O scoala care costa mai mult e mai buna? Dar o gradinita?

Am niste cunoscuti, sot si sotie. Patronii unei mici firme. Construita cu banii proprii (si cu un imprumut de doar cateva mii de euro de la parinti). Au ajuns la o cifra de afaceri de peste un milion de euro/an in plina criza. La sub 5 ani de la inceperea afacerii si cu sub 15 angajati (in conditiile in care amandoi sunt, la randul lor, angajatii firmei). Au avut si ani mai prosti de atunci, dar firma lor e inca relativ profitabila.

Amandoi provin din familii normale de pe vremea comunismului, cu parinti cu educatie tehnica, lipsiti de resurse suplimentare pe vremea comunismului sau inainte. Amandoi au fost educati in sistemul de invatamant de pe vremea comunismului sau in cel de stat din anii ’90-inceputul anilor 2000. Ea are un MBA, platit din banii sotului. Cunostintele dobandite in timpul MBA-ului le-a folosit pentru a-i crea planul de afaceri pentru mica lor afacere. Plan care a fost suficient de bine pus in aplicare pentru a ajunge la rezultatele mentionate. Studiile lui superioare s-au limitat la o facultate de stat (intr-un domeniu relativ inrudit cu cel in care activeaza firma) si atat.

Acum au un copil. Merge pe 5 ani. S-au hotarat sa-l dea la gradinita. Nimic neobisnuit. Pana am auzit ca ei platesc 1800 lei lunar pentru aceasta gradinita.

Ok, veniturile lor nu au legatura directa cu veniturile medii din tara. Daca isi permit un serviciu supraevaluat, sa-l plateasca. E treaba lor ce fac cu banii.

Dar NU accept logica pe care merg nenumarati romani cat de cat imbogatiti in ultimii 10-15 ani “trebuie sa dau bani multi pentru educatia copilului meu, ca sa fiu sigur ca va ajunge cineva“.

Sunt de acord ca trebuiesc indeplinite niste conditii minime de mediu de invatamant, calitate a profesorilor, calitate a colegilor si altele pentru a presupune ca viitorul adult va avea niste cunostinte temeinice in anumite domenii, pe care le va putea folosi pentru a-si castiga painea (scumpa).

Stiu niste salarii din sistemul privat de educatie din Romania. Eu cred ca, oricate cuvinte mari ar arunca patronii de scoli private, educatia tot la nivel de profesionist motivat se reduce. Atata timp cat nu o sa iti vina nici un profesionist sa iti educe plozii pe 3 lei, poti tu sa te lauzi cum vrei, rezultatul va fi unul comparabil cu cel din sistemul de stat, doar ca parintele va plati mult mai multi bani pentru a obtine acelasi lucru.

 

In plus, nu inteleg de ce crezi automat ca, desi tu ai avut succes cu educatia limitata pe care ai primit-o, progenitura-ti trebuie sa mearga la gradinita/scoala primara/gimnaziu/liceul scumpe pentru a avea succes. N-o sa ma reped la asertiuni ieftine de genul “sistemul privat de invatamant nu prea produce elite”. Doar ma gandesc ca, chit ca tu crezi ca daca arunci cu bani intr-o problema, o s-o rezolvi, educatia unui copil/adolescent nu se reduce la “cine plateste cel mai mult pentru educatie va avea cele mai bune rezultate”.

Mi se pare ca multi romani sufera de o forma de disonanta cognitiva. Altfel nu imi pot explica de ce aleg sa plateasca 400-800 euro/luna pentru a-si trimite plodul la o/un gradinita/scoala primara/liceu privat din Bucuresti, in conditiile in care un an la facultatea de Medicina de la Oxford University din Marea Britanie costa 9000 lire sterline. Pentru un cetatean UE a carei familie castiga sub 16.000 lire/an exista un fee reduction de 3000 lire/an.

Cine poate sa-mi explice de ce 1 an de studii superioare la Oxford (6000 lire = aprox. 7500 euro) in Marea Britanie costa doar cu putin mai mult decat 1 an de scoala privata gimnaziala in metropola renumita la nivel mondial pentru cercetare și educație – București, România? Sau de ce costa aproape 2 ani de gradinita in aceeasi metropola cat 1 an de studii superioare la Universitatea antementionata. Si ce te pregateste mai bine pentru viata de adult de succes: o gradinita/scoala primara scumpa sau un dram de educatie primita de-acasa, combinata cu un mediu cat de cat propice invatatului?

