Contact

De mai multe luni mi-au intrat toate e-mailurile de aici in spam.
Pentru a simplifica totul, raspund doar la mesage private pe pagina mea de facebook  sau pe cea de instagram.
De ce?
Acolo am notificari la mesagerie si pot raspunde rapid, de regula in maxim 24 h.

NU raspund la intrebarile “ce salariu ai?” sau “in ce spital lucrezi?” si daca primesc aceste intrebari intr-un mesaj, nu raspund la tot mesajul. Din motive personale, imi pastrez identitatea privata. Nu insistati pentru nici un alt gen de comunicare decat cea electronica scrisa.

De asemenea, imi pare rau pentru persoanele cu diverse probleme medicale, dar trebuie sa va adresati unui medic. Procesul medical se face intr-un mod organizat, consultatie, analize, proceduri exploratorii, imagistica samd, din pacate chiar nu va pot ajuta.

28 Replies to “Contact”

  1. va salut cu respect ,sunt Liviu om de 40 ani cu o istorie de viata plina” adica de povestit” nu mai duc grija zilei de maine si DA… SUNT ANUL 1 LA POST LICEALA FUNDENI..singura problema… nu mai am ani sa ajung medic …asa ca va salut si a fost o reala surpriza sa citesc’ le blog’si da …a doua forma de invatamant superior” pe care o urmez se plateste

    Like

    1. Buna seara.
      Ani ar fi, curaj (+ hotarare si o sursa de venit) mai trebuie. Eu n-am avut curaj. Altii o fac la 60 de ani. Deci nu e niciodata prea tarziu. 🙂

      Am o colega de clasa de aproape 50 de ani si am vazut cativa colegi de an (sau de scoala) de 40-50 de ani. Majoritatea sunt infirmieri care vor ceva mai mult de la viata.
      Pe dumneavoastra ce va motiveaza in alegerea facuta?

      Like

  2. Felicitari pentru acest blog!!! Mi-a fost de mare ajutor tot ce am citit despre AMG. Multumesc pentru informatii. Din pacate nu am gasit nici un site pe internet asa de complet si cu atatea informatii.
    Multumesc inca o data!!! iti doresc succes in tot ceea ce faci!

    Like

    1. Buna.am postat acum cateva zile un comentariu la articolul despre cancerul de pancreas.am descris acolo problemele prin care am trecut in ultimele luni.astazi suntem in ziua 6 dupa operatie recuperarea este destul de dificila insa nu mai este pe terapie se poate ridica singur dar mai sunt ceva probleme si rscuri postoperatorii.nici vorba sa respiram usurati mai ales ca imediat ce se va putea trebuie inceput tratamentul cu citostatice.apropo de asta as dori daca puteti sa ma sfatuiti cum ar trebui sa cau cea mai buna varianta bineinteles in functie de rezultatul biopsiei mari.suntem dispusi sa cautam alternative in strainatate insa nu stim ce metoda sa alegem.bineinteles ca vom mergi prima data aici la IRO Iasi la medicul oncolog pt prima parere insa ne intereseaza si din alte parti alte pareri.daca puteti sa imi recomandati niste clinici atat de aici cat si din afara care sa ne ofere consiliere asupra decizie pe care trebuie sa o luam tinand cont bineinteles de toata documentatia medicala.va multumesc sj succes in tot ceea ce faceti

      Like

      1. Buna seara.
        Ma bucur ca postop situatia s-a stabilizat.
        Am plecat din Romania deja de ceva ani si nici nu lucrez la oncologie, din acest motiv nu cred ca sunt in masura sa recomand vreo clinica din tara sau din strainatate.
        In situatia dvs., eu as merge cu pacientul si tot dosarul la un consult de oncologie la un cabinet privat si mi-as face in prealabil o lista cu intrebarile la care as dori un raspuns, printre care:
        Ce inseamna diagnosticul dat dupa biopsia probei prelevate operator pentru prognosticul de viata al pacientului
        Care sunt urmatorii pasi de urmat (chimioterapie – cat de des, pentru ce durata)
        Cum se va schimba viata pacientului in urmatoarele luni si ce se poate face pentru a o imbunatati
        Ce alternative exista in Romania sau in strainatate si cat de adecvate sunt acestea pentru cazul respectiv

        In principiu, toate aceste intrebari ar putea fi raspunse cel putin partial si de medicul chirurg (de la stat) inainte de externare si de medicul oncolog (de la stat) la care va fi trimis pacientul dupa externare. La privat probabil ar fi un cadru mai relaxat pentru o discutie.
        Sanatate.

