lungul drum pana departe

nimic nu se schimba in bine peste noapte

“Blood thinners”: Anticoagulante si Antiagregante plachetare

Cate ceva despre Anticoagulante versus Antiagregante Plachetare (ceea ce englezii numesc “blood thinners”). Si un pic despre Fibrinolitice la final.

Presupun ca toata lumea cunoaste oarecum procesul de formare a unui cheag de sange, care implica trombocitele si o gramada de proteine = factori de coagulare (majoritatea produse de catre ficat), plus alti factori (cum ar fi vitamina K, fosfolipidele si Calciul).

Esential de retinut este faptul ca, in fiziologia normala, fiecare cheag de sange se formeaza si “destrama” oarecum automat, uneori concomitent (adica la un capat se “intareste” cheagul, la capatul celalalt deja se “destrama”). La distrugerea cheagului trebuie trebuie tinuta minte (desi NU e singura) cascada tPA – Plasminogen – Plasmina – Fibrina este taiata de Plasmina.

Si ca factorii de coagulare (proteinele mentionate anterior) si trombocitele (dar mai putin) se “consuma”, deci un proces de coagulare intensa duce la… sangerare, dupa suficient de mult timp de “consumare a munitiei” pentru crearea cheagurilor.

Medicamentele folosite pentru a preveni complicatiile produse de problemele de coagulare sunt fie Antiagregante plachetare, fie Anticoagulante.

antiagregante plachetare anticoagulante

Antiagregantele plachetare actioneaza asupra capacitatii plachetelor sanguine de-a se lega unele de altele (“agregare”) pentru a forma cheaguri de sange. Le folosim mai degraba atunci cand vrem sa incetinim procesul de coagulare, dar nu sa-l oprim de tot.

Exemple (si clase):

Inhibitoare ale COX: Aspirina in doze mici, Triflusal

Inhibitori ai receptorilor ADP: Ticlopidina (mai vechi) si Clopidogrel si Ticagrelor – mai noi.

Inhibitori ai recaptarii adenozinei: Dipiridamol

Plus niste medicamente mai rar intalnite, cum ar fi inhibitori ai unei glicoproteine de pe trombocite (receptor pentru factorul von Willenbrand si fibrinogen), folositi post angioplastie: Abciximab, Integrillin, Tirofiban. Mai mentionez si inhibitorul PDE Cilostazol (Pletal), prescris pentru claudicatie intermitenta.
Antiagregantele plachetare sunt mai eficiente in circulatia arteriala (deci orice are legatura cu sangele care pleaca de la inima spre organe). Prin consecinta, sunt recomandate/utilizate pentru pacientii cu boli cardiovasculare, fumatori, pacienti care au suferit IMA sau AVC, diabetici, obezi, dupa angioplastii.

 

Anticoagulantele inhiba direct anumiti factori de coagulare care au rol in formarea cheagului final. Practic, le folosim atunci cand ne temem de ceea ce s-ar intampla daca un cheag suficient de mare ar ajunge UNDE NU TREBUIE.

Sunt utile pentru pacientii cu FiA, boli cardiace congenitale, pacientii operati la inima, Tromboza venoasa profunda (DVT), Embolism pulmonar si Hipertensiune pulmonara.
Cele mai cunoscute:

Heparina si Heparinele cu greutate moleculara scazuta (LMWH – Clexane si altele care se termina in -xiparine) – care inhiba factorul Xa si Trombina. Protamin sulfat este antidotul. De mentionat ca Fondaparinux e ruda chimica cu LMWH, dar nu e chiar heparina.
Warfarina sau Acenocumarol (derivati de Cumarina, numit si Coumadin, Marcumar sau la noi SINTROM) – antagonisti ai vitaminei K, care inhiba factorii X, IX, VII si II (1 9 7 2 ca mnemonic). Vitamina K (sau PPC + Vit. K) e antidotul.
Inhibitori directi ai Trombinei (factorul IIa), medicamente mai noi si din ce in ce mai prezente pe piata: Dabigatran (PRADAXA) si Argatroban si Hirudine (Bivaluridin, Lepirudin)
si la fel de noii inhibitori directi ai factorului Xa: Rivaroxaban (XARELTO), Apixaban, Edoxaban. Nu aveau antidot, dar in 2015 se lucra la unele (un anticorp monoclonal sau niste factori Xa modificati genetic). Avantajul lor fata de ieftinul Sintrom (derivatele de warfarina) e ca nu sunt influentati de cantitatea de vitamina K pe care o luam din legume verzi, deci nu au nevoie de monitorizarea INR-ului si de titrarea corespunzatoare.

