4 luni in Elvetia

Timpul a trecut foarte repede (ca intotdeauna).

Cea mai importanta concluzie dupa astea 4 luni ar fi ca primele impresii sunt foarte inselatoare.

Uau, doar 2 propozitii si am si folosit 2 truisme. Dar asta e realitatea mea. 🙂

Ce as putea spune despre munca in Elvetia si acomodarea cu sistemul lor? Totul se misca la viteza lor. Poti incerca sa sari peste niste etape cu ceva succes, dar nu castigi mai nimic din asta, pentru ca per ansamblu tot la fel de incet vei face lucrurile.

Ce inseamna asta? Primul contract e pe 6 luni. Departamentul unde sunt angajat face operatii pentru 2 specialitati. Una dintre specialitati (oftalmologia) este impartita grosier in 3 subspecialitati: chirurgie extraoculara, chirurgie intraoculara anterioara si chirurgie intraoculara posterioara. Intelegerea la angajare a fost ca ar trebui ca dupa 6 luni sa fiu capabil sa lucrez independent in ambele specialitati dupa 6 luni, cu mentiunea ca partea cea mai complexa (chirurgia intraoculara posterioara) trebuie doar sa ajung la un nivel mediu, cat sa pot face garzi.

In mare, am reusit sa indeplinesc aceasta conditie, din octombrie am facut trecerea la ultima etapa (chirurgia intraoculara posterioara). La fiecare etapa am avut o persoana cu experienta cu care am lucrat aproape zilnic pentru 2-3 saptamani sau mai mult, care apoi a semnat niste acte in care atesta ca am vazut si apoi am facut independent fiecare tip de chirurgie (din portiunea in care am lucrat impreuna). Impreuna cu asta exista si un raport al activitatii mele, in care persoana respectiva descrie pe scurt ce am facut, ce pot face si unde imi pot imbunatati performantele.

Unele lucruri le-am invatat mai repede (prima specialitate, unde aveam experienta din Anglia, a fost cea mai usoara), altele mai incet. Ziceam ca totul s-a miscat “la viteza lor” pentru ca pentru fiecare lucru nou pe care-l faceam prima data trebuia sa am o a doua persoana imbracata steril la masa – si asta nu se poate tot timpul, pentru ca nu avem nici aici suficient personal.

Eniuei, dpdv al muncii, as putea spune ca m-am obisnuit cu sistemul lor de lucru. Il consider in continuare restrictiv si rigid (raportat la Anglia si la felul meu de-a fi), dar asta e, nu e nimic extraordinar sau imposibil.
Si incet-incet strang suficienta experienta incat sa pot sa fac cam orice operatie fara probleme majore. Din punctul asta de vedere, as putea zice ca am fost mai rapid aici ca-n Anglia (dar e adevarat ca aici am venit cu niste experienta precedenta).

relax

Nu e un loc ideal, sunt lucruri care ma deranjeaza si care nu imi vor placea niciodata (programul, rigiditatea, pontajul, reguli de igiena invechite sau contradictorii samd), dar pot spune ca, spre deosebire de Anglia, nu am mai deloc zile in care termin munca rupt de oboseala si surescitat.
Pe scurt, aici ideea de baza este sa iti faci treaba si sa pleci acasa, fara sa “duci cu tine stresul de la munca”.

Poate fi si aici stresanta munca de zi cu zi, cel putin daca judecam dupa reactiile unor colegi si colege cu mai mare vechime. Dar personal, pana acum nu pot sa zic ca am acumulat stres si oboseala.
Cele mai neplacute lucruri pentru mine au fost week-endurile de garzi (Pickett), cand am locuit intr-o camaruta de la spital, pentru ca nu aveam cum sa ajung la spital la timp daca stateam “acasa”. Si am remediat asta, pentru ca am reusit sa ma mut langa spital, intr-un apartament chiar dragut.
Deci nu e asa rea viata.

