Ce urasc cel mai mult la un interviu

Anul trecut am aplicat pentru un post la Metro Romania. Da-i si suna-ti cunoscutii, incearca sa afli cam cat se ofera pentru postul ala, daca e ‘dinainte ocupat‘, fa-ti scrisoare de intentie in romana si engleza, reverifica-ti cv-ul, documenteaza-te etc. Apoi am mers la interviu. 15 minute cu un referent HR plictisit de viata, care-mi explica mie ce face Metro Romania aici din 1996, desi abia i-am explicat ca am si colaborat cu niste departamente de-ale lor la niste proiecte de-a lungul anilor. Da-i si pune-i intrebari inteligente. Apoi peste 30 de minute cu creatura (si cu HR-istul de fata). 30 de minute de demonstrat unei persoane total lipsita de cunostinte tehnice ca sunt persoana potrivita pentru ceea ce vor ei. Pentru ca la sfarsit sa imi comunice cu zambetul pe buze “da, ca sa fiu sincera cu tine, sa stii ca eu deja alesesem pe cineva pentru postul asta, dar am zis sa te chem si pe tine… asa“. N-am injurat femei in viata mea, dar in momentul ala mi-a fost cel mai greu din viata mea sa ma stapanesc sa nu imi incalc unul dintre principiile de viata. Si dupa toate astea, a trebuit sa ies in caldura verii bucurestene si sa ma intorc la munca sa-mi termin treaba pentru ziua aia.

Mi-am jurat ca n-o sa mai aplic in viata mea la un job in domeniul asta sau la vreo corporatie. Nu face niciodata promisiuni pe care nu le poti tine, nu? Hăhăhă.

Te aranjezi, afli cat mai multe posibil de acasa despre interlocutor, firma etc., iti pregatesti cateva idei pe care sa te bazezi in caz ca te blochezi, apoi te duci la interviu.

Acolo, pentru 10-20-30 de minute (cel mai lung la care am participat – fara vreun test – a Imagedurat cam 50 de minute) te vinzi cat mai bine. Faci tot posibilul sa le demonstrezi interlocutorilor ca esti destept, ca esti omul potrivi pentru ei, ca esti mai bun decat toti ceilalti si ca nu esti o sursa de probleme pentru ei, ci de solutii.

Dupa asta urmeaza partea cea mai enervanta. Nu, nu eventualele teste ale aptitudinilor, alea mi-au placut intotdeauna. Iesirea din bula in care te bagi in timpul interviului. Nu mai trebuie sa fii atent la tot ce spui, nu mai trebuie sa privesti un interlocutor in ochi, nu mai trebuie sa fii atent la tot ce debiteaza un necunoscut (desi poate stiai deja ce-ti zice sau pur si simplu nu te intereseaza), nu mai trebuie sa-ti pese de ce opinie isi formeaza un necunoscut despre tine. De multe ori, cand ies dintr-un interviu, ma simt ca un scufundator care trebuie sa iasa la suprafata dupa un timp petrecut sub apa si care are dificultati in a se readapta cu presiunea atmosferica.

Ok, nu m-am scufundat niciodata, nu stiu pe pielea mea cum te simti cand trebuie sa treci prin represurizare, camere hiperbarice samd. Dar imi imaginez ca e dificil si intr-o masura… asemanator.

 

Cum te descurci cu respingerile la interviuri?

Zilele astea am primit un e-mail de respingere a candidaturii la un post la Microsoft Romania. Nu era pentru un post pentru care eram ultra-pregatit. Vroiau sa vorbesc germana foarte bine. O vorbesc doar bine-spre-suficient (B2). Cred ca e primul interviu la un job din viata mea de la care am plecat convins ca daca sunt respins stiu DE CE s-a intamplat asta. Nu eram cel mai potrivit candidat pentru postul cu pricina. Nici o problema cu asta. Singura nemultumire a mea a fost cu cat a durat sa primesc e-mailul de respingere: 2 luni! Daca nu trimiteam eu un e-mail in care sa ii intreb “de sanatate”, cu siguranta nu il primeam nici pe ala niciodata.

