Drama inutila

Calmul nu e intotdeauna punctul forte al unor chirurgi. Desi e o meserie in care calmul se invata (vrei, nu vrei), nu stiu cum se face ca mai dau din cand in cand si peste agitati.

Astazi am avut un incident in sala de operatie. Incident care, privit in retrospectiva, era total evitabil, dar care a fost exagerat inutil de un chirurg nemultumit (pe buna dreptate nemultumit, dar chiar si-asa). Incident inutil dramatizat, intr-un final.

1 ora am stat ca tampitul scrubbed langa pacientul anesteziat, fara chirurg in sala de operatie, si tot timpul ma gandeam ca totul e pur si simplu dramatizat pana la caricatura, ca intr-o comedie americana.
Asteptam sa apara un personaj exagerat care sa zbiere dramaaaaaa, apoi totul sa se rezolve.

 

Ma rog, totul chiar s-a rezolvat, am terminat toate operatiile din lista zilei, ba chiar la timp (am plecat de la spital la 17:50), dar totul ar fi putut fi mult, mult mai simplu.

Ce s-a intamplat?

 

In ORL (si nu numai) avem anumite operatii care necesita laser (sau se pot face mult mai eficient cu laser). La noi in spital la ORL avem 2 tipuri de laser, unul cu CO2 (folosit in special pentru microlaringoscopii), altul cu potasiu-titanil-fosfat (KTP, folosit pentru operatii in otologie).
Desi am cerut training de mai multe ori de la band 7-le meu si am atras atentia asupra faptului ca nu avem asistente medicale suficiente care sunt laser-trained, de cand am inceput eu aici si pana acum am avut de mai multe ori problema “who can we get to operate the laser, who is laser-trained?“.

Acuma, totul suna foarte Star Wars, dar totul este destul de lipsit de complicatii. Setarile laserului sunt cerute si verificate de chirurg, tot ce trebuie sa faca asistenta “laser-trained” este sa conecteze aparatul la priza speciala, sa ii dea drumul cu o cheie speciala, sa se asigure ca tot teatrul are ochelari de protectie si ca nu poate intra nimeni direct in incapere fara a fi avertizat in prealabil de faptul ca laserul functioneaza si apoi sa porneasca si opreasca un intrerupator care permite folosirea laserului in burst-uri. Trainingul dureaza 20-30 minute, cel mai important e sa ai certificatul de “laser-trained“, atat.

In momentul asta mai avem doar 3 asistente care sunt “laser-trained“. Pana acum 1 luna erau 4, dar 1 s-a pensionat. Problema e ca doar aia care s-a pensionat (fosta band 7 de la ORL) si inca una fac des operatii cu laser, restul fac cam 1 la cateva luni. La ORL avem cam 1 operatie cu laser la fiecare 2 saptamani (cateodata ceva mai des).

Long story short, astazi ni s-a spus de la team briefing-ul de dimineata ca vom avea nevoie de laser pentru operatia a doua a zilei. Drept urmare, colega mea de azi (cea mai experimentata dintre cele laser-trained) a fost scrub pentru prima operatie, urmand ca eu sa fiu pentru a doua, iar ea sa actioneze laserul. La 11 vine un band 7 si ii zice colegei mele ca trebuie sa mearga la o porcarie de intalnire pe la 12, intalnire care va dura 1 ora, maxim. I-am atras atentia ca ne trebuie cineva laser trained pentru operatia a doua, a zis ca va rezolva.

A rezolvat pe naiba.

La 12 m-am trezit ca suna sa ne zica sa plece colega mea mai repede, operatia de dimineata tocmai se termina, noua colega care a venit ne zicea ca habar nu are laser si nu a fost trainuita niciodata pentru asta, cea de-a 3a colega se plangea ca vrea sa mearga la masa atunci, colega mea care era scrub imi cerea sa ma scrub repede si sa termin eu operatia.

Pana la urma am scos-o la capat. Am sunat alta colega (laser trained) care era in alt teatru azi, i-am zis ca vom avea nevoie de ea pe la 1 si ceva pentru laser, colega de dimineata a terminat operatia si a fugit direct la intalnire, lasandu-ma pe mine sa fac handover, cea de-a 3a colega s-a dus la masa.

Dupa ceva asteptari (pentru ca cineva de la receptie nu a chemat pacientul din sectia de ambulatoriu, desi i-am cerut s-o faca), am inceput operatia.

Chirurgul ne-a spus de minim 5-6 ori in timp ce pregateam operatia ca va avea nevoie de cineva care sa opereze laserul “soon”. O colega a sunat-o pe la 13:00 (la cam 15 minute dupa ce a inceput operatia) pe cea care trebuia sa ne ajute, care ne-a zis ca abia si-a luat pauza de masa, sa o sunam cand avem nevoie de ea si vine in 2 minute.

1 ora apoi chirurgul a operat, in stilu-i caracteristic (cere multe instrumente unul dupa altul, te pune sa deschizi seturi dupa seturi pentru cate un instrument mic, pe care il foloseste 1 secunda si atat si tot timpul te grabeste sau te repede daca nu i-ai dat microinstrumentul x la 1 secunda dupa microinstrumentul y).

La 14:05 imi zice “I will need the laser soon, Christian”. Am terminat o verificare pentru care abia atunci am gasit timp (desi trebuia s-o fac la inceputul operatiei, dar n-a fost timp atunci, imi cerea sa tot deschid seturi noi de instrumente), apoi i-am cerut colegei ramase sa o cheme pe cea laser-trained.

Colega a sunat, a aflat ca respectiva colega era deja scrub pentru o histerectomie, pentru ca nu era cine altcineva sa fie scrub pentru o operatie atat de complicata…

Cand a auzit asta, chirurgul a explodat. A inceput sa urle (la propriu) ca ne-a tot zis de mai mult de o ora ca va avea nevoie de laser, de ce nu e nimeni acolo atunci, de ce nu e prima colega in teatru, de ce a doua e scrub in alta parte cand el are nevoie de ea, de ce nu avem pe nimeni altcineva laser-trained, de ce avem nurses care nu au trainingurile necesare, de ce nu este ascultat cand cere ceva.

