Astazi au murit 2 romani in Londra

Citesc ca prim-ministrul tarii (presupun ca nu crede cineva ca neica-nimeni ala de la Palatul Victoria e altceva decat o paiață) plange ca a murit un infractor roman bogat. Un motiv in plus sa elibereze infractorii din inchisorile romane si sa dezincrimineze multe infractiuni, pentru ca asta e prioritatea noului nostru guvern.

Hai sa povestesc si eu cum au murit 2 romani azi-dimineata in Londra. 2 romance, una sub 50 de ani, alta de aproximativ 30 de ani…

Preambul:
Eu lucrez in sala de operatie. Sunt ceea ce ar putea fi numit “asistent medical instrumentist” in traducere libera (“scrub nurse” in engleza). In sala de operatie avem si asistenti medicali (“operating department practitioner” = ODP in engleza) care se ocupa doar de partea de anestezie (asista anestezistul). Cu randul (pentru cate o saptamana) unul dintre asistentii medicali de anestezie cu experienta trebuie sa fie “de garda” pe tot spitalul. Trebuie sa fie disponibili sa ajute oricand anestezistul de garda pe spital la orice interventie pe caile respiratorii. Asta inseamna ca sunt chemati oriunde in spital este nevoie de o intubatie de urgenta. Prin natura sectiei, asta inseamna ca vor fi chemati cel mai des la primiri urgente.

Azi dimineata am ajuns la munca, m-am schimbat, am schimbat cateva vorbe in vestiar cu ODP-ul de garda saptamana asta, apoi m-am dus in sala de operatii unde sunt arondat, mi-am facut verificarile si pregatirile standard pentru operatiile zilei.
Chiar cand mi-am terminat verificarile si asteptam team brief-ul preoperator (o mini-sedinta in care chirurgii, anestezistul si noi discutam despre orice ar fi nevoie in cursul zilei), ODP-ul de garda vine la mine si ma roaga sa cobor cu el la urgente majore, unde un grup de romani care nu vorbeau deloc engleza au fost adusi.
Am primit acordul colegei care era responsabila de sala respectiva de operatii azi sa plec ceva timp sa ajut cu traducerea jos, la urgente.

Pe drumul scurt pana acolo am aflat ca a fost vorba de un incendiu intr-o casa unde locuiau mai multi romani (familii?), ca e vorba si de niste decedati si ca nici unul dintre romani nu vorbeste o boaba de engleza.

Am intrat la urgente, unde erau mai multi politisti, cativa ambulantieri, mai multi doctori (urgentisti si 2 anestezisti), mai multi asistenti medicali italieni (cunoscuti de-ai mei toti, unul chiar colegul de apartament), care erau mobilizati pentru a preda/prelua niste pacienti, a ii stabiliza, lua un minim istoric medical si recolta sange.

3 adulti (2 erau sot-sotie) erau acoperiti de funingine pe fata si haine, unul avea parul partial ars si 2 copii (de 5 si 6 ani, voi afla ulterior) plangeau de mama focului undeva intr-un lateral. Asta in conditiile in care in zona de urgente majore erau si alti 4 pacienti localnici, oarecum stabilizati deja.

Urmatoarea ora am fost traducator ad-hoc pentru ambulantieri, doctori (mai multi, multi punand aceleasi intrebari mecanic din nou, desi ala dinainte abia intrebase acelasi lucru), politisti, asistenti medicali si radiologi.

Incet-incet, cu cat de multa blandete am putut, am reusit sa aflu si sa transmit mai departe ca familia (sot, sotie si 2 copii mici) impartea o casa de 5 camere cu alti 7 oameni, ca focul a pornit de la un radiator electric care a luat foc in camera familiei, ca sotul impreuna cu un alt roman, abia treziti, au incercat sa stinga focul, ca femeia si copiii au fost scosi afara primii, apoi, cand s-au intors sa incerce sa opreasca focul cumva, era prea tarziu si totul ardea iar tavanul se prabusea.
Totul a durat mai putin de 20 de minute de cand s-au trezit, ambulanta a sosit, dupa spusele sotului, in aproximativ 20 minute de la inceputul focului. Ambulanta i-a adus la spital pe la 8 si 10, drumul a fost de aproximativ 15 minute, deci totul s-a produs pe la ora 7 dimineata.

Adultii erau in stare de soc. Dupa ce au fost un pic stabilizati am incercat (la cererea politistilor) sa aflu numele vecinilor de casa. Desi erau 11 romani care imparteau aceeasi casa de ceva timp, cei 2 adulti nu stiau decat un singur nume intreg (nume si prenume), al romanului din separeul celalalt, cel care inchiriase casa si le subinchiriase lor camera respectiva. Ceilalti erau doar niste prenume, fara nume de familie, fara orice fel de alte informatii despre ei. Politia nu avea (evident) nici un fel de informatii despre cine altcineva locuia acolo, habar-n-aveau daca a mai ramas cineva in casa si tot ce stiau era ca 2 femei murisera.
Una dintre ele era consoarta celui care le subinchiriase casa, care nu stia ce se intamplase cu ea.
Despre 4 dintre ceilalti romani politistii nu stiau cine erau si unde erau. Primul roman (sotul) presupunea ca plecasera deja la munca la ora aia. Dar nu stia. Nu stia unde lucreaza exact (doar ca lucreaza in “curatenie la hoteluri” sau “in betoane”), nu stia ce masini aveau, numere de inmatriculare sau orice altceva.

Cel mai trist era faptul ca nici unul dintre cei 2 (sotul si sotia) nu avea pe nimeni in Anglia pe care sa anunte despre ce li s-a intamplat, doar sotul avea un frate aici, dar al carui numar de telefon nu il stia, nu ii stia adresa si cu care nu mai vorbise de 1 an.
Nici unul dintre cei 2 nu avea pe nimeni din Romania pe care sa anunte de ce li s-a intamplat.

Cel mai aiurea e faptul ca cei 2 adulti vor ramane in spital peste noapte, dar copiii se simteau mult mai bine, deci vor fi trimisi temporar la asistenti maternali (foster care). Este, evident, o masura de siguranta pentru copii, nu e normal sa stea singuri prin spitale, cand parintii le sunt bolnavi.

Dar ma gandeam la drama lor. Singuri printre straini. Fara sa stie o boaba engleza. Tocmai si-au pierdut tot ce detineau in tara asta, mai aveau doar hainele de pe ei. Nici macar incaltari nu aveau, femeia avea niste papuci, el era in picioarele goale. Niste straini ii intepau peste tot si amandoi tuseau si aveau dificultati in a respira.

Si urma sa li se ia copiii. Chiar si temporar, tot e o drama suplimentara.

Cu ajutorul unei politiste si a unei asistente (mai “senioara” – band 7) le-am explicat ca vor primi cazare temporara din partea primariei locale, ca serviciile de asistenta maternala sunt profesioniste (as far I know – in mintea mea), ca au inhalat multa funingine si monoxid de carbon si ca de asta trebuie sa stea in spital pentru a fi monitorizati cel putin 1 zi, ca stiu ca le e greu, dar nu vor fi aruncati in strada cand vor fi externati de la spital.

Din ce am inteles de la politisti in pauze, cele 2 femei au murit in paturile lor. Celalalt roman nu stia ca i-a murit consoarta, iar doctorii nu ii spuneau inca asta, deoarece era inca in stare destul de grava si nu l-ar fi ajutat aceasta veste – dar urmau sa ii spuna asta un pic mai incolo.