Teoretic, in HR ar trebui sa fie angajati fosti absolventi de psihologie. Care n-au vrut sa se chinuie (mai multi ani) ca sa devina psihologi, ci au cautat calea usoara de a face niste bani si s-au angajat. Ma rog, cine sunt eu sa ii judec, eu am facut o facultate pt. 4 ani fix degeaba. Problema mea este cu lipsa lor totala de empatie fata de semenul lor, de lipsa de umanitate. Ok, nu sunt potrivit pentru un job. Din n motive, oricare de o valoare sau alta. Dar macar anunta-ma ca nu ai nevoie de mine. Nu fi zgarcit cu un e-mail. Scurt. Dureaza mai putin de 2 minute. Daca pentru un post aplica (sa zicem) 300 de oameni, din care selectezi 10-15 pentru un interviu preliminar, din care raman 2-3, sa scrii un e-mail simplu cu “nu ati fost selectat” dureaza chiar mai putin de 2 minute. BCC catre 8-12 adrese si gata. Dar nu, mai bine ii lasam pe nefericitii aia sa fiarba in suc propriu din cauza nesimtirii noastre de hr-isti. Nimeni nu se gandeste ca nu e vorba de un animal. Pe langa ca exista angoasa procesului de recrutare, dorinta de a evolua in viata care este zdrobita in fasa, toate aceste respingeri se aduna. Citeam undeva ca in SUA procentul celor care au participat la prea multe interviuri fara succes este suficient de mare incat sa creeze o noua categorie statistica, de oameni cu tendinte depresive, suicide si care se considera paria ai societatii, pentru ca nu reusesc sa-si imbunatateasca perspectivele de viitor. Uite asa castiga clienti psihologii pe seama colegilor lor ratati din facultate.

Nici UN SINGUR proces de recrutare la care am participat nu s-a incheiat cu un e-mail sau telefon onest si sincer. “Domnule X-ulescu, ati cerut prea multi bani, nu sunteti pregatit, sunteti prea mandru, sunteti neras, sunteti prea nespalat pe creier” sau mai stiu eu ce. Nimic. Daca (dupa telefoane sau e-mailuri proprii) iti raspund, toarna un mesaj standard copiat dintr-o carte si gata. Cum ar fi asta, primit dupa 1 luna si ceva de la un interviu fata-n-fata + test de aptitudini (pe calculator):

“Vă mulţumim pentru încrederea acordată firmei noastre şi pentru timpul alocat interviului la compania Kaufland. Aptitudinile şi experienţa dumneavoastră sunt valoroase, dar nu corespund cerinţelor postului pentru care aţi candidat. Vă rugăm să nu consideraţi această decizie ca o evaluare a calitătilor şi a calificării dumneavoastră profesionale. Având în vedere faptul că firma noastră se află în expansiune ne rezervam dreptul de a păstra CV-ul dumneavoastră în baza noastră de date.”

Un mesaj FOARTE asemanator cu cel primit de la REWE Austria, care macar nu m-au mai chemat la interviu si nici n-au asteptat sa ii mai intreb eu despre progresul procesului de recrutare:

“Vielen Dank für Ihr Interesse an unserem Unternehmen und dieser Position. Wir möchten Ihnen mitteilen, dass wir aufgrund Zahlreicher Bewerbungen diejenigen Bewerber/innen zu einem Gespräch eingeladen haben, die unserem Jobprofil für die ausgeschriebene Position am nächsten gekommen sind, und die Stelle in der Zwischenzeit besetzen konnten. Wir bitten Sie daher um Ihr Verständnis, dass wir dieses Mal von einem Gespräch abgesehen haben. Sehen Sie in dieser Absage bitte keine negative Beurteilung Ihrer Kenntnisse und Fähigkeiten.”

Asadar, ca sa fii “Human Resources Specialist” in Romania, trebuie sa stii sa traduci un mesaj copiat din vreun corporate-manual din spatiul vorbitor de limba germana. Daca nu esti in stare sa vorbesti germana, macar sa fii in stare sa copiezi/inserezi textul standard (tradus de alt destept inaintea ta) al companiei intr-un e-mail. Meserie importanta asta, de Human resources specialist. Mare stres si mare angajament pentru ‘specialistii’ din domeniu de la noi.

Sper din tot sufletul ca macar 1 data in viata vor trece si ei prin procese asemanatoare, unde vor fi siguri ca sunt ultra-pregatiti pentru postul pentru care aplica, siguri ca au fost convingatori la interviu, siguri ca au cerut un salariu care se ofera pe piata si apoi sa nu mai primeasca NICI O VESTE.

Oboseala

Am o senzatie neplacuta de deja-vu. Si in primul an de facultate, cand am inceput, toate materiile mi se pareau simple, imi faceam toate temele, deschideam toate caietele de seminarii acasa si citeam ce mi s-a predat sau ce am exersat. Eh, entuziasm de lucru nou. Dupa o luna, cand toate materiile au inceput sa ceara una-alta, unele au inceput sa devina plicticoase (2 ore de predare non-stop de contabilitate) si in general m-am trezit cu prea multe lucruri pe care trebuia sa le invat.

Ei bine, istoria se repeta. Am prea multe lucruri de invatat si prea putin timp liber ca s-o fac.

Munca 6 ore + scoala zilnic nu e chiar o combinatie la care sa mai rezist ca la 20 de ani, din cate vad.

Am inceput practica. Yay! Cel mai bun spital din tara. Foarte multi angajati. Cu o gramada de bodyguarzi. Aparent – si foarte multi hoti printre ei. Macar n-am avut probleme cu asistentele cu care am interactionat pana acum, majoritatea par dispuse sa impartaseasca cunostintele lor si cu altii.