 

De mentionat pentru ca au legatura cu coagularea sunt si fibrinoliticele.

Nu au nici o treaba cu medicamentele de mai sus, dar sunt cele care distrug cheagul de sange, atunci cand acest lucru are sanse sa salveze pacientul (sau sa-l salveze de la o pierdere a anumitor functii). Folosite in IMA, AVC ischemic, embolism pulmonar (masiv) si ischemie a membrelor.

Avem aici mai vechile si ieftinele Urokinaza si Streptokinaza (in esenta, niste enzime care activeaza Plasminogenul). Ambele au o istorie interesanta, prima fiind izolata initial din urina si a doua a fost descoperita pentru ca anumite specii de streptococi o secreta.

si

Activatoare recombinante ale Plasminogenului tisular, care sunt niste variante produse prin modificare genetica a tPA-ului uman. Aici avem Tenecteplaza (Metalyse), Alteplaza si Reteplaza.

Drepturi imagine: JAMA. Articol JAMA din care m-am inspirat.

Povestiri triste din medicina – Lipsa respectului fata de pacienti

Acum 2 luni a fost foarte populara in fluxurile de stiri mondiale o poveste a unui american din Virginia careia i-au fost acordate de un tribunal american daune in valoare de 500.000$ pentru ca un medic anestezist (si alt personal medical) l-a jignit in mod repeteta in timp ce era sedat pentru o colonoscopie.

Americanul isi lasase telefonul pornit pe “inregistrare” inainte de colonoscopie, “pentru a fi sigur ca tine minte ce instructiuni i s-au dat post-procedura”.

Inregistrarea se poate asculta in articolul asta WaPo, spicuiesc: “este nebun”, “unul dintre lucrurile bune in a fi anestezist este ca pot face oamenii sa taca din gura”, “dupa cateva minute de discutie cu tine in preop, vroiam sa te lovesc in fata”, referindu-se la iritatia pacientului din zona genitala “nu atinge, nu vrei sa iei sifilis pe mana sau ceva”, “este probabil TBC in penis, deci o sa fii ok”, “este ebola la penis”, referindu-se la faptul ca isi avertiza ingrijitorii ca intotdeauna lesina cand i se monteaza o branula “atunci de ce te uiti, retardatule?” si lista poate continua.
In jurnalul american respectat Annals of Internal Medicine, al Colegiului American al Medicilor apare un articol in care se povestesc doua intamplari in care niste doctori-educatori s-au comportat lipsit de respect fata de pacientii lor sedati, de fata cu studentii lor, viitori doctori la randul lor.

Prima poveste este despre o histerectomie. Un doctor curata si aseptiza cu betadina labiile si zona inghinala a unei paciente si apoi se intoarce la student si ii face cu ochiul, spunandu-i “fac pariu ca ii place”

I was scrubbed into a vaginal hysterectomy. The patient was under general anesthesia. My attending was prepping the patient’s vagina. He picked up a clamp holding sterile cotton balls and dipped them into Betadine. While he was cleansing and scrubbing her labia and inner thighs, he looked at me and said, ‘I bet she’s enjoying this.’ My attending winked at me and laughed.

masaj uterin

A doua este despre o nastere complicata (a unei mame de origine hispanica). Doctorul ii salveaza viata pacientei facand o procedura de ultima instanta, in care se maseaza INTERN postpartum uterul mamei pentru a opri o sangerare. Ei bine, in timp ce e cu mana adanc in interiorul femeii, doctorul se apuca sa danseze si sa dea din mana libera, fredonand ‘La Cucaracha, la cucaracha, dada, dada, dada-daaa.’