Probleme intalnite de mine la practica in spitale

Acum fix 1 an incepeam prima perioada de practica intr-un spital din Bucuresti. Asta scriam la sfarsitul acelei perioade. Intre timp am mai facut practica sau voluntariat in inca alte 3 spitale. De saptamana trecuta am inceput practica intr-un al 5-lea spital.

Un fapt surprinzator: cel mai mult am invatat in perioada de voluntariat din “vacanta” de vara. Asta vine si de la faptul ca am facut voluntariatul intr-o sectie de Oncologie – care intotdeauna sunt subdimensionate dpdv al personalului si supraincarcate dpdv al pacientilor. Deci intotdeauna ai ceva de facut sau de invatat acolo. Dar vine si de la faptul ca in majoritatea spitalelor eu nu pot ajunge decat in turele de dupa-amiaza, cand sunt mai putine lucruri de facut si, pe cale de consecinta, de invatat.

Scoala de Asistent Medical Generalist ar trebui sa te pregateasca pentru majoritatea situatiilor pe care le poti intalni intr-un spital, in cam orice sectie, ca sa poti profesa fara probleme in momentul in care o termini si-ti iei diploma de AMG. Pe hartie, reuseste asta destul de bine. Scoala ale carei cursuri le urmez eu acum are contract cu destul de multe spitale din Bucuresti. Cu un pic de time-management, se reuseste sa nu se trimita prea multi elevi in acelasi timp in acelasi spital, permitand o rotatie a elevului prin cat mai multe Sectii si evitandu-se situatiile neplacute in care 10-20 de elevi (din ani diferiti) sunt in acelasi timp in aceeasi sectie din acelasi spital.

Problemele apar la trecerea ‘de pe hartie’ in realitate. 

Viata “pe sectie” intr-un spital de stat presupune (in functie de sectie) 2 sau 3 perioade (momente) de “tratament” si o sumedenie de alte activitati “intre tratamente”.

Intre tratamente” se interneaza pacientii noi, se externeaza pacientii vechi, se completeaza diferite fise, se verifica starea (semnele vitale ale) pacientilor internati, se refac diferite stocuri de medicamente etc.

La “tratament” se administreaza medicatia sau se fac anumite proceduri pacientilor, la anumite ore fixe. De regula exista un “tratament” dimineata (la 7:00 – 8:00) si inca unul dupa-amiaza sau seara (18:00 – 22:00). In functie de sectie, “tratamentele” pot fi si 3. Ei bine, fix in aceste momente poti invata cat mai multe lucruri pe care le vei face apoi ca Asistent Medical. Daca nu poti ajunge dimineata la spital timp de 3 ani de zile, atunci e foarte probabil sa ai ceva lacune in educatia ta de Asistent Medical. Adica poti prinde “tratamentele” de seara – unde poti invata destul de multe lucruri, dar niciodata n-o sa treci prin toate situatiile cu care se intalneste un Asistent Medical daca nu ajungi si in timpul turelor de dimineata.

Scolile care au ore de dupa-amiaza reusesc sa atraga “elevi” trecuti de varsta la care nu ai job fix cu promisiunea “poti sa inveti o noua meserie bine-mersi si sa-ti pastrezi jobul, atata timp cat poti ajunge la scoala pe la 15:30 – 16:30 zilnic”. Problema e ca, din cei 3 ani de scoala de Asistent Medical, doar aprox. 60% din cele 42 saptamani x 3 sunt petrecute in sali de cursuri, invatand teorie. In restul timpului, la practica, trebuie sa faci pe dracu’-n patru ca sa ajungi cumva si dimineata. Nu ajungi? Ghinion. “Dar stiti, eu am venit la scoala asta fix pentru ca vroiam sa imi pastrez si locul de munca, pentru a castiga suficienti bani incat sa traiesc si sa si platesc taxa de scolarizare” – raspunsul (daca se oboseste cineva sa ti-l dea): “trebuia sa te gandesti la asta inainte sa incepi scoala“.

Ce e de facut? Inghiti in sec si faci cumva sa ajungi la spitale si dimineata… Oricum, majoritatea oamenilor care vor sa devina Asistenti Medicali invata dimineata sau n-au probleme cu a merge dimineata la spital, deci asta e o problema valabila pentru putini oameni.

