“Mad Max Fury Road” si 4DX – neimpresionant

Primul “Mad Max” l-am vazut candva pe la 13 ani. Nu mai tin minte prea multe in afara de ideea mad maxde film “diferit” (dialog putin, actiune mai multa), razbunare cu orice pret si cu masina misto a lui Max (si ca Mel Gibson vorbea putin, dar era convingator). Al doilea la cam un an dupa si tin minte ca mintea mea de adolescent a fost impresionata. Pe al treilea l-am vazut candva prin liceu si mi-a ramas in cap doar ca un film cam lung si cu o poveste care (la inceputul anilor 2000) deja fusese copiata atat de mult incat nu mai parea prea interesanta.

Noul Mad Max este o combinatie intre primele 3. Ii lipseste un singur lucru: un protagonist convingator. Tom Hardy spune lucruri putine (ca Mel Gibson in anii ’80), se stramba, holbeaza si incrunta cam 50% din timp si in rest pare un actor care incearca sa faca o față concentrata dar care nu ii prea iese.

Filmul ar trebui sa se numeasca mai degraba “Imperator Furiosa and Friends”, nu Mad Max, pentru ca Max este la fel de neimportant pentru film ca o masina din multele care sunt distruse – filmul ar merge inainte la fel si fara el.

In 2 fraze, filmul se descrie asa: o femeie-sofer, membra a unui clan de razboinici intr-o lume post-apocaliptica isi tradeaza seful-cel-rau, fugind cu pretioasele lui sclave sexuale. Este urmarita de intregul clan prin munti si desert si este ajutata de un prizonier al fostilor ei acoliti.

In mare, filmul este o urmarire de masini, camioane si motociclete care mai de care mai fantastic dotata cu elemente de protectie/atac (cuie, scuturi, rangi, tepi, cauciucuri, sulite sa), majoritar intr-un desert (si prin niste munti si-un fel de mlastina). Avem vreo 2 momente foarte scurte de intriga (fara urmariri), in care sunt construite foarte putin anumite personaje (cum ar fi Nux – jucat destul de bine de Nicholas Hoult), villain-ul si acolitii sai (pe care ii poti considera ori caricaturi extreme, ori personaje convingatoare, depinde cum vezi filmul) si personajele-feminine, care sunt motivul urmaririlor nebune.

Per ansamblu, daca ti-au placut primele filme sau iti plac urmaririle de masini si violenta gratuita, o sa-ti placa si asta. Altfel, nu prea cred. Mie mi s-a parut cam lung si relativ plictisitor din cauza repetitiei scenelor de urmarire. Probabil ca la 16 ani mi s-ar fi parut excelent. 🙂 Chiar si-asa mi-a placut, dar nu pot spune ca a fost mai mult decat un film bunicel de actiune.

Si putin despre 4DX:

Cand mi-au zis niste prieteni ca vor sa vada noul Mad Max in format 4DX, la noul mall din Pantelimon, am zis ca hai sa-l vad cu ei. Desi era joi seara, la sfarsitul saptamanii premierei, sala era fully-booked. Toata lumea parea ca a venit sa vada mai degraba “noul mod de vizualizare al filmelor”, nu filmul in sine – cel putin daca judecam dupa lipsa totala de entuziasm la iesirea din cinematograf (imi place sa ma uit la oameni dupa ce au vazut un film).

4DX a insemnat pentru mine un scaun care vibreaza (cam ca un scaun din ala de masaj din gari/aeroporturi) si se ridica/apleaca un pic, niste duze de aer in zona capului in scaun si in fata ta, niste duze de apa tot in fata ta (si undeva deasupra, cred) – poti opri apa, plus niste fum care avea un anumit miros vag alcoolic care iesea de pe undeva de langa ecran.

Per ansamblu, a fost o experienta interesanta, dar nu era nimic care sa te dea pe spate. La figurat, ca la propriu o face – din cand in cand. La fel ca proiectia 3D, sunt doar niste gaselnite care sa te faca sa platesti ceva in plus pe bilet, in opinia mea.

Cand eram mic, am fost undeva in oraselul copiilor din Parcul Tineretului intr-o chestie care vroia sa simuleze “zborul cu o racheta”. Vibrau un pic scaunele, aveai in ecran in fata, erau ceva stroboscoape in tavan, bagau niste fum si mergea un ventilator pe acolo si gata “experienta”. O chestie cu care entuziasmezi copii, pe scurt. Ei bine, cam acelasi lucru e si 4DX-ul asta, cel putin dupa experienta de aseara.