Canby then performs an internal bimanual uterine massage. He places his left hand inside her vagina, makes a fist, and presses it against her uterus. I look down and see only his wrist; his entire hand is inside her. Canby puts his right hand on her abdomen and then massages her uterus between his hands. After a few minutes, he feels the uterus contract and harden. He says something like, ‘Atta girl. That’s what I like. A nice, tight uterus.’ And the bleeding stops. The guy saved her life. I was blown away. But then something happened that I’ll never forget. Dr. Canby raises his right hand into the air. He starts to sing ‘La Cucaracha.’ He sings, ‘La Cucaracha, la cucaracha, dada, dada, dada-daaa.’ It looks like he is dancing with her. He stomps his feet, twists his body, and waves his right arm above his head. All the while, he holds her, his whole hand still inside her vagina. He starts laughing. He keeps dancing. And then he looks at me. I begin to sway to his beat. My feet shuffle. I hum and laugh along with him. Moments later, the anesthesiologist yells, ‘Knock it off, assholes!’ And we stop.

Cel mai trist mi se pare faptul ca cei 2 studenti au ras/participat la momentul nepotrivit, desi stiau in sinea lor ca nu e corect sa o faca. Ma rog, editorialul care insoteste articolul initial mentioneaza ca ei publica aceste povesti in speranta ca va genera discutii constructive despre tratamentul pacientilor si de ce unii doctori aleg sa se poarte nepotrivit.

Asta mi-a adus aminte de un post de pe Respectful Insolence, un blog al unui chirurg oncolog american (David Gorski, managing editor la Science Based Medicine.org). In acest post, Orac era pe buna dreptate scarbit si ingrozit de felul in care era prezentat un moment de “educatie medicala”, povestit pe un alt site cu teme medicale (KevinMD.com – una dintre cele mai citite pagini de acest gen din SUA).

Se referea la un repost a unei postari aparute initial pe un blog (sters intre timp) al unei doctorite chirurg din SUA. Povestea cum profesorul ei, in timpul unei operatii de reparare a unui anevrism aortic, observand ca este “prea” atenta in jurul venei cave inferioare (IVC), o sectioneaza voit ca sa “o pregateasca pentru viata de chirurg” si sa vada cum va repara aceasta urgenta.

anevrism aortic

Adica i-a pus voit viata in pericol unui pacient care-si incredintase viata unor profesionisti…

So here I was, handling the plane (the layer, or space) around the IVC with care to avoid ripping it.  It seemed like the intelligent thing to do.  My attending asked, why are you being so dainty with your dissection there?  I answered that I wanted to avoid ripping the cava because they’re so much harder to fix.
I take it he interpreted my comment as fear, and decided upon a teaching moment.  He took his scissors and incredibly, before my eyes, and with no warning or preparation of any kind, cut a one inch hole in the cava… As I tried to process what I just saw, incredulous that he would actually intentionally make a hole in the cava, and as dark blood poured out of the hole, the tide rising steadily in the abdomen, he remarked, “well, are you just going to stand there or are you going to fix that?”…
So on that day, when the vascular attending cut that hole in the cava, he was preparing me, both for the oral exam, and for life as a surgeon.  He wanted to see if I could handle it.

 

 

Sper din tot sufletul sa nu ajung intr-o situatie de genul asta, pentru ca n-as vrea sa regret toata viata apoi faptul ca prin actiunea sau inactiunea mea am fost de acord cu un asemenea comportament…

“Cum murim” – de Sherwin Nuland

Denumirea completa este “Cum murim: Reflectii pe tema ultimului capitol al vietii”.

