Cum obtii dreptul de practica in Elvetia ca Asistent Medical

Procesul de recunoastere a studiilor de Asistent Medical din Romania este destul de bine pus la punct de elvetieni.

Atata doar ca este destul de costisitor pentru un roman, dureaza destul de mult (asta CHIAR DACA ai toate actele in regula, altfel totul e si mai lung) si, cel mai important, NU ITI GARANTEAZA OBTINEREA UNUI JOB IN ELVETIA*.

Exista foarte putine informatii clare despre acest subiect, exista putine agentii de plasare a fortelor de munca ce ofera ajutor cu asta si daca intrebi pe cel mai mare forum al romanilor din Elvetia, vei primi niste raspunsuri in bataie de joc sau dezamagitoare.

Eu am reusit sa primesc recunoasterea studiilor dupa aproximativ 10 luni de la momentul in care am primit diploma de la scoala.

Nu am apelat la serviciile vreunei agentii. Singura din Romania pe care am gasit-o, una din Craiova care se lauda cu “multi romani trimisi la munca in Elvetia“, cu povesti si filmulete pe facebook, cerea 1000 euro pentru acte plus inca 1000 euro “daune daca refuzai sa pleci unde te trimiteau ei. La asta se adaugau si costurile cu taxele cerute de SRK pentru prelucrarea dosarului (minim 680 franci) si costurile cu un interviu si o proba de lucru. Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu pot sa semnez un contract care-mi zice ca trebuie sa plec sa lucrez undeva intr-o tara straina, sa semnez un ulterior contract de munca cu conditii necunoscute si sa mi se spuna ca daca as refuza asta, ar trebui sa platesc 1000 euro daune. Si nu erau amenintari goale, pe site-ul Judecatoriei Craiova sunt destule cazuri in care firma respectiva a dat in judecata niste asistente medicale. Asta ca sa nu mai mentionez faptul ca partea de acte (fara taxele SRK) nu m-a costat cu totul nici macar 200 euro, in nici un caz 1.000.

Totul incepe cu obtinerea diplomei.
Am vizitat site-ul Crucii Rosii Elvetiene (SRK de acum inainte in postare) prin octombrie 2015, le-am trimis un mesaj folosind formularul de contact. Mi-au raspuns in 2 zile, mi-au atasat formularul pentru verificarea preliminara obligatorie a documentelor (DE_EU_nSdt_2015).

Screen Shot 2016-08-07 at 12.58.52
Documentele necesare pentru verificarea preliminara

Vor: Diploma de asistent medical, Certificatul de conformitate, Adeverinte de vechime, pasaport/carte de identitate. Copii xerox simple + traduceri simple in germana. Plus un CV in germana/franceza/italiana.
Mi-au explicat in e-mail foarte clar ca recunoasterea se poate face doar dupa ce ai diploma de la scoala, nu se poate face nimic cu Adeverinta de promovare a examenului de certificare a competentelor profesionale (pe care o primesti la 1 saptamana dupa promovarea examenului final).
E oarecum clar, deoarece SRK cere pentru examinarea obligatorie preliminara a actelor Certificatul de Conformitate cu Directiva EU 2005/36/CE; Anexa 5.2.2 si/sau 5.5.2.
Acest Certificat de Conformitate se elibereaza de catre OAMMR din 2016, se elibera de M. Sanatatii prin DSP-uri in 2015. Lista actelor pentru emiterea Certificatului de conformitate este destul de clara:

–          cerere  in  care  se  vor  preciza  si  datele  de  contact;
–          copia  actului  de  identitate;
–          copia  legalizata  dupa  diploma  de  bacalaureat ;
–          copie  legalizata  dupa  diploma de asistent medical generalist;
–          copie  legalizata  dupa  foaia matricola;
–          adeverinta  eliberata de unitatea de invatamant  absolvita in care se precizeaza  perioada  in care au fost efectuate studiile universitare;
–          copie  legalizata  dupa  documentele  de  schimbare  a numelui. (n.a. certificat de casatorie, daca e cazul).

Informatii suplimentare si cerere tip se gasesc pe site-urile filialelor OAMMR. Exemplu OAMMR Bucuresti. Spre deosebire de anii trecuti, cand Ministerul elibera certificatele in 2-6 luni, OAMMR se angajeaza s-o faca in 30 zile. Nu stiu daca o si face.

Scoala mea mi-a eliberat diploma la finalul lui Octombrie 2015, nu inainte de-a ma mai usura de INCA aproximativ 150 lei pentru eliberarea diplomei (ceva ilegal, diploma e a MEA, nu a scolii, ca sa-mi ceara bani pentru ea) si pentru adeverinta mentionata mai sus.
Inca un motiv pentru care nu o sa-mi recomand scoala niciodata, nimanui (pe langa faptul ca sunt hrapareti, angajeaza si profesori care nu dau pe la scoala cu lunile, nu exmatriculeaza elevii care nici ei nu dau pe la scoala cu lunile, ofera suport minim pentru invatarea tehnicilor de nursing si cate si mai cate). Am mers cu ea la legalizat in aceeasi zi, restul actelor le pregatisem, am depus dosarul la DSP Bucuresti intr-o zi ploioasa de octombrie.

Eu am primit Certificatul de conformitate la mijlocul lui Decembrie, dupa ce m-am dus in audienta la Minister si le-am zis ca imi trebuie inainte de-a pleca din tara in ianuarie (si le-am aratat biletul de avion si contractul de munca). Dupa politete excesiva cu niste oameni care nu stiau sa raspunda decat in scarba sau direct cu nesimtire PLUS 4 ore de asteptat, am primit o hartie A4 total normala.

Am mers cu certificatul de conformitate si cu diploma la un traducator autorizat (acelasi birou pe care l-am folosit si pentru NMC, oameni foarte de treaba). Am luat traducerile, am facut copii xerox dupa originale (si traduceri), am facut o copie xerox si dupa pasaportul meu si am printat si completat formularul primit din octombrie. Mi-am facut si printat un Lebenslauf (CV) in germana din care sa reiasa ca nu am nevoie de hartii de vechime, pentru ca nu lucrasem inca (nu ca asistent medical). Am trimis plicul inainte de 20 decembrie intr-o scrisoare recomandata pe adresa SRK din e-mail ( Schweizerisches Rotes Kreuz, Abteilung Bildung . Anerkennung ausländischer Ausbildungsabschlüsse, Werkstrasse 18 . CH-3084 Wabern, der Schweiz).

Mentiune despre Cum poti urmari plicul tau: cand trimiti plicul din Romania (pe mine m-a costat 25,2 lei, Posta Romana), primesti o factura. Pe factura vei avea un cod (Nr. Prezentare) de 13 cifre. Codul ala il poti folosi pentru a urmari daca a plecat si daca a ajuns plicul. Pentru Romania ai Track&Trace de la Posta Romana si pentru CH ai Swiss Post Track&Trace. Introduci codul si iti afiseaza datele.