Nu am iesit de acolo “rupt” sau obosit sau mai stiu eu cum ziceau altii care au incercat pe pielea lor minunea. In afara faptului ca am stat prea in fata (din cauza ca era sala plina si nu mai erau locuri) si am stat cu capul prea “in sus” tot filmul, nu a fost cu nimic mai “rau” decat a merge la un film normal. Dar asta nu are legatura cu 4DX-ul, ci cu aglomeratia data de dorinta oamenilor (deci si a mea) de-a incerca ceva nou devreme.

Pe scurt, daca nu ai ce face cu 40 de lei si vrei sa iti vibreze scaunul, sa mai simti o pala de aer in cap si un pic de apa pe tine cand te uiti la un film, 4DX-ul e pentru tine. Daca doar vrei sa vezi un film… poti s-o faci oriunde, cel putin la fel de bine. Eu sigur nu mai calc in cinematograful asta – si din cauza impresiei proaste pe care mi-a lasat-o mall-ul neterminat care-l gazduieste.

Megamall in sine e o rusine. E santier-in-exploatare peste tot pe unde am fost (parcari + coridoare + etajul 2). Cel mai vizibil e pe coridoarele exterioare, si in anumite parti mai retrase. Lifturile par montate in graba, totul e curatat partial, miroase a ciment si vopsea, sunt destul de multi muncitori care mai lucreaza, exista gresie ciobita, fire atarna peste tot. Practic, un santier care e lasat sa fie folosit, desi nu e terminat. Ca la noi. Cam cum se deschid strazile partial terminate/refacute – desi ar fi normal sa se termine lucrarea si apoi sa se dea in exploatare.

Parcarea de la etajul 2 (unde e cinematograful si food-court-ul) se termina chiar intr-o usa, fara ceva protectii inainte. Aseara se intreceau unii cu scart pe coridoarele de acces ale parcarii si franau in ultimul moment in fata usii. Pe cat facem pariu ca or sa apara niste idioti cu masini scumpe (sau nu) care vor parca in usa aia de acces sau vor incerca sa intre cu masina pana in food court?

Oricum, toate aceste lucruri sunt neimportante pentru multi romani – era plin sus cand am ajuns noi, intr-o seara normala din timpul saptamanii.

“Edge of tomorrow” – Lupta, invata, mori. Ia-o de la capat.

Cine ar fi crezut ca un film in care Tom Cruise moare de nenumarate ori va fi edge of tomorrowasa distractiv?

Intr-un viitor apropiat, niste extraterestri ajung pe Pamant. Inving rapid orice rezistenta armata. Prima victorie o obtin oamenii (aliati intr-o United Defense Force) abia dupa ce toata Europa este distrusa de ei. Victoria o obtin la Verdun, unde o eroina de legenda reuseste sa incline balanta in favoarea fortelor depasite ale oamenilor. Oamenii acum urmeaza sa lanseze un atac cu toate fortele lor, in speranta de-a capitaliza avantajul obtinut.

Aici intervine personajul lui Tom Cruise – maiorul american Cage. E doar un om de PR, imaginea UDF la televiziune, cel care e invitat la interviuri si la talk-show-uri, cel care prezinta convinge populatia sa se inroleze intr-o lupta fara prea mari sanse de izbanda. “Cu noile exoschelete metalice si doar putina pregatire, orice om poate fi un soldat eficient”.

Generalul care conduce fortele armate nu il are la suflet pe Cage si il trimite pe front, in primul val. Un om care lupta “cu vorbe”, deci inutil ca soldat, Cage moare in primele 5 minute.

Totusi se trezeste la viata cu aproximativ 24 de ore inainte. Si are o sansa sa schimbe ceva. De fapt, sa moara din nou. Si sa o ia de la capat. Intr-una dintre primele “reveniri”, o salveaza pe eroina de la Verdun – numai pentru a afla ca ea stie ceva despre ce i se intampla. Impreuna, vor incerca sa schimbe viitorul.

 

Subiectul pare o reimaginare a unor idei ale altor filme, puse claie peste gramada. Cu toate acestea, e relativ interesant pus in scena – si nu e deloc plin de clisee (cum ar parea). Nu exista nici o parte romantica forta introdusa in film iar actiunea nu e chiar previzibila.

Plus, desi subiectul e serios, exista nenumarate scene amuzante – care nu par fortate.

Bazat pe nuvela unui japonez “All you need is kill” (despre care am scris week-endul trecut) – filmul e un mod destul de placut de-a-ti petrece 2 ore. Daca esti fan SF-uri “de actiune”. Daca nu… mai bine nu te duce la filmul asta.

