre putinii intelectuali care au o “voce” virtuala si cat de cat sunt urmariti sau cititi au iesit sa isi manifeste dezaprobarea fata de vulgaritatea mesajului anti-psd. Ca nu se poate asa, ca trebuie facut totul politicos, ca nu suntem cu nimic mai buni decat ei daca ne coboram la nivelul lor.

Sigur, mesajul asta e corect. Nu, nu trebuie sa intorci si celalalt obraz, dar trebuie sa-ti pastrezi o minima politete si stapanire de sine in orice situatie.

Dar atunci cand de 30 de ani fostii comunisti au puterea total sau partial in tara asta si devin din ce in ce mai obraznici si mai puternici si mai bogati pe spinarea noastra, e evident ca politetea si stapanirea de sine nu au dus nicaieri.

Da, ar fi frumos sa fie invinsi in alegeri, corect, democratic. Dar pana una-alta, astia sunt din ce in ce mai neobrazati in felul in care fura si distrug sistematic tara si dau vina pe altii. Singurul mod in care ii mai poti tine in frau este sa le arati ca-i dispretuiesti si urasti.

Nu, atunci cand hotul are mana in buzunarul tau si te mai si injura cand il prinzi, nu ii zici “vai, maica, nu se poate asa ceva, nu esti civilizat”. Ii raspunzi pe limba lui. Sau o iei la fuga, daca atata poti. Dar daca toata lumea il ia pe hot la bataie si injuraturi, a doua oara o sa-i fie frica.
Si pentru ca lumea noastra e cum e, sigur n-o sa te ajute nimeni sa prinzi hotul daca le zici “hai sa fim civilizati si sa asteptam pana cand probabil cineva va face ceva”.

Desigur, asta e o metafora, in lumea normala ar trebui sa existe institutii care prind hotul, dar in lumea anormala din Romania, hotul FACE LEGILE si CONDUCE INSTITUTIILE.

Si da, vulgaritatea are un rol in asta – pentru ca le vorbeste pe limba lor. Pentru ca s-au enervat si-au pus slugile din conducerea Politiei sa inventeze o contraventie “morala” pentru soferul respectiv.

Pentru ca nu le convine sa vada peste tot mesaje cu MUIE PSD: pe terenuri agricole, pe placute auto, pe facebook, pe haine, sa il auda la meciuri de fotbal, la concerte si oriunde altundeva.

16463865_1621344411216255_2108829587889138358_o.jpeg

Si aia care isi pierd cumpatul fac greseli, mai devreme sau mai tarziu. Cum a fost inventarea unui motiv de retinere a permisului. Si abia astept sa ii vad facand noi si noi greseli.

 

La final, despre mesajul unei femei care, candva, cumva, fusese o influenta civilizatoare si anti-comunista in peisajul presei romanesti post-decembriste. Femeie care a devenit o simpatizanta platita a urmasilor comunistilor pe care-i infiera la inceputul anilor ’90.

Femeia respectiva se erijeaza in conducator al luptei anti-psd (“noi i-am invins”), pune toti romanii din strainatate in aceeasi oala si ne descrie pe toti drept “lumpendiaspora”. Un termen care vine din teoriile lui Marx/Engels, in care Lumpenproletariatul era format din paturile cele mai joase ale societatii,

declasati, cersetori, someri, delincventi si era o masa usor de controlat de cei care au puterea.

Cum suntem noi, cei din diaspora care nu ii mai suportam pe pesedisti si ii injuram printre dinti?

“populația prost plătită și prost educată de români”, “lumpendiaspora românească, aceea care conduce în topul precarității economice și sociale în mai multe țări europene”, “Lumpendiaspora  noastră e cauza directă a votului populist și de extremă dreapta din mai multe țări europene”, “mase jalnice, cert parte din identitatea noastră națională centenară, dar partea pe care aș prefera să o uităm”

Pai tocmai asta este adevarul: diaspora nu e altceva decat o parte din identitatea noastra nationala. Nu au plecat doar ingineri si medici, au plecat si muncitori si soferi si mici mahalagii. Am exportat stilul nostru de viata in alta tara, in intregimea lui. Poti sa zici ce vrei, dar asta e tara noastra, cu bune si rele.

Personal, nu ma simt jignit de faptul ca am fost bagat in aceeasi oala cu conationalii mei mai saraci. Astia suntem, toata lumea trebuie sa traiasca cumva. Mai degraba cred ca o asemenea clasificare jigneste inteligenta aluia care o foloseste.

Cand ii desconsideri pe toti la gramada si ii privesti cu superioritate falsa, nu faci decat sa-ti demonstrezi identitatea ta nationala, romanismul tau.

Finalul e apoteotic:

“Cine crede că libertatea de opinie este de nivelul ”Muie PSD” nu ne reprezintă pe cei care au luptat decenii să civilizăm PSD și să construim alternativa la el, și nici pe noi, cei care suntem în diaspora egalii occidentalilor, sau mai buni când putem, nu adunăm resturile de la masa lor ca să ne grozăvim în țară cu mașini la mîna a doua cu numere teribiliste.”

Desigur, marea luptatoare pentru civilizare a uitat ca ar trebui sa isi stie limitele si sa accepte ca realitatea este ca n-a construit nici o alternativa. Madam este la fel de desprinsa de realitate ca orice om care traieste intr-un turn de sticla. Nu realizeaza ca discursul ei nu face decat sa radicalizeze si mai mult lumea.

“Vreți să fiți cu ăștia ? Atunci o să muriți proști cu ei. Asta e tot ce vă mai așteaptă la nivelul actual.”

Bai, sincer, mai bine sa mor prost, decat sa mor intr-o tara condusa de aceiasi oameni, care, dupa atata efort al doamnei care a luptat decenii sa ii civilizeze, nu au facut decat sa devina mai nesimtiti si mai hoti.

Legatura cu povestioara de la inceput?

Daca tu jignesti un grup de oameni (mic-mare), folosind pentru asta un termen ce se vrea simandicos, esti cu ceva mai bun decat un vulgar care te injura neaos?

Si, daca omul sau grupul de oameni pe care-i jignesti nu stiu ce inseamna ofensa ta, i-ai insultat sau pur si simplu ti-ai aratat caracterul la fel de josnic ca al unora din patura cea mai de jos a societatii?

 

Pana atunci, atata timp cat suntem condusi de niste hoti ordinari, sloganul de tara ramane

38013948_10155609605483244_2044962761464610816_n

Cum arata o zi in sala de operatie in Elvetia

Totul e asemanator cu Anglia, dar exista anumite diferente.

satellite op lights.jpg

Spitalul e foarte mare, dar e impartit in mai multe cladiri mai mici sau mai mari – ceea ce inseamna ca anumite specialitati au salile de operatie separate de zona centrala – unde majoritatea specialitatilor care fac operatii de urgenta/semi-urgenta stau la gramada.

In majoritatea cazurilor, operatiile “noastre” se fac in teatrele “noastre”, dar anumite urgente se opereaza in zona centrala (in teatrele “de urgente”). Asta e important, pentru ca totul se factureaza separat aici, fiecare specialitate are costurile si facturile sale, deci daca pleci la o urgenta, trebuie sa pleci cu aproape tot dupa tine (instrumente, consumabile, lichide, hartii – tot).

Toate salile de operatie au o camera de anestezie (Vorbereitung), in care pacientii sunt pregatiti pentru operatie. Nu se anesteziaza in sala de operatie (decat intr-un caz de extrema urgenta – dar atunci operatia ar fi facuta in zona de urgente a spitalului oricum).

Eniuei, sa revenim.

Ziua de lucru are 8 ore si 36 minute (ca sa se adune 43 ore/saptamana). Exista 3 tipuri de ture de lucru: 07:00-16:06, 09:00-18:06 si 11:00-pana dimineata urmatoare la 07:00. Cei care vin la 11 pot pleca si ei acasa la 18:00, ramanand in “Pikett” cu mentiunea ca trebuie sa se intoarca inapoi in spital in maxim 29 minute de cand sunt sunati, pentru orice urgenta apare. Pikettdienst are un sistem mai complicat de numarare si plata a orelor muncite “la munca” si “acasa”, nu voi insista pe el acum.
Ca incepator, primele 3-6 luni voi lucra majoritar 7-4.

Ziua de lucru incepe cu o sedinta scurta (Rapport), unde ni se spune unde e fiecare alocat si eventualele lucruri speciale programate pentru ziua respectiva, sau noutatile aparute de la ultima zi pana acum si probleme de orice fel.
Una dintre zilele saptamanii e rezervata pentru un Wochenrapport, ceva mai lung, in care fiecare poate discuta orice fel de problema aparuta in ultima saptamana (cu exceptia celor personale sau interumane – alea se discuta in birou).

Intre 07:10 (aproximativ) si 07:40 se pregateste sala de operatie si se verifica daca avem tot ce ne trebuie pentru operatiile zilei. Persoanele (minim 2) care au lucrat pana la 6 ieri au sarcina sa pregateasca toate consumabilele necesare pentru operatiile de azi si sa se asigure ca seturile de instrumente sunt disponibile.

Verificarea salii de operatie e mai simpla decat in Anglia. Pornesti niste echipamente electronice, bagi electrocauterul in priza si verifici ca masina de aspiratie functioneaza. Aduci manusi si halate sterile in sala (2 tavi mari), lichidele pentru curatenie le scoti de unde sunt tinute si le pui la indemana, faci o verificare vizuala a stocurilor (limitate) de consumabile din sala si gata. Mai verifici si luminile-satelit si camera si gata.
Fara vreun registru de semnat, fara alarma de verificat, fara verificarea medicamentelor inchise in dulap sau a frigiderului cu medicamente. Spre deosebire de Anglia, aici echipa de anestezie e separata de cea de sala de operatie. Ei isi fac treaba lor, noi ne-o facem pe-a noastra, ne ajutam mult mai putin. So much for team spirit.

Pe la 7:40 (daca primul pacient al zilei e deja in Vorbereitung) incepem sa pregatim instrumentarul pentru operatie. Spre deosebire de Anglia, aici se poarta masca 100% din timp atunci cand exista un camp steril deschis in sala de operatie. Fara masca, nu intri in sala de operatie. Inclusiv la pregatire.

Anstezia + pozitionarea pentru operatie in unele cazuri dureaza foarte mult. Atunci cei 2 din sala pot iesi la un ceai (sau “a cup of talk”), lasand sala “pregatita” (si inchisa).

Cand pacientul e gata, e mutat in sala de operatie. Abia acum sunam chirurgii sa vina in sala (aici chirurgii sunt tot timpul pe undeva prin spital, facand altceva intre operatii).
Zona care urmeaza sa fie operata este curatata acum (in general de chirurg). Chirurgul e apoi “imbracat” de scrub nurse, apoi zona e acoperita de campuri sterile.
Abia acum se face Timeout din varianta elvetiana a WHO Safe Surgery Checklist. Trebuie sa mentionez ca nu exista Sign-out la finalul operatiei, iar Sign-in are 2 parti, una facuta pe sectie (daca e cazul) sau intr-o incapere inainte de camera de anestezie pentru pacientii ambulanti, a doua fiind facuta de echipa de anestezie in Vorbereitung.

Exista niste timpi care trebuiesc notati – pentru facturarea timpului in sala de operatie, pe calculator si pe un document de ingrijire (Pflegedokumentation).

La final se curata pacientul si rana, se acopera cu bandaj (in functie de caz), pacientul e scos de echipa de anestezie din sala, iar noi ducem instrumentarul in zona de sterilizare.

Curatarea salii e facuta majoritar de o femeie de serviciu (Putzfrau), noi ne ocupam in mod normal doar de curatarea echipamentelor. Eu o mai ajutam pe Putzfrau, mi s-a tot zis ca “nu e treaba mea”.

Sterilizarea instrumentelor se face partial in zona noastra, partial undeva extern, in zona centrala (Zentralsterilisierung). La noi se sterilizeaza majoritar instrumentele suplimentare si anumite echipamente resterilizabile care ne apartin, majoritatea seturilor de instrumente se sterilizeaza extern (se intorc in cateva ore).

Apoi pregatim urmatoarele instrumente pentru urmatoarea operatie. Daca din nou e vorba de o pregatire de durata pe partea de anestezie, se poate lua o scurta pauza. Daca nu (si de regula e NU), se continua tot asa pana la finalul zilei de lucru.

Sala trebuie tinuta curata intre operatii si la finalul zilei, ai mai multe lucruri pe care ar trebui sa le cureti si mai multe tipuri de substante de curatat pe care le folosesti. Exista o separare a zonelor – aici se pun lucruri “curate”, aici se pun lucrurile sterile (impachetate) inainte de-a fi deschise.
Folosesti tot timpul un lichid pe baza de alcool (dar surprinzator de bland cu pielea) INAINTE de a deschide orice consumabile sterile.

In mod normal, cei care incep lucrul la 9 si/sau 11 ii vor schimba pe cei din sala de operatie, astfel incat toata lumea sa aiba o pauza (platita) de 15 minute pe la 9-10 (Znüni) si una de pranz (neplatita) de 30 minute candva intre 11-13.
Spre deosebire de Anglia, nu exista un timp standard cand se ia pauza, se face asta cand se poate. Se poate intampla (mai rar) sa iei pauza abia pe la 13:00-14:00, daca operatiile se prelungesc peste tot si cineva e bolnav.

In mod normal operatiile ar trebui sa se termine pana la maxim 16:00. Daca se prelungesc mai tarziu de-atat, cei care lucreaza de la 9/11 ii vor inlocui pe cei care lucreaza pana la 16:06. Inlocuirea trebuie facuta cel mai tarziu la 15:45 (cu exceptia cazurilor extrem de rare in care toate salile de operatie termina mai tarziu – in general in caz de urgente).

Inlocuire la 15:45 inseamna ca ai timp sa-ti mai iei inca o pauza platita de 15 minute (Zvieri) si apoi pleci acasa.

Cei care lucreaza de la 9/11 vor termina operatiile zilei, apoi vor face curat si vor reaproviziona salile (daca nu s-a facut asta deja) si vor pregati consumabilele si instrumentele pentru operatiile de maine. Exista, la fel ca in Anglia, kardex-uri cu ce e nevoie de pregatit pentru fiecare operatie.

La inceputul programului trebuie sa iti pui badge-ul pe un reader, iar la final la fel – ca sa se asigure spitalul ca ai lucrat toate cele 8 ore si 36 minute.

In cazul foarte rar in care toate salile de operatie si-au terminat toate operatiile planificate, tot ce era de facut s-a facut si e abia 15:00, se poate pleca mai devreme acasa, cu permisiune de la asistenta-sefa sau adjuncta ei, cu mentiunea ca asa vei datora ore spitalului. Minus-stunden. Elvetienii zic ca nu e problema, se echilibreaza intotdeauna de-a lungul anului.
Daca NU vrei sa pleci acasa devreme, nu poti sta la cafea, trebuie sa iti gasesti ceva de facut – cureti un dulap, verifici ceva.
Spre deosebire de Anglia, nu exista on-line learning de facut, deci nu poti sa te prefaci ca faci ceva “learning” la calculator in timpii morti.