Nu a injurat (macar atat), dar a urlat cam 10 minute ca va inchide operatia atunci, va trezi pacientul si ii va spune ca nu a avut personal pentru a face operatia.

La 14:20 intra pe usa colega de dimineata, proaspat revenita de la intalnire, cu mancarea in gura, inca mestecand-o, si muta laserul ca sa poata fi folosit. Chirurgul continua sa urle ca e prea nervos, nu mai poate face asta, inchide operatia si isi arunca manusile. Apoi scrie in op notes ca nu are nurses pentru operarea laserului, apoi iese pe usa afara zbierand “I am to upset to do this, wake up the patient”.

Anestezistul (consultant, echivalentul unui medic primar din Romania) nu a fost in sala de operatie in timpul asta, am avut doar rezidentul lui, care habar-n-avea ce sa faca. Am escalat situatia la theatres coordinator, care a escalat la matroana, care a escalat la divisional leader (teatrele tin de anaesthetics, divisional leader e o anestezista foarte infipta). Au fost sunati seful clinicii de ORL, un alt otologist care era in spital atunci, a fost implicat si seful clinicii de maxilofaciala (habar-n-am de ce), impreuna, toti sefii si sefuletii astia au stat si negociat 40 de minute ce sa faca. Timp in care pacienta a stat anesteziata degeaba pe masa de operatie.

Pana la urma s-a decis ca operatia va fi terminata de celalalt otologist (dupa ce a reusit sa vorbeasca la telefon cu primul chirurg, care a plecat la nu-stiu-ce-intalnire si el, intre timp).

La 15:30 noul chirurg a redeschis operatia, la 16:20 a terminat. Pacienta a fost trezita, era bine-mersi in postop pe la 17:45, cand ne-am dus ultimul pacient acolo.

Inainte de a termina, chirurgul nou a reusit sa ma intepe pe mine cu un microinstrument care arata ca un ac lung (care fusese deja folosit in pacienta). La finalul operatiei m-am spalat si am cautat orice urma de sange sau de intepatura (fara succes). Dar intepatura e intepatura, trebuie sa ma duc la Occupational Health. M-am dus acolo, de acolo m-au trimis la A&E.
La A&E m-a plimbat un idiot de la un ghiseu la altul (desi tot el era cel care mi-a raspuns si la al doilea ghiseu). Desi i-am spus clar ca sunt angajat al spitalului care a avut un needlestick injury in sala de operatie si ca lucrez aici de 1 an de zile, i-am dat inclusiv badge-ul meu cu poza si nume, el m-a luat la interogatoriu “de cand esti in tara, ce etnie esti, care e adresa ta, de ce nu ai numar NHS, ai GP, de ce nu ai GP, trebuie sa anuntam Home Office ca locuiesti aici de 1 an si nu ai GP, Home Office care te va contacta ulterior si te va pune sa platesti pentru orice servicii vei primi acum“. Colac peste pupaza, trebuia sa mai si astept 4 ore pentru ca un asistent supraincarcat cu munca sa imi ia sange pentru analize (pe care boul anterior imi zisese ca urma sa le platesc).

Mi-am pierdut cumpatul, i-am zis ca n-am sa mai fac asta daca au de gand sa imi ceara bani, desi platesc taxe mai mult decat el si m-am intors la mine la teatre, urandu-peste umar boului sa fie si el interogat la fel cand va veni vreodata la spital.

La teatre mi-am terminat lista pentru ziua de azi, am facut un incident report despre needlestick injury, apoi am plecat acasa.

 

Pentru oricine o mai fi vreodata in situatia mea, citez de pe site-ul NHS UK:

Hospital treatment is free to people classed as ordinarily resident in the UK. This is not dependent on nationality, payment of UK taxes, National Insurance contributions, being registered with a GP, having an NHS Number, or owning property in the UK. 

To be considered ordinarily resident, you must be living in the UK on a lawful and properly settled basis for the time being – you may be asked to prove this.
ordinarily resident” e descris in Guidance on overseas visitors hospital charging regulations, Chapter 3 page 27

(i) is lawfully in the UK … EEA nationals are almost always here lawfully
(ii) is here voluntarily – it will be rare for a person not to be in the UK voluntarily; and
(iii) is properly settled here for the time being… there is no requirement for any person to actually be living here permanently or indefinitely in order to meet the ordinary residence test. There is no minimum period of residence that confers ordinarily resident status.

 

Maine ma duc sa fac o plangere impotriva boului respectiv si nu ma opresc pana nu primesc un raspuns oficial de la cineva de la A&E.

Drama inutila cere drama inutila!

De la teorie pana la practica te mananca… bacteriile

Printre principalele atributii ale jobului meu ar fi cea de a fi “avocatul pacientului“, sa fiu cel care incearca sa actioneze pentru binele pacientului pe cat posibil.

In spitalul meu (si presupun ca in tot NHS-ul) se fac cursuri peste cursuri pentru tot felul de lucruri, multe dintre ele trebuie repetate la 12/24/36 luni. Unele sunt doar pe calculator, altele sunt doar in sala de curs, altele sunt o combinatie de calculator + curs. Unele dintre cele care trebuiesc repetate 1 data la 12 luni sunt cele despre Infection Control.

In afara de cursuri, avem afise peste tot in sputal cu tot felul de mentiuni “de retinut” despre preventia si controlul infectiilor. Avem un departament special de Infection Control. Avem controale inopinate ale unor angajati de la IC care vin si fac observatii daca cineva incalca regulile de baza de preventie a infectiilor. Sunt destul de stricti, dar si destul de corecti. Se iau de toata lumea, fie vizitatori, asistenti medicali sau medici.

