Nimic nu te pregateste pentru asta

… dar te poti forta sa mergi mai departe.

 

In timpul scolii citeam mult mai multe lucruri legate de medicina decat acum.
Multe dintre postarile mele de-atunci erau mult mai interesante dpdv teoretic (in opinia mea). Atata doar ca toata teoria din lume nu face anumite lucruri cu nimic mai usoare. Esti (poate) doar ceva mai bine pregatit pentru anumite situatii.

Tin minte ca am citit despre stagiile durerii la bolnavi/rudele lor cu mare interes dupa ce tata a murit (de cancer pancreatic). Si a fost interesant sa gasesc paralele intre ceea ce s-a intamplat in cazul lui si modelul respectiv.

Cand lucram pe sectia de boli respiratorii aveam destul de multi pacienti suferinzi de BPOC. Majoritatea stiau sau intelegeau cumva ca vor muri, mai devreme sau mai tarziu. Am avut si alti bolnavi in grija in faze terminale. La naiba, primul pacient care a murit in grija mea a fost un filipinez cu cancer esofagian – inca tin minte foarte viu momentul cand a murit. Dar niciodata nu a trebuit sa fiu de fata atunci cand li se explica prima data faptul ca sufera de o boala terminala.
Niciodata nu a trebuit sa dau eu vestea asta.

La teatre intri intr-o mica bula. Nursingul aici e extrem de specific, si interactiunea cu pacientul e mult diferita fata de cea de pe sectie. Multi sunt extrem de speriati – dar vorbesti cu ei doar cateva minute, mare parte din ele fiind ocupate doar cu intrebari standard legate de procedura, identitate, consimtamant, alergii etc.
In cazuri mai rare, isi mai “incearca mana” la a relaxa sau calma pacientii extrem de speriati fiecare dintr-un teatru.

Dar ce am facut azi, nu am mai facut niciodata pana acum.

Joia a devenit ziua in care fac ginecologie. Ginecologie-oncologica, deci majoritar histerectomii mari sau ceva histeroscopii care preced histerectomii. Acum 3 saptamani nu a venit o pacienta. O romanca. Saptamana trecuta m-a rugat doamna chirurg sa o sun pe pacienta (luandu-i telefonul din softul nostru de evidenta a pacientilor) sa aflu de ce n-a venit si sa ma asigur ca vine azi la operatie.
Pacienta avusese o consultatie si o mica biopsie in ambulatoriu (plus analize si un IRM). Medicul era sigura ca e vorba de cancer, dar pacientei nu i se spusese inca asta echivoc. Era nevoie azi de o histeroscopie/cistoscopie cu biopsii pentru stadializare, apoi PET-CT si apoi probabil histerectomie si radioterapie si/sau chimioterapie.

Am vorbit atunci cu pacienta, m-am asigurat ca intelege ca e important sa vina azi la operatie. Apoi azi am fost in sala de operatie pana a inceput operatia (apoi am fost trimis in teatrul de urgente pentru alt caz). Am incercat pe cat posibil sa calmez pacienta.

Seara, inainte sa plece acasa, chirurgul a insistat sa discute cu pacienta si sa-i explice ce se intampla mai departe.

Era vorba de o femeie la 35 ani, cu 2 baieti, unul de 9 luni si altul de 9 ani. Om simplu, cu cunostinte extrem de limitate de engleza. Stia ca s-a plans de niste simptome, a ajuns la spital, i-au facut teste si “radiatii” si acum “o operatie ca sa ia niste carne de acolo”.

Habar-n-avea ca are cancer de col uterin.

Intai i-am tradus asistentei medicale care ii explica externarea si ce are de facut in caz ca se intampla postoperatoriu ceva in urmatoarele 2 saptamani.

Apoi, chirurgul, impreuna cu rezidenta ei, s-a chinuit sa-i explice clar ce are, ce trebuie sa faca mai departe si sa se asigure ca merge la testele care urmeaza si vine apoi la consultul de peste cateva saptamani.
Desi si-a terminat operatiile la 5, a asteptat aproape 45 minute ca sa pot pleca eu din teatrul de urgente (unde eram blocat) ca sa vin sa o ajut sa-i explice lucrurile astea.

Tin sa mentionez asta si pentru toti desteptii care se plang ca in NHS te trateaza lumea doar cu paracetamol si-atata.
Sunt departe de-a-i canta osanale unui sistem cu multe probleme, dar multora dintre chirurgii cu care lucrez aici chiar le pasa de pacientii lor, si NU II TRATEAZA CA PE NISTE BUCATI DE CARNE CARE TREBUIE SA LE DEA SPAGA.

Eniuei, pentru mine a fost o experienta trista cand trebuia sa traduc intre pacient si doctor si vedeam cum romancei i se schimba expresia de pe fata si ii dau lacrimile si teama ii patrunde fiecare coltisor al mintii.
Reactia in care incet-incet s-a apropiat de partenerul ei, l-a luat de mana si s-a lipit strans, pana s-a “ascuns” in el a fost cireasa de pe tort.
Un gest care pentru mine e o exprimare clara a afectiunii in relatia mea – un gest instinctiv de protectie/dragoste, folosit intr-un moment in care ii explicam in putine cuvinte faptul ca are o afectiune extrem de periculoasa… mi-a facut pielea gaina.

