Cum faci “Revalidation” ca Asistent medical in Anglia

Spre deosebire de Romania, in UK, pentru a-ti pastra dreptul de-a munci ca Asistent Medical, NU trebuie sa faci anual dovada ca ai strans un numar de credite EMC.

Pentru a-ti pastra inregistrarea la NMC in UK, o data la 3 ani trebuie sa faci ceea ce se numeste aici “Revalidation“.

revalidation

La maxim 36 de luni de la momentul in care ai primit PIN-ul trebuie sa completezi on-line un formular cu mai multe optiuni in care declari ca ai indeplinit toate conditiile pe care le cere NMC-ul pentru a-ti pastra dreptul de practica.

E important de mentionat faptul ca procesul de Revalidation nu evalueaza capacitatea de-a profesa ca Asistent Medical, ci pur si simplu verifica daca: asistentul medical a lucrat un numar minim de ore in ultimii 3 ani, a facut educatie medicala continua (Continuing Professional Development = CPD), a primit feedback pentru munca depusa si s-a gandit (“a reflectat”) la munca sa. Si ca totul a fost facut in timp ce a fost/este protejat de o asigurare de malpraxis (“Indemnity“). Si ca nu ai probleme de sanatate/caracter.
Ca multe alte lucruri din Anglia, e vorba de un exercitiu in a bifa casute intr-un checklist. Pana si hartiile pe care ar trebui sa le pastrezi ca dovada… pot sa nu existe, atata timp cat o persoana e dispusa sa spuna ca a avut discutia cu tine si “totul e ok”.

NMC-ul are un ghid exhaustiv in engleza si un site foarte bun pentru descrierea fiecarei etape. Nu fac decat sa prezint o varianta simplificata si comprimata a informatiilor de la ei – si cum am facut eu tot.

Pentru a simplifica procesul dar si pentru a se asigura ca nu trebuie sa faca prea multa munca, NMC-ul a delegat munca de verificare propriu-zisa pe niste persoane numite “Confirmer“.
Este recomandat ca acest Confirmer sa fie Line Manager-ul asistentului medical, dar nu obligatoriu. Poate fi alt asistent medical sau un alt profesionist din domeniul medical (lista de posibile meserii pentru un Confirmer).

NMC-ul recomanda sa strangi un portofoliu cu toate hartiile care atesta efectuarea fiecarui pas necesar pentru Revalidation si ofera si fisiere-exemplu pentru fiecare dintre ele. Cu portofoliul completat te duci la Confirmer, ai o discutie (la mine a durat fix 10 minute), Confirmer-ul completeaza 2 hartii si iti confirma faptul ca e dispus sa fie contactat ulterior de NMC DACA va fi nevoie.
NMC-ul verifica fizic doar un numar limitat de Revalidations anual. Verificarea lor inseamna ca vor cere copii ale hartiilor completate de tine plus dovezile atasate. Daca zici ca ai lucrat 3 ani la un spital, vor cere adresa spitalului si eventual o hartie de la HR care sa ateste asta.

Eniuei. Pasii pe scurt (Atentie: FARA date care pot identifica o persoana in formulare):

Dovada efectuarii numarului minim de ore de practica in ultimii 3 ani. Template aici.
Ei vor sa lucrezi minim 450 ore in 3 ani. La 37,5 ore pe saptamana (contractul standard in UK), asta inseamna ca trebuie sa lucrezi minim 12 saptamani (3 luni) in 3 ani. Simplu. Pentru portofoliu ceri o hartie de la HR-ul de unde lucrezi, pe care sa scrie cate ore lucrezi pe saptamana si in ce perioada ai fost angajat(a) la ei. Completezi template-ul. Job done.

35 ore de Educatie Profesionala Continua (CPD). Template aici.
Minim 20 ore trebuie sa fie de tip “participativ”, adica sa fi fost un training/seminar cu prezenta fizica undeva.
Numarul de activitati care pot fi clasificate drept CPD e foarte mare. Practic, orice training pentru care ai un certificat de completare poate fi trecut aici. Cursurile din induction pot fi trecute aici. Cursurile obligatorii la angajarea intr-un trust NHS pot fi trecute aici. Cursuri de BLS. Module de facultate. Mentorship. Vizite de practica in alta unitate medicala.
1 zi de cursuri totalizeaza aici (de regula) 7,5 ore. 3 zile din astea si gata orele minime. Daca chiar nu ai alte idei, adaugi niste “on-line research” si ai strans 35 ore.
Daca as sta sa numar fiecare training si cursuri obligatorii sau recomandate din ultimii 2 ani si jumatate, as avea cam 100 ore. Daca adaug si modulele de universitate pe care le-am facut deja, as ajunge la cateva sute. Se strang rapid orele de CPD.

5 x Feedback pentru munca facuta. Template aici.
Feedback-ul poate fi scris sau verbal. Poate fi de la colegi sau pacienti. NU poate fi de la familia ta. Poate fi din PPR (personal performance review) – care e obligatoriu anual. Poate fi din plangeri. Poate fi din review-uri ale unor incidente.
Eu am avut 4 e-mailuri de la 4 colegi diferiti, plus un feedback verbal de la un manager. Suficient.

5 Reflectii despre munca proprie. Template aici. Exemplu aici (p. 10).
Scurte povestiri despre 5 evenimente din practica proprie din ultimii 3 ani. Nu trebuie sa fie lungi. Trebuie sa cuprinda minim 4 parti: o scurta descriere, ce s-a invatat din eveniment, cum ti-ai schimbat meseria dupa asta si cum e relevant asta pentru NMC Code (pentru cel putin una din temele: Prioritise people – Practise effectively – Preserve safety – Promote professionalism and trust).
Un exemplu simplificat (adaugi cateva propozitii in plus si gata):
Ce s-a intamplat cand mi-a murit primul pacient in grija mea.
Am vazut cum reactioneaza diferiti oameni la un eveniment dramatic si cum, desi am lucrat impreuna ca o echipa, nu am reusit sa oprim un eveniment inevitabil.
Am invatat sa nu ma feresc de la a avea o discutie clara despre optiunile pentru finalul vietii unui pacient.
Evenimentul era relevant pentru Cod pentru ca era vorba despre Prioritising people, Practising effectively and Promoting professionalism.
Aici mi-a fost foarte usor pentru ca am folosit niste reflective pieces pe care le facusem deja pentru facultate. Dar nu ar trebui sa fie prea complicat pentru orice om a muncit ca asistent medical – sunt nenumarate lucruri pe care le poti povesti (FARA A FOLOSI ORICE FEL DE INFORMATII CONFIDENTIALE).

