Ce sa faci ca elev/student asistent medical in practica

De-a lungul celor 3 ani de blog (ce repede trece timpul) am primit ba comentarii, ba e-mailuri in care eram intrebat de colegi/colege (cu 1-2, acum si 3 ani mai mici). Zilele acestea am primit un asemenea e-mail, in care un coleg viitor asistent medical ma intreba acelasi lucru.

Sincer astept cu nerabdare, dar ma cam streseaza faptul ca plonjez in necunoscut. Nu stiu la ce sa ma astept la aceasta prima perioada de practica. Oare doar la covrigi, mancare, tigari si cafea pentru asistente/medici?
Imi poti da si mie cateva sfaturi pentru un bun inceput?

elev asistent medical

I-am raspuns cu ce a functionat in cazul meu (si trebuie sa recunosc ca am dat cam acelasi raspuns tot timpul). Adnotez un pic raspunsul, pentru a-l adapta la orice perioada de practica:

Nu ai de ce sa te temi, mai ales la inceput.
Nimeni nu se asteapta sa stii prea multe, dar multi se asteapta (NORMAL) sa vrei sa faci CEVA.
Problema e ce inseamna acel CEVA. Unii cred ca daca te trimit cu analizele prin spital, “inveti ceva”. Nu e rau s-o faci, dar ar fi bine sa fii lasat apoi sa faci si altceva, pe principiul “te ajut, ma ajuti si tu” (adica te lasa sa-l/s-o ajuti). 🙂
Sfatul meu e sa fii calm, sa tii minte sa te speli pe maini inainte de-a pune mana pe pacient sau pe orice ajunge in contact cu pacientul, sa nu faci nimic ce nu stii nesupravegheat si sa fii dispus sa faci orice, atata timp cat asta inseamna ca inveti ceva. Daca te trimite cineva dupa cafea sau covrigi (mie nu mi s-a intamplat niciodata in 3 ani), sa refuzi – nu de asta esti acolo. Daca vrei tu, personal, sa ajuti pe cineva care are altceva de facut, nu e o problema sa-i cumperi si aduci ceva. Dar e o diferenta intre a face ceva pentru ca vrei si a fi pus sa faci “cumparaturi” doar pentru ca unii cred ca esti sclavul lor.
Si daca vezi ca nu e nimic de facut, nu sta degeaba! Uita-te prin sectie, incearca sa afli unde se tin medicamentele, unde sunt instrumentele, ce e si ce face fiecare, cum se folosesc, cum arata fisele, cum si cand se completeaza. Toate astea pentru ca ulterior sa poti ajuta.
La medicamente poti intotdeauna sa citesti prospectele – sa vezi indicatii, modul de administrare si efecte adverse (macar atat).
Din fisele pacientilor vei retine la inceput doar numele unor boli. Pe parcurs vei sti mai multe lucruri despre ele. Nu te sfii sa pui intrebari si apoi acasa sa citesti in plus. 
Retine tratamentele, evolutia bolii, interventiile medicale asupra lor.
Apoi… tensiunea, temperatura si pulsul sunt tot timpul de masurat, nu te feri de la a le masura tu (daca te lasa – sau ofera-te).
Vorbeste (daca esti lasat) cu pacientii, incearca sa afli istoricul bolii, ceva cu care ii poti ajuta. Nu te transforma intr-un anchetator, e foarte usor sa devii enervant, dar invata sa comunici si cu pacientul, e un lucru pe care multi nu vor sa-l faca.
Daca esti trimis cu pacientul la investigatii, fii atent(a) pe unde-l duci, de regula sunt imbracati subtire si nu uita ca nu ti-ar placea nici tie sa fii plimbat prin spital dezbracat. Sau mai rau, sa iesi afara dezbracat. Intreaba daca exista vreo patura. Invata cum arata spitalul si pe unde sunt sectiile. Nu te sfii sa intrebi de la inceput – nu uita ca in Romania de multe ori vei fi trimisi la origini daca te plimbi printr-un spital si intrebi angajatii “cum ajung la Radiografie”. Pentru ca, nu-i asa, romanii sunt saritori.
Nu uita sa verifici ceea ce ai invatat cu manualul. Macar procedurile retine-le ‘ca la carte’. Nu retine cum sa faci o injectie doar pentru ca iti zice o asistenta ca asa e bine. Corecteaza-te mental. E important sa nu te obisnuiesti de la inceput GRESIT!
Nu te sfii de lucruri imputite, urate, scarboase. Nu fugi de schimbat si spalat pacientul, nu fugi de bandajarea unei rani infectate a unui diabetic, nu stramba din nas daca esti pus sa aspiri un pacient. Evident, NU TE BAGA SA FACI TU NIMIC daca NU STII! Dar nu uita ca daca nu faci nimic, nu o sa inveti niciodata nimic.
Cere ajutorul daca nu stii sa faci ceva! Nu face ca un dobitoc cu care, din pacate, am fost coleg de clasa, care nu facuse niciodata injectii dar se lauda cu faptul ca le-a zis unor asistente in practica “stiu sa fac injectii i.m. si s.c.” si apoi a facut numai prostii in perioada lui de practica.
Nu uita ca ai grija de o fiinta umana si ca ceea ce faci tu il influenteaza foarte usor in rau!
Incearca sa nu stai in calea doctorilor sau asistentelor, invata cum sa stai ca sa vezi lucruri, dar si sa nu stai in calea cuiva.
Pe scurt: fii util, NU STA NICIODATA DEGEABA, pune intrebari si nu inghiti orice si o sa fie bine. 🙂

Dar fiecare are personalitate proprie, fiecare sectie are oameni diferiti, cu care trebuie sa inveti sa te intelegi si fiecare gaseste alte moduri de-a invata lucruri.

Nu in ultimul rand, sunt primul care va afirma ca nu sunt bun de dat exemplu si ca i-as recomanda fiecaruia sa isi gaseasca felul propriu de-a invata lucruri.

Cum imi place sa cred ca din experientele diferite ale altora poti strange niste mici reguli personale, care te pot ajuta sa evoluezi, intreb pe oricine imi mai citeste blogul si este sau a fost in situatia asta sa isi aduca aportul sau:

Cum ati invatat lucruri utile pentru meseria de asistent medical din perioadele voastre de practica?