Raspunsul l-am primit in ultima saptamana a lui ianuarie. Ma felicitau pentru trecerea verificarii preliminare, imi atasau un nou formular cu actele pe care le vroiau si felul in care le vroiau traduse si legalizate. Si un formular de plata pentru taxele pe care SRK le cere (600 franci).

Screen Shot 2016-08-07 at 13.13.59
Lista a doua de acte

Diploma de absolvire a scolii, Certificatul de membru OAMMR, Planul de invatamant (copie legalizata cu legalizarea tradusa in ger/fr/ita/en + traducere in ger/fr/ita/en), copie simpla dupa pasaport, dupa certificatul de limba germana/franceza/italiana nivel B2 (detalii aici) si dupa o dovada/adeverinta ce atesta experienta mele ca asistent medical (pentru asta vroiau si traducere simpla). Plus o copie dupa dovada platii celor 600 franci.

Doua probleme s-au ivit: cum sa fac traducerea+legalizarea actelor ca sa indeplineasca conditiile lor si cum sa fac plata ca sa fiu sigur ca ajung la ei 600 franci, NU mai putin (mentioneaza clar pe factura ca vor sa ajunga minim 600 franci – adica nu vor sa plateasca ei vreo taxa “shared”).

Cu banii am rezolvat dupa ce m-am certat un pic cu 3 banci romanesti, nici una nu stia sa-mi spuna cat de mari vor fi taxele daca trimit bani din Romania in Elvetia. Nu stiau cati bani sa trimit ca sa-mi garanteze ca vor ajunge la elvetieni fix 600 franci. Pentru ca sunt implicate alte 2 sau 3 banci intermediare, pentru ca sunt in CEE, nu in UE, pentru ca, pentru ca.
Pana la urma am apelat la un roman, amic de familie din Elvetia, care a facut plata pentru mine dupa ce i-am transmis lui banii intr-un cont al lui romanesc.
Acum, dupa ce am facut si plata a doua (finala), cred ca puteam sa le trimit banii linistit din Romania daca pur si simplu adaugam cam 30 franci in plus pentru orice eventuale comisioane bancare. 630 in loc de 600 – si ajungeau sigur la SRK minim 600 franci. Plata a doua am facut-o din UK, am setat sa trimit 90 franci (ca sa includ si orice comision bancar) – au ajuns la destinatie 87 franci (plata a doua e de 80 franci).

Cu actele… a fost mai dificil. Din explicatiile din formular, se intelege ca SRK vrea o legalizare cu traducere A LEGALIZARII in germana/franceza/italiana sau engleza PE ACELASI DOCUMENT.  Plus o traducere suplimentara a documentului (punctul 15).
10 notari si traducatori diferiti din Bucuresti am intrebat (prin sotia mea sau direct prin e-mail, pentru ca eu eram in UK deja). Fiecare mi-a zis altceva. Majoritatea au recomandat o Apostila. Am rezolvat din nou cu traducatorii folositi pentru actele pentru NMC, care au fost de-acord sa imi faca o “traducere a legalizarii”. Adica notarul a facut legalizarea actelor si acolo unde scrie “Incheiere legalizare copie nr.” scrie si “/Beglaubigungsvermerk Kopie Nr.” si asa mai departe (toata legalizarea e scrisa in romana si germana).
Am scanat diploma legalizata si tradusa asa, am atasat-o intr-un e-mail si am trimis-o la SRK. Impreuna cu asta, i-am intrebat:
– daca vor apostila
– daca trebuie sa trimit si Certificatul de conformitate (nu era in lista)
– daca trebuie sa trimit si adeverinta de la OAMMR care atesta ca nu am lucrat in tara si nu am avut probleme in exercitarea meseriei (cea pe care NMC-ul o cere). Cum atunci cand am inceput procesul de obtinere a recunoasterii eu nu lucrasem inca si era prea mare bataie de cap sa le trimit noi acte din UK, a ramas asa.
– daca pot sa le trimit o copie xerox simpla a certificatului meu (Zertifikat Deutsch) B2 de la Goethe Institut.
Raspunsul:

Die Beglaubigung, die auf Ihrem beigelegten Dokument steht, ist korrekt.
Apostillen werden nicht akzeptiert.
Das Zertifikat des Goethe-Instituts ist in Ordnung.
Sie müssen alle Dokumente senden, wie Sie auf dem Formular angekreuzt und beschrieben sind.
Von der Bescheinigung betreffend der EU-Richtlinie benötigen wir auch eine amtlich beglaubigte Kopie.
Bitte legen Sie ein kurzes Begleitschreiben bei, dass Sie nach Ihrer Ausbildung noch nie gearbeitet haben.
Eine Kopie des Orden der Krankenpfleger können Sie auch beilegen.

Am pus toate actele intr-un plic la finalul lui februarie (cand m-am intors in Romania prima data).
Am adaugat o declaratie semnata, in germana, ca X, rezident in Elvetia, cu adresa la… a platit pentru mine taxa respectiva, cu dovada de plata atasata.
Am adaugat si o declaratie semnata, in germana, care spunea ca dupa terminarea scolii nu am lucrat in Romania ca asistent medical.

Instiintarea ca au primit actele am primit-o prin e-mail dupa cateva zile (plicul a ajuns la ei in 4 zile lucratoare, raspunsul electronic la mine dupa inca 2), iar unul scris, in plic, a venit abia in penultima saptamana a lui martie. In scrisoare se angajau sa imi evalueze dosarul in maxim 3 luni.

Martie-aprilie, aprilie-mai, mai-iunie. Nici un raspuns. La inceputul lui iulie le-am scris un e-mail “was ist los mit meinem Gesuch“, mi-au raspuns sec ca imi trimit scrisoarea a doua atunci. Am primit scrisoarea in 2 zile lucratoare. Ma felicitau pentru ca actele au fost in regula, cereau doar sa fac plata taxei finale, de inscriere in NAREG (Registrul National elvetian al Meseriilor de sanatate).

Am facut plata, le-am trimis pdf-ul cu dovada platii, i-am intrebat daca e suficient. Au zis sec ca da. 10 zile n-am primit nici o scrisoare de la ei, pe NAREG nu apaream. Le-am scris din nou, mi-au raspuns iarasi sec ca imi trimit scrisoarea atunci.

La finalul lui iulie am aparut in NAREG. Saptamana trecuta a ajuns si scrisoarea in Romania (chit ca a fost recomandata, a ajuns de la ei dupa 10 zile – data postei). Bine ca nu s-a pierdut, astia cer 160 franci pentru eliberarea unei copii a hartiei aleia.

Cat a costat totul?