O discutie-reflectie cu un alt Asistent Medical, preferabil cu un Confirmer. Formular (obligatoriu) aici.
Discutia e simpla, trebuie sa aiba o concluzie si gata.

Partea de “Sanatate si Caracter” e doar o bifare/semnare a partii din formularul on-line de la final, in care declari ca nu ai fost condamnat/avertizat pentru vreo infractiune si ca nu ai fost investigat/suspendat pentru vreo problema legata de meseria de Asistent Medical.

Partea de asigurare de malpraxis (“Indemnity”) e din nou o bifare/semnare a unei fraze care spune ca ai profesat/vei profesa doar daca vei fi acoperit de o asigurare de malpraxis. Daca esti angajat de un spital, spitalul plateste asta pentru tine. Daca lucrezi ca agency – trebuie sa te ocupi de asta, inregistrandu-te cu un sindicat (de exemplu: Unison sau RCN).

Confirmarea este un ultim formular pe care Confirmer-ul il va completa, dovada faptului ca ai avut discutia de Revalidare si toate hartiile sunt in regula.

Cu 60 zile inainte de aniversarea zilei cand ai aparut pe site-ul NMC ca Registered, atata timp cat ai un cont on-line la NMC vei primi un e-mail cu linkul catre formularul de revalidare. Completezi formularul, platesti taxa pentru apartenenta la NMC pentru anul viitor si gata, in 3 zile esti “revalidated”.

Discutia de confirmare trebuie sa aiba loc in ultimul an din cei 3, nu neaparat la final. Cum eu voi pleca inainte de-a se implini 3 ani de la inregistrarea mea la NMC, discutia am avut-o saptamana trecuta.

E mult mai simplu decat pare la prima vedere.

Povestiri despre procesul de recrutare ca Asistent Medical in Anglia (3)

Matematica unei alegeri.

Asa cum am mai spus, am pornit cu niste idei de baza: vreau sa merg sa lucrez in spital, preferabil intr-o sectie de chirurgie, prefer sa fie in sud (desi stiu ca viata e mai scumpa in sud) si prefer sa fie un spital maricel (automat, intr-un oras cu minim 100.000 locuitori).

In momentul de fata am 3 oferte de angajare de la 3 spitale diferite. Toate 3 indeplinesc TOATE conditiile de mai sus, cu mentiunea ca unul dintre ele imi ofera un salariu de baza un pic mai mare decat minimul actual de band 5. Explicatie pentru band-urile de salarizare in NHS aici.

Acum trebuie sa aleg. Mi-am elaborat niste criterii de departajare:

• Costul estimat al chiriei

Toate cele 3 spitale imi ofera cazare subventionata in primele luni (cu variatii in suma pe care mi-o cer sau nu). Dar nu vreau sa stau in conditii de camin mai mult decat e necesar si nici n-am de gand sa plec in Anglia ca sa fac flat-share. Nu mai am 20 de ani, vreau sa ma intorc in apartamentul meu, nu in camin.

E relativ dificil sa iti dai seama cat vei plati, mai ales daca nu ai mai trait in Anglia. Dar pot aproxima anumite lucruri. Am folosit pentru toate cele 3 orase zoopla, rightmove si primelocation, am selectat 1 bedroom appartment, am inceput de la lowest price, am exclus “room to rent” (deci flat-share) si m-am uitat la preturile primelor 50-100 de proprietati.

D4NT09 Council Tax bill 2013/2014 for property dwelling band F with 25% discount for sole adult resident

La asta adaugi council tax rate. Majoritatea consiliilor locale isi pun informatiile despre council tax pe bands (A-H, low to high) pe internet. Gasesti “your local council’s website” prin site-ul acesta. Council tax-ul are o valoare anuala, te poti astepta s-o platesti in 10 sau 12 rate lunare (daca inteleg eu bine). Unele primarii ofera discount pentru plata intreaga. Daca stai singur, poti cere un “single adult discount” de 25% din valoare. Valoarea band-urilor e setata in functie de valoarea spatiului locativ. Daca stai intr-o casa mai scumpa, vei plati taxe mai mari. Deci daca inchiriezi un apartament stralucitor si nou, e posibil sa platesti taxa band D, E (sau mai mult, daca stai intr-un oras scump). Valoarea medie pentru UK pentru band C sau D (deci pentru spatii locative care sunt evaluate pana in 88.000 lire) ar fi 1127 – 1270 lire pe an. Daca vrei sa verifici direct valoarea council tax-ului pentru o adresa specifica (sau cod postal) poti folosi site-ul asta

Stiu ca nu e obligatoriu sa gasesc chirie neaparat intr-o cladire de band D, dar m-am gandit s-o iau pe asta ca referinta plauzibila.

Ce am gasit?

Orasul 1 (cel mai scump, cu spitalul cel mai faimos):  1566 lire band D council Tax; chirie medie pentru un apartament cu 1 camera/studio: incepe de la 700 lire/luna, apartamentele acceptabile apar pe la 800 lire/luna. Deh, oras cu universitate faimoasa, plin de “room to let” la 450-500 lire/luna. Daca nu vreau sa imi cheltuiesc tot salariul pe chirie, taxe, utilitati si mancare, ar trebui sa stau la 20 mile sau mai mult de oras (pentru a scadea chiria spre 500-600 lire). Asta inseamna ca ar trebui sa accept ca inainte de o tura de 12,5 ore sa mai pierd inca 1 ora pe drumuri (si inca una la intoarcere).

