Un pic despre emigrare

Am 34 ani.

Am copilarit in saracia lucie din anii ’90. Pe la 10-14 ani mancam foarte des cartofi cu branza si rosii – pentru ca altceva nu prea ne permiteam. Deh, familie de 5 oameni.

Pe la 14 ani a fost o mare realizare pentru mine sa-mi cumpar din banii mei o pereche de adidasi “de marca”, nu chinezarii “din piata”.

Prin liceu faceam orice fel de munca posibila pentru un minor, pentru a castiga un ban in plus, ca sa imi permit sa-mi cumpar un suc sau sa merg cumva la mare vara macar 1 saptamana.

Pana am intrat la facultate, in 2002, orice sondaj de opinie arata ca majoritatea tinerilor romani vor sa emigreze – oriunde. In perioada 2002-2008 a avut loc o schimbare de mentalitate, pentru 6 ani lumea credea ca lucrurile incep sa mearga bine si la noi. Salariile cresteau lunar, au aparut multe meserii noi (moderne), s-au inmultit multinationalele si Bucurestiul s-a modernizat (incet-incet). In acelasi timp, am avut o bula imobiliara care a facut viata in orasele mari foarte scumpa, chiar si cu salariile crescute.

A venit criza, salariile au inceput sa scada, leul a pierdut 25-40% din valoare fata de valutele mari in mai putin de 2 ani, ratele la credite au explodat, bula imobiliara s-a spart (unul dintre putinele lucruri bune).

Atunci a pornit valul 2 de emigrare masiva din Romania. S-a mai potolit abia prin 2013-2014, cand a reinceput.

emigrare.jpg

Eu am emigrat abia in 2016. Nu zic c-am facut bine ce-am facut, nu recomand nimanui sa emigreze sau sa-mi urmeze exemplul. Fiecare trebuie sa-si ia deciziile pe cont propriu.

Am terminat Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu” din Bucuresti. Liceul “de olimpici”. Nu eram la clasa de olimpici (1 din 10) si nu am excelat la nimic in timpul liceului. Dar toata lumea a luat Bac-ul la mine in liceu (din generatia mea) si toata lumea a intrat la facultate.
Din pura consecinta a specializarii liceului, majoritatea colegilor mei au ajuns sa lucreze in IT. Si dintre cei care nu-s in IT, majoritatea o duc destul de bine in viata.
Dintre cei care au plecat, au plecat majoritar pentru bani foarte multi sau pentru posibilitatea de-a face cercetare sau pentru a-si indeplini un vis anume.
Dar nu cred ca am vreun fost coleg/vreo fosta colega care sa nu fi reusit sa ajunga chiar si in tara la un nivel de trai cel putin peste media Romaniei.

Da, daca termini unul dintre liceele mai bune din tara, ai sanse mai mari sa fii oarecum peste medie si sa te descurci ulterior destul de bine in viata.
Cine ar fi crezut? šŸ™‚

Ei bine, cu toate ca nu eram sarac, nu eram deloc multumit de situatia mea financiara dupa 2009, cand salariul meu a inceput sa scada vertiginos. Asa ca in ultimii 6-8 ani am fost martor interesat la multe discutii pe tema emigrarii. Multe cu fosti colegi, multe si cu necunoscuti pe internet, multe si pe blogul sau pagina mea de facebook.
Nu in ultimul rand, ultimii 3 ani i-am petrecut in strainatate.

As putea spune ca am tras niste concluzii informate pe tema emigrarii.

In primul si primul rand, nu exista nimic pe lumea asta care te pregateste pentru emigrare. Poti citi o gramada de informatii inainte, poti sa te documentezi ce ar trebui sa faci pentru a iti face primele zile/saptamani/luni mai usoare, dar asta nu inseamna ca neaparat o sa fie totul perfect. Sunt o gramada de lucruri asupra carora n-ai control sau factori pe care nu-i poti lua in calcul. Si multe depind si de motivatia personala pentru emigrare si de taria de caracter a fiecaruia.

 

Apoi, atunci cand te interesezi despre viata ca emigrant intr-o tara/un oras, ca orice altceva in viata, tind sa fie doar 2 tipuri de naratiuni de la emigranti. Prea pozitiva sau prea negativa.

Pe de-o parte sunt unii care prezinta realitatea prea optimist, fie pentru ca ei au avut niste avantaje la inceput, fie pentru ca pur si simplu le place foarte mult situatia lor din locul ala. Asta e gresit, pentru ca nu exista nimic perfect pe lumea asta, ceea ce unii ar vedea drept ideal, altii nu ar suporta si, desigur, nu toata lumea emigreaza si ajunge sa castige mult mai mult decat clasa de mijloc din locul unde emigreaza.
Pot da multe exemple de emigranti romani in LondraĀ  care lauda totul de-acolo – dar fie o fac din spatele unor venituri mult peste media locala, fie sunt unii care accepta sa stea inghesuiti cu straini in casa, pentru a avea mai multi bani la dispozitie. Desigur, fiecare e liber sa faca ce vrea, dar viata nu e roz pentru toata lumea.

Pe de-alta parte sunt cei care prezinta realitatea prea negativ. Pentru ca ei au avut experiente negative, pentru ca nu sunt multumiti de viata lor, pentru ca locuiesc intr-o zona rau-famata samd
Exista probleme peste tot. Parisul sau Londra sau orice alt oras mare occidental poate parea foarte frumos cand esti doar turist, dar descoperi multe probleme doar atunci cand locuiesti acolo – si vezi ca unde-ti permiti tu sa locuiesti, nu mai e asa frumos.

Ambele tipuri de naratiune sunt viciate de opiniile personale. De asta cred ca e posibil sa fii pre-conditionat sa vezi lucrurile intr-un mod gresit atunci cand ajungi in Strainezia.

Pe scurt, e bine sa se ia orice opinie personala a cuiva despre emigrare cu un gram de sare. šŸ™‚

 

Apoi, o problema des intalnita la romani este cea a banilor. De multe ori toate opiniile legate de emigrare se rezuma la bani. Cati faci, ce iti poti permite sa iti iei, cum poti sa-ti iei masina, telefoane, vacante scumpe si-atat.
Nu totul se rezuma la “cat e salariul”. Daca pleci din tara DOAR pentru a avea un salariu mai mare, de multe ori asta nu va fi suficient pentru a fi multumit cu viata ta de emigrant. Si apoi ajungi sa fii emigrant din ala care spune ca totul e nasol in strainatate.

Sigur, are o importanta sa stii cat vei castiga. Logica mea e simpla: daca pleci intr-o anumita tara vestica si obtii acolo un salariu apropiat ca valoare cu cel mediu pe economie, inseamna ca o vei duce acolo cam la fel ca majoritatea oamenilor din tara respectiva. Atata timp cat ei nu emigreaza in valuri, ca romanii, inseamna ca viata nu e asa grea cu salariul mediu.
Sigur, e putin probabil ca viata sa devina “excelenta” brusc, dar daca pleci din tara crezand ca pui piciorul in Strainezia si imediat o sa devii Abramovici, atunci delirezi.

O alta fateta a aspectului financiar este cea a nemultumirii constante. In toate grupurile de facebook, pe orice forum sau la comentariile la orice articol de stiri unde gasesti oferte de munca in alta tara, o sa vezi nenumarati romani care incep sa zbiere “mama, ce salariu mic, ce saracie, sclavie, nu poti trai cu asta” samd. Sigur, exista si joburi prost-platite, dar, cel putin in domeniul sanitar, nu vei muri niciodata de foame sau nu vei fi “sarac”.
Cate oferte de munca in Anglia am vazut platite cu 17-19 lire/ora, urmate de zeci de mesaje in care romanii ziceau imediat ca e putin, asta e exploatare, saracie, ca nu poti trai cu banii aia samd. La fel si in Elvetia, am vazut oferte de munca pentru asistenti medicali cu salarii normale pentru Elvetia, imediat romanii cu “dar asta e putin, nu poti trai cu asta samd”.

DA, intotdeauna se poate mai bine, se poate obtine mai mult, in anumite conditii, dar daca te plangi tot timpul ca un salariu peste media din tara respectiva este “mic” nu esti tu mare inteligent, esti doar un om ahtiat de bani, deconectat de la realitatea care-l inconjoara SI care a uitat SARACIA reala din care a plecat din tara.

In continuarea temei comentariilor despre aspectul financiar al emigrarii, exista o tendinta raspandita printre romani de a prezenta realitatea financiara drept inacceptabila. Asta costa atata, aia costa atata, cu salariul ala nu poti trai deloc acolo. Ete na!
Depinde de unde pleci, e adevarat. Dar nu emigrezi din Romania pentru ca o duceai bine foarte bine acolo.
Deci daca la finalul lunii sau a anului tragi linia si ai mancat tot timpul ok, ai avut 2 sau mai multe concedii in strainatate SI ai strans si niste bani, eu zic ca o duci bine. La asta se adauga si cheltuielile de baza (utilitati, telefon, transport, ingrijire personala si haine), desigur.

 

 

Vai, cata postarea am scris doar ca sa explic de ce ma enerveaza pe mine intrebarea “cat e salariul?

Si ca, daca te iei dupa ce spune lumea, de cele mai multe ori o sa ramai cu impresii gresite si nu o sa realizezi nimic.

Advertisements

Asistent Medical in Elvetia (1)

Blogul meu s-a vrut (si a ramas) un jurnal al drumului meu ca Asistent Medical, ca elev, incepator, persoana care strange experienta si asa mai departe.

Pentru 29 de luni am povestit viata mea in Anglia. Primul post a fost asta. Voi pastra un stil similar de povestit si pentru Elvetia.

Despre ce voi scrie la un inceput de drum?

Lucruri de rezolvat inainte de a veni aici, drumul aici, lucruri de rezolvat in prima saptamana in Elvetia, impresii de la locul de munca.
Un pic despre bani la final.

 

Sa incepem cu impresii de la locul de munca.

Nu e deloc usoara munca in Elvetia. In primul rand, programul saptamanal de 43 ore e foarte enervant. Ai tap-in si tap-out cu badge-ul personal la sosire/plecare, nu ai voie sa intarzii deloc nemotivat, nu ai voie sa pleci mai devreme (daca nu vrei sa ramai dator cu minute-ore la final de luna). Dupa experienta Anglia, unde lucram 34 ore, o saptamana 3 zile, urmatoarea 4 zile, sa muncesc 5 zile pe saptamana, 07:00 – 16:06, e ceva mai obositor.
Enervant e si faptul ca trebuie sa fiu prezent si gata schimbat in scrubs la ora 07:00 pentru team brief-ul zilnic, in care doar sefa sectiei spune programul zilei si eventualele informatii noi. 1 data pe saptamana team-brief-ul e ceva mai lung – atunci toata lumea comunica eventualele probleme intalnite in ultima saptamana. Nimic personal – comunicarea aia se face in spatele usilor inchise.

Per ansamblu, sistemul e similar cu Anglia, cu mult mai putina libertate personala. Fiecare are ceva de facut, foarte rar exista intrajutorare ca in Anglia, unde toata lumea ajuta pe toata lumea cu tot ce era nevoie (in special la nivel de RN/ODP, mai rar HCA). Aici se poarta “asta e treaba lui X, doar X se ocupa de asta pana la final”. Pentru fiecare porcarie mica trebuie sa anunti fie asistenta-sefa, fie pe adjunctul ei.

La nivel declarativ, toata lumea e mult mai atenta la igiena. Declarativ pentru ca, atunci cand cred ei ca nimeni nu-i vede, si ei mai aleg solutia mai rapida sau nu fac chiar ceea ce “predica“.
Astfel, toata saptamana mi-au facut observatie dupa observatie: pentru ca nu ma spalam pe maini cu solutia lor alcoolica intotdeauna inainte de a deschide ceva steril. Sau daca am luat ceva de pe jos cu manusi pe mana si nu m-am spalat cu alcool apoi. Sau daca am iesit cu masca pe fata pana la bucatarie/camera de ceai. Sau daca am pus dosarul pacientului intr-o anumita parte a calculatorului si nu in alta parte.
Asta desi in general ma spal mult pe maini, iar aici m-am spalat de suficiente ori incat sa am 4 taieturi mici si dureroase dupa doar 5 zile de munca. Fucking alcohol cleanup – dintotdeauna l-am urat.

Igiena mainilor se face aici 99% doar cu solutie bazata pe alcool. Sapunul se foloseste doar 1 data, la inceputul zilei si atat. Asta va fi o problema pentru mine pe termen lung, o sa-mi faca praf mainile, mai ales iarna…

Teoretic, ar fi trebuit sa am o saptamana de “introducere”, in care sa observ si sa nu fac nimic. IN realitate, 2 colege au fost bolnave 5 zile/5 si o a 3-a s-a imbolnavit vineri. La care se adauga 2 femei care au plecat inainte de-a veni eu (au terminat in mai), un coleg care va pleca in urmatoarele saptamani si nu am o parere foarte buna despre locul asta.
Dupa experienta Anglia, in opinia mea, un loc din care lumea pleaca des si multi oameni nu vin la munca “pe caz de boala” (reala sau nu) e un loc care are probleme majore.

Cei care ma urmaresc pe facebook au aflat deja ca am probleme mari cu limba lor. Pe langa faptul ca nu stapanesc germana ca pe engleza, dialectul localnicilor e extrem de obositor. Trebuie sa ma concentrez foarte tare ca sa inteleg tot ce mi se cere, si chiar si-atunci pierd multe lucruri sau inteleg gresit. E frustrant.
Si e frustrant si pentru ca imi mai zic chestii si pacientii si nu inteleg exact ce mi-au zis. Aaaaah, I miss England and the Cockney accent.

In afara de asta, tot procesul asta de introducere a fost oarecum sabotat total (din cauza personalului lipsa).
2-3 colege mi-au raspuns la toate intrebarile si mi-au explicat tot ce era de explicat, 1 coleg s-a rezumat la a imi face observatii si a imi tot spune “nu e inca momentul”, altii au vorbit mult (si la propriu n-am inteles mai nimic din ce mi-au zis) probabil pe langa subiect, altii pur si simplu m-au ignorat total, si-au vazut de treaba lor fara sa se oboseasca sa-mi spuna cum se fac lucrurile “corect” si de ce.

Pe de alta parte, pentru ca sistemul e atat de similar cu Anglia, odata ce am invatat pe unde sunt unele si altele si am prins cateva idei de workflow, am fost capabil sa fac si anumite lucruri independent. Daca as fi stiut germana mai bine SI nu ar fi vorbit toti pe pasareste (care NU e Hochdeutsch), ar fi fost mai simplu.