Apoi au mai urmat cateva intrebari, chirurgii au plecat, am ramas eu si am mai petrecut 5 minute incercand sa ii explic tot felul de lucruri care pareau atat de goale de continut, tot timpul cautand sa nu folosesc cuvinte infricosatoare: ca e un moment neplacut, ca e normal sa fii speriat, dar ca trebuie sa lupte cu sentimentele de deznadejde, ca trebuie sa incerce sa isi pastreze o viata normala – pentru a putea sa lupte mai departe, ca trebuie sa incerce sa manance normal, pentru a avea energie, dar ca trebuie sa se gandeasca sa-si aduca ceva familie s-o ajute cu copiii in urmatoarele luni, pentru ca va avea multe drumuri de facut. I-am escortat apoi pana la iesirea din sectie, incercand sa le adaug ca sunt pe maini bune, ca vor primi cel mai bun tratament disponibil in momentul actual.

Oare am zis suficient? Oare am facut prea putin? Oare am zis tampenii?

Nu poti decat sa-ti imaginezi ce-i trece prin capul unei femei in situatia ei. Cu 2 copii. La naiba, e de-o varsta cu sotia mea.

N-am avut nici 5 minute sa ma gandesc la asta, a trebuit sa ma intorc in teatrul de urgente, unde aveam alte lucruri de care trebuia sa ma ingrijesc. 1 ora m-am ingropat in munca.

 

Primul lucru pe care l-am facut dupa ce m-am schimbat  la final de tura a fost sa-mi sun sotia sa-i spun ca o iubesc.

Dragostea nu poate invinge cancerul.

Angelo a cunoscut-o pe Jen in august 2005, atunci cand isi depunea candidatura pentru un job de barman in Cleveland. Desi pentru el a fost dragoste la prima vedere, la inceput ea nu i-a impartasit sentimentele. Jen a plecat in New York, dar Angelo nu a putut-o uita. Au pastrat legatura, el a vizitat-o in NY iarna urmatoare si i-a marturisit tot ce simtea pentru ea. Dupa o perioada de relatie la distanta, el a vandut tot ce avea si s-a mutat in NY, unde a cerut-o in casatorie. Ea a acceptat. Toamna s-au casatorit

Peste doar 5 luni, ea a aflat ca are cancer la san. Dupa 7 luni grele, de tratament, medicul oncolog i-a spus ca este lipsita de celule canceroase in corp (“cancer-free”). Incet-incet, au incercat sa-si refaca viata impreuna, incercand sa uite perioada dificila de mai devreme.

Cand totul parea mai bine, peste doar cativa ani, la un control medical au aflat ca lui Jen i-a revenit cancerul, de data asta cu metastaze la ficat si in oase. A reinceput tratamentul. Viata lor s-a redus la un vartej de vizite la doctor, medicamente, tratament si efecte secundare.

Jennifer a murit dupa 1 an si jumatate de cand a aflat de faptul ca i s-a intors boala necrutatoare, la putin timp dupa 40 de ani.

Angelo i-a documentat boala sotiei sale prin fotografii, pe care le-a publicat pe un site, incercand sa sensibilizeze opinia publica la chinul prin care trec oamenii diagnosticati cu cancer la san. A infiitat si o organizatie non-profit, pentru a ajuta femeile care trebuie sa se lupte cu aceasta boala. Povestea lor, mai pe larg (+niste poze) pe site-ul mywifefightswithbreastcancer.org

Povestea lor a fost mediatizata intens anul trecut (parca inclusiv in Romania am vazut un articol despre povestea lor anul asta). Tin minte ca am vazut fotografiile lor prima data fix dupa un stagiu de practica la oncologie, primavara asta. Stagiu pe care n-am sa-l uit vreodata, desi a fost foarte scurt.

Mai fusesem la oncologie anul trecut, dar anul asta am vazut ultimele zile si ultimele ore din viata unei paciente de 30 si ceva de ani. Am fost pus sa ii iau tensiunea (“trebuie sa ii pun Manitol, deci sa fii atent cum o iei, da?“) cu o jerpelitura de tensiometru care nu se mai prindea bine de mult. N-o sa uit ca ma simteam ca un tampit stand acolo si chinuindu-ma sa ii gasesc pulsul la singura mana accesibila, folosind o manseta care nu se prindea, cu o asistenta care imi zicea “ce, nici atat nu stii sa faci?” si cu prietenii fetei in jurul meu, care numai de un idiot care s-o chinuie in plus nu aveau nevoie in momentul ala. Tin minte ca i-am luat tensiunea ajutat de unul dintre ei (care a tinut manseta aia, pe post de “arici” uman). Si ca a fost cea mai prost luata tensiune din scurta mea “cariera”.

Am revazut imaginile azi, din intamplare. Sunt la fel de impresionante.

Toate drepturile pentru imagini apartin lui Angelo Merendino.

“Confesiunea” unui oncolog

Am un fost coleg de liceu care acum a devenit medic oncolog. L-am mai mentionat de cateva ori pe blogul meu.

Ieri, un cunoscut (comun) a share-uit un articol tampit de pe net, numit “De ce medicina nu va permite vindecarea cancerului”. O porcarie presarata cu teorii conspirationiste, pseudostiinta si sfaturi idioate (de genul “think happy thoughts and you won’t get cancer”).

Care a fost raspunsul amicului meu? Citez:

Eu insumi, ca medic oncolog, pot sa confirm ce scrie in acest articol si faptul ca acest lucru s-a extins si in Europa si in lumea toata: eu ma duc anual, ba chiar de mai multe ori pe an, la intalniri si congrese de mare amploare, cu diversi specialisti de peste tot, si cam numai asta discutam in fiecare curs sau prelegere: cum sa tinem oamenii cat mai bolnavi cat mai mult timp, ca ei sa cotizeze intr-un fond din care companiile, farmaciile si medicii se imbogatesc pe zi ce trece; in acelasi timp trebuie sa ii tinem la distata de informatii pe cat de simple pe atat de valoroase, cum ca respectivul cancer se vindeca usor si practic fara medicamente, doar cu diverse ceaiuri sau gandire pozitiva.