Orasul 2: 1544 band D council Tax; chirie medie pentru un apartament cu 1 camera/studio: in jur de 600-650 lire/luna

Orasul 3: 1475 lire band D council Tax; chirie medie pentru un apartament cu 1 camera/studio: in jur de 500 – 550 lire/luna

La asta se adauga (in functie de contractul de chirie) costuri cu curentul electric, gazele si apa (unii proprietari includ apa, altii apa si curentul – cu o recalculare la final de an).

Plus internet (care e al naibii de scump si mai prost ca-n Romania). Alte elemente de cost al vietii sunt comparabile (abonamentul lunar pe mijloacele de transport in comun e comparabil). Numbeo zice ca in orasul 1 mancarea (“in oras“) ar fi mai scumpa. La fel si alte lucruri (cum ar fi abonamentul la sala, de ex.).

Oricum, ideea e ca, daca adaugi si mancarea si transportul, 2 treimi din salariul tau se duc foarte repede. Mai repede (si mai mult de 2/3) in orasul 1. 🙂

• Cat de repede pot incepe munca (daca nu am probleme cu PIN-ul).

Spital 1: sfarsitul lui ianuarie

Spital 2: decembrie (probabil)

Spital 3: mijlocul lui ianuarie

• Accesul la aeroporturi internationale sau la transport catre Europa

Daca tot o sa am 27 de zile de concediu pe an (+ aproximativ 8 zile de sarbatori publice), macar sa stiu ca nu trebuie sa stau doar in Anglia cea ploioasa.

Orasele 1 si 2 au aeroporturi internationale, cel din orasul 2 are un numar respectabil de zboruri catre Europa (nu si Romania), cel din orasul 1 e mic (majoritar chartere zboara de aici). Orasul 3 nu are aeroport, impreuna cu orasul 1 e aproape de London Stansted (si la aproximativ 1 ora jumatate de Heathrow). Orasul 2 are 2 alte aeroporturi internationale la sub 2 ore distanta (nici unul nu zboara direct catre Bucuresti).

Din orasele 1 si 3 pot ajunge in Paris sau Bruxelles in aproximativ 3 ore (+ asteptare) cu 2 trenuri.

• Perioada de proba

Ok, nu e chiar proba. Fiecare spital are politica sa pentru proaspetii angajati (fie din UK, fie din afara tarii). Un exemplu usor de urmarit am gasit aici.

Cand ajungi ai 1-2 saptamani (platite) de “induction” Corporate/Nursing and Midwifery/Local. In care (in mod normal) trebuie sa intelegi cum functioneaza spitalul, ierarhiile, primesti (acces la) anumite ghiduri si ti se spune ce poti sa faci pentru a-ti usura viata in primele luni in UK.

Apoi urmeaza o perioada de perceptorship, in care esti supernumerary. Adica ai o persoana care este responsabila pentru activitatile tale o perioada de timp si o urmaresti (shadow) in timpul turelor sale. Deschizi ochii mari si vezi ce e de facut si cum se face totul (charting, interactiune cu pacientii, reguli interne nescrise). Dupa o perioada minima de genul asta, poti fi incadrat direct in cadrul unei sectii – in rotatia de ture.

E evident ca aceste perioade sunt facute pentru a te proteja pe tine si pentru a-i feri de pacienti de cine stie ce poama. Dar oricat de utile sunt, nu-ti doresti sa lucrezi PREA multa vreme asa. Asta era una dintre intrebarile mele de la interviu: “cat dureaza perioada de perceptorship si cand pot primi si ture suplimentare”. Turele suplimentare sunt platite sensibil mai bine in NHS, in situatia in care baza e de 37,5 ore pe saptamana (in 3 zile x 12,5 ore), nu vad de ce nu mi-as dori ture suplimentare.

Ei bine, spitalul 1 mi-a zis clar ca minim 3 luni nu o sa fiu eligibil pentru ore suplimentare, spitalele 2 si 3 au zis ca depinde de cat de bine ma voi descurca si cum ma voi adapta (dar ca ar fi posibil si mai devreme). Mai bine decat nimic.

• Spitalul sa fie considerat “mai bun”.

Anumite spitale au anumite avantaje. Centre universitare, centre regionale de A&E, centre de transplant, cel mai bun spital de cardiologie din UK samd.

NHS-ul incearca sa faca un fel de ratings, in care ia in considerare mai multe date statistice. Printre ele si review-ul facut de Care Quality Commission (e mai bine ca spitalul respectiv sa NU fi fost inspectat, sincer).

In principiu, nu prea vrei sa lucrezi la un spital considerat “inadequate”. Nu?

Ca incepator, nu stiu cat de multa relevanta are in ce spital incepi. In general, atata timp cat nu deprinzi obiceiuri proaste, cred nu conteaza foarte mult ca incepi la Johns Hopkins sau la Spitalul X din nu-stiu-care tara. Desigur, arata mai bine pe CV pentru viitor, dar nu e foarte relevant.

Ei bine, dupa ce am scris toata porcaria asta, stiu ca pana saptamana viitoare ar cam trebui sa iau o decizie.

Si nu e deloc usor.

Povestiri despre procesul de recrutare ca Asistent Medical in Anglia (2)

Cuvant inainteprima parte mi-a fost descrisa drept “frustrarile unuia care vrea prea multe“. Descrierea e (poate) corecta. Daca te deranjeaza sa citesti asa ceva, exista un buton magic in browserul tau, cu un x (pe fundal rosu). Apasa-l cu incredere!

Sa revin. Acest post se va axa mai mult pe interviul final si pe actele pe care ti le cere spitalul inainte de-a te angaja.