Cati s-au intrebat, oare, daca ceea ce considerau parintii nostri a fi “moarte de batranete” astazi ar duce la o internare in spital, urmata de zile sau saptamani de tratament cu aceeasi finalitate: moartea?how we die

Sherwin B. Nuland era un profesor de chirurgie la Scoala de Medicina a Universitatii Yale (si un chirurg de succes in SUA). A mai publicat o serie de carti cu subiect medical (cel putin una dintre ele e pe lista mea “de citit”) si a scris pentru diferite publicatii din SUA. Romanii ar trebui sa fi auzit de fiica sa, Victoria Nuland, Secretar de Stat adjunct pentru Afacerile Europene si Eurasiatice in USDoS, un critic al coruptiei de la noi.

Cartea nu se vrea un tratat de medicina si nici vreun roman si este scrisa ostentativ pentru publicul larg. De exemplu, in cateva capitole discuta despre cancer. Descrierea bolilor numite generic “cancer” este foarte pe intelesul omului normal, autorul se fereste cu succes sa foloseasca termeni prea complicati sau care ar necesita explicatii prea lungi pentru majoritatea cititorilor. Pentru cine vrea mai mult pe tema cancerului, recomand cu draga inima The Emperor of all Maladies.

Pe scurt: cartea isi propune sa prezinte cele 6 dintre cele mai intalnite cauze ale mortii (cel putin in SUA anilor ’90): infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, maladia Alzheimer pneumonia, SIDA si cancerul. La acestea adauga si cateva informatii despre infectii, traumatisme si ceea ce se intampla in corpul pacientului internat pentru o perioada indelungata.

Incepand cu descrierea foarte vie a primei morti (cu cauza cardiaca) la care a participat, autorul ne poarta prin cele 6 patologii destul de interesant. Reuseste sa imbine cateva informatii clare despre cauzele si evolutia bolii cu cateva cazuri intalnite in cariera sa.

Partea cea mai interesanta nu vine neaparat din felul in care reuseste sa explice pe interesul oricui bolile care duc la moartea majoritatii oamenilor ci faptul ca incearca sa arate problemele de etica cu care se confrunta personalul medical (si in special medicii) in fiecare zi: cum ii spui unui pacient/familiei sale diagnosticul – cand stii ca este unul trist; cum ii pastrezi speranta unui pacient fara sa ii dai sperante desarte; cand e momentul sa-i comunici ca tratamentul medical e posibil sa faca mai mult rau decat bine de la acest punct incolo; cum te fortezi sa fii realist in ceea ce comunici pacientului, in conditiile in care toata viata ta tu esti conditionat sa speri la (si sa crezi in) rezultatul cel mai bun?

Cartea se vrea o demistificare a “mortii in spital” – care, ajutata de Hollywood, literatura si mass-media a creat o imagine idealizata si total separata de adevar. In prea putine cazuri exista demnitate sau liniste sau blandete in moarte, de prea multe ori procesul este prelungit prea mult, o agonie fara iesire.

Desigur, asta nu inseamna ca trebuie sa citesti cartea si sa crezi ca medicina moderna nu face nimic pentru a imbunatati sanatatea populatiei in general (si a pacientilor spitalizati in special). Doar ca, atunci cand intelegi cu adevarat ce inseamna un infarct miocardic, un AVC, o pneumonie la un pacient in varsta, poti intelege mai bine moartea.

 

 

Cartea mi-a fost recomandata de un cititor fix acum 1 an. Multumesc din nou! 🙂

Am gasit-o mai greu atunci, am inceput-o vara trecuta dar am tot lasat-o pe mai incolo, din cauza ca nu vroiam s-o citesc pe sarite. Pana la urma am gasit timp pentru ea abia acum, cand, multumita unei micro-vacante am avut ceva timp la dispozitie s-o termin.

Intarzierea a fost utila, deoarece geriatrie noi studiem in semestrul 2 al anului 3, deci informatiile din carte imi sunt de un anumit ajutor.

Cum arata ovulatia

Anul trecut pe vremea asta predam o prezentare la ora de Genetica si Embriologie. Subiectul : dezvoltarea prenatala (fecundare – embrion – fat).

