Povestea primei linii de celule umane “imortale”

Am mai mentionat ceva despre asta acum ceva timp.

Exista aproximativ 11.000 de patente bazate pe utilizarea de celule umane HeLa.

De-a lungul anilor se estimeaza ca s-au produs aproximativ 20 de milioane de TONE de celule HeLa.

Celulele HeLa au fost folosite pentru a se obtine unul dintre cele mai importante vaccinuri – cel antipoliomielita, care ne-a ajutat sa eradicam aceasta boala foarte periculoasa.

Si multumita acestor celule cunoastem astazi rolul jucat de infectia cu HPV in dezvoltarea cancerului de col uterin (asta daca nu suntem conspirationisti idioti care habar-n-au o boaba de anatomie dar cred ce scriu alti conspirationisti idioti care habar-n-au o boaba de anatomie).

Nenumarate informatii despre cum functioneaza celula umana, anumite virusuri, teste preliminare pentru anumite medicamente si tratamente anticancerigene au fost obtinute folosind celule HeLa.

Exista o propunere ca celulele HeLa sa fie alocate unei noi specii, deoarece infectarea cu HPV a produs un transfer orizontal de gene si a dus la crearea unui tip de celule cu un numar de 76-80 de cromozomi (in loc de cei 46 umani).

Sunt un exemplu perfect pentru discutiile moderne despre etica medicala, desi unii comentatori par sa uite ca aplica reguli actuale intr-o alta perioada de timp. Cam ca si cum te-ai astepta ca englezii din Marea Britanie a lui Churchill sa respecte legile din Marea Britanie din 2016.

Totul a pornit cu o biopsie cervicala din 1951 dintr-o tumora a unei paciente americane. Henrietta Lacks:

 

Cateva informatii suplimentare aici si aici.

O carte despre incercarile, esecurile si prejudecatile cu care s-au luptat primii transfuzionisti

Si un pic despre istoria transfuziilor de sange.Screen shot 2015-02-25 at 9.46.12 AM

Cartea se numeste “Blood Work: A Tale of Medicine and Murder in the Scientific Revolution” (de Holly Tucker), am dat peste ea in timp ce cautam niste informatii despre grupele de sange la animale.

Usor de citit (e destul de scurta), cartea e foarte utila pentru a te ajuta sa intelegi faptul ca omenirea s-a temut dintotdeauna de ceea ce nu intelege sau nu are capacitatea de-a studia si intelege la nivel larg. Si asta se traduce prin rezistenta la descoperiri, teama de progres si chiar prin posibila violenta impotriva celor care lupta pentru progres.

Construita pe jumatate ca o carte-documentar, pe jumatate ca un murder-mystery din secolul al XIX-lea, cartea se straduieste sa prezinte o perioada foarte tulbure a istoriei medicinei: secolul al XVII-lea.

Desi se centreaza pe istoria unui transfuzionist francez, Jean-Baptiste Denys, primul om care a transfuzat sange intre specii (de la oi la oameni), cartea ofera nenumarate detalii despre viata de zi cu zi in Anglia si Franta in “epoca luminilor”, plus cateva informatii cronologice despre istoria medicinei si a transfuziilor.

Rolul medicului era atunci asemanator cu al unui vraci, “tratamentele” aplicate de acesta fiind bazate pe precepte vechi de milenii. Astfel, pacientilor cu infectii grave li se “lua sange” (ceea ce ii slabea si mai mult, facandu-i si mai vulnerabili) si li se aplicau comprese reci sau calde, panoplia de medicamente era redusa la preparate slab-purificate din diferite plante iar partea de chirurgie era facuta majoritar de barbieri-chirurgi, care nu faceau studii la scoli superioare pentru asta, ci doar cativa ani de ucenicie pe langa alti barbieri.

Ca sa complice lucrurile, nu se stia nimic despre bacterii si virusi, asepsia si antisepsia erau niste concepte din viitor (doctorii isi purtau si refoloseau cu mandrie sorturile patate cu sange uscat), anestezia nu se cunostea (eterul a inceput sa fie folosit abia pe la mijlocul secolului XIX) iar la facultatile de medicina se invatau concepte vechi de pe vremea lui Hippocrate, aprofundate de Galenus, care presupuneau ca boala provine din dezechilibrul unor “umori (sange, bila galbena, bila neagra si flegma).

