Nu tot ce e natural e (mai) sanatos

Am o colega mare bautoare de Coca-Cola. Isi lasa sticlele sau dozele peste tot prin firma. Azi, cand luam o gustare in bucatarie, mi-a cazut privirea pe eticheta sticlei ei de Coca-Cola.

Se pare ca si cei de la Coca-Cola Romania isi doresc sa exploateze trendul actual, care se bazeaza pe ideea ca tot ce e natural si lipsit de conservanti e automat “mai bun” sau “mai sanatos”.

cola naturala

Poate cineva sa-mi spuna cu ce schimba faptul ca aromele sunt “naturale” si ca nu sunt conservanti in bautura, cand intr-un pahar de 250 ml avem 27 g de zahar si 5% din cantitatea de calorii necesara zilnic unui om normal?

Asta in conditiile in care se recomanda sa consumi (ca adult) maxim 50 g de zahar (10% din cantitatea de calorii zilnice) pe zi. Si in conditiile in care cercetarile actuale arata ca exista un risc ridicat pentru a dezvolta boli ale inimii la adultii care consuma zahar in cantitati prea mari. Asta ca sa nu vorbim de obezitate, hipertensiune, hipercolesterolemie, boli ale danturii si alte lucruri neimportante.

Dar hei, cui ii pasa de boli ale inimii? Doar avem arome naturale.

Astept cu nerabdare reclame la tigari naturale 100%. A, stai, asta s-a intamplat deja.

Ma rog, atunci astept reclame la bauturi alcoolice 100% naturale. A, stai, si asta s-a intamplat.

Ia sa vedem, ce mai lipseste. Pesticide si insecticide “naturale”? Avem. Otravuri naturale? Aveeem. Totul e sa gasim pe cineva dispus sa dea bani, ca imediat ii va deschide cineva ochii ca poate vinde mai mult daca produsul sau are “natural” adaugat pe undeva.

O reclama excelenta

Norwegian-The-Flag-of-Flags

Cat timp ti-a luat sa iti pice fisa? 🙂

Aparent, vizualul asta este produsul unei agentii… suedeze, pentru carrier-ul low-cost norvegian.

A, apropo. In steagul Norvegiei exista steagurile a 7 alte natiuni (Franta, Tailanda, Olanda, Polonia, Indonezia, Finlanda si Monaco)

2 reclame reusite

si

Prima face referire la un eveniment real, cand, in iarna lui 1914, de Craciun, soldatii germani si britanici (si in mai mica masura cei francezi) au fraternizat, ignorand razboiul.

A doua e mai degraba siropoasa. Si incearca sa vanda o gramada de prostii de pe urma ei. Dar asta e publicitatea…

Dar la ambele imi place faptul ca brandul nu este prezent ostentativ, de 100 de ori in 100 de secunde.

Si da, stiu ca am declarat in mod repetat faptul ca am ajuns sa urasc publicitatea, dar la niste spoturi misto nu am cum sa raman chiar indiferent.

Intoarcerea acasa e intotdeauna dificila

… dar parca niciodata n-a fost asa de grea. Dintotdeauna mi-am zis ca imi trebuie minim 1 zi de acomodare cu viata de Bucuresti cand vin din strainatate. Niciodata n-am avut parte de asa ceva 🙂

Am mai vizitat ceva orase din Europa (nu atat de multe pe cat as vrea, dar nu sunt chiar “neplimbat prin lume”) si de fiecare data a fost un pic dificil cand m-am intors in frumoasa noastra capitala europeana, dar intoarcerea asta parca mi-a cazut greu.

A inceput in avion (si aeroport la ei), unde am nimerit pe langa o mama si fiul sau, adolescent prepuber (amandoi romani). Mama care il conditiona subtil pe acesta pentru o viata de excese si rebeliune: “de ce nu ma asculti, da-ti jos castile cand vorbesc cu tine, da-mi telefonul sa vad ce faceai, du-te la toaleta acum, nu manca mancarea lor, lasa ca iti dau eu mancare cand ajungem, de ce dormi, nu vezi ca aterizam, trezeste-te”.