La intalnirile cu band 7 (“line manager”) sau band 8 (matroana), destul de des ni se aduce aminte sa “challenge” pe cei pe care ii vedem ca vin in haine de afara in teatru, ca nu se spala pe maini, ca nu folosesc manusi, ca fac septic proceduri care ar fi trebuit facute in conditii de asepsie samd

 

Singura problema e ca am vazut de mai multe ori chirurgi sau anestezisti intrand in sala de operatie cu hainele de afara, chirurgi care doar isi pun manusi sterile si apoi pun mana (cu instrument) pe pacient (fara sa aiba halat steril), chirurgi care distrug sterilitatea unei proceduri daca se grabesc si nu vor sa astepte cateva minute pana runner-ul aduce cate ceva ce nu avem in interiorul teatrului si ne-ar permite sa continuam operatia steril.

Din fericire, sunt cazuri mai rare, de cele mai multe ori sunt in proceduri de ORL (la ORL se poate dezbate pe marginea inutilitatii sterilitatii in proceduri facute in gura sau in nas, dar nu si la operatii in urechi sau gat), as putea fi acuzat ca sunt mai catolic decat papa. Dar asta nu se intampla doar la ORL.

Dar ideea e ca tot personalul din partea de nursing nu vine cu haine si incaltari din afara spitalului IN teatre, de ce doctorii isi permit sa incalce politica spitalului in privinta asta? Si de cele mai multe ori inclusiv band 7-ii carora le arat ce fac doctorii respectivi nu prea au ce sa le faca. Le fac observatii si doctorii le ignora.

 

Astazi am facut o tura in sala de operatii de urgenta (CEPOD). Am avut 3 operatii mari si late toata ziua. O laparotomie evacuatorie pentru o sarcina ectopica rupta, o curatare si inchidere a unei laceratii masive pe o frunte si o procedura Hartmann’s.
La sarcina ectopica am fost runner pentru band 7-le de la Ginecologie (care a fost scrub nurse pentru operatie), asistenta medicala cu zeci de ani de experienta, band 7 aici de ceva ani buni.

Am pregatit (steril) masuta pentru cateterizare urinara, doctorita rezident de ginecologie a zis c-o cateterizeaza ea (la noi la teatre nu lasa barbati sa cateterizeze femei si viceversa), s-a spalat, a pus manusi sterile si apoi astepta sa termine anestezistii intubarea. Intre timp am continuat sa dau consumabile sterile catre scrub nurse.
Cand am vazut ca anestezistii au terminat intubarea si inductia anesteziei, ma intorc s-o ajut pe doctorita cu pregatirea pacientului.
Sa imi pice fata cand vad ca aia pune manusile sterile pe patura si cearceaf si le da la o parte.*

Ii atrag rapid atentia scrub nurse-i, care imi zice sa-i ofer niste manusi sterile noi doctoritei. Fac asta, o intreb politicos ce masura de manusi are.

Doctorita face pe ofuscata, imi zice ca manusile ei sunt sterile, care e problema. Ma intorc spre band 7, aia ii zice din nou ca ii dam noi manusi sterile noi, “untouched”. Doctorita ignora asta si pune direct mana pe cateter si pe fasele (care ERAU sterile) si incepe sa curete meatul urinar si continua cu cateterizarea.

Nu ma asteptam sa ii tranteasca un policy in fata doctoritei, dar chiar ma asteptam sa aiba ceva mai multa autoritate in fata ei in situatia data.

challenge

Toate astea se petreceau fara presiunea intensa a timpului, era o urgenta chirurgicala si minutele contau, dar nu atat de mult incat sa faci o procedura sterila… nesteril.

Acuma, chestia e ca mi s-au facut 3 observatii pana acum deja (din partea unui chirurg si a 2 anestezisti) cum ca “I do not know my place in the operating theatre“. De fiecare data au fost cazuri asemanatoare, in care mi-am manifestat nemultumirea cu anumite lucruri. De data asta a fost de fata un band 7, care a avut si mai putina autoritate ca mine.

 

Ulterior am discutat cu ea, mi-a zis ca am facut foarte bine ca i-am zis, ca a fost foarte gresit ce a facut doctorita, ca nu aveam ce sa mai facem pe moment, ca macar am insistat sa i se dea antibiotic pacientei si ca in viitor sa fac un Incident Report daca vreun doctor mai face asta.
Sincer, as fi facut asta de azi, atata doar ca IR1-urile ajung tot la band 7… Ce era sa zic in raport, “I escalated this to the band 7, who did nothing”?

Pentru un spital care face mare tam-tam pentru posibilitatea oricui de a trage semnale de alarma in orice situatie, realitatea e ca ai foarte putine posiblitati de a schimba ceva.

Oricum, deloc intamplator, de cand mi s-au facut acele observatii mi-a scazut placerea de-a mai veni la munca si au inceput sa ma deranjeze niste lucruri care pana atunci erau usor de ignorat.

La ultima discutie cu band 7-le meu (cel de Maxilo-Faciala/ORL), cand i-am zis problemele astea si mi-a zis “sa nu o iau personal”, pentru ca doctorii nu sunt obisnuiti sa fie luati la intrebari (oricat de indreptatite ar putea fi), i-am zis ca daca vroiam sa urle un doctor la mine cand el greseste, puteam foarte bine sa raman in Romania.

Data viitoare cand o sa mai am discutia asta cu el o sa fie cu alta fraza “prefer sa fac asta in alt spital, cu alti doctori“. Chit ca o sa se poarte la fel sau mai rau, macar o sa fie unii noi. 🙂

 

  • Mentiune: pentru cine nu stie, contaminarea cateterelor urinare in momentul inserarii lor sau nerespectarea principiilor de asepsie si antisepsie la cateterizare este unul dintre principalele motive pentru dezvoltarea de infectii urinare asociate cateterelor urinare.

De prin spital (1)

Azi am lucrat cu un anesthetist nurse arab si gay. Parfumat din cap pana in picioare. Nu exagerez, cand mobilizam pacientul mi-a venit scrub capul lui in dreptul fetei, duhnea a parfum…
Numele lui? Al-Titty.
You cannot make this shit up.