Faptul ca, in 1628, William Harvey a descris pentru prima data in detaliu circulatia sanguina sistemica, in care inima pompeaza sangele prin tot corpul, era inca puternic contestat de marile facultati de medicina, care predau teoria galenica, ce spunea ca inima este un fel de furnal, unde sangele mergea sa fie “ars” (dupa ce era “creat” in ficat), ca sa ofere energie organismului.

In aceasta epoca apar primele transfuzii (intre rase diferite de caini), facute de medicul englez Richard Lower. Intr-o epoca in care Franta si Anglia erau intr-o competitie acerba pentru suprematia militara, economica si culturala, era evident ca un francez va incerca sa faca ceva care sa depaseasca realizarea englezilor.

Aici intra in scena Jean-Baptiste Denys, un medic tanar, care facuse facultatea de medicina la Montpellier, ceea ce insemna ca avea mult de luptat pentru a avea succes in Parisul dispretuitor la adresa provincialilor.

Dupa ce reuseste la randul lui sa transfuzeze sange intre caini, pasul urmator a parut pentru tanarul doctor sa fie transfuzia la oameni. Bazandu-se pe niste observatii lipsite de baza stiintifica (corelatia NU impune cauzatie nu era o regula a medicinei pe vremea aceea), el crede ca, daca un caine mai batran poate fi transfuzat cu sangele unui caine mai tanar si va fi mai “vioi”, atunci un om va putea obtine nenumarate beneficii de la transfuzia de sange de la o vaca tanara si in vana sau de la o oaie blanda. Desigur, asta echivala cu o blasfemie si pentru biserica si pentru medicina secolului cu pricina. Oamenii se temeau ca, prin transfuzie de sange de la animale, vor deveni… himere, hibrizi om-animal.

De mentionat este faptul ca nu doar francezul a transfuzat sange de la animale la om, Richard Richard Lower transfusing blood from lamb to a manLower facand acelasi lucru, in noiembrie 1657

Fara sa povestesc toata cartea, aici apar in scena si niste intrigi pentru putere si multe superstitii ale timpului, care isi pun amprenta pe succesele si esecurile sale. Aici este partea de murder-mystery a cartii.

E suficient sa spun ca, dupa episodul Jean-Baptiste Denys, transfuziile de sange la oameni au fost interzise de facto pana in secolul XIX. Atunci, obstetricianul englez James Blundell efectueaza primele transfuzii de sange (intre oameni) pentru a-si salva pacientele sale de hemoragii post-partum, o complicatie care echivala cu condamnarea la moarte acum chiar si pentru medicina “moderna” de acum 200 de ani.

Grupele de sange A, B si O au fost descoperite in 1901, de doctorul austriac Karl Landsteiner. A patra grupa (AB) a fost descoperita in 1902, de Alfred von Decastello si Adriano Sturli (studentul lui Landsteiner).

Din 1907 incep transfuziile de sange care potrivesc grupele de sange ale pacientilor intre ele, din 1914 se descopera citratul de sodiu (primul anticoagulant modern), ceea ce deschide drumul pentru pastrarea sangelui pentru o perioada de timp.

In 1940 se descopera factorul Rh (si antigenul D). Landsteiner, pensionat, inca are un rol in aceasta descoperire.

Din 1945 avem testul Coombs, in care se folosesc antiglobuline umane pentru a demonstra prezenta anticorpilor pe membrana celulelor rosii.

Putine informatii in plus despre cronologia transfuziilor aici.

Rujeola si istoria care se repeta

Am citit un articol scurt dar interesant despre atitudinea oamenilor (si chiar a unor doctori) fata M0001845 John Haygarth. Line engraving by W. Cooke, 1827, after J. H.de vaccinarea antivariola la inceputul secolului XIX, in Anglia imperiala.

Aparent, unii oameni se temeau ca, deoarece vaccinul antivariola era derivat din variola bovina, oamenii inoculati urmau sa dezvolte trasaturi animalice. Chiar unii doctori raspandeau aceasta idee periculoasa.

Din frica de necunoscut, neincredere in dovezile oferite de comunitatea medicala si teama de efecte adverse fantastice pe termen lung, multi oameni refuzau sa se vaccineze antivariola. Ceea ce a dus la o foarte inceata eliminare a bolii.

Suna cunoscut?