 

 

Copyrights imagine: Trumpf Gruppe.

Cum vor creste salariile in NHS incepand cu 2018

Salariile pentru tot personalul non-medical care e platit conform cadrului general Agenda for Change. RCN a anuntat alaltaieri “o victorie” (in opinia lor).

bani

In mare, toata lumea primeste o marire de salariu, de minim 3% in 2018, 1,7% in 2019 si 1,7% in 2020. 6,5% in 3 ani. E mai bine decat nimic.

Cum au echilibrat cei din guvernul britanic situatia, ca sa nu cheltuiasca chiar asa de mult?
Initial au vrut sa fure 1 zi de concediu. Nu au reusit.
Intr-un final, au sa elimine stadiile intermediare in interiorul “benzilor” de salarizare, din 2019 toate benzile avand doar 3 stadii (a, b, c), in loc de 6 pana la 9 stadii intermediare, ca pana acum.

Ce inseamna asta? Toate benzile vor avea doar 1 stadiu (incepator), unul intermediar si unul final. Va dura 2 ani sa treci de la incepator la cel mediu, apoi inca 2 ani ca sa ajungi la urmatorul (si ultimul) punct de salarizare.

Sistemul de promovare e diferit in functie de banda.

Ca band 5 incepator vei promova la punctul intermediar de salarizare dupa 2 ani, apoi dupa inca 2 ani vei ajunge la ultimul punct de salarizare. La care vei fi blocat restul vietii, daca nu vei putea sau nu vei vrea sa promovezi.

Ca band 6 incepator vei promova la punctul intermediar de salarizare dupa 2 ani, apoi dupa inca 3 ani vei ajunge la ultimul punct de salarizare.

Ca band 7 incepator vei promova la punctul intermediar de salarizare dupa 2 ani, apoi la ultimul punct de salarizare dupa 3 ani.

Ca band 8a incepator vei avea acelasi salariu pentru 5 ani, apoi promovezi la singurul punct de salarizare superior.

Vor mai exista si niste plati de sume-fixe (lump sum) pentru cei de la varful fiecarei benzi, pentru echilibrarea veniturilor.

Diferentele sunt detaliate aici.

Ce va insemna asta? Mariri salariale substantiale din 2 in 2 ani (sau 3 pentru band 6/7), nu in fiecare an, ca pana acum. Cel mai bine va fi pentru cei care incep acum, cel mai rau e pentru cei care au ajuns la punctul cel mai de sus al pozitiei lor.

Majoritatea asistentelor medicale din NHS sunt band 5.
Inainte, salariul lor se plafona dupa 8 ani. Acum, se va intampla asta dupa 4 ani. Partea buna e ca vei castiga mai bine, mai rapid, ceea ce va face ca numarul celor care pleaca din NHS dupa doar cativa ani sa fie mai scazut.
Partea proasta e ca cei cu 10 ani vechime sau mai mult… nu vor primi decat aproximativ 3% si-atat. Desigur, tot e mai bine decat nimic, dar vor exista nemultumiti. Pagina de facebook a Royal College of Nursing (cel mai mare sindicat de asistenti medicali din UK) e plina de oameni cu experienta care sunt nemultumiti.

Personal, nu stiu ce sa zic.

Problema in NHS este faptul ca salariul orar e foarte mic, mai ales la inceput. De asta multi merg sa lucreze in azile cand emigreaza, pentru salariile mai mari.
Primii 2 ani vor fi in continuare dificili, salariul orar va fi foarte mic comparat cu cel din azile (23.023 lire/an, 11,2 lire/ora).
Pe de alta parte, dupa doar 4 ani vechime vei ajunge la 29.608 lire/an, adica 15,2 lire/ora. Nu mai e asa rau, nu?

 

Cel mai mult vor profita cei care incep si cei care sunt inca la inceputul carierei, care vor primi mariri salariale ceva mai sensibile ceva mai repede.

Deci daca rezisti 4 ani, ajungi la un salariu comparabil cu cel de pornire intr-un azil. Dar la salariul ala ramai, daca nu esti dispus sa ceri responsabilitati noi si sa progresezi la bandele urmatoare.
E in natura umana sa-ti doresti sa castigi mai mult in fiecare an. Pana acum, sistemul, asa cum era, te pacalea cu o crestere salariala automata anual, pentru cel putin 7 ani ani. Daca promovai, mai aveai 8 ani de cresteri salariale automate.
Acum… majoritatea oamenilor vor fi fericiti dupa 2/4/5 ani, apoi vor deveni nemultumiti.

Asta ca sa nu mentionez toti cei care sunt la varful band 5/6/7, care acum primesc doar o marire salariala mica.

De asemenea, promovarile la nivele salariale intermediare/superioare nu vor mai fi facute automat, din cate inteleg. Pana in 2019 vor introduce un nou mod de promovare salariala, care e posibil sa fie dependent de anumite criterii (nu automat, ca pana acum).

E clar o imbunatire a situatiei, per ansamblu. Dar nu e una care sa multumeasca pe toata lumea.

Oricum, e amuzant sau interesant (sau deranjant, depinde cum privesti lucrurile) cum s-au folosit de un artificiu contabil sa echilibreze costurile in primii ani: vor elimina etapele intermediare, ceea ce va face ca cresterile sa inceapa sa fie simtite dupa 2-3 ani sau mai mult. Va exista un varf al cresterii cheltuielilor salariale intre 2020-2021, dar efectul in primii 2 ani va fi mic.

Cel mai important: sistemul asta de cresteri aparent va fi supus votarii de catre membrii sindicatelor din sanatatea britanica.
Daca e respins la vot de sindicalisti, se revine la negocieri, si guvernul ofera doar cei 1% in plus pe care-i oferea pana acum.
Daca e aprobat (la finalul lui aprilie), atunci va fi implementat retroactiv din vara (iunie, daca am inteles bine), ca sa includa si aprilie-mai.

Cine se pregateste nu are mai mult succes ca cine se nimereste

Cam asa se pot descrie ultimii mei ani. Oarecum.

Am inceput scoala cu un scop. Sa ajung sa muncesc in Elvetia. Sau in alte cateva tari.
Am facut tot posibilul ca-n scoala sa am si rezultate bune si sa ajung cumva intr-un schimb de experienta in strainatate.
Am ajuns in Elvetia pentru cateva saptamani in anul 3.
Am plecat in Anglia pentru a strange niste bani si experienta.
Am obtinut recunoasterea studiilor (Anerkennung) in Elvetia oarecum repede, la “doar” 11 luni dupa absolvirea scolii.
Am obtinut un interviu-proba-de-lucru in Elvetia la doar cateva luni dupa Anerkennung. La interviu mi s-au daramat toate sperantele pentru o solutie cat de cat rapida.
Abia dupa 7-8 luni am reinceput sa imi depun candidatura la joburi in Elvetia. Refuz dupa refuz.
Prin august am gasit un job pentru care aproape ca ma potriveam, mi-am depus candidatura. Urmat de nimic.
Nu am fost respins, dar n-am primit nici un raspuns cateva luni. Pe 1 decembrie mi-am luat inima-n dinti si am sunat direct sa aflu daca sunt respins sau nu. Mi s-a zis ca voi primi un e-mail in cateva zile cu niste date cand as putea veni la un interviu-proba-de-munca. Urmat de nimic.
E-mailul l-am primit abia dupa 6 saptamani. Sa aleg niste zile in martie/aprilie/mai cand as putea veni la interviu. Raspund in aceeasi zi. Urmat de nimic.
In prima saptamana a lui februarie am primit un raspuns, sa-mi aleg 2 zile pentru interviu, musai in februarie.
Am facut pe dracu’n patru, am gasit zile libere, mi-am dat jumatate din salariu pentru hotel+avion+bilete de tren.

Am muncit pana cu o zi inainte de-a pleca. Ma tot gandeam ca o sa mai am timp sa-mi mai repet cate ceva cuvinte in germana, sa repet cateva fraze care suna bine pentru un eventual interviu (ca cele la care am mai fost pana acum). Cand sa fac toate astea, eu eram rupt de oboseala.

Dupa aia am trait un contrast al vietii moderne intr-o metropola. Am ajuns la aeroport, care e la aproximativ 15 km de mine, intr-o ora si un pic. De la aeroportul din Elvetia pana la orasul unde am avut interviul (100 km) am facut o ora si un sfert. Plus 15 minute pana la hotel.
Mai repede strabati Elvetia-n lat decat sa ajungi dintr-o parte a Londrei in cealalalta. E adevarat, Londra e imensa, are cam 70-80 km in latime (maxim), dar parca ceva e in neregula cand o strabati pe diagonala in timpul in care face un tren 300 km.

Eniuei.

“Interviul” a fost total diferit fata de tot ce am mai experimentat pana acum in viata mea.

Bine, mint, a fost similar cu cel din Elvetia de-acum 2 ani. Doar ca atunci intervievatorul meu a tinut macar sa afle mai multe despre mine, m-a pus sa-i descriu tot ce stiu sa fac pentru minim 30-40 minute, dupa aia m-a trimis prin 2 sali de operatie sa observ.
Apoi “pa” si “ich kann nichts versprechen” = nu promit nimic, un mod banal de-a zice nu te-am ales.

Ei bine, acum am avut o scurta discutie in prima zi (5-10 minute), apoi m-a trimis intr-o sala de operatie sa observ si ajut, daca voi fi lasat. La finalul programului am avut o scurta discutie, in care mi s-a spus ca mai discutam maine, dar ca ar vrea sa ma angajeze.

A doua zi alocat in alta sala de operatie. La finalul programului, o discutie serioasa, in care mi-au spus o data de incepere a muncii, mi-au promis ca voi primi actele prin posta cat de curand si mi s-au oferit niste date de contact pentru cazare si alte chestii administrative. Cu putine intrebari din partea mea, care eram un pic cu gura-cascata, pentru ca totul a fost prea direct si prea simplu, pana la urma.
Contract pe 6 luni, permis de sedere/munca pe 6 luni. Daca sunt multumiti, contract pe perioada nelimitata, marire de salariu si permis de sedere/munca de 5 ani.

A treia zi am mai vazut si cate ceva cateva ore in a treia sala de operatie si ura si la gara. La propriu, pentru ca pierdeam avionul.

Mama lui de aeroport din Zürich. Pare mic, dar e de fapt, destul de mare. Nu m-am pierdut eu pe Heathrow sau in aeroportul din München sau pe Schiphol si era sa pierdem avionul aici.

Si uite asa am reusit eu intr-un mod extrem de NEextraordinar ceva destul de dificil.
Cand ma gandesc la cum decurg interviurile la englezi, sau chiar si cele din Romania, cum trebuie sa te prezinti intr-o lumina magulitoare, intrebarile prin care ei incearca sa afle ce fel de om esti, faptul ca in Anglia dai interviu tot timpul cu minim 2 oameni, care amandoi incearca sa-ti puna intrebari oarecum incomode… Aici n-am avut nimic de genul asta. Vii, vezi cate ceva, nu faci mare lucru, apoi putina vorbarie si gata.

 

 

Cel mai perfid lucru din zilele astea de interviu-munca a fost faptul ca am putut sa-mi formez o opinie despre ce m-ar astepta.

Si mi-e greu sa o admit, dar munca in Anglia, cu multele ei minusuri si salariul MULT mai mic ca-n Elvetia, are o serie de lucruri care pentru mine sunt mult mai bune.

Am asteptat atata si, atunci cand sunt pe cale de-a o obtine, nu stiu sigur daca mai sunt dispus sa renunt la tot pentru asta. Nu stiu daca mai pot face o intoarcere totala iarasi.

u turn

La naiba.

O sa revin cu o descriere a asemanarilor si deosebirilor din cele doua sisteme. Ce am putut vedea.

 

copyright imagine: fabrizio rovelli

O actiune mica, dar cu efecte mari

butterfly effect

In primavara, la mine in spital s-a intamplat un “never event”.

Nu una, ci 2 fase mari (45×45 cm) au fost lasate fara sa se vrea intr-o pacienta la finalul unei histerectomii totale abdominale.

La team brief, dimineata, chirurgul a mentionat ca nu va avea un registrar pentru a doua jumatate a zilei. In sala de operatie erau alocate 3 asistente medicale plus o a 4-a asistenta medicala, care facea “theatre course” (deci era suplimentara). 1 band 7, 2 band 5 plus cea care facea theatre course (band 6). Nu va fi o problema, vor fi 2 asistente scrubbed, una va asista chirurgul, cealalta se va ocupa de instrumentar si consumabile.
La un moment dat pe parcursul diminetii, band 7-le a fost anuntat ca va trebui sa plece din teatru pentru o intalnire obligatorie candva la ora 16:30. Sigur nu ar trebui sa fie o problema asta – operatia se va termina mai devreme, lista nu era foarte “grea”.

La un moment dat, prima operatie a avut ceva neprevazut, ceea ce a prelungit-o cu aproximativ 30 minute. Pe cale de consecinta, ultima operatie a zilei, histerectomia, nu s-a mai terminat la 16:30, ci 17:30. Band 7-le a trebuit sa iasa din sala inainte de finalul operatiei, dar uterul era deja afara, chirurgul incepea sa coasa ce era de cusut, sigur nu urmau probleme.

Din varii motive, scrub nurse si-a pierdut concentrarea, numaratorile finale nu au fost efectuate, celelalte 2 asistente din sala au intrat si au iesit din sala de cateva ori in urmatoarea ora. Pacienta a iesit din sala cu 2 ditamai fasele, invartite “carnat”, in cavitatea abdominala superioara.

Daca se anula operatia de dimineata – pe motiv de lipsa de personal medical (registrar). Daca asistentele refuzau sa faca ceva pentru care nici una nu avea training recunoscut (sa asiste, activitate pentru care, daca nu esti junior doctor, iti trebuie curs de Surgical First Assistant). Daca band 7-le nu era chemata la o intalnire atunci. Daca refuza sa plece. Daca operatia de dimineata nu se prelungea inutil. Daca numaratorile erau facute corect.
Daca, daca, daca.

 

Saptamana asta am avut o pauza neprevazuta la inceputul unei zile de munca. Chirurgul a venit abia la 8:40 la spital, a avut o problema de rezolvat. Primul pacient a venit in sala de operatii abia la 9:15, in loc de 8:30, cum era prevazut. Asta desi era o lista cu operatii cu mult timp de operatie insumat. La ora 18:00, chirurgul trebuia sa fie prezent la consultatii (in acelasi spital), avea un numar de pacienti cu programari.

La asta s-a mai adaugat o intarziere cauzata de o discutie pe marginea sigurantei folosirii electrocauterului monopolar (“diathermy”) intr-un pacient care avea un piercing metalic in limba. E sigur, nu e sigur? Daca pacienta are o arsura in gura si nu ne dam seama (gura fiind inchisa)? Pana la urma au convins-o sa-si scoata piercingul.

