Cine vrea sa munceasca pe gratis?

Nu am creat blogul asta pentru a scoate bani. E un blog simplu, intr-un final doar un fel de jurnal public.
Nu am nici timpul, nici dorinta sa-l transform in altceva.

Scriu aici din 2012, de cand am inceput scoala de asistenti medicali. In primul an (cele 3 luni din 2012) am avut 1 vizitator unic si 10 vizionari de pagina. ūüôā In 2013 am avut 23.000 vizualizari si 14.000 vizitatori unici.
In 2017 am avut 524.000 vizualizari si 308.000 vizitatori unici – desi am postat cam 1 data la 1 luna sau mai rar.
La asta se adauga pagina de facebook, cu 1400 de fani si 1500 followers ale postarilor mele zilnice.
Instagram si twitter n-am. Prea mult strica.

Toate numerele astea nu au insemnat nici macar 1 leu in buzunarul meu. Nimic. Nada. N√ľt in germana elvetiana.

Singura chestie pe care am “castigat-o” din blogul asta a fost o consultatie la o clinica de cardiologie pentru mama, dupa ce am fost la un eveniment de-al lor.
In stilul clasic romanesc, mama nu a mai mers la consultatie. “Ma simt bine acum, maica, de ce sa merg”

De-a lungul timpului, am avut cateva momente tampite legate de blog.

1 nene vroia sa-mi cumpere blogul ca sa-l faca un blog cu texte din carti de nursing. Imi oferea in 2016 (cand eram deja in Anglia) 1000 lei. O MIE DE LEI.
Castigam atata (net) din 1 tura de overtime noaptea sau duminica.
L-am lasat in pace.

1 alt nene vroia sa-si faca reclama la compania lui de uniforme pentru asistenti medicali. Dar vroia sa ma plateasca… cu uniforme. Imi trimitea uniforme, le purtam, apoi imi dadeam cu parerea despre ele.
I-am zis ca nu-s interesat, am uniforme suficiente, dar daca imi da macar niste review-uri reale ale altor asistente medicale care i le-au purtat, poate colaboram cumva.
N-a mai raspuns.

1 alt nene m-a luat in 2013 cu tot felul de amenintari pentru articolul in care povesteam cum o companie a incercat sa-i vanda mamei mele (si multor altor batrani) o saltea si niste oale pentru 16.000 lei.
El facea marketing pentru compania respectiva si era convins ca musai trebuie sa fi fost cumparat de competitie, nu era posibil DOAR sa mi se para o sarlatanie sa vinzi o saltea care cica vindeca toate lucrurile din lume. Sa o vinzi la un pret imens, sa o vinzi doar unor batrani si sa le mai si zici ca pot sa renunte la medicamente daca folosesc salteaua.
Initial am scris doar postarea aia. Dar dupa aia i-am multumit lu’ nenea cu o plangere la ANPC pentru firma respectiva. Alti oameni i-au dat si-n judecata. Capitalism √† la Romania.
Ulterior postarii mele, acelasi nene a platit alti bloggeri sa scrie articole pozitive despre salteaua companiei respective.
Web 2.0 à la Romania.

Prin 2015 o companie de recrutare asistenti medicali din Anglia ma contacteaza sa le fac reclama pe site si pentru fiecare asistent medical care e angajat care ma mentioneaza, mi-ar fi oferit un comision de referral de 50 lire. Le-am zis ca nu ma intereseaza, dar ma intereseaza sa aflu povesti ale altor asistenti medicali care au apelat la serviciile lor.
Nu au mai raspuns.

Saptamana trecuta ma contacteaza ULTRAPOLITICOS cineva de la VPL Healthcare, imi cereau sa le promovez o campanie pe blog si facebook.
I-am intrebat de ce as face-o, si am mentionat ca la un moment dat chiar era sa ajung in Anglia prin intermediul lor, dar am gasit o oferta mai buna.

Screen Shot 2018-08-10 at 22.50.23
Ce mi-au raspuns?
Screen Shot 2018-08-10 at 22.43.10

Vroiau sa ma “plateasca” cu sinergie in obiective de trafic si promovare pe “canalele lor de Social Media“.

BńÉejnebun?

Suntem in anul 2018. Toata lumea a auzit de web 2.0, a auzit de bloggeri, de social media si asa mai departe.

Nu ma asteptam sa-mi ofere cine stie ce SI ORICUM AS FI RESPINS OFERTA LOR* dar mi se pare nesimtire sa vii in ziua de azi la un necunoscut si sa-i ceri sa-ti promoveze compania si sa ii oferi praful de pe toba pentru asta.

Raspunsul meu:

Screen Shot 2018-08-10 at 22.48.14

Repet, din punctul meu de vedere, ca agentie de recrutare, sunt la fel de ok ca oricare altii. Cand am plecat eu in Anglia, aplicasem deja pentru PIN. Dar se oferisera sa ma sfatuiasca cu actele (cand vorbisem cu ei, deja aveam primul raspuns de la NMC, facusem actele bine fara ei), erau dispusi sa ma pregateasca pentru interviu (n-a fost cazul), ce promiteau ei, asta oferea angajatorul cand discutai cu el direct samd.
Faptul ca joburile pe care le ofereau ei in 2015 erau in locuri nu chiar placute (sectii cu probleme sau azile de batrani cu probleme de personal) nu e neaparat vina lor. Ei incearca sa te vanda unde pot, e treaba ta sa te interesezi unde mergi.

 

Dar chestia asta cu sinergia obiectivelor de trafic chiar m-a deranjat.

 

 

Si explicatia pentru *: Am pus mare valoare pe confidentialitate pe internet, nu am de gand sa-mi dezvalui identitatea pentru 3 bani sau colaborari in care nu cred.