680 franci plus niste bani in plus costul transferurilor bancare (aproximativ 700 franci). Actele au fost aproximativ 600-700 lei (traducerea e cam 25 lei/pagina, pret care creste daca pagina are foarte multe caractere; legalizarea “tradusa” a mai costat cateva zeci de lei/document). Plus vreo 70 lei posta.

Din statisticile SRK, 334 romani au primit recunoasterea studiilor in Ch in ultimii 4 ani (96 doar in 2015). Deci nu e nimic imposibil sau iesit din comun. Mentionez ca, la fel ca in restul Europei, asistentii medicali romani care au terminat scoala/facultatea inainte de 2010 cred ca vor avea un proces ceva mai complicat de recunoastere a diplomelor. Dar atata timp cat primesc Certificatul de conformitate (adica au lucrat minim 5 ani din ultimii 7) din Romania, totul e simplificat.

 

  • Daca in Anglia (cel putin pana la momentul in care vor parasi sau nu UE) sau Germania poti aplica la orice job, lua un interviu si apoi incepi munca, atata timp cat esti inregistrat la NMC (am descris procesul aici), respectiv ai Anerkennung-ul de la Regierung-ul landului unde vrei sa profesezi (exemplu de informatii si adrese de contact pentru Bavaria), in Elvetia situatia e un pic mai complicata.
    Daca vrei sa incepi sa lucrezi ca Asistent Medical in Elvetia, trebuie sa ai intai recunoasterea studiilor facuta de Crucea Rosie Elvetiana (Schweizeriches Rotes Kreuz), apoi sa gasesti un job, sa iei interviul si apoi angajatorul sa se ocupe sa-ti obtina un permis de munca de la autoritatea cantonala elvetiana. Care autoritate nu e obligata de nimeni si nimic sa-ti ofere permisul de munca. Permis care e oricum valabil pe o perioada limitata (la inceput). Din fericire, din mai 2016 romanii au aceleasi drepturi la angajare in Elvetia ca alti cetateni comunitari, deci procesul e un pic mai simplu ca pana nu demult (cand eram “cetateni” de mana a 3-a la angajare, elvetienii si apoi ceilalti europeni avand prioritate in ocuparea unui loc de munca).

Jurnal de Elvetia (final)

Cand am fost la interviul pentru a fi admis in programul asta, vreo 6 doamne profesoare m-au supus unui tir de intrebari intr-o camaruta micuta. Printre ele era si “de ce vrei sa pleci in acest schimb de experienta?“. Am spus ceva ce suna bine “sunt convins ca o persoana poate schimba ceva in jurul sau prin exemplul personal. Cred ca pot observa niste lucruri care functioneaza poate mai bine  decat la noi in afara, pe care mai apoi as putea sa incerc sa le aplic in viitoarea mea cariera de asistent medical. Pentru ca intotdeauna experientele noastre ne afecteaza felul de-a fi si ne modeleaza“. Oare or fi considerat ca totul a fost bullshit dar m-au lasat in pace pentru ca nu am dat niste raspunsuri gresite in general? Habar-n-am. Cu ce raman din aceasta perioada?

Concluzie

Tin minte un comentariu citit de mine (pe presseurop*) la un articol despre Erasmus, programul Uniunii Europene de studiu in strainatate:

Never seen an Erasmus student saying “Oh, I feel more European” or something. The most likely phrase is “Our country sucks. I’ll try to escape as soon as I can”.

Nu am plecat pentru 3 luni (durata medie a unui schimb de experienta in Erasmus). Dar am vazut ce presupune studiul SI munca de Asistent Medical in alta tara europeana. Mi-am recitit postul de acum 6 luni, scris la plecarea din celalalt stagiu al meu de pregatire in strainatate. Atunci am vazut doar ce presupune munca in alta tara. Daca atunci eram la sfarsit doar bucuros pentru ca am strans niste cunostinte noi si am obtinut niste repere in care sa ma incadrez in viitor daca vreau sa ma gandesc la mine ca la un Asistent Medical European, fara sa fiu impresionat intr-un mod aparte, acum mi se pare mai dificila plecarea.

In primul rand, totul este atat de diferit aici. Ok, banii au un rol, dar oamenii, relatiile interpersonale, dimensiunea actului medical, respectul impresionant (desi e pe jumatate fortat, pe jumatate din principiu) pentru pacienti, colegi** si reguli, toate sunt greu de comensurat pentru cineva obisnuit cu spitalele din Bucuresti.

Cel mai frustrant este sa vad faptul ca in alte tari elevii sunt lasati sa lucreze cu pacientii (din prima perioada de practica), sunt incurajati s-o faca independent (dar sub supervizare) si pur si simplu li se dau responsabilitatile unei AM (si 1-4 pacienti proprii)… la cateva luni de la inceperea scolii. Desigur, asta vine cu niste reguli stricte (pe langa cele legate de cunostinte, tehnici etc.). De exemplu, daca lipsesti mai mult de 2 saptamani intr-o perioada de 6 luni de practica, din orice fel de motive, repeti anul sau esti dat afara. Lucrezi si ture de seara si de noapte si de week-end, si nu prea ai voie sa comentezi. Vii la spital si stai fix cat sta o AM (9 ore si jumatate/tura, cu tot cu pauze). Ai 5 saptamani de vacanta pe tot anul (aici nu sunt 100% sigur ca am inteles corect).

Stiu ca peste 1 saptamana voi reveni la practica in spital la noi. Revenirea la starea de fapt din sistemul nostru medical va fi un pic dificila, oricat de echilibrat ma cred. Revin la fuga dupa autobuz dimineata la 6, pentru ca nu stii daca urmatorul vine peste 10 minute sau 30 – si nu vrei sa intarzii. Revin la schimbatul printre gunoaie, in camarute imputite sau pe coridoare insalubre. La lipsa de medicamente si echipamente si la saracie palpabila. Si la oameni supraincarcati cu munca si griji. Si la a fi considerat de prea multe ori DIN PRINCIPIU un prost ingamfat, un intrus sau de-a dreptul un dusman care trebuie ignorat, nu invatat ceva, indiferent (uneori poate si din cauza) de comportamentul meu.

Eh, daca era simplu, se cheama ca n-as mai fi facut scoala in Romania, nu?

Ultimele impresii din spital

Am mai mentionat ca in a doua saptamana am fost trimis (impreuna cu studenta din Germania) la o clinica de oftalmologie. “Clinica” avea, de fapt, 1 cladire pe care o impartea cu o clinica de ORL, 1 parte de Policlinica (pentru pacientii de zi) plina de echipamente pentru investigatii oftalmologice si 3 sali de operatie pe care le imparteau cu departamentul de Chirurgie Estetica. In mod normal, ar fi trebuit sa stau prin Policlinica si sa observ cateva masuratori. 2 zile. Dar mi s-a oferit optiunea a doua: sa stau in salile de operatie ambele zile. Am acceptat cu multe Danke si Merci vielmals.