Am avut o lista de doar 5 operatii, 2 au fost minore (endoscopie nazala sub sedare plus o excizie de cercel din ureche sub anestezie locala).
Celelalte 3 nu ar fi durat atata cu alt chirurg. 2 septoplastii plus o septorinoplastie. Eu am fost scrub la toate 3. In total, aproximativ de 8 ore si jumatate ca scrub (septorinoplastia a durat 4 ore si 40 minute).
Toata lumea stie ca chirurgul asta e mai lent. Unii zic ca e mai minutios. Altii zic ca e neexperimentat (e doar in al 3lea an ca medic specialist). La cate operatii fac astia la un loc in anii de rezidentiat (undeva pe la 2000, dupa ce am facut niste calcule cu un rezident de-aici), e destul de greu sa-l numesti “neexperimentat”. Ideea e ca nu am vazut niciodata o lista de-a lui de operatii sa se termine devreme. Sau macar la timp.
Azi am stat peste program 1 ora (“we were overrunning”). Ora pe care o s-o primesc inapoi (se strang orele suplimentare si la un moment dat o sa am o zi libera).
Dar spre comparatie, sambata am avut o lista cu 7 operatii, dintre care 1 septorinoplastie, 2 septoplastii + diatermie SI alte operatii, am inceput la 9 (nu la 8:30) si tot am terminat la 16:00. Alt chirurg, alt stil de a lucra.
E adevarat, si alti pacienti.

Ei bine, cu toate ca lista era destul de aglomerata, in pauza de pranz ne-am ales si cu un caz de pe lista de CEPOD (de urgente). Un copchil si-a pus in ureche plastilina. Foreign body removal.
Mama, mama cat scandal a facut anestezistul care era alocat teatrului nostru, atunci cand coordonatorul teatrelor a venit la noi si i-a rugat sa faca operatia aici. Ca el nu face operatia aia, ca nu are timp, ca o sa stam peste program din cauza asta, ca nu s-a terminat nici ultima operatie din lista de dimineata (era 13:00 si tocmai eram pe cale sa iesim din teatru).
Pana la urma coordonatorul teatrelor a gasit alt anestezist (cel care e in plus = “on call” in fiecare zi), a mai gasit un scrub (una dintre colegele mele a refuzat si ea sa stea sa faca operatia aia), a gasit un anesthetist nurse (arabul gay a refuzat si el) si am facut si operatia de urgenta. Lista a fost intarziata cu 15 minute mari si alte. In loc sa trimitem dupa pacient cu septorinoplastie la 13:45, am trimis la 14:00, operatia a inceput la 14:15.
Ce a facut anestezistul cu gura mare? Incident Report impotriva coordonatorului teatrelor pentru ca “a trebuit sa stea el peste program din cauza operatiei in plus care a blocat teatrul”. Desi, repet, am stat 15 minute in plus.

Am mai spus-o si aici si pe facebook: la teatre terminam programul inainte de ora oficiala (18:00 sau 17:30) in 80-90% din cazuri. Da, se mai sta si peste program, dar 1. se sta mult mai putin per total si 2. overtime-ul se primeste inapoi intotdeauna, inclusiv la anestezisti si 3. anestezistii pleaca invariabil mai devreme decat asistentele (noi mai facem curat, strangem instrumentele pentru maine etc.).

Plus, nu e ca si cum am folosit teatrul sa dam o petrecere, am facut o operatie necesara pentru binele unui pacient.
Unii oameni pur si simplu cred ca si-au gresit vocatia. E plina lumea de posturi pentru oameni cu gura mare si nemultumiti de nimic. Posturi care (in Anglia, cel putin) ar fi chiar mai bine platite decat cel de medic anestezist.

 

Zilele astea am facut din intamplare cunostinta cu unul dintre cei 3 noi italieni care au venit in spital si au fost repartizati… in fosta mea sectie (la boli respiratorii/medicina interna). Ca sa fie totul si mai amuzant, sta fix in fostul meu apartament. Si se plange de aceleasi probleme ca mine acum jumatate de an. Si spera sa plece cat mai repede de acolo, vroia de fapt sa vina la sectia de chirurgie generala, dar agentia i-a zis ca nu sunt posturi. Am verificat site-ul trustului acum cateva saptamani, sigur era cel putin un post liber la chirurgie generala. Si el a cerut un apartament cu 2 camere (shared) si a primit unul cu 4 camere (shared). Si pe el l-a mintit agentia exact la fel. :))
Nimic nu se schimba, totul se repeta.
Am mai scris pe facebook ca dintre italienii care au inceput in ianuarie-martie, unii au plecat acasa, unii au plecat deja prin alte trusturi. Si cativa s-au reangajat prin spital sau au ramas sa faca doar ture bank. Si 4 au ajuns pe teatre. 1 de cateva saptamani, 1 a inceput azi (si a zis, dupa prima zi, ca aici e perfect fata de sectia veche, aici se pensioneaza) si ceilalti 2 incep in vreo 4 saptamani.
Ma tot intreb cum de e posibil ca nimeni sa nu faca nimic in trustul asta in privinta ratei de fluctuatie a personalului. Daca eu as fi la hr si mi-ar pleca peste 50% dintre oamenii pe care ii angajez in primele 10-12 luni, mi-as pune niste intrebari. 🙂
In alta ordine de idei, toata munca mea grea din ultima vreme a reparat cat de cat imaginea mea (sau cel putin a facut aproape uitat incidentul) pe aici. Mi se dau din nou ture bank oricand vreau si incepe lumea sa-mi reofere si in afara specializarilor mele (ORL si MaxFax).
Daca ar sti ei de fapt ce planuri de viitor am eu…

my money.gif

Reguli (nescrise) ale jobului meu

Am terminat 3 saptamani de munca. 13 zile de lucru (8 ture lungi, 4 ture scurte, 1 zi de inductie). Desigur, e o absurditate sa trag concluzii de-acum. Dar pot sa fac oarecare haz de necaz – pentru ca lucrurile urmatoare s-au intamplat in aproape fiecare zi din cele 12 de lucru “pe sectie”:

  • invariabil, dupa ce imi iau pauza de pranz, ori ma asteapta 2 rude ale pacientilor cu cate 4 intrebari la care nu stiu raspunsul (pentru ca nu am fost acolo in ultima ora), ori am 3 butoane de alarma apasate si nu e nimeni altcineva care sa raspunda, ori am un pacient (sau 2) care tocmai s-au scapat in scutece si trebuie schimbati (ca sa digerez mancarea mai bine), ori fix atunci soseste un pacient despre care habar-n-am nimic (pentru ca transferul a fost anuntat cand eram in pauza)
  • avem 33 de paturi. Daca in orice moment cam 6-7 dintre pacientii internati la noi sunt diabetici, eu se va nimeri sa trebuiasca sa am grija de minim jumatate + 1 dintre ei. Asta in conditiile in care nu am cod pentru porcaria de glucometru si trebuie sa ma vanez pe cineva care sa aiba un cod valid SI e dispus sa se logheze pe aparat  si apoi sa ma lase pe mine sa masor glicemia.
  • daca exista o zi in care nu exista mai nici o problema in toata sectia si e liniste, cu siguranta un pacient de-al meu va pati ceva spre finalul turei
  • daca ajung sa ma bucur ca am terminat cam totul pe la 7 si ceva (record, yaaaay), fix atunci cineva va cere o comoda, altcineva va face pe el si, invariabil, va sosi un transfer din alta sectie. Concomitent.
  • Daca e sa ai un pacient imens care e capabil sa se duca la toaleta singur si te bucuri de asta, cu siguranta iti va iesi bucuria pe nas (sau intra? depinde cum privesti lucrurile 🙂 ) – pentru ca ori va fi la risc de cadere (deci trebuie insotit la baie, nu poti sa-l lasi singur), ori nu va fi capabil sa se stearga singur. Plus: Nu stiu ce le trece altora prin cap cand sterg un alt adult la fund, dar eu ma tot gandesc “sper din tot sufletul sa n-ajung vreodata asa“. Oricat de umilitor o parea pentru unii oameni sa faca asta altor oameni (chiar si in context medical), eu as zice ca e mai degradant si umilitor pentru ala care nu mai e capabil sa faca asta independent.
  • daca e sa ai nevoie de un tensiometru (+termometru) de urgenta, apoi poti sa fii sigur ca ori nu gasesti nici unul (desi avem vreo 10 pe sectie), ori gasesti unul care e descarcat, ori il gasesti doar pe singurul care are o porcarie de pulsoximetru care are 30 de cm lungim. Si ai nevoie pentru un pacient pe care nu prea ai cum sa-l muti singur – si nu gasesti pe nimeni sa te ajute. Si daca tensiometrul are bateria descarcata, apoi poti fi sigur ca nu e chiar 100% descarcata, dar va muri fix inainte sa se dezumfle total manseta de tensiune si sa-ti afiseze tensiunea arteriala.
  • daca faci greseala sa te oferi o data sa duci un pacient undeva sau sa te duci sa-l iei inapoi, gata, te-ai ales cu reputatia de “ala care merge sa ne ia pacientii de prin alte parti ale spitalului”. Asta desi abia am invatat cat de cat sa ma descurc in imensitatea de spital si sa nu mai confund sectia fluturas cu sectia azuriu cu sectia laguna calduroasa (serios, acum, cine e geniul care a gasit numele astea?).
  • cand ma asez prima data in cursul zilei sa completez carnetelul pacientului, fix atunci suna telefonul, suna interfonul si o ruda vrea ceva de la mine. Cand ma reasez, un pacient apasa pe buton, altul vrea o comoda si al treilea abia observ ca a disparut, a plecat a sa fumeze (cu un cilindru cu oxigen dupa el, bineinteles). Si uite asa ajung sa observ abia a doua zi ca nu am completat tot carnetelul pacientului pe care l-am inceput… ieri.e
  • daca e sa existe un singur pacient a carui stare se agraveaza in timpul zilei in toata sectia, ala se va nimeri sa fie in salonul de care am eu grija. NU, nu eu le fac asta (orice ar fi inclinat sa creada vreun cititor rauvoitor), dar am tot fost alocat pe saloanele mai dificile ca sa fiu “supravegheat” de sister-in-charge. Problema e ca sister-in-charge n-au timp prea mult sa aiba grija de pacienti, deci ma trezesc eu cu pacientii ale caror semne vitale o iau la vale.
  • cand am un pacient cu 1-2-3 medicamente de luat si-atat, nu e mai nimeni in jurul lui. Cand am cate unul cu ventilatie non-invaziva, cu sonda nazogastrica, 10 medicamente (unele sirop, altele pastile de sfaramat), 2 injectii s.c., 1 antibiotic bolus, patchuri si alte bucurii, fix atunci se nimereste cate o colectie de 6-8-10 ochi care iti urmaresc fiecare miscare pe acolo.
  • daca e sa ma ofer sa fac eu vreun transfer in alta sectie, cu siguranta imi vor fi puse in brate niste acte necompletate si niste checklist-uri nefacute. Desi intreb tot timpul “all his papers are in order, yeah?”.
  • daca e sa transfer un pacient al altei asistente, apai cu siguranta va fi fix unul care, in ciuda recomandarilor spitalului, va avea cu el bani, carduri si bijuterii – care nu vor fi trecute in carnetelul pacientului (pentru ca, nu e asa, e o prostie sa transferi informatiile astea cand completezi un carnetel nou), de care eu nu stiu (pentru ca nu e pacientul meu) dar de care pacientul isi aduce aminte cand suntem in 2 corpuri de cladire mai incolo si e deja primit bine-mersi in noua lui sectie
  • cu chiu, cu vai, mi-am facut timp pana acum aproape in toate zilele sa rontai ceva in pauza mica (dinainte de pranz). Dar de fiecare data cand am ajuns tarziu la autoservirea de la parter si muream de foame (munca multa, nu a fost timp de pauza mica, pacienti dificili etc.), apai un singur lucru era sigur: nu mai aveau mancare de pranz si imi ramaneau doar niste cartofi prajiti cu salata sau senvisuri de mancare. Pentru ca pranzul se termina la 3, cina incepe la 4:30 si fraierii ca mine care isi iau pauza mai tarziu (pentru ca mi-e rusine sa mi-o iau inaintea celui cu care lucrez) merita sa stea nemancati.
  • daca e sa ai un pacient cu tratament i.v. si branula montata, poti fi sigur ca va fi o branula care a stat mai mult decat trebuia acolo si ca nu o sa gasesti un doctor (sau o sister) sa-ti monteze una noua neam. Si ca te vei gandi “bai, ce usor ar fi sa incerc sa o montez eu, la naiba cu regulile lor”. Just say no! 🙂
  • daca e sa ma intrebe un pacient “ce face medicamentul asta”, nu ma va intreba de un anticoagulant, de un betablocant, un hipoglicemiant oral, un inhibitor al pompei de protoni, un AINS sau ceva ce cunosc. NUUUU. O sa fie despre vreo balarie pentru epilepsie si nu-mai-stiu ce, de care n-am auzit in viata mea. Si da, pentru cine citeste: nu e bine sa dai un medicament fara sa stii ce naiba face si ce efecte adverse poate avea, chit ca a fost verificat de un farmacist si prescris de un medic. Nu e nici o rusine sa citesti prospectul ala – ceea ce marturisesc ca fac.
  • daca e sa ploua intr-o zi cand lucrez, pot sa fiu sigur ca va ploua cel mai rau fix atunci cand plec de la munca. Sau cand vin. In restul zilei va fi placut uscat. 🙂
  • daca e sa existe cursuri pe care sa imi doresc sa le trec mai repede, ar fi cel pentru codul de glucometru, cel pentru canulatie si venepunctura si cel pentru ventilatie non-invaziva. Ca sa nu mai depind de altii cand imi trebuie asa ceva pt. un pacient. Fiecare curs e tinut de altcineva si trebuie sa te rogi de cate 5 oameni (instructori) diferiti si sa iti aliniezi cumva programul cu inca alti 5-10 oameni ca sa le obtii. Cateodata ma incearca o senzatie bizara. Trebuie sa ma rog de ei sa ma lase sa fac niste cursuri care m-ar ajuta sa-mi fac munca mai bine.