        Like

  3. Doresc si eu, ca toti ceilalti sa-ti multumesc din suflet pt toate informatiile pe care ni le oferi in legatura cu AMG! Esti un om minunat, cu un blog de nota 10, foarte util sper sa postezi cat mai des, inca odata iti multumesc!

    Like

  4. Salut cristi.ma numesc bogdan si lucrez ca pompier in romania.paramedic..spu emi si mie se merita sa pleci din tara eu as dori sa plec cu sotia si copilul si stau in dubii.multumesc

    Like

    1. Salut.
      Vorbind cat se poate de serios, cine sunt eu sa-ti raspund la intrebarea asta?

      Din punctul meu de vedere, plecarea mea a fost un pas inainte, pe care mi-l doream de multa vreme si pentru care m-am pregatit, cat de cat. Nu am nimic in tara (casa nu am, cariera nici atat, copil nu am, ca familie o mai am doar pe mama).

      Din cate vad eu, inceputul e dificil. Dureaza un pic pana strangi bani sa te muti intr-un spatiu inchiriat mai de doamne-ajuta. Pana isi gaseste sotia job, poate sa dureze. Trebuie sa ii gasesti copilului gradinita sau scoala (nu e mult mai usor ca in Romania, dar NU e mai greu). Trebuie sa te obisnuiesti sa vorbesti la munca intr-o limba straina. Trebuie sa te obisnuiesti cu noi reguli si sa accepti ca trebuie sa refaci niste cursuri sau altceva pentru a putea face ceva ce in Romania faceai de multi ani fara probleme.
      Nu in ultimul rand, trebuie sa stii cati bani vei castiga, la cati bani sa te astepti sa castige sotia, apoi sa scazi costurile vietii (chiria e scumpa, mancarea e cam la fel ca in Romania, poate mai ieftina – la anumite supermarketuri, transportul e scump, hainele sunt si mai ieftine si mai scumpe etc.).
      Daca suma care iti ramane dupa ce scazi tot e ok pentru tine si esti capabil sa suporti inceputul mai dificil, atunci probabil ca merita sa emigrezi.

      Daca ai peste 30 de ani, casa, cariera, sotia are si ea o cariera… nu zic ca e mai greu, zic ca e posibil sa fii mai usor dezamagit de realitatea vietii de emigrant.

      Succes.

      Like

  5. Domnule Cristian, va multumesc mult pentru ajutorul pe care il oferiti celor care ies de pe bancile scolii ( ca si mine) si isi doresc sa profese in UK. Am citit articolele dumneavoastra si sincer, realizez din ce in ce mai mult ca ati parcurs un drum foarte dificil ca sa ajungeti pana in punctul acesta. Va multumesc inca o data pentru efortul dumneavoastra si va doresc multa sanatate, nervi de fier si implinire in ceea ce faceti !

    Like

    1. Eh, nu e chiar asa de dificil. Nu a trebuit sa merg pe jos sau cu caruta 15 km pana la scoala (cum facea tata acum 70 ani).
      Adica dificultatea depinde intotdeauna de modul in care te raportezi la o problema. 🙂

      Oricum, multumesc pentru incurajari si succes mai departe si dumneavoastra.