Ce am vazut? La oftalmologie: 1 operatie de debridare a corneei la un pacient cu cataracta. 1 operatie pentru tratamentului sindromului de pseudoexfoliatie (asociat glacomului). 1 operatie in care se curatau niste cheaguri de sange in iris sau cornee (care arata a hifema) – dar n-am stat la toata, pentru ca trebuia sa plec, deci n-am primit nici o explicatie. Plus pregatirea pentru alte cateva operatii. La chirurgie estetica am avut norocul sa vad cateva ore dintr-o operatie complicata, multidisciplinara, pentru un pacient (care a suferit un accident) cu o fractura multipla la un picior, combinata cu un transplant de muschi la celalalt picior. Partea de transplant n-am mai prins-o, mi se terminase timpul pentru ziua cu pricina si aici daca ai voie sa stai pana la 1, la 1 fara 10 ti se aduce aminte ca trebuie sa pleci. Am mai prins si 2 biopsii, 1 asociata cu o reconstructie extinsa post-excizie.

Ziceam in ultimul post ca exista un check-list preoperatoriu facut in camera de pregatire. Ei bine, exista 3 check-listuri aici. 1 facut in pre-op, 1 facut de echipa de anestezie (daca e cazul) si 1 facut in sala de operatie. La cel facut in sala de operatie se verifica numele si varsta pacientului, operatia, se prezinta toate persoanele prezente in camera (si sunt trecute in catastif), se reverifica daca pacientul ia medicamente, daca e alergic, daca ia antibiotice, daca are pacemaker/ICD, daca are alte probleme de sanatate relevante si daca se asteapta vreo complicatie in cursul operatiei. Asta e facut cu pixul, pe foi. Se mai adauga o descriere constanta a operatiei, facuta si de echipa de anestezie (pe partea lor) si de o asistenta (pe partea ei – cu medicamentele, trusa de echipamente si orice alt lucru folosit). Plus – toate echipamentele sterile (si anumite medicamente) vin cu niste stickere, care se pun pe o alta foaie, pentru niste verificari ulterioare.

Cand am auzit la check-list ca ma pun si pe mine sa ma prezint si ca imi zambesc toti din camera la auzul “und Studierende: Cristian, von Rumänien” – pe bune de nu mi-a dat o lacrima. Stiu, sunt un sensibilos. Dar a fost o senzatie placuta, f. greu de descris.

Studenta din Germania zicea dupa (singura) operatia la care a stat si ea ca i s-a parut foarte mica sala de operatii – fata de cea din spitalul universitar unde a facut ea Praktikum. Mie mi se parea imensa fata de ce vazusem la noi. Chestiune de perspective.

Eu l-am avertizat pe cel care se ocupa de noi, dinainte de a intra in sala de operatie ca sunt “persoana care nu se poate uita la orice procedura invaziva pe ochiul uman fara sa se incordeze si sa aiba o senzatie de neplacere”, iar nemtoaica zicea ca n-are nici o problema. E o problema pe care o am de mic – nu am probleme cu sange, mirosuri, rani infectate. Dar cand vad un ochi in care intra un ac ma urc pe pereti. Cand a inceput doctorul sa rascheteze corneea cu un fel de bisturiu, ea s-a cam albit, eu m-am tinut tare (dar incordat). Dupa o vreme, studenta din Germania a plecat, n-a mai suportat. Dupa inca vreo 5 operatii care au implicat ochiul… pot zice ca m-am mai obisnuit. Inca putin si o sa mi se para ceva banal. :)) Nu, nu ma laud, nici nu fac misto de ea… doar observam ceva.

Echipa de operatie consta in minim 2 asistente si 1 doctor. Plus echipa de anestezie (minim un Asistent Medical cu studii de Anesteziologie + un eventual doctor Anestezist la mai multe sali). La asta se adauga rezidenti sau studenti. Echipe de genul Doctor + Rezident (plus Anestezist, desigur) pentru 1 operatie (plus o asistenta doar la nevoie), cum am vazut la operatii mai mici – nu prea se poarta. Mai precis, instrumentele sunt intotdeauna manipulate de o asistenta medicala scrubbed-in, mana stanga a doctorului (sa zicem), cu o specializare specifica in domeniul asta. Ea este la randul ei asistata de o Asistenta Medicala – care se ocupa de checklist, calculator, hartogaraie, instrumentar suplimentar, ate, medicamente suplimentare (cu exceptia celor folosite de Anestezisti, desigur). Asistenta de instrumentar iriga locul operatiei sau ajuta doctorul la nevoie (cu un departator sau o pensa tinute), dar, din ce am vazut, daca e nevoie de cineva care sa faca ceva pe pacient – atunci se folosesc rezidenti sau studenti. O rezidenta a tinut un departator ieri cateva zeci de minute incontinuu.

Am mai vazut picioare rupte, am mai vazut operatii pentru corectarea unor fracturi (pe youtube), dar n-am mai vazut de aproape cat de lipsit de viata este un membru si cum e miscat de colo-colo de parca e o papusa in sala de operatie.

Cand am intrat intr-o sala de operatii noua (azi), am fost prezentat “das ist der Cristian, er ist Austausch Student” si cam atat. Salut eu pe toata lumea, raman langa o asistenta, cea care se ocupa de calculator, hartii, reimprospatarea cu instrumente si consumabile etc. O intreb pe unde sa stau, imi indica, imi pune o foaie in fata ca sa vad cum se numeste operatia (eu ma rog in sinea mea sa ajung vreodata sa inteleg toate porcariile lor de prescurtari care pentru moment nu prea au sens pentur mine) si ma trezesc interpelat: “So, Cristian, woher kommst du?” Incep repede cu “Ich bin Austausch Student von Bukarest, Rumänien, ich bin hier nur für etwa Tage” Imi raspunde “Aaaa, ich bin auch von Rumänien. Îs din Sibiu” “Aaaa, buna ziua!”. 🙂

Aveam eu impresia ca viata intr-o sala de operatii a unei clinici mai mici din afara nu e foarte grea. Cate operatii pot ei sa aiba pe zi? Ei bine, nu e chiar asa. Ieri, operatia la care am asistat doar partial a durat vreo 10 ore, si asistentele nu au terminat programul la 4:30, ci atunci cand s-a terminat operatia si pacientul a fost trimis la rezerva sa. Azi aveau vreo 6 operatii programate/sala, la foc continuu, si estimarea din program nu prea corespundea cu realitatea… Aici orele suplimentare sunt platite si ti se ofera si un bonus la zilele libere (daca am inteles bine), dar ajungi sa nu iti poti lua zilele libere in plus pentru simplul motiv ca nu are clinica suficient personal. Ditamai clinica, in ditamai orasul, posturi platite cu salarii de director executiv in companii maricele din Romania – si nu au personal. In week-end sau seara poti fi sunat si chemat la operatie, daca e vorba de un caz de urgenta.

