Auzite in spital (din nou)

De regula merg la practica singur-cuc sau cu maxim 2 colege. De data asta facem practica 10 pe o sectie, pentru ca asa a insistat o Asistenta-Sefa. Automat, suntem prea multi pentru a sta toti pe capul asistentelor, deci… exista si momente de “sprijinit peretii”. La un asemenea moment, toate colegele au inceput sa vorbeasca despre faptul ca una dintre ele s-a vopsit:

“Vai ce bine iti sta”, “vai, vreau si eu culoarea asta”, “sa merg sa iau vopseaua de la…” etc.

Raspunsul colegei: “bai, gata, o sa ma deochiati“.

Cand eu am izbucnit in ras, mi-au sarit toate in cap “cum, nu crezi in deochi?”, “lasa ca o sa vezi tu”.

La final, argumentul-suprem: “sa stii ca se poate si muri din deochi!“.

E evident: Medicina romana trebuie sa creeze specializarea Deochiologie. Noua nu ni s-a predat, consider ca am lipsa de cunostinte.

Mai tarziu, 6 oameni luau temperatura a 2 copii. Cel caruia ii luam eu (la aproape 4 ani) era incredibil de dragut: ochi albastri, blonziu, carliontat, linistit, vorbea un pic rarait si era si sfios. Evident, toate colegele au sarit “vaaai, ce frumos e… ce ochi are… ce dragut… ooooo… aaaa”.

Mama copilului, leoaica ranita, sare repede si-i acopera ochii si capul “aoleu, gata, o sa mi-l deochiati“.

Unui alt copil trebuiau sa i se recolteze mai multe fiole de sange. 5 ani si ceva, manute firave, ciu-ciu vene. S-a chinuit asistenta cat s-a chinuit, n-a gasit nimic. In tot acest timp, copilul nu zicea nici pâs, desi primul abord venos a fost in zona incheieturii mainii, unde intepaturile sunt mai puternic resimtite de majoritatea adultilor.

Copilul se uita foarte concentrat la ce i se facea. Eu credeam ca se uita la ac, dar, de fapt, se uita la asistenta. Mama lui il vede si zice “mai, tie iti place de domnisoara asistenta, te tot uiti la ea”. Copilul se inroseste brusc si incepe sa se uite in sus “sssshhhh, nu-i spuneeeee!”.

Dupa inca ceva incercari nereusite, incearca si alta asistenta norocul, dar mama trebuie sa se indeparteze. Il intreaba pe copil “esti bine, vezi ca sunt aici, sa nu te sperii”. Copilul, continuand sa afiseze o mina brava, ridica o manuta cu 2 bandaje (peste intepaturi) si da din ea a lehamite:

stai linistita, mama, sunt bine“.

Ce se intampla cand trimiti un ipohondru la practica pe o sectie de Boli infectioase?

M-am blocat!Image

Abia am trecut peste o sperietura cu varicela (o colega a facut varicela acum aprox. 19 zile), acum am fost repartizat pe o sectie cu pacienti cu varicela, zona-zoster, pneumonii grave, HIV, HCV, HBV, HVA, MRSA si cate si mai cate. Nu exagerez, am vazut fisele pacientilor, chiar asa era. 🙂

Oricat de mult stiu ca, daca urmez niste reguli de baza de protectie si preventie, riscul e relativ mic, nu pot sa trec peste conceptul de RISC. Pur si simplu am refuzat sa ma duc cu asistentele la pacienti. Evident ca am fost luat peste picior. Mi s-a spus, printre altele, ca “oricum o sa faci varicela odata si-odata”, “o poti lua si din tramvai” si “cum o sa inveti ceva asa?” samd.

Am stat tot timpul in biroul asistentelor si m-am uitat la fisele pacientilor. Am apucat sa vad vreo 20 pana s-au saturat asistentele sa-mi mai raspunda la intrebari. Mi-am notat medicamente, investigatii efectuate, tipuri de analize cerute si in ce conditii, am vazut pentru prima data si cum arata antibiogramele pe diferiti agenti patogeni si mi s-a explicat ca da, se poate face antibiograma si dupa ce se incepe tratamentul cu antibiotic (exista niste recipienti speciali pentru asta).

M-am facut de ras recunoscand ca nu stiu ca p.o. inseamna per os (eu credeam ca e per oral – de fapt este peroral). Ma rog, sensul e acelasi, doar ca e trist ca n-am stiut fix ceva de genul asta. Asta in conditiile in care eu intrebam asistenta de “dupa administrarea de vancomicina nu trebuie sa verificam clearance-ul creatininei, deoarece stiam ca are efecte secundare periculoase pentru rinichi si parca si alte organe?“. Ma rog, mi-au mai demonstrat asistentele de acolo ca mai am multe de invatat, intrebandu-ma “ce e asta si ce face” – referindu-se la niste medicamente administrate pacientilor. Scuza cu “nu m-am mai intalnit cu ele…” nu am folosit-o si nici nu aveam de ce. E o scuza stupida.