E o munca enorma sa intri mereu pe internet sau sa apari la televizor si sa combati toate stirile si postarile care salveaza omenirea si de cancer si de lacomia companiior farmaceutice, prin lucruri atat de simple si de eficiente ca tinctura de spanz, extractul de curcumina, gemoterapia, reiki sau alte minuni din acestea! Dar totusi o facem, caci de, din altceva nu avem din ce sa traim. Adica am tras cam jumatate de viata de munca si toceala, examene, stresuri si neajunsuri, dupa care am constatat ca… vezi Doamne, medicina e o minciuna si ce facem noi e inselatorie. Dar altceva nu stim sa facem, si decat sa ne reprofilam, mai bine ii dam inainte cu conspiratia mondiala.

Ca atare deci, mai ales celor care, sa zicem, nu inteleg sarcasmul, le fac urmatoarea recomandare: daca aveti vreodata nevoie de medic, mai ales daca se pronunta cuvantul “cancer“, sa nu cumva sa mergeti ! Luati asigurarea medicala si dati-i foc, iar apoi: fuga la biserica si/sau la plafar!

Cand trebuie sa te duci la doctor daca ai o alunita?

Americanii au o obsesie cu acronimele. Obsesie nu fara substanta – acronimele sunt foarte utile pentru a retine termeni medicali/boli/simptome.

In cazul screening-ului alunitelor pentru melanom, acronimul este ABCDE si este surprinzator de precis. N-o zic eu, o zic studii clinice.

Ce avem:

A – asymmetry; Daca tragi o linie imaginara prin mijlocul unei alunite si cele 2 jumatati sunt asimetrice, avem 1 semn

B – border; Daca marginea unei alunite este crestata sau dantelata, avem un al doilea semn.

C – color; Daca alunita are mai multe culori (in special maro inchis, negru sau cafeniu – dar si alte culori), avem un al 3-lea semn

D – diameter; Daca alunita are un diametru mai mare de 6 mm, atunci avem un al 4-lea semn (dar asta nu inseamna ca melanomul nu poate fi si mai mic, daca e descoperit timpuriu)

E – evolution; Daca alunita isi schimba culoarea, marimea, forma sau inaltarea de la nivelul general al pielii, avem un al 5-lea semn.

Daca observati mai multe (sau toate) semne enumerate mai sus, ar fi bine sa va programati la un consult la un doctor.

drepturi imagine: JAMA.

Cum schimba titlurile senzationale o stire

Pe 13 mai, revista medicala a clinicii Mayo din America (o entitate medicala non-profit care investeste foarte multi bani in cercetare si care trateaza cazuri medicale dificile de multi ani) publica un articol numit “Remisia cancerului diseminat dupa tratamentul viral oncolitic sistemic“.

Acest titlu a fost preluat de presa internationala, cu titluri de genul:

Woman’s cancer killed by measles virus in unprecedented trial (WaPo)

Mother cured of cancer after being injected with enough measles vaccine for 10 MILLION people (Daily Mirror)

Massive dose of measles virus kills cancer cells (The Telegraph)

Could measles cure cancer? Experimental virus treatment leaves 49 year old woman in complete remission (Daily Mail)

Early promise, and caution, in measles virus cancer therapy (Reuters)

Woman’s cancer wiped out by measles virus (FoxNews)

Measles virus used to put woman’s cancer into remission (CNN)

Preluate de romanasi:

Prima data in instorie, oamenii de stiinta au vindecat un cancer cu ajutorul unui vaccin rujeolic (antena3)

Cancer vindecat cu rujeola (ziuadeiasi)

Care e adevarul? E in articolul initial, poate sa-l citeasca oricine.

Virusul rujeolei este un paramyxovirus (RNA-virus). Glicoproteinele de pe suprafata lui (hemaglutinina si proteina de fuziune membranara: H si F) se leaga de 3 receptori membranari din celulele umane. Unul dintre acestia este proteina complement CD46, care este exprimata in cantitate foarte mare pe celulele umane de tip mielom, facandu-le anormal de susceptibile la infectia (urmata de distrugere) cu acest tip de virus.

Mielomul este un tip de cancer in care celulele albe de tip plasmocite devin anormale. In mod normal, ele secreta cantitati mari de anticorpi, cu care corpul lupta cu infectiile. Celulele anormale incep sa se multiplice anormal. Aceste plasmocite anormale se numesc celule-mielom. In timp, se strang in maduva spinarii si pot distruge oase. Se pot strange in oase – cauzand mielom multiplu. Mielomul multiplu poate afecta si alte tesuturi si organe, cum ar fi rinichii.

Mielomul multiplu raspunde bine la anumite tipuri de terapii medicamentoase, doar ca nu exista inca un tratament vindecator, mielomul adaptandu-se la tratament si revenind in timp.

Doctorii americani au folosit un virus modificat genetic al rujeolei (MV-NIS), derivat dintr-o tulpina (atenuata) a virusului care e folosita pentru vaccinarea oamenilor antirujeola. Acest virus a fost adaptat sa creasca pe celulele cancerigene umane si apoi a fost modificat genetic sa exprime o proteina de transport a iodului (codata de o gena “furata” din glanda tiroida umana) pentru a putea urmari non-invaziv progresul virusului in corpul uman, prin injectarea cu ioni de Iod radioactiv si apoi vizionarea prin SPECT-CT.

Pentru mine, numai partea asta suna SF.