Regulile de igiena sunt respectate foarte strict in salile de operatii: nu ai voie sa intri cu pantofi de afara (i.e. de spital) mai departe de vestiarul lateral de acces. Fiecare sectie are pantofii sai (pentru angajati sau vizitatori). Nu ai voie sa intri in zona salilor de operatii fara masca, boneta si echipament de sala de operatii (nerefolosibil, obligatoriu purtat peste maxim un base layer – maieu, tricou etc.). Nu conteaza cine esti, nu intri in sala de operatie fara sa te fi spalat cu sapun si dezinfectant, CHIT ca nu atingi nimic. Nu intri in sala de operatie (sau in coridorul din fata lor) fara masca pe fata. Nu intri in sala de operatie direct dupa ce pacientul a intrat, intotdeauna intri prin lateral, dintr-o antecamera. Evident, nu atingi campul steril daca nu ai manusi sterile si halat steril. Daca nu ai halat steril, nu stai la mai putin de 0,5 m de campul steril. Dupa ce dai ceva catre campul steril, te speli cu dezinfectant. Si asta e doar ce am observat de capul meu (sau mi s-a mentionat). Am cerut si o lista cu regulile lor, dar n-am mai avut cand s-o mai citesc, din pacate, ambele zile au trecut repede.

Drumul catre statutul de asistenta medicala angajata intr-un Elvetia e anevoios, presarat cu piedici birocratice si incepe in multe cazuri prin munca intr-un camin de batrani (Altersheim). Nu e o regula, desigur, dar 4/4 asistente straine cu care am vorbit eu (care au facut scoala in alta tara) au facut asta… Trebuie sa fii luat in evidenta de primarie (si primesti un fel de dovada a sederii aici), dar primaria nu face asta daca nu ai un loc unde sa stai. Nu iti inchiriaza nimeni nimic daca nu ai un contract de munca (sau dovada unor depozite bancare, presupun). Si contract de munca nu vei primi pana nu iti da cantonul permis de munca. Permis de munca nu primesti daca nu ai dosarul complet, care include MUSAI dovada de la primarie ca esti luat in evidenta. Suna usor lantul asta, nu? Plus, trebuie sa iti faci asigurare medicala la maxim 3 luni de la momentul sosirii in tara (sau de la momentul in care primaria te-a luat in evidenta). Procedura de eliberare a permisului de munca (si de Anerkennung a studiilor din ROmania) dureaza in jur de 6 luni (dar poate dura si mai mult). Asigurarea medicala (de baza) e, daca am inteles corect, aproape 200 de franci/persoana.

La final, o poza relaxanta:

20141014_151540

*Uniunea Europeana finantase (pana anul trecut) un proiect de prezentare multi-lingvistica a stirilor importante din tarile componente: presseurop.eu. Birocratii de la Bruxelles au decis ca banii pentru presseurop pot fi cheltuiti mai bine pe salariile lor (sau pe studii privind dimensiunea cozii pestilor din oceanul Arctic) si au retras fondurile. Presseurop a inviat anul asta ca voxeurop cu ajutorul unor voluntari, dar cu o eficienta mult scazuta. Daca vrea cineva sa fie la curent cu stirile europene – din toate tarile UE, recomand site-ul cu pricina.

**Si da, respectul se manifesta inclusiv pentru elevii tampiti si ingamfati care indraznesc sa deranjeze oamenii cu intrebari sau cu simpla lor prezenta. Si da, si aici respectul se castiga, dar nu se porneste de la “taci si inghite pentru ca DOAR asa e constructiv“. Se porneste de la “daca respecti regulile noastre si vrei sa inveti ceea ce trebuie sa stii, nu ne purtam cu tine ca cu un gunoi, doar pentru ca putem“.

Jurnal de Elvetia (4)

Cate ceva despre partea de schimb international

Fiecare student are niste obiective proprii pentru perioada asta. E interesant cum incearca profesoara care se ocupa de proiect sa se muleze pe aceste obiective, adaugand informatii care sa ne ajute pe toti sa intelegem aspectul intercultural al povestii asteia mai bine.

Pentru ca e foarte usor sa te duci intr-un loc, sa stai intr-un colt si sa judeci pe toata lumea “asta nu e bine, asta nu imi place, asta e diferit – deci rau”. Mesajul ei de baza este “It is different, but different doesn’t mean it’s worse or that it’s better”. Cu cat accepti asta mai usor, cu atat poti pleca mai bogat de aici.

Asta ar trebui sa aplic si in experientele mele din spitalele noastre. Dar pe bune de nu e asa de usor sa judeci. 🙂

Am ajuns si la o ora de “Interkulturelle Erfahrungen” (experiente interculturale), unde toti studentii locali ne-au inconjurat si au inceput sa ne traga de limba. Dar s-a intalnit sacul cu peticul. I-am tras eu pe ei de limba. Haha! 🙂

Am avut si cam 4 ore de descriere a fiecarui sistem de sanatate din toate tarile reprezentate in acest schimb de experienta: Norvegia, UK, Germania, Spania. Si Romania la final. Nu, nu am zis ca la noi “e nașpa” – desi as fi fost tentat sa zic asta, daca era sa compar ce prezentam eu cu ce au prezentat colegele dinaintea mea. Am folosit prezentarea data de scoala si mesajul de baza a fost “facem cat de multe putem cu ce resurse si personal avem“. Nu stiu cat de bine o pica asta pentru eventualii nationalisti care mi-or citi blogul, dar mai mult de-atata chiar nu pot spune. Acuma, judecand dupa ce cunostinte am demonstrat eu ca as avea, as zice ca nu am facut țara de râs.

Oricum, e interesant sa vezi cu cata mandrie isi descriu scolile si sistemele medicale vest-europenii. Sincer vorbind, daca tot ceea ce zic ei se traduce in realitate in generatii noi de Asistente Medicale educate la standardele descrise… pe bune de ma intreb de ce angajeaza personal de la noi pe acolo. Sa nu fiu inteles gresit, am intalnit incredibil de multi oameni excelenti in ceea ce fac in Sanatate in Romania. Dar pur si simplu sistemele lor educationale ar trebui (IN TEORIE) sa produca niste oameni exceptional de bine pregatiti. Pentru simplul motiv ca lucreaza din primele zile CU PACIENTI, PE PACIENTI si nu li se interzice accesul in anumite zone ale spitalelor pentru ca “trebuie sa castige acest drept”. Si nu sunt tratati cu nesimtire pentru ca “toata lumea inghite rahat ca sa invete ceva”.

Desigur, nu e nimic perfect pe lumea asta. Toate au recunoscut ca exista probleme de toate felurile prin spitalele lor. Si ele au avut probleme in anumite stagii de practica.