Am mai mentionat faptul ca din anul 1 si pana acum, dintre toti colegii pe care i-am avut in cele 3 clase (in fiecare an clasa in care am fost a fost comasata cu alte clase, deci am avut colegi noi), m-am inteles mai bine cu 2 fete. Am facut si practica impreuna (mai putin in anul 3, cand am facut mai mult singur), am fost si prin proiectele suplimentare ale scolii (schimburile de experienta in alte tari), mai discutam ocazional despre cum ar fi sa lucrezi in afara. A fost logic sa ne depunem impreuna candidatura la mai multe oferte de munca in Anglia. Am pornit la drum cu 2 idei de baza: toti 3 vroiam sa lucram in spital cat mai repede – dar acceptam sa muncim fie intr-un Nursing Home temporar (daca nu gaseam altceva), fie ca infirmieri (Healthcare Asistant sau Carer pe scurt) – si toti vroiam sa lucram in Sud (pe cat posibil, aproape de Londra) – din motive diferite.

Surprinzator, dar nu e mai complicat sa fii invitat la interviuri ca grup de 3 (fata de 1 singur). Ba chiar la oferte pentru Nursing Homes erau mult mai bucurosi de “more applicants”. La primul interviu fata in fata am fost toti 3, am primit toti 3 oferta de angajare. Atata doar ca toti 3 de fapt am venit la primul interviu ca sa avem un back-up, aveam deja promise alte interviuri in spitaluri mai bune. Dupa… am vazut ca, de fapt, exista si dezavantaje in a merge cate 3 la interviuri prin agentii. De unde toti 3 am intrebat si ni s-a spus (chiar si in scris) ca nu e nici o problema daca venim la primul interviu si apoi la un al doilea, la un spital mai bun (mai mare, mai bine pozitionat si in orice top al spitalelor din Anglia situat in pozitii fruntase) – dupa interviu brusc ne-au zis altceva. Ca suntem 3, ca nu putem sa facem asta, ca ii facem pe ei sa pice prost in fata angajatorului. Cand i-am intrebat de ce nu ne-au spus asta de la inceput, atunci mergeam la un singur interviu (cel ulterior) si gata… n-au mai zis nimic.

Oricum, pentru a finaliza procesul de recrutare, dupa ce primesti oferta de angajare, agentia trebuie sa te contacteze sa-ti mai ceara niste acte. Pentru spitale, asta inseamna (in general) 2 dovezi ale identitatii (carte de identitate + pasaport/carnet/certificat de nastere), 2 dovezi de domiciliu = ale faptului ca locuiesti unde zici ca locuiesti (o factura de utilitati care NU e de telefon, o chitanta de intretinere, un extras de cont bancar, o dovada de atestarea domiciliului de la evidenta populatiei – info si costuri aici, in Bucuresti se ia de la DEPAB -), certificatul de casatorie (DOAR DACA persoana si-a schimbat numele la casatorie, la mine nu a fost nevoie), dovezi ale vaccinarilor facute pana acum (eu am primit un formular in engleza de completat de medicul de familie + mi s-a cerut si fisa de vaccinari in romana atasata acestei foi), cel putin 2 recomandari de la profesori/supraveghetori din spital (prima agentie ne-a cerut PATRU recomandari: 1 “academica” de la 1 profesor, 2 “clinice” de la asistente-sefe/doctori din spitalele unde am facut practica + 1 de la 1 doctor/profesor care sa ateste “caracterul“).

Pot exista si alte hartii sau formulare de completat (declaratii pe propria raspundere, cereri pentru uniforme etc.). La asta se adauga o copie xerox (+ o traducere in engleza) dupa diploma de absolvire, cazierul judiciar si adeverinta de “clinic sanatos” de la medicul de familie. Asa cum ziceam in ghidul meu pentru obtinerea PIN-ului, e important sa iti scanezi si pastrezi TOATE actele traduse inainte de-a le trimite (sau macar sa ceri o copie atunci cand sunt eliberate de traducator). Aceasta lista de acte e variabila. Unii angajatori vor mai putine hartii, altii vor mai multe.

Recomandarile astea pot fi problematice. Mie mi-au dat niste formulare pe care trebuie sa le duc la persoanele respective, sa fie semnate si stampilate, sa adauge niste adrese de e-mail/numere de contact si apoi sa le trimit eu scanate catre agentie. Colegele mele au primit un formular de completat cu adresele de e-mail, numele si numar de telefon al persoanelor, urmand sa fie contactate de agentie, care le trimitea formularele persoanelor direct, care trebuiau sa le printeze, completeze, semneze si apoi scaneze si retrimita. O chestie un pic dificila, daca stai sa te gandesti ca e foarte greu sa obtii o recomandare semnata si stampilata de la oricine dintr-un spital in limba romana, d-apoi sa aiba e-mail, sa vorbeasca engleza, sa printeze, completeze si scaneze si trimita inapoi. Dupa parlamentari cu agentia, colegele au rezolvat ducandu-se personal la persoana din spital si luand semnatura si stampila pe formulare. Din fericire, avem si o profesoara dispusa sa ne ajute, care a facut si singura treaba asta. Unele formulare mentioneaza ca e ok “fara stampila” daca vine recomandarea de pe adresa oficiala a persoanei (adica adresa oficiala de la scoala/spital). Oricum, e inutil sa mai mentionez ca e destul important sa-ti pastrezi o relatie ok cu niste persoane din timpul scolii/practicii in spitale, nu?

Bun, revin. Cum au reactionat colegele mele la faptul ca prima agentie ne-a promis ceva si ne-a oferit altceva? Dupa multe parlamentari, agentia le-a programat pe ele 2 la un alt interviu, cu un spital de pe langa Londra (interviu pe care l-au luat) si pe mine la spitalul dorit de la inceput (interviu pentru care ar trebui sa mai astept). Dar nu ne-au mai trimis (asa cum promisesera) un draft de contract pentru primul spital. Drept urmare, ele s-au apucat sa isi depuna candidatura la orice oferta era de prin zona Londrei. Iar eu? Eu am luat legatura cu alta agentie pentru o oferta care parea interesanta, am fost la interviu, l-am luat si astept.