Oricum, orice altceva s-ar intelege din ce am scris mai sus, nu e ca si cum nu am intalnit aceleasi probleme (sau variatii ale lor) in practica in Romania. Singura chestie era ca nu erau pacientii mei, nu aveam cine stie ce responsabilitate.

bazinNu in ultimul rand, a nu se intelege ca nu-mi place. Oricat de frustrant ar fi sa trebuiasca sa ma descurc fara a avea o perioada FOARTE USOARA de acomodare – cum se lauda HR-ul spitalului ca ar fi inceputul la ei -, genul asta de a invata de tipul “aruncat in bazinul olimpic si fortat sa inoate” functioneaza la mine.

Si, la finalul zilei, chiar nu e asa grea munca. Si colegii si sefii sunt majoritar ok. Si muncesc 3 zile din 7 (in medie lunara). Si fac 7 minute pana la serviciu! Si luna viitoare am concediu platit. 🙂

Trei stiri din sistemul de sanatate de stat din Romania

Asistentă medicală în stare gravă. A suferit un accident vascular cerebral după o situaţie tensionată din spital: „Era suprasolicitată”
O asistenta medicala de 59 de ani a suferit un AVC in timpul muncii, pe sectia de spital unde trebuia sa aiba grija de un numar mai mare de pacienti ca de obicei (din cauza lipsei de personal cumulata cu vacanta unei colege). Aparent, suferea si de hipertensiune. Asta e la fel de relevant ca si cum as spune “era trecuta de a doua tinerete”.
Evident, nimeni nu se simte vinovat. Citez din directorul spitalului

“Lipsa personalului a fost tot timpul o problemă şi ne-am ajutat angajând persoane fizice autorizate. Problema a fost rezolvată temporar. Este destul de anevoios pentru că trebuie urmate mai multe etape pentru a face angajări. Nu le facem de capul nostru”

E adevarat ca in ultima vreme s-au mai deblocat din posturi (cel putin in Bucuresti, in ultimul an am tot auzit de posturi eliberate prin spitalele mari). Problema e ca se face ceva foarte tarziu. Si ca foarte multi dintre cei care termina scolile de asistenti medicali nici nu concep sa mai munceasca in tara. Si dintre cei ramasi, nu toti sunt foarte bine pregatiti pentru meseria asta. Alt lucru pentru care “nimeni” nu e de vina.

Sincer, ma mir ca nu au fost mediatizate mai multe cazuri de genul asta. E adevarat, nu atrag la fel de multe comentarii ca orice caz in care se acuza din start personalul medical de cate-n-luna-si-n-stele.

Un adolescent de 14 ani, revoltat de condiţiile în care este internată bunica sa (in Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa), a postat pozele pe Facebook

Trebuie vazute pozele. Cam ce am vazut si eu in floarea spitalelor bucurestene (Floreasca, Universitar Central, Cantacuzino, “Elias”, Militar central, Colentina). Doar la Grigore Alexandrescu si Coltea nu am vazut asa ceva – dar e adevarat ca sunt spitale proaspat renovate. Si la Bals era cat de cat ok.