Cele 2 paciente pe care s-a facut tratamentul erau in stagiul in care tratamentul standard nu mai era eficient. Moartea era iminenta. Una dintre ele avea o tumoare (plasmacytoma) mare la nivelul craniului, cealalata avea multe mici tumori diseminate. Nici una nu fusese infectata cu virusul rujeolei inainte, ceea ce insemna ca nu aveau anticorpi antirujeola in corp.

Ambelor paciente li s-au administrat 100 de miliarde de unitati de virus modificat generic (echivalentul a 10 milioane de doze de vaccin). Se stia din experimente pe soareci ca doza trebuie sa fie mare pentru un efect de durata, de asta s-a incercat o hiperviremie.

Ce s-a intamplat dupa tratament? Evident, ambele paciente au avut imediat semnele si simptomele unei infectii respiratorii (cum se prezinta rujeola la inceput). Ce s-a intamplat apoi?

Pacienta 1 a avut un raspuns mai bun la viroterapie – tumora mare din frunte i-a scazut si toate analizele aratau o remisie totala a mielomului multiplu. Dar dupa 9 luni a avut semne de revenire a cancerului si a reinceput tratamentul local cu radioterapie.

Pacienta 2 a avut rezultate mult mai putin imbucuratoare, dupa 6 saptamani de stagnare, mielomul multiplu a dat semne ca a reinceput sa se multiplice. Nu stim mai multe despre starea ei (probabil a murit).

Tratament revolutionar? Da. Vindecare? Nu, cu siguranta NU. Cel putin nu inca.

Cand i-am sus de cazul asta prietenului meu din liceu, acum medic oncolog, mi-a zis “un caz nu inseamna prea mult si oricum, trebuie sa treaca mult timp ca sa poti considera un tratament drept eficace – toate tratamentele oncologice trebuie sa treaca testul timpului, asa e cancerul“.

Mai multe informatii si pe blogul cancerresearch UK.

Copyright poza – Jorge Cham.

Apropo de poza, sotia mea imi spunea ca “in statistica, la corelatie, p=0,56 (ca in poza) arata un studiu lipsit de semnificatie statistica“. 🙂

Ce ai face daca ai fi diagnosticat cu cancer?

“sa fiu pus fata in fata cu propria-mi mortalitate a schimbat, intr-un fel, si nimic si totul. Inainte de-a-mi fi diagnosticat cancerul, stiam ca voi muri intr-o zi, dar nu stiam cand. Dupa diagnostic, stiam ca voi muri intr-o zi, dar nu stiam cand. Dar acum o stiam intr-un mod acut.”

Tocmai am citit un articol care rascoleste ceva in tine – mai ales daca ai avut pe cineva in familie care a murit de cancer (sau daca ai fost diagnosticat cu cancer).

E scris de un medic neurolog de 36 de ani, diagnosticat (acum 8 luni) cu cancer pulmonar cu metastaze. Pentru cine nu stie ce inseamna asta si n-are chef de statistici, asta inseamna ca e inoperabil si ca tratamentul poate insemna mai mult rau decat bine. Inseamna ca ai 10% sanse sa supravietuiesti 5 ani si ca, dupa 8 luni de la diagnosticare, cam 50% dintre pacienti mor.

Neurologul asta face parte dintre pacientii care fac cancer pulmonar FARA sa fi fumat vreodata. Dintre cei care il fac inainte de 40 de ani, nu la +60. Culmea, face parte si dintre cei care sunt diagnosticati in faza terminala, cand cancerul a metastazat deja si medicina moderna nu mai are prea multe arme in lupta cu boala.

A ajuns, de pe o zi pe alta, din doctor care diagnosticheaza si trateaza tumori neurologice, un alt pacient care este tratat de un oncolog.

Desi toata educatia lui ii spune sa nu se bazeze pe statistici, desi oncologul care-l trateaza i-a recomandat sa nu citeasca nimic despre asta, el tot a “gustat din fructul oprit”. E imposibil sa nu vrei sa afli cat mai ai de trait.

Acum tocmai se intoarce la munca, la 8 luni de la diagnosticul initial. Se simte un pic mai bine, totul multumita unui tratament inovativ tintit genetic. Nu stie cat mai are de trait, dar nu poate sa se opreasca din trait doar pentru ca stie ca va muri. Se ghideaza dupa un citat pe jumatate uitat, al lui S. Becket “I can’t go on. I’ll go on.”.

Cand tata a fost diagnosticat cu cancer pancreatic, primul lucru pe care l-am facut a fost sa citesc cat mai mult despre acest tip de cancer. Cand operatia a esuat, stiam ca nu mai are mult de trait. Din pacate, in cazul lui, statisticile au fost 100% precise, a murit fix la 1 an de la diagnosticare.

Oricat de mult m-am straduit sa nu cred in statistici, oricat de multa gandire pozitiva am avut, oricat de mult m-am straduit sa-i ascund statisticile sau sa-i dau motive de a fi optimist (ajungand chiar la minciuni), cancerul a continuat sa-si faca treaba lui insidioasa in corpul lui.

Dar in toata aceasta perioada mi-am tot propus sa fac asta si aia si asta impreuna cu el. Dar amanam pentru “cand va fi bine”. In primele luni isi revenea dupa operatie. Apoi era slabit de chimioterapie. Apoi parea ca se simte mai bine. Ne facusem tot felul de planuri fantasmagorice despre unde sa mergem cu el “cand va fi mai bine si va fi cald afara“. Dar boala s-a intors. N-am apucat sa mai facem mai nimic.