Multe lucruri pentru care exista “mica intelegere” in Anglia se fac aici cu multe reguli.
Un exemplu simplu: concediile. Trebuie sa iti alegi cele 6 saptamani de concediu pentru anul viitor PANA la finalul lui octombrie anul curent. Exista si posibilitatea de-a cere maxim 2 zile libere “la alegere”/luna cu minim 2 luni in avans, dar atat – si doar cand numarul de angajati o permite.
Au disparut concediile luate cu 2 luni inainte, combinarea de days off cu concediu ca sa ai mai multe zile de vacanta si libertatea din Anglia. La naiba, si Anglia e orice, numai nu “plina de libertate”.
De asemenea, deoarece nu avem 3 oameni in sala de operatie, ci 2 (un TOA sau OP-Pflege si un FaGe sau OP-Pflege), pauzele (cea de 15 minute si cea de pranz) se iau CAND VOR ALTII, nu cand vrei tu. Adica atunci cand se gaseste cineva pentru Ablƶsung (inlocuire).

Reversul medaliei e faptul ca totul merge ceas. De la trenuri si autobuze (stiu ca daca plec la 6:35, la 6:53 maxim sunt in spital), la programari si asa mai departe.

Mi-a placut faptul ca mi-au dat vestiar din ziua 1 (in Anglia nu am primit vestiar nici dupa 30 luni acolo, unii nu aveau nici dupa 10-15 ani), m-a enervat sistemul lor de reducere la masa, cand trebuie sa-ti incarci bani pe badge, pe care apoi il folosesti ca portofel electronic (daca vrei reducerea de 1-2 franci la majoritatea felurilor de mancare).
Imi place faptul ca spitalul are cam 1 restaurant in fiecare cladire medie sau mare, nu imi place ca nu sunt foarte multe optiuni de mancare gatita in cladirile in care lucrez eu (sunt 2 alaturate). Daca vreau mai multe optiuni, trebuie sa merg la alt restaurant, in alta cladire, pe afara sau pe la subsol.

Si aici exista operatii care se termina prea tarziu, si aici e o problema asta – daca 2 sau 3 sali de operatie termina dupa 4, atunci e o problema mare cu plecatul la timp. Per ansamblu, cel mai mult timp se pierde cu anestezia, unde sistemul lor mananca mult mai mult timp decat sistemul britanic.

Per total, am avut o saptamana interesanta, dar cam obositoare (desi nu am facut prea multe lucruri). Colectivul de colegi e destul de ok, desi sunt oarecum impartiti pe bisericute. Localnicii sunt majoritar FaGe (un fel de struto-camila elvetiana, niste infirmieri cu 2 ani de scoala), sunt prietenosi majoritar intre ei. Instrumentistii sunt majoritar straini si mai in varsta. Medicii sunt majoritar elvetieni.

 

Un pic despre lucruri de facut inainte de venit in Elvetia

In primul si primul rand, pentru mine cel mai greu lucru de rezolvat in Elvetia a fost sa-mi gasesc undeva unde sa locuiesc.
Serios acum, a fost mai greu decat sa-mi gasesc un job. Daca pentru partea cu jobul probabil ca am trimis pe undeva pe la 50-60 de e-mailuri (candidaturi, clarificari samd) in 3 ani, pentru a-mi gasi cazare am trimis peste 60 de e-mailuri in 2 luni. E foarte dificil sa gasesti chirie din alta tara. Si pentru ca Elvetia are un stoc foarte limitat de locuinte inchiriabile, preturile sunt mari. Prin consecinta, multi elvetieni (pana la o varsta, cel putin) locuiesc la comun (2-3-5 oameni intr-un apartament/o casa mai mare)

Daca ai bani multi (1500 franci+) disponibili pentru asa ceva, poti inchiria un apartament pe termen scurt, fara multa birocratie, pe unul din site-urile care ofera asa ceva pentru expati. Exemplu. Ulterior tot va trebui sa-ti gasesti cazare independent, pentru ca chiria la un apartament din asta e peste pretul pietei si oricum sunt, de regula, inchiriabile doar pentru un termen limitat.

Mai exista variantele semi-hoteliere (airbnb, booking, agoda etc), in care inchiriezi o camera de la un privat pe termen mediu (30+ zile), urmand ca apoi sa-ti gasesti singur chirie.

Apoi exista varianta WG (Wohngemeinschaft), in care inchiriezi o camera intr-un apartament sau casa, in care vei locui cu niste straini. E modul cel mai ieftin de-a sta undeva in Elvetia, contractul poate fi si pe o perioada scurta (6 luni), dar depinzi de persoana care a pus anuntul. Vorbesti cu ei telefonic sau prin e-mail, te pot respinge foarte usor fara prea multe motive. Site-uri aici sau aici.

Apoi iti poti incerca norocul pe unul dintre portalurile elvetiene de imobiliare. Immowelt, homegate, alle-immobilien. Exista si altele (google). Personal, n-am avut deloc noroc cu ele. Agentii (sau rarii proprietari) vor contract pe minim 1 an, vor in general sa ai Aufenthaltsbewilligung (permis de sedere/munca) inainte de-a-ti inchiria orice, vor sa ai niste asigurari incheiate in avans si altele. O procedura destul de complicata – foarte dificila daca nu esti fizic in tara respectiva.

Eram pe cale sa aleg o camera prin airbnb, pana am ajuns la ultima solutie: am mers pe site-urile unor scoli superioare / al unei universitati, am cautat acolo sugestii de cazare, am gasit mai multe entitati care inchiriaza pentru studenti sau “tineri” sub 35 ani, sau oameni care lucreaza pentru public (m-am gandit ca ma incadrez).

Asa am gasit pana la urma ceva care sa-mi convina, un studio mic, cu baie si bucatarie proprie, intr-o cladire noua oarecum aproape de oras (12 minute cu trenul). Si asa am ajuns sa locuiesc… intr-o suburbie. DĆ©jĆ  vu Londra, eh? Macar garantia era mica (500 franci) si am contract care poate fi incheiat cu preaviz de mimin 31 zile.
Ca de obicei, alta problema a fost sa-mi platesc garantia si chiria, pentru ca e foarte scump sa transferi bani in Elvetia si pentru ca nu stii niciodata exact cat trebuie sa transferi ca sa ajunga exact suma ceruta. Am mai discutat despre asta, banii sunt transferati printr-o banca intermediara intai, care retine o parte din ei (cam 3-5% pentru sume sub 2000 franci) si apoi ii transfera mai departe. Comisionul ala nu e stiut de nimeni (banca ta sau banca elvetiana), de exemplu, la 1000 franci nu stii niciodata CAT trebuie sa transferi ca sa ajunga fix 1000 franci in contul elvetian. Frustrant.

Daca ai ajuns sa primesti un contract de angajare in Elvetia, ti s-au cerut deja o gramada de hartii, traduse intr-o limba oficiala a lor sau in engleza. Diplome, recomandari, adeverinte de vechime, dovezi ale vaccinarilor. Se poate trai in Elvetia si fara pasaport, dar am gasit ca e mai simplu peste tot sa folosesc pasaportul decat cartea de identitate.

Printre primele lucruri care trebuie facute la sosirea in Elvetia va fi sa te inregistrezi (Anmeldung) la Einwohnerdienste. Acolo ti se va oferi Permisul de sedere/munca (Bewilligung), care e obligatoriu pentru o sedere mai lunga de 3 luni (sedere cu sau fara munca). De la sosirea in Elvetia ai 14 zile sa te inregistrezi la Einwohnerdienste, si iti vor trebui: Pasaport, Contract de munca (daca e cazul), Contract de chirie, Certificat de casatorie (daca e cazul) si 1 poza de tip pasaport. Am mentionat asta acum pentru caĀ  Certificatul de casatorie e util aici pentru ca nu toti barbatii sau femeile care nu si-au schimbat numele de familie vin cu Certificatul asta dupa ei.

 

Eeeeniuei. Sosirea in Elvetia. Ori vii cu masina personala, ori vii cu busul, ori vii cu trenul, ori cu o combinatie de avion + tren/bus. Elvetia are 3 aeroporturi internationale: Geneva, Basel si ZĆ¼rich. Mai exista cateva aeroporturi mici, dar sunt rezervate majoritar zborurilor regionale.
Din Romania avem (in 2018) zboruri directe catre Basel (Wizzair) si Zurich (Swiss). Taromul avea o ruta catre Geneva, dar a renuntat la ea.

International Airport Map airports in switzerland switzerland airports map 800 X 568 pixels

Ca variante oarecum apropiate (si ieftine din Romania) ar mai fi Milano, Torino, Lyon, Strasbourg si Stuttgart – in functie de zona unde vei locui si cand iti cumperi biletul, e posibil sa iesi mai ieftin decat sa zbori direct in Elvetia.
Personal, am avut de-ales in a zbura catre ZĆ¼rich +bus/tren (o varianta de 410 euro, cautare cu 3 luni in avans) si a zbura catre Bergamo (Milano) si a lua o combinatie de bus+tren, ceea ce m-a costat 120 euro (cu bagaj de cala).

 

Cateva lucruri de rezolvat in prima saptamana in Elvetia:

Anmeldung la Einwohnerdienste pentru Aufenthaltbewilligung. Sunt mai multe tipuri de permise de munca/sedere (Bewilligung). Se elibereaza sub forma unui document de identitate (Ausweis).
Pentru cei care se muta in Elvetia, avem pe termen scurt, pana la 1 an (Kurzaufenthaltsbewilligung L), pe termen mediu, 1-5 ani (Aufenthaltsbewilligung B) si pe termen lung, dupa minim 5 sau 10 ani de sedere neintrerupta in Elvetia (Niederlassungsbewilligung C).
Pentru ca romanii sunt considerati emigranti economici, pana in vara lui 2019 numarul de permise de sedere pe termen mediu (B) sunt limitate la 999/an pentru romani si bulgari. Adica le obtii foarte greu.

Eu am cerut Kurzaufenthaltbewilligung L pe un an, dar cel mai probabil voi primi unul pe 6 luni, pentru ca atata dureaza contractul meu initial. Deci va trebui sa-l reinnoiesc peste 6 luni. Si fiecare inregistrare si Ausweis costa (cam 130 franci in total, in zona mea). E important sa te inregistrezi la primaria (Einwohnerdienste) unde locuiesti. Daca stai in suburbie, nu te duci la primaria orasului mare, ci la cea a suburbiei (ceva ce colegii mei nu au stiut sa-mi spuna, am facut un drum degeaba).
Poze de pasaport e bine sa ai din Romania. Costa cam 10 franci aici la un automat de poze. šŸ™‚

Deschiderea unui cont bancar in Elvetia. Cu mici exceptii, majoritatea angajatorilor elvetieni prefera sa plateasca salariile in cont. E imperios sa-ti deschizi cont cat mai repede, pentru ca sa primesti primul salariu – pentru ca vei avea nevoie de banii aia foarte repede, in ritmul in care vei face cheltuieli aici.

In Elvetia exista banci nationale si banci cantonale. Bancile cantonale sunt ceva mai mici, dar au niste avantaje in cantoanele de unde sunt. De regula, bancile cantonale (din cantoane diferite) colaboreaza intre ele, deci ai mici avantaje la bancile “din retea”. Pe de alta parte, bancile nationale sunt mari, de regula au/sunt si sucursale in/din alte tari, deci sunt “mai sigure”.
Toate bancile au mici avantaje si dezavantaje, trebuie sa stai sa le studiezi oferta destul de mult pentru a te hotari care e cea mai potrivita pentru tine. Unele au comisioane mici la retragerea de bani de la bancomate din alte tari, altele nu au comisioane. Unele nu au carduri contactless, altele au carduri contactless, dar iau un comision mare la plati facute cu ele in afara Elvetiei. Unele au comisioane mici la transferurile bancare in afara tarii, altele au comision de administrare lunar minim (in anumite conditii). Unele au comisioane de inchidere a conturilor!
Atentie la ce carduri de debit ofera, multe ofera V-Pay, care e aproape inutil in afara Elvetiei.
Dpdv financiar, toate ofera cam aceleasi conditii: 0% dobanda la contul curent, 0.1% dobanda la economii
Eniuei, bancile nationale sunt Raiffeisen, UBS, Postfinance, Credit Suisse plus 24 banci cantonale.
Pentru deschiderea unui cont nu e nevoie de multe hartii: pasaport si contract de chirie.

 

Abonamente lunare pentru transport in comun: transportul local in Elvetia e foarte scump. Desi distantele parcurse sunt mici tot timpul, totul costa mult. Deci e bine sa-ti faci abonament lunar pentru transportul in comun cat mai curand posibil.
Ca optiuni suplimentare, poti sa-ti faci si unul dintre cele 2 abonamente “nationale”: General Abonnement (GA), cu care poti sa mergi oricand, oriunde in Elvetia, cu trenurile nationale si cu transportul in comun local (inclusiv barci sau ai preturi reduse la calatoria cu telegondole in anumite statiuni montane). Costa 3860 franci pe an la clasa a 2a (sau 340 franci pe luna).
Halbtax Abo, cu care primesti 50% reducere la toate calatoriile cu trenul in Elvetia (si 25% la calatoriile in Germania, Austria, Franta) pentru 1 an, la 185 franci/an (165 franci in primul an).
Abonamentul pentru transportul in comun intr-un singur oras costa pe undeva pe la 800 franci pe an sau 80-90 franci pe luna (in functie de oras).

 

Incheierea unei polite de asigurare medicala: serviciile medicale in Elvetia sunt foarte scumpe. Ambulanta nu e gratuita (si daca ai asigurare, trebuie sa-ti faci extra asigurare daca vrei sa nu platesti pentru ambulanta). Angajatorii nu-ti ofera decat asigurare de accidente si atat – tu esti obligat prin lege sa-ti faci asigurare medicala (privata). Ai maxim 3 luni sa faci asta dupa ce te-ai mutat in Elvetia.

Exista 2 concepte cu care trebuie sa te obisnuiesti: fransiza (cost minim anual pe care il platesti din buzunar pana incepe sa plateasca asigurarea) si reduceri in functie de tipul de asigurare de sanatate incheiata.
Fransiza poate fi de la 300 pana la 2500 franci/an. Anumite costuri suplimentare trebuiesc platite din buzunar (de ex. pentru operatii elective, spitalul meu factureaza 150 franci extra “pentru medicamente”). Fransiza e mai mare, asigurarea medicala lunara e mai mica. Fransiza e mica, asigurarea medicala e mai mare.
In afara de asta, ai tipuri de asigurare: “normala” – alegere libera la tratamente, medici si spitale in cantonul unde locuiesti, “HMO” – primesti o reducere la costul asigurarii lunare daca in caz de boala te duci intai la un medic din reteaua agreata de asigurator, “Telmed” – primesti o reducere la costul asigurarii lunare daca in caz de boala suni intai la un telefon specific, pentru a ti se recomanda ce sa faci mai departe, “Medic de familie” – primesti o reducere la costul asigurarii lunare daca in caz de boala te duci intai la medicul de familie.
La astea se adauga diverse pachete suplimentare pentru urgente, ingrijire medicala in afara tarii, dentist si altele.
Cel mai bun instrument pentru a gasi o asigurare de sanatate potritivita e comparis.ch.