 

P.S. Daca spun prostii mai sus, astept si accept criticile 🙂

Jurnal de practica in spital (3)

• Adaug inca un nume la colectia de nume-cu-care-ma-striga-asistentele-in-spital™: Rareș. Plus lista vecheFlavius, Costin, Flavian, băiatu’ si copilulCezar, Paraschiv, Catalin, Laurentiu, Ionut. Cum se face ca toate infirmierele din sectia asta (si sunt destul de multe) imi stiu numele, nu inteleg.

• Cred ca o parte din meseria de Asistent Medical presupune si managementul conflictelor si a ostilitatii. In privinta asta, practica din scoala mi-a oferit cateva oportunitati sa vad cum ar trebui sa relationez cu persoane ostile. Din pacate, o parte din experienta in domeniul asta a venit fix din felul in care a trebuit sa ma lupt cu ostilitatea anumitor asistente medicale fata de mine. Ironic, nu? 🙂 Desigur, nu ma refer la certuri sau violenta, n-am avut parte de asa ceva, din fericire – dar si din cauza ca am incercat sa dezamorsez aproape toate conflictele posibile (cu exceptia unuia), desi asta inseamna ca unele persoane cred (probabil) ca sunt cam pampalau.

• Nu inteleg de ce ma intreaba asistentele de aici “vrei sa vii sa lucrezi la noi cand termini?“. De parca se elibereaza posturi pe banda rulanta in spitalele noastre de stat si n-ar exista examen, interviu si alte nebunii de trecut. Asta ca sa nu luam in calcul faptul ca sunt departe de a fi extraordinar pregatit – si se vede asta. O colega gasea in intrebarea asta explicatia pentru acreala uneia dintre asistente fata de mine (singura din 20 si ceva, am mai mentionat-o eu pe aici): “sa stii ca asta crede ca vrei sa-i iei postul, sau ceva de genul asta“. Dupa ce a fost si ea repezita de cateva ori fara motiv, a ajuns si colega la concluzia mea “unii oameni pur si simplu sunt rai“. 🙂

• In spiritul punctului de mai sus, nu inteleg cum se face ca atunci cand ma vad cu asistente de la alte sectii ale spitalului (unde am mai facut practica, voluntariat sau pur si simplu am ajuns de mai multe ori) sunt salutat cat de cat amical, se mai schimba 3 cuvinte, dar aici nu primesc nici un raspuns la “buna dimineata” de la acritura. De ce imi pasa, intr-un final?

• Asa cum ziceam si-n vara trecuta, e interesant sa vad cum plec de la spital intr-o zi in care mai fac cate ceva si consider c-o fac bine si cum plec in zilele in care nu fac mai nimic si mai sunt si admonestat sau jignit gratuit. Daca asa fac acum, cand am o alta meserie si alta viata (practic), cand am sa lucrez full-time ca Asistent Medical cum o sa reactionez dupa o zi intreaga la job?

• Zilele astea am primit in spital o propunere foarte bizara pentru mine. Un doctor rezident cu care nu mai vorbisem niciodata pana atunci ma intreaba brusc, atunci cand ma uitam la foaia unui pacient (la tratament, recomandari si evolutie) in coma. “Esti asistent medical?“. Eu raspund ca nu inca, dar “urmeaza sa devin in vreo 6 luni” (sunt 4, dar cine mai numara? 🙂 ). Continua repede cu “uite, poate vrei sa recoltezi de la acest pacient”. Eu ma uit la foaie, ma uit la rezultatele analizelor de dimineata care tocmai sosisera (la recoltarea carora ajutasem), apoi ma intorc cu o fata foarte contrariata “Nu inteleg. E ceva suplimentar de recoltat?”. Imi raspunde “nu, dar el e in coma, poate vrei sa il intepi, sa iti faci mana la recoltari”. Am raspuns la fel de contrariat: “a, multumesc, dar credeam ca aveti vreun set nou de analize de recoltat. Nu stiu ce sa zic. N-as vrea sa il intep daca nu e nevoie, chit ca e in coma. E un pacient, nu vreau sa il intep nenecesar”. Si-a vazut de treaba si nu mi-a mai zis nimic. Uite de unde a iesit omul mai catolic decat Papa. Ma tot plang ca nu sunt lasat sa castig experienta cu pacientul (sau nu cat as vrea eu), dar refuz sa fac ceva cand mi se ofera oportunitatea. Pacientul a murit in urmatoarele 24 de ore, dar chiar si-asa, e o problema de etica pentru mine. N-am retineri in a recolta (sau monta branule) de la un pacient (oricum ar fi el) atata timp cat e necesar – desi stiu ca o fac mai incet si probabil mai prost decat un asistent cu experienta, tocmai din cauza lipsei de experienta -, dar am o problema cu a face o procedura medicala nenecesara pe un pacient, fie si comatos si pe cale sa moara. Doar ca, daca refuz asemenea “oferte”, pierd oportunitati de-a-mi imbunatati tehnica.

Prea mult negativism reiese din postarile mele.

A venit primavara, anotimpul in care pana si Bucurestiul arata frumos. Pacat ca alerg dintr-o parte in alta a orasului, in loc sa ma bucur de vremea asta si sa ma relaxez un pic. 🙂

Pentru moment, avem ceruri superbe. In curand o sa apara peste tot si verdele viu, de primavara, copacii infloriti, flori peste flori si mirosul ala de tei. Si nu mult dupa o sa termin si scoala.

20150402_115423~2

Jurnal de practica in spital (2)

  • E incredibil cat de usor poti gasi bucurie in lucruri mici si simple ale vietii. Faptul ca nu ma mai trezesc pe bezna si nu mai scormonesc prin dulap in intuneric (nu deschid lumina ca sa nu-mi trezesc sotia) ma face sa ies mai calm din casa. Mersul catre spital pe lumina e mult mai linistitor decat atunci cand e intuneric. Acuma… ce bine ar fi daca ar trece si frigul si n-ar mai fi 0-4 grade la prima ora. Ar fi prea mult sa cer? 🙂
  • Am mai strans 2 prenume la colectia de nume-cu-care-ma-striga-asistentele-in-spital™: Flavius si Costin. Dat fiind faptul ca am fost strigat (in aceeasi zi) si Flavius si Flavian, pot adauga chiar 3? Desigur, la astea avem si mai vechile băiatu’ si copilul (ca sa fiu mai precis, sunt parte din “copiii astia” – atunci cand se refera o asistenta la mine si colegele mele, desi avem fix 90 de ani toti 3 impreuna). Adaugam la lista veche: Cezar, Paraschiv, Catalin, Laurentiu, Ionut. Prin pur exercitiu de hazard, dupa suficient de multe incercari, intr-una din zile o sa imi nimereasca si numele meu :))

