Cat de mult poti sta la acelasi loc de munca pana sa devina insuportabil?

Armata americana are un sistem de promovare si recompensare foarte interesant: cel mai mare (in grad) ofiter primeste lunar cam de 10,5 ori salariul soldatului proaspat-incorporat, iar la aproximativ fiecare 2-4 ani ti se ofera posibilitatea de-a promova in grad (pentru a castiga mai mult). In cazul ofiterilor, daca nu reusesc sa fie promovati 2 incercari la rand, a 3-a oara li se pune in vedere ca ar trebui sa se pensioneze (daca sunt eligibili) sau sa-si dea demisia – altfel vor fi dati afara.

Sistemul are o anumita logica – daca nu reusesti sa fii la curent cu ultimele evolutii in tehnica militara (si tehnologie, in general), devii rapid perimat. Deci chiar nu meriti o promovare. Cu atat mai putin meriti sa primesti o marire de salariu (sau un job, intr-un final). Dar daca esti dispus sa evoluezi incontinuu, ti se garanteaza o marire aproape constanta a salariului (in schimbul acumularii tale de noi-cunostinte).

Este un mod cinic de-a vedea lumea? Da. Dar realitatea este ca totul evolueaza cu o viteza uluitoare in zilele noastre. Daca nu esti dispus sa inveti lucruri noi, cel mai probabil nu prea te mai poti motiva sa faci nimic eficient. Daca nu inveti lucruri noi, atunci nu prea ai cum sa te astepti la o marire de salariu. Daca salariul nu-ti creste (in timp ce costul vietii creste constant, o data cu dorinta tale de petrecere a timpului liber facand lucruri care e probabil sa coste mai mult) – vei deveni foarte usor si mai putin motivat.

In opinia mea, poti intra foarte usor intr-o spirala de multumire de sine, plafonare, lipsa de motivatie ce culmineaza cu… Despair and Lonelinessnemultumirea.

Angajatorii se feresc de regula de cei care schimba prea des locurile de munca – probabil pe buna-dreptate: cine vrea sa angajeze pe cineva care e cu gandul tot timpul la urmatorul job “mai bun”, nu neaparat la a-si face treaba excelent. Nu ca schimbatul joburilor nu e un lucru bun, totusi. Primesti (de regula) un salariu comparabil sau mai mare, noi responsabilitati, cunosti oameni noi, ai ceva nou de facut, esti… provocat (stiu, suna a fraze tampite de HR-ist, dar nu sunt chiar fraze goale).

Ei, dar pentru anumiti angajatori (vezi si aici) se pare ca si statul prea mult timp la acelasi loc de munca, pe acelasi post, este un semnal de alarma. Din nou, daca privim logic, nu e o tampenie. Si eu, daca as fi in masura sa angajez pe cineva si as avea de ales intre cineva de 20 de ani, cu 1 an vechime si mult entuziasm si unul care are 10 ani vechime pe acelasi post, la acelasi loc de munca… l-as alege pe primul rapid (atata timp cat nu e un idiot). Bine, intra in discutie si cati bani vrea fiecare, cat de multe stie fiecare si cat de buna impresie face fiecare. Dar cel mai tanar are un avantaj evident. Surprinzator, nu?

Am un exemplu: am doi fosti colegi de clasa care lucreaza la o mare multinationala. Sora unuia dintre ei lucreaza tot acolo. Mai cunosc cel putin alti doi colegi de-ai lor (din intamplare).

Cei doi prieteni ai mei au tot evoluat in ierarhia firmei. Au invatat lucruri noi, s-au remarcat, au ajuns team-leaderi, au avut initiative proprii. Unul nu o duce rau, dar al doilea a tot insistat sa acumuleze cunostinte utile in interiorul firmei. Acum, desi nu are o pozitie de manager, castiga in Bucuresti salariul mediu din anumite capitale vest-europene. Asta fara sa fie programator (una dintre singurele meserii platite bine in Romania) si fara sa pupe pe nimeni in fund (nu e genul).