 

Ce m-a mai impresionat a fost faptul ca primul roman imi povestea ca ceilalti care au plecat la munca… fusesera si ei in casa cand a inceput focul, dar au iesit si apoi au plecat pur si simplu la munca, de frica sa nu-si piarda locul de munca. Tocmai isi pierdusera tot ce aveau aici (casa ardea cu valvatai si au evacuat 6 case din stanga si dreapta ei), dar primul lucru la care s-au gandit a fost “sa nu imi pierd jobul”.

Si pe primul roman il rodea faptul ca maine trebuie sa mearga la munca, nu poate sa stea la spital peste noapte, isi pierde munca. I-am explicat ca va primi un bilet de concediu medical, abia atunci s-a mai linistit un pic.

 

Romani simpli, dar muncitori, care au ales calea pribegiei, pentru ca in judetul lor din sudul Romaniei nu aveau nici o speranta.
Romani imbatraniti inainte de vreme. Barbatul avea 31 de ani, femeia 24, amandoi aratau de 40.
Din ce am inteles, cele doua femei moarte erau venite din aceleasi conditii din tara.

De moartea lor nu s-a plans si nu se va plange nici un politician preocupat cu furtul.

Un alt probabil share sec pe facebook “X a murit in Anglia si familia nu are bani sa ii repatrieze corpul, doneaza la…

death

Niste aspecte de luat in calcul cand emigrezi

Nu, nu sustin ca stiu vreun adevar suprem sau ca sunt cel mai in masura sa dau sfaturi.

Dar am observat niste lucruri in aceste 2 luni pe pamant strain si in timpul petrecut asteptand plecarea, cand citeam mai des povestirile altor colegi si colege care au plecat catre aceeasi tara-adoptiva ca si mine. Poate va fi de folos ceea ce scriu eu aici cuiva, poate nu.

Ce trebuie stiut in primul rand este ca inceputul e intotdeauna cel mai greu. Ai o tara noua, in care trebuie sa respecti si reguli noi, sa muncesti intr-o limba straina, alaturi de straini care nu intotdeauna vorbesc (sau scriu sau inteleg) limba respectiva corect. Ca orice alta tara, si Anglia are numarul ei de adulti analfabeti sau cu cunostinte reale scazute de a vorbi si a intelege limba lor materna (in 2011 se estima ca la nivelul adultilor in Anglia, cam 15%, aprox. 5 milioane, aveau cunostinte lingvistice la nivelul unui scolar de maxim 11 ani).

Multi asistenti romani pleaca din tara cu ideea ca DOAR in azile de batrani sau DOAR in spitalele de stat sau DOAR in spitalele private e de muncit. Eu mi-as permite sa mentionez ca nu cred sa existe un loc de munca ideal. Fiecare om vede lucrurile in felul sau. Cineva o sa mearga sa munceasca intr-un NH si va fi foarte multumit, altcineva o sa mearga in acelasi loc si o sa fie extrem de nemultumit. Cineva poate veni in spitalul meu si va pleca spre casa plangand (o fata din Portugalia, am aflat povestea ei ieri, la un curs) si altii vin si sunt super multumiti. Pentru a fi clar, eu nu sunt nici extaziat, nici nemultumit, cred ca totul s-a petrecut cam cum ma asteptam.

La problemele de la inceput, un rol important il are si locul unde esti cazat. Inainte sa plec, am facut tot posibilul sa gasesc poze cu cladirile unde urma sa stau (google maps e util), sa aflu opinii ale altora care stateau acolo (gasesti, cu greu) si am avut si cateva poze de la o colega care a plecat acolo cu ceva vreme inainte. Ideea este ca vei petrece (in cele mai multe cazuri) minim 1 luna in prima ta cazare. Oricat de grea ar fi munca, vrei sa te intorci undeva unde e cat de cat ok.

Ai pleca din tara daca ai sti ca ai sta intr-o camaruta care arata asa (si ar urma sa imparti o bucatarie/sufragerie cu 1-2-3 persoane)?

Dar daca ai sti ca arata mult mai rau?

Ce nu prea inteleg agentiile de plasare sau si angajatorii finali (fie ca sunt NH, fie ca sunt spitale) este ca nu toata lumea vrea sa plece “in orb“. Informatiile despre cazare sunt destul de putine, de multe ori. Asta si din cauza ca… nu toata lumea cere informatiile astea in avans. Am povestit faptul ca am avut mai multe interviuri si ca am renuntat la cateva oferte. La una dintre oferte, angajatorul a luat 19 romani (cu tot cu mine) dupa interviuri. Din toti aia 19, in afara de mine, doar 1 persoana a mai insistat sa afle detalii despre cazare. Lipsa de informatii venite de la agentie/angajator m-a si facut sa resping oferta lor.

Ce vreau sa spun cu treaba asta? Cand ajungi aici si afli ca stai intr-un loc nu foarte placut, mai stii ca esti si dator cu o suma de bani (in caz ca nu-ti place locul de munca si vrei sa pleci), mai combini asta si cu dificultatile inceputului… e foarte posibil sa fii dezamagit.
Pe scurt: INCEARCA SA AFLI CAT MAI MULTE DESPRE LOCUL UNDE VEI LOCUI (chiar si temporar).

Desigur, nu vreau sa sperii pe nimeni. Fiecare accepta sau nu anumite lucruri. Pentru mine, locul unde ma culc dupa 13 ore de munca este foarte important. Pentru altii, nu.

In continuarea ideii de mai sus, trebuie sa stii ca banii in UK se fac (oarecum) usor, dar se si cheltuiesc usor. Daca vrei sa scapi dintr-un serviciu care NU ITI PLACE DELOC, oricat de mult te-ai stradui sa vezi lucrurile pozitiv sau daca vrei sa te muti foarte repede “la casa ta”, trebuie sa pui deoparte niste bani. Multi romani vin aici cu niste pachete de relocare. Acestea includ bani (cash sau vouchere), bilet de avion, cazare platita. Cum e si normal, daca pleci de la angajatorul cu pricina mai devreme de 6-12 luni (sau chiar mai mult, in anumite cazuri), ti se vor cere banii inapoi.

Totul e bine si frumos cand primesti 1000-2000 lire plus cazare plus bilet de avion ca sa vii aici. Dar daca de fapt nu te poti adapta sau urasti locul de munca sau nu te intelegi cu colegii (se poate intampla), va fi dificil sa pleci daca nu ai toti banii aia pentru a-i da inapoi. Si asa intri intr-un cerc vicios al nemultumirii constante. Ma rog, se poate pleca odata si-odata. Dar ce vreau sa spun e ca AR FI BINE SA PASTREZI O REZERVA DE BANI la inceput, in caz ca nu-ti convine ceva la noul loc de munca.

Acum 1 luna am primit un e-mail de la un coleg care lucreaza intr-un NH. Ma intreba ce i s-ar intampla daca ar pleca de la locul de munca – pentru ca nu mai suporta colegii si atmosfera de acolo si vrea sa mearga in alta parte. Primise un pachet de relocare, dar nu mai avea nici un penny din el. Relatari de genul asta vezi aproape zilnic daca esti intr-unul din grupurile de asistenti medicali in UK. Si ai timp sa citesti.