  • Am zis-o de nenumarate ori, o repet: felul in care te raportezi personal la ceea ce se intampla intr-o sectie de spital are o influenta foarte mare asupra cantitatii de informatii si a “experientei” pe care o acumulezi in practica. Cand schimbi sectiile si pleci dintr-o parte unde te obisnuisei cu lucrurile intr-un anume fel si oamenii se obisnuisera cu tine, ai multe sanse sa ti se para neplacuta sau inutila perioada urmatoare de practica. Depinde mult de tine si de ce vrei ca sa inveti ceva (sau nimic) din orice situatie. Prima impresie a colegelor mele despre sectia unde, cu bune, cu rele, m-am obisnuit sa vin si sa invat ceva a fost una de nemultumire. Ma intreb daca va ramane aceeasi la sfarsitul perioadei de practica.

  • Cateva dintre asistentele mai tinere au inceput acum sa ma intrebe direct: “vrei sa te angajezi la noi de tot vii aici?”.

  • Ce enervant este sa observ faptul ca fetele se incadreaza mult mai usor intr-un colectiv de femei decat mine. Colegele mele sunt acceptate mult mai usor de asistente (fata de cum eram eu in primele zile). E adevarat, nu sunt eu cel mai sociabil om cu putinta, dar chiar ma straduiesc sa nu fac o impresie proasta de la inceput si apoi sa imi pastrez o oarecare simpatie din partea asistentelor. Problema e ca sunt de multe ori considerat intrus – mai ales cand relationez cu un grup de asistente. E mai simplu daca le iau pe rand si relationez 1-la-1, dar chiar si atunci exista o anumita jena – daca e vorba de o persoana mai tanara, nu vreau sa interpreteze gresit ceva din ce zic sau fac. In toti anii astia de practica, cel mai bine am relationat cu femeile mai in varsta (45+ ani), mai specific cu cele care par cele mai intepate la prima vedere (si care au, de multe ori, cele mai vaste si mai corecte cunostinte in domeniul ingrijirii medicale).

  • Nu pot intelege cum vorbesc unii oameni atat de usor de fata cu (sau relativ aproape de) un pacient in coma despre probabila sa moarte. “Mi-a zis doctorul de dimineata ca ăsta moare“, “asta nu mai traieste mult“, “du-te si adu o lumanare ca nu mai are mult“, “a, el o sa moara, nu ii mai faceti nimic de azi“. Oi fi eu ciudat, dar nu mi se pare nici respectuos nici semn de profesionalism sa vorbesti asa de un pacient aflat la cativa metri de tine.

  • Fiecare asistent medical se obisnuieste sa faca niste lucruri intr-un anume fel. Treaba lui, raspunderea lui. Problema pentru mine apare atunci cand eu fac o anumita procedura ori cum citisem in carte (sau in ghidul asta) ori cum facusem sub supervizarea altor asistente. De mai multe ori in anii astia m-am trezit corectat sau mi s-au facut observatii. E cea mai neplacuta situatie in care te poti afla ca elev. Daca stii sigur ca faci treaba “ca la manual” si insisti sa-i spui asta persoanei care te supervizeaza, in aproape toate cazurile ti se va spune ca gresesti si a doua oara nu mai esti lasat sa faci nimic pe tura persoanei cu pricina. Problema e ca poti ajunge sa faci niste lucruri gresit sau chiar sa pui direct viata unui pacient intr-un anume pericol (asta daca nu crezi ca regulile de asepsie si antisepsie exista doar pentru a fi respectate de altii).

  • Imi tot aduc aminte de cazul unei asistente intalnite in anul 1. Era cea mai noua intr-o sectie, nu se intelegea cu celelalte (chit ca si-a tot schimbat colegele de tura). Intamplator, cu mine si colegele mele de scoala se purta ok (ne lasa s-o ajutam, ne explica lucruri, ne tolera). S-a mutat in alta sectie cu ceva scandal, facand plangere la sefa sectiei si la directorul de ingrijiri fata de colegele sale. Chiar nu stiu cum as reactiona intr-o situatie asemanatoare. Aici am observat de multa vreme cum se poarta mai multe asistente cu o anumita colega de-a lor. Din nou, o persoana cu care n-am avut nici o problema. Nu m-am implicat in vreun fel in conflictele lor. Personal, in viata mea de adult angajat nu am trecut printr-o situatie asemanatoare. Daca ar fi cazul, cred ca n-as rezista prea mult, decat sa ma consum inutil, as pleca oriunde. Atata doar ca in sistemul sanitar din Romania pleci mai greu dintr-un loc. Oricum mi se pare o situatie neplacuta si dificil de gestionat – si de persoana in sine si de superiori. Inca o data nu inteleg cum gasesc unii oameni energie ca sa se consume cu certuri inutile, cand e atat de mult de munca, salariul e atat de mic si viata e atat de grea intr-un spital de la noi.
    Meh, imi pun prea multe probleme. A venit primavara.

primavara

Jurnal de practica in spital (1)

• Penultima perioada de practica, mai ramane 1, la vara, inainte de examen. Ultima mi-am pastrat-o pentru chirurgie, ramanea sa aleg* ce sa fac de data asta. Am ales din nou sa merg la sigur, in sectia unde am mai facut practica. Exista avantaje si dezavantaje clare legate de decizia asta, dar am preferat sa am o oarecare continuitate.

• E prima data dupa 1 an cand vin la practica cu colegi de clasa. Exista avantaje si dezavantaje si in cazul asta: e mai putina munca ramasa pentru mine, dar ai un anumit confort psihic atunci cand faci ceva impreuna cu cineva care te vede ca egal, nu ca un inferior (cum ne vad unele asistente medicale sau doctori).