      Like

  6. Buna ziua. Am sa intreb direct: ce recomandati, scoala postliceeala Carol Davila sau Scoala postliceeala Fundeni?….sau, ar mai fi alta varianta? Multumesc

    Like

    1. Buna ziua.
      V-am vazut si mesajul, am avut mai putin timp sa si raspund, scuze.
      Pe scurt, nu pot recomanda o anume postliceala din Bucuresti ca fiind “mai buna”. In opinia mea, toate sunt cam la fel de… mediocre.
      Fiecare are mici avantaje. La “Fundeni” exista si clase “la buget”, pentru care exista si un examen, o parte dintre elevii de acolo sunt mai buni – deci ar exista mai mare dorinta sa se invete. La “Carol Davila” exista cateva programe prin care se incearca trimiterea elevului pentru cateva saptamani in practica in Europa de Vest – ceea ce poate fi de oarecare ajutor pentru cineva care vrea sa profeseze in afara tarii.

      Dar repet, nu cred ca exista o postliceala demna de a fi recomandata. Alegerea nu e atat de grea, pentru ca rezultatul este cam acelasi, intr-un final. 3 ani de scoala cam putina si o diploma (certificat de competente, de fapt) recunoscuta si in afara.

      Like

      1. Multumesc 😉
        Va doresc succes mai departe! Dupa cele citite, se pare ca v-ati gasit vocatia! Felicitari!

        Like

  7. buna cristian
    am primit iar o scrisoare de la NMC imi cer ,,Unfortunately we still require evidence of experience in community nursing and once this is done you can be accepted onto our register.Eu nu cred ca pe palnul de invatamant am asea ceva. cei i asta?COMMUNITY NURSING.asta miau trimis dupa ce in data de 8iunie miau trimis scrisoare si miau zis ca am fost acceptata, am platit taxa, am completat formularul.si in 22 iunie imi trimit ca mai am nevoie de community nursing. de unde scot io asta?
    MULTUMESC

    Like

    1. Salut.
      In planul de invatamant ar trebui sa ai trecute ore de Nursing Comunitar. Eu am facut materia asta in anul 3, in semestrul 1, parca.
      Drept urmare, aparea si in planul de invatamant si in form to accompany transcript of training (228 ore). Poti sa il vezi in postul meu aici

      Daca in actele trimise de tine nu ai o mentiune despre asta, ori a uitat scoala sa-ti includa materia asta in programa (ceea ce e grav, e in directivele europene), ori a uitat secretara sa iti includa materia asta in planul de invatamant (deci trebuie sa iti faca unul nou).

      DAR daca ei ti-au trimis deja scrisoarea a doua – cea care cere plata a doua, inseamna ca e o eroare la ei. Ori cineva ti-a evaluat dosarul si totul e in regula, ori nu. Nu pot sa iti spuna ca totul e in regula si apoi sa iti spuna ca era incomplet.
      Singura solutie e sa suni la ei si sa afli care e problema.
      Succes.

      Like

      1. am terminat la carol davila,problema i ca santem 3 asistente cu aceiasi lipsa (toate la carol davila am teminat)nu avem trecut pe plan acest community nursing. i posibil sa nu fi facut la scoala??? cum pot sa aflu?
        Multumesc pentru ajutor

        Like

        1. Buna.
          O colega din spital cu care ma inteleg bine a terminat anul trecut C. Davila. Postliceala. E bine-mersi in UK, RN cu dosarul rezolvat de NMC in 4 luni.
          Cum sunt mai curios si stiam ca are la ea un pdf cu actele trimise, am rugat-o sa mi le trimita.
          In planul de invatamant primit de ea de la scoala, la finalul anului 3 are Nursing comunitar, 120 ore.

          Verifica planul de invatamant primit de la scoala. Daca nu au pus materia asta acolo, intreaba-i de ce au facut asta. Asta daca ai terminat in ultimii ani (nu cred ca au schimbat programa).
          Daca planul de invatamant arata asa, atunci problema e de la NMC. Suna la ei si intreaba-i ce se intampla.
          Oricum, repet: daca ti-au trimis scrisoarea a doua in care iti spuneau ca a fost evaluata aplicatia ta si ca poti plati taxa a doua, nu e ok sa-ti spuna ulterior ca e ceva in neregula. Oricum trebuie sa ii suni.