Dar la nivel de ingrijire medicala, eu zic ca nu m-as teme sa intru pe mainile unui proaspat absolvent de forma de invatamant medical pentru AM din tarile de mai sus. Daca as intra pe mainile unuia ca mine (sau mai rau), intr-un spital din Romania, mi-ar fi teama. Foarte teama.

La final, o ultima fraza mi-a mai ramas in cap. Multa lume zice “as vrea sa am grija de dvs. cum mi-as dori sa fiu EU ingrijit”. Si eu gandesc asa. Dar ne-a spus profesoara de aici: “Has any of you thought that maybe someone wouldn’t want to be treated as you want to? Maybe someone wants something entirely different?”. Bai, chiar nu m-am gandit la asta.

Ni s-a dat un exemplu: un batran e singur, pe moarte, intr-un spital. Ce parere avem? Eu si spanioloaicele am zis ca e ceva trist (ele au adaugat “o rusine”). Norvegiencele au contracarat cu “poate nu vrea pe nimeni in jur, si-a instrainat familia, nu vrea sa fie o povara“. Tari diferite, perspective diferite.

 

Cate ceva despre a doua sectie (Oftalmologie)

Aha, exista si cladiri vechi si sectii mai inghesuite si la ei. Asta as zice daca as vrea sa le caut nod in papura. Or fi cladirile vechi si sectiile mai mici, dar dotarea este excelenta si curatenia exemplara. Personalul e la fel de bine pregatit. Imaginea de ansamblu e la fel de buna ca peste tot – cel putin pentru romanul obisnuit cu spitalele noastre de renume mondial.

Si in Elvetia se sta la asteptat la consultatii. In partea de policlinica a sectiei de Oftalmologie se poate astepta cateva zeci de minute pana sa ajungi sa fii vazut de un doctor, pentru anumite consultatii. In anumite cazuri (pacienti carora li se fac mai multe investigatii) se pot petrece in spital si 8 ore (marturisea gazda noastra, un pic rusinata). Eu am stat aproape 7 ore in Spitalul de Urgente Oftalmologice pe scari, pe scaune si in picioare pentru o banalitate de aplicare de laser in cazul unei leziuni oculare. 1 singura “investigatie” mi s-a facut in tot timpul asta. M-am abtinut de la comentarii cu “bei uns“.

Am murit de ras cand a fost luata peste picior de elvetieni studenta din Germania pentru ca in spitalul unde face ea practica exista niste probleme cu echipamentele de incalzire si distribuire a mancarii, ceea ce inseamna ca uneori, anumiti pacienti primesc mancare aproape congelata. Pentru ca la ei, pentru a se economisi bani si a se scadea riscul de imbolnavire, mancarea este gatita, congelata imediat si apoi servita (reincalzita) in urmatoarele 48 de ore. Dar daca nu merge aparatul… primeste pacientul un bloc de gheata. 🙂

In acelasi spital din Germania (un campus – si nu exagerez, am cautat pe wikipedia – cu 100 de cladiri si 5000-6000 de angajati) se spala toate uniformele, hainele si cearceafurile si fetele de perna samd … IN POLONIA. Pentru ca e mai ieftin decat sa o faca in house (si orasul nu e deloc langa granita cu Polonia). Eficienta nemteasca, taica…

In sectia asta se folosesc bare la paturi (spre deosebire de sectia de Reha dinainte).

Alta chestie observata e ca NU au duze de oxigen in pereti, deci folosesc cilindri mici (pe care la noi ii vezi in UPU sau la transportul pacientilor) sau mari (numiti Sauerstoff Bombe – ceea ce e amuzant pentru mine) cu Oxigen. Aparent… nu au prea avut explozii de recipienti din astia, deci e un risc pe care si-l asuma.

Am intrat cu un pacient in sala de pregatire pentru operatii (oftalmologice). Au ditamai checklistul pe perete, pe care trebuie sa il respecte pentru fiecare pacient: “e pacientul corect? corespunde operatia din foaie cu cea de pe calculator? alergii? ia sau a luat medicamente inainte de op?” si altele. Simplu, dar eficient.

Respect: toti doctorii dau mana cu pacientii cand ajung la ei, se prezinta din nou si abia apoi incep sa vorbeasca. Si vorbesc tot timpul cu Sie (dumneavoastra). Si se spala pe maini cu dezinfectant (inainte si dupa, de regula). Simplu, dar corect.

O parte importanta din munca unui AM aici este ocupata de completarea procesului de ingrijire al pacientului (partea pe care o face AM, nu ce scrie doctorul). Se folosesc diagnosticele NANDA din greu pentru fiecare lucru facut (sau observat la) pacientului.

Stiu ca deja e ceva vechi (am mai scris despre asta), dar sfintenia cu care isi respecta pauzele de masa e incredibila. Ma intreb cum fac cei de pe o sectie de Terapie Intensiva sau de Chirurgie. Iar numarul de restaurante pe care spitalul le are e impresionant. Ma intreb daca fac profit din ele (mancarea e sensibil mai ieftina decat in orice șaormărie locală). La cati clienti au, inclin sa cred ca da.

 

Impresii de turist

Cu exceptia zilei de duminica, pana acum am prins o vreme foarte ok pentru octombrie intr-o tara situatia in miezul Alpilor si pentru un oras situat la 480 m deasupra marii in mijlocul numitei tari.

Am mai facut referire la articolul scris de o absolventa a scolii mele despre vizita ei in Berna, articol care a fost unul dintre motivele pentru care am ales scoala asta intr-un final (acum 2 ani jumatate). Mama, ce vreme a prins ea atunci. Ploaie, innorat si, in pauze… ploaie. 🙂

Ei bine, am avut si eu ploaie, dar ori seara, ori noaptea, ori la prima ora. Am avut 1 zi innorata de dimineata pana seara, dar in rest am avut soare si 18-22 grade. Radeam cu o nemtoaica (venita aici pentru 3 luni, prin Erasmus) care se lauda ca s-a “bronzat” in cele 40 de zile petrecute in Berna, aratandu-mi o mana albicioasa cu o slaba tenta de cel mult… alb sanatos, pe care o numea “schon braune Haut” (piele aproape bronzata). “Nein, das ist nicht braun!” a venit raspunsul de roman obisnuit cu bronz din ala care noaptea te face invizibil daca nu zambesti. 🙂

Lasand prostiile mele la o parte, Berna e foarte misto de vizitat daca prinzi vreme frumoasa. Si NU esti sarac. Oricum, partea buna la vizitat este ca gasesti si restaurante aproape ieftine (pentru Berna, ieftin inseamna un fel de mancare relativ gustos la mai putin de 20 de franci).