Pe Otopeni, la ridicarea bagajelor, 3 curve romance se laudau cu castigul din ultimele luni de “munca”, intr-o discutie presarata cu invective purtata in gura mare langa banda de returnare a bagajelor. Prostitutia* e legala in Elvetia, pentru cine nu stia. Personal, cred ca e o masura necesara si normala intr-o tara care se crede civilizata. Dar dupa 2 saptamani aseptice, in care singurele “injuraturi” au fost vreo 2 schaisse si un bullshit scapate de niste doctori nemti mai tineri (vecini de cămin), discutia cu pricina mi-a adus aminte ca m-am intors in tara.

La statia de autobuz am vazut ca au adaugat un automat cu care poti sa-ti incarci cardul activ (cash si card) si ca nu prea mai existau combinatori taximetristi. Pasi inainte. Bine, apoi am vazut ca nu am nici un afisaj care sa-mi spuna cand vine urmatorul bus si/sau cand va pleca. Din nou, m-am obisnuit prost la ei, unde fiecare tren/bus/tramvai venea cu precizie de maxim 1 minut si totul era mentionat pe afisaje electronice care chiar functionau (nu ca alea de la tramvaiul 41, care nu mai merg de cativa ani buni).

In oras, dupa-amiaza am facut greseala sa merg in parc. Vai de capul meu cat de aglomerat era Herastraul. Nu imi plac mie in mod special multimile, dar nu am o problema cu ele. Atata doar ca imi doream un pic de liniste si aer curat (dupa 2 saptamani de asa ceva… vrei mai mult) si am gasit fix opusul. Prostia mea. 🙂

La intoarcere, in autobuz, fix in capatul opus celui in care ma urcasem eu, 2 tigani i-au furat banii din buzunar unei doamne care se intorcea si ea acasa, cu fetita mica si sotul. Cand i-a confruntat pe cei 2 tigani, tiganii au facut scandal (evident) si au coborat imediat. Dupa aia, tot autobuzul s-a umplut brusc de viteji. “De ce va tineti, doamna, banii in buzunar?”. “De ce nu ati zis ceva, doamna, ca ii bateam imediat”. “Mergeti la politie, doamna, o sa ii identifice imediat”. “Bai, ce rau imi pare ca nu eram langa, ii bateam pe aia rau” (asta venea de la un grup de adolescenti care reveneau de la forbal si care nu au schitat NICI un gest cand au auzit tipetele doamnei la adresa tiganului care-o fura).

A doua zi, am facut cu transportul in comun 2/3 din drumul spre locul meu de munca in nu mai putin de 45 de minute. 4,5 km (pe harta). Ceva ce reusesc sa evit, de regula, daca plec la alte ore spre munca. Practic, la un ritm de vreo 5,3 km/h (normal pentru un adult tanar), as fi ajuns aproape la fel de repede pe jos. Da, stiu, nu s-a inventat ieri ambuteiajul, iar in Elvetia chiar exista discutii intense pe tema “ambuteillages“. Nu stiu cum se face, dar eu n-am vazut Stau in Berna (pe Autobahn am vazut ceva aglomeratie la orele de varf, dar nu chiar Stau). Spre comparatie, de unde stateam pana la spital faceam pe ceas 25 de minute + maxim 7 minute (intervalul intre tramvaie, daca nu invatam exact ora plecarii lor, care era respectata la secunda). Distanta? 4,8 km (dintre care vreo 500 m pe jos). Uite asa pierzi lunar 22 x 40 min = aprox. 15 ore. 1 zi din viata ta activa, pierduta in trafic. In aproximativ 30 de ani de viata de munca, asta ar insemna cam 360 zile (daca nu luam in considerare cam 9 ore de somn). 1 an!

La munca, ieri am stat 8 ore (un nou record personal) ca sa prelucrez o porcarie de imagine, pe care pot sa fac pariu ca al nostru client o va inlocui peste cateva zile cu altceva. Cooperativa Munca in zadar SRL. Iar la sfarsit, cand eram imbracat sa plec la scoala, m-am trezit ca mi se cere sa fac ceva in plus, care ar fi durat 2 ore. Cu chiu, cu vai, am reusit sa negociez un termen limita pentru azi-dimineata.