Ceilalti 3 oameni pe care ii stiu in multinationala cu pricina… se plang dintotdeauna ca “nu le place la firma X”. Nu le place ce fac, nu le place programul, nu le place ca fac acelasi lucru de atatia ani. Dar castiga binisor peste salariul mediu in Bucuresti, deci nu prea vor sa plece. Plus ca le convine faptul ca pot lucra si de-acasa cateodata. Cine i-ar angaja (daca ar avea nevoie de competentele lor)? Aparent, cei 2 competitori ai multinationalei cu pricina tot fura angajati. Aparent, nu si pe ei. Coincidenta?

 

Sunt ferm convins ca trebuie sa iti schimbi ori postul ori locul de munca cel putin o data la 18-24 de luni. Daca nu gasesti noi provocari, te autopozitionezi intr-o pozitie de fals confort, din care vei iesi mult prea tarziu.

 

Ei, acum ajung si la mine. De curand s-au implinit 8 ani de cand lucrez la aceeasi firma mica. Clientii au venit si au plecat, eu am ramas pe loc. De minim 2 ani nu am mai acumulat NICI O cunostinta suplimentara in domeniul asta. NIMIC!

Ideea e ca m-am si saturat de domeniul asta. M-am saturat de clienti care incep sa tipe, care considera tot timpul ca ei stiu mai bine, care dau vina pe tine chiar daca ai facut fix ce ti-au cerut ei, care intotdeauna vor sa le faci lucrurile repede si la sfarsitul programului (pentru ca, nu-i asa, cine e fraier sa vrea sa plece acasa dupa o zi lunga la serviciu), care vor tot timpul reduceri de pret (desi ei n-o duc mai greu si viata NU e mai ieftina pentru toata lumea), care de multe ori au asteptari absurde de la tine. M-am saturat de heirup, m-am saturat de lipsa totala a unei eficientizari a lucrului pe parcursul anului (ca sa nu te trezesti ca fix atunci cand sunt 2-3 oameni in concediu e mai multa munca decat acum 1 luna). M-am saturat sa tot explic acelorasi oameni cum sa-si faca treaba (desi ar fi trebuit sa stie de minim cativa ani). Si se vede…

(inca) Sunt grafician (Desktop Publisher). Creativ nu sunt (adica nu pot sa-ti creez un layout excelent asa, din neant si nici nu am cine stie ce simt al frumosului in design publicitar) – dar pot mima treaba asta la nevoie. Web-designer nu sunt (dramul de experienta pe care il am in domeniu a devenit de mult perimat). Content-creator sau social media specialist nu sunt – am blogul asta de aproape 2 ani, dar nu sunt si n-am fost vreodata in stare sa scriu nimic la comanda, scriu doar despre ce imi place mie sau ma intereseaza. Animatii flash am doar o vaga idee cum sa fac. Programator (sau web-coder) nu sunt si n-am fost vreodata (desi inteleg, in mare, ce si cum se “mananca” treaba asta). Am ales constient sa nu ma dezvolt in nici una dintre aceste directii – si stiu ca asta ma conduce la un dead-end.

Pana acum vreo 6 ani, nu era an sa nu evoluez in cunostinte, ierarhie si venituri (da). De atunci, cu exceptia cursurilor de limba germana si a scolii de AM inceputa acum 2 ani, pot spune ca am stagnat periculos de mult.

Cu toate astea, zi de zi vin la locul asta de munca care nu-mi mai ofera de mult vreo satisfactie profesionala, unde nu invat nimic nou si unde fac tot timpul aceleasi lucruri: prelucrare poze (eventual si ceva sedinte foto), layouting (pregatire si implementare), pregatire de tipar.

Mare mandrie n-am simtit vreodata din cauza jobului (stiu, e trist sa recunosti asa ceva). Doar cu un lucru ma laudam: nu prea am gresit in toti acesti ani. Lucruri trimise gresit in tipar din cauza mea nu prea au existat. Pana in ultimele luni, cand am dat vreo 3 rateuri la rand. Ok, aveam si finalul anului pe cap, dar in ultimii 2 ani tot timpul am avut o gramada pe cap si niciodata n-am gresit.