Drept urmare, toata ziua toti am tras din greu ca sa recuperam timpul respectiv. Chirurgul respectiv e extrem de competent, dublu-specializat, profesor in chirurgie, extrem de calculat si nu l-am vazut niciodata sa-si piarda controlul, in orice situatie.

La un moment dat, in cursul penultimei operatii, cea care-l asista (nurse care a facut cursul de surgical first assistant) a incercat sa fie proactiva si sa ia un instrument care tine acul de sutura, in aproape acelasi timp cu chirurgul, care era in momentul ala foarte grabit. Si asa s-a ales (ea) cu un needlestick injury.
Asta inseamna stres in plus pentru ea – sigur, pacienta era sanatoasa, dar daca avea ceva boli infectioase? Pana primesti rezultatele analizelor tale, apoi pe ale analizelor pacientei, apoi te poti oricand gandi ca exista si rezultate fals-negative…

In acelasi timp, pacienta care era programata pentru ultima operatie a avut de asteptat cam 3 ore si ceva. Nemancata/nebauta (in caz ca i se administra anestezie generala), cu un copil mic si sotul dupa ea SI era insarcinata in primul trimestru*.
Cum nu era vorba de NHS, operatia era platita (privat), evident ca a inceput sa faca ceva scandal.

In timpul operatiei, cand mai avea ceva de munca pana sa inchida total pacientul de pe masa de operatie, chirurgul trebuia acum sa se ingrijoreze de un alt pacient care era extram de zgomotos in a-si manifesta nemultumirea. Stiu ca asta pare bizar pentru unii cititori obisnuiti cu sistemul romanesc, dar aici se incearca sa se pastreze o aparenta a ideii ca “pacientul e pe primul loc”. Intai asistentele si-au cerut scuze, apoi a venit managerul teatrelor, apoi chiar anestezistul a vizitat pacienta si i-a cerut scuze pentru intarziere. La finalul operatiei, cand totul era inchis, inclusiv chirurgul s-a dus sa calmeze pacienta.

Sigur, totul este oarecum frectie la picior de lemn, sunt doar niste cuvinte, nu-ti returneaza nimeni 3 ore si ceva pierdute, plus stresul preoperatie. Dar e mai bine decat nimic…

Eniuei, asa ne-am trezit cu o pacienta foarte agitata in camera de anestezie, drept urmare nici n-a mai primit anestezie generala, doar un pic de sedatie si toata operatia a fost facuta pe repede-inainte. Era o operatie minora, dar chiar si-asa, toata graba aia ar fi putut rezulta in greseli foarte usor.
Pana la urma nu s-a intamplat nimic, dar a fost o zi in care totul s-a derulat neobisnuit de stresant, totul din cauza unei banale intarzieri.

 

Anul trecut pe vremea asta (intre Craciun si Revelion) eram alocat in teatrul de ORL si am avut un incident extrem de evitabil. La miezul zilei urma sa se faca o stapedotomie, o operatie in care se face o micro-gaura in baza scaritei (stapes) si se insereaza un piston-proteza pentru a inlocui functia pe care osciorul nu si-o efectueaza corect. Pentru asta ne trebuia o asistenta medicala in teatru care a absolvit un curs pentru a manipula un laser in sala de operatie.
In ciuda obiectiilor mele si ale colegei mele din sala, ea a fost trimisa la o intalnire la miezul zilei, o alta colega a fost trimisa in locul ei la noi si s-a facut o intelegere cu o a 3-a colega, care urma sa vina sa porneasca/opreasca laserul pe durata scurta a operatiei cand va fi necesar.

Atata doar ca lucrurile nu s-au intamplat asa.

Anestezistul senior (consultant) a iesit din teatru pe la 1:30 ca sa-si ia pranzul si sa vada pacientii din lista de operatii de dupa-amiaza. Registrarul chirurgului a plecat pentru o intalnire de 1 ora si ceva.

Prima colega (cea care a fost trimisa la intalnire) a decis ca e mai important sa ia pranzul inainte sa vina inapoi in sala de operatie – desi intotdeauna luam pauza de pranz cu chirurgul ala, nu insista niciodata sa continuam fara pauza.

A doua colega era alocata sa lucreze doar pana la 1, operatia s-a prelungit, a plecat la 1:30 pana la urma, m-a lasat doar cu un Healthcare Assistant si cu ideea ca o vom suna pe cea de-a 3a colega cand vom avea nevoie de ea.

Chirurgul a tacut malc toata operatia, pana la 2 si ceva, cand brusc a zis “vreau laser, acum”.

Iar a treia colega era deja “scrubbed in” pentru o histerectomie totala abdominala la momentul asta, ea fiind convinsa ca o a patra colega ar fi disponibila (din alt teatru) sa ne ajute pe noi. In mod normal e o persoana foarte saritoare, m-ar fi ajutat, doar ca era in teatru cu o alta colega, care fix in ziua aia avea anumite… dureri feminine, ceea ce a determinat-o sa o roage sa fie scrub pentru procedura lunga in locul ei.

Acea a 4-a colega era la randul ei scrubbed-in, si mai era si o zi in care ne lipsea un om, deci erau doar 2 in echipa din teatrul ei, nu se punea problema sa plece de acolo.

HCA-ul meu era o tipa cu destula experienta, dar care se pierde cu firea daca ii ceri sa faca ceva mai repede. A iesit din teatru ca sa imi aduca pe cineva care e in stare sa opereze laserul, dar eu am ramas aproape singur.

Toate aceste lucruri se petreceau in afara teatrului, eu nu stiam nimic, eu eram doar scrubbed in, cu chirurgul, un anestezist-junior si ODP-ul nostru, care incerca si ea sa dea de coordinatorul teatrelor (care era, cumva, la masa, in momentul ala, si nu raspundea la telefon). Chirurgul a devenit din ce in ce mai nervos, pana la urma a inchis urechea si s-a carat din teatru, nervos nevoie-mare.

Au urmat aproape 2 ore de discutii, pana la urma un alt chirurg a preluat cazul si l-a terminat, nu inainte de-a ma intepa pe mine cu un instrument chirurgical care intrase in contact cu sangele pacientului.

Toate astea din cauza ca o persoana a fost luata din teatrul meu si o alta persoana nu s-a simtit bine pentru a fi scrub pentru o operatie majora.

 

In singurul incident cu adevarat major in care am fost implicat – cauzat in totalitate de mine, nimeni nu ar fi aflat ce s-a intamplat daca, printr-un concurs de imprejurari, nu insistam sa fiu scrub nurse pentru 2 operatii majore pe ureche la rand.

In prima operatie am facut prostia sa ofer in loc de un tip de material steril de umplere a unei cavitati, un burete pentru sters instrumente. Pacientul a iesit din sala de operatie bine-mersi. La urmatoarea am facut aceeasi greseala, dar de data asta am predat operatia unei alte colege. In mod normal, as fi continuat pana la finalul operatiei, nu predam operatia nimanui, dar in perioada aia era sotia mea aici, deci vroiam sa ma intorc acasa cat mai devreme.

Si uite asa, la ora 6, in loc sa plec acasa, am inceput un proces lung de asteptare, ca sa aflu ce se va intampla cu pacientul si ce se va intampla cu mine pana la urma. Pacientul a fost ok, a doua zi i-au scos buretele din ureche si totul a fost ok. Pe mine m-au exonerat pana la urma, dupa cateva luni de investigatie.

Dar totul a pornit de la faptul ca nu am verificat ceva despre care nu eram sigur, inainte de-a face acel ceva: Care e buretele de sters instrumentele, care e buretele care se dizolva si e folosit pe post de umplutura de cavitati?

 

Intotdeauna, cand privesti detasat la un eveniment din trecut, poti identifica mai multe elemente care au contribuit la sau declansat o intamplare nefasta.

Dar, daca te uiti mai atent, observi ca, de cele mai multe ori, e vorba de cele mai mici variatii care au efectele cele mai mari.

 

*Aparent, riscurile anesteziei generale in sarcina nu sunt chiar asa mari precum se credea.

O operatie in Anglia (din perspectiva unui pacient)

Am povestit cum ajungi la ziua operatiei si cat ai de asteptat. Ce mai e de facut? Operatia. 🙂

Voi prezenta doar ce se intampla la operatii elective de zi, daca e vorba de pacient internat, pregatirile sunt similare – dar facute pe sectie, cu diferentele date de faptul ca pacientul e deja in spital…

Majoritatea spitalelor NHS au ziua de operatii impartita in dimineata/dupa-amiaza. Daca totul decurge conform cu estimarile initiale, dimineata se fac x operatii care insumeaza 4 ore – 4 ore si jumatate de timp de operatie, apoi dupa-amiaza se fac alte operatii, care insumeaza inca 4 ore – 4 ore jumatate. La mine in spital asta inseamna 8:30-12:30 (maxim 13:00), apoi 13:30-17:30 (maxim 18:00). In spitalul privat unde mai lucrez programul e mai flexibil, deoarece multi chirurgi au doar cate o jumatate de zi de operatii, mai vin dupa consultatii in NHS (daca lucreaza si la stat si la privat). Alte spitale NHS (cum ar fi viitorul meu loc de munca) incep prima operatie a zilei la ora 08:00 (si termina de regula cu 30 minute mai devreme).

Asta inseamna ca pacientului i se spune sa vina ori dimineata (la mine in spital, la ora 7:30) ori dupa-amiaza (12:30). Ca pacient, nu stii al catelea esti pe lista de operatii, ti se spune doar sa vii nemancat de minim 6 ore si sa nu bei nimic cu minim 2 ore inainte de operatie. Asta e scris in scrisoarea de programare. Ti se mai spune sa nu mananci nimic “greu”, daca bei lichide, sa fie doar lichide limpezi (apa, ceai), NU lapte, sucuri cu pulpa sau cafea. Nu ti se spune ca asta e pentru a minimiza riscul de aspiratie la anestezie, dar… macar ti se spune ce sa nu faci. 🙂

Ajungi la Day Surgery Unit, anunti o secretara ca ai venit, numele si operatia si esti invitat sa iei loc. De aici mai departe rudele nu au voie sa vina cu tine (cu exceptia pacientilor pediatrici sau a celor cu nevoi speciale). Daca e vorba de cineva care are nevoie de transport special (pacient bariatric sau foarte batran), se ocupa spitalul sa-ti bookuiasca o ambulanta.

Dupa o perioada de asteptat (mai scurta sau mai lunga), cineva vine si te cheama inauntru. Noi avem 2 incaperi (una pentru general population, alta pentru gynaecology). Aici exista o asistenta medicala la aproximativ 4-5 posibili pacienti si 2 HCA (healthcare asssistant) in fiecare incapere (pentru aproximativ 16 pacienti).

HCA-ul te duce la patul tau (un “trolley”, un pat mobil mai ingust si deloc confortabil), unde ai pijama, perna, patura si cearceaf. Ti se recomanda sa te schimbi (pastrezi doar chilotii) si sa astepti pana esti checked-in.

Apoi vine asistenta medicala, care-ti verifica identitatea, ce procedura urmeaza sa ai, verifica daca ai vreo alergie, iti da un wrist band si ankle band, iti masoara functiile vitale si dimensiunea gambelor (ca sa-ti dea ciorapi de compresie = TEDS, ThromboEmbolism Deterrant Stockings). Te intreaba daca ai nevoie de bilet de concediu medical (daca nu e deja pus in dosar de la ziua consultatiei, sau daca s-a pierdut – ca in cazul meu). Esti intrebat si cand ai mancat/baut ultima data, daca esti alergic la ceva, daca ai implanturi dentare, coroane, dinti care nu sunt ficsi, ti se explica ce presupune utilizarea electrocauterizarii (diathermy) – daca e cazul, esti indemnat sa mergi la toaleta. Daca esti diabetic, ti se verifica glicemia.

Eu am avut o procedura ORL, la noi nu se pune problema de clisme sau altele. Daca as fi avut ceva facut pe tractul digestiv inferior, mi s-ar fi dat o clisma pe baza de fosfor (phosphate enema).

Apoi vine chirurgul (de regula, registrar-ul, adica rezidentul specialist) care-ti ia consimtamantul si-ti explica riscurile operatiei, verifica daca ai vreo alergie si-ti raspunde la orice intrebare ai avea. Aici mi-au adaugat mie o examinare a urechilor, pentru ca ma plangeam de o acumulare de ceara deranjanta… In mod normal, consimtamantul e semnat la prima consultatie, dar se intampla destul de des sa se piarda (ca in cazul meu). Daca exista deja formularul semnat, iar consimtamantul a fost luat cu mai mult de 1 luna in urma, daca se adauga sau elimina ceva din el sau daca starea de sanatate a pacientului a suferit modificari de la consult si pana atunci, chirurgul care vine sa te vada trebuie sa il semneze pentru “verificare”. Esti intrebat si de istoric de DVT (deep vein thrombosis) in familie sau de orice probleme de coagulare si ti se prescriu TEDS – si Clexane, in cazurile rare cand e nevoie.

Apoi vine sa te vada anestezistul (ordinea poate fi inversata). Iti verifica identitatea, intreaba ce istoric medical ai, daca ai mai avut anestezie, daca cineva din familia ta a avut anestezie si a avut probleme (e rar, dar se poate intampla sa scape neintrebat cate cineva cu istoric de Malignant Hyperthermia la preassesment). In mod normal, te intreaba si de greutate/inaltime (desi informatiile astea sunt si in carnetelul de preassesment). Daca e nevoie, i se prescrie pacientului un medicament preop, pe care il va lua cu o inghititura mica de apa. Daca e femeie (14-56 ani), i se face Urine Pregnancy Test.

Apoi vine asistenta si-ti da TEDS. Daca e nevoie, te ajuta sa ii pui, daca nu, ii pui singur.

Apoi astepti.

Cand iti vine randul pe lista, teatrul suna la receptie, receptia suna la DSU si le spune ca vine un porter (brancardier) sa te ia. Timpii astia sunt introdusi in softul de management al operatiilor, ceea ce permite observarea eficientei utilizarii salilor de operatie. Raportari se fac apoi la nivel lunar/trimestrial/anual, cu modificari facute in caz de nevoie. Ma rog, asta n-are importanta directa pentru pacient.

Porter-ul te duce apoi in holding bay, unde se face a doua verificare a identitatii, esti intrebat din nou cand ai mancat/baut ultima data, daca esti alergic la ceva, daca ai implanturi dentare, coroane, dinti care nu sunt ficsi, ti se explica ce presupune utilizarea electrocauterizarii (diathermy) – daca e cazul, esti indemnat sa mergi la toaleta (iarasi). Se adauga in dosarul tau un formular Safe Surgery Checklist (WHO form), se verifica prezenta tuturor hartiilor (consimtamant, op notes, discharge notes, drug chart, care plan, EKG si analize – daca e cazul) si e anuntat teatrul ca pacientul a sosit. Vine cineva de la teatru sa te duca in camera de anestezie (sau direct in sala de operatie, in functie de preferintele anestezistului).