La scoala – aceeasi istorie: note vom primi pe prezenta si referate, trebuie sa dam lucrari ca sa avem note, desi ni s-au predat doar 1 – 2 (rar) cursuri introductive, trebuie sa semnam hartii peste hartii, sa facem copii xerox dupa niste “suporturi de curs” pe care nu se uita jumatate din clasa deloc (in loc sa ni se predea efectiv cursurile cu pricina) si asa mai departe.

Well, nu pot sa inchid decat cu o poza cu un dublu-curcubeu, un fenomen vizual foarte rar intalnit (sau fotografiat), via sciencenews.org. Pentru ca viata merge inainte. 🙂

curcubeu dublu

*Pentru cine e interesat de o poveste despre birocratia in Elvetia si prostitutie, recomand articolul asta. Un proprietar de bordel a fost acuzat de politia locala de faptul ca folosea lucratoare profesioniste in domeniul asta – fara ca ele sa fi avut permis de munca pentru asa ceva (ele se declarau selbstständig – un fel de liber-profesionist, si foloseau infrastructura clubului pentru munca prestata, un lucru nepermis).

De la niste romani din Berna am auzit ca ar fi fost un mic scandal in presa locala (nu am gasit link) de curand pentru ca niste romance ar fi fost angajate direct de un proprietar de bordel – ceea ce contravenea cu legile locale, care spun ca localnicii si ceilalti membri EU au prioritate la angajare in Elvetia, in orice job (in fata romanilor/bulgarilor). Deci proprietarul a fost acuzat ca NU a demonstrat in prealabil faptul ca nu existau prostituate locale sau din UE care sa doreasca sa munceasca la el. Un fel de “they took’r jobs” (vechi fan South Park, deh).

Intoarcerea doctorului din bazele de date cu foto

Ma amuzam (si scriam despre asta) acum cateva saptamani cand un coleg (art director) vroia sa foloseasca pentru niste materiale de promovare ale unui cabinet medical privat niste imagini dintr-o baza de date (stock photos, in lingo de agentie de publicitate).

Radeam de el pentru ca nu a mai mers cu metroul de ani de zile si nu i-a vazut imaginea rânjindă a “doctorului” cu pricina in mai multe reclame de la metrou pentru niste (sau un?) cabinete/clinici private care se ocupa cu tratamentul hemoroizilor, fisurilor anale si ale altor probleme medicale din zona aceea. Si daca nu ar fi vazut asta la metrou, imaginea cu pricina este folosita de clinica (sau clinicile) cu pricina de multa vreme – in panouri publicitare, reclame on-line sau chiar in ziare.

Ei bine, ieri, cand ma plimbam prin Centru m-a abordat o tanara “doriti sa donati celule stem?”. Luat din scurt cu o intrebare de genul asta, am raspuns cu un “ăăăăă” convingator. M-am trezit cu un fluturas despre donarea de celule stem hematopoietice in brate si s-a oferit sa-mi dea mai multe detalii. Cum eram pe fuga si am mai primit o scurta lectie despre asta cand m-am dus sa donez sange in martie, am pastrat fluturasul si i-am doctor stoczis ca ma mai gandesc.

In fluturas, ce vad eu? O imagine stock cu un pacient si 2 “doctori”, printre care si doctorul Hemoroizi.

A fost a 3-a oara cand in doar cateva saptamani. Acum cateva zile mi-a cazut in maini un fluturas al unei firme care vindea “dispozitive medicale”. Cine aparea acolo? Doctorul Hemoroizi, de data asta in postura de pacient, impreuna cu “sotia” sa.

Acum cateva saptamani citeam un articol de pe TAZ.de. Cine aparea in niste bannere de judecatorpe site? Doctorul Hemoroizi, de data asta imbracat in roba de judecator. E folosit de un ONG nemtesc care incearca sa impiedice ratificarea CETA (un tratat economic intre UE si Canada).judecator2

Faptul ca nimeni nu mai face sedinte foto pentru nimic in publicitate nu e o noutate. Faptul ca lumea chiar nu se oboseste sa verifice un pic pe unde au mai fost utilizate fotografiile stock e destul de trist.

In alta ordine de idei – donarea de celule stem hematopoietice poate salva vieti.

Nu este chiar la fel de simpla ca donarea de sange (mai ales daca e vorba de recoltare de maduva osoasa, care fata de recoltarea de celule stem din sangele periferic este chiar complicata). Exista anumite riscuri, dar sunt relativ mici. Dar fiind folosita pe principiul “recoltam ca sa transfuzam direct la primitor“, chiar salvezi o viata.