• Orice s-ar intelege din ce povestesc eu pe aici, realitatea e ca, de multe ori, ca invatacel asistent-medical nu faci (efectiv) prea multe in practica. Nu generalizez, dar fac o presupunere logica. Pe langa faptul ca teoretic nu avem voie (legal) sa punem mana pe pacient, doar sa observam, ceea ce putem face noi este limitat de ceea ce considera o AM ca suntem in stare sa facem (si de ceea ce ii permite climatul sectia in care lucreaza sa ne lase sa facem). Din start, cunostintele noastre teoretice si practice sunt mult limitate fata de o AM cu vechime. Daca la practica ajungem pe tura unei persoane careia ii place sa faca totul personal, sau nu are incredere in noi sau pur si simplu nu poate delega anumite lucruri – scade brusc numarul de lucruri pe care le poti face cu pacientul. Nu zic ca trebuie sa fie altfel, am obosit plangandu-ma inutil pe tema asta. Doar stau si ma gandesc la toate zilele mele de practica din ultimii ani si ma gandesc ca am facut incredibil de putine lucruri – si ca se vede. Pana si colegele mele mi-au spus ca se asteptau sa fiu mai agil si mai sigur pe mine dupa atata timp petrecut prin spital.

• Nu inteleg ceva in privinta mea. Nu am probleme cu sangele de prin diverse orificii, aspiratul gastric, ranile infectate, puroiul, eruptiile cutanate, materiile fecale, urina, mirosurile de spital, stomele, escarele, amputatiile samd. Dar cand vad niste secretii traheale pe sonda IOT sau pe traheostoma, ma loveste un pic de scarba. E singurul lucru care inca imi mai provoaca o urma de scarba in ziua de azi in spital. Nu e nici cel mai puternic miros si nici cel mai periculos lucru cu care te intalnesti in spital. Dar ma deranjeaza. Bizar.

• Mi se pare interesant sa vad introducerea unor noi si noi hartii, limitari si modificari in procesul de ingrijire al pacientului. Din octombrie si pana acum am observat mai multe noutati, introduse incet-incet. Ca elev, imi sunt relativ indiferente, practic orice lucru e mai mult sau mai putin nou pentru mine in spital. Pentru AM, mai ales pentru cele cu vechime, e cu totul alta mancare de peste. Rezistenta la nou este mult mai mare cand ii ceri cuiva care a facut ceva intr-un fel (bun, rau) cu un anumit grad de eficienta sa schimbe si sa faca altfel. Ma intreb sau pot sa imi imaginez cum au reactionat oamenii la introducerea purtarii obligatorii a manusilor, a regulilor de asespsie si antisepsie, a calculatoarelor, a injectomatelor samd. Oare cum o sa reactionez la schimbari in viitor, din postura de angajat? Stiu sigur ca nici in jobul meu in publicitate nu mi-au placut multe schimbari si ca le-am acceptat cu greu.

• Azi am asistat la mutarea unui pacient cu enterostoma (post-enterectomie) pentru curatarea unei escare sacrale, la cererea unui doctor. Cum s-a nimerit sa fiu eu pe partea cu stoma, am intrebat fix eu de 2 ori daca va tine stoma aia cand se va lasa pe ea greutatea unui pacient de 100 si ceva de kg. Doctorul si 1 rezident mi-au zis ca nu e problema, sa “las asa”. Ce s-a intamplat peste nici 5 minute de la intoarcerea pacientului? Stoma a plesnit, umpland patul, pacientul, electrozii, tubul de dren, cicatricea de pe mijlocul abdomenului SI locul de insertie al unui cateter arterial de materii fecale. Bineinteles ca n-a zis nimeni nimic. Cand un infirmier a smuls fara sa vrea perfuzorul din serul heparinizat conectat la cateterul arterial, umpland pacienta si jumatate din oamenii de langa pat cu ser, n-a zis nimeni nimic. Cand a venit asistenta sefa si a pus mana (fara manusi) pe bandajul murdar ca sa vada cum sta situatia sub el, n-a zis nimeni nimic. Cand eu am gresit si am atins foarte putin cicatricea de sub bandaj (indepartat intre timp) cu un fir de la monitor (pe care m-am gandit eu sa-l indrept, pentru ca bazaia monitorul), greseala corectata dupa mai putin de 10 secunde tot de mine, imediat mi-am primit nu una, ci 2 observatii: nu te mai baga tu sa faci nimic, lasa-le pe asistente sa faca daca nu te pricepi.

• Stiu ca nu e corect sa-mi dau eu cu parerea despre viata altor oameni cu care am contact doar o perioada scurta de timp. Dar in astia 2 ani jumatate de practica am vazut de mai multe ori niste cazuri de mancatorie, certuri, tipete, observatii facute in public. Ca unele persoane se poarta urat cu mine sau colegi de-ai mei sau cu pacientii, e inutil sa mai mentionez sau sa mai comentez. Dar mi se pare incredibil cum pot sa se poarte intre ei cateodata colegii de sectie, oameni care lucreaza 12 ore zi de zi unii cu altii, de luni sau ani buni. Si e incredibil cat de urat se rezolva niste situatii problematice de anumiti oameni si cat de plin de tact se rezolva de alti oameni. Nu ca as fi eu usa de biserica si nici n-am fost numai in locuri de munca unde toata lumea se placea cu toata lumea (desi am lucrat intr-un loc unde angajatii se cam iubeau intre ei mai mult decat ai fi zis 🙂 ). Dar tot timpul a existat un minim respect si o dorinta de-a rezolva problemele cat de cat in privat, nu cu certuri in vazul lumii si cu jigniri constante. Nu pot sa inteleg cum pot functiona niste locuri unde colegii nu au un minim de respect unii fata de ceilalti. Ca sa nu vorbesc de alt aspect: cand esti platit cu 2 lei si mai ai si o gramada de munca si griji, de unde mai ai timp si energie sa te consumi cu ura fata de un coleg (sau mai multi)?

  • Scoala mea NU ne permite sa ne alegem noi sectiile de practica, dar, cu niste rugaminti si putin bun-simt, se accepta si ceea ce fac eu. Logica mea e simpla: colegele mele (si eu, acum 2 ani) pierd in anumite cazuri 1-2-3 zile pana sunt repartizate pe cate o sectie de cineva de la scoala, apoi inca 1 cu un instructaj de protectia muncii, in ultimele zile de practica mai pierd vremea fugind dupa semnaturi prin spitale.Desigur, nu zic ca asa se intampla tot timpul si peste tot, dar asa am pierdut niste zile de practica in anul 1 si la inceputul anului 2, nu vroiam sa mi se intample asta si acum. Eu merg la As. Sefa inainte de perioada de practica, o intreb frumos daca ma primeste de luni, luni la prima ora sunt la spital si vin pana in ultima zi, cand las foile de semnat pe biroul dansei si le culeg saptamana urmatoare. 0 zile de practica pierdute.