 

Si, la final, pentru o idee despre cat de scumpa e Elvetia si cati bani iti trebuie pentru a emigra fara griji:

In primele 7 zile aici am reusit sa cheltuiesc nici mai mult, nici mai putin de 1300 franci, la care se adauga din urma 1500 franci pentru chirie pe prima luna si garantie pentru studio. Plus 120 euro pentru a veni incoace (zbor/bus/tren/bus).

E adevarat, nu te obliga nimeni sa cheltuiesti atata, dar au fost multe cheltuieli de tip “o data pentru mai multa vreme”: 250 franci pentru Halbtax Abonnement + abonament pentru transport in comun, 350+30 franci pentru abonamentul la sala PE UN AN si un keycard de acces (pentru 1 luna era 100 si ceva – 200 de franci), 100 franci incarcati pe badge, 50 franci pentru un card cu care se foloseste masina de spalat/uscat, 130 pentru permisul de munca/sedere, 110 franci pentru cumparaturi de la IKEA (prosoape, covoare, umerase, paturi, sac de rufe, lenjerie de pat etc.).
Si 150 franci pentru 2 drumuri la supermarket. Si vreo 80 franci pentru ce am mancat in primele 4 zile (la munca/in oras).

Legumele si fructele sunt foarte scumpe aici (3 franci kg cartofi, 3 franci 250 g de rosii cherry, 10 franci kg cirese, 4 franci un broccoli, 3-4 franci bananele, 20 franci kg de afine). Carnea e asa-si-asa (la Lidl costa carnea cam cu 10-30% mai mult ca in Romania). Lactatele sunt ieftine (1,4 franci l de lapte, 1-2 franci 200 g de cascaval feliat, 3-4 franci 250 g de ceva branza-specialitate), painea e scumpa (3-4 franci o paine “integrala” cu seminte), cosmeticele, articolele de igiena si detergentii sunt toate foarte scumpe.

 

Cand ma gandesc ca in Anglia am venit cu cazarea platita primele 2 luni si ca am trait bine-mersi 6 saptamani (pana la primul salariu) cu 540 lire…

šŸ™‚

20180610_184548

De ce nu reuseste NHS-ul sa pastreze si sa angajeze asistente medicale

Pe scurt: UK ramane o destinatie pentru emigranti, cu toate problemele lor, europenii tot isi doresc sa lucreze in sistemul lor medical – dar le e mai greu sa aiba acces acum IN SPECIAL din cauza testului IELTS, iar problemele de personal sunt mai degraba legate de incapacitatea NHS-ului de a se adapta la realitatile actuale si de-a-si plati mai bine angajatii. Si Londra e scumpa. šŸ™‚
Brexit-ul a creat o sumedenie de probleme, dar pana nu ies fizic din UE, totul e inca pur teoretic, discutii despre drobul de sare care va cadea.

hoarde

 

Am primit un articol NY Times de la un fan al paginii mele de facebook (multumesc, Gabriel).

Articolul prezinta o realitate britanica destul de trista: marile trusturi NHS nu reusesc sa-si pastreze angajatii, unii angajati europeni pleaca sau se gandesc la a pleca si in special spitalele NHS din Londra au probleme majore in a-si acoperi posturile libere.
Apoi porneste de la niste cifre ale emigratiei care nu sunt deloc ingrijoratoare (in anul de dupa votul pentru Brexit migratia neta catre UK a fost de “doar” 246.000 oameni, versus 327.000 cu 1 an inainte), dar care arata o scadere majora in randul europenilor a interesului pentru a se stabili in Marea Britanie, si prezinta mai multe cazuri de angajati europeni din NHS care pleaca din insula catre alte zari. Si mentioneaza faimosul numar minuscul de noi asistente medicale inregistrare la NMC din ultimele 22 luni.
Desigur, fiecare trage ce concluzie vrea din articol, dar judecand dupa titlu si felul in care sunt structurate informatiile, ai putea trage concluzia ca fuge lumea mancand pamantul din NHS si, automat, din UK si majoritar din cauza Brexitului.

 

NY Times este un ziar cu o ideologie de stanga. Cei care doresc echitate sociala, colaborare mondiala, un stat care sa sustina cetateanul de rand si altele de genul. Cei care regreta o miscare retrograda precum Brexitul. Echivalentul lui de peste ocean (The Guardian) are cate un articol similar la cateva luni de cand cu Brexitul.

Ziarele din spectrul celalalt politic (dreapta) nu sunt la fel de interesate sa prezinte problemele din NHS din lumina asta. Ei sunt mai degraba interesati sa prezite problemele NHS-ului, mai mult pentru a ilustra (inca) un esec al statului sa administreze niste resurse imense. Sau (mai ales tabloidele – care sunt majoritar detinute de capitalisti de dreapta) prezinta numai cazuri nefericite, in care angajati europeni fac porcarii in NHS. Ceea ce nu face decat sa justifice (pentru unii) ideea ca “oricum e mai bine sa iesim din UE, uite, la noi vin toate ciurucurile“.

 

Realitatea e nuantata. Nu se rezuma totul la “Brexit e la baza tuturor rautatilor” sau “europenii sunt angajati prosti”. Asta se intampla cand vezi lucrurile cu ochelari de cal. Si cand formatorii de opinie se folosesc de fapte pentru a-si promova ideile lor.

 

In primul si primul rand, NHS-ul e un sistem medical public destul de bun. Orice fel de top mondial il include in primele 10, destul de des e pus pe primele locuri. Majoritatea britanicilor chiar sunt mandri de el. Unii prea mandri.
Inca il tin minte pe speaker-ul de la ziua mea de inceput in spital, la corporate induction, un avocat care a facut cancer, s-a lasat de meserie, a fost tratat la noi in spital si a scapat cu viata si acum lucreaza ca un fel de motivational speaker pentru trust (pe un car de bani, desigur).
A fost un moment patetic. Mai ales pentru un roman care, atunci cand era mic – pentru ca nu era cine sa aiba grija de mine acasa, era dus de tata la intalnirile de sindicat de pe vremea lui Ceausescu, si vedeam cum un cretin de la partid venea sa le spuna ce frumoasa e viata in comunism sindicalistilor care n-aveau ce mancare sa le cumpere copiilor lor. Meserie asta a venit sa ne arate noua the NHS Constitution, sa ne citeasca primele randuri din ea si sa ne puna sa spunem toti in cor “we love the NHS, louder, we love the NHS, I can’t hear you, WE LOVE THE NHS“. Un dobitoc.

Daca esti dispus sa te lupti, daca ai ceva noroc, daca esti ceva mai capabil decat media, poti, pe termen mediu si lung, sa faci cariera in NHS. Sunt o gramada de cursuri pe care NHS-ul ti le plateste, poti sa te specializezi si supraspecializezi in o gramada de lucruri. Poti avea un rol avansat in oncologie, poti fi un tip de Clinical Nurse Specialist care introduce SINGURA linii venoase centrale inserate periferic (PICC), poti fi Advanced Nurse Practitioner care are un rol avansat in trierea si tratarea pacientilor in A&E, poti fi Advanced Nurse Practitioner care se ocupa de Pain Management, de managementul pacientilor de Neurochirurgie, poti sa devii Surgical Nurse Practitioner – care poate face operatii chirurgicale minore singura (atata timp cat un consultant este prezent in spital) sau poate asista LEGAL la majoritatea operatiilor majore. Si cate si mai cate.
Dar asta inseamna ani buni de munca, scoala, munca si tot asa, pana ajungi sa faci toate astea. Desigur, totul vine si cu o avansare a salariului.

Daca iti incepi cariera intr-un spital de stat romanesc, unde crezi ca poti avansa in 10-15 ani? Poate, in cel mai bun caz, ajungi asistent(a) sef(a). Sau nu. Si iti creste salariul, probabil. Aici, de bine, de rau, stii ca, DACA te lupti si muncesti si esti printre putinii care ajung intr-un post din asta ultra-specializat, poti ajunge sa-ti dublezi salariul anual de baza in cam 12 ani. Daca esti dispus sa iti asumi responsabilitati mult mai mari si daca esti dispus sa depui eforturi mari.

Sau, mai ales in sudul Angliei, ai o solutie usoara de a-ti mari veniturile: strangi ceva experienta in NHS, apoi incepi sa faci din ce in ce mai multe ture agency sau bank, pana la un moment cand renunti total la NHS, pentru ca poti castiga mult mai mult in afara lui.

Dar, pentru toate astea, trebuie sa treci prin niste ani de strans experienta si de munca deloc usoara. Care pot fi foarte neplacuti si obositori fizic si psihic.

Si uite asa ajungi sa te gandesti sa pleci din NHS.
Ai atat de multe alternative: Privatii te platesc mai bine pentru a face munca poate ceva mai putin stresanta (nu neaparat mai usoara). Poti sa te “ingropi” pentru mai multi bani intr-un azil, dai medicamente si scrii hartii, te certi cu HCA-ii sa pastreze igiena pacientilor si te rogi sa nu aiba vreun batranel probleme, pentru ca atunci trebuie sa vina altii sa te salveze. Poti face doar bank in 1-2 spitale (daca esti dispus sa lucrezi oriunde, nu DOAR intr-o singura sectie). Poti face agency pe oriunde vrei (plata orara a tot scazut in ultimii ani, dar tot castigi minim 20-30% in plus fata de cat ai primi doar ca bank).

Si uite asa pierde NHS-ul personal: majoritatea oamenilor nu se gandesc ca vor nu-stiu-ce cariera, sau “aoleu, daca pleaca toata lumea din NHS intra sistemul in colaps” sau mai stiu eu ce. Daca la finalul lunii poti primi net 500-1000-2000 lire in plus, lucrand poate doar putin mai mult ca-n NHS, de ce sa faci aceeasi munca pe bani mai putini si pentru stres mai mult?

Apoi, multe ziare bat apa-n piua cu faptul ca NMC-ul prelucreaza un numar foarte mic de aplicatii ale asistentelor medicale europen pentru inregistrare, si ca totul a inceput din iulie 2016.
Obligativitatea trecerii testului IELTS Academic pentru PIN a fost introdusa in ianuarie 2016.
Ultimele persoane care au mai aplicat inainte de introducerea lui au avut 6 luni sa-si rezolve actele. De atunci, oricine vrea PIN trebuie sa aiba IELTS Academic luat cu minim 7.0 sau, de cateva luni, OET luat cu minim B.
E foarte simplu: cerintele sunt prea ridicate pentru nivelul de limba engleza al oamenilor dispusi sa-si paraseasca tarile lor europene pentru a lucra in UK. Sigur, probabil ca niste olandezi sau norvegieni sau danezi ar putea trece mai usor IELTS Academic cu 7.0. Dar asistentele alea nu au prea multe motive sa plece din tara lor ca sa lucreze in NHS – pot castiga ok si avea ceva cariera si in tara lor.

Apoi, vezi Doamne, de cand cu Brexitul, toata lumea se gandeste sa plece din UK. Nu e asa. Sigur, gandul sigur a trecut prin capul multora – dar atata timp cat ai un venit acceptabil, iti place munca pe care o faci si nu esti dat afara din tara, nu pleaca nimeni de buna-voie. Ai un venit acceptabil in NHS? Nu e rau, dar nici nu e cine stie ce. Iti place munca pe care o faci – poate ca da, dar stresul e foarte mare. Esti dat afara din UK dupa Brexit? Nimeni nu stie sa-ti raspunda la intrebarea asta, dar e improbabil (dar nu imposibil) ca vor deporta asistenti medicali, nu sunt CHIAR ATAT DE CRETINI britanicii.
Daca ai deja nemultumiri, evident ca un eveniment precum Brexitul si devalorizarea economiilor tale te vor face sa te gandesti sa te cari… Dar nu e motivul principal, nemultumirile sunt baza.

Apoi, spitalele NHS nu-si pot acoperi toate posturile libere si raman fara personal. E simplu: studentii isi fac practica in spitalele NHS. Daca vad ca stresul e asa mare, sigur se reprofileaza sau merg sa munceasca oriunde altundeva, nu in NHS, mai ales cand vad ca pot castiga minim 5000 lire in plus pe an la privat.
Si posturile libere nu se acopera si pentru ca majoritatea spitalelor nu ofera absolut nici o facilitate prin care sa devina mai atractive SI au angajati niste cretini pe la departamentele HR.
In 2 ani de zile am avut 8 interviuri in 6 spitale diferite londoneze (unul fiind privat). Unul singur a fost “picat”. Bai, deci oamenii de la HR sunt niste idioti. Iti verifica actele 2 saptamani si apoi realizeaza ca nu mai au o hartie pe care le-ai dat-o in prima zi. Le ceri ajutorul cu ceva, te trimit sa dai tu 10 e-mailuri si telefoane ca sa ajungi inapoi la ei, pentru ca, de fapt, tot ei se ocupa de ce iti trebuie tie.
Majoritatea angajatilor de nivel mai mare (matroane, band 7) din spitalele londoneze se comporta de parca ei iti fac un favor daca tu vii sa lucrezi la maretul lor spital care are 530 de posturi de asistent medical NEOCUPATE.
Refuza sa accepte ca, in situatia actuala, trebuie sa se lupte pentru a castiga si pastra noi angajati. Cheltuiesc apoi bani pe zile de recrutare in strainatate, in loc sa vada ce pot face cu aceiasi bani sa-si pastreze cumva angajatii pe care-i au.

Apoi, in Londra si in sudul Angliei exista o problema majora cu spatiile locative. Prea multa lume locuieste aici, iar chiriile sunt prea mari. Atunci cand chiria pentru un apartament amarat cu 1 camera + utilitati + council tax in zonele 2-3 din Londra costa 1350-1500 lire (sau mult mai mult), iar salariul tau lunar incepe pe la 1800 lire, evident ca te gandesti ca poti face asta si in alta parte, unde costurile vietii sunt mai mici.
Sigur, poti imparti apartamentul, dar e o viata mai grea si neplacuta, pentru niste oameni care ar trebui sa vina la munca si sa fie veseli si intelegatori cu pacienti extrem de amarati. De ce sa faci asta?