Sper ca mi-am invatat lectia. Daca eu as fi diagnosticat cu cancer, cred ca n-as mai amana nimic pentru mai incolo si as face, pe cat posibil, tot ce am zis ca voi face “candva in viitor”…

Oare as reusi asta?

Folosirea inteligenta a unui virus pentru a trata un tip de cancer

Cum inscrii un pacient intr-un test clinic (clinical trial) pentru un tratament cu un medicament experimental in Romania? (1)

Mentiune: NU sunt doctor, nu sunt (inca) nici macar asistent medical, nu dau nici un sfat cu valoare de lege. Doar impartasesc un pic din experientele mele (bune, rele, gresite sau nu), poate asta va ajuta vreodata pe cineva.

Raspunsul cel mai corect (azi, 22.08.13): foarte greu!

In primul si in primul rand, trebuie sa te documentezi foarte bine pe marginea tipului de cancer de care sufera pacientul, tipuri de tratament si durata de viata asteptata pentru pacient, in functie de diagnosticul facut. O relatie buna cu medicul oncolog e foarte importanta aici. Daca nu e vorba de tine, personal, ca ‘apartinator’ (ruda) ajungi foarte greu la un medic oncolog (inclusiv cel care iti trateaza ruda). Numarul de pacienti este foarte mare iar numarul de oncologi (si sectii de oncologie) e prea mic – asta in Bucuresti, cel putin.

Anumite tipuri de cancer au o rata de supravietuire si de tratare (chirurgie + citostatice + radioterapie) destul de buna. Altele sunt o condamnare la moarte, inceata si dureroasa.

Oricum ar fi, sfatul meu (de ruda de om bolnav de cancer) este sa il duceti pacientul cat mai repede la un oncolog. Trimitere de la medicul de familie – hop cu el la oncolog. Daca e un tip de cancer operabil chirurgical, primul consult de specialitate poate fi la un chirurg (preferabil unul cu experienta in operatii de rezectie de tumori). Aici va ajuta foarte mult sa aveti vreo cunostinta ‘in sistem’ – pentru a ajunge mai repede si mai usor la cineva ‘mai priceput’. Daca tumoarea poate fi operata – si chirurgul va sfatuieste sa o faceti, cu cat se opereaza mai repede, cu atat mai bine. Evident, orice operatie majora are riscuri – trebuie sa le luati in calcul si sa luati decizia impreuna cu ruda (face sau nu operatia). Postoperator, la aproximativ 1 luna, se poate incepe tratamentul.

Daca tratamentul nu mai este eficient dupa o perioada de timp (starea pacientului se inrautateste, markerii tumorali cresc, tumora creste), puteti cere o eventuala a doua parere. Va va fi greu sa luati carnetul cu tratament de la primul medic oncolog.

Oricum ar fi, in momentul asta trebuie sa luat in calcul si daca pacientul mai are mult de trait in starea actuala (cu un tratament din ce in ce mai ineficient, dar care este in acelasi timp toxic). Aici intervine posibilitatea cautarii unui tratament inovativ, netestat inca si nepus pe piata.

Pe de o parte, aveti certitudinea ca tratamentul actual (cu rele, cu bune) nu va mai stopa mult timp incetinirea evolutiei cancerului. Ceea ce poate duce doar la o singura concluzie: moartea. Imi pare rau s-o zic, dar asta e adevarul pentru 99% din cazuri. Pe de alta parte, e foarte posibil ca noul tratament sa omoare pacientul mai repede. Fiind vorba de medicamente aflate in faza experimentala, efectele adverse si toxicitatea la oameni nu sunt inca perfect cunoscute. Luati si asta in calcul.

Daca ati luat, intr-un final, decizia sa inscrieti pacientul intr-un test clinic pentru un asemenea tratament, sfatul meu este sa vorbiti totusi cu medicul oncolog care l-a tratat pana acum. E foarte probabil sa stie unde si cand se fac asemenea teste clinice in Bucuresti. Nu in ultimul rand, v-ar spune ce sanse are sa fie inclus intr-un asemenea test clinic, in functie de starea sanatatii lui/ei.

• Institutul Oncologic Bucuresti (“Fundeni“) e un inceput. Numere de contact se gasesc pe site. Puteti incerca si la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.

• Problema e ca, desi sunt multe teste in diverse spitale, pentru diverse boli, e posibil sa nu existe un asemenea test acum, in Romania. Puteti cauta si in afara informatii. Daca pacientul mai rezista la stresul calatoriei cu avionul (ceea ce e posibl sa nu mai fie cazul), puteti incerca in UK sau in Franta.

• Am si 2 linkuri cu o parte din studiile clinice care au loc acum in Bucuresti (in engleza):

Bucuresti / Bucharest

Pentru moment, articolul e incomplet. Zilele astea abia sper sa ajung sa vorbesc cu niste responsabili de teste clinice si sper sa primesc niste raspunsuri mai clare.

“The emperor of all maladies” – o carte excelenta despre cancer si lupta cu cancerul

N-am ajuns la cartea asta pe cont propriu. Mi-a fost recomandata de un prieten bun, al carui parinte a suferit de pe urma aceluiasi tip de cancer de care sufera si tatal meu. Ca si mine, a vrut sa afle cat mai multe despre boala in sine, factori declansatori, ereditate, tratamente samd. Am mai pomenit ceva despre ea acum 1 luna.

Cartea este scrisa intr-un stil un pic diferit. Nu este un tratat stiintific, nu este un manual medical despre cancer si tratamentul lui, nu este nici o culegere de situatii medicale si de relatari ale luptei cu cancerul ale unor diversi pacienti. Este un pic din toate, la un loc, accentul fiind pus pe lupta oamenilor pentru a invinge aceasta maladie.