Asa au ajuns ele sa mai mearga SI la un interviu pentru un spital din Londra, pe care l-a luat doar una dintre ele (singura dintr-un grup de 17 invitati la interviu). A doua a mai avut si 2 interviuri pe skype, care au fost mai simple decat cele fata in fata – in urma carora a primit si ea o oferta de la un spital din Londra. Eu raman cu oferta primita de la al doilea spital, astept interviul pentru spitalul care ma interesa de la inceput si vad ce se mai intampla. Si asa am plecat 3 la razboi si ne-am risipit care-ncotro.

O fi bine, o fi rau? Nu stiu. Stiu ca, in caz ca totul decurge ok mai departe, macar vom avea ceva cu care sa comparam relativ corect – si o (posibila) alternativa de angajare, daca unul dintre noi nu va fi multumit de ce gaseste unde ajunge.

Strangand toate informatiile de pana acum, pot descrie din mai multe experiente cam in ce consta un interviu pentru un post in Anglia:

  • se va incepe cu un test de conversie, rata de administrare si administrare (g-mg-mcg, L-ml, mg/ml, ml/h), test care POATE fi grila (sau combinatie grila/raspuns simplu) si POATE avea si intrebari de genul “ai un pacient cu bradicardie, trebuie sa-i administrezi digoxin, CE VERIFICI?” sau “ai de administrat 5 mg de medicament, medicamentul vine in fiole de 5 ml, de 3 mg/5 ml, cat medicament tragi in seringa si ce faci cu fiolele ulterior” (ambele sunt intrebari din testul meu, aveam calculator + erau tip grila). Testul asta e eliminator, adica, de gresesti (la primul interviu nu aveam voie nici o greseala, la al doilea max 2, la testul colegelor max 1) esti invitat afara. La interviul mentionat mai sus (doar una dintre colegele mele l-a luat din 17 candidati), cam 10 au picat testul asta, doar restul au trecut la interviul fata-n-fata. Cum au picat un test atat de simplu… nu stiu. Cum nimeni nu se uita in meniul site-ului meu (desi am pus acolo linkurile), ofer 2 linkuri foarte utile pentru intrebari de dozaj, transformare, administrare: testandcalc si dosagehelp. Si nu uita daca ti se cere DROP RATE: Clear: 20 drops/ml Blood: 15 drops/ml Paediatric: 60 drops/ml
  • vor exista niste intrebari simple, ca sa vada cata engleza stii – de genul “ce ai facut in practica, unde ai facut practica, ce iti place la meseria asta, spune-mi ceva de care esti mandru ca ai facut in acesti ani, cum ai reactionat intr-o situatie stresanta”
  • apoi vei avea intrebari generale, ca sa-si faca o idee despre cum ai reactiona in anumite situatii: “un coleg nu se poarta ok cu un pacient sau un apartinator, ce faci? un pacient sau un apartinator se plang de un coleg sau de tine, ce faci? un doctor/superior iti cere sa faci ceva ce n-ai mai facut sau nu stii sa faci, ce faci? un coleg e obosit si singur pe tura, tu iti predai tura, ce faci? un coleg isi face constant munca incomplet, iti lasa tura fara sa-si completeze hartiile, fara sa schimbe/arunce perfuzii etc. ce faci?”
  • in functie de cat de mult vor sa respecte niste principii la angajare, apoi pot urma (sau nu) niste variante: la primul interviu ni s-a dat o foaie standard de predare de tura, cu starea unei paciente. Ce ii faci? La al doilea am primit un caz clinic (pacient cu COPD, internat, SpO2 atat, puls atat, BP atat, BM atat, temperatura atat, RR atat) – ce ii faci? Colegele mele au avut o cerinta sa faca un Care Plan pentru un pacient (boala la alegere) de la internare, pentru 1-2 zile. Cam astea sunt intrebarile standard. A, da, tineti minte ca englezii folosesc BM (Blood glucose Measurement), nu BG pentru glicemie si mmol/L pentru a o exprima, nu mg/dL. Pentru a schimba mental valoarea – inmultesti valoarea “englezeasca” cu 18! Hipoglicemie – de la 3,9 mmol/L (70 mg/dL) in jos, de la 2,8 mmol/L (50 mg/dL) e f. grav.
  • in cazul celui mai dificil interviu de pana acum, au mai existat niste adaugiri: ti se da o foaie a pacientului, esti pus sa o completezi cu datele pe care ti le spune un intervievator; a existat o simulare a unui caz clinic, in care un intervievator e pacientul (cu un istoric si simptomatologie) – cum il calmezi, cum il ajuti, ce ii faci. E de mentionat ca una din colegele mele a picat aici, pe motiv de “manifested lack of empathy, did not touch the patient to confort him“.
  • apoi exista si o portiune de “ask us anything” – in care eu pun o intrebare standard “cum va fi o zi de munca la voi”, una in care le spun ceva despre spital “how did you manage to achieve so low a number of nosocomial infections” (sau ce informatii gasesti despre ei) sau, daca nu, ceva care sa arate ca sunt curios “aveti vreo procedura standard in spital pentru a evita pressure ulcers?”. Apoi poti intreba despre cum e perioada de induction la ei in spital, contract, training si, eventual, daca orele suplimentare sunt platite in plus si cu cat (asa poti afla niste informatii suplimentare despre salariu fata de cele generice, din anuntul de angajare).

In afara de interviul final, intotdeauna vor exista interviuri pregatitoare cu un recrutor de la agentie. Daca au angajati romani, vor fi in romana si engleza, daca nu, vor fi 100% in engleza. Daca sunt agentii mai mari, iti vor oferi diverse documente cu informatii pregatitoare (despre spital, proceduri si anumite chestii despre ingrijirea pacientilor – informatii pe care daca le stii nu ar trebui sa ai vreo problema la interviu). Oricum, interesul agentiilor e sa iei interviul, deci mai toti te vor pregati intr-un fel sau altul.