Am gasit niste poze excelente facute de un fotograf suedez, Lennart Nilsson. Puteam vizualiza tot ce ni se predase noua. De la un ovul fecundat la bebelus. Cateva dintre imagini sunt aici sau aici. La o cautare mai atenta puteti gasi foarte multe dintre imaginile din cartea in care el a publicat imaginile (“A child is born“). Are destul de multe informatii despre tot ceea ce se petrece intr-o femeie. Sau puteti cumpara cartea (nu e foarte scumpa).  Sau o puteti imprumuta gratis (doar prima editie) de pe open library.

Eh, in “A child is born” (sau in alte culegeri de fotografii pe tema asta) nu exista imagini cu ovulatia. Procesul care porneste tot (ma rog, depinde cum privesti lucrurile 🙂 ).

ovulatieDin intamplare, am gasit azi un set de 4 poze, facute de un chirurg ginecolog belgian (Jacques Donnez). Acesta a observat ca pacienta carea urma sa-i faca o histerectomie partiala. Repejor i-a facut cateva poze si apoi si-a vazut de treaba.

Apoi, le-a publicat in New Scientist – de unde s-au raspandit pe internet si au ajuns si la mine.

Ce mi s-a parut mie interesant este ca procesul dureaza aproximativ 15 minute, nu e atat de rapid precum credeam (ceva de genul “pop” si gata).

Asa nu!

Va parea ca pic in capcana negativismului, dar nu relatez doar aspecte negative ale sistemului nostru medical cu intentia de a forma o opinie (mai) proasta despre el. Eu sper ca prin mediatizarea cazurilor de genul asta, poate-poate se va schimba ceva in timp.

1. Avem 1 bucata copil de 14 ani, plecat in vacanta la bunici, la tara (undeva in zona Arges). Intr-o zi se urca intr-un copac, se dezechilibreaza, cade. Cade cu capul fix intr-un arac de vie. Nu foarte gros, dar ascutit si lung. Ca prin minune, nu ii trece prin ochi sau creier. Ii intra prin gusa si ii iese pe undeva pe langa un ochi. Ii strapunge fata undeva intre osul zigomatic si maxilla. Reuseste (un mic Rambo) sa-si extraga singur fata din arac (care nu se rupsese) si fuge plangand spre casa bunicilor.

De acolo e dus la un spital judetean. Acolo ii dau antiinflamatoare, si un antibiotic, curata un pic rana si-l trimit cu ambulanta spre Bucuresti, la Urgente. La Floreasca nu vor sa-l interneze, pe motiv ca este vorba de o urgenta ORL – il trimit la ORL Panduri. La ORL Panduri nu mai merge cu ambulanta, ci cu masina familiei. Nici acolo nu este internat, pe motiv ca este copil si ca ar trebui internat la Spitalul de Copii (Grigore Alexandrescu). La Grigore Alexandrescu nu vor sa-l interneze pentru ca nu au chirurg ORL in garda pentru un consult de urgenta, tot la ORL Panduri considera ei ca ar trebui internat si (eventual) operat. Se duc inapoi la ORL Panduri (e deja pe undeva pe la ora 4.00 AM) – unde refuza in continuare sa-l interneze, de data asta invocand lipsa unui consult de specialitate al unui chirurg plastician pediatru. Dupa tipete, certuri si amenintari, familia se duce inapoi la Grigore Alexandrescu, unde reusesc sa gaseasca un chirurg pentru un consult de specialitate. Dar tot nu este internat copilul – sunt trimisi inapoi la ORL Panduri pentru a fi internat. Acolo este internat doar dupa amenintari cu chemarea presei (desi indeplinisera pana la urma cerinta initiala – consultul chirurgical).