Apoi, statisticile arata ca cei mai multi europeni din NHS sunt polonezii, portughezii, spaniolii si italienii (romanii sunt mai jos un pic). Sa excludem est-europenii un pic. Cand vii tu din tarile alea insorite si frumoase mediteraneene si te trezesti in vremea asta imputita din UK, pai nu o sa te gandesti ca-ti bagi picioarele si pleci acasa dupa cateva sezoane ploiase la rand? Astepti doar un mic impuls. šŸ™‚

Cand “ceva temporar” devine “ceva de durata”…

… si nu prea te poti impaca cu ideea asta.

Am primit rezultatele IELTS Academic. Am luat 8,5/9 (8,375, ca sa fiu mai corect).

Am primit si raspunsul de la universitatea unde am aplicat pentru un curs de tip top-up pentru a-mi completa studiile si a obtine o diploma de licenta in domeniul sanatatii. O diploma care teoretic mi-ar oferi studii in ingrijerea bolnavului in sala de operatii.

Probleme?

Certificatul de absolvire de postliceala (pentru ca nu e “diploma”) e echivalat cu nivelul 4 de studii britanic, nu 5, cum speram eu (6 ar inseamna licenta de facultate). Deci trebuie sa mai absolv un modul de completare de la nivelul 4 la nivelul 5. 3 luni + 750 lire in plus. Care s-ar adauga la inca 2 ani + 4500 lire pentru cursul propriu-zis.

Spitalul la care lucrez a refuzat sa-mi ofere cursul de “Theatre nursing” care m-ar fi plimbat (intr-un an) prin toate specialitatile chirurgicale ale spitalului, combinate cu niste elemente teoretice (facute la o facultate-partener). Cursul respectiv e de facultate, dar nu e de tip “licenta”, ci “postgraduate” – deci il puteam combina cu alte module ori pentru a obtine licenta (Bachelor’s of Science = BSc), ori pentru a obtine un master (daca as avea BSc deja).
Am venit aici de “prea putin timp”, existau altii pe o lista de asteptare pentru cursul respectiv. Tot ce mi-au putut promite e ca “la anul ai avea prioritate, nu mai exista altcineva pe lista inaintea ta“. La anul inseamna septembrie-iunie, deci ar trebui sa mai stau aici cel putin pana in 2019 (2020 daca nu vreau sa platesc inapoi costurile cursului respectiv – probabil 9000 lire – daca vreau sa plec).
Pot pleca de acum la orice alt spital, dar si acolo ar fi aceeasi poveste – ar trebuie sa astept “sa-mi vina randul“, ceea ce poate insemna orice, de la 6 la 24 luni. Plus cursul respectiv => 3 ani sau mai mult.

La asta se adauga costurile mutatului intr-un nou apartament (plus costurile crescute cu chiria, pentru ca nu voi mai imparti locuinta cu un strain) – aproximativ 2500-3000 lire.

Banii astia ii pot castiga aici intr-un anumit numar de luni, daca sunt dispus sa-continui sa lucrez overtime 8-10 zile/luna.

DAR…

Dupa 5 ani dificili, ar trebui sa mai urmeze… inca 3 ani dificili.

Nu mi-am dorit sa emigrez in Anglia. Pe lista mea de destinatii preferate din Europa era pe locul 4 (DUPA Elvetia, Germania si Austria). Nici macar cand eram mic si abia invatam engleza nu ma entuziasma ideea de-a trai la Londra.
Generatia mea a fost prima care a primit un manual diferit de limba engleza in clasa a 5-a. Un manual foarte misto, de altfel, primul manual full-color de pana atunci. In el aveam tot felul de lectii despre Londra, London Bridge, doubledeckers, Piccadilly Circus, Oxford Circus, The Tower of London, the Underground, Hyde Park si cate si mai cate. Sigur, m-au facut sa-mi doresc sa vizitez orasul, dar nu am avut niciodata vreo dorinta arzatoare sa locuiesc aici. Nu e de mirare faptul ca am vazut Londra prima data abia dupa ce am emigrat aici. šŸ™‚

Chit ca engleza stiu foarte bine (nu ma laud eu, zice porcaria aia de certificat de mai devreme), franceza stiu la un nivel bun (am invatat-o si pe asta vreo 9 ani), tot in tarile vorbitoare de limba germana m-as fi mutat.

Acum exact 2 ani am ales o solutie de compromis. In ideea ca nu va trebui sa stau decat cateva luni, hai 1 an aici. It might as well be somewhere where I won’t have any problems blending in.

Acum trebuie sa iau o decizie care ar insemna sa traiesc aici pentru aproape 3 ani, intr-o suburbie care nu-mi place, intr-o tara care nu pot sa zic ca-mi displace, dar nu ma atrage cu nimic, intr-un spital care n-are nimic extraordinar. Si partea cea mai tare? Fac toate astea CA SA POT PLECA DE AICI IN ALTA TARA.

In clasamentul ideilor cretine, asta cred ca e destul de sus, cam ca…

 

Cel mai rau si mai rau nu ar fi asta. Ci faptul ca, daca aleg sa raman aici 3 ani, este foarte posibil sa-mi pierd sotia.

De ce scolile postliceale/profesionale nu sunt solutia perfecta pentru Romania

Excelent articol care ia “starea natiei” pe pressone, despre cum lipsa angajatilor din Romania se simte din ce in ce mai puternic.

Ce vor micii/medii intreprinzatori intervievati? Sa se elimine ajutorul de somaj (drept legal), sa se elimine venitul minim garantat (o suma extrem de mica, vezi mai jos), sa aduca filipinezi/chinezi/pakistanezi (ihi, careĀ o sa stea aici fix pana vor putea fugi in Anglia).

 

In 2016, din Romania au plecat inca 200.000 locuitori.

Asta intr-un an in care economia a crescut din nou cu o viteza mare, salariile au crescut la privat cu aproape 10% fata de 2015Ā si inflatia a fost negativa.

La asta se adauga un spor demografic negativ de 66.000 locuitoriĀ (diferenta morti vs. nou-nascuti vii).
Dupa recensamantul din 2011 se estima o populatie ramasa in tara de aproximativ 20 milioane de locuitori.
In 5-10 ani de acumĀ e plauzibil sa ajungemĀ la 16 milioane de locuitori, tinand cont de faptul ca lumea continua sa plece (184.000 in 2014, 160.000 in 2013) iar sporul natural continua sa fie negativ, in combinatie cu un numar scazut de casatorii.
Dintre cei ramasi, micii (si marii) antreprenori se vor tot plange ca nu vrea nimeni sa munceasca pentru ei.

O idee mult-invartita in presa si in cercul micilor afaceristi este “lipsa scolilor profesionale a dus la pierderea de oameni semi-calificati“. Pentru ca, nu-i asa, sistemul asta cu scoli profesionale functioneaza la germani, austrieci, elvetieni (un articol comparativ intre cele 3 sisteme asemanatoare) – de ce nu functioneaza si la noi?

Treaba asta cu panaceul scolilor profesionale face parte din aceeasi categorie de idei care-par-logice-dar-sunt-eronate cu:
– “venitul minim garantat/somajul incurajeaza nemunca“. Pentru ca, nu-i asa, 600 lei pentru o familie cu 1 copil inseamna un vis frumos? Nu, nu vrea nimeni sa lucreze 10 ore pe zi intr-o fabricuta pentru 1065 lei net (atata e minimul pe economie) plus naveta 2 ore pentru ca salariul e prea mic pentru munca prea grea. Nu pentru ca sunt lenesi. Acelasi “lenes” ar munci de multe oriĀ bine mersi pentru minimul pe economie in Anglia, in conditii chiar mai grele. Pentru ca ramane cu bani mult mai multi la final de luna, pentru ca nu trebuie sa dea spaga la spital daca-si rupe ceva, pentru ca nu trebuie sa dea spaga la scoala, pentru ca ii raman si bani pentru concediu (pe care si-l si poate lua), pentru ca… pentru ca…
– “romanii sunt lenesi si nu vor sa munceasca“. Atunci cum naiba in strainatate aproape 4 milioane de romani din toate categoriile sociale… muncesc, pe salarii mici pentru tarile respective, dar o duc mai bine ca-n Romania? E taximetristul roman mai lenes in Bucuresti decat in Londra sau Torino? Nu, dar in orasele alea ii raman bani mult mai multi la final de luna.
– “cresterea salariului minim va falimenta economia“. Salariul minim s-a dublat in ultimii 5 ani, am castigat 500.000 locuri de munca. Mai sa fie.

Care e problema?

sarac
Eu am facut o postliceala de asistenti medicali. Am platit-o integral din banii mei, castigati din jobul dinainte, pe care l-am pastrat part-time pe timpul scolii.

Pe langa faptul ca am platit-o eu integral, atunci cand mergeam la spital eram de multe ori primit cu ostilitate, nu eram indrumat sa fac mai nimic, ba chiar eram certat daca puneam intrebari. Pentru ca, nu-i asa, “asa se invata meserie“.

Daca inainte de-a da la postliceala ma mai gandeam oarecum “poate-poate n-o fi asa de rau sa lucrez si in Romania”, fiecare zi petrecuta la practica la noi in spitale nu a facut decat sa-mi intareasca convingerea ca n-are nici un sens sa muncesc vreo zi aici. Am inceput lucrul in Londra la 4 luni si jumatate dupa ce am absolvit, dar daca fortam un pic nota, puteam incepe chiar la 1-2 luni.

Pentru a-mi pastra cat de cat cunostintele in cap, am incercat sa semnez un contract de voluntariat cu spitalul unde am facut practica in ultimul an, de unde primisem numai laude la final de perioade de practica. Mi s-a sugerat in cuvinte putine ca altii au adus cate ceva pentru asta, atunci cand am pierdut un drum pe acolo la inceputul lui septembrie. Si sa completez un dosar si sa-l las acolo, o sa ma caute ei. Eu vroiam sa lucrez gratuit pentru spitalul ala, aveam asigurare de malpraxis si recomandari de la 3 asistente-sefe si… nu era suficient.

Am terminat scoala cu o medie mare in cei 3 ani, am avut 9,97 la examenul de final… dar n-aveam loc nici macar ca voluntar in marele spital bucurestean. Sigur, mi s-a zis ca exista un examen de post in octombrie, puteam veni atunci, daca luam examenul si totul era ok, poate prin ianuarie as fi putut incepe munca, pentru sub 1500 lei net in mana primele 6 luni… In Anglia meseria de asistent medical e departe de a fi “bine-platita”, dar prost sa fii sa accepti un salariu de peste 6 ori mai mic pentru munca similara, daca emigrarea NU e o problema.

Postliceala unde am terminat eu cursurile nu are probleme prea mari de numar de cursanti. Sigur, se pierdeau cateva zeci de elevi in fiecare an. Dar multumita faptului ca nu repeta nimeni anul, atata timp cat isi platea taxa intreaga… multi terminau cei 3 ani si se trezeau cu hartia care le permite sa lucreze in orice tara europeana. Discutiile din curtea scolii la final de an se invarteau des in jurul “unde pleci, ce trebuie sa faci pentru asta, ce trebuie sa stii etc.”, si nu erau doar 1-2 mai “rasariti” care participau la ele.

In acceptiunea sistemelor de calificare profesionala germanice (adica De/At/Ch), trebuie sa faci 2-3 ani de scoala profesionala pentru a ajunge ajutor patiser, infirmier, sudor, laminor, tamplar etc. Diferenta e ca esti platit pentru fiecare luna din cele 24/36 pe care le petreci invatand. O suma mica in Austria (247-412 euro/luna x 14 luni), ceva mai mare in Germania (950-1150 euro/luna)Ā si oarecum mai mare in Elvetia (800-1200 franci/luna, plus al 13-lea “salariu”, dar acolo costurile vietii sunt f. mari). Apoi primesti un job aproape sigur, job din care nu te imbogatesti, dar iti permiti sa stai cu chirie undeva, sa platesti mancarea si transportul si iti mai si ramane cate ceva.

In Romania, micii intreprinzatori isi doresc sa faca lumea scoli profesionale (timp in care sa te munceasca sub pretextul “invatarii de meserie”), eventual sa si plateasca elevii pentru scoli, apoi, dupa 2 – 3 ani de scoala sa primesti 1065 lei pentru 10 ore de munca in conditii deloc usoare. Si daca nu accepti asa ceva esti categorisit drept “putoare”.

Si singurul argument universal pe care il aduc este “uite cata lume munceste pentru banii astia, daca aia pot, tu, ca tanar,Ā cum nu poti?”. Si cati dintre aia care sunt blocati pe salariul minim pe economie sunt fericiti cu situatia lor? Realist vorbind, cum ar trebui sa poti fi independent financiar cu salariul minim pe economie (actual)?

 

Multi dintre absolventii scolii mele nu muncesc nici acum, la 24 luni de la absolvire. Ii inteleg. De ce ar munci pentru 1100 lei pe luna? Te expui la tot felul de riscuri, meseria nu e usoara si esti platit in bataie de joc. Asta in conditiile in care majoritatea spitalelor unde am facut eu practica erau mult subdimensionate ca numar de personal. Cand isi lua concediu o asistenta, ramaneau celelalte cu peste 15-20 de pacienti destul de des.

Si situatia ar fi similara (pana la un punct) in orice alta meserie care nu necesita neaparat studii universitare. Degeaba trimiti omul sa “se scoleasca” si atat. In cel mai bun caz, ai un om care a invatat cate ceva si va dori sa-si vanda cunostintele mai scump. In cel mai rau caz ai o persoana care va sti un singur lucru:

nu merita sa fac munca asta aici pentru banii aia.

 

Pe scurt, problema incepe si se termina la bani.

Daca salariul minim pe economie s-a dublat in 5 ani – ceea ce s-a tradus printr-o crestere realaĀ a numarului de locuri de munca cu 500.000 DAR lumea tot pleaca cu sutele de mii din tara, e clar ca mai e loc de crestere a salariilor.

Daca antreprenorii se plang ca angajatii (atati cati sunt) sunt prost pregatiti, da, e nevoie de formare profesionala. Dar scolile profesionale in care o persoana presteaza o munca (fie si ca invatacel) trebuie sa adopte modelul germanic pana la capat – trebuie sa-i oferi invatacelului UN VENIT, altfel de ce ar vrea sa faca scoala? Sigur, se vor gasi (din ce in ce mai greu) oameni dispusi sa faca munca (mai prost) pentru bani putini. Pana cand?

Sigur, exista discutia veche de cand lumea: cat de mari pot fi salariile, cand tu trebuie sa vinzi marfa sau serviciulĀ si sa faci si un profit.

