Cine vrea sa munceasca pe gratis?

Nu am creat blogul asta pentru a scoate bani. E un blog simplu, intr-un final doar un fel de jurnal public.
Nu am nici timpul, nici dorinta sa-l transform in altceva.

Scriu aici din 2012, de cand am inceput scoala de asistenti medicali. In primul an (cele 3 luni din 2012) am avut 1 vizitator unic si 10 vizionari de pagina. ūüôā In 2013 am avut 23.000 vizualizari si 14.000 vizitatori unici.
In 2017 am avut 524.000 vizualizari si 308.000 vizitatori unici – desi am postat cam 1 data la 1 luna sau mai rar.
La asta se adauga pagina de facebook, cu 1400 de fani si 1500 followers ale postarilor mele zilnice.
Instagram si twitter n-am. Prea mult strica.

Toate numerele astea nu au insemnat nici macar 1 leu in buzunarul meu. Nimic. Nada. N√ľt in germana elvetiana.

Singura chestie pe care am “castigat-o” din blogul asta a fost o consultatie la o clinica de cardiologie pentru mama, dupa ce am fost la un eveniment de-al lor.
In stilul clasic romanesc, mama nu a mai mers la consultatie. “Ma simt bine acum, maica, de ce sa merg”

De-a lungul timpului, am avut cateva momente tampite legate de blog.

1 nene vroia sa-mi cumpere blogul ca sa-l faca un blog cu texte din carti de nursing. Imi oferea in 2016 (cand eram deja in Anglia) 1000 lei. O MIE DE LEI.
Castigam atata (net) din 1 tura de overtime noaptea sau duminica.
L-am lasat in pace.

1 alt nene vroia sa-si faca reclama la compania lui de uniforme pentru asistenti medicali. Dar vroia sa ma plateasca… cu uniforme. Imi trimitea uniforme, le purtam, apoi imi dadeam cu parerea despre ele.
I-am zis ca nu-s interesat, am uniforme suficiente, dar daca imi da macar niste review-uri reale ale altor asistente medicale care i le-au purtat, poate colaboram cumva.
N-a mai raspuns.

1 alt nene m-a luat in 2013 cu tot felul de amenintari pentru articolul in care povesteam cum o companie a incercat sa-i vanda mamei mele (si multor altor batrani) o saltea si niste oale pentru 16.000 lei.
El facea marketing pentru compania respectiva si era convins ca musai trebuie sa fi fost cumparat de competitie, nu era posibil DOAR sa mi se para o sarlatanie sa vinzi o saltea care cica vindeca toate lucrurile din lume. Sa o vinzi la un pret imens, sa o vinzi doar unor batrani si sa le mai si zici ca pot sa renunte la medicamente daca folosesc salteaua.
Initial am scris doar postarea aia. Dar dupa aia i-am multumit lu’ nenea cu o plangere la ANPC pentru firma respectiva. Alti oameni i-au dat si-n judecata. Capitalism √† la Romania.
Ulterior postarii mele, acelasi nene a platit alti bloggeri sa scrie articole pozitive despre salteaua companiei respective.
Web 2.0 à la Romania.

Prin 2015 o companie de recrutare asistenti medicali din Anglia ma contacteaza sa le fac reclama pe site si pentru fiecare asistent medical care e angajat care ma mentioneaza, mi-ar fi oferit un comision de referral de 50 lire. Le-am zis ca nu ma intereseaza, dar ma intereseaza sa aflu povesti ale altor asistenti medicali care au apelat la serviciile lor.
Nu au mai raspuns.

Saptamana trecuta ma contacteaza ULTRAPOLITICOS cineva de la VPL Healthcare, imi cereau sa le promovez o campanie pe blog si facebook.
I-am intrebat de ce as face-o, si am mentionat ca la un moment dat chiar era sa ajung in Anglia prin intermediul lor, dar am gasit o oferta mai buna.

Screen Shot 2018-08-10 at 22.50.23
Ce mi-au raspuns?
Screen Shot 2018-08-10 at 22.43.10

Vroiau sa ma “plateasca” cu sinergie in obiective de trafic si promovare pe “canalele lor de Social Media“.

BńÉejnebun?

Suntem in anul 2018. Toata lumea a auzit de web 2.0, a auzit de bloggeri, de social media si asa mai departe.

Nu ma asteptam sa-mi ofere cine stie ce SI ORICUM AS FI RESPINS OFERTA LOR* dar mi se pare nesimtire sa vii in ziua de azi la un necunoscut si sa-i ceri sa-ti promoveze compania si sa ii oferi praful de pe toba pentru asta.