Tot la categoria bani intra si managementul lor. Am o fosta colega de scoala care lucreaza pe un salariu un pic mai mare ca mine, plateste ceva mai putin la cazare si nu are alte cheltuieli decat grija transportului catre/de la spital pentru cele 13 zile muncite pe luna. Are prieten aici, nu plateste pentru mancare, nu prea plateste daca iese in oras samd. E adevarat, trimite bani in tara lunar. Dar chiar si-asa, se plange ca nu-i ajung banii. 2000 lire net/luna…

E greu sa treci de la 1000 lei lunar in Romania la 12.000 lei (sau mai mult) si sa fii si cat de cat cumpatat. Intr-un final, muncesti ca sa ai bani pentru a-i cheltui. Dar la inceput, precum ziceam si mai sus, vei avea nevoie de o suma de bani. Daca vrei sa scapi din cazarea aia nasoala unde ai ramas de la inceput, trebuie sa ai o suma maricica pentru a te muta (1-2 luni chirie + comisioanele agentiei pot ajunge la 1500-3000 lire, in functie de cat de mare e orasul unde lucrezi si unde vrei sa te muti). Asta ca sa nu mentionez faptul ca anumiti proprietari cer sa ai venituri maricele pentru a-ti inchiria ceva pentru mai mult de 1000 lire/luna (aici, in periferia Londrei, iti cer venituri proprii sau cu garantor de 27.000-30.000 lire/an pentru un apartament cu 2 camere+living, cu chirie de 1100/luna).

Nu in ultimul rand, multi vor sa plece din tara cu toata familia din ziua 0. Eram (gresit) convins ca e foarte greu sa faci asta. Dupa ce am mai vorbit cu cativa romani (sau alti emigranti), am mai si citit povestile altora, acum imi dau seama ca e doar dificil, dar deloc imposibil. Chiar si pentru cei care nu au pusi deoparte o suma mare de bani (3-4000 lire), se poate pleca cu familia din prima zi. Greu, dar se poate. Doar sa nu se astepte nimeni sa gaseasca oferte ale agentiilor de genul “oferim ajutor in relocarea impreuna cu familia” pe toate drumurile.

Inteleg aceasta dorinta si stiu foarte bine cat de greu e sa-ti lasi persoana iubita departe de tine o perioada. Dar nu stii niciodata cat de bine te vei integra in noul colectiv, la noul loc de munca. Nu zic ca e gresit sa pleci asa, dar ma gandesc ca unele probleme se pot evita daca iti iei cateva masuri de precautie. Pe de alta parte, emigrarea e si un fel de loterie. E treaba fiecaruia ce riscuri isi asuma.

In continuarea ideilor de mai sus (nemultumire, cazare, greutati la acomodare) o sa vorbesc un pic si despre intoarcerea in tara (ca vizitator). Unii oameni nu isi dau seama ca, odata plecati, nu mai au neaparat acelasi statut dinainte de plecare. Sau, mai precis, faptul ca nu sunt cu nimic speciali cand se intorc in tara. Viata merge inainte, prietenii si familia au aceleasi griji, trebuie sa mearga la aceleasi locuri de munca, nu isi pot face timp pentru tine cand vizitezi. Desigur, asta depinde foarte mult si de ce fel de oameni ai in cercul de apropiati, daca vii dintr-un oras mai mai sau mai mare (deci daca te intorci intr-o comunitate stransa sau intr-un loc in care esti o picatura intr-o mare de oameni). Asta e un lucru pe care l-am observat si la fostii mei prieteni si colegi de prin facultate, care au plecat din tara si se intorc din cand in cand.

Si uite asa, oricat de intelegator ai fi pentru faptul ca lumea nu are timp de tine, poti ajunge sa te simti oarecum ignorat. Unii incearca sa-si contacteze cunoscutii care au uitat de ei de mult. Altii incearca sa isi povesteasca problemele oricui face greseala sa-i asculte. Altii… incep sa comenteze pe internet. De parca plecarea in strainatate iti da acum un statut special (desi tu te simti nemultumit fix pentru ca nu esti special). Si uite asa apar tot felul de comentarii care debordeaza de frustrare pe facebook, pe forumuri, pe bloguri (au ajuns si la mine cativa), pe paginile de stiri etc.

Ca sa zic asa: NU DEVENI UN ASEMENEA OM. 🙂

Si recomand citirea unui articolas ironico-realist scris de un bulgar pe tema asta, a emigrantilor (bulgari, dar se poate aplica la oricine) care revin in tara si cauta… nici ei nu stiu ce. Nu ca toata lumea face asta sau o face voit, dar e o capcana in care poti cadea foarte usor ca emigrant revenit in tara.

Cu concluzia:

Emigration is a quasi-permanent absence from a given reality and the fact of coming back to it for a week or two brings no particular pleasure to either the host or the guest. The summer return of the émigré remains, nonetheless, a ritual in which you are ordered to participate. Like in a theatre play in which you have been attributed a secondary, but nonetheless important, role for the full and total revelation of the principal hero – his majesty the émigré.

Desigur, si articolul recomandat de mine si tot ce am scris mai sus pot fi interpretate. Orice ai vrea sa scrii, intotdeauna cineva va interpreta efortul tau prin prisma experientelor personale.

O sa fiu cu siguranta DIN NOU categorisit drept frustrat sau ignorant sau infumurat de niste cititori. Le recomand si lor acelasi leac: apasa pe X-ul browserului si nu mai citi prostiile mele, ok?

Cum ai putea recupera o parte din costurile emigrarii intr-o tara din UE

Multumesc, Gabriela!*

Saptamana trecuta mi-am facut un mic calcul. Tot procesul de recunoastere a studiilor (PIN-ul) m-a costat 2050 lei: 230 lire pt NMC (1403 lei la 6,1 lei/lira); 294 lei OAMMR (50 certificatul A5, 100 + 144 la OAMMR); 150 lei la scoala pentru a imi da unele acte; 120 lei traducerea (10 pagini) + 45 lei legalizarea (7 documente); 40 lei pentru 2 caziere;  35 lei Posta romana (25,2 + 9,4 lei pentru 2 plicuri recomandate, unul cu conf. de primire, altul fara). Plus banii de avion (120 euro) si banii de buzunar pentru primele saptamani (primele 6 saptamani, spre nemultumirea mea, pentru ca am venit cu doar 480 lire). DACA ar fi trebuit sa dau si IELTS-ul s-ar fi adaugat 800 lei pentru examen (din aprilie 2016 la BritishCouncil) si 1495 lei pentru pregatirea pentru examen (tot la BritishCouncil, in alte parti poate fi ceva mai ieftin). TOTALUL pentru 2016 ar fi fost: 2020+520+2740+800+1495 lei = 7575 lei.  Cati romani pot strange banii astia usor?

Procesul de emigrare nu e niciodata usor, dar daca nu ai bani pentru a pleca, de multe ori nu poti face nimic.

Ei bine, exista un program UE, EURES YfEJ (your first eures job), care se angajeaza sa te ajute financiar (daca esti tanar profesionist) sa te muti in alta tara din Uniunea Europeana. Conditiile (filmuletul e din 2012, s-au schimbat un pic intre timp) sunt: sa ai intre 18-35 ani, sa fii cetatean al unei tari din UE si sa fii dispus sa pleci pentru un contract de munca de minim 6 luni intr-o alta tara UE (plus Norvegia si Islanda).