Vaccinul anti-rujeola/oreion/rubeola (ROR sau MMR – measles/mumps/rubella) este privit IN MOD GRESIT cu neincredere de o parte mica a publicului larg, cu complicitatea unor doctori care prefera sa creada in teorii ale conspiratiei – bazate pe cercetarile frauduloase ale unui doctor caruia i s-a retras licenta. Am scris si eu un pic despre asta.

In SUA avem o mini-epidemie de pojar (sau rujeola). O boala pe care CDC-ul o considerase “eliminata” din SUA in 2000, dupa 3 ani cu mai putin de 100 de cazuri raportate la nivel de tara.

Pe scurt (info centralizate aici), pana acum cateva zile erau 67 de cazuri de pojar raportate, cel putin 42 dintre persoanele bolnave avand in comun o vizita intr-un parc Disney din Anaheim, California.

Un sfert dintre pacienti au fost spitalizati, 6 erau bebelusi prea mici (sub 1 an) pentru a primi vaccinul, un pic peste 80% NU ERAU VACCINATI anti-pojar. 5 pacienti se pare ca fusesera vaccinati anti-rujeola corect (2 doze), 1 numai cu 1 doza (recomandarea actuala este de 2 doze de vaccin).

Din pacate, vaccinul anti-rujeola nu e chiar 100% eficient, dar oricum e mult mai bun decat nici Roun fel de vaccinare. Si exista nenumarate dovezi ale faptului ca functioneaza. Una simpla aici.

Pentru o boala in care fiecare persoana infectata poate infecta intre 12 si 18 alte persoane, vaccinarea si imunitatea de turma sunt extrem de importante.

Ei bine, se pare ca mini-epidemia asta isi are radacinile in frica neintemeiata a oamenilor de vaccinari. California este statul american cu cel mai mare numar al scutirilor de la vaccinare infantila din diverse motive (peste 17.000 din motive filozofice in 2013) si una dintre cele mai mari rate procentuale ale scutirilor din SUA. In cazul rujeolei, copii dusi la gradinita erau vaccinati in proportie de aproximativ 92%, ceea ce e la limita extrema pentru pragul de imunitate de turma pentru aceasta boala.

Drepturi imagini: npr si welcome images.

Un medicament anti-malarie, publicitatea in razboi, sifilisul si spectrofluorometria

Am dat din intamplare peste poza asta. De la poza si pana la toate lucrurile din titlu e cale scurta (dar care presupune ceva efort). 🙂Atabrine, 1941

E un anunt “publicitar” (sa zicem) postat in fata unui spital de campanie american din Papua Noua Guinee, in 1941, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Mesajul era clar: cine nu isi lua medicamentele anti-malarie se pune pe el (si pe camarazii lui de arme) in pericol de moarte.B0006056 Mosquito, Anopheles stephensi in flight

Malaria este cauzata de infectia cu un parazit (protozoa) din genul Plasmodium. Se transmite prin muscatura de catre un tantar purtator de vector patogen (tantarul anofel). Majoritatea deceselor sunt cauzate de infectia cu P. falciparum si P. vivax, iar malaria cauzata de P. ovale si P. malariae este in general mai blanda si rar letala. P. knowlesi (endemic in Asia de SE) B0007349 Malaria parasitesprovoaca malaria la macaci – dar trece si la oameni – producand o forma de asemena grava de malarie.

Boala se manifesta la cateva saptamani dupa muscatura cu perioade recurente (la cateva zile) de febra mare, frisoane severe si transpiratie intensa (atacuri paroxistice) + dureri de cap, musculare, diaree si greata.

Tratamentul s-a facut multa vreme cu extract din scoarta unui arbore ecuatorial (chinchona). In secolul 19 se folosea sulfatul de chinina – o forma purificata (si mai scumpa) a sulfatului de chinchonina (folosit in continuare, deoarece era ieftin). La inceputul secolului 20 deja erau raspandite truse dedicate tratamentului cu cL0057255 Hypodermic syringe set, Berlin, Germany, 1910-1914hinina injectabila. In 1934 s-a descoperit o forma de chinolina (chinina este o chinolina simpla) folosita ulterior la nivel mondial ca medicament de baza anti-malarie: clorochina. Desi are ceva efecte adverse (inital a fost considera prea toxica pentru oameni) – a fost tratamentul standard pentru malarie multa vreme.