In teatru (camera de anestezie sau inauntru) este facuta prima parte a Safe Surgery Checklist (Sign in), cu anestezistul si ODP-ul prezenti. Se verifica numele pacientului/data nasterii/hospital number, se verifica ce operatie stie pacientul ca i se va face, e intrebat daca are alergii la ceva si se confirma scorul ASA cu anestezistul. Daca e vorba de o femeie, se confirma ca UPT e negativ.

Apoi anestezistul (sau ODP-ul) pune branula, ti se pune un pulsoximetru pe un deget, mansonul de la tensiometru si electrozii pentru EKG. Apoi ti se administreaza medicamentele de inductie.

Aici am inceput eu sa fiu ametit, nu ma mai puteam concentra si tavanul se invartea un pic. Apoi a venit masca de oxigen pe fata si s-a rupt firul.

masca anestezie

 

Apoi m-au intubat orotraheal, s-au asigurat ca tubul e in plamani (apare EtCO2 pe monitorul ventilatorului), apoi m-au mutat in sala de operatie. Aici au facut a doua etapa a Safe Surgery Checklist (Time Out). Au reverificat identitatea, daca sunt alergic la ceva, daca s-a facut profilaxia anti trombolism venos, daca am ceva care sa ma incalzeasca pe mine (patura sau Bair hugger), daca e nevoie de epilare, de administrare de antibiotice, daca sunt diabetic (si nivelul ultimei glicemii – daca era cazul), daca s-au verificat investigatiile imagistice (daca era cazul) si daca scrub nurse-ul e sigur(a) de sterilitatea instrumentelor.

Se termina operatia, scrub nurse-ul face Sign out (ultima parte a Safe Surgery Checklist) ultima numaratoare a instrumentelor, faselor cu runnerul si anunta chirurgul ca sunt ok, confirma numele operatiei facute, confirma etichetarea corecta a eventualelor probe medicale, mentioneaza eventualele probleme cu echipamentele (daca e cazul) si apoi intreaba chirurgul sau anestezistul daca exista ceva potentiale probleme pentru recuperarea postop a pacientului.

Intre timp anestezistul se ocupa de oprirea anesteziei, de mutarea pacientului inapoi pe trolley (sau pe pat, daca pacientul e internat peste noapte in spital), apoi ori se asteapta pana pacientul se trezeste si respira singur (si este extubat), ori se merge direct la recuperare postop, unde este extubat pacientul cand incepe sa respire independent.

Apoi incepe o perioada de ameteala si (posibil) greata si somnolenta pentru pacient. Daca e recomandat (sau, mai precis, NU e contraindicat), i se da incet sa bea cate ceva. Apoi, in functie de operatie, este tinut o vreme aici si apoi e transferat la DSU, de unde e trimis acasa (discharged), sau e contactat Bed Manager, ca sa i se gaseasca un pat pentru a fi internat pe o sectie.

Daca e o operatie care se termina prea tarziu, pentru ca DSU se inchide la ora 20:00, de multe ori pacientii sunt mutati la “zona linistita” a salii de recuperare Postop. Asa a fost cazul meu. Am ajuns in sala de operatie abia la 15:35, eram in recovery la 16:50, m-au externat la 21:35. Chirurgul ceruse initial externarea dupa 6 ore, dar l-am intrebat daca se poate sa plec la 21:00 si a zis da.

In recovery mi-au mai dat niste morfina (nu mi s-a parut ca m-a ajutat cu durerea, doar m-a ametit si m-a facut incet in a rationa) si un antiemetic dupa ce am vomitat un pic seara. Nu m-ar fi externat daca mai eram ametit seara (deci n-am mai cerut morfina dupa ora 18:00), daca nu as fi urinat (anuria postoperatorie e periculoasa), daca functiile vitale erau anormale.

La externare am primit o copie dupa formularul de consimtamant, formularul de concediu medical si o copie dupa formularul de externare (Discharge Form). Plus medicamentele prescrise de medic (TTA’s = to take away). Si ceva sfaturi suplimentare (ce sa mananc, ce sa nu fac, ce sa fac daca sangerez etc.). Daca era cazul de consult postoperatoriu (follow-up), este mentionat asta in Discharge Form.
Daca nu aveam pe cineva care sa ma duca acasa, ar fi trebuit sa fiu internat pana a doua zi sau ar fi trebuit sa semnez un formular de externare pe cont propriu, impotriva sfatului medicilor.

 

Toata ziua a fost foarte bizara. Sa trec de la scrub nurse la postura de pacient in spitalul meu, sa relationez cu colegi/colege ca pacient si sa fiu operat chiar in teatrul unde mi-am inceput cariera… a fost extrem de ciudat.

 

drepturi imagine: alamy stock

Matematica unui venit de 63.000 lire (brut) pe an in NHS

Am obiceiul de-a intreba orice nu inteleg sau nu cunosc. Am avut de clarificat mai multe lucruri legate de numarul de zile de concediu, taxe, salariu lunar, numarul de zile lucrate/luna si altele. Mi-a mers buhul inclusiv la teatre despre faptul ca stiu cat de cat sa explic cum sta treaba cu taxele, pensiile si national insurance aici.
Azi, o colega mi-a aratat veniturile ei pe anul fiscal 2015-2016 si m-a intrebat cate ceva despre niste chestii. Singura chestie e ca asa am aflat cati bani castiga ea intr-un an. Si m-am crucit cand am vazut suma din titlu (plus ceva maruntis).
Trustul ne ofera un raport fiscal detaliat al anilor precedenti de munca la ei, defalcat pe venit de baza, venit overtime, high cost area bonus, taxe platite, national insurance, nhs pension samd. Pe asta mi l-a aratat.
Am mai scris despre salarii de mai multe ori, toata lumea stie salariul de incadrare si cam cati bani castigi, daca stie de cati ani lucrezi in NHS. Daca vrei sa castigi mai mult trebuie sa muncesti overtime.
Colega respectiva nu face agency work, nu lucreaza ture standard in week-end sau noptile si nu lucreaza bank in alta parte decat la noi in spital, in teatre.

63.000 lire (brut) pe an inseamna aproximativ 3650 lire net pe luna (dar thesalarycalculator e cam tampit, nu e in stare sa calculeze si NHS pension doar pe valoarea salariului de baza, deci suma lunara neta poate fi putin mai mica).

Cu 3650 lire pe luna traiesti destul de bine in suburbiile Londrei (atata timp cat nu esti intr-o zona scumpa si daca nu platesti chirie, ci rate la casa). Asta ca singura persoana care castiga bani intr-o familie de 2, maxim 2+1 persoane. Daca exista un al doilea venit in casa, situatia e ceva mai buna.

Aniuei, inainte sa te arati entuziasmat de venituri de genul asta, trebuie sa iei in calcul ceva. Nu orice straluceste se obtine usor.

Free your mind - Imgur.gif

Salariul de baza pentru un band 6 e de 26.302 lire/an. Colega mea are 15 ani in NHS, e band 6 de peste 10 ani, cel mai probabil venitul ei lunar e in ultima categorie din band 6, 35.225 lire/an. La asta adaugam high cost area bonus, care la mine in spital e de 3510 lire/an. Ajungem la un salariu brut anual de 38.735 lire. Diferenta pana la 63.000 lire inseamna ture bank. Ture bank de aprox. 24.250 lire.

Am lucrat destul de des cu ea in week-enduri, in ultimele luni as putea aproxima ca a lucrat minim 8 zile extra/luna (zile de week-end). Spitalul nostru are urmatoarele rate orare pentru ture bank (noi suntem “specialist” la teatre, primim ratele mai mari).

band6-rates

Daca presupunem ca lucreaza doar in week-enduri si lucreaza cam 9,5 ore pe tura (e o medie corecta, destul de des terminam la ora 16:30, dar cateodata terminam si la 19:30), folosim o rata orara medie de 26,85 lire (media dintre rata orara pentru sambata si cea pentru duminica), ne ies 95 ture bank pe an.

95 ture inseamna 8 ture in plus in fiecare luna, luna de luna. Cum teatrele nu au ture extra chiar in fiecare saptamana, asta inseamna ca a lucrat si in timpul saptamanii si, probabil, a lucrat si ture mai scurte cu cazuri de private practice (care sunt platite ceva mai bine, cu aproximativ 29 lire/ora). Adica e posibil sa fi lucrat chiar mai mult de 95 de ture in total (turele din timpul saptamanii sunt platite mai prost)

Noi lucram 17 ture/luna (ture de 10 ore). Daca adaugi inca 8 ture suplimentare, asta inseamna 25 de zile din 30-31 petrecute in spital.

Asta e posibil doar pentru ca NHS-ul e foarte generos cu zilele de concediu, dupa 10 ani de munca in sistem ai dreptul la nu mai putin de 8 saptamani de concediu anual. Adica nu a lucrat chiar in fiecare week-end al anului, dar si-a petrecut o parte insemnata din saptamanile de concediu muncind in spital.

Dar degeaba ai atata concediu daca il petreci muncind.

Si degeaba castigi bani multi daca nu prea ai cand sa ii mai si cheltuiesti.

Iar oboseala si nervii stransi dupa atata munca in spital isi spun cuvantul. Aici nu vorbeste invidia din mine, cu ziua de maine, voi fi strans 24 zile muncite in noiembrie si pe bune de nu abia imi astept concediile (incepand de poimaine, apoi in ianuarie si inca un pic in februarie).

Oricum, se poate castiga mult in NHS, dar si munca e multa si stresul destul de mult.
Sincer, e mult mai usor sa lucrezi doar agency sau doar bank.

Viata intr-un spital universitar

Nu imi permit sa presupun ca stiu cum e viata in orice spital universitar din lume. Nu stiu mare lucru despre multe lucruri la mine in spital, d-apoi la nivel de Anglia, UK sau Europa.

Dar am facut ture suplimentare in mai multe sectii ale spitalului meu (mai putine de cand sunt in sala de operatie), la mine in teatre am fost in 15 dintre cele 16 sali de operatii (doar oftalmologie nu am vazut inca). Cand lucrez cu asistente care lucreaza pentru agentii sau au lucrat pentru alte trusturi, incerc sa ii/le trag de limba, pe cat posibil. Multe lucruri par sa fie similare la nivel de NHS. Anumite informatii le-am mai strans si pur si simplu prin documentare pentru interviuri sau pentru a-mi alege un eventual viitor spital.
O sa incerc sa prezint niste lucruri generale observate de mine aici. Avantaje si dezavantaje.

E foarte posibil sa fie observatii gresite sau concluzii gresite, unele lucruri poate nu se aplica in alte spitale sau alte trusturi. So bear with me. 🙂

In primul rand, spitalele universitare sunt mari. Nu e o dimensiune standard, exista si spitale cu 4000 si ceva de angajati, exista si mamuti cu aproape 10.000 angajati. Cateodata poate aparea o senzatie de coplesire atunci cand iti dai seama ca esti doar un mic angrenaj intr-o masinarie imensa.
Cu cat e mai mare spitalul, cu atat ai sanse mai mari sa habar-n-ai pe unde e sectia X, daca nu ai avut niciodata treaba acolo. La mine in spital avem si un sistem de informare foarte tampit, la parter mi-a luat destul de mult timp ca sa ma orientez intre CDU, HDU, NITU samd, asta desi imi place sa cred ca am memorie bunicica si ca sunt si destul de descurcaret la orientarea in spatiu.
Numar mare de angajati inseamna si un numar mare de pacienti. Ceea ce poate duce la supraincarcarea cu munca in anumite sectii, in anumite perioade.
Numar mare de angajati poate insemna si numar mare de colegi care pleaca.

Un spital universitar presupune o continua schimbare a colegilor. Medicii rezidenti de aici petrec intre 3 si 12 luni in aceeasi sectie (sau in aceeasi specializare, sau, cand devin registrars – in acelasi spital). Medicina e o meserie cu un numar mare de persoane care renunta pe parcurs (burn-out). Se intampla foarte des sa te obisnuiesti cu un doctor nou si apoi sa plece. Mai rar in alta sectie a aceluiasi spital, mai des in alt spital cu totul. Si mai rar, un registrar devine consultant in acelasi spital unde si-a terminat ultimul an. Dpdv al relatiilor inter-umane, munca intr-un spital universitar te face sa devii mai rece. Pe langa faptul ca pacientii vin si pleaca foarte des, si colegii vin si pleaca des.
Daca ai si “norocul” sa fii intr-o sectie mai dificila, inclusiv colegii-asistenti medicali vin si pleaca des.

Partea oarecum buna a faptului ca se lucreaza in ture si schimbi foarte des colegii este si faptul ca nu trebuie sa lucrezi cu uriciosul X sau enervanta Y zi dupa zi dupa zi. Ok, poate lucrezi 1-2 zile intr-o saptamana, dar nu trebuie s-o faci tot timpul. De cate ori nu mi-am dorit eu la fosturile mele locuri de munca sa nu ii vad mutra lui X in fiecare zi. Dar nu se putea, venea la munca 5 zile din 5. Aceleasi ca mine. 🙂

Un spital universitar inseamna si foarte multe posturi disponibile pentru evolutie profesionala in toate directiile posibile. La mine avem asistenti medicali specialisti pentru tot felul de domenii la care nici cu gandul nu gandesti: legal issues, pain management, infection control, non-invasive ventilation, international nurses, professional development of staff (da, e o asistenta medicala 🙂 ), continuous education/skills training nurses, nutritionist nurse plus mai logicele tissue viability nurse, diabetes nurse, urology nurse, non-invasive ventilation, oncology community nurse si cate si mai cate. Asta ca sa nu mentionam posturile standard (band 5/6/7 pentru sectii sau teatre).

Intr-un spital universitar vei vedea destul de des o gama variata de patologii. Din cauza problemelor continue de lipsa de paturi, se poate intampla destul de des sa primesti “outliers” – pacienti cu boli care nu au legatura cu specialitatea sectiei tale, dar care sunt internati acolo temporar, pana un pat “specializat” se elibereaza. Ce inseamna asta? Posibilitati foarte variate de a invata multe lucruri, atata timp cat ai energie si vointa. Pe de alta parte, cateodata e destul de obositor cand trebuie sa jonglezi cu tot felul de cerinte si informatii si necesitatea de-a raporta anumite chestii deodata.

alergii

Reversul medaliei este ca toata incarcarea cu munca si problemele de personal (prea putin, prea multi incepatori, prea multi agency, prea mult personal care nu stapaneste prea bine limba tarii) poate duce foarte usor la aparitia unor erori medicale.
Reversul reversului medaliei este ca, atata timp cat nu omori pe cineva, incidentele probabil nu vor avea urmari grave – pentru ca orice incident grav este tratat si aici (uneori) ca o problema a sefului direct si a spitalului in sine, mai rar ca o problema 100% doar a celui care a facut eroarea. Desigur, nu e o regula, totul depinde de oameni si cat de stricti sunt.