Partea stiintifica este tinuta la un minimum, explicatiile sunt facute pentru mase. Volumul se vrea o biografie a cancerului. O istorie a lui si a cautarii anveoioase a unui tratament pentru el, din cele mai vechi timpuri si pana azi.

Cartea incearca sa demistifice anumite idei des intalnite printre oamenii din ziua de azi:

– cancerul nu este o boala ‘moderna’; numarul mult mai mare de cazuri de cancer descoperite in ziua de azi si rata crescuta a mortalitatii cauzata de cancer vin si din cauza faptului ca oamenii traiesc mult mai mult decat acum 100 de ani. Evolutia medicinei si a conditiilor de trai au permis eliminarea sau minimizarea efectelor pe care alte boli le aveau asupra duratei vietii oamenilor.

– exista o stransa legatura intre varsta inaintata si incidenta cancerului, dar anumite tipuri de cancer pot afecta selectiv mai rapid persoanele tinere sau foarte tinere, dintr-o multitudine de cauze. Leucemia, de exemplu, este pentru multi oameni o boala ‘a copiilor’. Asta este o idee raspandita de Hollywood. De fapt, realitatea este ca doar 10% dintre cazurile de leucemie diagnosticate in SUA apar la oameni de sub 20 de ani.

– exista peste 200 de tipuri diferite de cancer care afecteaza omul.

– in functie de tipul de cancer luat in calcul si stagiul cancerului la momentul diagnosticului, tratamentele disponibile pot oferi vindecare in proportie de (aproape) 100% sau pur si simplu o prelungire a vietii pentru o anume perioada (in anumite cazuri, foarte scurta). Multi pacienti nu realizeaza acest lucru. O fi bine, o fi rau?

Precum ziceam, cartea face o biografie a cancerului. Cele mai vechi mentiuni ale cancerului apar in nise scrieri egiptene, in 3000 i.Hr. Exista marturii scrise despre Imhotep, Cancelarul faraonului Djoser si mare preot al lui Ra, unul dintre primii doctori (cunoscuti) ai istoriei umane, in care se mentioneaza interactiunea acestuia cu niste pacienti care aveau diverse tumori. Hippocrate descrie mai multe tipuri de cancer si il numeste karkinos (crab). Celsus traduce denumirea in latinescul cancer si recomanda excizia prin operatie. Pentru aproape 1000 de ani, presupunerea lui Galenus “cancerul este cauzat de un dezechilibru al umorilor negre din corp” (umori imposibil de localizat), alaturi de propunerea de tratament prin purgative ramane regula de baza in tratamentul cancerului. Renasterea aduce o noua dorinta de cunoastere printre oameni. Autopsiile permit demistificarea conceptului de ‘bila/umoare neagra’. Pana in secolul XVIII nu se mai formuleaza multe teorii in privinta cancerului.

La sfarsitul secolului XVIII, 2 medici englezi afirma pe baza observatiilor proprii ca exista o legatura intre tutun si cancerul la nas si intre meseria de cosar si cancerul la scrot. Apare pentru prima data conceptul de substanta carcinogena. In secolul XIX, avansul in tehnica chirurgicala (anestezia) permite unor chirurgi sa experimenteze cu chirurgia radicala de extirpare a cancerului. Pe baza observatiilor medicale, se presupune ca recidiva cancerului (la san) vine de la extirparea incompleta a tesuturilor cancerigene. Se ajunge la inceputul secolului XX la operatii grotesti, in care unei femei i se extirpa sanul, muschii pectorali si toti ganglionii din zona pieptului.

Pana la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial nu apare vreun tratament non-chirurgical pentru cancer. Un vizionar, Sidney Farber este primul om care face legatura intre capacitatea celulelor canceroase (mai precis – din leucemie) de a se inmulti necontrolat si rolul acidului folic (vit. B9) in diviziunea celulara si in special in crearea de celule rosii. El a gandit logic. Daca acidul folic ajuta organismul sa-si recreeze celulele rosii si albe, antagonistul acestei substante va inhiba multiplicarea necontrolata a celulelor albe (ca in leucemia acuta limfoblastica). Acest tratament a oferit initial doar prelungirea vietii micilor pacienti cu cateva luni sau cativa ani. Dar a deschis drumul pentru cercetarea asidua a folosirii unor alte substante chimice pentru lupta cu cancerul. Si chiar vindecarea unor copii care inainte erau condamnati la moarte.

Multe dintre ‘tratamentele’ chimoterapeutice din anii 1950-2000 se bazau pe substante extrem de toxice pentru corpul uman, care ucid cu precadere celulele predispuse la multiplicare necontrolata (dar si celulele sanatoase). Perioada Razboiului Rece este marcata si de evenimente medicale, ca Razboiul Impotriva Cancerului, declarat de Robert Nixon. Un razboi care n-are finalitate nici in ziua de azi, dar care a permis nenumarate mici victorii ‘de moral’ pentru niste pacienti care acum nu mai mult de 50 de ani erau condamnati la moarte.

Cu ajutorul cresterii cunostintelor despre genetica, a Proiectului Genomului Uman, a intelegerii felului in care celulele canceroase se inmultesc, oamenii de stiinta lucreaza acum la proiecte ambitioase de mapare a genomului cancerului si de creare de tratamente tintite special pe inhibarea anumitor gene sau procese care permit celulelor canceroase sa se multiplice.

Cartea se incheie cu 2 exemple de acest fel: Herceptin si Gleevec.