Ce ti se poate rambursa? Cursuri de limba straina, costuri legate de echivalarea diplomelor de studii, costul cu transportul la/de la interviu, costul cu transportul pana la viitorul loc de munca (avion, tren?), o suma de bani de buzunar “YOUNG PEOPLE’S ALLOWANCE TO MOVE TO ANOTHER MEMBER STATE” (pt. UK e de 1060 euro, de exemplu).

Toate informatiile de pana acum sunt luate de pe site-ul EURES YFEJ si din pdf-ul explicativ de acolo. O captura de ecran din el:

Screen Shot 2016-02-17 at 15.22.41

Acum intervin informatiile suplimentare (oarecum contradictorii?), obtinute prin e-mail de amicii mei. Unul a vorbit cu o doamna de la EURES Romania (ANOFM), altul a vorbit cu cineva de la EURES Italia.

EURES Italia a zis asta:

Conditia de baza pentru angajat este sa se inregistreze pe site-ul EURES, unde sa isi incarce toate datele despre studii, experienta si alte cunostinte intr-un CV electronic (ca in orice portal de joburi). Italienii au zis ca trebuie sa sa faci asta pe yourfirsteuresjob.eu, romanii au zis ca e suficient sa faci asta pe eures.europa.eu (link direct pentru a-ti face cont, in en). A doua conditie e ca angajatorul trebuie sa fi apelat la job prin portalul EURES. Adica trebuie sa existe oferte de angajare de la un angajator din UE pe site-ul EURES.

Programul NU deconteaza nici un ban pentru un proces de recrutare care se petrece in afara portalului EURES. Angajatul si angajatorul trebuie sa se fi “intalnit” prima data pe site-ul EURES. Sau (aici fac o presupunere) trebuie sa-ti convingi eventualul angajator sa puna anuntul care te intereseaza pe tine si pe EURES si apoi sa speri ca masinaria se va pune in miscare pentru a te trimite.

Citez din e-mailul de la italieni:

So you must fill in your CV in English, with as detailed as possible informations and up-dated contacts. It will then be taken into consideration in our selections. If the system activates a match between your CV and a vacancy, YfEj staff will contact you to verify the requested competences and your availability. Thereafter, the employer will receive the CVs of the pre-selected eligible candidates and choose the ones to invite for an interview. When contacted by our staff, you’ll also be given all the information regarding the funding application. You can benefit from YfEj financial support only if you are selected and hired through the initiative. To benefit from YfEj services both the jobseeker and the employer must be registered in the platform. Contracts which occurred outside YfEj are not eligible and cannot benefit from our services. This means that, according to the initiative’s rules and conditions, applications for financial support are subject to evaluation and approval, since the beginning of the recruitment process… We can’t support applications that would exist even without our recruitment service. In other words, we are not allowed to finance applications if the matching and the recruitment process takes place before the registration is accomplished.

Pe de alta parte, din raspunsul venit de la EURES Romania, procesul nu trebuie sa fie chiar Screen Shot 2016-02-17 at 15.44.09asa de complicat.

E adevarat, Romania e subordonata Suediei in programul asta, e posibil ca procesul implementat de Suedezi sa fie diferit.

In primul rand, daca se pleaca prin EURES Romania, programul nu deconteaza decat 1000 euro, nici un leu in plus. Apoi, romanii cer:

  • sa iei tu legatura cu angajatorul (din nou, cauti jobul pe platforma EURES) si sa il convingi ca esti ok (e-mailuri, interviu etc.)
  • sa iti fie aprobata aplicatia pentru recunoasterea calificarilor de catre proiectul YfEJ INAINTE de-a incepe procedura de recunoastere, pentru care primesti un formular (pdf) de participare care trebuie completat si returnat la EURES Romania, impreuna cu
  • dovada ca s-a oferit un loc de munca, copie a biletelor de avion sau a rezervarii zborului, copie CI, dovada locului de munca vacant postat pe portalul EURES (link catre oferta sau Print Scrn), copie a diplomelor de studiu/certificate sau calificari profesionale, dovada ca esti titularul unui cont bancar in euro (extras bancar).

Nume si adresa de contact initial pentru Romania (dar pe site-ul EURES exista 22 de nume de contact de consilieri EURES, din diverse orase mari ale Romaniei):

Screen Shot 2016-02-17 at 15.53.55

Suna mai complicat decat ar trebui sa fie, dar nu pare chiar imposibil.

 

 

Vreau sa mentionez ca nu am nici un mod de-a sti exact cat de bine functioneaza programul si daca totul se intampla chiar cum e scris pe site-ul EURES. Eu oricum nu mai pot beneficia de el, deci nu pot spune ca l-am testat pe pielea mea. Dar presupun ca destul de multi cititori de-ai mei ar putea beneficia de ajutorul respectiv – poate vor comenta aici sau ma vor contacta prin e-mail si voi putea adauga si opinii “la cald”. 🙂

Si sper ca persoana de contact de la ANOFM Romania nu se va enerva pentru captura de ecran de mai sus.

 

 

 

 

 

Am aflat prima data despre acest program saptamana trecuta de la Gabriela, o angajata romanca a unei agentii de recrutare din UK, agentie care m-a trimis la unul dintre interviurile mele de anul trecut. Gabriela si-a dat seama ca eu (candidatul de anul trecut) sunt Cristian cel cu blogul asta si mi-a oferit acest subiect de blog – in ideea ca daca as scrie despre el ar ajunge la mai multi romani interesati. Mi-a supraestimat reach-ul blogului meu, dar o sa scriu, poate ajuta pe cineva. Cum nu am avut prea mult timp la dispozitie in ultima vreme, a trebuit sa astept un pic de ajutor si de la oameni din Romania, care au luat legatura pentru mine cu ANOFM si EURES si mi-au forwardat e-mailurile primite. Le multumesc tuturor si, indirect, celor de la ANOFM si EURES care au raspuns.*

Asistent Medical in Anglia (1)

Preambul

Cine citeste blogul asta de mai multa vreme sau s-a obosit sa imi citeasca pagina “despre mine” stie ca unul dintre motivele pentru care am inceput sa scriu este raritatea blogurilor despre viata de Asistent Medical. Pentru o meserie practicata de 100 si ceva de mii bune de romani, este destul de putin prezenta in on-line.

Am pornit blogul pentru ca inainte de-a incepe eu scoala nu am gasit aproape deloc informatii despre examenele de admitere, ce faci in timpul anilor de scoala sau ce alternative ai dupa ce termini. Am incercat sa ofer informatiile pe care eu nu le-am gasit la timpul meu.

In timp am povestit si cate ceva din ce am facut eu in timpul scolii, pe ideea ca altii vor citi si vor trage niste invataturi din asta – poate vor evita niste probleme, poate nu vor face aceleasi greseli.

Cum tocmai am inceput o noua etapa a vietii mele de Asistent Medical, duc spiritul blogului mai departe si voi oferi celor curiosi experientele mele ca Asistent Medical emigrant in Anglia.

Prima parte: plecarea si inceputurile

Am tot povestit pe aici cum mi-au fost recunoscute studiile in UK si am avut interviuri pentru a-mi gasi un job. Nu are sens sa mai repet lucruri scrise – postarile sunt pe blog pentru cei care nu le-au citit.