Cu cat trustul NHS e mai mare, cu atat e mai probabil ca reglementarile si politicile interne sunt mai stufoase. Eram curios in legatura cu politicile altor trusturi in legatura cu medicamentele controlate, administrarea unor medicamente i.v., cateterizarea pacientilor si responsabilitatile infirmierilor (HCA). E surprinzator cat de variat pot fi interpretate aceleasi activitati in cadrul aceluiasi sistem medical. Intr-un trust poti avea voie sa cateterizezi, in altul iti trebuie anumite cursuri, in altul nu ai voie deloc. Intr-un trust se recomanda administrarea unui antibiotic i.v. bolus, in altul se recomanda folosirea unei pungi de 100 ml, in altul – o punga de 500 ml de ser.

Partea buna este ca lipsa unor reglementari stricte la nivel de tara permite anumitor trusturi o libertate in promovarea si evolutia personalului. Unele trusturi platesc cursuri universitare (unele mai scurte, altele mai lungi) pentru anumite specializari intr-un domeniu (cum ar fi perioperative nursing course, a&e course, critical care course samd). Pastrezi salariul tau de angajat, dar mergi si la facultate pentru a invata lucruri noi, mai avansate.
Niste colege de scoala de-ale mele lucreaza la un trust care le permite evolutia accelerata in band 5. Adica dupa 12 luni de munca in trustul respectiv au primit 2 mariri salariale automate, nu doar 1 (cum are toata lumea). Dar au avut de indeplinit niste criterii si de trecut niste evaluari.

Munca in spitale universitare poate insemna si introducerea accelerata a unor tehnologii si investigatii noi. De la trialuri clinice la echipamente noi si foarte noi, daca esti pasionat de noutati si iti plac schimbarile, asta e un lucru bun. Partea proasta e ca exista rezistenta la nou (mai ales la angajatii mai vechi), ceea ce poate provoca niste neplaceri.

Strict la nivel de Londra, o problema a spitalelor universitare este spatiul locativ. Cand vii aici, cam toate spitalele au niste “accomodations”, mai mari sau mai mici, mai aratoase sau mai jerpelite. Problema este ca au multi potentiali clienti (au foarte multi junior doctors care vin si pleaca) si locurile de cazare ceva mai ok sunt luate rapid. Ceea ce lasa doar posibilitatea cautarii unei chirii la privati, ceea ce in Londra inseamna un car de bani sau impartirea unui apartament/unei case. Nu stiu altii cum sunt, dar perspectiva de flat sharing sau nimic la 30 si ceva de ani e ceva ce m-ar face sa renunt la a lucra pe termen lung intr-un oras sau zona.

Ca ultim lucru de mentionat – munca intr-un spital universitar aglomerat din UK poate oferi o sumedenie de oportunitati de-a face bani in plus. Ture bank se gasesc destul de usor, cateodata, daca arati ca esti “de incredere”, poti primi chiar statutul de “regular bank”, adica un band 7 iti va acorda preferential ture in plus, atata timp cat are nevoie de personal. Bine, asta depinde si de oameni.

Asistent medical in Anglia (11)

Au trecut 10 luni in Anglia. 5 intr-o sectie de boli respiratorii, 5 in sala de operatie.

As putea spune ca parcursul meu in ambele perioade a fost similar. Am inceput foarte entuziast, am evoluat (mai incet sau mai repede), am ajuns la un punct in care sunt destul de sigur pe mine incat sa ma descurc onorabil (dar DEPARTE de excelent) in majoritatea situatiilor normale si am gasit si lucruri care ma nemultumesc.

Similaritatile se termina aici.

Nu regret (aproape*) deloc faptul ca mi-am inceput cariera intr-o sectie mai grea. Acum am tot timpul un termen de comparatie (munca pe sectie vs. munca in sala de operatie). La fel cum nu regret faptul ca am facut scoala in Romania – asta imi ofera un alt termen de comparatie (munca in Ro. vs. munca in alta tara). Nici nu regret (cel putin nu foarte mult) faptul ca am avut o alta cariera inainte de cea de asistent medical – tot in ideea de a avea grad de comparatie.

O parte din concluziile mele despre teatre de acum cateva luni raman in picioare:
viata e mult mai usoara aici decat in sectiile spitalului,
colegii sunt in majoritatea lor oameni mult mai de treaba decat pe sectie (la unii asta vine si de la faptul ca sunt pur si simplu mai putin stresati, nu pentru ca ar fi fost cei de pe sectii “oameni rai”)
iar numarul de lucruri constant frustante sunt destul de mici (daca privesti lucrurile in perspectiva).

La nemultumiri pot acum adauga niste lucruri mai clar conturate:
salariul de baza e sensibil mai mic (din cauza lipsei noptilor/week-endurilor ca ture “standard”), iar diferenta se simte destul de usor in Londra (200-300 lire nu sunt de colo);
per total, stai mai putine ore la munca (pentru ca termini ceva mai devreme de 18:00 in cam 70% din cazuri), dar vii mai multe zile la munca (aproximativ 17 ture de 10 ore = aproximativ 14 ture de 12,5 ore);
ai cateodata un ritm de munca prea alert (ceea ce poate duce la greseli sau stres);
exista si colegi (asistente sau medici) pozitionati in posturi strategice, care te pot stresa inutil, doar pentru ca asa sunt ei;
de multe ori politica trustului (sau a teatrelor) va fi una, dar ceea ce band 7 sau matroana iti spun sa faci va fi altceva, ceea ce duce la confuzii absurde;
faptul ca lucrezi intr-un colectiv atat de mare de asistente si medici (am incercat sa fac un calcul la un moment dat, mi-au iesit pe undeva pe la 100 oameni cu care am de-a face destul de des in orice luna) poate crea foarte usor o supraincarcare mentala – pentru ca tu (cel nou) trebuie sa te adaptezi la fiecare, mai rar se adapteaza ei la tine, si de multe ori dai peste oameni care se supara din orice prostie;
exista o problema de comunicare si de asumarea responsabilitatii pentru orice aici. Daca incerci sa rezolvi lucrurile cat mai direct si mai simplu, unii oameni care se supara din orice se vor simti ofensati;
consecinta directa a lucrului cu o comunitate atat de mare de oameni este faptul ca trebuie sa gasesti o cale sa nu te pui prost cu un grup care are antipatii cu alt grup. Daca te pui prost cu cineva dintr-o “bisericuta” poti avea surpriza sa vezi ca te-ai pus rau cu cineva cu care n-ai lucrat vreodata. Desigur, in esenta asta e viata de adult, dar in majoritatea cazurilor nu trebuie sa faci echilibristica de genul asta cu cateva zeci de oameni zi dupa zi dupa zi.

 

Oricum, trebuie sa recunosc ca multe probleme cu care ma confrunt eu vin numai si numai din cauza faptului ca sunt prea dornic sa invat din toate cat mai repede, sa ajut pe toata lumea si sa ma si inteleg bine cu toata lumea. La care se adauga planurile mele pe termen mediu – care ma forteaza sa fac overtime destul de mult, ceea ce ma face sa ma confrunt cu anumite situatii mult mai devreme decat altii care nu fac niciodata decat strictul necesar (sau mai putin).
Pe scurt, daca as fi multumit cu mediocritatea, as tacea din gura tot timpul si n-as face decat minimul necesar, as fi mult mai linistit (dar as sti si mult mai putine lucruri).
Aici e foarte bine pus la punct un sistem care rasplateste mediocritatea.

3 exemple simple, pentru cine nu intelege ce vreau sa zic:
– dpdv al evolutiei mele profesionale, eu n-ar fi trebuit sa fiu scrub pentru mastoidectomii inca, sau cel putin nu la numarul pe care l-am strans pana acum (sa fie vreo 20). Daca n-as fi insistat sa invat operatiile astea (unele dintre operatiile ceva  mai complicate ale ORL-ului), 100% nu as fi fost in situatia de a face greseala de acum 2 luni.
– tot pe logica asta, daca nu as insista tot timpul sa fiu scrub pentru operatiile complicate si lungi (tiroidectomii, parotidectomii, fess-uri mai complicate, disectii de gat sau, mai nou, osteotomii samd), as sta linistit pe scaunel cu orele si m-as uita in telefon. Si as avea o viata asa de linistita.
– daca nu as face si ture lungi (de 13 ore), nu as vedea deloc chirurgie generala, chirurgie de urgenta sau neurologie. Daca nu as fi facut overtime, nu as fi lucrat deloc cu o parte dintre chirurgii de ORL – pentru ca nu as fi fost trimis in teatrul nostru mare de ORL (pe motiv ca nu am cunostintele practice necesare pentru a ajuta la o lista mai grea acolo). As pleca linistit acasa la 5:30-6 fara ceva, as sti doar cateva operatii usurele din ORL sau MaxFax (adeno-amigdalectomii, septoplastii, excizii de carcinom si extractii dentare) si cam atat.

 

O intrebare pe care am pus-o de mai multe ori altor colegi si colege de pe aici despre anumite operatii mai complicate: cam in cat timp te-ai simtit sigur pe tine sa faci mai multe operatii din repertoriul specializarii tale? Raspunsul universal primit de la cei mai buni (in opinia mea) dintre ei a fost de “about 6 months”. Si cei mai onesti mi-au marturisit ca au mai facut si ei greseli in viata lor.

Deci nimeni nu devine foarte bun peste noapte si se mai intampla sa si gresesti. Totul e sa inveti din greseli si sa perseverezi in dorinta de-a te imbunatati.

 

 

 

In ultimele saptamani, colegele mele de clasa sau de an care au plecat inaintea mea aici au aniversat 1 an. E incredibil ce repede trece timpul. Parca mai ieri saream cu capul inainte in necunoscut.

and it is gone.gif
Aaaand it’s gone.

 

 

  • Problema mea cu lucratul pe sectie este data doar de faptul ca vreau sa lucrez in sala de operatie in Elvetia, cele 5 luni in plus ca experienta pe CV mi-ar fi usurat viata pe termen mediu. Pe de alta parte, daca n-as fi lucrat niciodata intr-o sectie, nu as fi putut zice ca am incercat sa fac si altceva decat scrub nursing.

24 de ore “dificile”

Tura a 4-a de noapte la rand. Alegerea mea, e tura bank. Alegerea mea, prostia mea. 🙂

Am inceput cu un handover foarte aiurea. Detalii putine, asistenta care pleca era cu gandul la copilul mic care era cu ea (nu stiu cine i l-a adus, pentru ca de plecat, a plecat singura cu copilul). Unui pacient trebuiau sa-i fie administrate fluide i.v. de cateva ore, mi-a pasat mie responsabilitatea.

Dupa aceea a urmat o tura cu o gramada de tratamente i.v. (deh, sectie de chirurgie), mai multe branule montate, o gramada de urinale date pacientilor si golite apoi, tracheostomy care 1 data/ora, o discutie draguta cu un lituanian tanar care se plictisea in spital postop (si de asta imi place sa fac ture aici, am mult mai des pacienti tineri), pauza scurtata mult pentru ca alta asistenta nu si-a luat pauza si am tot stat dupa ea degeaba, drumuri prin spital ca sa iau cate un medicament care lipsea samd.

La final de tura a trebuit sa merg si pe la HR ca sa semnez actul aditional la contractul de munca, act care oficializeaza trecerea mea la Salile de Operatii.

Apoi a trebuit sa fug pana acasa printr-o ploaie destul de deasa. Cand am iesit din spital, o alta asistenta tocmai intra cu o umbrela in mana si imi zice empatic “you’re gonna need an umbrella!”. No shit, Sherlock. Am ajuns fleasca la apartament.

Dus, mancare, schimbat, apoi merg cu Simone (un italian) sa semnam noile contracte de chirie, ne mutam intr-un apartament mai mare. Scapam de pakistanez, care, oricat de baiat de treaba ar fi, este extraordinar de incapabil sa pastreze un minim de curatenie sau macar sa nu faca mizerie ca un porc. Oricate discutii am avut cu el, nu are nici o problema sa faca si sa stea in mizerie.

Semnam, luam cheile, vizitam apartamentul un pic, apoi eu merg sa ma culc cateva ore.

In noul apartament am retea. In sfarsit nu o sa mai trebuiasca sa scot capul pe geam ca sa pot vorbi la telefon. Minune. 🙂

Dar mai intai facem 2 plangeri la accomodation office, pentru ca in noile noastre camere nu avem caldura in bai. Welcome to England. 🙂

La 14:30 ma trezesc, mananc ceva, apoi incep sa strang tot calabalacul meu.

In ianuarie veneam aici cu 1 troller mare si 1 troller mic. Acum am plecat cu aceleasi 2 trolere, 2 ghiozdane si 3 carucioare de supermarket (din alea mari). Noroc ca nu schimb orasul, altfel ar fi trebuit sa arunc multe porcarii. 🙂

Am mutat tot calabalacul, apoi am inceput sa fac curat in noul apartament.

Nu era murdar, dar curatenia era (la fel ca multe alte lucruri facute de britanici) de fatada. Dupa inca 2 ore si un drum pana la Lidl ca sa-mi cumpar dezinfectante si manusi si carpe si altele, termin.

La final am avut un moment oarecum straniu, cand prin gradina din spatele blocului a trecut o vulpe mica, ce s-a oprit sa se holbeze la mine (stau la parter) cam 1 minut. Probabil era vreo vrajitoare, pentru ca ce-a urmat a fost ca urmarea unui blestem. 🙂

Se intoarce si Simone si vine cu ideea geniala sa gatim cina amandoi, ca sa inauguram noul apartament si pentru ca amandoi eram obositi si urmeaza sa muncim maine.

Zis si facut. Pornesc cuptorul, il las sa se incalzeasca si ma duc sa aduc niste lucruri din camera. Pica lumina in camera. Ma duc la panoul principal, era doar o siguranta cazuta, dar nu cea de la lumina. Simone imi zice ca miroase ceva ciudat, mergem in bucatarie, cuptorul electric (gol) luase foc si scotea o gramada de fum negru. Toate prizele si toate echipamentele din bucatarie erau moarte. Inclusiv Boilerul. The horror.

Fac sesizare telefonica la cei care se ocupa, imi promit ca va veni cineva “in the next 24 hours”. Atata se poate “de urgenta”.

Ma apuc sa gatesc niste pui la tigaie (aragazul merge). Cum aveam lumina cam chioara, am reusit sa ard ceapa (dar puiul a iesit chiar gustos).

Atunci a pornit alarma de incendiu. I-i-i-i-i-i-i-i-i-i-i.

Sesizare la cei care se ocupa din nou, imi proit ca va veni altcineva “in the next 40 minutes”. Peste 10 minute ma suna enjenerul care se ocupa de asta, promite ca ajunge “in about 30 minutes”.

Intre timp, Simone isi pune niste dopuri in urechi (aparent are asa ceva pentru ca are prieteni care sforaie), eu castile si dau drumul muzicii.