Cum face profit o patiserieĀ in Berlin care vinde croissante la 1,5 euro, un pret doar un pic mai mare decat multe patiserii mai simandicoase din Bucuresti, in conditiile in care-si plateste angajatul slab-educat cu cel putin salariul minim pe economie? Cum poate o cafenea din Lisabona sa vanda un cappucino cu 2-3 euro, dar si sa-si plateasca angajatii salariul minim pe economie din Portugalia (care e de 2 ori si ceva mai mare ca-n Romania). Dar un restaurant din Viena cum isi pastreaza angajatii, mai ales cand localnicii sunt super-zgarciti la bacsis? Pana si Grecia lovita de mama crizelor isi plateste angajatii din hoteluri inca MULT mai bine ca Romania.

Astazi au murit 2 romani in Londra

Citesc ca prim-ministrul tarii (presupun ca nu crede cineva ca neica-nimeni ala de la Palatul Victoria e altceva decat o paiață) plange ca a murit un infractor roman bogat. Un motiv in plus sa elibereze infractorii din inchisorile romane si sa dezincrimineze multe infractiuni, pentru ca asta e prioritatea noului nostru guvern.

Hai sa povestesc si eu cum au murit 2 romani azi-dimineata in Londra. 2 romance, una sub 50 de ani, alta de aproximativ 30 de ani…

Preambul:
Eu lucrez in sala de operatie. Sunt ceea ce ar putea fi numit “asistent medical instrumentist” in traducere libera (“scrub nurse” in engleza). In sala de operatie avem si asistenti medicali (“operating department practitioner” = ODP in engleza) care se ocupa doar de partea de anestezie (asista anestezistul). Cu randul (pentru cate o saptamana) unul dintre asistentii medicali de anestezie cu experienta trebuie sa fie “de garda” pe tot spitalul. Trebuie sa fie disponibili sa ajute oricand anestezistul de garda pe spital la orice interventie pe caile respiratorii. Asta inseamna ca sunt chemati oriunde in spital este nevoie de o intubatie de urgenta. Prin natura sectiei, asta inseamna ca vor fi chemati cel mai des la primiri urgente.

Azi dimineata am ajuns la munca, m-am schimbat, am schimbat cateva vorbe in vestiar cu ODP-ul de garda saptamana asta, apoi m-am dus in sala de operatii unde sunt arondat, mi-am facut verificarile si pregatirile standard pentru operatiile zilei.
Chiar cand mi-am terminat verificarile si asteptam team brief-ul preoperator (o mini-sedinta in care chirurgii, anestezistul si noi discutam despre orice ar fi nevoie in cursul zilei), ODP-ul de garda vine la mine si ma roaga sa cobor cu el la urgente majore, unde un grup de romani care nu vorbeau deloc engleza au fost adusi.
Am primit acordul colegei care era responsabila de sala respectiva de operatii azi sa plec ceva timp sa ajut cu traducerea jos, la urgente.

Pe drumul scurt pana acolo am aflat ca a fost vorba de un incendiu intr-o casa unde locuiau mai multi romani (familii?), ca e vorba si de niste decedati si ca nici unul dintre romani nu vorbeste o boaba de engleza.

Am intrat la urgente, unde erau mai multi politisti, cativa ambulantieri, mai multi doctori (urgentisti si 2 anestezisti), mai multi asistenti medicali italieni (cunoscuti de-ai mei toti, unul chiar colegul de apartament), care erau mobilizati pentru a preda/prelua niste pacienti, a ii stabiliza, lua un minim istoric medical si recolta sange.

3 adulti (2 erau sot-sotie) erau acoperiti de funingine pe fata si haine, unul avea parul partial ars si 2 copii (de 5 si 6 ani, voi afla ulterior) plangeau de mama focului undeva intr-un lateral. Asta in conditiile in care in zona de urgente majore erau si alti 4 pacienti localnici, oarecum stabilizati deja.

Urmatoarea ora am fost traducator ad-hoc pentru ambulantieri, doctori (mai multi, multi punand aceleasi intrebari mecanic din nou, desi ala dinainte abia intrebase acelasi lucru), politisti, asistenti medicali si radiologi.

Incet-incet, cu cat de multa blandete am putut, am reusit sa aflu si sa transmit mai departe ca familia (sot, sotie si 2 copii mici) impartea o casa de 5 camere cu alti 7 oameni, ca focul a pornit de la un radiator electric care a luat foc in camera familiei, ca sotul impreuna cu un alt roman, abia treziti, au incercat sa stinga focul, ca femeia si copiii au fost scosi afara primii, apoi, cand s-au intors sa incerce sa opreasca focul cumva, era prea tarziu si totul ardea iar tavanul se prabusea.
Totul a durat mai putin de 20 de minute de cand s-au trezit, ambulanta a sosit, dupa spusele sotului, in aproximativ 20 minute de la inceputul focului. Ambulanta i-a adus la spital pe la 8 si 10, drumul a fost de aproximativ 15 minute, deci totul s-a produs pe la ora 7 dimineata.

Adultii erau in stare de soc. Dupa ce au fost un pic stabilizati am incercat (la cererea politistilor) sa aflu numele vecinilor de casa. Desi erau 11 romani care imparteau aceeasi casa de ceva timp, cei 2 adulti nu stiau decat un singur nume intreg (nume si prenume), al romanului din separeul celalalt, cel care inchiriase casa si le subinchiriase lor camera respectiva. Ceilalti erau doar niste prenume, fara nume de familie, fara orice fel de alte informatii despre ei. Politia nu avea (evident) nici un fel de informatii despre cine altcineva locuia acolo, habar-n-aveau daca a mai ramas cineva in casa si tot ce stiau era ca 2 femei murisera.
Una dintre ele era consoarta celui care le subinchiriase casa, care nu stia ce se intamplase cu ea.
Despre 4 dintre ceilalti romani politistii nu stiau cine erau si unde erau. Primul roman (sotul) presupunea ca plecasera deja la munca la ora aia. Dar nu stia. Nu stia unde lucreaza exact (doar ca lucreaza in “curatenie la hoteluri” sau “in betoane”), nu stia ce masini aveau, numere de inmatriculare sau orice altceva.

Cel mai trist era faptul ca nici unul dintre cei 2 (sotul si sotia) nu avea pe nimeni in Anglia pe care sa anunte despre ce li s-a intamplat, doar sotul avea un frate aici, dar al carui numar de telefon nu il stia, nu ii stia adresa si cu care nu mai vorbise de 1 an.
Nici unul dintre cei 2 nu avea pe nimeni din Romania pe care sa anunte de ce li s-a intamplat.

Cel mai aiurea e faptul ca cei 2 adulti vor ramane in spital peste noapte, dar copiii se simteau mult mai bine, deci vor fi trimisi temporar la asistenti maternali (foster care). Este, evident, o masura de siguranta pentru copii, nu e normal sa stea singuri prin spitale, cand parintii le sunt bolnavi.

Dar ma gandeam la drama lor. Singuri printre straini. Fara sa stie o boaba engleza. Tocmai si-au pierdut tot ce detineau in tara asta, mai aveau doar hainele de pe ei. Nici macar incaltari nu aveau, femeia avea niste papuci, el era in picioarele goale. Niste straini ii intepau peste tot si amandoi tuseau si aveau dificultati in a respira.

Si urma sa li se ia copiii. Chiar si temporar, tot e o drama suplimentara.

Cu ajutorul unei politiste si a unei asistente (mai “senioara” – band 7) le-am explicat ca vor primi cazare temporara din partea primariei locale, ca serviciile de asistenta maternala sunt profesioniste (as far I know – in mintea mea), ca au inhalat multa funingine si monoxid de carbon si ca de asta trebuie sa stea in spital pentru a fi monitorizati cel putin 1 zi, ca stiu ca le e greu, dar nu vor fi aruncati in strada cand vor fi externati de la spital.

Din ce am inteles de la politisti in pauze, cele 2 femei au murit in paturile lor. Celalalt roman nu stia ca i-a murit consoarta, iar doctorii nu ii spuneau inca asta, deoarece era inca in stare destul de grava si nu l-ar fi ajutat aceasta veste – dar urmau sa ii spuna asta un pic mai incolo.

 

Ce m-a mai impresionat a fost faptul ca primul roman imi povestea ca ceilalti care au plecat la munca… fusesera si ei in casa cand a inceput focul, dar au iesit si apoi au plecat pur si simplu la munca, de frica sa nu-si piarda locul de munca. Tocmai isi pierdusera tot ce aveau aici (casa ardea cu valvatai si au evacuat 6 case din stanga si dreapta ei), dar primul lucru la care s-au gandit a fost “sa nu imi pierd jobul”.

Si pe primul roman il rodea faptul ca maine trebuie sa mearga la munca, nu poate sa stea la spital peste noapte, isi pierde munca. I-am explicat ca va primi un bilet de concediu medical, abia atunci s-a mai linistit un pic.

 

Romani simpli, dar muncitori, care au ales calea pribegiei, pentru ca in judetul lor din sudul Romaniei nu aveau nici o speranta.
Romani imbatraniti inainte de vreme. Barbatul avea 31 de ani, femeia 24, amandoi aratau de 40.
Din ce am inteles, cele doua femei moarte erau venite din aceleasi conditii din tara.

De moartea lor nu s-a plans si nu se va plange nici un politician preocupat cu furtul.

Un alt probabil share sec pe facebook “X a murit in Anglia si familia nu are bani sa ii repatrieze corpul, doneaza la…

death

Niste aspecte de luat in calcul cand emigrezi

Nu, nu sustin ca stiu vreun adevar suprem sau ca sunt cel mai in masura sa dau sfaturi.

Dar am observat niste lucruri in aceste 2 luni pe pamant strain si in timpul petrecut asteptand plecarea, cand citeam mai des povestirile altor colegi si colege care au plecat catre aceeasi tara-adoptiva ca si mine. Poate va fi de folos ceea ce scriu eu aici cuiva, poate nu.

Ce trebuie stiut in primul rand este ca inceputul e intotdeauna cel mai greu. Ai o tara noua, in care trebuie sa respecti si reguli noi, sa muncesti intr-o limba straina, alaturi de straini care nuĀ intotdeauna vorbesc (sau scriu sau inteleg) limba respectiva corect. Ca orice alta tara, si Anglia are numarul ei de adulti analfabeti sau cu cunostinte reale scazute de a vorbi si a intelege limba lor materna (in 2011 se estima ca la nivelul adultilor in Anglia, cam 15%, aprox. 5 milioane, aveau cunostinte lingvistice la nivelul unui scolar de maxim 11 ani).

Multi asistenti romani pleaca din tara cu ideea ca DOAR in azile de batrani sau DOAR in spitalele de stat sau DOAR in spitalele private e de muncit. Eu mi-as permite sa mentionez ca nu cred sa existe un loc de munca ideal. Fiecare om vede lucrurile in felul sau. Cineva o sa mearga sa munceasca intr-un NH si va fi foarte multumit, altcineva o sa mearga in acelasi loc si o sa fie extrem de nemultumit. Cineva poate veni in spitalul meu si va pleca spre casa plangand (o fata din Portugalia, am aflat povestea ei ieri, la un curs) si altii vin si sunt super multumiti. Pentru a fi clar, eu nu sunt nici extaziat, nici nemultumit, cred ca totul s-a petrecut cam cum ma asteptam.

La problemele de la inceput, un rol important il are si locul unde esti cazat. Inainte sa plec, am facut tot posibilul sa gasesc poze cu cladirile unde urma sa stau (google maps e util), sa aflu opinii ale altora care stateau acolo (gasesti, cu greu) si am avut si cateva poze de la o colega care a plecat acolo cu ceva vreme inainte. Ideea este ca vei petrece (in cele mai multe cazuri) minim 1 luna in prima ta cazare. Oricat de grea ar fi munca, vrei sa te intorci undeva unde e cat de cat ok.

Ai pleca din tara daca ai sti ca ai sta intr-o camaruta care arata asa (si ar urma sa imparti o bucatarie/sufragerie cu 1-2-3 persoane)?

Dar daca ai sti ca arata mult mai rau?

Ce nu prea inteleg agentiile de plasare sau si angajatorii finali (fie ca sunt NH, fie ca sunt spitale) este ca nu toata lumea vrea sa plece “in orb“. Informatiile despre cazare sunt destul de putine, de multe ori. Asta si din cauza ca… nu toata lumea cere informatiile astea in avans. Am povestit faptul ca am avut mai multe interviuri si ca am renuntat la cateva oferte. La una dintre oferte, angajatorul a luat 19 romani (cu tot cu mine) dupa interviuri. Din toti aia 19, in afara de mine, doar 1 persoana a mai insistat sa afle detalii despre cazare. Lipsa de informatii venite de la agentie/angajator m-a si facut sa resping oferta lor.

Ce vreau sa spun cu treaba asta? Cand ajungi aici si afli ca stai intr-un loc nu foarte placut, mai stii ca esti si dator cu o suma de bani (in caz ca nu-ti place locul de munca si vrei sa pleci), mai combini asta si cu dificultatile inceputului… e foarte posibil sa fii dezamagit.
Pe scurt: INCEARCA SA AFLI CAT MAI MULTE DESPRE LOCUL UNDE VEI LOCUI (chiar si temporar).

Desigur, nu vreau sa sperii pe nimeni. Fiecare accepta sau nu anumite lucruri. Pentru mine, locul unde ma culc dupa 13 ore de munca este foarte important. Pentru altii, nu.

In continuarea ideii de mai sus, trebuie sa stii ca banii in UK se fac (oarecum) usor, dar se si cheltuiesc usor. Daca vrei sa scapi dintr-un serviciu care NU ITI PLACE DELOC, oricat de mult te-ai stradui sa vezi lucrurile pozitiv sau daca vrei sa te muti foarte repede “la casa ta”, trebuie sa pui deoparte niste bani. Multi romani vin aici cu niste pachete de relocare. Acestea includ bani (cash sau vouchere), bilet de avion, cazare platita. Cum e si normal, daca pleci de la angajatorul cu pricina mai devreme de 6-12 luni (sau chiar mai mult, in anumite cazuri), ti se vor cere banii inapoi.

Totul e bine si frumos cand primesti 1000-2000 lire plus cazare plus bilet de avion ca sa vii aici. Dar daca de fapt nu te poti adapta sau urasti locul de munca sau nu te intelegi cu colegii (se poate intampla), va fi dificil sa pleci daca nu ai toti banii aia pentru a-i da inapoi. Si asa intri intr-un cerc vicios al nemultumirii constante. Ma rog, se poate pleca odata si-odata. Dar ce vreau sa spun e ca AR FI BINE SA PASTREZI O REZERVA DE BANI la inceput, in caz ca nu-ti convine ceva la noul loc de munca.