 

E printre putinele filme la care opinia mea nu a coincis deloc cu a sotiei mele. Ei i s-a parut foarte plictisitor. Deci nu e chiar pentru toata lumea un film bun. Poate asta explica si rezultatele proaste din box-office-ul american (desi are o nota f. mare pe imdb)?

 

2 filme diferite: “La haine” (Fr., 1995) si “Banlieu 13: Ultimatum” (Fr., 2009)

Cu greu puteam alege 2 filme mai diferite.

Poster "La haine"

La haine” (Ura) este regizat si scris de Mathieu Kassovitz (ca actor, s-ar putea sa-l stiti din Amelie, ca regizor – dupa Les rivières pourpres). E un film mai dificil de urmarit. Nu neaparat pentru ca e complicat, ci pentru ca totul se petrece relativ lent. Trebuie sa ai o anumita stare de spirit ca sa-l vezi, ca sa zic asa. Trailerul (din care nu intelegi nimic) aici.

Scenariul filmului nu e iesit din comun (ba chiar putem zice ca este unul destul de des intalnit in diferite filme, mai bune sau mai proaste, din ultimii 20-30 de ani). In manifestatiile violente care au inceput dupa ce un adolescent dintr-o suburbie saraca a Parisului (locuita majoritar de emigranti de prima sau a doua generatie) este batut grav de un politist, un politist isi pierde pistolul. Filmul ne prezinta cele 24 de ore care au urmat acestor revolte, din perspectiva a 3 tineri: Vinz (un evreu), Said (un arab) si Hubert (un boxer negru). 24 de ore incarcate de ura, frica si violenta. Vinz gaseste pistolul si promite ca va ucide un politist daca prietenul lor din spital va muri. De aici vedem pe unde ii poarta soarta pe cei 3 prieteni.

Desi nu are decat 1 ora si jumatate, filmul pare mai lung. Vedem viata lipsita de perspective a celor 3 protagonisti, ceea ce explica, partial, de ce au ajuns cei 3 asa cum sunt. Alternanta cadre largi/scene de interior ajuta spectatorul sa-i inteleaga mai bine pe protagonisti. Foarte des nu ai senzatia ca te uiti la ei din perspectiva spectatorului, ci a unuia care sta mai in spate in scena cu pricina.

Mesajul filmului e, de asemenea, simplu (dar dureros) si e concentrat (in opinia mea) intr-o discutie intre Hubert si Vinz:

“Si tu étais allé  l’ecole, tu saurais que la haine… la haine attire la haine!”

“J’ai pas été à l’ecole.  Tu sais ce que la rue m’a appris?  Si tu donnés ta joue, tu te fais niquer ta mère!”

Desi filmul este (repet) simplut si n-are un subiect iesit din comun, te face sa te gandesti dupa ce-l vizionezi. Il recomand celor care cauta un film “diferit”.

 

Al doilea film l-am vizionat pentru ca Banlieu 13 mi-a placut. Desi are acelasi scenarist (Luc Besson) si ii pastreaza pe cei doi protagonisti, jucati de fondatorul parkourului (David Belle) si de traceurul Cyrill Raffaelli, Banlieu 13: Ultimatum este doar o plictiseala fasaita. Au vrut sa faca o varianta “upgradata” a b13primului film si a iesit un film de actiune hollywoodian, lipsit de suflet si cu o poveste care te face sa casti.

Colectia de personaje (negative sau nu) este parca luata dintr-un mix al tuturor filmelor proaste “cu batai” din ultimii 30 de ani. A iesit un fel de Expendables mai prost (ceea ce spune ceva despre cat de prost este B13:U). Povestea filmului e atat de reciclata, incat nici nu mai stii unde ai auzit-o ultimele 5 dati. Niste oameni rai vor sa distruga Banlieu 13 pentru a construi un cartier modern, cu zgarie-nori si toate cele. Drept urmare, mituiesc seful unui serviciu secret ca sa provoace o serie de incidente care sa permita evacuarea si distrugerea districtului. Wow. N-am mai auzit chestia asta niciodata! Scenele de parkour sunt mai putine decat in primul si parca aruncate asa “ca sa fie”, scenele de actiune sunt fortate si plictisitoare si per ansamblu, pentru un film “de actiune” – sunt prea putine. Per total, e un film de evitat (daca nu cumva esti fan absolut al parkourului – atunci poate poti sa te uiti la film, dar doar la cele sub 10 minute de parkour). Trailer (daca mai e nevoie) aici.