E adevarat, si in spitalele antementionate exista sectii si sectii. Pentru unele se gasesc bani pentru renovare, pentru altele… nu. Poti merge in acelasi spital la etajul 1 si sa te crucesti de jegul de acolo (ca in articolul citat) si apoi la etajul 3, 5 etc. si sa vezi o sectie foarte ok. Cel mai tare mi s-a parut cand am vazut pe aceeasi sectie 4 camere renovate si cu conditii ok-spre-bune si alte cateva camere si mai multe saloane care erau cu veceurile distruse, linoleul rupt, sange pe pereti si jeg peste tot. Minunea “fondurilor pentru renovare limitate“. Nu vopsim peste tot, doar spoim un pic cateva camere.
Evident, e plin internetul de stiri de genul asta (vezi si cazul Ploiesti aici si aici). Avem si un filmulet:
Si, la final:
Infirmiera care s-a pozat pe patul de spital cu Gabriel Cotabita, concediata impreuna cu colega care a fotografiat-o
Cum mama naibii sa faci asta? Prima chestie pe care ne-au spus-o de la scoala inainte de prima perioada de practica “NU pozati pacientii, nu faceti poze in spital, nu le puneti pe facebook, nu puneti tag-uri cu spitalul”. Acelasi lucru apoi ni l-au spus la sedintele de “protectia muncii” (printre alte lucruri). Aproape toate asistentele sefe pe care le-am intalnit au insistat sa ne spuna ca sa nu ne prinda ca facem poze la ele pe sectie.
Asta ca sa vorbesc doar despre ideea de “e interzis”, ca sa nu mentionez faptul ca esti acolo ca sa ai grija de un pacient si sa-l respecti din toate punctele de vedere ca persoana – o treaba de care uita prea multi oameni din sistem.

O dupa-amiaza la practica

Cateva clarificari intai: datorita unei perioade in care am avut niste studente din strainatate venite la un schimb de experienta, 2 saptamani n-am avut cum sa aduc la practica pe sectia unde am fost atribuiti. Am vorbit cu asistenta-sefa din prima saptamana (eu am fost cel care a mers la spital atunci cand directorul de ingrijiri ne-a distribuit pe sectii) si i-am explicat situatia si ca vom veni din saptamana a 3-a, majoritar dupa-amiaza. Fiind vorba de o sectie unde tratamentele se fac la 6:00 si la 18:00, venind la ora 17:00 avem oportunitatea de-a vedea ceva SI de a ajuta asistentele. Sectia e mare si are 3 sub-sectii (e complicat…). In total sunt vreo 16 asistente angajate la vreo 60 de paturi – care vin in diferite combinatii (2+1/2+2/2). In 2 saptamani (practica dureaza 4) e foarte posibil sa nu te intalnesti niciodata cu cate o asistenta. In toate spitalele de pana acum nu am avut 1 perioada de practica in care ori 1 (sau mai multe) asistente sa nu aiba chef de noi sau sa fie de-a dreptul nesimtite si de fiecare data s-au gasit diferiti angajati ai spitalului care sa se poarte cu noi execrabil doar pentru ca puteau. Am mai scris despre asta aici sau aici.

“Devii obraznic”

Ajungem (mai aveam 2 colege cu mine) la spital. Pe sectie dam peste prima asistenta. O tineam minte de acum 2 saptamani cand eram in acelasi spital cu studentele mentionate mai sus sine-a facut observatie pentru ca strainii si-au facut o poza intr-o incapere-bucatarie a sectiei (unde nu era nimeni) “de ce le lasi sa-si faca poze? Nu ai voie!”. O salutam, eu ii explic de ce nu ne-a mai vazut in restul zilelor, ea zice “bine”. Cand sa mergem mai departe “da’ unde mergeti?” – “sa ne schimbam in sala de tratamente, unde restul asistentelor ne-au lasat sa ne schimbam” (dupa-amiaza garderoba spitalului e inchisa) – “si de ce nu ma intrebati intai, ce, eu sunt nimeni aici?” – “ok, imi pare rau, putem merge sa ne schimbam aici sau mergem sa ne schimbam jos, pe scarile garderobei?” – “mergeti aici, dar vedeti sa nu fie cineva” (nu era nimeni si stia asta).

Ma schimb primul. “Hai sa muncim” imi zice asistenta. “ce stii sa faci?” – “cate putin din toate: am preparat tratamente, pus/scos perfuzii, facut niste injectii subcutanate, am si recoltat sange si pus 1 branula” – “stii sa iei tensiunea?” – “a, da, bineinteles”. “Bine, ia-i tensiunea pacientei asteia“.

Pacienta era o doamna bolnava de cancer in stadiu terminal, la vreo 35 kg (si inaltime normala), care avea bratul cam cat am eu 2 degete. Langa ea, o apartinatoare care se uita la tot ce fac. Pulsul nu i l-am gasit la mana dreapta, mana stanga nu putea fi folosita, “e cu probleme“. Am recunoscut ca nu-i gasesc pulsul si am rugat-o pe asistenta sa ma invete ce sa fac. “Pai ce, daca nu gasesti pulsul si pacientul e slab, inseamna ca nu trebuie sa-i luam tensiunea? Du-te si gaseste un stetoscop” – “unde?” – “nu stiu, uita-te prin sectie!“. L-am gasit in alt salon. Am revenit. Tensiometrul era atat de vechi si jerpelit incat nu se inchidea bine pe un pacient normoponderal. Pe pacienta cu pricina chiar nu aveam cum sa-l prind, pur si simplu se infasura de 2 ori in jurul mainii si nu se mai prindea ariciul de nici o suprafata. “Cere-i ajutorul doamnei (apartinator, n.b.), ce mai astepti?” Zis si facut. Puls tot n-am gasit, dar am pus stetoscopul cat mai corect pe artera brahiala si da-i si umfla jerpelitura. Am auzit un sunet slab la 120 mmHg, dar dupa aceea a miscat un pic mana pacienta, apoi si apartinatorul, pe stetoscop am auzit prea multe sunete ca sa-mi mai dau seama si de diastolica. Am luat alt manson din celalalt salon, am vrut sa-i iau tensiunea din nou, dar apartinatorul mi-a zis ca nu are sens. I-am explicat ca i se va administra manitol in functie de valorile tensiunii si nu as vrea sa aiba vreo problema pacienta din cauza faptului ca i-am luat eu tensiunea gresit. A zis “lasa”. Mai tarziu a revenit asistenta, i-a gasit cumva pulsul, a zis ca are “11 si ceva“, i-a pus manitolul.