Evolutia profesionala sau Angajarile la romani (I)

Sau “De ce nu cred ca voi mai evolua mai mult in meseria pe care o fac de mai mult de 8 ani

Pe parcursul vietii ‘profesionale’, omul munceste pentru a fi platit si pentru eventualele beneficii pe care le aduce statutul de angajat (asigurare de sanatate, asigurari sociale in primul rand si apoi toate prostiile materiale pe care unii angajatori le ofera pentru ‘fidelizare’). Cum de la an la an viata e mai scumpa si nevoile adultului cresc pe masura ce creste in varsta, orice angajat normal spera ca ii va creste si salariul pe masura ce acumuleaza mai multe cunostinte, vechime, responsabilitati in meseria lui.

Ca or fi si oameni care se multumesc cu putin toata viata lor si gandesc “e mai bine sa ai un salariu mic decat sa n-ai nimic” nu neg. Dar oamenii aia nu au motiv, in opinia mea, sa se planga daca nu le ajung banii pentru a-si satisface anumite pofte sau nevoi. Te multumesti din start cu putini bani, atunci indura-ti soarta!

Revenind, daca vrei sa-ti creasca salariul, ar cam trebui sa inveti sa faci lucruri noi, sa iti creasca eficienta (viteza) cu care faci lucrurile simple (vechi) si in general sa te implici in munca ta. Sau cel putin asa iti impuie capul toate site-urile de recrutare, cartile, media, anturajul etc. Realitatea e ca, cu exceptia a 2-3 categorii de angajati foarte specializati (programatori, ingineri, consultanti financiari si domenii conexe), poti sa inveti tu toate tampeniile din lumea asta, sa te implici in toate porcariile posibile, sa iti pese de produsul finit al muncii tale de nu mai poti, sa inveti o limba-doua straine in plus, salariul in cel mai bun caz nu-ti scade. Sau daca-ti creste, creste cu cateva procente minuscule anual (daca ai noroc).

Negocierile salariale se fac in ultima vreme numai pe principiul “nu-ti place salariul de aici, pleaca, gasesc altul imediat care va primi MAI PUTIN”. Atunci pui mana si cauti. Site-uri de recrutare, cunoscuti, rude, oriunde poti gasi un job la care sa te pricepi si de unde sa speri ca vei primi mai multi bani pentru ceea ce stii sa faci foarte bine si unde vechimea si experienta ta sa fie respectate.

In domeniul meu, grafica pe calculator, salarii mari se ofera doar persoanelor foarte creative. Nu conteaza ca ei nu prea accepta sa faca si treaba mai exacta pe care grafica pe calculator o cere (pre-press, comunicare cu tipografia, paginare exacta etc.). Sunt pusi sa faca si lucrurile pe care pana acum cativa ani refuzau sa le faca (sau nu se astepta nimeni sa le faca) si li se tranteste eternul “nu-ti convine, pleaca”. Asta ma lasa pe mine, sarmanul grafician cu minte ordonata, rationala si mai putin creativa… pe dinafara.

Singurele firme care mai ofera salarii relativ mari (pentru Romania) in domeniul meu – graficienilor (DTP) sunt ori agentiile mari de publicitate, ori multinationalele. La multinationale exista o sumedenie de destepti prin departamentele de HR care pun niste cerinte tampite (ei cauta un grafician, dar pun filtre de experienta in ‘marketing’ sau ‘IT/Software’. Ca sa nu vorbim ca ei cer niste lucruri total rupte de realitatea din piata: experienta peste 4-6 ani si diploma de studii superioare in domeniu – cand majoritatea absoluta a graficienilor cu experienta din piata nu au studii in domeniu (graficieni, nu creativi/arti). Cat despre agentiile de publicitate mari – acolo nu se intra decat prin cunostinte (sau pile). Pe langa ca nu isi pun niciodata anunturi pe site-urile de joburi, angajarea se face numai si numai prin word-of-mouth. NU stii pe nimeni, nu o sa te angajeze o agentie de publicitate gen Ogilvy.

Cam atat pentru azi, urmeaza sa povestesc si cateva din experientele mele placute la angajari.