Pe scurt, nu e dracul asa negru precum parea la inceput. Apoi, nici colegii nu-s asa “rai” precum credeam. Intr-adevar, se obisnuiesc cu tine foarte, foarte greu. Dar dupa aia devin mai prietenosi (sau macar nu asa de distanti ca la inceput).
E amuzant si faptul ca fix oamenii care la prima vedere pareau mai ok s-au dovedit a fi  cei mai dificil de suportat dupa ce am lucrat cu ei mai mult timp.

 

Buun. Rezumatul lunilor astora pe scurt, cu ceva informatii specifice.

 

In Elvetia tinerii se muta des. E rar sa vezi pe cineva ca sta in acelasi loc 5-10 ani (pana nu imbatraneste). Multi vin la scoala, la universitate, la practica, apoi pleaca dupa 3-6 luni. Asta e si mai vizibil intr-un spital mare, unde ai oameni noi aproape in fiecare luna. Per total, asta pune o presiune foarte mare pe cel care vrea sa gaseasca ceva de inchiriat la un pret acceptabil si care sa indeplineasca anumite conditii.

Agentiile imobiliare au toata puterea in alegerea chiriasului, si alegerea e facuta fara transparenta, deci poti fi respins fara nici o motivatie.

Cand vrei sa inchiriezi un apartament, daca nu mergi direct printr-o “cunostinta”, trebuie sa urmezi sistemul lor un pic cretin: te duci la vizionare (nu e bine-privita inchirierea fara vizionare in prealabil), apoi completezi un formular de “candidatura” pentru apartament (musai cu o persoana care sa ofere referinte pentru tine), la care se adauga un cazier fiscal (Betreibungsauskunft), permisul de sedere si o scrisoare de intentie (cu poza actuala si semnata) – in care te descrii si incerci sa explici de ce vrei apartamentul si de ce esti potrivit pentru a deveni chirias.
Si hartiile astea trebuie trimise de regula prin posta (scrisoare recomandata), mai putini le accepta doar prin e-mail.

Esti anuntat ca ai fost ales telefonic, dar daca ai fost respins ori nu te mai anunta nimeni, ori primesti o scrisoare cu limbaj de lemn prin posta – dupa 1-2 saptamani.

Trebuie sa fii foarte atent cand te muti, pentru ca trebuie sa dai preaviz strict. Daca ai 3 luni preaviz, 3 luni fara o zi nu sunt acceptate. Daca ai 1 luna si dai preavizul pe 1-2 ale lunii in curs, tot 2 luni mai sunt de plata.
La plecarea din apartament exista un control extrem de strict al tuturor lucrurilor din apartament si a curateniei. Curatenia trebuie sa fie exemplara – apartamentul sa fie gata pentru urmatorul chirias. Fiecare urma din baie, din cuptor, din frigider poate insemna “1 ora de munca pentru un curatator profesionist”. 50 CHF/ora. Si astia se uita peste tot: la geamuri, la filtrul de la dus si chiuveta, in dulapuri samd.
Apoi, la primirea apartamentului nou trebuie sa scrii un proces-verbal cu starea lui, ca sa nu fi pus ulterior sa platesti pentru orice problema ar exista (zgarieturi, gauri, echipamente nefunctionale etc.)

Inainte de-a te muta trebuie sa platesti prima luna de chirie plus un depozit (intr-un cont special in banca – cu costuri pe care le platesti tu) de 1-3 luni de chirie. Cand chiria e 1500 CHF, asta inseamna ca ar trebui sa ai disponibili pana la 6000 CHF pentru a te muta. Salariile sunt mari, dar 6000 CHF sunt un car de bani. Nu aveam de unde sa-i platesc.
Dar exista un tip de asigurare de depozit, unde platesti unei firme intre 4 si 6% din valoarea depozitului (bani pe care nu-i mai primesti inapoi) si ei iti ofera o hartie-garantie, care spune ca ei vor plati pentru tine garantia in caz de nevoie, urmand ca apoi sa iti ceara tie banii.

In plus, majoritatea apartamentelor sunt goale (doar cu mobila in bucatarie, daca ai noroc). Trebuie sa-ti aranjezi si livrarea de mobila – si asta e complicat cand lucrezi. Unii angajatori ofera o zi sau o jumatate de zi libera pentru mutat (in contract). Eu am asta in contract – dar nu mi s-a oferit, pentru ca nu era personal suficient in ziua mutarii mele.