Ei, in timpul campaniei din Pacific de la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial, fortele americane din Filipine au suferit o serie de infrangeri costisitoare si din cauza faptului ca au ramas fara un tratament eficient pentru malarie (din cauza blocadei navale japoneze). Drept urmare, au creat asa numite “batalioane anti-malarie”, care se ocupau de eradicarea tantarilor, protejarea soldatilor si administrarea unui medicament alternativ antimalarie – 100% sintetizat in laborator – Atabrine.

 

In perioada aceasta, medicii foloseau acelasi dozaj pentru Atabrine ca si pentru Chinina. Asta ducea la o supradozare a medicamentului in sange, ceea ce producea dureri musculare (se acumula acolo) si o schimbare a culorii pielii in galben! Soldatii refuzau sa-si ia medicamentele asa cum li se recomanda. De aici si necesitatea unor mesaje motivationale cum e cel de la care a inceput tot articolul meu. Ma intreb cine era copywriter la US Navy (presupun ca trupele lui MacArthur erau subordonate Marinei, nu Armatei) pe vremea aia. 🙂

Niste doctori s-au gandit sa gaseasca o cale mai eficienta a masurarii nivelului util de medicament din sange si, implicit, o cale sa dozeze medicamentul mai eficient pentru tratament. Au folosit o analiza a plasmei sub un aparat care emitea unde fluorescente (un fluorometru). Au descoperit ca plasma va straluci, vazuta sub unde fluorescente, cu un grad direct proportional cu cantitatea de Atabrine din sange. A fost una dintre primele cercetari eficiente ale nivelului unui medicament in sange – ceea ce a pus bazele unei parti de baza a farmacologiei moderne: dozajul adecvat.

Pe baza cercetarilor lor, in ziua de azi avem Spectrofluorimetria si spectrofluorimetrele – omniprezente in laboratoarele de biochimie din lume. Unul dintre cele mai eficiente moduri de a descoperi anumite substante in sangele uman, cu multe aplicatii si la nivel de cercetare genetica si medicala.

In ziua de azi, tratamentul (zice CDC) se bazeaza tot pe derivati de chinina (Clorochina B0008751 Blister pack of chloroquine antimalarial tabletssau Hidroxiclorochina) sau pe un medicament obtinut initial dintr-o planta folosita in medicina herbalista chineza – Artemisinin, sau pe combinatii de medicamente din aceste 2 clase. Se pare ca folosirea la nivel larg (uneori incorect) a clorochinei a promovat si dezvoltarea rezistentei parazitilor Plasmodium la clorochina si chiar victime colaterale: anumite bacterii (cum ar fi E. coli) au capatat rezistenta la anumite fluorochinolone (cum ar fi ciprofloxacinul) – antibiotice care sunt similare in formula cu clorochina.

 

In timp ce citeam eu despre malarie, am aflat si ca un medic austriac a descoperit intamplator ca infectia cu malarie poate vindeca bolnavii de sifilis (tertiar). Cum? Malaria provoaca un raspuns imun initial viguros al organismului, manifestat si prin febra puternica. Spirochetii de sifilis sunt sensibili la temperatura crescuta – observatie facuta intamplator de un doctor austriac (un psihiatru, apropo) Julius Wagner-Jauregg, care a vazut ca un soldat internat din greseala in sanatoriul sau din Viena a scapat de sifilisul tertiar pe care-l avea dupa o serie de atacuri paroxistice ale malariei.

Cum malaria putea fi tratata, dar nu existau inca antibiotice (pentru inca 20 de ani) pentrumalarioterapie tratamentul sifilisului, au fost tratati zeci de mii de pacienti cu sifilis cu aceasta “terapie“. Un doctor roman – Mihai Ciucă – este chiar faimos la nivel local si european pentru lupta sa impotriva sifilisului (si, culmea, pentru eradicarea malariei la nivelul Romaniei).

O intreaga lucrare stiintifica pe tema malarioterapiei este disponibila aici.

 

 

Drepturi imagine: Wellcome Images si Wikimedia commons

radiografie in 1942

Protectia personalului expus radiatiilor ionizante nu exista pe vremea aceea.

via radiopaedia.org
Provident Hospital in Chicago, Illinois.
Fotografie facuta de Jack Delano in martie 1942.

 

Azi avem asa ceva (via www.plazamedical.net/):

pigg-o-stat