La finalul lui octombrie am avut ultimul interviu pentru un job (pe skype), atunci am primit o oferta de munca si am fost intrebat cand vreau sa incep. Am facut greseala sa zic “15th of December or 15th of January“, agentia a transmis mai departe “15th of December“. M-am gandit mai bine, dupa cateva zile le-am rescris celor de la agentie ca vreau in ianuarie. Mi-au raspuns dupa abia 1 saptamana ca “the hospital already awaits you in December“. Dupa multe telefoane si scuze si zile de nesiguranta, am obtinut pe 1 decembrie promisiunea ca pot incepe in ianuarie. Am cumparat biletul de avion si m-am pus pe relaxat si incarcat cu energie pozitiva 🙂

Lectie: FII SIGUR pe ceea ce vrei sa faci!

Pe 7 ianuarie, cand eram in vacanta, agentia ma contacteaza si ma anunta sec ca “the original position has been filled, the hospital now wants you to start work on a hyperacute stroke ward”. Cine a mai citit blogul meu stie ca am facut voluntariat pe o sectie de UTIN, ca am facut practica in aceeasi sectie de UTIN si ca am mai fost in 2 stagii de practica la Neurologie. Daca e ceva de care sunt sigur dupa aceste stagii e ca NU vreau sa lucrez doar cu pacienti cu AVC. N-U V-R-E-A-U!

Am trecut peste cei de la agentie care erau inutili (m-au anuntat joi de treaba asta si apoi au plecat in concediu sau sa organizeze interviuri in alte tari) si am sunat direct la spital. De acolo am aflat ca, de fapt, agentia stia ca postul pentru care dadusem interviu se ocupase “for at least a month“.

Optiunile mele erau limitate de faptul ca nu toate sectiile spitalului erau dispuse sa plateasca fee-ul de agentie plus bonusul meu de relocare (2 luni de cazare + biletul de avion). Dupa niste negocieri, am obtinut alta sectie. Si promisiunea ca s-ar putea schimba din nou sectia daca nu sunt deloc multumit.

Si asa am ajuns eu pe o sectie de Boli Cardiorespiratorii, desi eu vreau la Chirurgie. Ca sa ajung din punctul A in punctul C trebuie sa trec prin punctele B1, B2, B3 si asa mai departe. Story of my life.

Contractul l-am primit in ziua plecarii, abia pe aeroport l-am verificat. Din fericire, mai vazusem unul la fel cu cateva luni in urma (era ok), n-am avut surprize.

Si a inceput viata mea in Anglia.

Spitalul este foarte ok. Foarte mare, nou, totul e codat color, peste tot iti trebuie carduri de acces si cu foarte multi emigranti care lucreaza in el (unii mai vechi, altii care incep in acelasi timp cu mine).

Mi-am vazut sectia, asistenta sefa si niste viitoare colege (totul a parut foarte ok), mi-au facut card de acces (cu o poza foarte tampita), m-am plimbat prin spital un pic (insotit – am ales sa trec pe la mai multe sectii unde erau duse alte colege emigrante care acum inceapa) si m-am dus la Occupational Health.

Ce a insemnat pentru mine Occupational Health? Radiografie, recoltare de sange si urmeaza niste vaccinuri.

Luni am o zi de induction, apoi de marti incep munca.

Cazarea e shared flat (cladire veche de 5 ani), 4 camere (fiecare cu baie proprie) + 1 living/bucatarie si 2 debarale. 500 de lire/luna (540 cu internet si council tax). Camera mea era curata, living-ul era cam horror. Au tot venit si plecat oameni, care si-au lasat tot felul de oale, electronice, haine si alte gunoaie, care s-au strans in camera si nimeni nu le-a aruncat (“daca sunt ale cuiva care locuieste aici?”). Si asta se rezolva – am discutat cu colegii de apartament (un italian si un indian) si cu cei de la administratie, pana saptamana viitoare o sa strangem porcariile vechilor chiriasi, le bagam intr-o debara si cineva le va lua… Btw, aici Nu exista cazare mixta, sunt numai femei cu femei si barbati cu barbati.

Oricum, trebuie sa recunosc ca prima impresie despre cazare a fost una de oroare in momentul cand am vazut camera comuna. Nu e rahat pe pereti si jeg pe canapele (doar niste praf si panze de paianjen si multe electronice prafuite si hartii si hartiute), dar chiar ma asteptam la mai multa curatenie de la niste oameni care lucreaza in ingrijirea bolnavilor!

Prima impresie despre Ce fac englezii bine? Pocesc numele strainilor.

Cei de la agentie (britanici, nu romani) imi scriau pe adresa mea de e-mail de tip prenume.nume@x.com si tot imi greseau numele.

Cei de la firma de administrare a cazarii mi-au scris numele in mod repetat (si diferit) gresit in contractul de inchiriere.

In hartiile din spital mi-au mancat un prenume, mi-au adaugat un H in Cristian (Christian), mi-au adaugat un O unde nu era cazul si asa mai departe.

Cel mai tare e ca aceiasi englezi vor fi un pic mofturosi cand te duci la ei cu acte. La banca au refuzat sa-mi deschida un cont pentru ca pe hartia de la spital era un H in plus in numele meu. Ma rog, se rezolva totul cu un drum in plus la spital.

FYI: Ca sa-mi deschid cont mi-au cerut pasaport, proof of accomodation (o hartie de la cazare/landlord) si proof of employment (de la angajator – spital).

National Insurance Number (NINo) primesti dupa ce iti faci (sau ti se face) o programare la un sediu local pentru asa ceva. Stai ceva timp la telefon, deci ar fi bine sa rogi spitalul s-o faca sau sa ai deja numar de UK – prima luna trebuie sa fii mai atent cu banii.

 

Ce mai faci in primele zile in UK?

Te obisnuiesti cu transportul in comun (cardul Oyster e baza in Londra), iti cureti ca nebunul camera cand o primesti (daca esti un pic obsedat de a nu sta in “mizeria altora”), cumperi diferite chestii pentru casa (mai mult sau putin utile).

Afli pe unde sunt magazinele care te intereseaza din zona si altele.

Eu mi-am cautat sala de fitness, am vizitat 2 la 15 minute de mine, am gasit una mai ieftina ca-n Bucuresti si cu conditii ok. 20 lire/ luna, fara contract pe an si fara fee de sign-up.

Alta observatie utila: un adaptor EU-UK de priza e important de cumparat. Ar fi bine sa iei unul mai sigur din tara (cum ar fi asta). Daca esti cat de cat dependent de tehnologie si ai multe electronice pe care vrei sa le iei cu tine, e mai ieftin sa iei si un prelungitor (bun) din 20160117_220710Romania si sa il folosesti conectat la adaptorul pre-mentionat, parerea mea. Adica nu stai sa-ti cumperi de aici foen, adaptoare si alte electronice – asa le poti folosi in continuare pe cele de-acasa. Nu e obligatoriu sa-ti iei unul din tara daca mergi intr-un loc cu multe supermarketuri si magazine. La un magazin de aici de tip “everything for 1 pound” (cum sunt in Romania si in Europa “totul la 1 euro”/4 lei etc.) gasesti adaptoare la 1 lira. DAR un adaptor din ala tine o putere electrica scazuta – cel luat de mine tine pana la 2860 W (deci un aspirator + un foen + alte chestii intr-un prelungitor conectat la priza asta). Mie mi-a convenit. Daca nu, adaptoare la 5-10-15 lei se gasesc si in Romania. Sau iei totul de aici (electronicele mici sunt un pic mai scumpe, dar nu cu mult, ca in Romania).