Finalitatea povestirii: copilul e intreg, vederea ii e afectata doar partial dar are sanse foarte mari sa nu aiba nici o sechela. Infectie n-a facut. Va ramane o vreme cu o cicatrice urata pe fata, care aparent va fi operata abia cand va fi adult si toate oasele ii vor creste la dimensiunea normala. Plimbarea in sine nu i-a facut nici un rau lui personal. Familia, in schimb, a petrecut cam 14 ore in drumuri intre spitale… N-as vrea sa fi fost in situatia lor.

2. Avem una bucata adult. Din cauza unei accidentari la fotbal, ajunge la SUUB unde i se pune mana in ghips. Medicul de garda care l-a vazut ii spune sa se intoarca peste 2 saptamani pentru a-i fi scos ghipsul. Peste 2 saptamani el se intoarce, asteapta linistit 3 ore pana este vazut de alt doctor. Acesta incepe sa tipe la el ca de ce a venit cu o situatie non-urgenta la camera de urgente si-l trimite la medicul de familie. Refuza sa-i taie ghipsul. Pacientul iese din spital si-si scoate ghipsul singur, cu o foarfeca imprumutata.

Doctorul avea partial dreptate. Nu era o urgenta, putea (si ar fi trebuit sa) fi rezolvata usor de medicul de familie. Doar ca medicul precedent (care a pus ghipsul) i-a recomandat sa se intoarca ‘la consult’ si scoaterea ghipsului peste 2 saptamani. Daca vroia sa fie ultra-corect, putea sa-i faca o observatie pacientului si sa-i scoata totusi ghipsul si sa-i ofere si o scurta consultatie (“esti bine”). Dar nu, mai bine sa urle la el si sa-l dea afara.

3. Si la SUUB si la Spitalul de Urgente “Floreasca” vin foarte des tigani pentru a fi internati pentru diverse urgente (mai mult sau mai putin reale). Conceptia lor este ca sunt cele mai bune spitale, deci acolo trebuie sa-si duca rudele. N-am vazut nici macar o data 10-20 de tigani dati afara pentru ca faceau scandal si mizerie in zona de urgente. N-am vazut o data un tigan dat afara pe motiv ca starea lui medicala nu este o urgenta.

E adevarat, exista multe cazuri de doctori agresati in spitale de tigani. Am vazut reportaje, am si vorbit cu unii care au fost amenintati cu sabia/cutitul.

Ideea este ca unii medici isi permit sa fie nesimtiti cu unii pacienti si sunt numai miere cu alti pacienti, pe motiv de frica. Asta nu e normal. In primul rand n-ar trebui sa existe teama pentru siguranta ta – (si) de asta exista bodiguarzi si politie mai tot timpul in zona spitalelor. Problema e ca asta nu e suficient pentru tara noastra. Dar nici sa fii nesimtit cu cineva doar pentru ca nu ti-e teama de el/ea nu e ok. Problema ar fi ca sunt cam multi doctori/asistenti medicali (inclusiv din generatiile mai tinere) care obisnuiesc sa fie nesimtiti cu pacientii cu care ei CONSIDERA CA POT SA FIE NESIMTITI. Din diverse motive, mai mult sau mai putin intemeiate. Nimeni nu e perfect, nu cred ca se asteapta cineva sa-ti pastrezi calmul in orice situatie. Dar poate ar trebui sa ia exemplu de la multi alti colegi de-ai lor, care isi fac meseria fara sa fie nesimtiti.

Un motiv de mirare pentru un chirurg

Domnule, de ce am atat de multi pacienti (pe care ii operez n.a.) care nu mai dau Imagedeloc pe aici pentru o consultatie post-operatorie? E incredibil.” – un medic chirurg primar, bun in ceea ce face si care se poarta destul de bine cu pacientii sai.

 

Sa vedem ce motive am gasit eu:

– Foarte multi pacienti nu vin din Bucuresti. Ori sunt de la sat, ori dintr-un oras care n-avea aparatura sau specialistii necesari pentru a le face operatia. Drumul, operatia, recuperarea postoperatorie au fost un chin pentru ei. Au plecat relativ convinsi ca “sunt bine”, prefera sa ignore noile simptome aparute decat sa treaca din nou prin prima experienta.