Sunt plictisit, lipsit de motivatie, blazat si nemultumit de salariul meu si se vede asta. Problema e ca nici nu prea am ce sa fac. Am fost la doi pasi sa plec la o multinationala in toamna trecuta. Dar am refuzat, pe motiv ca n-as mai ajunge deloc la scoala. Ceea ce, raportat la ce si cat mi s-a predat in tot anul 2, n-ar fi fost asa mare pierdere. Dar n-as fi putut ajunge nici la practica in spitale, ceea ce ar fi insemnat ca renuntam cu totul la visul de-a deveni AM.

Eu vreau sa citesc (si invat) despre patologia bolilor cardiace si despre boli infectioase si despre chirurgie – dar trebuie sa o fac cu limitare, pentru ca trebuie sa-mi “castig painea”. Am ajuns sa-mi para rau cand plec din spital in anumite zile, pentru ca simt ca acolo invat ceva nou de la o zi la alta. Sau ca macar anumite cunostinte imi evolueaza.

Cu toate greselile mele, inca mai am un loc de munca. Dar superiorii mei si-au exprimat de cateva ori nemultumirea si iritarea in legatura cu mine – ceva ce nu prea au facut vreodata. Si pe bune de ii invinovatatesc. Probabil ca m-as fi dat afara de 3 ori pana acum daca eram in situatia lor. Gaseau in ziua 2 unul de 20 de ani care sa primeasca jumatate din salariul meu si sa munceasca la fel de mult, dar cu entuziasm. Stiu ca totul pare o tirada de idiot care trece prin vreo criza inventata a varstei de 30 de ani. Dar asta este situatia mea in momentul de fata si sunt nemultumit de ea.

Tatal meu a lucrat la acelasi loc de munca pentru aproximativ 35 de ani, pana aproape de pensionare. De la pensionare pana cu cateva luni inainte de-a muri, a lucrat la un al treilea loc de munca pentru inca 15 ani. Intre ele a lucrat doar la o mica firma pentru 1 an. Dintotdeauna m-am intrebat cum de isi gasea energia si motivatia sa plece de-acasa zilnic pentru a munci? Nu l-am vazut vreodata sa-si puna (cel putin nu in public) problemele mele. Si a avut multe alte griji pe cap in viata lui.

Drepturi imagine: photographersdirect.com

Rau e sa fii in situatia de-a alege intre mai multi bani si a invata mai multe

Din 2009 incoace imi tot caut un nou loc de munca. Vreau sa fac ceva nou, sa scap de clientul pentru care a trebuit sa muncesc in ultimii 6 ani (multi prostalai care stiu doar sa ceara, ceara, ceara, dar ridica din umeri sau dau vina pe tine atunci cand li se cere sa rezolve niste probleme) si (nu in ultimul rand) sa castig mai bine. Peste toate astea, vreau sa scap de amenintarea ramanerii fara loc de muncadaca ne pleaca clientul principal la alta agentie“. Salariul meu a ramas in termeni nominali acelasi din ianuarie 2009 (cand a scazut cu 40% fata de decembrie 2008 si cu 45% fata de vara lui 2008). Costurile mi-au crescut sensibil de-atunci (nu pentru ca sunt eu mai cheltuitor – ba din contra).

In intervalul asta mi-am depus candidatura la peste 100 de joburi (sub 5% dintre aplicatiile mele au fost pentru joburi pentru care indeplineam peste 95% dintre cerinte – deci nu aplic “in masă”, ca tâmpiții). Vreo 10 candidaturi au fost si la posturi din Germania/Austria. Am fost la peste 30 de interviuri, la aproximativ 20 angajatori (la 1 firma am aplicat de 2 ori, in mai multe cazuri am avut interviuri pe etape, in 2 sau 3 zile diferite).

De cand am inceput scoala (in septembrie 2012) am aplicat doar la vreo 10 joburi si am fost chemat la 3 interviuri. La unul dintre joburi a fost angajat un om care a cerut cu 1500 lei mai putin decat mine (adica cu 2000 lei mai putin decat primesc restul angajatilor de la departamentul de grafica din firma respectiva – al caror salariu, din intamplare, il stiu), la alt job s-au gasit (cel mai probabil) altii mai pregatiti decat mine, iar la ultimul se cauta un programator/grafician/art-director/web-designer (o combinatie dificil de gasit si ceva ce nu sunt, oricum) care sa lucreze pe maxim 2000 lei pe luna, la negru.