Anul 1 din perspectiva altui elev de postliceala

Florin a dat peste blogul meu pe la sfarsitul lui 2013 (daca tin eu minte bine).

E doar cu cativa ani mai mic decat mine, a absolvit o facultate si un master si are un job nici prea rau, nici prea bun. Dar vroia altceva.

Cauta niste informatii despre felul in care devii asistent medical. Nu era hotarat ce scoala sa aleaga, vroia sa vada cam cum e viata pentru viitorii asistenti medicali si vroia sa afle ce ar fi trebuit sa invete pentru a se pregati pentru inceputul scolii.

Am comunicat prin e-mail. I-am raspuns la intrebari in masura in care am fost in stare. Vara trecuta a dat admitere la scoala unde sunt si eu elev.

In toamna a inceput anul 1.

L-am rugat sa-mi povesteasca in scris, pe scurt, experienta lui ca viitor asistent medical, intamplator coleg de scoala.

Tot ce pot sa spun e ca sunt invidios pe cat de repede a reusit sa se descurce si sa invete sa faca anumite lucruri in spital, in conditiile in care mie mi-au trebuit aproape 3 semestre (si o perioada de voluntariat peste vara) ca sa ajung la un nivel al cunostintelor practice similar.

Un om care stie ce vrea sa faca, are un plan si nu se lasa descurajat rapid. Felicitarile mele.

Urmeaza un scurt guest post, din care sper sa invete eventuale persoane care se vor afla in situatii similare cu cele prin care am trecut noi pe drumul spre a deveni asistent medical:

1. Scoala a inceput de 2 saptamani, pana in acest moment sunt multumit de capitolul cursuri, in clasa avem un efectiv de 35 de cursanti, dintre care 25 frecventeaza cu regularitate cursurile, profesorii au intrat in paine inca de la inceput, predau la fiecare ora, metodologia de predare este una buna, exemple clare, teste, recapitulari … pana acum e ok.

Inca incerc sa ma adaptez cu ritmul alert pe care il impune munca, scoala, familia, iubita etc. Chiar daca au trecut 2 saptamani tot nu am reusit pe deplin sa ma acomodez, programul e foarte incarcat, sa nu mai punem la indoiala ca e necesar sa gasesti timp pentru studiu intr-un program care incepe la ora 6 dimineata si dureaza pana la ora 21.
Mai in gluma mai in serios mi-am gasit raspuns si la problema asta, simplu: in metrou, in tramvai etc. … bine sunt lucruri cu care te contrunti si tu si pe care le stii deja.
Astept cu nerabdare perioada de practica.

2. Sper sa nu trag concluzii primite, dar ma declar dezamagit de sistemul de predare, nu in totalitate, dar am materii la care profesorii MEREU se grabesc, vin, iti trantesc 10 pagini in 1 h/1,5 h de curs si restul… studiu individual. Da, sunt de acord ca trebuie sa inveti singur, dar cand vine vorba de “conspect” de 30/40 de pagini de carte de pe o saptamana pe alta, ma dezgusta. Nu pentru faptul ca trebuie sa muncesc singur, ci pentru faptu ca platesc niste bani, bani munciti, pentru niste servicii care nu le primesc in schimb. Asta e frustrant, imi si imaginez in anul 2 sau 3 ca o sa am multe lipsuri din cauza asta. Sunt (aproape) sigur de asta pentru ca inca de pe acum aud lozinci de gen: “trecem mai departe, ati vorbit despre asta la bazele nursingului” si multe alte exemple.
Si nu in ultimul rand ma nemultumeste faptul ca in mare am terminat aproape un semestru si nu am intrat decat 1 data in sala de demonstratii a scolii. E aberant sa-i spui cuiva ca ai fost de 4 ori in sala de informatica si 1 data in sala de demonstratii. Am ales sa ajung asistent medical, nicidecum in domeniul IT.

3. Iata-ma ajuns si in semestrul al doilea din primul an, iar tu apropiindu-te cu pasi repezi de finalul acestei provocari.

As dori sa abordez discutia din 2 puncte de vedere : scoala (cursuri) / practica.

Practica.
Per total, sunt multumit de ce am facut la practica, dar se putea si mai bine.
Mai exact, am trecut prin 2 stagii de practica, primul la spitalul X ( 3 saptamani ) pe sectia X, unde m-am lovit pentru prima data de ceea ce inseamna profesia de asistent medical.
Pe langa tot ce am invatat si tot ce am vazut, usor, usor mi s-a permis sa:
dizolv zeci de medicamente si sa le administrez pe branula
schimb perfuzii
sa pun branule (noi) de cateva ori
sa scot branule
adimistrez medicamente cale orala
recoltez de cateva ori
sa verific tot stocul de medicamente/toate fisele pacientilor la discretie ( am avut unii colegi care nici macar nu aveau permisiunea sa se atinga de fisele pacientilor )
sa asist la: ekg-uri / paracenteze / ecografii / endoscopii
Aici la spitalul X era un flux continuu, sa nu zic haos, foarte multi pacienti cu diferite afectiuni chiar si HIV stateau in acelasi salon cu ceilati pacienti. Conditiile nu erau tocmai ok. Mi s-a permis sa fac destul de multe lucuri pentru ca asistentele de acolo nu faceau fata, lucru care a fost un plus pentru noi cei veniti in practica.
Am intalnit si asistente mai amabile care cand erau in toane bune aveu chef de tine, in alte zile nici nu te bagau in seama, dar mi-am vazut interesul, cand eram dat afara pe usa intram pe geam. ( primul stagiu de practica )

In al doilea stagiu de practica am fost repartizat la spitalul Y pe sectia de Y.
Aici sistemul era cu totul altfel, totul era mult mai curat, mai organizat si toate erau bine puse la punct.
Si aici am reusit sa castig increderea asistentelor si sa imi vad de treaba mea chiar daca pentru unele asistente am devenit antipatic din prisma faptului ca eram prea curios, altele au apreciat lucrul asta samd.