Am vizitat dealul cel mai inalt din imprejurimi intr-o zi cu soare – Gurten, care ar fi la vreo 300 m mai sus de nivelul raului care curge prin Berna (Aare). Sus exista un platou cu o iarba taiata la milimetru, 2 restaurante, o zona de agrement pentru plozi, un turn de vreo 10-15 m inaltime, de unde poti vedea cam cat de mare e Berna de fapt. Si cat de aproape sunt Alpii. Exista un funicular (pe care il poti folosi gratuit daca ai abonament), dar coborarea printre pasuni (populate cu vaci) si prin padure merita fiecare minut (vreo 30 la pas intins, 50 daca te lalai). Tot aici am vazut si cea mai mica oaie din lume. Beh, nu chiar asa interesanta.

20141014_145702 20141014_154744 20141014_150438

Berna are o gradina zoologica relativ mica (Tierpark Dählhölzli), partial accesibila gratuit (partea de pe malul raului), partial pentru bani. Exista si o zona numita Bärengraben, unde vreo 3 ursi stau inghesuiti, ca sa se uite lumea la ei… ca la urs. Pentru simbolul orasului (numele ii vine de la germanul pentru urs)… nu duc o viata prea grozava. Amandoua mi-au lasat un gust cam amar. Gradina zoologica e mult prea mica, iar ursii traiesc foarte inghesuit intr-o zona mult prea mica. Ma rog… traditiile lor, tara lor, treaba lor.

20141011_161555 20141012_153017

Raul Aare imparte Berna moderna in 2 (Westside si Eastside). In Evul Mediu si mai tarziu, Berna se limita la malul de vest al raului, unde a si ramas orasul vechi (in patrimoniul Unesco). Acolo am vazut Bundeshaus (Palatul Parlamentului), Banca Elvetiei (in fata careia a avut loc Miss Elvetia sambata) si multe alte cladiri din orasul vechi (care e plin ochi de terase, restaurante si magazine). Evident, nu pot uita de Zytglogge, turnul cu ceas.

20141012_154203

Raul este incredibil de curat pentru un rau care curge printr-o capitala europeana in secolul 21. Desi e destul de rapid curentul, lumea face baie in el (inclusiv acum, cu temperaturile astea văratice). Am vazut si unii oameni facand surfing (folosind ori o barca cu motor, ori o coarda elastica legata de un pod pentru a fi propulsati cativa metri). Evident, exista si niste piscine publice (inchise si golite acum).

20141011_163832

O chestie bizara pe care am observat-o a fost prezenta destul de des a supermarketurilor de la lanturile concurente (Migros si COOP) in vecinatatea fiecaruia. Nu, nu ai ca in Bucuresti cate un Mega Image la fiecare colt de strada, dar au destul de multe supermarketuri si foarte des cei 2 competitori deschid magazinele unul langa altul. Ciudata strategie.

 

Am vazut si blocuri – dar mult in afara orasului Cand zic blocuri, zic blocuri (am numarat peste 15 etaje din departare). In aceeasi zona am vazut si niste gradini personale (mici loturi de teren, unde lumea isi cultiva flori, legume sau fructe).

Ca sa ajung la Aare, am trecut prin cartierul de bogatani (Elfenau). Pe acolo, surpriza, langa case de cateva milioane de franci… vacutele pasteau. Si la 50 m mai sus era malul raului, unde puteai face un gratar linistit. Si aveai cosul de gunoi la 2 pasi.

20141011_143300

Am vazut si varianta locala de pod al dragostei – unde indragostitii leaga lacate pe pod, ca sa arate o legatura care nu se rupe. Nu se rupe pana nu se prind prea multe lacate asa pe pod si i se afecteaza structura de rezistenta. 🙂

20141011_162900  20141012_132817

Am vazut si primul control de bilete/abonamente in transportul in comun. Si cum a fost prins un adolescent fara bilet. Nu tu injuraturi, nu tu tipete, nimic. Nu tu “sunt sarac, mi-a mancat pisica banii, am uitat, ma doare piciorul” si de asta nu am bilet. A coborat, a completat si semnat un Protokoll si gata.

 

Per ansamblu, toata experienta e placuta si nu am de ce sa ma plang, dar pe bune de nu m-a obosit atata limba germana (s-o urmaresc, inteleg si vorbesc). Tot timpul asta mi-a tot venit in cap eseul lui Mark Twain “The awful german language” din 1880, care este inca atat de actual. Nu ma intelegeti gresit. Gramatica o stiu, vocabularul german e destul de ok (inclusiv in termeni medicali, oricat de enervanti ar fi, pentru ca se incapataneaza sa NU foloseasca denumirile internationale din latina). Dar e atat de dificil de urmarit si vorbit corect, mai ales cand interlocutorii se obisnuiesc cu ideea ca “du kannst Dsmile and waveeutsch gut” si incep sa turuie. In anumite conversatii m-am vazut redus la postura de “smile and wave” de cateva ori. Noroc cu smartphoneul si dictionarul, ma mai ajuta in anumite cazuri.

Daca as munci intr-o tara vorbitoare de germana m-as face usor inteles, asta mi-e clar. Problema apare cand vreau sa vorbesc germana 100% corect gramatical sau sa inteleg 100% din ce vorbeste X cand vorbeste la viteza de nativ. Personal, ma enerveaza asta pentru ca nu cred ca poti trece de nivelul de emigrant daca nu ajungi sa vorbesti si intelegi limba tarii foarte bine. Iar daca adaugi la asta si un dialect care reinventeaza limba original invatata de tine…

 

La final… noul meu banner:

20141014_152149

Jurnal de Elvetia (2)

Am indraznit sa cer permisiunea sa fac niste poze in spital. In loc sa se tipe la mine si 20141008_080502sa mi se mentioneze isteric “regulamente, nu ai voie, te dau afara, te spun lu’ mama“, mi s-a spus ca nu e nici o problema, atata timp cat nu apare nici un pacient in poza. Bine, intrebasem inainte si la scoala de aici daca se poate asta, dar tot ma asteptam sa nu fie chiar atat de simplu sa fac o poza intr-un spital. Doar e obiectiv strategic, cu nivel de securitate maxim, in țara noastra atat de atenta la incalcarile flagrante ale legilor. Aici trebuia sa fie si mai si, nu?

Haha, am aflat, si elvetienii accepta bacșișuri in spitale. Ok, inainte sa-i categorisesc imediat drept “natiune de corupti”, trebuie sa mentionez ca e de fapt un fel de obicei, mai ales la pacientii internati pentru o perioada mai lunga (cum e situatia in sectia asta). La sfarsitul sederii, daca sunt multumiti de servicii, exista un fel de cutie in care se pot depune acesti bani, care NICIODATA nu intra in buzunarul vreunei asistente. Cu banii aia se cumpara mancare pentru bucataria comuna (pentru Asistente si pacienti/rude) si ceai si cafea. Daca raman bani mai multi dupa 6 luni/1 an, iese tot departamentul la o masa intr-un restaurant cu banii aia. La cat costa o masa la astia, inclin sa cred ca sumele de bani sunt maricele. 🙂 Mi s-a spus si povestea unui membru de ceva familie de nobili europeni care ar fi lasat o suma mai mare la un moment dat.