Intre timp, am mers in celalalt salon, unde era cealalta asistenta de pe tura. Era ocupata, primea o atentie de la o pacienta. M-am dus in al 3-lea salon, mi-am notat medicamentele care se administreaza pe sectie (studiez apoi acasa clasa de medicamente, farmacokinetica si efectele adverse).

Am revenit in salonul cu a doua asistenta, a inceput sa ne explice ceva, a facut o injectie si apoi a aparut o alta asistenta-sefa (am aflat imediat): “de unde sunt studentii?”. M-am simtit, i-am explicat “suntem elevi la Sc. Postliceala…, am vorbit cu doamna X (asistenta-sefa a sectiei), am avut 2 saptamani de schimb de experienta, acum venim aici” – “pe mine nu m-a anuntat nimeni. Doamna X este in concediu, pana acum nu v-am mai vazut, voi n-aveti voie sa fiti aici” – “cand am fost repartizati pe sectie, doamna X nu mi-a zis nimic de anuntarea altcuiva, noi am mai venit si dimineata, dar si seara” – “ai vorbit clar cu doamna X sa veniti seara? sunteti acum pe sectia mea (ziceam ca are mai multe sub-sectii sectia), oricum elevii nu au voie sa faca practica la oncologie” – “da, am vorbit cu dansa ca venim seara, nu ne-a spus nimeni ca nu avem voie sa facem practica la oncologie” (oricum am vorbit eu personal cu alti elevi care au facut practica fix pe aceeasi sectie unde “nu e voie”) – “eu nu stiu nimic de voi, eu raspund de voi, trebuia sa fiu anuntata” – aici mi-a sarit tandara “doamna, va inteleg ca trebuie sa va aratati autoritatea, doar ca eu am fost la repartizarea pe sectii, am intrebat specific directorul de ingrijiri daca pot veni la practica aici, mi-a zis ca daca doamna X este de acord, n-are nici o problema, am vorbit cu doamna X, ne-a trecut intr-o condica si am ajuns aici. V-am explicat de ce nu ne-ati vazut zilnic. Daca nu vreti sa mai venim, nu mai venim” – “Devii obraznic! Eu trebuie sa fiu anuntata cand vine vreun elev, de la mine o sa aveti nevoie de foaia de practica la sfarsit” – “Va repet: am avut ok-ul de la directorul de ingrijiri si de la asistenta sefa a acestei sectii. Nu am stiut ca mai exista si alte asistente-sefe, nu am stiut ca trebuie sa mai anuntam pe cineva, nimeni nu ne-a anuntat de acest lucru. In fiecare spital cate o asistenta-sefa se ia de noi pentru ca nu am facut ceva ce NU ne-a anuntat nimeni in prealabil.” – “da, eu trebuia sa fiu anuntata, mai vorbim cand va trebui sa luati foile de practica de la MINE“. – “ok”. Ea pleaca.

Ar fi ramas totul asa, doar ca a intrat in vorba si asistenta si o pacienta “de ce a trebuit tu sa comentezi?“, respectiv “eu cred ca doamna avea dreptate, v-a vorbit foarte normal, nu trebuia sa-i raspunzi asa“. Am reiterat catre amandoua “in fiecare spital suntem tratati de cate cineva foarte prost doar pentru ca au niste autoritate. Eu platesc niste bani ca sa invat o meserie, nu ca sa fiu tratat ca un nimic si chiar vreau sa invat ceva” – asistenta “lasa, ca trebuie sa te obisnuiesti de mic cu a fi umilit!” – “de ce, doamna, de ce sa ma obisnuiesc cu asa ceva?” – “pentru ca asta e situatia” – “doamna, nu sunt de acord” – “hai ca discutam degeaba, incheiem discutia” – “ok”.

Am schimbat salonul, am revenit la prima asistenta, care intre timp a devenit mai prietenoasa. Ne-a lasat s-o ajutam, ne-a mai aratat cate ceva, ne-a mai explicat cate ceva. Am mai luat cateva tensiuni, am pus niste perfuzii, am pregatit tratamente, am ajutat la schimbarea pansamentului unui pacient cu colostoma, rezectie joasa de colon si excizie de anus.

Toate dupa trezit la 6 si ceva, mers la gimnastica medicala 1 ora, apoi la munca 7 ore jumatate.

Ce usor e sa-ti dai seama ca nu stii mai nimic

In cazul meu: mi-am dat seama tragand cu urechea la intrebarile pe care le pune un profesor doctor studentilor sai.

Daca habar-n-am nici macar sa mormai un raspuns (fie el si absurd) la niste intrebari, sau aud lucruri de care chiar n-am citit vreodata, e clar: nu stiu mai nimic!

Nu conteaza ca nici studentii de anul IV la medicina habar-n-au avut sa raspunda (desi macar lor li s-a predat sau ar fi trebuit sa citeasca pana acum de asa ceva). Nu conteaza ca intrebarile erau relativ specializate, gen “mutatia genetica pe ce cromozomi este evenimentul declansator pentru leucemia acuta mieloida?”, “la ce boli este obligatorie biopsia de maduva osoasa pentru diagnostic?”. N-am stiut nimic. Plus, habar-n-aveam ca poate exista si fibroza la niveul maduvei osoase – mielofibroza.

Iar apararea standard “un asistent medical n-ar trebui sa stie asa ceva” n-are nici o valoare. Eu vreau sa stiu asa ceva si nu stiu. Trist.

In alta ordine de idei, dupa ce am vazut mai multe biopsii de maduva, acum pot urmari o punctie osoasa pentru extragerea de maduva fara sa mi se mai invarta intestinele in mine pentru ca pare o procedura foarte dureroasa pentru pacient. Desensibilizare prin expunere repetata la un eveniment. O fi bine, o fi rau?