Acum 1 luna am primit un e-mail de la un coleg care lucreaza intr-un NH. Ma intreba ce i s-ar intampla daca ar pleca de la locul de munca – pentru ca nu mai suporta colegii si atmosfera de acolo si vrea sa mearga in alta parte. Primise un pachet de relocare, dar nu mai avea nici un penny din el. Relatari de genul asta vezi aproape zilnic daca esti intr-unul din grupurile de asistenti medicali in UK. Si ai timp sa citesti.

Tot la categoria bani intra si managementul lor. Am o fosta colega de scoala care lucreaza pe un salariu un pic mai mare ca mine, plateste ceva mai putin la cazare si nu are alte cheltuieli decat grija transportului catre/de la spital pentru cele 13 zile muncite pe luna. Are prieten aici, nu plateste pentru mancare, nu prea plateste daca iese in oras samd. E adevarat, trimite bani in tara lunar. Dar chiar si-asa, se plange ca nu-i ajung banii. 2000 lire net/luna…

E greu sa treci de la 1000 lei lunar in Romania la 12.000 lei (sau mai mult) si sa fii si cat de cat cumpatat. Intr-un final, muncesti ca sa ai bani pentru a-i cheltui. Dar la inceput, precum ziceam si mai sus, vei avea nevoie de o suma de bani. Daca vrei sa scapi din cazarea aia nasoala unde ai ramas de la inceput, trebuie sa ai o suma maricica pentru a te muta (1-2 luni chirie + comisioanele agentiei pot ajunge la 1500-3000 lire, in functie de cat de mare e orasul unde lucrezi si unde vrei sa te muti). Asta ca sa nu mentionez faptul ca anumiti proprietari cer sa ai venituri maricele pentru a-ti inchiria ceva pentru mai mult de 1000 lire/luna (aici, in periferia Londrei, iti cer venituri proprii sau cu garantor de 27.000-30.000 lire/an pentru un apartament cu 2 camere+living, cu chirie de 1100/luna).

Nu in ultimul rand, multi vor sa plece din tara cu toata familia din ziua 0. Eram (gresit) convins ca e foarte greu sa faci asta. Dupa ce am mai vorbit cu cativa romani (sau alti emigranti), am mai si citit povestile altora, acum imi dau seama ca e doar dificil, dar deloc imposibil. Chiar si pentru cei care nu au pusi deoparte o suma mare de bani (3-4000 lire), se poate pleca cu familia din prima zi. Greu, dar se poate. Doar sa nu se astepte nimeni sa gaseasca oferte ale agentiilor de genul “oferim ajutor in relocarea impreuna cu familia” pe toate drumurile.

Inteleg aceasta dorinta si stiu foarte bine cat de greu e sa-ti lasi persoana iubita departe de tine o perioada. Dar nu stii niciodata cat de bine te vei integra in noul colectiv, la noul loc de munca. Nu zic ca e gresit sa pleci asa, dar ma gandesc ca unele probleme se pot evita daca iti iei cateva masuri de precautie. Pe de alta parte, emigrarea e si un fel de loterie. E treaba fiecaruia ce riscuri isi asuma.

In continuarea ideilor de mai sus (nemultumire, cazare, greutati la acomodare) o sa vorbesc un pic si despre intoarcerea in tara (ca vizitator). Unii oameni nu isi dau seama ca, odata plecati, nu mai au neaparat acelasi statut dinainte de plecare. Sau, mai precis, faptul ca nu sunt cu nimic speciali cand se intorc in tara. Viata merge inainte, prietenii si familia au aceleasi griji, trebuie sa mearga la aceleasi locuri de munca, nu isi pot face timp pentru tine cand vizitezi. Desigur, asta depinde foarte mult si de ce fel de oameni ai in cercul de apropiati, daca vii dintr-un oras mai mai sau mai mare (deci daca te intorci intr-o comunitate stransa sau intr-un loc in care esti o picatura intr-o mare de oameni). Asta e un lucru pe care l-am observat si la fostii mei prieteni si colegi de prin facultate, care au plecat din tara si se intorc din cand in cand.

Si uite asa, oricat de intelegator ai fi pentru faptul ca lumea nu are timp de tine, poti ajunge sa te simti oarecum ignorat. Unii incearca sa-si contacteze cunoscutii care au uitat de ei de mult. Altii incearca sa isi povesteasca problemele oricui face greseala sa-i asculte. Altii… incep sa comenteze pe internet. De parca plecarea in strainatate iti da acum un statut special (desi tu te simti nemultumit fix pentru ca nu esti special). Si uite asa apar tot felul de comentarii care debordeaza de frustrare pe facebook, pe forumuri, pe bloguri (au ajuns si la mine cativa), pe paginile de stiri etc.

Ca sa zic asa: NU DEVENI UN ASEMENEA OM. šŸ™‚

Si recomand citirea unui articolas ironico-realist scris de un bulgar pe tema asta, a emigrantilor (bulgari, dar se poate aplica la oricine) care revin in tara si cauta… nici ei nu stiu ce. Nu ca toata lumea face asta sau o face voit, dar e o capcana in care poti cadea foarte usor ca emigrant revenit in tara.

Cu concluzia:

Emigration is a quasi-permanent absence from a given reality and the fact of coming back to it for a week or two brings no particular pleasure to either the host or the guest. The summer return of the Ć©migrĆ© remains, nonetheless, a ritual in which you are ordered to participate. Like in a theatre play in which you have been attributed a secondary, but nonetheless important, role for the full and total revelation of the principal hero ā€“ his majesty the Ć©migrĆ©.

Desigur, si articolul recomandat de mine si tot ce am scris mai sus pot fi interpretate. Orice ai vrea sa scrii, intotdeauna cineva va interpreta efortul tau prin prisma experientelor personale.

O sa fiu cu siguranta DIN NOU categorisit drept frustrat sau ignorant sau infumurat de niste cititori. Le recomand si lor acelasi leac: apasa pe X-ul browserului si nu mai citi prostiile mele, ok?

Cum ai putea recupera o parte din costurile emigrarii intr-o tara din UE

Multumesc, Gabriela!*

Saptamana trecuta mi-am facut un mic calcul. Tot procesul de recunoastere a studiilor (PIN-ul) m-a costat 2050 lei: 230 lire pt NMC (1403 lei la 6,1 lei/lira); 294 lei OAMMR (50 certificatul A5, 100 + 144 la OAMMR); 150 lei la scoala pentru a imi da unele acte; 120 lei traducerea (10 pagini) + 45 lei legalizarea (7 documente); 40 lei pentru 2 caziere;Ā  35 lei Posta romana (25,2 + 9,4 lei pentru 2 plicuri recomandate, unul cu conf. de primire, altul fara). Plus banii de avion (120 euro) si banii de buzunar pentru primele saptamani (primele 6 saptamani, spre nemultumirea mea, pentru ca am venit cu doar 480 lire). DACA ar fi trebuit sa dau si IELTS-ul s-ar fi adaugat 800 lei pentru examen (din aprilie 2016 la BritishCouncil) si 1495 lei pentru pregatirea pentru examen (tot la BritishCouncil, in alte parti poate fi ceva mai ieftin). TOTALUL pentru 2016 ar fi fost: 2020+520+2740+800+1495 lei = 7575 lei.Ā  Cati romani pot strange banii astia usor?

Procesul de emigrare nu e niciodata usor, dar daca nu ai bani pentru a pleca, de multe ori nu poti face nimic.

Ei bine, exista un program UE, EURES YfEJ (your first eures job), care se angajeaza sa te ajute financiar (daca esti tanar profesionist) sa te muti in alta tara din Uniunea Europeana. Conditiile (filmuletul e din 2012, s-au schimbat un pic intre timp) sunt: sa ai intre 18-35 ani, sa fii cetatean al unei tari din UE si sa fii dispus sa pleci pentru un contract de munca de minim 6 luni intr-o alta tara UE (plus Norvegia si Islanda).

Ce ti se poate rambursa? Cursuri de limba straina, costuri legate de echivalarea diplomelor de studii, costul cu transportul la/de la interviu, costul cu transportul pana la viitorul loc de munca (avion, tren?), o suma de bani de buzunar “YOUNG PEOPLEā€™S ALLOWANCE TO MOVE TO ANOTHER MEMBER STATE” (pt. UK e de 1060 euro, de exemplu).

Toate informatiile de pana acum sunt luate de pe site-ul EURES YFEJ si din pdf-ul explicativ de acolo. O captura de ecran din el:

Screen Shot 2016-02-17 at 15.22.41

Acum intervin informatiile suplimentare (oarecum contradictorii?), obtinute prin e-mail de amicii mei. Unul a vorbit cu o doamna de la EURES Romania (ANOFM), altul a vorbit cu cineva de la EURES Italia.

EURES Italia a zis asta:

Conditia de baza pentru angajat este sa se inregistreze pe site-ul EURES, unde sa isi incarce toate datele despre studii, experienta si alte cunostinte intr-un CV electronic (ca in orice portal de joburi). Italienii au zis ca trebuie sa sa faci asta pe yourfirsteuresjob.eu, romanii au zis ca e suficient sa faci asta pe eures.europa.eu (link direct pentru a-ti face cont, in en). A doua conditie e ca angajatorul trebuie sa fi apelat la job prin portalul EURES. Adica trebuie sa existe oferte de angajare de la un angajator din UE pe site-ul EURES.

Programul NU deconteaza nici un ban pentru un proces de recrutare care se petrece in afara portalului EURES. Angajatul si angajatorul trebuie sa se fi “intalnit” prima data pe site-ul EURES. Sau (aici fac o presupunere) trebuie sa-ti convingi eventualul angajator sa puna anuntul care te intereseaza pe tine si pe EURES si apoi sa speri ca masinaria se va pune in miscare pentru a te trimite.

Citez din e-mailul de la italieni:

So you must fill in your CV in English, with as detailed as possible informations and up-dated contacts. It will then be taken into consideration in our selections. If the system activates a match between your CV and a vacancy, YfEj staff will contact you to verify the requested competences and your availability. Thereafter, the employer will receive the CVs of the pre-selected eligible candidates and choose the ones to invite for an interview. When contacted by our staff, you’ll also be given all the information regarding the funding application. You can benefit from YfEj financial support only if you are selected and hired through the initiative. To benefit from YfEj services both the jobseeker and the employer must be registered in the platform. Contracts which occurred outside YfEj are not eligible and cannot benefit from our services. This means that, according to the initiative’s rules and conditions, applications for financial support are subject to evaluation and approval, since the beginning of the recruitment process… We can’t support applications that would exist even without our recruitment service. In other words, we are not allowed to finance applications if the matching and the recruitment process takes place before the registration is accomplished.

Pe de alta parte, din raspunsul venit de la EURES Romania, procesul nu trebuie sa fie chiar Screen Shot 2016-02-17 at 15.44.09asa de complicat.

E adevarat, Romania e subordonata Suediei in programul asta, e posibil ca procesul implementat de Suedezi sa fie diferit.

In primul rand, daca se pleaca prin EURES Romania, programul nu deconteaza decat 1000 euro, nici un leu in plus. Apoi, romanii cer:

  • sa iei tu legatura cu angajatorul (din nou, cauti jobul pe platforma EURES) si sa il convingi ca esti ok (e-mailuri, interviu etc.)
  • sa iti fie aprobata aplicatia pentru recunoasterea calificarilor de catre proiectul YfEJ INAINTE de-a incepe procedura de recunoastere, pentru care primesti un formular (pdf) de participare care trebuie completat si returnat la EURES Romania, impreuna cu
  • dovada ca s-a oferit un loc de munca, copie a biletelor de avion sau a rezervarii zborului, copie CI, dovada locului de munca vacant postat pe portalul EURES (link catre oferta sau Print Scrn), copie a diplomelor de studiu/certificate sau calificari profesionale, dovada ca esti titularul unui cont bancar in euro (extras bancar).

Nume si adresa de contact initial pentru Romania (dar pe site-ul EURES exista 22 de nume de contact de consilieri EURES, din diverse orase mari ale Romaniei):

Screen Shot 2016-02-17 at 15.53.55

Suna mai complicat decat ar trebui sa fie, dar nu pare chiar imposibil.

 

 

Vreau sa mentionez ca nu am nici un mod de-a sti exact cat de bine functioneaza programul si daca totul se intampla chiar cum e scris pe site-ul EURES. Eu oricum nu mai pot beneficia de el, deci nu pot spune ca l-am testat pe pielea mea. Dar presupun ca destul de multi cititori de-ai mei ar putea beneficia de ajutorul respectiv – poate vor comenta aici sau ma vor contacta prin e-mail si voi putea adauga si opinii “la cald”. šŸ™‚

Si sper ca persoana de contact de la ANOFM Romania nu se va enerva pentru captura de ecran de mai sus.

 

 

 

 

 

Am aflat prima data despre acest program saptamana trecuta de la Gabriela, o angajata romanca a unei agentii de recrutare din UK, agentie care m-a trimis la unul dintre interviurile mele de anul trecut. Gabriela si-a dat seama ca eu (candidatul de anul trecut) sunt Cristian cel cu blogul asta si mi-a oferit acest subiect de blog – in ideea ca daca as scrie despre el ar ajunge la mai multi romani interesati. Mi-a supraestimat reach-ul blogului meu, dar o sa scriu, poate ajuta pe cineva. Cum nu am avut prea mult timp la dispozitie in ultima vreme, a trebuit sa astept un pic de ajutor si de la oameni din Romania, care au luat legatura pentru mine cu ANOFM si EURES si mi-au forwardat e-mailurile primite. Le multumesc tuturor si, indirect, celor de la ANOFM si EURES care au raspuns.*

Asistent Medical in Anglia (1)

Preambul

Cine citeste blogul asta de mai multa vreme sau s-a obosit sa imi citeasca pagina “despre mine” stie ca unul dintre motivele pentru care am inceput sa scriu este raritatea blogurilor despre viata de Asistent Medical. Pentru o meserie practicata de 100 si ceva de mii bune de romani, este destul de putin prezenta in on-line.

Am pornit blogul pentru ca inainte de-a incepe eu scoala nu am gasit aproape deloc informatii despre examenele de admitere, ce faci in timpul anilor de scoala sau ce alternative ai dupa ce termini. Am incercat sa ofer informatiile pe care eu nu le-am gasit la timpul meu.

In timp am povestit si cate ceva din ce am facut eu in timpul scolii, pe ideea ca altii vor citi si vor trage niste invataturi din asta – poate vor evita niste probleme, poate nu vor face aceleasi greseli.

Cum tocmai am inceput o noua etapa a vietii mele de Asistent Medical, duc spiritul blogului mai departe si voi oferi celor curiosi experientele mele ca Asistent Medical emigrant in Anglia.