Cartea povesteste cu mult aplomb lupta plina de ingeniozitate pe care oamenii au dus-o pentru a invinge maladia care nu poate fi invinsa. Multe din cunostintele medicale fiziopatologice pe care le avem in ziua de azi sunt datorate luptei cu cancerul. O recomand oricui vrea sa stie un pic mai multe despre cancer.

Ca o mica concluzie proprie: Cercetarea, sintetizarea si studiile pre-aprobare pe pacienti pentru cele 2 medicamente mentionate mai sus au costat peste 1 miliard de dolari. O cura de 1 an (care NU vindeca pacientii) costa intre 50.000 si 100.000$ (in functie de tara unde locuiesti). Profitul pentru cele 2 companii care au creat cele 2 medicamente se ridica prin 2012 la cateva miliarde de $ anual. Articole ca asta au un alt inteles dupa ce stai sa te gandesti un pic. Lupta cu cancerul a devenit in zilele noastre o lupta pentru profit, cu rezultate secundare fericite din cand in cand (prelungirea vietii unor oameni bolnavi).

Medicina si cancerul

Primul studiu care a dovedit fara tagada legatura directa dintre fumat si cancer a fost facut pe doctori – in Anglia. La sfarsitul anilor ’40, nationalizarea Sanatatii a dus la crearea unui Registru al Medicilor din Anglia. Primeai licenta de doctor, trebuia sa te inscrii in Registru. Cand murea un doctor, intotdeauna era anuntat Registrul – cu cauza mortii inclusa. 2 doctori, Doll si Hill au trimis scrisori catre toti membrii Registrului Medicilor Englezi in 1951, in care-i rugau sa completeze un chestionar in care erau intrebati daca fumau sau nu si cat de multe tigari fumau. De fiecare data cand murea un doctor care a raspuns la chestionar, cei 2 se interesau de cauza mortii acestuia. Prima concluzie: in 29 de luni de la completarea chestionarelor, din cei 789 de medici morti, 36 au murit de cancer la plamani. Toti 36 erau fumatori. Studiul a continuat pana in 2001, concluziile lui fiind evidente:

– fumatul scade durata medie de viata cu pana la 10 ani

– mai mult de 50% dintre fumatori mor de o boala cauzata direct sau indirect de fumat.

[…]as cigarette consumption escalated into a national addiction, it became harder and harder to discern an association with cancer.[…] when a risk factor for a disease becomes so highly prevalent in a population, it paradoxically begins to disappear into the white noise of the background. […] If nearly all men smoked, and only some of them developed cancer, then how might one tease apart the statistical link between one and the other?
[…] In the 1920s, when Evarts Graham, the renowned surgeon in St. Louis who had pioneered the pneumonectomy (the resection of the lung to remove tumors), was asked whether tobacco smoking had caused the increased incidence oflung cancer, he countered dismissively, ”So has the use of nylon stockings.”

The Emperor of all Maladies – A biography of cancer, de Siddhartha Mukherjee

Citesc de cateva saptamani o carte excelenta. Daca as avea mai mult timp liber, as fi terminat-o de mult. Un indian cu licenta in Biologie (Stanford University), Doctorat in Imunologie la Oxford si apoi cu titlul Doctor in Medicina obtinut la Harvard Medical School s-a hotarat sa scrie o biografie a cancerului. O istorie a cancerului, de la cele mai vechi cazuri despre care s-au pastrat documente sau relatari scrise pana in ziua de azi.
Este o istorie in care citesti despre supozitii, superstitii, prostie, ingeniozitate, cruzime si mult noroc in diagnosticarea si tratamentul cancerului.

E incredibil cat de putine se stiau despre cancer acum nu mai mult de 30 de ani. Daca stau sa ma gandesc la faptul ca multi dintre profesorii care predau Medicina la facultati si-au format bazele cunostintelor medicale acum 30-40 de ani, e foarte posibil ca multor tineri studenti la Medicina sa li se predea de multe ori niste absurditati, de mult infirmate. Bine, e o supozitie argumentativa de-a mea, sper sa ma insel.
Oricum ar fi, mi se pare incredibil ca in randul tinerilor studenti/rezidenti/viitori doctori avem un procent important de fumatori inraiti.
Nu inteleg cum poti sa studiezi Medicina in secolul 21 si sa fii in continuare fumator de 1 pachet/zi.

Daca trecem peste faptul ca pana in anii ’80-90 multa lume din Romania nu stia sau nu credea ca e posibil sa existe vreo legatura intre fumat si diverse tipuri de cancer, in zilele noastre suntem bombardati zilnic cu mesaje de avertizare in privinta efectelor negative ale fumatului iar imagini care incearca sa genereze frica de efectele nocive ale fumatului sunt vizibile peste tot. Cu toate acestea, avem o gramada de fumatori in Romania. 45% dintre orasenii romani cu varsta peste 18 ani fumeaza minim 5 tigari pe zi. Daca tigarile ar fi mai ieftine, ar fuma mai mult.
”Romanii care se gandesc sa renunte la fumat, considera drept principal motiv costul tigarilor, in procent de 32% si secundar, in proportie de 31% motivele de sanatate.”

Ok, multi romani nu-si pretuiesc prea mult sanatatea. Dar si cei care ii vor trata sunt la fel? Cum poti sa vezi live cum arata un plaman de fumator si sa fumezi in continuare?

Dintre colegele mele de grupa, cam 50% sunt fumatoare. Dintre cele sub 30 de ani, procentul e aproape de 80%. In scoala, procentul e asemanator. Prin spitalele in care am facut practica, procentul de fumatori intre asistente mi s-a parut mai mic (pe undeva pe la 30%). Oricum e foarte mare, mai ales ca procentul asta era la fel si la cei de la chirurgie. Printre medicii specialisti/primari, parca procentul e ceva mai scazut. Dar printre rezidenti si studenti e jale.