Apropo de vancomicina, atentie la administrare (durata lunga!) si monitorizarea pacientului dupa (sindromul Red man). O mica discutie e si aici.

Cand am iesit din birou au inchis usa dupa mine (asa cum facusera mai devreme cand au vrut sa o barfeasca in liniste pe o rezidenta). Eh, eu sa fiu sanatos. 🙂

Sa nu fiu inteles gresit: tot respectul meu pentru asistentele si medicii care lucreaza in aceste sectii.

Dar eu nu pot s-o fac, nu vreau s-o fac si nu am de gand s-o fac.

 

drepturi imagine medicalschoolinterviewstheknowledge.wordpress.com

Asa da!

Am avut de-a face cu surprinzator de multi doctori si asistente pana acum, in ciuda varstei mele deloc inaintate. Si ca pacient, si ca apartinator, si ca elev care studiaza sa devina asistent medical. Pana acum mi-am format o imagine prea negativa despre profesionalismul TUTUROR asistentilor medicali din sistemul de stat.

E surprinzator cat de multe asistente chiar isi fac foarte bine meseria, au si cunostinte extinse in domeniul sanatatii (adica nu stiu doar sa faca cu chiu, cu vai niste injectii si sa faca niste proceduri si cam atat) si mai stau si relativ bine psihic. Pacat ca sunt prea putine/putini in marea de mediocritate si nesimtire din jurul lor.

Cel mai enervant e cand vad ca niciodata o asistenta din asta muncitoare, cu cunostinte vaste si cu un comportament ok fata de pacienti nu avanseaza in vreun fel. Dupa 10 ani intr-un spital e tot doar o alta asistenta ‘pe sectie‘. Trist!

Pentru mine e o mare bucurie atunci cand gasesc cate un medic sau asistenta dispusi sa-mi rapsunda la toate intrebarile – si e si mai mare bucurie cand imi raspund si exhaustiv si corect. E de asemenea un motiv in plus sa realizez ca inca nu stiu mare lucru si ca mai am de invatat O GRAMADA!

Practica

Ce am “invatat” dupa 2 saptamani de practica?

•  Daca asistenta sefa a unui spital (directorul de ingrijiri, sa-i zicem) spune ca are program pana la 14:00, apăi de la 13:00 sa nu mai indraznesti s-o deranjezi. Nu conteaza ca are un contract semnat cu o scoala, ca scoala ar trebui s-o fi anuntat ca vin cateva zeci de oameni la ora 13:00, nu conteaza ca bobocii care-i vin pe cap au program dupa-amiaza, deci dupa-amiaza ar urma sa vina la spital sau mai stiu eu ce. Daca e sefa, face ce vrea, cand vrea. Pentru ca poate.

• Daca un pacient are o ruda in Minister sau prin spital sau chiar lucreaza in spital, apăi e musai sa-l tratam cu tot respectul posibil. Nu conteaza ca rudele lui au cerinte tampite, nu conteaza ca face tampenii, pe asta il Respectam! Daca in schimb un pacient e toxicoman sau alcoolic, apăi pe astia ii tratam ca pe niste maimute cazute din copac. Jignim, amenintam, suntem brutali cu el, ce conteaza, oricum e-n coma.

• Daca nu esti atent, un pacient care are nevoie de terapie intensiva poate sa te trozneasca rau de tot. Si nu toti toxicomanii sunt firavi sau pirpirii.

• Majoritatea doctorilor tineri (sub 40 de ani) se plimba prin spital ca niste robotei. Dau niste raspunsuri laconice, pun niste intrebari de parca vorbesc cu un perete si in general sunt distanti fata de problemele (de sanatate) ale Pacientului Normal. Daca pacientul e Cineva, atunci se mai schimba atitudinea.

• La UPU (primire urgente) e haos organizat.

• Daca visam eu ca o sa am o meserie in care nu o sa mai stau cu ochii in monitor, visam gresit. + exista multa hartogaraie de completat ca Asistent medical.

• Exista o ierarhie in spital: cel mai jos sunt rudele pacientului (daca nu e Cineva, din nou), pacientul (aici ar fi si bobocii de toate felurile), apoi bodiguarzii, brancardierii si infirmierii (cam egali), asistentele, medicii rezidenti/incepatori, asistentele sefe, medicii specialisti, medicii cu o functie in spital. De jos in sus, toti sunt umili si chiar scarbos de servili cu cei de mai sus de ei, dar sunt extraordinar de duri (pana la nesimtire) cu cei de sub ei. Egalitate? Puah, asta e pentru fraieri.

• Conceptul de urgenta este foarte vag.

• Se fura. Orice. Vezi si asta.