Ei bine, acum ma gasesc in postura de a fi potrivit pentru un job (pentru care nu am aplicat – am fost contactat de o firma de recrutare) si de-a ma hotari daca accept sau nu propunerea angajatorului de angajare pentru o perioada de proba. Salariul ar fi mai mare decat in momentul de fata (cam cu 140 euro). Dar sediul ar fi la Cucurigu din Deal (in afara Bucurestiului). Unde era situatia asta acum 2-3 ani? Acum ma simt ca românul din banc*, care face pană si apoi ajunge sa-l injure pe cel care e posibil sa-l ajute, dupa ce “a stat si s-a gandit“.

Dupa niste estimari optimiste, as ajunge inapoi in Bucuresti seara pe la 18:00 (asta daca nu exista ore suplimentare – de care toti angajatorii se jura ca nu exista – la interviu – dar care rar nu apar in munca mea). Deci din start as pierde peste 70% din cursurile de la scoala. Iar la practica n-as mai putea ajunge decat seara tarziu si voi fi mult mai obosit (ar trebui sa ma trezesc mai devreme cu 1h30 decat acum). Asta ar inseamna automat ca as accepta faptul ca voi termina Scoala de Asistent Medical ca un alt mediocru care nu va sti mai nimic practic. Cel mai probabil voi pierde orice posibilitate de-a merge in practica in alta tara – nu cred ca voi primi aceeasi intelegere pentru 3 saptamani (la rand) de concediu de 2 ori pe an de la un nou angajator.

In contrapartida, as avea o suma maricica in plus la salariu si posibilitatea de-a-mi imbunatati germana conversationala. In povesti de adormit copiii cu “avansare pe scara ierarhica” nu mai cred, deci asta nici nu iau in considerare. Munca ar fi cam la fel de multa ca in momentul de fata, dar un pic mai variata, deci as mai invata cate ceva/m-as mai perfectiona un pic.

Privind in urma la toate deciziile mele legate de un loc de munca luate de la 18 ani incoace, as putea spune ca peste 90% au fost proaste (dpdv cost-beneficiu, costurile reale ale deciziilor mele au fost mai mari). Orice voi face, si decizia asta n-o sa-mi convina, mai devreme sau mai tarziu.

  • Bancul:

Rămâne un român în pană în deşert. Şi n-avea pompă. Se uită el în zare, numai dune de nisip. Vede o luminiţă hăt, departe. Se gândeşte:
– Acolo e o casă. Gata, mă duc la el să-i cer pompa.
O ia la picior şi merge, merge…
– Şi dacă nu vrea să mi-o dea? Nu-i nimic, îi plătesc, trebuie să-mi dea pompa.
Şi merge, merge…
– Şi dacă totuşi nu vrea? Nu-i nimic, îi dau dublu, triplu, îi dau cât vrea, trebuie să-mi dea pompa.
Şi merge, merge…
– Şi dacă vrea să-i dau tot ce am? Nu-i nimic, îi dau tot, numai să-mi dea pompa, trebuie să-mi dea pompa.
Mai merge, mai merge…
– Şi dacă o s-o vrea şi pe nevastă-mea? Nu-i nimic, i-o dau şi pe ea, numai să-mi dea pompa, nu se poate să nu mi-o dea.
Merge, merge…
– Şi dacă nu mi-o dă? Să vezi că nu-mi da pompa, afurisitul, n-o să-mi dea pompa, mama lui de…
Ajunge la casă, deschide uşa, intră şi:
– Auzi bă? Mă *** pe pompa ta, bă!

Lucruri pe care le urasc la meseria de grafician (1)

Viitoarea mea FOSTA meserie.