Problema ar fi ca nici nu prea exista o solutie. Oricat ma gandesc, nu vad cum s-ar putea schimba situatia fara sa se schimbe cu totul sistemul de invatamant. Un sistem ca in Germania, unde multe spitale (private sau nu) au cate o mica scoala atasata, unde elevii invata si partea teoretica si partea practica in incinta spitalului, pare ceva mai eficient. Practica se face in timpul week-endului sau in ture prestabilite. Chiar si acolo, scoala nu prea iti ofera timp si de un job – poate si de asta primesti o suma de bani LUNAR ca plata pe perioada scolarizarii.  Dar am divagat…

Alte probleme: e posibil sa nimeresti intr-o Sectie a unui spital care NU PREA ARE PACIENTI. Suna bizar, nu? Spital fara pacienti, in Bucuresti? Ei bine, da, e posibil asa ceva. Anul trecut, in plin viscol, mergeam la Spitalul Colentina la o Sectie de Medicina Interna. Erau internati in medie cam 10 pacienti, in vreo 6 saloane. Eram repartizati 12 elevi pe acea Sectie. Noroc ca nu veneam toti odata, pentru ca am fi fost mai multi elevi decat pacienti, in anumite zile. Ce faci? Din nou, inghiti in sec si macar te bucuri ca pacientii nu sunt suficienti de stresati incat sa se enerveze de atatea fețe noi in jurul lor.

De asemenea, se mai poate intampla sa dai peste vreo Sectie in care exista doar cate 1 asistenta pe tura (mai ales dupa-amiaza). Asta inseamna ca din start e ceva mai stresata si ocupata, deci timp sa-ti raspunda tie la intrebari sau sa-ti arate cum face asta sau aia are si mai putin.

La polul opus al ultimei situatii ar fi cazul in care o Sectie prea mica are prea multe Asistente pe o tura. Asta inseamna automat ca trebuie sa te orientezi foarte repede: la ce asistenta te duci, care se duce la ce pacient, caruia i se face ce exact si la care poti ajuta cum…

Oricum ar fi, o ultima piedica este cea legala. Din punctul de vedere al Legii din Romania, elevii/studentii care studiaza ca sa devina Asistent Medical n-au voie sa atinga un pacient. Adica au voie doar sa observe si sa puna intrebari si sa experimenteze pe materialul didactic (manechine). Daca Legea asta ar fi respectata 100%, atunci am avea numai Asistenti Medicali Generalisti debutanti care habar-n-au mai nimic. Daca nu pui mana pe un pacient, nu stii cum sa-i faci o injectie intramusculara, nu stii sa-i pui o branula, nu stii sa faci o clisma (mda, trebuie sa stii si asta 🙂 ) si multe altele.

Poti tu sa stii toata teoria din lume, daca n-ai mai facut asta pana atunci, te blochezi cand ai un batranel tremurand in fata, care mai are 50 de grame de carne pe fund si tu trebuie sa-i faci o injectie IM si apoi sa-i pui o branula intr-o vena pe care n-o vezi si n-o simti oricat ai palpa-o. Desigur, toata lumea invata din greseli, doar ca scoala moderna ar trebui sa te pregateasca suficient de bine incat sa nu faci prea multe greseli – iar atunci cand “lucrezi” pe un pacient viu, nu iti permiti sa gresesti.

Grija fata de pacientii grav-bolnavi

Grija fata de pacientii grav-bolnavi

507690-404-59Grav-bolnavi sau care sunt in faze terminale ale unor boli de lunga sau scurta durata.

M-am uitat pe materiile de anul 2 si 3. Teoretic, atunci ar trebui sa ne ‘invete’ destul de multe despre pacientii aflati in aceste situatii.
Practic, din experienta mea cu un membru de familie aflat in situatia asta, pentru majoritatea asistentilor asta este ceva asa… pur teoretic, pe care parca cineva ti l-a spus la un moment dat, dar cu siguranta nu te-a interesat. Mi se pare incredibil ca la departamente de oncologie asistentele medicale se comporta cu pacientii cam cum s-ar comporta un țăran cu vitele lui. Am auzit tipete, injuraturi, jigniri (asta adaugat aglomeratiei si atmosferei proprii spitalelor din tara noastra). Multi dinte pacientii aia vor muri in curand. Dupa operatii dureroase, dupa niste tratamente cu niste chimicale care le dau peste cap tot organismul, cu efecte secundare deloc placute, cu limitari drastice in a manca niste feluri de mancare banale, toate in numele ‘insanatosirii’ pacientului.

Stau si ma gandesc: daca eu as suferi de cancer intr-o faza avansata, oare mi-as mai dori sa ma mai lupt pentru viata mea atunci cand sansele mele de supravietuire sunt minuscule si toate masurile pe care le iau pentru a lupta cu o boala mai repede ma omoara ele? Ultimele luni din viata mea pe Pamant vreau sa le petrec cu vizite regulate la doctor, cu analize saptamanale, cu tratamente administrate de niste acrituri care n-au nici cea mai mica urma de umanitate ramasa in ele?