Ca alta observatie: Daca zbori catre Londra (sau in zona), ai mai multe optiuni. Taromul si BA zboara catre Heathrow (care are conexiune directa cu Londra prin tren – rapid si scump – sau metrou – lent si mai putin scump -), BlueAir si Wizz zboara catre Luton iar RyanAir zboara catre Stansted (aeroporturi de unde ori pleci cu bus-ul, ori ai combinatii mai multe de mijloace de transport). In opinia mea, e mai ok sa zbori cu companiile de linie (mai ales daca-ti plateste angajatorul o parte sau tot biletul). E mai usor de ajuns la gari (sau in Londra daca lucrezi aici), ai griji mai putine si ai bagaj de cala si de mana (maricel). La Tarom primesti 2 kg in plus daca faci check-in on-line. Mie mi-au ajuns 22,5 kg + 9,5 kg pentru calabalac.

Londra e imensa, Bus-urile merg incet din punctul A in punctul B, nu te baza pe ele!

Ca ultima observatie: la hypermarketuri (in Romania) se gasesc niste pungi care pot fi vidate cu un aspirator normal (printr-o valva cu 1 cale). 3 pungi din alea vidate iti permit sa inghesui o cantitate impresionanta de haine intr-un troller mediu. Cam 15 lei costa una.

Strainii angajeaza mai usor decat romanii un asistent medical absolvent de postliceala

Asta e si pentru cei care sustin sus si tare ca “nu faci nimic in afara cu diploma de postliceala”

L.E. 2015: Experienta mea in primirea unui job in Anglia aici.

Una dintre ideile care circula larg printre asistenti medicali (actuali sau viitori) este ca “diploma de postliceala din Romania nu are nici o valoare in afara tarii“. Ei bine, acest lucru este incorect. In fiecare tara a Uniunii Europene exista niste proceduri de recunoastere a diplomei (care presupun ceva birocratie – hartogaraie, taxe, asteptare), proceduri simplificate pentru cei care au terminat dupa 2009 (atunci a terminat prima promotie care a inceput scoala in 2007, in momentul accederii Romaniei la UE). Dar diploma de postliceala este recunoscuta! Altfel, ramane neschimbata opinia mea ca as recomanda facultatea de asistenti medicali oricui vrea sa invete aceasta meserie – in special daca are 18-20 de ani.

Ce vreau sa observ e ca in toata tara spitalele sunt subdimensionate (au mult prea putin personal medical) dar angajari nu prea se fac (sau se fac cu spagi, cateodata), sau se cere experienta pe care nu o poti avea ca proaspat absolvent. Pe langa faptul ca esti platit cu salariul minim pe economie in primele luni. IN conditiile astea, strainii abia asteapta sa vii sa ai grija de pacientii lor. Oare ce alegere ai face, in situatia asta?

Mentionam zilele trecute faptul ca, dintr-un grup ceva mai bun de absolventi ai scolii mele, 8 din 10 au plecat sau sunt pe cale de-a pleca, iar o a 9-a persoana “ar cam pleca”.

Sa vedem experientele a 2 dintre acele 8 persoane (cu o mica descriere a situatiei lor):

  1. Angliabig_ben_london_great_britain

Prima persoana a terminat scoala cu note bune, s-a dus la practica in spitale si a invatat ce si cat a putut. Stia limba engleza bine, la nivel conversational, hai sa zicem ca nu chiar 100% fluent si mai avea ceva de lucrat la vocabularul medical. A luat examenul in august, in septembrie a primit adeverinta de terminare a scolii (pentru ca diploma nici pana in ziua de azi nu s-a eliberat, multumita Ministerului Educatiei Nationale).

S-a interesat initial la o agentie de recrutare de AM pentru Anglia de ce i-ar trebui pentru recunoasterea studiilor. Actele le-a strans, tradus si legalizat pana candva la inceputul lui octombrie. A trimis dosarul catre NMC (Nursing and Midwifery Council), care i-au transmis ca va dura pana la 6 luni pentru a primi PIN-ul (practic, un numar de ordine in registrul AM din Anglia).

Exista nenumarate ghiduri on-line pentru cei care vor sa obtina  PIN-ul, ce vreau eu sa mentionez (am intrebat-o de 2 ori) e ca NU a avut nevoie de diploma (pe care nu o are) si nici de certificat de conformitate (pe care Ministerul Sanatatii nu pare sa-l ofere decat daca ai diploma). Costuri: legalizare + traducere (in Romania) + costuri postale + 110 lire pentru evaluarea dosarului (pt NMC) + 50 lire (cazierul in UK) + 120 lire cotizatia anuala la NMC (dupa ce primesti PIN-ul).

Salarii in cadrul sistemului national britanic de sanatate aici. Sunt stabilite pe band-uri. Pentru asistent medical RGN1 incepi cu salariu de band5. O valoare IDEALA e pe la aproximativ 15-16 lire/ora. Calculator de salariu net in UK aici.

L.E. Ca sa fiu clar: “o valoare normala” inseamna un salariu brut/ora cu care n-o s-o duci deloc rau in UK intr-un oras mare. Salariul pentru asistenta medicala cu PIN incepe, legal, de la 10,94 lire/ora in spitale. Depinde de norocul si perseverenta fiecaruia ce si cat obtine – vezi si comentariul de mai jos.

L.L.E. Dupa o discutie (cauzata de comentariul de mai jos) cu o proaspata absolventa britanica de facultate de Nursing (am mai scris despre ea, am pastrat legatura cu ea dupa ce a venit acum 2 toamne la un schimb de experienta in Bucuresti), 15 lire/ora pare o suma deloc usor de obtinut pentru un incepator. In cazul ei, spitalul care a angajat-o imediat dupa absolvire ii ofera fix salariul orar minim pentru o asistenta cu diploma (band 5). Asta inseamna undeva pe la 1400 si ceva de lire lunar NET in mana (fara overtime). Angajata in sectie de TI Cardiotoracica. Englezoaica get-beget, cu diploma de facultate serioasa samd. Deci cazul colegei mele pare unul FOARTE fericit.

L.L.L.E. Dupa ce am trecut si eu prin acelasi proces de recrutare, pot spune cu mana pe inima ca e aproape imposibil FOARTE GREU, dar se poate sa primesti ca proaspat absolvent intr-un spital din Anglia mai mult de 11 lire/ora (salariul de baza). Daca ai noroc sa gasesti un anunt pentru un spital din Londra, te poti astepta si la salarii spre 25.000 – 26.000 lire/an (brut, adica 12,79 lire/ora) chiar ca incepator. Se include un High Cost Area bonus (de 15-20%). Majoritatea covarsitoare a ofertelor pentru incepatori sunt remunerate cu salariul minim (10,94 lire/ora, 21.388 lire/an) totusi. Exista si NHSProfessionals, care ofera un salariu de pornire mai mare in anumite situatii – cu ei lucrezi in spitale NHS, doar ca esti angajat al unei agentii de plasament. DAR in NHS (spitale) orele suplimentare si orele muncite in week-end/sarbatori legale sunt platite mult mai bine decat salariul de baza. Deci poti obtine un salariu bunicel lunar daca muncesti mai multe week-enduri si in sarbatorile legale. Altfel, salariu de pornire mai mare (12-14 lire) mi s-a oferit doar in Nursing Homes si NUMAI dupa ce as primi PIN-ul. In mai multe Nursing Homes nu am auzit sa fie platite orele suplimentare la un tarif mai bun – deci, per total, e posibil sa merite mai mult sa lucrezi in NHS, daca nu te deranjeaza sa iti pierzi week-endurile. La un salariu de 14,5 lire/ora, 48 ore/saptamana in Nursing Home, salariul anual de baza ajunge la 36.200 lire brut.