Primele zile dupa mutare au fost foarte grele, pana mi-am asamblat mobila si mi-am aranjat hainele a durat 1 saptamana. Acum e ok.

Cand te muti dintr-un loc in altul, trebuie sa ti se updateze permisul de sedere/munca elvetian. Fiecare mutare inseamna 60 CHF (taxa pe un nou permis). Fiecare mutare inseamna si o schimbare a valorii taxelor platite (orasele mai mari au taxe mai mari ca cele mai mici).

Fiecare oras are un mod diferit de-a colecta gunoiul. Inclusiv in acelasi oras se poate intampla sa ai niste cartiere care il colecteaza separat, altele il colecteaza la gramada. Gunoiul in general se colecteaza in saci speciali, pe care ii cumperi de la orice supermarket, dar care sunt inscriptionati cu numele primariei orasului unde locuiesti. Anumite orase permit colectarea gratuita a unor deseuri reciclabile in anumite zile ale lunii (din fata blocului), sau ofera si niste zone de colectare (gratuita sau pentru niste taxe mici/kg colectat).
Unde gunoiul e colectat selectiv, se dau amenzi mari pentru gunoiul gresit aruncat (gen gunoi menajer bagat intr-un balot de hartii/cartoane). Exista pana si niste “detectivi de gunoi” – care sunt angajati sa caute scrisori sau acte care sa identifice persoana care a aruncat gunoiul gresit si sa-i dea amenda apoi.

Eu am avut o gramada de cartoane dupa ce am asamblat mobila. Voluminoase, dificil de carat. Abia ieri am putut sa le arunc, in ziua “speciala” de colectat cartoane. Plasticul trebuie sa-l duc la zona de colectare (din fericire, e aproape).

Alta chestie mai speciala la elvetieni e ca in cladirile de apartamente se folosesc masini de spalat la comun. Mai rar sunt inchiriate apartamente cu masina proprie. Daca vrei sa-ti cumperi masina ta si s-o montezi, trebuie sa iti dea permisiunea agentia imobiliara. Si cand folosesti ceva la comun, trebuie sa te inscrii pe o lista, nu poti s-o faci cand vrei tu.

Linistea trebuie respectata cu strictete. Daca faci baie dupa ora 20:00 sau vorbesti zgomotos sau asculti muzica un pic prea tare dupa 20:00, te poti trezi cu politia pe cap sau cu o scrisoare amenintatoare de la agentie – in care ti se spune ca ti se poate anula contractul daca continui cu zgomotul.

Locurile de parcare de la primarie sunt destul de putine. Cam tot timpul se gasesc locuri de parcare de durata la particulari, dar costul variaza intre 100 si 200 CHF pe luna.

Jurnal de Elvetia (1)

Click pentru partile 2, 3, 4 si concluziile.
Primele impresii

Poate experienta mea ii va fi folositoare altcuiva in viitor. Poate ma voi uita la posturile astea peste cativa ani si voi rade de ce imi trecea prin cap. De asta scriu toate lucrurile astea (intr-un post MULT mai lung decat de obicei)

DSCN3338
Casa de licitatii Christie’s si da, acolo scrie 21 de milioane de franci pentru o piatra.
DSCN3322
lacul Léman

Trebuie sa vorbesc un pic si de pregatirea pentru acest schimb de experienta (practica ar fi un pic impropriu spus, nu e nimeni – in acest schimb – lasat sa atinga pacientii aici).
In primul rand, mi s-au cerut niste dovezi ale vaccinarilor anti Polio, Tetanus si HepB + un test actual (nu mai vechi de 7 zile) de secretii rinofaringiene (care sa arate ca nu ai avea o infectie cu MRSA). Nu o sa intru in detalii, dar toate lucrurile de mai sus sunt mult mai greu de obtinut decat ai crede. Si daca nu ai fost vaccinat (anti HepB, de ex.) te mai si costa. In al doilea rand, eu am trecut si printr-un interviu/examinare orala pentru a fi acceptat in programul asta + m-am ocupat de studentii straini care au venit la randul lor in tara intr-un schimb de experienta, deci nu am fost trimis pe ochi frumosi… In al treilea rand, trebuie sa-i multumesc profesoarei care se ocupa de program, a facut tot posibilul sa fim informati, nu ne-a cerut lucruri imposibilie si, in general, s-a ocupat de acest proiect cu multa inima si munceste foarte mult sa iasa totul cat mai bine.