This slideshow requires JavaScript.

Puseu de corectitudine

Textul asta l-am scris la nervi, acum 3 zile. Nu pot sa zic ca judec situatia altfel “la rece”, acum.

PUSÉU, puseuri, s. n. Manifestare bruscă și puternică (însoțită de ridicarea temperaturii) a unei boli; acces. ♦ Fig. Izbucnire, elan, vervă, exuberanță. – Din fr. poussée.

Am un fost coleg de liceu. Baiat foarte destept. Fiu al unui doctor casatorit cu o asistenta. Din clasa a 9-a a stiut ca vrea sa se faca doctor. A intrat la UMF, a terminat-o. Acum e la sfarsitul rezidentiatului. Va fi oncolog.

Primii ani de rezidentiat si contactul zilnic cu MOARTEA l-au transformat intr-o epava. A ajuns sa fumeze foarte mult. Aproape 1 pachet de tigari pe zi. Era un om intr-o forma fizica de invidiat in cursul facultatii. La 27 de ani avea o (nu mare, e adevarat) burta vizibila si a inceput sa cheleasca (nu mult, dar vizibil). Intre timp s-a mai calmat. Si-a regasit echilibrul intern. Sau s-a fortat sa si-l gaseasca. E din nou intr-o forma fizica destul de buna. De tigari nu s-a lasat, dar le-a mai redus numarul.

A facut 1 semestru din rezidentiatul lui (mai precis vreo 6 luni) intr-o tara cu apa calda (unde se vorbeste limba lui Molière), la un spital de oncologie. A vazut cum e sistemul in afara. Dar s-a intors.

La o discutie mai cinstita cu el acum cateva luni, imi spunea ca n-are de gand sa plece din tara. Cand isi va lua primariatul, daca va gasi un post de medic primar la noi, va fi cel mai probabil aranjat pe viata (gasirea unui post presupune o alta șpagă foarte mare data unde trebuie). Nici el nici profesorul lui NU conditioneaza ingrijirea medicala de primirea unei sume de bani. Dar primesc bani (profesorul mai mult si mai des, el… mai rar si mai putin). Adica ȘPAGĂ.

Un bolnav diagnosticat cu ‘tumoră la organul X‘ este extrem de darnic fata de doctori si asistente. Asta am vazut chiar eu in practica – inclusiv in ultimele zile -, am vazut si in cazul din familia mea. Asta imi spune si amicul asta. Majoritar este vorba de persoane de 60-70-80 de ani. Nu stiu prea multe lucruri – dar cam toti se tem de moarte. Toti spera ca un doctor ii poate salva. Multi ‘ung’ doctorul, poate-poate asa vor primi ingrijire mai buna si se vor insanatosi. Si mai departe – pe asistentele care le administreaza citostaticele. Ma rog, aici e o discutie lunga, o pastrez pentru mai incolo, dupa inca 1-2 ani de viata in spitale.

Ideea e ca acest coleg de-al meu n-are absolut nici o problema cu a lua ȘPAGĂ. Considera ca nu ii face nici un deserviciu spitalului unde lucreaza. Considera ca nu e o problema atat de mare de etica. E platit cu bani putini, deci trebuie sa-si rotunjeasca cumva veniturile. Discutabila logica, dar o accept. N-am inima sa condamn pe cineva care invata 11 ani pentru a fi platit ca medic primar cu aproximativ 1800 lei + bonuri de masa. N-am facut-o niciodata, n-o s-o fac vreodata. Repet, e vorba de primirea unei șpăgi ca MULȚUMIRE, nu o plata ceruta pentru oferirea un serviciu medical (inca o data platit, practic, prin asigurarile de sanatate colectate toata viata ta).

La o discutie despre principii, in schimb, mi se pare ca omul asta nu poate emite vreo opinie. Iei șpagă, etica ta scârțaie. Nu exista discutie.

Se aduce in fata acestui medic un caz. Un pacient (al unui alt medic primar oncolog) are un marker tumoral care a crescut dupa 6 luni de tratament. Primul medic a recomandat un consult chirurgical/o operatie, desi pacientul a trecut prin aceeasi operatie majora inainte de a incepe tratamentul cu citostatice – la finalul careia Medicul primar chirurg (mare profesor, sef de comitete și comiții) a declarat tumora inoperabila. Pacientul s-a panicat. Stie ca tipul de cancer de care sufera e considerat netratabil. Stie ca o variatie mare in plus a unui marker tumoral nu poate insemna ceva bun. Stie ca tumora i-a fost declarata inoperabila. Daca medicul oncolog ii sugereaza sa se opereze din nou, isi da seama ca situatia e proasta.

Aici intervine rolul amicului meu. I se propune sa il consulte (el sau profesorul lui) pe pacientul cu pricina. Cum cazul e evident terminal – si chiar el a recunoscut ca cel mai probabil pacientul va muri in curand – i se cere sa spuna o minciuna alba. “Domnule, nu trebuie sa va ingrijorati din cauza acestui marker tumoral, e normal sa creasca, urmati-va tratamentul si starea dumneavoastra poate se va imbunatati”. In principiu, sa-i redea increderea pacientului si sa-i ofere de 2 lei speranta. Spunand si o minciuna intre timp.

“Ma, nu pot face asta, nu e etic si nu e deontologic“.

Sa-i dai o mica speranta unui pacient spunand o minciuna nu e etic, dar sa primesti ȘPAGĂ este?

Privind din exterior, mi se pare un mare ipocrit. Daca as fi in situatia lui, nu stiu ce as face.