Desi a apelat la serviciile unei firme de intermediere (care i-au luat un interviu si i-au dat un examen in care i s-a cerut sa faca un nursing plan pentru ingrijirea unui pacient cu o anumita boala), pana la urma a plecat de capul ei, gasindu-si un spital pur si simplu cautand pe motoarele de cautare de joburi din UK. Agentia de recrutare o trimitea la nursing home. Desi primea salariu bun, de nurse, nu de care assitant (15 lire/ora – zice ea), a preferat sa mearga intr-un spital. L.E. Eu cred ca “primea” salariul asta pentru ca ea a facut o medie cu orele suplimentare, platite mai bine. 15 lire pentru cineva cu 0 experienta, pentru cele 37,5 ore standard saptamanale… nu cred ca exista.

Din cate am vazut eu, ofertele agentiilor de recrutare s-au diversificat si au crescut bonusurile. Anul trecut ofereau doar costul inregistrarii in NMC, altii ofereau si taxa de evaluare a dosarului si cea de inregistrare (230 lire in total). Apoi au aparut si oferte in care se platea avionul + se oferea consiliere pentru gasirea unui loc de cazare. Intre timp, au aparut chiar si oferte cu bonus de relocare de 2000-4000 lire (pentru asistentele cu vechime). Cat de reale sunt – nu stiu, doar repet ce am vazut.

In conditiile in care agentiile primesc poate 2000 de lire pe cap de asistent medical plasat in UK, e clar ca au de unde oferi ceva bonusuri.

A intalnit tot felul de oferte de la firme de recrutare in perioada asta. Unii cer bani pentru a te ajuta si ofera si plasamente prost-platite, in zone mai remote. Deci exista tot felul de oameni care iti ofera marea cu sarea.

Spicuiesc idei din conversatiile noastre in ultimele luni:

Cere sa intri in grupul Romanian Nurses in the UK (te vor accepta usor, nu sunt prea selectivi) si ai sa te familiarizezi si cu problemele inreg la NMC si cu probl nursilor din UK.

Cu cazarea te ajuta ei(recrutatorii/ angajatorii) la inceput, in sensul ca iti ofera ceva mai ieftin, apoi iti dau referinte sa iti gasesti o chirie mai buna. In sud e mai scump, Londra e prohibita pt un salariu de nurse, in nord e mai acceptabil: Manchester, Liverpool, Norwich, In general ceea ce ofera recrutatorii sunt posturi in afara marilor orase tocmai ca sa poti face fata cheltuielilor. Foarte rar mai ofera cate unul cazare gratuita pt o luna

E bine deocamdata. Facem instructaje si ne familiarizam cu politicile spitalului, cu formularele.

Sunt multi straini. Noi suntem un grup de 8 romani care am plecat impreuna. Din toate colturile tarii si toti incepatori (cu o exceptie). Sa stii ca ei sunt disperati dupa personal, am impresia ca e rulajul mare. Ai fi uimit sa vezi ce putina engleza stiu cei care sunt cu mine, romanii. Probabil ca si ceilalti straini. Inca nu am ajuns pe sectie decat in vizita. Pana luni numai cursuri si “induction”. In mare parte cred ca din cauza ca trebuie sa avem health clearance cand incepem munca. In prima zi am fost vaccinati de hep B, ni s-a luat sange, ni s-a facut IDRul. La unii colegi care nu aveau cicatricea BCG le-a facut direct vaccinul. Cu cel de hepatita B mergem pana la capat: mai avem 2 rapeluri, dupa o luna si dupa 2 luni si dupa 5 ani daca mai e cazul (se face titru de anticorpi inainte). S-ar putea sa mai facem vaccinuri in functie de ce anticorpi mai avem pe la varicela, pojar, oreion, rubeola. Nu am probleme de acomodare, ne tin ca in puf doar sa nu plecam. 2 luni e platita chiria de ei. Daca vrei sa pui branule, sa iei sange tb sa faci curs. O sa facem si pt admin tetapiei IV. Asa e aici. Doctorii tb sa stie sa intepe si sa puna canule.

  1. Danemarcastudy_in_denmark

A doua persoana a terminat scoala cu note foarte bune, a muncit pe parcursul celor 3 ani tot timpul mai mult decat se cerea de catre scoala. Stia limba engleza bine, facuse niste cursuri de limba daneza din tara.

A mers intr-un schimb de experienta in cursul scolii in Danemarca, s-a mutat undeva pe langa acel oras.

Spicuiesc din experienta sa:

Procesul de recunostere a studiilor a fost foarte simplu si usor. A durat doar 3 saptamani din momentul in care au ajuns actele la ei. Se plateste o taxa infima de 330 DKK(50 Euro) si prima aplicatie se face online.

Apoi le-am trimis actele prin posta si nu mi-au mai cerut nimic in plus, desi eu nu aveam si nu am inca diploma… Dupa 3 saptamani am primit pe mail PIN-ul, dreptul de libera practica

Am o verisoara aici si am stat la ea primele 2 luni, pina am gasit un apartament de inchiriat… e f. greu sa gasesti casa de inchiriat si toti cer depozit pe 3 luni. Apoi cand te muti in apartanentul gol golut, mai platesti o luna chiria pe luna respectiva… Si incepi sa cumperi mobila… etc.

Cand am ajuns aici mi se parea totul atat de frumos si usor de obtinut…mai ales pentru faptul ca toate actele de sedere aici, contul la banca, yellow cardul si recunoasterea studiilor mele, au venit foarte repede….

Insa cand am inceput sa caut efectiv de munca in domeniul meu, nu a mai fost atat de usor…

Am venit aici la spitalul unde am facut practica si i-am intrebat daca fac angajari si mi-au spus ca nu fac angajari, dar ca lucreaza cu o agentie de vikariat pentru nurse si ca ar fi bine sa ma inscriu la agentia din orasul in care locuiesc.

Nu mai auzisem de asa ceva pina atunci si am inceput sa caut pe net agentia din orasul meu si asa am ajuns sa lucrez aici. Prin urmare lucrez si in spital si in home care, unde e nevoie si sunt platita la ora.

Merg la scoals de limba daneza 3 zile pe saptamana si ma descurc cu pacientii in daneza….insa cand nu inteleg ceva vorbesc engleza, sau cer ajutorul unei colege, sau monitoarei mele… Am monitor pt. primele 6 luni de munca ca nursa aici… insa ma lasa si singura sa fac procedurile cand e aglomerat.

Colegele ma ajuta, oamenii sunt draguti, nu doar amabili, dar nu prea poti evolua….trebuie sa fii ca ei, nu mai destept decat ei….

