Cel mai prost film vazut de mine in 2013 – “Dom Hemingway” (UK, 2013)

Am vazut destul de multe filme proaste anul asta. Dar il consider pe “Dom Hemingway” cel mai prost pentru ca m-a dezamagit crunt. Ma asteptam la o comedie neagra englezeasca asemanatoare cu “Snatch” sau “Lock, Stock and Two smoking barrels”. Ceva actiune, multe dialoguri amuzante si niste personaje convingatoare.

In loc de asta, am avut parte de un film care s-a vrut si drama si comedie si multe altele dar nu reuseste sa fie nimic. Nu e nici un dom hemingwayfilm “serios”, dar nu e nici amuzant. Am ras fix de 3 ori pe toata durata filmului (singurele momente amuzante sunt practic doar cele din trailer). Actiunea e sublima, dar lipseste cu desavarsire. Povestea n-are nimic iesit din comun (pe alocuri e chiar prea stupida ca sa para plauzibila) iar Jude Law, oricat de mult se straduieste sa joace convingator un sociopat intre 2 varste care este macinat de regretele si ura acumulate in 12 ani de inchisoare, nu reuseste decat sa para un actoras de duzina care da o proba pentru un rol – nu il “joaca”.

Filmul e atat de prost incat am inceput sa citesc stiri pe telefonul mobil de la un punct incolo. Daca l-as fi vazut acasa, as fi vazut ultima jumatate de ora cu fast forward in 5 minute.

 

1 ora si jumatate din viata mea pe care nu le mai pot recastiga.

E mai greu sa fii bogat si sa devii sarac sau sa fii sarac toata viata ta? Cronica la ‘Blue Jasmine’

Image
Nu-mi prea plac filmele lui Woody Allen. Cele in care el e eroul nevrotic si tot timpul se indragostesc de el niste femei care arata mult prea bine pentru a face povestea plauzibila mi s-au parut mai degraba niste pretexte pentru ca el sa sarute niste actrite care-i plac. Dintre ultimele lui filme, Match Point mi s-a parut prea lent si lung, Vicky Cristina Barcelona a fost plictisitor si absurd iar la Midnight in Paris n-am rezistat decat 35 minute, cu mari sfortari.
Cu toate astea, trailerul mi s-a parut interesant si m-am gandit ca un film cu Cate Blanchett si Alec Baldwin nu poate fi chiar prost.
Povestea nu e foarte complicata, dar e de actualitate: sotia (Cate Blanchett) unui mare escroc din New York pleaca sa traiasca la sora ei vitrega (adoptiva), dupa ce casatoria ei se destrama, in urma arestarii si demascarii sotului ei. Sora ei are problemele ei, evident. Odata ajunsa aici, ea isi ia un job, incearca sa invete lucruri noi si incearca sa-si refaca viata.
Cate Blanchett joaca foarte bine rolul sotiei-pe-jumatate-nebuna. Posibil sa fie candidat la Oscar la anul. Cu ajutorul interpunerii unor scene din trecut cu scenele din prezent (care nu devine obositoare, surprinzator), aflam incet-incet cum s-a stricat viata ei (si sanatatea mentala). Si restul actorilor joaca bine, desi putine personaje evolueaza pe parcursul filmului (sotul e o dezamagire, din punctul asta de vedere).
Per ansamblu, mie filmul mi-a placut pentru ca a fost imprevizibil (nu se intampla ce ‘ar trebui’, nu sunt clisee, nu exista happy-end sau un final clar), pentru ca a prezentat intr-un mod interesant pierderea sanatatii mintale si efectul pierderii tuturor lucrurilor pe care cineva le considera valoroase asupra felului in care vede cineva viata. Faptul ca personajele n-au fost caricaturizate ci prezentate plauzibil (in opinia mea) a fost un alt plus. Oricum, intr-un final totul se poate rezuma la factorul entertainment – mi-a placut sa vad acest film si nu m-am simtit plictisit nici un moment vizionandu-l. Deci merita!

Asadar, am vazut un nou film care poate fi incadrat (grosier) la ‘comedii romantice’ – o fi bine, o fi rau?