Raspunsul meu:

Screen Shot 2018-08-10 at 22.48.14

Repet, din punctul meu de vedere, ca agentie de recrutare, sunt la fel de ok ca oricare altii. Cand am plecat eu in Anglia, aplicasem deja pentru PIN. Dar se oferisera sa ma sfatuiasca cu actele (cand vorbisem cu ei, deja aveam primul raspuns de la NMC, facusem actele bine fara ei), erau dispusi sa ma pregateasca pentru interviu (n-a fost cazul), ce promiteau ei, asta oferea angajatorul cand discutai cu el direct samd.
Faptul ca joburile pe care le ofereau ei in 2015 erau in locuri nu chiar placute (sectii cu probleme sau azile de batrani cu probleme de personal) nu e neaparat vina lor. Ei incearca sa te vanda unde pot, e treaba ta sa te interesezi unde mergi.

 

Dar chestia asta cu sinergia obiectivelor de trafic chiar m-a deranjat.

 

 

Si explicatia pentru *: Am pus mare valoare pe confidentialitate pe internet, nu am de gand sa-mi dezvalui identitatea pentru 3 bani sau colaborari in care nu cred.

Am lucrat in publicitate ani buni ca grafician. Stiu ca se poarta cross-promovarea asta, in loc sa dai vreun ban. Dar eu nu sunt interesat de asa ceva.
In caz ca mai vine cineva cu vreo propunere din asta in viitor.

no.gif

 

5 ani de blog

Imi zice wordpress-ul azi “La multi ani“.

A inceput totul ca orice blog – un jurnal al experientelor mele din timpul scolii. Cand l-am pornit, ma gandeam ca o sa ma opresc cand termin scoala si ma angajez. “Sigur n-o sa mai am timp de el.”

De fapt, chiar si-acum mai am timp de blogging, dar nu as ma scrie despre orice, oricand, oriunde. A trecut timpul si nu mai consider ca trebuie sa scriu despre orice mic lucru pe care l-am intalnit. Pentru asta am… facebook-ul. Aici au ramas doar articolele mai lungi. Articole cu o valoare un pic mai mare pentru mine. Multe dintre ele nici nu le mai promovez pe facebook.

Senzatia ciudata cauzata de faptul ca scriu ceva care apoi poate fi citit de oricine, din orice colt al lumii, nu a disparut si ramane prezenta si dupa atata vreme. Ce s-a schimbat este autocenzura mea. Daca acum 3-4 ani as fi scris cate o postare de 800-1000 de cuvinte dupa fiecare zi mai nasoala, sau o mini-postare despre orice chestie mai interesanta pe care o aflam, acum scriu cateva sute de cuvinte pe facebook si ma opresc. Si pe blog nu mai pun decat momentele mai importante, si doar o data la cateva saptamani.

Cel mai bizar este faptul ca stilul meu de-a scrie s-a schimbat. Si cerintele pe care le am de la mine insumi. Am 13 draft-uri de articole incomplete (de cateva sute de cuvinte fiecare), pentru ca pur si simplu nu am mai gasit vointa sa le continui si sa le dau o forma de care sa fiu multumit.

Profesoarele mele de limba romana din liceu mi-au zis tot timpul ca nu sunt un bun povestitor, pentru ca ma pierd in detalii si pierd atentia audientei mele repede. Nu s-au inselat. Poti sa iti constientizezi problemele oricat vrei. Poti sa te straduiesti sa folosesti retete de a scrie, sa etapizezi totul, sa folosesti cuvinte-cheie si tot felul de artificii pe care le gasesti pe net despre blogging. Dar nu poti invata sa fii creativ. Si lipsa creativitatii ma impiedica sa scriu constant lucruri interesante.

Alt aspect interesant este cel al “faimei” virtuale. Cu cat devii mai faimos, cu atat mai repede apar probleme nedorite.

De asta nu am investit in publicitate si nu cred c-o s-o fac vreodata. Desi sunt in cateva grupuri mari de asistenti medicali (romani), nu mi-am share-uit niciodata postarile acolo. Am primit si cateva propuneri de colaborare, le-am respins pe toate (cu o singura exceptie Рcu cei de la medijobs, dar un articol publicat in cateva luni nu  se cheama colaborare, ci mai degraba o excentricitate).

La ce ma gandesc eu: cu cat mi-ar deveni blogul mai popular mai rapid, cu atat ma expun mai mult la tipul de cititori care m-ar putea enerva. In afara de injuraturi si spam si ura, dupa o vreme s-ar inmulti cei care si-ar pierde timpul ca sa (incerce sa) se ia la cearta cu mine. Desigur, pot sa-i ignor, blochez si-asa mai departe. Dar de ce sa-mi pierd vremea cu asa ceva?

Atata timp cat imi pastrez anonimitatea si cresterea actuala a numarului de cititori pot fi mai linistit sa scriu ce vreau si cand vreau.