Poti studia aici, e chiar gratis, dar cursurile vor fi in daneza… Eu am intalnit romani care locuiesc aici de 3 ani si care inca nu vorbesc fluent limba daneza…

Eu lucrez in medie 30 h/saptamana, dar uneori prind mai multe, sau mai putine ore….depinde. Am oarecare flexibilitate, insa mi-as dori un program fix si aceiasi colegi zi de zi….

Lucrez pe postul meu de nursa, dar nu intr-un singur loc. Saptamana asta, de ex. au nevoie de mai multe nurse pe sectia de urologie si spitalul suna la agentia de vikariat asistente, iar ei la randul lor ne suna pe noi si ne intreaba daca putem lucra si cate ture putem lucra.

Ce am invatat noi la scoala noastra e mai mult decat suficient pentru ei .

Eu m-am lovit de limba daneza inca de cand am inceput sa aplic pentru job-urile pe care le vedeam pe net. Eu incepusem sa studiez daneza si credeam ca ma voi descurca, dar am realizat ca nimeni nu ma intelegea pentru ca intr-un fel se scrie si cu totul altfel se citeste…

Pina nu am intrat la Sprog Center si am inceput sa invat daneza cu profesor, nu mi-am putut gasi de munca cu toate relatiile pe care le aveam aici.

Desi este o tara cu un nivel ridicat de trai, trec si ei prin etapa de dupa criza si nu se prea fac angajari, din 2008 incoace….asa ca au inventat firmele de vikariat in toate domeniile.

Existe firme de vikariat in fiecare oras si intra la licitatie. Apoi care firma castiga aceea se ocupa de crearea unei baze de date si tin interviuri in limba daneza…

Am avut noroc sa iau interviul si dupa aceea m-au trimis la training….

Stiam ca si in Danemarca au 3 tipuri de AM (cu 2/3/4 ani de scoala). Cum a fost recunoscuta diploma noastra?

La nivel de universitate, pentru ca mi-au dat gradul de nursa – sygeplejerske. Avem orele si modulele egale cu ale celor de 4 ani.

Ganduri de plecare

Acum 1 an de zile, impreuna cu 19 colegi (eu + 9 de anul 2 si 10 de anul 3) mergeam intr-un schimb de experienta intr-o clinica din strainatate.

Zilele acestea, un alt grup de 10 + 10 colegi a plecat prin acelasi program. Din curiozitate, combinata cu o oarecare simpatie a omului trecut prin aceeasi experienta cu ceva timp in urma, am urmarit si urmaresc comunicarile grupului de anul asta. Din experienta proprie, stiu ca una se comunica prin “canale oficiale” si alta se intampla in realitate. E oarecum normal, intr-o tara in care suntem obisnuiti de mici sa ascundem sub pres anumite lucruri neplacute. Chiar si-asa, mi s-a parut interesant optimismul si tonul general pozitiv inainte de plecare. Ma intreb daca se vor lovi si ei de aceleasi probleme ca noi si, daca da, cum le vor rezolva. Din start, anumite lucruri par (din exterior) sa fi fost organizate mai bine fata de anul trecut, sper ca totul va fi mai usor pentru ei decat a fost pentru noi.

Oricum, nu despre asta vroiam sa vorbesc.

Proiectele de genul asta isi propun cu surle si trambite sa ofere elevului roman oportunitatea sa stranga experienta intr-un alt sistem, sa-si largeasca perspectivele asupra lumii si a meseriei sale si sa il ajute sa aplice in meseria sa (in tara sa) anumite lectii invatate in afara. Reusesc asta?

Eu cred (si am mai zis-o) ca singurul lucru pe care-l reusesc cu brio asemenea programe de schimb de experienta este sa ii provoace sau creasca romanului dorinta de-a fugi din tara pentru a munci in alta parte.

Sa luam cazul grupului de anul trecut. Teoretic vorbind, eram printre cei mai buni elevi ai scolii. Printre cei de anul 3 se gaseau viitoarea sefa de promotie si cea care a fost la o diferenta mica pentru a obtine aceasta “distinctie”. Printre cei de anul 2  aproape sigur se gaseste sefa de promotie de anul asta. Dintre cei 20, cativa am mai plecat (inainte sau intre timp) intr-un al doilea schimb de experienta (mai scurt, in alt proiect european).

emigrare

Dintre cei 10 de anul 3 (care au absolvit intre timp), in momentul asta avem plecati deja din tara sau foarte aproape de a pleca:

  • 3 in Anglia
  • 1 in SUA

  • 1 in Danemarca

  • 1 in Irlanda

  • 1 in Italia

  • 1 in Cipru

Cu celelalte 2 persoane n-am mai pastrat legatura, dar una dintre ele – care sustinea sus si tare ca vrea sa lucreze in Romania, era foarte nemultumita acum cateva luni ca nu si-a gasit un post intr-un spital de stat si afirma ca probabil va pleca si ea din tara. Daca nu ar fi fost problema generata de Ministerul Educatiei si Inspectoratele Scolare – care au reusit sa NU elibereze pana in ziua de azi diplomele de absolvire catre scoala noastra, aproape toti colegii de mai sus ar fi fost plecati de mult.

Dintre cei 10 de anul 2 (anul trecut), in momentul de fata avem tot vreo 7-8 care afirma (mai direct, mai cu jumatate de gura) ca ar pleca sa munceasca in afara imediat sau curand dupa absolvire.

Ma rog. E o cale lunga de la a zice ceva si a o si face, dar, atunci cand vrei sa muncesti si nu prea ai unde sau, daca esti fericit si gasesti unde – ti se ofera un salariu de mizerie, alegerea devine simpla, nu?

Tin minte ca, atunci cand eram eu la liceu, in 2000, tocmai se schimbau un pic perceptiile romanilor despre tara lor. De unde pe la sfarsitul anilor ’90 majoritatea absoluta a studentilor spuneau ca “da, am pleca din tara cu prima oportunitate”, la inceputul anilor 2000 se schimba raspunsul in “as munci in tara”. Totul s-a schimbat din 2008. Desi rezultatele la invatatura s-au inrautatit (si numarul total de tineri adulti a scazut), orice sondaj arata ca majoritatea absoluta a tinerilor romani ar pleca din tara, iar dintre cei care au plecat deja la studii, multi nu s-ar intoarce cu nici un pret.

Desigur, nu ii pasa nimanui de treaba asta. Mai mult decat la nivel declarativ, cel putin.

Si, asa cum s-a vazut anul trecut la alegeri, politicienii mai degraba exploateaza aceasta situatie in folosul lor, preferand sa ii numeasca pe cei care-si cauta succesul in alte tari “lipsiti de patriotism” si sa ii jigneasca cat de des pot. Cel mai trist e ca o anumita categorie a populatiei le-a adoptat discursul dezbinator, multi romani acum acuzandu-i pe cei care pleca de cate-n luna si-n stele.

P.S. Nu, nu zic ca e usoara viata de AM pe undeva in lumea asta. Dar daca chiar mergi la practica in spitale (de Stat) in astia 3 ani de scoala, unul din primele lucruri care-ti vin in cap cand termini scoala (sau mai devreme) cred ca este “cum naiba fac sa NU ajung aici?

drepturi imagine: The Irish Times