– Majoritatea covarsitoare a pacientilor operati sunt batrani si saraci. Cu toate acestea, se dau peste cap sa “multumeasca” cu “cat trebuie” medicilor, asistentelor etc.. Asta inseamna un efort financiar major pentru ei. La un moment dat, dupa ce ai petrecut deja 2 saptamani sau mai mult in spital pentru o rezectie de colon sau rect din cauza uneia sau mai multor tumori… poate incepi sa te gandesti daca-ti mai permiti sa te mai duci 1 data la o consultatie/internare.

– Multi pacienti batrani nu (mai) stiu si nu (mai) inteleg prea multe lucruri. Sunt multumiti ca au fost operati prima data, spera ca sunt mai bine, n-au inteles prea bine ce au avut, tot ce au inteles e ca au fost operati si trebuie sa fie bine acum. Asta poate vine si de la lipsa de timp a chirurgilor sa le mai si explice tot pacientilor.

– Unii pacienti (tot mai in varsta) nu vor sa-l mai deranjeze pe doctorul ala “dragut si ocupat” cu problemele lor. De parca i-ar povesti banalitati, nu problemele lor de sanatate. Multi batrani au senzatia ca il tin ocupat din treaba lui pe doctor (desi “treaba” lui este chiar sa-i faca bine).

– Din ce am vazut pana acum, exista doctori si doctori, exista asistente si asistente. Pana acum n-am dat inca la practica peste asistente 100% nesimtite. Desi m-am plans de anumite lucruri pana acum, trebuie sa recunosc ca meseria si-o fac cat stiu si cat pot de bine majoritatea absoluta a asistentelor cu care am interactionat. Si ca exista multe asistente incredibil de bine pregatite in spitalele de stat, care-si fac meseria foarte bine. Cu toate acestea, cateva mici lucruri pot face o internare in spital un chin. Cand abia ai trecut printr-o operatie in care puteai muri, in care ti-au scos un organ sau o parte dintr-un organ,  sa tipe cineva la tine dintr-o prostie e extrem de enervant. Daca stai intr-o rezerva cu mai multi pacienti si dai peste 1-2 care sunt zgomotosi sau cu spiritul la pamant, te recuperezi ceva mai greu. Daca iti bate in cap un aparat de aer conditionat sau stai fix langa usa intr-o incapere de Terapie Intensiva, ajungi sa crezi ca ai fost “in iad”.

– In unele situatii, un spital foarte bine dotat, cu medici foarte buni si cu asistente ok poate sa fie suprasolicitat. Exemplul cel mai bun e Floreasca. La una din sectiile de Chirurgie pacientii stau in rezerve de cate 4-8 sau mai multe paturi, rezerve care in alte spitaluri sunt pentru 2, 4, maxim 6 paturi. Cand iti petreci recuperarea inghesuit ca o sardina intr-o camera in care e prea cald iarna si extraordinar de cald vara, parca n-ai nici un chef sa mai ajungi vreodata acolo.

Tot ce am notat cu ghilimele e luat din discutii cu pacienti, postoperatoriu.

Copyright poza: clipart.com

Medicina si cancerul

Primul studiu care a dovedit fara tagada legatura directa dintre fumat si cancer a fost facut pe doctori – in Anglia. La sfarsitul anilor ’40, nationalizarea Sanatatii a dus la crearea unui Registru al Medicilor din Anglia. Primeai licenta de doctor, trebuia sa te inscrii in Registru. Cand murea un doctor, intotdeauna era anuntat Registrul – cu cauza mortii inclusa. 2 doctori, Doll si Hill au trimis scrisori catre toti membrii Registrului Medicilor Englezi in 1951, in care-i rugau sa completeze un chestionar in care erau intrebati daca fumau sau nu si cat de multe tigari fumau. De fiecare data cand murea un doctor care a raspuns la chestionar, cei 2 se interesau de cauza mortii acestuia. Prima concluzie: in 29 de luni de la completarea chestionarelor, din cei 789 de medici morti, 36 au murit de cancer la plamani. Toti 36 erau fumatori. Studiul a continuat pana in 2001, concluziile lui fiind evidente:

– fumatul scade durata medie de viata cu pana la 10 ani

– mai mult de 50% dintre fumatori mor de o boala cauzata direct sau indirect de fumat.