Buun. Acum sa revin la oile noastre elvetiene.
Primul lucru la care sa te gandesti cand zici Elvetia nu ar trebui sa fie svaiter, ciocolata, Alpi, salarii mari sau bogatie. Ca roman care vine in vizita… ar trebui in primul rand sa constientizezi ca totul este foarte scump aici. Eram eu pregatit psihic inainte, dar dupa ce am cheltuit 190 de franci in prima zi pe tren, abonamentul pentru transportul in comun in Berna, 2 mese ieftine (deci nu prea gustoase), 1 plasa de cumparaturi la supermarket si o taxa la aeroport pentru pastrarea bagajului cateva ore… pe bune de nu m-a lovit un pic damblaua. 🙂DSCN3308
Apoi, pentru cine n-a mai fost aici si vine mai mult de 1-2 zile, trebuie sa retii faptul ca au alt tip de prize. Deci iti trebuie adaptor, care aici costa cam 13 franci (la un magazin ieftin). Incarcatoarele mici (inguste) se potrivesc la prizele lor, dar cele late (rotunde/schuko) nu se potrivesc. Mie imi trebuia adaptorul pentru foen. Echivalentul a 13 franci in lei dadusem pe foen in Bucuresti. 🙂
Desi schimbul se petrece in Berna, nu exista avion direct Bucuresti-Berna (nici cu escala), iar coborarea si luarea unui zbor local nu e chiar o idee buna (ar fi mai scump decat avion + tren, care oricum e scump). Asa ca am zburat in Geneva (unde Taromul a avut o oferta in timpul verii si am dat chiar putin pe bilet).
Cu ocazia asta am vazut si Geneva. Cat am vazut din ea a parut excelent. Este un oras de vizitat in cateva zile, pe putin. Bani si vreme frumoasa sa ai. 🙂 Prognoza zicea ca va ploua si va fi frig, cand am ajuns acolo eram cu tricou, pulover si geaca groase pe mine si toti bastinasii erau in sorturi si tricouri. 🙂 Sa vizitez orasul intr-o zi nici prea calda, nici prea rece a fost chiar foarte placut.

20141006_093920
ze building

Apropo, in Elvetia roamingul este super scump. Nu sunt in UE, deci nu se aplica tarifele scazute (care din vara asta sunt aproape ok). Aici platesti 1,2 euro/minut de telefon dat, 0,7 euro/minut de telefon primit. O placere. 🙂 Noroc ca aproape toata Geneva are o retea oraseneasca de WiFi gratuit si ca sunt retele mai bune si pe la toate localurile. La cat cer pentru un fel de mancare, e de bun-simt sa-ti ofere un amarat de bonus :)) La fel, exista WiFi gratuit in toate statiile de tren (SBB) si prin mai multe statii de tramvai in Berna. Asta daca va fi cineva interesat cum sa NU plateasca un salariu mediu/economie romanesc doar pe factura la telefon.

Buuun. Am ajuns si scoala care ma primeste. Berner Bildungszentrum Pflege (Centrul de Educatie in Ingrijiri Medicale din Berna). Rezultatul unirii a 7 centre mai mici de educatie pentru Asistente Medicale, de 3 ani de zile s-a mutat intr-un sediu nou si ultra-modern (zic eu). In Elvetia se pastreaza sistemul de educatie pe meserii pentru AM (cam ca postlicealele noastre la origine), dar se implementeaza si studiile universitare pentru AM. In scoala asta pentru moment studiaza in sistem de colegiu toata lumea, daca vrei diploma de facultate trebuie sa mergi la Universitatea de Stiinte Aplicate, care “produce” doar cateva zeci de AM cu licenta/an (spre deosebire de BZ Pflege, care are cam 400 de absolventi anual).