Dupa prima saptamana de practica am reusit sa le castig increderea asistentelor si pe langa unele lucruri pe care le-am facut in spitalul X, aici am reusit sa:
sa pregatesc instrumentar pt sterilizare
sa schimb pansamente
sa fac injectii subcutan (anticoagulante)
am ajutat acolo unde era nevoie, chiar si la nevoile de baza: hranit pacienti / am facut si toaleta completa a unui pacient ( nu am dat inapoi de la nimic )
masurat glicemie cu glucometru
am asistat la: eco de cord (nu prea am inteles mare lucru), radiografii de toate tipurile – abdominale, toracale etc. Luam pacientul in carucior din pat, asitentele imi puneau foia de observatie in brate si mergeam oriunde pacientul avea programare. La final aducem pacientul in pat. Am avut si pacienti supraponderali cu care m-am cam chinuit singur, pentru ca nu m-a ajutat vreun brancardier.
mi se permitea zilnic sa notez in fisele pacientilor: tensiune, temperatura, scaun. ( devenise treaba mea )
Cam atat din ce imi amintesc ca am facut in plus la spitalul Y fata de X.

Si dupa al doilea stagiu de practica am fost multumit de ce am reusit sa asimilez din ceea cat mi s-a permis, insa aici am intalnit un personal mult mai generos si dispus sa imi raspunda la intrebari.

Aici intervin eu (Cristian): prin spitalul Y bantui eu de ceva vreme si mi s-a parut de departe cel mai ok (luat per ansamblu) ca mediu de invatare. Oamenii cu care m-am intalnit au fost in majoritatea lor dispusi sa ma invete, ajute sa invat si si-au gasit timp sa ii raspunda unui elev de postliceala la intrebari poate enervante, poate stupide. Nu conteaza ca era vorba de sefi de sectie, asistente-sefe, rezidenti, asistente, brancardieri sau infirmiere. Pentru mine, asta a fost spitalul in care am invatat cele mai multe lucruri. Asta desi nu este cel mai modern, cel mai bine dotat sau cel mai nu-stiu-cum din Bucuresti. Nimic nu bate oamenii de calitate. Gata cu interventia mea. 🙂

Scoala
Un subiect delicat , stiu ca iti impartaseam eu acum ceva vreme cu mare entuziasm ca avem o prezenta foarte mare la clasa, profesorii isi faceau treaba cum trebuie si multe altele.
Ce sa zic, au trecut apoximativ 6 luni de cand a inceput scoala si prezenta a scazut drastic, orele sunt din ce in ce mai scurte, iar sistemul de notare lasa de dorit.
Notarea nu reflecta nici pe departe cunostintele elevului, orele se termina MAXIM cu 2 ore inainte de ora normala de terminare, totul se face comasat si pe repede inainte.
Nici nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie pana in anul 3. Cand am primit canetul de elev si am vazut toate modulele prin care trebuie sa trecem pe parcursul anilor am fost foarte multumit, insa acum realizez ca in ritumul asta o sa stiu foarte putine si ca voi avea unele materii ca: pneumologie, chirurgie toracica, ortopedie etc la care nu cred ca o am mai mult de 20 pagini de cursuri. Poate sunt pesimist dar sper sa nu fie asa.
Daca un profesor nu vine de cel putin 3 zile la scoala din diferite motive, de 2 ori intarzie, in alte zile da teste, materia deja e compromisa. Poate gresesc, ramane de vazut.
Se pare ca studiul individual e baza.

Florin

Parca imi citesc experientele mele, repovestite in alt fel. 🙂

Ii urez mult succes lui Florin si nu pot decat sa regret faptul ca nu am citit o postare de genul asta acum 2 ani si jumatate, cred as fi facut anumite lucruri mult mai bine.

Concluzii dupa inca un stagiu de practica

Spuneam dupa ultimul stagiu de practica cum ca e enervant faptul evident “ca sunt nepregatit psihic, fizic si dpdv al cunostintelor (teoretice si practice) pentru” a fi asistent medical.

Opinia asta nu mi s-a schimbat, desi acum mai am doar 9 saptamani de practica (si mai multe de teorie) pana la finalul scolii.

Mi-am schimbat comportamentul un pic, relativ la acest adevar. Decat sa ma ingrijorez si enervez fara sens pentru faptul ca nu stiu suficient de multe lucruri, mai bine las grijile deoparte si imi vad de invatat si acumulat cunostinte.

Dupa ce am ajuns la concluzia asta, am avut o perioada de practica mult mai putin obositoare psihic. Daca n-ar fi fost si oboseala suplimentara a trezirii cu noaptea in cap, drumul pe frig, urmate de timpul petrecut la serviciu, as fi zis “mama, ce usor e acum in practica“. Pentru prima data in 3 ani. Asta desi practica o fac in cea mai solicitanta sectie dintr-un spital (in opinia mea).

Stiu nivelul la care sunt, accept in sfarsit faptul ca nu voi fi perfect din prima si ma straduiesc sa corectez orice eroare sau lacuna pe care o observ (sau asupra careia mi se atrage atentia). Stiu ca mai am mult de lucrat – in ultima saptamana m-am fastacit si blocat de 2 ori la niste lucruri pe care le stiam si le mai facusem, doar pentru ca am fost luat rapid la intrebari fix in momentul in care faceam ceva.

Gresesc, nu gresesc? Habar-n-am.

E adevarat, am avut si o perioada de concediu, au fost si sarbatorile, practica n-a fost 3 saptamani consecutive (ci, mai degraba, 6 saptamani in care am strans cele 15 zile) dar m-am straduit sa imi notez si invat (sau recapitulez) cate ceva nou in fiecare zi. Fie ceva vocabular medical, fie cate ceva despre niste medicamente, fie despre vreo procedura, fie despre o boala despre care ori stiam prea putine ori habar-n-aveam ce presupune.

Am zis-o si o repet: este incredibil mai usor sa faci si inveti ceva in practica atunci cand se obisnuiesc cu tine angajatii sectiei unde ajungi. Asistente, infirmiere, doctori, rezidenti – toti se poarta mai ok cu tine atunci cand te-au vazut pe acolo mai multa vreme si au vazut ca poti ajuta cu ceva. Din pacate, asta se intampla abia dupa 2-3 saptamani. Sau dupa minim 1 perioada de practica pe acolo. Ca or fi si oameni care nu te vor suporta – e inevitabil. Cu cat accepti mai usor asta si iti vezi de treaba fara sa creezi conflicte inutile, cu atat va fi mai bine.