Am lucrat in publicitate ani buni ca grafician. Stiu ca se poarta cross-promovarea asta, in loc sa dai vreun ban. Dar eu nu sunt interesat de asa ceva.
In caz ca mai vine cineva cu vreo propunere din asta in viitor.

no.gif

 

De ce nu-mi plac mie agentiile de plasament de forta de munca

In primul rand, accept ca sunt un “rau necesar”. Si stiu ca nu te forteaza absolut nimeni si nimic sa apelezi la ei. Si da, ofera avantajul interviurilor purtate prin skype sau chiar fata in fata in Romania, fara sa fii nevoit sa te duci in tara unde vrei sa lucrezi pentru asta. De asemenea, iti ofera si consultanta (daca ai nevoie) pentru completarea actelor. In anumite cazuri pot negocia in numele tau cu angajatorul ca sa obtina conditii mai bune in contract.

Pe de alta parte, ofera si o gramada de motive de nemultumire. Poate pentru unii nu conteaza asta, poate multi vor zice “a fost alegerea ta, ai primit o oferta de munca, acum te plangi aiurea”. Corect. Exista o relatie contractuala intre agentie si client si, ca in orice relatie, exista motive de nemultumire. Care sunt ale mele:

  • Agentiile iti asculta/citesc dorintele tale (de tipul “vreau sa ajung intr-un spital, intr-o sectie de…, vreau si cazare undeva pe langa spital pentru putin timp”) si apoi iti ofera de multe ori altceva. De mai multe ori a trebuit sa spun ca nu, nu vreau sa merg sa lucrez in azil, ca nu, nu vreau sa lucrez in sectia nu-stiu-care, ca nu, nu vreau sa stau intr-un hostel cateva saptamani. In aprilie imi cautam un nou loc de munca, am vazut un ad pe facebook, o agentie britanica se lauda cu “looking for scrub nurses in London“. Imi jurasem ca nu mai apelez la vreo agentie vreodata. Am zis sa incerc, cat de rau poate fi. Completez un formular, uploadez cv-ul updatat. Ma suna un Gigel in cateva minute (wow), se apuca sa ma intrebe daca am PIN si daca am mai lucrat in UK. Asta desi spusesem si in formular si in CV unde lucrez ca Asistent Medical (deci clar “cu PIN”). Apoi se apuca sa-mi laude o oferta a unui spital din Basildon. Care e la fel de aproape de Londra cum e Ploiestiul de Bucuresti. Nu ca am ceva cu Ploiestiul, dar daca eu zic ca vreau sa lucrez in Bucuresti, e evident ca nu vreau s-o fac la 60 km distanta de orasul respectiv, nu? Cand ii spun ca am zis clar ca vreau Londra, imi lauda alt spital (din centrul Londrei acum), unde imi spune ca as putea lucra intr-o sectie de… Respiratorii. L-am intrebat daca a citit ce am scris eu in formular sau daca are probleme in a intelege ce ii zic eu: “I want a job as a scrub nurse“. I-am zis sa ma mai contacteze doar daca are asa ceva. Si asta e doar un exemplu recent. Acelasi tip de raspunsuri le primeam si anul trecut, cu adaugarea ca mi se spunea verde-n-fata “cum iti permiti sa-ti doresti ceva anume, esti la inceput de cariera, accepta ce iti oferim noi”. Auzi, ma, dar poate eu nu vreau sa apelez la serviciile tale, atunci.
  • Agentiile nu iti vor spune aproape niciodata informatii relevante despre spitalul sau sectia unde urmeaza sa lucrezi. Poti (si ar fi chiar bine) sa intrebi tu la interviu lucruri de genul “cati pacienti are fiecare asistenta in medie, aveti probleme de personal in sectie, cate externari/internari aveti intr-o zi” – lucruri care iti spun cat de grea poate fi sectia respectiva (daca e de medicina generala). Altfel nu o sa auzi decat fraze goale de genul “mentorship programme, excellent career opportunities, great for learning” si alte prostii. Cand vii aici si vezi ca trebuie sa te lupti ca sa primesti cursuri de canulatie sau pentru utilizarea unui glucometru si multe alte lucruri care sunt esentiale in munca ta de zi cu zi (si pe care le aveai din start in tara ta), frazele lor goale sunt doar un motiv de frustrare in plus.
  • Nu vei afla cum arata locul unde urmeaza sa locuiesti decat foarte greu – sau deloc. Aparent, acest detaliu nu este important pentru cineva care se asteapta sa iti schimbi orasul si tara ca sa vii sa lucrezi in alta parte.
  • Iti incetinesc de multe ori inutil procesul de angajare. Fiecare spital are un set de acte pe care le cer, plus un set de hartii pe care le vor completate. E evident ca daca totul trece printr-un intermediar, viteza de prelucrare scade. Unei colege de clasa, cei de la o agentie mult-laudata i-au pierdut hartiile de 2 ori, asta desi ea avea deja biletul de avion luat si trebuia sa plece. Eu am trimis dovezi de vaccinare si radiografie noua cord-pulmon + interpretare la agentia mea, cand am ajuns aici, cei de la Occupational health nu primisera nici o hartie. Hartia de la NMC cu PIN-ul le-am trimis-o de 3 ori doar celor de la agentie. Si tot mi-au mai cerut-o o data cei de la spital, cand am ajuns. Am mai mentionat prima mea oferta de angajare aici, pe care am primit-o in august, pe 19. Abia in septembrie am primit primul e-mail de la agentia respectiva ca sa imi dea o lista cu hartiile pe care le vor ei. Si au revenit cu un e-mail (nu cu telefon) abia dupa 3 saptamani. Si oricum ei se “laudau” cu o perioada de evaluare a dosarului de aproximativ 3 luni. Stiu ca unii vor sa aiba timp sa se pregateasca samd. Dar mie nu-mi convine aceasta incetinire inutila. Nu ca ar dura mult mai putin procesul daca o faci de capul tau, dar 4 saptamani de aici (fara preaviz) sunt altceva decat 12-14.
  • Uneori iti vor zice ceva sau vor promite ceva, dar vor face altceva, sau vor spune ca nu au zis acest lucru. Am din nou exemplul din august. Desi au niste angajati ok (buna, Gabriela), unii de acolo chiar sustineau sus si tare ca ei nu au zis ca pot sa dau un al doilea interviu la alt spital – dupa ce l-am dat pe primul. Am avut prevederea sa-mi pastrez e-mailurile, in care, credincios felului meu de-a fi, am intrebat si in scris daca nu e nici o problema daca dau 2 interviuri la 2 spitale diferite – si mi s-a raspuns ca nu, nu e nici o problema. Si asta nu e singurul exemplu, la a doua oferta primita, cei de la agentie promiteau ca vor reveni cu detalii a doua zi dupa interviu. Au revenit cu detalii dupa 10 zile. Apoi dupa inca 2 saptamani. Apoi 2 luni nu au mai zis nimic – adica nu au raspuns la telefon sau la e-mailuri. Dar cand mi-au rescris si le-am zis ca nu ma mai intereseaza oferta lor, s-au aratat asa de ofensati ca ii refuz.
  • Cateodata poti fi pur si simplu mintit. La spitalul meu am dat interviu pentru o sectie. Inainte de interviu de la agentie mi s-a zis ca va fi pentru Chirurgie. De fapt a fost Gastroenterologie, am aflat asta DUPA interviu. Apoi mi s-a spus ca nu au posturi libere pentru Chirurgie si ca ar trebui sa astept pentru asta. Apoi in ianuarie, la 7 zile inainte de plecare, mi-au dat un e-mail (nici macar telefon) sa-mi spuna ca, de fapt, ei vor sa incep pe Neurologie, pentru ca postul pe Gastro nu mai e disponibil si ei “abia au aflat”. Am trecut peste ei, am sunat direct la HR la spital, am aflat ca agentia stia deja de 1 luna de asta si ca imi pot oferi un post pe Respiratorii pentru moment, atata e disponibil in spital acum. Asa am inceput unde am inceput. Lunile astea am facut bank shifts pe la Chirurgie generala si la Ortopedie. Am vorbit cu unit managerii de aici. Aveau posturi libere si aici in decembrie SI in ianuarie, HR-ul stia, dar nu vroiau sa se agite sa schimbe cateva date in contractul meu sau sa negocieze cu agentia pe tema schimbarii diviziei (chirurgia are divizie proprie – cu sectii proprii, cu matroana proprie, medicina generala e alta divizie – alte sectii, alta matroana). In esenta, everybody lies.
  • Niciodata, sau aproape niciodata, nu se va ma interesa¬†despre soarta ta cineva de la agentia care a incasat 1000-2000 lire sau mai mult pe spinarea ta. Nu, nu vreau sa ma tina cineva de mana si sa-mi spuna ca totul va fi bine si ca lumea e plina de floricele si norisori pufosi. Dar in durerea mea, tot trimiti oameni intr-un spital care poate e de tot rahatul (ca doar de aia au nevoie de atatia noi angajati, atat de des), poate te-ar interesa sa auzi cum e viata mea acolo, ori sa ma ajuti sa scap de acolo (si sa castigi noi bani pe urma mea) ori sa le prezinti situatia reala urmatorilor catindati la onoarea de-a lucra in spitalul respectiv.