Dupa o dimineata intreaga in care am refacut munca de mantuiala a unor prostalai simteam ca am nevoia sa-mi astern in scris nemultumirea. Am citit undeva ca o nemultumire neexprimata intotdeauna duce la acumularea de sentimente negative, care vor exploda la un moment dat. Dar exprimarea lor (in scris sau vorbit) intotdeauna ajuta. Un fel de “serenity now, insanity later” din Seinfeld combinat cu pseudo-psihologie. E plin internetul de articole de genul asta 🙂

E incredibil cat de tampiti pot fi niste oameni care vor sa vanda ceva si care cateodata chiar au succes in vanzari. Stiu ei (cumva – le-a spus cineva, au citit pe undeva candva) ca pentru a vinde MAI MULT trebuie sa aiba si un mesaj de marketing ‘tradus’ intr-o forma vizuala de un fel sau altul. Cu aceasta informatie importanta vin la diverse persoane/agentii de publicitate si cer cate-n luna si-n stele. Doar ca, in opinia lor, munca asta poate fi facuta de absolut oricine si merita sa fie remunerata cu aproape nimic sau sa fie facuta pro bono, pe cat posibil.

• Pe de-o parte avem clienti-scârțari de Romania. Daca ei vand un produs ieftin, cu o marja relativ mica de profit, orice furnizor al lor trebuie sa accepte sa munceasca pentru venituri mici. Intai cer oferte de pret de la nspe agentii, vad ca ce vor ei e cam scump, pana la urma se hotarasc sa faca treaba in-house, cu un băiat “care le are cu grafica pă care îl știu io”. Iese o varza infecta cu care apoi vand fix nimic si se mira de ce n-au succes, doar au aplicat ei ce au citit ca ‘se face’ pentru vanzari mai multe.

• Pe de alta parte avem clienti care se cred mai destepti decat sunt. “Vreau ca aceasta pagina sa-mi transmita WOW!”, “vreau sa-mi curga apa-n gura cand ma uit la aceasta pagina”, “vreau sa arate ca o revista glossy”. Asta pentru niste carnati sinistri, cu carne de sobolan si praf in ei. Sau pentru o revista infecta, tiparita pe hartie de 50 g/mp (aproape hârtie igienica). Sau pentru a promova un cascaval de 15 lei/kg, facut din grasimi vegetale si alte porcarii. Adica au o mare deconectare a cerintelor fata de ce vand in realitate. Nu pluseaza pe ce ii diferentiaza de competitie, ei doar cer ceva ce au vazut ca merge in alte situatii.

• Cei mai tari sunt aia care nu stiu ce vor, carora nu le place nimic din ce faci, nu-ti ofera decat clisee atunci cand le ceri detalii si care nu sunt niciodata multumiti. De regula mai sunt si rau-platnici. “Ce, ai muncit? Aia e munca? Mie nu mi-a placut, nu-ti dau nici un ban.”

 

• E adevarat, avem pe de-alta parte niste graficieni/agentii de publicitate care prind un prostalau si-l pun sa plateasca o suma cat mai mare. Putini se gandesc la ‘repeat business’ si la venituri constante. Mulgem vaca pe cat posibil acum, pentru ca mai incolo poate fuge la alt mulgator. Cand pleaca la ‘pasuni’ mai ieftine, clientul de regula pleaca cu coada-ntre picioare. Am vazut cazuri in care se refuza sa i se ofere proprietatea lui, pentru care a platit (fisierele-sursa) pentru site-uri, cataloage, pliante samd. Pe principiul “da-ma in judecata”. Afaceristi de Romania.

 

Tin minte cum mi-am pierdut o jumatate de duminica incercand sa le explic unor baieti de bani gata cat i-ar costa proiectul lor. Pe scurt, vroiau sa-si faca o revista glossy, cu continut, cu interviuri luate unor VIP-uri din Bucuresti, in care sa-si SI promoveze agentia lor de turism de 2 lei. Tipar glossy, distributie, redactare, tehnoradactare, totul pentru maximum 1200 euro. Baieti care n-au vrut sa mearga in alta parte decat la cafeneaua de la Radisson SAS pentru ca in alte parti era “prea ieftin”. Baieti care aveau 2 telefoane de cate 700 euro fiecare. Dar care considerau ca toata munca asta trebuie sa coste maxim 1200 euro. Habar-n-aveau ca numai hartia (netaiata, nelipita) i-ar costa 100 euro. Ce, continutul se plateste? Scriau ei. VIP-urile cer bani? Ete na, atunci isi puneau prietenii sa raspunda la 3 intrebari si gata articolul. Ce, articolul trebuie scris de un redactor? Rahat, asta nu puteam face eu? Layoutul revistei facut de la 0 se plateste? Nu pot copia ceva?