Si de partea cealalta a ‘baricadei’. Oare eu, ca asistent medical, mai pot ramane ‘om’ dupa ce vad/tratez zilnic pacienti care urmeaza sa moara aproape sigur in curand? Nu in ultimul rand, din ce am vazut eu, cu cat inaintezi in varsta si suferi de o boala, cu atat e mai probabil sa renunti la politete in situatii banale si la stapanire de sine in situatii relativ conflictuale. Ca nu exista ‘pacient perfect’ e evident. Dar cum ‘inveti’ sa te comporti profesionist si sa-ti pastrezi sanatatea mentala (si chiar umanitatea) intr-un mediu in care zilnic vezi moarte, nervi, ura, tristete si regret?

Cum?

La naiba, sunt abia anul 1, abia am trecut prin 3 spitale (ca asistent) si-mi pun deja probleme din astea.

drepturi imagine: www.buzzle.com

1/6 Semestre gata!

Cam greu sa povestesti despre scoala si viata cand viata-ti ofera o situatie medicala complicata in familie.

Evident ca tot entuziasmul de la inceput s-a stins dupa primele 2 luni si primul contact cu munca in spital. Al doilea stagiu de practica a fost si mai dezamagitor. Al treilea a fost de-a dreptul deprimant. Ma rog, despre sistemul medical de la noi, starea spitalelor, calitatea asistentelor si altele voi mai avea timp sa comentez. Pentru moment am prea putina experienta IN sistem pentru a considera ca pot exprima o opinie pertinenta.

Oricum, ce am facut pana acum la scoala:

– Biochimie: foarte interesanta materia, am reusit sa invat si sa inteleg cele mai multe lucruri.

– Semiologie: multumita programului, am reusit sa ajung prea putin la o materie foarte interesanta si utila. Pacat. Oricum, nu pot sa zic ca mi-a placut foarte mult stilul de predare al profesoarei, dar se putea si mai rau.

– Nursing: o porcarie. Tot ce mi s-a predat a fost o insiruire de teorii goale, lipsite prea mult de o parte practica sau de o corelare cu situatia reala. Profesoara raspundea oricarei intrebari, dar pentru ca a fost materia care a avut cele mai multe ore alocate, aici am fost cel mai dezamagit.

– Informatica: o gluma proasta pentru mine 🙂 Parca totusi niste colege au invatat niste lucruri noi. Poate pentru ele n-a fost inutila.

– Bioanatomia: e incredibil de mult de invatat. Cred ca nici daca aveam 10 ore pe saptamana nu ni se putea preda toata ASA CUM AR TREBUI. Macar am invatat destul de multe lucruri. Mi se pare incredibil cum am trecut prin 4 ani de liceu, in care teoretic am invatat cate ceva (n-am avut niciodata mai putin de 8 la biologie, am verificat) si nu stiam mai nimic! Asta dupa un liceu bun.

– Biofizica: cel mai non-pedagog profesor pe care l-am avut vreodata. Vrea sa ajunga si profesor universitar. Ha! N-a predat absolut nimic. Evaluarea a fost o bataie de joc. Si-l mai am inca un semestru. Super!

– Psihologia: materie interesanta, profesoara care a incercat sa aiba un stil de a preda diferit. Nu stiu cat de multe a reusit. Macar nu pot sa zic ca a fost pierdere de vreme (ca nursingul).

Acum a inceput deja semestrul 2. Sa vedem cum va evolua situatia.

Nemultumitii care nu fac nimic

Toata lumea se plange de ceva in Romania. Invatamantul nu merge, sanatatea e la pamant, politicienii fura, totul e scump etc. Corect.

Dar nu inteleg cum tot timpul nimeni nu face nimic. Inclusiv cei care sunt in masura sa faca ceva! Politicienii intotdeauna vor da vina pe ‘ailalti’ pentru ce nu pot face ei, profesorii intotdeauna nu se simt vinovati de nimic (sistemul e de vina), elevii intotdeauna nu cred ca e vina lor ca termina 12 clase si nu sunt in stare sa promoveze un examen macar cu nota de trecere samd.

Exemplul meu: Mircea Timofte, seful reales al OAMGMAMR. Ales pentru a 2-a oara ca sef al unui ONG… de stat (cu responsabilitati delegate de stat) – Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România care are ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent medical generalist.

Daca facem cateva cautari mai specializate pe google, vom observa ca numitul domn are doar cateva idei fixe pe care le disemineaza oricarui jurnalist dispus sa il intervieveze:

1. Nu exista exod de asistenti medicali din Romania, deoarece avem si asa prea multi asistenti medicali produsi anual de diversele forme de educatie sanitara din Romania. Oricum pleaca numai asistenti bine pregatiti.