Eniuei, trebuie sa recunosc ca ma surprinde faptul ca imi pastrez dorinta de-a scrie.

Cand, la 18 ani, terminam liceul de informatica si dadeam la Cibernetica, cu siguranta nu ma gandeam ca la 33 ani voi fi asistent medical si imi voi documenta viata pe-un blog, vizitat de cateva mii de oameni zilnic.
Fara-sa-fi-realizat-nimic-special-in-viata!

Screen Shot 2017-09-27 at 23.42.40

Cine mai citeste bloguri in ziua de azi?

Am un scurt mesaj pentru putinii abonati prin e-mail ai blogului meu.
In primul rand, e clar ca intr-o lume dominata de facebook/instagram/twitter, blogurile sunt oarecum invechite.

Nu cred ca blogurile vor disparea, doar ca sunt convins ca trebuie sa se repozitioneze.

Frecventa postarilor mele aici a scazut in principal din cauza lipsei timpului sau a oboselii. Dar si din cauza faptului ca e inutil sa scriu cate o postare la 2-3 zile care ar fi citita de maxim cateva zeci de oameni in prima saptamana, cand pot sa scriu o postare de facebook care ar fi citita de cateva sute de oameni intr-o zi. Sau mai multi – daca pagina de facebook va continua “sa faca pui” in ritmul ultimelor saptamani.

Nu in ultimul rand, o postare de facebook primeste reactii mai repede si mai simplu decat o postare de blog.

Pe scurt, blogul meu va avea de acum incolo mai putine postari, dar ceva mai lungi, iar pagina de facebook (e vizibila in partea stanga a blogului) va avea mai multe postari, dar mai scurte.

 

Blogul va ramane modul in care imi documentez “calatoria” prin viata, dar o voi face un pic mai rar, atat.

Cele mai bune postari ale mele

Sau Incurcate sunt caile internetului

Pana ieri, cele mai multe vizite ale blogului intr-o zi le-am avut candva prin iulie anul trecut, chiar inainte de admiterile la facultati/postliceale pentru asistenti medicali. Un pic sub 800 de vizualizari. Media zilnica era pe la 600 in septembrie (cea mai buna luna), a scazut incet pana-n decembrie si apoi a inceput sa creasca (desi mi-a scazut numarul de postari si au venit sarbatorile).

Ieri am avut 2557 – 1504 pentru postul cu ad-ul pentru Norwegian, majoritatea absoluta venind de pe facebook.

Content-shmontent. Orice as scrie eu despre medicina, meseria de asistent medical sau viata in spitale n-o sa fie niciodata la fel de interesant ca… un simplu ad (creativ, ce-i drept). Oare ar trebui sa-mi reconsider alegerile in domeniul profesional? ūüôā

Pentru (proaspetii) vizitatori, iata cateva dintre posturile pe care mi-a placut sa le public in ultimii 2 ani:

– Imagini:

Dragostea nu poate invinge cancerul

Cateva poze interesante din domeniul medical 1 si 2

Cateva tomografii interesante

Fructe si legume scanate intr-un aparat de rezonanta magnetica

50 de informatii despre piele

Un alt ad excelent

Seria de fotografii Hungry Planet

Radiografie + fotografie

– Posturi (cat de cat) informative pentru cineva care ar vrea sa devina asistent medical:

Cum devin Asistent Medical

CUM A FOST ADMITEREA LA FACULTATEA DE ASISTENTI MEDICALI DIN CADRUL UMF ‚ÄúCAROL DAVILA‚ÄĚ IN 2014

Cum a fost admiterea la “buget” la Scoala Postliceala Fundeni in 2014

Cat castiga o asistenta medicala in Europa

La ce riscuri te expui ca Asistent Medical

De ce vrei sa devii Asistent Medical

Cat castiga un Asistent Medical in Romania

Recoltarea de sange – fiole, ordine si numar de inversiuni

Voluntariat la spital

– Experientele mele ca elev AMG in 2 schimburi de experienta in Europa:

2 saptamani in Elvetia

3 saptamani in Cipru

– Medicina (si nu numai):

Tratament… cu materii fecale

Ce se intampla daca iti injectezi mercur in sange

Masurarea temperaturii si termometrele cu infrarosii

Publicitatea, razboiul si malarioterapia

Mostenitoarea bogata, averea si asistenta medicala filipineza

Cum crede profesoara mea de nursing ca a aparut SIDA (si cate ceva despre HIV)

Thalidomide – o tragedie cauzata de un medicament

Cine este Andrew Wakefield si ce legatura are el cu imbolnavirile de pojar si oreion

Cum ajungi sa citesti despre ucigasi in serie pornind de la AVC

– Publicitate:

Doctorul-hemoroizi (sau din ororile fotografiilor stock) 1 si 2.

Eminescu, publicitatea si bolile venerice