Intr-un final si-au facut niste fluturasi la 300 lei si un site de 2 bani. Nu cu mine, evident.

Alt caz din ultimul an a fost cand m-am chinuit sa conving o țoapă, fiica de interlopi care vroia sa-si faca o afacere, ca pentru eticheta de produse + sigla si tot ce mai era nevoie TREBUIA SA PLATEASCA. Era o necunoscuta pentru mine, dar se astepta sa-i lucrez pe gratis astea. Conducea un Porsche Cayenne, dar i se parea scump sa plateasca 200 euro pentru o munca de creatie de cateva zile.

De ce?

Sunt convins ca ceea ce stiu foarte bine sa fac (8 ani jumatate nu am frecat menta, chiar am invatat multe lucruri) va fi inlocuit de mici automatizari introduse in toate programele de grafica. Nimeni nu va mai avea nevoie de graficieni ‘cu experienta’ cand un mic trepadus va putea face aproape acelasi lucru, dar fara sa aiba asteptari salariale prea mari (ca de, e la inceput). Nu conteaza ca trepadusul mai greseste (de, e incepator). Nu conteaza ca trepadusul va dori si el mai multi bani in cativa ani. E simplu de inlocuit.

Ce meserie sa incep sa invat la 28 de ani si care sa aiba totusi un viitor si peste 10 ani? Programare? Nu mi-a placut in liceu, nu o sa-mi placa de-acum inainte. Contabilitate? Ha! O meserie in care ar trebui sa predau ceva altora? Educatia se duce de rapa peste tot in lume si oricum nu am spirit de educator. Inginer? Nu mi-a placut fizica, 4 ani nu rezist la Politehnica oricum. Arhitectura? E plina piata de arhitecti sarmani (si de unii bogati, dar aia sunt mai putini). Constructii? Iarasi fizica. Medicina? Ar fi foarte mult de invatat (nu e o problema), dar cel mai important: 6 ani de facultate + 5 de rezidentiat in care va trebui sa traiesc aproape fara nici un venit. Cand as termina rezidentiatul as avea aproape 40 de ani. De trait cand o sa mai traiesc, la 60 de ani? Parca medicina as vrea s-o profesez. Ca un ipohondru care se respecta, am trecut prin o sumedenie de spitale si clinici din tara. In majoritatea cazurilor era vorba de boli reale. Dar in aproape toate cazurile am ramas cu un gust amar din interactiunea cu sistemul nostru medical. Oare as putea fi Asistent Medical?

De ce Asistent Medical? Probleme medicale au si vor avea intotdeauna oamenii. In Romania  nu se castiga mai nimic cu meseria asta (1100 lei salariu de incadrare la un spital mare in Bucuresti). Dar e plin internetul de oferte de joburi (bine-platite) in Europa de Vest pentru asistenti medicali romani. Am o motivatie nepotrivita pentru aceasta meserie? Posibil. Dar cine invata sa faca ceva fara a-si dori sa poata duce un trai decent?

Asa ca am 3 ani de invatat si in timpul asta trebuie sa sper ca ma voi descurca cu banii. 3 ani in care trebuie sa fac tot posibilul sa invat cat mai multe lucruri noi. 3 ani in care trebuie sa nu disper. 3 ani in care trebuie sa-mi dau seama ca vreau si ca pot face foarte bine meseria asta. Alta meserie pe care as invata-o ca sa nu-mi fie de folos vreodata ar fi prea mult.

Ma intreb ce voi crede si voi spune peste 3 ani de zile, la finalul scolii si inceputul (teoretic) profesarii noii mele meserii. Macar voi sti sigur ce credeam la inceputul scolii!