Pacific Rim – un blockbuster ca cele din anii ’90

E mult mai greu sa aperi un film usurel, mai mult mediocru, decat sa injuri un film prost. Majoritatea oamenilor ori considera un film ‘bun’, ori il considera ‘prost’. Mie imi place sa fiu mai onest in evaluarile mele. Rar e un film ‘de 10’, dar cam la fel de rar e ‘de 2’. PR ar fi un film cam de nota 7 – 7,5.
Pe scurt, Pacific Rim nu e un film extraordinar sau inovator. Filme cu monstri mari au mai fost. Filme cu extraterestri care vor sa distruga Pamantul apar pe banda rulanta. Filme cu roboti imensi au mai fost. PR nu aduce nimic nou, dar incearca sa suplineasca asta prin atentia la detalii.
Povestea e simpla. Extraterestrii ne ataca, noi ne luptam, incepem sa pierdem, mai avem o ultima sansa pentru a castiga.
Nu avem actori-vedete in film, actorul principal este de-a dreptul prost, actorii adaugati pentru momente comice nu prea sunt amuzanti, povestea nu e prea ‘adanca’ si nu evolueaza prea mult iar luptele roboti-monstri sunt prea putine. Cgi mult, distrugeri multe, multe culori pastelate.
Cu toate acestea, filmul nu e plictisitor si n-are prea multe momente moarte sau in plus. Luptele sunt facute cu atentie la detalii, dar cam scurte si cu ceva gauri de logica. Plus, nu inteleg de ce fix cele doua mai lungi si importante se petrec noaptea, ziua ar fi aratat mult mai bine.
Daca ti-au placut sau te-au distrat blockbusterele din anii ’90 ( ID4, Jurassic Park, chiar si prostul-dar-amuzantul Godzilla sau stupidul Starship Troopers) dar blockbusterele ultimilor ani te-au deranjat sau ti s-au parut prea proaste (Transformers, Battleship), atunci s-ar putea sa-ti placa PR. Daca vrei un SF inteligent, nu te uita la PR.
Per ansamblu, mie mi-a placut filmul. Culmea e ca i-a placut si logodnicei mele, pe care aproape c-am tarat-o la film si care m-a amenintat cu plecarea de la film de mai multe ori inainte sa inceapa filmul. Eu as zice ca e ceva mai bun decat Iron Man 3 si mult mai bun decat Man of Steel. Cam atat.

P.S. A fost prima data cand am vazut un film (in saptamana cu premiera) la Patria cu doar 4 spectatori in sala. Incet, dar sigur, vor muri toate cinematografele Romaniafilm. In curand movieplexurie vor ramane singurele cinematografe. O fi rau, o fi bine?

image

Superman – un film lung si plictisitor despre nimic

De regula imi public recenziile doar pe imdb. Daca tot am strans o manuta de followeri pe wordpress, hai sa-mi exprim opinia aici. Atentie, urmeaza niste spoilere.

Avem un extraterestru orfan. Sarmanul ajunge pe Pamant, dupa ce planeta lui natala dispare. Apropo, rasa lui este incredibil de tâmpă. Are tehnologia necesara pentru a explora alte planete, dar cand planeta lor e pe cale sa faca poc, ei stau ca prostii si-si asteapta soarta. Noroc c-au disparut repede, o rasa de asemenea somitati nu merita sa se inmulteasca.

Revenind, ajunge pe Pamant, unde celulele lui incep sa “bea radiatiile Soarelui” – asa ca devine incet-incet un fel de zeu. Pe Pamant il gasesc 2 oameni care-si petrec urmatorii 20 de ani impuindu-i capul micului extraterestru cu o singura idee: oamenii nu trebuie sa stie ce esti, pentru ca te vor ucide. Bla-bla, succesiune de cadre cu mult CGI, vin alti extraterestrii dupa extraterestrul nostru. Brusc, el se hotaraste sa devina cel care salveaza Pamantul, dar face asta intr-un mod aparte: salvez un om, distrug 3 cladiri (adica omor alti oameni, probabil mai mult de 1).

Apoi urmeaza 1 ora de explozii, CGI, zboruri si dialoguri de maxim 3-4 fraze, limitate de regula la cateva cuvinte. The end.

Image
Erou in plina actiune – de a fi pozat

Ooook. Avem:

– Poveste cu inadvertente, cu lacune pe care pana si niste adolescenti pre-puberi le pot vedea.

– Actori care vorbesc putin si joaca prost.

– Multe explozii si cladiri distruse.

– Personaj negativ patetic. Personaj pozitiv care evolueaza: sta cu barbia din ce in ce mai sus si urla de cateva ori. Genial.

– Final stupid.

– 2 ore din viata irosite.