Ulterior, asteptarea te omoara. Unii iti dau feedback imediat “very well, we look forward to seeing you work with us“, altii te tin cateva ore pana sa-ti raspunda. Depinde. Apoi astepti sa te contacteze agentia, sa-ti ceara actele. Apoi astepti sa primesti ori un draft de contract, ori contractul, ca sa-l studiezi inainte de-a semna. Si-n tot acest timp mai astepti si PIN-ul (depinde de ce ai facut sau n-ai facut pana acum) de la NMC.

Eu am primit pana acum ca termen “realist” ianuarie 2016 pentru prima zi de munca. Colegele mele au primit “sfarsitul lui octombrie” la ambele oferte. Cum sunt doar estimari, nu comentez nimic pana la urmatorul post pe tema asta, care sper ca va avea cateva informatii despre prima saptamana a lor de munca 🙂

Toata viata mea am avut de luptat la interviuri cu multi contracandidati pentru 1 post. Trebuie sa recunosc ca imi place mica razbunare pe care o obtin in situatia actuala, cand angajatorii se lupta oarecum pentru angajati.

Povestiri despre procesul de recrutare ca asistent medical in Europa

Asa cum povesteam imediat dupa examen (adica cu o luna in urma), am avut primul interviu la doar 2 zile dupa ultimul examen si am primit o oferta de angajare de atunci.

nursing job

Atata doar ca, fiind un roman care nu prea stie sa se multumeasca cu putin (chit ca acel putin ar trebui sa-i fie suficient), am continuat sa caut oferte intre timp.
Oricum trebuie sa mai astept minim 30 de zile de azi (cand imi pleaca plicul) pana voi primi dreptul de munca in Anglia. Asta pentru ca abia saptamana trecuta ne-a eliberat scoala ultimele acte, fara de care nu puteam trimite dosarul la Nursing and Midwifery Council din UK (un fel de OAMR britanic). Acte pentru care ne-a taxat la sange, ca sa tinem minte ca am fost si vom ramane niste fraieri de muls pentru ei, in nici un caz “parteneri pentru sanatate“.

Edit: Varianta pe scurt:

  • oriunde pleci, iti trebuie recunoasterea studiilor si obtinerea unui certificat echivalent cu cel de la OAMR-ul nostru. Pentru Anglia am descris procesul aici.
  • poti pleca de capul tau sau prin agentie. Din experienta proprie, prin agentie esti mai usor bagat in seama de spitale. Dar orice e posibil. Mi-am asumat plecarea prin agentie, asta nu inseamna ca imi si place de nu mai pot.
  • In UK in general pleci in spitalele de stat (care apartin de cate un trust NHS – sistemul public de sanatate), ori in azile de batrani (Nursing Home). Dar exista nuante (spitale mari, clinici, munca prin subcontractare). “NHS vs. NH” e o comparatie incorecta oricum. Pentru ca in Romania nu lucrezi “in azil sau in Sistemul Public de Sanatate”.
  • Din experientele colegelor mele din generatiile precedente sau ale altor asistente medicale (prietene de familie), eu consider ca in spital va fi mult mai bine pentru mine. Motivele mele PROPRII sunt: mai putini pacienti (de la maxim 40/tura in azil la maxim 15 in spital), supervizare mai stricta (ceea ce la inceput e binevenita), probleme mai mici cu numarul de colegi, orarul teoretic mai relaxat (37,5 h/sapt vs. 38-40-42 in azil – asta depinde de contractul primit), oportunitati mai multe pentru a invata lucruri suplimentare, cazuistica mai bogata, mult mai putini oameni suferinzi de dementa, orele suplimentare platite (in functie de contract, totusi) la un rate de regula mai bun decat orice salariu orar din azile. Desigur, unii vor gasi avantaje si in ofertele pentru azile (salariul orar de baza mai mare, + numarul de ore mai mare = bani mai multi, bonusul de relocare care poate ajunge la 3000 lire – mie mi s-au oferit 1000 la 1 NH si 2000 la 3 alte NH, relativa siguranta pe care o poti castiga lucrand mai independent). In rest, alte avantaje si dezavantaje tin strict de contractul semnat si de oferta angajatorului si sunt foarte variate.
  • Am pretentii prea mari? Vreau ce e mai bine pentru mine, in conditiile oferite de piata! Pana la momentul acestui edit am 2 oferte clare de angajare in spital (spitale universitare in orase maricele din S) si am refuzat alte 4 in NH. Macar stiu ce vreau si nu vreau imposibilul.

Buuun. Sa revenim. Eu incepusem sa trimit e-mailuri la (peste 10) agentii de recrutare de prin mai. De raspuns mi-au raspuns vreo 5 atunci, doar 4 mi-au promis ceva. De concretizat intr-un interviu nu s-a concretizat decat 1 promisiune. O a doua oricum nu ma interesa (era intr-un Nursing Home din Irlanda de Nord), alta mi-a promis marea cu sarea ca sa ma anunte inainte de ziua interviului ca “posturile s-au ocupat si nu va mai exista interviul la Bucuresti”. Altii mi-au trimis 4 e-mailuri, erau interesati, mi-au promis ca urmeaza un interviu pe skype, apoi au tacut brusc. Noi sa fim sanatosi.

Fiecare isi lauda clientul (spitalul sau Nursing Home-ul) de parca ar fi unica si cea mai buna optiune a ta de a munci in Anglia. Ma intreb cati cred in balivernele lor.