[…]as cigarette consumption escalated into a national addiction, it became harder and harder to discern an association with cancer.[…] when a risk factor for a disease becomes so highly prevalent in a population, it paradoxically begins to disappear into the white noise of the background. […] If nearly all men smoked, and only some of them developed cancer, then how might one tease apart the statistical link between one and the other?
[…] In the 1920s, when Evarts Graham, the renowned surgeon in St. Louis who had pioneered the pneumonectomy (the resection of the lung to remove tumors), was asked whether tobacco smoking had caused the increased incidence oflung cancer, he countered dismissively, ”So has the use of nylon stockings.”

The Emperor of all Maladies – A biography of cancer, de Siddhartha Mukherjee

Citesc de cateva saptamani o carte excelenta. Daca as avea mai mult timp liber, as fi terminat-o de mult. Un indian cu licenta in Biologie (Stanford University), Doctorat in Imunologie la Oxford si apoi cu titlul Doctor in Medicina obtinut la Harvard Medical School s-a hotarat sa scrie o biografie a cancerului. O istorie a cancerului, de la cele mai vechi cazuri despre care s-au pastrat documente sau relatari scrise pana in ziua de azi.
Este o istorie in care citesti despre supozitii, superstitii, prostie, ingeniozitate, cruzime si mult noroc in diagnosticarea si tratamentul cancerului.

E incredibil cat de putine se stiau despre cancer acum nu mai mult de 30 de ani. Daca stau sa ma gandesc la faptul ca multi dintre profesorii care predau Medicina la facultati si-au format bazele cunostintelor medicale acum 30-40 de ani, e foarte posibil ca multor tineri studenti la Medicina sa li se predea de multe ori niste absurditati, de mult infirmate. Bine, e o supozitie argumentativa de-a mea, sper sa ma insel.
Oricum ar fi, mi se pare incredibil ca in randul tinerilor studenti/rezidenti/viitori doctori avem un procent important de fumatori inraiti.
Nu inteleg cum poti sa studiezi Medicina in secolul 21 si sa fii in continuare fumator de 1 pachet/zi.

Daca trecem peste faptul ca pana in anii ’80-90 multa lume din Romania nu stia sau nu credea ca e posibil sa existe vreo legatura intre fumat si diverse tipuri de cancer, in zilele noastre suntem bombardati zilnic cu mesaje de avertizare in privinta efectelor negative ale fumatului iar imagini care incearca sa genereze frica de efectele nocive ale fumatului sunt vizibile peste tot. Cu toate acestea, avem o gramada de fumatori in Romania. 45% dintre orasenii romani cu varsta peste 18 ani fumeaza minim 5 tigari pe zi. Daca tigarile ar fi mai ieftine, ar fuma mai mult.
”Romanii care se gandesc sa renunte la fumat, considera drept principal motiv costul tigarilor, in procent de 32% si secundar, in proportie de 31% motivele de sanatate.”

Ok, multi romani nu-si pretuiesc prea mult sanatatea. Dar si cei care ii vor trata sunt la fel? Cum poti sa vezi live cum arata un plaman de fumator si sa fumezi in continuare?

Dintre colegele mele de grupa, cam 50% sunt fumatoare. Dintre cele sub 30 de ani, procentul e aproape de 80%. In scoala, procentul e asemanator. Prin spitalele in care am facut practica, procentul de fumatori intre asistente mi s-a parut mai mic (pe undeva pe la 30%). Oricum e foarte mare, mai ales ca procentul asta era la fel si la cei de la chirurgie. Printre medicii specialisti/primari, parca procentul e ceva mai scazut. Dar printre rezidenti si studenti e jale.

This slideshow requires JavaScript.