Nu stiu daca a mai mancat si altcineva o cina in sunet de alarma de incendiu si muzica-n urechi, la o lumina chioara, dar eu, unul, n-am mai facut-o pana azi si nu-mi doresc s-o mai fac.

Simone vine cu ideea sa cumparam gheata de la Lidl si sa o bagam in frigider ca sa nu pierdem toata mancarea perisabila. Zis si facut.

Pana la urma vine enjenerul si reseteaza alarma.

Si ne spune ca asta se intampla des in cladirea asta, pentru ca senzorii de alarma sunt pozitionati foarte aiurea (chiar langa aragaz). Cum hota nu functiona pe motiv de electrice distruse, e evident ca senzorul s-a speriat de ceapa mea organica prajita prea mult 🙂

Si ne da codul de resetare pe care putea sa ni-l dea si la telefon. Pentru viitor.

Rabbit-jumping-breaks-rules

Ce ma amuza sa vad cum nu respecta multi britanici regulile, dar pozeaza in mari “bine educati” si care respecta cu strictete legile.

Oricum, mancarea a fost buna. Macar atat.

Am facut dus in fosta mea camera pana la urma, aici nu avem lumina, boiler sau aragaz

Si inca mai astept dupa alt enjener-electrician care sa ne redea miracolul apei calde si pe cel al frigiderului. 🙂

Si maine dimineata am prima mea tura in Sala de Operatie. Si enjenerul nu vine si mie mi se inchid ochii…

 

L.E. E ora 3 si am curent, caldura, frigider, lumina. Cuptorul e mort, ala va trebui inlocuit. Bleah.

Explicatia 1 pentru “enjener”:

Tata a fost inginer proiectant de masini si utilaje grele. Dupa ce a terminat facultatea, cand era inca burlac locuind singur prin centru, in Bucurestiul anilor ’70, o tiganca il tot batea la cap intr-o zi “hai sa iti ghiceasca baba”. “Hai frumosule, chiparosule” etc. Cand a vazut tiganca lipsa succesului, s-a apucat sa-i zica “hai, nu fi zgarcit, scartare, zgarciobule.”. La final, ultima ocara aruncata a fost “enjenerule“. (cu accent pe primul e).

Explicatia 2: aici toti instalatorii si electricienii se numesc “engineers” – chit ca nu au facut facultate de 5 ani sau ceva de genul. E un pic gresita nomenclatura, sa zicem asa.

(o parte din) Medicamentele care afecteaza sistemul cardiovascular

Am tot dat Doxazosin unor pacienti saptamanile astea si m-am enervat de faptul ca nu stiam foarte multe despre medicament (sau macar despre clasa de medicamente din care face parte). Mi-a picat in mana un articol scurt recapitulativ (in engleza) despre medicamentele pentru sistemul cardiovascular, il rezum/rescriu/extind mai departe:

medicamente cardiace 2

Incep cu un pic de fiziologie. MULT simplificata.
In formarea batailor inimii avem 2 etape majore: depolarizare si repolarizare plus perioada de repaos.
Perioada de repaos este cea in care se ajunge intr-o stare de echilibru intracelular/extracelular, care precede o noua depolarizare.

Depolarizarea apare atunci cand celula miocardului isi schimba incarcatura electrica de la negativ in interior la pozitiv in interior. Proces urmat de contractia musculara.

Repolarizarea este revenirea spre normal, cand incarcatura electrica interna a celulei redevine negativa. Adica celula revine la stare de “odihna” (perioada de repaos).

Tot acest proces dureaza fractiuni de secunda (200 milisecunde, in mod normal). Si este reglat de o serie de procese de transport transmembranar (intra/extracelular): ioni de sodiu sunt transportati extracelular si se introduc ioni de potasiu, apoi ioni de potasiu ies din celula si intra ioni de calciu, apoi urmeaza contractia (stimulata de cantitatea crescuta de Ca), apoi ioni de sodiu reintra in celula si sunt scosi ioni de calciu.

SI de asta orice dezechilibru electrolitic poate afecta functiile inimii.

ciclul cardiac
DEpolarizare/REpolarizare

 

Medicamentele pe care le administram afecteaza intr-un fel sau altul procesele de re/depolarizare.

  1. Glicozide cardiace (digitalicele) – Digoxinul: are efect negativ cronotrop (scade ritmul), negativ dromotrop (scade viteza cu care sunt conduse impulsurile electrice prin miocard = util in fibrilatie atriala) pozitiv inotrop (creste puterea unei contractii); Atentie la toxicitate (semne/simptome de raceala: greata, varsaturi, anorexie, tulburari vizuale + BRADICARDIE!). Ca mentiune personala, la noi in spital trebuie sa notezi pulsul langa fiecare semnatura pentru Digoxin-ul administrat. La valori sub 60 (mai ales dupa mai multe zile de administrare) intrebi doctorul daca poti administra sau nu. Un scurt articol despre Digoxin, modificari pe EKG si altele am scris de curand.
  2. Antiaritmice care influenteaza RITMUL batailor inimii:

blocantele canalelor de sodiu, foarte utile in tahicardii. Regleaza cantitatea de sodiu care intra in inima, modificand potentialul de actiune cardiac (lungimea lui).
Clasa 1a: efectul trece mai lent; Chinidina, Procainamida
Clasa 1b: efectul trece rapid; Lidocaina si Fenitoina
Clasa 1c: efectul trece FOARTE lent; Flecainida
blocantele canalelor de potasiu. Cresc capacitatea inimii de-a se contracta si ajuta la oprirea impulsurilor care sunt de tip “reintrare” (exemple: fibrilatie atriala, fibrilatie ventriculara sau tahicardii SUPRAventriculare).
Impuls de tip reintrare = cand impulsul electric NU pleaca din nodul SA, trece prin nodul AV si apoi prin fasciculului His si reteaua Purkinje si se “disipa”, ci la un punct intermediar se intoarce intr-unul din nodululele precedente (“reintra”), creand o bucla care suprasolicita inima.
Exemple de K-blocante: Amiodarone (Cordarone), Ibutilide, Sotalol.

  1. Antiaritmice care influenteaza NUMARUL de batai ale inimii:

beta blocante: blocheaza efectele beta-adrenergice ale adrenalinei asupra tesutului inimii, in esenta scazand nr. de batai pe minut si tensiunea arteriala (adica volumul de munca depusa de inima). Utile in hipertensiune, IMA si in anumite tipuri de aritmii (FiA, FiV). Exemple: propanolol, metoprolol, bisoprolol, sotalol, atenolol
calciu blocante: “relaxeaza” oarecum muschiul inimii si vasele de sange (pe care le si “largesc”). Unele si incetinesc numarul de batai ale inimii si controleaza un ritm neregulat. Exemple: Verapamil, Nifedipine, Diltiazem.

Trebuie sa mentionez si alte 3 medicamente importante:

Adrenalina (Epinephrine in tarile vorbitoare de engleza): Hormon prezent in mod normal in circulatie (in cantitati mici, cu exceptia tumorilor medulosuprarenale, cum ar fi Feocromocitomul), influenteaza aproape toate celulele corpului (cele care au receptori adrenergici de care sa se lege). Creste pulsul, creste numarul de respiratii pe minut, dilata vasele de sange mari si le contracta pe cele mici, stimuleaza glicogenoliza si lipoliza (surse de energie celulara) si contracta musculatura.

Atropina: creste declansarea impulsurilor prin nodulul SinoAtrial si conductia prin nodulul AtrioVentricular, blocheaza actiunea nervului Vag si receptorii de acetilcolina. In esenta, iti forteaza inima sa bata din nou, de asta e folosita la bradicardie sau in anumite tipuri de blocuri atrioventriculare.

Adenozina: (Printre alte roluri in corp) Regleaza fluxul sanguin (prin vasodilatare). Folosita pentru a diagnostica tahiaritmii supraventriculare sau pentru a le “termina”. Este un antiaritmic de clasa a Va. Dupa ce e folosita pentru a converti un ritm anormal, inima intra intr-o perioada scurta de asistola, asociata cu durere vie pentru pacienti non-sedati.

 

Apoi avem medicamente care afecteaza tensiunea arteriala:

Diuretice: in esenta, elimina apa din corp (cresc cantitatea de urina secretata de rinichi), scazand astfel T.A. Avem 3 clase principale:

Diuretice de bucla (Furosemid);

Diuretice tiazide (toate care se termina in -tiazid, ex: Hidroclortiazid);

Diuretice care salveaza potasiul (Spironolactona).

Blocanti Adrenergici – scad T.A. prin modularea sau blocarea actiunii sistemului nervos simpatetic. Exemple: Clonidina, Metildopa, Prazosin, Doxazosin

Vasodilatatoare (venoase/arteriale): scad rezistenta vasculara periferica, scazand brutal T.A. Cel mai bun exemplu: nitratii (nitroglicerina si variantele sale de pastile, spray-uri, patch-uri sau formule i.v.)

Inhibitoare ale Enzimei de Conversie a Angiotensinei: influenteaza sistemul Renina-Angiotensina, unul dintre principalele controale fiziologice ale T.A. Exemple: orice se termina in -pril (Captopril, Enalapril, Lisinopril).

Antagonisti ai receptorilor Angiotensinei 2. Mai evoluati ca IECA, influenteaza acelasi sistem Renina-Angiotensina, mai eficient ca medicamentele din clasa veche. Exemple: toate medicamentele cu -sartan (Candesartan, Valsartan)

Inhibitori ai Reninei. Evident, pasul urmator in evolutia medicamentelor care afecteaza sistemul Renina-Angiotensina. Exemplu: Aliskiren.

medicamente cardiace 1

Rezumatul lui 2015

La final de an e util sa tragi o linie si sa vezi ce ai facut pana atunci. Cum nu imi place sa dau prea multe detalii personale pe blog, o sa ma limitez la ceea ce scriu pe aici in rezumatul asta.

La nivel profesional: am terminat scoala cu bine, am incercat sa strang cat mai multe informatii suplimentare, am luat primele interviuri ca asistent medical, am primit dreptul de munca in UK si acum fac ultimele pregatiri pentru a pleca din tara. Am avut si niste esecuri, din pacate.

Se putea si mai bine (planul meu era sa fiu angajat cel tarziu in octombrie), dar am luat niste decizii proaste prin august-septembrie si am deraiat un pic de la plan. Oricum, pe termen mediu, planul meu initial pe 5 ani inca are sanse sa se materializeze. Vom vedea in 2016.

La nivel de blog: In 2015 am scris 243 posturi, am avut 152.000 vizitatori (280.000 de afisari). O crestere cu 63% (in categoriile vizitatori/afisari) si o scadere de 14% la numarul de articole fata de 2014.
Ca sa pun lucrurile in perspectiva: in 2012 aveam 1 vizitator si 10 vizualizari (salut, Florin 🙂 ).

N-am pagina de facebook pentru blog, nu am facut nici un fel de promovare, nici macar nu-mi pun postarile pe pagina personala de facebook – adica majoritatea prietenilor sau a familiei habar-n-au despre el. SEO nu ma obosesc prea mult sa fac. Adica si aici se putea si mai bine. Dar cui ii pasa? Nu am scris si nu scriu pentru bani (oricum n-am castigat nici un leu din blogging) sau faima.
In ziua in care nu voi mai scrie pentru mine, blogul asta va muri.

Cel mai citit articol al meu in 2014 ramane “Cum devin asistent medical“, urmat de cateva articole despre plata asistentelor medicale (Romania/Europa) si admiterea la postliceala/facultate (pentru a deveni AMG). Plus articolul despre viata cu reflux acid – asta desi google a introdus mult-asteptata afisare a rezultatelor in cautare pe baza gradului de incredere in sursele unui articol. Mult-asteptat pentru ca NU e normal sa citesti despre ce sa faci cand ai cancer pe blogul unui neica-nimeni (deci si la mine), e corect sa citesti despre asta pe site-uri cu surse/fundal academice/stiintifice.

Din articolele din 2015 – doar “Cum primesti dreptul de munca in Anglia ca Asistent Medical” intra in top 10.

Chit ca n-au fost asa citite, mie mi-a placut sa scriu toate postarile mele din 2015. Daca e sa fac un mic top 6 personal cu postarile mele din 2015, ar fi:

Cum evolueaza embrionul in fat si apoi in nou-nascut

Ce este o semi-inima artificiala (VAD)?

Viitorul acordarii primului-ajutor

Stiai ca exista insulina inhalabila? Plus cateva informatii despre tipuri de insulina.

Valve artificiale cardiace – un semi-esec si un semi-succes al bioingineriei

Cum a putut o persoana nascuta (dpdv genetic) barbat sa nasca doi gemeni

 

Sa ne “revedem” la anul!

Hematopoieza sau geneza celulelor sangelui

HEMATOPOIEZA este procesul prin care sunt formate componentele celulare ale sangelui.

Sangele reprezinta cam 7% din masa corpului uman. 55% din sange este format din componenta lichida – PLASMA. Restul este componenta celulara (eritrocite, leucocite si trombocite) – aprox. 45% celulele rosii = HEMATOCRIT, <1% celulele albe si plachetele sanguine.
90% din PLASMA este apă, 8% sunt proteine (albumina, imunoglobuline = anticorpi, fibrinogen si alti factori de coagulare si alte proteine), restul de 2% sunt hormoni, electroliti si nutrienti (glucoza).
SERUL este Plasma fara fibrinogen si factori de coagulare.

blood_parts_vial

Geneza componentelor celulare ale sangelui porneste de la celule stem hematopoietice, diferentiate in celule progenitoare limfoide si mieloide.

hematopoieza

Hematopoieza are loc (dupa nastere) in oase (in ordine: vertebre, pelvis, stern, coaste, tibie, femur – ultimele doua isi inceteaza activitatea hematopoietica cel mai devreme).

Maturizarea, activarea si proliferarea limfocitelor T se face in organele limfoide (splina, timus si nodulii limfatici).

Din celulele progenitoare limfoide apar:

• celulele Natural-Killer care fac parte din raspunsul imun INNASCUT (nespecific), celule care distrug direct invadatori (sau celule proprii organismului care trebuiesc omorate – cum ar fi cele cancerigene)

01AEDVW3
01AEDVW3; Colour SEM of killer cells attacking cancer cell

• limfocitele T si cele B, care fac parte din raspunsul imun ADAPTIV (specific). Limfocitele T au roluri multiple, cele B moduleaza raspunsul imun si secreta (Plasmocitele) anticorpi.

T lymphocytes and cancer cell, SEM
Limfocite T atasate unei celule canceroase, dupa ce au recunoscut un antigen de pe suprafata acestuia (antigen care apare din cauza mutatiilor genetice inerente tipului de cancer). Unele limfocite T semnalizeaza altor celule ale sistemului imun sa distruga aceasta celula, altele o pot distruge singure (limfocite T – NK). 
SEM of B-lymphocytes white blood cells
Se maturizeaza in maduva hematogena. Sunt caracterizate prin prezenta de anticorpi (immunoglobuline, majoritar IgM si IgD) pe membrana care le inconjoara. Fiecare anticorp este specific unui antigen.

