“vrei sa te faci asistent medical?”

Incep sa ma cam satur de exclamatia asta care este jignitoare si denota un vag complex de superioritate de care sufera cel care o zice. Nu inteleg de ce tot romanul crede ca meseria asta este 1) usoara, 2) pentru prosti, 3) demna de mila sau 4) o combinatie dintre primele 3.
Ok, salariile sunt comparabile (sau mai mici) cu ale unui/unei gunoier/casier de supermarket/femeie de serviciu etc.
Dar trebuie sa faci (minim) 3 ani LUNGI de studii (asa cum or fi ele, grele-usoare) pentru a avea drept de practica. Trebuie sa dai un examen (nu foarte usor) la final. Ai destul de des viata unui om (sau mai multi) in mainile tale. In functie de unde lucrezi, ai de infruntat zilnic nesimtirea tipic romaneasca, mizeria, dispretul superiorilor samd (bine, astea le ‘infrunti’ peste tot in tara asta).
Toti tampitii se cred superiori in tara asta. Toti agramatii care habar n-au sa scrie corect in limba lor natala se gasesc sa echivaleze meseria asta cu ‘spalatul la fund al mosilor si babelor’. Toti prostalaii care au frecat menta 3-4 ani intr-o facultate (buna, rea) si acum ‘lucreaza’ (adica trimit 10 e-mailuri pline de greseli gramaticale, pierd vremea pe net, ies la 100 de tigari) considera ca jobul lor e mult mai bun decat al unui ‘amarat de asistent medical’.
Oricat de grea e viata lui, intotdeauna romanul (mediu) se va bucura cand va gasi un altul pe care-l sa-l creada inferior. Vai de capul nostru de natie de frustrati.

Evolutia profesionala sau Angajarile la romani (I)

Sau “De ce nu cred ca voi mai evolua mai mult in meseria pe care o fac de mai mult de 8 ani

Pe parcursul vietii ‘profesionale’, omul munceste pentru a fi platit si pentru eventualele beneficii pe care le aduce statutul de angajat (asigurare de sanatate, asigurari sociale in primul rand si apoi toate prostiile materiale pe care unii angajatori le ofera pentru ‘fidelizare’). Cum de la an la an viata e mai scumpa si nevoile adultului cresc pe masura ce creste in varsta, orice angajat normal spera ca ii va creste si salariul pe masura ce acumuleaza mai multe cunostinte, vechime, responsabilitati in meseria lui.

Ca or fi si oameni care se multumesc cu putin toata viata lor si gandesc “e mai bine sa ai un salariu mic decat sa n-ai nimic” nu neg. Dar oamenii aia nu au motiv, in opinia mea, sa se planga daca nu le ajung banii pentru a-si satisface anumite pofte sau nevoi. Te multumesti din start cu putini bani, atunci indura-ti soarta!

Revenind, daca vrei sa-ti creasca salariul, ar cam trebui sa inveti sa faci lucruri noi, sa iti creasca eficienta (viteza) cu care faci lucrurile simple (vechi) si in general sa te implici in munca ta. Sau cel putin asa iti impuie capul toate site-urile de recrutare, cartile, media, anturajul etc. Realitatea e ca, cu exceptia a 2-3 categorii de angajati foarte specializati (programatori, ingineri, consultanti financiari si domenii conexe), poti sa inveti tu toate tampeniile din lumea asta, sa te implici in toate porcariile posibile, sa iti pese de produsul finit al muncii tale de nu mai poti, sa inveti o limba-doua straine in plus, salariul in cel mai bun caz nu-ti scade. Sau daca-ti creste, creste cu cateva procente minuscule anual (daca ai noroc).

Negocierile salariale se fac in ultima vreme numai pe principiul “nu-ti place salariul de aici, pleaca, gasesc altul imediat care va primi MAI PUTIN”. Atunci pui mana si cauti. Site-uri de recrutare, cunoscuti, rude, oriunde poti gasi un job la care sa te pricepi si de unde sa speri ca vei primi mai multi bani pentru ceea ce stii sa faci foarte bine si unde vechimea si experienta ta sa fie respectate.

In domeniul meu, grafica pe calculator, salarii mari se ofera doar persoanelor foarte creative. Nu conteaza ca ei nu prea accepta sa faca si treaba mai exacta pe care grafica pe calculator o cere (pre-press, comunicare cu tipografia, paginare exacta etc.). Sunt pusi sa faca si lucrurile pe care pana acum cativa ani refuzau sa le faca (sau nu se astepta nimeni sa le faca) si li se tranteste eternul “nu-ti convine, pleaca”. Asta ma lasa pe mine, sarmanul grafician cu minte ordonata, rationala si mai putin creativa… pe dinafara.