          Like

          1. am terminat in 2001.Filiala unde am facut noi s a desfintat si au predat arviva la un liceu din oradea. secretara zice ca ea nu are numai acest model. am sunat la bucuresti acolo imi zic ca ei nu imi pot da pt ca arhiva e la oradea ….nu stiu ce sa mai fac unde sa mai sun. am vrut sa iti atasez ceva tabele si cele doua scrisori de la NMC da nu merge cu copy paste.

            Like

            1. Inteleg.
              Atunci trebuie sa-ti spuna cei de la NMC cum considera ei ca ar trebui sa faci aceste cursuri. Adica trebuie sa… ii suni.

              Daca ar fi sa fac o presupunere, ori vor accepta sa faci cursurile in Romania (daca e vreo postliceala sau facultate care e dispusa sa le faca), ori va trebui sa le faci in UK.

              Poti sa intrebi si pe grupul de facebook Romanian Nurses in the UK – poate se gaseste cineva pe acolo care sa-ti spuna ce a facut el/ea pentru a rezolva aceasta problema.
              https://www.facebook.com/groups/RomanianNurses/

              Like

            1. Nursing comunitar nu prea se face in Romania.
              E nursing facut la domiciliul pacientului, pentru preventie, tratare si recuperare pentru diverse boli.
              Eu nu am facut practica din asta, din pacate (desi programa o include).

              Like

  8. Buna ziua,
    Navigand pe internet in cautare de raspunsuri anumitor intrebari, am descoperit blogul dumneavoastra. L-am citit cu interes pentru ca in el am gasit lucruri interesante si pertinente, scrise de un om bine informat. De aceea imi permit sa va rog, ca la finalul a ceea ce urmeaza sa scriu acum , sa va adresez o intrebare.
    Deci: sunt tatal unui baiat care termina anul acesta liceul. Omul are potential intelectual, si nu o spun doar pentru faptul ca e printre primii intr-o clasa de matematica –informatica, (pentru ca in ziua de astazi acest criteriu nu mai reprezinta realitatea din teren) ci pentru ca l-am vazut la treaba, adica am vazut cat de repede a prins anumite chestiuni pe care I le-am explicat (eu fiind de formatie inginer) atunci cand se impotmolea la vreo problema. Din pacate insa nu are ambitia de a-si cere mai mult de la sine, de a se autodepasi. La discutiile despre drumul pe care il va vrea sa-l urmeze in viata a ales kinetoterapie din cadrul UMF Carol Davila, aceasta fiind o rampa de lansare pentru a putea lucra in strainatate. L-am intrebat: “ de ce nu medicina?” Mi-a raspuns:” pentru ca voi avea de invatat toata viata si voi fi legat de spital zi si noapte, de luni pana duminica. Si atunci cand voi mai avea timp si de viata mea?”.Am venit fiecare cu argumente pro si contra (binenteles ca decizia finala am lasat-o la el) si a ramas sa urmeze facultatea de AMG (aceasta fiind o meserie ceruta pe piata muncii in strainatate si nu numai).
    Am inceput sa ma documentez si am gasit pe un forum “Statutul asistentului medical” intrebarea :” care este diferenta intre un asistent medical care a facut postliceala si cel cu facultate de 4 ani?” Raspunsul care a urmat a fost: “diferenta este de cateva sute de milioane cheltuite aiurea”. Un raspuns simplu si nesustinut de argumente, dar care imi ridica suficient de multe semne de intrebare.Teoretic sigur, balanta ar trebui sa incline in favoarea absolventului de facultate: scoala mai multa, stacheta ridicata mai sus, profesori mai interesati sa vina la cursuri, etc, dar oare absolventul de postiliceala nu va acumula mult mai multe cunostinte practice ( care de fapt conteaza) in anul cat profeseaza, celalalt (cu facultate) urmand a se mai duce inca la scoala?
    Stiu ca dumneavoastra ati absolvit initial o facultate, dupa care ati ales reconversia profesionala terminand o scoala postliceala de asistenti medicali. In schimb, sustineti facultatea de AMG. Nu mi-e greu sa inteleg de ce. Dar daca finalitatea este aceeasi, ca statut social vorbind, care este rostul spanzurarii celor cateva sute de milioane de care amintea domnul forumist (sunt convins ca fiind din provincie, costurile sunt cat se poate de reale). De ce sa faca facultate la Bucuresti, cand poate face posticeala mai aproape de noi ?
    Aceasta este intrebarea care se prefigura la inceput si la care as avea nevoie de un raspuns de la dumneavoastra. In pledoarie insa, v-as ruga sa plecati de la premisa ca un copil merita orice sacrificiu, de orice natura ar fi el, din partea unui parinte, asa ca efortul financiar nici nu se mai pune in dicutie sa nu fie facut daca trebuie.
    In incheiere va doresc mult suuces in cariera si astept raspunsul dumneavoastra.
    Multumesc!
    Cu stima,
    Gabriel
    PS
    Am omis sa va spun ca tara in care fiul meu va dori sa profeseze este SUA. Stiti daca studiile de aici sunt echivalate/acceptate acolo?