Prima parte: plecarea si inceputurile

Am tot povestit pe aici cum mi-au fost recunoscute studiile in UK si am avut interviuri pentru a-mi gasi un job. Nu are sens sa mai repet lucruri scrise – postarile sunt pe blog pentru cei care nu le-au citit.

La finalul lui octombrie am avut ultimul interviu pentru un job (pe skype), atunci am primit o oferta de munca si am fost intrebat cand vreau sa incep. Am facut greseala sa zic “15th of December or 15th of January“, agentia a transmis mai departe “15th of December“. M-am gandit mai bine, dupa cateva zile le-am rescris celor de la agentie ca vreau in ianuarie. Mi-au raspuns dupa abia 1 saptamana ca “the hospital already awaits you in December“. Dupa multe telefoane si scuze si zile de nesiguranta, am obtinut pe 1 decembrie promisiunea ca pot incepe in ianuarie. Am cumparat biletul de avion si m-am pus pe relaxat si incarcat cu energie pozitiva šŸ™‚

Lectie: FII SIGUR pe ceea ce vrei sa faci!

Pe 7 ianuarie, cand eram in vacanta, agentia ma contacteaza si ma anunta sec ca “the original position has been filled, the hospital now wants you to start work on a hyperacute stroke ward”. Cine a mai citit blogul meu stie ca am facut voluntariat pe o sectie de UTIN, ca am facut practica in aceeasi sectie de UTIN si ca am mai fost in 2 stagii de practica la Neurologie. Daca e ceva de care sunt sigur dupa aceste stagii e ca NU vreau sa lucrez doar cu pacienti cu AVC. N-U V-R-E-A-U!

Am trecut peste cei de la agentie care erau inutili (m-au anuntat joi de treaba asta si apoi au plecat in concediu sau sa organizeze interviuri in alte tari) si am sunat direct la spital. De acolo am aflat ca, de fapt, agentia stia ca postul pentru care dadusem interviu se ocupase “for at least a month“.

Optiunile mele erau limitate de faptul ca nu toate sectiile spitalului erau dispuse sa plateasca fee-ul de agentie plus bonusul meu de relocare (2 luni de cazare + biletul de avion). Dupa niste negocieri, am obtinut alta sectie. Si promisiunea ca s-ar putea schimba din nou sectia daca nu sunt deloc multumit.

Si asa am ajuns eu pe o sectie de Boli Cardiorespiratorii, desi eu vreau la Chirurgie. Ca sa ajung din punctul A in punctul C trebuie sa trec prin punctele B1, B2, B3 si asa mai departe. Story of my life.

Contractul l-am primit in ziua plecarii, abia pe aeroport l-am verificat. Din fericire, mai vazusem unul la fel cu cateva luni in urma (era ok), n-am avut surprize.

Si a inceput viata mea in Anglia.

Spitalul este foarte ok. Foarte mare, nou, totul e codat color, peste tot iti trebuie carduri de acces si cu foarte multi emigranti care lucreaza in el (unii mai vechi, altii care incep in acelasi timp cu mine).

Mi-am vazut sectia, asistenta sefa si niste viitoare colege (totul a parut foarte ok), mi-au facut card de acces (cu o poza foarte tampita), m-am plimbat prin spital un pic (insotit – am ales sa trec pe la mai multe sectii unde erau duse alte colege emigrante care acum inceapa) si m-am dus la Occupational Health.

Ce a insemnat pentru mine Occupational Health? Radiografie, recoltare de sange si urmeaza niste vaccinuri.

Luni am o zi de induction, apoi de marti incep munca.

Cazarea e shared flat (cladire veche de 5 ani), 4 camere (fiecare cu baie proprie) + 1 living/bucatarie si 2 debarale. 500 de lire/luna (540 cu internet si council tax). Camera mea era curata, living-ul era cam horror. Au tot venit si plecat oameni, care si-au lasat tot felul de oale, electronice, haine si alte gunoaie, care s-au strans in camera si nimeni nu le-a aruncat (“daca sunt ale cuiva care locuieste aici?”).Ā Si asta se rezolva – am discutat cu colegii de apartament (un italian si un indian) si cu cei de la administratie, pana saptamana viitoare o sa strangem porcariile vechilor chiriasi, le bagam intr-o debara si cineva le va lua… Btw, aici Nu exista cazare mixta, sunt numai femei cu femei si barbati cu barbati.

Oricum, trebuie sa recunosc ca prima impresie despre cazare a fost una de oroare in momentul cand am vazut camera comuna. Nu e rahat pe pereti si jeg pe canapele (doar niste praf si panze de paianjen si multe electronice prafuite si hartii si hartiute), dar chiar ma asteptam la mai multa curatenie de la niste oameni care lucreaza in ingrijirea bolnavilor!

Prima impresie despre Ce fac englezii bine? Pocesc numele strainilor.

Cei de la agentie (britanici, nu romani) imi scriau pe adresa mea de e-mail de tip prenume.nume@x.com si tot imi greseau numele.

Cei de la firma de administrare a cazarii mi-au scris numele in mod repetat (si diferit) gresit in contractul de inchiriere.

In hartiile din spital mi-au mancat un prenume, mi-au adaugat un H in Cristian (Christian), mi-au adaugat un O unde nu era cazul si asa mai departe.

Cel mai tare e ca aceiasi englezi vor fi un pic mofturosi cand te duci la ei cu acte. La banca au refuzat sa-mi deschida un cont pentru ca pe hartia de la spital era un H in plus in numele meu. Ma rog, se rezolva totul cu un drum in plus la spital.

FYI: Ca sa-mi deschid cont mi-au cerut pasaport, proof of accomodation (o hartie de la cazare/landlord) si proof of employment (de la angajator – spital).

National Insurance Number (NINo) primesti dupa ce iti faci (sau ti se face) o programare la un sediu local pentru asa ceva. Stai ceva timp la telefon, deci ar fi bine sa rogi spitalul s-o faca sau sa ai deja numar de UK – prima luna trebuie sa fii mai atent cu banii.

 

Ce mai faci in primele zile in UK?

Te obisnuiesti cu transportul in comun (cardul Oyster e baza in Londra), iti cureti ca nebunul camera cand o primesti (daca esti un pic obsedat de a nu sta in “mizeria altora”), cumperi diferite chestii pentru casa (mai mult sau putin utile).

Afli pe unde sunt magazinele care te intereseaza din zona si altele.

Eu mi-am cautat sala de fitness, am vizitat 2 la 15 minute de mine, am gasit una mai ieftina ca-n Bucuresti si cu conditii ok. 20 lire/ luna, fara contract pe an si fara fee de sign-up.

Alta observatie utila: un adaptor EU-UK de priza e important de cumparat. Ar fi bine sa iei unul mai sigur din tara (cum ar fi asta). Daca esti cat de cat dependent de tehnologie si ai multe electronice pe care vrei sa le iei cu tine, e mai ieftin sa iei si un prelungitor (bun) din 20160117_220710Romania si sa il folosesti conectat la adaptorul pre-mentionat, parerea mea. Adica nu stai sa-ti cumperi de aici foen, adaptoare si alte electronice – asa le poti folosi in continuare pe cele de-acasa. Nu e obligatoriu sa-ti iei unul din tara daca mergi intr-un loc cu multe supermarketuri si magazine. La un magazin de aici de tip “everything for 1 pound” (cum sunt in Romania si in Europa “totul la 1 euro”/4 lei etc.) gasesti adaptoare la 1 lira. DAR un adaptor din ala tine o putere electrica scazuta – cel luat de mine tine pana la 2860 W (deci un aspirator + un foen + alte chestii intr-un prelungitor conectat la priza asta). Mie mi-a convenit. Daca nu, adaptoare la 5-10-15 lei se gasesc si in Romania. Sau iei totul de aici (electronicele mici sunt un pic mai scumpe, dar nu cu mult, ca in Romania).

Ca alta observatie: Daca zbori catre Londra (sau in zona), ai mai multe optiuni. Taromul si BA zboara catre Heathrow (care are conexiune directa cu Londra prin tren – rapid si scump – sau metrou – lent si mai putin scump -), BlueAir si Wizz zboara catre Luton iar RyanAir zboara catre Stansted (aeroporturi de unde ori pleci cu bus-ul, ori ai combinatii mai multe de mijloace de transport). In opinia mea, e mai ok sa zbori cu companiile de linie (mai ales daca-ti plateste angajatorul o parte sau tot biletul). E mai usor de ajuns la gari (sau in Londra daca lucrezi aici), ai griji mai putine si ai bagaj de cala si de mana (maricel). La Tarom primesti 2 kg in plus daca faci check-in on-line. Mie mi-au ajuns 22,5 kg + 9,5 kg pentru calabalac.

Londra e imensa, Bus-urile merg incet din punctul A in punctul B, nu te baza pe ele!

Ca ultima observatie: la hypermarketuri (in Romania) se gasesc niste pungi care pot fi vidate cu un aspirator normal (printr-o valva cu 1 cale). 3 pungi din alea vidate iti permit sa inghesui o cantitate impresionanta de haine intr-un troller mediu. Cam 15 lei costa una.

Strainii angajeaza mai usor decat romanii un asistent medical absolvent de postliceala

Asta e si pentru cei care sustin sus si tare ca “nu faci nimic in afara cu diploma de postliceala”

L.E. 2015: Experienta mea in primirea unui job in Anglia aici.

Una dintre ideile care circula larg printre asistenti medicali (actuali sau viitori)Ā este ca “diploma de postliceala din Romania nu are nici o valoare in afara tarii“. Ei bine, acest lucru este incorect. In fiecare tara a Uniunii Europene exista niste proceduri de recunoastere a diplomei (care presupun ceva birocratie – hartogaraie, taxe, asteptare), proceduri simplificate pentru cei care au terminat dupa 2009 (atunci a terminat prima promotie care a inceput scoala in 2007, in momentul accederii Romaniei la UE). Dar diploma de postliceala este recunoscuta! Altfel, ramane neschimbata opinia mea ca as recomanda facultatea de asistenti medicali oricui vrea sa invete aceasta meserie – in special daca are 18-20 de ani.

Ce vreau sa observĀ e ca in toata tara spitalele sunt subdimensionate (au mult prea putin personal medical) dar angajari nu prea se fac (sau se fac cu spagi, cateodata), sau se cere experienta pe care nu o poti avea ca proaspat absolvent. Pe langa faptul ca esti platit cu salariul minim pe economie in primele luni. IN conditiile astea, strainii abia asteapta sa vii sa ai grija de pacientii lor. Oare ce alegere ai face, in situatia asta?

MentionamĀ zilele trecute faptul ca, dintr-un grup ceva mai bun de absolventi ai scolii mele, 8 din 10 au plecat sau sunt pe cale de-a pleca, iar o a 9-a persoana “ar cam pleca”.

Sa vedem experientele a 2 dintre acele 8 persoane (cu o mica descriere a situatiei lor):

  1. Angliabig_ben_london_great_britain

Prima persoana aĀ terminat scoala cu note bune, s-a dus la practica in spitale si a invatat ce si cat a putut. Stia limba engleza bine, la nivel conversational, hai sa zicem ca nu chiar 100% fluent si mai avea ceva de lucrat la vocabularul medical. A luat examenul in august, in septembrie a primit adeverinta de terminare a scolii (pentru ca diploma nici pana in ziua de azi nu s-a eliberat, multumita Ministerului Educatiei Nationale).

S-a interesat initial la o agentie de recrutare de AM pentru Anglia de ce i-ar trebui pentru recunoasterea studiilor. Actele le-a strans, tradus si legalizat pana candva la inceputul lui octombrie. A trimis dosarul catre NMC (Nursing and Midwifery Council), care i-au transmis ca va dura pana la 6 luni pentru a primi PIN-ul (practic, un numar de ordine in registrul AM din Anglia).

Exista nenumarate ghiduri on-line pentru cei care vor sa obtina Ā PIN-ul, ce vreau eu sa mentionez (am intrebat-o de 2 ori) e ca NU a avut nevoie de diploma (pe care nu o are) si nici de certificat de conformitate (pe care Ministerul Sanatatii nu pare sa-l ofere decat daca ai diploma). Costuri: legalizare + traducere (in Romania) + costuri postale + 110 lire pentru evaluarea dosarului (pt NMC) + 50 lire (cazierul in UK) + 120 lire cotizatia anuala la NMC (dupa ce primesti PIN-ul).

Salarii in cadrul sistemului national britanic de sanatate aici. Sunt stabilite pe band-uri. Pentru asistent medical RGN1 incepi cu salariu de band5. O valoare IDEALA e pe la aproximativ 15-16 lire/ora. Calculator de salariu net in UK aici.

L.E. Ca sa fiu clar: “o valoare normala” inseamna un salariu brut/ora cu care n-o s-o duci deloc rauĀ in UK intr-un oras mare. Salariul pentru asistenta medicala cu PIN incepe, legal, de la 10,94 lire/ora in spitale. Depinde de norocul si perseverenta fiecaruia ce si cat obtine – vezi si comentariul de mai jos.

L.L.E. Dupa o discutie (cauzata de comentariul de mai jos) cu o proaspata absolventa britanica de facultate de Nursing (am mai scris despre ea, am pastrat legatura cu ea dupa ce a venit acum 2 toamne la un schimb de experienta in Bucuresti), 15 lire/ora pare o suma deloc usor de obtinut pentru un incepator. In cazul ei, spitalul care a angajat-o imediat dupa absolvire ii ofera fix salariul orar minim pentru o asistenta cu diploma (band 5). Asta inseamna undeva pe la 1400 si ceva de lire lunar NET in mana (fara overtime). Angajata in sectie de TI Cardiotoracica. Englezoaica get-beget, cu diploma de facultate serioasa samd. Deci cazul colegei mele pare unul FOARTE fericit.