Prima persoana cu care am vorbit (altfel foarte de treaba) se lauda ca face intermediere de peste 15 ani, ca a fost asistenta medicala inainte sa inceapa intermedierea si sustinea sus si tare ca “niciodata nu a auzit de asistenti medicali fara experienta care sa fie angajati in spital in Anglia”. NEVER! Ca trebuie sa astept, sa strang experienta minim 6 sau 12 luni intr-un Nursing Home si abia apoi, daca e multumita de ce aude, imi poate promite ca ma va recomanda spitalelor cu care ea lucreaza. Nu zic nu, toti romanii pe care i-am auzit vorbind despre intermedierea organizata de ea erau super multumiti. Atata doar ca ce zicea ea era BS. Pentru ca nu e foarte greu sa gasesti oferte chiar ca incepator intr-un spital.

In esenta, daca nu ar fi fost atat de multe oferte, as fi fost multumit cu prima mea oferta de munca (care, repet, e intr-un spital universitar mare, in toate topurile spitalelor britanice considerat in primele 50 si care e intr-un orasel universitar mediu).

Revenim. In acelasi timp cu mine isi cauta un job in Anglia si 2 colege cu care m-am inteles eu mai bine in acesti 3 ani. In principiu, pe unde isi depune candidatura unul dintre noi, ii anunta si pe ceilalti si o fac si ei. Asa au primit si ele aceeasi oferta ca mine imediat dupa examen (la acelasi interviu). Intre timp, am mai tot trimis cv-ul in diferite parti (inclusiv direct la spitale).

De unde foarte putini ne raspundeau inainte de examen, acum, cand le spunem ca am strans actele si suntem pe cale sa le trimitem, toata lumea se inghesuie sa ne raspunda la e-mailuri. Ceea ce rezulta intr-o oarecare suprasaturare cu oferte. A trebuit sa discut cu colegele mele si sa le spun sa nu ma mai includa si pe mine la toate ofertele, din simplul motiv ca nu are sens sa merg la 10 interviuri la Nursing Homes sau la spitale de aiurea. Asa am ramas cu 3 interviuri programate si atat (ele mai au inca vreo 4 in plus).

IN tot timpul asta am obosit de cate ori a trebuit sa repet: in vorbit ceea ce scriam in e-mail: cati ani am, cand am terminat scoala, faptul ca am inceput inregistrarea la NMC, faptul ca stiu engleza foarte bine – testat printr-un interviu in care trebuia sa povestesc ce am facut eu in astia 3 ani in spitale samd. Am obosit sa vorbesc in engleza cu domnisoare care lucreaza in Anglia sau alte tari vorbitoare de limba engleza… si vorbesc engleza mai prost decat mine. La inceput ma amuza, dar acum ma enerveaza cand gasesc cate una care insista sa vorbeasca (stricat) in engleza, desi e romana si i-am vorbit deja foarte clar in marvelous british English 10 minute (adica avea suficient timp sa-si dea seama ce si cat stiu).

Am dat peste o tanti care ma intreaba (desi scrisesem si in e-mail si in CV-ul meu, redactat in engleza) “cat de bine vorbiti limba engleza”. Nu, nu i-am raspuns ca Adrian Despot, dar am zis sa-i demonstrez si ii vorbesc simplu si clar: “I have absolutely no problem expressing myself in English and I am confident I can pass any type of oral or written exam to prove to you my proficiency“. La asta imi raspunde “mda, eu cred ca sunteti cam de nivel B1“. Pfuai, sa explodez si nu alta. “No, I think I’m at least B2 or better, because I can express myself fluently in English and I can easily understand and use complex terms – including from Medicine or other Sciences” (ceea ce, de fapt, corespunde cu C1 sau C2, conform European language Self Assesment Grid). Imi raspunde foarte intepata ca “nu e nevoie sa vorbesc in engleza cu ea, ma vor testa colegele ei oricum“.

In saptamanile acestea am ajuns sa primesc (tot multumita colegelor) si e-mailuri sau telefoane cu oferte pe care a trebuit sa le refuz. Dar daca un e-mail de respingere e simplu sa dai, la telefon nu e la fel de usor.

Am dat peste un indian britanic care vorbea atat de repede incat nici nu reuseam sa ii spun ca de fapt nu imi place oferta lui. Orice ii ziceam eu, el gasea un raspuns ca sa-si laude Nursing Home-ul. Cand eu ii ziceam ca nu imi doresc sa am grija singur pe tura de 40 de pacienti, el insista ca “that’s not gonna happen from the beginning”. Cand ii spuneam ca oferta de cazare nu e foarte buna (cazare in camin, cu pacientii), el insista ca “you’re at the beginning of your career, you cannot pass this opportunity”. Cand ii explicam ca nu imi convine sa semnez oricum un contract pe 12 luni care sa imi ceara sa returnez anumite sume, el raspundea “why, are you afraid of commitment to work someplace?”. Cand ii ziceam ca nu ma intereseaza sa merg in oraselul mic unde era localizat Nursing Home-ul imi raspundea ca “it is a wonderful, quiant city, where you can relax, and the next big city is only 1 hour away”. Apoi mi-era greu sa-i spun ca 42 de ore/saptamana minim in contract nu e la fel de bine ca 37,5 (ca in NHS). Cand el imi spunea ca voi primi “excelenta” suma de 12,5 lire pe ora dupa 6 luni si dupa 1 an ma pot gandi la “extraordinara” suma de 13 lire pe ora, era destul de greu sa ma arat entuziasmat (chit ca salariu mai mare decat in spital, sunt mai multe ore/saptamana si orele suplimentare NU sunt platite cu un rate mai bun).

Si tot asa incerca el sa isi vanda o oferta care pe mine chiar nu ma atragea deloc (si care oricum era mai proasta decat ce primisem de la spital). Singura solutie gasita ca sa-l opresc a fost sa-i cer numele nursing home-ului si adresa prin e-mail, urmate de o respingere politicoasa a ofertei in scris. Si ca sa nu fiu nesimtit, i-am oferit cateva nume de grupuri cu asistente medicale din Romania, sa-si expuna oferta sa acolo, probabil va gasi usor interesati.