    Like

    1. Cu exceptia SUA, Australia si probabil Canada, NZ si partial UK, rolul asistentului medical cu facultate nu e clar diferentiat de al celui cu studii postliceale.
      In mare, toti facem cam aceleasi lucruri. Unele tari (ca Romania) ofera un mic bonus la salariu, altele (ca UK) nu fac nici o diferenta.
      Realist vorbind, facultatea nu e neaparat necesara in ziua de azi. Ar fi mai degraba o investitie in viitor. DACA se va schimba ceva in viitor si diploma de licenta (sau eventualele studii suplimentare – master sau chiar doctorat) vor oferi un avantaj major?
      Pe de alta parte, nu cred ca exista sistem sanitar in lumea asta care sa nu pice daca li s-ar interzice brusc asistentelor medicale fara diploma de licenta sa mai profeseze.
      Adica eventualele castiguri ale anului in plus (si a diplomei diferite) sunt greu de apreciat acum. Eu cred ca, totusi, in viitor diploma de licenta va avea o valoare mai mare la nivel mondial.
      Desigur, poate ma insel.

      Pe partea de emigrare – orice scoala acreditata sau autorizata de M.Educatiei de la noi va emite o diploma care va putea fi echivalata oriunde in UE. Dupa indeplinirea unor conditii de limba si plata unor taxe, cam orice tara europeana ne recunoaste diplomele.
      In restul lumii, procesul e ceva mai complicat. In SUA se da un examen suplimentar de certificare (NCLEX), apoi, in functie de statul unde se emigreaza, studiile sunt recunoscute mai mult sau mai putin partial. Adica e posibil sa fie nevoie de niste cursuri suplimentare (platite) la un colegiu/facultate pentru a obtine o certificare finala. Asta si pentru ca americanii au mai multe tipuri de asistente medicale, cu diferite tipuri de scolarizare.
      Adica e un pic mai complicat, dar se poate. Am o colega de scoala (cu o generatie mai sus) care lucreaza in SUA cu aceeasi diploma ca a mea, dar stia engleza f. bine si avea si green card si a invatat pentru NCLEX din anul 1. Adica emigrarea in SUA nu e la fel de simpla ca in Europa.

      La final tin sa mentionez ca meseria noastra nu e chiar una pe care o alegi de dragul de-a “invata ceva cautat in alte tari”. Nu e o meserie usoara si poate fi foarte neplacuta daca persoana care o practica nu gaseste placere in a o face.
      Succes.

      Like

  9. Buna seara,
    Am postat astazi un mesaj catre dumneavoastra insa nu apare pe blog. Este posibil sa-l vizualizez doar impreuna cu raspunsul dumneavoastra?

    Like

Leave a reply to katalin vladut Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.