De ce toata postarea asta?

Azi-dimineata am primit un e-mail de la angajata agentiei prin care am inceput lucrul in spitalul meu, in extraordinara mea sectie. Cea care m-a mintit despre una si despre alta.

Ce ma intreaba la 5 luni dupa ce stie ca am inceput sa lucrez in spital ca Registered Nurse (cu PIN si toate zorzoanele)?

Screen Shot 2016-05-19 at 09.07.47

Povestiri despre procesul de recrutare ca Asistent Medical in Anglia (2)

Cuvant inainte:¬†prima parte mi-a fost descrisa drept “frustrarile unuia care vrea prea multe“. Descrierea e (poate)¬†corecta. Daca te deranjeaza sa citesti asa ceva, exista un buton magic in browserul tau, cu un x (pe fundal rosu). Apasa-l cu incredere!

Sa revin. Acest post se va axa mai mult pe interviul final si pe actele pe care ti le cere spitalul inainte de-a te angaja.

Am mai mentionat faptul ca din anul 1 si pana acum, dintre toti colegii pe care i-am avut in cele 3 clase (in fiecare an clasa in care am fost a fost comasata cu alte clase, deci am avut colegi noi), m-am inteles mai bine cu 2 fete. Am facut si practica impreuna (mai putin in anul 3, cand am facut mai mult singur), am fost si prin proiectele suplimentare ale scolii (schimburile de experienta in alte tari), mai discutam ocazional despre cum ar fi sa lucrezi in afara. A fost logic sa ne depunem impreuna candidatura la mai multe oferte de munca in Anglia. Am pornit la drum cu 2 idei de baza: toti 3 vroiam sa lucram in spital cat mai repede – dar acceptam sa muncim fie intr-un Nursing Home temporar (daca nu gaseam altceva), fie ca infirmieri (Healthcare Asistant sau Carer pe scurt) – si toti vroiam sa lucram in Sud (pe cat posibil, aproape de Londra) – din motive diferite.