Sediul este foarte bine gandit pentru activitatile de predare. La toate etajele exista niste 20141006_134639dulapuri/vestiare pentru studenti, salile de curs sunt toate dotate cu laptop si proiectoare, iar elevii sunt incurajati sa vina cu laptopul la scoala, ca sa scrie totul si pe laptop. Dar parca nu toata lumea era cu laptopul in brate la cursurile pe care le-am vazut eu. Totul este foarte aerisit si luminos, exista si o sala foarte mare pentru evenimente (auditoriu), o cantina si un sistem electronic de afisaj al tuturor cursurilor care se petrec in momentul cu pricina in scoala. 20141006_135554Oricine intra poate vedea ce cursuri sunt, ce clasa are cursul respectiv si in ce sala se tin. In toata cladirea exista conexiune gratuita WiFi, au multe colturi cu automate si cuptoare cu microunde pentru relaxare si luatul de gustari.20141006_135600

In afara de asta, exista si 3 (!) terase (cate una pe fiecare acoperis + una in curte) si un teren de volei pentru studenti si niste mese de ping-pong.

20141006_135307
Cred ca cineva nu a invatat ca “oamenii” nu trebuiesc pusi unii peste altii. 🙂

Cel mai tare lucru vazut au fost salile de practica. Era vorba ori de o sala mai mare cu manechine (unde se exerseaza tehnicile de nursing), ori de niste sali mai mici cu 1-2 paturi, unde sunt “internati” actori-pacienti atunci cand elevii sunt examinati si unde examinatorii pot fi prezenti in sala sau in afara (si sa urmareasca ce se intampla printr-o oglinda/geam). Si toate examinarile sunt inregistrate video, ca sa se poata face observatii ulterior cu privire la lucrurile care nu au fost facute chiar perfect. Pe mine oricum m-au cucerit cand am auzit de

Aici sta examinatorul, in fata este o oglinda/geam
Aici sta examinatorul, in fata este o oglinda/geam

pacienti-actori, dar tot procesul este foarte bine gandit.

Alt lucru pe care trebuie sa-l mentionez este ca in scoala asta se incearca din tot sufletul sa se ofere o experienta din care sa ramai cu ceva studentilor din strainatate. Profesoara care se ocupa de partea de schimb international a facut un sistem in care vizitatorul nu doar vine, observa si spune cateva impresii la sfarsit. Suntem invitati sa analizam tot ce vedem mai degraba din perspectiva “ce as retine eu din asta sau din asta”, nu doar “uite, ei fac lucrul asta diferit, inseamna ca e mult mai bine sau oh-atat-de-gresit”.
Toti elevii scolii au obligatia sa plece in ultimul an ori in alta scoala din Elvetia, ori in alta tara (din Europa sau din lume – si unii chiar pleaca in America de Sud/Asia de SE/Africa sau alte destinatii exotice pentru un roman), pentru 2 saptamani sau 3 luni. Se incearca din rasputeri sa invete viitoarea asistenta sa fie obisnuita cu diferentele socio-culturale si sa fie in stare sa ofere asistenta medicala adecvata fiecarei situatii in parte. Iesirea din zona ta de confort te ajuta mult sa faci asta.

Evident, biblioteca scolii este maricica si dotata cu carti noi si foarte noi – si cu ultimele20141006_140824 numere din jurnale de Nursing internationale (deci in limba engleza). Nu e chiar Biblioteca ASE-ului ca marime (care imi vine mie in cap), dar este mare, luminoasa si bine structurata.