Singurele firme care mai ofera salarii relativ mari (pentru Romania) in domeniul meu – graficienilor (DTP) sunt ori agentiile mari de publicitate, ori multinationalele. La multinationale exista o sumedenie de destepti prin departamentele de HR care pun niste cerinte tampite (ei cauta un grafician, dar pun filtre de experienta in ‘marketing’ sau ‘IT/Software’. Ca sa nu vorbim ca ei cer niste lucruri total rupte de realitatea din piata: experienta peste 4-6 ani si diploma de studii superioare in domeniu – cand majoritatea absoluta a graficienilor cu experienta din piata nu au studii in domeniu (graficieni, nu creativi/arti). Cat despre agentiile de publicitate mari – acolo nu se intra decat prin cunostinte (sau pile). Pe langa ca nu isi pun niciodata anunturi pe site-urile de joburi, angajarea se face numai si numai prin word-of-mouth. NU stii pe nimeni, nu o sa te angajeze o agentie de publicitate gen Ogilvy.

Cam atat pentru azi, urmeaza sa povestesc si cateva din experientele mele placute la angajari.

De ce?

Sunt convins ca ceea ce stiu foarte bine sa fac (8 ani jumatate nu am frecat menta, chiar am invatat multe lucruri) va fi inlocuit de mici automatizari introduse in toate programele de grafica. Nimeni nu va mai avea nevoie de graficieni ‘cu experienta’ cand un mic trepadus va putea face aproape acelasi lucru, dar fara sa aiba asteptari salariale prea mari (ca de, e la inceput). Nu conteaza ca trepadusul mai greseste (de, e incepator). Nu conteaza ca trepadusul va dori si el mai multi bani in cativa ani. E simplu de inlocuit.

Ce meserie sa incep sa invat la 28 de ani si care sa aiba totusi un viitor si peste 10 ani? Programare? Nu mi-a placut in liceu, nu o sa-mi placa de-acum inainte. Contabilitate? Ha! O meserie in care ar trebui sa predau ceva altora? Educatia se duce de rapa peste tot in lume si oricum nu am spirit de educator. Inginer? Nu mi-a placut fizica, 4 ani nu rezist la Politehnica oricum. Arhitectura? E plina piata de arhitecti sarmani (si de unii bogati, dar aia sunt mai putini). Constructii? Iarasi fizica. Medicina? Ar fi foarte mult de invatat (nu e o problema), dar cel mai important: 6 ani de facultate + 5 de rezidentiat in care va trebui sa traiesc aproape fara nici un venit. Cand as termina rezidentiatul as avea aproape 40 de ani. De trait cand o sa mai traiesc, la 60 de ani? Parca medicina as vrea s-o profesez. Ca un ipohondru care se respecta, am trecut prin o sumedenie de spitale si clinici din tara. In majoritatea cazurilor era vorba de boli reale. Dar in aproape toate cazurile am ramas cu un gust amar din interactiunea cu sistemul nostru medical. Oare as putea fi Asistent Medical?

De ce Asistent Medical? Probleme medicale au si vor avea intotdeauna oamenii. In Romania  nu se castiga mai nimic cu meseria asta (1100 lei salariu de incadrare la un spital mare in Bucuresti). Dar e plin internetul de oferte de joburi (bine-platite) in Europa de Vest pentru asistenti medicali romani. Am o motivatie nepotrivita pentru aceasta meserie? Posibil. Dar cine invata sa faca ceva fara a-si dori sa poata duce un trai decent?

Asa ca am 3 ani de invatat si in timpul asta trebuie sa sper ca ma voi descurca cu banii. 3 ani in care trebuie sa fac tot posibilul sa invat cat mai multe lucruri noi. 3 ani in care trebuie sa nu disper. 3 ani in care trebuie sa-mi dau seama ca vreau si ca pot face foarte bine meseria asta. Alta meserie pe care as invata-o ca sa nu-mi fie de folos vreodata ar fi prea mult.

Ma intreb ce voi crede si voi spune peste 3 ani de zile, la finalul scolii si inceputul (teoretic) profesarii noii mele meserii. Macar voi sti sigur ce credeam la inceputul scolii!