Surprinzator, dar nu e mai complicat sa fii¬†invitat la interviuri ca grup de 3 (fata de 1 singur). Ba chiar la oferte pentru Nursing Homes erau mult mai bucurosi de “more applicants”. La primul interviu fata in fata am fost toti 3, am primit¬†toti 3 oferta de angajare. Atata doar ca toti 3 de fapt am venit la primul interviu ca sa avem un back-up, aveam deja promise¬†alte interviuri¬†in spitaluri mai bune. Dupa… am vazut ca, de fapt, exista si dezavantaje in a merge cate 3 la interviuri prin agentii. De unde toti 3 am intrebat si ni s-a spus (chiar si in scris) ca nu e nici o problema daca venim la primul interviu si apoi la un al doilea, la un spital mai bun (mai mare, mai bine pozitionat si in orice top al spitalelor din Anglia situat in pozitii fruntase) – dupa interviu brusc ne-au zis altceva. Ca suntem 3, ca nu putem sa facem asta, ca ii facem pe ei sa pice prost in fata angajatorului. Cand i-am intrebat de ce nu ne-au spus asta de la inceput, atunci mergeam la un singur interviu (cel ulterior) si gata… n-au mai zis nimic.

Oricum, pentru a finaliza procesul de recrutare, dupa ce primesti oferta de angajare, agentia trebuie sa te contacteze sa-ti mai ceara niste acte. Pentru spitale, asta inseamna (in general) 2 dovezi ale identitatii (carte de identitate + pasaport/carnet/certificat de nastere), 2 dovezi de domiciliu¬†= ale faptului ca locuiesti unde zici ca locuiesti (o factura de utilitati care NU e de telefon, o chitanta de intretinere, un extras de cont bancar, o dovada de¬†atestarea domiciliului de la evidenta populatiei – info si costuri¬†aici, in Bucuresti se ia de la DEPAB -), certificatul de casatorie (DOAR DACA persoana si-a schimbat numele la casatorie, la mine nu a fost nevoie), dovezi ale vaccinarilor facute pana acum (eu am primit un formular in engleza de completat de medicul de familie + mi s-a cerut si fisa de vaccinari in romana atasata acestei foi), cel putin 2 recomandari de la profesori/supraveghetori din spital (prima agentie ne-a cerut PATRU¬†recomandari: 1 “academica” de la 1 profesor, 2 “clinice” de la asistente-sefe/doctori din spitalele unde am facut practica + 1 de la 1 doctor/profesor care sa ateste “caracterul“).

Pot exista si alte hartii sau formulare de completat (declaratii pe propria raspundere, cereri pentru uniforme etc.). La asta se adauga o copie xerox (+ o traducere in engleza) dupa diploma de absolvire, cazierul judiciar si adeverinta de “clinic sanatos” de la medicul de familie. Asa cum ziceam in ghidul meu pentru obtinerea PIN-ului, e important sa iti scanezi si pastrezi TOATE actele traduse inainte de-a le trimite (sau macar sa ceri o copie atunci cand sunt eliberate de traducator). Aceasta lista de acte e variabila. Unii angajatori vor mai putine hartii, altii vor mai multe.

Recomandarile astea pot fi problematice. Mie mi-au dat niste formulare pe care trebuie sa le duc la persoanele respective, sa fie semnate si stampilate, sa adauge niste adrese de e-mail/numere de contact si apoi sa le trimit eu scanate catre agentie. Colegele mele au primit un formular de completat cu adresele de e-mail, numele si numar de telefon al persoanelor, urmand sa fie contactate de agentie, care le trimitea formularele persoanelor direct, care trebuiau sa le printeze, completeze, semneze si apoi scaneze si retrimita. O chestie un pic dificila, daca stai sa te gandesti ca e foarte greu sa obtii o recomandare semnata si stampilata de la oricine dintr-un spital in limba romana, d-apoi sa aiba e-mail, sa vorbeasca engleza, sa printeze, completeze si scaneze si trimita inapoi. Dupa parlamentari cu agentia, colegele au rezolvat ducandu-se personal la persoana din spital si luand semnatura si stampila pe formulare. Din fericire, avem si o profesoara dispusa sa ne ajute, care a facut si singura treaba asta. Unele formulare mentioneaza ca e ok “fara stampila” daca vine recomandarea de pe adresa oficiala a persoanei (adica adresa oficiala de la scoala/spital). Oricum, e inutil sa mai mentionez ca e destul important sa-ti pastrezi o relatie ok cu niste persoane din timpul scolii/practicii in spitale, nu?

Bun, revin. Cum au reactionat colegele mele la faptul ca prima agentie ne-a promis ceva si ne-a oferit altceva? Dupa multe parlamentari, agentia le-a programat pe ele 2 la un alt interviu, cu un spital de pe langa Londra (interviu pe care l-au luat) si pe mine la spitalul dorit de la inceput (interviu pentru care ar trebui sa mai astept). Dar nu ne-au mai trimis (asa cum promisesera) un draft de contract pentru primul spital. Drept urmare, ele s-au apucat sa isi depuna candidatura la orice oferta era de prin zona Londrei. Iar eu? Eu am luat legatura cu alta agentie pentru o oferta care parea interesanta, am fost la interviu, l-am luat si astept.

Asa au ajuns ele sa mai mearga SI la un interviu pentru un spital din Londra, pe care l-a luat doar una dintre ele (singura dintr-un grup de 17 invitati la interviu). A doua a mai avut si 2 interviuri pe skype, care au fost mai simple decat cele fata in fata Рin urma carora a primit si ea o oferta de la un spital din Londra. Eu raman cu oferta primita de la al doilea spital, astept interviul pentru spitalul care ma interesa de la inceput si vad ce se mai intampla. Si asa am plecat 3 la razboi si ne-am risipit care-ncotro.

O fi bine, o fi rau? Nu stiu. Stiu ca, in caz ca totul decurge ok mai departe, macar vom avea ceva cu care sa comparam relativ corect Рsi o (posibila) alternativa de angajare, daca unul dintre noi nu va fi multumit de ce gaseste unde ajunge.