2. Asistentii medicali din Romania (in special cei din ultimele promotii) sunt in general PROST instruiti.

3. Proaspetii absolventi medicali romani nu au pregatire practica la finalizarea scolii.

4. Exista foarte multi asistenti medicali romani care sunt foarte bine pregatiti.

Aceleasi lucruri le spune de 4 ani incoace. Afirmatia 1 se contrazice cu ea insasi… si cu 2 si 4. Afirmatia 3 se contrazice cu a 4-a si cu prima.

Acum, trecand peste contradictii, e usor sa te plangi, dar de ce nu faci ceva pentru a schimba aceasta situatie? Scolile postliceale sunt acreditate de Ministerul Invatamantului si de cel al Sanatatii. Daca actul de predare e incomplet sau eronat la una dintre ele (sau la mai multe), sa fie inchisa. La finalul scolii trebuie sustinut un examen. Daca absolventii sunt nepregatiti, asta inseamna si ca acest examen nu le evalueaza corect competentele. Sa devina mai greu. Daca sunt prea multi absolventi, sa se ceara un examen de admitere mai greu sau un proces strict de selectie intre anii 1 si 2 sau intre 2 si 3.

Daca in 4 ani nu si-a schimbat cu nimic discursul negativist, inseamna ca nu organizatia pe care o conduce nu a schimbat nimic in privinta temelor mentionate. Atunci de ce este reales? Pentru a nu face nimic in continuare dar a se plange cu succes?

De ce?

Sunt convins ca ceea ce stiu foarte bine sa fac (8 ani jumatate nu am frecat menta, chiar am invatat multe lucruri) va fi inlocuit de mici automatizari introduse in toate programele de grafica. Nimeni nu va mai avea nevoie de graficieni ‘cu experienta’ cand un mic trepadus va putea face aproape acelasi lucru, dar fara sa aiba asteptari salariale prea mari (ca de, e la inceput). Nu conteaza ca trepadusul mai greseste (de, e incepator). Nu conteaza ca trepadusul va dori si el mai multi bani in cativa ani. E simplu de inlocuit.

Ce meserie sa incep sa invat la 28 de ani si care sa aiba totusi un viitor si peste 10 ani? Programare? Nu mi-a placut in liceu, nu o sa-mi placa de-acum inainte. Contabilitate? Ha! O meserie in care ar trebui sa predau ceva altora? Educatia se duce de rapa peste tot in lume si oricum nu am spirit de educator. Inginer? Nu mi-a placut fizica, 4 ani nu rezist la Politehnica oricum. Arhitectura? E plina piata de arhitecti sarmani (si de unii bogati, dar aia sunt mai putini). Constructii? Iarasi fizica. Medicina? Ar fi foarte mult de invatat (nu e o problema), dar cel mai important: 6 ani de facultate + 5 de rezidentiat in care va trebui sa traiesc aproape fara nici un venit. Cand as termina rezidentiatul as avea aproape 40 de ani. De trait cand o sa mai traiesc, la 60 de ani? Parca medicina as vrea s-o profesez. Ca un ipohondru care se respecta, am trecut prin o sumedenie de spitale si clinici din tara. In majoritatea cazurilor era vorba de boli reale. Dar in aproape toate cazurile am ramas cu un gust amar din interactiunea cu sistemul nostru medical. Oare as putea fi Asistent Medical?

De ce Asistent Medical? Probleme medicale au si vor avea intotdeauna oamenii. In Romania  nu se castiga mai nimic cu meseria asta (1100 lei salariu de incadrare la un spital mare in Bucuresti). Dar e plin internetul de oferte de joburi (bine-platite) in Europa de Vest pentru asistenti medicali romani. Am o motivatie nepotrivita pentru aceasta meserie? Posibil. Dar cine invata sa faca ceva fara a-si dori sa poata duce un trai decent?

Asa ca am 3 ani de invatat si in timpul asta trebuie sa sper ca ma voi descurca cu banii. 3 ani in care trebuie sa fac tot posibilul sa invat cat mai multe lucruri noi. 3 ani in care trebuie sa nu disper. 3 ani in care trebuie sa-mi dau seama ca vreau si ca pot face foarte bine meseria asta. Alta meserie pe care as invata-o ca sa nu-mi fie de folos vreodata ar fi prea mult.

Ma intreb ce voi crede si voi spune peste 3 ani de zile, la finalul scolii si inceputul (teoretic) profesarii noii mele meserii. Macar voi sti sigur ce credeam la inceputul scolii!