L.L.L.E. Dupa ce am trecut si eu prin acelasi proces de recrutare, pot spune cu mana pe inima ca e aproape imposibil FOARTE GREU, dar se poate sa primesti ca proaspat absolvent intr-un spital din Anglia mai mult de 11 lire/ora (salariul de baza). Daca ai noroc sa gasesti un anunt pentru un spital din Londra, te poti astepta si la salarii spre 25.000 – 26.000 lire/an (brut, adica 12,79 lire/ora) chiar ca incepator. Se include un High Cost Area bonus (de 15-20%). Majoritatea covarsitoare a ofertelor pentru incepatori sunt remunerate cu salariulĀ minim (10,94 lire/ora, 21.388 lire/an)Ā totusi. Exista si NHSProfessionals, care ofera un salariu de pornire mai mare in anumite situatii – cu ei lucrezi in spitale NHS, doar ca esti angajat al unei agentii de plasament.Ā DAR in NHS (spitale) orele suplimentare si orele muncite in week-end/sarbatori legale sunt platite mult mai bine decat salariul de baza. Deci poti obtine un salariu bunicel lunar daca muncesti mai multe week-enduri si in sarbatorile legale. Altfel, salariu de pornire mai mare (12-14 lire) mi s-a oferit doar in Nursing Homes si NUMAI dupa ce as primi PIN-ul. In mai multe Nursing Homes nu am auzit sa fie platite orele suplimentare la un tarif mai bun – deci, per total, e posibil sa merite mai mult sa lucrezi in NHS, daca nu te deranjeaza sa iti pierzi week-endurile. LaĀ un salariu de 14,5 lire/ora, 48 ore/saptamana in Nursing Home, salariul anual de baza ajunge la 36.200 lire brut.

Desi a apelat la serviciile unei firme de intermediere (care i-au luat un interviu si i-au dat un examen in care i s-a cerut sa faca un nursing plan pentru ingrijirea unui pacient cu o anumita boala), pana la urma a plecat de capul ei, gasindu-si un spital pur si simplu cautand pe motoarele de cautare de joburi din UK. Agentia de recrutare o trimitea la nursing home. Desi primea salariu bun, de nurse, nu de careĀ assitant (15 lire/ora – zice ea), a preferat sa mearga intr-un spital. L.E. Eu cred ca “primea” salariul asta pentru ca ea a facut o medie cu orele suplimentare, platite mai bine. 15 lire pentru cineva cu 0 experienta, pentru cele 37,5 ore standard saptamanale… nu cred ca exista.

Din cate am vazut eu, ofertele agentiilor de recrutare s-au diversificat si au crescut bonusurile. Anul trecut ofereau doar costul inregistrarii in NMC, altii ofereau si taxa de evaluare a dosarului si cea de inregistrare (230 lire in total). Apoi au aparut si oferte in care se platea avionul + se oferea consiliere pentru gasirea unui loc de cazare. Intre timp, au aparut chiar si oferte cu bonus de relocare de 2000-4000 lire (pentru asistentele cu vechime). Cat de reale sunt – nu stiu, doar repet ce am vazut.

In conditiile in care agentiile primesc poate 2000 de lire pe cap de asistent medical plasat in UK, e clar ca au de unde oferi ceva bonusuri.

A intalnit tot felul de oferte de la firme de recrutare in perioada asta. Unii cer bani pentru a te ajuta si ofera si plasamente prost-platite, in zone mai remote. Deci exista tot felul de oameni care iti ofera marea cu sarea.

Spicuiesc idei din conversatiile noastre in ultimele luni:

Cere sa intri in grupul Romanian Nurses in the UK (te vor accepta usor, nu sunt prea selectivi) si ai sa te familiarizezi si cu problemele inreg la NMC si cu probl nursilor din UK.

Cu cazarea te ajuta ei(recrutatorii/ angajatorii) la inceput, in sensul ca iti ofera ceva mai ieftin, apoi iti dau referinte sa iti gasesti o chirie mai buna. In sud e mai scump, Londra e prohibita pt un salariu de nurse, in nord e mai acceptabil: Manchester, Liverpool, Norwich, In general ceea ce ofera recrutatorii sunt posturi in afara marilor orase tocmai ca sa poti face fata cheltuielilor. Foarte rar mai ofera cate unul cazare gratuita pt o luna

E bine deocamdata. Facem instructaje si ne familiarizam cu politicile spitalului, cu formularele.

Sunt multi straini. Noi suntem un grup de 8 romani care am plecat impreuna. Din toate colturile tarii si toti incepatoriĀ (cu o exceptie). Sa stii ca ei sunt disperati dupa personal, am impresia ca e rulajul mare. Ai fi uimit sa vezi ce putina engleza stiu cei care sunt cu mine, romanii. Probabil ca si ceilalti straini. Inca nu am ajuns pe sectie decat in vizita. Pana luni numai cursuri si “induction”. In mare parte cred ca din cauza ca trebuieĀ sa avem health clearance cand incepem munca. In prima zi am fost vaccinati de hep B, ni s-a luat sange, ni s-a facut IDRul. La unii colegi care nu aveau cicatricea BCG le-a facut direct vaccinul. Cu cel de hepatita B mergem pana la capat: mai avem 2 rapeluri, dupa o luna si dupa 2 luni si dupa 5 ani daca mai e cazul (se face titru de anticorpi inainte). S-ar putea sa mai facem vaccinuri in functie de ce anticorpi mai avem pe la varicela, pojar, oreion, rubeola. Nu am probleme de acomodare, ne tin ca in puf doar sa nu plecam. 2 luni e platita chiria de ei. Daca vrei sa pui branule, sa iei sange tb sa faci curs. O sa facem si pt admin tetapiei IV. Asa e aici. Doctorii tb sa stie sa intepe si sa puna canule.

  1. Danemarcastudy_in_denmark

A doua persoana aĀ terminat scoala cu note foarte bune, a muncit pe parcursul celor 3 ani tot timpul mai mult decat se cerea de catre scoala. Stia limba engleza bine, facuse niste cursuri de limba daneza din tara.

A mers intr-un schimb de experienta in cursul scolii in Danemarca, s-a mutat undeva pe langa acel oras.

Spicuiesc din experienta sa:

Procesul de recunostere a studiilor a fost foarte simplu si usor. A durat doar 3 saptamani din momentul in care au ajuns actele la ei. Se plateste o taxa infima de 330 DKK(50 Euro) si prima aplicatie se face online.

Apoi le-am trimis actele prin posta si nu mi-au mai cerut nimic in plus, desi eu nu aveam si nu am inca diploma…Ā Dupa 3 saptamani am primit pe mail PIN-ul, dreptul de libera practica

Am o verisoara aici si am stat la ea primele 2 luni, pina am gasit un apartament de inchiriat… e f. greu sa gasesti casa de inchiriat si toti cer depozit pe 3 luni.Ā Apoi cand te muti in apartanentul gol golut, mai platesti o luna chiria pe luna respectiva…Ā Si incepi sa cumperi mobila… etc.

Cand am ajuns aici mi se parea totul atat de frumos si usor de obtinut…mai ales pentru faptul ca toate actele de sedere aici, contul la banca, yellow cardul si recunoasterea studiilor mele, au venit foarte repede….

Insa cand am inceput sa caut efectiv de munca in domeniul meu, nu a mai fost atat de usor…

Am venit aici la spitalul unde am facut practica si i-am intrebat daca fac angajari si mi-au spus ca nu fac angajari, dar ca lucreaza cu o agentie de vikariat pentru nurse si ca ar fi bine sa ma inscriu la agentia din orasul in care locuiesc.

Nu mai auzisem de asa ceva pina atunci si am inceput sa caut pe net agentia din orasul meu si asa am ajuns sa lucrez aici. Prin urmare lucrez si in spital si in home care, unde e nevoie si sunt platita la ora.

Merg la scoals de limba daneza 3 zile pe saptamana si ma descurc cu pacientii in daneza….insa cand nu inteleg ceva vorbesc engleza, sau cer ajutorul unei colege, sau monitoarei mele…Ā Am monitor pt. primele 6 luni de munca ca nursa aici… insa ma lasa si singura sa fac procedurile cand e aglomerat.

Colegele ma ajuta, oamenii sunt draguti, nu doar amabili, dar nu prea poti evolua….trebuie sa fii ca ei, nu mai destept decat ei….

Poti studia aici, e chiar gratis, dar cursurile vor fi in daneza…Ā Eu am intalnit romani care locuiesc aici de 3 ani si care inca nu vorbesc fluent limba daneza…

Eu lucrez in medie 30 h/saptamana, dar uneori prind mai multe, sau mai putine ore….depinde.Ā Am oarecare flexibilitate, insa mi-as dori un program fix si aceiasi colegi zi de zi….

Lucrez pe postul meu de nursa, dar nu intr-un singur loc. Saptamana asta, de ex. au nevoie de mai multe nurse pe sectia de urologie si spitalul suna la agentia de vikariat asistente, iar ei la randul lor ne suna pe noi si ne intreaba daca putem lucra si cate ture putem lucra.

Ce am invatat noi la scoala noastra e mai mult decat suficient pentru ei .

Eu m-am lovit de limba daneza inca de cand am inceput sa aplic pentru job-urile pe care le vedeam pe net. Eu incepusem sa studiez daneza si credeam ca ma voi descurca, dar am realizat ca nimeni nu ma intelegea pentru ca intr-un fel se scrie si cu totul altfel se citeste…

Pina nu am intrat la Sprog Center si am inceput sa invat daneza cu profesor, nu mi-am putut gasi deĀ munca cu toate relatiile pe care le aveam aici.

Desi este o tara cu un nivel ridicat de trai, trec si ei prin etapa de dupa criza si nu se prea fac angajari, din 2008 incoace….asa ca au inventat firmele de vikariat in toate domeniile.

Existe firme de vikariat in fiecare oras si intra la licitatie. Apoi care firma castiga aceea se ocupa de crearea unei baze de date si tin interviuri in limba daneza…

Am avut noroc sa iau interviul si dupa aceea m-au trimis la training….

Stiam ca si in Danemarca au 3 tipuri de AM (cu 2/3/4 ani de scoala). Cum a fost recunoscuta diploma noastra?

La nivel de universitate, pentru ca mi-au dat gradul de nursa – sygeplejerske. Avem orele si modulele egale cu ale celor de 4 ani.

Ganduri de plecare

Acum 1 an de zile, impreuna cu 19 colegi (eu + 9 de anul 2Ā siĀ 10 de anul 3) mergeam intr-un schimb de experienta intr-o clinica din strainatate.

Zilele acestea, un altĀ grup de 10 + 10 colegiĀ a plecat prin acelasi program. DinĀ curiozitate, combinata cu o oarecare simpatie a omului trecut prin aceeasi experienta cu ceva timp in urma, am urmarit si urmaresc comunicarile grupului de anul asta. Din experienta proprie, stiu ca una se comunica prin “canale oficiale” si alta se intampla in realitate. E oarecum normal, intr-o tara in care suntem obisnuiti de mici sa ascundem sub pres anumite lucruri neplacute. Chiar si-asa, mi s-a parut interesant optimismul si tonul general pozitiv inainte de plecare. Ma intreb daca se vor lovi si ei de aceleasi probleme ca noi si, daca da, cum le vor rezolva. Din start, anumite lucruri par (din exterior) sa fi fost organizate mai bine fata de anul trecut, sper ca totul va fi mai usor pentru ei decat a fost pentru noi.

Oricum, nu despre asta vroiam sa vorbesc.

Proiectele de genul asta isi propun cu surle si trambite sa ofere elevului roman oportunitatea sa stranga experienta intr-un alt sistem, sa-si largeasca perspectivele asupra lumii si a meseriei sale si sa il ajute sa aplice in meseria saĀ (in tara sa) anumite lectii invatate in afara. Reusesc asta?

Eu cred (si am mai zis-o) ca singurul lucru pe care-l reusesc cu brio asemenea programe de schimb de experienta este sa ii provoace sau creasca romanului dorinta de-a fugi din tara pentru a munci in alta parte.

Sa luam cazul grupului de anul trecut. Teoretic vorbind, eram printre cei mai buni elevi ai scolii. Printre cei de anul 3 se gaseau viitoarea sefa de promotie si cea care aĀ fost la o diferenta mica pentru a obtine aceasta “distinctie”. Printre cei de anul 2 Ā aproape sigur se gaseste sefa de promotie de anul asta. Dintre cei 20, cativa am mai plecat (inainte sau intre timp) intr-un al doilea schimb de experienta (mai scurt, in alt proiect european).

emigrare

Dintre cei 10 de anul 3 (care au absolvit intre timp), in momentul asta avem plecati deja din tara sau foarte aproape de a pleca:

  • 3 in Anglia
  • 1 in SUA

  • 1 in Danemarca

  • 1 in Irlanda

  • 1 in Italia

  • 1 in Cipru

Cu celelalte 2 persoane n-am mai pastrat legatura, dar una dintre ele – care sustinea sus si tare ca vrea sa lucreze in Romania, era foarte nemultumita acum cateva luni ca nu si-a gasit un post intr-un spital de stat si afirma ca probabil va pleca si ea din tara. Daca nu ar fi fost problema generata de Ministerul Educatiei si Inspectoratele Scolare – care au reusit sa NUĀ elibereze pana in ziua de azi diplomele de absolvire catre scoala noastra, aproape toti colegii de mai sus ar fi fost plecati de mult.

Dintre cei 10 de anul 2 (anul trecut), in momentul de fata avem tot vreo 7-8 care afirma (mai direct, mai cu jumatate de gura) ca ar pleca sa munceasca in afara imediat sau curand dupa absolvire.

Ma rog. E o cale lunga de la a zice ceva si a o si face, dar,Ā atunci cand vrei sa muncesti si nu prea ai unde sau, daca esti fericit si gasesti unde – ti se ofera un salariu de mizerie, alegerea devineĀ simpla, nu?

Tin minte ca, atunci cand eram eu la liceu, in 2000, tocmai se schimbau un pic perceptiile romanilor despre tara lor. De unde pe la sfarsitul anilor ’90 majoritatea absoluta a studentilor spuneau ca “da, am pleca din tara cu prima oportunitate”, la inceputul anilor 2000 se schimba raspunsul in “as munci in tara”. Totul s-a schimbat din 2008. Desi rezultatele la invatatura s-au inrautatit (si numarul total de tineri adulti a scazut), orice sondaj arata ca majoritatea absoluta a tinerilor romani ar pleca din tara, iar dintre cei care au plecat deja la studii, multi nu s-ar intoarce cu nici un pret.

Desigur, nu ii pasa nimanui de treaba asta. Mai mult decat la nivel declarativ, cel putin.

Si, asa cum s-a vazut anul trecut la alegeri, politicienii mai degraba exploateaza aceasta situatie in folosul lor, preferand sa ii numeasca pe cei care-si cauta succesul in alte tari “lipsiti de patriotism” si sa ii jigneasca cat de des pot. Cel mai trist e ca o anumita categorie a populatiei le-a adoptat discursul dezbinator, multi romani acum acuzandu-i pe cei care pleca de cate-n luna si-n stele.

P.S. Nu, nu zic ca e usoara viata de AM pe undeva in lumea asta. Dar daca chiar mergi la practica in spitale (de Stat) in astia 3 ani de scoala, unul din primeleĀ lucruri care-ti vin in cap cand termini scoala (sau mai devreme) cred ca este “cum naiba fac sa NUĀ ajung aici?

drepturi imagine: The Irish Times