Seara m-am plimbat un pic si prin terenul spitalului unde voi face practica. Pe google-maps parea de dimensiuni medii. In realitate, este un mastodont. Pe un teren de dimensiunea unui parc mediu-mare din Romania avem o cladire mare (unde sunt majoritatea sectiilor standard de ingrijire), cam de 2 ori cat Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti. In jurul cladirii centrale avem inca vreo 20 si ceva de cladiri mai mici, fiecare de 3-4 etaje, fiecare reprezentand o clinica, niste laboratoare sau o cladire adminstrativa. In plus, exista si alte cladiri de locuit, unde traiau intr-o vreme majoritatea angajatilor spitalului. Acum mai sunt folosite doar pentru personalul care este “de garda” 24/24 dar care poate sa mai si doarma. Sau de studentii care nu sunt din

E mare!
E mare!

Berna/imprejurimi. Sau de studentii care vin in schimburi de experienta 🙂

Prima zi in spital a avut mult du-te-vino. Intai a trebuit sa ni se faca niste ecusoane/carduri de acces/carduri de plata (poti incarca bani pe ele si apoi poti plati in restaurantele/cafenelele spitalului mancarea, pentru care ai si reducerea acordata personalului). Cautiunea pentru cardurile astea a fost 50 de franci. Au, inima. Apoi ne-au dus la probat haine si ne-au dat 3 randuri de haine. Pentru 3 zile, 3 randuri de haine, apoi se schimba cu unele noi, curate, pentru saptamana viitoare.

Spitalul ofera hainele tuturor angajatilor. Pantalonii sunt la fel pentru toata lumea, in schimb bluzele difera in functie de meseria fiecaruia (doctor, asistenta, fizioterapeut, lucrator la curatenie, lucrator in bucatarie etc.). Hainele apartin spitalului si sunt spalate de spital. Nu stiu daca angajatii platesc ceva pentru asta, dar din ce am inteles, totul e “on the house”.
Ziceam ca spitalul e imens. Si mai e si pe niste coline, de trebuie sa urci binisor ca sa ajungi la unele departamente (sau clinici, cum le zic ei). Ei bine, elvetienii nu-s tampiti. TOATE cladirile sunt legate cu un sistem de tuneluri care poate fi folosit si pe post de adapost in caz de bombardament (sau mai posibilul incendiu). Sunt atat de mari si de late tunelurile incat angajatii folosesc biciclete ca sa ajunga din locul X in locul Y. Iar

Tunelul-adapost.
Tunelul-adapost.

pacientii sunt carati cu un serviciu specializat pentru asta, care detine niste masinute electrice. Am vazut si pacienti dusi direct cu patul, doar ca pe distante mici. E interesant ca aici sunt lasati pacientii sa se duca si singuri intre clinici daca sunt “independenti”. Daca nu sunt in stare grava sunt trimisi cu masinuta, iar asistentele insotesc pacientii doar daca e vorba de un caz mai grav, cand trebuie sa fie observata semnele vitale ale pacientului pe toata durata drumului.

Ziceam acum 2 saptamani ca fac practica pe o sectie de Reabilitare cognitiva si neurologica (prima saptamana) si intr-una de Oftalmologie (in a doua saptamana). Programul presupunea ca eu voi fi singur in prima sectie in prima saptamana si o alta fata (din Germania) in cealalta, iar in a doua saptamana am fi schimbat. Ei bine, spitalul a schimbat, acum suntem amandoi in sectie, pentru ca e mai simplu pentru personalul care ne primeste. Dupa prima zi, trebuie sa recunosc ca imi convine situatia, deoarece asa vorbesc mai toti angajatii in Hochdeutsch cu noi. Engleza nu vorbeste chiar toata lumea, iar Franceza cam la fel (surprinzator, nu?). Oricum, ideea era ca daca eram singur, mi-ar fi vorbit mai putin, pentru ca e evident ca am dificultati in a ma exprima in limba lor. Asa, nemtoaica mai completeaza, elvetiencele ciripesc pe pasareasca lor de Schwyzerduutsch, apoi ne raspund in Hochdeutsch si totul e inteligibil. Culmea e ca nici fata din Germania nu intelege tot ce vorbesc gazdele noastre in dialectul lor. :))
Imi pot doar imagina cum ar fi fost perioada asta daca habar-n-aveam o iota germana. Asa inteleg cam 99% din ce mi se vorbeste mie direct si mai prind si chestii din ce se vorbeste in jurul meu. Iar tot ce e scris e, din fericire, in Hochdeutsch, deci macar acolo nu am probleme.