M-am surprins in cateva instante folosind “stii ce am vazut la munca azi?” intr-o discutie despre practica mea la spital. Oare asta inseamna ca, inconstient, incep sa ma identific drept “muncitor la spital” (si nu grafician + elev)? Oare inconstientul o ia inaintea realitatii?

Urmatoarea perioada de practica va fi candva prin martie. Intre timp am obtinut permisiunea asistentei sefe de la sectia asta sa mai vin din cand in cand – ca sa mai invat cate ceva.

Nu stiu ce voi face data viitoare. Voi avea de ales intre a mai vedea si alte sectii (pe unde n-am fost pana acum si unde ar fi cazul sa mai ajung, pentru a-mi completa cunostintele) sau a alege sa raman aici, la sigur, unde stiu ca lumea s-a obisnuit cu mine si pot sa invat si ajut. Grea alegere.

Daca n-as sti ca alternativa poate fi neplacuta, alegerea ar fi mai simpla. In afara de exemplele mele proprii – am avut destule perioade de practica in care nu am fost lasat sa fac nimic, am fost plimbat de colo-colo prin spital si mi se zicea ca asta e “educatie” sau pur si simplu am nimerit intr-o sectie fara pacienti – am si exemplul proaspat al colegelor mele de clasa de la ultima perioada de practica:

Am avut 3 saptamani de practica. Au fost repartizate pe sectii abia marti, miercuri au venit prima zi si au stat efectiv 6 ore. Pana vineri a fost ok (atunci imi manifestam eu invidia pe blog pentru sectia unde au ajuns ele). Saptamana a doua au fost mutate in alta sectie, ca sa le dea ocazia si altor colege sa vada ceva pe acolo. Saptamana a treia au fost mutate din nou. O zi din ultima saptamana a fost ocupata cu un colocviu (la care eu n-am ajuns), alta cu strangerea de semnaturi pe foile de practica. Din 15 zile, n-au facut efectiv ceva decat in vreo 4-5, iar chiar utile au fost doar primele 3 zile, in care lumea a fost foarte primitoare si au fost puse sa faca lucruri.

Spre comparatie, eu am venit la practica efectiv 15 zile, in aceeasi sectie, fara sa pierd nici un minut pentru nimic suplimentar. Cand era ceva de facut si mi se permitea sa ajut, ajutam, cand nu, imi gaseam tot timpul ceva de facut. Teoretic, ce am facut eu nu este permis de scoala. Programa spune ca practica ar trebui sa se desfasoare ca in cazul colegelor mele. Cine a invatat mai multe din practica si de ce?

Jurnal de practica in spital (iar)

• Acum cateva luni scriam pe aici ca imi placea sa fac EKG-uri si ca imi luam timp sa le fac si refac daca iesea ceva gresit. Imi spunea cineva bine-intentionat ca abia asteapta sa vada cum voi reactiona cand voi avea de facut vreo 10 EKG-uri in timp scurt si cat de atent la detalii voi mai fi.

Ieri am avut de facut fix 10 EKG-uri. Am fost ajutat de una din asistentele noi, cu care ma inteleg mai bine (am inceput practica aici cam in acelasi moment in care incepeau ele sa lucreze si, din fericire, nu simt nevoia sa isi arate superioritatea fata de un elev, spre deosebire de altele). Daca erau doar EKG-uri de facut, probabil ca n-ar fi fost mare lucru. Dar am ajutat (eu mai putin, ea mai mult) si la o inlocuire de sonda urinara, la recoltarea de secretii traheale, la curatarea unor sonde IOT, am mai schimbat din pungile cu perfuzii, am curatat o sonda arteriala, rearanjat cate un pacient in pat, am mai schimbat cateva cuvinte cu cate alt pacient mai speriat, ne-am chinuit cu un pacient super-agitat, am repozitionat/inlocuit din senzori si cate si mai cate (du-te sa duci/iei niste recipiente de hemoculturi, sterge alt pacient, da-i apa altuia). Am inceput totul la 8 fara un pic, am terminat la 10 si a fost prima data in 2 ani jumatate de scoala cand 2 ore si ceva chiar n-am stat nici o secunda. De regula nu prea stau la practica – mai ales in anii 2 si 3. Daca se intampla (in anul 1) sa fie o sectie fara activitate, ori o schimbam, ori nu mai veneam, mai bine invatam acasa ceva. Daca aveam norocul sa ajung de-atunci in spitalul asta, altfel eram acum pregatit.

Oricum, totul a fost doar o mica parte din o tura a unei asistente de pe sectia asta. La care adaugi riscuri in munca, remuneratie proasta, oboseala, stres din alte motive samd. Asta in caz ca mai aveam nevoie de vreo explicatie la plecarea deasa a angajatilor de aici.

La final, trebuie sa recunosc ca n-am fost 100% corect la toate EKG-urile. Am pozitionat electrozii ochiometric la un pacient (din 10), am pus (4 din 6) electrozii precordiali ceva mai jos decat spatiul 5 intercostal la o pacienta cu sanii mari care statea câș si avea o mana rupta (deci imposibil de miscat un pic), am pus electrozii 3 si 4 pe aceeasi line la o pacienta ultra-agitata care avea cutia toracica la fel de mare cat am eu un picior. Si uite asa am ajuns eu sa nu mai fiu mandru de munca mea.

• Orice fac, ma lovesc de o acritură. Din toata sectia, unele asistente ma ignora, altele sunt distante, altele sunt ok. E normal, nici nu ma astept sa ma accepte sau placa toata lumea cu care ma intalnesc (sau care-mi citeste bazaconiile pe aici 🙂 ). Ma enerveaza doar cand mi se raspunde marlaneste fara sa fac nimic. Am o acritură, mai mica in varsta fata de mine, angajata aici de 1 an si care a terminat scoala la care merg si eu acum 2 veri… mama-mama ce nu pierde ocazia niciodata sa fie scarboasa. Nu raspunde la “buna dimineata” niciodata, daca ma vede pe langa un pacient striga repede “nu pune mana pe aparate, nu atinge pacientul, pleaca de langa fisa pacientului, pleaca de aici, ce cauti aici, ce vrei mă samd”. De regula ma feresc de partea ei a sectiei sau de pacientii ei ca de ciuma. Sau clostridium. Astazi am fost trimis pe partea ei a sectiei, pentru ca era singura, iar in cealalta jumatate erau 3 asistente (si jumatate, e mai complicat). Cum m-am dus, am vazut o glucoza care nu mai curgea, conectata la un cateter care parea infundat. N-am atins nimic, ca sa nu urle la mine sa nu-i ating aparatele, i-am zis (cand era singura, fara nimeni in jurul ei si cat se poate de frumos) ca “mi se pare ca s-a blocat o perfuzie la pacienta asta” si m-a luat din nou cu “ce vrei mă? Ia du-te de-o parte, ca ma obosesti“. Cine si-a gasit in secunda 2 ceva treaba in alt colt al sectiei si a injurat-o in gand?