Ieri ziceam ca departamentul are 2 asistente sefe, cate una pe etaj, si ca fiecare are si pacienti proprii. Ei bine, exista si o asistenta si mai sefa. Adica exista cate 1 Stationsleiter/zona de ingrijiri (un fel de sectie, pentru ca ocupa un spatiu destul de mare) si 1 Pflegeleiter (Sef sau Conducator de ingrijiri, tradus mot-a-mot) pentru fiecare departament. Si peste toti  Pflegeleiter-ii exista un alt Leiter (un fel de Director de ingrijiri de la noi).

Am vazut si ce presupune ergoterapia, o chestie despre care doar am citit. Pentru pacientii care se pot misca, exista niste camere unde sunt ajutati sau invatati sa foloseasca ustensile casnice normale pentru a realiza anumite lucruri banale in casa. E greu de inteles de o persoana care n-a vazut niciodata un pacient cu AVC, dar majoritatea lucrurilor pe care le facem noi fara sa ne gandim prea mult trebuiesc reinvatate de acesti pacienti. Pentru cazurile mai grave, totul trebuie sa inceapa cu miscarea mainilor si picioarelor (aici se aseamana cu kinetoterapia standard), dar poate evolua pana la gatirea unui fel de mancare si multe altele. Oricum, totul presupune extrem de multa rabdare si o gandire pe termen lung, pentru ca pe termen scurt pacientii par sa nu faca nici un avans, un lucru foarte obositor pentru o persoana care vrea sa imbunatateasca starea unui pacient.

20141008_082714Ca tot vorbim de pacienti cu AVC (care nu prea pot inghiti medicamente), m-am amuzat (si am plans in sufletul meu) cand am vazut ca aici au fie mojar cu pistil, fie un aparat un pic mai modern care face acelasi lucru (piseaza medicamente) fie un aparat special care tot ce face e sa taie pastile (sau maini de asistente medicale, dupa cum mi-a zis elvetianca). Cand i-am spus ca noi mai folosim cateodata (de fapt tot timpul, dar mai bine sa nu stie asta) fundul unui recipient de sticla pentru medicamente pentru a face asta si ca rupem medicamentele cu mânuțele a facut ochii mari “neeein, das kann nicht sein” (nu, nu se poate).

Cand mi-a zis ca pe sectia cu pricina nu poate avea in tura de zi mai mult de 4 pacienti (ca asistent medical) am inceput sa rad. S-a uitat ciudat la mine, m-a intrebat cati sunt la noi. Am zis ca “ceva mai multi, se poate intampla sa fie si 10, se poate intampla sa fie si mai putini, se poate si mai multi”. Iar a facut ochii mari.

Alt lucru pe care l-am vazut a fost sistemul automat de trimitere a probelor biologice 20141008_080607(sange, urina, materii fecale, exsudate etc.) catre laborator. Prin toate cladirile trec niste tuburi vidate, prin care pot circula niste cilindri din plastic, in care se baga mostrele. Bagi sangele, scrii unde trebuie sa mearga si hop, a plecat. Vai de mine si de mine, daca ar aparea asa ceva la noi in spitale, nu ar mai avea ce sa ne dea de “invatat” asistentele medicale. S-ar duce de rapa sistemul nostru de educatie pentru sanatate. Cand a auzit ca “bei uns” noi ducem personal sangele la laborator, iarasi a facut ochii mari elvetianca “aber wann haben sie Zeit dafür, sie haben so viele Patienten?” (cand aveti timp pentru asta, doar aveti asa multi pacienti). Eh, se gaseste timp. Sau elevi. Sau infirmieri.

Alt lucru care m-a dat peste cap a fost faptul ca aici folosesc (de cativa ani) plan de nursing (Pflege Plan) pentru ingrijirea pacientilor. 3 ani de zile ne freaca cu porcaria aia la cap in scoala si apoi nu e folosit nicaieri in spitalele de stat din Romania. Ok, ca mod de-a gandi ingrijirea pacientului pe etape e chiar util, dar ar fi dragut daca chiar ar fi folosit asa cum ni se preda, nu doar ceva ce inveti la scoala si apoi te intrebi de ce te-au invatat asta daca nu e folosit. Ei bine, aici e folosit. Noroc ca nu trebuie sa scrii decat interventiile, nu si diagnosticul si obiectivele (care sunt oferite pentru alegere). Fata din Germania zicea ca ea a facut doar de cateva ori asa ceva la scoala, dar ca nu s-ar prea descurca. M-a mancat limba sa spun ca la noi toti elevii sunt experti in Planuri de Nursing (si nu multe alte lucruri), dar m-am retinut.

Cum eu vroiam sa aflu si cum se poarta elvetienii cu emigrantii, am prins cateva minute asa, printre picaturi, cand doamna asistenta medicala din Ucraina era singura prin cabinet si am intrebat-o despre cum se poarta cu ea, cum a fost sa-si gaseasca job, cum a rezolvat cu chiria si cat de greu a fost totul pentru ea sa se reobisnuiasca cu un sistem nou medical, cu noi reguli si alte obiceiuri locale. IN primul rand, zicea ca daca au nevoie de tine (cum e cazul in domeniul Krankenpflegen), atunci sunt ok cu tine. Mai departe, pe scurt… e greu, dar cu un pic de vointa se poate. Dar totul e super scump, trebuie sa ai un buget maricel pentru a face totul de aici. Daca ai noroc sa iti faci recunoasterea actelor (Anerkennung) din tara, atunci totul devine usurel, atata timp cat stii limba germana si ai suficienti bani pentru chiria pe 1-2 luni si garantie (inca 1-3 chirii). Oricum, cica se poarta angajarile pe perioada de proba (1-3 luni), urmate de contractul pe perioada nedeterminata (sau “ne pare rau, dar nu putem continua colaborarea“). O treaba enervanta e ca proprietarii (sau societatile care se ocupa de inchiriatul de proprietati imobiliare) cer sa fii angajat ca sa te primeasca in chirie. La primarie trebuie sa fii luat in evidenta, dar se poate doar daca ai inchiriat o locuinta. Iar un job nu primesti usor daca nu esti fizic in orasul cu pricina si ai toate actele in regula (inclusiv inregistrarea “Meldung” de la primarie). Deci e un fel de lant fara scapare.

O sa inchei cu 2 poze din Berna, care e incredibil de calduroasa pentru octombrie (mai ales ca noaptea cam ploua).

Loc de zacut. La soare. In parc. Fix in centru, langa Banca Nationala a Elvetiei.
Loc de zacut. La soare. In parc. Fix in centru, langa Banca Nationala a Elvetiei.
Da, aia sunt Alpii in fundal.
Da, aia sunt Alpii in fundal.