Strangand toate informatiile de pana acum, pot descrie din mai multe experiente cam in ce consta un interviu pentru un post in Anglia:

  • se va incepe cu un test de conversie, rata de administrare si administrare (g-mg-mcg, L-ml, mg/ml, ml/h), test care POATE fi grila (sau combinatie grila/raspuns simplu) si POATE avea si intrebari de genul “ai un pacient cu bradicardie, trebuie sa-i administrezi digoxin, CE VERIFICI?” sau “ai de administrat 5 mg de medicament, medicamentul vine in fiole de 5 ml, de 3 mg/5 ml, cat medicament tragi in seringa si ce faci cu fiolele ulterior” (ambele sunt intrebari din testul meu, aveam calculator + erau tip grila). Testul asta e eliminator, adica, de¬†gresesti (la primul interviu nu aveam voie nici o greseala, la al doilea max 2, la testul colegelor max 1) esti invitat afara. La interviul mentionat mai sus (doar una dintre colegele mele l-a luat din 17 candidati), cam 10¬†au picat testul asta, doar restul au trecut la interviul fata-n-fata. Cum au picat un test atat de simplu… nu stiu. Cum nimeni nu se uita in meniul site-ului meu (desi am pus acolo linkurile), ofer 2 linkuri foarte utile pentru intrebari de dozaj, transformare, administrare: testandcalc si dosagehelp. Si nu uita daca ti se cere¬†DROP RATE:¬†Clear: 20 drops/ml Blood: 15 drops/ml Paediatric: 60 drops/ml
  • vor exista niste intrebari simple, ca sa vada cata engleza stii – de genul “ce ai facut in practica, unde ai facut practica, ce iti place la meseria asta, spune-mi ceva de care esti mandru ca ai facut in acesti ani, cum ai reactionat intr-o situatie stresanta”
  • apoi vei avea intrebari generale, ca sa-si faca o idee despre cum ai reactiona in anumite situatii: “un coleg nu se poarta ok cu un pacient sau un apartinator, ce faci? un pacient sau un apartinator se plang de un coleg sau de tine, ce faci? un doctor/superior iti cere sa faci ceva ce n-ai mai facut sau nu stii sa faci, ce faci? un coleg e obosit si singur pe tura, tu iti predai tura, ce faci? un coleg isi face constant munca incomplet, iti lasa tura fara sa-si completeze hartiile, fara sa schimbe/arunce perfuzii etc. ce faci?”
  • in functie de cat de mult vor sa respecte niste principii la angajare, apoi pot urma (sau nu) niste variante: la primul interviu ni s-a dat o foaie standard de predare de tura, cu starea unei paciente. Ce ii faci? La al doilea am primit¬†un caz clinic (pacient cu¬†COPD, internat, SpO2 atat, puls atat, BP atat, BM atat, temperatura atat, RR atat) – ce ii faci? Colegele mele au avut o cerinta sa faca un Care Plan pentru un pacient (boala la alegere) de la internare, pentru 1-2 zile. Cam astea sunt intrebarile standard. A, da, tineti minte ca englezii folosesc BM (Blood glucose Measurement), nu BG pentru glicemie si¬†mmol/L pentru a o exprima, nu mg/dL.¬†Pentru a schimba mental valoarea – inmultesti valoarea “englezeasca” cu 18! Hipoglicemie – de la 3,9 mmol/L (70 mg/dL) in jos, de la 2,8 mmol/L (50 mg/dL) e f. grav.
  • in cazul celui mai dificil interviu de pana acum, au mai existat niste adaugiri: ti se da o foaie a pacientului, esti pus sa o completezi cu datele pe care ti le spune un intervievator; a existat o simulare a unui caz clinic, in care un intervievator e pacientul (cu un istoric si simptomatologie) – cum il calmezi, cum il ajuti, ce ii faci. E de mentionat ca una din colegele mele a picat aici, pe motiv de “manifested lack of empathy, did not touch the patient to confort him“.
  • apoi¬†exista si o portiune de “ask us anything” – in care eu pun o intrebare standard “cum va fi o zi de munca la voi”, una in care le spun ceva despre spital “how did you manage to achieve so low a number of nosocomial infections” (sau ce informatii gasesti despre ei) sau, daca nu, ceva care sa arate ca sunt curios “aveti vreo procedura standard in spital pentru a evita¬†pressure ulcers?”. Apoi poti intreba despre cum e perioada de induction la ei in spital, contract, training si, eventual, daca orele suplimentare sunt platite in plus si cu cat (asa poti afla niste informatii suplimentare despre salariu fata de cele generice, din anuntul de angajare).

In afara de interviul final, intotdeauna vor exista interviuri pregatitoare cu un recrutor de la agentie. Daca au angajati romani, vor fi in romana si engleza, daca nu, vor fi 100% in engleza. Daca sunt agentii mai mari, iti vor oferi diverse documente cu informatii pregatitoare (despre spital, proceduri si anumite chestii despre ingrijirea pacientilor – informatii pe care daca le stii nu ar trebui sa ai vreo problema la interviu). Oricum, interesul agentiilor e sa iei interviul, deci mai toti te vor pregati intr-un fel sau altul.

Ulterior, asteptarea te omoara. Unii iti dau feedback imediat “very well, we look forward to seeing you work with us“, altii te tin cateva ore pana sa-ti raspunda. Depinde. Apoi astepti sa te contacteze agentia, sa-ti ceara actele. Apoi astepti sa primesti ori un draft de contract, ori contractul, ca sa-l studiezi inainte de-a semna. Si-n tot acest timp mai astepti si PIN-ul (depinde de ce ai facut sau n-ai facut pana acum) de la NMC.