 

Din celulele progenitoare mieloide rezulta:
ERITROCITELE – celulele rosii, cu rol in respiratie si transportul de nutrienti

01A706D8
Capilar pulmonar

TROMBOCITELE – cu rol in coagulare si vindecarea ranilor

Platelets, TEM
Trombocite neactivate – se observa granulele cu rol in coagulare (si nu numai)
Activated platelets, SEM
Trombocite activate

MASTOCITELE – contin granule de heparina si histamina – cu rol in vindecarea ranilor, angiogeneza si modularea raspunsului imun

P2660071-Mast_cell-SPL
Se observa granulele cu heparina, histamina si serotonina

GRANULOCITELE cu rol important in primul raspuns imun la orice intrus, raspunsul imun INNASCUT (Eozinofile, Bazofile si Neutrofile)

01AE0EWJ
Multe eritrocite, 1 eozinofila si 2 neutrofile.

MONOCITELE – cele circulante raman Monocite, cele care pot patrunde in tesuturi = Macrofage, cele care dupa ingestia unui patogen prezinta un antigen limfocitelor T sunt celule DENDRITICE.

01APADJ2
Interactiunea intre o celula T (verde) si o celula dendritica (albastru), care ii “prezinta” un antigen, pentru recunoastere ulterioara.

0

Fagocite sunt considerate toate celulele care pot “manca” (fagocita) particulele periculoase straine (sau chiar celule, bacterii etc.): Neutrofilele si Monocitele (cu toate subclasele lor).

Activated macrophage, SEM
Macrofag activat, pregatit sa “manance”.

Tot procesul este strict reglat printr-o sumedenie de molecule-mesager (citokine tip Growth Factor), proteine, hormoni (ex: Eritropoietina, secretata de rinichi).

Drepturi imagini Science Photo Library, Diomedia si Mayo clinic.

Ce presupune Schiatul in era incalzirii globale

Saptamana trecuta ar fi trebuit sa fiu la snowboard in Italia. Mi-am schimbat (contra cost) biletele de avion pentru alta data si am schimbat data rezervarii masinii de inchiriat. Am pierdut garantia pentru cazare. Motivul? In Alpii italieni nu a nins aproape deloc toamna aceasta. Nici in Austria n-a nins prea mult. In Franta si Elvetia e ceva mai bine (multumita unei singure ninsori mai serioase de la mijlocul lui noiembrie).

Acum FIX 5 ani am fost in aceeasi perioada a lui decembrie in Livigno, o localitate italiana situata la 1820 m deasupra marii. Atunci arata asa:

Livigno 2010

Astazi arata asa:

Livigno

Alte imagini dezolante din iarna aceasta:

San Pellegrino
Partiile din San Pellegrino
Jochtal
Jochtal din satelit, © Copernicus Sentinel Data 2015

Si prognoza arata foarte trist in urmatoarele saptamani pentru Alpii italieni si doar un pic mai bine pentru Austria/Elvetia/Franta.

Schiatul este o afacere care presupune investitii foarte mari, dar veniturile sunt si mai mari si implica nenumarati “jucatori”. Pe langa administratiile locale (majoritatea statiunilor din strainatate incaseaza o taxa de statiune de 1-2 euro sau mai mult/persoana/noapte), industria hoteliera si firmele care se ocupa de transportul pe cablu beneficiaza nenumarate alte industrii: producatorii de echipamente de schi si conexe (cum ar fi gopro-urile), magazinele de echipament sportiv si cei care inchiriaza echipamente, scolile de schi, transportul international si local, diversi comercianti mici si mari, industria alimentara si asa mai departe.

Totul porneste de la faptul ca turistul vine in statiunea X si e sigur ca va avea unde (si pe ce) sa schieze pentru un anumit numar de zile. Daca nu e zapada, turistul sta acasa, nu mai cheltuieste banii si multe industrii au de suferit. Asa numita snow-guarantee este foarte importanta in aceasta industrie. Statiunile de schi mai mari, care au domeniul schiabil la altitudinile cele mai mari au un mare avantaj in aceasta competitie pentru atragerea turistului. Mai e mult de discutat pe tema asta, dar nu asta incerc sa fac.

Ce fac statiunile de schi pentru a se lupta cu lipsa zapezii, garantarea zapezii si prelungirea sezonului la maximum?

  1. Investesc in instalatii de zapada artificiala.

Daca au o sursa de apa la indemana, e ideal. Daca nu, construiesc lacuri artificiale de acumulare, din ce in ce mai mari.

Exemplu: Una dintre cele mai mari statiuni din Austria (Sölden) a investit in 2010 cca. 9 milioane de euro pentru a construi un lac de acumulare de 415.000 de metri cubi de apa, adanc de 17 m. Unde l-a construit? La 2900 de metri altitudine!

Speicherteich Panorama alpinforum Brandi
© alpinforum.com – user Brandi

Tunurile de zapada conectate la aceste surse de apa sunt variate, de la unele simple (de tip lance) pana la unele mobile, de capacitate foarte mare.

ischgl tun2
© Ischgl
Ischgl tun
© Ischgl

Problema este ca productia de zapada artificiala cu tunurile standard nu e foarte eficienta (pana la 2 metri cubi de zapada artificiala dintr-un metru cub de apa), consuma apa si curent electric si produce niste cristale de zapada mai mari si diforme. Oricine a schiat pe zapada artificiala stie ca nu se compara cu cea adevarata.
In esenta, tunurile actuale de zapada creeaza zapada prin pulverizarea apei (racite sau nu, combinate sau nu cu un agent cu rol de nucleu – cum ar fi niste proteine produse de bacterii) la viteza foarte mare prin niste duze foarte mici in fata unui ventilator. Combinat cu temperaturi scazute ale aerului, rezulta “zapada artificiala”.

In 2014 am citit despre testele unui proiect al unui startup austriac. Isi propun sa produca dintr-un metru cub de apa 14-15 metri cubi de zapada artificiala mult mai asemanatoare cu cea reala. Austriecii sunt optimisti, spera ca in 2017-2018 sa apara pe piata cu echipamentele lor de productie de zapada.

Cum fac asta? Intr-un balon de dimensiuni medii introduc un ventilator si microparticule. Daca temperatura externa e suficient de mica, adauga apa pulverizata, care se depune pe microparticule si formeaza mici cristale de gheata. Explicatii in engleza aici.

schneewolke
Schneewolke ©Neuschnee

Consumul este imens. In 2007 existau aproximativ 3100 de tunuri producatoare de zapada in toata Europa. In 2013 se estima ca existau 19.000 de tunuri. 3000 doar in 3 dintre cele mai mari statiuni austriece. In 2013 austriecii estimau ca se consumau aproximativ 250 gigawati-ora pe sezon numai pentru inzapezirea artificiala a partiilor de schi. Pentru comparatie, Centrala atomo-electrica de la Cernavoda produce 5178 de gigawati-ora pe an, 20% din necesarul anual al intregii Romanii

Alti austrieci (cei care administreaza domeniul schiabil de mare altitudine care include ghetarul Pitztal) au folosit o tehnologie a unei firme israeliene, care era aplicata in racirea minelor de mare adancime (unde temperaturile sunt foarte mari) prin pomparea de un fel de lapovita (suspensie de gheata in apa) prin niste tuburi subterane. Au aplicat acelasi lucru la altitudine si acum pot produce un fel de zapada artificiala chiar si la temperaturi pozitive, ceea ce permite deschiderea sezonului de schi ca in anii buni din trecut, toamna.

pitztal
© Der Spiegel
  1. Folosesc la maximum tehnologia – Ratrack-uri ghidate de GPS

Cu ajutorul GPS-urilor, ratrack-urile acum pot afla exact dimensiunea gramezilor de zapada artificiala si le pot nivela mult mai eficient.

Pistenbully-Fahrschule-fotoshowBigImage-a578eaeb-449481

  1. Snow-farming.

Adica pastreaza gramezi imense in zone protejate de soare peste vara, pe care le refolosesc apoi in cursul toamnei-iernii viitoare, pentru a forma o baza a partiilor.
Exemplu: in Dachstein, in Salzburg, o statiune a strans (in februarie 2014) 5000 de metri cubi de zapada (500 de camioane cu zapada) si i-a acoperit cu o folie protectoare. In octombrie, a refolosit pana la 80% din volumul respectiv de zapada.
Alt exemplu: in Davos (Elvetia) au strans 4000 de metri cubi de zapada in timpul iernii, i-au acoperit cu un strat protector de rumegus (!) si apoi i-au folosit toamna pentru a pregati o partie de 1,4 km.

  1. Acopera ghetarii cu folii protectoare la sfarsitul sezonului

In Elvetia si Austria (mai nou si in Germania) statiunile acopera portiunile cele mai de jos ale ghetarilor cu folie protectoare, in speranta ca asa le salveaza de la o topire excesiva. Este o metoda scumpa si dificil de implementat, dar suprafetele acoperite cresc de la an la an.

VORABGLETSCHER, FLIMS, LAAX, SCHUTZ, GLETSCHERSCHMELZE, KLIMAERWAERMUNG
Flims/Laax, © KEYSTONE/Arno Balzarini

 

 

Ce va urma in viitor? Partii acoperite… pe munte?

Cum ajung alcoolicii sa faca ciroza si varice esofagiene

Pe scurtBei-bei-bei, in timp ficatul nu mai poate metaboliza alcoolul, se produc modificari ireversibile (distrugere) a tesuturilor ficatului, apoi faci ciroza, care poate duce la hipertensiune portala – care duce de regula la dezvoltarea de varice esofagiene, pentru ca venele esofagului inferior sunt tributare venei portale.

Varicele esofagiene sunt foarte periculoase pentru viata omului deoarece pot pocni oricand, ducand la o sangerare intensa, necontrolata (pentru ca sunt mari si pacientii respectivi au, de regula si probleme cu coagularea) – care poate duce la moarte rapida. Ca sa fie totul perfect, acelasi proces care creeaza varice esofagiene creeaza si varice gastrice, care pocnesc la fel de usor. Cum arata procesul asta?

varice esofagiene
Varice esofagiene sangerande, drepturi imagine: figure1

Ca masura de ingrijire medicala de urgenta, se monteaza prin nas (sau blakemoregura) un cateter (sonda Blakemore-Sengstaken) cu 2 baloane care se pot umfla la capat, care ar pune presiune pe varicele sparte – ceea ce ar opri sangerarea. In anumite spitale exista si aparate pentru endoscopie care pot face ligaturarea (legarea cu benzi elastice a varicelor) sau scleroterapia (injectarea de substante care le pot micsora volumul) varicelor. In cazuri grave, se pot face si interventii chirurgicale majore.

Ok, sa revenim la ciroza.

Cand bem alcool, este absorbit majoritar din stomac, de unde ajunge la ficat, unde este metabolizat (schimbat prin procese chimice din substante compuse in substante mai simple). Cu ajutorul a mai multe enzime (mai importante sunt ADH si ALDH), alcoolul (etanol) se metabolizeaza in aldehida acetica, apoi in acid acetic, apoi in CO2 si apa.

Acest proces are si efectul nedorit de-a stimula celulele hepatice sa sintetizeze TAG (trigliceride), pe care le stocheaza. Asta duce la acumularea de “grasime” in celulele ficatului, adica steatoza. Steatoza netratata (singura) poate duce pe termen lung la fibroza si, ulterior, la ciroza. Dar este reversibila (pana la un punct).

Spre deosebire de steatoza, care e reversibila (daca se opreste ingestia de alcool), hepatita alcoolica combinata cu steatoza (care apare la 10-35% dintre alcoolici) duce la moartea celulelor ficatului – steatonecroza celulelor ficatului. Hepatita alcoolica apare ca urmare a stimularii constante a secretiei de molecule inflamatorii de catre ingestia repetata de alcool (si metabolizarea acestuia in acetaldehida – care este un proinflamator).

La 10-20% dintre alcoolici (bautorii “adevarati“), inflamatia constanta a ficatului plus steatoza duc la inlocuirea majora a tesutului functional hepatic cu tesut cicatriceal (fibroza). Combinata cu moartea altor celule hepatice, asta se traduce prin ciroza.

 

boala alcoolica hepatica
Drepturi imagine: Nature

 

Ce e cu varicele astea esofagiene? Orice vena care se dilata neregulat, necontrolat si permanent intra la categoria varice. Btw, nu exista un varic. La naiba. 🙂

Toata lumea a auzit de varicele de pe picioare, care apar mai des la femei si persoanele care stau prea mult in picioare, au substrat ereditar si apar si la gravide, femei la menopauza, persoane obeze sau in varsta sau ca urmare a unei accidentari la nivelul picioarelor.

Cum apar varicele? Atunci cand o vena – in esenta un tub semielastic – este supusa unei presiuni venoase CRESCUTA si de durata, ea raspunde (in special cand nu este inconjurata de tesut muscular) in singurul fel posibil: se dilata (nu “pocneste” decat mult mai tarziu, cand apar si alti factori). Dilatarea la venele superficiale duce la functionarea incorecta (in ambele directii, nu doar unidirectional, inspre inima – cum e normal) a valvelor pozitionate de-a lungul lor, ceea ce creste fenomenul de dilatare.*

Toata lumea stie ca o vena este un vas de sange care duce sangele catre inima (NU neaparat sange deoxigenat – vezi venele pulmonare sau vena ombilicala).

sistemul venos portal

Ei bine, la nivelul abdomenului avem un sistem-portal, care nu duce sangele intr-o vena care merge la inima, ci se dreneaza in vena porta (de aici si numele: sistemul venos portal hepatic). Vena porta duce catre ficat sangele de la nivelul stomacului, intestinelor (si partea superioara a rectului), splinei si partea inferioara a esofagului. De aici, sangele pleaca spre inima prin venele hepatice (situate superior). Astfel se poate filtra foarte eficient tot ceea ce se absoarbe la nivelul tractului digestiv, se pot metaboliza (in ficat) substantele nutritive in parti componente mai mici, usor de utilizat la nivel celular. Asa se metabolizeaza multe medicamente in forma lor activa (din forma ingerata). Vena porta ofera o mare parte din debitul sanguin al ficatului (aprox. 75%), fiind responsabila si pentru oxigenarea si furnizarea partiala cu nutrienti a celulelor acestuia (alaturi de artera hepatica). Sistemul venos portal hepatic are si anumite portiuni unde comunica direct (anastomozeaza) cu sistemul venos central, in zona esofagului, rectului, periombilical, intrahepatic si retroperitoneal.

Ei bine, acest mecanism excelent de protectie al corpului uman se da peste cap atunci cand apare ciroza. Drenajul venei porte se blocheaza in zonele unde celulele hepatice au fost inlocuite de tesut fibrozat.