Prima oferta de job am primit-o rapid, atata doar ca era la un alt spital decat cel pentru care imi depusesem candidatura initial (unul si mai mare, in top 10 centre de RnD medical din Anglia, intr-un oras mai frumos si mai aproape de Londra). Daca inainte de interviu cei de la agentie mi-au spus in mod repetat (la intrebarile mele clare) ca “nu va fi nici o problema sa merg la primul interviu, ca sa castig ceva incredere in mine la interviuri si sa am o oferta de back-up, ulterior fiind chemat si la al doilea spital”, intre timp si-au schimbat discursul. Desi am intrebat si verbal si in scris (si am si raspunsul in scris in care ziceau ca nu e nici o problema), cand ii intrebam de al doilea interviu au inceput sa-mi zica “you must have misuderstood us, that is not possible, you can only go to 1 interview”. Daca stiam, nu ma duceam la primul, oricat de ok a fost si asteptam oferta in spitalul mai bun. Oricum nu am ce sa fac fara dreptul de munca. Ma rog, dupa multe discutii, m-au lasat in sfarsit sa merg si la al doilea interviu, programat luna viitoare. Cam tarziu, dar asta e.

Alta situatie a fost cu una dintre companiile mari de recrutare, prin care am un interviu stabilit. Ideea e ca eu am aplicat la un spital, colegele mele la altul (din Londra, care ofera si salarii ceva mai mari, pentru a compensa pentru costurile mult mai mari). Auzind de Londra, am zis sa aplic si eu si acolo. Atata doar ca, cu cat e compania de recrutare mai mare, cu atat au mai multi clienti si nu vorbesc intre ei angajatii lor. Asa m-am trezit eu ca aplic la o oferta dintr-un spital din Londra si sunt sunat de cineva de la agentia cu pricina ca sa ma pregateasca pentru o oferta la un… Nursing Home din Londra. 10 minute mi-a luat sa-i explic duduitei ca a gresit interlocutorul.

Trecut prin experienta precedenta, am zis sa le spun ca “stiti, vreau sa merg la 2 interviuri, e o problema?”. Angajatii agentiei nu stiu unii de clientii celorlalti (desi stau toti in aceeasi incapere), deci daca nu le ziceam eu asta, nu ar fi stiut nimeni. Vai, ce furtuna am generat. Dupa ceva discutii, agentia mi-a dat de inteles ca nu pot sa imi depun candidatura pentru 2 spitale si trebuie sa aleg. Si uite asa nu mai merg eu la interviu pentru un spital din buricul Londrei (dar colegele mele merg). Poate o sa regret aceasta alegere, dar dupa multa chibzuinta, am ajuns la concluzia ca in Londra nu e neaparat mai bine daca trebuie sa cheltuiesc mult mai mult pe chirie si transport. Si daca e vorba de orasel apropiat, e ok – am aeroporturile si The Channel Tunnel la indemana pentru vacante in Europa non-ploiasa.

Ce am mai facut. Am luat legatura si cu 3 agentii pentru un loc de munca in Germania – atata doar ca acolo pare sa se miste totul muuult mai incet. Unii nu au mai zis nimic brusc, altii au zis ca ei ma trimit doar in Pflegeheim (Nursing Home), ultimii se misca cu viteza melcului turbat. Urmatorul raspuns il am promis “zilele acestea”.

Am vorbit si cu o agentie care se lauda (si e laudata si pe facebook de cativa romani care zic ca au plecat cu ei) cu intermedierea primirii dreptului de munca si gasirea unui job in Elvetia. Ei bine, acolo a fost prima data cand am dat peste unii care par tepari. Cereau 1000 euro avans “pentru traducerea si trimiterea tuturor actelor, urmarirea procesului de echivalare si cursuri de limba germana” (desi am Zertifikat Deutsch B2 de la Goethe Institut de 3 ani) si aveau o clauza in contract prin care imi cereau sa le platesc “daune” de 1000 euro daca refuz 3 oferte de munca ale lor “in strainatate” (Nu “in Elvetia”) sau renunt la intermedierea lor. Asta desi am discutat cu ei DOAR pentru obtinerea dreptului de munca (de restul putand sa ma descurc foarte simplu si eu). Fara sa ofere vreo informatie despre potentialii angajatori, contractul eventual de munca cu elvetienii, orasul unde se va lucra, detalii daca va fi camin sau spital etc. Nici macar o lista de acte necesare nu au vrut sa-mi ofere. Poate sa ii laude si Papa, eu nu semnez contractul ala nici sa ma tai.

Si da, stiu ca legalizarea si traducerea tuturor actelor pentru Elvetia costa cateva sute bune de euro. Si ca urmarirea procesului ar mai dura si ar costa ceva. Sa zicem ca nu ma deranja sa mai fac niste cursuri de germana (obwohl ich kann mich mehr als befriediegend auf Deutsch äußern). Deci ok, acceptam sa le platesc suma asta mare. Dar “daune” pentru nimic sigur? Ca sa nu vorbim ca am vazut ca au pe rol procese in care chiar au dat in judecata alte asistente medicale pentru a cere aceste daune (si Judecatoria le-a dat dreptate). ȚEAPĂ!

Asta sa imi fie invatatura de minte, mai bine fac eu treburile singur.

P.S. Poate unii se vor intreba “nu ar fi mai bine sa-ti vezi tu de prima oferta de job si sa strangi experienta linistit?”.

R: Atata timp cat stiu si vad ca se poate mai bine si ORICUM am de asteptat inca intre 30 si 60 de zile, DE CE sa nu fac tot posibilul sa obtin cea mai buna oferta pentru mine, viitorul meu profesional si viitorul familiei mele (pentru ca oriunde as pleca, ar trebui sa fie un loc unde ar putea si sotia mea sa-si gaseasca relativ repede un loc de munca cat de cat ok)? A, e un pic incorect pentru unii angajati de la agentiile de recrutare si de la spitale. Da, recunosc. Dar nu e ca si cum o sa ma duc la 100 de interviuri.

Drepturi imagine nursingtogether.com