Bun, vespre clinica: Abteilung fuer Kognitive und Restorative Neurologie (Departamentul pentru reabilitare cognitiva neurologica) are 2 etaje, aproximativ 20 de camere si maximum 26 pacienti. 2 etaje – 2 “Pflegestationen” (birouri ale asistentelor) cu 2 Stationsleiter (un fel de Asistente-Sefe) + cam 5 asistente pentru tura de zi (atunci cand sectia e plina). Tura de zi e intre 7 si 16:30 (include 1 pauza neplatita de 50 minute + 2 pauze de aproximativ 20 minute PLATITE). In tura de noapte au doar cate 1 asistenta/tura pentru ambele etaje (la un loc). Exista si un fel de tura intermediara (de pe la 16:30 pana noaptea) cand sunt cate 2 asistente, in mod normal. Daca au pacienti cu deficite neurologice mai grave, cica ar angaja studenti (medicina sau asistenta medicala) sa stea TOATA noaptea cu pacientii in camera si sa cheme asistenta la nevoie.
Ce mi s-a parut foarte interesant a fost ca Asistenta Sefa nu are birou propriu (toate stau la gramada in aceeasi incapere, care arata mai degraba a birou de corporatie, nu a camera de spital) si ca are pacienti proprii (ca o asistenta normala).
Am vazut si un raport – exista cate unul inainte de schimbarea turelor si unul la mijlocul turelor – in care fiecare asistenta si-a descris evolutia pacientului in ultimele ore. In mod normal era un doctor prezent pentru asta, dar azi era intr-o intalnire, deci AS a notat totul si i-a prezentat mai tarziu.
Am vazut si ce presupune ingrijirea multidisciplinara a unui pacient. Fiecare pacient are programul sau ZILNIC de reabilitare, care presupune fizioterapie, logoterapie, ergoterapie (de asta doar am citit pana acum) + niste teste de evaluare neurologica (facute de psihologi cu master in neuropsihologie). Programul este reevaluat de specialistii din toate departamentele, in functie de evolutia pacientului.

Ce inseamna toate astea pentru pacient? Cam 1600 franci pe zi costuri de spitalizare. In clinica asta nu stau pacientii niciodata mai mult de 3 luni si nu sunt primiti pacientii peste 70 de ani (pe motiv ca nu prea raspund bine la terapie si casele de asigurari nu platesc tratamentul).

Pacientii sunt de toate felurile. Toti sunt incurajati si ajutati sa faca progrese si se incearca pe cat posibil sa fie reobisnuiti sa faca totul singuri – pentru a se putea reintegra in societate.
Dupa perioada lunga petrecuta  in sectii de TIN, trebuie sa recunosc ca ma bucura sa vad ca nu se termina un AVC chiar peste tot in lume cu consecinte nefaste. Dar la naiba, reabilitarea e lunga si extrem de grea (si scumpa).
Alta chestie interesanta a fost bucataria etajului, folosita de angajati in pauzele lor obligatorii si de pacienti si rudele lor, care sunt incurajati sa foloseasca lucruri de pe acolo.