Eu am primit pana acum ca termen “realist” ianuarie 2016 pentru prima zi de munca. Colegele mele au primit “sfarsitul lui octombrie” la ambele oferte. Cum sunt doar estimari, nu comentez nimic pana la urmatorul post pe tema asta, care sper ca va avea cateva informatii despre prima saptamana a lor de munca ūüôā

Toata viata mea am avut de luptat la interviuri cu multi contracandidati pentru 1 post. Trebuie sa recunosc ca imi place mica razbunare pe care o obtin in situatia actuala, cand angajatorii se lupta oarecum pentru angajati.

Povestiri despre procesul de recrutare ca asistent medical in Europa

Asa cum povesteam imediat dupa examen (adica cu o luna in urma), am avut primul interviu la doar 2 zile dupa ultimul examen si am primit o oferta de angajare de atunci.

nursing job

Atata doar ca, fiind un roman care nu prea stie sa se multumeasca cu putin (chit ca acel putin ar trebui sa-i fie suficient), am continuat sa caut oferte intre timp.
Oricum trebuie sa mai astept minim 30 de zile de azi (cand imi pleaca plicul) pana voi primi dreptul de munca in Anglia. Asta pentru ca abia saptamana trecuta ne-a eliberat scoala ultimele acte, fara de care nu puteam trimite dosarul la Nursing and Midwifery Council din UK (un fel de OAMR britanic). Acte pentru care ne-a taxat la sange, ca sa tinem minte ca am fost si vom ramane niste fraieri de muls pentru ei, in nici un caz “parteneri pentru sanatate“.

Edit: Varianta pe scurt:

  • oriunde pleci, iti trebuie recunoasterea studiilor si obtinerea unui certificat echivalent cu cel de la OAMR-ul nostru. Pentru Anglia am descris procesul aici.
  • poti pleca de capul tau sau prin agentie. Din experienta proprie, prin agentie esti mai usor bagat in seama de spitale. Dar orice e posibil. Mi-am asumat plecarea prin agentie, asta nu inseamna ca imi si place de nu mai pot.
  • In UK in general pleci in spitalele de stat (care apartin de cate un trust NHS – sistemul public de sanatate), ori in azile de batrani (Nursing Home). Dar exista nuante (spitale mari, clinici, munca prin subcontractare). “NHS vs. NH” e o comparatie incorecta oricum. Pentru ca in Romania nu lucrezi “in azil sau in Sistemul Public de Sanatate”.
  • Din experientele colegelor mele din generatiile precedente sau ale altor asistente medicale (prietene de familie), eu consider ca in spital va fi mult mai bine pentru mine. Motivele mele PROPRII sunt: mai putini pacienti (de la maxim 40/tura in azil la maxim 15 in spital), supervizare mai stricta (ceea ce la inceput e binevenita), probleme mai mici cu numarul de colegi, orarul teoretic mai relaxat (37,5 h/sapt vs. 38-40-42 in azil – asta depinde de contractul primit), oportunitati mai multe pentru a invata lucruri suplimentare, cazuistica mai bogata, mult mai putini oameni suferinzi de dementa, orele suplimentare platite (in functie de contract, totusi) la un rate de regula mai bun decat orice salariu orar din azile. Desigur, unii vor gasi avantaje si in ofertele pentru azile (salariul orar de baza mai mare, + numarul de ore mai mare = bani mai multi, bonusul de relocare care poate ajunge la 3000 lire – mie mi s-au oferit 1000 la 1 NH si 2000 la 3 alte NH, relativa siguranta pe care o poti castiga lucrand mai independent). In rest, alte avantaje si dezavantaje tin strict de contractul semnat si de oferta angajatorului si sunt foarte variate.
  • Am pretentii prea mari? Vreau ce e mai bine pentru mine, in conditiile oferite de piata! Pana la momentul acestui edit am 2 oferte clare de angajare in spital (spitale universitare in orase maricele din S) si am refuzat alte 4 in NH. Macar stiu ce vreau si nu vreau imposibilul.

Buuun. Sa revenim. Eu incepusem sa trimit e-mailuri la (peste 10) agentii de recrutare de prin mai.¬†De raspuns mi-au raspuns vreo 5 atunci, doar 4¬†mi-au promis ceva. De concretizat intr-un interviu nu s-a concretizat decat 1 promisiune. O a doua oricum nu ma interesa (era intr-un Nursing Home din Irlanda de Nord), alta mi-a promis marea cu sarea ca sa ma anunte inainte de ziua interviului ca “posturile s-au ocupat si nu va mai exista interviul la Bucuresti”. Altii mi-au trimis 4¬†e-mailuri, erau interesati, mi-au promis ca urmeaza un interviu pe skype, apoi au tacut brusc. Noi sa fim sanatosi.

Fiecare isi lauda clientul (spitalul sau Nursing Home-ul) de parca ar fi unica si cea mai buna optiune a ta de a munci in Anglia. Ma intreb cati cred in balivernele lor.

Prima persoana cu care am vorbit (altfel foarte de treaba) se lauda ca face intermediere de peste 15 ani, ca a fost asistenta medicala inainte sa inceapa intermedierea si sustinea sus si tare ca “niciodata nu a auzit de asistenti medicali fara experienta care sa fie angajati in spital in Anglia”. NEVER! Ca trebuie sa astept, sa strang experienta minim 6 sau 12 luni intr-un Nursing Home si abia apoi, daca e multumita de ce aude, imi poate promite ca ma va recomanda spitalelor cu care ea lucreaza. Nu zic nu, toti romanii pe care i-am auzit vorbind despre intermedierea organizata de ea erau super multumiti. Atata doar ca ce zicea ea era BS. Pentru ca nu e foarte greu sa gasesti oferte chiar ca incepator intr-un spital.