Apare hipertensiunea portala, care duce la dilatarea venelor. Adica apar varice. Unde apar? In special distal de blocaj. La nivelul stomacului, rectului, splinei (pe care o si largesc = splenomegalie, ceea ce inseamna ca o cantitate mai mare de sange ramane stocata aici si poate aparea si o slaba pancitopenie) si in partea de jos a esofagului. Adica… la nivelul comunicarii (anastomozelor) portocave.

 

Unul din semnele (relativ rare, dar care e greu de uitat) hipertensiunii portale (cu/fara ascita) este capul de meduza (caput medusae) in care venele din zona ombilicului (cele folosite la circulatia fetala si care se anastomozeaza de la sine dupa nastere) se reactiveaza (recanalizeaza) si se umfla, formand niste varice mari, vizibile sub pielea abdomenului si care arata asemanator cu capul Meduzei din Legendele Olimpului. Arata cam asa.

Tratamentul este fie medicamentos (antihipertensive), fie paliativ, fie, la anumiti pacienti (care nu au anumite riscuri) inserarea unui cateter prin ficat, care face conexiunea intre vena portala (din josul ficatului) si vena hepatica dreapta (din susul ficatului).
Cateterul initial e introdus prin vena jugulara. Procedura se numeste Șunt portosistemic transjugular intrahepatic (TIPSS). Desi e destul de dificila, e eficienta, cu supravietuire la 2 ani destul de mare (in functie de starea initiala a pacientului, evaluata cu scorurile Child-Pugh sau MELD).

Hipertensiunea portala poate aparea si ca urmare a unui embolism cu un cheag de sange al venei portale, dar asta e alta mancare de peste (bio, fara alcool).

*Pentru curiosi, varicele de pe picioare explicate vizual:

varice.jpg
Varicele se prezinta cu valve deformate, circulatie sanguina anormala si pereti subtiati

Un medicament anti-malarie, publicitatea in razboi, sifilisul si spectrofluorometria

Am dat din intamplare peste poza asta. De la poza si pana la toate lucrurile din titlu e cale scurta (dar care presupune ceva efort). 🙂Atabrine, 1941

E un anunt “publicitar” (sa zicem) postat in fata unui spital de campanie american din Papua Noua Guinee, in 1941, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Mesajul era clar: cine nu isi lua medicamentele anti-malarie se pune pe el (si pe camarazii lui de arme) in pericol de moarte.B0006056 Mosquito, Anopheles stephensi in flight

Malaria este cauzata de infectia cu un parazit (protozoa) din genul Plasmodium. Se transmite prin muscatura de catre un tantar purtator de vector patogen (tantarul anofel). Majoritatea deceselor sunt cauzate de infectia cu P. falciparum si P. vivax, iar malaria cauzata de P. ovale si P. malariae este in general mai blanda si rar letala. P. knowlesi (endemic in Asia de SE) B0007349 Malaria parasitesprovoaca malaria la macaci – dar trece si la oameni – producand o forma de asemena grava de malarie.

Boala se manifesta la cateva saptamani dupa muscatura cu perioade recurente (la cateva zile) de febra mare, frisoane severe si transpiratie intensa (atacuri paroxistice) + dureri de cap, musculare, diaree si greata.

Tratamentul s-a facut multa vreme cu extract din scoarta unui arbore ecuatorial (chinchona). In secolul 19 se folosea sulfatul de chinina – o forma purificata (si mai scumpa) a sulfatului de chinchonina (folosit in continuare, deoarece era ieftin). La inceputul secolului 20 deja erau raspandite truse dedicate tratamentului cu cL0057255 Hypodermic syringe set, Berlin, Germany, 1910-1914hinina injectabila. In 1934 s-a descoperit o forma de chinolina (chinina este o chinolina simpla) folosita ulterior la nivel mondial ca medicament de baza anti-malarie: clorochina. Desi are ceva efecte adverse (inital a fost considera prea toxica pentru oameni) – a fost tratamentul standard pentru malarie multa vreme.

Ei, in timpul campaniei din Pacific de la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial, fortele americane din Filipine au suferit o serie de infrangeri costisitoare si din cauza faptului ca au ramas fara un tratament eficient pentru malarie (din cauza blocadei navale japoneze). Drept urmare, au creat asa numite “batalioane anti-malarie”, care se ocupau de eradicarea tantarilor, protejarea soldatilor si administrarea unui medicament alternativ antimalarie – 100% sintetizat in laborator – Atabrine.

 

In perioada aceasta, medicii foloseau acelasi dozaj pentru Atabrine ca si pentru Chinina. Asta ducea la o supradozare a medicamentului in sange, ceea ce producea dureri musculare (se acumula acolo) si o schimbare a culorii pielii in galben! Soldatii refuzau sa-si ia medicamentele asa cum li se recomanda. De aici si necesitatea unor mesaje motivationale cum e cel de la care a inceput tot articolul meu. Ma intreb cine era copywriter la US Navy (presupun ca trupele lui MacArthur erau subordonate Marinei, nu Armatei) pe vremea aia. 🙂

Niste doctori s-au gandit sa gaseasca o cale mai eficienta a masurarii nivelului util de medicament din sange si, implicit, o cale sa dozeze medicamentul mai eficient pentru tratament. Au folosit o analiza a plasmei sub un aparat care emitea unde fluorescente (un fluorometru). Au descoperit ca plasma va straluci, vazuta sub unde fluorescente, cu un grad direct proportional cu cantitatea de Atabrine din sange. A fost una dintre primele cercetari eficiente ale nivelului unui medicament in sange – ceea ce a pus bazele unei parti de baza a farmacologiei moderne: dozajul adecvat.

Pe baza cercetarilor lor, in ziua de azi avem Spectrofluorimetria si spectrofluorimetrele – omniprezente in laboratoarele de biochimie din lume. Unul dintre cele mai eficiente moduri de a descoperi anumite substante in sangele uman, cu multe aplicatii si la nivel de cercetare genetica si medicala.

In ziua de azi, tratamentul (zice CDC) se bazeaza tot pe derivati de chinina (Clorochina B0008751 Blister pack of chloroquine antimalarial tabletssau Hidroxiclorochina) sau pe un medicament obtinut initial dintr-o planta folosita in medicina herbalista chineza – Artemisinin, sau pe combinatii de medicamente din aceste 2 clase. Se pare ca folosirea la nivel larg (uneori incorect) a clorochinei a promovat si dezvoltarea rezistentei parazitilor Plasmodium la clorochina si chiar victime colaterale: anumite bacterii (cum ar fi E. coli) au capatat rezistenta la anumite fluorochinolone (cum ar fi ciprofloxacinul) – antibiotice care sunt similare in formula cu clorochina.

 

In timp ce citeam eu despre malarie, am aflat si ca un medic austriac a descoperit intamplator ca infectia cu malarie poate vindeca bolnavii de sifilis (tertiar). Cum? Malaria provoaca un raspuns imun initial viguros al organismului, manifestat si prin febra puternica. Spirochetii de sifilis sunt sensibili la temperatura crescuta – observatie facuta intamplator de un doctor austriac (un psihiatru, apropo) Julius Wagner-Jauregg, care a vazut ca un soldat internat din greseala in sanatoriul sau din Viena a scapat de sifilisul tertiar pe care-l avea dupa o serie de atacuri paroxistice ale malariei.

Cum malaria putea fi tratata, dar nu existau inca antibiotice (pentru inca 20 de ani) pentrumalarioterapie tratamentul sifilisului, au fost tratati zeci de mii de pacienti cu sifilis cu aceasta “terapie“. Un doctor roman – Mihai Ciucă – este chiar faimos la nivel local si european pentru lupta sa impotriva sifilisului (si, culmea, pentru eradicarea malariei la nivelul Romaniei).

O intreaga lucrare stiintifica pe tema malarioterapiei este disponibila aici.

 

 

Drepturi imagine: Wellcome Images si Wikimedia commons

2 Seriale de week-end: “The Knick” si “Outlander”

  1. The Knick” – inceputurile Medicinei moderne, povestite fara retineri The_Knick_Promo_Poster

Este un serial cu Clive Owen in rolul principal, regizat de Steven Soderbergh, despre viata intr-un spital fictiv din New York de la inceputul secolului XX. Nu stiam nimic despre el pana acum 3 saptamani, cand am vazut primul episod – dupa ce am citit o recenzie foarte magulitoare pe un site de stiri din afara.

Serialul incepe cu 3 esecuri (mai mult sau mai putin medicale): o echipa de chirurgi nu reuseste sa salveze nici mama nici fatul intr-un caz de placenta previa, iar Chirurgul-Sef al spitalului se sinucide imediat dupa. Adjunctul lui (Clive Owen) devine Chirurg-Sef si i se impune (de catre finantatorii spitalului) ca adjunct un doctor negru. De aici urmeaza relatarea vietii de spital si din New York din perioada aceea: asta inseamna niste cazuri medicale suprapuse cu probleme personale ale tuturor angajatilor spitalului. Medical Drama – cum ii zic americanii.

Tonul serialului este destul de sumbru – deci sa nu va asteptati la un fel de Grey’s Anatomy la inceput de secol XX. Asepsia era un concept nou, anestezia abia se folosea de cateva zeci de ani, operatiile care reuseau erau mai rare decat cele care esuau, despre bolile infectioase nu se stiau prea multe lucruri, antibiotice nu existau, lucratorii de pe ambulanta erau niste brute care se luptau (la propriu) pentru pacienti, fiecare are cate un viciu ascuns, chirurgii au un complex imens de superioritate, asistentele sunt prost-tratate, rasismul e in floare si saracia este omniprezenta. Suna interesant? Pentru mine, da! 🙂

De bine, de rau, se pare ca scenaristii serialului au incercat sa pastreze un grad de realism si apropiere-de-adevarul-istoric, ceea ce il face mai interesant pentru mine decat orice serial de tip medical-drama din ultimii ani.

Ca privire critica in istoria Medicinei, nu stiu cat de precis este. Dar prezinta un subiect un pic aparte si nu se fereste de/nu pare sa prezinte distorsionat (infrumusetat artificial) subiecte controversate.

Dupa doar 3 episoade, sunt convins ca imi place si ca il voi urmari in continuare.

 

  1. Outlander” – o Asistenta Medicala se intoarce in timpoutlander

Am auzit de serial anul trecut, cand am citit un titlu de genul “Highly acclaimed time-travel books will get their own TV series“. Din ce citisem eu atunci, mi s-a parut un subiect interesant: o englezoaica (Asistenta Medicala in cel de-al doilea Razboi Mondial) se intoarce in timp in Scotia mijlocului de secol XVIII – chiar inainte de ultima rebeliune Iacobita. Serialul urma sa fie produs si scris de cel care a stat in spatele marelui succes (si preferatul meu pana la un punct) Battelstar Galactica.

Hmm, mi-am zis. Asistenta Medicala, calatorie in timp, the Highlands of Scotland, ar trebui sa fie interesant. Am citit prima carte. Mare mi-a fost supararea cand am realizat ca “highly acclaimed” insemna, in cazul asta, un set de carti care au cucerit premii pentru fictiune romantica. Adica ma asteptam la un fel de Jules Verne si m-am ales cu un fel de Jane Austen incrucisata cu Daniele Steele. 🙂

Chiar si-asa, cartea de destul de buna (pe cat poate fi buna o carte de fictiune romantica), folosind destul de bine ideea mult-uzitata de calator in timp care trebuie sa se obisnuiasca cu viata intr-o alta perioada. Mi-a placut suficient de mult ca sa o termin in cateva zile de concediu anul trecut, nu suficient incat sa ma apuc sa citesc si urmatoarea carte din serie. 🙂

Ei… serialul e destul de loial cartii. Nu e “cu buget redus”, actorii sunt destul de convingatori, decorurile sunt ok… ramane de vazut daca va fi bun pe termen lung. Pana acum, chiar a fost ok. Nu e o capodopera, dar merge pentru niste dupa-amiaze de vara.

Povestea (mai pe lung a) serialului este urmatoarea: dupa o perioada in care a fost separata din cauza Razboiului de sotul ei (care a lucrat pentru MI6 ), o Asistenta Medicala englezoaica merge intr-o a doua luna de miere dupa terminarea Razboiului intr-un orasel din Scotia, unde niste predecesori ai sotului ei au trait candva, in secolul al XVIII-lea. Calatoreste in timp atingand un monolit dintr-un grup de menhire (cam ca Stonehenge) de langa Inverness. Odata ajunsa acolo, se trezeste in captivitatea unui grup de scotieni dintr-un clan local (care o cred spion englez) si vanata de englezi (care o cred spion scotian sau mai rau), englezi condusi chiar de stramosul sotului ei. De aici apar dueluri, lupte prin paduri, urmariri, ingrijiri medicale, intrigi mici sau mari, rapiri si multe altele.

Mi-a placut faptul ca eroina poate sa-si foloseasca in secolul XVIII cunostintele dobandite in spitalele mijlocului de secol XX. Ma rog, de la “Un yankeu din Connecticut la curtea regelul Arhtur” incoace, ideea asta a tot fost folosita, dar nu a ajuns chiar cliseu. M-a enervat faptul ca nu se obosesc sa faca niste subtitrari la dialogurile destul de lungi in galica scotiana, ceea ce duce la niste perioade in care nu inteleg o iota din ce zic aia pe acolo. Folosirea vocii eroinei pentru a povesti “ce ii trece prin minte” e de asemenea cam enervanta. Nu in ultimul rand, mi se pare ca actiunea se petrece foarte incet (la fel ca in carte, de altfel). Daca tot au facut o adaptare pentru micul ecran, poate nu strica un ritm ceva mai alert al evenimentelor.

Pana acum e ok, nu am fost dezamagit – oricat de plictisitoare (dar necesare) au fost primele 30 de minute ale primului episod. Oricum, 2 episoade nu sunt chiar suficiente ca sa-ti faci o idee despre un serial. Poate ma voi razgandi in cateva saptamani. Pentru moment, mi se pare ca merita incercat.

Un scurt filmulet din SUA despre siguranta in spitale DIN 1979

Facut de DoD pentru “a elimina si micsora pericolele din mediul spitalicesc“.

Ma intreb eu daca muta cineva in vreo tara din lumea asta pacientii numai “by bending the knees, not the back“.

Imi place ca ei distrugeau acele pe vremea aia. Ma intreb daca inca mai fac asta (fata de procedura de la noi, care pur si simplu strangem toate obiectele taietoare intr-un recipient special).

Imi place cum isi tin ei lenjeria (de pat) si hainele. Cred ca ar face ochii mari daca ar vedea dulapurile de prin spitalele noastre din 2014.

 

Oricum, una peste alta, e incredibil cat de putine lucruri s-au schimbat. Cu toate diferentele de tehnologie, toate sfaturile raman de actualitate. Bine, e amuzant ca astia aveau timp si resurse sa faca un filmulet pentru ceva ce la noi se face inca prin “relatare directa a unui nene care-cu-asta-se-ocupa“.

A, am uitat sa zic: mustățile de pe vremea aia erau… “a sight to behold“. Ma intreb daca erau la moda si la noi. 🙂