Evident, s-a ajuns si la discutii despre bani, un pic. Desi salariul mediu pentru o asistenta medicala incepatoare (angajata 100% – e un sistem mai complicat de explicat) este pe la 4000-4500 franci/luna (net, in conditiile in care salariul mediu brut pentru toate AM e cam 5500/luna, ceea ce inseamna 4815 in mana, conform cu calculatorul asta), aici se considera prost-platite si aproape sarace cu acest salariu. Ok, mancatul in oras e foarte scump. Transportul public e f. scump (cam 750 franci/an daca vrei doar in oras in sine, pana la 2660 franci daca stai la cucurigu in munti si faci zilnic naveta cam 1 ora).  Chiria e scumpa (1000 franci o garsoniera ieftina). Telefonia/INternetul sunt relativ scumpe (30-40 franci/luna fiecare, + niste taxe la semnarea contractului). Anumite lucruri sunt FOARTE scumpe la supermarket (carnea, ouale, bautura) – dar restul lucrurilor sunt la preturi comparabile cu Romania (1 L lapte la 1,4 franci, 1 dulceata bunicica la 3 franci, 1 iaurt mic bio la 0,6 franci, painea la 1,5 franci). Asigurarea medicala e intre 200 (baza) si 400 franci (cu adaugiri) pe luna (cum altfel ai putea plati 1 zi de spitalizare la preturile de aici?).
Dar daca pui totul cap la cap… tot iti raman MINIM 1000 de franci pe luna (sau mai mult). Durerea mea, in Romania ramai cu cateva sute de lei pe luna daca ai salariul mediu pe economie. Cate AM castiga salariul mediu pe economie in Romania? Plus ca mai exista si al 13-lea salariu. Ce e adevarat e ca nu au decat 24 de zile de concediu/an si nu prea exista bonusuri (cel putin nu pana la 50 de ani, daca am inteles eu bine). Fata de Germania sau Anglia, aici e mai rau.

Ce am mai vazut? Nu exista hartii decat pentru pacienti, in rest totul se face pe calculator. Pacientii au un panou propriu in camera, pe care au data de azi, programul de recuperare pentru 1 saptamana, poze cu toti doctorii, asistentele si terapeutii care au grija de ei. Pacientii sunt incurajati sa isi lipeasca (sau sa li se lipeasca de rude) poze din viata lor pe peretele de langa pat.

Nu exista camere cu mai mult de 2 pacienti (iar cele cu un pat sunt de regula ocupate de pacientii in stare mai grava, nu de cei care “stiu pe cineva”). Desi e vorba de pacienti post AVC (dezorientati sau violenti, cateodata), NU se leaga pacientul niciodata de pat si nu exista bare in lateralele paturilor. Le-am citit regulile interne (pentru ca nu am crezut-o pe AM cand a zis ca NICIODATA nu fac asta). Romanul tot roman ramane. 🙂 Mi-au dat sa citesc inca un document despre asta, daca tot eram interesat, citau niste studii din anii 90 care aratau ca pacientii deveneau mai violenti daca erau legati sau tinuti cu barele ridicate.

Daca pacientii sunt periculosi pentru ei insisi, atunci li se ofera ingrijire 24/24, adica o asistenta medicala statea cu ei tot timpul, pana se calmau (si cu ajutorul medicamentelor, totusi).
In anumite cazuri aplicau si o tehnica de ingrijire care presupune eliminarea patului cu totul si punerea unor saltele de izopren pe jos in toata camera, iar saltea pacientului este tinuta direct pe jos. Incet-incet se incearca obisnuirea pacientului cu schimbarea pozitiei (se adauga o saltea, apoi inca una langa, apoi se trece pe pat + saltea de siguranta langa, apoi se scot saltelele din camera si se lasa pacientul doar pe saltea. Tratament DE DURATA.

Mi s-a mai parut interesant faptul ca erau angajati aici din toate colturile Elvetiei si din afara (am intalnit 1 asistenta din Ucraina, una din Slovenia + o femeie de serviciu ce parea sa fie din Bangladesh/Pakistan). Oricum, dupa astea 2 zile, as zice ca culoarea absolut majoritara in spital este blondul (si la barbati). 🙂 Asta desi angajatii de pe la subsol erau majoritar de alte nationalitati (cei care faceau muncile mai putin stralucitoare, dar necesare). Multi-Kulti.20141006_174830

Ultima impresie si gata: tot campusul spitalului este impanzit de semne cu fumatul interzis. Este incredibil cat de multi elvetieni fumeaza fix langa semnele cu pricina, care sunt puse fix pe cosurile de gunoi dotate cu scrumiere (si cat de multi dintre ei sunt medici/AM).

Ma asteptam sa fie mai putini fumatori intr-o tara atat de plina de biciclisti, alergatori, schiori, boarderi si in general cu putini oameni cu adevarat saraci. Ei bine, 28% dintre elvetieni fumeaza si 21,5% sunt fumatori care s-au lasat. Adica mai multi ca-n Romania.