In esenta, daca nu ar fi fost atat de multe oferte, as fi fost multumit cu prima mea oferta de munca (care, repet, e intr-un spital universitar mare, in toate topurile spitalelor britanice considerat in primele 50 si care e intr-un orasel universitar mediu).

Revenim. In acelasi timp cu mine isi cauta un job in Anglia si 2 colege cu care m-am inteles eu mai bine in acesti 3 ani. In principiu, pe unde isi depune candidatura unul dintre noi, ii anunta si pe ceilalti si o fac si ei. Asa au primit si ele aceeasi oferta ca mine imediat dupa examen (la acelasi interviu). Intre timp, am mai tot trimis cv-ul in diferite parti (inclusiv direct la spitale).

De unde foarte putini ne raspundeau inainte de examen, acum, cand le spunem ca am strans actele si suntem pe cale sa le trimitem, toata lumea se inghesuie sa ne raspunda la e-mailuri. Ceea ce rezulta intr-o oarecare suprasaturare cu oferte. A trebuit sa discut cu colegele mele si sa le spun sa nu ma mai includa si pe mine la toate ofertele, din simplul motiv ca nu are sens sa merg la 10 interviuri la Nursing Homes sau la spitale de aiurea. Asa am ramas cu 3 interviuri programate si atat (ele mai au inca vreo 4 in plus).

IN tot timpul asta am obosit de cate ori a trebuit sa repet: in vorbit ceea ce scriam in e-mail: cati ani am, cand am terminat scoala, faptul ca am inceput inregistrarea la NMC, faptul ca stiu engleza foarte bine – testat printr-un interviu in care trebuia sa povestesc ce am facut eu in astia 3 ani in spitale samd. Am obosit sa vorbesc in engleza cu domnisoare care lucreaza in Anglia sau alte tari vorbitoare de limba engleza… si vorbesc engleza mai prost decat mine. La inceput ma amuza, dar acum ma enerveaza cand gasesc cate una care insista sa vorbeasca (stricat) in engleza, desi e romana si i-am vorbit deja foarte clar in marvelous british English 10 minute (adica avea suficient timp sa-si dea seama ce si cat stiu).

Am dat peste o tanti care ma intreaba (desi scrisesem si in e-mail si in CV-ul meu, redactat in engleza) “cat de bine vorbiti limba engleza”. Nu, nu i-am raspuns ca Adrian Despot, dar am zis sa-i demonstrez si ii vorbesc simplu si clar: “I have absolutely no problem expressing myself in English and I am confident I can pass any type of oral or written exam to prove to you my proficiency“. La asta imi raspunde “mda, eu cred ca sunteti cam de nivel B1“. Pfuai, sa explodez si nu alta. “No, I think I’m at least B2 or better, because I can express myself fluently in English¬†and¬†I can easily understand and use complex terms – including from Medicine or other Sciences” (ceea ce, de fapt, corespunde cu C1 sau C2, conform European language Self Assesment Grid). Imi raspunde foarte intepata ca “nu e nevoie sa vorbesc in engleza cu ea, ma vor testa colegele ei oricum“.

In saptamanile acestea am ajuns sa primesc (tot multumita colegelor) si e-mailuri sau telefoane cu oferte pe care a trebuit sa le refuz. Dar daca un e-mail de respingere e simplu sa dai, la telefon nu e la fel de usor.

Am dat peste un indian britanic care vorbea atat de repede incat nici nu reuseam sa ii spun ca de fapt nu imi place oferta lui. Orice ii ziceam eu, el gasea un raspuns ca sa-si laude Nursing Home-ul. Cand eu ii ziceam ca nu imi doresc sa am grija singur pe tura de 40 de pacienti, el insista ca “that’s not gonna happen from the beginning”. Cand ii spuneam ca oferta de cazare nu e foarte buna (cazare in camin, cu pacientii), el insista ca “you’re at the beginning of your career, you cannot pass this opportunity”. Cand ii explicam ca nu imi convine sa semnez oricum un contract pe 12 luni care sa imi ceara sa returnez anumite sume, el raspundea “why, are you afraid of commitment to work someplace?”. Cand ii ziceam ca nu ma intereseaza sa merg in oraselul mic unde era localizat Nursing Home-ul imi raspundea ca “it is a wonderful, quiant city, where you can relax, and the next big city is only 1 hour away”. Apoi mi-era greu sa-i spun ca 42 de ore/saptamana minim in contract nu e la fel de bine ca 37,5 (ca in NHS). Cand el imi spunea ca voi primi “excelenta” suma de 12,5 lire pe ora dupa 6 luni si dupa 1 an ma pot gandi la “extraordinara” suma de 13 lire pe ora, era destul de greu sa ma arat entuziasmat (chit ca salariu mai mare decat in spital, sunt mai multe ore/saptamana si orele suplimentare NU sunt platite cu un rate mai bun).

Si tot asa incerca el sa isi vanda o oferta care pe mine chiar nu ma atragea deloc (si care oricum era mai proasta decat ce primisem de la spital). Singura solutie gasita ca sa-l opresc a fost sa-i cer numele nursing home-ului si adresa prin e-mail, urmate de o respingere politicoasa a ofertei in scris. Si ca sa nu fiu nesimtit, i-am oferit cateva nume de grupuri cu asistente medicale din Romania, sa-si expuna oferta sa acolo, probabil va gasi usor interesati.