Mda, stiu, nu-s nici eu mai breaz, dar cum o discutie simpla nu m-ar ajuta cu nimic (nu ai ce sa discuti cu oamenii ca ea) sipentru ca vreau sa mai revin pe aici, tot ce pot sa fac e sa fiu marlan in sinea mea (= sa injur in gand). Evident, fac ce fac si iar ajung sa dau peste ea. Am ajutat la o recoltare de hemoculturi, asistenta de pe partea ailalta imi vorbea calm si ma punea sa mai fac una-alta, asta a venit si imediat m-a repezit cand i-am dat recipientul BacT un pic miscat, pentru ca in acelasi timp opream o alarma: “fii, mă, atent, daca faci ceva, da?”.

Stiu, sunt eu suflet sensibil, ar trebui pur si simplu sa ignor totul. Cam asta si fac – doar ca imi si vars naduful pe aici.

• Imi place sectia asta pentru ca vad tot felul de cazuri. In afara de cazuri ceva mai complicate de AVC, infarct miocardic, traumatisme cranio-cerebrale si fracturi (de, a fost plin Bucurestiul de gheata), mai intalnesc si niste pacienti cu situatii mai complicate. Lucruri despre care doar am citit pana nu de mult. Anul trecut tot citeam de Pericardite si Endocardite, acum am intalnit un pacient care sufera de amandoua. Pacienti cu SDRA, BPOC, MODS, IR terminala (ESRD), hemoragie subdurala postpartum (ceva asemanator cu cazul asta) si altele. O gramada de motive sa mai citesc niste teorie de anul trecut (sau anul asta). Asa aflu si nume noi de medicamente, pe care le pot apoi cauta (ori pe internet, ori in MemoMed-urile sectiei, la care, surprinzator, am acces si eu si nimeni nu urla daca le ating)

• Pe principiul de mai sus, aici am reusit sa imi rotunjesc cunostintele despre cele mai intalnite bacterii in domeniul spitalicesc, dupa ce ma intalnesc zilnic cu Pseudomonas aeruginosa, MRSA, Klebsiella pneumoniae, Acinetobacter baumannii, Clostridium difficile, Enterococcus faecalis si E. faecium 

• Stii ca nu e chiar asa nasol sa mergi la spital daca pe acolo apuci sa discuti cu un fizioterapeut despre Eminescu, carti, ludditi, razboi, lumea de azi – fara sa iti propui asa ceva.

• Din categoria “auzite in spital” am 2 povestiri:

  1. Se face ca intr-o anumita sectie dintr-un anumit spital din Bucuresti existau mai multe calculatoare (deja suna aproape SF, nu?). Ei bine, nimeni nu stie cum se face, dar unul dintre calculatoare (care era folosit mai rar, pentru comenzi de medicamente, tiparirea de analize, scrierea de epicrize si cam atat) a stat minim 24h  fara sa il foloseasca nimeni. Adica nimeni nu s-a intrebat de ce era inchis 24 h. Pana la urma, cineva a vrut sa-l foloseasca si a descoperit ca nu pornea. Altcineva, mai cu spirit de inginer, a inceput sa scormoneasca prin spatele unitatii centrale, si a vazut niste gauri. Cu chiu, cu vai, a deschis carcasa si a avut o surpriza: cineva FURASE cateva componente din calculator (placa video, un hard si inca ceva, daca am inteles bine). Cum s-a petrecut acest lucru fara sa vada nimeni, nu se stie. Acum toata lumea acuza pe toata lumea de hotie in acea sectie. Pentru niste componente care nu pot costa mai mult de 500 lei nici daca le-ai lua noi.
  2. Eram eu curios cum se primeste spaga intr-o anumita sectie cu disciplina mai riguroasa – in care pacientii nu prea se misca/vorbesc (din cauza bolilor, nu din alte motive) si rudele nu prea au voie sa vina decat intr-un program strict (din nou suna SF pentru spitalele noastre, nu?). Am stat de vorba cu cineva cunoscut, care mi-a povestit ca e un adevarat ritual pe acolo. Se deschid usile la ora de vizita si atunci, ca prin minune, cum vine o ruda la un pacient (cu care nu prea are ce sa vorbeasca, deoarece pacientul e, in general, lipsit de constienta) cum apar asistentele pe langa pacientul ala. Mai schimba un electrod, mai sterg o sonda, mai potrivesc o punga de sonda urinara, mai umbla la monitor. Si asa se trezesc ca prin minune cu cate o hartie in buzunar (bani putini, nu va inchipuiti ca se imbogatesc din spaga). Cum pleca rudele, cum se duc din nou asistentele la treburile lor (nu ca ar fi putine).

• La categoria “vazute in spital” as trece un diagnostic bizar pe care nu l-am mai vazut vreodata. La un pacient om al strazii (cu TCC) care, intr-adevar, era extrem de murdar la internare, lipsit de rude, haine de schimb etc. am vazut in foaia de observatie diagnosticul “MIZERIE FIZIOLOGICA”.

• Ultima si ma duc: ajutam o asistenta sa aspire sonda IOT a pacientului sus-mentionat, intr-o incapere micuta, prost-aerisita, in care tocmai murise si o alta pacienta de cateva ore. Mirosul era îmbătător. Nenea avea si o sangerare (in vindecare) pe undeva la nivelul nas/gura/gat. Iar mirosul + zeama ce iesea de pe sonda aia erau de vis. Cum stateam eu un pic retras, cu seringa cu ser in mana si mai turnam un pic, in timp ce asistenta aspira pe acolo, mi-am adus aminte brusc de bancul cu ucenicul vidanjor care statea la intrarea in canal si ii dadea șarpele vidanjorului, care iese plin de rahat din canal si ii zice “pune mana si invata, pustiule, altfel n-o sa ajungi niciodata maestru, o sa cari toata viata ta trusa de scule“.