Prima oferta de job am primit-o rapid, atata doar ca era la un alt spital decat cel pentru care imi depusesem candidatura initial (unul si mai mare, in top 10 centre de RnD medical din Anglia, intr-un oras mai frumos si mai aproape de Londra). Daca inainte de interviu cei de la agentie mi-au spus in mod repetat (la intrebarile mele clare) ca “nu va fi nici o problema sa merg la primul interviu, ca sa castig ceva incredere in mine la interviuri si sa am o oferta de back-up, ulterior fiind chemat si la al doilea spital”, intre timp si-au schimbat discursul. Desi am intrebat si verbal si in scris (si am si raspunsul in scris in care ziceau ca nu e nici o problema), cand ii intrebam de al doilea interviu au inceput sa-mi zica “you must have misuderstood us, that is not possible, you can only go to 1 interview”. Daca stiam, nu ma duceam la primul, oricat de ok a fost si asteptam oferta in spitalul mai bun. Oricum nu am ce sa fac fara dreptul de munca. Ma rog, dupa multe discutii, m-au lasat in sfarsit sa merg si la al doilea interviu, programat luna viitoare. Cam tarziu, dar asta e.

Alta situatie a fost cu una dintre companiile mari de recrutare, prin care¬†am un interviu stabilit. Ideea e ca eu am aplicat la un spital, colegele mele la altul (din Londra, care ofera si salarii ceva mai mari, pentru a compensa pentru costurile mult mai mari). Auzind de Londra, am zis sa aplic si eu si acolo. Atata doar ca, cu cat e compania de recrutare mai mare, cu atat au mai multi clienti si nu vorbesc intre ei angajatii lor. Asa m-am trezit eu ca aplic la o oferta dintr-un spital din Londra si sunt sunat de cineva de la agentia cu pricina ca sa ma pregateasca pentru o oferta la un… Nursing Home din Londra. 10 minute mi-a luat sa-i explic duduitei ca a gresit interlocutorul.

Trecut prin experienta precedenta, am zis sa le spun ca “stiti, vreau sa merg la 2 interviuri, e o problema?”.¬†Angajatii agentiei nu stiu unii de clientii celorlalti (desi stau toti in aceeasi incapere), deci daca nu le ziceam eu asta, nu ar fi stiut nimeni.¬†Vai, ce furtuna am generat. Dupa ceva discutii, agentia mi-a dat de inteles ca nu pot sa imi depun candidatura pentru 2 spitale si trebuie sa aleg. Si uite asa nu mai merg eu la interviu pentru un spital din buricul Londrei (dar colegele mele merg).¬†Poate o sa regret aceasta alegere, dar dupa multa chibzuinta, am ajuns la concluzia ca in Londra nu e neaparat mai bine daca trebuie sa cheltuiesc mult mai mult pe chirie si transport. Si daca e vorba de orasel apropiat, e ok – am aeroporturile si The Channel Tunnel¬†la indemana pentru vacante in Europa non-ploiasa.

Ce am mai facut.¬†Am luat legatura si cu 3¬†agentii pentru un loc de munca in Germania – atata doar ca acolo pare sa se miste totul muuult mai incet. Unii nu au mai zis nimic brusc, altii au zis ca ei ma trimit doar in Pflegeheim (Nursing Home), ultimii se misca cu viteza melcului turbat. Urmatorul raspuns il am promis “zilele acestea”.

Am vorbit si cu o agentie care se lauda (si e laudata si pe facebook de cativa romani care zic ca au plecat cu ei) cu intermedierea primirii dreptului de munca si gasirea unui job in Elvetia. Ei bine, acolo a fost prima data cand am dat peste unii care par tepari. Cereau 1000 euro avans “pentru traducerea si trimiterea tuturor actelor, urmarirea procesului de echivalare si cursuri de limba germana” (desi am Zertifikat Deutsch B2 de la Goethe Institut de 3 ani) si aveau o clauza in contract prin care imi cereau sa le platesc “daune” de 1000 euro daca refuz 3 oferte de munca ale lor “in strainatate” (Nu “in Elvetia”) sau renunt la¬†intermedierea lor. Asta desi am discutat cu ei DOAR pentru obtinerea dreptului de munca (de restul putand sa ma descurc foarte simplu si eu). Fara sa ofere vreo informatie despre potentialii angajatori, contractul eventual de munca cu elvetienii, orasul unde se va lucra, detalii daca va fi camin sau spital etc. Nici macar o lista de acte necesare nu au vrut sa-mi ofere. Poate sa ii laude si Papa, eu nu semnez contractul ala nici sa ma tai.

Si da, stiu ca legalizarea si traducerea tuturor actelor pentru Elvetia costa cateva sute bune de euro. Si ca urmarirea procesului ar mai dura si ar costa ceva. Sa zicem ca nu ma deranja sa mai fac niste cursuri de germana (obwohl ich kann mich mehr als befriediegend auf Deutsch¬†√§u√üern). Deci ok, acceptam sa le platesc suma asta mare. Dar “daune” pentru nimic sigur? Ca sa nu vorbim ca am vazut ca au pe rol procese in care chiar au dat in judecata alte asistente medicale pentru a cere aceste daune (si Judecatoria le-a dat dreptate). »öEAPńā!

Asta sa imi fie invatatura de minte, mai bine fac eu treburile singur.

P.S. Poate unii se vor intreba “nu ar fi mai bine sa-ti vezi tu de prima oferta de job si sa strangi experienta linistit?”.

R: Atata timp cat stiu si vad ca se poate mai bine si ORICUM am de asteptat inca intre 30 si 60 de zile, DE CE sa nu fac tot posibilul sa obtin cea mai buna oferta pentru mine, viitorul meu profesional si viitorul familiei mele (pentru ca oriunde as pleca, ar trebui sa fie un loc unde ar putea si sotia mea sa-si gaseasca relativ repede un loc de munca cat de cat ok)? A, e un pic incorect pentru unii angajati de la agentiile de recrutare si de la spitale. Da, recunosc. Dar nu e ca si cum o sa ma duc la 100 de interviuri.

Drepturi imagine nursingtogether.com